Manual clasa a 5-a

Spatiul plastic – fiecare ramura a artei are un spatiu plastic specific: spatiu pictural, sculptural sau
architectural. Creatorul transmite anumite ganduri, idei prin intermediul instrumentelor de lucru
specific fiecarei ramuri.

Repetitie – redarea succesiva a unui element de limbaj plastic sau a unui motiv decortiv.

Alternanta – succesiune de cel putin doua elemente diferite, fie prin culoare, fie prin marim,
pozitie.

Elemente de limbaj plastic

Limbajul plastic este gramatica artelor plastic. Asa cum ne folosim in literatura de cuvinte si de semne
ortografice, in matematica de cifre si semne. In pictura comunicam prin intermediul elem de limbaj
plastic (linie, punct, forma, culoare, valoare)

Punctul

Punctul este o forma minuscula cun ca semn plastic care poate reda diferite forme din natura (stele,
flori, ochi)

In pictura punctele se obtin prin mai multe tipuri: stropire, amprenta si pulverizare.

Amprenta este lasata de presarea unui obiect: deget, pensula, creion, penita.

Prin felul in care sunt azezate, punctele pot sugera spatiu, volum si miscare, dar si ordine,
dezordinea, aglomerarea.

Puctul a devenit element de baza al curentului neoimpressionist pointilismul.

Prin divizarea culorii locale reusesc sa redea iluzii optice (ramane de dezvoltat)

Georges Seurat si paul signac ( portul saint tropez) au reusit un pas important catre arta moderna.

Pictorul romanc Nicolae tonitza reda inocenta copiilor in portretele sale prin intermediu unor
puncta mari.

Linia

Liniile sunt in sine active si passive – paul klee

Punctul in miscare formeaza linia

Linia este un mijloc de exprimare a afectivitatii umane la fel ca si punctul.

Paul Klee, Pictor de origine elvetiana, defineste linia ca mod de expprimare a omului in general. El a
folosit in compozitiile sale in special linia ca symbol al miscarii, alaturi de punct si culoare.

Linia poate fi dupa grosime ( subtire, medie, groasa), dupa pozitie (vertical, orizontala, oblica), dupa
directive/forma (curba, dreapta, franta)

Expresivitatiile linilor pot fi diferite

Ca sens:

Linia orizontala exprima calm, liniste, spatiu deschis

Linia vertical exprima maretie, inaltare, noblete, spiritualitate

Linia oblica exprima dinamism, viata, miscare

Ca forma:

Linia dispusa in cercuri (spirala) exprima ritm, evolutie, dezvoltare

Linia difuza exprima plutire, transparenta

Linia franta exprima ritm, miscare, agitatie

Linia groasa reda umbra, apropierea

Linia modulata este o linie a carei grrosime variaza pe toata lungimea ei, exprima armonie, miscare,
viata.

Piet Mondrian – Comp 6, Vasilly Kandinsky – Comp VIII

Pata

Pata cromatica ca element de limbaj plastic este predominanta in pictura, artele decorative si grafica.

Pe suport pata de culoare poate fi obtinuta prin stropire, presare, cadere – pata spontana,
intamplatoare

Asezata cu pensula, cutitul intr-un anumit sens – pata dirijata

In artele plastic sunt folosite petele picturale si cele decorative.

Petele decorative – se obtin atunci cand cularea este intins bine pe foaie, intr-o maniera plata

Pete picturale – se realizeaza cu o pensula ma mare si se folosesc cat mai multe amestecuri
cromatice (tonuri, nuante), urma lasata de pensula este vizibila.

Forma bi si tridimensionala

Forma este infatisarea vizibila a obiectelor material.

Oricat de inrudite par a fi obiectele diferentierea dintre ele se face prin forma.

Exista doua tipuri de forme: bidimensionale (inaltime, latime) si tridimensionale (inaltime, latime,
lungime)

Forma bidimensionala – forma plana este desenata pe o suprafata plata, pe panza, zid, carton, etc.

Petele de culoare devin la randul lor forme (spontane/dirijate). Acestea ajuta la transmiterea unor
idei, sentimente.

Formele plane au anumite expresivitati, pornind de la liniile care le compun

Patratul/ dreptunghiul – exprima echilibru si stabilitate

Triunghiul – exprima violenta, inteligenta, miscare

Cercul / ovalul – exprima noblete, delicatete, mobilitate, perfectiune.

Forma tridimensionala este un volum. Prin dezvoltarea si cmbinarea formelor spatiale simple, au
rezultat forme complexe pe care le observam in jurul nostrum: cladiri, obiecte, sculpturi.
Culoarea

Culoarea exista in natura cu toata complexitatea sa de tonuri este adanc intiparita in memoria ochilui
uman. Ea este modificata de variatiile de intensitate ale luminii. ( lumina si umbra)

Claude Monet a surprins in seriile sale de catedrale efectul pe care il are lumina asupra culorii.
Imaginile au fost redate in diferite momente ale zilei.

Culori existente in natura sunt produse de lumina soareleui, iar cele folosite de artisti sunt produse
prin cale chimca, aceste culori se numesc culori pigmenti.

Isaac Newton a demonstrate ca lumina alba a soarelui se descompune in 7 culori ale curcubeului
(ROGVAIV).

Valoarea

Ideile transmise de Pictor prin culoare sunt redate prin intensitatea unei culori in raport cu spatiul
pictural ce contine diverse forme, linii, puncte.

Valoarea este calitatea culorii prin care deosebim luminozitatea sau intunecimea acesteia.

Valoare se realizeaza prin proportia de lumina si umbra pe care o contine un amestec cromatic.
Astfel, valoarea intensifica expresivitatea culorilor si nuantelor.

Cezanne – natura statica

Culorile spectrului solar

Lumina este culoare. Acest lucru l-a demonstrate Isaac Newton intersectand o raza de lumina printr-
o prisma de cristal. O demonstratie asemanatoare ne-o ofera natura atunci cand dupa ploaie razele
de soare se reflecta si refracta in picaturile de apa din atmosfera.

Clasificare culorilor conform teoriei constructive

Culoare este viata…lumina creeaza culorile, iar culorile sunt copiii luminii - Itten

In artele plastic se fol culorile pigment.

Culorile pigment sunt material pe care le folosim ptr a putea picta, produse pe c ale chimica, in
fabrica din minerale si substante chimice.

De-a lungul timpului mai multi pictori au fost interesati de studiul culorilor: Delacroix, Itten,Cezanne,
van Gogh, Klee. Acestia au dezv demonstratia lui Newton si au obtinut un cerc chromatic compus din
12 culori.

Itten pe langa activitatea de artist a fost si professor pentru scoala Bauhaus. Acesta este celebru
printer artisti pentru cercul cromatic.

Conform teoriei constructive despre culoare acestea se clasifica in: culori primare, culori binare si
culori ternare.

Itten a asezat cele 12 ulori intr-un cerc, in interiorul cercului a introdus un hexagon pentru culorile
binare, iar in centru a plasat un triunghi echilateral pentru culorile primare.

Culorile primare
Se numesc primare pentru ca nu pot fi obtinute prin amestec cu alte culori. Aceste mai poarta
numele si de culori de baza.

Culorile primare sunt rosu, galben, albastru, ele au cel mai mare grad de stralucire,

din amestecul lor in diferite proportii sunt obtinute celelalte culori.

Culorile binare

Ele rezulta din amestecul fizic dintre culorile primare: R+G=O, R+Al=Vi, G+Al=Ve.

Culorile ternare

Rezulta din amestecul culorilor primare cu cele ternare.

Culorile ternare sunt niste nuante ale culorilor primare.

Culorile calde

Jumatate dn cercul chromatic este impartita in 2 zone: calda si rece. Clasificarea culorilor este
conventionala acestea fiind determinate de efectul pe care il produc. Cand le privim pot sugera
caldura sau raceala.

Lumina este de obicei calda, iar umbra este rece.

Oranjul este cea mai calda culoare pentru ca este obtinuta prin amestecul a doua culori primare.

Culorile reci

Albastrul este cea mai rece culoarea pentru ca este cea mai indepartata culoare din spectrul
cromatic.

Culorile reci dau senzatia de frig, departare, tristete, frig, uumbra, dar si de usor cand sunt folosite in
nuante deschise.

Pentru a crea iluzia de departare culorile calde vor fi dispuse in prim-plan, iar cele reci in pan secudar.

Claude Monet – Gara Saint-Lazare

Culorile complementare

O culoare primara are complementara o culoare secundara: r+ve, g+vi, o+al

Culorile complementare se gasesc opuse una fata de cealalta in cercul chromatic.

Prin juxtapunere culorile complementare se scot in evidenta ua pe cealalta.

Iar prin amestec se obtin griuri colorate, isi pierd din stralurire si intensitate.

Nonculorile

Alb si negru nu apar in cercul chromatic.

Prin amestecarea de alb+negru se obtine griul neutru.

Daca juxtapunem alb langa o culoare aceasta o inchide si o intensifica, daca o juxtapunem langa
negru, aceasta devine mai luminoasa si mai decolorata.

Amestecurile acromatice
Se realizeaza din amestecul fizic dintre alb si negru.

Daca amestecam alb cu din ce in ce mai mult negru (si invers), obtinem scara valorica. Pe scara
aceasta vom gasi trepte de griuri sau degradeuri.

Nonculorile pot fi foarte des folosite, in tus, laviu, grafica, dar si in pictura alaturi de culoare.

Amestecul cromatic

Este procesul prin care o culoare se amesteca cu alb, cu negru sau cu alta culoare si rezulta griuri
colorate. Pictorii au foosit diverse tehnici de a folosi amestecurile cromatice. Unii dintre ei
(impresionistii)au preferat petele foarte mici care faceau sa vibreze lumina

Altii au preferat sa fol pete decorative pe suprafete mari pentru a reda umbra si lumina
(postimpresionistii: Cezanne – Muntele Sait_Victoire, Gaugain –Femei in Tahiti)

Altii pictori au folosit amestecuri cromatice pentru a obtine griuri colorate :van Gogh, Gris,
Grigorescu.

Amestecurile cromatice pot fi:

Spontane - atunci caand folosim acuarela pe o suprafata umeda, iar amestecul se produce la
intalnirea petelor de culoare (fuzionare)

Elaborate – atunci cand sunt amestecate pe palete

Amestecuri cromatice cu alb si negru. Acestea sunt folosite pentru a reda lumina si umbra, dar si
pentru a reda volumul.

Procedeul de a deschide culoarea cu mai mut alb sau de a inchide cu mai mult negru se numeste
modelare. Culoare obtinuta in urma acestui amestec se numeste ton.

Nuatele sunt obtinute din amestecurile culorilor vecine in spectrul chromatic.

Ex: rosu + putin galben, nuanta de rosu spre oranj sau nuante de galben spre oranj

Nuatarea culorilor s-a dezvoltat spre sfarsitul sec al XIX-lea, o data cu aparitia impresionismului.
Acestia redau volumul si spatialitatea prin modelarea si nuantarea culorilor.

Griuri

Griurile pot fi neutre sau colorate

Griul neutru se obtine prin amestecul de alb+negru

Griul colorat este obtinut din amestecul a doua culori complementare +alb.

Culorea care domina intr-o compozitie trebuie sa se armonizeze cu celelalte. Grigorecu a folosit in
lucrarea sa Pescarita la Granville o paleta de griuri albastrui verzui,alb si cateva tonuri inchise pentru
a sugera umbrele. Atmosfera sugerata de tablou este calma, de meditatie. Albul de pea pa reda
sunetul ritmc al valurilor.chiar daca predomina culorile reci, atmosfera nu este glaciara, nuantele
sunt apropiate, deschise.

Stefan Luchian a realizat in ultima parte a vietii sale lucrari cu vaze de flori. Aceasta perioada a
coincis cu perioada de paralizie. Zbuciumul prin care trecea se poate observa prin folosirea de rosu
excesiv in lucrarea Maci. Gingasia si prospetimea lor il ajutau sa isi uite suferinta. Incerca sa le
surpprinda in compozitii frumusete.. le aseza in oale de pamant si punea jos si cateva flori pentru a
largi la baza compozitia. Florile lui Luchian impresioneaza prin maiestria executiei si prin continutul
emotional, in special Anemonele.

Desi era bolnav si picta cu mana legata, ii exaspera pe cei care il ingrijeau, punandu-I sa mute cate o
floare fie mai spre dreapta sau mai spre stanga, etc. avea un gand, o intentie o stare ppe care voia sa
le transmita prin compozitiile sale.

In arta moderna, unii artisti au folosit aproape toate culorille spectrului, producand un dezacord
chromatic. Acest dezacord voit are rolul de a exprima trairile artistului in functie de tema aleasa.

El Greco, Pictor spaniel a redat in tabloul Vedere asupra orasului Toledo atmosfera apasatoare de
dinaintea furtunii, prin folosirea nuantelor de albastru, violet si verde inchis, strapunse de fulgere
albe. In functie de personalitatea fiecarei personae aceeasi culoare poate avea semnificatii diferite.
Important este sa ne poata transmite emotiile.

Contraste valorice

Contrastul este o opozitie, o diferentiere, odeosebire intre 2 sau mai multe obiecte, forme, stari.

