Argument

Transformatorul electric este un aparat care realizează o modificare a parametrilor

energiei electrice de curent alternativ ( tensiune, current, numar de faze) în scopul adaptării
energiei la caracteristicile funcţionale ale diferitilor consumatori. Se poate afirma că fără
transformatoare utilizarea energiei electrice la scara zilelor noastre ar fi fost de neânchipuit.
Transformatorul electric permite transmisia energiei electrice la distanţe foarte mari cu
randamente înalte, graţie utilizării tensiunilor ridicate la sute de kilovolţi. Prin staţi de
transformare în trepte energia electrică este apoi distribuită la parametrii necesari fiecărui
consumator mare sau mic, industrial sau casnic.
Transformatoarele electrice joacă un rol foarte important în acţionările electrice. Le
întâlnim în forma monofazată sau trifazată.
Transformatorul electric prezintă importanţa şi din punct de vedere teoretic. Bazându-se,
ca şi maşinile electrice de curent alternativ ( din punct de vedere funcţional ), pe legea inducţiei
electromagnetice, el stă la baza teoriei tuturor maşinilor electrice.
Prezenta lucrare este structurată pe patru capitole, capitole pe care le voi prezenta pe scurt
în continuare.
Primul capitol face referire la clasificarea transformatoarelor electrice, domenii de
utilizare, mărimile nominale, semne, simboluri convenţionale precum şi referiri la regimul
nominal de funcţionare al transformatorului.
Al doilea capitol tratează construcţia transformatorului din punct de vedere magnetic şi
electric, existând subcapitole referitoare la sistemul magnetic, sistemul electric, cuva
transformatorului , rezervorul de ulei, releul de gaze precum şi despre izolatorii de trecere.
În capitolul al treilea sunt prezentate câteva transformatoare uzuale, şi anume:
- transformatorul monofazat cu subcapitole referitoare la funcţionarea în gol, sarcina şi
scurtcircuit;
- transformatorul trifazat cu menţionarea grupelor de conexiuni, raportului de
transformare;
- autotransformatorul

1
 Capitolul patru se axează pe prezentarea unor reguli de protecţia muncii în utilizarea
instalaţiilor şi echipamentelor electrice dar şi în prezentarea unor măsuri de prevenire şi stingere
a incendiilor.
La noi în ţară se produc la ora actuală transformatoare de exemplu la
ELECTROPUTERE CRAIOVA, firmă care are un istoric în ceea ce priveşte construcţia de
transformatoare, primele transformatoare de forță au fost realizate în concepție proprie începând
cu anul 1951, producția de transformatoare dezvoltându-se apoi atât prin creșterea puterii
nominale cât și prin folosirea de materiale noi pentru miezuri magnetice. Tra

În concluzie consider ca lucrarea de faţă prezintă o componentă ( maşină electrică )

deosebit de utilă în instalaţiile electrice de azi fără de care societatea modernă de azi nu poate fi
concepută.

2
Capitolul 1. Generalitӑƫi

Transformatorul electric este un aparat electromagnetic static, având două sau mai multe
înfăşurări electrice cuplate magnetic care transformă parametrii (uzual curentul şi tensiunea dar
şi numărul de faze) energiei electrice de curent alternativ; atât la intrare cât şi la ieşire întâlnim
aceeaşi formă de energie (electrică) dar cu parametrii diferiţi.
Deci, transformatorul electric este o maşină electromagnetică statică de curent alternativ,
care transformă o energie electromagnetică primară de anumiţi parametrii (u1, i1) într-o energie
electromagnetică secundară de alţi parametrii (u2, i2), frecvenţa rămâne însă constantă ( f1= f2 =
constant). Cei doi parametrii care ne dau puterea: u-tensiunea şi i-curentul, suferă prin
transformare schimbări inverse, astfel dacă tensiunea se micşorează, curentul se măreşte şi
invers. La baza funcţionării transformatorului stă principiul inducţiei electromagnetice.

Legea inducției electromagnetice formulată în 1831 de Faraday este una din cele mai
importante legi ale electromagnetismului. Fenomenul numit inducție electromagnetică, constă în
apariția unei tensiunii electromotoare induse de un flux magnetic variabil în timp. Acest fenomen
permite conversia diferitelor forme de energie în energie electrică.

Enunțul ei este: Tensiunea electro - motoare indusă pe o curbă închisă (Γ) este egală cu
minus viteza de variație în timp a fluxului magnetic prin orice suprafață deschisă mărginită de
curba închisă (Γ). Exprimarea formulară matematică este:

E= - , unde : E, reprezintă tensiunea electro-motoare

t , reprezintă intervalul de timp
, reprezintă variația fluxului magnetic

Principala utilizare a transformatorului este la transportul energiei electrice pe distanțe

mari, prin implementarea liniilor de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolți). Aceasta este
necesar din rațiuni economice. La capătul de aplicare (intrare) a energiei, se folosesc
transformatoare ridicătoare de tensiune, iar la destinație, energia se transmite linilor de joasă
tensiune prin intermediul unor transformatoare coborâtoare de tensiune electrică. Prin folosirea
unor tensiuni înalte și foarte înalte, se scade curentul prin linie, la valori care reduc pierderile
prin efect Joule la un nivel rezonabil, astfel nefiind necesară utilizarea unor conductoare cu
3
secțiuni sensibil mai mari, care ar ridica costul construcției și conservării linilor electrice de
transport de energie.

