Unitate de curs 2.

Obiectul și metoda de studiu al contabilității

1. Obiectul de studii al contabilității și sfera de aplicare

2. Activele entității, clasificarea și caracteristica acestora
3. Sursele de proveniență a activelor (pasivele) și clasificarea lor
4. Noțiuni privind veniturile și cheltuielile, conținutul și componența acestora
5. Operațiunile economice și modificările în componența mijloacelor și surselor acestora
6. Metoda contabilității și elementele acestora

1. Obiectul de studii al contabilității și sfera de aplicare

Obiectul de studii al contabilității este patrimoniul entității. Prin patrimoniul se înțelege totalitatea
bunurilor ce aparțin unei persoane fizice sau juridice, dobândite în cadrul relațiilor de drepturi și
obligații.

Bunuri economice = Drepturi + Obligații

Prin relații de drept se are în vedere situația în care entitatea procură o parte din avere, din surse
proprii, iar prin relațiile de obligații când o parte din avere este procurată din sursele altor persoane fizice
și juridice. De aici, patrimoniul entității poate fi privit sub două aspecte și anume sub aspectul:
 bunurilor economice – care reprezintă averea entității cu conținut material concret (mărfuri,
produse materiale). Acestea constituie activul entității. Caracteristicile de bază a bunurilor
economice sunt utilitatea (capacitatea bunului de a aduce venituri) și valoarea (exprimată în bani)
acestora.
 sursele de formare – care reflectă modul în care entitatea își procură bunurile economice. Sursele
de formare se divizează în surse proprii și surse atrase. Acestea constituie pasivul entității.
Aceste două aspecte ale patrimoniului se află în strânsă legătură, modificarea unuia cauzând inevitabil
modificarea celuilalt aspect. Această legătură poate fi prezentată prin următoarea relație de echilibru global
(general) al patrimoniului:
Bunuri economice = Surse proprii (Capitalul propriu) + Surse atrase (Datorii)

Activ Pasiv

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Contabilitatea nu se limitează numai la studierea situației patrimoniului, dar și a schimbărilor cantitative și

calitative ce au loc în volumul și structura patrimoniului. De aceea, contabilitatea studiază și echilibru intern
al patrimoniului care se exprimă prin formula contabilă:
Rezultatul financiar = Venituri - Cheltuieli
Cheltuielile exprimă efortul efectuat de entitate, iar veniturile – efectul primit. Dacă veniturile depășesc
cheltuielile entitatea obține profit, în caz contrar se obține pierderi.
La nivelul obiectului contabilității acest echilibru este oglindit ca o relație între venituri și cheltuieli și
implicit al unui rezultat obținut prin compararea veniturilor cu cheltuielile. Rezultatul obținut poate fi profit
(beneficiu) sau pierdere.
Rezultat financiar (RF) = Profit (B) sau Pierdere (P);
Profit (B)=Venituri (V) >Cheltuieli (Ch); Pierdere (P) = Cheltuieli (Ch) >Venituri (V)
Venituri (V) = Cheltuieli (Ch) + Rezultat financiar(R) - ecuația de echilibru intern al patrimoniului
Reluând ecuația de echilibru al patrimoniului din momentul To, și o corectăm cu ecuația echilibrului
intern, ajungem la ecuația de echilibru în momentul T 1,

BE = D + O + B
BE = D + 0 + R
BE = D + O – P

1
 Astfel, obiectul contabilității îl constituie nu numai patrimoniul entității, ci și veniturile,
cheltuielile și rezultatele financiare ale activității acestea.
De aici rezultă, că obiectul de studiu al contabilității reprezintă poziția financiară, faptele
economice generate de procesele economice care au loc în cadrul entității și performanțele financiare a
entității.

Principalele trăsături ale obiectului contabilității sunt:

- contabilitatea studiază patrimoniul în expresie valorică ;
- contabilitatea studiază modul de gestionare a patrimoniului, adică prin contabilitate se oferă conducerii
entității informații operative și de sinteză în legătură cu starea patrimoniului și gestionarea acestuia;
- contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului, care este expresia dublei determinări a
patrimoniului;
- contabilitatea studiază echilibrul intern al patrimoniului. Contabilitatea are menirea să înregistreze
starea patrimoniului în clipa în care se naște și apoi să înregistreze evenimentele economice care au loc
și care produc schimbări în echilibrul specific al produselor sau activității economice interne, care
produc transformări calitative și cantitative în volumul și structura patrimoniului.

2. Activele entității, caracteristica și clasificarea acestora

Bunurile economice reprezintă partea activă a patrimoniului care se află în permanență mișcare și transformare
în cadrul circuitului economic, ce aceea se numesc active. SNC ,,Prezentarea situațiilor financiare” activele
reprezintă resurse economice identificabile și controlabile de către entitate ce provin din fapte economice
trecute din a căror utilizare se așteaptă obținerea unor beneficii. De exemplu,

