Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018

prof.logoped Corina Don

DEZVOLTAREA COGNITIVA LA PRESCOLARI SI SCOLARI

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ
ATENTIA
Procesarea selectivă a informaţiilor din mediu poartă numele de atenţie. Acest proces este
fundamental pentru supravieţuire din două motive. În primul rând avem o capacitate limitată
de procesare (percepere) şi reţinere a informaţiei. În al doilea rând, atenţia asigură coerenţa
comportamentului prin faptul că în momentul în care vrem să realizăm o sarcină, să atingem
un scop, atenţia ne ajută să ignorăm toate informaţiile care nu sunt relevante (Miclea, 2003).
Două achiziţii sunt extrem de importante la vârsta preşcolară: atenţia executivă şi shifting-ul
atenţional (comutarea atentiei).
Atenţia executivă reprezintă capacitatea de focalizare (centrare) pe ceea ce este relevant
pentru sarcină. La 2-3 ani este slab dezvoltată, copiii având o distractibiltate crescută (nu pot
rămâne focalizaţi pe sarcină), care este redusă pe parcurs prin mărirea perioadei în care un
copil rămâne implicat într-o activitate: la 2-3 ani (aprox 5 minute), la 3-4 ani (aprox. 10
minute), la 5 ani (aprox. 15-20 minute), urmând ca după vârsta de 6 ani copilul să poată fi
atent pentru o perioadă de 30-40 minute.
Shifting-ul atenţional se referă la capacitatea de a muta atenţia de la o sarcină la alta. Într-o
probă în care îi prezinţi copilului mai multe obiecte şi îi ceri prima dată obiecte care se
aseamană după culoare şi apoi obiectele care se aseamănă după formă, un copil de 3 ani
perseverează (continuă să dea obiectele după culoare, chiar dacă a înţeles cerinţa) pe când un
copil de 4-5 ani reuşeşte (trece cu uşurinţă de la gruparea în funcţie de culoare, la gruparea în
funcţie de formă). La 3-4 ani cele două procese (atenţia executivă şi shifting-ul atenţional) se
află în conflict: cu cât copilul îşi focalizează mai bine atenţia într-o sarcină, cu atât mutarea
atenţiei la altă sarcina este mai dificilă (Jones et al., 2003). Abia odată cu înaintarea în vârstă
sistemul cognitiv al copilului va utiliza cele două abilităţi sincronizat, adaptând aportul
fiecăreia în funcţie de tipul de sarcină.
MEMORIA
(metamemoria şi memoria autobiografică) Metamemoria, o componentă a metacogniţiei,
presupune înţelegerea faptului că propria memorie funcţionează în anumite moduri, că are
limite, că este mai bună în anumite condiţii decât în altele şi că poate fi îmbunătăţită prin
diferite metode. Această abilitate, cu rol important în învăţarea şi utilizarea cunoştinţelor,
apare la vârsta preşcolară şi poate fi evidenţiată printr-un joc în care este ascuns un obiect
atractiv în prezenţa copilului şi este urmărit comportamentul acestuia. Fiind motivat să-şi
amintească unde este ascuns obiectul, preşcolarul foloseşte câteva strategii de memorare
(Schaffer, 2007): repetarea (ex.: repetiţie subvocală, observată prin intermediul mişcării
buzelor), organizarea (ex.: liste aleatoare de animale, mâncare şi mobilă ordonate în funcţie de
categorie), elaborarea (ex.: construirea unei propoziţii care include itemii de memorat - de ex.:
pisica a băut o sticlă de lapte sub canapea), atenţia selectivă (ex. : atunci când i se spune că va
fi întrebat despre anumite jucării aflate într-o parte a camerei, copilul se va uita la acestea sau
le va numi repetat în timpul perioadei de aşteptare). Metamemoria este eficientă la şcolarul
mic , dar ea există încă de la vârsta preşcolară chiar dacă este limitată la situaţii familiare,
contexte specifice şi e folosită inconsistent de către cei mai mici de 6 ani. Memoria
autobiografică reprezintă un aspect esenţial al vieţii noastre. Prin reţinerea evenimentelor şi
experienţelor importante prin care am trecut, reuşim să ne construim o istorie personală de
viaţă (cine sunt eu) şi amintiri comune cu celelalte persoane (ex. : Crăciunul trecut). Memoria
autobiografică are o dezvoltare mai pregnantă începând cu vârsta de 3 ani, odată cu
îmbunătăţirea limbajului şi conturarea conştiinţei de sine ("eu sunt diferit de ceilalţi").

