Simionescu Claudi-Mihaela

Clasa a 10 a C

Egipt
Egipt este o țară arabă din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea
Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact
cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia.
Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ 1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca
întindere și o populație de circa 86.000.000 de locuitori (estimată în 2014), rezultând o densitate
de circa 86 locuitori /km² (poziția a 126-a).
Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah,
Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said,
Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.
Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc
oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.
Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara
controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.
Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte
terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Politică
Egiptul Antic
Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-
a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului modern Egipt. Civilizația egipteană s-a
format în jurul anilor 3150 î.Hr. (în conformitate cu cronologia egipteană convențională), prin
Simionescu Claudi-Mihaela
Clasa a 10 a C
unificarea politică a Egiptului de Sus și a Egiptului de Jos sub conducerea primului faraon.
Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile Vechiul Regat Egiptean, Regatul
Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin perioade de instabilitate relativă
cunoscute sub numele de perioade intermediare.

Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care
rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o
perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine
(canaaniți/hicsoși, libieni, nubieni, asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a
treia perioadă intermediară și Perioada târzie. În urma morții lui Alexandru cel Mare, generalul
acestuia Ptolemeu I Soter, s-a proclamat noul conducător al Egiptului. Dinastia Ptolemeică a
condus Egiptul până în anul 30 î.Hr., când, sub domnia Cleopatrei, Egiptul a fost cucerit de
romani și a devenit o provincie romană.

Succesul civilizației egiptene antice a rezultat datorită capacității de a exploata eficient zonele
fertile de-a lungul văii Nilului. Surplusul de recolte provenit din exploatarea inundațiilor
naturale previzibile și a sistemului de irigații au facilitat dezvoltarea unui surplus de populație
care a contribut la dezvoltarea socială și culturală. De asemenea, resursele alimentare bogate au
putut susține exploatarea mineralelor din vale și din regiunile deșertice din jurul văii Nilului,
dezvoltarea unui sistem de scriere timpuriu, dezvoltarea construcțiilor și proiectelor agricole,
dezvoltarea comerțului și dezvoltarea forțelor militare necesare pentru apărare și pentru
campaniile militare care au dus la afirmarea dominației civilizației egiptene în regiune.
Organizarea și conducerea acestor activități a fost posibilă printr-o birocrație de elită formată
din scribi, preoți și administratori sub controlul unui faraon cu puteri divine care asigura
cooperarea și unitatea poporului egiptean.

Multele realizări ale vechilor egipteni includ tehnicile de extracție a mineralelor, măsurătorile
topografice, tehnicile de construcție care au facilitat construirea unor monumente grandioase
precum piramidele, templele și obeliscurile; un sistem matematic și un sistem practic și efectiv
de medicină, sistemele de irigații și tehnicile de producție agricolă, producția navală, tehnicile
de producție a faianței și a sticlei, noi forme de literatură și primul tratat de pace cunoscut,
întocmit cu Imperiul Hitit. Egiptul a lăsat o moștenire durabilă. Arta și arhitectura i-au fost
preluate pe scară largă, iar antichitățile din vechiul Egipt sunt expuse în toate colțurile lumii.
Ruinele sale monumentale au inspirat și îmbogățit imaginația multor scriitori și turiști timp de
multe veacuri. Pasiunea pentru antichități și săpăturile arheologice din perioada modernă
timpurie a dus la investigarea științifică a civilizației egiptene, punându-se bazele unei noii
științe: Egiptologia.

S-a spus foarte des despre arta egipteană că este o artă hieratică, care prezintă reprezentarea
personajelor în atitudini convenționale, solemne, rigide, conform regulilor fixate de canoanele
religioase. În realitate este mai degrabă o artă funerară, a artă ale cărei monumente erau
destinate cultului morților sub diferite forme. Ar fi inexact să considerăm operele de artă
egiptene ca o expresie a vieții religioase intense.

Arta egipteană nu este o adeziunea la divinitate și nici o credință fierbinte în transfigurarea vieții
după poruncile lui Maat ce reprezentau adevărul și dreptatea. Această artă exprimă năzuința ca
fericirea din lumea aceasta, a celor nobili, bogați și puternici, să continue și pe lumea cealaltă.

