Sunteți pe pagina 1din 2

ORIGINALITATEA VIZIUNII ARTISTICE A LUI

TUDOR ARGHEZI ÎN ”TABLOURI BIBLIE”

”Tablouri biblice (Versuri de Abecedar)” de Tudor Arghezi cupride o grupare de cinci


poezi: ”Adam și Eva”, ”Paradisul”, ”Porunca”, ”Păcatul” și ”Pedeapsa”, publicate în 1944 în
Revista Fundațiilor Regale.
  În scrierea acestor poezii, Tudor Arghezi s-a inspirat din Vechiul Testament dar a oferit
o viziune personala asupra modului în care au fost creați primii oameni: Adam şi Eva. Deși
autorul păstrează în mare parte coordonatele cunoscute din Biblie, acesta înfățișează
evenimentele într-un mod mai puțin canonic și mai mult copilăresc, ușor ironic și amuzant.
Subtitlul ”Versuri de abecedar” sugerează încă de la început categoria de cititori căreia îi
sunt adresate poeziile, respectiv copiii din clasele primare. Ea are, însă, și o semnificație mai
adâncă : poetul compară indirect faptele relatate de el cu Abecedarul, exprimând astfel
importanța cunoașterii acestor aspecte privind ”facerea lumii” , în acest mod Biblia devenind un
abecedar al tuturor creștinilor.
În prima poezie a ciclului, intitulată sugestiv ”Adam și Eva”, adică numele strămoșilor
omenirii din perspectiva biblică, descoperim motivul creării omului, prezentat într-o manieră
ludică, originală. Astfel, dacă în Bible se spune că Adam a fost creat din țărână, peste care
Dumnezeu a sufat viața, Arghezi preia această idee și o transformă în ceva familiar celor mici,
respectiv joaca în nisip. În poezie, Dumnezeu îl modelează pe primul om ”cu praf şi niţeluş
scuipat”. Folosirea adjectivului diminutivat niţeluş, precum şi invenţia cu folosirea scuipatului
aduc scena la nivelul de înţelegere al copiilor.
Poetul își imaginează scopul acestei lucrări a divinității ca eliberarea de o apăsătoare
monotonie a singurătății: „urându-i-se singur in stihii, / a vrut și Dumnezeu să aibă-n cer copii”.
Deși aceștia ar fi trebuit să fie ”frumoși, cinstiți, nevinovați” așa cum și-i imaginase Creatorul,
din cauza ”aluatului greșit” Adam s-a dovedit a fi cu totul altfel: ”Dar i-a ieşit cam somnoros şi
cam / Trândav şi nărăvaş”. Se observă astfel nerespectarea canoanelor religioase, făcând poezia
originală și în același timp mai accesibilă celor mici.
Monotonia și plictisul Creatorului dispar, atunci când Dumnezeu o creează pe Eva.
Astfel, odată cu apariția acesteia, Adam nu doar că ”se trezește” dar se umanizează, relaționând
cu Eva: „Mai poţi căsca de lene, iarăş, / Când ai o soră şi-un tovarăş?”. În acelaşi timp, eul liric
accentuează ideea că omul nu poate trăi singur, ci are nevoie de prieteni, de familie, de societate.
În cea de a doua poezie ”Porunca” întâlnim alte motive biblice și anume Raiul (traiul în
paradis la care visăm cu toții), fructul oprit sau porunca divină.
Astfel, traiul cuplului primordial în Rai este unul lipsit de orice griji, fără reguli sau
constrânger, fiind prezentat tot pe înțelesul copiilor: ”nici tați, nici mame, nici dădace, nici
profesoare....nici dascăli”. ” Totul era de glumă și de joacă” și se întâmpla într-un cadrul idilic
unde cei doi se joacă ”cu gâzele și iezii”.
În această atmosferă ideală, Dumnezeu instituie ”întâile porunci”. Acesta le înfățișează
celor doi prima interdicție : ”fructul oprit” stabiind și sancțiuni pentru încălcarea poruncii:
”pedeapsa mea cea crâncenă și dreaptă”.
În ultima poezie a seriei, ” Pedeapsa” Tudor Arghezii aduce în prim plan alte motive
spirituale precum: slăbiciunea și păcatele omului sau paradisul pierdut.
Autorul prezintă modalitatea și consecințele încălcării poruncii divine în aceeași manieră
ludică. Exact precum unui copil neastîmpărat, Eva își dorește exact poamenle pe care nu are voie
să le mănânce: ”Mi-e tare poftă, dragul meu, să gust/Tocmai din pomul ăla plin de must”. Prinși
asupra faptului, datorită omniprezenței lui Dumnezeu, cei doi nu își recunosc vina și se comportă
ca niște copii pârându-se unul pe celălalt : ” Adam pe Eva lui o a pârât, Eva pe şarpe, care s-a
târât.” Acesta este lucru care îl mânie cel mai tare pe Dumnezeu: ”De mișelie, nu atât de furt”
care pedepsește în primul rând minciuna, izgonindu-i pe Adam și pe Eva din Rai. Întâlnim aici o
pildă moralizatoare care ar trebui să îi învețe pe cei mici să nu mintă și să își recunoască greșelile
pentr a nu ajunge ”afară, în furtună” precum cei doi păcătoși.
În ceea ce privește mijloacele artistice, întâlnim în cele trei texte numeroase figuri de stil
din care menționăm: epitetele ce conturează portretul lui Adam: ”trândav, nărăvaș, somnoros,
zbanghiu” și metafora „un altoi de stea” sugerează strălucirea atotputernică a aştrilor cereşti care
au menirea de a mângâia solitudinea lui Dumnezeu, ilustrată prin epitetul „stingher”.
Ceea ce frapează în seria argheziană ”Tablouri biblice” este combinarea celor două
registre: cel solemn, al textului biblic, ilustrat de termeni precum: ”Dumnezeu”, ”Domnului”,
”puterea dumnezeiască” ”Rai”, ”poruunci”, etc cu cel specific vorbirii cotidiene, familiar,
coiplăresc sugerat de termeni ca: ”scuipat”, ”zbanghiu”, ”lene”, ”sâcâie” sau ”a pârât”. În acest
mod, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din Vechiul Testament, păstrându-şi doar
funcţia moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai
minţit, eşti pedepsit!
În concluzie, autorul se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul copiilor.
Totodată, Tudor Arghezi aduce în literatura română o operă ce se distinge printr-o noutate
izbitoare atât în teme, cât şi în limbajul poetic, săvârşind o revoluţie în poezia românească.