Drept penal.

Partea Generală II

13/1/2020

Unitatea de infracțiune

Avem două forme:

1. Unitatea naturală: simplă, continuă, deviată;

2. Unitatea legală: continuată, infracțiune complexă, progresivă, infracțiune de

obicei.

Def.: În general, unitatea de infracțiune este definită ca fiind situația în care se

comite o faptă penală compusă fie din unul sau mai multe acte materiale care, în mod natural
sau legal, realizează conținutul constitutiv al unei singure infracțiuni.

Infracțiunea simplă

O întâlnim cel mai frecvent, în sensul că majoritatea infracțiunilor au un caracter

simplu, natural.

Presupune realizarea unui act sau a mai multor acte materiale în același moment în
timp, în aceiași împrejurare și de obicei față de o singură persoană ca subiect pasiv.

Infracțiunea continuă

Nu prezintă o definiție legală, însă CP o amintește în cadrul Art.154, atunci când

tratează despre termenul de prescripție al răspunderii penale.

Def.: Reprezintă o infracțiune continuă acea formă a infracțiunii care începe într-un
moment al consumării și continuă în mod natural până într-un moment al epuizării când fie
infractorul renunță, fie un factor exterior va pune capăt activității infracționale. Ex.: evadarea,
lipsirea de libertate.

Este de două feluri:

1
  Infracțiunea continuă permanentă - apare în situațiile în care infractorul începe
activitatea infracțională într-un moment și până când acesta se decide să renunțe la acea
activitate, el nu mai intervine absolut deloc.

Ex.: furtul de curent electric, impulsuri de cablu telefonice sau orice altă energie cu
valoare patrimonială; lipsirea de libertate - Art.205

 Infracțiunea continuă succesivă - în acest caz infractorul realizează diferite acte

materiale prin care susține activitatea infracțională, însă acestea sunt firești, țin de natura
infracțiunii și nu implică luarea unei alte decizii infracționale.

Ex.: portul ilegal de armă, portul ilegal de uniformă.

Nu are un tratament sancționator special infracțiunea continuă, se pedepsește cu

pedeapsa scrisă de lege.

Infracțiunea deviată

Este o creație a doctrinei neprezentând o definiție legală.

Poate fi întâlnită cel mai adesea împotriva vieții, sănătății, integrității personale.

Presupune că vrea o persoană să rănească, să ucidă o anumită victimă, dar nimerește

o alta.

Variantele infracțiunii deviate sunt:

 Aberratio ictus - atunci când devierea se produce ca urmare a manevrării greșite

a instrumentului utilizat (corpul delict) pentru producerea infracțiunii;

 Error in personam - atunci când există eroare cu privire la persoana care a vrut
să o despăgubească, în orice mod.

Doctrina și practica au stabilit că în cazul infracțiunii deviate există o singură

infracțiune, cea care s-a produs în mod concret și nu două infracțiuni, o tentativă la cea care s-
ar fi dorit să se producă și care s-a produs efectiv.

Unitatea legală de infracțiune

Infracțiunea continuată

2
 Def.: Este reglementată de Art.35-37 și reprezintă acea categorie de infracțiuni în
care o persoană săvârșește la diferite intervale de timp acte materiale ce intră în conținutul
constitutiv al aceleiași infracțiuni având la bază aceiași rezoluție infracțională.

Condiții de existență:

1) Aceiași persoană să participe la realizarea a cel puțin două acte materiale ce intră
în componența infracțiunii continuate;

2) Infractorul are la bază o unică decizie infracțională (rezoluție infracțională) care

cuprinde, la modul generic, toate actele materiale pe care el și le propune să le realizeze la un
moment dat. Această decizie infracțională nu trebuie să fie detaliată până la ultimul amănunt;
este suficient să fie generică;

3) Se referă la realizarea actelor materiale ce compun infracțiunea continuată la

diferite intervale de timp. Aceste intervale de timp pot fi de câteva zile, săptămâni. Nu există
o regulă în acest sens, totuși intervalele de timp nu trebuie să fie nici prea scurte, nici prea
distanțate unele de celelalte.

Ne putem da seama de existența unei unici decizii infracționale și în funcție de cât de

distanțate în timp sunt aceste acte materiale. De obicei, se efectuează același mod de operare
sau vizează același obiect material.

4) Fiecare act material trebuie să realizeze conținutul constitutiv al aceleiași

infracțiuni. Atât doctrina, cât și practica consideră ca fiind „aceiași infracțiune” și situația în
care persoana comite o dată o tentativă la acea infracțiune, altă dată un act material integral.
De asemenea, dacă se realizează conținutul formei simple în cazul unui act material în timp ce
celelalte acte materiale realizează conținutul unor forme calificate, dar ale aceleiași infracțiuni
(pot fi diferite forme calificate). De asemenea, nu contează dacă formele calificate sunt
reglementate în același articol cu forma simplă sau în articole distincte. Dacă persoana care
comite infracțiunea continuată este însoțită la comiterea faptei și de alte persoane, fiecare din
aceștia va fi judecat în funcție de activitatea infracțională efectiv desfășurată.

Nu contează în ce formă de participație realizează persoana minim cele 2 acte

materiale ce intră în cuprinsul infracțiunii continuate; ea poate participa la un act material în
calitate de autor, la un act în calitate de complice.

3
 Condiția unității de subiect pasiv prevăzută de textul Art.35 a fost înlăturată prin
Decizia CCR nr. 368/2017 care a declarat această sintagmă ca fiind neconstituțională.

De asemenea, potrivit Deciziei ICCJ nr.7/2014 pronunțată într-un recurs în

interpretare (HP) în aplicarea Art.6 în cazul infracțiunilor continuate prin sintagma „maxim
special al pedepsei” se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru acea infracțiune fără
a lua în considerare majorarea specifică pedepsei potrivi Art. 36.

Tratamentul sancționator al infracțiunii continuate:

Reguli:

1. Infracțiunea continuată reprezintă o stare de agravare facultativă a pedepsei.

În cazul în care instanța ar aplica pedeapsa închisorii poate majora maximul special cu cel
mult 3 ani. În acest caz, sporul aplicat nu este fix, ci variabil.

2. Dacă instanța ar aplica infractorului pedeapsa amenzii va putea majora maximul special
cu cel mult o treime din acel maxim.

Infracțiuni care nu pot fi realizate în mod continuat:

 Infracțiunile contra vieții, sănătății, integrității corporale nu poate fi comise în formă

continuată pentru că obiectul lor material nu este divizibil în mod natural.

 Infracțiunile de obicei nu pot fi comise în formă continuată.

Importanța delimitării momentului consumării și al epuizării în cazul infracțiunilor continue,

continuate, de obicei - reguli:

 Se aplică legea de la momentul epuizării activității infracționale.

 Pentru a se aplica un act de clemență (grațiere sau act de amnistiție), infracțiunea

continuată trebuie să se epuizeze înainte de publicarea actului de clemență respectiv.

 Termenul de prescripție al răspunderii penale începe să curgă de la momentul

epuizării activității infracționale.

 Dacă un minor având vârsta la limita momentului de 14 comite o parte din actele
materiale înainte de 14 ani, atunci acesta nu vor fi luate în considerație, iar dacă comite și alte
acte materiale după ce a împlinit 14, atunci doar pentru acestea va putea fi sancționat ca
minor; dacă va comite un singur act material după ce a împlinit vârsta de 14 ani atunci vom
mai avea o infracțiune continuată.

4
  Dacă un minor aflat la limita vârstei de 18 ani comite o infracțiune din cele prevăzute
mai sus care se epuizează după ce a împlinit 18 ani va fi sancționat în calitate de major; la
stabilirea pedepsei, instanța va ține seama, potrivit Art.74, de acte materiale comise cât a fost
major.

Sancționarea infracțiunii continuate reprezintă o stare de agravare facultativă.

20/01/2020

Infracțiunea complexă

Este reglementată în Art. 35-37 CP.

Infracțiunea complexă are două forme, și anume:

1. Infracțiunea complexă formă tip;

2. Infracțiunea complexă în formă agravată.

Latura subiectiva a infracţiunii complexe - infractiunile complexe se pot săvârşi cu

intenţie (directa sau indirecta), din culpa sau cu praeterintenţie,acestea nu pot fi comise
doar cu intenţie indirectă ,iar participaţia penală este posibilă.

Infracțiunea complexă în formă tip este acea infracțiune care cuprinde în conținut ei
constitutiv ca parte componentă a acesteia una sau mai multe infracțiunii care au o
reglementare distinctă în legea penală.

Ex.: Art. 199 alin.(1); Art.218 alin.(1); Art.233 [Tâlhăria= Furt+ Lovire și alte violențe];
Art.257 alin.(1)

Conținutul constitutiv al infracțiunii complexe:

 Are un obiect juridic special complex. Acesta este alcătuit dintr-un obiect juridic
principal - în funcție de acesta, infracțiunea este încadrată într-un anumit capitol și titlu
din CP (furtul- obiect juridic special- încadrat la Titlul II - Infracțiuni contra

5
 patrimoniului)- și un obiect juridic secundar (loviri și alte violențe + amenințări) - sunt
acele infracțiunii care completează reglementarea infracțiunii complexe.

 Are un obiect material complex. Amenințarea - nu are obiect material complex;

 Urmarea imediată care poate fi și ea complexă pentru că fiecare infracțiune ce compune

infracțiunea complexă vine cu „propria ei urmare specifică”.

Art.199 -violența în familie- este o infracțiune complexă pentru că are un obiect juridic
complex. Obiectul juridic principal îl reprezintă fie viața dacă fapta se comite prin omor sau
are ca rezultat moartea victimei, fie vizează apărarea integrității corporale și a sănătății
persoanei, atunci când fapta se comite prin lovire sau vătămare corporală. Obiectul juridic
secundar vizează desfășurarea armonioasă a relațiilor de familie (=în general sunt protejate
prin infracțiunile incriminate în cadrul Titlului VII, Cap. II)

Infracțiunea complexă în formă calificată reprezintă acea infracțiune în care o formă a ei

calificată cuprinde o altă infracțiune reglementată distinctă de legea penală.

Ex.: Art.192 alin.(3) - uciderea din culpă; Art.205 alin.(4) - lipsirea de libertate; Art.218 alin.
(3) lit.e - violul; Art.218 alin.(4); Art.234

Modul de sancționare a infracțiunii complexe:

 Infracțiunea complexă se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune.

 Potrivit Art.36 alin.(3), infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s-a
produs numai rezultatul mai grav al acțiunii secundare se sancționează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea complexă consumată - Art.33 alin.(2).

Ex.: comiterea tentativei de omor care are ca urmare moartea victimei se va sancționa cu
pedeapsa prevăzută la Art.218 alin.(4) cu 7-18 ani ori a se înjumătății limitele de pedeapsă
potrivit regulilor de la tentativă.

Infracțiunea progresivă

Def.: Este acel tip de infracțiune în care urmarea imediată se agravează în timp fără
intervenția făptuitorului.

6
Agravarea rezultatului sau a urmării imediate se poate datora unor factori externi atât
victimei, cât și făptuitorului (de ex.: condiții precare de îngrijire, lipsa banilor pentru a
cumpăra medicamentele necesare); unor factori interni victimei (de ex.: existența mai multor
boli pe care victima le are și care agravează rezultatul și care n-au legătură cu făptuitorul);
chiar neglijența victimei (victima nu ia tratamentul la timp, refuză consultarea medicală).

Specific infracțiunii progresive este faptul că ea se comite de regulă cu intenție depășită

(praeterintenție).

Ex.: Art.193 poate fi o infracțiune progresivă; Art.194 - vătămarea corporală; Art.195 -

lovirea sau vătămările cauzatoare de moarte; lipsirea de libertate care are ca urmare moartea
victimei - Art.205 alin.(4); Art. 218 alin.(4) - violul care are ca rezultat moartea victimei.

Infracțiunea progresivă se întâlnește la lezarea integrității corporale și a sănătății - Art. 234

alin(3); Art. 236

Cum se sancționează infracțiunea progresivă?

Cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care a produs ultimul rezultat( se va avea
în vedere ultima încadrare juridică dată faptei raportat la ultima urmare imediată produsă).

Importanța determinării momentului consumării și al epuizării infracțiunii progresive:

1. Dacă am un act de clemență = intervine după ce infracțiunea s-a consumat, dar înainte de
epuizarea ei, atunci acesta se va aplica (= amnistia, grațierea colectivă).

2. Termenul de prescripție al răspunderi penale începe să curgă de la momentul consumării,

dar durata sa va fi stabilită în raport de pedeapsa pentru infracțiunea ce corespunde
ultimului rezultat produs. - Art.154 alin.(3)

3. Dacă un minor săvârșește fapta în perioada minorității, dar rezultatul mai grav se produce
când acesta devine major, atunci acesta va fi sancționat potrivit regulilor de la minoritate.

4. Dacă între momentul consumării și momentul epuizării infracțiunii progresive intervin

mai multe legi care reglementează fapta respectivă se va aplica Art.5 (legea penală mai
favorabilă) și nu Art.3 (principiul activității legii penale).

Infracțiunea de obicei

7
Nu are o reglementare legală, însă este menționată în Art. 154 alin.(2) CP când se face referire
la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al răspunderii penale.

Def.: Este acea formă de infracțiune în care pentru existența ei este necesară repetarea
aceleiași acțiuni de mai multe ori din care să rezulte obișnuința.

Prin urmare spre deosebire de infracțiunea continuată unde fiecare act material putea fi
considerat o acțiune de sine stătătoare, spre deosebire de infracțiunea continuă- succesivă
unde realizarea a diferitelor acte materiale intră în natura infracțiunii, în acest caz infracțiunea
există doar prin repetarea sistematică de mai multe ori a aceluiași tip de activitate sau ceva
similar. Dacă actele acestea se repetă nu va exista infracțiunea de obicei, dacă se comite un
singur act material nu va fi infracțiune.

Ex.: Art.208 - hărțuirea; Art.214 - exploatarea cerșetoriei; Art. 215 - folosirea unui minor în
scop de cerșetorie.

24/2/2020

Pluritatea de infracțiuni

Formele plurității:

1. Concursul de infracțiuni;

2. Recidiva;

3. Pluritatea intermediară.

Concursul de infracțiuni

Este reglementat de la Art.38-40 și Art.45 CP

Def.: Este acea formă de pluralitate de infracțiuni, în care o persoană comite 2 sau
mai multe infracțiuni mai înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

Formele Concursului de infracțiuni:

8
 1. În funcție de momentul în care au fost comise infracțiunile ce compun concursul,
acesta poate fi:
a. Concurs real (sau material) – acea formă de concurs care se realizează prin
săvârșirea mai multor infracțiuni ca urmare a mai multor acțiuni sau inacțiuni distincte;
b. Concurs formal (sau ideal) – acea formă de concurs ce se realizează printr-o
singură acțiune sau inacțiune; printr-o singură acțiune sau inacțiune sunt săvârșite două sau
mai multe infracțiuni.
2. După cum infracțiunile ce compun concursul pot avea sau nu aceeași natură:
a. Concursul este omogen – dacă infracțiunile sunt de același fel;
b. Concursul este eterogen – dacă infracțiunile ce îl compun au natură diferită.
3. În funcție de existența unei legături între infracțiunile comise, există:
a. concurs cu conexitate etiologică (prima infracțiune este comisă pentru a
înlesni comiterea celei de-a doua infracțiuni; ambele se comit cu intenție);
b. concurs cu conexitate consecvențională (a doua infracțiune este comisă
pentru a ascunde săvârșirea primei infracțiuni);
c. concurs cu conexitate topografică (este important locul săvârșirii
infracțiunilor).

Condițiile concursului de infracțiuni:

 Să se fi comis cel puțin două infracțiuni;

 Infracțiunile să fie comise de aceeași persoană;
 Pentru niciuna dintre infracțiuni să se nu fi pronunțat o hotărâre de condamnare
definitivă;
 Cel puțin două dintre infracțiunile ce compun concursul să poată fi deduse
judecății.

 Stabilirea pedepsei în cazul pedepselor complementare, accesorii și a

măsurilor de siguranță:

Dacă acestea au o natură diferită și conținut diferit, se cumulează și se aplică toate pe

lângă pedeapsa principală rezultată;

Dacă acestea au aceeași natură, dar un conținut diferit, de asemenea, se cumulează și

se aplică toate pe lângă pedeapsa principală rezultată;

9
 Dacă acestea au aceeași natură și același conținut, se va aplica cea mai grea dintre
ele;

În cazul în care, măsurile de siguranță aplicate sunt confiscarea sau/și confiscarea

extinsă acestea se vor cumula.

În concret, potrivit art. 39 din NCP, pentru persoana fizică sistemul de sancționare în
caz de concurs de infracțiuni este următorul:

1. mai întâi se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte,

2. apoi se stabilește sancțiunea finală ținându-se seama de regulile ce urmează:

a. când s-a stabilit o pedeapsă cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse
cu închisoare ori cu amenda, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață – este aplicabil în acest
caz sistemul absorbției, întrucât pedeapsa detențiunii pe viață, fiind absolut determinată și
nemaiputând fi majorată, le absoarbe pe toate celelalte;

b. dacă instanța a stabilit numai pedepse cu închisoare, atunci o va aplica pe cea mai
grea, pe care o va spori cu 1/3 din suma celorlalte pedepse. În acest caz, dacă aplicând sporul
de 1/3 se va ajunge la o pedeapsă cu închisoarea de 40 de ani sau mai mult și dacă pentru cel
puțin una dintre infracțiunile comise, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de cel puțin
20 de ani, atunci, instanța poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață – este aplicabil în acest
caz sistemul cumului juridic;

c. dacă instanța a aplicat numai pedepse cu amenda, o va aplica pe cea mai mare, la
care va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite – este aplicabil în acest
caz sistemul cumului juridic;

d. dacă instanța a aplicat o pedeapsă cu închisoarea și una cu amenda, le va aplica în

final pe ambele - este aplicabil în acest caz sistemul cumului aritmetic;

e. dacă instanța a aplicat mai multe pedepse cu închisoarea și mai multe pedepse cu
amenda se va aplica atât pedeapsa închisorii, calculată potrivit regulii stabilite la lit.b), cât și
pedeapsa amenzii rezultată, calculată potrivit regulii prevăzute la lit. c) – este aplicabil în
acest caz atât sistemul cumului juridic, cât și sistemul cumului aritmetic.

Recidiva

Este reglementată de la art.41-43 și art.45 CP

10
 Def.: recidiva este acea formă a plurității de infracțiuni în care după condamnarea
definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de un an/ la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru o
infracțiune comisă cu intenție/intenție depășită, cel condamnat mai săvârșește o infracțiune cu
intenție/intenție depășită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an/mai
mare(chiar dacă este alternativ cu amenda sau detențiunea pe viață).

