TEMPERAMENTUL

CARACTERIZARE GENERALA

Temperamentul constituie latura dinamico-energetica a Personalităţii.

Temperamentul, desi are o conditionare biologica directa si ereditara, dobandeste valente si
sens real numai in plan psihocomportamental.
Temperamentul se manifesta in orice situatie, fiind prima determinatie a Personalităţii care
se impune nemijlocit observatiei. Asa se explica de ce, primele descrieri si clasificari ale lui
dateaza inca din antichitate (Hippocrate, Gallenus).
Prin temperament omul influenteaza mediul social care la randul lui afecteaza temperamentul.
Influenta ereditarului asupra psihocomportamentului nu este directa, ci mediata, filtrata de
sociocultural.
Psihologul care va fundamenta din punct de vedere psihologic tipologia temperamentelor
in perechi de trasaturi polare va fi Carl Gustav Jung. El arata ca asa cum in viata, in natura, in
societate intalnim fenomene polare (viata-moarte, sanatate-boala, zi-noate) tot asa si
personalitatea umana este diferit orientata; fie spre afara, spre exterior, fie spre propria sa
interioritate subiectiva, primii fiind numiti extravertiti, iar ceilalti introvertiti. Persoanele la
care aceste orientari nu sunt evidente, echilibrul lor fiind nota lor distinctiva, poarta denumirea de
ambivert.
Extravertitii sunt inclinati catre dinamismul vietii practice, catre circumstantele externe,
fiind de aceea mai sociabili, comunicativi si usor adaptabili, vioi si expresivi.
Intovertitii se indeparteaza de obiecte pentru a se concentra asupra psihicului propriu, de
unde tendinta de izolare, de inchidere in sine.
Mai sunt dezbatute si alte clasificari, dar ramane ca punct de referinta aceasta a lui
C.G.Jung.
De-a lungul timpului s-a incercat si chair s-au stabilit mai multe tipuri temperamentale, s-
au facut clasificari si s-a incercat incadrarea oamenilor intr-o anumita tipologie, relativ
dominanta. De aceea ne propunem si noi sa facem o incursiune in randul acestor tipologii pe care
speram sa le gasiti daca nu folositoare, macar interesante.

Tipologii Temperamentale

Aceste tipologii pornesc de la luarea in considerare a unor substante existente in corpul

omenesc. Dar fiind faptul ca aceste substante pot fi lichide sau solide, au fost elaborate tipologii
corespunzatoare. Hipocrate si Galenus au pus bazele clasificarii temperamentelor diferitele
umori prezente in corpul omenesc (sange,limfa, bila galbena, bila neagra).
Daca la o persoana predomina singele, deci irigatia bogata, vasele dilatate, pulsul amplu
si plin, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare, fericita, va fi destinsa, satisfacuta, optimista.
Cand predomina limfa cu functii incetinite si amortite, fata va avea trasaturi rotunjite, va
fi letargica, apatica, iar psihocomportamental persoana respectiva va fi lenta, rabadatoare, inerta.
Predominanta bilei galbene, produsa de ficat, revarsata in sange, se asociaza cu fata
rigida, cu proeminenta oaselor fruntii, arcadelor, nasului, persoanele respective fiind violente,
pasionante, impulsive.
La pesroanele la care organismul este impregnat de bila neagra care genereaza
intensitatea si profunzimea reactiilor nervoase, fata va fi svelta, delicata, ochii plecati, gura

1
amara, iar psihocomportamental acestea vor fi predispuse spre interiorizare, autoanaliza,
concentrare.

