Sunteți pe pagina 1din 10

Analizatorul vizual Ochiul

Vederea are un rol esential in adaptarea la mediu, in orientarea spatiala, in mentinerea echilibrului si in activitatile specific umane. Ochiul este alcatuit din 3 segmente: receptor, de conducere si central. 1). Segmentul receptor este inclus in globul ocular. Globul ocular este alcatuit din: invelisuri, aparatul optic si receptor. a) Invelisul Globului Ocular este alcatuit din: -sclerotica = o tunica fibroasa, alba, cu rol protector, de natura conjunctiva. Se insera musculatura globului ocular. Muschiul, oblicul inferior, dreptul superior, dreptul inferior si dreptul intern sunt inervati de oculomotori. Dreptul esxtern e inervat de nervul 6(abducens), oblicul superior e inervat de nervul 4(trohlear). -anterior se continua cu corneea transparenta. -posterior e strabatuta de nervul optic. -coroida e o tunica vasculara, pigmentata si vascularizata. Are rol trofic. -anterior, coroida prezinta irisul si corpul ciliar. -corpul ciliar e format din procese ciliare si muschi ciliari. -retina prezinta celule fotoreceptoare. b) Aparatul Optic -corneea transparenta este nevascularizata si bogat inervata prin terminatii nervoase libere.

-umoarea apoasa e un lichid transparent secretat de procese ciliare si drenata prin sistemul nervos. -cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, inevlita intr-o membrana numita cristaloida. Este legat de corpul ciliar prin ligamentul suspensor. Nu e vascularizat si nici inervat. -corpul vitros e un gel transparent. c)Receptorul -retina e alcatuita sin 10 straturi celulare: stratul pigmentar, stratul cu conuri si bastonase, limitanta externa, stratul globular extern, stratul plexiform extern, stratul neuronilor bipolari, stratul plexiform intern, stratul neuronilor multipolari, fibrele optice, limitanta interna. -celulele cu conuri sunt aproximativ 7 milioane, predomina in pata galbena si constituie in eclusiviatate fovea centralis, zona cu acuitate vizuala maxima. -pigmentul fotosensibil este iodopsina. -celulele cu conuri au rol in vederea diurna, in perceperea culorilor si a formelor. -celulele cu bastonase sunt 130 de milioane, sunt mai numeroase la periferie si mai putine in pata galbena. -pigmentul fotosensibil este rodoxina. -celulele cu bastonase asigura vederea la lumina slaba si cea nocturna. 2). Segmentul de conducere -primul neuron al caii optice e reprezentat de celule bibolare din retina. Dendritele acestora sunt conectate cu celulele fotoreceptoare. -al doilea neuron in contituie celulele multipolare retiniene. Axonii acestora formeaza neuronii optici care se incruciseaza partial in chiasma optica, apoi se continua sub numele de tracturi optice pana la corpii geniculati laterali, unde fac sinapsa cu al treilea neuron. Axonuu neuronilor metetelemici am proiectie corticala. -din corpii geniculati se desprind colaterale spre nucleii nervilor cranieni(3,4,6), spre maduva cervico-dorsala, spre coliculii cvadrigemeni superiori, spre sistemul activator ascendent. 3). Segmentul central -e localizat in lobii occipitali a emisferelor cerebrale, de o parte si de alta a scizurii calcarine.

Bolile oculare mai frecvente


Ochiul are aceleai nsuiri ca un veritabil aparat optic, fiind astfel cel mai rspndit aparat optic. Retina este asemuit cu o plac fotografic sensibil, cci pe ea se formeaz imaginea ca ntr-un aparat fotografic, datorit existenei unui sistem dioptric n ochi. Imaginea pe retin se formeaz inversat i micorat, n comparaie cu obiectul pe care-l privim. Dioptrii oculari sunt formai din corneea transparent, umoarea apoas cristalinul i corpul vitros. Acest ansamblu de dioptri are valoarea unei lentile convergente cu distana focal de 23 mm, exact ct este lungimea axului antero-posterior al ochiului. Focarul posterior al acestei lentile la un ochi considerat normal (emetrop) n stare de repaus, se gsete pe retin n regiunea macular. Refracia ocular este n ansamblu

