Sunteți pe pagina 1din 2

Tema familiei

în romanul „Mara”de Ioan Slavici

Familia este locul în care ne naștem, creștem, ne dezvoltăm și ne maturizăm.


Conform dicționaruui explicativ al limbii române, familia este o „formă socială
de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora
(copiii necăsătoriți)” sau este „totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș
comun”. Familia este, conform scriitorului Will Durant „nucleul civilizației”, aflându-
se în centrul societății noastre și evoluând odată cu trecerea timpului.
Familia este o binecunoscută temă a artei în toate formele ei: pictură, muzică,
literatură. Deși operele literare au un registru variat de teme și motive, tema familiei
a fost abordată de numeroși scriitori ocupând un loc important atât în literatura
universală cât și în literatura română.
Printre autorii care au acordat o atenție deosebită familiei, se numără Ioan
Slavici, care a tratat această temă în romanul „Mara”. Parte din „epoca marilor clasici”
ai literaturii române, Ioan Slavici a fost un scriitor ce și-a lăsat amprenta asupra prozei
naționale, descriind în cele mai mici detalii satul românesc și comportamentul uman,
Din acest motiv a fost numit de George Călinescu un „instrument de observație
excelent” al mediului rural.
„Mara” este romanul de debut al lui Ioan Slavici, ce a fost publicat initial sub
formă de foileton, în perioada ianuarie-decembrie 1894 și ulterior, în volum, în 1906,
fiind elogiat de istoricul Nicolae Iorga și apoi de criticul George Călinescu.
Romanul prezintă realitatea socială dintr-o zonă rurală românească în perioada
următoare Revoluției de la 1848. Ioan Slavici crează personaje autentice pe care le
urmărește evoluând pe parcursul întregului fir narativ, aducând în prim plan familia și
diferitele tipuri ale acesteia.
Începutul romanului se concentrează pe familia Marei, o familie monoparentală,
formată din văduva Mara Bârzovanu și cei doi copii ai săi: Persida și Trică. Familia
Marei este una săracă, aflându-se undeva la baza piramidei sociale a acelor timpuri,
este de naționalitate română și de religie creștină. În familia de tip matriarhal a Marei,
valorile cele mai importante sunt hărnicia, chibzuința, dragostea și educația. Mara își
crește singură copiii pentru care muncește neostenit și pentru care ar face orice
sacrificii. Ea este doar „o precupeață”, care face drumuri nesfârșite între Radna și
Arad făcând negoț. E economisește bani pentru copii și viitorul lor. Familia Marei se
întemeiază pe dragostea imensă pe care aceasta o poartă copiilor săi, pe care îi ducea
cu ea peste tot cât au fost mici, pentru ca mai târziu să le asigure o educație dintre cele
mai bune: fata la mânăstire iar băiatul ucenic la cojocărie, fiind tot timpul foarte
mândră de ei: „Tot n-are nimeni copii ca mine!”
Într-un plan paralel, Ioan Slavici ne prezintă și familia lui Hubăr, o familie
biparentală și patriarhală de această dată, în care tatăl, capul familiei ia toate deciziile
importante, chiar dacă acestea nu sunt pe placul soției sau al fiului său. Familia lui
Hubăr este de naționalitate germană, fiind mai înstărită și mai sus-pusă pe scara
socială decât cea a Marei, Anton Hubăr având o oarecare influență, fiind economul
orășenesc de la Lipova. El nu își iubește meseria, preferă să stea mai mult pe la chefuri
lăsând toate treburile măcelăriei pe seama soției și a fiului său Națl. Familia lui Hubăr
nu se întemeiază pe aceleași valori cu cea a Marei, tatăl nefiind prezent în viața fiului
său sau a soției, ba dimpotrivă acesta nesocotind regulile morale a sedus o femeie pe
care apoi a abandonat-o, lăsând-o pe drumuri împreună cu fiul lui nelegitim, Bandi
În cea mai mare parte a romanului „Mara”, accentul cade însă pe personajul
Persida și pe familia pe care aceasta și-o întemeiază cu Iganțius Hubăr, instanța
narativă urmărind în detaliu destinul fetei și transformările prin care trece aceasta.
Familia celor doi se întemeiază pe dragostea pe care și-o poartă reciproc, dar mai ales
pe iubirea sinceră a Persidei, pe înțelepciunea și răbdarea acesteia, pe constanța
sentimentelor ei, pe statornicia sa față de soț și de regulile societății din acea vreme.
Conform educației primite, Persida nu vrea să trăiască în păcat și se căsătorește pe
ascuns cu Națl chiar dacă toată lumea le este împotrivă. Deși soțul ei se dovedește
slab, devine violent și începe să chefuiască, Persida îi rămâne alături având mereu
sentimentul responsabilității față de familie. Persida este cea care, prin puterea
sacrificiului, reușește să își mențină familia, care devine completă prin nașterea fiului
celor doi. Apariția copilului îi stârnește instinctele paterne lui Națl care devine un
adevărat familist. Tot nașterea copilului îi apropie pe toți, lărgind familia celor doi și
aducând laolaltă pe părinții lui Națl, pe mama și fratele Persidei. Astfel familia
Persidei, parcurgând etapele unei purificări morale se reintegrează în societate și
devine o familie în adevăratul sens al cuvântului, în care domnește dragostea și
armonia.
Tipurile de familii pe care le-a creionat Ioan Slavici în romanul său se regăsesc
și în alte opera literare precum „Amintiri din copilărie” a lui Ion Creangă unde
întâlnim o familie unită, în care Ștefan a Petrei este tipul tatălui autoritar, stâlp al casei,
protector, dar și indulgent cu copiii săi cărora le oferă cea mai bună educație. Familia
văduvei Mara ne duce cu gândul și la romanul „Războiul care mi-a salvat viața” de
Kimberly Bradley în care întâlnim alți doi copii, o fată și un băiat, crescuți doar de
mama lor, care nu dă însă dovadă de aceeași iubire pentru copiii săi precum Mara
Bârzovan.
Idea familiei în romanul lui Ioan Slavici, deși poate învechită astăzi din unele
puncte de vedere, ne prezintă tiparele sociale ale unei anumite perioade din evoluția
societății românești, dar, pe de altă parte, vine ca un exemplu demn de urmat, prin
curajul și tenacitatea cu care personajele reușesc să-și creeze un traseu existential
ascendent trecând peste barierele entice, religioase sau economice ale acelor vremuri.