In artele plastic exista 7 contraste:

Contrastul in sine

Apare prin juxtapunerea tentelor de culori binare sau primare impreuna cu negru si alb.

Contrastul clar obscure opozitia puternica dintre lumina si umbra

Contrastul cald-rece

Are un efect spatial si termodinamic. Culorile calde apropie si cele reci departeaza, culorile calde pot
fi folosite ptr a red alumina, iar cele reci pentru umbre.

Contrastul de complementare

Prin alaturarea complementarelor se obtine un effect stralucitor, violent. Ptr a se armoniza acest
contrast se mai foloseste o culoare sau sunt folosite griurile colorate sau cele neutre. Asemanator cu
contrastul rece si acesta poate reda senzatia de lumina si umbra.

Contrastul de calitate – se obtine prin alaturarea unor culori pure (saturate) si a culorilor mate (griuri
colorate).

Daca se foloseste doar acest contrast atunci culorile mate trebuie sa fie griuri colorate, nuante ale
culorilor pure.

Contrastul de calitate reprezinta gradul de puritate sau de saturatie a culorii, raportul dintre culorile
saturate si desaturate. Culorile pierd din stralucire daca sunt amestecate cu alb sau negru, daca sunt
nuantate sau daca sunt combinate intre ele obtinandu-se griuri colorate

De cantitate- este un contrast de proportie, corespunde raportului de mult putin. Daca o culoare este
aplicata pe o suprafata mai mare intr-un tablou va atrage atentia privitorului prin stralucirea ei, insa o
cantita mai mica de culoare pe o suprafata mare de culoare va cantarii mai mult.

Contrastul simultan si succesiv – este fenomenul care se produce atunci cand ochiul nostru produce
complementara unei culori pe care o privim un timp indelungat.
Deoarece culoarea lipseste ochiul nostru produce o compensatie.

Fenomenul se produce intre o culoare pura si un gri neutru sau doua culori pure care nu sunt
complementare (una tinde sa o transforme pe cealalta) – nicolae tonitza fata

Pentru a reda atmosfera, volumele, spatiul si formele pictorii au folosit contrastele dintre de lumina
si umbra pictorii.

Contrastul dintre lumina si umbra, a fost folosit cu precadere in renastere si baroc. Este caracterizat
prin folosirea de culori deschise ptr lumina si culori inchise pentru umbra. Este mai putin coloristic si
este folosit in special in pictura clasica si grafica. Caravaggio este cel care a perfectionat acest
contrast (alti pictori care au folosit contrastul Rubens, Rembrandt, Vermeer, van Gogh, Grigorescu).

Gamele cromatice

Reprezinta o serie de culori dispuse intr-o gradatie armonnioasa conditionata de o dominant

cromatica. Prin combinarea culorilor intre ele se obtin urmatoarele game gromatice: gama simpla,
compusa, calda, rece.

Gama simpla se formeaza prin amestecul a doua culori complementare sau culoare inchisa langa
culoare deschisa

Gama compusa se obtine prin folosirea mai multor perechi de complementare + griul lor cromatic

Gama simpla sau compusa poate avea dominant calda sau rece.

Floarea soarelui Van Gogh

Acordul cromatic este o armonie generala a unei lucrari.

Intr-o lucrare culorile cercului cromatic trebuie sa se armonizeze, nu se pot folosi toate, atunci se
produce un dezacord.

Ptr a crea acorduri se pot folosi:alaturarea culorilor de aceeasi natura – nuante de x. prin alaturarea
culorilor de aceeasi valoare (acelasi ton la x, acelasi ton la y)

Alaturarea culorilor de aceeasi intensitate.

Acordul cromatic intre complementare se realizeaza prin intermediul griurilor colorate.

Armonia culorilor se poate realiza si prin pasaje de nonculori sau griuri neutre.

Dominant cromatica

Intr-o armonie cromatica trebuie sa existe o culoare care sa domine. Rolul dominantei cromatice
este de a fi prima care transmite ideea , mesajul lucrarii. Dominanta cromatica poate costa intr-o
tonalitate general pe baza unei singure culori sau unei perechi de tonuri. Intr-o compozitie cu mai
multe culori complementare o pereche trebbuie sa domine +griurile ei.

Materiale si tehnici

Tehnica artistica cuprinde un ansamblu de procedee cerute de folosirea unor instrumente cu care se
lucreaza si cu suportul cu care se lucreaza.
Fiecare ramura artistica s-a dezvoltat datorita tehnologiei si evolutiei umanitatii.

Grafica

Arta liniei, a desenului, este cea mai veche forma de arta prin care s-a exprimat omul. Picturile
rupestre sunt exemplul cel mai elocvent. Oamenii desenau cu degetele contururile imaginii si ii
colorau cu vopsele obtinute prin macinarea unor roci moi. Acestea sunt applicate pe peretii
pesterilor cu aj unor bucati de blana.

Romanii foloseau desenul incizat pe o hartie acoperita cu pigmentii cu ajutorul unui varf de metal.

Mai tarziu in Renastere, pentru redarea desenului era folosita creta alba, carbunele, cerneala, penita.
Multe desene nu s-au pastrat, deoarece erau premergatoare compozitiilor finale.

In secolele urmatoare desenul a capatat aceeasi importanta ca pictura. La sf sec 17 , este inventat
grafitiul.

In sec xx se reinnoieste arta grafica, se dezvolta arta afisului, grafica de carte, , banda desenata,
desenul asistat de calculator.

Cele mai folosite material in grafica sunt: creionul, pastelul, penita, creioanele cu ceara sau ulei, a
fost folosit de impresionisti pentru a crea efectele de lumina (va fi tehnica preferata a lui Degas –
balerina cu buchet si a lui Luchian – casa din Brebu)

Pictura

Acuarelele –culori care se prezinta sub forma uscata si diluata si diluata, sunt pigmenti amestecati cu
guma arabiga. Se picteaza pe hartie sau carton, iar albul suportului este folosit pentru tonurile
deschise. Se folosesc pensule cu varf rotund din par fin. Acuarela se intinde I straturi foarte subtiri,
transparente si se caracterizeaza prin luminozitate.

Cu tempera si goasa se poate picta pe suporturi variate: hartie, carton, matase, sticla. Dupa uscare
culorile devin mate, opace. In pictura religioasa se foloseste impreuna cu emulsia de ou. Prin aceasta
tehnica se obtin treceri foarte fine de la un ton la altul.

Pictura in ulei este perfectionata la inceputul secolului al XV-lea de catre pictorul flamand van Eyck.
Culoarea in ulei este diluat cu un ulei sicativ. Pictura in ulei permite revenirea asuprea suprafetelor
pentru ca are un grad mai lent de uscare. Se picteaza pe panza, lemn, carton toat acoperite cu un
strat de grund. Pensulele folosite in general sunt cele folosite cu varf patrat. Se foloseste si cutitul de
paleta atunci cand se lucreaza cu o pasta mai groasa.

Culorile acrilice sunt inventate in anii 30. Sunt folosite rasini pentru a se usca mai repede si pentru a
nu se modifica culoarea. Se poate lucra pe orice support.

Sculptura – una dintre cele mai vechi tehnici este cioplirea, eliminarea progresiva a materialului pana
se ajunge la forma dorita. Se poate ciopli in lemn, marmura, piatra sau os – la Pensee de Rodin.

Modelajul aceasta tehnica se realizeaza prin aplicare progresiva a materialului sau prin scobirea lui
(ceara, lut). Se lucreaza cu ebosoare din lemn sau metal.

Desenul
Desenul este reprezentarea grafica a unui oboect printr-o imbinare de linii (desen artistic – trasat cu
mana libera sau desen tehnic realizat prin intermediul unor ustensile – rigla, compass)

Cu creionul se poate obtine acuratete si precizia liniei. Creioanele pot avea mine diferite (H pentru
linii ft subtiri si B pentru linii mai groase).

Cu creionul poti sa urmaresti forma, sa urmaresti volumul, planurile, sa sugerezi a treia dimensiune.
Poti sa obtii linie modulate sau modelata.

Prin suprapunerea de linii se obtine hasura.

Hasura este o alaturare de linii, grupuri de linii paralele, edale ca marime, la aceeasi distanta una de
alta.

Fiecare obiect se afla in fata unei surse de lumina. Cu ajutorul hasurii putem reda forma, lumina si
umbra. Trecerea usoara de la lumini la umbra se face prin suprapunerea de hasura.

Desenul poate fi realiat in carbune (cel mai bun carbune este cel din lemn de tei). Cu ajutorul lui se
obtin treceri foarte fine. Pentru a sterge se foloseste guma plastica sau miez de paine. Se obtine un
effect pictural (Gericault romantism – leda si lebada, tehnica mixta, carbune si acuarela)

Dupa ce este finalizat desenul se aplica un strat de fixativ special.

Pictura in culori de apa – prin intermediul guasei, acuarelei sau a temperei se pot obtine pete
picturale sau pete decorative.

Pata plata se intinde pe o suprafata, nu se vede pensulatia, nu are vibratie. Pentru realizarea unui
echilibru este necesara alternarea petelor.

Pata picturala se obtine prin tusa (urme vizibile de pensula), valori (diferite ale aceleasi culori si
tonuri) si nuante jjuxtapuse sau suprapuse partial si suprapuere grafica.

In lucrarile lui da Vinci se pot observa modelarea culorii printr-o tehnica numita sfumato. (o
transparenta simpla, rafinata, cu treceri treptate de la lumina la umbra.

Tehnica alla prima – se schiteaza o compozitie in creion simplu sau se gandeste fara schita. Foia se
umezeste cu ajutorul pensulei. Pitura se lucreaza repede lasand culorile sa fuzioneze, modul in care
se vor amesteca nu poate fi controlat.

Tehnica glasiu – se sschiteaza desenul. Se picteaza in straturi. Treptat se concretizeaza formele

dorite, aplicand pete de culoare in straturi transparente. Cu cat se suprapun mai mute straturi cu atat
devine culoarea mai intunecata.

Petele picturale pot sugera intr-o lucrare dinamism, miscare, dar si volumul obiectelor.

Daca modelarea culori sau nuantare se obtine pe support, suprapunerea grafica se realizeaza in doua
etape. Mai intai se aplica o pata plata si apoi se intervine peste cu lini sau puncte – Gradinile
templului de Paul Klee.

Colajul este o tehnica prin lipirea diverselor materiale pe o un suport de lucru. Colajul poate fi folosit
in tehnica mixta impreuna cu petele picturale si decorative.
Formele naturale, plane si spatiale

In artele plastic formele sunt spontane sau elaborate. Forma spontana se obtine accidental sau dirijat
prin diferite procedee: imprastierea culori cu un jet de aer prin suflare, stropire cu ajutorul pensulei,
imprimarea unor materiale imbibate cu una sau mai multe culori.

Forma elaborate este obtinuta pe baza observatiei formelor natural, transfigurand forma naturala.

Gaudi s-a inspirat pentru creatiile sale din natura. Pornind de la modelele de chparosi acesta a creat
turnurile de la Sagrada Familia.

Forme plastic plane si spatiale

Formele spatiale se pot reda pornind de la formele plane. Paul Cezanne este primul care a rep
tridimensionalitatea formelor din natura. El spune ca muntii se integreaza intr-o piramida, iar copacii
au forma de con sau cilindru.

Este necesara observatia si exercitiul pentru a intelece forma. Spre exemplu buburaza se incadreaza
in forma spatiala a unei jumatati de sfera.

Modelajul in lut

Se poate modela prin amprenta – se pastraza in intregime materialul de lucru, iar ampreta se
realizeaza cu degetul sau un instrument (se realizeaza prin apasare, izbire sau incizie)

Modelaj prin eliminare – prin decupare sau scobire

Modelaj prin adaugare sau tehica reliefului – la o forma mica se completeaza cu bucati din Acelasi
material, cu ebosorul sau degetele. Se pot construe de la forme simple pana la forme complexe.

Compozitia decorativa este o forma de organizare alcatuita din elemente si suprafete

compozitionale expresive, destinate infrumusetarii unor obiecte si suprafete. Elementele pot fi
inspirate din natura, geometrie, imaginatie sau ornamente din folclor.

Aceste elemente sunt stilizate, interpretate pe baza unor principii decorative, apoi se creeaza motivul
decorativ.

Desenul decorativ se deosebeste de cel din natura prin posibilitatile infinite de a crea, in scopul
infrumusetarii obiectelor necesare.

Elementele principale sunt linia, punctul, forma plana.

Principiile compozitiei sunt repetitia, simetria, alternanta, conjugarea.

Stilizarea incepe cu studiul din natura, geometrizare, extragerea, invertia si interpretarea.

Cu ajutorul motivelor stilizate se pot obtine chenare, fonduri decorative destinate tesaturilor,
imprimeurilor, motive decorative ptr ambalaje.

Formele compozitionale sunt: tip, unic, chenar, joc de fond.

Motivul decorativ tip se realizeaza prin simetrie si alternanta.

Motivul unic ocupa o singura suprafata

Motivul chenar ocupa o banda decorative, o bordura are ocupa o suprafata de jur imprejur.

Motivul fondul decorativ este compozitia care se bazeaza pe o retea intinsa pe toata suprafata de
lucru.