După modul de valorificare, adică modul în care participă la procesul de producție și gradul de lichiditate
(capacitatea unui activ de a se transforma în bani), bunurile economice se clasifică în:
- active imobilizate;
- active circulante.
Activele imobilizate cuprind activele cu termen de utilizare mai mare de un an. În cadrul acestora deosebim:
- imobilizări necorporale (grupa 11);
- imobilizări corporale (grupele 12, 13, 15 și contul 1632);
- investiții financiare pe termen lung (grupa 14);
- creanțe pe termen lung și alte active imobilizate (grupa 16, conturile 161, 162, grupa 17).
Conforma SNC ,,Imobilizări corporale și necorporale” Imobilizările necorporale - reprezintă imobilizări
nemonetare care nu îmbracă o formă materială, identificabile și controlabile de entitate.
. În componența imobilizărilor necorporale se includ :
 imobilizări necorporale în curs de execuție (contul 111), – potrivit aceluiași SNC reprezintă
imobilizări necorporale procurate sau aflate în procesul de creare și de pregătire pentru utilizare după
destinație, precum și imobilizările necorporale inter conexate cu alte imobilizări care necesită lucrări
de pregătire pentru utilizare după destinație;
 imobilizări necorporale în exploatare (contul 112) – imobilizările necorporale transmise în
exploatare sub formă de:
 concesiuni, licențe și mărci (contul 112.1).
Concesiune – este o convenție juridică încheiată între stat și o persoană privată (fizică sau juridică),
prin care aceasta din urmă dobândește dreptul de a exploata pentru o perioadă determinată anumite
servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul obligației de plată periodică a unei redevențe.
Concesiunea se face pe o perioadă fixă (49 ani sau 99 ani), iar redevența poate fi plătită fie ca o sumă
fixă, fie ca un procent din veniturile obținute;
Licențe de activitate – drepturi juridice pentru practicarea unui anumit gen de activitate.
Mărci comerciale – simboluri (denumiri) înregistrate, protejate de stat cu drept exclusiv de utilizare,
pentru identificarea mărfurilor, serviciilor unor persoane juridice și fizice;

 drepturi de autor și titluri de protecție (contul 112.2) – o formă de proprietate intelectuală care conferă
proprietarului dreptul exclusiv de a utiliza lucrările și titlurile oferite.

2
 programele informatice (contul 112.3) – set de documentației tehnică și de exploatare, precum și
complexul de programe pentru sisteme de prelucrare a informației;
 alte imobilizări necorporale (112.4)
În componența imobilizărilor necorporale se include și:
 Fond comercial (contul 115)- conform SNC ,,Imobilizări corporale și necorporale” reprezintă diferența
pozitivă sau negativă dintre costul de intrare și valoarea justă la data tranzacției a părții din activele nete
achiziționate de către o entitate. Acest element se include în componența imobilizărilor necorporale
numai în cazul transferului tuturor activelor sau a unei părți a acestora și, după caz, de datorii și capital
propriu, indiferent dacă este realizat ca urmare a procurării sau a unor operațiuni de fuziune;
 Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale (contul 163.1)

Imobilizări corporale (grupa 12) – cuprind activele care îmbracă o formă materială, au o durată de
funcționare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea întreprinderii și nu sunt destinate vânzării
În această grupă întră:
 Imobilizări corporale în curs de execuție (contul 121) – conform SNC ,,Imobilizări corporale și
necorporale” reprezintă imobilizări corporale procurate sau aflate în procesul de creare și de pregătire
pentru utilizare după destinație până la transmiterea lor în exploatare.
 Terenuri (contul 122) – imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare (de pământ) deținute de
entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă financiară pentru a fi folosite în activitatea entității;
 Mijloace fixe (contul 123) – imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora
depășește plafonul valoric prevăzut de legislația fiscală sau pragul de semnificație stabilit de entitate în
politicele contabile (6000 lei). La determinarea activului ca mijloc fix obligatoriu trebuie să se respecte
faptul că este o imobilizare corporală (adică are un termen de exploatare mai mare de un an și că are o
valoare mai mare de 6000 lei.
 Resursele minerale (contul 125) – reprezintă imobilizări corporale sub formă de costuri capitalizate ale
lucrărilor de exploatare (pregătire spre extracție) pentru care este demonstrată fezabilitatea tehnică și
viabilitatea comercială.
 Active biologice imobilizate (grupa 13) – animalele de muncă și productive (taurii, caii de tracțiune,
vacile, ovinele, porcinele, caprinele etc), plantațiile perene (livezile, viile, pepinierele viticole și pomicole
etc) în curs de execuție și în exploatare.
 Investiții imobiliare (grupa 15) – proprietățile imobiliare în curs de execuție și/sau aflate în folosință,
deținute pentru a fi transmise în leasing operațional sau în scopul creșterii valorii.
 Avansuri acordate pentru imobilizări corporale (contul 163.3)

Imobilizările corporale și necorporale au o durată de utilizare limitată. Ele se utilizează pe parcursul mai
multor perioade și își pierd treptat valoarea care se transmite asupra costului produselor fabricate sau
serviciilor prestate prin amortizare. Nu se supun amortizării terenurile și imobilizările corporale și necorporale
în curs de execuție.

Investițiile financiare pe termen lung (grupa 14) - sunt activele deținute de entitatea-investitor mai mult de
un an, în scopul ameliorării situației sale financiare prin obținerea veniturilor (dobânzilor, dividendelor,
redevențelor). Investițiile financiare conform SNC Creanțe și investiții financiare reprezintă active sub
formă de valori mobiliare cote de participație în capitalul social a altor entități și alte investiții deținute de
entitate în scopul exercitării controlului, obținerii veniturilor sau altor beneficii economice.
În funcție de direcțiile de investire, investițiile financiare pe termen lung se clasifică în:
- Investițiile financiare în părți neafiliate (contul 141) – când investitorul deține până la 20%
din capitalul social al entității în care s-a investit. În cazul dat din partea entității investitoare nu există
nici influență, nici control asupra entității în care s-a investit.
- Investiții financiare în părți afiliate (142) includ investițiile în entitățile asociate, fiice și
asociere în participație. De asemenea se include și împrumuturile acordate părților afiliate.

