Sunteți pe pagina 1din 2

Tema iubirii în literatură

Iubirea nu are o definiție general valabilă, ea este simțită în mod diferit de fiecare om și
însumează, în mod conștient sau inconștient, trăirile și emoțiile legate de acest sentiment
înălțător. Nu există o realitate singulară, ci există doar o diversitate de percepții .
Iubirea este o binecunoscută temă a artei în toate formele ei: pictură, muzică, literatură.
Deși operele literare au un registru variat de teme și motive, tema familiei a fost abordată de
numeroși scriitori ocupând un loc important atât în literatura universală cât și în literatura
română.
Printre autorii care au acordat o atenție deosebită iubirii, se numără și William
Shakespeare, care a tratat această temă în celebra sa piesă de teatru „Romeo și Julieta”, probabil
cea mai cunoscută poveste de dragoste din lume. Această tragedie în cinci acte, având la bază o
poveste reală, petrecută în secolul al XIV-lea are în prim plan o iubire simbol, o iubire tragică ce
duce în final la moartea celor doi îndrăgostiți. Tema acestei tragedii este iubirea, ce este surprinsă
în mai multe ipostaze. La început se poate observa o iubire platonică a lui Romeo față de
Rosalinda. O altă ipostază a iubirii este sugerată de Mercutio pentru care iubirea înseamnă doar
atracție fizică. Tatăl Julietei vede iubirea ca pe o afacere, căci dorește ca fiica lui să se marite cu
Paris, chiar daca aceasta nu era de accord. Însă, când Romeo o întâlnește pe Julieta cunoaște
dragostea adevarată, care devine principala ipostază a iubirii din opera: acea iubire pasiune, care
este însoțită întotdeauna de suferință, de o anume doză de nebunie și de o tentație a morții.
Tragismul constă tocmai în faptul că iubirea celor doi este atât de puternică încat ei, nevoind să
trăiască unul fără altul, fac sacrificial supreme și o eternizează prin moarte.
Continuând cu genul dramatic din literatura română de această data, întâlnim tema iubirii și
în opera lui I.L. Caragiale, mai exact în piesa ”O noapte furtunoasă”, o comedie în două acte
publicată în anul 1879 care marchează debutul dramaturgului. De această data iubirea este
privită din alt unghi, mai puțin sacru și mai puțin moral, Caragiale prezentând jocul ironic dintre
cele două triunghiuri conjugale formate din: Jupân Dumitrache, Veta, Chiriac și, respectiv,
Ghiță, Zița și Rica Venturiano. Piesa are în centru complicațiile amorului. Prin comicul de
situație Caragiale provoacă o adevărată încurcătură, Veta este confundată cu Zița. Aceasta
confuzie generează diferența dintre aparenșă și esență. Jupân Dumitrache vrea să pară intelectual,
politician, cu o imagine nepătată dar este naiv, incult, este inconștient de faptul că este inșelat de
soția sa chiar cu Chiriac în care avea cea mai mare încredere .Rică Venturiano se crede poet,
inteligent, cuceritor, un bărbat adevarat dar este un laș fără cultură, o persoană narcisistă care
până la urmă este obligat să se căsătorească cu Zița. Aceasta se crede emancipată, vorbește limba
franceză, se crede jună dar este imorală, pentru ea căsătoria nu are valoare. În concluzie, prin
comedia sa Caragiale ironizează iubirea falsă, folosește satira și sarcasmul pentru a ilustra
moravurile societății românești.
O altă operă literară ce tratează tema iubirii, este romanul ”Maitreyi” scris de Mircea
Eliade, care descrie o altă iubire imposibilă precum cea a Julietei. Titlul cărții coincide cu
numele personajului principal feminin, considerat de criticii literari cel mai exotic personaj
feminine din literatura română. Principalul obstacol între Allan și Maitreyi este bariera culturală,
diferențele majore între cele două civilizații din care cei doi fac parte, tatăl fetei fiind împotriva
căsătoriei celor doi tocmai din această cauză. Deși cei doi încearcă din răsputeri să își înfrâneze
sentimentele, dragostea lor încolțește și crește treptat, fiind un fel de experiență inițiatică în
iubire pentru ambii protagoniști, aceștia trecând prin diferite etape. Între cei doi tineri se
manifestă o atracție irezistibilă ce scapă de sub control și trece peste toate barierele culturale și
morale. Din păcate însă, incompatibilitatea celor două lumi, a celor două civilizații și religii,
pecetluiește definitive soarta celor doi prin imposibilitatea căsătoriei între un alb european și o
bengaleză. Astfel, finalul romanului îi găsește pe Allan și Maitreyi despărțiți, cuprinși de
nefericire, regrete și vinovăție, pe care autorul o exprimă în cuvintele așezate ca moto la roman:
"Îți mai amintești de mine, Maitreyi și daca da, ai putea să mă ierți?" Romanul Maitreyi ocupă un
loc important în literatura română interbelică, despre care Mihail Sebastian mărturisește: "Dacă
ar ajuta la ceva, v-aș spune că e cea mai frumoasă și mai tristă carte pe care am citit-o", iar
Perpessicius afirma cu entuziasm: ".... Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale
umanității".
Iubirea este o temă inepuizabilă, caracterizată de o surprinzătoare complexitate. Oricât de
repetabilă ar fi ea, de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne mereu vie și mereu
fascinantă.