Modulul este un element sau o asociere de elemente care prin repetare creeaza o suprafata
deorativa.

Tipuri de modul: cromatic (repetarea unei singure culori in mai multe ipostaze, inchis – deschis)
graphic (suprapunerea grafica a unor puncta, linii, forme de diferite rittmuri si caractere.

Modulul presupune repetitie sau alternanta in diferite ritmuri, pastrand aceeasi forma in compozitia
decorative.

Simbolul nu este o forma de comunicare a informatiilor , ci si o forma de exprimarea emotiilor

Stilizarea se face prin simplificare si inlaturarea elementelor in plus.

Ritmul este repetitia elementelor de limbaj plastic intr-o anumita modaitate, pentru a asigura
raporturi armonioase.

Ritmul este present in tot universal, este repetarea unor elemente in spatiu sit imp.

In artele plastic il intalnim in compozitia plastica si decorative, arhitectura si sculptura.

Elementele componente ale riitmului sunt:

Intinderea – suprafata pe care se lucreaza

Inaltimea – nivelul la care sunt asezate elementele folosite (sus-jos, stanga-dr)

Calitate – o insusire, o deosebire a elementelor de limbaj intre o culoare pura si una mata

Accentul – cel care atrage atentia prin intensitatea tonala sau valorica.

Intervalul – distanta dintre elemente

Celula ritmica – interval mai mici sau mai mari intre doua sau mai multe elemente de lbj plastic care
se repeat

- Celula plastica repetata de n ori

- Celula ritmica repetata alternative cu interval egale cu schimbari de nivel

Ritmul creeaza o configuratie prin organizarea motivelor decorative, el poate fi desfasurat pe mai
multe diirectii diverite: orizontale, oblice, vertical, in cerc, in spirala, prin siruri ritmice, urmarind
principiile de baza ale compozitiei.

Compozitia plastica

Unitatea compozitiei plastice se realizeaza prin legatura dintre forme, elemente de limbaj plastic si
imaginea totala. Totul se subordoneaza unitatii totale care tine de un centru de interes sau mai multe
si de ritmul formelor si al culorilor.

Compozitia plastica este tot cee ace se deseneaza sau picteaza intr-un spatiu plastic sau forma de
organizare a unui volum. Artistii plastici transforma formele si culorile din natura, stabilind o noua
ordine, o noua expresie, o armonie aparte, cu legaturi specific intre parti si intreg.
In functie de cum se organizeaza elementele de limbaj, se pot crea compozitii de mai multe tipuri.
Dpdv al miscarii, compozitiile sunt statice sau dinamice.

Modificarea succesiva a spatiului decorativ

Realizarea unui model decorative pe o suprafata presupune existent unei structure care sa ordoneze
dispunerea elementelor decorative. Acesta structura poate fi furnnizata de materialul ales, insa de
cele mai mullet ori, aceasta este construita.

Reteaua este o structura geometrica simpla sau complexa, care produce ritm. Constructia unei astfel
de retele se realizeaza cu ajutorul instrumentelor geometrice.

Retelele angulare pentru realizarea uneia se imparte un dreptunghi sau un patrat dupa modelul
tablei de sah. Din intersectiile obtinute se traseaza diagonal. Se imparte suprafata intr-o retea de
triunghiuri si patrate care pot fi colorate.

O alta metoda este prin extinderea unui polygon, prin ducerea diagonalelor acestuiapana la marginea
dreptunghiului pe care il obtine. Se construieste in mizlocul suprafetei un cerc. Circumferinta acestuia
este impartit in unitati egale. Prin trasarea perimetrului poligonului si a diagonalelor acestuia, se
obtine in interior un polygon stelat si in afara lui o retea care va avea caracteristicile acestuia.

Retele curbe

Pentru realizarea unnei retele curbe, se imparte circumferinta unui cercin parti egale, obtinandu-se
un polygon. Cu ajutorul compasului se unesc punctele de pe circumferinta, care constituie vf
poligonului. Din fiecare varf al poligonului se traseaza cercuri. Se obtine un model floral, stilizat.

Disppunerea modelelor decorative

Pot fi forme stlizategeometric sau culori care ocupa sectiunile de retea.pozitionarea variata ajuta la
evitarea monotoniei. Modelele se pot suprapune sau alterna la intervale diferite.

Compozitiile statice se caracterizeaza printr-o structura in care pozitia formelor si dirijarea tuselor se
face predominant pe linii orizontale sau vertical. Se folosesc simetria si formele geometrice regulate
(patrat, dreptunghi) –echilibru, calm, liniste.

Se poate observa caracterul static al compozitiei lui Degas – Magazinul cu palarii, compozitia nu este
static pentru ca aceasta sta jos , ci pentru ca axele pe care este construita compozitia sunt
predominante pe vertical.

Caracteristicile compozitie statice:

La baza ei se afla o structura geometrica de cele mai multe ori

Schema compositionala este construita pe axe orizantale si vertical.

Principiile des intalnite sunt simetria si echilibrul

Compozitia transmite stari de repaus, liniste, stabilitate

Coloritul compozitie nu releva contraste puternice.

Sunt foarte rare compozitiile cand se poate spune ca sunt in totalitate statice, de aceea incadrare se
face in functie de elementele preponderente statice sau dinamice.

Compozitiile dinamice

Caracteristici:

Utilizeaza axe curbe, pe diagonal, in spirala, frante, contorsionate

De cele mai multe ori este asimetrica

Contine motive dinamice, are un ritm active, plin de miscare, actiune, dar si instabilitate

Contine contraste de culoare, linii modulate

Prezinta personaje cu miscari teatrale, exaggerate, ilustreaza miscari in cadere, lupte

Trasmite stari de exhuberanta, forta, dinamism

Centre compozitionale – centrul de interes

Este zona aceea dintr-o compozitie care atrage privirea din primul moment, prin diferite mijloace:
linii modulate, culori contrastante, motive de dimensiuni mai mari, mai mici, forme deosebite in
raport cu celelalte, linii de forta care conduc privirea. Centrul de interes poate reprezenta un semn,
un fragment sau un detaliu.

Edvard Munch –tipatul

Tabloul a fost pictat in patru versiuni diferite. Pictorul si-a notat in jurnalul sau momentul si
contextual care l-au inspirat: M-am simtit bolnav si oboist. M-am oprit si m-am uitat peste fiord –
soarele apunea si norii erau de sange. Am simtit un tipat trecand prin natura, mi s-a parut chiar ca l-
am auzit. Am pictat acest tablou, am pictat norii ca si cum ar fi de sange. Culoarea tipa. Asta a devenit
Tipatul. In present lucrarea a fost vanduta intr-o licitatie private in 2012 si a devenit una dintre cele
mai bine vandute lucrari.

Compozitia plastica cu mai multe centre de interes.

Intr-o comp pot fi mai multe centre.

Sa analizam lucrarea Magazinul cu palarii – Degas. Aceasta este o compozitie static nu pentru ca
personajul sta pe scaun, ci pentru ca suprafata tabloului este impartita pe axe vertical si diagonal.
Suporturile ptr palari, cutele rochiei, fereastra sunt dispuse pe vertical, acestea sustin elemental
static. Mana femeii creeza o linie pe diagonal inclinata catre dreapta.

Sunt multe centre de interes, palariile si panglica verde din mijlocul lucrarii. In crearea acestor centre
de interes sau folosit tuse vibrate, contraste de culoare si forme.

Lucrea lui Degas, Balerine legandu-si sireturile este o compozitie dinamica. Constructia personajelor
s-a produs pe axe oblice. Chiar daca personajele sunt asezate, dinamismul este redat prin miscarile
de aplecare ale balerinelor si prin inclinatiile diferite ale picioarelor, mainilor si ale capetelor.

Balerinele sunt centrele de interes. Alternanta formelor si contrastele de culoare sustin dinamismul
lucrarii. In compozitile dinamice cu mai multe centre de interes, actiunea pare continua si in afara
spatiului plastic. Acest lucru se realizeaza prin postura, miscare, gesture, priviri.

Compozitii figurative cu personaje umane

Este o lucrare care infatiseaza figure umane surprinse intr-o activitate comuna. Distribuirea lor pe
suprafata lucrarii se face printr-unul dintre sistemele compozitionale, in accord cu temperamental
artistului si cu tema propusa. Astfel caracterul static sau dynamic, inchis-deschis, liniile de forta,
tensiunile, centrele de interes ritmul sau cromatica se subordoneaza structurii compozitionale de
baza, cea care la adduce la un tot unitary.

In general arta figurative poate fi clasificata in functie de subiectele alese. Subiectul are un rol
important in structura si expresivitatea unei lucrari. Importanta unui subiec variaza de cerintele
societatii care este in permanenta schimbare. In antichitate subiectele erau preponderennt
mitologice, in evul mediu predominau subiectele religioase, in renastere apar si subiectele laice.

Pentru a realiza o compozitie este nevoie de cateva principii:

Unitatea structurii care sa fie adecvata cadrului si tematicii propuse.

Echilibru dimensiuniloor elementelor, al miscarii personajelor, al proportiilor, al personajelor.

Spatializarea, care creeaza iluzia de profunzime, prin intermediul redarii personajelor prin
suprapunere (unele personaje apar in fata altora) sau prin varierea dimensiunilor lor (prim-plan, plan
indepartat)

Stabilirea centrului de interes.

Ritmul are o importanta majora. Toate operele de arta au in structural or interioara ritmul

Il intalnim in diferite forme:

Linear, oblic orizontal (axe)

Intre umbra si lumina

Intre forme si pete de culori

In comp plastica intalnim aceleasi principii ca ptr cea dec.

In repetarea alternative este necesar un pasaj ca element de ritm (separa forme, culori)

Ex: la klimt se observa pasajele care despart formele si culorile.

Ritmul liniar poate poate fi reprezentat circular,cin spirala, cu centre de interes.

Exista si ritmuri binare, ternare si poliritmice.

Ritmul binar presupune prezenta a doua registere: un plan mai jos si unul mai sus. Elementele se
repeta atat sus cat si jos.

Ritmul ternar cuprinde trei registere

Presupune mai multe plane in care se repeta mai multe grupuri de elemente ritmice.
Pag. 21-29
Spatiul plastic- Reflecta relatiile de coexistenta intre fenomene si obiecte, oferindu-le un loc
de manifestare. Se manifesta pe coordonatele de inaltime, latime si lungime.
Acesta nu poate fi separat de conceptul de timp, cele doua entitati formeaza o unitate
inseparabila denumita – continuum spatio-temporal.
In artele vizuale spatiul reflecta modul subiectiv de percepere al naturii.Pentru arta, spatiul
real-imaginar constituie un mod natural de manifestare, un criteriu fundamental pentru
acest domeniu.
Notiunea de spatiu plastic reprezinta echivalentul spatiului fizic, reda un univers artistic in
sine, o componenta reala si virtuala, esentiala pentru toate operele din arta vizuala. Spatiul
plastic se manifesta in plan real, ca locatia facturii plastice, cat si ca un spatiu cocept, un
posibil univers ideal.
Imaginea constituie o reprezentare mediana si mediatoare care colaboreaza atat la
cunoasterea realului, cat si la dizolvarea sa in ireal. O imagine cu o valoare estetica,
sintetizeaza relatia dintre om si natura. Imaginea vizual-artistica reprezinta o reproducere, o
prelucrare a universului exterior si a celui interior.
Psihologul Rudolf Arheim a constatat ca : vederea este creatoare a realitatii – imaginativa,
inventiva, subtila si plina de frumusete. Expresia imaginea vizual-artistica exprima realitatea
inconjuratoare si reflectarea gandirii artistului transmisa contemplatorului.
Pentru ca spatiul real, fizic, sa poata deveni spatiu artistic,acesta trebuie sa intruneasca
anumite conditii. Consideram spatiul plastic/artistic atunci cand suprafata de vizualizare se
transforma intr-o unitate formala resemnificata valoric, conditie prin care spatiul initial va
deveni o entitate spatiala de sine statatoare, transmitatoarea de noi semnificatii
conceptuale.
Spatiul plastic 2Dpoate fi considerat o suprafata-ecran, locul unui spatiu aparte unde
actioneaza anumite normative. Spatiul 2D apare ca terenul materializarii ideilor.
In domeniul 2D, delimitarea spatiului plastic este asigurat prin marcarea suprafetei date si
separarea acestei suprafete de spatiul ambiental. Marcajul, ca margine, apare prin liniile de
contur virtuale, manifestare denumita in limbajul plastic - cadru plastic, iar suprafata
marcata propriu-zisa poarta denumirea de camp plastic.
Cadrul plastic este interventia de delimitare in spatiul real a unui tablou, printr-o linie de
separare intre spatiul intern si spatiul extern, inconjurator. Rolul cadrului plastic este de a
izola si apara interiorul tabloului de actiunile dezordonate si impulsive ale spatiului
inconjurator extern. Acesta mai poate exprima si o relatie intre figura si fond, situatie in
care cadrul reprezinta figura, iar campul reprezinta fondul.
Pe langa functia ambientala,, asigura si o functie estetica. Potrivit aspectului sau, cadrul
impune sau recomanda aplicarea anumitor tipuri compozitionale: patratul indica o
compozitie inchisa, iar dreptunghiul poate reprezenta o compozitie deschisa (ex.fresca).
Campul plastic este spatiul interior delimitat de spatiul plastic, asigura suportul structural si
locul desfasurarii retelelelor energetice. El reprezinta un ansamblu dinamic,un spatiu al
configurarii retelelor energetice, o suprafata virtual-tensionata mereu disponibila pentru
configurarea formelor vizuale.
Din punct de vedere structural, campul se prezinta cu un ansamblu de retele de forte vizibile
si invizibile, active si potentiale, sunt organizate in structuri geometrice, fara centru
principal, astfel incat in majoritatea cazurilor se dezvolta in formatiuni modulare simple.
Aceste sisteme geometrice se manifesta prin ansambluri neutre de puncte si linii organizate
in structuri vizuale primare, care, in cazul aparitiei unor centre si trasee conjugate, se
activeaza, devenind reperele structurilor complexe. In efortul de a obtine stabilitate
compozitionala, artistii vizuali pun accent pe aceasta etapa, intrucat,tensiunile ascunse ale
campului sunt fundamentale pentru temelia unei lucrari. Aceste structuri geometrice
actioneaza ca matrice universala la nivelul nasterii imaginii si al compozitiei plastice,
compozitia este omniprezenta in toate domeniile visualului artistic.