1.1 Clasificarea transformatoarelor electrice

Transformatoarele electrice se pot clasifica după următoarele criterii:

 După destinaţie:
o transformatoare de putere monofazate sau trifazate, utilizate în transportul şi
distribuţia energiei electrice ca ridicătoare sau coborâtoare de tensiune.
o autotransformatoare, utilizate pentru interconectarea reţelelor de tensiuni diferite
sau pentru reglajul tensiunii.
o transformatoare de măsură de curent sau de tensiune, utilizate pentru adaptarea
diverselor aparete de măsură (ampermetre, voltmetre, wattmetre, etc) la mărimile
pe care trebuie să le măsoare.
o transformatoare cu destinaţie specială (transformatoare de sudură, pentru
cuptoare electrice, pentru modificarea numărului de faze, etc).
 După felul mărimii transformate:
o transformatoare de tensiune;
o transformatoare de curent.
 După sensul transformării:
o transformatoare ridicătoare;
o transformatoare coborâtoare.
 După numărul de faze putem avea:
o transformatoare monofazate,
o trifazate sau speciale

 După modul de răcire, transformatoarele se clasifică în:

o transformatoare uscate, a căror parte activă se află într-un dielectric solid (răşină,
nisip) sau sunt răcite cu un gaz. Când gazul de răcire este aerul, se numesc
transformatoare în aer, răcirea făcându-se fie prin circulaţia naturală, fie prin
circulaţia forţată cu ventilatorul ;

4
 o transformatoare în ulei, care sunt cele mai utilizate. Partea activă a
transformatorului (miezul si înfăşurările) este cufundată în ulei special de
transformator, într-o cuvă de tablă prevăzută la exterior cu elemente de răcire
(ţevi sau radiatoare).
Uleiul are rol de izolant electric şi de agent de răcire, transportând căldura de la partea activă la
elementul de răcire. Circulaţia uleiului poate fi naturală (datorită diferenţei de densitate a uleiului
rece de la fundul cuvei faţă de uleiul cald din partea superioara) sau forţată, cu ajutorul unei
pompe. Răcirea suprafeţei exterioare a elementelor de răcire poate fi cu circulaţie naturală a
aerului sau cu circulaţie forţată prin suflare cu aer.

1.2 Domenii de utilizare ale transformatoarelor electrice.

Utilizările transformatoarelor decurg din următoarele funcţii ce pot fi îndeplinite de

acestea:
1. transformă energia electrică de curent alternativ, mărind tensiunea şi respectiv micşorând
curentul electric, în vederea transportului energiei electrice la distanţe mari cu randament ridicat;
2. transformă energia electrică de curent alternativ disponibilă la anumite valori ale tensiunii de
alimentare, în energie electrică la valorile necesare ale tensiunii şi curentului, fără pierderi
importante de transformare: asemenea transformatoare se numesc transformatoare de alimentare
sau de reţea ;
3. separă galvanic două circuite, asigurând între ele o bună izolaţie electrică; în cazul
transformatoarelor de reţea, această cerinţă este impusă si de regulile de protecţie a muncii; dacă
raportul de transformare este egal cu unitatea, transformatorul se numeşte transformator de
separare şi îndeplineşte doar această funcţie de separare;
4. asigură adaptarea între un generator dat şi o sarcină dată, adică asigură un transfer maxim de
putere — asemenea transformatoare se numesc transformatoare de adaptare sau de semnal. În
ultimul timp există tendinţa şi posibilitatea de a se renunţa la utilizarea transformatoarelor de
semnal, deoarece ele au unele dezavantaje: gabarit şi greutate mare în raport cu celelalte
componente electronice; bandă de trecere limitată, din care cauză în sistemele de bandă largă
sunt necesare mai multe transformatoare, separate între ele prin filtre şi amplificatoare de
separare, fiecare transformator trebuind să transmită câte o porţiune din banda totală de lucru;

5
introduc deformări ale formei semnalului, aceste deformări fiind cu atât mai importante cu cât
tensiunea şi curentul prin transformator sunt mai mari.

Practic, transformatoarele sunt utilizate :

- în cadrul transportului şi al distribuţiei energiei electrice
- pentru sudare, pentru redresoare ( transformatoare de construcţie specială )
- pentru extinderea domeniului de măsurare al aparatelor ( transformatoare de măsură)
- pentru izolare, comandă, separare ( transformatoare de putere mică)

1.3 Mărimile nominale ale unui transformator

Mărimile nominale ale unui transformator sunt:

- puterea nominală aparentă- SN (VA) (se citeşte volt amper) - reprezintă puterea aparentă la
bornele circuitului secundar;
- tensiunea nominală primară - U1N (V) - reprezintă tensiunea aplicată înfăşurării primare în regim
nominal;
- tensiunea nominală secundară - U2N (V) - este tensiunea rezultată la bornele secundare, la mersul
în gol, primarul fiind alimentat cu tensiunea U1N ;
- raportul nominal de transformare – k - este raportul între tensiunea primară şi cea secundară la
mersul în gol;
- curentul nominal (primar şi secundar)- curentul de linie I1N, I2N (A);
- tensiunea nominală de scurtcircuit – Usc - tensiunea aplicată unei înfăşurări când cealaltă este
legată în scurtcircuit, iar în înfăşurarea alimentată curentul are valoare nominală
- frecvenţa nominală, 50Hz în Europa, 60Hz în America de Nord;

- randamentul –η

6
1.4 Regimul nominal, semne convenţionale, marcarea bornelor

Regimul de funcţionare pentru care este proiectat transformatorul şi în care nu se

depăşesc limitele admisibile de încălzire ale elementelor sale, în condiţii normale de lucru se
numeşte regim nominal de funcţionare. El este caracterizat prin mărimile nominale, înscrise pe
plăcuţa indicatoare a transformatorului: puterea nominală, definită ca puterea aparentă la bornele
primare, tensiunea nominală de linie primară respectiv secundară, curentul nominal de linie
primar şi secundar, frecvenţa nominală, numărul de faze, schema şi grupa de conexiuni, regimul
de funcţionare (continuu sau intermitent), felul răcirii.
Reprezentarea schematică a transformatorului se face prin simboluri convenţionale
standardizate sau nu. În figura 1 se indică unele din aceste simboluri întâlnite curent.

Figura 1

Notarea bornelor transformatorului este de asemenea, standardizată. Bornele înfăşurărilor

primare se notează cu litere mari figura 10, iar cele ale înfăşurărilor secundare se notează cu
litere mici. Începuturile înfăşurărilor primare se notează cu A, B, C, iar sfârşiturile cu X, Y, Z, iar
la secundar respectiv cu literele a, b, c şi x, y, z.

7
Capitolul 2 Construcƫia transformatoarelor electrice

Din punct de vedere constructiv, transformatorul are două părţi principale:

1) circuitul magnetic - reprezentat de miezul de fier şi construit din tole de oţel electrotehnic
pentru reducerea pierderilor în fier;
2) circuitele electrice - reprezentate de două sau mai multe înfăşurări din cupru ( Cu ) sau
aluminiu (Al), realizate în jurul circuitului magnetic, fiind deci cuplate electromagnetic.
3) - carcasa;
4) - rezervorul de ulei;
5) - releul de gaze;
6) - izolatorii de trecere;

Înfăşurarea care primeşte energia de la o sursă se numeşte înfăşurare primară, iar cea care
cedează energia unei reţele sau unui consumator se numeşte înfăşurare secundară. După cum
tensiunea înfăşurării secundare este mai mare sau mai mică decȃt cea a înfăşurării primare
transformatorul este ridicător sau coborâtor de tensiune. Schematic, un transformator monofazat
care are două înfăşurări, este reprezentat în figura 1.

Фu

i1 N1 N2i2

u1 u2 Zs
i2

Фσ1 фσ2
Figura 1
Unde:
u1 - tensiunea de alimentare a primarului;
i1 – curentul din primar, cȃnd în secundar avem legată impedanţa de sarcină Zs;
u2 – tensiunea la bornele secundarului rezultată prin inducţie electromagnetică;
i2 – curentul din secundar
фσ1, фσ2 – fluxurile de scăpări ale primarului şi secundarului;
N1, N2 – numărul de spire a înfăşurării primare respectiv secundare.
8
 2.1 Miezul ( circuitul ) magnetic

Transformatorul este un ansamblu de două sau mai multe bobine cuplate inductiv foarte
strâns (coeficientul de cuplaj k ≈ 1), între care se poate realiza în curent alternativ un transfer
de putere cu randament apropiat de unitate. Pentru obţinerea cuplajului magnetic foarte strâns
înfăşurările transformatorului sunt bobinate de obicei, pe un miez magnetic, care are rolul de a
concentra liniile de câmp datorită unei mari permeabilităţi magnetice. Miezul magnetic poate fi
deschis, când circuitul magnetic se închide prin aer, sau închis când circuitul magnetic se
închide aproape în totalitate.

Figura 2 Circuitul magnetic al unei bobine:

a) cu miez magnetic deschis
b) , c) cu miez magnetic inchis

Rolul circuitului magnetic:

1) Concentrarea liniilor de câmp
2) Susţinerea înfăşurărilor
3) Transmiterea cuplului, fortelor
4) Transmiterea căldurii
Ansamblul de tole sau de alte elemente din tablă electrotehnică sau din alt material
feromagnetic, având o formă geometrică determinată, destinat să localizeze în el câmpul
magnetic util al transformatorului se numeşte sistemul magnetic al transformatorului (circuit
magnetic). Este reprezentat de miezul de fier şi construit din tole de oţel electrotehnic pentru
reducerea pierderilor în fier. Pierderile în fier se pot determina din proba de mers în gol a
transformatorului.