Doctrina a denumit hotărârea de condamnare definitivă ca fiind primul termen al

recidivei, iar noua infracțiune comisă după condamnarea definitivă ca fiind al doilea termen al
recidivei.

Formele recidivei:

I. În funcție de momentul în care se comite noua infracțiune, recidiva este:

 Postcondamnatorie;

 Postexecutorie.

II. În funcție de modul de stabilire a pedepsei:

 Recidiva cu efect unic - este acea modalitate a recidivei în care indiferent de câte
ori o persoană s-a aflat în stare de recidivă, modalitatea de sancționare va fi aceiași (nu se
prevede o agravare a sancțiunii dacă persoana este pentru a doua/ a treia oară recidivist) -
Reglementat de Cod.

 Recidiva cu efect progresiv -persoana este mai grav sancționată dacă se află la a
doua/a treia stare de recidivă.

III. În funcție de natura primei condamnări:

 Relativă - atunci când legea stabilește anumite limite atât pentru primul, cât și al
doilea termen la recidivei; aceasta presupune că nu va mai fi recidivă orice situație în care o
persoană, după ce a fost condamnată definitiv, comite o infracțiune indiferent de natura
pedepsei, de durată/cuantumul ei ori de natura infracțiunii comise.

 Absolută - atunci când există recidivă indiferent de infracțiunea comisă, de forma

de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și indiferent de durata și natura pedepsei stabilite
prin hotărârea de condamnare.

IV. În funcție de situarea instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare

definitivă, recidiva este:

11
  Națională - înseamnă că persoana a fost condamnată definitiv de o instanță din
România.

 Internațională - atunci când instanța care a pronunțat hotărârea definitivă de

condamnare este o instanță din străinătate →Art.41 alin.(3) CP.

Condițiile recidivei

Condiții comune atât pentru recidiva postcondamnatorie, cât și pentru cea

postexecutorie:

 Prima condiție se referă: primul termen al recidivei trebuie să fie o hotărâre de

condamnare definitivă; nu contează în fața cărei instanțe rămâne definitivă. O hotărâre penală
rămâne definitivă atunci când fie nu mai este atacată printr-o cale de atac ordinară, fie după ce
au fost epuizate toate căile de atac.

 A doua condiție se referă: primul termen al recidivei se referă la condamnarea

persoanei pentru comiterea unei infracțiuni săvârșite cu intenție sau praeterintenție. Dacă
persoana a fost condamnată pentru un concurs de infracțiuni, pentru a fi îndeplinită această
condiție este necesar și suficient ca cel puțin o infracțiune din cadrul concursului să fi fost
comisă cu intenție/ praeterintenție.

 A treia condiție se referă: hotărârea de condamnare definitivă trebuie să fie la

pedeapsa închisorii mai mare de un an sau la pedeapsa detențiunii pe viață. Dacă persoana
este condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de maxim un an sau amendă, atunci condiția
nu este îndeplinită și nu voi avea recidivă. Dacă persoana este condamnată la pedeapsa
închisorii mai mare de un an cu suspendare sub supraveghere, condiția este îndeplinită. De
asemenea, dacă persoana a fost condamnată la pedeapsa închisorii mai mare de un an și la
amendă, condiția este îndeplinită. (Diferență)

 Al doilea termen al recidivei constă în comiterea unei noi infracțiuni cu intenție

sau intenție depășită. Condiția este îndeplinită dacă se comite un concurs de infracțiuni din
care cel puțin o infracțiune este comisă cu intenție/ praeter intenție.

 Al doilea termen al recidivei are în vedere faptul că pentru infracțiunea nou

comisă/pentru concursul de infracțiuni comis legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau
mai mare ori detențiunea pe viață. Condiția este îndeplinită dacă legea prevede pedeapsa

12
închisorii de minimul al cărei maxim este de un an, fie alternativ cu amenda, fie alternativ cu
detențiunea pe viața (adică inclusiv un an).

 Cea de-a treia condiție se referă la momentul în care se comite noua infracțiune,
după ce persoana a fost condamnată definitiv.

→Voi avea recidivă postcondamnatorie dacă noua infracțiune este săvârșită de la

momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea integrală a
pedepsei pentru care persoana a fost condamnată sau considerarea ei ca executată.

Exemplu: Ne vom afla în astfel de situații în următoarele cazuri:

A. Între momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și începerea

executării pedepsei propriu-zise (dacă persoana a fost condamnată la închisoare);

B. Comite noua infracțiune în timpul executării pedepsei;

C. Comite infracțiunea în stare de evadare, însăși evadarea este o infracțiune;

D. În timpul liberării condiționate;

E. Pe durata termenului de supraveghere dacă persoanei i s-a aplicat pedeapsa

închisorii cu suspendarea ei sub supraveghere.

→Ne situăm în prezența unei recidive postexecutorii atunci când noua infracțiune
este comisă între momentul finalizării executării pedepsei pentru care persoana a fost
condamnată definitiv sau se consideră că pedeapsa a fost executată și momentul constatării
reabilitării judecătorești ori momentul îndeplinirii termenului de reabilitare în cazul reabilitării
de drept. Persoana s-a reabilitat, comite o nouă infracțiune, apare cu antecedente penale și va
fi sancționată potrivit unor reguli mai grele.

Considerarea ca executată a unei pedepse poate să intervină în următoarele situații:

1. Finalizarea cu bine a liberării condiționate;

2. Parcurgerea cu succes, în condițiile stabilite prin hotărârea de condamnare a

termenului de supraveghere în cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea
executării ei sub supraveghere;

3. Acordarea beneficiului în timpul executării pedepsei a unei amnistii sau grațieri

colective;

4. După împlinirea termenului de prescripție al executării pedepsei.

13
 Modul de sancționare a recidivei postcondamnatorie:

→se va aplica sistemul cumulului aritmetic în sensul că pedeapsa stabilită pentru

noua infracțiune comisă în stare de recidivă se va adăuga și se va executa integral alături de
pedeapsa sau restul de pedeapsă la care persoana a fost condamnată deja.

Ex.: persoana a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare cu executare pentru o

faptă de furt. După executarea unui an și jumătate persoana este liberată condiționat. Pe durata
liberării condiționate, aceasta comite o nouă faptă de furt simplu, pentru care legea prevede
pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Stabiliți pedeapsa în acest caz. Se adună
cele 6 luni râmase până la 2 ani fiind condamnare definitivă, el executând 1 an jumătate + un
an sau 2.

→În cazul în care persoana comite în stare de recidivă postcondamnatorie un concurs

de infracțiuni, mai întâi se va stabili pedeapsa pentru concurs și aceasta se va adaugă la
pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat.

Ex.: Plecând de la speța anterioară, vom stabili că în acest caz persoana comite în
stare de recidivă postcondamnatorie un concurs real compus dintr-o faptă de furt simplu și o
tâlhărie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Stabiliți în acest caz
pedeapsa.

Pasul I: vom stabili pedeapsa pentru concursul de infracțiuni:

1) Stabilim pedeapsa pentru fiecare infracțiune ce compune concursul:

- pentru furt un an de închisoare;

-pentru tâlhărie 5 ani de închisoare.

2) Stabilim pedeapsa finală pentru concurs potrivit reguli de la Art.39, alin. (1), lit.b
- pedeapsa va fi pentru concurs, pedeapsa finală va fi 5 ani și 4 luni.

Pasul II: stabilim pedeapsa pentru recidiva postcondamnatorie.

Pedeapsa-rest de executat (6 luni) + Pedeapsa de executat (de la concurs 5 ani și 4

luni) = 5 ani și 10 luni.

→Stabilirea pedepsei în caz de evadare = infracțiune de sine stătătoare. În caz de

evadare, care este o infracțiune de sine stătătoare, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru
primul termen al recidivei, la stabilirea pedepsei instanța va face mențiunea în hotărârea
14
pentru existența recidivei postcondamnatorii, dar va aplica regula specială prevăzută de art.
285, alin.(4) CP; această regulă presupune că pedeapsa pentru evadare se adaugă la restul
rămas neexecutat.

La recidiva postexecutorie limitele de pedeapsă pentru noua infracțiune comisă în

stare de recidivă postexecutorie se vor majora cu jumătate.

Ex.: Dacă persoana comite un omor simplu (pedeapsa fiind de la 10 la 20 de ani) în

stare de recidivă postexecutorie, atunci instanța va stabili pedeapsa între 15 și 30 de ani.

Dacă o persoana comite un concurs de infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie

mai întâi se vor majora cu jumătate limitele de pedeapsă pentru fiecare infracțiune în parte și
apoi se vor aplica regulile de la concurs, având în vedere pedepsele stabilite pentru fiecare
infracțiune în parte cu limitele deja majorate.

Ex.: X a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare pentru furt simplu, după ce a
executat această pedeapsă la aproximativ un an, X comite o faptă de furt calificat prevăzut la
art.229 alin.(1) în care legea prevede pedeapsa de la 1 la 5 ani și o faptă de tâlhărie, pedepsită
cu închisoarea de la 2 la 7 ani, faptele fiind comise în stare de concurs real. Stabiliți pedeapsa.

1. Constatăm că ne aflăm în prezența unui concurs comis în stare de recidivă

postexecutorie.

2. Pentru a stabili pedeapsa vom da prioritate regulilor de la recidivă și apoi a celor

de la concurs. Astfel:

 Pedeapsa infracțiunii1 recidivă: între 1 an și 6 luni- 7 ani și 6 luni (pedeapsa

pentru furt calificat majorată cu jumătate)

 Pedeapsa infracțiunii2 d.p.v. al regulilor recidivei: 3 ani- 10 ani și 6 luni

(pedeapsa pentru tâlhărie majorată cu jumătate)

3. Stabilim pedeapsa finală (Art.39 alin.(1), lit.b) →Pedeapsa finală -regulile de la

concurs = 8 ani +20 de luni = 9 ani și 8 luni.

ÎCCJ a pronunțat Decizia nr. 15/2014 într-un recurs în interesul legii prin care a
stabilit modalitățile de comparare în caz de recidivă postexecutorie corelat cu Art. 6 CP:
pedeapsa aplicată pentru recidivă postcondamnatorie se condamnă ca maximul prevăzut de
noua lege care este majorat cu jumătate.

Dacă pedeapsa stabilită pentru recidivă fie că e postcondamnatorie, fie că este

postexecutorie, depășește cu peste 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, adică se
15
ajunge la mai mult de 40 de ani, și dacă pentru cel puțin una dintre infracțiuni pedeapsa este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare, instanța poate aplica detențiunea pe viață.

Dacă nu aplică pedeapsa detențiunii pe viață, va reduce pedeapsa închisorii și va da

spre executare 30 de ani.

Stabilirea pedepselor accesorii, complementare și a măsurilor de siguranță atât în caz

de recidivă, cât și în caz de pluralitate intermediară se va face ca la concursul de infracțiuni,
potrivit Art.45 CP.

Condamnări care nu atrag starea de recidivă (Art.42 CP):

1. Condamnările pentru faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală, au fost
dezincriminate(Art.4);

2. Condamnările pentru faptele comise din culpă;

3. Condamnările pentru faptele care au fost amnistiate;

4. Condamnările pentru care a intervenit reabilitarea.

Pluritatea intermediară

Def.: este acea formă a pluralității de infracțiuni în care o persoană comite o nouă
infracțiune sau mai multe după ce a fost condamnată definitiv însă fără a fi îndeplinite
condițiile de la recidivă.

Pluritatea intermediară este:

→mai mult decât concursul de infracțiuni pentru că există o hotărâre de condamnare

definitivă;

→mai puțin decât recidiva pentru că cel puțin o condiție a acesteia nu este
îndeplinită. Poate să nu fie îndeplinită o condiție fie de la primul termen, fie de la al doilea
termen al recidivei.

Condițiile de existență:

1) Să existe o hotărâre definitivă;

2) Să nu fie îndeplinită cel puțin o condiție de la recidivă. De exemplu, hotărârea de

condamnare este la un an/ numai la amendă/ vizează o faptă comisă din culpă. Noua
infracțiune comisă este comisă din culpă, iar legea prevede fie doar pedeapsa amenzii pentru
ea, fie maximul închisorii este mai mic de un an;
16
 3) Noua infracțiuni trebuie comisă până la data la care pedeapsa anterioară este
executată/considerată ca executată, de aceea pluralitatea intermediară se aseamănă cu o
recidivă postcondamnatorie. Dacă noua infracțiune este comisă după ce pedeapsa pronunțată
prin hotărâre de condamnare s-a executat sau a fost considerată executată nu va exista nicio
formă de pluritate de infracțiuni.

Sancționare:

 În acest caz sancțiunea se stabilește potrivit regulilor de la concursul de

infracțiuni

 În cazul în care pedeapsa este închisoarea atât pedeapsa anterioară, cât și pentru
noua infracțiune se va contopi integral pedeapsa anterioară (nu restul rămas de executat) cu
pedeapsa pentru noua infracțiune.

23.03.2020

Pluritatea de infractori

Def.: Pluritatea de infractori există atunci când o faptă este comisă de mai multe
persoane.

Ex.: X,Y,Z împreună comit o infracțiune.

Există 3 tipuri de pluritate de infracțiuni:

 Pluritatea naturală(necesară);

 Pluritatea constituită;

 Pluritatea ocazională (participație penală): - coautoratul; instigarea;

complicitatea.

Pluritatea necesară

Def.: O întâlnim în acele situații în care, la comiterea unei fapte penale, participă în
mod necesar mai multe persoane (minim 2) →infracțiunea nu s-ar putea comite fără prezența
mai multor persoane.

Ex.: Infracțiuni bilaterale- bigamia→ Art.376, Incestul →Art.377

Infracțiunea de încăierare- Art.198 →legea impune minim 3 persoane

17
 →este considerată contra integrității personale și sănătății

Pluritatea constituită

Def.: Ea reprezintă situația în care mai multe persoane se asociază în vederea

comiterii unei sau unor infracțiunii →aceste persoane sunt conștiente de la început, unindu-și
eforturile să comită o infracțiune.

Ex.: Art. 367 - constituirea unui grup infracțional organizat.

Condiții:

1. Să participe mai multe persoane la comiterea infracțiunii (minim 3);

2. Grupul să aibă un scop infracțional (= să-și propună cel puțin o infracțiune);

3. Să existe o ierarhie în cadrul grupului(=există un lider care stabilește niște

sarcini);

4. Să existe anumite modalități speciale de a intra în grup;

5. Acest grup să dureze o anumită perioadă de timp.

Dacă grupul infracțional comite o infracțiune din cele pe care și le-a propus se vor
aplica regulile de la concurs.

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Legea nr. 241/2005 privind combaterii evaziunii fiscale.

Decizia 12/HP/2014 a ÎCCJ infracțiunea prevăzută de Art.8 din Legea nr. 39/2003
privind combaterea criminalității organizate cuprinsă în Art.367.

Pluritatea ocazională

Este cea mai importantă, cea mai des întâlnită.

Există 3 forme:

→coautoratul;

→instigarea;

→complicitatea.
18
 Def.: Participația penală este acea formă a plurității de infractori la care participă mai
multe persoane fără a fi necesar nici pentru existența infracțiunii, nici pentru comiterea faptei
→reunirea acestor persoane pentru comiterea faptei este ocazională.

Reglementare: Art.46-52 CP

Forme ~Clasificare~:

A. În funcție de momentul în care se realizează activitatea specifică participație:

 Participație anterioară - persoana a contribuit cu acte materiale demersului pentru

săvârșirea infracțiunii.

 Participație concomitentă - intră în elementul material, săvârșirea infracțiunii.

B. În funcție de importanța contribuției participantului la comiterea faptei:

 Participație principală/esențială - sine-qua- non, fără de care nu se poate;

 Participație secundară/neesențială.

C. În funcție de forma de vinovăție cu care el participă la comiterea faptei:

 Participație proprie - când toate persoanele care participă la săvârșirea

infracțiunii comit fapta cu aceiași formă de vinovăție.

 Participație improprie - la comiterea infracțiunii nu toți participă cu aceiași

formă de vinovăție. Avem 2 modalități:

→ modalitatea intenție - culpă= autorul comite fapta din culpă, iar instigatorul,
complicele cu intenție (Reglementat în Art.52 alin.(2) CP).

→modalitatea intenție- fără vinovăție=autorul comite fapta fără vinovăție, iar

instigatorul, complicele cu intenție (Reglementat în art. 52 alin.(4) CP).

Formele Participației Penale

Autorul →Art.46 = este persoana care comite în mod nemijlocit o faptă prevăzută de
legea penală.

→ realizează cel puțin în parte o infracțiune;

→are o contribuție esențială/ principală care poate fi anterioară și concomitentă;

19
 →poate comite fapta cu orice formă de vinovăție.

Coautori → sunt acele persoane care împreună săvârșesc fapta în mod nemijlocit.

→ Fiecare din coautori realizează elementul material al infracțiunii.

→ Nu toți trebuie să facă același lucru, contribuția lor nu trebuie să fie identică.

→ Se consideră coautor acela care împiedică o altă persoană să vină în sprijinul

victimei.

Condițiile pentru coautorat

1. Între coautori să existe o stare de coeziune psihică, subiectivă = să fie conștienți

că împreună participă la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

2. Să existe o stare de coordonare obiectivă/materială a coautorilor = să realizeze

acte pentru aceiași infracțiune.

Infracțiuni care nu pot fi comise în coautorat:

 Infracțiuni comise prin inacțiune. → Art. 266 - Infracțiune comisă prin

nedenunțare.

 Infracțiune comisă în persoană proprie → Au subiect activ calificat, doar o

anumită persoană poate comite acea infracțiune. Art. 273- mărturie mincinoasă, Art.200-
pruncuciderea →doar mama poate ucide copilul, fiind autorul acțiunii.

Dacă persoana comite acte ce țin de elementul material ar fi contribuție de autor, dar
nu are calificare de lege, activit. Și va fi calificată drept complicitate →acele situații în care
subiectul activ este clasificat.

Excepție: este posibil coautoratul dacă toți au calitatea cerută de lege.

Instigarea (Art.47)

Def.: Este instigator acea persoană care cu intenție, determină o altă persoană să
săvârșească o faptă penală.

Instigatorul este autorul moral al infracțiunii, el este creierul care elaborează

săvârșirea faptei, dar nu el o comite, ci pune pe alții.

→ reprezintă o formă secundară față de coautorat, principală față de complicitate.

20
 Condițiile instigării:

1. Instigatorul realizează acte de determinare = acte în care o persoană insuflă ideea

infracțională altei persoane/ acte prin care sugerează altei persoane ideea infracțională;

2. Întotdeauna instigatorul acționează cu intenție;

3. Activitatea de instigare este întotdeauna anterioară comiterii faptei și anterioară

luării deciziei infracționale de autor;

Cel care îi întărește ideea infracțională autorului nu este instigator, ci complice moral
la acea infracțiune.