3
- Creanțe pe termen lung și alte active imobilizate – drepturi ale entității ce decurg din
tranzacții sau evenimente trecute, stingerea cărora se așteaptă să aibă loc într-o perioadă mai mare de 12
luni de la data întocmirii bilanțului. În componența acestora se includ:
 Creanțe comerciale pe termen lung (contul 161.1),
 Creanțe ale părților afiliate pe termen lung (contul 162)
 Cheltuieli anticipate pe termen lung (contul 171) –suma cheltuielilor suportate în perioada de
gestiune, dar care se referă la perioadele de gestiune ulterioare și/sau depășesc pragul de semnificație
stabilit în politicile contabile ale entității și urmează a fi decontate pe parcursul unei perioade mai
mare de 12 luni din data raportării
Exemplul 1. La 08 septembrie 2022 entitatea Alfa a achitat pentru angajații săi valoarea abonamentului la un
club de fitness pentru o perioadă de 24 luni în sumă de 120 000 lei.
În baza datelor din exemplu, entitatea va înregistra în anul 2022 cheltuieli curente în mărime de

Activele circulante (grupa II) materiale –produse- creanțe - numerar

Activele circulante includ:

 Stocuri (grupa 21) – conform SNC ,,Stocuri” sunt acele active care sunt:
a. destinate pentru a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a
activității;
b. în curs de execuție în procesul desfășurării normale a activității sau
c. sub formă de materii prime, materiale de bază și alte materiale
consumabile, care urmează a fi folosite în procesul de producție, pentru prestarea serviciilor și/sau în alte
scopuri gospodărești. Ele se clasifică în:
- materiale (contul 211), destinate utilizării în activitatea de producție;
- obiectele de mică valoarea și scurtă durată (contul 213) – conform SNC ,,Stocuri” reprezintă bunuri
valoarea unitară a cărora nu depășește plafonul stabilit de legislație sau pragul de semnificație prevăzut în
politicile contabile, indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară (de exemplu, instrumente și dispozitive cu destinație generală și specială, utilaj
de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de producție, îmbrăcăminte și încălțăminte specială, dispozitive de
protecție, lenjerie, construcții și dispozitive provizorii, inventar sportiv și turistic și alte obiecte similare);
- active biologice circulante (212) – conform SNC ,,Particularitățile contabilității în agricultură” reprezintă
animale la creștere și îngrășat care includ unele grupe de active biologice mature (de exemplu, iepuri de casă,
animale cu blană, păsări adulte etc.) și imature, cum ar fi animalele tinere (de exemplu, vițeii, purceii, miei) și
animalele din cireada (turma) de bază și trecute la îngrășat.
-producția în curs de execuție (contul 215) – conform SNC ,,Stocuri” reprezintă– bunurile care nu au trecut
toate stadiile de prelucrare prevăzute în procesul tehnologic, precum și produsele nesupuse probelor tehnice și
recepției sau necompletate în întregime, precum și costurile aferente serviciilor și lucrărilor în curs de
execuție;
-produse (contul 216) – conform SNC ,,Stocuri” sunt bunuri fabricate în cadrul entității și care includ:
a) semifabricatele;
b) produsele finite;
c) produsele secundare – bunuri care se obțin în procesul de producție concomitent cu produsele principale și
au o importantă secundară și valoare nesemnificativă față de acestea;
- mărfuri (contul 217)
- avansuri acordate pentru stocuri (contul 163.3)
 Creanțele curente - reprezintă datoriile altor persoane fizice și juridice față de entitatea dată. Acestea
includ:
a) creanțe comerciale curente (contul 221) - generate din vânzarea produselor, mărfurilor și
prestarea serviciilor cu achitare ulterioară (în termenul stabilit în contract);
b) creanțe ale părților afiliate curente (contul 223)
c) creanțe ale bugetului (contul 225) – sume datorate de buget ca urmare a supraplăților aferente
impozitelor și taxelor și care vor fi restituite sau utilizate pentru stingerea obligațiilor fiscale în
perioadele următoare;

4
 d) creanțe ale personalului (contul 226) – avansuri acordate în contul salariului, sumele acordate
titularilor de avans, creanțele privind recuperarea prejudiciului material etc.
e) alte creanțe curente (grupa 23) includ creanțe privind reclamațiile înaintate și recunoscute,
creanțele organelor de asigurare socială și medicală etc.;
f) cheltuieli anticipate curente (contul 261) – suma cheltuielilor suportate în perioada de gestiune,
dar care se referă la perioadele de gestiune ulterioare și/sau depășesc pragul de semnificație
stabilit în politicile contabile ale entității și urmează a fi decontate pe parcursul unei perioade nu
mai mare de 12 luni din data raportării.
.
 Investițiile financiare curente includ investițiile alocate pe un termen care nu depășește 12 luni de la data
raportării și includ:
a) investiții financiare curente în părți neafiliate (contul 251) (valori mobiliare emise de alte
entități, procurate în vederea obținerii de venituri financiare pe termen scurt, cote de participație,
depozite bancare, împrumuturi acordate pe termen scurt părților neafiliate);
b) investiții financiare curente în părți afiliate (contul 252), - valori mobiliare, cote de participație,
depozite, împrumuturi acordate pe termen scurt părților afiliate.
 Numerarul și documente bănești (grupa 24) este reprezentat prin numerarul în monedă națională și valută
străină aflat în casieria entității, în conturile curente, în alte conturi bancare, în expediție și valoarea
documentelor bănești (timbrele de acciz, mărcile poștale, biletele de călătorie plătite, biletele de tratament
și odihnă etc.)

Schematic activele entității sunt prezintate în fig.1.