1|Pag
Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018
prof.logoped Corina Don

Trebuie totuşi să fim atenţi la două aspecte. În primul rând, copiii de 3-6 ani sunt sugestibili şi
pot fi uşor influenţaţi în legătură cu lucrurile pe care şi le amintesc. În al doilea rând, îşi
însuşesc adesea experienţele celorlalţi, ajungând să-şi atribuie întâmplări la care nu au luat
parte.
Organizarea cunoştinţelor
Organizarea informaţiilor din mediu are un rol important în dezvoltare, determinând
eficacitatea cu care răspunde copilul la o sarcină dată. Modul în care sunt organizate
informaţiile influenţează procesele cognitive în două momente importante. În primul rând,
acţionează în momentul procesării input-ului (adică a stimulilor din mediu care vin în contact
cu sistemul senzorial al copilului) direcţionând atenţia spre informaţiile considerate relevante.
În al doilea rând, acţionează la nivel de output (respectiv răspunsul pe care-l are copilul) prin
creşterea rapidităţii de a răspunde (scăderea timpului de reacţie) în anumite sarcini. Copilul
are un rol activ în structurarea informaţiilor pe care le extrage din mediu. Deja la vârsta de 3
ani structurează experienţele cotidiene sub formă de scenarii şi naraţiuni. Mai mult, copilul
poate fi asemănat cu un om de ştiinţă. Pentru că are nevoie să-şi explice lumea din jur,
preşcolarul îşi formează un set de teorii naive. Pe măsură ce acumulează experienţă, copilul
păstrează teoriile care sunt confirmate şi le înlocuieşte pe cele care sunt infirmate. - Pentru a
înţelege obiectele şi proprietăţile lor copilul apelează la fizica naivă. Încă de la sfârşitul
primului an de viaţă şi progresiv în anii ce urmează, copilul are formate teorii implicite relativ
corecte despre proprietăţile de bază ale obiectelor (de ex. : soliditatea lor), spaţiu şi gravitaţie.
- Pentru a înţelege fiinţele, preşcolarul apelează la teorii naive de biologie. Pe baza observaţiei
directe a animalelor şi cu ajutorul relatărilor adultului, el îşi explică mişcarea, creşterea,
structura internă, ereditatea, boala şi vindecarea. La 4 ani copilul este convins că doar
animalele au mişcare autoiniţiată, iar obiectele sunt mişcate de oameni, că doar animalele îşi
modifică dimensiunile şi înfăţişarea, că fiinţele vii sunt alcătuite din sânge şi oase, iar
obiectele din metal sau material, că doar fiinţele vii nasc pui care le seamănă, că boala
permanentă este moştenită de la părinţi, iar boala temporară este luată prin contact cu alte
persoane şi că animalele se vindecă de la sine, pe când lucrurile trebuie reparate de om. -
Pentru a înţelege comportamentul oamenilor copiii construiesc psihologia naivă. Preşcolarii
trec de la atribuirea unor cauze externe la explicarea acţiunilor oamenilor pe baza
caracteristicilor interne. Încă de la vârsta de 1 an, copii înţeleg intenţionalitatea
comportamentului (faptul că oamenii realizează comportamente pentru a atinge un scop). A
doua achiziţie importantă se dezvoltă între 2-5 ani şi desemnează înţelegerea faptului că alţi
oameni au o lume internă, care este distinctă pentru fiecare individ. Numită « theory of mind
» (teoria minţii) , această abilitate se dezvoltă treptat. La 2 ani copiii înţeleg dorinţele, leagă
dorinţele de comportament şi înteleg că dorinţele cauzează comportamentul. La 3 ani separă
lumea mentală de realitatea fizică (ex : înţeleg că este o diferenţă între a-mi imagina o
prăjitură şi a avea o prăjitură).
Raţionamentul
Preşcolarul poate realiza raţionamente în domeniile familiare lui. La 3 ani poate generaliza o
caracteristică constatată la câţiva dintre membrii unei categorii, pentru toţi membrii categoriei,
aceasta fiind o formă de raţionament inductiv (ex. : Toţi renii au coarne / Toţi căţeluşii latră).
În perioada preşcolară se dezvoltă abilitatea de a raţiona ipotetico-deductiv (ex. : Dacă e iarnă,
atunci vine Moş Crăciun. E iarnă. Deci vine Moş Crăciun) şi raţionamentul liniar, bazat pe
relaţii mai abstracte (ex. : Alin este mai mare decât tine pentru că tu eşti mai mic decât mine şi
eu sunt mai mic decât Alin). O atenţie considerabilă este centrată pe utilizarea analogiilor
(Gentner, 2008) pentru că reprezintă atât o abilitate prezentă la preşcolar, cât şi o metodă pe
care adultul o poate folosi pentru a dezvolta raţionamentul la copii. Analogiile au rol

2|Pag
Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018
prof.logoped Corina Don

important în rezolvarea de probleme pentru că facilitează extragerea similarităţii situaţiilor,

înţelegerea conceptelor abstracte şi a metaforelor, inducerea unei structuri.

