CUGETĂRI LA VREME TÂRZIE

Învaţă să te risipeşti în toate şi să aduni cât ai risipit. Dacă ai făcut-o cu

bună credinţă, ce aduni tu va avea inevitabil şi un plus de valoare: cunoaşterea şi
experienţa.

- La ce-ţi face mai mare plăcere să priveşti?

- La ce mă fac că nu văd.

Uneori, la apusul soarelui, orizontul arată ca un jăratic încins. Acela este,

desigur, rugul îngerilor căzuţi în dizgraţie.

Globalizarea actuală (au fost şi altele!) seamănă leit cu o îmbrăţişare

colectivă. Strânge mai tare cel cu braţele mai lungi şi mai puternice.

În timp de război, armatele naţionale produc victime şi eroi. În timp de

pace, ele produc...generali.

Cu un popor care râde disciplinat, poţi săvârşi orice.

Dezamăgirea este o amăgire nereuşită, care a avut răbdare până la capăt.

La marginea gândului, speranţa e mai puţin ameninţată.

Când un Oarecare forţează umorul pe care nu-l are, devine caraghios.

Când un Cineva face acelaşi lucru, devine confuz. De obicei,
caraghioslâcul se iartă, confuzia se taxează.

Ai ajuns, în sfârşit, proprietarul acestei fabrici. Cred că ai destui

duşmani!
Depinde. Uneori da, alteori ba. După cum îmi permite fondul de
salarii.

1
 Toţi cei care nu au nimic de ascuns se înghesuie la spovedanie.
Ceilalţi – invocă înghesuiala.

Mincinosul de profesie nu minte niciodată fără rost. Chiar şi atunci

când o anumită minciună nu are nici o consecinţă pentru cei cărora le este
adresată, ea îşi împlineşte, totuşi, o menire tainică: ţine autorul în formă.

Uitarea a inventat buretele de şters. Deşi nu i s-a recunoascut niciodată

dreptul de autor, i-a fost acordat pentru totdeauna dreptul de folosinţă. Şi
cu cât trece vremea, cu atât uzează mai mult de dreptul său.

Faptul că nu cunoaştem totul despre noi este un privileghiu al sorţii.

Căci, din partea noastră neştiută de noi, ne vin, deopotrivă, speranţele şi
moartea. Acolo e taina cea salvatoare.

Naivii pot prezenta în calea şmecherilor un singur obstacol. Fiind

naivi, sunt ,inevitabil, şi serioşi.

Eu însumi fiind ipoteza de lucru a unui gând despre mine, mă rog de

gând să nu se răzgândească....

Lumea de astăzi e tot mai păcătoasă, rata înmulţirii păcatelor fiind

sensibil superioară ratei de înmulţire a oamenilor. De ce? Una din
explicaţii ar putea fi aceasta. Păcatul originar aparţine omului înainte ca el
să se nască. Şi dacă omul refuză să se nască? Nu rămâne păcatul, în lipsa
purtătorului desemnat, să rătăcească singur pe lume? Nu se creează astfel,
dezechilibru?

Incapabil să fie în mod decisiv „pro” sau „contra”, şi-a întemeiat

existenţa pe „poate,poate”. Motiv pentru care semenii săi nu consideră că
ar avea de-a face cu el ca atare, cât mai ales cu „probabilitatea” existenţei
lui.

În realitate, omul nu duce câte păcate i se pun în cârcă, ci numai câte

simte. Pe restul le consideră fie acuzaţii nefondate, fie laude gratitudine.

2
 Un om politic are toate şansele să supravieţuiască în politică până
când, din infatuare sau neglijenţă, nu încearcă să şi facă ceea ce promite.

Ei întotdeauna şi-au spălat rufele murdare în familie. E adevărat, însă,

că le-au întins la uscat la vecini.

Era atât de bun şi încântat de felul său de a fi, încât nu mai reuşi să
reziste tentaţiei de a se dizolva în propia-i bunătate.

Între gândul gândit pentru tine şi gândul gândit şi rostit pentru alţii se
află locul tău de taină. Un loc care are o proprietate ciudată: cu cât este mai
strâmt, cu atât este mai confortabil.