9
 Figura 3 Tole de tip E ; I; U; O ( pentru transformatoare toroidale)

Miezul de fier se realizează din foi de tablă din oţel de transformator ( Oţelul de transformator
sau electrotehnic are în compoziţia sa siliciu în proporţie relativ mare (3 4%) conferindu-i astfel calitaţi magnetice deosebite

(reducerea substanţială a pierderilor în fier). În acelaşi timp se înrăutăţesc proprietăţile mecanice, oţelul devenind mai casant.)

izolate între ele cu lac izolant. Aceste foi de tablă poartă denumirea de tole. Pentru a obţine
miezul de fier aceste tole se împachetează în sistemul ţesut pentru a micşora spaţiile de aer, deci
pentru a micşora reluctanţa circuitului magnetic. În figura 4 se reprezintă modul de aşezare a
tolelor prin reprezentarea a două tole consecutive la împachetat.

Figura 4

Părţile din miezul feromagnetic pe care se aşează înfăşurările se numesc coloane, iar
porţiunile de miez care închid circuitul magnetic al coloanelor se numesc juguri. După
dispunerea coloanelor şi a jugurilor se disting două construcţii de bază ale miezului: cu coloane
-figura 5 şi, mai rar, în manta - figura 6 . Secţiunea transversală a coloanelor şi jugurilor poate
avea o formă pătrată sau mai frecvent de poligon în trepte înscris într-un cerc -figura 7, secţiunea

10
jugului realizându-se cu (5 15)% mai mare decât cea a coloanei, în scopul reducerii curentului
şi a pierderilor de mers în gol a transformatorului.
Strângerea pachetului de tole ce formează miezul feromagnetic se face în cazul
transformatoarelor de mică putere cu ajutorul unor cilindri izolanţi ce îmbracă coloanele,
folosind şuruburi sau nituri nemagnatice, iar în cazul transformatoarelor de mare putere cu
ajutorul unor buloane, piese profilate şi tiranţi izolate faţă de tole.

Figura 5

Figura 6

11
 Figura 7

2.2 Circuitul electric

Înfăsurările constituie una din părtile cele mai importante ale unui transformator,
reprezentând, de fapt, un ansamblu de spire sau bobine care formează un circuit electric
corespunzând uneia din tensiunile transformatorului. Pentru un transformator polifazat,
înfăşurarea este ansamblul înfăşurărilor de fază, prin înfăşurare de fază înţelegându-se faza unei
înfăşurări polifazate. Termenul de înfăşurare de fază nu va fi utilizat pentru ansamblul bobinelor
de pe o anumită coloană. Transformatorul trebuie calculat şi executat astfel încât mărimile sale
de bază (pierderile în înfăşurări, tensiunea de scurtcircuit şi încălzirile) să fie în concordantă cu
valorile prescrise de norme. În acelaşi timp, înfăşurările trebuie să asigure transformatorului o
rigiditate dielectrică suficientă, precum şi stabilitate dinamică şi termică mare, astfel încât sa
garanteze buna funcţionare a acestuia si la supratensiunile care apar in exploatare.
Elementul constructiv principal al înfăşurării este spira, care reprezintă conductorul sau
ansamblul de conductoare legate în paralel care înconjoară o singură dată o parte a sistemului
magnetic al transformatorului parcurs de fluxul magnetic. Gruparea de două sau mai multe spire
în serie formează o unitate constructivă numita bobină. Locul în care bobinatorul începe rularea
conductorului pe suportul cilindric reprezintă inceputul înfăşurării. O înfăşurare poate fi bobinată
la dreapta sau la stanga – figura 8. Sensul bobinării este esenţial la realizarea grupei de conexiuni
cerute de beneficiar.

12
 Figura 8 Sensul de depănare la bobinele pentru transformator :
a) la dreapta b) la stânga

Depănarea unei bobine pe dreapta sau pe stânga, se face atunci când începe din stânga, respectiv
din dreapta şablonului privit din partea tamburului de pe care se desfăşoară conductorul.

Figura 9
Considerând ca observatorul este situat la extremitatea sablonului unde se găseşte începutul
înfăsurării, sensul de bobinare reprezintă sensul în care este rulat conductorul pe suprafaţa
sablonului menţionat. O altă definiţie este cea prezentată în continuare: bobinarea se consideră la
stânga când privind de la un capăt al bobinei, rotirea spirelor se face în sens invers acelor de
ceasornic figura 9 iar la dreapta când rotirea spirelor se face în sensul rotirii acelor de ceasornic.

Pentru realizarea înfăşurărilor sunt utilizate conductoare de cupru sau din aluminiu.
Conductoarele pot avea secţiune rotundă sau secţiune dreptunghiulară. Astfel, pentru valorile
secţiunilor mai mici ca 5-6 mm ( la transformatoarele mici ) se alege conductor rotund, care de
regulă, este izolat numai cu email tereftalic (ET) pentru cupru şi cu hârtie pentru aluminiu.

13
Dacă valoarea secţiunii este mai mare de 6 mm pătraţi, atunci se alege conductor dreptunghiular
(profilat), care este izolat cu email tereftalic peste care se dau şi două straturi de fibră de sticlă
(tip PE2S) pentru transformatoarele uscate ( răcite cu aer ) şi izolat cu hârtie pentru
transformatoarele cu ulei.