4. Cel instigat trebuie să comită cel puțin o tentativă pedepsibilă (cel care devine
autorul infracțiunii). Dacă nu se petrece aceasta(cel instigat nu-și însușește infracțiunea) legea
nu sancționează instigarea neurmată de executare.

Complicitate (Art.48)

Def.: Este complice acela care cu intenție, ajută/înlesnește o persoană în orice mod să
săvârșească o faptă penală.

Def.: Este complice și acela care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei că va
tăinui bunurile sau că îl va favoriza pe infractor chiar dacă nu își ține promisiunea.

Trebuie deosebită complicitatea de două infracțiuni care sunt reglementate de CP în

mod distinct: fapta de favorizare a făptuitorului- Art.268 CP și fapta de tăinuire- Art.270 CP.
Momentul în care se realizează promisiunea de favorizare sau tăinuire este întotdeauna
anterioară momentului de săvârșire a faptei. Dacă nu există promisiunea celor două
infracțiuni, dare realizează acte de favorizare/ tăinuire a infractorului, atunci va fi sancționat
ca autor a acestor două infracțiuni și nu ca complice.

→Contribuția complicelui la comiterea faptei este întotdeauna secundară.

Condițiile complicității:

1) Complicitatea presupune acte de ajutorare, înlesnire, tăinuire a bunurilor sau de

favorizare a infractorului;

Ajutorul poate fi dat: →în orice mod;

→ poate fi: a. concomitent - în momentul săvârșirii faptei

21
 b. anterior - complicele procură materiale pentru autor

Ajutorul poate fi: → material = îi procură un instrument, îi dă un cuțit, deschide ușa;

→ subiectiv/moral = doar îi procură informații, e ceva nepalpabil

2) Complicitatea se realizează întotdeauna cu intenție;

3) Trebuie să existe un autor care să realizeze elementul material al infracțiunii,

fără acesta complicitatea nu poate exista.

Sancționarea participației penale (Art.49 CP)

Sistemul parificării pedepselor - toți participanții (coautor, instigator, complice) vor

fi sancționați cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă de autor (nu toți primesc
aceiași pedeapsă, însă între același limite):

 Limitele de pedeapsă sunt aceleași pentru autor, coautor, instigator, complice;

 Fiecare va fi sancționat pentru contribuția la săvârșirea faptei.

Se va ține seamă de contribuția efectivă a fiecăruia la comiterea faptei, cu alte

cuvinte se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei.

Cauza de nepedepsire

Este o cauză generală (Art.51 CP).

Dacă participantul înainte de descoperirea faptei o denunță sau împiedică

consumarea ei (infracțiunea nu are loc), atunci el nu este sancționat.

Dacă până în momentul împiedicării săvârșirii infracțiunii, participantul realizează o

altă infracțiune, atunci el va fi sancționat pentru aceasta.

Această cauză este asemănătoare cu Art. 34 (desistarea, împiedicarea producerii

rezultatului).

Circumstanțele personale și reale

22
 Circumstanța personală este acea calitate juridică, socială pe care o are o anumită
persoană la un moment dat.

Ea nu influențează și situația celorlalți participanți (nu se răsfrânge).

Ex.: autorul este căsătorit, este mama copilului, este funcționar public

Circumstanțe reale ține de faptă, la locul, timpul, modul de comitere a infracțiunii.

Ex.: comiterea faptei în timpul nopții, cunoașterea vârstei victimei, cunoașterea

faptului că victima este însărcinată.

Influențează pe toți participanți, se răsfrânge asupra tuturor, cu condiția de a fi putut

fi cunoscut.

Sancțiunile penale

Def.: Sunt cele mai distincte tipuri de sancțiuni întrucât produc consecințele cele mai
grave față de cei la care se referă.

Sancțiunile penale sunt prevăzute doar în CP.

Doar instanța de judecată poate aplica o sancțiune penală (nici procurorul).

Există trei tipuri de sancțiuni diferite:

 Persoanei fizice major;

 Persoanei fizice minor;

 Sancțiuni specifice persoanei juridice.

Sancțiunile aplicate persoanei fizice major:

1. Pedepse principale (Art.53):

 Detențiunea pe viață;

 Închisoarea;

23
 Amenda.

2. Pedepse complementare (Art.55):

 Interzicerea unor drepturi;

 Degradarea militară;

 Publicarea hotărârii de condamnare.

3. Pedepse accesorii (Art.54) care constă în interzicerea exercitării unor drepturi;

4. Măsurile de siguranță (Art.108):

 Obligarea la tratamentul medical;

 Internarea medicală;

 Interzicerea ocupării unei funcții/ a exercitării unei funcții.

Sancțiunile aplicate persoanei fizice minore:

1) Măsuri educative

Neprivative de libertate:

 Stagiul de formare civică;

 Supravegherea;

 Consemnarea la sfârșitul săptămânii;

 Asistarea zilnică.

Privative de libertate:

 Internarea într-un cadru educativ;

 Internarea într-un centru de detenție.

Sancțiunile aplicabile persoanei juridice:

 Pedeapsa principală - amenda;

 Pedepse complementare - 6 la număr, diferă de cele ale persoanei fizice.

24
 Scopul sancțiunilor

Scopul pedepselor determină:

 Privarea de libertate;

 Diminuarea patrimoniului;

 Privarea/limitarea unor drepturi.

Scopul măsurilor educative este preponderent educativ, însă secundar au și rol de

constrângere.

Scopul măsurilor de siguranță este acela de a înlătura o stare de pericol, dar secundar
și rol de constrângere.

Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice major + persoanei

juridice

Detențiunea pe viață

 Este o pedeapsă principală, absolut determinată, privativă de libertate.

 Art.56-59 CP, Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și măsurilor

privative de libertate.

 Se execută mai întâi în regim de maximă siguranță.

 Detențiunea pe viață este prevăzută alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 ani.

 Infracțiune de genocid comisă în timp de război (Art.438 alin. (2))- sancționată

doar cu detențiunea pe viață.

 Aplicarea Art.74- este prevăzută alternativ cu închisoarea, instanța va trebui să

decidă pe care dintre cele două pedepse o aplică, menționând alegerea.

Când se aplică detențiunea pe viață?

25
  Neaplicarea sa este obligatorie.

 Dacă inculpatul a împlinit sau împlinește pe durata procesului vârsta de 65 de ani

- instanța va aplica pedeapsa închisorii de 30 de ani și interzicerea unor drepturi pe durata a 10
ani (durata sa maximă).

Înlocuirea Detențiunii pe viață

Situație când cel/cea condamnat/ă îndeplinește vârsta de 65 de ani durata executării

pedepsei.

Condiții pentru a se poate face înlocuirea

 Condamnatul a avut pe toată durata executării o bună conduită în penitenciar;

 Condamnatul a îndeplinit integral obligațiile civile ce rezultă din hotărârea de

condamnare cu excepția situațiilor în care demonstrează că nu a putut să le îndeplinească

 Condamnatul a făcut progrese constante și evidente în vederea integrării sociale.

DV.= închisoarea de 30 de ani +interzicerea unor drepturi.

Liberarea condiționată din pedeapsa DV

Def.: Este o măsură de individualizare a unei pedepse privative de libertate.

 Are atât preponderent un caracter judiciar, cât și unul administrativ, la adoptarea

deciziei de liberare condiționată participă și comisia specială din penitenciar, constituită în
acest scop (Legea nr.254/2013)

 Decizia finală de liberare condiționată aparține doar instanței de judecată.

 Reglementat în Art.99; Art.101-106 CP; Art.587-588 CPP.

Procedura de judecată

1. Competența de judecată aparține judecătoriei de la locul de executare.

Instanța poate fi sesizată:

Fie de comisa specială de penitenciar, atunci când au o propunere favorabilă

condamnatului;

Fie de cel condamnat, atunci când comisia amână liberarea condiționată;

26
 2. Atunci când instanța respinge definitiv cererea celui condamnat de liberare
condiționată va fixa totuși un termen, care nu poate fi mai mare de un an.

3. Hotărârea dată de judecătorie poate fi atacată cu contestație în 3 zile de la

comunicare fiind judecată de tribunal.

Ex.: Penitenciarul Mărgineni- Judecătoria Moreni- Tribunalul DB(RMS)

Condiții de acordare:

 Cel condamnat să fi executat 20 de detenție - nu intră zilele lucrate în

penitenciar;

 Cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei -

persoana a lucrat sau nu, a avut recompense sau sancțiuni;

 Cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hot.de

condamnare;

 Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și poate

reintegra în societate - condiție de ordin subiectiv.

Liberarea condiționată este o posibilitate și nu un drept al celui condamnat.

Termenul de supraveghere

Este fix și are durata de 10 ani.

În acest timp cel condamnat trebuie:

 Să nu mai comită nicio infracțiune;

 Să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de instanță

Este supravegheat de un consilier de probațiune.

Măsurile de supraveghere

1. Să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de consiliu de

probațiune- pe toate trebuie să le respecte cel condamnat pe durata de 10 ani;

2. Să primească vizitele persoanelor desemnate cu supravegherea sa;

27
 3. Să anunțe în prealabil orice schimbare a locuinței și orice deplasare care
depășește 5 zile.

4. Să comunice schimbarea locului de muncă;

5. Să comunice informații și documente din care să rezulte cum își câștigă

existența.

Obligațiile impuse de instanță condamnatului

1) Să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională

2) Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, desfășurate

de serviciul de probațiune.

3) Să nu părăsească teritoriul României;

4) Să nu se afle la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice de

instanță;

5) Să nu comunice cu victima sau membrii de familie, să nu comunice cu ceilalți

participanți la comiterea infracțiunii ori să nu se apropie de niciunul dintre ei;

6) Să nu conducă anumite vehicule;

7) Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Obligațiile de la 3 la 7 dacă au fost pedepse complementare nu mai pot avea și formă

de obligație.

Revocarea liberării condiționate

Intervine atunci când cel liberat nu mai respectă anumite condiții pe durata
termenului de supraveghere.

1. Persoana nu respectă cu rea-credință măsurile de supraveghere;

2. Persoana nu respectă cu rea-credință obligațiile impuse de instanță;

3. În timpul termenului de supraveghere este comisă o nouă infracțiune, dacă

infracțiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere, iar pedeapsa este închisoarea
chiar și după expirarea termenului.

28
 Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește cu regulile de la recidivă/ pluritatea
intermediară. Atunci când se revocă liberarea condiționată se dispune și executarea restului de
pedeapsă (și în cazul anulării).

Anularea liberării condiționate

Se dispune pentru cauze care existau anterior pronunțării termenului de acordare a

liberării condiționate (instanța nu a cunoscut situațiile).

Pedeapsa pentru noua infracțiune săvârșită de cel condamnat pe durata T.S.,

aplicându-se regulile de la una dintre formele de la pluritatea de infracțiunii.

Efectele eliberării condiționate

Efecte imediate - constă în punerea în libertate a celui condamnat.

Efecte definitive - constă în considerarea ca executată a întregii pedepse, dacă până la

finalizarea T.S nu s-a dispus nici revocarea, nici anularea liberării condiționate.

26.03.2022

Închisoarea (Art.60)

Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor de siguranță.

Def.: Este o pedeapsă principală, privativă de libertate și relativ determinată, adică

avem niște limite în care poate fi dispusă.

Aceste limite sunt de două categorii atât la închisoare, cât și la amendă:

1) Limite generale;

2) Limite speciale.

Limitele generale sunt cuprinse între 10 zile și 30 de ani.

Rolul: potrivit Art.2 alin.(3) CP, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită peste limitele
generale.

29
 Limitele speciale sunt între o lună și maxim 25 de ani. Sunt mai mici, cuprinse între
limitele generale.

Acestea sunt: limitele pe care le întâlnim la fiecare infracțiune așa cum legea
precizează.

Cum se execută pedeapsa închisorii?

 Instanța poate dispune exercitarea ei în penitenciar;

 Fie dacă durata sa în penitenciar nu durează 3 ani, fie poate dispune suspendarea
sa dacă sunt îndeplinite anumite condiții;

 Dacă pedeapsa pe care instanța o aplică este de cel mult 2 ani (inclusiv), atunci
instanța are posibilitatea să amâne executarea acestei pedepse.

Atât amânarea executării, cât și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

sunt modalități de individualizare a executării pedepsei închisorii.

În situația în care instanța alege executarea efectivă ea se face în penitenciar, iar

potrivit Legii nr. 254/2013 există 4 regimuri de executării:

I. Regim de maximă siguranță

 Sunt incluși aici condamnați la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa

închisorii mai mare de 13 ani.

II. Regim închis

 Sunt incluși în acest regim acei condamnați la pedeapsa închisorii mai mare de 3
ani până la 13 ani.

III. Regim semideschis

 Se aplică inițial condamnaților la pedeapsa închisorii cu executare mai mare de

un an până la 3 ani inclusiv.

IV. Regim deschis

 Se aplică dacă persoana a fost condamnată la închisoare de un an.

Stabilirea regimului de executare

30
 Se face în momentul încarcerării la administrația penitenciarului în funcție de
comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei (de sancțiunile permite, de
recompense).

Liberarea condiționată din pedeapsa închisorii

Reglementat în Art. 100-106 CP și Art. 587-588 CPP.

Condiții:

1. Cel condamnat să execute cel puțin o fracție din pedeapsă;

2. Cel condamnat să fi avut o bună conduită pe toată durata pedepsei;

3. La momentul solicitării liberării condiționate, cel condamnat să se afle în

executarea pedepsei în regim deschis/semideschis;

4. Cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin Hot. De

condamnare, cu excepția când nu poate să le îndeplinească (Cuantumul +cheltuielile de
judecată=Obligații);

5. Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate

reintegra în societate - condiție de ordin subiectiv, nu poate fi arbitrară.

Fracțiile ce trebuie executate

Aceste fracții sunt mai mici dacă persoana muncește în penitenciar în măsura în care
ales să muncească.

Legea 254/2013 prevede aceste fracții reduse.

→ Persoana nu a muncit nici măcar o zi.

Persoana condamnată nu a împlinit 60 de ani, fracțiile sunt următoarele:

a. 2/3 din durata pedepsei dacă pedeapsa aplicată este mai mică sau egală cu 10 ani;

b. 3/4 din pedeapsa aplicată dacă aceasta este mai mare de 10 ani până la cel mult
20 ani;

Cel condamnat împlinește pe durata executării pedepsei vârsta de 60 ani:

a) 1/2 din pedeapsa aplicată, atunci când nu depășește 10 ani;

b) 2/3 din pedeapsa mai mare de 10 ani, dar nu mai mare de 20 de ani.
31
 Termenul de supraveghere

Termenul de supraveghere în cazul închisorii este diferit în funcție de durata

pedepsei aplicate și de momentul în care se acordă liberarea condiționată.

TS.= cu durata liberării condiționate.

Dacă TS. Este de 2 ani sau mai mare = persoana mai avea de executat minimum de 2
ani, în acest caz instanța va impune condamnatului toate cele 5 măsuri de supraveghere
prevăzute de Art. 101 alin.(1) la care poate adăuga una sau mai multe, dar nu toate din cele 7
obligații prevăzute de Art.101 alin.(2) CP.

Instanța alege aceste obligații în funcție de:

 Fapta comisă de infractor și de biografia;

 Instanța alege cum vrea aceste obligații.

Amenda

Def.: Este o pedeapsă principală, pecuniară și relativ determinată. Constă în

obligarea celui condamnat de a plăti o anumită sumă de bani în contul Statului.

Se trece în cazierul judiciar și reprezintă un antecedent penal.

Codul Penal a introdus în stabilirea amenzii sistemul zilelor-amendă.

Reglementare: Art.61-64 CP; se completează prin CPP, Legea 253/2103 privind

executarea pedepselor neprivative.

Avem limite generale și speciale:

Limitele generale

Sistemul zilelor-amendă

Amenda= un număr de zile-amendă ales de instanță din anumite limite → un

cuantum ales de instanță din anumite limite.

Ex.: Amendă 100 lei= 100 zile/amendă x 10 lei.

32
 Ori de câte ori legea penală stabilește moduri de reducere/majorare a amenzii se vor
modifica doar numărul zilelor-amendă, NU ȘI CUANTUMUL.

Amenda persoanei fizică major

Cuantumul zilelor/amendă poate fi stabilită între 10 până la 500 de lei.

Limitele generale sunt între 30-400 zile.

Limitele speciale sunt de 3 tipuri:

1. 60-180 zile-amendă→ dacă pedeapsa prevăzută de lege este DOAR amenda.

Ex.: Art.288 alin. (3);

2. 120-240 zile-amendă → dacă pedeapsa prevăzută de lege amenda

ALTERNATIV cu închisoarea de cel mult 2 ani. Ex.: Art.193 alin. (1), Art.196 alin.(1). (2),
Art.206 - amenințarea; Art.208 - Hărțuirea; Art.224 alin.(1) - violarea de domiciliu;

3. 180-300 zile-amendă → dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda

ALTERNATIV cu închisoarea MAI MARE de 2 ani/3 ani/5 ani;

Ex.: Art.193 alin.(2); Art.196 alin.(3); Art.201 alin.(1); Art.228- Furtul; Art.242 alin.
(1)

Ex.: Art.228 - Furtul (6 luni-3 ani)

Se va aplica 180- 300 de zile-amendă potrivit definiție.

Cuantumul zilei-amendă= 10-500 lei

Am 4000 lei= 200 zile/amendă x 20 lei

Ex.: Art. 193 → 150 zile-amendă x 50 lei = 7500

!Pentru a stabili cuantumul zilei/amendă, instanța are în vedere criterii de

individualizare (Art.74):

 Situația materială a celui condamnat;

 Obligațiile legale de întreținere pe care cel condamnat le are de îndeplinit

Criterii de individualizare a zilelor/amendă

În acest caz instanță va avea în vedere doar criteriile de individualizare de la Art. 74.

33
 Dacă prin infracțiunea comisă s-au urmărit obținerea unui folos patrimonial și
pedeapsa prevăzută de lege este și amenda, atunci limitele speciale ale zilelor-amendă se pot
majora cu o treime (facultativă majorarea), iar cuantumul rămâne la fel, între 10-500 lei.

Ex.: Art.228 - Furtul

În situația a III-a a limitelor speciale:

180-240→ 180 x 1/3= 180+60=240

300-400→ 300 x 1/3 = 100 acesta se adaugă la 300+100

240-400 zile ar fi limitele.

Aplicarea amenzii cu pedeapsa închisorii

Dacă prin infracțiunea comisă persoana a urmărit și obținerea unui folos patrimonial,
instanța poate să aplice alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.

Acest lucru este posibil doar atunci când legea prevede pentru acea infracțiune
alternativ pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii.

Dacă legea prevede doar închisoarea, chiar dacă s-a urmărit un folos patrimonial prin
săvârșirea infracțiunii, instanța nu poate aplica și amenda.

CP. Prevede în această situație 2 criterii speciale de individualizare a amenzii:

 Limite speciale ale zilelor/amendă

Se determină în raport de pedeapsa stabilită de instanță (nu cea prevăzută de lege.