Activele entității

Active Active
imobilizate circulante

Imobilizări Stocuri
necorporal
e Creanțe
curente
Imobilizări
corporale Numerarul

Imobilizări
Financiare si Investiții
creanțe pe financiare
termen lung curente

Fig.1. Clasificarea activelor entității

Exemplul 2. Din elementele economice de mai jos să se selecteze doar activele imobilizate:
a) desene și modele industriale;
b) producție în curs de execuție;
c) mijloace fixe;
d) instrumente și inventar;
e) împrumuturi acordate pe termen de 2 ani;
f) utilaj destinat instalării;
g) profit nerepartizat al anilor precedenți;
h) licențe de activitate;

5
i) active biologice imobilizate în curs de execuție;
j) rezerve statutare;
k) creanțe comerciale pe termen de 2 ani;
l) avansuri acordate pe un termen de 8 luni.
Sunt posibile mai multe variante de răspuns

Exemplul 3. O entitate la data raportării dispune de următoarele informații:

- costul de intrare a mijloacelor fixe – 4 500 000 lei, inclusiv a clădirilor – 2 500 000 lei, a inventarului și
mobilierului – 2 000 000 lei;
- amortizarea acumulată – 870 000 lei, inclusiv a clădirilor – 570 000 lei, a inventarului și mobilierului – 300
000 lei;
- pierderile din deprecierea clădirilor – 390 000 lei.

Rezolvare:
În baza datelor din exemplu, entitatea va reflecta:
 în rd.080 “Mijloace fixe” din bilanț, valoarea contabilă totală a mijloacelor fixe în sumă
de_____________________, și
 rd. 085 – valoarea contabilă a inventarului și mobilierului în mărime de_____________

3. Sursele de proveniență a activelor (pasivele) și caracteristica lor

Pasivele sau sursele de proveniență sau de finanțare a activelor reflectă modul în care entitatea a dobândit
bunurile economice reflectate în activ fie din finanțare proprie, fie din finanțare străină. Sursele de finanțare
reprezintă partea statică a patrimoniului entității. Ele nu-și schimbă volumul și structura în mod independent,
ci în urma modificărilor bunurile economice din activ, de aceea se numesc pasive. Deci activele cuprind
bunurile economice ca avere concretă și drepturile de creanță, iar pasivele cuprind sursele de formare a acestor
bunuri, ca surse proprii și surse atrase.
Pasivele entității se clasifică în capital propriu și datorii.
Conform SNC ,,Capital propriu și datorii” capitalul propriu este mărimea rămasă în activele entității după
scăderea datoriilor.
Capitalul propriu include:
 capital social;
 prime de capital
 rezerve;
 profit
 rezerve din reevaluare
 alte elemente de capital propriu.

 Capitalul social (contul 331) – conform SNC ,,Capital propriu și datorii” reprezintă aporturile
depuse de către proprietari (acționari, asociați) la constituirea entității. Mărimea acestuia este egală cu
valoarea nominală a tuturor părților sociale (acțiuni, cote-părți) ale proprietarilor entității indicată în
actele de constituire ale entității și/sau alte documente prevăzute de legislație.
Pentru SA – CS mai mare de 20 000 lei
Pentru SRL – marimea este stabilită de fondatori
 Capital nevărsat (contul 313) – partea de capital care a fost subscrisă de proprietari, dar care nu a
fost alocată la momentul înregistrării entității.
 Capital neînregistrat (contul 314) – sunt acțiunile sau cotele fondatorilor neînregistrate la înființarea
sau modificarea capitalului social care nu au trecut înregistrarea în organele abilitate de stat (Registrul
de stat). Adică sunt cotele primite de la fondatori pentru crearea capitalului social după anunțarea și
până la înregistrarea lui.
 Capital retras (contul 315) – o parte din capitalul social răscumpărată de către entitate de la unii
acționari sau asociați. Capitalul retras poate fi revândut sau anulat prin diminuarea capitalului social.
 Prime de capital (contul 317) - diferența dintre prețul de vânzare a acțiunii și valoarea nominală a
acestora
Exemplul 4. La înființarea unei societăți pe acțiuni 5000 de acțiuni ordinare cu valoarea nominală de 10
lei au fost plasate la prețul de 12 lei/acțiune. Înregistrarea de stat a societății a avut loc la 15 mai 202X.
Fondatorii societății pe acțiuni, în conformitate cu actele de constituire, au depus numerarul la valoarea

6
 integrală a acțiunilor în sumă de 60000 lei (5000 acțiuni × 12 lei). Acțiunile societății au fost înregistrate
de Comisia Națională a Pieței Financiare la 28.05.202X.
În baza datelor din exemplu, în mai 201X entitatea va reflecta:
1. capitalul social în sumă de _______
2. numerarul transferat ____________
3. prime de capital ____________________

Mărimea capitalului social se micșorează cu mărimea capitalului nevărsat (contul 313) și a

capitalului retras (contul 315).

Rezervele (grupa 32) sunt alocări din profitul anilor precedenți destinate acoperirii unor pierderi viitoare
imprevizibile. Rezervele se clasifică în:
4. capital de rezerve,
5. rezerve statutare și
6. alte rezerve.
Capitalul de rezerve (contul 321) include rezerve, mărimea, sursele de formare și direcțiile de utilizare ale
cărora sunt stabilite de legislația în vigoare. Astfel, în conformitate cu Legea privind SA, art.46 (1)2) și
Legea privind SRL (art.31 (2)) capitalul de rezervă se formează din defalcările anuale din profitul net până
la atingerea mărimii prevăzute de statutul SA. Volumul defalcărilor se stabilește de adunarea generală și va
constitui nu mai puțin de 5% din profitul net al SA și/sau SRL.
Capital de rezerve trebuie să constituie cel puțin 10% din mărimea capitalului social. Acest capital poate fi
utilizat doar la acoperirea pierderilor sau la majorarea capitalului social .