După natura izolaţiei, (STAS 10570-83) conductoarele de bobinaj se clasifică în:

- conductoare emailate

- conductoare cu izolaţie de hârtie

- conductoare cu izolaţie din fire textile

- conductoare cu izolaţie din fire de sticlă

Firele textile utilizate pentru izolarea conductoarelor pot fi din mătase, bumbac sau bumbac
în amestec cu fire sintetice. Firele de sticlă utilizate pentru izolarea conductoarelor sunt fire de
tip textil, din sticlă sau din sticlă în amestec cu fire sintetice. Izolaţia din fire textile sau fire de
sticlă se poate aplica peste conductoarele de cupru emailate în prealabil.
După material, conductoarele de bobinaj se clasifică în:
- conductoare de bobinaj din cupru;
- conductoare de bobinaj din aluminiu.
După forma secţiunii, conductoarele de bobinaj se clasifică în:
- conductoare de bobinaj cu secţiune rotundă;
- conductoare de bobinaj cu secţiune dreptunghiulară.
După grosimea izolaţiei, conductoarele emailate şi cele cu izolaţie din fire de sticlă se clasifică
în trei grade de izolaţie:
- gradul 1 - cu izolaţie simplă;
- gradul 2 - cu izolaţie dublă;
- gradul 3 - cu izolaţie triplă.
La conductoarele de bobinaj cu izolaţie din hârtie şi fire textile, nu se prevede gradul de izolaţie,
ci se arată câte înfăşurări sau împletituri se aplică peste conductor.
Simbolizarea conductoarelor de bobinaj emailate se face după anumite principii de simbolizare.
Simbolizarea cuprinde, în ordine, simbolurile pentru:
- materialul conductorului,
- forma secţiunii conductorului (numai pentru conductoarele de secţiune dreptunghiulară);
natura izolaţiei;
- gradul de izolaţie (1, 2, 3);
- indicele de temperatură (105, 120, 155, 180 sau 220).

14
 a b
Figura 10 Infăşurările unui transformator : a) monofazat b) trifazat

Şi secundarul şi primarul pot avea mai multe mediane, în funcţie de tensiunile de alimentare,
respectiv cele din secundar, exemplu figura 11.

Figura 11

Dupa poziţia reciprocă a celor două înfăşurări (primară şi secundară) se deosebesc două tipuri de
înfăşurări:
- înfăşurări concentrice, mai exact înfăşurări cilindrice coaxiale, înfăşurarea de joasă
tensiune fiind de diametru mai mic, iar înfăşurarea de înaltă tensiune înconjurând pe cea de joasă
tensiune, cele două înfăşurări extinzându-se pe toată înălţimea coloanei, figura 12 .
- înfăşurări alternate, în care pe înăţimea unei coloane alternează părţi (galeţi) din
înfăşurarea de joasă tensiune cu părţi (galeţi) din înfăşurarea de înaltă tensiune figura 13.
Înfăşurarea alternată sau în galeţi se foloseşte la transformatoarele de putere mare şi tensiuni

15
ridicate. Acest tip de înfăşurări are însă o mai restrânsă utilizare datorită tehnologiei de fabricaţie
complicate.

Figura 12 Figura 13

Înfăşurările constau din spire circulare realizate din conductoare de cupru sau aluminiu
izolate cu email, răşini sintetice, fibră de sticlă etc. Înfăşurările se izolează între ele (prin zone de
aer sau straturi izolatoare din diferite materiale – preşpan, polivinil etc.) şi faţă de coloane şi
juguri.

2.3 Carcasa sau cuva transformatorului

Din punctul de vedere al modului de răcire, transformatoarele se împart în următoarele categorii:

- transformatoare uscate, cu răcire naturală sau artificială la care înfăşurările se află în
aer liber (pentru puteri sub 1 MVA);
- transformatoare în ulei cu răcire naturală, la care miezul magnetic şi înfăşurările sunt
scufundate într-o cuvă umplută cu ulei (pentru puteri uzuale 11000 kVA);
- transformatoare în ulei cu răcire artificială în exterior cu aer sau cu circulaţie
artificială şi răcire a uleiului ( pentru puteri foarte mari );
Cuva se realizează din tablă de oţel ,figura 14 netedă sau ondulată ( pentru mărirea
suprafeţei de răcire ) şi serveşte la susţinerea agentului de răcire şi la protejarea transformatorului

16
faţă de influenţele mediului înconjurător. La transformatoarele de puteri mari şi foarte mari cuva
este prevăzută cu ţevi prin care circulă agentul de răcire sau cu radiatoare.

Figura 14

2.4 Rezervorul sau ( conservatorul ) de ulei

Uleiul din cuvă joacă un rol important atât prin calităţile izolatoare mai bune decât ale
aerului, cât şi prin îmbunătăţirea răcirii înfăşurărilor. Pentru asigurarea permanentă a umplerii
cuvei cu ulei, pe capacul cuvei se află un vas umplut în parte, de asemenea cu ulei, care preia
totodată şi variaţiile de volum ale uleiului datorită variaţiei temperaturii de funcţionare. Acest vas
se numeşte rezervor sau conservator de ulei figura 14.

