CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

1. Definirea activelor imobilizate

Aşa cum se specifică în Legea contabilităţii 82/1991, activele imobilizate sunt “active
generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o perioadă mai mare de un an”. Ele se
recunosc în situaţiile financiare în condiţiile în care: acestea contribuie la generarea beneficiilor
economice sub forma fluxurilor de trezorerie sau a echivalentelor fluxurilor de trezorerie, şi în
condăţiile în care pot fi evaluate la un cost credibil.
Activele imobilizate se împart în imobilizări necorporale, imobilizări corporale şi
imobilizări financiare.

2. Amortizarea activelor imobilizate

Ca urmare a utilizării lor, activele imobilizate îşi pierd o parte din valoare, care este
înregistrată sub forma amortijării, atunci când această pierdere de valoare este ireversibilă sau sub
forma ajustărilor de valoare, atunci când pierderile de valoare sunt reversibile.
Amortizarea presupune recuperarea treptată a tutror cheltuielilor ce sunt effectuate
în scopul , atat din punct de vedere contabil, cat si fiscal, a tuturor costurilor ce sunt aferente
achizitiei, construirii, producerii, asamblarii, instalarii sau a imbunatatirii imobilizarilor
amortizabile.
Pentru calculul şi înregistrarea amortizării metodele utilizate şi care sunt prevăzute în
legislaţia fiscală sunt: metoda de amortizare liniară, metoda de amortizare degresivă şi metoda de
amortizare accelerate.
Metoda de amortizare liniară se aplică în mod obligatoriu în cazul amortizării
constructiilor, dar şi în cazul altor categorii de mijloce fixe, în amortizarea imobilizărilor
necorporale, a ambalajelor sau containerelor care circulă de la contribuabil la client.
Calculul cotei de amortizare liniară se face pornindu-se de la valoarea de intrare a activului
şi de la durata de utilizarea a acestuia şi constă în includerea uniform a acestei sume în cheltuielile
de exploatare ale perioadei.

Vi
Al= Du unde

Al – cota de amortizare liniara

Vi – valoarea de intrare
Du – durata de utilizare
Din punct de vedere fiscal, avantajul metodei constă în faptul că atenuează tendinţa
entităţilor economice de eludare a regulilor fiscal, însă dezavantajul este reprezentat de faptul că
nu ţine cont de uzura morală a activelor.
Metoda de amortizare degresiva este o modalitate de recuperare mai rapidă a valorii
activelor cu un grad ridicat de uzură morală sau a celor ce sunt înlocuite sau modernizate mult mai
des.
Calculul cotei de amortizare accelerate se face prin înmulţirea cotei de amortizare liniare
cu un coeficient stabilit în funcţie de durata de utilizare a mijlocului fix supus amortizării, şi
anume:
1,5 – pentru mijloacele fixe care au durata de utilizare cuprinsă între 2-5 ani
 2,0 - pentru mijloacele fixe care au durata de utilizare cuprinsă între 5-10 ani
2,5 - pentru mijloacele fixe care au durata de utilizare mai mare de 10 ani

Metoda se poate aplica oricărei categorii de active imobilizate (de exemplu brevete), cu
excepţia construcţiilor.
Din punct de vedere fiscal, aplicarea amortizării degresive aduce avantajul realizării unor
economii de impozite în primii ani de utilizare ai activului. În perioade de inflaţia amânarea
impozitelor face ca plata acestora să se facă la valori depreciate. Deoarece aplicarea acestei metode
duce la scăderea profitabilităţii, este nevoie de aprobarea gestionarului de patrimoniu sau a
Consiliului de administraţie.
Metoda de amortizare accelerată presupune includerea în cheltuieli în primul an de
funcţionare a mijlocului fix a unei cote de până la 50% din valoarea de intrare, urmând ca pentru
perioada rămasă de amortizat şi pentru valoarea rămasă de amortizat să se aplice metoda de
amortizare liniară.
Utilizarea acestei metode se face cu aprobarea Ministerului Finanţelor publice, pe baza
propunerilor efectuate de către Adunarea Generala a Acţionarilor sau a Asociaţilor, în cazul
societăţilor comerciale, sau a Consiliului de administraţie, în cazul regiilor autonome.
În bilanţul contabil, activele imobilizate amortizabile sunt prezentate la valoarea lor
contabilă, care este reprezentată fie de costul de achiziție, fie de o altă valoare care înlocuieşte
costul şi care se diminuează cu valoarea amortizării cumulate până la data respectivă, precum și
cu alte ajustările cumulate rezultate din depreciere.
Activele imobilizate trebuie să fie supuse ajustărilor de valoare indiferent dacă durata de
utilizare economică a acestora este limitate sau nu, astfel încât ele să fie evaluate la valoarea
atribuită la data bilanțului şi care este cea mai mica valoare.
Conform legislaţiei în vigoare activele corporale se pot supune reevaluării. În aceste
condiţii, costul de achiziție sau valoarea reevaluată pentru activele imobilizate, a căror utilizare
este limitată în timp, se reduce cu valoarea ajustărilor calculate cu scopul înregistrării amortizării
sistematice a activelor respective, pe parcursul duratei de utilizare economică a acestora.
Reevaluarea activelor corporale presupune stabilirea unei valori actualizate a actvelor
necorporale şi corporale, care este recolrelată cu valorile de referinţă (cost, preţ, etc) şi presupune
în înlocuirea valorii nete contabile a activului cu valoarea sa justă. Această valoare poate fi
reprezentată de costul de înlocuire.
Reevaluarea unui activ nu se poate face în mod izolat, procedura trebuind să fie aplicată
tuturor bunurilor care fac parte din aceeasi categorie. Procedura trebuie realizată cu o anumită
regularitate, astfel încât valoarea netă contabilă a activelor să exprime cât mai corect valoarea lor.
În intervalul cuprins între doua reevaluari, activul se va înregistra în bilanţ la valoarea reevaluată,
care se diminuează cu valoarea amortizării înregistrate începand cu aceasta data, precum şi cu
pierderilor de valoare care au loc ulterioar.