Spatiul in pictura- In cadrul picturii, spatiul plastic constituie premise materializarii imaginii
vizuale, situatie prin care spatiul pictural reprezinta un spatiu complex care leaga spatiul
bidimensional real de spatiul virtual tridimensional. Aceasta relatie presupune e combinatie
originala intre spatiul 2D real si spatiul 3D sugerat ce functioneaza atat ca o reprezentare
optic-obiectiva, cat si ca virtual-subiectiva.
In acest cadru se manifesta formele estetice proprii picturii, fie in maniera figurativa sau
nonfigurativa, fie in viziune plastica sau decorativa.
Spatiul pictural se refera la spatiul fizic, loc si suport al desfasurarii formelor-culoare, dar
reprezinta si un spatiu real-virtual totodata.. ca obiect, o pictura se supune termenului
tablou, manifestandu-se fizic prin culoare-vopsea, si in acelasi timp in plan ideatic, notiunea
de pictura, reda intr-un plan imaginar, o lume ideala prin care pot fi rep lucruri dincolo de
realitate. El introduce in intuitie anumite proprietati ale cosmosului natural sau spiritual.
Viziunea picturala poate semnifica fie o conceptie plastica de sevalet, fie o conceptie
pictural decorativa.
Viziunea decorativa presupune tendinte de simplificare, unde suprafata picturala devine
plata, datorita numarului redus de nuante. O viziune caracterizata prin tendinte
reductioniste.
Structuri plastice. Reprezinta o prelungire calitativa si functionala a structurilor geometrice
pe care le cuprind. Acestea se supun structurilor compozitionale, iar prin aspect formal se
identifica cu opera de arta.Structurile plastice sunt unitati relationale complexe, au calitati
substantiale (formale), expresive (tensionale) si armonioase. In pictura, acest ansamblu
structural se poate manifesta divers si nuantat, prin structuri linear-grafice, structuri
cromatice (armonice, disonante), dar si structuri superficiale, de textura (de factura
plastica).
Caracteristicile semnificative din punct de vedere compozitional sunt structurile plastice sau
compozitionale, acestea pot fi structurate, clasificate dupa diverse criterii formale,
functionale si conceptuale:
- Structuri naturale si artificiale
- Structuri materiale si ideale
- Structuri spatiale (2D si 3D)
- Structui geometrico-plastice: proiective, liniare, cromatice, valorice, etc.
Structurile bidimensionale. Potrivit realitatilor spatiale fizice, elementele de limbaj plastic
ale domeniului pictural se manifesta natural, ca elemente legate organic, de spatiul 2D.
Vizualizarea structurilor geometrice in spatiul bidimensional presupune activarea campului
plastic, metamorfozat in configuratii geometrice de retele punctiforme, liniare sau plane.
Structurile spatiale bidimensionale sunt formatiunile cel mai des intalnite.
Structuri primare Expresie a sistemelor de retele geometrice, structurile primare asigura
temelia constructiilor plastice complexe, oferind totodata repere indispensabile
compozitiilor.
Structuri simetrice. Simetria este prezenta in toate structurile geometrice de baza, iar
structurile asimetrice au intotdeauna ca reper modelele de simetrie la care se raporteaza in
toate situatiile compozitionale. Cu alte cuvinte, structurile primare asigura un sistem
constant de referinta pentru toate celelalte tipuri de structuri plastice.
Structuri proiective - constituie formatiuni bazate pe anasambluri complexe, de retele,
alcatuite din puncte, dar mai ales din sisteme de linii ce reunesc aceste puncte si care
actioneaza energic asupra structurilor compozitionale. Exista 2 forme de rep vizuale
- Reprezentari conventionale (desene stiintifice)
- Reprezentari artistice libere – desenele dupa natura
Structuri modulare. Sunt structuri create prin repetitia unor unitati de baza, identice ca
forma si dimensiune. Unitatea modul constituie modele primare ce permit divizari si
subdivizari continue. Modulele sunt prezente in toate structurile primare – ele rezultand din
schemele simetrice de retele liniare. In pictura, aceste structuri se regasesc in artele
decorative, dar si in pictura moderna,spre exemlu arta op. art.
Structuri punctiforme. Punctul este perceput ca un simbol geometric sau ca un semn grafic,
fiind imaginat ca o pata infima sub forma de cerc sau ca o sfera minuscula. Vizual si plastic,
punctul este o figura geometrica elementara cu potente si Valente expresive. Poate fi
considerat o figura statica sau stabila inzestrata cu energie creatoare, rezultatul unui
moment de echilibru stabil, punctul va genera linia. Este indispensabil compozitional ca
reper de referinta ordonatoare.

Structuri liniare. Daca linia este o figura geometrica cu o singura dimensiune, lungimea. Linia
poate fi dreapta sau curba: in functie de pozitionare si directionare poate fi verticala,
orizontala sau diagonala, relationala, poate fi convergenta, divergenta sau paralela. Ca
expresivitate linia poate fi descrisa prin modulabilitate si modelabilitate, activizare-
tensionare, pasivitate-agresivitate.
Linia are un rol primordial, atat din punct de vedere conceptual cat si ca element
operational. Alaturi de punctul plastic, linia sta la baza tuturor disciplinelor de desen,
constituind astfel un numitor comun al tuturor structurilor compozitionale. Cu ajutorul
liniilor, prin forta lor expresiva, se pot realiza reprezentari concrete ale spatiului bi- si
tridimensional. Se pot crea opere de arta grafica sau pictura.
Dpdv compozitional orice structura liniara presupune tendinta unei organizari formale in
baza principiilor unitatii, ordinii si armoniei.
Structuri plane.Suprafata plana poate fi definita prin elementele sale constitutive, prin 3
puncte necoliniare, prin doua drepte concurente, sau paralele ori printr-o figura plana:
suprafata mai poate fi considerata si rezultatul deplasarii sau a unei linii in miscare.
Forma planului si a structurii geometrice plane influenteaza si defineste structural or liniar.
Exista numeroase combinatii intre aceste variante; structuri rectilinii in interiorul uei figuri
geometrice curbe, structuri curbilinii in interiorul unor poligoane.
In sens psihologic-expresiv, atat suprafetele plane, cat si supraafetele drepte sugereaza o
stare de echilibru dinamic, de sobrietate sau dinamism, iar suprafetele plane curbe si liniile
curbe sugereaza miscare si lirism, constructii armonice complexe.Figuri geometrice relevante
pentru constructia spatiului plastic
Triunghiul. Prezinta tensiuni angulare egale, cu puternice sensuri directionale centrice si
excentrice. Triunghiurile pot modela atat aspectul exterior al cadrului plastic, cat si
constructia interna structurala a tabloului.
Patratul. Patratul prezinta tensiuni angulare egale ca intensitaate, creand echilibru si
neutralitate intre parti, cu sensuri directionale centrice are o stabilitate specifica si o
perfectiune proportionala. Este utilizat in artele plastice, atat ca suport structural cat si ca
model.
Dreptunghiul. Este un derivat al patratului, pastraza o parte din calitatile expresive ale
acestuia. Prin caracteriticile sale asimetrice, dreptunghiul capata noi valente plastice fata de
patrat, astfel dreptunghiul sectiunii de aur are o relativa stabilitate de echilibru dinamic.
Constituie formatul fundamental al cadrului plastic cel mai frecvent utilizat.
Cercul. Este cea mai complexa figura geometrica, declarata forma perfecta. Reprezinta un
plan geometric, unde toate punctele de pe circumferinta sunt egal distantate fata de punctul
central fix. Este descriptibil prin caracteristicile sale tensionale, radiale, convergente si
divergenta, centrice si excentrice. Structura cercului sugereaza o miscare continua de rotatie,
de plecare, de revenire. In compozitiile vizuale, cercul se impune ca o figura dominanta,
facand celelalte componente sa graviteze in jurul lui.
Geometria si simbolistica au interferat deseori, geometria reprezinta o practica magica de
interpretare a unor configuratii pline de mister. In aceasta abordare, triunghiul este baza
geometrica a simetriei si simbol a lui dumnezeu. Patratul este originea umana, reprezinta
pamantul. Cercul reprezinta cerul, perfectiunea, soarele. Sunt un instrument al comunicarii.

Structuri tridimensionale Este legata de spatiul fizic, de spatiul real, e cadrul spatial artistic
in care evolueaza volumul sau forma. Sunt specifice si definesc un numar mare de domenii
visual-artistice: sculptura, arhitectura, ceramica.
Spatiul 3D rezulta din 2D. Aceasta expansiune poate genera constructii complexe, constituite
si consolidate prin ducturi energetice in care fortele par sa se distribuie pe distanta cea mai
scurta. Aceste structuri sunt aplicate cu precadere in arhitectura contemporana sisteme
bazate pe module tip triunghi, hexagon si alte poligoane.
Relatiile dintre structurile 2D si 3D exprima situatii analoage si similiitudini de termeni, in
sensul in care patratul 2D, corespunde cubului 3D. In structurile 3D legea gravitatiei are o
importanta majora. Formele de reprezentare a spatiului 3D in spatiul plastic pictural sunt
asigurate prin diverse metode de constructie cu ajutorul desenului liber si al diferitelor
sisteme geometrice de reprezentare, astfel imaginea 2D poate fi utilizata.

Factura plastic. Termenul factura se refera la aspectul exterior, cu indicatii referitoare la

suprafata de contact a unei opere, asadar, reprezinta partea vizibila si este o parte
componenta a structurii plastice. Factura plastica isi are originea in materializarea tehnicilor
artistice aplicate in actiunea materialelor de lucru, in instrumentele si tehnologiile utilizate.
Factura plastica poate fi realizata si asigurata prin urmatorii factori conditionali.
Proprietatile, calitatile fizice si plastice ale materialelor utilizate. Instrumentele de lucru
intrebuintate. Tehnologii de lucru utilizate, tehnicile aplicate. Stilul personal.
Prin textura sau relieful suprafetei picturale, factura plastica indca tendinte de interferenta
intre spatiile 3D si 2D, imbogatind efectul plastic-expresiv.