Tipologia lui Hippocrate

Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este
inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si
se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.
Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa,
schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective
sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau
deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.
Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de o
rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea
ce face. Fire inchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.
Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine,
melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

Tipologia lui Pavlov

Explicare diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov,
de caracteristicile sistemului nervos central:
 Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin
rezisetnta mai mare sau maica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale.
Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puernic si sistem nervos
slab;
 Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in
functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sisetmul nervos este
mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
 Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si
inhibitia). Daca ele au forte aproximaiv egale, se poate vorbi despre sistem nervos
echilibtrat.
Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.
Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:
1. tipul puternic – neechilibrat – excitabil (corelat cu tetmperamentul coleric)
2. tipul puternic – echilibrat – mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
3. tipul puternic – echilibrat – inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
4. tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

Tipologia lui Jung si Eysenck

Psihiatrul elvetian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in
afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati
predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati
predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.
Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg
sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. Introvertitii sunt firi inchise, greu de
patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili.
Psihologul englez Hans Eysenck reia aceasta distinctie a lui Jung, amplificand cazuistica
probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima
2
stabilittatea sau instabilitateta emotionala a subiectului. Eysenck a reprezentat cele doua
dimensiuni pe doua axe perpendiculare, obtinand tipurile extravertit – stabil, extravertit –
instabil, introvertit – stabil si introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru
temperamente clasice.

Tipologia scolii franco – olandeze

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mul

mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston
Berger. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si rasunetul. Din
combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale.
Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii
au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii
sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.
Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o
continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva
vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu.
Rasunetul se refera la ecoul pe care il auasupra noastra diferite evenimente, impresii. Acele
persoane la care evenimentele, chiar neinsemnate, au un puternic ecou sunt numite persoane
secundare. Persoanele la care ecoul evenimentelor este mic este numite persoane primare.
Exista opt tipuri de temperament: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi,
activi,primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi,
primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari),
apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

APTITUDINEA
Aptitudinile reprezintă un complex de procese şi însuşiri psihice individuale, structurate
într-un mod original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activităţi.

Clasificarea aptitudinilor

Criteriul cel mai larg acceptat in acest scop este sfera de solicitare si implicare in cadrul
activitatii.
Pe baza lui, au fost delimitate:
1) aptitudini generale
2) aptitudini speciale
1) Aptitudinea generala este socotita acea aptitudine care este solicitata si intervine in orice
fel de activitate a omului sau in rezolvarea unor clase diferite de sarcini.
Aptitudinile generale alcatuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ,
care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditii variabile ale mediului.
Ele pot fi impartite senzorio-motorii si intelectuale.
2) Aptitudini speciale sunt structuri instrumentale ale personalitatii care asigura obtinerea
unor performante deasupra mediei in anumite sfere particulare de activitatea profesionala.
 Dupa obiectul de referinta, atitudinile se impart in 2 categorii:
1. atitudinile fata de sine
2. atitudinile fata de societate
Atitudinile fata de sine reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza:
1. autoperceptiei si autoevaluarii
2. a perceptiei si evaluarii celor din jur
 La diferiti indivizi, ea se poate structura pe grade de autoevaluare diferite:
3
 - autoevaluare obiectiv-realista, asigura cele mai bune premise psihologice de
relationare;
- autoevaluare in hiper (supraestimare), induce trasaturi etichetate de cei din jur ca
negative – aroganta, dispret, complex de superioritate – si creeaza serioase probleme de adaptare
la grup;
- autoevaluare in hipo (subestimare), favorizeaza trasaturi caracteriale
nefavorabile pentru sb. – modestie exagerata, neincredere in sine, complex de inferioritate.
Atitudinile fata de societate se diferentiaza si se individualizeaza potrivit
diversitatii ,,obiectelor” si ,,situatiilor” generate de realitate.
- atitudinea fata de munca
- atitudinea fata de normele, principiile si etaloanele morale;
- atitudinile fata de diferitele institutii (familie, scoala, armata)
- atitudinea fata de structura si forma organizarii politice;
- atitudinea fata de ceilalti semeni.

INTELIGENŢA
Pentru psihologi, inteligenţa este capacitatea de a înţelege lumea, de a gândi raţional şi de
a folosi eficient resursele în situaţia întâlnirii unor obstacole sau provocări.

MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE INTELIGENŢEI

1. MODELUL PSIHOMETRIC

Lewis Terman arată că vârsta mentală este distanţa parcursă între vârsta noului
născut şi inteligenţa adultă. QI-ul este viteza, adică raportul dintre distanţa parcursă şi
timpul necesar parcurgerii ei, cu alte cuvinte raportul dintre vârsta mentală şi vârsta
cronologică.

Vm

QI = X 100, ambele vârsta fiind exprimate în luni.

Vc

2. MODELUL GENETIC

Este preocupat de problema genezei inteligenţei. Reprezentantul acestui curent

este Jean Piaget care porneşte de la ideea că inteligenţa este o relaţie adaptativă, printre
altele, între organism şi lucruri. Adaptarea este echilibrarea între asimilare şi acomodare.
Echilibrarea este de fapt conduita inteligentă, care se elaborează treptat, în stadii,
precumpănitor prin acomodare, adică prin restructurare şi reorganizare mintală.
3. MODELUL NEUROPSIHOLOGIC(arii cerebrale ale creierului)
Inteligenţa apare ca fiind amalgamul a două stiluri diferite de percepţie, reamintire şi gândire,
fiecare cu avantajele lor separate.
Howard Gardner introduce noţiunea de inteligenţă multiplă, cu şapte tipuri:
1. inteligenţa lingvistică (abilităţi implicate în producţia şi folosirea limbajului);
2. inteligenţa muzicală (abilităţi în sarcini care implică muzica);
3. inteligenţa logico-matematică (abilităţi în rezolvarea de probleme şi gândirea ştiinţifică);
4. inteligenţa kinestezică a corpului (abilităţi în folosirea întregului corp sau ale unor
porţiuni ale corpului în soluţionarea unor probleme sau construirea unor produse: dansatori, atleţi,
actori, chirurgi);

4
5. inteligenţa spaţială (abilităţi implicând configuraţii spaţiale: artişti, arhitecţi);
6. inteligenţa interpersonală (abilităţi de interacţiune cu alţii, cum ar fi sensibilitatea la
stările, motivaţiile, intenţiile altora etc; abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, de a cunoaşte ce-i
motivează pe oameni, cum muncesc ei, cum poţi să coopereui mai bine cu ei: profesori,
politicieni, lideri spirituali etc.);
7. inteligenţa intrapersonală (cunoaşterea aspectelor interne ale cuiva; accesul la
sentimentele şi emoţiile cuiva; abilitatea de a se întoarce spre s
Vârsta la care structurarea inteligenţei se consideră încheiată: - au existat discuţii aprinse: 14 ani
sau 21-25 ani.
Dezvoltarea inteligenţei are o traiectorie semnificativ mai scurtă decât alte capacităţi, îndeosebi
unele aptitudini speciale. Ca atare, performanţa într-o activitate complexă specifică este
condiţionată de alţi factori: nivelul unor aptitudini speciale, motivaţia, atitudinea, voinţa etc.

CREATIVITATEA

Creativitatea integreaza in sine intreaga personalitate si activitate psihica a individului iar

la randul ei, se subsumeaza si integreaza organic in structurile de personalitate devenind astfel
una dintre dimensiunile cele mai complexe ale personalitatii.
Dupa Guilford personalitatea creatoare se distinge prin:
- fluiditate
- flexibilitate
- originalitate
- elaborare
- sensibilitate fata de probleme
- capacitate de redefinire.
Lowenfeld stabilea unele caracteristici relativ asemanatoare:
- sensibilitatea pentru probleme
- receptivitatea pentru orice
- identificarea cu problemele altor oameni si culturi
- variabilitatea ideilor
- capacitatea rapida de adaptare la orice situatie
- originalitatea
Taylor : anumite trasaturi ale P cum ar fi :
- lipsa de ingamfare
- toleranta fata de situatiile ambigui
- incredere in propria activitate creatoare
- sunt definitorii pentru personalitatile creatoare
Pentru caracterizarea persoanelor inalt creative, in afara metodei descrierii si
autodescrierii, s-a utilizat si metoda studierii familiilor cu persoane creative.
S-a descoperit ca oamenii creativi nu-si petrec de obicei copilaria intr-un climat de
dragoste si caldura paterna, dimpotriva relatiile dintre ei si parintii lor sunt reci si distante, bazate
pe incurajarea gandirii si actiunii independente.
Studiul a 100 de persoane exceptionale intre 17-35 ani (matematicieni, olimpici) a
demonstrat ca acestea au fost de timpuriu absorbite de lumea stiintei, sportului, multe cazuri
parintii practicand profesiunile respective.
Prin creativitate, P umana se inscrie intr-un orizont axiologic, omul valorindu-se pe sine
insusi.
Factorii creativitatii
Factorii interiori-structurali sunt de natura psihologica.
Se subdivid in 3 categorii:

5
 - intelectuali (se refera la inteligenta si la gandirea creatoare, cu forma ei
sentiala gandirea divergenta, orientata spre solutii)
- afectiv-motivationali (dezlantuie, sustin si orienteaza creativitatea;
curiozitatea, pasiunea, cresterea tensiunii motivationale, tendinta de
autorealizare, tendinta de a comunica sau nevoia de nou si de claritate
impulsioneaza creatia)
- de personalitate (atitudinali, aptitudinali, temperamentali – cresc sau
franeaza potentele creatoare ale individului; initiativa, tenacitatea, atitudinea
activa fata de dificultati, asumarea riscului, indrazneala in gandire faciliteaza
creatia, pe cand indecizia, audescurajarea, timiditatea excesiva, frica de
critica sau de esec o inhiba)
Factorii exterior-conjuncturali sau socioculturali sunt legati de particularitatile sociale,
istorice, de oranduirea, clasa sociala, de grupul caruia apartine individul, de conditiile materiale
favorabile sau precare, ca si de ceea ce am putea numi ,,spiritul timpului”.
Factorii psihosociali se refera la ambianta relationala, la climatul psihosocial in care
traieste individul.
Climatele destinse, cooperatoare bazate pe incurajarea schimbului de idei favorizeaza
creatia, in timp ce cele tensionale, conflictuale, rigide, conformiste o franeaza.
Factorii socio-educationali sunt legati de nivelul educational, de prezenta sau absenta
influentelor educative ale familiei, procesului de invatamant, colectivelor de munca, etc.
Analiza factorilor creativitatii indeamna spre distingerea neta a potentialului creator de
creatia ca atare.
CARACTERUL

Caracterul constituie profilul psihomoral al individului, manifestat in consistenta relatiilor

interpersonale si in activitatea sa. Constituie trasaturi de caracter, insusiri ca: onestitatea,
modestia, spiritul colectiv, solicitudinea, simtul de raspundere, sarguinta, care figureaza si in
limbajul curent.

 STRUCTURA CARACTERULUI.

Caracterul prezinta doua segmente:

a)   un segment directional, de orientare, format din telurile activitatii, drumul de viata ales,
valorile pe care individul le recunoaste si le ilustreaza practic prin conduita;

b)   un segment efector, care cuprinde mecanismele voluntare ale conduitei, vointa fiind coloana
de sustinere a caracterului, de unde si definitia: caracterul=vointa moral organizata.

Caracterul se dezvaluie in primul rand in faptele de conduita in relatiile cu ceilalti, cu grupul mai
restrans sau mai larg. Aceste acte de conduita/relatii cu altii releva “pozitiile” specifice pe care
persoana le adopta fata de societate, fata de ceilalti oameni, fata de munca si fata de sine. Aceste
pozitii reflecta ceea ce numim atitudini iar caracterul ne apare ca un sistem de atitudini si
trasaturi. De aici, definitia data de P. Popescu-Neveanu: caracterul este un sistem de atitudini
proprii subiectului, exprimate de el constant in comportament, avand o relevanta semnificatie
social-umana si definindu-l individual pe subiect din punct de vedre axiologic.