Vicky nu fusese oare puţin inconştientă ?

Pentru a-1 scăpa pe fratele

ei de închisoare, ea acceptă un târg ciudat: să se căsătorească cu Conrad
de Jongh, pe abia îl cunoaşte. în schimb, acest bărbat enigmatic se
angajează să plătească cauţiunea, pentru a-1 elibera pe Michael.
Care sunt oare motivele care-1 fac să procedeze astfel ? Per plexă,
Vicky înţelege prea târziu ca acest Conrad îmbină în mod periculos
indiferenţa şi magnetismul...
Niciodată nu-şi imaginase că putea arăta atât de putină rezistentă în
faţa unui bărbat. Conrad avea un fel cie a fi care o făcea să nu se mai
gândească la nimic. Ar fi trebuit să lupte, dar corpul ei nu ţinea cont de
nici un mesaj al creierului.
CAPITOLUL 1
Vicky r.eid dâdu hârtiile la o parte şi arunca o privire telefonului de
pe birou. Dacă măcar ar vrea să sune... întâlnirea lui Conrad de Jongh cu
directorul Companiei Atlas fusese fixată la ora opt şi jumătate. Ar fi
trebuit de mult să fi ajuns ia o înţelegere !
Vicky se ridică alene de pe fotoliu, se apropie de fereastră, îşi apăsă
fruntea arzătoare de răceala geamului şi-şi coborî ochii spre stradă.
Ploua apa forma râuleţe care-i deformau viziunea. Roţile maşinilor
fâşâiau pe caldarâmul ud, ridicând jerbe lichide ; trecătorii se grăbeau
spre destinaţia lor sau se strângeau sub acoperişurile magazinelor,
aşteptând autobuzele care să-i ducă acasă.
Era în luna mai. La Cap, sezonul ploilor începea cu putere, sub vântul
puternic din sud-est.
Vicky tremura uşor şi se strâmbă în faţa petelor geamului aburit de
respiraţia ei.
Unde începuse acel coşmar ? se întreba ea. Şi, mai important, unde va
sfârşi ? Timp de douăzeci ii şase de ani dusese o existenţă mai curând
linîşi,i.j. Salariul ei de secretară particulară la un arhitect i» permitea sâ
trăiască confortabil, dacă nu chiar luxos. Işi petrecea liniştită serile acasă
citind, ascuitând discuri de muzică clasică. Din când 'in când se d.ucea la
teatru sau lua masa cu prietenii. Fratele ei m.3i rric, Michael, /cnea
câteodată s-o vadă, ce! mai adesea pentru a-i cere bani, pe care uita sâ-i
dea înapoi. Fără a fi pasionantă, viaţa tinerei fete era fericită, şi nu
simţea nici cea mai mică dorinţă să-şi schimbe rutina zilnică.
Totul începuse cu dauă ::i!e în urmă, când Hclen Jennings o invitase
să ia masa la ei. Invitaţia nu a- veu nimic neobişnuit în sine. Helen o
invita aoseoii pe Vicky să-şi petreacă o seară linsşî'ită cu ea şi so- tui ei -
Sam. Neprevăzutul se manifestă, când ea doscoppri un autoturism break
Holden, staţionând in faţa casei, şi-l găsi în. Hving pe proprietarul
neien, după obiceiul ei, se arăta vesela şi încânta cc a re şi Sam o
gratifică cu surâsul iui obişnuit cordial, dar necunoscutul fu ce! care-i
captă şi reţinu atenţia.
Se sculase în picioare şi Vicky remarcă imediat talia mai înaltă decât
mijlocie, umerii masivi care contrastau cu şoldurile înguste, ochii
pătrunzători core păreau deodată s-o dezbrace de spontaneitatea ei
obişnuită. Avea sentimentul că este o pasăre speriată de apropierea unui
şarpe.
O aşteptă pe Helen să facă prezentările. Vizitatorul se numea Conrad
de Jongh, dar nici un alt detaliu nu pătrunse creierul amorţit al lui Vicky.
El îi întinse o mână mare, bronzată, şi degetele fine ale tinerei fete
dispărură în ea în întregime.
în tot restul ser:. Vicky avu o impresie de irealitate care o făcea să se
simtă prost şi o lipsea mai mult sau mai puţin de uzu! vorbirii. Helen şi
Sam păreau totuşi sa nu remorce nimic : conversaţia între ei şi Conrad de
Jongh se desfăşura în mod normal.
Vizitatorul era un prieten ol iui Sam, Cei doi bărbaţi fuseseră colegi
de clasă, cum fusese şi ea ca Helen. Era fermier, înţelese ea, şi-şi
petrecea câteva zile la Cape Town pentru afaceri.
Aşeza lă in faţa lui, ea-i simţea câteodată p;M- rea patru r i /. 3 lOCi i
c: G cchilor gr; oprita asupra ei. Când se duseră în salon, ea profită
pentru a ! privi mai îndeaproape pe Conrad de Jongh,' în timp ce Helen
servea cafeaua.
Nu era cu jdevârai frumos, din cauza irăsâarri- lor lui nerepuiate-.
Pârul negru ca pana corbului era presărat cu fire gri la tâmple, şi Vic';y îi
cp rec ie vârsta în jur de patrireci de ani. Avea o frunte lată, marcată de
două spiâncene dese, al căror desen oblic îi dădea un aer de amuzament.
Ochii gri-deschis formau un contrast surprinzător cu parul lui închis la
culoare şi tenul bronzat. Nasul era acvilin, bărbia pătrată, voluntară
producea o impresie de putere si de hotărâre. Buzele, delicat cizelate,
aveau o linie severă, care trăda o anumită forţă de caracter. Costumul
gri, sobru, era dintr-o stofă scjmpă. Pantof ii de pieie aveau o strălucire
iuxoasă. Pentru un fermier, se aandi cu ironie Vicky, era destul de ele-
gant...
El întoarse uşor capul şi privirile li se încrucişară.
—Sunteţi întotdeauna atât de tăcută, miss Re-id ? întrebă el cu o vace
gravă. Seu mai curând aveţi preţioasa calitate de a şti să ascultaţi ? Atât
de puţine persoane se pot mândri că o au.
întrebarea bruscă o luă pe nepregătite şi o lipsi momentan de /oce. Ea
se înroşi puternic. Doar prompta intervenţie a Helenei îi permise să-şi
revină.
YVONNE WHITTAL
- Vicky tace până ce-i cunoaşte mai bine de noii-veniţi, spuse ea.
- N-am întâlnit niciodată o femeie atentă, spuse Sam râzând.
Conrad de Jongh o privi pe tânăra fată şi-i surâse. Din clipa aceea
tensiunea dintre ei se risipi.
- Poate cu vorbăria noastră nu i-am dat domnişoarei ..eid ocazia să
vorbească, sugeră el. îmi pere rău. Aţi găsit probabil conversaţia destul
de plicticoasă.
- Nu, deloc, protestă ea cu vioiciune. Mă in- te esa.
El aprobă dând din cap ; ochii lui mai reţinură o clipă privirea lui Vicky,
înainte de a reveni la gazde.
Ea era incapabilă să-şi explice emoţia. întâlnise mulţi bărbaţi în cursul
anilor precedenţi, dar n.J unul nu-i făcuse o asemeneo impresie. Fuseseră
camarazi cu care avusese puncte comune şi relaţiile lor fuseseră lipsite
de orice -omplicaţie. Independentă de felul ei, nu era deloc -ăbită să se
supună exigenţelor unui bărbat şi monotoniei întreţinerii u- nei case.
Prietenii ei cunoşteau acest lucru şi nu aşteptau de la ea nimic altceva
decât prietenia.
Pentru moment, un lucru o tulbura foarte mult şi nimeni până atunci
nu-i produsese o asemenea emoţie. De ce oare toate simţurile îi erau
deodată în alertă ? De ce simţea această teamă inexplicabilă ?
Seara trecu şi Vicky reuşi să se destindă puţin, în c'uda gândurilor
care o chinuiau. Cu preţul unui efori superm, ea reuşi să se amestece în
conversaţie şi reveni astfel la un simulacru de bună dispoziţie. Helen
însă nu se lăsă înşelată ; în mai multe
rânduri, privirea ei mirată se întoarse spre prietena sa.
Când tanâra fată anunţă în sfârşit că era timpul pentru ea să plece,
Helen păru pe punctul de a protesta, dar se răzgândi.
— Dacă Conrad mă scuză un moment, am s-o conduc acasă, propuse
Sam,
— Dacă domnişoara Reid consimte, pot s-o conduc eu, interveni
Conrad de Jongh.
Vicky îl privi încordată. El îi luă din mâini haina şi i-o puse pe umeri.
— Permiteţi ? Şi eu trebuie să plec.
Cuprinsă de spaimă, fu gata să-l refuze, când desluşi în ochii lui o
sclipire ironică, li citise probabil gândurile, ar fi putut jura, şi o punea
la.încer- care.
Vicky îşi ridică bărbia şi trebui să-şi dea capul pe spate pent,u a-i
întâlni privirea.
— Este foarte amabil din partea dumneavoastră, domnule de Jongh.
Vă mulţumesc foarte mult.
Conrad de Jongh păru amuzat şi spaima lui Vicky se schimbă în furie.
N-avea decât să se distreze I Dacă crede c-o intimidează, se înşală. îşi
luă Ia revedere de la Sam şi Helen, iar Conrad de Jonah o ajută să ia loc
în maşină. Peste câteva minute Vicky se alarmă. Era foarte nervoasă. Era
ridicol, încerca ea să se liniştească. în afara taliei nu era diferit de ceilalţi
bărbaţi pe. care-i cunoscuse. Nu, nu-i aşa ? Totuşi sângele îi curgea mai
repede prin vene.
Ea îi dădu câteva indicaţii pentru a-1 ghida spre locuinţa ei şi nu mai
schimbară alte cuvinte până în momentul în care el opri maşina în faţa
casei. Vicky era gata să i spună bună seara, dar el i-o luă înainte :
- U/c cu dumneata.
în ciuda protestelor ei, el o conduse până !a e- taju! doi ţinând-o de
cot cu o mână caldă şi ferma.' Contactul lui îi trimitea mesaje de
neînţeles, pe care ea refuza să le analizeze. Răsuflă uşurată când e! îi
dădu drumul în faţa uşii apartamentului pentru a-i lua cheia din mână.
Dacă el simţise uşoara ei ezitare, nu lăsă nimic să se vadă şi Vicky se
întrebă dacă eî se aştepta să fie invitat să bea un ultim pahar. Temerile ei
fură imediat risipite.
- Nu vreau să vă reţin, declară el. Se face târziu şi trebuie să mă
întorc la hotel.
El intrase cu ea şi erau acum -fciţă-n faţă în vestibul. Ea se propti de
zid pentru a nu fi prea aproape de el şi-i mulţumi politicos. Şi de data
aceasta ea îi zări amuzamentul din ochi.
- Vreţi să luaţi masa cu mine, mâine seară ?
în faţa invitaţiei neaşteptate, Vicky parcă amuţi.
în sfârşit se bâlbâ. :
- Eu... Nu ştiu.
- De ce vă e frică de mine ? o întrebă el, cu o voce care evoca un
zgomot de tunet îndepărtat.
- Nu mî-e frica de dumneata, protestă ea.
- Atunci, dovediţi-o luând masa cu mine.
Era o provocare şi ea nu putea rezista să n-o accepte.
~ Accept, sunt de acord, spuse ea pe un ton ferm, ridicându-şi cu
mândrie bărbia.
Conrad de Jongh îi întinse mâna, reţinând-c pe a fetei puţin prea mult.
îi surâse aproape tandru.
- Vin să te iau la ora şase şi jumătate, Bună seara, Vicky.
Paşii lui se îndepărtară pe scară şi Vicky îşi duse mâna la piept. Inima
îi bătea să se rupă : Vicky !
DULCl'i LOR l URA
După ce-i spusese domnişoara Reid toata seara, a- cum îi spusese pe
nume. Această libertate o surprinse şi o lăsă ciudat de neliniştită.
A doua zi dimineaţa se surprinse aşteptând întâlnirea cu Conrad de
Jongh cu un amestec de plăcere şi teamă. Dar dimineaţa primi un telefon
care-i goni din minte orice alt gând. Era Michcel, foarte speriat :
— Vicky, poţi veni la Comisariatul Centra! ?
Imediat în alertă, ea îşi strânse degetele pe telefon.
— Ai avut un accident ? Eşti rănit...
După o clipă de tăcere, vccea tremurătoare n lui Michcel reluă :
— Nu, sunt sănătos, Vicky. Am rost doar creţ..A.
Şocată, sora lui tăcu pentru a-şi reveni. Era vorba probabil de vreo
glumă de prost-gust, se gândi ea mai întâi. Dar o terţă persoană interveni
pe fir şi află că acel coşmar era realitate.
— Domnişoară Reid, sunt inspectorul Johnson. Fratele dumneavoastră
a fost arestat ieri diminectă pentru o acţiune frauduloasă ; el poate fi
eliberat pe cauţiune contra sumei de cinci sute de ranzi, cu condiţia să
rămână în oraş fftnă la noi ordine.
— Oh, nu I gemu ea.
— Sunt dezolat, domnişoară Reid, continuă poliţistul scuzându-se.
Vestea este penibilă.
 — Da... într-adevăr.
— Puteţi face rost de aceşti bani ?
Vicky se gândi imediat la modestele sale economii. Această nouă
poznă a lui Michael îi va lăsa doar câţiva nenorocizi de ranzi.
— Aş putea să mă descurc, dar mai întâi trebuie să trec pe la bancă,
ceea ce îmi va lua puţin timp.
- Nu suntem grăbiţi. II vom elibera pe domnul Reid îndată ce
formalităţile vor fi îndeplinite.
Vicky se prezentă la comisariat înainte de ora douăsprezece. Un sfert
de oră după aceea, Michael, speriat, pocăit, pleca cu ea. Inspectorul
Johnson se arătase oarecum cordial, date fiind împrejurările, dar
insistase asupra necesităţii ca tânărul să rămână la dispoziţia justiţiei.
Ce-o să faci acum ?
Erau faţă-n faţă pe trotuar. Privirea lui Vicky trecu de la costumul
mototolit al lui Michael la faţa lui nerasă. Avea un aer jalnic care o
mişcă imediat pe fata.
Să mergem în apartamentul tău, sugeră ea. Vom putea vorbi.
- Nu mai locuiesc acolo. A trebuit să plec acum trei luni, pentru că
nu mai puteam plăti chiria. Acum locuiesc la un prieten.
Vicky închise o secundă ochii, rugând Cerul să-i dea puterea necesară
pentru a putea înfrunta această nouă încercare.
- in acest caz, să mergem să-ţi luăm lucrurile. Vei veni la mine,
declară efti pe un ton care nu admitea replică.
De altfel, Michael nu făcu nici o obiecţie. Nu-i trebui mult timp
pentru a-şi strânge puţinele lucruri şi ajunseră în curând în apartamentul
tinerei fete. Ea pregăti repede o masă uşoară, dar nici unul, nici celălalt
nu aveau poftă de mâncare.
Vicky se uită la ceas. Unu şi jumătate. Ea remarcă cu un aer supărat :
- Voi fi în întârziere la birou. Dar aş dori totuşi să-mi explici.
DULCI: XOIUUKA.
13
Se aşezară faţâ-n faţă în salon. Tânărul fuma încontinuu. Vicky îi
examina cu atenţie. Avea doar douăzeci de ani, era blond, juvenil.
Părinţii lor îl răs- făţaseră şi, după moartea lor, ea continuase. Cedase
întotdeauna capriciilor lui fără să-i facă nici o observaţie. Făcuse o
greşeală, îşi dădea acum seama. Michaei ar fi avut nevoie de la început
de o mână fermă.
—Cât ? întrebă ea respirând scurt.
Michaei era incapabil să-i susţină privirea.
—Cinci mii de ranzi, în mai multe luni. Camera păru să se clatine în
faţa ochilor lui Vicky. Ea se a- găţă de braţul fotoliului.
—De ce, Michae! ? De ce ai făcut asta ?
El îşi plecă ochii înroşiţi, aprinzându-şi o altă ţigară. Fără îndoială
plânsese şi-şi ştersese lacrimile cu degetele : obrajii lui aveau urme de
murdărie.
—Aveam datorii la joc, începu el cu o voce tremurătoare.
- Dar de ce joci atât ? De ce joci, de fapt ?
El se agită în fotoliu.
—La început am avut noroc, am câştigat mult. Când am început să
pierd am continuat, în speranţa să mă refac. Salariul meu nu-mi mai
ajungea. A- tunci...
—Atunci ai furat banii necesari, completă Vicky nemiloasă.
El avu un gest de negare.
—Nu aceasta era intenţia mea, Vicky. Am falsificat registrele
societăţii pentru a-mi procura suma datorată. Speram să pot restabili
situaţia, dar au angajat un nou expert-contabil, care a examinat a-
mănunţit dosarele. Natural c-a descoperit totul.
—De ce n-ai venit să-mi ceri ajutor ?
- împrumutasem deja destul de mult de la tine.
Strivi o ţigară şi-şi aprinse aSta.
- Suma ero atât de mere încât ci fi avut bănuieli.
Tânăra fata gemu surd.
— Dacă rni-ai fi spus totul, Michael. aş fi încercat să găsesc o soluţie.
Se lăsă o tăcere tulburată doar de tic-tacui pen- dulei.
— Ce-o să devin, Vicky ?
Ea suspină, ridicând mâinile într-un gest de disperare.
— Compania şi-ar retrage plângerea dacă i-ai rambursa suma ?
-- Poate, spuse el dând din umeri, dar în locul tău, n-aş crede.
Patronul este intransigent. Nu va fi uşor să-l convingi că în intenţia mea
era numai să fac un împrumut...
 - Trebuie să mă întorc la birou. Fă o baie, ra- de-ie şi odihneşte-te Şi
nu te nelinişti, voi încerca să aranjez totul.
Propriile ei cuvinte o hărţuiră tot restul după-a- miezii. Ce-ar putea
inventa ca să vină în ajutorul fratelui său ? Nimic I Şi ce speranţe ar avea
să-l vadă pe directorul Companiei Atlas retrăgându-şi plângerea contra
lui Michael ? De mai multe ori, mâna ei se întinsese spre telefon,'ca sâ-l
sune pe Sam Jennings. El era întotdeauna un bun sfătuitor. Va putea oare
s-o ajute ? Dar îi fu ruşine şi renunţă ta această idee.
