Plumb de George Bacovia - Comentariu

romana

PLAN
1. Definitie simbolism + simbolism romanesc;
2. Estetica simbolista;
3. Universul poetic bacovian;
4. Definitie arta poetica;
5. Tema;
6. Titlul;
7. Structura;
8. Planuri;
9. Tehnici specifice;
10. Elemente simboliste;
11. Concluzie + opinie personala.

Arta poetica ("ars poetica") este un text liric in care un scriitor isi exprima, prin mijloace artistice proprii,
conceptia despre lume si viata, precum si despre rolul creatorului.

O arta poetica este considerata de obicei textul care deschide volumul de debut al unui scriitor, din care
reies clar teme si motive specifice acestuia, dar si modalitati artistice proprii stilului sau.

Textele ce pot avea aceasta titulatura nu sunt obligatoriu unice in creatia unui scriitor deoarece in functie
de etapele de creatie ale acestuia se poate schimba si viziunea sa artistica.
Poezia "Plumb" deschide volumul de debut al lui George Bacovia, aparut in 1916 si avand acelasi nume.
Din pacate, volumul a fost tiparit in numai 500 de exemplare si nu a avut un ecou deosebit deoarece
majoritatea textelor aparusera deja in alte reviste.

Textul ramane insa unul reprezentativ pentru lirica bacoviana, marcata de o sensibilitate deosebita ce se
inscria pe linia poetilor simbolisti europeni. Bacovia va produce o impresie puternica in epoca prin
folosirea unor teme precum singuratatea, nevroza, dezumanizarea, spleen-ul.

Titlul poeziei face trimitere la un metal de culoare inchisa, greu, lipsit de stralucire. De asemenea, din
punct de vedere fonetic, cuvantul este compus din 4 consoane si o singura vocala inchisa, "u"; acest fapt
confera o rostire greau, in perfecta concordanta cu trairile eului liric.

Pentru Bacovia insa, plumbul reprezinta o evolutie a creatiei sale, lucru afirmat intr-un interviu acordat lui
Ioan Valerian in 1927: "in plumb vad culoarea galbena. Compusii lui dau precipitat galben.
Temperamentului meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet si alb, am evoluat spre galben...".

Tema textului o reprezinta insingurarea, retragerea eului liric din fata lumii, retragere cauzata de moartea
iubirii si de lipsa oricarei sperante. In ajutorul temei vine simbolul plumbului care apare in constructii
diferite creand senzatia unei lumi mineralizare, aflate sub apasarea unui metal greu. Intregul univers
bacovian este plumbuit, sugerand sentimente de apasare, de tristete si deznadejde.

Compozitional, textul este alcatuit din 2 catrene cu rima imbratisata, masura fixa de 10 silabe si ritm
iambic, acesta conferind o nota elegiaca, trista. Cele 2 catrene sunt simetrice atat din punct de vedere al
constructiei (topicii), cat si din punct de vedere al ortografiei si al limbajului folosit.

Primul catren descrie un spatiu exterior ce creeaza o imagine mortuara, iar cel de-al doilea prezinta
spatiul interior al trairilor eului liric. Intre cele 2 spatii exista o corespondenta, element specific scriitorilor
simbolisti. Astfel, imaginile artistice folosite la descrierea exteriorului devin elemente esentiale pentru
intelegerea trairilor eului liric.

O alta trasatura simbolista a textului o reprezinta monocromatismul, intreaga atmosfera fiind dominata de
culoarea gri, aceasta a cuprins intregul tablou, apasand si sufletul eului liric.

Cadrul exterior al primei strofe prezinta o lume mineralizata, plumbuita, avand in centru imaginea
cavoului.
Se sugereaza astfel un spatiu inchis in care eul liric se inchide voit. Desi apare o singura marca lexico-
gramaticala a eului liric (vb la pers I sg "stam"), folosirea epitetului "singur", accentueaza starea de
izolare, facand din trairile eului liric, elementul central al strofei.

Imaginile vizuale sunt puternice, aflandu-se sub incidenta plumbului si a griului: "sicrie de plumb", "flori
de plumb", "coroane de plumb". Apare si o imagine dinamica (cinetica) sugerata de prezenta vantului ("si
era vand"), dar si o imagine auditiva puternica, suparatoare ("scartaiau coroanele de plumb").