Cine mizează pe ancestralul din oameni nu pierde niciodată. E

adevărat că nu se ştie dacă-i ajunge viaţa ca să-şi ridice câştigul.

Trecutul vine la noi pe furiş. Viitorul aşteaptă sa-l căutăm.

Bătrânul alpinist se plimba prin parc, amintindu-şi cum se căţăra

odată pe stânci, cu rucsacul greu în spinare. Şi, brusc, simţi însă nevoia să-
şi dea jos, amintirile.

Ca să faci o prostie importantă nu-i destul să fii doar prost. Mai

trebuie să ai şi posibilităţi.

Dintre virtuţi,înţelepciunea pare a fi cea mai apropiată de aura divină.

Pentru că modele de înţelepciune a dat întotdeaună numai cunoaşterea
filtrată prin suferinţă

Binele n-are timp de odihnă.

- S-a stricat timpul?

- Da. Ultimii ani au început să miroase urât.

3
 Ieşirea din ignoranţă aduce cu sine avantaje, după cum aduce cu sine
şi primejdii. Odată învăţat a se raporta la valori concrete, omul poate
deveni mai fericit decât înainte sau, dimpotrivă, poate constata că este mai
nefericit decât ştia că este...
Numai oboseala poate salva lucrurile bune din faţa unui prost harnic.
Astfel privind-o, extinsă la scară socială, oboseala are un rol istoric deloc
neglijabil.

Nu poţi semnaliza cu fascicole de întuneric.

„ Să nu-ţi pierzi speranţa nici în ultima clipă!”

Aşa să fie, dar întrebarea e: în ultima clipă la ce-ţi foloseşte?

Viaţa omului trece ca apa râului...

Pe mal, aceleaşi sălcii plângătoare.

În oraşele mari, din motive lesne de înţeles, nu cântă niciodată cocoşii.

Şi, totuşi, după fiecare noapte, şi aici se crapă de ziuă...

Cauţi ceva. Concentrat asupra căutării, uiţi obiectul căutat. Căutarea

devine importană în sine. Ca viaţa.

În viitorul nostru se află – undeva, cândva – sfârşitul nostru. De aceea

ne punem mereu speranţă în el?!

În fond, mai trainic întotdeauna, în sens biologic, e numai prezentul.

Trecutul şi viitorul ne sunt necesare numai pentru turismul biografic.

De câte ori te uiţi la mine şi nu mă vezi ajung, la concluzia că nu

exişti. Ţie ţi se întâmplă la fel?!

- Până unde mergi? fu întrebat omul, care înainta anevoie, ajutându-

se de baston
- Până unde se îndură drumul acesta de mine, răspunse el.

4
 Oriunde şi oricând poţi ajunge-n deşert dacă în jurul tău e un noian de
absenţe.

Când strigi după ajutor e bine să fii primul care aude. Pentru orice
eventualitate.

A trebuit să mă străbat pe mine însumi, şi încă de mai multe ori, ca

să-mi dau seama că tot ce am vă aparţine vouă.

După ce te-ai certat cu toată lumea, ca să te poţi împăca, trebuie să

începi prin a cădea la pace cu tine însuţi.

Om în toată firea fiind, depui uneori o strădanie considerabilă ca să

înveţi să taci. Pe când erai mic, învăţai fără niciun efort să vorbeşti. Ce s-o
fi întâmplat între timp?

Nu apleca urechea la toate cuvintele nici chiar atunci când sunt ale
tale. Că nimeni nu te vorbeşte numai de bine.

Zăpada creşte căzând. Trebuie să fii un fulg de nea ca să trăieşti

măreţia şi liniştea căderii.

Toate iscoadele trimise în trecutul meu să vadă dacă lucrurile sunt aşa
cum s-au întâmplat odată, ajung înapoi cu veşti proaspete, întrebând din
om şi om, de cel care am fost.
Toate iscoadele trimise în viitorul mei se întorc mereu la altcineva.

O carte este... o prisacă de cuvinte fără odihnă, gata să fie puse la

lucru oricând.

Dumnezeu începe întotdeauna de la marginea puterilor mele.