Când reveni în apartament, Michael se uită la ea cu speranţă. După
aerul ei întunecat, înţelese că n-a găsit soluţia. îmbrăcat cu un pulovăr şi
nişte
jeanşi vechi, avea o figura mai liniştită. Se răsese, dar privirea îi
rămăsese rătăcită.
Lui Vicky îi fu milă de el. îşi trecu afectuos un braţ peste umerii lui.
- Nu te nelinişti, Michaei ; vom găsi o soluţie, spuse ea sărutându-l
pe obraz.
îşi reaminti atunci de întâlnirea sa cu Conrad de Jongh. Trebuia s-o
anuleze ? Cum să-l prevină ? Nu ştia unde locuia. Tânărul îi văzu
tulburarea şi o întrebă ce se întâmplă.
- Nu, Vicky, nu-ţi schimba proiectde pentru mine, insistă el. Mă voi
simţi foarte bine aici. O să mănânc ceva si-o să mă culc. Sunt obosii:,
de/orientat, şi tu ia fel. Poate ca mâine vom avea mintea mai limpide,
sfârşi el suspinând,
Vicky ezită un moment. Dacă nu se ţinea de cuvânt, Conrad va crede,
ca şi în ajun, că-i era frică de el. Dar dacă va lua masa cu ei, va fi inca-
pabilă să profite de seara.
Atunci îi veni o idee : Conrad de Jongh e-ra aproape un ne.vuncscut ;
îi va fi desigur mai uşor şă-i solicite concursul. Dacă-i va povesti totul,
daca se va angaja să-i ramburseze banii, poate ar fi dis- / pus să-i
împrumute suma necesară...
După ce se hotărî, se pregăti cu cea mai mare grijă. Nu-i va fi uşor să
i se destăinuiască lui Conrad de Jongh, dar va fi cel puţin o uşurare să
vorbească cuiva care nu era direct interesat. Dacă refuza să-i împrumute
cei cinci mii de ranzi, cel puţin ar putea să-i dea ceva sugestii.
Ea alese o rochie de mătase crem foarte decoltată, pentru a fi mai
îndrăzneaţă. Materialul suplu îi sublinia formele perfecte ; fusta îungâ o
făcea mai înaltă.
1G
YVONN1Z WlllTTAL
Vicky nu era o frumuseţe clasica ; ochii îi erau prea mari, prea depărtaţi,
nasul prea scurt, uşor cârn. Dar privită mai de aproape, i se putea admira
părul de culoarea grâului copt, adus sever la spate şi prins pe ceafă, cu
mici şuviţe rebele cate se încăpăţânau să se onduleze în jurul feţei. Avea
culoarea ochilor de un brun auriu, pomeţii perfect modelaţi, mica bărbie
fermă. Gura mai ales era remarcabilă : buza inferioară avea o curbă
senzuală, care-i dădea deseori un aer de vulnerabilitate, când era
necăjită, dar care dădea de asemenea şi o impresie de pasiune ascunsă.
— O Vicky îndrăgostită va fi o revelaţie, spusese într-o Sam
Jennings, sub formă de glumă. Dragostea, ca un val seismic, ar da jos
barierele pe care le-a ridicat în jurul inimii ei şi o va deştepta la viaţă.
Vicky va fi femeia unei singure iubiri şi se va dărui cu trup şi suflet, unei
singure fiinţe. Dacă acest bărbat o va respinge, ea nu va mai iubi
niciodată...
La ora şase şi jumătate fix, Conrad de Jongh sună fa uşă.
Tânăra fată i-l prezentă pe fratele ei şi ei îi adresă acestuia un semn
rapid din cap, înainte de a o conduce pe Vicky până la maşină.
Se simţea nervoasă, deprimată. Lumina cernută a restaurantului o
făcea mai conştientă de faptul că va petrece restul serii faţă-n faţă cu
Conrad de Jongh. Era cu totul paralizată la ideea că se gândise să-i ceară
ajutorul. Se afla acum aşezată în faţa lui, de partea cealaltă a unei mese
înguste, şi tot curajul o părăsise.
Aşteptând masa, Conrad comandă o sticlă cu vin şi chelnerul turnă
lichidul de un roşu strălucitor în pahare delicate cu picior.
Vicky contemplă argintăria strălucitoare de pe faţa de masă albă ca
zăpada, ca pentru a găsi o soluţie problemei sale. Vocea tovarăşului său
îi întrerupse firul gândurilor.
—Vinul dumitale.
Degetele lor se atinseră şi ea simţi un fel de şoc electric.
—încetişor, spuse el pe un ton de tachinare. N-ai băut încă. Cum vei
fi după al doilea pahar ?
 Ochii li se întâlniră deasupra flăcării lumânării. Un surâs involuntar se
desenă pe buzele tinerei fete, dansă în ochii ei.
—îţi pare rău că m-ai invitat la masă ?
—Deloc, te asigur. Dacă în cursul serii o să mă văd obligat să te duc
în braţe, nu voi vedea nici un inconvenient. Nu am deseori ocazia să
obţin o astfel de favoare de la o femeie drăguţă, chiar dacă ea este puţin
beată, adăugă el cu o strălucire ciudată în privire.
Această frază produse asupra lui Vicky efectul unui duş rece. O mână
mare o apucă pe a ei şi ea fu tulburată.
—Am fost prea crud ? o întrebă el, fără să manifeste cel mai mic
regret.
Ea dădu din cap. Inima îi bătea puternic.
—Când trăieşti multă vreme într-o fermă, reluă el cu o nuanţă de
umor, şi având drept interlocutori doar muncitorii şi câţiva vecini, ai
tendinţa să nu mai ştii să te comporţi în faţa unei doamne.
—Te rog, nu te scuza !
Dar ea ştia că nu asta era intenţia lui Conrad.
Deodată, gândul de a se afla în braţele lui o alarmă.
Cu un surâs, el îi lasă degetele şi ridică paharul.
—Să bem deci în onoarea unei încântătoare şi foarte indulgente tinere
femei, spuse e!.
Privirile Ier se încrucişară. Chic.r după ce-şi puse jos paharul, Vicky
fu incapabilă să-şi desprindă ochii de pe faţa însoţitorului ei. Ceva în
expresia acestuia c speria şi o atrăgea în acelaşi timp. El se aplecă
deodată către ea ca pentru a-i vorbi, dar chelnerul se apropie c’e masa
lor. Clipa trecuse şi Vicky se surprinse imaginându-şi ceea ce Conrad
era pe punctul să-i spună.
El începuse să-şi mănânce friptura în tăcere. Vicky vorbi puţin în
timpul mesei, dar aruncă câteva priviri celui din faţa ei. Conrad purta un
costum sobru, cu o crciclă ireproşabilă, o cămaşă albă, un papion negru.
Ea nu remarcase la prima lor întâlnire distincţia naturală care-l
caracteriza.
- N-ai fost prea vorbăreaţă, remarcă el puţin mai târziu, în timp ce-şi
aşteptau cafeaua. Eşti preocupată ?,
„Este momentul", se gândi ea. Dar ceva o reţinea. Va înţelege el ? Era
el oare omul căruia să-i ceară ajutor ?
—Deloc, nu, îi răspunse ea în sfârşit, reproşân- du-şi laşitatea.
Chelnerul aduse cafetiera şi tânăra femeie apucă ceaşca. Mâna îi tremura
vizibil, întin- zându-i o ceaşcă lui Conrad. El ridică sprâncenele.
- Minţi prost, spuse el. Povesteşte-mi ce te preocupă. Poate voi fi în
măsură să te ajut.
-nutil să-l înşele. Bău o înghiţitură de cafea ca să s: dea curaj înainte
de a-i povesti, cu o voce întretăiată, fără a-i ascunde ceva, situaţia
supărătoare a lui Michaei.
Când isprăvi, Conrad rămase mult timp tăcut, cu ochii fixaţi pe faţa
de masă. Vicky se juca nervos cu o linguriţă. în jurul lor se ridica un
murmur de voci, punctat uneori cu o izbucnire de râs. Vicky era ca
amorţită, conştientă doar de întunecata prezenţă a Iui Conrad de Jongh.
- Poţi să-l ajuţi ? întrebă el în sfârşit. Să încerci, de exmplu, să faci să
fie retrasă plângerea ?
Ea dădu din cop.
- Ai cei cinci mii de ranzi necesari ?
- Nu... Mă întrebam..,
Ea îşi aduna tot curajul pentru a susţine privirea însoţitorului ei.
- Conrod, ni accepta să-mi împrumuţi această iu;,:ă ? Mă voi oneaja
să ţi-o înapoiez, bineînţeles, cu dobândă, adaugă ea.
Ea vorbise repede şi se simţi deodată epuizată fizic şi ieen':al.
Er:i im;-»'jibi! să ghiceşti ceea ce gândea Conrad. Aplecat incinte, el
se propti de masă şi păru să se gândească’ intens.
- Vreau să-ţi avansez aceşti bani, spuse ei după un moment de tăcere.
Da, consimt la asta, reluă el, dar cu două condiţii : în primul rând, fratele
dumi- tale să accepte să treacă sub răspunderea mea ;i să consimtă să
lucreze pentru mine pentru a se a- chita astfel de datorie.
Urmă o tăcere încordată. Tânăra fată abia îndrăznea să respire.
- Şi în a! doilea rând ?
Ochii lui Conrad sclipiră ia lumina lumânării.
- Trebuie să accepţi să te căsătoreşti cu mine.’
Deodată, gandui de a se afla în braţele lui o alarma.
Cu un surâs, el îi lasă degetele şi ridică paharul.
- Să bem deci în onoarea unei încântătoare şi foarte indulgente tinere
femei, spuse e!.
Privirile Ier se încrucişară. Chior după ce-şi puse jos paharul, Vicky
fu incapabilă să-şi desprindă ochii de pe faţa însoţitorului ei. Ceva în
expresia acestuia c speria şi o atrăgea în acelaşi timp. El se aplecă
deodată către ea ca pentru a-i vorbi, dar chelnerul se apropie de masa lor.
Clipa trecuse şi Vicky se surprinse imeginându-şi ceea ce Conrad era pe
punctul să-i spună.
El începuse să-şi mănânce friptura în tăcere. Vicky vorbi puţin în
timpul mesei, dar aruncă câteva priviri celui din faţa ei. Conrad purta un
costum sobru. cu o crcicîă ireproşabilă, o cămaşă albă, un papion negru.
Ea nu remarcase la prima lor întâlnire distincţia naturală care-l
caracteriza.
- N-ai fost prea vorbăreaţă, remarcă el puţin mai târziu, în timp ce-şi
aşteptau cafeaua. Eşti preocupată ?,
„Este momentul", se gândi ea. Dar ceva o reţinea. Va înţelege el ? Era
el oare omul căruia să-i ceară ajutor ?
- Deloc, nu, îi răspunse ea în sfârşit, reproşân- du-şi laşitatea.
Chelnerul aduse cafetiera şi tânăra femeie apucă ceaşca. Mâna îi tremura
vizibil, întin- zundu-i o ceaşcă lui Conrad. El ridică sprâncenele.
- Minţi prost, spuse el. Povesteşte-mi ce te preocupă. Poate voi fi în
măsură să te ajut.
nutil să-l înşele. Bău o înghiţitură de cafea ca să s, dea curaj înainte de
a-i povesti, cu o voce întretăiată, fără a-i ascunde ceva, situaţia
supărătoare a lui Michaei.
Când isprăvi, Conrad rămase mult timp tăcut, cu ochii fixaţi pe faţa
de masă. Vicky se juca nervos cu o linguriţă. In jurul lor se ridica un
murmur de voci, punctat uneori cu o izbucnire de râs. Vicky era ca
amorţită, conştientă doar de întunecata prezenţă a lui Conrad de Jongh.
—Poţi să-l ajuţi ? intrebă el în sfârşit. Să încerci, de exmplu, să faci
să fie retrasă plângerea ?
Ea dădu din c,cp.
—Ai cei cinci mii de ranzi necesari ?
/
- Nu:.. Mâ întrebam...
Ea îşi adună tot curajul pentru a susţine privirea însoţitorului ei.
 —Conrad, ai accepta să-mi împrumuţi aceasta burr.ă ? Mă voi angaja
să ţi-o înapoiez, bineînţeles, cu dobândă, adăugă ea.
Ea vorbise repede şi se simţi deodată epuizată fizic şi mental.
Ei a imposibil sa ghiceşti ceea ce gândea Conrad. Aplecat Incinte, el
se propti de masă şi păru să se gândească' intens.
—Vreau să-ţi avansez aceşti bani, spuse el după un moment de
tăcere. Da, consimt la asta, reluă el, dar cu două condiţii : în primul rând,
fratele dumi- tale să accepte să treacă sub" răspunderea mea ;i să
consimtă să lucreze pentru mine pentru a se a- chita astfel de datorie.
Urmă o tăcere încordată. Tânăra fată abia îndrăznea să respire.
—Şi în a! doilea rând ?
Ochii lui Conrad sclipiră la lumina lumânării.
—Trebuie să accepţi să te căsătoreşti cu mine.'
Dacă o descărcare electrică ar fi parcuns-o în întregime, efectul n-ar fi
fost mai brutal. Deschise gura şi o închise la loc. El n-o părăsea din ochi.
- Nu vorbeşti serios, spuse ea, cu o voce răguşită.
- Ba da, te asigur. Mc voi explica. Voi returna cei cinci mii'de ranzi
şi voi face în aşa fel încât plângerea contra fratelui dumitale să fie
retrasă. El se va achita lucrând în cadrul fermei mele, ceea ce ar fi
preferabil mai multor ani de puşcărie. Pe de altă parte, am nevoie de o
soţie. Devenind soţia mea, vei rămâne lânqă fratele dumitale, ceea ce
este o consolare.
Cu pupilele dilatate, Vicky îl privea cu un aer îngrozit. Să se mărite ?
Cu acest bărbat întâlnit abia în ajun ? Era de neconceput I Imposibil !
Ca şi cum i-ar fi citit gândurile, Conrad continuă :
- Nu este vorba, natural, de o adevărată căsătorie, ci de o simplă
tranzacţie. Poate că în decursul unui an, vom putea reconsidera problema
; dacă a- tunci vom putea să continuăm unirea noastră pe baze normale,
vom rămâne împreună. Dacă nu, te voi lăsa să ceri anularea căsătoriei şi
eu voi depune pe numele tău o sumă de bani care-ţi va permite să te
descurci până în ziua când vei găsi un post convenabil.
- De ce eu ? se interesă ea uluită. Eu nu sunt nici măcar drăguţă.
Privirea lui Conrad se opri pe faţa ei înainte de a coborî.
Ea se înroşi violent.
- Să spunem că mă atrag unele părţi, spuse ei pe un ton uşor, cu un
surâs ironic pe buze. Dar era să uit un alt amănunt. Unirea noastră va
trebui să
pară normală în ochii tuturor, chiar şi în cei ai fratelui tău. Contez deci
pe tine ca să joci puţină comedie în prezenţa celorlalţi.
Ef rămase un moment tăcut, parcă vrând să se bucure mai bine de
încurcătura tinerei fete.
- Asta nu poate fi aşa de greu, nu ?
Vicky abia avu conştiinţa momentelor care urmară. Ştia doar că
sfârşise prin a accepta să se căsătorească cu el. El o recondusese la
apartamentul ei şi-i promisese s-o sune la birou, a doua zi, pentru a-i
comunica rezultatul demersului său pe lângă Compania Atlas.
22
YVONNii VV'HllTAL
CAPITOLUL 2
Apelul promis nu mai venea. Vicky încercă să-şi reia lucrul. Ce se
întâmpla la Compania Atlas ? De ce nu telefona Conrad ? Se scurse o
oră interminabilă Când în sfârşit sună telefonul, tânăra fată, la capătul
nervilor, se aruncă spre aparat.
- Vicky ?
- Da.
Conrad izbucni în râs,
- Nu lua tonul ăsta neliniştit. Totul este aranjat.
- Ce ?! -strigă ea. Oh I...
- Directorul Companiei Atlas a acceptat cecul meu şi consimte să-şi
retragă plângerea.
Vicky percepu în vocea lui o nuanţă de triumf,
~ Ce! mai greu a fost să conving autorităţile bă facă la fel, dar te
scutesc de detalii..
Un hohot o înăbuşi pe Vicky.
Nu plângi, ?per ? întrebă Conrad înainte de a adăuga, mai brutal,
pentru Dumnezeu, Vicky, problemele tale au luat sfârşit.
~ a< Ştiu, răspunse ea, hohotind fără nici o reţinere. Niciodată n-o să-
ţi pot mulţumi îndeajuns. Sunt atât de fericită !
- Oh, femeile I o certă el cu nerăbdare. Niciodată n-o să le înţeleg.
Ea. reuşi sâ-şi reţină lacrimile.
 - Şi acum ? se nelinişti ea.
- Acum o să te duci !a patronultău, să-ţi dai
demisia. Spune-i că mâine va fi ultima zi de serviciu ; te măriţi poimâine
şi părăseşti Cape Town-ul imediat după ceremonie, pleci cu soţul tău, în
regiunea Karrco,
- Dar nu pot pleca cu un preaviz de o singură
zi, protestă ea. Voi pierde o lună deserviciu şi patronul meu nu
va fi niciodată de acord !
- Asta m-ar mira !
Ea nu mai insistă în faţa vocii ameninţătoare a lui Conrad.
- Şi apoi ? întrebă ea cu timiditate.
- Apoi ? Nimic, răspunse el neglijent. Vei continua să lucrezi până la
ora cinci. Voi veni să te iau şi te voi duce acasă. Vreau să am cu fratele
tău o mică discuţie. îţi convine ?
- Da... Conrad, răspunse ea după o ezitare, nimic din toate astea nu
poate fi foarte ag-sobil pentru tine. Ţin să-ţi spun cât apreciez gestul tău.
- în ciuda condiţiilor mele ? spuse e ironic.
încurcată, ea tăcu un moment.
- Da, recunoscu ea, spre propriu f i surpriză. Orice-ar fi, îţi sunt
recunoscătoare.
Un râs înăbuşit îi parveni la ureche.
- Duiwelspoort o să-ţi placă, cred, re nu rea el. Pe curând.
Duiwelspoort era numele fermei ? se întrebă L-a închizând telefonul.