Intreaga atmosfera este apasatoare, trimitand catre sentimente de depresie si de nevroza. La acestea se
adauga si o imagine a mortii iminente redata prin verbul care deschide textul, "dormeau", caruia i se
asociaza epitetul "adanc". Somnul adanc trimite catre moarte, la fel ca imaginea somnului intors ("dormea
intors amorul"), din a doua strofa. Imaginea somnului intors apare si la romantici (Mihai Eminescu -
Luceafarul), dar si la modernisti (Lucian Blaga).

Lumea descrisa de eul liric este una a obiectelor, o lume in care sentimentele sunt apasatoare, realul fiind
deformat, transformat dupa aceste sentimente.

In cel de-al doilea catren, accentul se pune pe spatiul interior, pe trairile eului liric, ca o reflectare a
spatiului exterior, din primul catren. Lumea mineralizata a obiectelor se impune si aici, numai ca de
aceasta data, imaginile sunt mult mai apasatoare. Florile, simbol al vietii si al frumusetii, devin de plumn;
aripile, simbol al zborului si al inaltarii, devin de plumb; pana si amorul se materializeaza, si plumbuieste,
devenind sufocant.

Imaginile artistice sunt in continuare puternice (flori de plumb, aripi de plumb), insa ele sunt dominate de
imaginea acuta a frigului similar mortii si de imaginea auditiva a strigatului disperat, deznadajduit si
ramas fara raspuns ("si am inceput sa strig").

Prezenta eului liric devine mult mai pregnanta, prin folosirea verbelor de persoana I singular ("am inceput
sa strig", "stam"), a epitetului "adanc" dar si a constructiei posesive "amorul meu".

Universul bacovian este dominat astfel de moartea iubirii care duce la o pierdere a sinelui si la crearea
unei lumi in care a pierit orice urma de speranta. In acest context, se inscrie si imaginea "aripilor de
plumb" ce sugereaza zborul intors, caderea, prabusirea.

Simetria compozitionala a textului se observa prin folosirea aceleiasi topici in cele 2 catrene: "cormeau-
dormea"; "si flori de plumb - pe flori de plumb"; "si era vant - si era frig". Tot aici se evidentiaza si
prezenta plumbului ca element al rimei imbratisate, dar si al ritmului interior al textului.
In ceea ce priveste mijloacele artistice folosite, ele sunt dominate de imagini vizuale la care se adauga si
imagini auditive si dinamice. Figurile de stil sunt putine la numar, ele fiind mai ales epitete (ex. adanc,
singur), insa apare si oximoronul ("flori de plumb", "aripe de plumb").

Poezia "Plumb" reflecta conceptia lui Bacovia despre lume si viata, redate prin intermediul unor
elemente specifice liricii simboliste. Cu toate acestea, textului bacovian nu i s-a pus de catre critica,
titulatura de arta poetica. Astfel, se poate afirma ca "Plumb" reprezinta o sinteza a liricii bacoviene si a
simbolismului romanesc interbelic, insa este o arta poetica necanonica.

Mai Multe Informatii

Simbolismul, curent artistic cristalizat in ultimele doua decenii ale veacului al XIX-lea, s-a manifestat ca
o reactie anti-parnasiana care descinde din poetica lui Baudelaire.

Simbolismul romanesc, al carui teoretician a fost Alexandru Macedonski, este o miscare literara cu
trasaturi originale generate din efortul desprinderii de fascinatia versului eminescian.

Estetica simbolista se defineste prin cultivarea unor sentimente imprecise, neconturate inca deplin,
sugerate prin simbolul multiplicat, prin imagini sinestezice, tehnica sugestiei, prin principiul
corespondentelor pe care se construieste viziunea poetica ori prin muzicalitatea deosebita a versurilor
obtinuta prin tehnica refrenului, prin recurenta, figuri de sunet, prozodie.

A treia etapa a simbolismului romanesc este reprezentata printr-o viziune autentica si originala de George
Bacovia.

Universul poetic bacovian este o structura lirica de mare coerenta intemeiata pe cateva obsesii stilistice.
Poetul isi construieste cu luciditate un univers in care metafizicul este echivalent cu neantul, in care
absolutul poate fi exprimat prin metafora plumbului, iar existenta, prin simbolurile tonatice. In acest sens,
exegetul Nicolae Manolescu afirma "Bacovia isi compune o masca, isi face din suferinta un stil, o
conventie. Poetul se joaca pe sine..., dar nu spre a disimula, ci spre a exprima!".
Creatia lirica "Plumb" apartinand poetului George Bacovia este o arta poetica intrucat este o specie a
liricii filosofice, transfigurand in imagini poetice crezul artistic al poetului, principiile sale estetice,
viziunea proprie despre sursele si actul creatiei, despre functia ei cognitiva, despre menirea si destinul
artei si a artistului.