Putem admira valoarea estetică a multor opere de artă egiptene, dar nu putem ignora faptul că
ele au fost create cu prețul unor mari suferințe omenești.
Simionescu Claudi-Mihaela
Clasa a 10 a C

Geografie

În componența imperiului turc

Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din acest imperiu
pănă la inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația otomană poate fi împărțită
în câteva epoci, cum urmează: 1. Instaurarea dominației otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali
Pasha, care a durat din 1805 până la 1867 3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul
Egiptului (1914-1922), 5. Regatul Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este
caracterizată prin încercarea unor altor puteri, și, în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune
stâpânire pe Egipt

1953-2011

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14
octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în
fruntea țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem
prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru.
Alegeri prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în
2005, dar, ca în toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a
unui singur partid. Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în
măsura în care erau recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii
modernizatori și seculariști, cât și partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale
internaționale și-au manifestat, în mod repetat, îngrijorarea în privința libertății de expresie și a
intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când voiau să-și construiască sau măcar repare
lăcașuri de cult, trebuiau să primească o aprobare din partea statului (decretul Hamayuni, care
datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o primeau, erau victimele
atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile. Ei nu aveau dreptul la
emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor (legea
musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers).
"Profilajul", care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe
documentele de identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare
de angajare cu rubrică unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea
sursa unor campanii de ură contra acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu
"pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de cetățean de mâna a doua: pentru că legislația
este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu poate obține un pașaport sau o viză fără
acordul soțului ei, anumite meserii fiindu-le interzise. Conform statisticilor Ministerului
Sănătății, o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile de protecție, deși există, sunt
inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât victima. Așa numitele
"crime de onoare", care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană, sunt mai puțin
pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un musulman trebuie să-și
crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice.
Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit
poligamia, fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500
de femei egiptene, a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană
dorește să aibă copii este faptul că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea
islamică) și poligamia. (64 la sută). Ca în aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la
Simionescu Claudi-Mihaela
Clasa a 10 a C
jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal un bărbat: astfel că, atunci când o fiică
unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un
acord de pace cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean la Camp David în
1978, fapt ce i-a atras ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii
egipteni fiind trimiși acasă din statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când
regimul egiptean s-a aliniat politicii americane în timpul primului război din Golf contra
Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este libertatea presei: ca în România de altă
dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub privirile căruia trec toate
publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân tabu, fie că acestea
sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru societatea
patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe alte
state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei
poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea
are sub control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens
musulman. Astfel, în Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În
metroul cairiot există vagoane rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un lift se află deja
două femei singure, bărbatul egiptean va refuza să urce.

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah,
Aswan, Asyut, El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said,
Sharm el-Sheikh, Shubra-El-Kheima, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc
oaze, printre care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara

controlează canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte
terestră între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.

Vegetație

Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și
specii Climă

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale
temperaturii de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul
iernii: 322 mm la Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-
deșertică cu precipitații aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste
cinci milioane de egipteni care lucrează în străinătate,preponderent în Arabia Saudită, Golful
Persic și Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod
permanent după încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este
agricultura. Prima sursă de venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"),
care aduce opt miliarde de dolari anual. De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a
explica populației importanța turismului și, astfel, a descuraja terorismul islamic, care a afectat
Simionescu Claudi-Mihaela
Clasa a 10 a C
în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă sursă de venituri este așa-numita
"pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de trecere a vaselor comerciale
prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit canalul) -
aproximativ două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-
numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual
țării, ca urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși
ajutorul american depășește cel mai adesea această cifră.

Construirea barajului de la Aswan, în 1971, și a lacului Nasser, rezultat în urma acestuia, au

alterat poziția Nilului în agricultura și ecologia Egiptului. O populație în continuă creștere (cea
mai mare din lumea arabă), teren arabil limitat și dependența de Nil determină suprataxarea
resurselor și stres social.

Guvernul a încercat să pregătească economia pentru noul mileniu prin reforme economice și
investiții masive în comunicații și infrastructură, finanțate cu fonduri americane. Egiptul este cel
de-al doilea beneficiar al unor astfel de fonduri din partea Statelor Unite, după Israel. [necesită
citare] Condițiile economice încep să se îmbunătățească considerabil după o perioadă de
stagnare, datorită adoptării, de către guvern, a unor politici liberale, cât și datorită veniturilor
din ce în ce mai ridicate din turism și a bursei de valori.

Demografie

Egiptul are o populație de aproximativ 78,5 milioane de persoane. Majoritatea populației este
concentrată de-a lungul Nilului, fiind în proporție de 80% de religie islamică, restul fiind
creștini (în principal copți)- 17%

Educație

Mai mult de jumătate din studenții universităților egiptene sunt femei, deoarece pe bărbați nu ii

preocupa educația.

Fauna

Fauna Egiptului este concentrată aproape în exclusivitate în valea și delta Nilului și în oaze.
Cuprinde puține specii de mamifere – gazele, hiene, șacali, manguste egiptene, șopârle, șerpi
veninoși, numeroase păsări.
Simionescu Claudi-Mihaela
Clasa a 10 a C