Fu mai puţin dificil decât crezuse se, si dea demisia şi să-l roage pe
patronul ei s-o lase sa p!c ap'napc imediat. Aprobând cererea ei, el o pa a
T gard timp de zece minute în privinţa une: a~aforii
de precipitate. Va fi întotdeauna un post aici pentru ea, conchise el
gentil, dacă dorea să revină. Vicky îi mulţumi din inimă şi se întoarse
repede în biroul ei pentru a nu izbucni în lacrimi în faţa lui.
în cursul după-amiezii, enormitatea deciziei sale o lovi cu brutalitate.
Pentru a veni în ajutorul lui Michael, era pe punctul de a renunţa la
libertatea ei, la viaţa stabilă şi confortabilă, căsătorindu-se cu un
necunoscut. Ce i se întâmplase ? Cum a putut ea să accepte scandaloasa
propunere a lui Conrad ? Ar trebui să se sacrifice pentru Michael ? se
frământa ea, cu faţa în mâini. Era prea târziu acum ca să revină asupra
promisiunii făcute. Michael era liber graţie lui Conrad, şi ea trebuia să-şi
îndeplinească cât mai bine partea ei din acord.
Câteva minute după ora cinci tânăra fată ieşea din lift. în hol o aştepta
Conrad, fumându-şi pipa. Şi-o stinse şi o băgă în buzunarul vestei, apoi c
însoţi pe Vicky până la maşină. O ajută să ia loc, apoi se aşeză şi el la
volan. Mirosul tutunului care se degaja din hainele lui i se părea
agreabil.
Conrad traversă oraşul cu o viteză moderată. Mai ploua incă şi
picături de ploaie îi scânteiau în păr. Când depăşi strada care ducea la
apartamentul ei, Vicky se decise in sfârşit să vorbească.
- Va trebui să întorci la dreapta la viitoarea intersecţie, ai greşit...
- Nu, n am greşit, răspunse el calm. Te duc intr-un loc unde cafeaua
este excelentă şi unde vom putea discuta fără a fi deranjaţi.
- Ah !. .
Vicky tăcu. Torsul motorului o destindeci. Prezenţa lui Conrad alături
de ea n-o mai speria, constată ea cu mirare. Mâinile de pe volan erau
viguroase,
bronzate de soare, asprite de muncă. Acest atlet nu-i mai producea frică :
din contră, o liniştea.
Ce fel de om era în realitate ? se întreba ea, e- xaminându-l în linişte.
Se căsătorea cu si pentru a-şi salva fratele de la închisoare şi această idee
probabil îl dezgusta tot atât ca şi pe ea.
O căsătorie de formă, spusese el. O tranzacţie. Dar ce garanţie avea
ea. ?
Conrad părăsi drumul principal şi o luă pe un drum secundar,
oprindu-se imediat la un han cu o clădire ca o moară de vânt. Se
instalară la o masă de colţ şi Conrad comandă cafea.
- Ti-ai dat demisia ? întrebă el direct.
- Da, răspunse Vicky, cu ochii plecaţi.
- Bine.
Tăcu. Un chelner le aducea ceştile. Când fură din nou singuri, el
continuă :
- Cele două persoane cel mai greu de convins de realitatea căsătoriei
noastre vor fi Sam şi Helen.
Vicky dădu din cap având parcă un nod în gât.
 ' — Cum vom face ?
Umbra unui surâs lumină faţa lui Conrad.
- Trebuie să ne arătăm foarte tandri în prezenţa lor. Ar trebui să
stabilim de pe acum ceea ce ie vom povesti celorlalţi.
Vicky bău nervos o înghiţitură de cafea şi lichidul prea fierbinte îi
arse limba.
- Te-ai gândit deia la ceva, bănuiesc ?
- în ceea ce-i priveşte pe Sam şi Helen, am o idee. Pentru ceilalţi,
iată cea mai bună versiune : ne-am întâlnit acum şase luni în timpul unei
călătorii de afaceri ale mele la Cape Town, ne-am scris apoi regulat şi
după ce ne-am revăzut de data a- ceasta, ne-am decis sâ ne căsătorim.
26
YVONNE VVHiTTAfc
— Erai la Cape lown acum şase luni ?
— Da. După părerea mea ar trebui să încercăm să ne cunoaştem mai
bine, înainte de a convinge anturajul. Nu crezi ?
— Eu... da, rară îndoială.
Ezitarea fetei păru să-l amuze pe Conrad.
— Vorbeşte-mi despre părinţii tăi.
Ea înghiţi cu g eu.
— Tatăl meu a fost omorât într-un accident de mină la Johannesburg.
Aveam zece ani. Marna a murit aici, la Cape Town, acum doi ani.
Figura lui Conrad deveni gravă.
— Te rog să mă ierţi.
Vicky trecea un dîge'c distrat pe desenele fetei de masă.
— Nu ars importanţă.
— N-ai deci altă familie clacat pe Michael ?
— N'J, pe nimeni,
— Ce vârsta ai, Vicky ? se interesă ei după o
scurtă tăcere.
Douăzeci şi şase c>e ani, răspunse ea fără să-l privească.

Sunt deci cu doisprezece ani mai mare decât tine. Ai lucrat

întotdeauna la aceeaşi instituţie ?
— Da, arn debutat ca dactilografă si acum sunt secretara unuia din
arhitecţii de cabinet, explică ea cu o nuanţă de mândrie.
_ O nouă tăcere se instală între ei. Vicky detesta iaeec sa renunţe la
viaţa ei obişnuită.
Ea urma să fie transferată într-o existenţă despre oait.- nu cunoştea
nimic. O viaţă nesigură şi o căsătorie cu acest necunoscut, aşezat în fata
ei. Oh, de
ce acceptase ?
Conrad îşi coli ceaşca şi in mod maşinal mâna lui se întinse spic
buzunarul unde Vicky îl văzuse mai înainte băgându-şi pipa. Dar se
răzgândi ; îşi aşezâ coatele pe masă şi-şi privi tovarăşa amuzat.
— N-ai să-mi pui întrebări ?
Vicky îşi alungă gândurile tumultuoase.
— Poate-mi vei spune ceva ce, după dumneata, ar trebui să ştiu.
— Foarte bine. Mă cheamă Conrad Stephanos Ludovickus de Jongh,
începu el.
Vicky fu incapabilă să-şi reţină un mic zâmbet.
— Este caraghios ? întrebă el.
— Mu, nu tocmai.
Avea statura, se gândi ea fără să vrea, să suporte greutatea celor 'rei
prenume.
— Am primit numele bunicului meu, preciza el cu un aer auster.
Dar Vicky zărise între buzele întredeschise o frântură de surâs ; el
înţelesese motivul amuzamentului ei şi nu mai era contrariat.
— Bunicul îţi semăna ? întrebă ea după o privire rapidă asupra
corpolenţei interlocutorului ei.
— Toţi bărbaţii familiei de Jongh sunt înalţi şi soţiile lor mici.
— Există un motiv ?
— Nu, nu tocmai, explică el dând dm umeri. Poate că femeile fragile
deşteaptă în ei instinctul lor protector. Nu ştiu.
Printre p'eoapele strânse el o examina pe fată : ta io ru! ei sever, perul
blond, privire t c: reccă a ocni- lor costanii-aurii anroope luminoşi sub
lumina estompată. Conrad adăugă, aproape g.'nditor :
— Corespunzi puţin acestei imagini.
—Talin mea este fâră importanţă. Căsătoria noastră nu este decât o
simplă tranzacţie, preciza ea roşind.
 —Pentru moment este adevărat. Să aşteptăm un an, dacă atunci n-
avem chef nici unu! nici celălalt să prelungim această unire, voi încerca
să caut o soţie definitivă.
Vicky îi aruncă o privire piezişă, pradă unei jene inexplicabile. Ochii
lui Conrad parcă o îngheţau deodată. N-ar fi făcut mai bine să caute
ajutor în altă parte ? Dar unde ?
Conrad îi observase expresia tulburată.
—Să continui să-ţi vorbesc despre mine ? o întrebă el.
Vicky dădu din cap şi el reluă :
—De când s-a retras, acum şase ani, tatăl meu, mă ocup singur de
Duiwelspoort. Este numele fermei.
—Duiwelspoort... murmură Vicky.
Curios, se gândi ea. Poarta Dracului. Familia de Jongh era mai muit
sau mai puţin diabolică ? se gândi ea tremurând.
Conrad poseda darul ciudat de a citi în gândul ei. El explică :
—Numele este înşelător. Se leagă de o poveste, dar e prea lungă s-o
povestesc acum. Curiozitatea îţi este satisfăcută ?
El vorbise pe un ton brusc şi tânăra fată ezită înainte de a întreba :
—Părinţii tăi locuiesc cu tine ?
—Când s-a retras, tată! meu a cumpărat o casă nu prea departe de
proprietate. Din timp în timp, de sărbătorile de Crăciun sau de Paşti, îmi
fac o vizită.
— După părerea ta, cum vor reacţiona ia vestea câ noi... că tu...
Sub privirea lui Conrad ea se tulbură, se bâlbâi.
— Sunt foarte fericiţi să ştie că, în sfârşit, m-am decis, declară el.
— l-ai pus deja la curent ?
— Da, vor veni pentru căsătoria noastră.
— Şi când vor descoperi adevărul ?
Imediat ochii lui Conrad se închiseră.
— Nu trebuie să-l afle. îţi cer să te comporţi în prezenţa lor cât mai
convingător posibil.
— Ceri mult, protestă ea.
— Preferi să ren un', ?
Urmă o tăcere grea. La sfârşit, Vicky dădu din cap.
— Este prea târziu.
 Conrad îşi aruncă o privire pe deasupra umărului.
— Ploaia a încetat pentru moment. O să te conduc, pentru a avea o
discuţie cu fratele dumitale.
în timpul drumului de întoarcere în oraş el pre- ciză-:
— Am o soră, Barbara, măritată cu un fermier din Transvaal. Au doi
copii, un băiat şi o fată.
— Este mai mare decât dumneata ?
— Mai mică cu trei ani.
— Ce creşti în Karroo ? Oi, bănuiesc.
— Exact, aprobă el, cu un surâs uşor. Am de a-
semenea treizeci de capete de vite, în special pentru
lapte. Mama creştea câteva păsări. Servitorii se o- cupă acum de ele. Eu
n-am timp.
Cu fruntea încreţită, Vicky se uita fix în faţa ei şi se gândea la viitor
cu teamă. Privi nesigură către profilul sever al vecinului ei şi se întreba
dacă şi el era pradă aceleiaşi nesiguranţe. De fapt şi ea era
o necunoscută pentru ei. O singură diferenţă : ei se întorcea către o viaţă
cunoscută, iubită, pe când ea... îşi muşcă buza inferioară pentru a o
împiedica să tremure. Cu mâinile strânse pe genunchi, începu pe un ton
ezitant :
— Conrad... îţi dai seama că eu nu ştiu nimic despre o fermă ?
Nu-i răspunse până nu gară maşina în faţa imobilului.
Se întoarse atunci spre Vicky şi ochii lui gri o priviră fix.
—, Aş putea să-ţi spun : aşteaptă şi vei vedea. Dar n-ar fi prea cinstit,
nu-i aşa ?
Vicky îşi regăsi cu greu respiraţia. Conrad era aplecat către ea, şi
apropierea lui o tulbura profund.
— Conrad, mi-am petrecut viaţa în oraş şi nu ştiu nimic despre
existenţa rurală. Cum este domeniul tău ? Mare sau mic ? Dă-mi detalii,
te rog.
El îşi schimbă subit expresia. Buzele lui îşi pierdură din asprime.
Ochii lui gri se fixară în depărtare, ca pentru a fixa un spectacol iubit.
— Duiwelspoort se găseşte în districtul Koelen- berg, în inima
Karroo-ului. După un sezon bun de ploaie, ve/cf-ul se transformă intr-un
covor de flori sălbatice, care se întinde cât vezi cu ochii. Aloele cresc în
stare sălbatică, printre spini şi piperuşi. Proprietatea se află la opt
kilometri de drum şi trebuie să traversezi îngrăditurile pentru a ajunge la
ea.' Treci pe sub un arc de piatră şi urmezi apoi o alee mărginită de
arbori de cauciuc.
— Şi casa ? Cum este ? întrebă ea.
Conrad îi aruncă atunci o privire şi zâmbi.
— Trebuie să aştepţi s-o vezi. Am un generator care ne furnizează
electricitatea şi avem apă curentă.
Duiwelspoort nu are nimic primitiv, dacă acest lucru te sperie.
Vicky îi susţinu cu fermitate privirea.
— Ştii ceea ce faci, sper, Conrad. II iei în grijă pe Michaei care este
obişnuit cu plăcerile oraşului şi care n-a cunoscut niciodată ceva mai
penibil decât lucrări de scris, O să-l pui în faţa unei existenţe riguroase,
pe care o ignoră. Şi nici eu nu valorez mai mult, te asigur.
Gura lui Conrad se transformă într-o linie subţire, dură.
— Va trebui să vă adaptaţi şi unul, şi celălalt.
Viclcy nu se putu împiedica să tremure. îl ghicise :
Conrad va fi fără milă pentru Michaei, ca şi pentru ea. Dacă n-ar fi fost
atât de mândră, ar fi putut solicita ajutorul unuia dintre prietenii ei, dar
dannta de a proteja reputaţia fratelui său o împinsese !a un demers la care
nu s-ar fi gândit în situaţii normale. Viitorul devenise un monstru
înfricoşător, care-şi întindea spre ea braţele lacome. Tremură
îndeJung.
—Perspectiva dea trăi la ţară nu te tentează
deloc, nu-i aşa ? întrebă cu răceală tovarăşul ei. A- gaţă-te de ideect că
nu va fi decât pentru un an.
Otăcere penibilăse instalase între ei şi a fost
ca ouşurare pentruea să-l găsească pe Michaei
destins şi surâzător, după tensiunea ultimelor couă zile. Dacă ar fi ştiut
ceea ce Conrad de Jongh îi pregătea, surâsul lui de bun-venit şi-ar fi
pierdut din spontaneitate.
Vicky îşi reţinu dorinţa Je a izbucni în lacrimi şi-i conduse pe cei doi
bărbaţi în micul salon, mobilat cu mobile vechi, confortabile.
— Sora mea mi-a spus noutatea, începu Michaei, mulţumindu-i din
inimă.
 — Când o să auzi ce-ţi voi spune, îl întrerupse brusc Conrad, n-o să
mai ai chef să-mi mulţumeşti. Trebuie mai întâi să te anunţ că Vicky şi
cu mine ne vom căsători poimâine. Natural, poznele dumitale au grăbit
această veselă ocazie.
El vorbea cu o perfectă uşurinţă şi Vicky, fascinată, îl asculta în
tăcere, precizându-i lui Michael ceea ce aştepta de la el în viitor.
— Dar, domnule de Jongh... ei... Conrad, mergeţi prea departe, nu
credeţi ? Eu apreciez ajutorul dumneavoastră, fiţi sigur, dar voi putea
desigur să vă restitui banii în alt fel. De exemplu...
Privirea lui Conrad se înăspri.
— Cum, mai exact ?
— Ei bine, eu...
— Nu mai ai serviciu şi nu ai nici prea multe şanse să ai vreunul.
Compania Atlas nu-ţi va da, desigur, referinţe bune. în lipsa lor, orice
eventual patron va fi înclinat să consulte vechiul patron şi va descoperi
repede de ce a trebuit să părăseşti Compania Atlas.
— Conrad I protestă Vicky, în faţa aerului abătut al fratelui ei. Este
necesar să fii aşa de dur ?
— Draga mea Vicky, îi explică el cu răbdare, cu cât Michael va privi
mai curând adevărul în faţă, cu atât va fi mai bine. Luându-I în serviciul
meu, îi dau ocazia să-şi ramburseze datoria. După asta va avea în
buzunar o recomandare, care-i va permite să-şi găsească un alt post.
Michael, cu degete tremurătoare, îşi aprinse o ţigară şi trase câteva
fumuri cu nervozitate.
— Nu mă pricep deloc Ia cultivarea pământului şi la creşterea vitelor.
—Iţi va fi suficient să înveţi, îi răspunse cu fermitate Conrad.
Cei doi bărbaţi se ridicaseră şi se înfruntau din priviri. Privirea
neliniştită a Iui Vicky trecu de la unul la celălalt. Michaei, furios, nu
arăta nici un pic de teamă. Conrad, sigur pe el, demonstra o hotărâre
neclintită.
—Poţi abandona această idee. Eu nu plec ! spuse tânărul cu o voce nu
tocmai sigură.
Se lăsă o tăcere grea, aproape explozivă. Mâinile mari ale lui Conrad
se strângeau şi se desfăceau. Vicky crezu un moment că-i va lovi fratele.
Grăbită, ea interveni :
 —Mi-e teamă, Michaei, că n-ai de ales.
Michaei se întoarse spre ea, cu figura ameninţătoare.
—Ce vrei să spui ?
Ea se simţi prinsă în capcană. Ce putea să-i destăinuie, fără a-i
dezvălui adevăratul motiv al căsătoriei ei cu Conrad ? Ea-i aruncă o
privire speriată lui Conrad, care reacţionă imediat.
—lată ce încearcă Vicky să-ţi explice : ori accepţi să lucrezi pentru
mine la fermă, ori anulez cecul pe care l-am remis Companiei Atlas, şi
din acel moment se reia urmărirea penală contra dumitale.
Tânărul păli vizibil.
—N-o să îndrăzneşti !
—Crezi ? spuse Conrad. Preferi să-ţi petreci un timp în închisoare,
decât să lucrezi la fermă ?
Această ultimă remarcă fu suficientă să-i spulbere lui Michaei restul
de mândrie şi Vicky, uşurată, îl văzu recăzând in fotoliu, cu o aprobare
din cap. Conrad se întoarse către ea.
— Ai luat legătura cu agenţia pentru apartamentul tău ?
Ea îşi umezi buzele uscate.
— Da.
El aprobă cu un semn şi plecă puţin timp după aceea, refuzând
invitaţia la masă a lui Vicky.
— Ar trebui să-ţi foci bagajele, spuse el.
Vicky t\ fratele ei nu reveniră asupra subiectului.
Mâncară în tăcere, şi, după ce spălă vasele, Vicky începu trierea
lucrurilor ei.