17
2.5 Releul de gaze

Releul de gaze, serveşte la protecţia transformatorului în caz de avarie (scurtcircuit,

străpungeri între spire, suprasarcini de durată mare, etc.) Acest aparat este montat pe ţeava care
leagă rezervorul de ulei cu carcasa figura 14 şi funcţionează pe baza gazelor degajate în ulei
atunci când apare o energie termică importantă (ca urmare a unor situaţii anormale de
funcţionare). După cum se vede in figura 14 plutitorul F coboară atunci când nivelul fluidului
scade sub acţiunea presiunii gazelor. Astfel se închide circuitul de comandă a întrerupătorului

automat care la rândul său decuplează transformatorul de la reţeaua de alimentare.

2.6 Izolatorii de trecere

Izolatorii de trecere, servesc la izolarea electrică a înfăşurărilor şi a reţelei exterioare faţă

de cuva transformatorului figura 14. Aceştia se realizează din porţelan, având forme şi
dimensiuni care depind de tensiunea de funcţionare a înfăşurării pe care o deserveşte.

Figura 15 Izolatori de trecere pentru transformatoare

18
Capitolul 3 Tipuri de transformatoare

3.1 Transformatorul monofazat

Pentru prezentarea teoriei transformatorului este necesară stabilirea convenţiei de asociere a

sensurilor de referinţă a curenţilor şi tensiunilor la borne. Pentru aceasta avem un transformator
cu două înfăşurări (reprezentate pe coloane diferite pentru claritatea expunerii) - figura 16: o
înfăşurare care primeşte energie electrică de curent alternativ, numită înfăşurare primară, ale
cărei mărimi, purtând indicele "1" se numesc mărimi primare şi o înfăşurare care cedează energie
de curent alternativ transformată, numită înfăşurare secundară, ale cărei mărimi purtând indicele
"2" se numesc mărimi secundare.
Prezentarea funcţionării şi a teoriei transformatorului monofazat este structurată pe cele
trei regimuri de funcţionare: mers în gol, sarcină şi scurtcircuit.
Teoria transformatorului real se prezintă în mod gradual introducându-se unele ipoteze
simplificatoare la care apoi se poate renunţa pentru a ne putea apropia de cazul real. Astfel se
introduce noţiunea de transformator ideal care se referă la un transformator ce are un cuplaj
magnetic perfect (fără câmp magnetic de dispersie) rezistenţele termice ale celor două înfăşurări
se consideră nule (R1=R2=0) deci, nu avem pierderi Joule şi de asemenea, pierderile în fierul
transformatorului (datorită curenţilor turbioari şi histerezisului) se consideră nule.

3.1.1 Funcţionarea transformatorului în gol

În acest regim de funcţionare, impedanţa la bornele secundarului (de sarcină) Z iar
curentul secundar i20, deci înfăşurarea secundară nu este străbătută de curent.

Figura 16

19
 Deoarece în secundar nu se transferă energie (i20 = 0) întreaga energie absorbită de primar
de la reţea serveşte la crearea câmpului magnetic din miez şi cel de dispersie (energie reactivă) şi
la acoperirea pierderilor Joule din primar (energie activă). Experienţa arată că intensitatea
curentului primar de mers în gol este mult mai mică decât intensitatea curentului primar nominal
[I10=(210)%I1n].
Bilanţul de puteri active la mersul în gol va fi:
(1.1)
în care: - P10 - puterea activă absorbită în primar de la reţea;
- PFe - sunt pierderile în fierul transformatorului compuse din pierderile datorate curenţilor
turbionari PT şi pierderile datorate histerezisului magnetic PH (PFe=PT+PH);
- PCu1 - sunt pierderile prin efect termic (Joule) din cuprul înfăşurării primare de rezistenţă
R1 ( ).

Întrucât I10 I1n, se pot neglija pierderile din cuprul înfăşurării primare:

şi relaţia (1.1) devine:

(1.2)
Relaţia (1.2) ne arată că se pot aproxima pierderile în fierul transformatorului cu puterea
activă absorbită în gol (amintim că pierderile în fier depind de tensiune şi aceasta este cea
nominală la mersul în gol).

3.1.2 Funcţionarea transformatorului în sarcină

În acest regim de funcţionare, la bornele înfăşurării secundare se află conectată o

impedanţă de sarcină Z prin care va circula curentul secundar i 2 figura 17. Energia electrică
furnizată primarului de către reţeaua de alimentare este transmisă pe cale electromagnetică
secundarului (impedanţei de sarcină Z).

