EDUCAŢIA MORALĂ A ELEVILOR DE VARSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ ÎN

CADRUL INSTRUIRII
Haruța Augustina, studentă,
Facultatea Pedagogie, UST

Dezvoltarea actuală a științei, tehnicii și culturii exercită o influență continuă asupra omului,
resimțindu-se tot mai mult nevoia de îmbunătățire a aspectului său moral. Importanța educației morale
constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura
personalității morale a elevului, elaborarea și introducerea profilului moral, ținând cont de normele
impuse în societate. Astfel educația morală tinde spre formarea individului ca subiect moral, subiect
ce gândește și acționează în spiritul cerințelor și exigenților morale, sociale, a idealului, a valorilor, a
normelor și a regulilor pe care ea le deține.
Aspectul formării culturii morale la elevii de vârstă şcolară mică este reflectat în lucrările
ştiinţifice a cercetătorilor: Jinga I., Iosifescu V., Răduţ-Taciu R., Patrascu D., Ţurcan T., Golu P.,
Zlate M., Călin M., Cojocaru V., Cuzneţov L., Panico V., Munteanu T., Suhomlinski V. ş. a.
Realizarea educației morale este un lucru pe cât de util, pe atât de complicat. Util, deoarece
angajarea socială a individului în realizarea idealului vieții, construirea relațiilor cu lumea stau sub
semnul moralității. Complicat, deoarece rezidă în tentativele omului de a accepta morala socială; de
a transforma principiile, normele, regulile, valorile morale ale societății în subiectivitate angajată, în
convingeri și atitudini morale care să formeze un tandem cu morala socială.
Morala există în viața societății ca un fapt empiric observabil, un fapt perceput de orice grup
uman prin regulile care delimitează ceea ce este permis de ceea ce este respins, ceea ce poate fi aprobat
de ceea ce nu poate fi aprobat. Regulile se impun individului ca aceeași forță ca și necesitatea
materială. De asemenea, autonomia morală rezidă, înainte de toate, în faptul de a acționa în
conformitate cu regulile a căror justificare rațională se cunoaște [12, p. 238].
Termenul de moralitate desemnează măsura în care comportamentul indivizilor și
colectivităților corespunde principiilor și normelor morale existente într-o anumită societate, gradul
în care membrii colectivității au asimilat și practică normele și prescripțiile moralei din societatea
respectivă.
Educația morală constă în activitatea pedagogică a normelor, principiilor, valorilor morale
specifice unei societăți istoric determinate în vederea formării de atitudini, sentimente, convingeri,
comportamente, deprinderi și obișnuințe morale, a trăsăturilor morale de personalitate. În perspectivă
pedagogică, educația morală reprezintă activitatea de formare/dezvoltare a conștiinței morale a
personalității umane, proiectată și realizată la nivel teoretic și nivel practic.