A doua zi, Conrad îi telefona la birou : făcuse demersurile necesare
pentru căsătoria lor. Ieşind pentru ultima oară din imobil, ea îl găsi afară,
la volanul maşinii. Trecură pe acasă să-l ia pe Michael înainte de a
merge să ia masa la hotelul unde locuia Conrad.
In ciuda şampaniei, seara nu fu veselă. Privirile curioase ale lui
Michael îi constrângeau pe Conrad şi Vicky să mimeze fericirea, dar cu
tot efortul lor, masa se termină în tăcere.
După ce-l lăsară acasă pe Michael, Conrad o duse pe Vicky la Sam şi
Helen. Când se opriră în faţa casei lor, Vicky cedă îngrijorării.
— N-o să ne creadă niciodată 1 Ce-o să le povestim ?
 El îi luă mâinile.
— Nu spune nimic. Lasă-mă pe mine. Va fi suficient să încerci să ai
un aer fericit.
Deodată Conrad izbucni în râs. Cu un deget; ridică bărbia lui Vicky
şi-i sărută faţa în penumbră:
— Eşti palidă ca un spectru şi pentru o tânără femeie în ajunul
căsătoriei, ai aerul câ n-ai fost niciodată sărutată.
în momentul următor ea se află în braţele lui şi gura lui Conrad îi
cuprinse buzele. Ameţită, ea-şi simţi inima bătându-i tare. O mână mare
îi alunecă pe ceafă şi fără a-i lăsa timp să-i ghicească intenţia, îi desfăcu,
unul câte unul, acele din păr, Păru! îi căzu ca o cascadă pe umeri,
Conrad îi dădu atunci drumul şi, din instinct, ea încercă să-şi refacă
pieptănătura.
— N-ai dreplul să mă îmbrăţişezi în felul ăsta. Priveşte starea coafurii
mele acum.
Deg etele iui Conrad se închiseră cu cruzime peste ale ei. El ordonă :
— Nu-I atinge. Dacă prietenii noştri vor observa că ai o înfăţişare
ciudată, nu vor face decât să dea vina pe mine.
— Profiţi de situaţie, strigă ea cu mânie. Eşti de dispreţuit !
— Este posibil, răspunse el cu răceală, dându-i drumul. Dar eu posed
ceea ce ai nevoie cu disperare, şi nu poti nega.
Ea îl privi un moment în tăcere. îl va înţelege oare vreodată pe acest
bărbat ?
— Aş fi vrut să nu te fi întâlnit niciodată, îi strigă ea cu ochii plini de
lacrimi. Să mă fi adresat altcuiva !
— Cui, de exemplu ? întrebă el cu un calm agasant.
— Băncii !
— Nu spune prostii. Te-ar fi întrebat pentru ce solieiyi acest
împrumut... Cui altcuiva ? reluă el după o pauză.
— Lui Sam...
— Sam şi-a plasat recent tot ce poseda într-o nouă afacere. Mai
departe ?
Ea ar fi vrut să aibă curajul să pălmuiască această faţă arogantă. Da,
Conrad de Jongh era exasperant şi cu atât mai exasperant cu cât avea
toată puterea în mâini. Vicky ştia că nimeni n-ar fi putut să-i vină în
ajutor,
— Ai câştigat, spuse ea cu o voce strangulată.
— Bine, spuse el scurt, înainte de a o ajuta să coboare din maşină. Am
trecut cel puţin primul obstacol în relaţiile noastre.
Anunţarea viitoarei lor căsătorii îi ului pe Sam şi Helen. Sam păru
foarte sceptic şi Helen se mulţumi să râdă. ca şi când ar fi fost vorba de o
farsă, lotuşi, ei redeveniră serioşi când Conrad le afirmă că făcuseră
toate demersurile necesare pentru căsătorie.
— Dar este ridicol, se miră Helen. Vă cunoaşteţi doar de două zile.
— Pentru noi n-are importanţă, afirmă el.
— Oh, foarte bine, reluă prietena lor. Admit dragostea la prima
vedere pentru un bărbat ca tine care este celibatar de atâta vreme. Dar n-
o înţeleg P“ Vicky, spuse ea întorcându se către tânăra fată ccre se simţi
fixată de privirea ei pătrunzătoare. Tu n-ai cedat niciodată în viaţa ta
unui impuls de moment şi iată că te grăbeşti să te căsătoreşti. Nu ţine,
adâjqă ea dând din cap.
Conrad îşi trecuse un braţ în jurul umerilor Iui Vicky. Ea simţi calda
apăsare a degetelor lui. El îşi coborî ochii spre ea.
— Prietenii noştri ne inundă într-adevăr cu felicitări, murmură el,
sărutând-o uşor pe păr,
Sam, până atunci gânditor, scoase pipa din gură.
— lartă-ne, Conrad, dar noutatea ne-a luat pe
nepregătite... Vă felicităm şi pe unui şi pe celălalt din toată inima şi vă
dorim toată fericirea din lume.
Cei doi bărbaţi îşi strânseră mâinile şi Helen îşi regăsi surâsul. Ea
aduse o sticlă de şampanie şi atmosfera se destinse. Vicky se surprinse
reacţionând natural la avansurile lui Conrad. Trebuia să se prefacă, îşi
spunea ea, dar de ce o ciudată slăbiciune o cuprindea în faţa noii sclipiri
a ochilor lui Conrad ?
- Ce-o să faci cu mobilele tale ? întrebă Heien.
-- Sper să le vând.
- Dacă vreţi, interveni Sam, pot să mă ocup eu în locul vostru. Altfel
nu veţi scoate pe ele nici un ban.
Tânăra acceptă cu uşurare. Ea avea câteva datorii de plătit, înainte de
a părăsi Cape Town, Şi chiar dacă mariajul ei nu era de genul celor care
necesitau un trusou adevărat, ea ţinea, din pură cochetărie să-şi ofere
câteva haine noi, chiar dacă-i va afecta contul în bancă.
Băuse multă şampanie în seara aceea, şi revenind cu Conrad spre
casă, se simţea ciudat de uşoară. In umbra porţii, la adăpostul privirilor
curioase, tânărul bărbat o luă în braţe şi o sărută, Ea se simţea prea slabă
pentru a-i rezista. Mai târziu, după o baie caldă şi o ceaşcă de cafea tare,
ruşinea şi umilinţa fură mni puternice. Pentru prima dată, de mulţi ani,
adormi plângând.
CAPiŢOLUL 3
Noaptea trecută plouase. Când Sam şi Helen sosiră ca să-i conducă pe
Vicky şi Michaei la magistratul care trebuia să celebreze căsătoria,
ploaia încetase, dar nori grei închideau încă cerul.
în timpul drumului, Vicky rămase tăcută. îşi imaginase întotdeauna
ziua căsătoriei ei ca cea mai fericită zi când, în rochie şi voal albe, ea
devenea soţia omului iubit. în loc de asta, ea mergea spre cea mai simplă
dintre ceremonii, îmbrăcată într-un taior bleu ca cerul, ca să se
căsătorească cu un bărbat pe care abia îl cunoştea, cu scopul de a-şi
scăpa fratele de închisoare. Ideea era oribilă. Dispoziţia ei se acorda
perfect cu timpul mohorât. Dar ea observă faţa neliniştită a lui Michaei
şi-şi reveni. Pentru el, ea trebuia să joace comedia.
Sam îi aruncă o privire prin. oglinda retrovizoare.
- Nu ţi-e frică, sper ? întrebă el.
- Ba da, natural, îl întrerupse Helen. Este îngrozită de bucurie, este
normal.
Sam respiră zgomotos şi Vicky se strădui să su- rodă.
- Numai tu poţi face asemenea asocieri de cuvinte, spuse Sam în
sfârşit, aruncându-i o privire a- fectuoasă.
DULCI: iORTURĂ
39
Conrad şi părinţii lui, Anton şi Elinor de Jongh, îi aşteptau. Din
fericire, prezentările au trebuit să fie scurtate : erau în întârziere.
Imens, impecabil în costumul lui închis la culoare, Conrad se aşeză
alături de Vicky. Tatăl lui Conrad era tot atât de înalt, de solid pentru
vârsta lui. A- mândoi dominau de departe anturajul.
Mâna lui Vicky tremura sub braţul lui Conrad ; o secundă, degetele
acestuia se închiseră peste degetele ei într-o strânsoare liniştitoare. Era
conştient de tumultul emoţiilor ei ? Sau adopta doar atitudinea care era
de aşteptat din partea lui ?
Ceremonia fu scurtă. Conrad puse în sfârşit inelul de aur pe degetul
lui Vicky. Nervoasă, trebui să-şi muşte buzele pentru a le împiedica să
tremure. Fără să vrea, privirea ei o întâlni pe a lui Conrad şi avu
groaznica impresie de a fi o insectă prinsă într-o pânză de păianjen.
Magistratul îl invită pe soţ să-şi sărute soţia. Conrad se execută, dar
buzele lui Vicky rămaseră de gheaţă. Era obligat la acest gest, îşi dădu
seama, în faţa familiei şi a prietenilor prezenţi : tatul trebuia să pară
normal. Victoria Reid era acum, în mod legal, Victoria de Jongh.
- Pot să sărut mireasa ? întrebă Sam râzând.
Fără să aştepte autorizaţia lui Conrad, o luă pe
Vicky în braţe, depuse o sărutare afectuoasă pe ambii obraji, după care o
ciupi uşor de nas.
— Ceremonia te-a enervat, dar poţi să te des- tinzi acum : s-a
terminat.
Da. Se sfârşise. Imposibil să mai dea înapoi.
Helen, înlăcrimată, îi îmbrăţişă la rândul ei pe Vicky şi Conrad. Şi Iui
Michael părea să-i fie greu
să vorbească şi, în faţa lui, Vicky fu gata să izbucnească în plâns.
Nici de data asta părinţii lui Conrad nu avură timp să schimbe câteva
cuvinte cu Vicky. Conrad era grăbit să plece.
- Suntem atât de fericiţi pentru voi, spuseră ei doar, îmbrăţişându-i
pe amândoi. Elinor de Jongh
o trase pe Vicky de-o parte.
- Nu regret decât un lucru : că nu te cunosc mai bine. Dar sunt sigură
că fiul meu nu s-a înşelat.
Ea cuceri pe dată inima tinerei femei şi deşteptă în ea dorinţa de a-i
întâlni din nou pe socrii ei, după ce s-ar fi obişnuit cu noua sg existenţă.
Conrad îşi pierdea răbdarea.
- Ne aşteaptă un drum lung. Cu cât vom pleca mai devreme, cu atât
va fi mai bine, îi explică el.
Inima lui Vicky se strânse dureros.
Drumul, prost asfaltat, se întindea la infinit. Lăsaseră de multă vreme
Cape Town-ul în urma lor. Părăsiseră şoseaua şi se adânciseră în inima
districtului Karroo, o vastă regiune acoperită de mărăcini- şuri, a căror
monotonie era întreruptă de câţiva salcâmi şi arbori de piper. Maşina
ridica :n spatele ei un ncr de praf. Bătaia regulată a motorului o legăna
ps VH<y. Printre pleoapele lăsate, percepu sclipirea curului pe mâna ei
stângă şi-şi contemplă îndelung verigheta. Acest inel o jena, o speria
chiar.
Nu vorbiseră mult în timpul drumului. Michaei, pe scaunul din spete,
păstrase o tăcere îmbufnată.
Conrad rămăsese şi el întunecat şi tăcut. Cu capul rezemat de spătar,
Vicky îl observa. Privirea ei se oprea pe părul brun, sur pe Ia tâmple, pe
faţa dură, câteodată crudă, pe umerii puternici sub cămaşa albă. îşi
ridicase mânecile deasupra coatelor şi cea mai mică mişcare îi scotea în
evidenţă muşchii.
— Mai este mult ? întrebă tânăra femeie.
— Încă vreo două ore, răspunse Conrad. încearcă să dormi. Aşa o să
ţi se pară drumul mai scurt.
—O să mă trezeşti înainte de Koelenberg ?
El dădu din cap. Pleoapele lui Vicky se închiseră. Pentru prima dată
după trei zile, ea adormi profund şi somnul ei s-ar fi prelungit, dacă n-ar
fi simţit o mână care-i mângâia chipul. Deschise brusc ochii şi întâlni o
privire familiară. Spre marea ei surprindere, descoperi că, dormind,
alunecase' pe-o parte : capul
i se odihnea pe umărul soţului ei.
—îţi cer iertare, murmură ea înroşindu-se, ridi- cându-se repede.
—Nu-i nimic.
Porni din nou maşina şi luă viteză.
—Sosim la Koelenberg.
în depărtare se zăreau acoperişuri. Se apropiau de destinaţie. Vicky se
întoarse pentru a-i vorbi lui Michael, dar şi el era adormit.
—Nu-I trezi, o sfătui Conrad cu voce joasă. Viaţa Iui se va schimba
cu totul de mâine. Lasă-I să profite de ultimele momente de linişte.
Era doar o simplă delicateţe din partea lui, sau sub aceste cuvinte- se
ascundea o ameninţare ? Faţa Iui de granit nu-i dezvăluia nimic tinerei
femei.
 Dar Vicky nu avu timp să reflecteze mai mult a- supra acestei
probleme. Conrad încetini pentru a Intra în Koelenberg, iar Vicky privi
în jurul ei cu in
teres. Fără îndoiala câ va veni des aici în timpul şederii ei la
Duiwelspoort.
Era un oraş foarte frumos. Timpul părea să nu fi trecut la
Koelenberg ; progresul nu lăsase urme. Vechile magazine erau pitoreşti,
cu dantelele lor de fier forjat deasupra .streşinilor de zinc. Străzile largi
erau mărginite neaşteptat de peri înalţi.
—Dau într-adevăr fructe ? întrebă Vicky, uimită.
—Desigur, dur arborii sunt prea înalţi pentru ca să-ţi dai silinţa să-i
culegi, răspunse Conrad, cu un surâs brusc. Doar copiii au destul curaj să
se urce până la ramurile mai joase,
—Făceai şi tu lucrul ăsta când erai tânăr ? întrebă ea.
—Te-ar mira dacă ţi-aş răspunde afirmativ ?
—Este foarte natural pentru un băiat să se caţere în arbori, răspunse
ea, eludând întrebarea,
—Dar nu mă poţi imagina astfel.
El opri maşina în faţa unei clădiri din piatră şi se întoarse către tânăra
femeie cu o privire dispreţuitoare,
—Am fost, pot să te asigur, un adolescent foarte
. ’ „a?a cum sunt acum un bărbat ca toţi ceilalţi, o să-ţi dai seama.
nor maf

El coborî din maşină, trântind portiera cu o vigoare ce nu-şi avea

sensul.
—Mă duc să-mi iau corespondenţa,
—Nu-mi spune c-aţi avut deja prima ceartă, spuse o voce somnoroasă
în spate,
Vicky se întoarse pe scaun,
—Te-ai trezit ?
„ “ Desigur, cu tot acest zgomot, mormăi Michaei. El îşi trecu,
mâinile prin păr şi căscă.
—Din ce cauză vă certaţi ?
— Nu te priveşte, îi răspunse sora lui incorcân- du-se.
O nelinişte care creştea o învăluia pe Vicky. Pentru prima dată îşi
dădu seama de situaţie.. Ce ştia ea într-adevăr despre Conrad de Jongh ?
Era un vechi prieten a! lui Sam şi poseda o fermă numită Duiwelspoort.
Celelalte fragmente de informaţii nu-i dăduseră vreun indiciu asupra
adevăratului lui caracter. Totuşi acceptase să-l ia de bărbat. C) idee
neliniştitoare îi trecu prin cap. Ce se va întâmpla dacă Conrad se decidea
să nu respecte hotărârile luate ? Desigur, îi spusese că va fi o căsătorie
de formă, dar dacă-şi va schimba intenţia ?
Era dezorientată când soţul ei reveni la volanul maşinii. Din fericire
părea grăbit să ajungă şa Duiwelspoort şi-i acordă doar o privire grăbită.
— Nu suntem prea departe de domeniu, remarcă el, fără să-şi dea
seama că ea îl privea cu alţi ochi, care exprimau nesiguranţa şi teama.
Trebuie neapărat să vă pun în gardă pe amândoi, continuă el ; nu lăsaţi
niciodată barierele deschise, asta ar putea avea consecinţe regretabile.
Ce fel de consecinţe ? se întreba Vicky cu iritare. Dar se abţinu să-şi
exprime îndoielile. Privi oile care păşteau şi încercă să-şi calmeze nervii,
nu- mărându-le. O treabă imposibilă, îşi dădu ea seama imediat. Cum
putea un crescător să observe dacă-i lipseau animale ? se gândi ea. Dar
deja maşina părăsea drumul.
Un panou, fixat la barieră, purta cuvintele . C.S.L. de Jongh
Duiwelspoort. La vederea acestuia lui Vicky i se puse un nod în gât,
— latâ-ne acasă, declară Conrad.
li
YYONNH WMITTAL
Michael coborâse şi aşteptă ca maşina să treacă pasajul.
-- Fii binevenită la Duiwelspoort, doamnă de Jongh.
Buzele lui Vicky se mişcară fără a putea scoate un sunet. Un real
sentiment de panică îi luase parcă
glasul.
Cum va putea ea, în acest semi-deşert, în această regiune de
mărăcinişuri, să fie Ia ea acasă ? O numise doamna de Jongh. Era într-
adevăr doamna Conrad de Jongh ? Ce demon o împinsese să accepte aşa
de uşor această căsătorie ? O contaminase nebunia lui Michael ?
Depăşiră câteva împrejmuiri. Câte? Vicky ar fi fost incapabilă să
spună. îşi reluă controlul emoţiilor văzând arcul de piatră despre care îi
vorbise Conrad, Contemplă apoi cu plăcere peluzele spaţioase
înconjurate de tufişuri de lemn câinesc, bine tunse şi o grădină de
trandafiri. Arbori mari creau zone de umbră, unde fuseseră plasate bănci
de lemn. Grădina oferea o atmosferă de pace şi linişte, dar în acel
moment Vicky era incapabilă s-o aprecieze.
înconjurată de plopi înalţi, casa era minunată. Parterul şi etajul aveau
multe ferestre ; un stoep
— o verandă — .nconjura pe trei părţi clădirea. Locuinţa data desigur de
o bună sută de ani, dar cu toate acestea, era în perfectă stare.