Aceste limite nu pot fi modificate ca efect al unor cauze de agravare/atenuare).

Ex.: Art.193 alin.(2) CP (6 luni-5 ani) - pentru a obține un folos patrimonial de la

victimă- instanța alege închisoare și amenda.

Ipoteza1 = instanța aplică închisoarea de un an + amenda de 120-240 zile/amendă.

Ipoteza2 = instanța aplică închisoarea de 3 ani + amenda de 180-300 zile/amendă.

 Stabilirea cuantumului zilei/amendă= valoarea în lei

Valoarea folosului patrimonial urmărit/dobândit.

34
 Executarea pedepsei amenzi

Amenda trebuie achitată în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii

de condamnare.

Dacă cel condamnat nu are posibilitatea să achite amenda dintr-o dată va putea face o
cerere separată pentru eșalonarea plății amenzii.

Instanța poate să eșaloneze amenda în rate lunare pe o durată de cel mult 2 ani. Dacă
cel condamnat nu execută pedeapsa amenzii cu rea-credință, atunci amenda se transformă în
zile de închisoare (număr echivalent)

O zi-amendă= o zi-închisoare

Dacă a achitat în parte, atunci restul zilelor-amendă se vor transforma în zile de

închisoare.

Dacă cel condamnat dovedește că nu poate achita amenda, atunci cu acordul său se
vor transforma zilele/amendă neachitate în muncă neremunerată în folosul comunității.

O zi-amendă neachitată= O zi în folosul comunității

O zi de muncă în folosul comunității înseamnă realizarea a 2 ore pe zi de muncă.

Coordonarea executării obligațiilor de muncă în folosul comunității se face de

Serviciul de Probațiune.

Dacă persoana nu este de acord să execute munca în folosul comunității, deși poate
sau dacă nu execută munca în folosul comunității cum a stabilit instanța, atunci numărul de
zile/amendă neexecutate se vor transforma în zile de închisoare.

30.03.2020

Pedepsele accesorii. Pedepsele complementare

Eroare în suportul de curs: pag. 28 punctul c. la stabilirea nr. de zile amendă se iau în
considerare criteriile generale de individualizare.
35
 Când se înlocuiește detenția pe viață cu închisoarea

Pedeapsa accesorie

Pentru persoana fizică major, Codul a prevăzut o singură pedeapsă accesorie.

Def.: Pedeapsa accesorie este o pedeapsă care limitează anumite drepturi și libertăți
fundamentale, este o pedeapsă relativ determinată. Ea însoțește întotdeauna pedepsele
principale ale închisorii și detențiunii pe viață.

Ca și reglementare, este reglementată doar în CP în art. 65,

Ca și conținut, constă în interzicerea unor drepturi prevăzute de art. 66.

Există 15 drepturi care pot fi interzise. Ca pedeapsă accesorie, instanța va interzice

exact aceleași drepturi pe care le va interzice ca și pedeapsă complementară.

Pedeapsa accesorie poate fi dispusă doar alături de sau împreună cu detențiunea pe

viață și pedeapsa închisorii, atunci când aceasta se execută efectiv, adică a fost dată spre
executare. Dacă pedeapsa închisorii a fost suspendată sub supraveghere și instanța aplică și
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, va menționa în hotărâre interzicerea
acelorași drepturi ca pedeapsa accesorie, însă ele nu se vor executa, această pedeapsă nu se va
executa.

Astfel cum îi arată și denumirea, pe principiul accesorium sequitur principale,

pedeapsa accesorie va urma soarta pedepsei principale. Astfel dacă executarea pedepsei
principale este suspendată, atunci și pedeapsa accesorie va fi suspendată. Atunci când se va
executa efectiv pedeapsa închisorii, atunci se va executa și pedeapsa accesorie.

În cazul pedepsei detențiunii pe viață, instanța poate să interzică, ca și pedeapsă

accesorie, toate drepturile prevăzute la art. 66 cu excepția expulzării străinului. Dacă va fi
necesar să se dispună expulzarea, atunci ea nu se va putea executa decât dacă se înlocuiește
detențiunea pe viață cu închisoarea de 30 de ani, măsura expulzării fiind executată după ce se
execută pedeapsa principală.

Când se execută pedeapsa accesorie?

36
 Pedeapsa accesorie începe să se execute imediat după ce a rămas definitivă
hotărârea de condamnare. Durează pe toată executarea pedepsei principele.

Decizia 29/2019 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii - în care s-a
arătat că pedeapsa accesorie nu se poate pronunța alături de pedeapsa amenzii.

Pedepsele complementare

Ca și reglementare generală - art. 66-68

Pedeapsa complementară- este o pedeapsă ce vine în completarea pedepsei

principale, se adaugă la pedeapsa principală pentru a completa modul de sancționare a celui
condamnat; sunt relativ determinate, cu o excepție, și presupun de asemenea limitarea unor
drepturi sau libertăți fundamentale sau au un rol moralizator.

Scopul pedepselor complementare: de a completa sancțiunea principală, astfel încât

să fie realizată o prevenție specială eficientă.

1. Interzicerea unor drepturi

Cea mai importantă este interzicerea unor drepturi.

Def.: Este o pedeapsă complementară, relativ determinată și restrictivă, limitativă de

drepturi și libertăți.

Este reglementată în CP de la art. 66-70, inclusiv.

Conținut: Spre deosebire de pedeapsa accesorie, constă în interzicerea unor drepturi

din cele 15 prevăzute din art. 66; instanța va interzice doar acele drepturi care au legătură cu
infracțiunea comisă, nu poate interzice toate drepturile.

Interzicerea dreptului prevăzut de art. 66, lit. a, se face întotdeauna împreună cu cel
prevăzut la lit. b.

Când și cum se interzic aceste drepturi?

Când: instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii sau a

amenzii, indiferent de durata sau cuantumul acestora. În cazul pedepsei închisorii, se
consideră că o persoană este condamnată la această pedeapsă, atunci când fie se va executa
efectiv închisoarea, fie s-a aplicat suspendarea executării ei sub supraveghere; dacă instanța

37
renunță sau amână executarea pedepsei, atunci nu am o soluție o condamnare și deci nu poate
fi aplicată nici pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Această pedeapsă nu poate fi aplicată alături de detențiunea pe viață.

Cum: Avem două situații:

I. Aplicarea ei este obligatorie, atunci când legea prevede expres aplicarea ei.

Exemple: Art. 188- omorul; Art-189- omorul calificat; Art. 197- rele tratamente
aplicate minorului; Art. 201- întreruperea cursului sarcinii; Art. 210- traficul de persoane; Art.
211- traficul de minori; Art. 289- luarea de mită

II. Aplicarea facultativă, atunci când legea nu prevede aplicarea ei, dar instanța
apreciază necesar față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana
infractorului. În acest caz, instanța trebuie să motiveze hotărârea.

Durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este cuprinsă între 1 și 5

ani.

Prezentarea drepturilor

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, care se
interzice cu cel de la lit. b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de
stat). Aceste două drepturi sunt cele mai des întâlnite.

Dreptul de a fi ales în autoritățile publice- persoana nu va mai putea participa la

alegeri. Dacă instanța va dispune interzicerea acestui drept, instanța va trebui să transmită
această hotărâre primăriei unde are domiciliul persoana.

La lit.b., aici nu mai este vorba de alegeri, aici funcția poate fi ocupată fie prin
concurs, fie prin desemnare. Aceste funcții pot fi; judecător, procuror, notar, polițist, jandarm
etc.

b) (lit.c) Expulzarea - se dispune doar față de un cetățean străin, apatrid care nu are
domiciliul în România. Se dispune când persoana a comis o infracțiune pe teritoriul
României;

c) (lit. d) Dreptul de vot- orice proces electoral, care presupune dreptul de a vota,
nu contează circumstanțele. Nu tuturor condamnaților li se interzice acest drept. Și în acest

38
caz, un extras de pe hotărâre se transmite primăriei pentru a fi retras de pe listele electorale.
Dacă votează, comite infracțiunea electorală de la art. 387 (fraudă la vot);

d) (lit.e) Interzicerea drepturilor părintești- Cauza Sabău și Părcălab împotriva

României (CEDO) Ex: rele tratamente ale minorului;

e) Dreptul de a fi tutore sau curator: art.113-145; art. 152-157 din Codul civil.
Tutela se dispune față de minor. Curatela vizează persoane majore, lipsite de responsabilitate
civilă. Prin urmare, când se interzice acest drept trebuie să aibă legătură cu infracțiunea, să nu
mai prezinte încrederea necesară;

f) (lit.g) dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a

desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Care este diferența între
art. 111 și lit.g, art. 66. Acest drept se interzice când persoana comite infracțiunea folosindu-
se de funcția respectivă (art. 289- luarea de mită). Acest drept se interzice pe motivul că
persoana este nedemnă să exercite acea meserie sau funcție, în timp ce măsura de la art. 111
se dispune pentru că persoana este incapabilă. Infracțiunile de serviciu sunt cele mai adesea
asociate cu interzicerea dreptului de la lit.g;

g) (lit.h) Dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme - atunci când
este dispusă ca pedeapsă complementară, ea nu trebuie dispusă și ca pedeapsă accesorie. În
general, acest drept este interzis atunci când fapta a fost comisă cu arme, în sensul legii
(mitralieră, pușcă etc.);

h) (lit.i) Dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule - instanța trebuie să

stabilească clar prin hotărârea de condamnare;

i) (lit.j) Dreptul de a părăsi teritoriul României;

j) (lit.k) Dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice

de drept public - o funcție în cadrul unei regii autonome sau o societate comercială unde statul
este acționar majoritar;

k) (lit.l) Dreptul de a se afla în anumite localități - instanța trebuie să precizeze în ce

localități nu poate fi, în mod expres în hotărâre. Acest drept este interzis când condamnatul a
săvârșit fapta profitând de poziția geografică a localității.

l) (lit.m) Dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,

culturale ori l alte adunări - instanța dispune interzicerea acestui drept când fapta a fost comisă
într-o asemenea locație. Instanța trebuie să precizeze ce locuri i se interzic.

39
 m) (lit.n) Sunt prevăzute două situații: dreptul de a comunica cu victima sau cu
membrii familiile acesteia sau de a se afla la o anumită distanță față de aceștia. A doua parte
se referă la dreptul condamnatului de a comunica cu ceilalți membrii ai infracțiunii, se poate
dispune interzicerea acestui drept doar dacă au participat mai multe persoane;

n) (lit.o) Dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri
unde victima desfășoară activități sociale - poate fi dispus cu teza I de la lit. N

Executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi

Pedeapsa accesorie se execută pe durată pedepsei principale, pe când pedeapsa

complementară completează pedeapsa principală, ea se execută:

 Dacă instanța a pronunțat condamnarea doar la pedeapsa amenzii sau la

pedeapsa închisorii a cărei executare este suspendată sub supraveghere, atunci pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi începe să se execute de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.

 Dacă instanța a condamnat infractorul la închisoare cu executare, atunci

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se va executa după ce pedeapsa închisorii
a fost executată sau considerată ca executată. Pe durată eliberării condiționate se execută
pedeapsa accesorie, după ce se termină eliberarea condiționată se execută pedeapsa
complementară a interzicerii acelorași drepturi.

2. Degradarea militară

Def.: Este o pedeapsă complementară, privativă de drepturi și având un caracter

definitiv. Este reglementată în Art.69 din CP.

Conținut: Constă în pierderea gradului militar și a dreptului de a purta uniformă. Este

o pedeapsă specifică și nu este prevăzută expres.

Aplicare: Ea nu poate fi aplicată decât persoanelor care au grad militar (numai

condamnaților militari activi, în rezervă sau în retragere, sfera subiecților activi fiind mai
restrânsă).

Militari activi = persoanele care fac serviciul militar, militari care au ales acest lucru.
- Definit în legea nr.80/1995.

40
 Aplicarea sa este obligatorie, atunci când pedeapsa fixată de instanță este detențiunea
pe viață sau închisoarea mai mare de 10 ani.

Se poate aplica și atunci când instanța a condamnat infractorul militar la pedeapsa

închisorii între 5 și 10 ani, dacă fapta a fost comisă cu intenție.

Dreptul de a purta uniformă sau gradul militar sunt pierdute pentru totdeauna, chiar
și după reabilitare.

3. Publicarea hotărârii de condamnare

Def.: Este o pedeapsă complementară, unică și morală.

Reglementare: Este reglementată În Art.70 din CP.

Conținut: Constă în publicarea unui extras din hotărârea definitivă de condamnare

într-un cotidian local sau național, o singură dată.

Extrasul cuprinde elemente despre cel condamnat/cei condamnați, elemente cu

privire la infracțiunea/infracțiunile comise și pedeapsa. Nu cuprinde date despre victimă, și
nici date de identificare a celorlalte părți din dosar (martori, avocați, grefieri etc.).

Pedeapsa nu poate fi dispusă decât doar dacă persoana a fost condamnată. Dacă s-a
dispus achitarea, amânarea sau suspendarea nu se poate aplica această pedeapsă
complementară.

Am o hot. de condamnare dacă persoana a fost condamnată la o pedeapsă principală.

Hotărâre de condamnare trebuie să fie definitivă, adică să nu mai poată fi atacată prin
nicio cale de atac ordinară sau comună.

Aplicare: Publicarea unui extras din hotărârea de condamnare se face o singură dată.
Se poate publica orice hotărâre de condamnare.

Executare: Se face pe cheltuiala condamnatului. Instanța trimite extrasul din

hotărâre acelui ziar în cel mult 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare. Instanța de executare mai poate prelungi cu încă 15 zile acest termen.

Dacă persoana nu execută sau nu vrea, ea comite o nouă infracțiune care se numește
neexecutarea sancțiunilor penale prevăzută de Art.288 CP.

41
 06.04.2020

Cursul Nr.6

Individualizarea sancțiunilor penale

§Circumstanțele atenuante și agravante

Criteriile generale de individualizare -Art.74

Individualizarea este de trei feluri:

 Legală, când legiuitorul incriminează unele fapte;

 Judiciară, realizată de judecător, în faza finală a procesului;

 Administrativă, realizată de administrația penitenciarului când persoana este

încarcerată, stabilindu-se regimul de executare.

Aceste criterii generale de individualizare ajută instanța să stabilească pedeapsa într-

un caz concret.

Criteriile generale de individualizare sunt utilizate la stabilirea tuturor sancțiunilor

penale, și anume: pedepse principale, accesorii, complementare, măsuri de siguranța, măsuri
educative și pedepsele aplicabile persoanei juridice.

Aceste criterii generale sunt utilizate pentru a stabili pedeapsa pentru persoana fizică
major, pentru minorul care răspunde penal și pentru persoana juridică.

De la caz la caz, aceste criterii generale se completează cu anumite criterii speciale

de individualizare (Art. 49 CP, Art. 61 - amendă, Art.62 CP- stabilirea amenzii alături de
pedeapsa închisorii).

A. Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite.

„Împrejurarea” se referă la locul unde se comite fapta, loc public sau privat, la timp
etc.

42
 „Modul de comitere” se referă la premeditare, prin cruzimi (ambele fapte se referă la
forme calificate ale omorului).

„Mijloace folosite” se referă la instrumentele utilizate de infractor la comiterea

faptei. Utilizare unor mijloace speciale (explozibil) poate fi reținută ca circumstanță
agravantă.

B. Starea de pericol creată pentru valoare ocrotită

Există pentru orice infracțiune și, în general, ea se evaluează în funcție de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce, precum și mijloacele folosite de infractor. Acest
criteriu are legătură cu primul și al treilea.

Starea de pericol va fi evaluată diferit în funcție de faptul dacă a fost comisă o

infracțiune de pericol sau o infracțiune de rezultat.

C. Natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii

Acestea se evaluează în funcție de urmarea imediată a infracțiunii și efectiv, la modul

concret, de ce modificări a produs infracțiunea sau, în cazul infracțiunilor de pericol, ce
urmări ar fi putut produce. Deși prejudiciul produs prin infracțiune este diferit de urmarea
imediată, el se va aprecia în cadrul acestui criteriu.

Ex.: Au fost furate 10 găini sau $10.000

D. Motivul infracțiunii și scopul urmărit

Părți ale laturii subiective al infracțiunii. Este cel mai puțin pus în valoare criteriu în
practică.

E. Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului

Nu trebuie confundată recidiva cu antecedentele penale.

F. Conduita infractorului după comiterea faptei și în cursul procesului penal

Instanța nu ia în calcul doar faptul că infractorul spune că regretă fapta - „căință

activă”- infractorul a dus victima la spital, a acordat primul ajutor etc. Căința activă se poate
manifesta și prin plătirea parțială a prejudiciului, plata TVA-ului, plata unor taxe care au fost
evazionate prin fapta comisă. Poate consta și în colaborarea cu organele de cercetare penală.

43
 G. Nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a
infractorului

Este unul dintre criteriile cele mai utilizate de instanță.

Diferență între stări și circumstanțe

Prin stări se înțelege acele situații prin care se exprimă gradul de periculozitate al
infractorului.

Stările produc efecte fiecare în parte succesiv, fiecare produce propriul ei efect astfel
cum este reglementat de lege.

Clasificarea
circumstanțelor

 După efectul
pe care îl produc,
circumstanțele
sunt:

a) Atenuante

b) Agravante,
când fapta este mai gravă

 După modul de stabilire, circumstanțele sunt:

a. Legale, cele prevăzute de legea penală, în special CP;

b. Judiciare, cele stabilite de judecător.

 După cum circumstanțele au legătură cu fapta sau cu făptuitorul, ele se

împart(Vezi Art.50 CP):

A. Reale, care au legătură cu toți participanții (timp, spațiu, mijloace);

B. Personale, care au legătură cu făptuitorul și vor fi prevăzute de instanță doar în

legătură cu acesta.

44
 13/04/2020

Circumstanțele atenuante

CP reglementează patru circumstanțe atenuante legale, Art.75 și Art. 76:

 Provocarea;

 Depășirea limitelor legitimei apărări;

 Depășirea limitelor stării de necesitate;

 Acoperirea integrală a prejudiciului.

Provocarea

Def.: Reprezintă acea circumstanță atenuantă legală în care fapta este săvârșită sub
imperiul unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții
vătămate, realizată prin violență, atingere gravă a demnității sau printr-o altă acțiune ilicită
gravă.

Condițiile provocării:

 Să existe o activitate de provocare din partea părții vătămate, prin violență fizică
sau/și psihică, prin atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă (poate fi orice
act ilicit, de natură civilă, administrativă, dar poate să fie și o infracțiune);

 Actul provocator să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului,

răpindu-i acestuia controlul asupra propriilor acțiuni;

 Sub stăpânirea acestei tulburări, infractorul să comită o infracțiune;

Nu este obligatoriu ca infracțiunea să fie comisă imediat sau la foarte scurt timp după
actul provocator, ea poate fi comisă la câteva zile distanță, dar cu condiția ca persoana să
păstreze acea tulburare psihică.