Rezervele statutare (contul 322), reprezintă acele fonduri a căror constituire din profitul net este stipulată în
statutul de constituire a entității.
Alte rezerve (contul 323) sunt acele ce sunt create prin decizia adunării generale a acționarilor, fondatorilor,
asociaților din profitul net.

Profit (pierdere), în componența căruia se includ:

 Corecții ale rezultatelor anilor precedenți (contul 331) reprezintă modificările sumei profitului
(pierderii) rezultat din corectarea erorilor comise în anii precedenți;
 Profitul nerepartizat (pierdere neacoperită) al anilor precedenți (contul 332) reprezintă profitul
anilor precedenți care a rămas la dispoziția entității și include o parte din capitalul propriu care nu a
fost utilizată sau repartizată între proprietarii entității sub formă de dividende sau venituri din
participații.
 Profit net al perioadei de gestiune (contul 333) - este rezultatul financiar al perioadei curente după
impozitare.
 Profit utilizat al perioadei de gestiune (contul 334) reprezintă profitul anului de gestiune utilizat în
cursul acestui an conform deciziei organului de conducere împuternicit al entității.
Rezerve din reevaluare (contul 343) – surplusul de reevaluare stabilit în urma reevaluării imobilizărilor
corporale.
Alte elemente de capital (contul 344) - alte elemente de capital propriu includ orice elemente ale acestuia
care nu au fost incluse în capitalul social, în rezerve, în profit (pierdere), sau în rezervele din reevaluare. La
entitățile cu proprietate publică ca alte elemente de capital propriu pot fi înregistrate subvențiile aferente
activelor primite de la autoritățile administrației publice.

Datoriile conform SNC ,,Capital propriu și datorii” exprimă obligațiile actuale ale entității ce decurg din
fapte economice anterioare și prin care stingerea (decontarea) cărora se așteaptă să rezulte o ieșire (diminuare)
de resurse care încorporează beneficii economice.
După termenul de achitare datoriile se clasifică în:
- datorii pe termen lung (grupa 41,42) și
- datorii curente (grupa 51, 52, 53, 54).
Persoanele fizice și juridice față de care entitatea are obligații bănești sunt numite creditori. După conținutul
economic datoriile curente se clasifică în:
 Datorii financiare (grupa 51) – care exprimă creditele și împrumuturile primite pe un termen
stabilit și pentru o anumită plată (dobândă) sau gratuit.
 Datorii comerciale (grupa 52), includ datoriile față de:

7
 1) furnizori privind bunurile și serviciile procurate;
2) cumpărători privind avansurile primite în contul livrării ulterioare de bunuri și servicii etc.;
3) locatori privind bunurile primite în leasing.
 Datorii calculate (grupa 53) – includ:
1) datoriile față de personal;
2) datoriile privind contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurare
obligatorie de asistență medicală;
3) datoriile față de buget;
4) alte datorii.
 Subvenții (contul 535.1) - asistență acordată de Guvern, alte autorități ale administrației publice,
instituții și organizații naționale și internaționale sub forma unor transferuri de resurse cu condiția
respectării de către entitate a anumitor cerințe. Subvențiile includ subvențiile aferente activelor și
subvențiile aferente veniturilor. Subvențiile aferente activelor reprezintă subvenții primite sub formă
de active imobilizate sau de mijloace bănești destinate pentru procurarea/crearea și/sau dobândirea în
alt mod a acestor active. Subvențiile aferente veniturilor cuprind toate subvențiile, altele decât cele
aferente activelor. Acestea pot fi destinate acoperirii costurilor/cheltuielilor perioadelor precedente,
curente sau viitoare, sau pentru reducerea datoriilor față de stat și/sau alți creditori.
 Provizioane (contul 538) -– datorii cu exigibilitate sau valoare incertă.

Exemplul 5.
a) de clasificat elementele patrimoniale a fabricii de mobilă Lux, prezentate în tabelul 1 prin bifare în
coloana respectivă.
b) De prezentat relația de echilibru a patrimoniului în baza datelor din tabelul 1.
Tabelul 1.
Elementele patrimoniale ale fabricii de mobilă ,,Lux”
Denumirea elementelor Suma, lei Active Active Capital Datorii
imobilizate circulante propriu
1. Clădire 20 000
2.Credite bancare pe termen lung (3 ani) 150 000
3.Materii prime 100 000
4.Computere 40 000
5.Facturi neachitate furnizorilor 90 000
6.Furnitură 30 000
7.Capital social 100 000
8.Datorii față de buget 20 000
9.Facturi neachitate ale cumpărătorilor 80 000
curente
10. Avansuri primite de la cumpărători 60 000
11. Avansuri acordate furnizorilor pentru 70 000
stocuri
12. Mobilier de birou 45 000
13. Datorii față de salariați 60 000
14. Programe informatice 18 000
15. Avansuri acordate personalului 15 000
16. Produse finite (mobilă) 86 000
17. Rezerve statutare 24 000
18. Profit nerepartizat 70 000
19. Numerar la conturi bancare 70 000

Rezolvare: Relația de echilibru al patrimoniului utilizând datele din tabelul 1 va fi următoare:

AI + AC CP + D
AI CP
AC D
Total active Total pasive

4. Noțiuni privind venituri și cheltuielile, conținutul și componența acestora

8
Contabilitatea studiază nu numai poziția financiară a entității, dar și performanța financiară a acesteia
definită prin profitabilitatea entității. Ecuația folosită în acest sens are următoarea formă:

Rezultatul financiar = Venituri - Cheltuieli

Performanța financiară se determină în baza veniturilor obținute și cheltuielilor suportate în cadrul

activităților desfășurate de către aceasta.
Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub
forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care au drept rezultat
creșterii ale capitalului propriu, cu excepția celor legate de contribuțiile proprietarilor.
In componența veniturilor nu se includ sumele încasate în numele persoanelor terțe, taxa pe valoarea
adăugată, accizele. Modul de constatare și evaluare a veniturilor sunt reglementate de S.N.C. "Venitul".
La constatarea veniturilor trebuie de ținut cont de așa principii de bază ale contabilității ca principiul
contabilității de angajamente și principiul prudenței.
Veniturile ca și cheltuielile entității se grupează pe tipuri de activități:
- venituri din activitatea operațională
- veniturile din alte activități
În componența veniturilor din activitatea operațională intră:
√Veniturile din vânzări (contul 611)
√Alte venituri din activitatea operațională (contul 612)
√ Venituri din dobânzile aferente împrumuturilor acordate (contul 613) – este destinat generalizării
informației privind veniturile care apar din dobânzile aferente împrumuturilor acordate membrilor/debitorilor
Asociațiilor de economii și împrumut, organizațiilor de micro finanțare și altor entități similare ;
√ Venituri aferente mijloacelor cu destinație specială (contul 616) - este destinat generalizării informației
privind veniturile organizațiilor necomerciale sub formă de granturi, donații, alocații, asistență financiară sau
tehnică;
√ Alte venituri (cu excepția veniturilor din activitatea economică) (contul 617) - este destinat generalizării
informației privind veniturile aferente mijloacelor nepredestinate ale organizațiilor necomerciale, a căror
utilizare este condiționată inițial de realizarea unor misiuni speciale și care nu pot fi atribuite la venituri
aferente mijloacelor speciale;
√ Venituri din activitatea economică (contul 618) - este destinat generalizării informației privind veniturile
din activitatea economică a organizațiilor necomerciale.

Veniturile din alte activități includ:

 Venituri din operațiuni cu active imobilizate (contul 621)
 Venituri financiare (contul 622).
 Veniturile excepționale (contul 623)
În dependență de perioada la care se referă veniturile se clasifică în:
 venituri curente – venituri câștigate și recunoscute în perioada de gestiune curentă
 venituri anticipate – venituri câștigate în perioada curentă, dar care se referă la perioadele de
gestiune viitoare.
Exemplul 6. În anul 202x editura periodică Contabilitate și audit a încasat valoarea abonamentului pentru
anul următor în sumă de 600 000 lei.
În baza datelor din exemplu,

Exemplul 7. Se cere: în baza datelor din tabelul, de determinat suma veniturilor din vânzări (VV), altor
venituri din activitatea operațională (AVO), veniturilor din operațiuni cu active imobilizate (VAI), veniturilor
financiare (VF).
Tabelul 4.

9
 Veniturile entității „Plai” SRL pentru I semestru a anului 202X
Nr. Suma,
Tip de venit VV AVO VAI VF
crt. lei
1 2 3 4 5 6 7
1. Venituri din contracte de leasing financiar 15 000
2. Venituri din diferențe de curs valutar 7 300
3. Venituri din ieșirea mijloacelor fixe 8 700
4. Venituri din vânzarea altor active circulante 10 300
5. Venituri din contracte de construcție 7 640
6. Venituri din ieșirea investițiilor imobiliare 23 000
7. Venituri din executarea lucrărilor (de bază) 86 000
8. Venituri din contracte de leasing operațional 6 000
9. Venituri din ieșirea investițiilor financiare 25 000
10. Venituri din vânzarea produselor 175 000
11. Venituri din interese de participare 23 00
12. Venituri din recuperarea prejudiciului material 750
13. Venituri din dobânzi 11 100
14. Venituri din amenzi și penalități 5 250
TOTAL 385 090

Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă
de ieșiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creștere ale datoriilor care contribuie la diminuări ale
capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.
Toate cheltuielile suportate de entitate se clasifică pe tipuri de activități în:
- cheltuieli ale activității operaționale
- cheltuieli ale altor activități
- cheltuieli privind impozitul pe venit
În componența cheltuielilor din activitatea operațională intră:
- costul vânzărilor;
- cheltuielile de distribuire;
- cheltuielile administrative;
- alte cheltuieli din activitatea operațională.
Costul vânzărilor (contul 711) reprezintă valoarea produselor, mărfurilor vândute sau serviciilor
prestate. El este egal cu suma costurilor efectuate de entitate pentru obținerea produselor, serviciilor
sau suma achitată sau care urmează a fi achitată pentru achiziționarea mărfurilor.
În componența costului producției fabricate se includ:
 Costuri directe de materiale – valoarea contabilă a materialelor utilizate nemijlocit la
fabricarea produselor/prestarea serviciilor
 Costuri directe cu personalul – reprezintă remunerațiile, contribuțiile și alte plăți aferente
personalului nemijlocit încadrat în procesul de fabricație a produselor și/sau de prestare a
serviciilor.
 Costuri indirecte de producție - costuri legate de gestiunea și desfacerea subdiviziunilor de
producție ale entității.
Cheltuielile de distribuire (contul 712) reprezintă cheltuielile aferente desfacerii mărfurilor, prestării
serviciilor.
Cheltuielile administrative (contul 713) reprezintă cheltuielile legate de gestiunea entității în
ansamblu.
Alte cheltuieli din activitatea operațională (contul 714)
Cheltuielile aferente dobânzilor calculate (contul 715)
Cheltuielile aferente mijloacelor cu destinație specială (contul 716)
Alte cheltuieli (contul 717)
Cheltuieli din activitatea operațională (contul 718)

Cheltuielile de distribuire, administrative și alte cheltuieli din activitatea operațională se mai numesc
cheltuieli curente.
În componența cheltuielilor din alte activități se includ:
 Cheltuieli cu active imobilizate (contul 721)

10
  Cheltuieli financiare (contul 722)
 Cheltuieli excepționale (contul 723)
 Cheltuieli privind impozitul pe venit (contul 731) – suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe
venit luat în calcul la determinarea profitului net al perioadei de gestiune.

