Sunteți pe pagina 1din 7

Bărbulescu Anca Diana,

Medic Rezident Protetică Dentară anul III

Drepturile pacienților-informarea

Pacientul ca persoană se confruntă de multe ori atât cu


slăbiciunea cât și cu forța.Slăbiciunea acestuia apare în relație cu
boala,iar forța se manifestă în relația cu drepturile sale.
De la început drepturile pacientului sunt protejate,fără a fi
reclamate.Drepturile pacientului ca cetățean sunt: dreptul la
viață,dreptul de a se autodetermina,îngrijire medicală curativă sau
paliativă,dreptul la informare în condițiile autonomiei și a informării
familiei în absența autonomiei,dreptul la cunoasterea adevărului în
ceea ce privește starea sa de sănătate.
Dreptul pacientului la informatia medicală în ceea ce privește
sănătatea sa se regăsește în Legea drepturilor pacientului nr
46/2003,cap.2,MO,Partea I nr.70/03/02/2002:
Art. 6 Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de
sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale
fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse,
inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării
recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre
diagnostic și prognostic.
Art. 7 Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie
informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar
cauza suferință.
Art. 8 Informatiile se aduc la cunoștința pacientului într-un
limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de
specialitate;
Art. 9 Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie
informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul
său.
Art. 10 Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre
evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul
pacientului.
Art. 11 Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă
opinie medicală.
Art. 12 Pacientul are dreptul să solicite și să primească, la
externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului,
tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
Un diagnostic sau un prognostic fatal se informează atunci:
1) Când pacientul este autonom
2) Când solicită și DOREȘTE să afle ADEVĂRUL despre starea sa
(este un drept).
3) Când există o speranță terapeutică sau paliativă pentru care
se poate face o RECOMANDARE PROFESIONALĂ și se poate
propune un PLAN TERAPEUTIC (intervenție
medicală/chirurgicală/tratamente asociate, paliative).
4) Când cunoașterea diagnosticului (adevărului medical)
MOBILIZEAZĂ pacientul pentru a lupta și a crea o ALIANȚĂ
TERAPEUTICĂ cu medicul.
Un diagnostic sau un prognostic fatal nu se informează
atunci:
1) Când pacientul NU ESTE AUTONOM (dar se informează familia).
2) Când pacientul deși autonom CERE SĂ NU AFLE adevărul (dar se
informează familia).
3) Atunci când NU există o speranță terapeutică, diagnosticul cert
este letal și DECESUL este apropiat ori iminent (dar se
informează familia).
4) Când pacientul deși autonom este VULNERABIL, DEPRESIV, în
măsură să abandoneze îngrijirea medicală sau poate chiar să se
sinucidă: tratamentul se efectuează cu aplicarea privilegiului
terapeutic (dar se informează familia).
În ceea ce privește dreptul de informare al pacientului,
acesta este informat:
1) Pentru că are DREPTUL să fie informat (dreptul la informare)
inclusiv asupra adevărului ca orice cetățean.
2) Pentru că doar informat poate rămâne LIBER în opțiunile sale și
el are dreptul la libertate si să poată decide asupra intereselor
sale.
3) Pentru că doar informat (prin consimțământ informat) poate să
ia CEA MAI BUNĂ DECIZIE cu privire la actul medical propus in
apărarea celui mai bun interes al său.
4) Pentru că starea sa de sănătate este PROPRIETATEA sa (și are
dreptul la proprietate).
În ceea ce privește modul de informare al pacientului
trebuie să se realizeze o comunicare adaptată fiecărui caz,astfel
încât medicul să-și protejeze pacientul. Uneori medicul uită că
fiecare gest,de exemplu ridicarea din sprânceană este
înregistrat și interpretat. În repetate rânduri pacienții se
pregătesc de vizită și au un nivel de steptări ridicat.
Astfel,medicul poate fi brutal cu pacientul , din cauza
caracterului său , din oboseală,din problemele sale personale
sau cu alți pacienți și poate să spulbere toate așteptările
pacientului prin cîteva vorbe neinspirate sau gesturi
nepotrivite.
Chiar dacă pentru medic aceste vorbe sau gesturi pot trce
neobservate,pentru pacient pot produce traume care pot duce
la reacții radicale:refuzul tratamentului,anxietatea,alegerea
altui medic,spital ,clinică.
Este foarte important să-i fie alocat pacientului atât timp
cît și disponibilitate sufletească fără să fie grăbit de medic.
Informarea rebuie realizată într-un mediu potrivit(în
cabinet sau salon) și nu la vizita mare când toată lumea este
atentă la ce spune medicul.
Medicul trebuie să manifeste susținere psihologică
(,,Continuăm să vă ajutăm cu tot ce ne stă în putință’’) și să
evite umilirea pacientului sau frustrarea acestuia.Se evită din
partea medicului folosirea unor expresii(,,Ia te uită, ai prins
glas...’’,,Întrebarea dumitale e o glumă?’’) care pot jigni
pacientul.
De cele mai multe ori informațiile trebuie communicate
pacientului într-o manieră pasivă și nu agresivă,lăsând
pacientul să povestească despre boala lui.
În concluzie pacientul trebuie încurajat de medic cu scopul
cooperării acestuia și de a menține relația medic-pacient în
limite optime.
În ceea ce privește dreptul pacientului de a cunoaște
adevărul referitor la starea sa de sănătate,putem afirma că
până în anii 1970,nu se punea un accent atât de mare pe
informare sau pe comunicarea adevărului științific despre
starea pacientului.
În Statele Unite ale Americii adevărul a devenit o obligație
pentru că se bazează pe:
- respectarea dreptului la libertate,autodeterminare și
autonomie(un om nu este liber dacă nu cunoaște
adevărul,astfel încât să-și exercite autonomia prin deciziile
luate în interesul propriu);
-respectarea dreptului la proprietate(sănătatea unui om
reprezintă proprietatea acestuia,astfel faptul de a fi mințit sau
înșelat cu intenție reprezintă o formă ilegală de a ne împiedica
să ne protejăm proprietatea);
-dreptul la informare-are la bază cunoașterea realității,iar
conoașterea realității înseamnă a cunoaște cauzele și implicit
adevărul.
Dacă pacientul nu cunoaște adevărul nu înțelege situația
reală a stării lui de sănătate și nu va putea să manifeste o
decizie informată în interesul său.
Există situații când pacientul nu este autonom: îi poate
lipsi capacitatea de înțelegere sau poate lua decizii care nu sunt
în interesul lui: sinucidere, medicație alternativă etc și există
riscul pierderii acestuia înainte de deznodământul biologic.
Pot exista și pacienți care, nu vor să fie autonomi și nu-și
doresc dialogul cu medicul,îndrumându-l către aparținători
pentru luarea deciziilor importante.
Bibliografie

1.Elemente de etică medicală și bioetică-Conf.univ George


Cristian Curcă.
2. Note de curs ,,Relația medic-pacient: Drepturile
pacientului’’-Conf.univ.George Cristian Curcă.

S-ar putea să vă placă și