Tema 1.

Conceptele de bază ale ştiinţei

managementului în artă.

1. Noţiuni generale privind managementul.

1.1. Noţiuni generale privind managementul.

Dicţionarul englez, analizând cuvântul management, îl tratează în felul
următor:
1). Modul, felul comportării cu oamenii.
2), Forţa şi arta de conducere.
3). Organul de conducere, unitatea administrativă. Piter Druker, autoritate
americana în domeniul managementului, face astfel da explicaţii;
1). Noţiunea este pur americană şi nu se traduce, nu poate fi tradusă în altă
limbă.
2). înseamnă funcţie, dar şi oameni, care îndeplinesc această funcţie.
3). Arată starea socială a conducătorilor de toate nivelurile.
4). Este un curs teoretic.
5). Este un domeniu al ştiinţei.
În cazul organizaţiilor, care n-au nici o atribuţie la business acest cuvânt nu
prea se foloseşte. Dar totuşi ce înseamnă el în ştiinţa economică?
Pluralitatea teoretică vorbeşte despre faptul ci în literatura de specialitate
veţi întâlni diferite tratări ale acestui cuvânt.
Acelaşi Piter Druker consideră că: managementul este echivalent cu
“persoana de conducere”, persoana care coordonează activitatea celorlalţi şi care
îşi realizează activitatea prin ei.
Jean Gilberth consideră că managementul înseamnă «organizarea, arta de a
conduce, de a administra, sau altfel spus administrarea».
A. Mackenzie consideră că conducătorul operează cu trei elemente - idei,
lucruri şi oameni.
 Din punct de vedere al funcţiei în domeniul de producţie, managementul se
prezintă ca un proces, cu ajutorul căruia un grup de colaboratori îşi îndreaptă
acţiunile spre un scop comun.
Pe de altă parte managementul la J. Massie se prezintă ca un proces social şi
tehnic, cu ajutorul căruia se folosesc resursele, ce influenţează asupra acţiunilor
oamenilor şi se efectuează schimbări pentru atingerea scopului de către organizaţie.
Managementul - este un proces de planificare, organizare a activităţii şi
controlului asupra firmei pentru a coordona resursele umane şi materiale spre
atingerea scopurilor efective. în practică managementul deseori se reduce la un
grup special de oameni atribuţia cărora rezidă în organizarea şi conducerea tuturor
forţelor pentru atingerea scopurilor puse.
Managementul îndeplineşte următoarele funcţii de conducere: prognozarea,
planificarea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.
Sistematizând toate opiniile teoretice despre management, tragem concluzia
că managementul ştiinţific poate fi determinat ca un sistem de măsuri, de metode
prin care se realizează scopurile firmei. De aici rezultă că managementul ştiinţific
are la baza sa următoarea tehnologie:
1. Adoptarea deciziilor - procesul, prin care este relevată în mod conştient o
anumita cale de acţiune, din mai multe variante, în scopul obţinerii rezultatului
dorit;
2. Planificarea - procesul prin care se prevede evoluţia viitoare a acţiunii
prin examinarea diferitelor variante;
3. Organizarea - procesul prin care se determină structura şi repartizarea
funcţiilor;
4. încadrarea personalului - procesul prin care conducerea selectează,
pregăteşte, promovează subordonaţii;
5. Comunicarea - procesul de determinare a performanţelor curente
comparativ cu standardele preconizate;
6. Dirijarea - procesul prin care informaţiile sunt transmise persoanelor
interesate din punct de vedere al obţinerii rezultatului dorit;
 7. Conducerea - procesul prin care activitatea subordonaţilor este îndreptată
spre scopuri comune.
Pentru îndeplinirea acestor funcţii managerii trebuie să aibă următoarele
calităţi (după Henri Fayol) :
1. Să fie sănătoşi şi viguroşi fizic;
2. Să aibă inteligenţă şi capacitate intelectuală;
3. Să posede calităţile morale: insistenţă, bărbăţie la luarea deciziilor,
răspundere, simţul datoriei;
4. Să aibă pregătire profesională bună, studii profunde şi calitative,
5. Să posede următoarele capacităţi de dirijare; prevederea, capacitatea de a
face un plan de acţiuni, deprinderi de organizare, arta de a şti cum să se comporte
eu oamenii, capacitatea de a uni şi dirija forţele multor oameni şi capacitatea de a-i
controla, de a le face observaţii. fără a-i ofensa;
6. Cunoaşterea funcţiilor întreprinderii;
7. O profundă competenţa în activitatea specifică a firmei.
În activitatea lor managerii trebuie să ţină cont de următoarele principii:
1. Orientarea spre om ca bază a managementului. Acesta este principiul
fundamental al firmei, ce propune grija faţa de om drept criteriu de cea mai mare
valoare al firmei, descătuşarea energiei creatoare, acordarea mai multor posibilităţi
de a manifesta iniţiativă şi spirit de întreprinzător.
2. Deservirea ireproşabilă a cumpărătorului. Acesta este principiul de baza al
politicii externe a firmei, care, formulat altfel poate fi redat prin cuvintele: firma
există pentru cumpărători şi existenţa ei depinde de cumpărători.
3. Crearea şi susţinerea microculturii, microclimei în firmă, fapt ce asigură
modul cuvenit de comportare a funcţionarilor.
Cei dintâi care au definit activitatea de conducere la nivel de întreprindere au
fost Taylor şi Fayol.
Taylor: "Arta de a şti precis ce trebuie de făcut cât mai bine şi mai ieftin".
Fayol: "A conduce înseamnă a organiza, a comanda, a coordona şi a
controla".
 Alţi autori susţin că conducerea reprezintă exercitarea funcţiilor
administrative, de dispoziţie, îndreptate spre alegerea şi repartizarea cadrelor,
dirijarea şi educarea lor, controlul asupra activităţii, folosirea mijloacelor
economice de influenţare a colectivelor.
în general conducerea este un proces de influenţă a subiectului asupra
obiectului cu un anumit scop (scop). Această influenţă are loc la nivel de
întreprindere (magazin), asociaţie, minister, după o anumită schemă (algoritm) şi
se producere cu ajutorul unor mijloace (tehnice, organizatorice, economice,
sociale, psihologice).
Pornind de la aceste aprecieri, putem constata, că procesul de conducere,
este influenţarea proceselor productive de către conducători, prin (cu ajutorul) altor
persoane (subalternii).
Această influenţare se pronunţă de regulă în domeniul organizării. Eforturile
de gândire şi acţiune în domeniul organizării sunt şi unul din atributele de bază ale
conducerii, care poate fi privită ca rezultatul efortului de gândire şi acţiune a
conducătorului.
Interdependenţa proceselor de conducere şi producţie e redată în schema 1.