Exemplul 8. Din categoria cheltuielilor activității operaționale fac parte:

a) cheltuieli de protocol (reprezentanță);
b) cheltuieli de distribuire;
c) cheltuieli din diferențe de curs valutar;
d) costuri aferente contractului de leasing operațional;
e) costul vânzărilor;
f) cheltuieli privind impozitului pe venit.
Sunt posibile mai multe variante de răspuns.

5. Operațiile economice și modificările în componența mijloacelor și surselor acestora

Obiectul contabilității nu poartă un caracter static, deoarece contabilitatea înregistrează toate faptele
economice generate de activitatea entității care conduc modificări (majorări, micșorări) în componența
elementelor poziției financiare.
Pe timpul realizării proceselor economice se produc numeroase tranzacții și operațiuni economico-financiare.
Operațiunile economice reprezintă fapte (evenimente) economice ce influențează situația financiară a unei
entități (unități patrimoniale). Acestea pot derula zilnic sute sau chiar mii de operațiuni, care ulterior reprezintă
materia primă pentru rapoartele contabile.
O operațiune poate consta într-un schimb de valori (vânzare, cumpărare, plată, încasare sau credit)
între două sau mai multe părți independente. Operațiune economică poate fi considerat și orice alt fapt
economic care are același efect ca și schimbul, dar nu implică un schimb. De exemplu: pierderi cauzate de
incendii, inundații, furt, amortizarea sau degradarea fizică a mașinilor și utilajelor, sau acumularea zilnică a
dobânzilor.
Astfel, contabilitatea studiază și înregistrează modificările, care au loc în volumul și structura activelor,
capitalului propriu și datorii în urma faptelor economice generate de activitatea entității.
În cadrul circuitului economic ce are loc într-o entitate, procesele (faptele) economice se desfășoară sub forma
de procese de:  achiziție;  producție;  desfacere.
Procesul de achiziție (aprovizionare) are loc în toate categoriile de entități și cuprinde operațiile
privind dotarea entității cu materii prime și materiale, mărfuri necesare procesului de producție sau circulație,
precum și anumite cheltuieli de aprovizionare: cheltuieli de transport, taxe vamale, comisioane, cheltuieli de
încărcare-descărcare, recepție.
Procesul de producție este oglindit în obiectul contabilității cu ajutorul conturilor în care se
înregistrează consumul de muncă vie și materializată. În procesul de producție are loc operațiuni economice de
consum a materiei prime, energiei, apei, combustibilului, pieselor de schimb, amortizarea și întreținerea
imobilizărilor cu destinație de producție, calcularea salariului personalului secțiilor de producție etc.
Obiectivul final al contabilității fiind formarea costului efectiv a produselor fabricate (serviciilor prestate,
lucrărilor executate)
Procesul de desfacere ca ultimul moment al procesului reproducției, are loc în toate entitățile și
cuprinde expedierea și vânzarea produselor, lucrărilor executate, serviciilor precum și relațiile financiare și de
creditare. Procesul de desfacere încheie circuitul economic al entității în care se totalizează cheltuielile legate
de livrare (costul produselor vândute și a cheltuielilor de distribuire), precum și veniturile din vânzări. Scopul
final a contabilității în acest proces este determinarea performanței financiare a entității (profit sau pierdere).
Numerarul obținut din vânzări este utilizat pentru prelungirea circuitului economic, începând din nou
următorul proces de achiziție.
Faptele economice care au loc în procesele economice generează modificări în poziția financiară ,
precum și în performanța entității. Această influență asupra poziției financiare a entității are loc prin prisma
modificărilor existențelor a elementelor de activ și pasiv, precum și prin prisma performanței entității (fig.3)
Din figura se observă, că poziția financiară a entității constituie resursele de care dispune entitatea la
începutul perioadei de gestiune. În procesul desfășurării activității au loc diverse fapte economice aferente
utilizării existențelor de resurse, procurărilor unor resurse suplimentare care se utilizează în procesul de
producție sau prestării serviciilor. Resursele utilizate se regăsesc în costurile produselor finite la vânzarea
cărora acestea se trec la cheltuieli, iar vânzarea lor reprezintă venituri. Faptele economice generate de
activitatea entității produc modificări în poziția financiară a entității. Totodată, în baza veniturilor și

11
 cheltuielilor înregistrate în urma vânzărilor se determină performanța financiară a entității, care la sfârșitul
perioadei de gestiune va modifica capitalul propriu ca parte componentă a poziției financiare. În cazul obținerii
de profit capitalul propriu se va majora , iar în cazul înregistrării pierderii – se va micșora.