Acordul cromatic - (nu este acelasi cu armonia cromatica) este despre pregatirea paletei in
concordanta cu tema si subiectul ales, armonia cromatica este despre stare pe care o
transmite lucrarea contemplatorului. Se disting doua tipuri de accord:
- Prin inrudire
 - Prin contrast
Acordurile prin inrudire - Se statileste prin inrudirea culorilor, avand cel putin una dintre
cele 3 caracteristici proprie fiecarei culori: valoarea, tenta, saturatia.
Se inrudesc:
1. Daca sunt de aceeasi natura – albastru de prusia si bleu ciel
2. De aceeasi valoare – rosu inchis si albastru inchis
3. De aceeasi intensitate – vermilion si albastru ( de aceeasi saturatie)
In primul caz avem de a face tonalitati izocrome, acordul ca atare consta in ton sur tone.
Avem de-a face cu acorduri monocrome. Prin urmare diferentele apar doar in privinta
valoratiei si a saturatiei. Acesta se poate realiza prin amestecarea fizica cu alb, cat si prin
aplicarea culori pe un fond alb si revenirea prin suprapuneri. Se abtin efecte care marcheaza
profunzimea spatiala si volumul obiectelor. Tehici optime: camaieul, grisajul, sanguine,
sepia.
Rep: Durer, Poussin, Davinci, W.Turner, Vassarely, Pollock
In al doilea caz avem culorile izofane. Se opereaza cu tente policrome sau cu griuri colorate.
Acordurile izofane se folosesc in pictura murala contemporana
Reprezentanti – Braque, Chagal, Picasso – arta care tindee sa renunte la a 3 a dimensiune.
In al treilea caz sunt culorile cu saturatie egala. Le lipseste luminozitatea, in schimb pot
ajunge la saturatie maxima, acest tip de accord se regaseste in arta medievala, insa si in
fovism. Se pot utiliza si acorduri cu o saturatie moderata, un exemplu ar fi Cezanne, Klee si
Juan Gris.
Acordurile prin diferentiere. Rezulta din doua complementare prin juxtapunere cu conditia
ca una sa fie mai stinsa: vermilion si gri verzui, verde si gri roz. Complementaritatea
genereaza starea de armonie – o armonie bogata, tensionata si puternica. Acest accord a
fost studia de Johannes itten. Care pleaca de la nevoia fiziologica a unui gri neutru, mediu,
necesar ochiului uman. Acest gri trebuie sa rezulte din asamblul culorilor care participa la un
accord.
Un gri neutru se obtine printr-un melanjul fizic al celor trei culori primare, al unei perechi de
complementare sau prin amestecul de alb si negu. Un echilibru armonic se poate produce
numai numai prin prezenta directa sau indirecta a celor 3 culori primare
Sunt armonioase toate perechiile de complementare si toate acordurile triple de tonuri – ale
culorilor situate pe cercul cromatic divizat in 12 parti egale. Sunt posibile acordurile
armonice intre doua, trei sau mai multe tonuri.
Acordurile de doua tonuri - In sfera culorilor acordul de 2 tonuri are posibilitati
nenumarate, daca respectivele culori sunt situate simetric fata de centrul sferei, unei culori
grizate trebuie sa ii corespunda de cealalta parte o culoare cu acelasi grad de grizare.
Acordurile rezulta prin rotirea unui triunghi echilTERAL sau isoscel in cercul culorilor ( in care
cel mai puternic este acordul R-G-A). Aceste 2 triunghiuri pot fi aplicate si pe sfera culorilor,
se pot folosi in orice directive cu conditia ca linia medianelor sa treaca prin centrul sferei.
Acordurile celor 4 culori. Acordul rezulta prin rotirea patratului, trapezului si al
dreptunghiului in sfera culorilor.
Acordul in 5 culori – se poate realiza plecand de la racordul de 3 tonuri , in care se adauga
negru sau alb. Ex: R+A+G+ ALB+NEGRU
O+Vi+V+Alb+Negru
Pornind de la patru culori si adaugand mereu alb si negru se pot obtine acorduri de 6 tonuri.
Precizari: Acordurile sunt dirijate dupa anumite reguli ale contrastului.
Culorile pure ale acordului de baza pot fi conbinate cu tonalitati modificate ale culorilor
pure, formand un contrast de calitate. Cele 3 culori pot fi amestecate pana cand creeaza
efectul de clarobscure.
Daca aducem cele 3 culori la acelasi grad de luminozitate si daca nu intrebuintam culori
pure decat in cantitati mici , obtinem contrastul de cantitate. Daca predomina una dintre
culori, rezulta un accord foarte expresiv. Daca in acordul de 3 culori se intocmeste o culoare
pura cu cele 2 culori vecine, se obtine un accord de 4 culori, in loc de G+R+A, folosim
GV+GO+R+A.
controlul culorilor se poate face prin disc nuantat – joc cu elevii
jumatate de cerc este impartit in 2 si vopsit cu 2 complementare. Se fol o bormasina sau un
instrument care roteste ptr a vedea efectul .

Punctul – este figura geometrica (cerc, microsfera), semn plastic (simbol, motiv decorativ,
motiv plastic). Ca element vizual de limbaj plastic, puncttul se afla in diverse ipostaze
plastice, in configuratii statice sau dinamice, in relatii de ordonare si subordonare ca alte
elemente de limbaj. Punctul indica sensuri expresive, rezultate prrin ritmare, simetrie, centre
sau accente compozitionale.
Linia – este mijloc primar de exprimare (klee), linia este definite printr-o singura dimensiune,
ea mai poate fi socotita ca fiind un punct in miscare. In sens plastic, linia este un simbol,
semnifica dinamism, actiune, miscare, reprezinta stari afective. Ea poate sugera structuri 2D
si 3D. in arte exista trei tipuri de linie (de constructie, de volum – valoare si hasura, de
contur)
Simetrie – proprietatea sistemelor de a se structura proportional si omogen. Este un
principiu al compozitiei, conditie de baza a desavarsirii ordinii. Mai reprezinta raporturi
concordante intre componentele ansamblului, iar prin proportia ideala si echilibru stabil,
reprezinta frumosul pur, perfectiunea. In sens larg, simetria presupune notiunea unui
ansamblu alcatuit din componente reciproc corespondente, ce prezinta aceleasi regularitati
de echivalenta, proportionalitate, similitudine si corespondenta, se instituie un raport
armonic, se echilibreaza structura.
Asimetria – disproportionalitate, dezechilibru, dinamism, opusul simetriei. In arta se folosesc
impreuna aceste principii. Cel mai folosit, insa, este asimetria.

Proportie – cel mai relevant factor in asigurarea armoniei si a echilibrului. Este un raport
intre parti si parti, intre parte si ansambu. Se impune prezenta a cel putin 3 marimi.
Raporturile calitative pot genera raporturi cantitative. In sens plastic se desfasoara in raport
cu cadrul plastic (forma – cerc, dreptunghi, patrat).Prin raportarea la modulele geometrice
de baza, ca unitati de masura primare
Prin modul de relationare al proportiei fata de unitatea de baza se pot genera efecte de
monumentalitate (se refera la relatie, nu la marime).
Sectiune de aur – un raport ideal de echilibru intre doua marimi, inegale, exprimat printr-un
numar constant, este considerate o proportie divina in care partea cea mai mica se
raporteaza la ce mai mai mare, asa cum cea mai mare se raporteza la intreg. Canoane de
frumusete: lysip, policlet, Praxiteles, da vinci. Este un raport asimetric de echilbru dinamic.
Echilibrul – reprezinta un moment temporar stationar in existenta evolutiva a unui sistem,
acesta fiind mereu in schimbare datorita fortelor interne si externe ce actioneaza asupra sa.
O forta ce intervine mereu, este forta gravitationala. Actioneaza si spatiul 2D, influentand
ansamblul composztional.prin proportie, forma, cantitate, dimensiune, distributie, cat si fata
de axele compozitionale (sus-jos, stanga-dreapta).
Raportul dintre echilibru-simetrie-asimetrie produce efectul de echilibru dinamic, un efect
de pendulare intre mobilitate si imobilitate.
Ritmul – este in factor decisiv in contructia spatiului vizual, asigura relatiiile constante, pe de
alta parte naste miscare, dinamism. Ca proces, exprima relatia de reciprocitate intre
componente. Sugereaza: masura, frecventa, perioada, pauza, gradatie, intensitate, accent,
coninuitate, discontinuitate, egalitate.
Exita: ritm de forma (dimensiune, pozitie, directie), valoare (lumina-umbra, alb-negru),
culoare (nuantele gamei cromatice).
Ritmuri structurale: asonante (ordonare echidistanta si unitare), disonante (dezacord intre
elementele de limbaj)
Ritmuri cadentate prin repetitie ( directie, modulatie, succesiune), alternanta (succesiune
uniforma dupa o anumita ordine sau model), de tip variabil (asimetrii alternante, neregulate)

Compozitia - Are rolul fundamental de a organiza toate elelmentele de limbaj plastic

potrivit unor scheme constructive adaptate campului si cadrului plastic.
Realizarea compozitie plastice se face prin etape successive de contructie, asigurand: acordul
dintre desenul de constructie si ansamblul elementelor de limbaj, structurarea echilibrata
static si dinamica, calitativa si cantitativa a elementelor de limbaj plastic., directiuni de forte
si contra forte prin sensuri centrice si excentrice, stabilizarea centrelor compozitionale
(centrul de interes), acordul dintre expresia plastic zonala si cea de ansamblu, raporturi
echilibrate intre spatiu plin-gol, pozitiv-negativ, armonii si acorduri cromatice.

Armonia cromatica- Termenul provine din limba greaca si inseamna asamblarea unui
intreg.. Un raport armonic presupune armonia dintre forma, culoarea si functia unui obiect,
ceea ce genereaza starea de frumos. Conceptia clasica despre armonie are la baza sintagma
unitate in diversitate, ceea ce inseamna alcatuirea unui intreg si al unui deplin unitar,
compus din parti necunoscute, bine structurate si recognoscibile.
Armonia nu trebuie confundata cu compozitia. Ea se refera la efectul asupra privitorului, in
timp ce compozitia se refera la dispunerea elementelor in tablou si structurarea lor (ritm,
culoare, valoare, forma). Are ca scop unic stimularea si mentinerea interesului activ al celui
care priveste arta. Cezanne: a picta inseamna a sesiza o armonie intre numeroasele aporturi.
Armonia cromatica a tabloului - in studiul operelor de arta din trecut, intervine trecerea
timpului care a dus la decolorarea culorilor. Unele lucrari au fost modificate de umiditate,
lumina, poluare. Ca urmare, multe opera par tamisate, mai putin pigmentate.
Vechii egipteni pictau foarte colorat. Picturile murale din pompei. Mozaicurile antice; Arta
medievala; Vitraliile medieval incadescente;
Realizam ca in vechile picturi sunt prezente; Contrastele de culoare; Gamele unitare,
marcate de o dominant cromatica; Monocromia; Griurile colorate si neutre; Contrastele
calde si reci; Contrastele de mari suprafete colorate; Ritmurile cromatice, accentele;
Disonantele
Exista 2 tipuri de armonie: cea prin analogie si cea prin contrast.
Armonia prin analogie, numita izocromie, genereaza impresia de unitate monolita.Este
prezenta la Davinci, Rafael, Remdrandt. Tehnic vorbind, se recurge la rezolvari diverse:
a) Se introduce culoare dominanta in fiecare din tentele tabloului –Bellini
b) Se foloseste un grund colorat care isi impune prezenta prin iradierea sub straturile
colorate;
c) Se acopera lucrarea cu un glasiu, asa cum faceau vechi maestri – Chateau, El Greco,
Watteau;

Armonia prin contrast. Se bazeaza pe contrastele culorilor distantate sau complementare.

Notiunea de armonie a culorilor trebuie sa se elibereze de coditionarea ei subiectiva gust -
impresii si sa se ridice catre o lege obiectiva. Armonie inseamna simetrie, echilibru al
fortelor. Se poate reda prin studiul proceselor fiziologice. S-a demonstrat ca griul mediu
produce un echilibru perfect. In lipsa lui apare o neliniste, o stare de tulburare.
Dovada o face contrastul simultan si succesiv, in care ochiul isi poate produce singur
culoarea complementara a acestuia, se va stabili, insa, ca echilibrul optic nu este tot una cu
echilibrul estetic – F.Leger
Armonia se sprijina pe principiul contrastului. La modul general, armoia cromatica, ramane o
rezultanta estetica realizata prin distribuirea culorilor dupa normele acordului cromatic.
Armonia presupune si impune orchestrarea culorilor prin diverse mijloace specifice. Este
foarte importanta realitatea plastica.
Cromatica incorporeaza astazi raporturi subtile precum marimea, proportia, dinamica,
ritmul, contrastele. Toate acestea converg spre un tel unic, armonia tabloului, diversa si
inedita, a carui sursa este sensibilitatea autorului.

Contrastele de culoare
Interactiuneaa culorilor genereaza in principal doua feluri de relatii cromaticce: Relatii de
contrast (de distantare, de opozitie), Relatii de asimilare (de apropiere, de nivelare
cromatica);
Pentru arta picturii cele mai importante sunt contrastele, deaorece sunt fundamentul
armoniei cromatice. Contrastele se produc datorita actiunii simultane sau successive ale
stimulior luminosi ambientali asupra organului vizual. Contrastul apare atunci cand exista
cel putin 2 culori pe o suprafata, suficient de diferite pentru a fi comparate. Se stabileste
intre acestea o relatie de polaritate, adica o opozitie cromatica.
Cea mai simpla definitie a contrastuui este: Numim contrast de culoare sirul de efecte
specifice produse prin compararea a minimum doua culori – sir in care efectul principal este
distantarea reciproca. Contrastele afecteaza tenta, saturatia si luminozitatetea. Contrastelor
sunt omniprezente ocolo unde exista lumina. Cea mai importanta contributie in studiul
contrastelor o are Itten.. El defineste contrastele de culoare asa cum sunt cunoscute azi:
Contrastul culorii in sine, Contrastul de clarobscur, Contrastul de cald rece, Contrastul
complementarelor , Contrastul simultan, Contrastul de calitate, Contrastul de cantitate
Contrastul in sine. Acest contrast creeaza suprafete multicolore, intense comatic si foarte
expresive. Este cel mai puternic dintre contraste si poate avea loc intre minimum 3 culori,
cat mai diferite intre ele.
Vom retine, daca juxtapunem culorile cu alb si negru, forta expresiva a culorilor va creste.
1. Negrul exalta luminozitatea culorilor vecine, iar albul aplifica saturatia
2. Scad influentele reciproce ale culorilor, care se neutralizeaza major.
Prin juxtapunerea primarelor cu secundarele poate fi creata o mare diversitate de contraste
in sine, lipsind alaturarile de alb si negru, forta expresiva scade.
Specificul contrastului: Contrastul produce efecte tonice, fortifiante, clare, ii sunt proprii
vitalitatea si bucuria vietii. Culorile pure primare si secundare, exprima o iradiere cosmica,
primitiva.
Reprezentanti: Michelangelo – Sfanta familie (tonda), Hieronymus Bosch – Gradina
placerilor ( panoul central) , Paradisul, Henri Matisse – Dansul, Bluza romaneasca, Picasso
– Femeie care plange, Piet Mondrian – Compozitie in rosu, galben si albastru, Kazimir
malevitch – Suprematism, Roy Lichtenstein – In masina, Abndy Warhol - Marilyn Monroe,
Stefan luchian - Spalatoareasa, Bucatarie la Brebu, Peisaj la moinesti, Theodor Pallady –
Chimonoul galben, Nud, Ion tuculescu – Intreaga opera de maturitate