502
 Cultura morală este generată de natura tuturor atitudinilor ce se stabilesc între om și realitatea
înconjurătoare (față de sine însuși, de alți oameni, de societate, de muncă și învățătură, față de
produsele materiale și spirituale ale societății etc.). Aceste tipuri de atitudini se trăiesc în modul lor
specific și generează în conștiința personalității motivele morale de activitate și comportare.
Dezideratele educației morale reies din obiectivele educației morale: formarea conștiinței
morale și formarea conduitei morale.
Formarea conștiinței morale include elementele componente: dobândirea de cunoștințe morale
– instruirea morală urmărește să-l inițieze și să-l informeze pe elev asupra conținutului și cerințelor
valorilor, principiilor, normelor, priceperilor, regulilor morale, a modului în care el va trebui să se
comporte într-o situație dată; formarea de convingeri și sentimente morale, a trăsăturilor de voință.
Formarea conduitei morale se referă la transpunerea continuă a cunoștințelor morale în fapte,
deprinderi și obișnuințe și reprezintă obiectivarea conștiinței în fapte și acțiuni concrete. Deprinderile
sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formează ca răspuns la anumite cerințe care se
repetă în condiții relative identice. Obișnuințele morale implică în plus faptul că acțiunile
automatizate au devenit o trebuință internă. Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se
realizează concordanța dintre conștiința morală și conduita morală. Tot în sfera conduitei sunt incluse
și manifestările trăsăturilor pozitive de caracter. Acestea sunt considerate ca forme stabile de
comportare morală.
Principiile educației morale concentrează normele și regulile de acțiune valabile în orice situație
de proiectare, realizare și dezvoltare a obiectivelor, conținuturilor și metodologiilor specifice asumate
într-un context pedagogic determinat. Exprimă cerințele funcționale ale domeniului la nivelul
condițiilor optime necesare pentru reușita deplină a educației morale.
Pot fi evidențiate următoarele principii generale ale educației morale [12]:
1. Principiul corespondenței pedagogice dintre teoria morală și practica morală;
2. Principiul valorificării resurselor și a disponibilităților pozitive ale personalității umane
în vederea eliminării celor negative;
3. Principiul unității și al continuității axiologice între toate formele de proiectare,
realizare și dezvoltare a educației morale;
4. Principiul diferențierii educației morale în funcție de determinările sale particulare și
individuale.
Esența educației morale este concentrată în plan axiomatic la nivelul primului principiu care
evidențiază corespondența pedagogică necesară între teoria morală și practica morală. În termeni
filozofici, este exprimată corelația necesară între dimensiunea obiectivă și cea subiectivă a educației
morale. Dimensiunea obiectivă, de natură axiologică și sociologică, este exprimată, pe de o parte,

503
prin norme și valori morale, iar pe de altă parte, prin tradiții morale; cea subiectivă, de natură
psihologică, este realizată prin acțiunile morale susținute afectiv și motivațional.
La vârsta școlară mică educația morală este condiționată de nivelul dezvoltării psihice a
elevilor. Preocupându-se de această problemă J. Piaget [11] a delimitat în perioada copilăriei două
stadii: stadiul realismului moral și stadiul cooperării.
Stadiul realismului moral cuprinde elevii până în jurul vârstei de 7-8 ani. În această perioadă,
relația dintre copil și adult prezintă un caracter unilateral, în sensul că de la adult pornește obligațiile
și legitățile, iar copilul execută tăcut, recunoscând în adult o autoritate incontestabilă.
În acest stadiu, copilul nu înțelege scopul normelor, primește și respectă normele impuse fără să le
analizeze. Tot atunci se pun bazele conduitei morale. În această perioadă este necesar ca adultul să
formuleze corect cerințele și să organizeze programul zilnic al copilului. I. Nicola spune că
„supunerea și ascultarea se întemeiază pe afecțiune și teamă. Afecțiunea este expresia recunoașterii
autorității persoanei adulte ce întruchipează regula (porunca), iar teama este reacția față de autoritatea
adultului” [8, p. 61].
Adulții oferă spre imitație exemple morale care conduc la formarea deprinderilor de
comportament. Treptat nevoile elevilor evidențiază calitățile morale, le pulsează din interior. Elevul
învață programul de lucru, regulile grupului din care face parte, respectă mesele principale ale zilei,
unde are voie și unde nu are voie să se joace, care sunt regulile de igienă elementare. Regulile nu sunt
impuse forțat ca un regulament, ele vin din interior ca răspuns afectiv la comportamentul adultului
față de copil. Regulile sunt transformate în calități morale. Astfel încep să apară primele semne ale
conștiinței morale sub formă de sentimente morale și estetice, intensificându-se mai ales nuanțarea
lor. Sentimentele se dezvoltă mai ales în relațiile elevului cu ceilalți elevi, cu persoanele cele mai
apropiate și dragi. Permanent relațiile vor fi însoțite de emoții, de trăiri care vor fixa impresiile
emanate de sentimente în conștiință. Se inițiază primele atitudini selective aprobative sau
dezaprobative față de faptele și întâmplările morale care se nasc prin intermediul acestora. Prin
activitățile directe elevul începe să observe atitudinile celor din jur față de faptele și atitudinile morale,
înțelege ce are și ce nu are voie să facă, ce le este permis și ce nu le este permis, deci analizează
criteriile de apreciere a faptelor morale. Îmbinarea experienței morale cu primele elemente de
conștiință morală vor iniția conduita morală.
Stadiul cooperării este specific vârstei cuprinse între 7 și 12 ani. Caracteristic stadialității
cooperării este că acum impunerea nu mai este unilaterală, ci mutuală. Din această perspectivă
normele și regulile morale sunt mobiluri interne ale conduitei. Fiecare individ acționează așa cum îi
dictează conștiința, în virtutea unor tendințe interne, a unor evenimente care l-au marcat de-a lungul
timpului. „Constrângerea prin intermediul regulilor și normelor exterioare încetează de a fi o forță în