Figura 17
3.1.3 Funcţionarea transformatorului în scurtcircuit
20
 În acest regim înfăşurarea secundară este scurtcircuitată Z0. Dacă s-ar alimenta
primarul la tensiunea nominală, curenţii prin cele două înfăşurări ar căpăta valori mari care ar
duce la ardera înfăşurărilor. De aceea, pentru a putea realiza acest regim de funcţionare se
alimentează primarul la o tensiune redusă în aşa fel încât curenţii prin cele două înfăşurări să aibă
valorile lor nominale. Această tensiune poartă denumirea de tensiune de scurtcircuit a
transformatorului u1sc, fiind un parametru important al acestuia (două sau mai multe
transformatoare nu pot funcţiona în paralel dacă nu au aceeaşi tensiune de scurtcircuit).
Deoarece la funcţionarea în scurtcircuit cele două înfăşurări sunt parcurse de curenţi,

acest regim este asemănător cu regimul în sarcină cu particularităţile respective (

), deoarece  figura 18.

Figura 18
Fluxul magnetic 1 produs de curentul primar i1, induce în secundar curentul i2. Acest curent
produce fluxul magnetic de reacţie 2. Presupunând miezul de fier nesaturat se poate afirma că
rezultanta celor două fluxuri:
( 1.3 )
este chiar fluxul magnetic de mers în gol produs în primar.

3.2 Transformatorul trifazat

În principiu un transformator trifazat se poate obţine cu ajutorul a trei transformatoare

monofazate identice, ale căror înfăşurări primare sunt conectate în stea (Y), sau triunghi (D) şi
ale căror înfăşurări secundare sunt conectate în stea (y), triunghi (d) sau zig-zag (z).

21
 Figura 19

Obţinerea transforrmatorului trifazat cu ajutorul a trei transformatoare monofazate nu este

folosită în practică decât la unităţile de foarte mare putere, unde din motive de gabarit nu se
poate construi un miez de fier unic care să poată fi transportat la locul de montaj. Construcţia
curentă a transformatoarelor trifazate se realizează cu ajutorul unui singur miez de fier cu trei
coloane.
Se poate astfel concluziona că teoria transformatorului trifazat pe o fază este aceeaşi cu
cea a transformatorului manofazat.

3.2.1 Grupe de conexiuni ale transformatorului trifazat

În cele ce urmează vom nota cu: A, B, C începuturile şi cu X, Y, Z respectiv, sfârşiturile

înfăşurărilor de fază din primar; a, b, c începuturile şi x, y, z sfârşiturile înfăşurărilor de fază din
secundar aşa cum sunt notate în standarde. Înfăşurările trifazate primare sau secundare se pot
conecta în trei moduri diferite după cum urmează:
- conexiunea stea (Y pentru primar şi y pentru secundar) este reprezentată în figura 20 a;
în acest caz tensiunea de linie este de ori mai mare decât tensiunea de fază, iar curenţii de
linie sunt egali cu cei din înfăşurările de fază.
- conexiunea triunghi (D pentru primar şi d pentru secundar) este reprezentată în 20 b.
De data aceasta, tensiunea de linie este egală cu tensiunea pe fază, iar curentul de linie este de
ori mai mare decât curentul de fază.
- conexiunea zig-zag (Z pentru primar şi z pentru secundar) este reprezentată în figura
20 c. Înfăşurarea are pe fiecare coloană două bobine, fiecare cu N/2 spire, înseriindu-se două câte
două, dar niciodată de pe aceeaşi coloană. În acest fel curenţii circulă în sensuri contrare prin

22
cele două jumătăţi ale aceleeaşi înfăşurări de fază. La conexiunea zig-zag relaţiile dintre
mărimile de linie şi cele de fază sunt identice cu cele de la conexiunea stea.
Tensiunea de fază la conexiunea zig-zag se micşorează faţă de tensiunea de fază la
conexiunea stea.

a) b) c)
Figura 20

3.2.2 Rapoarte de transformare

La transformatorul monofazat am definit raportul de transformare

La transformatorul trifazat deoarece avem tensiuni de fază şi de linie acest raport se va

exprima faţă de tensiunile de fază:

În raport cu tensiunile de linie se poate defini un alt raport de transformare , unde

U1 şi U2 sunt tensiuni de linie.

3.3 Autotransformatorul

Autotransformatorul, numit şi transformator în construcţie economică are utilizări

multiple acolo unde se cere modificarea tensiunii în limite mai înguste ( 10  50 )%, când
este preferat transformatorului din punct de vedere economic.

23
 Înfăşurările autotransformatorului atât cea primară cât şi cea secundară, sunt plasate pe
aceeaşi coloană a miezului feromagnetic şi au o porţiune comună fiind conectate galvanic între
ele figura 21. Astfel, energia electrică se transmite de la primar la secundar atât pe cale
electromagnetică (prin inducţie), cât şi pe cale electrică (prin contactul galvanic).
Autotransformatorul poate fi ridicător când se alimentează pe la bornele A–X sau poate fi
coborâtor de tensiune când se alimentează pe la bornele a–x figura 21.

Figura 21

Un domeniu larg de aplicaţii pentru autotransformatoare este acela al reglării tensiunii.

Aceasta se realizează prin variaţia numărului de spire secundare fie cu ajutorul unor comutatoare
speciale, fie cu ajutorul unui contact mobil care calcă direct pe înfăşurarea secundară dezizolată
în lungul unei fâşii exterioare.