Contrastul de clarobscur. Este contrastul care corespunde luminii si umbrei, la baza lui sta
valoratia, adica raportul dintre valorile inchise si cele deschise. Este un contrast
fundamental, prezent in orice imagine-vizuala, deoarece fiecarei culori ii corespunde
implicit o anumita treapta valorica situate intre alb si negru.
Clarobscurul acromatic - Albul pur si negrul pur sunt notiuni teoretice fara correspondent in
lumea obiectelor naturale. Negrul ca si albul intra in compozitia tuturor culorilor si formeaza
nemarginita variatie de griuri.
Albul mareste, negrul micsoreaza.Albul nu este o culoare, dar are darul de a primi orice
culoare. Albul juxtapus unei culori o intensifica, o intuneca, iar amestecat cu o culoare o
raceste, o decoloreaza (apartine fenomenului numit cintropie – albastreste culoarea)

Negrul juxtapus unei culori o lumineaza, iar amestecat cu aceasta o decoloreaza, o intuneca .
albul si negrul intercalate cu alte culori devin pauze cromatice si ajuta la exaltarea
culorilor. Amestecul de alb si negru genereaza griuri neutre, ele pot indeplini rolul de pauza
acromatica, necesare economiei tabloului.
Contrastul clarobscur poate fi obtinut pe baza oricarui din cele 6 culori, in fiecare caz
putandu-se obtine scari valorice monocrome (cu cat este mai luminoasa culoarea, cu atat va
fi mai redusa scara ei valorica, galbenul avand-o minima, iar violetul maxima)
Reprezentanti: Nicolae grigorescu, Jasper johns, Kazimir malevitch
Clarobscurul policrom. Specificul expresiv al contrastului. Efecte dramatice, neliniste, mister,
efecte scenografice. Este potrivit pentru temperamentelle pasionale.
Ceramica pictata in grecia antica, Pictura murala din vila misterelor – Pompei, El Greco –
Loocon, Rastignirea, Turner – este numit primul Pictor abstract din pictura europeana,
Rembrandt – Omul cu casca de aur, Rondul de noapte, Hieronymus Bosch – Corabia
nebunilor, Iadul, Marcel Duchamp - Nud coborand o scara, nr 2, Dali – Cavalerul mortii,
Corneliu Baba – intreaga opera de maturitate
Trei recomandari cu caracter general. Contrastul clarobscur se preteaza pe un cromatism
redus, baza lui fiind opzitia inchis-deschis. Pentru pastrarea unitatii si a claritatii este
important sa restrangem valorile la 3 grupe distincte (zonele de lumina, umbra si fond).
Daca vrem sa pastram griurile neutre, le vom alatura unor culori cu luminozitati distantate.
Un exemplu : daca observam 3 sfere egale distribuite in profunzime pe trei planuri diferite,
vom observa ca cea mai apropiata sfera are un contrast puternic de lumina si umbra, pe
cand celelalte doua incep sa se integreze in fundal. Datorita raportului valoric definim
obiectulCu aj aceluiasi raport le localizam in spatiu.
Spatiu real poate fi determinat prin masurarea celor 3 dimensiuni bine cunoscute: latimea,
lungimea, inaltimea. Spatiul plastic – o interprerare a spatiului real, facuta cu mijloacele de
expresie ale artei plastice: forma, culoare, valoare. Tabloul nu copiaza valoarea, ci o
recreeaza.

Contrastul cald rece. Experimental lui itten cu camera rosie si albastra pentru a determina
termicitatea culorilor. Incercand sa definim termicitatea reala, observam cum primele 3
culori din spectru sunt calde pivotand focul, iar ultimele 3 sunt reci amintind, gheata, cerul.
Din practica la atelier, stim ca incarcatura calda sau rece a oricarei culori este variabila si ca
orice culoare fluctueaza, isi modifica temperatura spre cald sau spre rece, in functie de
culoarea vecina (datorita contrastului simultan)Cu aceasta ocazie au loc 2 fenomene:
Distantarea termica – caz in care culoare calda devine si mai calda, iar cea rece si mai rece:
faptul devine evident daca privim un gri cald asezat langa un gri rece, iar alaturi, acelasi gri
cald juxtapus unui gri neutru. Nuantarea fiecarei culori spre complementara celeilalte.
Contrastul de cald-rece creeaza senzatii polare, dintre care cea mai puternica este senzatia
de caldura frig. Senzatiile polare; Caldura- frig; Insorit-umbrit; Jos-sus; Terestru aerian; Greu-
usor; Uscat-umed; Opac transparent, Agitat- calm, Aproape-departe; Mare-mic
Sugestiile cele mai importante sunt cele de redare a spatiului, volumului si marimii:
- Culorile calde vin, cele reci pleaca
- Culorile calde sugereaza partea insorita, iar cele reci partea umbrita
- Acelasi obiect daca este colorat in culori calde pare mai mare, iar in culori reci pare
mai mic.
Pictorul poate utiliza contrastul in urmatoarele variante:
1. Prin juxtapuneri indraznete de pete – rezulta cele mai puternice efecte
2. Prin modalitati care produc raporturi subtile, rezultate din mentinerea unitatii
valorice. Modulatiiile pot fi facute in tonalitati inchise sau deschise, dar cea mai
avantajoasa estte o luminozitate medie; apare riscul denaturarii caracterului culorii
de baza.
Specificatiile contrastului: Stralucire cromatica, sugestii de ireal. Este cel mai muzical
contrast pentru ca foloseste culori pure.
Reprezentanti:El Greco – Toledo, Seurat - Sena la grande jette, Ford Sanson, Grandchamp,
Matisse - Femeie pe sofa, Soare, Luna, Pesti rosii si o sculptura, Raoul Dufy - Tribut lui
Mozart, Klee – Doua sihastrii campestre, Grigorescu - Femeie pe malul marii, Tonitza –
Nud, Pallady autoportret

Contrastul complementarelor. Este un contrast fundamental, este implicit in orice imagine,

datorita constructiei anatomico-fiziologica a ochiului. Complementarele sunt orice culori
pigmentate ale caror melanj da un gri-negru cu un ton neutru. Exista trei culori
fundamentale primare: R-V, O-A, Vi. Si trei perechi secundare RVi – GV, GOn-AVi, AV – RO
Complementaritatea absoluta este greu de stabilit, fenomenul nu este de ordin fizic, ci
psihofiziologic. Se stabileste, insa, ca avem un contrast maxim atunci cand culorile sunt
juxtapose si apare neutralizarea, atunci cand amestecam culorile (Experimental cu dungile
verzi si rosii. De la distanta percem gri)
G –Vi contine si un puternic contrast de clarobscur, RO –AV contine cel mai puternic
contrast de cald rece, R-V are tonalitate egala.
Caractere comune: In orice pereche o complementara este calda, alta rece. Prin juxtapunere
cele doua complementare de obicei se exhalta reciproc. Prin juxtapunere, desi sunt opuse,
fiecare complementara cere prezenta celeilalta. Daca juxtapunerea respecta proportiile juste
de marime, rezulta efecte statice ferme, senzatia de ordine
Daca juxtapunerea complementarelor se face la intamplare, efectele obtinute sunt
dinamice, echilibru; devine imstabil. Din amestecul lor fizic facut la intamplare rezulta griuri
colorate expresive. Din amestecul fizic al complementarelor in parti egale, fara alb si negru,
rezulta acelasi gri neutru. Se poate concretiza contrastul dupa: marimea celor 2 culori,
puritatea lor, luminozitatea lor, numarul si ritmul petelor pe o suprafata, felul utilizarii.
Acest contrast interfereaza cu alte 3 tipuri de contraste:Clarobscur , conntrastul clad-rece,
contrastul simultan (datorita caruia oricare culoare tinde sa si produce o alta tenta)
Intre doua complementare se poate stabili un acord numai daca una o domina pe cealata:
1. Fie atenueaza una din complementare, fie o distribuie pe o suprafata mai mare
2. Fie izoleaza complementarele prin contururi negre, prin intersctii albe sau neutre
dpdv cromatic.
Complementarele au generat game bogate prin degradeurile ce le sunt proprii. Prezenta
complementarelor nu este obligatorie, insa ochiul privitorului o cauta. Complementarele
produc impresia de forta.
Reprezentanti: Giotto – Intalnirea la poarta de aur; Jan van Eyck – Sfantul Ieronim,
Fecioara cu pruncul intr-o biserica; Paolo Uccello – Vanatoarea; Vermeer - Lectia de
muzica; Antoine Watteau - Insula Cytera , Ingres - Odalisca si sclava; Gaugain - Calul alb;
Cezanne – Mere, piersici, struguri si biscuit; Pierre Bonard – Acoperisul rosu; Pablo
Picasso - Trei femei, domnisoarele din Avignon; Alexandru Ciucurencu - Capite de fan;
Andrei rubliov - Sfanta treime
Contrastul simultan. Aplicarea unei singuri culori pe o suprafata acromatica creeaza
contrastul simultan. Contrastul actioneaza in cazul juxtapunerii oricarui culorile spectrului: se
produce normal intre doua culori vecine, se accentueaza daca acestea sunt departate, iar cel
mai puternic contrast are loc in culorile total opuse.:
Primarele R,G se indeparteaza spre culorile vecine: rosul tinde spre violet, iar galben tinde
spre verde. Secundarele V; Vi se indeparteaza si ele spre culorile vecine: verdele tinde spre
galben si violetul spre rosu; G, V se indeparteaza la randul lor: galbenul tinde spre rosu, iar
verdele tinde spre violet.
Cel mai puternic contrast simultan se produce intre o pereche de complementare: ex o pata
rosie pe un fundal verde. Acest contrast nu poate fi fotografiat, el are loc doar pe retina, este
un process subiectiv. Contrastul simultan se concretizeaza in 4 variante:
1. Primul are la baza complementarele
2. Este bazat pe luminozitate
3. Se refera la termicitate
4. Se bazeaza pe saturatie
Contrastul simultan bazat pe complementare – este pus in evidenta prin cateva execitii de
suprapunere a unor griuri neutre peste culorile principale. Vom observa ca griurile nu
modifica luminozitatea culorilor care le inconjoara, ci doar le slabesc, parand ca impumuta
de la ele un usor cromatism.
Contrastul de luminozitate - doua tonuri diferite ca luminozitate ale aceeasi culori isi
accentueaza reciproc valoarea . un albastru inchis si unul deschis se indeparteaza valoric
Contrastul simultan de cald-rece - Fiecare dintre culorile juxtapose isi iradiaza
complementara proprie, care se adauga peste culoare vecina, nuantand-o intr-un sens sau
altul.
Contrastul simultan de saturatie – daca juxtapunem o culoare pura langa una rupta sau
langa un gri colorat, culoarea pura pare si mai saturata. Fiecare din cele doua culori tinde
spre complementara proprie, dar culoarea pura isi impune forta cromatica.
Ca urmare: un contrast intre doua culori juxtapose in care fiecare din ele se modifica intr-un
mod specific – se indeparteaza una de alta producand propriile complementare, se exalta
sau se neutralizeaza, se incalzesc sau se racesc, se lumineaza sau se intuneca.
Jan van eyck – Sotii arnorlfini, Fecioara si fantana, Norul rosu – Mondrian, Autoportret (cu
fond rosu) – Tuculescu
Concluzii: Culoriile dau impresia de continua schimbare potrivit alaturarilor la care le
supune pictorul, aceasta instabilitate este subiectiva, deoarece este perceputa doar de
privitor. Nu exista culoare murdara sau urata, ci doar raporturi neizbutite, acorduri false.
Contrastul succesiv. Acest contrast are loc doar pe retina, aparatele nu il pot vedea. Se
manifesta in ambele registre cromatice si acromatice.
Contrastul de calitate –mai este numit contrastul de saturatie. Este contrastul dintre
culorile vii, pure si culorile rupte, palide, stinse, contrastul de calitate este fin, rafinat al
acordurilor in care intra griurile colorate.
Ruperea culorii se refera la la alterarea ei cromatica/valorica. Ruperea culori se poate face:
prin amestecul cu alb - amestecul se lumineaza, se decoloreaza si se raceste, G+alb, se
lumineaa si se raceste usor; R+alb rosul mediu se luumineaza si se raceste.
Prin amestecul de gri – scade saturatia culorilor si luminozitatea culorilor, culorile devin
neutre, oarbe. Prin amestec cu negru – scade saturatia si luminozitatea, G+negru, calbenul
isi schimba imediat caracterul tonic. Prin amestecul cu complementara corespunzatoare – se
produc modificari de saturatie si luminozitate. Prin amestecul cu o culoare opusa termic
R+A, R+V, O+Vi. Prin amestecul cu o culoare rupta. Prin amestecul optic – se obtine prin
suprapunerea de linii hasurate, puncta - Seurat
In concluzie ruperea unei tente este insotita intotdeauna de scaderea saturatiei si a
luminozitatii. Griul neutru se obtine prin amestecarea culorilor care contin rosu, galben si
albastru.
In aprecierea contrastului de calitate pot aparea confuzii, pentru a le evita vom tine seama
de faptul ca pentru contrastul inchis-deschis vorbim despre luminozitate, iar aici ne referim
la saturatie. Utilizarea acestui contrast este tripla: permite depistarea simtului nativ pentru
culoare, pe care il educa.
Specificul contrastului: Calm, serenitate, bogatie cromatica. Contrastul specific clasicitatii
Brueghel : Turnul Babel, Van Gogh - Autoportret cu palarie de paie, Cezanne - La
marginea padurii, Paul klee – Senecio, Grigorescu - Fete torcand la poarta.