dat de devierile pe care le produc dioptrii oculari razelor luminoase, care le strbat i care vin de la obiectele fixate cu privirea. Starea normal a unui ochi numit emetropie, se realizeaz printr-o corelare armonioas a acestor dioptri (cornee, umoare apoas, cristalin i corp vitros), astfel c raza ajunge n centrul retinei, pe macul i imaginea se face normal. Ochii cu defecte optice denumii ametropi, sunt cei n care razele paralele plecate de la o surs luminoas (obiect) situat la infinit, nu-i formeaz focarul principal pe retin, ci naintea sau napoia ei. Ametropiile au fost mprite n: defect de corelaie i defect de structur genetic a dioptrilor. Ametropiile de corelaie survin la ochii n care diferitele componente ale aparatului dioptric sunt cele ntlnite n ochiul normal (emetrop), dar ntre care nu se face o corelaie armonioas ca n mod normal. Defectele (ametropiile) de structur apar prin existena unor anomalii de structur ale diferitelor elemente care formeaz dioptrul ocular. n anomaliile de corelaie este vorba de variante biologice ale dioptrilor, pe cnd n cele de structur exist modificri n conformaia lor, determinate genetic. n raport cu felul n care se formeaz imaginile pe retin, defectele de optic sau ametropiile se mpart n: ametropii stigmice sau focale i ametropii astigmice. Ametropiile stigmice sunt hipermetropia i miopia, iar din cele astigmice sunt astigmatismele. Condiiile de mediu, distana de la care citim, iluminarea, caracterul literelor etc., pot s determine n unele cazuri ametropii de valoare mai mic i ndeosebi miopia. Mrimea ametropiilor adic excesul sau deficitul de refracie n raport cu ochiul emetrop, se determin n dioptrii. a) Hipermetropia este deficitul optic ocular (ametropia) n care focarul se formeaz nu pe retin, ci n spatele acesteia. Poate fi consecina unei dezvoltri insuficiente a diametrului antero-posterior al globului ocular (hipermetropia axial) sau unei insuficiene de curbur a dioptrilor oculari (hipermetropie de curbur) sau unei modificri, adic scderii indicelui de refracie a dioptrilor (hipermetropie de indice de refracie, care duce la deficit de refracie). Fasciculul de raze paralele care vin de la obiectul fixat i ptrund n ochiul hipermetrop n stare do repaus, i va forma focarul napoia retinei, care va percepe o pat difuz circular. Hipermetropia este ametropia cea mai frecvent. n mod constant este ntlnit n copilrie, cnd ochiul nu este complet dezvoltat. Hipermetropia poate rmne mult vreme nedescoperit. Cnd exist, apar semne de oboseal ocular (astenopie de acomodare) cu dureri de cap (cefalee) dup o lectur prelungit, dureri i congestii oculare dup eforturi oculare, care ne fac s o bnuim. Aceste simptome oculare se datoreaz faptului c hipermetropul face eforturi de acomodaie (de punere la punct a imaginii clare) i cnd privete la distan i cnd privete aproape, ncercnd prin aceasta s corecteze o parte sau ntregul defect de refracie. Hipermetropia are n majoritatea cazurilor mrimi sub +5 dioptrii, excepional este +15 dioptrii (n deficitele de conformaie de tipul microftalmiei).

Medicul specialist oculist va determina gradul de hipermetropie n mod obiectiv i va indica corecia necesar cu ochelari cu lentile convergente adic de "plus" necesare n raport cu vrsta i gradul ametropiei, pentru fiecare caz n parte. La persoanele tinere vor fi prescrii ochelari care se poart permanent, iar la cei peste 45 de ani dou perechi de ochelari, una pentru distan i alt pereche pentru vederea de aproape, adic de la 35 cm. Purtarea ochelarilor face s dispar toat fenomenele de oboseal ocular, s dea o imagine clar, odihnitoare i un echilibru al ntregului organism. b) Miopia este ametropia, caracterizat printr-un exces de refringen a dioptrilor oculari, care deierm formarea imaginii obiectelor situate la infinit, ntr-un focar n faa retinei. Retina este astfel stimulat de prelungirea razelor ncruciate intr-un focar naintea ei i imaginea apare sub forma unor cercuri de difuziune, deci o imagine neclar. n mod frecvent miopia este dat de alungirea axului antero-posterior al globului ocular, i mai rar de o cretere a refringenei dioptrilor oculari. Miopia poate fi mprit n mic, ce nu depete minus 6 dioptrii i este o ametropie de corelaie, care nu progreseaz i o miopie boal, care depinde de structura globului ocular, putnd s ating minus 20, minus 30 dioptrii, numit i miopie progresiv. Aceasta din urm este determinat de o degenerare a fibrelor elastice i colagene sclerale, printr-un defect genetic. Din punctul de vedere al simptomelor, n miopia mic exist numai o scdere a vederii pentru distan, iar pentru aproape vederea este bun. n miopiile mari vederea este diminuat att pentru departe, cit i pentru aproape. Pentru tratament trebuie consultat un medic specialist oftalmolog, care va indica ochelarii necesari n raport cu gradul miopiei i purtarea unei perechi de ochelari permanent sau dou perechi: una pentru distan i una pentru aproape, n raport cu vrsta. De asemenea, se va indica o alimentaie bogat n proteine i vitamine, evitarea eforturilor, precum i o igien a cititului, pstrndu-se distana de la carte de 35 cm, iar lumina s nu fie orbitoare, ci s vin din partea sting i puin din spate. Bncile i masa de scris vor fi uor oblice (distana negativ) i corespunztoare cu talia copiilor.