A s p e c t e   c a r a c t e r i s t i c e   a l e   a t e n ţ i e i ,   m e m o r i e i l a preşcolari (3-6,7
ani)
În planul memoriei, o primă schimbare vizibilă este creşterea volumului ei. Mai ales
preşcolarii mari îşi însuşesc foarte multe elemente de experienţă personalăşi conţinuturi de
învăţare. Memorarea involuntară este încă foarte amplă; tot ceea ce le suscită interesul şi
plăcerea este repede întipărit. Ritmicitatea şi sonoritatea
facilitează de asemenea memorarea la această vârstă, adesea cu neglijar
e a  înţelesului, şi deci rămânând pe seama memoriei mecanice. Conţinutul memorării este
constituit din rezultatele observaţiilor directe, din ceea ce face efectiv, din dialogul cu adultul,
din poveşti şi povestiri, din cântece, din poezii, etc.
În mare parte, memoria de acum este una verbală, întrucât preşcolarul
verbalizează tot ceea ce face şi vede. Însă, nu va putea memora conţinuturi abstracte, relaţii
logice complexe deoarece memoria lui continuă să fie concretă. Păstrarea începe să fie
mai întinsă în timp; până la 4-5 ani, păstrarea unor evenimente mai deosebite este de
câteva luni. După 5 ani se constituie amintirile, adică se reţin acele evenimente deosebite, cu
mare încărcătură afectivă. În ceea ce priveşte reproducerea, ea are multe asemănări cu
întipărirea. Copiii reproduc uşor ceea ce i- a impresionat, ceea ce are ritm şi rimă, ceea ce este
legat de universul lor. În acest stadiu se manifestă uneori un fenomen specific, şi anume
reminiscenţa, mai ales la preşcolarii mici şi mijlocii. Dacă ei au asistat la un eveniment cu
totul deosebit, în etapa imediat următoare, nu pot relata nimic, dar a doua zi pot reproduce
chiar aspecte de detaliu. Fenomenul se explică prin inducţia negativă generată de impresia
puternică provocată de  acel eveniment.
În preşcolaritate se instalează treptat mecanismele memoriei voluntare.
Dezvoltarea relaţiilor voluntare în memorie şi în întreaga viaţă psihică este o latură
importantă a pregătirii copiilor pentru şcoală
Atenţia dobândeşte în preşcolaritate câteva proprietăţi diferenţiatoare.
Atenţia involuntară este amplu manifestată şi permanent susţinută de ma
r e a curiozitate a preşcolarului. Este deosebit de activă, atât în contactul direct cu ceea c e î l
înconjoară, cât şi faţă de alte surse care îi satisfac curiozitatea, cum ar
f i filmele, cărţile ilustrate, cele ce i se povestesc, etc. Posibilităţile de înţelegere, care au
crescut, contribuie la activizarea atenţiei şila sporirea eficienţei ei în desfăşurarea
interesantelor activităţi de la grădiniţă. Însă, cea mai importantă schimbare petrecută în
acest stadiu este apariţiaatenţiei voluntare, mai întâi în cadrul jocului şi apoi în toate
celelalte activităţi, Ea se instalează treptat, pe măsură ce se dezvoltă funcţiile reglatoare
ale limbajului.

Stabilitatea atenţiei este dependentă de caracteristicile activităţii: de gradul

adecvării ei la capacităţile copilului, de noutatea şi caracterul ei stimulativ şi antrenant.
 
A s p e c t e   c a r a c t e r i s t i c e   a l e   a t e n ţ i e i ,   m e m o r i e i   l a şcolarul mic (6,7-
10,11 ani)
În legătură cu evoluţia atenţiei pe durata acestui stadiu, trebuie făcute două observaţii de
bază:
a)şcoala solicită permanent şi sistematic capacităţile de atenţie ale  copilului, şi
prin aceasta le şi dezvoltă;