Contrastul de cantitate. Acest contrat opereaza cu raporturile – mare, mic, mult-putin,

larg-stramt. O culoare distribuita pe o suprafata mare, ne pare mai intensa, mai saturata
cand ocupa o suprafata mai mica.
E dificil de stabilit raportul cantitativ, rezolvarea o gaseste itten prin ajutorul scarii
lumiozitatii: G + Vi – 3*1; O +A = 2*1; R +V = 1*1
O pata mica foarte luminoasa si saturata poate domina o pata mare. Este de remarcat
ciudatenia cromatica prin care o culoare pusa in cantitate mai mica devin mai importanta
Specificul contrastului. Dinamism,instabilitate
Boticelli – Portretul unui necunoscut, Klee – Giuvaieruri, Chagal –Ascultand cocosul
Mondrian – Norul rosu, Grigorescu Fete torcand la poarta, Luchian – Anemone, Pallady –
Flori si ceasca de ceai

Amestecul culorilo pigmentare

Amestecul aditiv de pigmenti. Fiind un amestec optic, se bazeaza la randului lui pe
insumarea pe retina a unor impulsuri cromatice care pleaca de la anumite culori juxtapose:
picturile pointiliste, mozaicurile.
Amestecul substractiv. Acest tip se produce prin combinatii pigmentare, care au loc inaintea
ajungerii razelor colorate pe retina. Este un amestec care se poate face fie prin melanjul
pigmentilor, fie prin suprapunerea unor glasiuri transparente sau semitransparente
(amestecurile cotidiene de pe paleta pictorului, vopsitorie, imprimeria contemporana).
Pictam cu cele 3 culori primare direct sau indirect: rosu, galben, albastru.Exista 3 tipuri de
color primare fundamentale/ de baza, care nu pot fi create prin amestec: rosu, galben,
albastru Exista 3 culori secundare, denumite binare - de gradul 1 si de gradul 2, care rezulta
din amestecul primarelor: oranj, verde, violet
Exista 6 culori tertiare/ ternare care se formeaza prin amestecul unei primare cu o binara:
rosu+oranj, verde+albastru, etc. Prin amestecul primarelor cu tertiarele si amestecul
binarelor cu tertiarele se poate crea cercul cromatic cu 24 te culori. Din amestecul
primarelor cu 3 secundare pot rezulta peste 900 de tente.
Culorile complementare fundamentale primare sunt 3 perechi: rosu-verde, oranj-albastru,
galben-violet. Culorile complementare fundamentale binare sunt: rosu-oranj cu verde
albastru, galben verde cu violet rosu; albastru violet cu oranj galben.
Amestecul de 3 culori. Culori primare fundamentale amestecate optic dau alb, amestecate
fizic in parti egale dau un gri neutru, iar la intamplare dau griuri colorate. Culorile secudare
amestecate in parti egale dau un gri neutru, iar la intamplare dau griuri colorate.. amestecul
fizic al celor 6 culori pigmentare da negru.
Complementarele fundamentale isi exalteaza luminozitatea prin juxtapunere.
Complementarele fundamentale pigmentare amestecate fizic se anuleaza reciproc – griuri
neutre, griuri colorate. Griurile colorate se obtin din amestecul unei color primare cu
complementara ei, cu alb, cu negru sau gri.

Texnici de gravura
Gravura reprezintă un gen al artelor vizuale ale cărei tehnici constau în săparea, incizarea,
perforarea sau obturarea prin diverse procedee fizice ori chimice a unei suprafețe de regulă
plane, fie în vederea imprimării și multiplicării ulterioare a imaginii, fie pentru obținerea unui
obiect artistic de sine stătător.
Uneltele sunt de regulă ace sau alte instrumente ascuțite, de metal cu ajutorul cărora se
zgârie suprafața. Placa, piatra în cazul litografiei sau sita în cazul serigrafiei este suprafața
supusă alterării fizice sau chimice ce permite prin aplicarea cernelei de gravură și
reproducerea unui număr (tiraj) de exemplare identice sau aproape identice.
De asemenea pe fiecare exemplar se mai scriu titlul lucrării, anul și semnătura artistului. În
cazurile în care gravura este imprimată la un atelier specializat de gravură, alături de
semnătura artistului apare și semnătura gravorului sau a imprimeurului.
Acvaforte (acquaforte = apă tare) este un procedeu de gravură care constă în corodarea unei
plăci de cupru, zinc sau de fier (pe care în prealabil s-a trasat un desen) cu ajutorul acidului
azotic.Artistul acoperă întâi o placă metalică cu o soluție alcătuită din solvenți și rășini
naturale sau artificiale, denumită vernis. După uscarea vernisului, artistul trasează desenul
pe placă, printr-o ușoară incizie cu un instrument ascuțit, special pentru gravură. După
realizarea desenului dorit, placa se introduce într-o baie de acid azotic, care corodează
metalul doar în porțiunea liniei, unde a fost îndepărtat vernisul.
Următoarea etapă este cea de realizare a imprimării imaginii gravate. Pe placă se aplică o
cerneală specială și peste ea se așază o foaie de hârtie de gravură, umezită în prealabil. După
aceasta, placa cu hârtia se trec pe sub cilindrul unei prese de gravură.
Acvatinta (din it. acquatinta) este o tehnică de gravură foarte asemănătoare cu acvaforte, cu
deosebirea că pe plăcuța de gravură înainte de scufundarea în acid se presară granule dintr-
o substanță rășinoasă, care apoi se încălzește la o flacără, topindu-le. Efectul va fi
punctiform, deoarece granulele sapă gropițe pe suport.
Acest tip de gravură e folosit mai ales pentru reprezentarea unor obiecte și suprafețe cu
aspect difuz sau pentru redarea atmosferei (cerul, norii). De obicei, acvatinta se folosește
împreună cu acvaforte datorită diferenței de claritate și complementarității dintre ele.
Linogravura este o tehnică grafică în care modelul se sapă cu dăltița în linoleum, se acoperă
cu cerneală tipografică și apoi se trece prin presa de grafică pentru a imprima modelul pe
hârtie. Fiecare piesă este realizată manual și notată: tiraj, anul, titlul, tehnica, semnătura
autorului.
Serigrafia este un procedeu de imprimare pe suprafețe netede care constă în aplicarea pe
materialul pe care se imprimă a unui strat de cerneală printr-un șablon cu decupări acoperite
cu o sită fină. Imprimarea se poate face pe materiale textile (tricouri, geci, sepci etc.) sau pe
materiale solide (autocolant, agende, calendare, cărți de vizită etc.)
Xilogravuta – desemneaza arta gravurii in lemn. Reteaua de linii a compozitiei, desenate
invers pe plasa, lasa lemnului compact posibilitatea sa preia numai pe acele portiuni, la
imprimare, cerneala care apare pe hartie neagru intems. Aceasta cerneala se asterne cu un
tompon pe o placa gravata, care se aseaza sub presa, pe o foaie de hartie
Mijloacele redarii materialitatii sunt reduse prin natura materialului folosit. De multe ori
imaginea este saraca, dar in acelasi timp, plina de forta, datorita preciziei cu care
delimiteaza suprafetele active si inactive, definirea formei, dar si umbra fata de lumina.
2 tipuri de taiere a lemnului in fibra si in capul fibrei, determina geometria semnelor.
I xilogravura – lemn in fibra, semnele sunt mai economice, cu predilectie catre unghiuri
mai drepte, mai monotone, pe cand in xilogravra- lemn in capul fibrei, evantaiul de
posibilitati este mult mai amplu.
Monotip – monoprit
Stampe rezultate din lucru prin incerneluire direct pe placa de gravura si dintr-o unica
imprimare. Are 2 acceptiuni, prima este mentionata mai sus
Cea de-a 2 se refera la o stampa imprimata pe care artistul mai poate reveni cu cerneala
compatibila. Cele 2 tehnici se caracterizeaza prin gravura in inaltime, adanca sau plana, iar
artistul se poate concentra mai mult pe zona creata a formelor si materialitatilor sugerate.
Este rezolvata pe un suport de hartie. Se poate transfera cu presa tip tipar si cea de
litografie. cu ajutorul unor imprimante banale, cum ar fi acul sau creionul.
Termenul de monoprint dateaza din perioada lui Rembrandt. Monoprintul este o imagine
unica , dupa o gravura in adancime. Monotipul este o imagine unica, executata cu ajutorl
unei tehnici sau maniere specific de imprimare. Monoprintul este o imagine unica ce se
bazeaza pe o matrita din orice alta tehnica sau maniera a gravurii. Ramane o forma primara
de imprimare, care foloseste mediumurile de tehnica a picturi.
1. Tehnica picturii direct pe placa. – poate mima pictura in ulei,desenul in carbune sau
pastel.
Se foloseste o placa de Plexiglas. Se asterne pe placa cerneala cu aj mainilor,
pensulelor, buretilor in forma dorita.Traspunerea desenului direct pe placa.
2. Tehnica monoprintului direct pe placa
3. Tehnica monoprintului cu ajutorul colajului
4. Tehnica frontage
5. Tehnica monoprintului prin transpunerea printului computerizat.