 Infracțiunea să se îndrepte împotriva celui care l-a provocat pe infractor.

45
 Nu se va reține provocarea dacă infractorul își îndreaptă activitatea sa infracțională
împotriva altei persoane decât cel care l-a provocat sau împotriva bunurilor celui care l-a
provocat.

!Provocarea nu trebuie confundată cu legitima apărare.

!Cele două se exclud.

Practica a reținut că nu poate fi invocată provocarea, atunci când creditorul îl

„amenință” pe debitor că îl va da în judecată pe debitor pentru neplata datoriilor, iar debitorul
îl atacă pe creditor. Atunci tulburarea este legitimă.

Depășirea limitelor legitimei apărări

Mai este cunoscut și sub denumirea de exces scuzabil.

Trebuie deosebită de excesul justificat, denumit în prezent exces neimputabil, și care

reprezintă, potrivit Art. 26 alin(1) CP, o cauză de neimputabilitate.

Suntem în prezența unui exces scuzabil atunci când se depășește proporția dintre atac
și apărare din alte motive decât tulburarea sau temerea generate firesc de un atac asupra
persoanei.

Depășirea limitelor stării de necesitate

Și această trebuie deosebită de excesul neimputabil, prevăzut la Art. 26 alin.(2)CP,

care reprezintă o cauză de neimputabilitate.

Ne aflăm în prezența acestei circumstanțe atunci când pentru a salva de la un pericol

iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, persoana care realizează acțiunea de salvare își dă
seama că produce urmări vădit (evident) mai grave decât dacă nu s-ar fi intervenit (lăsând
pericolul să se manifeste integral).

Diferența dintre aceste două circumstanțe și excesul neimputabil constă, alături de

condițiile de existență, și în efectele produse: primele generează o diminuare a răspunderii
penale, dar fapta rămâne infracțiune, cea de-a doua va determina o soluție de achitare, fapta
ne mai fiind infracțiune.

46
 Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune

Condiții de aplicare și reținere:

 Să fie vorba despre acoperirea unui prejudiciu material, nu și moral (nu

înseamnă că prejudiciul moral nu va fi acoperit, va fi stabilit prin hotărârea judecătorească în
final);

 Repararea prejudiciului trebuie să se facă în tot cursul urmăriri penale, până cel
târziu la primul termen de judecată din această fază judiciară (în fond); - este un termen
limitativ, modul restrictiv în care a fost reglementată o face inaplicabilă

 Infractorul să nu mai fi beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5

ani, anteriori comiterii faptei, este un termen regresiv.

Pentru infracțiunile continue, continuate, de obicei, acel moment este primul moment
în care începe fapta să se comită, primul moment al primului act și nu momentul epuizării.

 Recuperarea trebuie să fie integrală;

 Infracțiunea comisă să nu facă parte dintre cele prevăzute la Art.75, alin.(1)

lit.d) CP și anume: infracțiunile contra persoanei, infracțiunea de furt calificat, tâlhărie, ultraj,
ultraj judiciar, infracțiuni de corupție, infracțiuni privind regimul drogurilor, infracțiuni de
terorism, și altele.

Circumstanțele atenuante judiciare

Reglementare: Art. 75 alin.(2) CP

Conținut:

 Eforturile infractorului de a înlătura sau diminua consecințele infracțiunii -

vizează un rezultat deja produs.

47
 De exemplu: se recuperează parțial prejudiciul; se acordă îngrijiri medicale victimei;
este transportată victima la spital; zădărnicirea voluntară a producerii rezultatului specific în
cazul Art. 34 alin.(2) CP

 Împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau

periculozitatea infractorului. - este vorba de circumstanțe reale și nu personale.

De exemplu: comiterea faptei într-un loc privat, față de un loc public; valoarea
redusă a bunului sustras; urmările infracțiunii s-au produs față de o singură persoană și nu mai
multe.

Efectele circumstanțelor atenuante

 Efectul de reducere este obligatoriu;

 Ele produc efecte numai asupra pedepselor principale;

 Potrivit Art.76, în cazul în care instanța reține una sau mai multe circumstanțe atenuante,
legale ori judiciare, va reduce limitele speciale ale pedepsei cu o treime(1/3), atât în cazul
amenzii, cât și al închisorii.

 Dacă instanța s-ar fi orientat asupra detențiunii pe viață, în prezența unor circumstanțe
atenuante va aplica pedeapsa închisorii de la 10-20 ani (ca la tentativă).

Circumstanțele agravante

Circumstanțele agravante sunt în număr de opt. Sunt doar legale, nu și judiciare, dar
pot fi și reale și personale.

Reglementare: Art. 77 și Art.78 CP

Enumerare:

 Săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună - cele trei persoane
trebuie să fie prezente în același moment la săvârșirea infracțiunii. De aceea, poate fi reținută
această agravantă doar în cazul coautoratului și al complicității concomitente.

48
  Săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente
degradante - prin cruzimi înțelegem o anumită bestialitate a infractorului. Prin cruzimi,
infractorul îi cauzează mai multă suferință decât ar fi nevoie pentru a comite infracțiunea.
Potrivit Art. 189 alin.(1) lit.h, dacă omorul este cauzat prin cruzimi, atunci omorul este
calificat și nu se va mai reține circumstanța agravantă.

Un tratament degradant este un tratament umilitor relativ la demnitatea ca ființă

umană în sine.

 Săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte
persoane sau bunuri. Putem reține această circumstanță, atunci când infractorul se folosește de
o pușcă, mitralieră, chiar dacă rânește o singură persoană.

 Săvârșirea infracțiunii de către un infractor major împreună cu un minor.

Reținem această circumstanță, cu condiția ca infractorul major să fi știu sau să fi putut să-și
dea seama că are de a face cu un minor. Dacă nu putea să-și dea obiectiv seama, se va reține
eroarea ca și cauză de neimputabilitate, astfel cum este văzută de Art. 30 alin. (3) CP.

 Săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitatea a persoanei

vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau alte cauze. Starea de
vulnerabilitate a victimei preexistă anterior săvârșirii infracțiunii și nu infractorul a adus
victima în această stare prin comiterea infracțiunii.

 Săvârșirea infracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau cu alte

substanțe psihoactive, atunci când această intoxicație a fost realizată special în vederea
comiterii faptei (stare de beție preordinată).

 Săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de

o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență.

 Săvârșirea infracțiunii pe orice temei de discriminare. (Cauza OPUZ, Cauza

Eremia împotriva Rep. Moldova)

Efectele circumstanțelor agravante

Circumstanțele agravante produc efecte numai asupra pedepselor principale, generează o

pedeapsă mai gravă.

În acest caz, efectul de agravare al sancțiunii este facultativ.

49
 Potrivit Art.78, în cazul în care instanța reține una sau mai multe circumstanțe agravante,
poate aplica o pedeapsă mai grea, astfel:

1. Să stabilească pedeapsa spre maximul ei special, și dacă apreciază că acesta nu este

suficient, atunci...

2. Poate adăuga un spor de până la 2 ani în cazul închisorii, dar care nu poate depăși o
treime din maximul special sau, în cazul amenzii poate majora maximul special cu cel mult
o treime (1/3).

 Max. < 6 ani – spor de până la 1/3 din max.

 Max. = 6 ani – spor de până la 2 ani=1/3 din max.
 Max.> 6 ani – spor de până la 2 ani.

Concursul între cauze de atenuare și cauze de agravare

Reglementare - Art.79 CP

Instituie reguli de prioritate între cauzele de atenuare, cauzele de agravare și între

cauzele de atenuare și agravare între ele.

Dacă într-o cauză sunt prezente doar cauze de atenuare, se va da prioritate regulilor
de la tentativă, circumstanțele atenuante și cazurile speciale de atenuare.

Dacă sunt prezente doar cauze de agravare, stabilirea pedepsei se va face ținând cont
de regulile prevăzute de Cod în următoarea ordine: circumstanțe agravante, infracțiunea
continuată, concursul de infracțiuni și recidivă.

Dacă sunt prezente atât cauze de atenuare, cât și cauze de agravare, se vor aplica mai
întâi regulile de la cauzele de atenuare, în ordinea stabilită la punctul 1 și apoi regulile de la
cauzele de agravare în ordinea de la punctul 2.

Cauză de neimputabilitate Circumstanțe atenuante

Nr. crt. Cauză justificativă
legale
Exces justificat, exces Depășirea limitelor
Legitima apărare –
1. neimputabil – Art. 26 alin.1 legitimei apărări – Art.75
Art.19
alin. 1 lit.b – exces scuzabil
Condiție „Apărarea să fie „Apărarea depășește proporția „Apărarea depășește
proporțională cu reprezentată de atac, dar se proporția reprezentată de
atacul” petrece aceasta din cauza atac, dar se petrece aceasta
tulburării sau temerii din alte cauze decât
50
 pricinuite de fapta comisă” tulburarea sau temerea
(furie, mânie, gelozie, lipsă
de control etc.)”
Starea de Exces justificat, exces Depășirea limitelor stării de
2.
necesitate – Art.20 neimputabil – Art.26 alin. 2 necesitate Art.75 alin. 1 lit.c
Făptuitorul produce prin Făptuitorul produce prin
„Urmările faptei
acțiunea sa urmări vădit mai acțiunea sa urmări vădit mai
nu sunt vădit mai
grave decât dacă nu ar fi grave decât dacă nu ar fi
Condiție grave decât dacă
intervenit, dar el nu își dă intervenit, dar el îți dă
nu s-ar fi
seama sau nu îți poate da seama sau poate să-și dea
intervenit”
seama de aceasta” seama de aceasta.”
Este diminuată răspunderea
Efectele Este înlăturat caracterul penal al faptei
penală
produse Fapta nu este infracțiune
Fapta este infracțiune

27.04.2020

Codul prevede patru forme de individualizare a executării pedepsei

 Renunțarea la aplicarea pedepsei;

 Amânarea executării pedepsei;
 Suspendarea pedepsei sub supraveghere;
 Liberarea condiționată.

Pentru a înțelege mecanismul este util să arătăm că etapele în individualizarea unei

sancțiuni sunt:

 stabilirea pedepsei – aceasta se face prin raportare la criteriile generale de

individualizare prevăzute de Art. 74 CP, precum și raportat la stările și
circumstanțele prezente în cauza respectivă, care pot fi de atenuare sau de
agravare.
 aplicarea pedepsei – instanța are de ales să o aplice sau să nu o aplice, atunci
când nu aplică pedeapsa, deși fapta este infracțiune, ne vom afla în prezența
renunțării la aplicarea pedepsei. Dacă aplică pedeapsa, adică urmează să o
dea spre executarea, atunci are 2 variante: să dispună amânarea aplicării ei
sau să dispună suspendarea executării pedepsei.
 suspendarea executării pedepsei;
51
  executarea propriu-zisă a pedepsei.

Acest mecanism cu toate cele trei patru etape de individualizare este valabil doar în cazul
pedepselor principale ale amenzii și ale închisorii.

În cazul pedepsei detențiunii pe viață, instanța alege și stabilește pedeapsa și o dă spre

executare (nu se poate dispune în acest caz nici renunțarea, nici suspendarea, nici amânarea
ei).

Renunțarea la aplicarea pedepsei

Reglementare: Art. 80-82 CP

Def.: Din modul de reglementare și datorită faptului că în acest caz instanța nici
măcar nu alege pedeapsa și nu o stabilește, aceasta este mai degrabă o modalitate oferită de
legiuitor de renunțare din partea Statului la tragerea la răspundere penală a infractorului. În
CP însă, ea este inclusă ca o modalitate de individualizare a executării pedepselor amenzii și
închisorii.

Potrivit CPP, renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă una din soluțiile pe care
instanța le ia diferită de condamnare, deferită de achitare și diferită de amânarea aplicării
pedepsei.

 Condiții de acordare:

 Condiții pozitive:
 Infracțiunea să fie de o gravitate redusă(Codul nu stabilește ce înseamnă asta) —
aceasta se stabilește în funcție de: natura și întinderea urmărilor produse; mijloacele folosite;
modul și împrejurările în care fapta a fost comisă; motivul și scopul urmărit.
 conduită bună a infractorului anterior săvârșirii faptei(să nu aibă antecedente
penale) — de asemenea, infractorul trebuie să fi depus eforturi pentru a
înlăturarea/diminuarea urmărilor infracțiunii, posibilitățile sale de îndreptare.
 Instanța să aibă convingerea că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună
infractorului, datorită situației sale sociale, familiale etc.
 Condiții negative:
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru pedeapsa comisă să fie doar amenda sau
amenda alternativ cu închisoarea sau doar cu închisoarea, însă a cărei limită maximă să nu fie
mai mare de 5 ani

52
  Infractorul să nu fie recidivist, cu excepția situațiilor în care pentru
condamnarea anterioară a intervenit fie reabilitarea de drept, fie cea judecătorească, precum și
în situațiile în care persoana a fost condamnată anterior la o infracțiune care a fost amnistiată
sau care nu mai este prevăzută de legea penală. (A se vedea Art. 42 literele a și b)
 Infractorul să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani, stabiliți de la data comiterii
infracțiunii, de această formă de individualizare.
 Pe durata procesului penal să nu se fi sustras de la urmărire, judecată sau să fi
încercat zădărnicirea aflării adevărului sau altor participanți.

Efectele renunțării

Aceasta nu este o soluție de condamnare, dar nici de achitare! Instanța îi va aplica

totuși infractorului un avertisment; în cazul în care infractorul a comis un concurs de
infracțiuni va aplica un singur avertisment pentru tot ansamblul infracțional.

Deși instanța nu poate aplica nicio pedeapsă, dacă apreciază necesar, va putea
dispune aplicare unei măsuri de siguranță.

Nu are efecte asupra laturii civile ale procesului penal, adică al obligațiilor civile ce
vor fi stabilite de instanță ca urmare a prejudiciului material și moral produs prin infracțiune.

Nu determină nicio incapacitate și nicio decădere pentru infractor.

Amânarea aplicării pedepsei

Reglementare: Art. 83-90 CP

Def.: Este o veritabilă modalitate de individualizare a executării pedepselor principale ale

amenzii și închisorii.

Condiții pozitive:

Pedeapsa stabilită, inclusiv în caz de concurs, este amenda, indiferent de

cuantum sau închisoarea de cel mult 2 ani.
Infractorul să-și dea acordul pentru a presta o muncă în folosul comunității.
Infractorul să fi avut anterior o bună conduită și să fi făcut eforturi pentru
diminuare/înlăturarea urmărilor infracțiunii.
Instanța să aprecieze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar
totuși se impune supravegherea conduitei condamnatului pentru o anumită perioadă.

53
 Condiții negative:

o Este necesar ca infractorul să nu fi fost anterior condamnat, cu excepția

situațiilor în care a intervenit reabilitarea, fie de drept, fie judecătorească, fie infracțiunea sau
infracțiunilor au fost amnistiate, fie nu mai sunt prevăzute de legea penală.
o Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să nu fie de 7 ani sau
mai mare (pedeapsa prevăzută de lege)
o Infractorul să ne se fi sustras de urmărire/ judecată și să nu fi încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării altor participanți.

Termenul de supraveghere este de 2 ani.

Pe durata acestuia, instanța va impune respectarea celor cinci măsuri de supraveghere

menționate la Art.101.

Pe durata acestuia, instanța îi poate impune executarea uneia sau unora din obligațiile
prevăzute la Art.85 alin. 2 (nu poate să le impune pe toate 10), instanța are de ales din 10
astfel de obligații: șapte dintre ele sunt identice cu cele menționate la liberarea condiționată, la
care se mai adaugă alte trei obligații, și anume:

1. Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată între 30-60 de

zile, dacă starea de sănătate îi permite;
2. Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijirilor medicale;
3. Să nu ocupe sau să nu exercite funcția profesia, meseria sau activitatea de care s-a
folosit pentru săvârșirea infracțiunii

Supravegherea măsurilor și a obligațiilor se realizează de către serviciul de

probațiune.

Revocarea amânării aplicării pedepsei

Se dispune în mod obligatoriu atunci când infractorul:

1. Nu respectă măsurile de supraveghere;

2. Nu execută obligațiile impuse de instanță;
3. Dacă nu își îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre cu excepția
situației în care dovedește că nu a avut posibilitatea;

54
 4. Comite o nouă infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, dacă infracțiunea este
descoperită pe durat termenului de supraveghere; în acest caz se consideră că cele
două infracțiuni sunt comise în concurs.
5. În situația în care fapta comisă în condițiile anterioare este săvârșită din culpă, instanța
poate menține amânarea aplicării pedepsei.

Efectele amânării aplicării pedepsei:

 Nici aceasta nu este o soluție de condamnare, dar nici de achitare!

 Nu determină nicio incapacitate și nicio decădere pentru infractor!
 Nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și nici a obligațiilor civile prevăzute în
hotărâre;
 Nu pot fi dispuse, însă

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Reglementare: Art. 91-98 CP

Def.: Este o veritabilă modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii,

nu și amenzii.

Condiții de acordare:

Condiții pozitive:

 Instanța îi va stabili și aplica infractorului închisoarea de cel mult 3 ani.

 În acest caz, infractorul poate să fie recidivist, însă să fi fost condamnat anterior
fie la pedeapsa amenzii, fie la pedeapsa închisorii de maxim un an sau dacă pedeapsa la care
a fost condamnat anterior este mai mare de un an se poate dispune totuși suspendare în acest
nou caz, dacă pentru acea condamnare a intervenit reabilitarea, fie de drept, fie
judecătorească, sau a fost condamnat pentru o infracțiune comisă din culpă sau fapta nu mai
este prevăzută de legea penală sau acea faptă a fost amnistiată (regăsim toate cele 3 situații
prevăzute de Art.42 CP la care se adaugă și reabilitarea).
 Infractorul să-și dea acordul să presteze o muncă neremunerată în folosul
comunității.
 Să fi avut pe durata procesului o bună conduită ce constă în încercarea de a
diminua urmările infracțiunii și în acea de a acoperi prejudiciul produs prin infracțiune.

55
  Instanța să aprecieze că infractorul se poate îndrepta fără ca să execute efectiv
pedeapsa închisorii stabilită.

Condiții negative:

 Instanța nu poate dispune suspendarea dacă aplică doar pedeapsa amenzii ca

pedeapsă principală, poate însă aplica suspendarea atunci când aplică închisoarea și amenda,
dar se va executa pedeapsa amenzii;
 Dacă instanța a dispus inițial pentru acea infracțiune amânarea și amânarea este
revocată, nu va putea dispune pentru acea infracțiune suspendarea sub supraveghere.
 Infractorul să nu se fi sustras de la urmărire/judecată, să nu fi încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării altor participanți

Termenul de supraveghere este cuprins între 2 și 4 ani, dar nu poate fi mai mic decât durata
pedepsei stabilită de instanță.