24
Capitolul 4 MǍSURI DE PROTECŢIA MUNCII LA
UTILIZAREA INSTALAŢIILOR ŞI ECHIPAMENTELOR
ELECTRICE

Electrocutările reprezintă acţiunea curentului electric asupra sistemului nervos şi muscular şi pot
avea următoarele efecte:
• contracţia muşchilor;
• oprirea respiraţiei ;
• fibrilaţia inimii ;
• pierderea temporară a auzului şi vocii ;
• pierderea cunoştinţei ;
Electrocutările se produc prin:
 atingeri directe, adică atingerea elementelor conductoare ale unei instalaţii electrice aflate
sub tensiune.
 atingeri indirecte, reprezintă atingerea unui element conductor care în mod normal nu
este sub tensiune dar care in mod accidental poate fi pus sub tensiune.
Tensiunea la care este supus omul în cazul atingerii indirecte se numeşte tensiune de atingere Ua.
Tensiunea de pas, Upas, este tensiunea la care este supus omul la atingerea a două puncte de pe sol
sau pardoseală (considerate la 0,8m) aflate la potenţiale diferite.
Tensiunea de pas poate să apară în apropierea unor prize de pământ de exploatare sau de
protecţie, prin care trece curentul de exploatare, sau în apropierea unui conductor aflat sub
tensiune şi căzut la pământ.
Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere directă un rol important îl au normele de
protecţia muncii, pe baza cărora omul este instruit:
 să nu atingă echipamentele aflate sub tensiune
 să folosească echipamentul de lucru şi de protecţie
 să organizeze punctul de lucru astfel încât să nu existe pericolul de electrocutare

Pentru prevenirea accidentelor electrice prin atingere indirectă, se folosesc diferite instalaţii
de protecţie care să acţioneze imediat în caz de defect, limitând tensiunile de atingere la valori
reduse admise de norme şi să deconecteze în timp echipamentul afectat.
Factorii care determină gravitatea electrocutărilor:

25
  valoarea curentului prin corpul omenesc;
 calea de închidere a curentului;
 durata acţiunii curentului;
 starea fizică a omului;
 frecvenţa curentului;
 atenţia omului în timpul atingerii.
Un alt factor deosebit de important care determină gravitatea electrocutărilor este rezistenţa
electrică a corpului omenesc în momentul atingerii. Valoarea şi caracterul rezistenţei electrice a
corpului omenesc depind de: ţesutul muscular, aparatul circulator, organele interne, de sistemul
nervos cât şi de procesele biofizice şi biochimice foarte complicate care au loc în corpul
omenesc.
Factorii de care depinde rezistenţa corpului omenesc sunt:
 tensiunea la care este supus corpul
 locul de pe corp cu care omul a atins elementul sub tensiune
 suprafaţa de contact
 umiditatea mediului
 temperatura mediului înconjurător
 durata de acţiune a curentului

Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.

 În timpul exploatării maşinilor electrice, pe lângă pericolul electrocutării curentul electric

poate provoca incendii, datorită încălzirii aparatajului electric în timpul funcţionării, în
timpul scurtcircuitului sau suprasarcinilor. Arsurile electrice produse prin deranjamentele
părţii electrice pot provoca arsuri personalului sau pot determina aprinderea prafului
aglomerat sau a amestecului gazelor din atmosfera încăperii.
 Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scânteilor şi a supraîncălzirii, trebuie
luate următoarele măsuri:
 - La regimul de funcţionare în plină sarcină, părţile motorului electric nu trebuie să se
încălzească până la o temperatură periculoasă (lagărele nu trebuie să depăşească
temperatura de 80ºC).
 - Părţile din clădiri şi părţile din utilaje care sunt expuse acţiunii arcului electric trebuie să
fie neinflamabile.
 - Siguranţele, întrerupătoarele şi alte aparate asemănătoare, care în timpul exploatării pot
provoca întreruperea curentului electric, trebuie acoperite cu carcase.
26
 - Părţile reostatelor şi ale celorlalte aparate care se încălzesc în timpul funcţionării trebuie
montate pe socluri izolate termic.
 - Utilajul care lucrează în medii de praf sau gaze trebuie să fie acţionat cu motoare
electrice antiexplozive, iar instalaţiile şi aparatajul să fie în execuţie antiexplozivă.
 - Pentru a se putea interveni cu eficacitate în caz de incendiu, se recomandă ca lângă
maşinile-unelte (sau în secţii) să fie amplasate extinctoare cu CO2. Folosirea apei este
interzisă la stingerea incendiilor în instalaţiile electrice, deoarece prezintă pericol de
electrocutare şi determină şi extinderea defecţiunii.

27
 BIBLIOGRAFIE:

1. Sabina Hilohi şi Doinita Ghinea – Elemente de comandă şi controlpentru acţionări şi

sisteme de reglare automată, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 2002
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Transformator
3. Sabina Hilohi, Florin Hilohi – Electrotehnică aplicată, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 2005
4. Năstase Bichir / Dan Mihoc - Maşini, aparate, actionări şi automatizări, Editura Didactică
şi Pedagogică Bucureşti,1982
5. http://meliorelectroinstal.blogspot.ro/2009_01_18_archive.html

28