Analizatorul auditiv Urechea

Auzul este unul dintre simturi care comunica creierului date despre mediu. Urechea umana percepe peste 1500 de tonalitati. Ea se mparte n trei mari compartimente: urechea externa, interna si mijlocie. Urechea externa si urechea mijlocie sunt principalele organe ale auzului; ele capteaza si transmit sunetele ntr-un mod relativ simplu. Urechea interna are nsa o structura foarte complexa; ea serveste n acelasi timp receptiei sunetului si mentinerii echilibrului. Urechea externa este formata din pavilion. Forma sa de cochilie are rol principal dirijarea undelor sonore spre conductiv auditiv extern. Pavilionul este rigidizat printrun cartilaj elastic, cu exceptia portiunii sale inferioare, mai carnoasa, lobul urechii. Conductul auditiv extern ajunge la timpan, trecnd prin osul temporal. n aproprierea pavilionului, peretele sau este acoperit de piele cu peri care protejeaza timpanul de praf. Sunt de asemenea, prezente glande sebacee, glande sudoripare si glande cerumenoase. Acestea secreta cerumen, lichid pastos de culoare galbuie, care ncleiaza corpii straini prezenti n acest conduct. Atunci cnd undele sonore patrund n conductul auditiv extern, ele sunt dirijate spre timpan, o membrana constituita din tesut conjunctiv fibros, lata de 8 mm si lunga de 25 mm, care joaca rolul de capac si vibreaza pentru a transmite sunetele la urechea mijlocie. Denumita si cutia timpanului, urechea mijlocie este separata de urechea externa prin timpan. Este o cavitate mica ce contine aer, tapetata de o mucoasa; este adapostita ntr-o parte a osului temporal, stnca. Ea comunica cu faringele prin trompa lui Eustachio, un conduct al carui rol consta n mentinerea unei presiuni egale ntre urechea externa si cea

mijlocie. El este nchis aproape tot timpul si se deschide n momentul nghitirii, cascatului sau stranutului. Aceasta cutie comunica cu urechea interna prin doua orificii: fereastra rotunda, care este obstruata de o membrana, si fereastra ovala sau fereastra cohleara. Fereastra cohieei este un fel de trapa legata de timpan prin intermediul oscioarelor. Este vorba de cele mai mici trei oase ale corpului, cu forme evocatoare: ciocanul, solidar cu timpanul; nicovala, pe care se ajusteaza capul ciocanului; scarita, care se articuleaza cu nicovala si obtureaza fereastra cohleara. La sosirea sunetelor, acest lant de oscioare va transmite vibratiile membranei timpanului la lichidele urechii interne. Aceasta este situata n osul temporal, imediat n spatele orbitei oculare. Este constituita dintr-un labirint osos, ce contine el nsusi un labirint membranos care i da forma. Labirintul osos cuprinde o cavitate, denumita vestibul auricular, trei canale semicirculare si aparatul auditiv propriu-zis sau cohleea. Vestibulul comunica cu cohleea si este legat de cavitatea craniana prin apeductul vestibulului. Canalele semicirculare, care se deschid n vestibul, formeaza trei semicercuri n interiorul carora circula un lichid limfatic. Cohleea, cu rol major n receptia sunetelor, este o cavitate n forma de spirala cuprinznd lama spirala si membrana bazilara. Membrana bazilara contine organul lui Corti, receptorul vibratiilor, care transforma vibratiile sonore n impulsuri nervoase. Contine celule care au particularitatea de a fi ciliate. Extremitatea cililor atinge membrana externa a organului lui Corti, iar baza lor este legata de o fibra nervoasa. Mesajul sonor este transmis prin intermediul fibrelor nervoase la creier, care intercepteaza atunci influxul nervos, iar sunetele devin audibile... Din punct de vedere functional, analizatorul audititv si cel vestibular sunt independenti, dar anatomic, receptorii ambilor analizatori se afla in urechea interna, iar caile de conducere sunt ramuri ale aceluiasi nerv cranian(8-vestibulo-cohlear). 1). Segmentul receptor -cohleea este un canal rasucit in jurul unui ax numit columela. Din columela se desprinde lama spirala osoasa spirala pe toata lungimea canalului. Lama spirala osoasa si membrana bazilara impart canalul spiral in 2 rampe: rampa vestibulara(comunica cu vestibulul) si rampa timpanaica( comunica cu fereastra rotunda). Rampele comunica prin helicotrema-orificiu situat la varful melcului. -canalul cohlear(melcul membranos) are peretele inferior alcatuit din lama spirala si membrana baziliara , iar peretele superior de membrana Reissner. In canalul cohlear, pe membrana baziliara se gaseste organul Corti, receptorul auditiv. -organul Corti e format din celule senzoriale, ciliate, dispuse de o parte si de alta a tunelului Corti pe 2-4 randuri. Ele sunt insotite de celule de sustinere. Cilii celulelor senzoriale, dupa ce strabat membrana reticulata sunt in contact cu membrana tectoria. Baza celulelor senzoriale e conectata cu dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti. 2). Segmentul de conducere -primul neuron se gaseste in ganglionul Corti. Axonii acestuia formeaza ramura cohleara a nervului 8. -al doilea neuron se afla in nucleii cohleari din bulb. Axonii acestora se incruciseaza partial formand 2 fascicule ascendente si fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron in corpii geniculati mediali din metatalamus. Colaterale se desprind spre