Pe durata acestuia, instanța îi va impune respectarea celor cinci măsuri de supraveghere

menționate la Art.101.

Pe durata acestuia, instanța îi va impune și executarea uneia sau unora dintre obligațiile
prevăzute la Art.93 alin.2, și anume:

1. Să urmeze un curs de pregătire sau calificare profesională;

2. Să frecventeze programe de integrare socială;
3. Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
4. Să nu părăsească teritoriul României fără acordul prealabil al instanței.

Cel condamnat va fi obligatoriu pus să efectueze între 60-120 de zile de muncă neremunerată
în folosul comunității.

Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere:

Nu respectă măsurile de supraveghere;

Nu respectă obligația sau obligațiile impuse;
Nu își îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare;
Comite o nouă infracțiune descoperită pe durata termenului de supraveghere,
indiferent de forma de vinovăție cu care fapta este comisă; în acest caz va aplica
regulile fie de la pluralitatea intermediară, fie de la recidivă.

Efectele suspendării

56
  Este o soluție de condamnare.
 În acest caz, poate fi dispusă împreună cu aplicarea unei pedepse complementare, dar
nu și accesorii.
 Nu produce efecte asupra măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile.
 Efectul imediat constă în neexecutarea pedepsei închisorii, astfel suspendată.
 Efectul definitiv constă în considerarea pedepsei aplicate ca și executată, dacă
suspendarea nu a fost revocată sau anulată.

04.05.2020

Măsurile de siguranță

Codul penal dedică un titlu analizei măsurilor de siguranță. Este vorba de titlul IV
din partea generală.

Caracterizare

Măsurile de siguranță sunt sancțiuni penale introduse în legislația penală odată cu

apariția doctrinei pozitiviste, la finalul sec. al XIX-lea (aprox. după 1880)

Scopul lor este de a înlătura o stare de pericol, dar, secundar, au și rol de

constrângere.

Unele măsuri de siguranță (4 din cele 5) se pot dispune și față de făptuitor.

Spre deosebire de celelalte pedepse, care pot fi dispuse doar dacă s-a comis o
infracțiune, măsurile de siguranță cu caracter provizoriu și în cursul urmării penale sau a
judecății, urmând ca odată cu pronunțarea hotărârii ele să dobândească caracter definitiv dacă
instanța alege să le impună mai departe prin pronunțarea hotărârii.

Clasificarea măsurilor de siguranță

Codul penal prevede 5 măsuri de siguranță, care se clasifică astfel:

 Două măsuri cu caracter medical:
a) Obligarea la tratament medical;
b) Internarea medicală.
 O măsură restrictivă de drepturi:
57
 a. Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii.
 Două măsuri cu caracter patrimonial:
A. Confiscarea specială;
B. Confiscarea extinsă.

Obligarea la tratament medical

Reglementată de Art. 109 CP
Def.: Este o măsură de siguranță cu caracter medical care se poate dispune și față de
un făptuitor dacă acesta prezintă pericol pentru societate.
Condiții de aplicare:
1. Poate fi dispusă și față de un făptuitor;
2. Făptuitorul trebuie să prezinte un pericol pentru societate;
3. Starea de pericol este generată de boala de care suferă făptuitorul, boală rezultată
ca urmare a consumului cronic de alcool, precum și a consumului de stupefiante – ca
urmare a acestor două situații făptuitorul comite o faptă prevăzută de legea penală.
4. Instanța să aprecieze că periculozitatea făptuitorului va fi înlăturată prin
dispunerea măsurii.
În situația particulară a comiterii infracțiunii prevăzute de Art. 353 CP
(contaminarea venerică), dispunerea măsurii are caracter obligatoriu.

Modalitatea de executare:
Măsura este dispusă de judecătorul de drepturi și libertății în faza de urmărire penală,
la propunerea procurorului.
Judecătorul dispune obligarea la tratament medical. Nu el stabilește tratamentul
medical, ci medicul curant.
Este o măsură restrictivă de drepturi și nu privativă de libertate.
Făptuitorul are obligația de a se prezenta la datele fixate de medicul curant pentru
tratament (terapie).
Dacă măsura este dispusă alături de pedeapsa închisorii sau a DV, atunci se execută
în rețeaua de spitale a ANP.

Durata
Măsura durează până la o eventuală ameliorare importantă sau chiar până la
vindecare.
58
 În situația în care medicul de specialitate constată una din cele două ipoteze, el,
procurorul sau persoana interesată poate sesiza instanța de executare pentru a dispune
încetarea măsurii.
Instanța de executare = instanța de la locul unde se află spitalul sau unitatea
medicală în care se realizează tratamentul medical. Instanța de executare poate fi instanța care
a pronunțat hotărârea definitivă prin care s-a dispus această măsură de siguranță, dar poate fi
și o altă instanță. În Codul de proc. Penală, aceste elemente sunt prevăzute de art. 566.
Dacă făptuitorul nu urmează tratamentul medical sau se sustrage de la realizarea lui,
instanța de executare va dispune, potrivit Art. 109, alin. 2, internarea medicală.

Internarea medicală
Reglementată de Art. 110 CP
Def.: Este o măsură de siguranță cu caracter medical care se poate dispune și față de
un făptuitor dacă acesta prezintă pericol pentru societate, în condițiile prevăzute de legea
penală.
Condiții de aplicare:
Măsura poate fi dispusă și față de un făptuitor;
Persoana să comită o faptă prevăzută de legea penală;
Făptuitorul, ca urmare a bolii de care suferă, să prezinte pericol pentru societate,
pericol ce se evidențiază prin comiterea unei fapte penale;
Făptuitorul:
1. să sufere de o boală psihică, care îi afectează grav sau chiar îi abolește
discernământul (în acest caz va fi prezentă iresponsabilitatea ca și cauză de neimputabilitate)
2. poate să fie consumator cronic de substanțe psihoactive sau droguri;
3. să sufere de o boală infectocontagioasă, adică o boală care se transmite prin
mijloace de transmitere în masă.
Dacă făptuitorul nu prezintă pericol pentru societate și el se află în situația prevăzute
la punctul 1(boală psihică), atunci față de acesta nu se poate dispune această măsură de
siguranță, ci se va dispune una din măsurile de ocrotire prevăzute de Legea nr. 487/2002,
privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, republicată în 2012.
Instanța să aprecieze că starea de pericol poate fi înlăturată doar prin dispunerea
acestei măsuri.

Modalitatea de executare:

 Este o măsură privativă de libertate;

59
  Făptuitorul va fi internat într-o unitate spitalicească, care are posibilitatea de
tratament potrivit cu boala de care suferă;
 Dacă persoana a fost condamnată la pedeapsa închisorii sau DV, atunci măsura
se execută în rețeaua de spitale a ANP;
 Spre deosebire de obligarea la tratament medical, internarea medicală se poate
dispune în 2 modalități: direct în situațiile prevăzute la Art.110, sau indirect atunci când se
dispune obligarea la tratament medical, în situația prevăzută de Art. 109 alin. 2.
Durată:
Măsura durează până la o eventuală ameliorare importantă sau chiar până la
vindecare.
Dacă medicul constantă una din cele două ipoteze, el, procurorul sau persoana
interesată va sesiza instanța de executare pentru a dispune încetarea măsurii sau înlocuirea
măsurii cu obligarea la tratament medical.

Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii

Reglementare: Art. 111 CP
Def.: Este o măsură de siguranță restrictivă de drepturi care se dispune pe o durată
determinată, atunci când fapta prezintă pericol pentru societate.
Condiții de aplicare:
a. Măsura se poate dispune și față de făptuitor;
b. Făptuitorul să fi comis o faptă penală;
c. Făptuitorul să prezinte o stare de pericol pentru societate;
d. Starea de pericol este cauzată de nepregătirea profesională sau de
incapacitatea psihofizică privind exercitarea funcției, a profesiei, a meseriei în legătură cu
care s-a comis fapta penală (ex.: existența unei boli/infirmități), lipsa cunoștințelor necesare,
ignorarea/nerespectarea regulilor de exercitare a unei profesii/meserii.
e. Instanța să aprecieze că periculozitatea făptuitorului va fi înlăturată prin
dispunerea măsurii.

Nr. Crt. Interzicerea dreptului de a ocupa o funcție, de a Interzicerea ocupării unei funcții
exercita profesia sau meseria ori de a desfășura sau a exercitării unei profesii
activitatea de care s-a folosit inculpatul pentru
comiterea faptei
1. Este o pedeapsă complementară Este o măsură de siguranță

60
2. Este reglementată de dispozițiile Art. 66 alin. , lit.g) Este reglementată de dispozițiile
CP Art. 111 CP
3. Se dispune doar dacă infractorul este condamnat Se poate dispune și față de un
făptuitor
4. Se dispune doar alături de pedeapsa principală a Se dispune și fără să se fi aplicat
amenzii sau închisorii o pedeapsă principală
5. Se dispune dacă infractorul a fost nedemn, adică s-a Se dispune atunci când
folosit de funcția sa pentru comiterea infracțiunii infractorul este nepregătit,
inapt pentru exercitarea

Modalitate de executare:
Un extras de pe Hotărârea definitivă de condamnare se comunică locului de muncă al
făptuitorului sau instituției ori autorității care s-a ocupat de înscrierea/ admiterea într-o
anumită profesie/meserie/activitate.

Durata:
Măsura se ia pe durată nedeterminată, dar minim un an.
Măsura poate fi revocată, la cererea persoanei interesate, după un an de zile, dacă
aceasta face dovada că și-a îmbunătățit performanțele profesionale.
Dacă instanța respinge cererea, o nouă cerere de revocare a măsurii poate fi făcută
după un alt termen de un an, ce curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
respins cerea anterioară.

Confiscarea specială
Reglementare: Art. 112 CP
Este o măsură restrictivă de drepturi și definitivă (asemenea degradării militare).
Atunci când instanța se află în prezența unuia din cazurile prezentate mai-jos,
dispunerea măsurii este obligatorie.
Condiții de aplicare:
 Măsura poate fi dispusă și față de făptuitor;
 Făptuitorul să fi utilizat sau să fi dobândit o categorie de bunuri din cele
prevăzute la Art.112 alin.1 CP.

Categorii de bunuri:

a) Bunurile produse prin săvârșirea faptei penale – Art. 112 alin. 1, lit.a) CP
61
 Prin bunuri produse se înțelege acele bunuri care nu au existat înainte de comiterea
faptei și care au luat ființă prin săvârșirea faptei respective.
Ex.: Bancnote falsificate, alimente sau băuturi contrafăcute, parfumuri contrafăcute,
arme confecționate, medicamente contrafăcute, materiale explozive (artizanale).
b) Bunuri care au fost folosite în orice mod sau destinate a fi folosite la săvârșirea
unei fapte penale, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă aparținând altei persoane aceasta a
cunoscut scopul folosirii lor – Art.112, alin. 1, lit.b CP
Trebuie deosebit corpul delict de elementul material al infracțiunii.
Bunurile folosite sau destinate a fi folosite sunt bunurile care au fost utilizate sau
urmau a fi utilizate la comiterea faptei. Aceste bunuri existau și înainte de comiterea faptei,
numai că ele aveau o întrebuințare licită.
Ex.: cuțitul folosit pentru lovire, cheia folosită pentru a deschide o ușă (orice corp
delict cu care se comite fapta penală).
Nu este considerat bun folosit la comiterea faptei un autoturism care a fost utilizat
pentru deplasare într-o altă localitate, unde inculpații au cumpărat, respectiv vândut droguri.
Nu este bun folosit în vederea săvârșirii infracțiunii nici telefonul mobil utilizat de
inculpați pentru a comunica între ei.
 ICCJ, complet RIL penale., Deciziei XVIII/2005 a decis că un automobil sau un
mijloc de transport utilizat pentru comiterea unei dintre infracțiunile prevăzute în Legea
nr.143/2000 se va confisca în baza Art.17 din această lege, numai dacă mijlocul de transport
a fost folosit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre infracțiunile prevăzute de
această lege specială sau dacă acel mijloc de transport a fost fabricat, pregătit sau adaptat
special realizării laturii obiective a acestor infracțiuni.
 ICCJ, complet pentru dezlegarea unei chestiunii de drept (DCD), Decizia nr.
23/2017 – s-a stabilit că în caz de concurs de infracțiunii între evaziune fiscală și spălare de
bani, nu se va dispune confiscarea banilor rezultați din infracțiunea de spălare de bani
concomitent cu obligarea obligațiilor la plata sumelor de bani, ce reprezintă obligații fiscale
datorate statului ca urmare a comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.
În situația în care bunurile nu aparțin făptuitorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a
cunoscut scopul folosirii lor, se va dispune confiscarea prin echivalent bănesc.
Dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporțională față de natura
și gravitatea faptei se va dispune confiscarea lor parțială, prin plata echivalentului bănesc.
Bunurile jurnaliștilor folosite în realizarea meseriei.

62
 c) Bunurile folosite imediat după săvârșirea faptei pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a bunului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă
aparținând altei persoane aceasta a cunoscut scopul folosirii lor
d) Bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte penale sau
pentru a răsplăti pe făptuitor
Întâlnim această ipoteză în cazul infracțiunilor de corupție sau de serviciu.
Ex.: În cazul infracțiunii de dare de mită (Art.290) se va dispune confiscarea
bunurilor date, însă nu în baza art.112 alin1, lit.d, ci în baza art.290, alin.5 (sau Art. 289, alin.
3 CP).
e) Bunurile dobândite prin săvârșirea faptei, dacă nu se restituie persoanei vătămate
Sunt acele bunuri care existau înainte de comiterea faptei, dar la o altă persoană decât
făptuitorul(victima infracțiunii); acesta din urmă le ia de la acea persoană fără drept.
EX.: bunurile furate
Condiția prealabilă confiscării lor este ca ele să nu se restituie părții vătămate,
întrucât fie aceasta nu este cunoscută, fie nu mia există (o societate comercială care s-a
desființat), fie nu solicită restituirea lor.
Dacă făptuitorul a vândut bunul furat pentru o sumă mai mare decât a solicitat partea
civilă, instanța va dispune confiscarea restului de sumă.
Dacă bunul dobândit în urma comiterii unei fapte penale a fost înstrăinat unui terț de
bună-credință, nu va fi confiscat bunul în sine, dar făptuitorul va fi obligat să plătească
echivalentului în bani( sau cât a obținut pe acel bun).

f) Bunuri a căror deținere este ilegală

Bunurile a căror deținere este ilegală, în unele cazuri, sunt distruse imediat în
prezența procurorului și a judecătorului, care a dispus măsura.
EX.: mercur, arme, droguri, alte substanțe toxice.
ICCJ, complet RIL pen., Decizia nr. 10/08.04.2019 – deși s-a dispus clasarea
dosarului pentru comiterea faptei prevăzute de Art. 343 CP, pentru că o persoană nu a depus

63
la timp arma și muniția din dotare, depășind cu 10 zile termenul, se va dispune măsura
confiscării speciale a acestora, pe acest temei – Art. 112, alin. 1, lit.f) CP.

Confiscarea extinsă
Măsura este reglementată de Art. 1121 .

Condiții:
Vor fi supuse confiscării și alte bunuri decât cele menționate la Art.112 în cazul în
care persoana este condamnată pentru săvârșirea uneia dintre următoarele infracțiuni, dacă
fapta este susceptibilă să-i procure un folos material, iar pedeapsă prevăzută de lege pentru
acea fapta este închisoarea de 4 ani sau mai mare.
Este singura măsură de siguranță care se dispune doar față de infractor care în plus
este condamnat (dacă persoana a fost achitată sau s-a dispus renunțarea ori amânarea aplicării
pedepsei, atunci nu se poate dispune confiscarea extinsă).
Valoarea bunurilor dobândite de condamnat într-o perioadă de 5 ani înainte de
comiterea faptei sau, dacă este cazul, până la momentul emiterii actului de sesizare a instanței
(rechizitoriul) depășește în mod vădit veniturile obținute de aceasta în mod licit.
Instanța să aibă convingerea că bunurile respective provin din comiterea unei
infracțiuni.
Categoriile de bunuri: Casă, mașină, teren, bani.
Categorii de infracțiuni pentru acre este posibilă confiscarea extinsă:
1. Trafic de droguri;
2. Trafic de persoane;
3. Infracțiuni de terorism;
4. Infracțiuni contra patrimoniului;
5. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori;
6. Infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate acestora și infracțiuni împotriva
intereselor financiare ale UE;
7. Infracțiuni de evaziune fiscală.
Decizia CCR nr. 11/2015 prin care s-a constatat neconstituțională aplicarea Art.
1121 alin. 2 lit.a) în sensul că, măsura confiscării extinse nu se poate dispune decât pentru
bunurile dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr.63/2012, privind modificarea și
completarea Codului Penal.

11.05.2020
64
 Răspunderea penală a minorului
Minorul care răspunde penal

În primul rând, pentru minorul care răspunde penal se pot dispune doar măsuri
educative.

Măsurile educative sunt de două feluri:

Potrivit Art.115 CP, avem măsuri educative neprivative de libertate și măsuri

educative privative de libertate.

Măsurile neprivative sunt:

 Stagiul de formarea civică;

 Supravegherea;
 Consemnarea la sfârșit de săptămână;
 Asistarea zilnică.

Măsurile privative de libertate sunt:

 Internarea într-un centru educativ;

 Internarea într-un centru de detenție.

Ca și regulă, pentru minorul care răspunde penal, instanța se orientează mai întâi
către o măsură educativă neprivativă de libertate.

Instanța va dispune o măsură educativă privativă de libertate în următoarele

situații:

 Dacă, pentru fapta comisă, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea al cărei
maxim este de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață (Art. 191, Art. 192 alin. (2) și (3),
Art.205 – lipsirea de libertate, Art.219 – Agresiunea sexuală, Ar.218 - Violul, Art. 229 alin.
(2) și (3) – furt calificat, Art. 233 și Art. 234- Tâlhărie).
 Dacă i s-a aplicat deja o măsură educativă și, în timpul executării acesteia sau
după ce a fost executată (dat fiind în continuare minor), mai comite o nouă infracțiune.

