SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL

MEDIU

Cadrul general

În secolele XIV-XVII statutul internațional al Ţărilor Române este determinat de doi factori:
• raporturile dintre marile puteri vecine;
• obiectivele politice externe româneşti.

Mijloacele folosite de domnitorii români au fost:

– militare până la 1600;
– diplomatice şi militare după 1600.

Statutul politico-juridic Ţările Române:

– au făcut parte, conform dreptului islamic, din „Casa Păcii”;
– se aflau la extremitatea direcţiei strategice de înaintare spre centrul Europei – Viena.

La baza raporturilor româno-turceşti au stat Capitulaţiile care prevedeau respectarea autonomiei

Ţărilor Române, care astfel îşi păstrau instituţiile, principele era domn pământean ales de boieri.

Obligaţiile Ţărilor Române:

 plata tributului;
 daruri pentru reconfirmarea domniei;
 produse (cereale, turme de oi, lemn).
 sprijinirea Porţii cu soldaţi şi salahori în perioada campaniilor militare.

Obligaţiile Imperiului Otoman:

 recunoaşterea autonomiei Principatelor
 turcii nu aveau voie să staţioneze la nordul Dunării;
 turcii nu aveau voie să ridice moschei în aceste zone.

Obiectivele ale politicii externe ale Ţărilor Române:

 lupta pentru menţinerea independenţei politice şi a autonomiei;
 apărarea teritoriului şi a hotarelor ţării;
 prin implicarea în lupta antiotomană ţările române s-au integrat ca un factor important în
cruciadele târzii;
 stoparea tendinţelor expansioniste ale Ungariei şi Poloniei.

Mircea cel Bătrân (1386 – 1418)

Prima etapă a domniei – orientarea moldo-polonă pentru a contracara presiunea maghiară asupra
Ţărilor Româneşti.
A doua etapă – implicarea în lupta antiotomană.
-1391: Imperiul Otoman organizează prima incursiune otomană la nord de Dunăre. Cauze:
- încorporarea Dobrogei la Ţara Românească (1388);
- participarea lui Mircea cel Bătrân la bătălia de la Câmpia Mierlei (Kopssovopolje)
din 1389.
-1395: Tratatul de la Braşov dintre Ţara Românească şi Ungaria prevede sprijin reciproc în
antiotomană .
-În 1395: Baiazid I întreprinde o expediţie în Ţara Românească. Lupta decisivă de la Rovine din
mai 1395 se încheie cu victoria categorică a lui Mircea cel Bătrân.
Consecinţe:
- îndepărtarea pericolului otoman;
- Cruciada de la Nicopole 1396, organizată de regele Ungariei, cu toate că se încheie cu
un eşec îl readuce pe Mircea cel Bătrân, pe tronul Ţării Româneşti pierdut în 1395.
- în 1397 Mircea cel Bătrân respinge un nou atac otoman,
- după 1400 începe perioada de apogeu a domniei lui Mircea cel Bătrân;
La începutul secolului al XV-lea Mircea va relua politica „blocului românesc”profitând
de starea de criză a Imperiului Otoman după 1402 îl susţine la tron pe Alexandru cel Bun în
Moldova (1400).

Iancu de Hunedoara (1441 – 1456)

Situaţia internaţională
- Ungaria şi Polonia profită de declinul puterii domneşti pentru a transforma suzeranitatea
lor într-o hegemonie al Dunărea de Jos.
- - continuă expansiunea otomană în Balcani în timpul lui Murad al II-lea şi Mahomed al
II-lea

Situaţia Transilvaniei
1438 Iancu de Hunedoara (descendent al unei familii de mici nobili români din
Transilvania) devine ban de Severin
1441 Vladislav al III-lea îl numeşte voievod al Transilvaniei

Politica externă – dominată de două obiective:

1442:
- Transilvania este atacată de turci iar Iancu de Hunedoara este înfrânt la Sântimbru;
- Iancu îşi regrupează forţele şi provoacă înfrângerea turcilor la : Sibiu; pe Ialomiţa.
1443 – 1444:
- Iancu organizează „Campania cea lungă” (sept. – dec. 1443), forţele creştine obţin
victorii importante la sud de Dunăre;
Iulie 1444 – tratatul de pace de la Seghedin, favorabil forţelor creştine;
În acest context statele creştine din apus declanşează o nouă cruciadă antiotomană încheiat însă
prin înfrângerea de la Varna (noiembrie 1444).
1448 – bătălia de al Câmpia Mierlei încheiată cu o înfrângerea cruciaţilor;
1451 – armistiţiu pe trei ani între Ungaria şi Imperiul Otoman;
1453 – începe o nouă etapă a expansiunii otomane după cucerirea Constantinopolului
(denunţă armistiţiul cu statele creştine, asediază Belgradul)
– Forţele creştine se regrupează la chemarea papei.
– Iancu de Hunedoara obţine o victorie categorică la Belgrad în iulie 1456
– august 1456 – în plină glorie, moare de ciumă la Zemun.