Schema 1. Interdependenţa proceselor de conducere şi producţie.

Proces de producţie
Materie primă Prelucrare Produs

Proces de conducere
Informaţie Efort logic Decizie
 Procesul de conducere, fiind o înlănţuire permanentă de decizii transpuse în
acţiune, asigură echilibrul dinamic al proceselor de producţie.
Procesul de conducere al întreprinderii comerciale presupune parcurgerea
următoarelor etape:
- diagnoza unei situaţii;
- prognozarea variantelor posibile;
- decizia - varianta unică;
- planificarea şi programarea activităţii de realizare a deciziei;
- dirijarea realizării;
- controlul şi rezultatul.
Ştiinţa definită la modul general este - ansamblul sistematic de cunoştinţe
veridice despre realitatea obiectivă (natura şi societatea) şi despre realitatea
subiectivă (psihica şi gândirea)
Obiectul unei ştiinţe se defineşte prin delimitarea câmpului de cercetare a
fenomenelor specifice unui domeniu - de exemplu - în domeniul activităţii de
conducere a întreprinderilor, totalitatea cunoştinţelor de conducere au cunoscut o
integrare sistematică după reguli şi criterii ştiinţifice doar la începutul sec. XX-lea
(lucrările lui Taylor, Fayol).
Ştiinţa conducerii la nivel de întreprindere se constituie ca un ansamblu de
cunoştinţe în continuă dezvoltare, care pe măsura progresului practicii se
perfecţionează continuu.
Elementele de bază, care constituie obiectul perfecţionării sunt:
- teoria legilor şi principiilor utilizate în vederea optimizării activităţii
întreprinderii;
- metodele şi procesele de soluţionare a problemelor cu care este confruntată
activitatea practică de conducere;
- ansamblul mijloacelor tehnice (tehnologice) care asigură conducerii
îndeplinirea funcţiilor sale la toate nivelurile ierarhice;
- colectivul de oameni, legăturile dintre ei, climatul social-psihologic din
colectiv.
 Având în vedere toate acestea, pentru examinarea conţinutului ştiinţei
conducerii, putem folosi schema 2.
Teoria - este o formă de reflectare a realităţii în gândire, o formă de
cunoaştere abstractă, generalizată într-un sistem de noţiuni ştiinţifice, categorii,
legi şi principii.
Teoria ştiinţei conducerii este dependentă de practica conducerii, dar la
rândul ei influenţează direct activitatea practică şi socială. Bazele teoretice ale
ştiinţei conducerii cuprind legile obiective şi principiile cu ajutorul cărora se
explică fenomenele ce acţionează şi se dezvoltă în cadrul întreprinderii. Elementele
teoretice ale ştiinţei conducerii au apărut ca urmare a observării atente a
fenomenelor practice, şi a efectelor de acţiune asupra factorilor tehnici, economici,
sociali din întreprindere.

Schema 2. Elementele principale ale ştiinţei managementului

Teoria Metodologia

Practica Tehnologia

Metodologia - sistema de metode, modul de cercetare folosite cât în teorie,

atât şi în practică, cu ajutorul cărora pot fi înţelese fenomenele şi optimizate
rezultatele.
În teoria conducerii pot fi definite următoarele metode fundamentale:
- economice;
- organizatorice;
- social-psihologice;
 - administrative;
- matematice;
- statistico-economice.
Tehnologia - în cel mai general sens, exprimă modul de conducere, de
realizare a deciziilor. Tehnologia poate fi privită ca un complex de metode folosite
după o anumită schemă (algoritm) pentru a obţine un anumit rezultat.
Practica - nucleul (baza) acţiuni, pentru care a fost creată şi teoria, şi
metodologia şi tehnologia, cu scopul de a optimiza procesul de conducere în
practică. Orice societate se dezvoltă pe baza unui model unde conştient sunt
repartizate împuternicirile.