Măsurile educative neprivative de libertate

65
 Stagiul de formare civică – constă în obligația minorului de a participa la un
program, pe o durată de cel mult 4 luni, care să-l ajute să înțeleagă consecințele legale și
sociale ale faptei sale și să-l responsabilizeze pentru viitor. Realizarea acestui program civic
se face de serviciul de probațiune și nu trebuie să afecteze programul școlar al minorului.
Programul se desfășoară la sediul serviciului de probațiune și se stabilește de ofițerul de
probațiune în funcție de fapta comisă de minor.
Supravegherea – Se realizează de serviciul de probațiune, dar în același timp și de
tutore sau părinți. Constă în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său
zilnic, pe o durată cuprinsă între 2-6 luni. Acesta urmărește să-l facă pe minor să urmeze
cursurile școlare sau de pregătire profesională și, de asemenea, să-l rupă e anturajul
infracțional în care a intrat ce l-a condus la comiterea unor fapte penale.
Consemnarea la sfârșit de săptămână – Constă în obligarea minorului de a nu părăsi
locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată de la 4-12 săptămâni, cu excepția
situațiilor în care ar trebui să participe la anumite programe sau activități, stabilite de instanță,
și care se desfășoară la sfârșit de săptămână. Și în acest caz, executarea măsurii este
supravegheată de serviciul de probațiune, împreună cu poliția.
Asistarea zilnică – Este cea mai drastică dintre măsurile educative neprivative de
libertate și constă în constrângerea minorului de a respecta un program strict, stabilit de
serviciul de probațiune, program care conține orarul său zilnic de școală și a altor activități
extrașcolare. Măsura se dispune pe o durată între 3-6 luni.
Obs! Ele nu se pot dispune cumulat. De asemenea, durata acestor măsuri este prea
mică.
Atunci când instanța dispune oricare dintre măsurile educative prezentate, instanța va
dispune obligatoriul una sau mai multe din următoarele 6 obligații:
 Să urmeze un curs de pregătire școlară sau profesională;
 Să nu depășească fără acordul serviciului de probațiune o anumită limită
teritorială;
 Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale,
sociale;
 Să nu se apropie de victimă sau de membrii de familie ai acesteia ori să nu ia
legătura cu ceilalți participanți la comiterea faptei;
 Să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune;
 Să se supună unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală (dacă este
necesar).

66
 Serviciul de probațiune verifică și sesizează instanța dacă este necesar ca aceste
obligații să fie modificate sau să înceteze sau dacă minorul nu execută obligațiile.

În situația în care minorul, cu rea-credință:

Nu respectă condițiile de executare a măsurii educative dispuse față de el;

Nu execută obligațiile impuse;
Sau comite o nouă infracțiune.

Atunci, instanța va dispune:

 Fie prelungirea măsurii educative dispusă anterior până la maximul ei;

 Fie înlocuiește măsura educativă inițială cu una mai drastică;
 Dacă deja s-a dispus asistarea zilnică pe durata ei maximă de 6 luni, atunci va
înlocui această măsură cu măsura internării într-un centru educativ.

Măsurile educative privative de libertate

Internarea într-un centru educativ – constă în internarea minorului într-o instituție

specializată pentru minori, unde va urma programe de pregătire școlară, de formare
profesională și de reintegrare socială. Durata internării poate fi cuprinsă între 1-3 ani.

→În situația în care minorul se pliază pe program și dovedește interes constant

pentru activitățile desfășurate în centru – după executarea a cel puțin jumătate din durat
măsurii, instanța poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu asistarea zilnică pe durată rămasă
neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana este minor la momentul înlocuirii
sau poate dispune liberarea din centrul educativ, fără a mai executa restul măsurii, dacă
minorul a devenit între timp major.

Odată cu înlocuirea sau liberarea din măsură, instanța va dispune și obligarea

minorului -infractor la îndeplinirea uneia sau mai multor obligațiile prezentate anterior.

→În situația în care, pe durata executării internării, minorul săvârșește o nouă

infracțiune, instanța poate dispune să execute această măsură până la maximul ei special (3
ani) sau o poate înlocui cu internarea într-un centru de detenție.

→În situația în care instanța dispune înlocuirea internării cu asistarea zilnică sau
liberarea din această măsură, iar minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile sau obligațiile

67
impuse de instanță, atunci instanța revocă înlocuirea sau liberarea, dispunând executarea
restului de măsură neexecutată.

Internarea într-un centru de detenție – constă în internarea minorului într-o instituție

specializată, cu regim de pază și supraveghere, unde va desfășura programe intensive de
reintegrare socială, de pregătire școlară sau/și de formare profesională, potrivit cu aptitudinile
sale.

Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între:

2-5 ani, dacă infracțiunea este sancționată doar cu închisoare al cărei maxim
este cuprins între 7 -20 ani (Art.188, Art. 194 – vătămare corporală, Art. 205- lipsire de
libertate, Art. 218 și Art. 219, Art. 229 alin. 2 și 3, Art. 233 și Art. 234)
5- 15 ani, dacă pedeapsa pentru infracțiunea comisă este închisoarea al cărei
maxim este de 20 ani sau mai mare ori detențiunea de viață (Art. 189 – omor calificat, Art.
396, Art. 401, Art. 402 și Art. 408).

Dacă minorul, pe perioada internării, dovedește interes constant pentru reeducarea sa,
după ce execută cel puțin jumătate din măsura dispusă inițial, instanța poate dispune aceleași
măsuri pe care le poate dispune în situația similară internării într-un centru educativ:

Fie asistare zilnică, dacă nu a împlinit 18 ani;

Fie liberarea, dacă deja a împlinit 18 ani.
De asemenea, și în acest caz, instanța va dispune, odată cu înlocuirea sau liberarea,
respectarea uneia/unora din obligațiile prevăzute la Art. 112 CP (menționate mai sus).

Dacă minorul, pe perioada internării, săvârșește o nouă infracțiune, atunci instanța

poate:

Prelungi durata internării până la maximul ei special (5 sau 15 ani) – doar dacă
infractorul este minor când comite noua infracțiune.

68
Dispoziții generale pentru minori

69
 Pluralitatea de infracțiuni în cazul unui minor infractor

Ipoteze de lucru (situații):

 Dacă minorul comite un concurs de infracțiuni, se va dispune o singură măsură

educativă;
 Dacă va exista concurs de infracțiuni între o infracțiune comisă pe durată
minorității și una comisă când persoana deja a devenit major, atunci instanța va stabili pentru
fapta comisă ca minor o măsură educativă, pentru cea comisă ca major o pedeapsă; în
funcție de măsura educativă dispusă și de pedeapsa dispusă, vom avea următoarele situații:
 ME neprivativă de libertate și o P, se va executa pedeapsa oricare este aceasta;
 ME privativă de libertate și închisoarea, se va executa doar închisoarea care se va majora
cu cel puțin o ¼ din durata ME privative de libertate; în acest caz nu se va putea dispune
nici amânarea aplicării pedepsei și nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
 ME-PL și Amenda, se va executa ME-PL, a cărei durată se va majora cu cel mult 6 luni,
fără a i se depăși maximul ei (ME-PL);
 ME și DV – se va executa Detențiunea pe viață.

18.05.2020

Curs Nr. 11

Răspunderea persoanei juridice

Reglementare: Titlul VI, partea generală a NCP – Art.135-151 CP.

Primele reglementări, incipiente, ce-i drept, ale unor sancțiuni aplicabile persoanei
juridice au fost introduse prin Codul penal Carol al II- lea.

Prima veritabilă reglementare a răspunderii persoanei juridice în dreptul penal s-a

realizat prin Legea nr.278/2006, care a modificat Codul Penal anterior, creând o reglementare
similară celei actuale.

Condițiile generale privind răspunderea penală a PJ

70
 1. PJ să existe în momentul comiterii infracțiunii – să fi fost parcurse toate
procedurile legale de înființare; este necesar ca entitatea juridică să aibă personalitate
juridică. De aceea, asociațiile, fundațiile, grupările sau grupările de persoane neavând
personalitate juridică, nu pot răspunde penal.
a. Potrivit Art.151 CP, persoana juridică aflată în procedură de fuziune,
absorbție sau diviziune răspunde penal, răspunderea penală fiind transmisă entității/-lor
juridice rezultate în procesul de fuziune, absorbție sau divizare. Totodată, chiar și în cazul
lichidării, PJ răspunde penal, întrucât în acest proces ea își păstrează deplina personalitate
juridică.
b. ICCJ, prin Decizia nr. 1/HP/2016, a stabilit că „întreprinderea individuală,
formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică (PFA) în temeiul
dispozițiilor OUG nr.44/2008, nu are calitate de persoană juridică și prin urmare nu răspunde
penal”.
2. Categorii de persoane juridice care răspund penal. Regula: Art. 135 alin. (1)
și (2), Art. 240 din Legea 187/2012 – toate persoanele juridice de drept privat, legal
constituite, pot răspunde penal.
a. Următoarele categorii de persoane juridice de drept public nu pot
răspunde penal:
i. Autoritățile publice atât cele prevăzute de Titlul III din Constituție,
precum și cele prevăzute la art. 140 și 142 din Constituție: statul, autoritățile publice centrale,
județene și locale, autoritățile aflate în subordinea Guvernului (ex.: Instituția Prefectului),
ministerele, armata și Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), comuna,
municipiul/orașul, Consiliul Local, Consiliul Județean, instanțele judecătorești, CSM, Curtea
Constituțională, Curtea de Conturi;
ii. Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în
realizarea unei activități ce nu intră în sfera domeniului privat (cele care sunt monopol de
stat).
3. Pentru ce categorii de fapte poate răspunde PJ:
a. Criteriul esențial pentru a putea angrena răspunderea penală a PJ:
infracțiunea să fie comisă în realizarea obiectului de activitate al PJ respective, sau cel puțin,
în legătură cu acesta ori în interesul sau în numele ei.
b. Nu poate să comită fapte contra vieții, contra sănătății sau a libertății
sexuale, dar și alte fapte, cum ar fi bigamia, incestul sau conducerea fără permis.
c. Exemple de infracțiuni comise de PJ: infracțiuni de corupție, infracțiuni de
serviciu sau în legătură cu serviciul etc.
71
 4. Persoanele fizice care pot angrena răspunderea penală a PJ:
a. Potrivit art. 135 CP sfera persoanelor fizice care răspund penal este foarte
largă (care au legătură cu aceasta într-un anumit fel - prin orice tip de raport juridic), fiind
cuprinsă de: persoanele fizice din organele sale de conducere, orice prepus la PJ, precum și
orice persoană care acționează în numele și pe seama J, având fie o relație de fapt, fie de drept
cu aceasta.
b. Această condiție trebuie corelată cu celelalte, astfel încât să nu se ajungă la o
răspundere obiectivă a persoanei juridice.

În ceea ce privește vinovăția PJ și determinarea ei, putem stabili următoarele

reguli:

1) Dacă persoana fizică ce comite infracțiunea în numele și pe seama PJ face parte

din organele sale de conducere, atunci vinovăția PJ este aceeași cu cea a persoanei fizice care
a comis fapta, și de cele mai multe ori se manifestă sub forma intenției, dar poate fi și intenție
depășită sau culpă;
2) Dacă există divergențe în cadrul organelor de conducere ale PJ, atunci trebuie
văzută în ce măsură a fost sau nu o opinie majoritară sau minoritară, în luarea deciziei ce a
susținut sau încurajat comiterea infracțiunii;
3) Dacă cel care acționează este un prepus sau mandatar al PJ, atunci vinovăția PJ
poate fi reținută doar dacă organele sale de conducere au acceptat, au tolerat, au încurajat sau
chiar au determinat săvârșirea faptei;
4) Dacă cel care acționează o face doar în interesul său personal, atunci este exclusă
vinovăția PJ și implicit și răspunderea ei penală.

Sancțiunile aplicabile persoanei juridice

Sancțiunea principală

Singura pedeapsă principală aplicabilă PJ este amenda.

Ca și în cazul persoanei fizice major, și în cazul persoanei juridice stabilirea amenzii

se face pornind de la sistemul zilelor/amendă numai că acesta este mai complex.

72
 Astfel, cuantumul final al amenzii este rezultatul înmulțirii unei sume cuprinse
între 100 și 5.000 de lei stabilită pe zi/amendă cu numărul de zile amendă ale cărei limite
generale sunt cuprinse între 30 și 600 zile- amendă.

În lei, limitele generale ale amenzii au fost stabilite între 3.000 de lei și 3.000.000
de lei noi (100 lei x 30 zile/amendă – limita generală minimă// 5.000 lei x 600 zile/amendă –
limită generală maximă).

Limitele speciale, valorificate în lei, sunt cuprinse între 6.000 lei și 2.550.000 de lei
noi (Art. 137, alin. 4 NCP).

Limitele speciale ale zilelor- amendă sunt:

 Între 60-180 de zile/amendă, dacă pedeapsa prevăzută de lege este doar

amenda;
 Între 120-240 de zile/amendă, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda
alternativ cu închisoarea de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa
amenzii;
 Între 180-300 de zile/amendă, dacă pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de cel mult 10 ani;
 Între 240-420 de zile/amendă, dacă pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de cel mult 20 de ani;
 Între 360-510 de zile/amendă, dacă pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea mai mare de 20 ani sau detențiunea pe viață.

Atunci când persoana juridică a comis infracțiunea pentru realizarea unui folos
patrimonial injust, limitele speciale ale zilelor/amendă în acest caz, se pot majora cu o
treime, fără a depăși maximul general.

Stabilirea cuantumului pentru o zi/amendă se face ținând cont de valoarea folosului

patrimonial obținut sau urmărit(criteriu special de individualizare a pedepsei amenzii –
Art. 137, alin. 5 NCP).

Executarea pedepsei amenzii

Amenda se execută în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare.

73
 Recipisa privind dovada de plată se depune la judecătorul delegat cu executarea de la
judecătoria ce este instanță de executare pentru acel caz.

În caz de imposibilitate de plată, amenda se poate eșalona în rate lunare pe maxim 2

ani.

Pedepsele complementare

Acestea sunt în număr de 6 și sunt următoarele:

Dizolvarea persoanei juridice;

Suspendarea activității sau a uneia din activitățile PJ pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
Interzicerea de a participa la proceduri de achiziții publice pe o durată de la unu la 3
ani;
Plasarea sub supraveghere a PJ;
Afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.

Reguli generale de aplicare:

Aplicarea unei pedepse complementare este obligatorie doar atunci când legea
prevede expres această pedeapsă.

În celelalte situații aplicare ei este facultativă, adică instanța o va dispune în funcție

de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările în care fapta a fost săvârșită și dacă
instanța apreciază necesară aplicare ei.

Pedepsele complementare prevăzute în Art. 136 alin. 3 lit. b)- f), inclusiv, se pot
aplica cumulativ (adică, cu excepția dizolvării PJ).

Ca și în cazul persoanei fizice, executarea pedepselor complementare începe după

rămânerea definită a hotărârii de condamnare.

Dizolvarea persoanei juridice

74
 I. Se dispune când PJ a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni sau
când obiectul ei de activitate a fost deturnat în acest scop, cu condiția ca pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie mai mare de 3 ani.
II. a doua situație când se dispune dizolvarea PJ este atunci când i s-a aplicat o altă
pedeapsă complementară din cele 5 rămase și ea nu o duce la îndeplinire cu rea-credință.

Efectul principal o constituie d.p.v. civil deschiderea procedurii de lichidare.

Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei

juridice.

Constă în interzicerea activității sau a uneia dintre activitățile PJ, în realizarea căreia
a fost săvârșită infracțiunea pe o durată între 3 luni și 3 ani.

Închiderea unui punct de lucru

Constă în închiderea unuia sau mai multor puncte de lucru aparținând PJ cu scop
lucrativ, în care s-a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea, pe o
durată de la 3 luni la 3 ani.

Regula precedentă se aplică și pentru această pedeapsă.

Interzicerea de a participa la proceduri de achiziții publice

75
 Constă în interzicerea de a participa direct sau indirect la procedurile pentru
atribuirea contractelor de achiziții publice prevăzute de lege pe o durată de la unu la 3 ani.

Plasarea sub supraveghere judiciară

Presupune desfășurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activității ce a

determinat comiterea infracțiunii.

Dacă mandatarul judiciar constată ca PJ nu ia măsurile pentru a preîntâmpina

comiterea de noi infracțiuni, atunci va sesiza instanța cu privire la acest aspect, care va putea
dispune suspendarea activității persoanei juridice.

Afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare

Afișarea se face în extras și nu poate dezvălui identitatea victimei decât dacă ea își dă
acordul. Durata afișării va între o lună și 3 luni.

Difuzarea se face tot în extras prin intermediul presei scrise sau audiovizuale. Dacă e
vorba de un ziar, difuzarea se face de maxim 10 ori, iar dacă e vorba de mijloace
audiovizuale, durata acesteia nu poate depăși maxim 3 luni.

Aspecte generale

Recidiva PJ – când comite o nouă infracțiune după rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare și până la reabilitare, PJ săvârșește din nou o infracțiune sau intenție sau
intenție depășită.

În acest caz, limitele speciale ale amenzii se majorează cu o jumătate, fără a depăși
maximul general.

Prescripția răspunderii penale este identică cu cea a persoanei fizice;

76
 Termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani, și curge de la data
rămânerii definitive a hot. de condamnare.

Reabilitarea PJ – are loc de drept, dacă în decurs de 3 ani de la data la care

pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată,
PJ nu a mai comis nicio altă infracțiune.

25.05.2020

Răspunderea penală. Principii. Cauze care înlătură răspunderea

penală

Def.: Răspunderea penală este cea de a treia mare instituție din dreptul penal, alături
de infracțiune și sancțiunea penală.

Infracțiune → Răspundere penală → Sancțiune penală

Răspunderea penală se identifică în esență cu raportul juridic penal de conflict (privit

stricto sensu), prin care statul îl trage la răspundere pe infractor, ca urmare a comiterii unei
infracțiuni, prin organele sale abilitate.

Temeiul juridic al răspunderii penale este comiterea unei infracțiuni sau, altfel spus,
RP are la bază săvârșirea unei infracțiuni.