Să nu credeţi că veşnicia este departe. Spre ea este doar atâta drum, cât
duc pe tălpile lor muritorii.

5
 De la o întâmplare a vieţii la alta, timpul tău trece gol şi resemnat,
asemeni unei cămăşi în căutarea trupului pe care să-i îmbrace.

Tăcerea are greutatea lucrului care o tace. Tăcerea fânului cosit am

simtit-o ca pe o adiere, pe când tăcerea pietrei mi-a strivit degetele.

Tristeţea pe care ţi-o dă sentimentul că eşti muritor nu poate fi

asemuită cu nici o altă tristeţe. Poate, doar cu tristeţea care te-ar
cuprinde,dacă ai descoperi că eşti veşnic.

Ca să devii profund trebuie să urci, nu să cobori.

Draga mea, a mai trecut o vară şi nu ne-am văzut. Trece de-acum

toamna şi iarna şi nu ne vedem. Pentru că eu locuiesc în timp, iar pe tine te
locuieşte netimpul. Dar când voi ajunge şi eu acolo...Numai să ai tu aţă
destulă de croşetat şi eu cuvinte destule de povestit...

În existenţa noastră, obişnuiţa este ca o scorbură într-un copac: locul

de unde începe declinul.

- Drumul acesta duce unde nu trebuie! spuse unul dintre drumeţi.

- Şi eu cred că am nimerit pe drumul pierzaniei, spuse al doilea.
- Să-l ucidem prin lapidare! izbucni furios cel de-al treilea .
Şi începură toţi trei să arunce cu pietre culese de pe câmp. Dar
obosiră şi făcură o pauză, apoi constatară cu surprindere că ei nu ucid
drumul, ci dimpotrivă, îl fac mai trainic şi mai bine conturat. Ba chiar
trebuiră să accepte că niciodată în viaţa lor n-au făcut un lucru mai
lăudabil.
- Şi-acum încotro? întrebă, încurcat, unul dintre drumeţi.
- Eu zic să-ncercăm pe drumul ăsta tot înainte – fu de părere al doilea.
- Bineînţeles! îmbrăţişă ideea cel de-al treilea.
- Doar n-am muncit degeaba să-l salvîm de la pieire, reveni cu avânt
şi entuziasm, cel dintâi.

6
 Acum soarele cobora încet spre orizont, pe scara lui nevăzută, dar
celor trei călători le stătea bine cu drumul lor.

Urcă şi tu să călătorim împreună de-a lungul munţilor. Când munţii se

vor termina, vom călători de-a lungul amintirilor despre munţi. Când
amintirea despre munţi se va termina, ne vom da jos. Pentru că mai
departe, numai călătoria singură ştie cum să continue....

În lipsa întâmplărilor, aud cum moţăie timpul.Asemeni unui bătrân

uşier, uitat de stăpânii săi la o uşă prin care nimeni nu intră, nimeni nu
iese.

Când s-a întâmplat să mă nasc, şi întâmplarea morţii mele a devenit

inevitabilă. Tot ce am reuşit eu să fac a fost s-o amân cu o viaţă, relativă
şi asta ca sens, şi nesigură ca durată.

După ce ai trăit eronat o viaţă întreagă, dai şi tu, pe ultima pagină, o

erată. Să nu creadă lumea că nu ştiai ce faci!

Avea toate şansele să devină pentru mine un sfânt după câtă

generozitate şi înţelegere mi-a arătat. A ratat, totuşi, ocazia, pentru că n-a
reuşit să-mi inspire şi puţină teamă.

Împrumută-mi şi mie o taină, dintre cele multe care te apasă... Astfel

aş putea deveni şi eu aproapele tău.

Prietenul meu, cârcotaşul, îmi spune: „În ultimii şaptezeci de ani, ţara
noastră a traversat, din punct de vedere cultural, două epoci dinstincte:
epoca rezistenţei prin cultură şi epoca rezistenţei la cultură”.
Vreau să-i dau o replică, dar ezit. Parcă cineva îi pictase râsu-plânsu
pe faţă.

Cugeţi – deci exişti! Glumeşti – deci nu exişti degeaba!

