Pacientul ca persoană se confruntă de multe ori atât cu
slăbiciunea cât și cu forța.Slăbiciunea acestuia apare în relație cu boala,iar forța se manifestă în relația cu drepturile sale. De la început drepturile pacientului sunt protejate,fără a fi reclamate.Drepturile pacientului ca cetățean sunt: dreptul la viață,dreptul de a se autodetermina,îngrijire medicală curativă sau paliativă,dreptul la informare în condițiile autonomiei și a informării familiei în absența autonomiei,dreptul la cunoasterea adevărului în ceea ce privește starea sa de sănătate. Dreptul pacientului la informatia medicală în ceea ce privește sănătatea sa se regăsește în Legea drepturilor pacientului nr 46/2003,cap.2,MO,Partea I nr.70/03/02/2002: Art. 6 Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic. Art. 7 Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință. Art. 8 Informatiile se aduc la cunoștința pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate; Art. 9 Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. Art. 10 Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului. Art. 11 Pacientul are dreptul de a cere și de a obține o altă opinie medicală. Art. 12 Pacientul are dreptul să solicite și să primească, la externare, un rezumat scris al investigațiilor, diagnosticului, tratamentului și îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării. Un diagnostic sau un prognostic fatal se informează atunci: 1) Când pacientul este autonom 2) Când solicită și DOREȘTE să afle ADEVĂRUL despre starea sa (este un drept). 3) Când există o speranță terapeutică sau paliativă pentru care se poate face o RECOMANDARE PROFESIONALĂ și se poate propune un PLAN TERAPEUTIC (intervenție medicală/chirurgicală/tratamente asociate, paliative). 4) Când cunoașterea diagnosticului (adevărului medical) MOBILIZEAZĂ pacientul pentru a lupta și a crea o ALIANȚĂ TERAPEUTICĂ cu medicul. Un diagnostic sau un prognostic fatal nu se informează atunci: 1) Când pacientul NU ESTE AUTONOM (dar se informează familia). 2) Când pacientul deși autonom CERE SĂ NU AFLE adevărul (dar se informează familia). 3) Atunci când NU există o speranță terapeutică, diagnosticul cert este letal și DECESUL este apropiat ori iminent (dar se informează familia). 4) Când pacientul deși autonom este VULNERABIL, DEPRESIV, în măsură să abandoneze îngrijirea medicală sau poate chiar să se sinucidă: tratamentul se efectuează cu aplicarea privilegiului terapeutic (dar se informează familia). În ceea ce privește dreptul de informare al pacientului, acesta este informat: 1) Pentru că are DREPTUL să fie informat (dreptul la informare) inclusiv asupra adevărului ca orice cetățean. 2) Pentru că doar informat poate rămâne LIBER în opțiunile sale și el are dreptul la libertate si să poată decide asupra intereselor sale. 3) Pentru că doar informat (prin consimțământ informat) poate să ia CEA MAI BUNĂ DECIZIE cu privire la actul medical propus in apărarea celui mai bun interes al său. 4) Pentru că starea sa de sănătate este PROPRIETATEA sa (și are dreptul la proprietate). În ceea ce privește modul de informare al pacientului trebuie să se realizeze o comunicare adaptată fiecărui caz,astfel încât medicul să-și protejeze pacientul. Uneori medicul uită că fiecare gest,de exemplu ridicarea din sprânceană este înregistrat și interpretat. În repetate rânduri pacienții se pregătesc de vizită și au un nivel de steptări ridicat. Astfel,medicul poate fi brutal cu pacientul , din cauza caracterului său , din oboseală,din problemele sale personale sau cu alți pacienți și poate să spulbere toate așteptările pacientului prin cîteva vorbe neinspirate sau gesturi nepotrivite. Chiar dacă pentru medic aceste vorbe sau gesturi pot trce neobservate,pentru pacient pot produce traume care pot duce la reacții radicale:refuzul tratamentului,anxietatea,alegerea altui medic,spital ,clinică. Este foarte important să-i fie alocat pacientului atât timp cît și disponibilitate sufletească fără să fie grăbit de medic. Informarea rebuie realizată într-un mediu potrivit(în cabinet sau salon) și nu la vizita mare când toată lumea este atentă la ce spune medicul. Medicul trebuie să manifeste susținere psihologică (,,Continuăm să vă ajutăm cu tot ce ne stă în putință’’) și să evite umilirea pacientului sau frustrarea acestuia.Se evită din partea medicului folosirea unor expresii(,,Ia te uită, ai prins glas...’’,,Întrebarea dumitale e o glumă?’’) care pot jigni pacientul. De cele mai multe ori informațiile trebuie communicate pacientului într-o manieră pasivă și nu agresivă,lăsând pacientul să povestească despre boala lui. În concluzie pacientul trebuie încurajat de medic cu scopul cooperării acestuia și de a menține relația medic-pacient în limite optime. În ceea ce privește dreptul pacientului de a cunoaște adevărul referitor la starea sa de sănătate,putem afirma că până în anii 1970,nu se punea un accent atât de mare pe informare sau pe comunicarea adevărului științific despre starea pacientului. În Statele Unite ale Americii adevărul a devenit o obligație pentru că se bazează pe: - respectarea dreptului la libertate,autodeterminare și autonomie(un om nu este liber dacă nu cunoaște adevărul,astfel încât să-și exercite autonomia prin deciziile luate în interesul propriu); -respectarea dreptului la proprietate(sănătatea unui om reprezintă proprietatea acestuia,astfel faptul de a fi mințit sau înșelat cu intenție reprezintă o formă ilegală de a ne împiedica să ne protejăm proprietatea); -dreptul la informare-are la bază cunoașterea realității,iar conoașterea realității înseamnă a cunoaște cauzele și implicit adevărul. Dacă pacientul nu cunoaște adevărul nu înțelege situația reală a stării lui de sănătate și nu va putea să manifeste o decizie informată în interesul său. Există situații când pacientul nu este autonom: îi poate lipsi capacitatea de înțelegere sau poate lua decizii care nu sunt în interesul lui: sinucidere, medicație alternativă etc și există riscul pierderii acestuia înainte de deznodământul biologic. Pot exista și pacienți care, nu vor să fie autonomi și nu-și doresc dialogul cu medicul,îndrumându-l către aparținători pentru luarea deciziilor importante. Bibliografie
1.Elemente de etică medicală și bioetică-Conf.univ George
Cristian Curcă. 2. Note de curs ,,Relația medic-pacient: Drepturile pacientului’’-Conf.univ.George Cristian Curcă.