504
sine, ea punându-și amprenta asupra conduitei numai în măsura în care reușește să declanșeze și să
stimuleze resorturile interne ale conștiinței morale individuale” [8, p. 62].
La această vârstă, elevul se asociază cu personajele de poveste, își aleg eroi și modele, trăiește
intens acțiunea morală în care este implicat, așa apar sentimentele morale. Elevul are capacitatea de
a discerne ce este bine de ceea ce este rău, corect de ceea ce este incorect, moral de ceea ce este
imoral.
Educația morală are următoarele conținuturi: reguli de comportare în societate; atitudinea față
de plante, animale și mediul înconjurător; securitatea personală; însușiri de hotărâri și caracter;
educația patriotică; drepturile și îndatoririle elevului. Principalele categorii de activități didactice
sunt: activitățile din cadrul domeniilor experiențiale, din cadrul activităților liber alese, dar și din
cadrul activităților de dezvoltare personală. Câteva exemple de comportament neadecvat, efectuat de
personajele: Iedul cu trei capre, Măgărușul încăpățânat, Ionică mincinosul, în general, personajele
pozitive, Cenușăreasa, Fata moșului, pot îndemna elevii la respectarea normelor morale. Prin diferite
metode și procedee: lectura după imagini, povestirea, repovestirea, jocuri de rol, jocuri de atenție,
dramatizări, cu ajutorul lor elevii identifică calitățile morale ale personajelor și se asociază cu acestea.
Treptat, își dau seama că pot fi cuminți, buni, ascultători, atenți.
Metodele de educație morală:
1. Convorbirea morală – un dialog sau o discuție între pedagog și elevi prin care se urmărește
clarificarea cunoștințelor morale concomitent cu declanșarea de trăiri afective din partea elevilor. Se
disting convorbiri organizate și convorbiri ocazionale. Convorbirile organizate – se desfășoară cu
întreaga grupă, urmărindu-se precizarea unor reguli privitoare la comportarea elevilor de vârstă
școlară mică. Convorbirile ocazionale – se desfășoară cu grupuri de elevi sau individual.
2. Povestirea morală – constă în relatarea și prezentarea, într-o formă atractivă, a unor
întâmplări, fapte reale sau imaginare, cu semnificații morale, oferind elevilor prilejul de a desprinde
anumite concluzii în legătură cu comportarea lor.
3. Exemplul – se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte și
acțiuni morale.
4. Exercițiul moral – constă în executarea sistematică a unor fapte și acțiuni, în condiții relative
identice, cu scopul formării deprinderii și obișnuințelor de comportare morală, al elaborării și
sistematizării trăsăturilor de voință și caracter implicate în atitudinea și conduita morală a elevului.
Această metodă presupune două momente principale: formularea cerințelor și exersarea propriu-zisă.
5. Povața – metodă ce se bazează pe valorificarea experienței morale a omului, sedimentată în
proverb, cugetări, maxime etc., în vederea formării conștiinței morale a elevilor. „Seamănă la tinerețe,
ca să ai la bătrânețe”.