Principiile răspunderii penale

 Legalitatea răspunderii penale – se desfășoară conform legii, având principii și

reguli prevăzute în CP;
 Infracțiunea ca unic temei al răspunderii penale – este un principiu fundamental.
Potrivit Art. 18 alin. (2) CP, pentru ca o persoană să poată fi trasă la răspundere
penală este necesar ca ea să fi comis o infracțiune.
Tragerea la răspundere penală se realizează în cadrul procesului penal, singura
instituție abilitată pentru aplicarea sancțiunii și finalizarea în mare parte a raportului juridic de
conflict fiind instanța de judecată.
 Principiul umanismului – principiu fundamental al dreptului penal, însă din
perspectiva răspunderii penale are în vedere faptul că pe parcursul procesului penal, inculpatul
prezintă drepturi care trebuie să-i fie respectate, tragerea la răspundere penală trebuie făcută
cu menținerea demnității, plecând de la prezumția de nevinovăție. Răspunderea penală poate

77
fi înlăturată prin prezența unor cauze generale și specifice de înlăturare a sa, reglementate de
CP.
 Principiul răspunderii penale personale – principiu fundamental al dreptului
penal. Nu poate exista răspundere pentru fapta altei persoane, de aceea cu decesul
infractorului se stinge și raportul juridic de conflict și implicit încetează și procesul penal în
faza în care se află. De asemenea, în dreptul penal nu poate exista răspundere penală colectivă
(ex.: Dr. mediului).
 Principul unicității răspunderii penale (non bis in idem) – persoana va fi judecată
o singură dată pentru o infracțiune. Nimeni nu poate fi tras la răspundere penală de 2 ori
pentru aceeași faptă. Acest principiu este similar cu ceea ce în dreptul procesual civil numim
autoritate de lucru judecat (Nimeni nu poate fi judecat pentru aceeași faptă juridică).
 Inevitabilitatea răspunderii penale – Cel care a comis o infracțiune va fi tras la
răspundere penală.
 Individualizarea răspunderii penale – „După faptă și răsplată” – pedeapsa
aplicată trebuie să fie proporțională cu fapta realizată.
 Principiul prescriptibilității răspunderii penale – Tragerea la răspundere penală a
infractorului ptr. a fi eficientă față de el, cât și față de societate, este necesar să se realizeze în
cât mai scurt timp de la momentul săvârșirii infracțiunii. Trecerea timpului aduce cu sine atât
uitarea societății față de fapta comisă de o persoană, aducând la ineficiența sancțiunii acelei
persoane. De aceea, marea majoritate a infracțiunilor sunt prescriptibile în timp. Sunt însă
excepții de la acest principiu, astfel sunt imprescriptibile crimele împotriva umanității și
faptele acre au avut ca rezultat moartea unei persoane.
Cauzele care înlătură răspunderea penală
În realitate, NCP reglementează în Titlul VII, Partea Generală (Art. 152-159) exact
acest aspect.

Acestea sunt:
Amnistia;
Prescripția Răspunderii Penale;
Lipsa plângerii prealabile;
Retragerea plângerii prealabile;
Împăcarea.

Aceste cauze trebuie deosebite de cele care înlătură caracterul penal al faptei, precum
și cele care înlătură executarea pedepsei.

78
 Instituții de Drept Penal Cauze care le înlătură
Infracțiunea  Cauzele justificative
 Cauzele de neimputabilitate
 Lipsa prevederii în legea penală
Răspunderea penală  Amnistia
 Prescripția răspunderii penale
 Lipsa plângerii prealabile
 Retragerea plângerii prealabile
 Împăcarea
Executarea pedepsei/Sancțiunea  Grațierea
 Prescripția executării pedepsei

Amnistia și Grațierea. Prescripția Răspunderii Penale și Prescripția

Executării Pedepsei

Amnistia

Reglementare: Art. 152 NCP și Art. 73 alin. (3) lit. i din Constituție.

Def.: Este o cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracțiunile anterior
adoptării ei și este un act de politică penală.

Caracterizare sumară: amnistia se acordă doar de Parlament prin lege organică,

potrivit Art. 73 alin. (3) lit. i din Constituția României.

Aplicarea ei de către instanță este obligatorie. Produce efecte in rem, în sensul că se

referă la faptă și, doar secundar, la infractor.

Beneficiază de legea de amnistie toate persoanele care au participat la comiterea ei.

Pentru a se aplica este necesar ca fapta să se fi finalizat înainte de publicarea legii

(Atenție în cadrul infracțiunilor continue, continuate și de obicei).

79
 În cazul infracțiunilor progresive se va aplica legea de amnistie dacă fapta a fost
săvârșită anterior legii, chiar dacă urmările mai grave se produc după acest moment (al
publicării legii de amnistie).

Clasificare:

 După aria de cuprindere:

o Specială – cea mai des întâlnită situație, de obicei au fost amnistiate după
condițiile în care au fost comise faptele într-o perioadă de timp și nu toate;
o Generală – presupune amnistierea tuturor infracțiunilor indiferent de natura lor și
urmările produse.
 După condițiile în care amnistia devine incidentă:
o Amnistie necondiționată;
o Amnistie condiționată – este cea mai des întâlnită formă de amnistie, condițiile
cele mai des întâlnite au avut în vedere: în funcție de natura infracțiunii comisă (se amnistiază
toate faptele de furt comise).
 După pedeapsa prevăzută de lege: Condiții cu privire la infractor nu se aplică ptr.
infracțiunile săvârșite. – Se aplică pentru femei însărcinate.
 După stadiul procesului în care se găsește infracțiunea, amnistia este:
o Antecondamnatorie (proprie) – atunci când ea intervine înainte de finalizarea
procesului penal;
o Postcondamnatorie – când intervine după ce persoana a fost condamnată
definitiv.

!Atenție!: a nu se confunda aceste forme de amnistie cu formele recidivei

postcondamnatorie și postexecutorie!

Efectele amnistiei

Amnistia antecondamnatorie

Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Dacă procesul nu a început, atunci acesta nu va mai începe, iar dacă a început va
înceta indiferent că se află în faza de urmărire sau în faza judecății (Potrivit Art. 16 alin. (1),
lit. f Cod. Proc. Pen).

Prin urmare, instanța nu va mai aplica nicio pedeapsă principală, nicio măsură
educativă, nicio pedeapsă complementară și nicio pedeapsă accesorie.
80
 În schimb, poate aplica o măsură de siguranță.

Răspunderea civilă nu este înlăturată.

Amnistia postcondamnatorie

În acest caz, amnistia se aseamănă cu o cauză care înlătura executarea pedepsei. Cu

toate acestea, ea are efecte mai ample decât acestea.

Executarea pedepsei principale și a celei accesorii (dacă este cazul) vor înceta
imediat, iar pedeapsa complementară aplicată nu se va mai executa. La fel se va petrece și cu
măsurile educative.

Amnistia înlătură orice interdicție, incapacități sau decăderi. Fapta amnistiată nu va

mai constitui primul termen al recidivei (Art.42, alin. (1) li. B NCP).

Amnistia nu va face ca persoana să-și redobândească gardul militar pierdut, nici

funcția/serviciul avut anterior și nici nu va fi restituită amenda penală încasată.

Atunci când intervine amnistia pentru o anumită condamnare, instanța poate aplica
ulterior dispozițiile Art. 80, 83 și 91 (persoana poate beneficia renunțarea, amânarea la
aplicarea pedepsei sau de suspendarea sub supraveghere).

Grațierea

Reglementare: Art. 156 NCP și Legea nr. 546/2002 privind grațierea și procedura
acordării acesteia.

Def.: Este o cauză care înlătură executarea unei pedepse sau a unei măsuri educative
privative de libertate. De aceea, grațierea nu se aplică dacă persoana a fost condamnată la
pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii cu suspendarea ei sub supraveghere și nici pentru
măsurile educative neprivative de libertate.

Grațierea este în esența ei o cauză care produce efecte in personam, referindu-se la

persoana condamnată. În acest caz, ea se acordă de Președintele României (Art. 94, lit. d din
Const. Rom.).

Cu toate acestea, din anumite motive de politică penală, Legea nr. 546/2002 prevede
și posibilitatea aplicării ei de către Parlament prin lege, în acest caz, având o natură mixtă, atât
in rem, cât și in personam.

81
 Grațierea nu poate interveni decât dacă persoana a fost condamnată. Ea produce
efecte mai puțin favorabile celui condamnat decât amnistia.

Clasificarea Grațierii:

În funcție de cine o acordă:

 Individuală (de Șeful Statului prin decret);

 Colectivă (de Parlament prin lege).

După condițiile în care devine incidentă:

 Condiționată – implică condiții similare celor de la amnistie;

 Necondiționată – poate fi doar grațierea individuală.

În funcție de efectele produse, poate fi:

 Totală;
 Parțială;
 Comutarea.

Efectele:

Grațierea are efecte doar asupra pedepsei principale (și accesorii, dacă au fost
aplicate).

Grațierea nu are efect însă asupra:

 Pedepsei complementare;
 Măsurilor de siguranță;
 Obligațiilor civile care rezultă din hotărârea de condamnare;
 Măsurilor educative neprivative de libertate.

Întrucât grațierea are în principal efecte in personam, o pedeapsă grațiată constituie

primul termen al recidivei sau poate fi baza pentru existența pluralității intermediare.

Ea NU înlătură incapacitățile și decăderile ce decurg din condamnare.

26.05.2020

Prescripția Răspunderii Penale

82
 Reglementare: Art. 153-156 NCP

Def.: Prescripția implică prin ea însăși scurgerea timpului, care operează în favoarea
infractorului conducând la stingerea raportului juridic de conflict și la imposibilitatea statului
de la îl trage la răspundere penală pe acesta.

Termenele de prescripție a RP sunt următoarele:

1. 15 ani – pentru infracțiunile sancționate cu detențiunea pe viață sau închisoarea

mai mare de 20 ani (ne referim la maximul special al pedepsei închisorii);
2. 10 ani –pedeapsa închisorii este mai mare de 10 ani și până la inclusiv 20 ani;
3. 8 ani – atunci când maximul pedepsei închisorii este cuprins între 5 și 10 ani;
4. 5 ani – când pedeapsa închisorii este mai mare de un an până la inclusiv 5 ani;
5. 3 ani – când pedeapsa închisorii este de cel mult un an sau amenda, indiferent
de cuantum.
Exemple

Termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la momentul

săvârșirii infracțiunii.
În cazul infracțiunilor continue, continuate și de obicei, termenul curge de la data
epuizării infracțiunii.
În cazul infracțiunii progresive, termenul curge de la momentul comiterii faptei, dar
termenul este calculat în funcție de ultimul rezultat produs.
Exemplu 1: Fapta prevăzută de Art. 193 alin. 2 s-a comis la 01 februarie 2020 –
TP.RP – 5 ani (Î = 6 luni la 5 ani sau Am.). Situația lui B se agravează, astfel încât, fapta va fi
încadrată la Art. 194 lit. b) NCP. Pedeapsa acum este de la 2 la 7 ani - TR.PR va fi de 8 ani.
Noul rezultat produs (al agravării situației lui B) se constată la data de 01 mai 2020.
83
 Exemplu 2: X comite o faptă de furt simplu și furt calificat (Art.228 și 229 alin. 1, lit.
d) și e) NCP) în formă continuată.
Fapta începe să fie săvârșită la data de 1 februarie 2020 și se epuizează la 01 mai
2020. Care este termenul de prescripție și de când începe să curgă?
Termenul este de 5 ani și începe să curgă de la data de 01 mai 2020.

Cazuri speciale
Pentru minori termenele de prescripție se reduc la jumătate (1/2).
Dacă minorul moare, din alte cauze de cât din urma infracțiunii, termenul de
prescripție curge de la data decesului.
În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, în care victima este
minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data când minorul devine major.
Termenele de prescripție pentru PJ sunt aceleași ca și în cazul PF.

Cazuri de imprescriptibilitate
Indiferent cât timp curge de la comiterea infracțiunii, acestea nu se prescriu, adică
statul nu renunță la tragerea la răspundere penală a infractorului, acestea sunt:
 Infracțiunile de genocid;
 Infracțiunile contra umanității;
 Infracțiunile de război;
 Infracțiuni de omor simplu și calificat;
 Și toate celelalte infracțiuni care au ca rezultat preterintenționat moartea unei
persoane (cum ar fi: pirateria, tâlhăria etc.)

Întreruperea termenului de prescripție

Se întrerupe prin realizarea oricărui act de procedură care i se comunică inculpatului
(ex.: prezentarea materialului de urmărire penală)
Decizia CCR nr. 297/2018, Curtea Constituțională a stabilit că întreruperea TP
operează doar ca urmare a realizării unor acte ce trebuie comunicate inculpatului, și nu în
baza oricărui act de urmărire penală.
Întreruperea face să curgă un nou termen de prescripție. De asemenea, ea își
produce efectele de toți participanții.
Prescripția specială: indiferent de câte întreruperi ar fi fost, dacă termenele au fost
împlinite încă odată (200% - se dublează), atunci fapta se consideră prescrisă.

84
 Suspendarea termenelor de prescripție
Cursul prescripției se suspendă pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de
neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea
procesului penal.
Timpul curs anterior rămâne valabil, se contabilizează. Prescripția își reia cursul din
ziua în care cauza de suspendare a încetat.

Prescripția executării pedepsei

Reglementare: Art. 161-164 NCP
Def.: Este o cauză care înlătură executarea pedepsei și poate să intervină doar dacă
persoana a fost condamnată.
Termene:
 20 ani (termen fix) – dacă pedeapsa ce urmează a fi executată este DV sau
închisoarea mai mare de 15 ani.
 5 ani + durata pedepsei ce rezultă din hotărârea de condamnare definitivă
(termen variabil), ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, pentru restul
pedepselor cu închisoarea.
 3 ani (termen fix) – atunci când pedeapsa este doar amenda.
Termenele încep să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Termene de prescripție speciale

În cazul persoanei juridice, termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii este
de 5 ani. Cât privește pedepsele complementare, executarea lor se prescrie în termen de 3 ani,
care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.
Pentru măsurile educative neprivative de libertate se prescriu în termen de 2 ani,
iar cele privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata lor ce rezultă din
hotărârea de condamnare, dar nu mai puțin de 2 ani.
În cazul înlocuirii măsurii educative dispuse de instanță inițial cu o alta mai gravă,
TP se calculează în raport de măsura mai grea, termenul curgând de la data când s-a dispus
înlocuirea.
Măsurile de siguranță și pedepsele complementare în cazul PF nu se prescriu.

Întreruperea cursului prescripției:

85
  Când începe executarea pedepsei;
 Când se comite o nouă infracțiune.
În cazul amenzii, cursul prescripției se întrerupe și dacă ea este înlocuită cu muncă în
folosul comunității.

Suspendarea intervine în condițiile prevăzute de Cod. Proc. Pen. (Ex.: Exercitarea

căilor extraordinare de atac, în cazul amânării sau întreruperii executării pedepsei).

Lipsa plângerii prealabile

Reglementare: Art. 157 CP

Moduri de sesizare a organelor judiciare:

Potrivit Art. 288 din CPP, modurile de sesizare a organelor judiciare sunt:

 Sesizarea din oficiu, atunci când organele de cercetare penală se autosesizează

când se comite o infracțiune;
 Denunțul – este realizat de o PF sau PJ, fără ca aceasta să fie victima acelei
infracțiuni;
 Plângerea – este realizată de persoana vătămată prin infracțiune;
 Plângerea prealabilă – care este realizată de partea vătămată, dar doar în cazul
anumitor infracțiuni care prezintă, în general, un pericol social mai scăzut, această modalitate
fiind expres prevăzută de lege.

În cazul plângerii prealabile, tragerea la răspundere penală a infractorului este lăsată

la dispoziția victimei. În toate celelalte cazuri, pentru infracțiunile unde nu este necesară
plângerea prealabilă, organele de cercetare penală putându-se sesiza și din oficiu.

Plângerea prealabilă este excepția, în timp ce celelalte moduri de sesizare reprezintă

regula; pentru toate celelalte infracțiuni unde nu este necesară plângerea prealabilă, sesizarea
din oficiu se poate face oricând, chiar dacă nimeni nu a sesizat săvârșirea unei infracțiuni.

Dacă în cazul procesului civil, redactarea, capetele de cerere ale unei acțiuni sunt
lăsate la dispoziția celui care reclamă (reclamantul este cel care ceea ce vrea de la instanța,
limitele acțiunii civile le stabilește reclamantul), în timp ce în procesul penal, este prezentă
regula oficialității acestuia (organele de cercetare penală au dreptul să înceapă cercetarea
penală, dar au și obligația să facă asta).

86
 Conținut:

Plângerea prealabilă conține date privind victima și infractorul, momentul săvârșirii

infracțiunii și descrierea faptei produse, precum și o posibilă încadrare juridică a acesteia,
probe în dovedirea plângerii.

Plângerea prealabilă se depune la organele de cercetare penală; plângerea greșit

îndreptată este valabilă, dacă este făcută în termen.

Termenul de depunere al plângerii este de 3 luni și începe să curgă de la data când

persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.

În cazul unui minor sau incapabil, termenul de 3 luni curge de la momentul în care
reprezentantul său legal a cunoscut despre săvârșirea faptei.

Atunci când plângerea prealabilă este necesară în cazul anumitor infracțiuni, legea
penală prevede: „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate”.

Plângerea prealabilă lipsește atunci când:

1. Persoana vătămată nu a făcut plângerea;

2. Persoana vătămată nu a făcut plângerea în termenul de 3 luni sau a depus-o peste
termen;
3. Plângerea este făcută de către o altă persoană decât partea vătămată fără ca
aceasta să aibă împuternicirea specială/necesară în acest sens.
Plângerea prealabilă trebuie realizată de persoana vătămată.

Exemple de infracțiunii care se urmăresc la plângere prealabilă: Art.193 – lovire și

alte violențe, Art. 206 – Amenințarea, Art. 219- Agresiunea sexuală, Art. 224 -Violarea de
domiciliu, Art. 225- violarea sediului profesional, Art.223 – Hărțuirea sexuală.

Dacă persoana vătămată a decedat înainte de expirarea termenului de 3 luni, acțiunea

penală se poate pune în mișcare și din oficiu.

Dacă persoana vătămată este un minor sau un iresponsabil, atunci acțiunea penală se
poate pune în mișcare și din oficiu.

Retragerea plângerii prealabile

87
 Reglementare: Art.158 CP

Retragerea plângerii prealabile este posibilă doar în cazurile în care pentru acea
infracțiune legea impune realizarea unei plângeri prealabile.

Retragerea trebuie să fie expresă și trebuie să se realizeze până la pronunțarea unei

hotărâri definitive, pe tot parcursul procesului penal.

Retragerea plângeri prealabile se face intuitu personae, în sensul că înlătură

răspunderea penală doar cu privire la persoana indicată în declarația de retragere; aceasta
înseamnă dacă într-o cauză sunt mai mulți inculpați și partea vătămată alege să-și retragă
plângerea doar cu privire la unul dintre ei, atunci doar acela va beneficia de încetarea
procesului penal, pentru ceilalți procesul penal continuând.

Împăcarea
Reglementare: Art. 159 CP

Ea intervine/este posibilă doar în cazul infracțiunilor care se urmăresc din oficiu și

acolo unde legea o prevede în mod expres.

Spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, împăcarea trebuie să aibă loc până
la citirea actului de sesizare în fața primei instanțe (împăcarea poate să aibă loc pe tot
parcursul urmării penale și până la inclusiv momentul indicat mai sus în fața primei instanțe).

Împăcarea se face personal și, de asemenea, dacă într-o cauză sunt mai mulți
inculpați, partea vătămată poate să aleagă să se împace cu unul, o parte sau cu toți, dar va
trebui să facă aceasta cu fiecare în parte.

Împăcarea este un act bilateral, irevocabil, expres, necondiționat și total (în sensul că
înlătură și răspunderea civilă).

Exemple de fapte unde este posibilă împăcarea: Art.231 alin. (2), Art. 244-
înșelăciunea, Art. 245 – înșelăciunea privind asigurările, Art. 288 – Furt simplu și Furtul
calificat în unele situații, Art.199- Violența în familie

88