Elegie (existentiala) si pastel simbolist, creatia bacoviana dezvolta tema esecului existential si pe cea a
mortii. Metalul saturnian, plumbul, ales ca titlu, devine in textul simbolist bacovian metafora absoluta a
existentei apasatoare, sufocante, monotone, mediocre, a unei vieti iremediabil captive in materie, jefuite
de sansa deschiderii spre vis, spre lumina spiritului.

Din punct de vedere prozodic, cele doua catrene sunt perfect simetrice. Melodia stranie, interiorizata sa
naste din predominanta iambului-ritm elegiac, al senzatiilor melancolice, triste, din prezenta poemului.

Structural, imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri - cel al realitatii exterioare, obiective, si cel
al realitatii launtrice, subiective, aflate intr-o relatie de corespondenta definitorie pentru estetica
simbolista. Planurile devin coincidente sub semnul aceluiasi simbol - plumbul - si in spatiul aceluiasi
camp semantic tonatic.

Prima strofa schiteaza reperele realitatii exterioare. Astfel, "cavoul", "sicriul" sunt metafore explicite ale
mortii, simboluri ale vidului existential in care fiinta e captiva.

Toate cuvintele primului vers, sunt metafore-simbol ale mortii, ale caderii in inertia plumbului.
Complementul "adanc" si atributul "plumb" au valoare de superlative stilistice, semnificand prabusirea in
neant.

"Somnul" de plumb ia treptat in stapanire toate ariile realului: viata fragila - "flori de plumb", fiinta
omeneasca devenita absenta - "funerar vestmant", infaptuirile creatiilor omenesti devenite derizorii -
"coroanele de plumb". Acestea - creatiile - devin stridente prin pretentiile de a se sustrage timpului si
ruinei: "si scartaiau coroanele de plumb". Intre "eul liric" si aceasta realitate aflata in tiparele mortii se
instituie un raport fragil si nesigur, mereu torturant: "stam singur in cavou si era vant". "Vant", simbol
obsesiv in poetica bacoviana, este o entitate enigmatica, semnificand efemerul si inconstienta existentei
sau nelinistea spiritului captiv in trupul-cavou! Vantul se asociaza si cu motivul solitudinii fiintei in
Univers.

In strofa a doua, primul vers constituie temelia planului realitatii interioare. Intre acest plan al eului liric si
cel al realitatii exterioare nu exista antiteza romantica. Universul interior nu se configureaza ca univers
compensatoriu. Dubla metafora "dormea adanc" este expresia absoluta a indepartarii definite de viata.
Sintagma "amorul meu de plumb" propune o viziune concreta asupra iubirii, amintind de reprezentarile
mitologice antice (Eros, Cupidon, Amos). Moartea acestui "amor" cu "aripile de plumb" vorbeste nu
numai despre efemeritatea iubirii, ci si despre moartea mitului dragostei, despre pierderea credintei in
absolutul iubirii. Constiinta acestei pierderi sporeste sentimentul amarei singuratati. Solitudinea sociala si
erotica devine astfel insingurarea metafizica resimtita ca inghet al fiintei, ca frig launtric, ca esec
existential: "Stam singur langa mort si era frig / Si-i atarnau aripile de plumb".

Ultima metafora bacoviana exprima bacovianul sentiment al prabusirii in somnul materiei incremenite in
neantul nefiintei ori in abisul launtric.

 Unviersul bacovian: Spatiul - nu exista spatii protectoare, ci doar spatii ostile. Timpul - e un
prezent monoton, devorator. Eul - se simte abandonat, neinteles. Natura - este un decor care
amplifica nevroza. Culorile - transcriu stari de tristete.
 Aripile de plumb: presupun un zbor in jos, caderea surda si grea, moartea. Incercarea de salvare
este iluzorie: "Si-am inceput sa-l strig".
 Tema: conditia poetului intr-o lume ostila, sufocanta.
 Lirism: subiectiv, evidentiat prin numeroase marci.
 Vantul e singurul element care sugereaza miscarea, insa produce efecte reci ale mortii.
 Verbul "scartaiau" intareste senzatia de iritare.
 Elemente simboliste: exprima stari specifice (oboseala etc.) toate fiind sugerate insa.
 Tehnici specifice: simetria versurilor, accentuarea cuvintelor cu ecouri stinse, muzica atonala a
unor cuvinte cu valente onomatopeice.