505
 6. Lauda – o formă elementară de succes, iar aceasta înseamnă o reușită, o realizare. A lăuda
înseamnă a vorbi de bine pe cineva și poate fi confidențială și publică.
7. Sancțiune morală – o metodă de educare a deprinderilor și obișnuințelor morale de
comportament și se prezintă ca experiența neplăcută, consecință a unei vine morale. Scopul ei este să
prevină sau să avertizeze, să îndrepte ori să schimbe diferitele motive ale unor manifestări negative
de comportament.
8. Reflecția morală – este un act de meditație spre a înțelege și explica sensul unei manifestări
de comportament, mobilurile și consecințele sale.
9. Aprobarea sau dezaprobarea – intervin după înregistrarea rezultatelor, consemnând faptul
că ele sunt sau nu sunt în concordanță cu cerințele stabilite în prealabil. Se realizează, în acest fel, o
întărire, manifestările morale ale elevilor fiind acceptate sau neacceptate și confirmate sau infirmate
de către o autoritate externă: profesor, colectivul clasei etc. Aprobarea îmbracă o gamă variată de
forme individuale și colective: acordul, lauda, exprimarea recunoștinței, recompense. Dezaprobarea
– forme principale: dezacordul, observația, avertismentul, pedeapsa. Să nu fie folosită ca un mijloc
de amenințare permanentă; este necesară evitarea unor forme prelungite ale dezaprobării, cum ar fi:
încruntarea permanentă, blamarea continuă a unor elevi, menținerea unei relații încordate între
profesor și elevi, privarea de afecțiune etc., asemenea forme, favorizând instalarea unor stări negative
de anxietate, teamă și înstrăinare. Aprobarea și dezaprobarea se află într-o strânsă relație, ambele
contribuind la delimitarea în conștiința și conduita elevilor a binelui de rău, a moralului de imoral,
ajutându-l să înțeleagă și stimulându-l să acționeze conform exigențelor moralei.
Toate metodele didactice pot fi adaptate specificului educației morale: expunerea, conversația,
dezbaterea, exercițiul etc. Cele mai multe dintre metode conduc însă doar la sensibilizarea elevului
în raport cu problemele educației morale, dar nu duc, automat, la acte morale. Uneori, prost concepute
și inoportun concretizate, metode precum prelegerea, explicația morală, conferința etică etc. pot
conduce la reacții negative, de respingere a moralei. Eficiența acestor metode constă în stimularea
preocupării etice, iar cel ce recurge la ele trebuie să fie conștient de posibilitățile, dar și de limitele
lor.
Conform M. Momanu, cele mai cunoscute metode specifice educației morale sunt [7]:
1. Supravegherea – prima care intervine în educația morală și oferă o bază pentru însușirea normelor
morale. Supravegherea nu trebuie să intre în conflict cu libertatea și demnitatea elevului. Ca
metodă de educație morală, implică nu doar o componentă constatativă, ci și una atitudinală: de
a inhiba comportamentul imoral și de a stimula comportamentul moral.
2. Exemplul – care răspunde nevoii elevului de a urma un model, de a imita un comportament. Șt.
Bârsănescu distinge două categorii de exemple morale: marile exemple morale ale autorilor de
sisteme morale, accesibile doar elevilor mai mari, care au capacitate de a analiza critic elementele
506
 doctrinale, de a exprima opinii, de a elabora judecăți morale și de a le argumenta; exemplele