Cu un scârţâit de pietriş, maşina se opri în faţa intrării. Vicky ieşi
repede afară pentru a examina îndeaproape noua sa locuinţă. Conrad şi
Michael o urmară mai încet. Pentru un motiv necunoscut, ea se irită din
cauza figurii întunecate a fratelui său şi se întoarse ca să-şi observe soţul.
Sprijinit de maşină,
cu mâinile încrucişate, cu capul puţin aplecat, el o contempla :
—Ei ? spuse el,
Nu era o întrebare oarecare. Dorea s-o vadă a- preciindu-i domeniul şi
neliniştea lui creştea din secundă în secundă.
Vicky îşi deschise braţele ca pentru a îmbrăţişa perspectiva care se
întindea în faţa ei.
—Este somptuos, spuse ea. Sunt fericită că mi-ai rezervat această
surpriză.
Privirea lui Conrad avu o expresie uluită şi bătăile de inimă ale tinerei
femei se accelerară într-un fel alarmant.
—Aş bea ceva, sugeră Michaei, pe un ton nerăbdător.
Conrad se întoarse către el. Privirea lui era rece. Buzele luj schiţară o
mutră dezaprobatoare. Vicky se aşteptă la un reproş. Dar trăsăturile lui
Conrad se destinseră. Se dezlipi de maşină.
—Este o idee bună. Să ducem mai întâi bagajele.
în ciuda protestelor soţului ei, tânăra femeie insistă să-i ajute. Abia
urcară câteva trepte ale peronului când un zgomot de copite îi făcu să se
întoarcă. O iapă alezană sosea în galop, călărită de fata cea mai frumoasă
pe care o văzuse vreodată Vicky. Corpul ei părea să facă corp comun cu
mişcările calului. Ajungând la peron, ea alunecă de pe cal şi se grăbi
spre cei care sosiseră. De aprocoe era şi mai minunată. Părul ei închis,
aproape tot atât de negru ca al lui Conrad, îi cădea pe umeri. Ochii
albaştri, de o strălucire surprinzătoare, erau fixaţi asupra lui Conrad ;
surâsul buzelor roşii descoperea
mici dini: perfecţi. Costumul de călărie era impeca-
bi:, bluza ds un alb imaculat.
Vicky etamină propriu! ei taior de pânză şi descoperi că era mototolit
după lungile ore ele drum. Se simţi deodată prost.
Noua-venită urcă dintr-.o săritură ultimele două trepte şi se precipită
spre Conrad. Ea îi înconjură gâtul cu braţele şi-l sărută cu tandreţe din
vârful buzelor.
- Dragul meu, mi-ai lipsit teribil ! strigă ea cu o voce puţin voalată,
de seducătoare. Văzând maşina nu m-am putut împiedica să alerg !
El desfăcu mâinile înnodate de gâtul lui.
- Natalie, începu el, aruncând o privire jenată
laperechea stupefiată şi tăcută,aş vrea să ţi-o prezint pe soţia mea,
Vicky, si pe frateleei,Michaei
Reid.
Figura tinerei fete deveni o mască de totală stupefacţie.
—Ce-ai spus ?
— Ţi-o prezint pe soţia mea, repetă calm Conrad. El o înconjură pe
Vicky cu braţul, atrăgând-o spre
sine.
- Vicky, iat-o pe Natalie van Buren. Părinţii ei posedă exploatarea
vecină cu Duiwelspoort.
Natalie păru să-şi revină.
—Dar nu mi-ai spus niciodată...
—Ţi-am vorbit vreodată deviaţa mea particu
lară ? o întrerupse el...
- Nu, dar...
Natalie era uluită. O privi pe Vicky hotărâtă. Privirea ei se îndreptă
apoi spre Michaei care o contempla cu un aer admirativ.
Vicky, piea conştienta ce contactul cu corpul iui Conrad, o văzu pe
Natalie adresându-i câteva cuvinte luiMichael. Acesta răspunse, dar
Vicky nu-i dâdu
atenţie. Apropierea soţului ei o tulbura mai muit decât
îşi mărturisea.
—Dacă vrei să ne scuzi, Natalie. Abia am sosit. Suntem obosiţi şi ne
este foame.
—Foarte bine.
Ea coborî scările repede şi sări in şa.
—Mamam-a însărcinat să vă invit mâine seară
la masă. Fără îndoială ncum trebuie să invităm trei persoane, adăugă ea
cu o uşoară amărăciune.
Conrad o strânse mai tare pe Vicky, care tremura de furie lângă el.
Cine se crede această fată pentru a vorbi despre ei pe un ton atât de puţin
amabil.
—Soţia mea şi fratele ei au nevoie de câtva timp să se instaleze,
declară el. Poate vom accepta invitaţia mamei tale mai târziu. Dacă-i vei
spune despre ce este vorba, va înţelege, sunt sigur. '
—Da, bănuiesc.
Iapa începuse să se agite sub mâna care ţinea dur frâul.
—Buna ta educaţie nu-ţi dictează să ne feliciţi ? întrebă rece Conrad.
Tânăra fată se înroşi.
—Ah, da. Felicitări.
Ea îşi ridică cu mândrie capul şi-şi întoarse calul. Amândoi dispărură
în lungul aleii, tot atât de repede precum veniseră.
Vicky îşi ridică ochij spre soţul ei şi simţi că i se face rău în faţa
expresiei lui severe. O idee i se cuibărise în minte şi-i va fi greu în viitor
s-o uite. Conrad
era îndrăgostit de Natalie van Buren ? In acest caz, de ce ţinuse să se
căsătorească cu ea ? Natalie era desigur încă foarte tânără... n-avea mai
mult de nouăsprezece ani, şi era atât de seducătoare !
Greaua uşă de stejar se deschise în spatele lor şi Vicky îşi alungă
gândurile mohorâte. O metisă stătea în prag, cu faţa luminată de un
zâmbet.
— Sunt atât de mulţumită că v-aţi întors, domnule de Jongh, spuse ea
şi râse veselă. Fiţi binevenită în această casă, doamnă de Jongh, adăugă
ea întor- cându-se către VicJ<y.
Conrad anunţase deci deja căsătoria lui. Ce mai adăugase oare ? Era
greu să înşeli multă vreme o servitoare şi acestei femei nu-i va trebui
mult să descopere natura relaţiilor lor.
Conrad făcu prezentările obişnuite şi Lizzie, strânse cu căldură mâna
întinsă a lui Vicky, schiţând o reverenţă.
— Era timpul să existe din nou un suflet de femeie la Duiwelspoort,
declară ea, şi înţeleg acum de ce domnul a aşteptat atât de mult.
— Intr-adevăr ? spuse Vicky intrigată.
— Da, doamnă. Sunteţi nu numai frumoasă, dar micuţă şi blondă. Cei
din familia Jongh au iubit întotdeauna acest gen de femei. Lizzie
confirma spusele lui Conrad, adăugându-le un compliment excepţional.
Nimeni, până atunci, n-o găsise pe Vicky foarte frumoasă.
— Unde este Jim ? se informă Conrad.
Un negru apăru în prag, în spatele lor.
— Sunt aici, dcrnnule Conrad.
— lată-l pe Jim, bărbatul lui Lizzie, îi spuse Conrad lui Vicky. Noul-
venit se înclină respectuos.
— Ajută-ne să urcam bagajele, Jim, şi tu, Lizzie, pregăteşte-ne o
ceaşca cu ceai, te rog.
Lizzie se îndepărtă în foşnetul bluzei ei albastre şi al şorţului alb,
ţeapăn de scrobeală.
Cei doi bărbaţi luară bagajele. Vicky aruncă o privire în jur, înainte de
a-i urma pe scară.
In vestibulul spaţios se afla un orologiu vechi. Un colţ era ocupat de
un cuier şi de mai multe bastoane, câteva împodobite cu sculpturi
minunate. O pălărie mare de safari, împodobită cu o bandă din piele de
leopard, era agăţată de un cui. îi aparţinea lui Conrad ? Lui Vicky îi era
greu să şi-l imagineze purtând o astfel de pălărie. Trei uşi dădeau spre
vestibul, dar toate erau închise. Judecând după zgomotele care se auzeau
din culoar, trebuiau neapărat să ducă la bucătărie.
Cu mâna pe balustrada delicat sculptată, Vicky urcă încet treptele
majestuoasei scări. Pe palier avu timp să examineze portretele agăţate pe
perete. Unul din ele, în special, îi atrase atenţia. Era al unei femei mici şi
blonde, a cărei coafură părea să fie din secolul trecut. Purta o rochie
bleu, garnisită cu dan- . telă la guler şi la manşete şi era de o frumuseţe
remarcabilă.
— Vii ? se auzi vocea lui Conrad, uşor nerăbdătoare.
Vicky îşi ridică ochii către el surâzând.
— Sosesc.
 El o invită să-l urmeze de-a lungul cuharului. 'I întâlniră pe Jim ccre-i
gratifică cu un surâs larg co.'.i Conrad îi mulţumi pentru ajutor. Intrară
imediat în- tr-o cameră a cărei frumuseţe îi tăie respiraţia lui Vicky.
Camera era foarte mare. Sub fereastra încadrată de draperii grele de
catifea se găsea o comodă
veche... Un dulap imens cu oglinzi ocupa cea mai mare parte a unuia din
pereţi. Toaleta, din abanos sculptat, avea o oglindă mai mică, aproape de
un fotoliu făcut din benzi subţiri de piele. Vicky înregis- tră toate aceste
detalii, apoi ochii ei neliniştiţi se opriră asupra patului enorm cu
baldachin, a cărui tapiserie de mătase şi cuvertură asortată coborau până
la covoare.
Degetele iui Conrad se aşezară pe umerii lui Vicky. Ea se încordă
imediat.
—Vei dormi aici, anunţă el cu gravitate. Sala de baie este acolo,
adăugă el arătând o uşă, către care ea se îndreptă repede.
Avu surpriza să descopere o instalaţie foarte modernă, în total
contrast cu restul casei.
—Şi această uşă unde dă ? se interesă ea arătând un panou cuiisant.
O umbră de zâmbet lumină faţa soţului ei.
—într-o cameră care serveşte în mod normal drept cabinet de toaletă.
Ea are o altă ieşire spre culoar. Vino, să-ţi arăt. împinse uşa şi, cu
oarecare ezitare, Vicky intră înaintea lui. Era o cameră minusculă.
Conţinea o garderobă, o mică comodă, un fotoliu cu spătarul drept şi un
pat îngust.
—Voi dormi aici, declară Conrad.
Privirea lui Vicky se îndreptă imediat spre încuietoare. Nu exista
cheie 1 El îi ghici gândurile şi cu ochi scânteietori, preciză :
—Trebuie să-mi acorzi încrederea ta.
—Unde este camera lui Michael ? întrebă ea înroşindu-se, fără a
îndrăzni să-şi privească soţul.
—La cealaltă extremitate a culoarului.
Vicky îşi înăbuşi un tremur. Michael o va auzi dacă ea va avea
vreodată nevoie de ajutor ? Vicky
se apropie repede de fereastră pentru a ad.nira grădina, şi mai frumoasă
privită de la această înălţime. Conrad veni lângă ea, îi ridică o buclă
rebelă ds pe gât, apoi îi mângâie obrazul cu degetul.
—Să nu-ţi fie frică de mine, Vicky, murmură el.
El o obligă să-l privească în faţă. Expresia lui era
de nedescifrat.
—Nu mi-e teamă, murmură ea, coborându-şi privirea.
—Ba da. Eşti foarte încordată, nervoasă, speriată, gândindu-te îa ceea
ce ţî-aş putea face. Mărturiseşte-o !
Buzele tinerei femei tresăriră uşor,
—Se întâmplă să ai gesturi sau cuvinte care mă neliniştesc, recunoscu
ea cu regret.
—Nu-mi amintesc să-ţi fispus ceva ccre să te
sperie. Dacă s-a întâmplat aşa ceva, uită-le.
Pentru a patra oară de laprima lor întâlnire, ea
se regăsi în braţele lui şi el o sărută îndelung.
—Ce am aşa de înspăimântător ? întrebă ei puţin mai târziu, fără să-i
dea drumul
—Nu trebuie să te porţi astfel, spuse ea gâfâind.
—Hai.. Vicky,'spuse e! râzând. Ai douăzeci şi şase de ani. N-o să mă
faci să cred că asta nu ti s-a întâmplat niciodată ?
—Eu... nu aşa... se bâIboi ea simţindu-se prost.
—Atunci, în ce fel ?
Ea încercă să se degajeze din braţele lui.
-- Te rog Conrad, încetează această discuţie stupidă. Vicky fu pe
punctul să-i scape, dar Conrad fu mai rapid decât ea şi o prinse de mâini.
—Arată-mi, insistă el.
Era sig ură că n-o va lăsa în pace până nu se supunea dorinţei lui.
Ridicată pe vârful picioarelor,
cu obrajii îmbujoraţi, ea îi atinse fugitiv gura cu buzele. Conrad îşi ridică
sprâncenele, cu un aer batjocoritor.
—Tu numeşti asta un sărut ? Ce fel de bărbaţi ai frecventat ?
Ochii castanii-aurii se întunecară.
—Eu nu frecventam bărbaţi ! replică ea cu indignare. Ieşeam cu unul
sau altul, dacă-mi plăcea compania lui.
—Nici unul n-a însemnat ceva pentru tine ?
—Nu.
 —Nu-ţi plac bărbaţii ?
— Nu e vorba de asta. Dar n-am întâlnit nici unul care să mă facă să-
mi doresc să-mi împart viaţa cu el.
—Te crezi capabilă să recunoşti alesul când îl vei întâlni ?
—Eu... da, cred că da.
Reuşise în sfârşit să se elibereze şi-şi răsucea mâinile cu nervozitate,
fugind de privirea soţului ei. Va recunoaşte ea dragostea dacă o va
întâlni ? Era incapabilă s-o spună. Pentru moment, nu era sigură decât de
un lucru : niciodată, nici un bărbat n-o tulburase aşa de mult ca acesta.
De ce exercita asupra ei o asemenea putere ? De ce tremura în prezenţa
lui, ca un animal în faţa pericolului ?
Conrad îi întrerupse şirul gândurilor.
—Aranjează-te, dacă doreşti... Când vei fi gata,' coboară. Ceaiul va fi
servit în salon.
Fără a-i aştepta răspunsul, Conrad se întoarse şi ieşi. Vicky avu
impresia că este părăsită pe o insulă pustie. „Nu fi ridicolă", se certă ea.
Cu un pas hotărât îşi luă una din valize, scoase o rochie galbenă ca
lămâia, o aruncă pe braţ şi trecu în baie.
După un moment, răcorită, pieptănată, părăsi camera şi se aventură pe
scări, nu fără a arunca o privire tabloului deja remarcat.
Una dintre uşile care dădea în vestibul era acum deschisă. Vicky auzi
un zgomot de voci, de porţelanuri lovite. Intră. Conrad era în picioare la
fereastră, cu o ceaşcă în mâini. Michaei, tolănit pe o sofa, părea adâncit
în gândurile lui. Atmosfera părea încordată. Nervoasă, Vicky se apropie
de masa rulantă şi luă o chiflă unsă cu unt.
— Te îmţi mai bine ? întiebă Conrad.
— Da, mulţumesc, murmură ea.
Simţindu-se prost, ea se aşeză pe scaunul cel mai apropiat. Camera
era mobilată cu gust. O canapea confortabilă şi patru fotolii asortate erau
acoperite cu tapiserie de culoare crem. Deasupra şemineului, un tablou
mare reprezenta un peisaj. Draperiile grele de la ferestre erau făcute din
aceeaşi catifea ca cele din cameră. Lângă fiecare fotoliu se găsea câte o
măsuţă mică, joasă. Totul era perfect, dar fără nici o notă feminină,
remarcă ea.
îşi dădu seama de prezenţa lui Conrad lângă ea şi imediat se încordă.
El îi atinse uşor umărul cu mâna. Voia să-l inducă în eroare pe Michaei ?
— Am câteva probleme de rezolvat înainte de a apune soarele, spuse
el, fără a părea să-şi dea seama de ciudatele senzaţii produse de atingerea
lui.
Se întoarse către Michaei.
— Ai face bine să mă însoţeşti, pentru a avea o primă idee despre
noua ta existenţă.
După plecarea lor, tânăra femeie simţi un nod în gât, încă o dată, se
regăsea singură, dar nu asta o tulbura ; era tulburată de efectul produs de
degetele mângâietoare ale lui Conrad.
In seara aceasta ea descoperi excepţionalele talente de bucătăreasă aie
iui Lizzie şi nu ezită să-i facă complimente. îşi făcea astfel, fără să ştie, o
prietenă pe viaţă.
După masă Vicky termină cu aranjatul lucrurilor, După aceea, cobori
din nou şi ieşi pe verandă. Aerul era rece şi pur, tăcerea odihnitoare,
stelele mai strălucitoare decât în altă parte. Se auzea doqr cântecul
greierilor şi, în depărtare, orăcăitul broaştelor.
In acel moment, un alt sunet ajunse la urechile lui Vicky. Ea se
întoarse şi distinse în penumbră o siluetă înaltă, cu mâinile proptite pe
balustradă. Un miros agreabil de tutun îi ajunse în nări. Trebuia să intre
în casă fără a-şi manifesta prezenţa ? O asemenea fugă risca să-l amuze
pe Conrad. Din instinct, fără să se gândească, Vicky se îndreptă spre el.
—Conrad ? şopti ea.
Umbra se întoarse cu vioiciune. Timp de o secundă el o domină cu
înălţimea lui, şi ei îi fu aproape teamă, Dar frica i se evaporă îndată.
—Vicky ! se miră el cu o voce puţin răguşită. Te credeam în pat.
—Nu. Mi-am desfăcut bagajele.
Ar fi dorit să-i vadă expresia, dar numai luna lumina cerul şi umbra
era deasă, misterioasă. Vicky ghici totuşi o mişcare : Conrad se pregătea
să-şi pună pipa în buzunar.
—Nu, te rog : spuse ea punându-i o mână pe braţ. Ea îi simţi pielea
călduţă, muşchii tari.
Tăcerea care urmă păru plină de tensiune. Vicky îşi retrase repede
degetele.
—Femeile, în general, nu apreciază mirosul tutunului, remarcă el.
 - Ai suferit mult zilele astea, probabil, îl ironiza ea.