7
 Soldat, eşti chiar atât de prost? Nu-ţi dai seama că ţi-ai fixat invers
luneta pe puşcă_
Dimpotrivă, domnule comandant. Am considerat că asta-i cea mai
rapidă metodă de-a îndepărta duşmanul.

- Ce veseli sunteţi! Oare de ce?

- Ca să le facem în ciudă celor trişti!
- Păi...nu-i frumos!
- Dar când ei s-au întristat, fără să ne spună şi nouă o vorbă măcar, a
fost astfel?

Am zburat toată noaptea şi cred că aş fi zburat şi peste zi, dacă în

zori, înainte de-a mă trezi, nu-mi auzeam la ureche reproşul: Băiete, nu se
face să priveşti lumea numai de sus!”

Sunt pe lume şi locuri atât de strâmte, încât alături de tine nici

speranţa ta nu mai încape. Atunci, de cumva o ai, e bine să crezi în ea, dar
să nu o iroseţti, mărturisind-o.

Fii mărinimos cu disperarea mea. Când vrei, tu ştii să minţi atât de

convingător...

Poate că toţi împreună formăm o mare singurătate. Din care ieşim

uneori pentru exerciţii de viaţă.

Avea gândul atât de limpede, încât se vedeau în el toate enigmele

nedezlegate. Aşa cum în apele de munte se văd pietrele ţintuite în
nemişcare.

O, cărţile Dumneavoastră sunt mai utile pentru mine decât vă

închipuiţi. Mai ales seara târziu, când nu pot s-adorm nici în ruptul
capului... Atunci, o scurtă lectură poate face minuni...

8
 Un om care depune o străduinţă să-şi îndrepte greşelile, nu va avea
niciodată timpul necesar să şi le ascundă. Ca urmare, el nu va putea
dobândi calitatea de şmecher şi-n consecinţă, nici funcţia de şef.

Aici a stat o mare dorinţă. Fiţi înţelegători. Trebuie timp ca să mai

poată creşte şi altceva.

- Refuz să mă mai ascund după tăceri vinovate!

- E dificil... După vorbe goale ai încercat?

Toţi au plecat şi-au lăsat în jurul tău locul plin de absenţe. Acum te
strecori tot mai greu printre ele.

- Iar te grăbeşti. Doar nu vrei să ajungi la capătul lumii?

- Chiar asta vreau. Căci data trecută, pe când am ajuns, era noapte.

- Din vara viitoare îmi propun să devin şi eu mai înţelept.

- De ce nu-ţi propui de-acum?
- Ei, de ce.. Pentru că mai am câteva probleme de rezolvat.

Pământul este singurul prieten pe care poţi să-l cultivi săpându-l!

Prostul nu ajunge celebru cu voia lui, dar ajunge celebru pe calea

cea mai scurtă.

Dorinţele fac lesne dintr-o regină , o curtezană, dar nu-i garantează

şi succesul acesteia.

Dacă toţi ne-am apuca să vedem numai viermele din fluture,

superbele privelişti ar deveni jigodii.

Ca să ajungă la certitudini, mintea renunţă la pudoare.

Susţinea că uneori el îşi vede sinele în oglindă. Şi aducea mărturie

grămezi întregi de cioburi.

9
 Şi, în cele din urmă, pasărea din colivie spuse: ce tristă trebuie să fie
lumea, de vreme ce ea se uită la mine numai printre gratii!

Oricât s-ar părea de ciudat, eu cred că în lumea de astăzi sunt

necesare şi organizaţii nonguvernamentale puternice şi adecvate pentru
protecţia oamenilor normali. Astfel, există riscul ca normalitatea să fie
agresată până la transformarea ei într-un handicap grav al lumii
contemporane.

Deasupra izvoarelor neştiute se moare de sete ca în orice deşert.

Dacă toate gândurile noastre ar deveni deodată vizibile, pe multe

ne-am face că nu le cunoaştem sau, robiţi sincerităţii, prin faţa multora
dintre ele am trece cu capul plecat.

Nici un zeu n-a fost făcut să sosească, ci numai să-şi prevestească

venirea.

Şmecheria este la români o boală naţională. Când va fi considerată

şi o boală ruşinoasă, vor apărea şansele tratării ei.

Ion Noja

10