obișnuite din viața zilnică, accesibile elevilor mai mici, care le oferă prilejul formării
reprezentărilor morale și al însușirii primelor idei morale.
3. Metoda aprecierii și sancționării pozitive și negative. Ca dimensiune a moralității, aprecierea
include judecata de valoare morală și poate fi: anticipativă, confirmativă și a posteriori. Ca
metodă de educație morală, aprecierea constă în prelucrarea rezultatelor comportamentului moral
și are o funcție ameliorativă, de corectare a conduitei. Aprecierea se completează cu sancțiunea
pozitivă sau negativă care se aplică printr-o serie de procedee: lauda, aprobarea prin mimică,
pantomime, gesturi de încurajare, exprimarea recunoștinței, recompense, ca procedee ale
sancționării pozitive, și somația, mustrarea, pedeapsa, ca procedee ale sancționării negative. I.
Nicola atrage atenția asupra câtorva probleme de ordin psihopedagogic referitoare la aplicarea
pedepsei: pedeapsa nu trebuie percepută de elev ca expresie a sentimentului de ură sau de
răzbunare din partea profesorului; pedagogul trebuie să aibă certitudinea că elevul pedepsit își
înțelege fapta și este conștient de gravitatea ei. Pedeapsa nu trebuie aplicată fără discernământ,
altfel riscă să amplifice conflictul; trebuie să fie întotdeauna individualizată, să țină seama de
particularitățile individuale și de contextul în care s-a comis abaterea.
Nu de puține ori pedagogii au atenționat asupra riscurilor pe care le implică aplicarea metodelor
de educație morală fără pricepere și înțelepciune; aplicarea corectă a metodelor și procedeelor de
educație morală, îndeosebi a procedeelor de educație morală, a procedeelor de sancționare, implică
”o mare pricepere de individualizare adecvată a aprecierii și sancționării, evitarea nivelărilor și
egalizărilor, a superficialității și a neglijenței care pot avea efecte exagerate uneori, inconștiente și
formale, alteori. În general, inadecvările și exagerările în apreciere și sancționare au sau pot avea
urmări contrarii, chiar anularea efectelor pedagogice scontate, pierderea autorității morale a
pedagogului, banalizarea și devalorizarea procedeelor metodei” [Grigoraș, I.; Stan, L., 1994, p.88].
Esențiale pentru educația morală rămân exercițiul moral, care implică actul moral, și exemplul moral
al pedagogului.
Metodologia educației morale include un ansamblu de metode și procedee care pot fi grupate
la nivelul a trei modele orientative: un model strategic, un model instrumental și un model sintetic.
a) Modelul strategic – propune integrarea metodelor morale pe două coordonate fundamentale:
coordonata instruirii morale și coordonata conduitei morale. Coordonata instruirii morale implică:
metode verbale: expunerea morală, conversația morală, studiul de caz; metode intuitive-acționale:
exercițiul moral, exemplul moral. Coordonata conduitei morale angajează două categorii de metode
centrate pe evaluarea acțiunii morale: aprobarea – dezaprobarea.
b) Modelul instrumental propune un număr apreciabil de metode morale raportat la obiective
globale: explicația morală, bazată pe „procedee” de stimulare și informare morală care pot fi preluate
507
de la alte metode; prelegerea morală, bazată pe un volum de informare asigurat prin procedee