El se apropie de ea. îi simţi răsuflarea pe frunte. Deodată, Conrad se
aplecă spre faţa ei. Ciudat, dar, el n-o mai speria.
Buzele soţului îi atinseră fruntea.
— Ziua a fost lungă şi obositoare pentru tine,' Vicky. Dacă te-ai duce
să te culci ? O să ai tot timpul mâine să explorezi noua ta locuinţă. Acum
ar trebui să te odihneşti.
îi depuse pe buze un sărut uşor. După aceea se depăriă de ea, coborî
treptele peronului şi se pierdu în noapte.
CAPITOLUL 4
A doua zi dimineaţa, Vicky se sculă la cântatul păsărilor. Printre
perdelele de dantelă, soarele se strecura în cameră. Timp de câteva
secunde nu-şi dădu seama unde se află, dar memoria îi reveni repede. Se
sculă, se băgă sub duş şi apoi se îmbrăcă în grabă. Puţin mai târziu, în
timp ce se pieptăna şi se machia uşor, aruncă o privire spre camera lui
Conrad. La ce oră se întorsese ? Mai dormea oare ? Orologiul din
vestibul sună şapte şi jumătate, când Vicky se îndreptă spre bucătărie. în
ajun, seara, descoperise că a doua uşă ce dădea în vestibul era aceea a
sufrageriei. A treia era mereu închisă. Intră în bucătărie.
— Bună dimineaţa, doamnă, o salută Lizzie. Aţi dormit bine ?
— Foarte bine, mulţumesc, Lizzie. Toată lumea şi-a luat deja micul
dejun ? întrebă tânăra femeie.
— Da, doamnă. Domnul Conrad şi domnul Michaei au mâncat acum
o oră, răspunse Lizzie cu un surâs. Ce doriţi să mâncaţi ?
— Doar nişte pâine prăjită.
Vicky îşi aruncă ochii Ia maşina de gătit mare şi renunţă imediat s-o
utilizeze ea însăsi.
— O ceaşcă cu cafea va fi binevenită, adăugă ea.
Lizzie emise un sunet plin de amuzament şi dezaprobare.
—N-o să vă mulţumiţi doar cu o felie de pâine !
—Nu mi-e foame, Lizzie.
Ea capitulă totuşi când Lizzie insistă să-i fiarbă un ou.
—O să vă servesc în sufragerie.
—Deloc ! protestă tânăra femeie. Voi mânca aici, în bucătărie.
Lizzie râse de plăcere.
 —Cum doriţi !
Curăţă masa repede şi Vicky se instală în faţa micului dejun, în timp
ce Lizzie îşi relua treaba.
—Eşti de multă vreme aici, Lizzie ? întrebă ea după ce-şi termină
micul dejun.
—De ani de zile, doamnă.
După ce luă farfuria goală, îi aduse lui Vicky o cafea.
—Lucrez aici de pe vremea când domnul Conrad era un băieţel. Eram
tânără atunci şi eu. Nu eram măritată încă cu Jim.
—Deci îl cunoşti bine pe domnul Conrad ?
—Oh, desigur, doamnă.
Din nou tăcută, Vicky o privea pe Lizzie lucrând.
—Cum reuşeşti să găteşti o mâncare aşa de gustoasă pe această
maşină antică ? întrebă ea. Lizzie surâse.
—Domnul Conrad a cumpărat una electrică anul trecut. Ea îi arătă
aparatul strălucitor la celălalt capăt al bucătăriei şi râse.
—De două ori am ars mâncarea. Atunci domnul Conrad m-a sfătuit să
întrebuinţez din nou maşina cu cărbuni. îi era teamă că va muri de foame
aşteptând ca eu să mă obişnuiesc cu cealaltă.
Vicky nu se putu stăpâni sâ nu zâmbească. Lizzie avea un accent
încântător şi un fel într-adevăr unic ele a se exprima.
—Dumneata eşti cea care faci lotul în casa asta ? întrebă Vicky cu
interes.
—Când nu era decât domnul Conrad singur, da, dar acum, cu toată
această lume, copilul surorii mele va veni să mă ajute.
Vicky dădu din cap şi după un moment de gândire teşi prin uşa
bucătăriei. Ca ţâşniţi de nu ştiu înde, doi dogi enormi se repeziră spre ea,
cu viteza fulgerului. Cu un strigăt de groază, tânăra femeie dădu înapoi
şi se lovi dureros de pervaz.
—Cezar ! Cleo I jos !
Ordinul veni ca o lovitură de bici, iar cele două animale se aşezară
imediat, scheunând uşor.
Speriată, Vicky îl văzu pe Conrad îndreptându-se spre ea. Un Conrad
aproape de nerecunoscut, cu cizmele lui grele, pantaloni kaki, cămaşă cu
mâneci scurte şi pălăria împodobită cu bandă din piele de leopard pusă
trufaş pe cap.
Lizzie ieşi în prag, cu ochii dilataţi de frică.
—Să nu-mi spuneţi, doamnă, că aceşti câini v-au atacat !
—Nu... articulă ea cu o voce slabă.
—Eşti rănită ? întrebă Conrad.
—Umărul meu... bâlbâi ea cu mâna pe locul care o durea.
—Hai să vedem ce s-a întâmplat.
Vicky nu mai avu timp să protesteze ; el o luase de celălalt braţ. îşi
puse pălăria pe masa bucătăriei şi o luă pe Vicky înăuntru în casă. în
baie, el îi indică un taburet.
—Aşază-te şi arată-mi umărul.
—Oh, Conrad, protestă ea, nu este nimic grav !
Conrad începu sâ-i descheie nasturii'de la bluză
şi-i împinse mâna când ea vru să-l oprească. El dădu la o parte bluza şi
breteaua sutienului. Mâinile mari erou c!e o blândeţe surprinzătoare
palpând umărul rănit.
Contactul mâinilor lui o tulbura pe Vicky, dar reuşi să-şi păstreze un
calm aparent.
—Nimic grav, declară el. Pielea este puţin ju- lită, o să ai mâine
desigur o vânătaie.
Vicky vru să-şi ridice bluza, clar degetele viguroase o opriră.
—Am să-ţi pun mai întâi ceva.
El ieşi şi-l auzi scotocind într-un dulap. După un minut se întoarse cu
o trusă de farmacie în mână.
—Ce vrei să faci ? întrebă ea cu o voce ezitantă, conştientă de semi-
nuditatea ei.
—Nu lua acest aer bănuitor.
Conrad scoase un mic flacon şi turnă puţin lichid pa un tampon de
vată.
—Vreau doar sa curăţ puţin rana pentru a-ţi micşora durerea, îi
explică el. El tampon.ă uşor locul rănit. Loţiunea ii produse lui Vicky o
impresie de ra- coare şi-i linişti usturimea. Conrad puse înapoi breteaua
de la sutien şi bluza. Vicky se înroşi sub privirea lui şi-i întoarse spatele
pentru a-şi încheia bluza şi a o băga în pantaloni. Când se întoarse, soţul
ei plecase. Mişcă braţul şi umărul. Nici o durere.
 Vicky tocmai intra în camera ei, când Conrad ieşea dintr-a lui.
—Te simţi mai bine ? se interesă el.
—Da, îţi mulţumesc mult.
Cu o figură enigmatică, el o privi o clipă.
—îmi pare rău că ţi-a fost teamă. Nu riscai ni
mic. Câinii îunt încă tineri şi foarte jucăuşi. Primesc vizitatorii cu un
entuziasm puţin preamare.Dar nu
sunt răi — încă nu, adăugăel cu unsurâs uşor.
—Erau destul de înspăimântători, recunoscu ea
cu o voce tremurătoare. Totul a fost atât de neaşteptat. Dacă aş fi ştiut
că nu erau periculoşi, n-aş fi
fost poate atât de speriată. îmi pare rău că te-am
deranjat.
După o tăcere scurtă, el întrebă deodată :
—Călăreşti ?
—Am călărit... pe vremuri. Michael este un călăreţ excelent.
—Mi-am dat seama azi-dimineaţă. Ţi-ar plăcea să călăreşti din nou ?
—Da, mult, răspunse ea entuziasmată.
—Atunci, de ce nu acum ? Te simţi destul de bine ?
—Da, desigur, te rog...
Ea regretă imediat că pusese în vocea ei prea multă ardoare.
Grajdul se găsea în spatele perdelei de plopi.
Cu respiraţia tăiată, deoarece îl urmase pe Conrad care mergea cu paşi
mari, Vicky aşteptă ca el să-i găsească o şa. El înşeuă apoi o iapă
minunată, cu coama neagră şi lucioasă.
—Nu ştiam că obişnuieşti să călăreşti.
—Este mijlocul cel mai uşor pentru a te deplasa când se adună oile,
răspunse el.
Cu timiditate, Vicky mângâie botul animalului.
—Cum se numeşte ?
—Teresa.
Ochii tinerei femei se măriră când un băiat scoase dintr-o boxă un
armăsar mare, negru. Niciodată
nu văzuse un animat atât de frumos. Nu avea nici un fir de păr alb, şi Ia
fiecare mişcare muşchii i se vedeau prin piele. Trăgea cu nerăbdare de
hăţuri şi lovea cu copitele pământul.
—El este Prinţ, spuse Conrad. Să nu rişti să-t încaleci ; nu ascultă
decât de stăpânul său.
Vicky îi aruncă o privire. Da, vorbea serios ; era un avertisment fără
ocolişuri.
—Nu ţi-e frică, sper ? întrebă el, ajutând-o să încalece.
—Ba da, puţin, spuse ea. Este aşa de mult de când...
—O să-ţi revii repede.
Conrad nu se înşela. îi dădu cu răbdare sfaturi, îi explică cum
propriile ei mişcări trebuiau să se ar- moiiizeze cu cele ale calului şi lui
Vicky nu-i fu greu să-i urmeze instrucţiunile.
—Eşti o călăreaţă înnăscută, îi spuse el în sfârşit.
Vicky se înroşi şi el izbucni în râs.
—în epoca noastră care permite totul, femeile nu mai roşesc. Eşti
unică.
Obrajii tinerei femei se colorară din nou. ta se întoarse, nu destul de
repede însă.
—Vezi, încă o dată !
—Nu-i adevărat 1
—Ba da 1
El se aplecă în şa pentru a o lua pe Vicky de ceafă şi a-i atrage capul
către el.
—Să nu-ţi pierzi niciodată această calitate, iţi stă bine şi este ceea ce-
mi place cel mai mult la tine.
înainte de a se îndrepta în şa, o sărută pe buze.
—Vino, vreau să-ţi arăt ceva.
Ea îşi îndemnă calul şi-l urmă. Pe un dâmb, Conrad se opri ca s-o
aştepte.
—La origine, limita domeniului era aici,- e. .â el. Ea se află acum
mult mai încolo,.,
—N-aş fi crezut că ferma este atât de vastă, şopti ea impresionată.
Cum faci ca s-o supraveghezi singur ?
—Nu-i greu, iar salariaţii mei sunt excelenţi muncitori.
—Ce se întâmpă când lipseşti ?
—Jim mă înlocuieşte. Vino, primul care abnqe la umbra acelor arbori
a câştigat
Plecă în galop peste câmpie. Vicky se lansa ducă el strigând :
—Trişezi ! Trebuia să mă avertizezi 1
Vicky auzi râsul lui Conrad, o îndemnă pe Tcresa, dar nu putură să-l
ajungă pe Pr'nţ şi călăreţul ku.
Tânăra femeie cve3 răsuflarea tăiată când îi a- junse în sfârşit. Părul i
se desfăcuse şi o a îl prin-e cu o eşarfă. Conrad o observa amuzat
—Mâ întreb de ce-ti faci acel coc, ram arco el. Părul tău es<e minunat
când îl laşi liber.
—După părerea mea, este prea neglijent.
El râse scurt.
—Nu mai ai nevoie de alura unei secretare perfecte.
Această remarcă nevinovată o aduse brutal la realitatea situaţiei
prezente. Ochii i se înlâcrirr şi ea îşi întoarse privirea către oile care
păşteau nu piea departe. Cât era de diferit totul faţă ele ul ei mic,
confortabil, care fusese domeniul ei timp J.e câţiva ani. Dusese o
existenţă simplă, fără emoţii, şi deodată toti>! <-3 schimbase. Din
momentul când Conrad intrase m viaţa ei, se transformase, devenise o
fiinţă chinuita o'e nesiguranţă, de nehotărâre şi Michael contribuise la
această schimbare.
- iţi lipseşte deja viaţa citadină ?
- Ce-mi lipseşte este rutina zilnică, mărturisi ea cu sinceritate.
Mâna lui Conrad se aşeză prieteneşte pe braţul ei şi-! apăsă puţin
înainte de a-i da drumul. Era un gest de înţelegere liniştitoare şi Vicky
ridică spre tovarăşul ei o privire plină de gratitudine.
- Unde este Michaei ? se interesă ea.
-- Verifică gardurile care ne feresc de şacali. Am pierdut multe vite în
ultimul timp.
- Sigur ?
- Nu, Jim este cu el.
Conrad îsi întoarse calul.
- Ai călărit destul pentru prima zi şi te previn, te va durea mâine.
- Puţin îmi pasă. Am petrecut o zi foarte agreabilă.
Când Vicky fu singură acasă, orice bucurie o părăsi. Conrad se
arătase excesiv de răbdător cu ea, şi ea îi simţise tot timpul prezenţa. Era
absolut ridicolă. De ce ar fi impresionat-o Conrad ? Totuşi, ea îşi dăduse
seama de magnetismul Iui când o prinsese de talie ca s-o ajute să
coboare de pe cal. O aşezase uşurel pe pământ şi mâinile lui întârziaseră
pe talia ei. Pe culoar, Vicky se opri în faţa uşii închise. Putea oare să
intre ? Conrad îi permisese să exploreze totul, dar... Mâna întinsă spre
clanţă se retrase şi ea se îndepărtă cu. un pas. Nu ! Uşile salonului şi ale
sufrageriei rămâneau deschise, dar aceasta rămânea închisă. Ce era in
dosul ei ? Cabinetul ele lucru! al lui Conrad ? Ar fi aşa de grav dacă eo
si-ar arunca o privire ?
Învinse curiozitatea : Vicky apăsă pe clanţă. Nu era închisă cu cheia.
împinse uşa, o închise în spa
te!s ei cu o mână fermă şi se propti de ea ca să-şi calmeze bătăile
dezordonate ale inimii.
Camera nu avea nimic misterios. Era birou! lui Conrad şi-i dezvălui
parţial personalitatea lui. O masă mare de abanos ocupa aproape tot
locul. O fereastră-uşă dădea pe verandă şi perdelele grele erau trase
pentru a lăsa să intre toată lumina po-
S i b i1
. . spatele biroului se afla un fotoliu de piele, rulant. Alte două scaune
confortabile era împodobite cu delicate şerveţele croşetate. Lângă un
perete se afla o banchetă acoperită cu piele maro. Un perete întreg era,
ocupat de o bibliotecă. Rafturile de jos conţineau volume de poezii.
Tânăra femeie se uita în jurul ei cu curiozitate. Domnea o ordine
perfectă. Nu exista nici o singură hârtie pe birou. Ori Conrad îşi petrecea
puţină vreme în acest birou, ori era metodic şi foarte ordonat. Mai multe
fotografii erau agăţate pe perete şi Vicky le examină cu interes. în
majoritate, ele reprezentau o echipă de rugby şi în ele îl puteai
recunoaşte uşor pe Conrad ; el era întotdeauna cel mai înalt, în ul- jimui
rând, cu bărbia ridicată în sus, în postura lui obişnuită, aroganta. Pe
birou tronau alte două fotografii. Una era a unei fiinţe blonde şi
încântătoare, sora iui, judecând după dedicaţie : „iubitului meu Conrad,
BarbaraCealaltă îi reprezenta pe amândoi. Conrad o cuprinsese pe după
umeri pe Barbara şi râdeau. Părul lui Conrad cădea în dezordine ae
frunte, clându-iun aer nepăsător. Chiar tânăr -a
zvelt, cu umeriilargi, cu şolduri înguste,pic! re
musculoase. Barbara era mică, subţire şi foarte feminină. în mod cert
erau foarte apropiaţi unu! de
ce lălăit şi Vickyin vidia atitudineadegajată a tinerei
fete. Ei, desigur, nu-i era niciodată frică în tovărăşia fratelui ei.
★
★
Coborând scara la masă, Vicky se opri încă o dată în faţa portretului
persoanei a cărei rochie albastră se armoniza cu culoarea ochilor. Avea
trăsături delicat modelate şi sprâncenele ei uşor ridicate dădeau impresia
unei persoane cu umor fin.
Vicky suspină şi-şi dădu deodată seama de o prezenţă în spatele ei.
Era Conrad. O ştia din instinct. Rămase întoarsă cu spatele şi cu mâinile
strânse în faţa ei.
— Este foarte frumoasă, spuse ea. Cine e ?
— Străbunica mea, Abigail de Jongh.
Conrad se apropie de soţia lui şi se lipi de perete pentru a o vedea mai
bine. Se schimbase şi purta o pereche de pantaloni închişi la culoare.
Privirea lui Vicky urcă de-a lungul picioarelor lui viguroase' până la
cămaşa albă şi mătăsoasă, al cărei guler desfăcut descoperea gâtul
bronzat şi un triunghi din piept. Ochii gri o priveau nonşalant şi ea simţi
bătăile inimii aceelerându-i-se văzând că el o studia.
— Poate este momentul să-ţi vorbesc despre Abigail, spuse el. în
acelaşi timp vei afla cum şi-a căpătat Duiwelspoort acest nume.
— Duiwelspoort nu s-a numit întotdeauna aşa ? întrebă ea, brusc
interesată.
— La început domeniul se numea La Couclraie şi aparţinea familiei
Baxter. Bătrânul Baxter nu avea băieţi, ci numai o fată, Abigail. Nu era
prea sănătos şi încetul cu încetul, a devenit incapabil să-şi mai
administreze singur imensul domeniu. A vândut j jmâ- tate din ei
străbunicului meu, Lourens de Jongh. în acelaşi timp, a angajat un
lucrător ca să-i ajute. După Abigail, acest Stevens era o brută ipocrită. O
simplă privire asunra feţei i-a fost de-ajuns. Stevens voia s-o seducă pe
Abigail, dar ea îl iubea pe străbunicul meu, Lourens. Tocite documentele
concordă : St evens era îndrăgostit nebuneşte de ea şi o crne- ninţase că
mai curând o omoară decât s-o vadă mă- ritându-se cu un altul.
