Caracterizarea lui Gavrilescu

Numele personajului este sugestiv pentru existenta si caracteristicile acestuia.Numele provine de la

Arhanghelul Gavril, sugerand aspiratia spre o existentaspirituala inalta. Personajul visa “arta pura”,
probabil sa atinga perfectiunea inmuzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si a
devenit unmodest professor de pian si a ramas toata viata un om comun, un anonim, lucrureflectat
de terminatia numelui sau “-escu”. Gavrilescu este un personaj call (esteatras de lumea sacrului dar
nu intelege ce i se intampla).Este un orfeu ratat care incearca sa-si compenseze esecurile prin
refugiul inreverie.. Este genul anonimului dominat de teama si care nu s-a implinit niciprofesional si
nici existential.Eroul a urmat studii universitare in Germania si si-a dorit sa ajunga in
domeniulmuzicii, fie un mare compozitor , fie un pianist celebru. Declara mereu ca a visat“arta pura”
, insa s-a complacut in statutul de profesor de pian care pregatea inparticular copii din familiile
bogate.Daca personajul ar fi activat intr-o institutie ( scaoala, facultate) s-ar fi implinitprofessional
pentru ca ar fi pregatit copii care puteau sa devina oameni celebri.Statutul sau este acela al
omului comun care castiga modest de la oamenii bogati.Gavrilescu nu s-a realizat nici material, el a
trait aproape de saracie. Banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta deosebita. A
locuit toataviata intr-o casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo palcere.Nu a
frecventat nici cafenelele, nu a fost nici macar la carciuma. Sigurul lucru deprêt pe care l-a avut el si
Elsa a fost un pian.Exista doua femei in viata protagonistului Hildegard, iubirea adevarata, , pe carea
considerat-o “femeia vietii sale”,si banala Elsa, femeia rutinei cotidiene intalnitaprin hazard cu
repercursiuni nefaste asupra existentei artistice a eroului, care ilhranise de cateva ori pentru ca era
student sarac. Casnicia lui nu este fericita, areun aspect formal. In plan afectiv, Gavrilescu a avut
deceptii. Totul s-a datorat friciisale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard In
modinexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa.Cei doi soti nu au avut sentimente
profunde unu fata de celalalt si s-au acceptatreciproc. Elsa e o femeie simpla, fara pretentii
intelectuale. Atasamentul ei fata deGavrilescu a fost de suprafata, dovada in acest sens este faptul
ca ea pleaca rapidin Germania la rude, dup ace Gavrilescu dispare.Personajul lui Mircea Eliade nu s-a
realizat nici in plan social sau uman. El nu aavut urmasi si nici nu a reusit sa se integreze mult in
societate. Nu a avut prieteni,iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Ne facand nicim
deosebit, nu aintrat in memoria colectiva. Vecinii nu isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venitin
contact l-au uitat foarte repede.

Personajul a fost dominat de teama, el nu a intreprins nici o actiune care sa-i puna in valoare
calitatile de professor sau umane. Este genul de om timid, incapabil de gesture marete pentru sine
sau pentru cei din jur. Se defineste ca un om cult, politicos si comunicativ, insa toate acestea sunt
elemente de la suprafata pentru ca lipsa curajului il dirijeaza spre masa de oameni insignifianti.
Este un personaj mediocre, un veritabil anti-erou ce nu poate sa ajunga initiat, in schimb isi
regaseste trecutul. Fiind un om correct si familist pentru el saptiul tigancilor este tabu. Eugen Simion
clasifica personajele eliadiesti in functie de atitudinea lor fata misterului:
1.Cei care stiu dar nu spun;
2.Cei care nu cred (agentii istoriei profane, reprezentantii spiritului ingust), din a doua categorie
facand parte si Gavrilescu. Este un “artist” camuflat in urma vicistudinilor vietii intr-un rutiner
profesor de pian. Estistenta sa este dominate de logica dublului, bovarismul existentei artistice pure
fiind dublat de tribulatiile cotidiene accumulate sub zodiacal pacatului umilitor. Motivul esecului de a
trece in moarte e usor de drecriptat: “tatacind in trecut protagonistul ramane captive formelor vietii
intr-un perimetru al mortii in care intruparile nu mai au nicio relenvanta” (este tatat in viata si in
moarte). In mod symbolic eroul devine pentru o clipa artist la tiganci, pierzandu-si partiturile, “
catecele ii veneau unul dupa altul, se apleca asupra pianului, parca ar fii vrut sa rascoleasca clapele,
sa le zmulga si sa-si faca loc cu unghiile in pantecul pianului.”