3|Pag
 Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018
prof.logoped Corina Don

b)în acest stadiu trebuie dobândite sau amplificate câteva calităţi ale atenţiei,
absolut necesare pentru desfăşurarea activităţilor copilului de acum, cât şi din următoarele
trepte şcolare. Astfel, în ceea ce priveşte relaţia dintre atenţia involuntară şi cea voluntară,
se constată că, dacă la intrarea în şcoală prima tinde să domine,   pe măsura parcugerii
următoarelor clase, cea voluntară este mai frecvent prezentă şi din ce înce mai eficientă. De
asemenea, dacă la cei de clasa I domină atenţia externă, pe măsură ce activităţile se
complică şi gândirea şi memoria sunt mai amplu antrenate, se manifestă frecvent atenţia
internă, cea centrată pe desfăşurări mentale mai mult sau mai puţin complexe.
Creşte şi stabilitatea atenţiei: dacă la începutul şcolii copiii reuşesc să-şi menţină atenţia circa
25 de minute, se ajunge relativ repede la 45-50 de minute pe măsura înaintării în anii de
şcoală.
Distributivitatea progresează şi-i permite copilului să recepţioneze în bune
condiţii ceea ce îi explică învăţătoarea şi ceea ce îi arată.
Procesul continuu de maturizare neurofuncţională şi antrenarea constantă în activitatea de
învăţare schimbă calitativ memoria de-a lungul celor patru ani deşcoală.
Cele mai importante caracteristici ce se dobândesc treptat sunt:
a)creşte caracterul activ al desfăşurării procesului de întipărire;
b)există o mai strânsă legătură a memoriei cu gândirea şi o pondere din ce în ce
mai mare a memoriei logice în rezolvarea tuturor sarcinilor de învăţare
c)se remarcă dominarea progresivă a memoriei voluntare pe măsură ce
copilul înţelege relaţia dintre rezultatele sale în clasă şi efortul lui de a învăţa;
d)încep să fie utilizate în mod conştient criterii logice de organizare a materialului de învăţat;
e)şcolarii din acest stadiu îşi dau seama de necesitatea repetării din când în când
a celor învăţate pentru a  nu pierde ce au învăţat;
f)încep să apară şi unele particularităţi individuale,astfel că elevii se pot diferenţia între ei în
ceea ce priveşte uşurinţa întipăririi, durata păstrării şi eficienţa reproducerii.

Cauzele care stau la baza lipsei de atenţie a copilului:

1. Cauze situaţionale
Cea mai simplă cauză a neatenţiei se datorează nu atât copilului, cât sarcinii de lucru pe care
acesta o face. Aşa cum adulţii au activităţi preferate şi corvoade, tot aşa şi copiii pot fi
complet absorbiţi de o activitate, şi complet neatenţi în altă situaţie:

 Activitatea nu este interesantă pentru copil. Atenţia voluntară are la bază interesul

copilului pentru subiect. În cazul în care acesta lipseşte, copilul nu are de ce să facă eforturi
pentru a rămâne atent.
 Activitatea este prea solicitantă pentru copil. În acest caz, lipsa de atenţie a copilului este
ca un fel de renunţare în faţa unei sarcini prea dificile.
 Activitatea este prea facilă pentru copil. Sarcinile monotone, rutiniere, plictisitoare, îl fac
pe copil să fie superficial şi neatent.
 Copilul este înconjurat de stimuli distractori. Copiii care îşi fac temele în timp ce se uită
la televizor, ascultă muzică sau este gălăgie, cu siguranţă sunt mai distraşi în activitatea lor.
Cu cât un alt stimul este mai interesant, cu atât şansa ca el să îi distragă atenţia copilului este
mai mare.

4|Pag
 Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018
prof.logoped Corina Don

Dacă ai observat că copilul este neatent doar în astfel de situaţii, soluţiile sunt uşor de găsit:
trebuie să modifici activităţile astfel încât să fie mai atractive şi mai adecvate copilului. Dacă
însă îţi dai seama că micuţul tău este neatent în majoritatea situaţiilor, s-ar putea ca problema
să provină din cauzele pe care le voi prezenta în continuare.

2. Cauze ce ţin de calitatea atenţiei voluntare

Dacă la activităţile plăcute suntem atenţi în mod spontan, la cele mai neplăcute trebuie să
depunem eforturi suplimentare ca să rămânem concentraţi. Atenţia voluntară se formează în
timp, în urma eforturilor repetare de a fi atent. Dacă la 3 ani copiii pot fi atenţi într-o activitate
maxim 20 de minute, la 4 ani pot să se concentreze 30 de minute, iar de la 7 ani în sus se
presupune că pot rămâne atenţi chiar şi 50 de minute. Iată care pot fi cauzele neatenției ce țin
de copil:

 Copilul nu a avut ocazia să îşi formeze atenţia voluntară. Acest lucru se întâmplă fie
pentru că a fost neglijat, fie pentru că a avut părinţi foarte permisivi, care nu l-au determinat
în nici un fel să termine sarcinile de lucru. Şi într-un caz, şi în celălalt, copilul nu este
obişnuit să depună efort pentru a rămâne atent.
 Copilul are puţină energie mentală şi oboseşte uşor. Epuizarea rapidă a energiei îl poate
face pe copil să își piardă concentrarea după un timp, chiar dacă îi place ceea ce face.
 Oboseala determină o stare de somnolenţă în timpul zilei şi incapacitatea de
concentrare. Studiile au arătat legătura clară între starea de oboseală a copilului şi scăderea
rezultatelor la învăţătură, tocmai din cauză că nu se mai poate concentra destul.
 Copilul are atenţia instabilă şi este în permanenţă distras de stimulii din jur. Cu cât
stimulii sunt mai puternici sau mai atrăgători (zgomote puternice, muzica preferată,
imaginile de la televizor), cu atât capacitatea de a rămâne concentrat scade.
 Dificultăţi în a trece de la o activitate la alta. Unii copii au nevoie de mai mult timp ca să
se pregătească de începerea unei noi activităţi. În situaţiile în care tipul de activitate se
schimbă des (de exemplu când la ora de limba română elevul trebuie mai întâi să asculte,
apoi să scrie, să citească, şi apoi să vorbească), aceştia au dificultăţi să ţină pasul cu
cerințele.
 Tratează informaţia în ansamblu, fără să se uite la detalii. Unii copii par a nu fi buni
observatori ai lumii din jur, privind realitatea oarecum superficial. Lipsa de spirit de
observaţie duce deseori la neatenţie.
3. Cauze emoţionale
Dacă un copil care de obicei era atent îşi pierde dintr-o dată capacitatea de concentrare sau
devine absent, retras, poate fi un semn că ceva s-a întâmplat în familia lui. Cercetările arată
că scăderea dramatică a atenţiei este primul semn ce indică faptul că micuţul trece printr-o
perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. De cele mai multe ori, deşi problema este
acasă, copilul devine neatent la şcoală, la joacă sau în alte împrejurări.

5|Pag
Dezvoltarea cognitiva la copii- Comisia metodica logopezi- 2018
prof.logoped Corina Don

Cu cât tulburările emoţionale sunt mai profunde, cu atât atenţia copilului este mai afectată. La
copiii mici lipsa de atenţie asociată cu agitaţia permanentă sunt semnele evidente ale unei
suferinţe emoţionale.

De asemenea, copiii deseori devin neatenţi când se discută lucruri dureroase pentru ei. Se
poate observa cum aceștia devin brusc neinteresaţi şi încep să facă altceva atunci când se
ating anumite subiecte sensibile.

În cazul în care lipsa de atenţie se datorează problemelor emoţionale, lucrurile se complică.

Atâta vreme cât copilul suferă, nu va fi capabil să se concentreze pe deplin. Rezolvarea
problemelor din familie şi eventual consilierea psihologică îl pot ajuta cu adevărat pe copil.

4. Cauze neurobiologice
În cazul în care un copil a fost dintotdeauna neatent şi foarte agitat, indiferent de situaţia în
care se află şi indiferent de atmosfera emoţională din jurul lui, este posibil să aibă o tulburare
de atenţie. Cea mai răspândită dintre aceste tulburări este ADHD-ul, adică Tulburarea
hiperkinetică cu deficit de atenţie. Chiar dacă în ultima vreme acest termen a intrat în
vocabularul comun, totuşi trebuie să ştii că doar psihiatrul este în măsură să îi pună copilului
acest diagnostic, în urma unei investigaţii foarte serioase. Tot psihiatrul poate să îşi dea seama
dacă este vorba despre ADHD, sau despre o altă tulburare neurologică. Din păcate ADHD-ul
este o boală gravă, care îl influenţează pe copil pe termen lung. Dacă doreşti să mai multe
despre aceasta afecțiune, aici poţi găsi un site foarte util şi accesibil.

În cazul în care un copil este diagnosticat cu ADHD, este recomandată atât medicamentaţia
cât şi urmarea unui proces terapeutic.

BIBLIOGRAFIE / WEBOGRAFIE

1. Brosura pt cadre didactice- Prescolarul -Laboratorul de Psihologia Dezvoltării din

cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
Cluj –Napoca,
2. Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de
mâine;
3. www.psihologpentrucopii.ro/2011/12/de-ce-sunt-unii-copii-neatenti/

6|Pag