 Pasionată de această poveste, Vicky arcuita.
- Şi a încercat înir-adevăr s-o omoare ?
- Da, a încercat, dar... mergea prea rceede. Nimeni nu l-a luat in
serios şi mai ales Abigail. Lou- rens-însu ci făcut astfel încât s-o
urmărească pretutindeni, fora ca ea să ştie. Cele ce au urmat au dovedit
ca tăcuse bine. într-o zi, la sfârşitul după-j- miezii, Abigail se plimba
prin livadă, când Stevens a oeservat-o... Cu cât încerca e:i să-i reziste, cu
atât mai mult pasiunea îl înflăcăra pe curtezan. Stevens, în disperare, a
vrut s-o sugrume.
- Oh, nu ! strigă Vicky, cuprinsă de groază la ideea acestui gât
graţios în mâinile unui dement.
- Din fericire, Lourens nu era departe. El a reuşit s-o smulgă
agresorului ei. Străbunicul meu Lourens era tot atât de puternic ca el, dar
mânia înzecise energia lui Steveas. Lupta a fost teribilă. To'iui Lcurens a
reuşit să-l stăpânească pe adversar Lu ajutorul lui Abigail, i-a iegat
mâinile şi picic- -u-,e, înainte de a-1 duce la comisariatul ce! mai
ap:o;:l:.t. A fost deflorat nebun şi s-a sinucis că-,;va luni cL ,.ă aceea.
Salariaţii mai jură că el rătăceşte mereu prin livezi noaptea, în ccu-itarea
lui Abigail.
- Este adevărat ?
- Eu n-am văzut niciodată nimic, răspunse Conrad râzând, deşi când
mă întorc târziu, trec deseori pe acolo.
- Nu mi-ai explicat însă cum şi-a luat Duiwels-' poort acest nume.
Conrad se desprinse de perete şi veni în spatele ei.
- Ca să-l tachineze pe străbunicul meu, Abigail deseori îl numea
„duiwel" — diavol — când ea povestea ce se întâmplase în dupâ-amiaza
aceea ; mi s-a spus că ea declara întotdeauna că soţul ei, pentru ca să-i
salveze onoarea şi viaţa, a trebuit să se bată ca un diavol. La moartea
bătrânului Baxter, Abigail a moştenit domeniul şi cele două ferme s-au
reunit.
Mâinile lui Conrad veniră să se aşeze apăsat pe umerii tinerei femei.
- Abigail a fost cea care a botezat domeniile unite „Duiwelspoort".
Privirea lui Vicky rămase fixată pe portret. Cum a putut o astfel de
femeie calmă, senină, să suporte o asemenea încercare ? li fusese
probabil teribil de frică şi ochii ei surâzători se măriseră de groază.
Vicky crezu că distinge o licărire amuzată în aceşti ochi care o fixau.
Sau era doar un efect aî imagi-' naţiei ei ?
Degetele lui Conrad se strânseră pe umărul ei şi ea se întoarse către
el.
- Te linişteşte să afli că cei din familia de Jongh nu sunt diavoli, cum
o sugerează numele domeniului lor ?
- Nu ştiu dacă trebuie să mă simt liniştită sau nu, ripostă ea, nu fără o
notă de umor. in acele timpuri, acţiunile cavalereşti erau la ordinea zilei.
Aî
fi capabil, dacă ar fi nevoie, să te baţi ca un diavol pentru a salva
onoarea femeii iubite ?
Conrad'îi dădu subit drumul. Faţa lui îşi pierduse orice expresie, în
timpul tăcerii care urmă, tânăra femeie se miră că pusese o întrebare atât
de îndrăzneaţă. De fapt, comportamentul lui Conrad într-o a- semenea
situaţie n-o privea deloc.
—Mai trebuie ca ea să şi merite, spuse el in sfârşit.
De ce oare acest răspuns o făcu să sufere ?
—lată şi portretul străbunicului meu, Lourens de Jongh.
Ea ridică ochii cu surprindere. în faţa încântării simţite la vederea
portretului lui Abigail, ea nu dăduse atenţie celui de alături.
Examinându-I, simţi un şoc. Fără mustaţă, totul îi amintea de Conrad. O
diferenţă totuşi : ochii. Privirea lui Conrad era întotdeauna rece,
rezervată, sau gata să ironizeze. Cea a lui Lourens de Jongh trăda
căldură şi generozitate. Poate că se gândea la iubita lui Abigail când i se
făcuse portretul. Vicky încercă să şi-l imagineze pe Conrad cu aceeaşi
expresie. Deodată, ea îşi dădu seama că tremură.
Coborând scara, spuse pe un ton care se dorea norma! :
—Există o asemănare certă între tine şi străbunicul tău.
—Găseşti ?
—Da, în afară de mustaţă, bineînţeles.
—Ţi-ar plăcea să-mi las mustaţă ?
—Fă cum crezi că e mai bine, răspunse ea pe un ton cam repezit.
Ea simţi cum Conrad se încordează. Figura lui încremeni într-o
expresie ironică.
—Unele femei nu mă plac mustăcios. Ele pretind că ie gâdil când le
sărut.
Obrajii lui Vicky se înroşiră delicat.
—Eu... personal... nu ştiu.
—Poate ar trebui să încerc pentru a-ţi permite să-ţi formezi o opinie,
insistă el nemilos.
Lizzie apăru ca să anunţe că masa este gata şi tânăra femeie se simţi
uşurată de a nu mai fi obligată să-i răspundă.
în timpul mesei, Michael, ars de soare şi obosit în mod vizibil, păstră
o tăcere mohorâtă. De mai multe ori Vicky încercă să-i pună întrebări,
dar fără mare succes. Ea remarcă atunci expresia severă a soţului ei şi
înţelese : îl va împinge pe Michael până la limita extremă a puterilor, în
aşa fel încât să scoată de la el maximum, fără a se sinchisi de capacităţile
lui fizice, cu mult inferioare alor lui. Plină de groază la această idee, ea
începu să-l plângă pe fratele ei. Era atât de tânăr, de vulnerabil. în rolul
ei de soră mai mare ea fusese întotdeauna gata să-l ajute şi reuşise până
acum. în prezent, Michael va trebui să plătească preţul greşelii lui, ca şi
ea însăşi, de altfel, al propriei nebunii, timp de ani. Conrad va fi un stă-
pân fără milă.
Imediat după masă Michael se scuză şi-i părăsi. Rămasă singură cu
soţul ei, Vicky găsi momentul potrivit pentru a discuta cu el despre ceea
ce o preocupa.
—Conrad, nu fi prea dur cu el, îl rugă ea.
Privirea soţului ei se făcu mai rece.
—N-ar fi beneficiat de nici o indulgenţă în închisoare. Aici, cel puţin,
este liber.
—Ar fi reuşit să ramburseze ceea ce... împrumutase I
—Spune cuvântul... furat !
îşi aruncă şervetul pe masă şi împinse cu violenţa scaunul.
—Ai face bine să priveşti realitatea în faţă, Vicky. Plângerea depusă
contra lui era pentru acţiuni fraudulocse. Ştii ce înseamnă asta ?
Cu buzele întredeschise, ea ridică spre el o faţă palidă.
—Nu numai că a măsluit registrele Companiei, dar a falsificat şi
semnătura directorului. Crima era flagrantă ! adăugă el fără milă.
Tânăra femeie tresări.
—Era în parte din vina mea ! strigă ea.
 Unghiile îi intrau în podul palmelor strânse.
—Da, eşti parţial responsabilă, continuă Conrad, după o tăcere scurtă.
L-ai răsfăţat prea mult. Nu-i puneai niciodată întrebări când venea să
împrumute bani pentru a-şi plăti datoriile şi ai continuat până la capăt,
până în momentul când a trebuit să te umileşti solicitând un necunoscut
pentru a-l scoate din nevoie.
—Dar este fratele meu ! spuse ea cu indignare. Şi ai fi putut să refuzi
să-mi împrumuţi suma.
Cu pumnii strânşi, el închise ochii.
—Da, efectiv, spuse el încet, îndreptându-se spre ea.
Conrad se apropie şi Vicky fu străbătută de un treniur de frică, dar el
se mulţumi să-i ia bărbia în mână şi să-i ridice faţa pentru a o privi în
ochi.
—Aş fi putut refuza, spuse el, dar n-am făcut-o. M- m căsătorit cu
tine şi mi-am scutit astfel soţia şi pe mine de ruşinea de.a-i vedea fratele
în închisoare.
- Trebuie deci să plătim scump generozitatea ta, observă ea pe un
ton sarcastic, cu ochii strălucind de lacrimi.
- Da, răspunse el, cu un zâmbet crud pe buze. Intr-adevăr.
- Pot să te întreb sub ce formă ?
Cu un nod în gât ea îi observă ţaţa dură şi ceva îi spunea că merge
prea departe.
- Pentru o femeie nu există decât un singur mod, declară el cu
cinism.
- Mai bine mor ! strigă ea.
Se depărta repede de el şi se grăbi spre uşă, dar el ajunse înaintea ei
acolo. Mâinile lui ca no e brăţări de oţel se aşezară p:;:ţe pvmnii lui
Vicky, '"-e nu-si. putu s'oooni un strigăt de durere.
- Pentru mosnent n-ai de ce să te temi... pe vou moment, şuieră el
printre dinţi. Voi cere ceen ce-mi datoraşi atunci când voi crede că a
venit mo-n'.c-n’ul.
- Căsătoria noastră trebuia să fie o simplă tranzacţie, aşa mi-ai spus,
îi aduse ea aminte pe un ton acuzator.
- Intr-adevăr ?
- O ştii foarte bine. Eşti într-adevăr cu totul lipsit de simţul onoarei ?
 El îi dădu drumul brusc.
- Depinde în întregime de tine ca să-mi ţin sau nu cuvântul, draga
mea. Vom vedea...
Fără să mai aştepte ceva, Vicky deschise cu brutalitate uşa şi sui
scările în goană, pentru a ajunge în camera ei. Acolo privi îndelung uşa
de comunicare între camere. Nu avea nici un mijloc să reziste, dacă
vreodată Conrad îi va cere ceea ce-i datora, aşa cum îi precizase.
CAPITOLUL 5
Atmosfera la Duiwelspoort este deosebit de încordată şi Michaei nu
contribuia deloc la ameliorarea situaţiei. Antagonismul între el şi Conrad
era a- proape evident şi atingea punctul culminant, în general, în timpul
meselor. Mâinile acoperite de băşici ale lui Michaei o nelinişteau mai
mult sau mai puţin pe Vicky, dar mânia îi era trezită în special de aerul
lui de epuizare completă. N-ar servi la nimic, o ştia foarte bine, să
protesteze pe lângă Conrad ; ar declanşa o scenă penibilă, ca şi data
trecută.
Pentru a lupta contra singurătăţii, Vicky îşi petrecea lungi momente în
bucătărie cu Lizzie şi, spre surpriza ei, începea, ghidată de buna femeie,
să se obişnuiască cu toanele maşinii de gătit cu cărbuni. Intr-o dimineaţă,
câteva zile mai târziu, Michaei năvăli în bucătărie în momentul când
Vicky şi Lizzie făceau biscuiţi. Vicky tocmai îi scotea din cuptor, când
uşa se deschise brusc.
- Ai face bine să te pregăteşti, anunţă Michaei iritat. Natalie a revenit
ca să ne invite la masă la ei în seara asta, şi Conrad a acceptat.
Vicky se încruntă. Prin mânuşă tava îi frigea mâna şi ea o lăsă să cedă
cu zgomot pe masă.
- Michaei I făcu ea uimită.
Dar tânărul ieşise deja şi urca scările alergând. Toate prăjiturile se
risipiseră pe jos.
- Nu vă supăraţi, doamnă, mă voi ocupa eu de biscuiţi, propuse
Lizzie. Domnului Michaei nu-i prea place aici, adăugă ea cu tristete.
- Nu...
" La ce bun să nege ?
- Atunci de ce-a venit, doamnă ?
Vicky zări o grijă sinceră în ochii întunecaţi şi-şi dori să-i poată spune
adevărul.
- El... avea chef să se îndepărteze un timp de oraş, răspunse ea pe un
ton ezitant. Dar munca aici este mai dură. El nu este, din punct de vedere
fizic, atât de rezistent ca şi Conrad.
Lizzie nu insistă. Probabil avea opinia ei asupra acestui subiect.
Observase desigur atmosfera care domnea in casă şi o interpreta în felul
ei...
Masa se consumă în linişte.
- Natalie a venit azi-dimineaţă, spuse în sfârşit Conrad. Suntem...
- Am informat-o deja pe Vicky, îi tăie vorba Michaei pe un ton acru.
Conrad îşi puse jos brusc cuţitul şi furculiţa şi zgomotul îi făcu pe toţi
să tresară.
- Nu cred că ţi-am cerut să fii interpretul meu. Tonul glacial o
deranja pe Vicky.
- Ah, vă rog, nu are importanţă. N\J vă certaţi, vă implor.
Conrad o fulgeră din priviri.
- Nu te amesteca. Problema ne priveşte pe noi
doi.
- Eu nu mă voi duce, declară categoric tânărul.
- Ai să mergi, chiar dacă va trebui să te târăsc tot drumul. Expresia
lui Conrad nu lăsa nici un du
biu asupra intenţiilor lui ; el îşi va pune în practică ameninţarea.
Ca şi în alte atâtea ocazii de ta sosirea lor, Michaei îşi împinse
farfuria şi părăsi sufrageria, lăsân- du-i pe Conrad şi Vicky să-şi termine
în linişte masa. Tânăra femeie se jucă o clipă cu furculiţa înăbu- şindu-şi
mânia. Se pregătea să părăsească masa,' când se simţi apucată cu putere
ele mână. Cu o strâmbătură se lăsă din nou să cadă pe scaun.
— Vei. rămâne aici până ce voi termina, o anunţă soţul ei pe un ton
anormal de calm... Ai putea să-mi torni o ceaşcă de cafea şi să te serveşti
şi tu, reluă el după o clipă.
— Nu vreau !
— Fă ceea ce ţi se cere.
— Refuz să primesc ordine ca un copil.
în faţa furiei care se citea pe faţa lui Conrad, regretă imediat ce
spusese.
 Cu maxilarul contractat, el murmură cu un aer ameninţător :
— Nu mă scoate din sărite, Vicky !
Fără un cuvânt, ea se supuse. Mâna îi tremură uşor şi vărsă puţin din
lichid în farfurioare. Băură cafeaua în tăcere. In acest moment Vicky îşi
dori cu disperare să-şi regăsească viaţa calmă şi liniştită dinainte, până la
întâlnirea cu Conrad. Bietul Michaei ! Ea nu putea să-i impute în
întregime că o pusese într-o asemenea situaţie. Nimic n-o constrânsese
să accepte ajutorul lui Conrad. Ar fi putut...' Ce ? Să se ducă Ia bancă ?
Să i se adreseze lui Sam ? Patronul ei ? Să-l lase pe Michaei să facă în-
chisoare ? Nu ! Nu ! Nu ! Mai bine să suporte consecinţele unei decizii
necugetate !
- Michael trebuie neapărat să ne însoţească as- tă-seară la familia
van Buren ? întrebă ea pe un ton care ezita.
- Suntem oameni sociabili, răspunse el rece. Sonia van Buren se va
simţi insultată dacă Michael n-ar veni cu noi : ea l-a invitat în mod
special.
- N-am putea...
- Subiectul este închis !
4
★
In această seară, trei fiinţe foarte tăcute se duseră la ferma vecină.
Coborând din camera ei, Vicky avusese surpr.za să-i găsească în
vestibul pe fratele ei şi pe Goni :id care-o aşteoiau. Michael chiar îi
adresase un surâs...
Ea îşi alesese o rochie lungă roşie ca cireaşa, al cărei decolteu festonat
îi pinea în valoare linia delicată a gâtului. Ca bijuterie purta un şirag de
perle de cultură care aparţinuseră mamei ei.
- Eşti încântătoare, draga mea, observă Conrad.
Dar complimentul era adresat pentru a-l înşela pe Michael.
Otto şi Sonia van Buren erau nişte oameni încântători, calzi, care-i
primiră imediat pe Michael şi pe sora lui ca pe nişte vechi prieteni.
Natalie, natural, se precipită spre Conrad şi din primul moment reuşi să-
l- acapareze.
Vicky descoperi existenţa unui alt membru al familiei, Rodney, fiul.
Era cu câţiva ani mai mare decât Natalie şi avea probabil vârsta lui
Vicky. Fraţii se-
mânau mult şi Rodney îmbina seducţia fizică cu maniere încântăttoare.
La începutul serii Vicky se nelinişti puţin în privinţa lui Michaei, dar
Otto van Buren şi el se simpatizară reciproc şi discutarâ multâ vreme
împreună.
Tânăra femeie aprecie aşa cum trebuia masa savuroasă. Ea se destinse
în vecinătatea lui Rodney şi se surprinse râzând de mai multe ori la unele
remarci ale tânărului. De mai mulet ori, când îşi înălţă capul, remarcă
fixată asupra ei privirea lui Conrad, dar vecinul -ei .îi reclama continuu
atenţia şi nu se mai sinchisi.
—Am fost foarte surprinşi, Conrad, trebuie s-o spun, la vestea
căsătoriei tale, remarcă Sonia în timpul mesei. Cum ai putut păstra atât
de bine secretul ?
—De fapt nu aveam intenţia să mă însor imediat, reluă el. Vicky m-a
convins.
Spre marea ei uimire, tânăra femeie roşi, în hohotele de râs ale
celorlalţi. Ea aruncă soţului ei o privire aproape veninoasă.
- Am spus ceva deplasat, draga mea ? întrebă el cu un surâs
nepăsător.
Vicky l-ar fi sugrumat cu plăcere.
- Nu, dragul meu, replică ea pe un ton tot atât de suav. Când un
bărbat a reuşit să rămână atâta vreme celibatar, nu vrea, bineînţeles, să se
ştie că aşa cum fac ceilalţi, a căzut şi el sub farmecul unei creaturi
încântătoare.
O izbucnire de râs general îi primi răspunsul.
Privirile celor doi soţi se încrucişară, cea a lui Cc.irad indescifrabilă,
cea a lui Vicky, perfect nevinovată. O expresie ciudată trecu peste fata
lui Conrad.