Vlad Ţepeş (1448; 1456 – 1462; 1476)

Într-un contact internaţional favorabil (se plănuia organizarea unei noi cruciade susţinută de
papalitate):
1459 – Vlad Ţepeş refuză plata tributului;
1460 – încheie o alianță cu Matia Corvin;
1461-1462
- organizează o campanie în sudul Dunării;
- devastează o întreagă regiune.
Consecinţe:
mai-iunie:
- Imperiul Otoman întreprinde o campanie de pedepsire;
- cu forţe net inferioare Vlad Ţepeş aplică tactica „pământului pârjolit”.
16/17 iunie 1462
- „atacul de noapte” în apropiere de Târgovişte;
- victoria obţinută nu poate fi fructificată.
Cauze:
- marea boierime trădează;
- Matei Corvin nu-şi respectă promisiunile.
- Vlad Ţepeş îşi pierdea tronul este arestat şi întemniţat la Buda.

Ştefan cel Mare (1457 – 1504)

Obiectivele politicii externe:

- emanciparea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine:
- lupta antiotomană.
Prima etapă a domniei:
- a menţinut relaţia cu Imperiul Otoman şi plata tributului.
- a acceptat suzeranitatea polonă pentru a înlătura suzeranitatea maghiară;
1465 – Cucereşte Chilia
Consecinţe:
- deteriorarea raporturilor moldo-maghiare;
- 1467 – Matei Corvin organizează o expediţie în Moldova încheiată în decembrie cu
bătălia de la Baia în care Matei Corvin este învins.

A doua etapă a domniei: lupta antiotomană

Măsuri:
- normalizarea relaţiilor cu Ungaria (1475 – tratat de alianţă)
- relaţii bune cu Polonia, Caffa şi Mangop care duceau o politică antiotomană;
- intervine în Ţara Românească pentru punerea unor domnitori favorabili luptei
antiotomane;
- refuză plata tributului.
Consecinţe:
- organizarea unor campanii de pedepsire împotriva Moldovei:
- dec. 1474, trupele turceşti pătrund în Moldova;
- 10 ian. 1475, bătălia de la Vaslui – victorie categorică a lui Ştefan.
Ştefan cel Mare (1457 – 1504)
Imperiul Otoman:
- pregăteşte o nouă campanie împotriva Moldovei;
- cucereşte Caffa şi Mangop;
- vara 1476 – Moldova este atacată de tătari şi turci;
- iulie – în bătălia de la Războieni (Valea Albă) armata moldoveană este înfrântă.

În anii următori Ştefan caută noi aliaţi, dar Veneţia şi Ungaria încheie pace cu turcii.
1484 – Imperiul Otoman cucereşte Chilia, Cetatea Albă.
Consecinţe:
- Ştefan depune jurământ de credinţă faţă de regele Poloniei în 1485 la Colomeea;
- Încercări nereuşite de recucerire a cetăţilor pierdute;
 1487:
- Ştefan încheie pace cu Imperiul Otoman;
- plăteşte din nou tribut Porţii.

A treia etapă a domniei

- deteriorarea relaţiilor cu Polonia;
- ieşirea Moldovei de sub suzeranitatea acesteia;
- 1497 – armata poloneză este înfrântă la Codrii Cozminului;
- 1499 – tratat cu Polonia care consfinţea situaţia Moldovei ca stat independent;
- la moartea sa (2 iulie 1504) Ştefan cel Mare lasă o ţară bogată şi prosperă, liberă şi
cu un prestigiu recunoscut.

Mihai Viteazul (1593 – 1601)

Cauzele războiului antiotoman:

- sporirea obligaţiilor materiale faţă de Poartă;
- creşterea numărului dregătorilor greci în sfat şi a funcţionarilor turci în administraţie;
- ameninţarea cu transformarea Ţărilor Române în paşalâcuri;
- noile raporturi de forţe şi de interese între marile puteri la Dunăre şi în sud estul Europei.

Pregătirea războiului şi desfăşurarea războiului:

- Papa iniţiază formarea „Ligii sfinte”:
- Transilvania, Moldova, Ţara Românească se alătură coaliţiei creştine;
În iarna 1594 – 1595 Mihai Viteazul iniţiază răscoala antiotomană la Bucureşti prin uciderea
creditorilor levantini şi micii oştiri otomane din capitală.
Consecinţe:
-la ordinul sultanului Ţara Românească este atacată de:
- tătari – înfrânţi la Putineiu şi Stăneşti;
- turci – înfrânţi la Şerpăteşti.
- Mihai încheie un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei la Alba Iulia (20 mai
1595) prin care:
* Mihai Viteazul:
- devine membru în alianţa antiotomană;
- devine locţiitor al lui Sigismund Bathory.
* puterea reală revine sfatului domnesc;
* biserica ortodoxă din Transilvania era pusă sub jurisdicţia Mitropoliei de la Târgovişte.
- turcii organizează o campanie de pedepsire a lui Mihai care atinge apogeul în 12/13 august
1595 o dată cu bătălia de al Călugăreni încheiată cu victoria lui Mihai.
- Mihai se retrage spre munţi şi aşteaptă sprijinul principelui Transilvaniei.
- în oct. 1595, cu sprijinul din Transilvania eliberează Târgovişte, Bucureşti, Giurgiu.
- În anii 1597 – 1598 Mihai desfăşoară importante acţiuni politice:
- se eliberează de sub tutela lui Sigismund Bathory;
- încheie pacea cu turcii obţinând confirmarea domniei;
- încheie Tratatul de la mănăstirea Dealu cu Rudolf II obţinând acordarea de sprijin în lupta
antiotomană.
Uniunea politică:
Prin campaniile din anii 1599 – 1600 Ţările Române şi Transilvania sunt reunite într-un
sistem politic coordonat de Mihai Viteazul.
- în 1599 se iveşte o nouă situaţie politică: Andrei Bathory devine principe al Transilvaniei (era
ostil luptei antiotomane şi în bune relaţii cu Polonia) iar Ieremia Movilă era susţinut de Polonia
şi era de acord cu politica acestuia.
 - Mihai Viteazul se hotărăşte să acţioneze:

- în oct. 1599 intră în Transilvania şi câştigă bătălia de la Şelimbăr devinind stăpânul

Transilvaniei.
- adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor români, impunerea statutului de
religie receptă pentru biserica ortodoxă şi reconfirmarea privilegiilor secuilor şi ale micii
nobilime române.

Consecinţe:
- unirea celor trei Ţări Române determină ostilitatea Marilor Puteri;
- Polonia nu acceptă pierderea Moldovei;
- nobilimea maghiară din Transilvania îi este ostilă lui Mihai;
- Rudolf II nu avea încredere în Mihai;
- 16 septembrie 1600; Mihai este înfrânt la Mirăslău şi pierde Transilvania;
- în Ţara Românească este înfrânt de poloni;
- Mihai pleacă în exil şi cere sprijinul lui Rudolf II;
- 3 august 1601; Mihai câştigă bătălia cu Sigismund Bathory de la Gorăslău;
- 9 august 1601; este ucis pe Câmpia Turzii de mercenarii valoni plătiţi de generalul Basta.

SECOLELE AL XVII- XVIII-LEA

Secolul al XVII-lea a reaşezat raporturile internaţionale din spaţiul central şi est

european. Ca urmare a afirmării Rusiei, teritoriul românesc a intrat în zona de influenţă a patru mari
puteri: Imperiul Habsburgic, Polonia, Imperiul Otoman şi Rusia. În această perioadă în care
diplomaţia a rămas cea mai importantă activitate, s-au afirmat câteva personalităţi proeminente:
Vasile Lupu, Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.
În timp ce Transilvania se remarca în politica europeană prin participarea la Războiul de 30
de ani (1618-1648), Ţara Românească şi Moldova îşi consolidează autonomia internă în timpul
domniilor lui Matei Basarab (1632-1654) şi Vasile Lupu (1634-1653). După un secol de politică
defensivă, care urmează sultanului Soliman Magnificul, turcii au reluat ofensiva spre Europa
Centrală, în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea, culminând cu asediul Vienei (1683). Înfrângerea
turcilor la Viena a avut consecinţe deosebite, iar Tratatul de la Karlowitz (1699) a consacrat pierderea de
către Imperiul Otoman a Ungariei şi Transilvaniei, care au trecut în stăpânirea habsburgică.
Domnia lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) în Ţara Românească marchează încercarea de
recâştigare a independenţei prin apropierea de Imperiul Habsburgic. El trimite în 1688 o delegaţie solemnă
la Viena pentru a încheia o alianţă. Moartea domnului schimbă însă din nou termenii problemei, lăsând
noii domnii, a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), alte posibilităţi de tratative în avantajul ţării.
În anii anteriori păcii de la Karlowitz, Ţara Românească şi Moldova, aflate la interferenţa de
interese ale marilor puteri, şi-au conturat programul de eliberare de sub dominaţie otomană, având ca
principii directoare: independenţa politică, integritatea teritorială, domnia autoritară şi ereditară. În
preajma păcii dintre cele două imperii, habsburgic şi otoman, Constantin Brâncoveanu face propuneri
Rusiei în vederea unui război antiotoman (1698). După victoria de la Zenta (1697) contra turcilor
presiunea austriecilor a sporit, astfel că domnul Ţării Româneşti caută o contrapondere în Rusia şi
Polonia.
Aparţinând marii boierimi, înrudit cu Cantacuzinii, Constantin Brâncoveanu a desfăşurat împreună
cu ei şi în final împotriva lor, o politică de echilibru într-o vreme de transformări politice internaţionale.
El a încercat să păstreze autonomia ţării năzuind la eliberarea ei. A înţeles competiţia dintre marile puteri
şi cu deosebire politica expansionistă austriacă în urma ocupării Transilvaniei de către austrieci.
În Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711) încheie o alianţă cu ţarul Petru I şi participă la
războiul ruso-turc care se încheie cu victoria armatei otomane şi cu exilul domnului moldovean în
Rusia. Timp de peste un secol Ţările Române vor fi conduse de domnitori străini (fanarioţi).