Poziția financiară inițială a entității

Ao = CPo +Do

Utilizarea resurselor în circuitul Înregistrarea faptelor economice

economic al entității în contabilitate

Modificări în Poziția financiară Determinarea performanței

a entității financiare a entității

A(+,-) CP (+,-) D (+,-) Înregistrarea Înregistrarea

veniturilor (+) cheltuielilor
(+)

Rezultat financiar R= V-Ch

Profit (R+) = V>CH Pierdere (R-) =
V<Ch

Poziția financiară a entității modificată A1 = CP0+R(+/-) +D1

Fig.3 Modificări în componența elementelor de activ și pasiv

6. Metoda contabilității și elementele acesteia

Contabilitatea, ca disciplină științifică, având un obiect propriu de cercetare și o terminologie proprie,

dispune și de o metodă specifică de cercetare. Între obiectul și metoda contabilității există o legătură de
interdependență, în sensul că obiectul definește ce trebuie studiat, iar metoda – modul în care obiectul trebuie
studiat.
Metoda contabilității este definită ca fiind totalitatea principiilor, procedeelor și instrumentelor folosite de
contabilitate la studierea obiectului său (adică a poziției financiare și a performanțelor, precum și a
modificărilor).
Metoda contabilității dezvăluie esența obiectului, evidențiază modificările intervenite în patrimoniul
entității, permite de a stabili structura surselor proprii și atrase, dă posibilitate de a determina veniturile,
cheltuielile și rezultatele financiare ale entității precum și o serie de alți indicatori ce caracterizează starea
patrimonială a entității.
Metoda contabilității cuprinde trei categorii de procedee:
 Procedee comune tuturor științelor
 Procedee comune științelor economice
Procedee specifice contabilității.
Procedee comune tuturor științelor
 observația - este faza inițială a cercetării pentru orice științe. Ea permite evidențierea fenomenelor
și proceselor care, având conținut economic și fiind evaluabile în bani vor fi incluse în obiectul de studiu al
contabilității;

12
  raționamentul - este un procedeu al contabilității, deoarece procesele și operațiunile economice
ce se înregistrează în contabilitate, mai întâi de toate, se supun unei analize logice din punct de vedere a
necesității, corectitudinii și conținutului lor. Raționamentul permite de a efectua concluzii de valoare în baza
informației pe care o deține contabilitatea;
 comparația - se folosește pentru determinarea asemănărilor și deosebirilor dintre două elemente
omogene ale obiectului contabilității, în scopul formării unor concluzii. Astfel, de exemplu, prin compararea
veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul financiar al entității.
 clasificarea - are menirea de a grupa elementele obiectului contabilității care au trăsături
comune separându-le de elementele care au trăsături diferite. Prin clasificare se grupează activele, pasivele,
veniturile, cheltuielile, operațiunile economice etc.
 analiza - reprezintă un procedeu științific de cercetare a unui întreg prin divizarea și studierea
fiecărui element al acestuia.
 sinteza - se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex. Ea se folosește
pe scară largă de metoda contabilității la gruparea și centralizarea datelor pentru generalizarea concluziilor
obținute în urma analizei.
Procedee comune științelor economice
 documentarea - constă în urmărirea și reflectarea totală și permanentă a operațiunilor economice
în documente cu scopul obținerii datelor necesare pentru ținerea contabilității curente și exercitarea controlului
asupra acestora. Documentul este un act în scris care oferă dreptul la efectuarea operațiunii economice sau
confirmă executarea acesteia. Cerințele de bază privind întocmirea documentelor primare sunt stipulate în
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017. Numai după documentarea
operațiunilor economice acestea pot fi reflectate în conturi.
 evaluarea - este procedeul ce permite exprimarea valorică (în bani) a elementelor patrimoniale și
operațiunilor economice. Elementele patrimoniale se exprimă în diferite etaloane (naturale, timp,
convenționale etc). dar numai după aducerea acestora la un numitor comun prin exprimarea lor în etalon
monetar, ceea ce se realizează prin evaluare, contabilitatea își poate realiza funcțiile.
 calculația - este un ansamblu de operațiuni matematice prin care se determina valoarea unei sau
alei mărimi. Calculația are o sferă largă de aplicare în contabilitate și se utilizează la determinarea costului de
intrare a activelor, la determinarea rezultatului financiar etc. Unul din obiectivele de bază ale calculației este
determinarea costului de producție prin acumularea costului și repartizarea acestora pe tipuri de produse.
Rezultatul calculației se află în legătură strânsă cu modul în care au fost evaluate elementele ce participă la
calculație.
 inventarierea - este acel procedeu ce permite compararea datelor din contabilitate cu datele
faptice pentru stabilirea situației reale a patrimoniului entității. Inventarierii se supun atât bunurile materiale
(mijloacele fixe, stocurile, numerarul etc.), cât și creanțele și datoriile entității.
Procedee specifice contabilității
 Bilanțul - este un procedeu și un document contabil care reflectă sintetic în expresie valorică, în
activ bunurile economice, iar în pasiv sursele de constituire a acestora. Cu ajutorul bilanțului se prezintă
poziția financiară a entității la un moment dat (de regulă, la finele perioadei de gestiune) în expresie valorică
(în lei)
 Contul - este acel procedeu prin care elementele patrimoniale sunt individualizate și reflectă
existențe și mișcările (creșterile sau micșorările acestora) pe parcursul perioadei de gestiune. Contul se
constituie din două părți: partea stângă denumită – debit, iar partea dreaptă – credit. Înregistrarea creșterilor
sau micșorărilor în debitul sau creditul contului depinde de conținutul economic al acestora și după funcția
contabilă care vor fi studiate în mod detaliat în temele următoare.
 Dubla înregistrare - procedeu de bază al contabilității care presupune înregistrarea oricărei
operațiuni economice concomitent în debitul unui cont și creditul altui cont în aceiași sumă.
 Balanța de verificare - asigură verificarea corectitudinii înregistrărilor în conturi, legătura dintre
conturile sintetice și analitice și permite depistarea greșelilor ce puteau fi comise în procesul evidenței
contabile. Balanța de verificare este documentul pe baza căreia se întocmește bilanțul și asigură respectarea
principiului dublei reprezentări.

13