coliculii cvadrigemeni inferiori, spre nucleul facialului, spre nucleul oculomotorului, spre substanta reticulata si spre cerebel. 3). Segmentul central -se afla in girusul temporar superior.

Analizatorul olfactiv Nasul

La om mirosul este uneori considerat ca un simt minor, n timp ce la animale el este foarte important. Este totusi extrem se fin. Mirosul actioneaza efectund o analiza chimica a aerului ambiant si n particular a emanatiilor care se degaja din alimente. El completeaza astfel simtul gustului prin stimulari precise ale neuroreceptorilor. Perceperea unui miros se face n mai multe etape. Aerul plin de diversele sale mirosuri patrunde n nari si n cavitatile nazale. Moleculele emise de substantele odorizante, odata ajunse n nas, vor atinge un tesut denumit membrana olfatica. Aceasta membrana, acoperita de un mucus dens, se afla deasupra cavitatii nazale. Ea este compusa din numerosi cili microscopici care mpiedica intrarea prafului si a microbilor din aer. Cili iau, de asemenea, parte activa la aprecierea mirosurilor. Receptori olfactivi situati pe terminatiile lor au sarcina de a transmite mirosurile la creier. Nasul contine aproape 20 de milioane de receptori sensibili la aproape 30 de mirosuri primare (camfor, mosc, floral, mentolat, eterat, mtepator, putrid...). Celelalte substante odorizante sunt derivati ai acestora. Atunci cnd un miros ne gdila cilii, receptorii reactioneaza trimitnd impulsuri nervoase creierului. Fiecare tip de celula receptoare este sensibila la dimensiunile unei anumite molecule; datorita acestui fapt, ea se specializeaza ntr-un tip de miros. De aceea, atunci cnd un miros ajunge pe mucoasa nazala, molecula odorizanta se fixeaza direct pe receptorul corespondent, declansnd formarea unui influx nervos. Toate influxurile ajung n final la bulbul olfactiv, o extensie a cortexului, situata imediat deasupra foselor nazale. Datorita unor structuri denumite glomeruli, aflate n bulbi, influxurile nervoase ajung la creier ntr-un mod ordonat. Cu ajutorul nervului olfactiv, mesajul odorizant este astfel condus la creier, care l interpreteaza. Mii de mirosuri diferite pot fi astfel identificate. Simtul mirosului si cel al gustului se completeaza; functionarea este independenta, dar ele interfereaza. n timpul unei mese, mirosul alimentelor excita narile si accentueaza deci deseori n sinergie, iar creierul nostru le asociaza automat efectele. Analizatorul olfactiv receptioneaza si prelucreaza informatiile referitoare la proprietatile chimice ale unor substante odorante, aflate la o anumita distanta fata de organism.

1). Segmentul receptor este format din epiteliul olfactiv, contituit din celule receptoare si din celule de sustinere incluse in mucoasa olfactiva. -mucoasa olfactiva are o suprafata de 2-3 cm si este dispusa in regiunea superioara a foselor nazale. Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora prezinta butoni olfactivi de la care pleaca 6-8 cili olfactivi receptori, care depasesc celulele de sustinere si patrund in mucusul secretat de celulele glandulare ale mucoasei olfactive. 2). Segmantul de conducere -axionii neuronilor olfactivi, care constituie protoneuronul caii, strabat in manunchiuri lama ciuruita a etmoidului si patrund in cutia craniana, formand nervii olfactivi cu traseu pana la bulbii olfactivi. Aici fac sinapsa cu celulele mitrale, care reprezinta deutoneuronii caii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec in bulbul contralateral, iar cealalta parte formeaza tracturile olfactive, care se proiecteaza in cortex. 3). Segmentul central este reprezentat de paleocortexul olfactiv, aria de protectie primara a aferentelor olfactive.