expozitiv-verbale de tip demonstrație – pledoare, conferințe, referate tematice; convorbirea morală,
bazată pe procedee de dialog moral, dezbatere morală, povestire morală, comentariu moral; exemplul
moral, cu procedee bazate pe exemple directe-indirecte, reale – imaginare; analiza de caz, bazată pe
procedee de decizie, prezentare, analiză, dezbatere, recomandare morală; exercițiul moral, bazat pe
două tipuri de procedee: procedee externe, procedee interne; aprobarea morală bazată pe procedee și
tehnici de laudă, recunoștință, recompensă; dezaprobarea morală, bazată pe procedee și tehnici de
observație, avertisment, ironie, reproș, sancțiune etc. [8, pp. 118-134].
c) Modelul sintetic grupează metodele educației în funcție de trei criterii pedagogice
complementare:
• după scopul prioritar angajat: metode de receptare și înțelegere a valorilor și normelor morale,
exprimate conceptual și situațional: narațiunea morală, convorbirea morală, explicația morală,
demonstrația morală, analiza de caz, reflecția morală; metode de generare, consolidare și restructurare
a conduitei morale, exprimate în funcție de context: exemplul moral, exercițiul moral, sancțiunea
morală; metode de autoconducere a personalității celui educat: autoobservarea morală, autodirijarea
morală, autoevaluarea morală.
• după tipul de intervenție pedagogică: metode de educație morală directă: metode verbale;
metode de educație morală indirectă: exemplul moral, sugestia morală, metode de educație morală la
nivel de (micro)grup;
• după modul de raportare a elevului la pedagog: metode bazate pe autonomia morală a
pedagogului; metode morale dependente de adult.
Experimentul pedagogic a fost realizat cu elevii din Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihail
Kogălniceanu” din mun. Chișinău. Eșantionul experimental s-a constituit din 69 elevi din clasa a II-
a: 35 elevi în clasa experimentală (II-a „B”); 34 elevi în clasa de control (II-a „A”).
Scopul experimentului de constatare: de a determina nivelul iniţial de manifestare a culturii
morale la elevii de vârstă şcolară mică.
Obiectivele experimentului de constatare:
– a determina nivelul culturii morale la elevii de vârstă şcolară mică;
– a verifica posibilităţile de formare a culturii morale la elevii de vârstă şcolară mică.
Pentru a realiza scopul şi obiectivele înaintate, în cadrul experimentului de constatare, am
aplicat metoda observării și testul.
Criteriile pentru determinarea nivelului culturii morale la elevii de vârstă şcolară mică prin
metoda observării aplicate la eșantionul experimental sunt:
Criteriul 1. Manifestarea respectului față de colegi.
Criteriul 2. Manifestarea încrederii față de persoanele din jur.
508
 Criteriul 3. Manifestarea grijii față de colegii de clasă.
Criteriul 4. Manifestarea indispunerii când colegii clasei întârzie la ore.
Criteriul 5. Manifestarea deranjului când colegii nu își pregătesc temele pentru acasă.
În baza acestor criterii, am stabilit 3 niveluri de dezvoltare a culturii morale la elevii de vârstă
şcolară mică: înalt, mediu și scăzut.
Tabelul 1. Rezultatele experimentului de constatare a nivelului culturii morale la elevii din
eşantionul experimental