Clasificarea picturii:
In functie de natura suportului – pictura parietala(paleolitic), pictura murala (prezenta inca
din neolitic), pictura pe lemn este ft diversificata, se foloseste la pictarea icoanelor,
obiectelor de mobilier, obiecte decorative.
Pictura pe panza a atins apogeul o data cu renasterea si a evoluatt catre pictura pe carton,
pe hartie, pe sticla, piatra, etc.
O alta clasificare a picturi mai este cea in functie de marime: pictura monumentala – este
folosita in spatii mari, pereti, tavane, iar suprafata sa acopera intregul spatiului, ex: judecata
de apoi, capela sixtina de Michelangelo.
Pictura de sevalet, pe panza de suprafetete mari sau mici. Pictura in miniatura este fol ptr
manuscrise.
Clasificare in functie de liant
Exista pigmenti naturali sau artificial care sunt amestecati cu un anumit tip de liant.
1. Fresca - pictura murala executata pe tencuiala peretilor sau a tavanului. Vine de la
cuvantul ffresco (proaspat si se aplica pe tencuiala umeda a peretilor care contine var
si se picteaza cu pigmenti dizolvati in apa.
2. Fresca a secco (uscat) se aplica pe tencuiala uscata si se picteaza cu tempera grasa(pe
baza de ou) si mai tarziu cu ulei. Daca tencuiala nu este bine realizata, nu va rezista
in timp.
Pictura in encaustica (in ceara). Se realizeaza adaugand pigmenti in ceara topita. Pasta
lichida este pusa pe o suprafata de lemn sau panza tare. Pictura oualelor incondeiate este un
exemplu bun. Pensula sau diferite spatule pot da forma picturii. Poate fi folosita si la colaje
sau tehnici mixte.
Pictura in tempera – cunoscuta si ca tempera de ou, este o tehnica de pictura care se usuca
repede, alcatuita dintr-un pigment si un liant solubil in apa (galbenus de ou sau alt material
care contine glutina), exista picturi chiar din sec 1 i. hr, in sec XV a inceput sa fie inocuita cu
pictura in ulei.
Pictura in acuarela. Este facuta din pigmentii suspendati in apa. Pigmentii sunt legati cu
guma Arabica si presati in pastile, care sunt dizolvate in apa. La evaporarea apei, pigmentii
raman prinsi de suprafata suportului – cel mai des hartie. Poate fi pictata cu penelul,
pensula, burete. In oriental indepartat se picteaza cu tusuri colorate (china, japonia, korea)
Pictura in guasa. Este tehnica in care pigmentul este suspendat in apa, difera de acuarela,
deoarece folosesc liantul diferit – rasini vegetale – care au molecula mai mare decat guma
Arabica, ratia de culoare la apa este mult mai mare. De obicei se pune creta in amestec ptr
ca la uscare sa mai scada din saturatie.
Pictura in ulei. Este un process format din pigmenti legati cu un liant de ulei sicativ. Cel mai
des este folosit in Europa. Era folosit la inceput in combinatia de tempera cu ou. In sec xv
devine foarte des folosita datorita avantajelor folosite.
Pictura in acrilic. Este o culoare care se usuca rapid si care contine molecule de pigment
suspendate intr-o emulsie artificiala de polimer de acril. Poate fi diluata in apa cat este
umeda, devine ft rezistenta la apa cand se usuca.. In functie de cat este diluata, aceasta
seamana cu pictura in ulei sau cu acuarela. Diferenta dintre ulei si acrilic este timpul de
uscare.
Pictura cu pastel este asemanatoare celorlate medii folosite in pictura: pigmenti colorati sub
forma de pulbere sau legati printr-un liant, are o nuanta neutra si o saturatie scazuta.
Compozitia depinde de compozitia pastelului: pasteluri uscate sau pasteluri in ulei.
Pastelul uscat are diferite grade de puritate, este moale, semi tare si moale. Liantul este pe
baza de guma Arabica.
Pastelurile moi sunt mai populare, pentru ca au mai putin liant, asta inseamana ca au un
pigment mai pur.. au o culoare stralucitoare, nu se fixeaza cu fixative deoarece afecteaza
culoarea. Pentru a nu se strica se patreaza cu o foaie subtire de hartie pentru a nu se
amesteca culorile intre ele.
Pastelul tare este mai dur, are mai mult liant ceea ce rezulta un desen mai precis, se
foloseste in combinatie cu pastelurile moi.
Un tip diferit de pastel, este cel in ulei. Cele de calitate superioara au o consistenta de unt.
Nu se pot amesteca, desenul se executa prin hasurare. Acestea se mai pot lasa langa o sursa
de caldura ptr a se inmuia si pot fi amestecate cu un cutit de paleta . se mai pot amesteca cu
emulsie de ceara.
Mai exista pasteluri solubile in apa. Pigmentul pus pe hartie poate fi dizolvat cu apa.
Este folosit inca din Evul Mediu. Pe langa artistii renascentisti precum DaVinci, tehnica se
raspandeste rapid si ajunge mai tarziu si la artisti precum Degas, Maria cassatt. Este folosit
deseori ca tehnica mixta impreuna cu guasa.
Foarte multe din lucratile lui LUCHIAN sunt pasteluri, inclusiv faimoasele anemone. Se
plangea de teama colectionarilor de arta si frica lor pentru durabilitatea lucrarilor in cazul
pastelului.
Tehnica picturii in pastel. Se utilizeaza plimband batul de culoare pe suportul de lucru.
Granulele pigmentului raman prinsi de porii acestuia. Este important ca suportul sa fie cat
mai abraziv. Lucrarea in pastel reprezinta de fapt o pictura, in care suprafata este acoperita
in totalitate de culoare. Exista multe medii asemanatoare pastelului care sunt folosite pentru
schite, creioanele conte (produse dintr-un tip de lut), sanguine (tot lut) si carbunele care
poate fi moale si se produce din lemn moale – tei/salcie. Creta se fabrica din praf de creat
amestecat cu carbUne sau pigmenti, calitatea ei este inferioara pastelului si este folosita la
scoala.
Pictura in acuarele. A aparut in neolitic, au ft folosite ft mult in egiptul antic. In baroc a ft
folosita doar ptr schite, exceptie Lorraine si Van Dyke. La scoala engleza a dev ft populata si a
ft fol de pictori precum Gainsbourg si Turner.
Printre pictorii francezi se numara si Signac, Cezanne. In sec al xx lea au ft folosite de catre
Klee, Kandinsky, Duffy. Schiele (copii), cezanne (autoportret)
Acuarela este un material pictat in care pigmentii colorati sunt legati cu guma arabica, cu
glicerina, sau miere de albine.culoarea. La uscare ei adera la stratul de suport care este
hartia, panza si cartonul. Culoarea este aplicata de obicei cu o pensula speciala, dar si cu
spray-ul sau creioane speciale de acuarela.
Exista un tip de acuarela numita guasa, care este opaca care contine oxid de plumb. Acuarela
ramane in continuare populara in scoala datorita pretului ei mic, a faptului ca este non-
toxica, solubila pe hartie. Este recomandat ca pata de culoare sa fie mai intai pusa pe hartie,
de proba. Principala calitate a acuarelei este transparenta si luminozitate ei. Pentru a reusi
acest lucru, straturile trebuie sa fie cat mai diluate pentru a reusi transparenta, nu esxista alb
asa ca poate fi folosit doar albul hartiei. Amestecul culorilor se face pe paleta, suprapunere
sau osmoza. Pentru a obtine un efect de osmoza, suportul de lucru trebuie sa fie umed.
Dupa aplicarea primului strat de culoare inca umed se aplica al doilea smda.
Metoda suprapunerii uscata a straturilor – tehnica glasiurilor uscate. Cand stratul de culoare
s-a uscat, se aplica urmatorul.
Culoarea se aplica de obicei cu pensula, dar poate fi folosita si vata, carpa, hartie sau
degetele. Este recomandat ca pensula sa aiba varful ascutit, dar se pot folosi cele cu varf
rotund
Hartia trebuie sa fie grea, cu o anumita porozitate. Unii artisti isi fabrica singuri hartia din
celuloza,(se obtine din carpe de bumbac, hartie sau rumegus). Se lasa la macerat apoi se
zdrobesc manual si se clatesc si se strecoara printr-o sita fina, uneori se adauga gelatina sau
guma Arabica ptr a lega mai bine materialul.
Tehnica pictarii in temperaEste una dintre cele mai vechi tehnici. Ptr ca liantul este oul, mai
este numita si culoare de ou. Se dilueaza cu apa. Tempera se preteaza atat in tehnica icoanei
cat si in encaustica, frescei, miniaturii, este practicata si in arta araba si Indiana.
Pictorii prerenascentisti precum giotto, buonisegna, Lorenzetti) au folosit excluziv culoarea
de ou, dupa reteta pictorilor bizantini. Picturile lui Boticelli, Mantegna, Rafael, Da Vinci,
Michelongelo erau pictate in tempera. Unii pictori preferau sa puna in galbenus, ulei
sicativat (boticelli) . cea mai importanta calitate a temperei de ou este adancimea culorii pe
care o creeaza. Datorita uscarii rapide, artistul trebuie sa lucreze rapid, in straturi subtiri –
glasiuri. Se realizeaza cu pensulatie rapida, scurta in diferite directii ceea ce va face ca lumina
sa isi schimbe directia cu fiecare strat. Tempera de ou nu isi schimba culoare dupa aplicare.
Se curata rapid, prin spalare, nu este toxic, nu are mirosuri este scazut a ca pret. Printre
pictorii moderni se Numara Chirico.
Grundul este foarte important, suprafata trebuie sa fie neteda, sa nu fie poroasa, pentru ca
va duce la craparea lucrarii. Grundul se realizeaza din clei de oase animaliere amestecat cu
apa si se aplica in 3 straturi pe suprafata suportului de lucru, se mai adauga si ipsos.
Tehnica e simpla, prin straturi subtiri, tranparente, pensulatia este scurta. Pensulele sunt
aceleasi care se folosesc ptr acuarela.
Tehnica picturii in ulei. Este folosita preponderent in Europa, Foloseste ca liant al
pigmentilor uleiul sicativat. Aceste uleiuri trebuie sa fie limpezi si sa nu schimbe culoarea
dupa uscare. Uleiurile sicative se obtin din ulei de in, ulei de mac in care se dizolva anumite
rasini la fierbere ( rasina de pin)
Primele uleiuri au fost fol in paleolitic, nu se folosea la propriu ulei, ci o materie grasa din
grasime animal sau vegetala. Acest liant a facut ca picturile sa ramana proaspete, deoarece
nu are calitati de uscare. Pictura in ulei este folosita in India si China inca din sec V, dar
patrunde in Europa mult mai greu. Primii care folosesc culoarea in ulei sunt tarile de jos,
Germania si italia pe timpul Renasterii, devenind tehnica principala pana la aparitia acrilicului
in sec xx.
Pictura in ulei se executa pe suprafete special pregatite: panze, panouri de placaj, carton sau
lemn, se trateaza cu un strat de gesso, pentru a face suportul mai putin absorbant.
Desenul se schiteaza cu carbine sau vopsea ft diluata, este indicat sa se foloseasca carbunele
in caz ca este fol tehnica glasiurilor.
Diluarea culorii se obtine cu ajutorul tebentinei (terebentina tinde sa inchida culoarea cu
timpul).
Pictarea cu culoarea diluata este dificil de folosit, deoarece trebuie stapanita cantitatea
diluantului follosit. Abia in sec al xix, cand a inceput sa fie folosita mai des tehnica glasiurilor,
culoarea fiind pusa in tuse a la prima, picturile au inceput sa isi pastreze prospetimea.
Efecte negative au mai aparut datorita folosiri gudronului ptr obtinerea unor negruri intense
(tehnia folosita de romantistii francezi), dar si vernisarea gresita a tabloului (reconditionare)
au dus la innegrirea lor.
Calitatile tehnicii posibilitatea de a varia tehica de la glasiuri la impasto, ptr ca se usuca
greu, permite revenirea succesiva la aceleasi lucrari. In ultimul timp au aparut uleiuri solubile
in apa, uleiul este tratat chimic.
Acrilicele comparate cu alte tehnici. Acrilicele pot fi folosite pe orice suport, fara a impune
aplicarea unui strat pregatitor, poate fi aplicata pe suprafata pictata orice fel de media culori
de apa, de ulei, pastel, tus, etc. culorile se dilueaza in apa si timpul lor de uscare difera de la
10-40 min.
Pot fi aplicate si in tehnica acuarelii, daca hartia este umezita sau culoarea este foarte
diluata in momentul aplicarii. Pe o suprafata uscata, pot fi folosite in tehnica picturii in ulei.
La uscare se formeaza o pelicula elastic, indistructibila, de aceea nu poate fi spalata.
Nu isi modifica culoarea la uscare, culorile raman la fel de luminoase. Pot fi folosite in
deplina siguranta de copii, se pot picta atat cu pensulele, cat si cu degetele.
Comparativ cu tempera are avanntajul ca este mult mai rezistenta. Principalul avantaj asupra
uleiurilor este perioada e uscare, o lucrare poate fi finalizata intr-o singura sedinta. Culorile
in acrilic se pot folosi in tehnica acuarele, atat wet-on-wet cat si dry on dry.

Material pentru desen. Planseta –este realizata din lemn moale, pentru a putea fixa cu
usurinta hartia in pioneze.
Hartia a patruns in Europa prin intermediu arabilor in sec 8. Formatul hartiei: A4 aprox
20x30 cm, A3 este dubla fata de A4, A5 este jumatatea lui A4, smda.
Instrumente de desen: creion grafit, creion colorat, carbine, cret, creion, pastel, tus, bait.
Pentru ultimele doua instrumente se poate folosi penita sau pensula.
Creionul este instrumental cel mai des folosit, materialul de baza este grafitul, care este un
carbine pur. Creionul obisnuit a aparut la sf sec XVIII, cand grafitiul maruntit a ft amestecat
cu putina argila, iar amestecul a fost modelat in betisoare subtiri, numite grafit, imbracate
intr-un support de lemn.
Cand desenam culorile sunt redate in alb si negru, exista o nuanta de gri corespunzatoare
fiecarei culori.
Creioanele au duritati diferite de la h(hard)-hb-b (black). Inainte de aceasta descoperire se
utilizau creioanele de argint, plumb si zinc.
Carbunele –se folosesste lemn moale de tei, alun, salcie, cu care se pot realiza lucrari foarte
expresive. Este recomandat carbunele pentru incepatori, deoarece greselile se pot sterge cu
usurinta si se poate relua desenul. Sa recomanda utilizarea unei hartii de dimensiuni mai
mari, intr-o mana se tine o carpa, moale pentru stergerea greselilor, iar cu o mana se
deseneaza in carbune. Pentru carbune exista o radiera speciala, se numeste guma plastica,
insa folosirea acesteia se recomanda doar la sf lucrarii. Creta, creta pastel.
Tus, sepia, bait, bister.Tusul este folosit din vechi timpuri, in China era foarte raspandit, pe
langa tusul negru se folosea bisterul maro care se obtine din carbune de fag si sepia –
preparata din cerneala lichida a molustei. Tusul chinezesc a devenit cunoscut in sec 17, era
folosit pentru schite si pentru picturile pe baza de apa.
Baitul se poate achizitiona sub forma de pudra si in functie de cantitatea de apa adaugata
rezulta un brun. Se utilizeaza pensula ptr expresie si penita ptr acuratete.
Realizarea hasurei, a tonurilor de gri, adica desenarea partilor mai inchise si mai deschise, se
poate realiza prin metode punctate, cu linii mici, scurte, circulare, drepte sau in zig-zag. Este
foarte plastic daca redarea tonului se face prin lini dense. Daca apasam pe intrumentul de
desen intr-un mod mai ferm, se obtin linii ferme, intense
O alta metoda este prin trasarea liniilor paralele, se hasureaza usor portiunile mai deschise,
apoi in functie de directia acestora, se repeta hasurarea in acelasi loc. In urma acestuia
suprafata va fi mai inchisa, deoarece creionul este in strat dublu. Linia hasurii trebuie
inclinata putin, deoarece liniile perpendiculare vor da senzatia unor grilaje. Desenul trebuie
realizat cu rabdare, pas cu pas.