Rezultatele experimentului de constatare a nivelului culturii morale la elevii din clasa

experimentală și la elevii din clasa de control au fost total diferite. La clasa experimentală 33 (94%)
elevi s-au plasat pe nivelul mediu și doar 2 (6%) elevi s-au plasat pe nivelul înalt, ceea ce denotă un
nivel mediu a culturii morale. În schimb la clasa de control doar 5 (15%) elevi au denotat nivelul
mediu și restul 29 (85%) elevi au denotat nivelul înalt al culturii morale, ceea ce semnifică per clasă
nivelul înalt al culturii morale la elevi. Între clasa experimentală și clasa de control este un decalaj
semnificativ al nivelului culturii morale.
Tabelul 2. Rezultatele testului Atitudinile morale la elevii de vârstă școlară mică la elevii din
eşantionul experimental

509
 Rezultatele testului Atitudinile morale la elevii de vârstă școlară mică [10] la elevii din clasa
experimentală și la elevii din clasa de control au fost cu diferențe mici. La clasa experimentală 31
(89%) elevi s-au plasat pe nivelul mediu și doar 4 (11%) elevi s-au plasat pe nivelul înalt, ceea ce
denotă un nivel mediu a atitudinilor morale. La clasa de control observăm o creștere la nivelul înalt
de 30 (88%) elevi și la nivelul mediu doar 4 (12%) elevi, ceea ce semnifică per clasă nivelul înalt a
atitudinilor morale. De asemenea evidențiez faptul că nici în clasa experimentală și nici în clasa de
control nu este nici un elev la nivelul scăzut a atitudinilor morale. Între clasa experimentală și clasa
de control este o diferență a atitudinilor morale la elevi.
În cadrul experimentului formativ am aplicat metodele de formare a culturii morale la elevii
de vârstă școlară mică:
Convorbirea morală, datorită căreia am urmărit clarificarea cunoștințelor morale în
concordanță cu declanşarea de trăiri afective din partea elevilor. Beneficiul acestei discuții constă în
aceea că valorifică experienţa de viaţă a elevului. Inițierea unei discuții asupra unui subiect moral a
fost posibilă numai când elevii cunoșteau cele discutate dintr-o experiență. Am folosit convorbirea
organizată şi convorbirea ocazională.
Convorbirile organizate au fost posibil de organizat în cadrul lecțiilor de educație moral-
spirituală, dirigenție și limba română, desigur respectând structura lecției și regulilor de comportare
în cadrul orelor.
Convorbirile ocazionale au fost posibil de organizat cu grupuri de elevi sau individual. În cazul
când dialogul nu mai era constructiv din punct de vedere ale cerinţei moralei, eficienţa lor a depins
de măsura în care am reuşit să stârnesc trăiri negative de ruşine şi regret însoţite de dorinţa de a le
înlătura. Convorbirea morală a urmărit mai multe funcţii cum ar fi: de informare, de corectare, de
analiză, de formare a conştiinţei şi conduitei morale ale elevilor.
Am implementat povestirea morală prin relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă a unor
întâmplări, fapte reale sau imaginare, cu semnificaţii morale, oferind elevilor ocazia de a desprinde
anumite concluzii în legătură cu comportarea lor. Pentru desfăşurarea povestirii morale am apelat la
scurte povestiri literare, istorioare, cu învăţăminte privitoare la diverse norme morale. Această metodă
se deosebeşte de celelalte prin forma expunerii. Eficienţa ei a depins de modul în care am reuşit să-i
determin pe elevi să-şi imagineze întâmplările relatate şi să se transpună în ele.
Am mai folosit: Testul: Dilemele lui Lawrence Kohlberg, Testul Ierarhia valorilor lui Milton
Rokeach, Testul Prezența reprezentărilor morale la copii, Chestionar pentru părinți și chestionar
pentru elevi.
În urma efectuării acestor chestionare atât părinții, cât și copii au înțeles cât de importanți sunt
unii pentru alții și cât de bine se cunosc și urmează să se cunoască. Ca rezultat părinţii au înţeles
necesitatea lor în colaborare cu învățătorul pentru formarea reuşită a atitudinilor morale la elevi, să
510
recunoască calităţile negative şi metodele de înlăturare a lor şi de asemenea să îşi dea seama de
importanţa vorbirii, gândirii pozitive şi acţiunilor. Toate testele pe care le-am implementat cu elevii
au fost prezentate și părinților pentru a lua cunoștință cu rezultatele copilului său și pentru a-l susține
în continuare la formarea culturii morale corecte. Totodată am adus la cunoștința părinților că pentru
a forma la elevi o cultură morală corectă, trebuie să fim noi drept exemplul demn de urmat.
Tabelul 3. Rezultatele experimentului de control a nivelului culturii morale la elevii din
eşantionul experimental

Rezultatele experimentului de control a nivelului culturii morale la elevii din clasa

experimentală și la elevii din clasa de control au fost diferite. La clasa experimentală 25 (71%) elevi
s-au plasat pe nivelul mediu și doar 10 (29%) elevi s-au plasat pe nivelul înalt, ceea ce denotă un nivel
mediu a culturii morale. În schimb la clasa de control doar 3 (8,8%) elevi au denotat nivelul mediu și
restul 31 (91,2%) elevi au denotat nivelul înalt al culturii morale, ceea ce semnifică per clasă nivelul
înalt al culturii morale la elevi. Între clasa experimentală și clasa de control este o diferență al nivelului
culturii morale, dar în comparație cu datele obținute la experimentul de constatare la experimentul de
control datele sunt în creștere la clasa experimentală dar și la clasa de control.

Figura 1. Analiza comparativă a datelor clasei experimentale

511
 În Fig. 1 este reprezentat analiza comparativă a nivelului de dezvoltare a culturii morale în clasa
experimentală în urma observării. Dacă în urma experimentului de constatare 2 (6%) elevi posedau
un nivel înalt de dezvoltare morală, experimentul de control schimbă situația, numărul elevilor cu
nivel înalt de formare a atitudinilor morale este de 10 (28%) elevi, ceea ce demonstrează ca programul
de formare a culturii morale la elevii de vârstă școlară mică este cu succes.
Tabelul 4. Rezultatele testului Atitudinile morale la elevii de vârstă școlară mică la elevii din
eşantionul experimental.

Rezultatele testului Atitudinile morale la elevii de vârstă școlară mică la elevii din clasa
experimentală și la elevii din clasa de control au fost diferite. La clasa experimentală 20 (57%) elevi
s-au plasat pe nivelul mediu și 15 (43%) elevi s-au plasat pe nivelul înalt, ceea ce denotă nivelul
mediu de formare a atitudinilor morale. La clasa de control la nivelul înalt sunt 32 (94%) elevi și la
nivelul mediu doar 2 (6%) elevi. Evidențiez faptul că nici în clasa experimentală și nici în clasa de
control nu este nici un elev la nivelul scăzut a atitudinilor morale.

Fig. 2. Analiza comparativă a datelor axate pe baza testului la clasa experimentală

În Figura 2 este reprezentat analiza comparativă a datelor axate pe baza testului a nivelului de
dezvoltare morală a clasei experimentale. Dacă în urma experimentului de constatare 4 (11%) elevi
posedau un nivel înalt de dezvoltare morală, experimentul de control schimbă situația semnificativ,
numărul elevilor cu nivel înalt de formare a atitudinilor morale este de 15 (43%) elevi. Numărul
512
elevilor cu un nivel mediu este în scădere și la nivelul scăzut nu sunt schimbări, ceea ce demonstrează
ca metodele de formare a culturii morale la elevii de vârstă școlară mică este cu succes și schimbările
s-au produs după cum și mi-am propus.
Concluzii. După compararea datelor obţinute în experimentul de control, cu cele obţinute în
experimentul de constatare observăm că metodele, tehnicile folosite în cadrul lecţiilor au contribuit
la sporirea nivelului de dezvoltare morală a elevilor mici. Progrese am remarcat la elevii din clasa
experimentală, fapt ce denotă eficienţa metodelor aplicate în scopul formării culturii morale la elevii
de vârstă școlară mică.

Bibliografie
1. Bontaș I. Pedagogie, Ediția a III-a. București: All Educational S.A., 1996.
2. Cristea S. Fundamentele pedagogiei. Iași: Editura Polirom, 2010.
3. Cucoș C., Pedadogie, ediția a II-a, Editura Polirom, 2006.
4. Curriculum national. Învățământul primar. Chișinău: Ministerul Educației, Culturii și
Cercetării, 2018.
5. Educaţia morală a elevilor. Ghid metodologic. Chişinău: UST, 2014.
6. Macavei E. Pedagogie. Teoria educaţiei. Bucureşti, 2001.
7. Momanu M., Introducere în teoria educației. Iaşi: Polirom, 2002.
8. Nicola I., Farcaș D. Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică. Manual pentru clasa
a XI-a - școli normale. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1992.
9. Noveanu E. Ştiinţele educaţiei: Dicţionar enciclopedic. Bucureşti: Sigma, 2007
10. Panico V., Gubin S., Panico D., Munteanu T., Conceptul și modelul educației pentru
schimbare și dezvoltare a elevilor de vârstă școlară mica, Chișinău: UST, 2011.
11. Piaget J. (trad. Răutu Dan). Judecata morală la copil. Ediția a 3-a. Chișinău: Cartier, 2012.
12. Silistraru N. Note de curs la pedagogie. Chișinău, 2002.

Conducător științific: Fluierar Valentina, asistent universitar.

513