—Va trebui sâ nu avem încredere, bătrâne, spusa Otto. Soţia ta nu
este aşa de timidă precum pare.
—Ai dreptate, Otto, va trebui să descopăr alte faţete ale caracterului
ei, aprobă Conrad cu un surâs nonşalant la adresa lui Vicky. Perspectiva
îmi face plăcere.
Nu prea satisfăcut de întorsătura pe care o lua discuţia, Natalie făcu o
diversiune. Ea-şi aşeză o mână fină pe braţul vecinului ei.
 -- Vă trebui să vii mâine să vezi noul nostru mânz.
El se întoarse spre ea zâmbind.
—Voi veni îndată ce voi avea o clipă liberă. îi răspunse.
Mergând în salon, Vicky se văzu aşezată lângă Rodney. Acesta se
miră din nou.
—Căsătoria voastră a fost într-adevăr bruscă. Vestea ei ne-a uluit.
—Decizia noastră n-a fost chiar subită, răspunse ea cu ochii lăsaţi în
jos.
—Vă cunoaşteţi deci de câtva timp.
—Nu aşa de multă vreme. Ne-am întâlnit o dată sau de două ori, când
venea la Cape Town,
—Dragoste la prima vedere, cum s-ar spun?.
Ea avea impresia că se zbatea în ape oericuloose.
—Ei bine... da, într-un fel.
—Hm... Cine se mărită prea repede, are tot timpul să regrete,
murmură el.
Ea îi aruncă o privire pătrunzătoare.
—Şi după dumneata, este cozul nostru ?
—Nu ! Mă gândeam doar la vechiul proverb. Bătrânul Conrad,
trebuie să recunosc că nu s-a înşelat.
—Eu... vă rog... ?
- Sunteţi foarte seducătoare. Cred că ştiţi.
- N-aţi spus „foarte frumoasă" şi sunt fericită, asta ar fi fost o
minciună sfruntată.
- Frumuseţea este deseori trecătoare. Personalitatea este cea care
contează.
La caiâlaît capăt al camerei, râsul lui Natalie atrase atenţia lui Vicky.
- Sora dumitale este încântătoare. ‘
- Da, şi o ştie. Dar are doar optsprezece ani. Este încă la vârsta când
o fată dă mare importanţă aparenţelor, ceea ce atrage mai ales bărbaţii
indezirabili.
- Da, fără îndoială.
- Pentru moment nu este în pericol, toată atenţia ei se concentrează
asupra lui Conrad... De ce, întrebă ei după o scurtă tăcere, o laşi să
flirteze pe faţă cu el ?
 - Dacă o distrează să flirteze cu soţul meu...
Vicky se întrerupse, li spunea pentru prima dată
lui-Conrad aşa şi o cuprinse o emoţie ciudată.
- Dacă o distrează, reluă ea rapid, nu am nici o obiecţie.
- Nu sunteti geloasă ? întrebă el neîncrezător.
- Nu.
Mincinoasa ! o. acuză o mică voce interioară. De ce intimitatea lor o
tulbura atât ? De ce fiecare surâs al lui Conrad o face., să dorească să fie
în locui lui Natalie ? Mai bine să nu răspundă acestor întrebări jenante,
decise ea cu fermitate.
Drumul de întoarcere la Duiwelspoort a fost a- proape agreabil.
Conrad părea mai bine dispus.
- Se pare că ţi-a plăcut seara, Michael, remarcă el peste umăr. Nu
regreţi c-ai venit ?
- Nu, sunt într-adevăr oameni încântători.
—Exact, aprobă Conrad,
El îi lăsă în faţa uşii de la intrare pentru a duce maşina în garaj. încet,
suiră treptele peronului.
—Vicky, începu Michaei cu o voce nesigură, de ce te-ai măritat cu
Conrad ?
- Ce ciudată întrebare I spuse ea cu un râs forţat.
- Dar ţi-o pun, insistă el. De ce ?
—Deoarece... deoarece îl iubesc.
Pronunţă cuvintele cu greutate. Trebuia să fie foarte atentă pentru a
nu-l lăsa pe Michaei să ghicească adevărul. Răspunsul ei fusese prea
ezitant pentru a fi într-adevăr convingător.
- Eşti sigură ?
—Desigur, afirmă ea, îl iubesc,
—De ce în seara asta ai lăsat-o pe Natalie să flirteze în mod jignitor
cu el ?
Vicky auzea întrebarea pentru a doua oară.
- Flirta cu el ? întrebă ea pentru a câştiga timp.
- O ştii foarte bine, răspunse el mânios. Deci îţi este indiferent ?
—Bineînţeles că nu, se apără ea, pe un ton care se dorea convingător.
Dar la ce ar fi servit să provoc un scandal ?
 - Ai dreptate, bănuiesc, răspunse cu regret tânărul după o pauză,
Vicky scoase un suspin de uşurare văzând că se apropie Conrad. De
îndată ce intrară în casă, Michaei îi devansa şi urcă treptele, câte patru.
Conrad şi Vicky îl urmară mai încet, fără a vorbi. Ajunşi în faţa uşii
camerei tinerei femei, Conrad o deschise şi, spre marea ei consternare, o
urmă în cameră. Cu nervii încordaţi ea îl. privi un moment. Decisă de a
nu-i arăta în ce măsură o tulbura prezenţa lui, ea
îi întoarse spatele pentru a se apropia cât mai natural de toaletă. Tresări,
auzindu-i deodată vocea în spatele ei.
- Destinde-te. Nu ştiu de ce, dar Michaei ne-a observat. N-ai
remarca'. ?
- Nu, spuse ea întorcându-se spre el.
- După părerea ta, ar bănui ceva ?
Vicky îşi reaminti cuvintele schimbate cu fratele său la întoarcere.
- Probabil nu este absolut convins că eu... că noi...
Se simţi incapabilă să continue. Cu sprâncenele ridicate, Conrad nu
încerca s-o ajute.
- începe să se întrebe de ce m-am căsătorit cu tine, termină ea cu
ochii fixaţi pe cravata închisă la culoare.
- De unde ştii ?
- El... el m-a întrebat în timp ce te aşteptam în faţa uşii.
- Ce fel de întrebări ? insistă el.
- Voia să ştie motivul căsătoriei noastre, răspunse ea cu un gest mic
de neputinţă. Şi i-am spus că m-om căsătorit cu tine pentru că... pentru
că îmi plăceai.
Cu obrajii îmbujoraţi, ea se întoarse, jucându-se cu peria de păr.
- Ai întrebuinţai acest termen ? îţi plac...
- Eu... eu... oh, pentru Dumnezeu, Conrad ! Nu-ţi ajunge să ştii c-am
încercat să-l liniştesc ? Trebuie să ştii ci.iar fiecare cuvânt întrebuinţat ?
- în locul lui Michaei, n-aş fi fost prea liniştit auzindu-te pronunţând
acest cuvânt. O femeie nu se mărită cu un bărbat doar pentru că. „îl
place".
- O ştiu foarte bine, spuse ea, cu ochii în jos. l-am explicat că... te
iubesc.
Se lăsă o tăcere desăvârşită. Vicky îşi ridică ochii şi vă.u o expresie
ironică.pe figura soţului ei. îl privi cu un aer neîncrezător. Furia ei
creştea.
- Ipocritule ! îi strigă ea cu privirea întunecată.
Ai făcut-o intenţionat.
- Trebuia să-mi iau o revanşă după remarca ta
la masă.
- Tu ai atacat primul. Dacă înţeleg bine, Michael nu ne observase din
pragul camerei lui.
- Ba da. Era adevărat.
Tânăra femeie avea un aer sceptic.
- Acesta este adevărul, repetă el, cu mâna ridicată ca pentru un
jurământ solemn.
El o privi cu atenţie.
- Este greşeala ta : dainaştere la bănuieli. Ai
aeruluneifemei care n-a fost mult timp sărutată...
Ea îşi simţi obrajii arzând.
- Oh, pleacă I Lasă-mă în pace !
Vicky se întoarse, pradă unei emoţii puternice.
Ar fidorit mult să-şi poată controla pulsul care-i
bătea frenetic la baza gâtului ! De ce Conrad n-o lăsa singură ? El îi puse
mâinile pe păr şi ea avu un gest instinctiv de apărare.
- Nu I Nu I
Dar era deja prea târziu. Părul i se răspândi pe umeri şi soţul ei îşi
trecu îndelung degetele prin el.
- Ai un păr minunat, Vicky, spuse el cu o voce răquşită. Are
culoarea grâului copt şi fineţea mătăsii. De ce nu-l porţi aşa ? De ce
întotdeauna îl ră- scuteşti într-un coc pe ceafă ?
Ea îl privea în oglindă şi se întreba de ce imaginea lui îi producea un
astfel de efect.
- Este singurul med de a-1 potoli, spuse ea.
—Să nu-l tai niciodată, Vicky.
EI ii atinse c~afa şi ea începu să tremure.
—Mi se întâmplă deseori să vreau acest lucru.
—Nu, spuse el cu o intensitate care o sperie. Ar fi păcat. Ţi-o
interzic !
 —Sincer, Conrad, asta este dictatură ! protestă eo cu un râs nervos.
Surâzând, el o ajută să adune acele răspândite pe jos şi le lăsă să cadă
în mâna întinsă a tinerei femei.
- le-ai distrat bine în seara asta ?
—Da, e adevărat.
—Rodney era vizibil sensibil la farmecul tău. El nu ie-a părăsit o
clipă.
- Aş putea să spun acelaşi lucru despre Natalie.
Atmosfera se încordase.
- Erai geloasă ? întrebă el pe un ton ironic.
- Dar tu ?
Ea regretă imediat replica. Brusc, se regăsi prinsă în capcană lângă
pieptul lui mare şi materialul aspru a: costumului lui îi arse palmele când
vru să-şi respingă soţul.
-- Nu te juca prea mult cu mine, Vicky. Ar putea să-ţi pară rău.
El înclină capul spre faţa ei. Ea şi-o întoarse când într-o parte când
într-alta pentru a-i evita gura, dar el o trase de păr cu brutalitate.
- Nu, Conrad, te rog ! strigă ea.
El se mulţumi să râdă, îi atinse uşor buzele, ig- ncrându-i protestele.
Când sărutul deveni mai insistent, totul începu să se învârtească în
jurul ei. Se zbătu, dar Conrad o strânse mai tare. Sărutul se prelungea,
suscitând în
Vicky o furtuna de emoţii ; atunci ea se abandonă încântării acestui
moment.
Deodată reveni ia realitate. Ce făcea ? Se lâs-a mângâiată de Conrad
şi... îi plăcea ! Ce gândea ei despre ea ?
Ruşinea li dădu forţa să se elibereze din braţele
lui.
- Nu ai dreptul să te comporţi astfel ! il acuză ec cu o voce
întretăiată.
EI întinse braţele către ea. Vicky strigă tare :
- Nu mă atinge ! Aş dori mai curând să mor decât să-ţi mai simt
mâinile pe mine ! Nu-ţi suport atingerea. Te urăsc !
El deveni palid şi ochii lui ca aouă lame tăioase o parcurseră din cap
la picioare.
 - Ce-ţi spune că mai am poftă să te ating ? Nu-ţi supraestima
farmecul, draga mea. Nu ai genul de frumuseţe care ar putea vreodată să
aducă vreun bărbat la marginea prăpastiei pasiunii.
Cuvintele o loviră cu cruzime. Conrad ieşi şi închise în urmă uşa de
comunicare.
Lui Vicky i se înmuiarâ picioarele. Corpul ei fragil fu scuturat de nu
tremur violent. Căzu pe pat şi se agăţă de cuvertura de mătase. Lacrimile
reţinute îi arseră pleoapele. O asaltau rernuşcările şi o suferinţă teribilă o
sfâşia.

La Duiwelspoort zilele se scurgeau cu o încetineală oribilă. Iunie şi

iulie trecură, interminabile. în prezenţa lui Michael ei continuau să
simuleze o înţelegere perfectă, ca între doi soţi. Cuvintele tandre
ale lui Conrad reveneau în mintea torturată a lui Vicky când, în fiecare
noapte, ea îşi căuta somnul, cu ochii mari deschişi în întureric.
Iarna sosise cu toată plenitudinea ei. Tânăra femeie nu avea intenţia
să umble la contul aprovizionat de soţul ei, dar în final avu nevoie s-o
facă.
Intr-o dimineaţă se duse cu maşina în oraş pen- tra a-şi cumpăra
îmbrăcăminte mai caldă. La Cape Town îmbrăcămintea ei i-ar fi fost
sufic'entă, dar nu pentru iarna din Karroo.
La Koelenberg reuşi să găsească mai mulţi pantaloni de lână,
pulovere, una sau două rochii pentru zi şi o rochie de seară de culoare
bleu-pal, care-i punea în evidenţă fineţea taliei. Mânecile largi se
strângeau în manşete late ; gulerul montant, subliniat de dantelă, îi dădea
nu aspect uşor învechit, îi accentua ţinuta orgolioasă a capului şi linia
foarte dreaptă a umerilor.
Vicky descoperi cu surpriză că în oraş toată lumea stie cine este.
Pretutindeni unde mergea era tratată cu o cordialitate care o făcea să uite
că era străină în regiune. Intre două curse intră într-un salon de ceai cu
un aer delicios de ceva vechi, şi acolo îl întâlni pe Rodney van Buren.
—Bună ziua, spuse el. Nu te-am văzut de multă vreme. Eşti în conţi
Tuare în luna de miere ?
Ea se mulţumi să-i surâdă, cu un aer care se dorea convinqc.+or.
 —Vrei să bei un ceai cu mine ?
—Dacă nu te deranjez...
Chelneriţa veni să ia comanda şi Rodney îşi a- prinse o ţigară,
studiind-o pe Vicky prin fum.
—Conrad te br'ializează ?
—Nu vorbi prostii !
—Eşti bolnavă ? insistă el.
—Mă simt foarte bine.
Ea-şi coborî ochii şi îşi umplu ceaşca. Cum să-i explice cât era de
nenorocită ?
Ceaiul lui Rodney fu adus şi ea i-l servi. întrebă :
—Eşti în oraş pentru afaceri ?
—Am venit să caut o (_iesă pentru camion. Şi dumneata ? Eşti
singură sau îl aştepţi pe Conrad ?
—Sunt singură. Am luat Heldon-ut.
—Heldon-ul ? întrebă el cu un aer surprins.
—Da. De ce ?
—Conrad n-a lăsat niciodată pe cineva să-i atingă această maşină !
Probabil că te iubeşte la nebunie pentru a te lăsa s-o conduci.
„Probabil că te iubeşte ta nebunie". Pe drumul de întoarcere la
Duiwelspoort, cuvintele lui Rodney răsunau încă în mintea tui Vicky.
„La nebunie ! La nebunie !" Era ridicol ! Dacă ar fi ştiut Rodney !
Când ajunse acasă, totul i se păru foarte tăcut. Chiar Lizzie era mai
puţin vorbăreaţă. Dădea din cap şi mormăia ceva doar pentru ca.
Degetele îngheţate ale fricii strânseră inir. a tinerei femei.
—Lizzie, ce este ? Ce s-a întâmptat ?
—Nimic, nu vă neliniştiţi. Domnul nu este aiâi de rău pe cât pare...
—Dar...
Intrigată, Vicky se întrerupse. Despre ce putea vorbi Lizzie ? Se
întâmplase ceva în timpul absenţei ei ? Michaei... O apucă pe Lizzie de
braţ.
—I s-a întâmplat ceva lui Michaei ? Da ?
—Nu, doamnă, domnul Michaei nu are nimic. Este cu domnul
Conrad şi Jim. îi ajută la vaccinarea oilor...
- Dar atunci ce este ? întreba tânăra femeie cu nerăbdare.
 — Doamna ar face mai bine să aştepte întoarcerea domnului Conrad,
spuse Lizzie dând din cop.'
Ar fi fost inutil să încerci sâ scoţi mai mult de la ea ; servitoarea putea
fi încăpăţânată ca un catâr când era vorba de Conrad. Dar Vicky nu
aşteptă multă vreme ; auzi paşi în vestibul. Deja Conrad o chema.
- Sunt c tei, răspunse ea.
Neliniştită, ieşi din bucătărie. Soţul ei deschise uşa biroului. Chiar în
penumbra biroului, ea îi observă faţa întunecată de furie.
- Intră, spuse el scurt.
El se apropie de masa de lucru, aruncându-şi pălăria pe fotoliu.
- Aşază-te, reluă el.
Ea ascultă, ridicând capul spre el. în picioare, el o examina cu
severitate.
- Ce se întâmplă, ConraJ ? Ce-am făcut ?
Conrad începu să circule prin cameră cu un pas
nervos.
- Deci, îţi dai seama c-ai făcut ceva rău ?
- Conrad, nu înţeleg..;
Ea se agăţă de rezemătoarea fotoliului.
Cu pleoapele închise, cu pumnii strânşi, eî se cpri în faţa ei.
- Te-ai dus azi-dimineată în oraş ?
- Da
- Ai închis barierele după tine ?
- Eu...
- Nu încerca să mă minţi I strigă el.
Ea întrevăzu adevărul şi ochii i se măriră.
— Ai lăsat total deschis după tirve şi unul din cei mai buni berbeci de
prăsilă ai mei s-a aventurat pe drum. Erau oi pe partea cealaltă şi el s-a
îndreptat spre ete. în acel moment, venea un camion..,
Conrad respiră adânc.
— Am rămas fără un berbec de rasă pura care venea din Australia şi
care mă costase o avere.
— Oh, nu, gemu Vicky acoperindu-şi faţa cu mâinile tremurânde. Oh,
Conrad, nu-mi imaginam...
— Nu I strigă el. Nu-ţi imaginai ! Ţi-am spus întotdeauna să nu laşi
barierele deschise. Fără îndoială că ai socotit atitudinea mea ca _
dictatoriala După tine, voiam să vă fac să-mi simţiţi autoritatea .
— Conrad, te rog...
— Inconştienţa ta m-a costat mult, urmă el, ca şi când ea n-ar fi spus
nimic. Nici n-avusesem măcar ocazia să-l întrebuinţez I
Lacrimile îi ardeau ochii lui Vicky. Plină de re- muşcâri, ea ar fi vrut
să găsească un mijloc sâ-i compenseze pierderea pe care Conrad o
suferea din vina ei. Tremurând de furie, el se aplecă spre ea.
— îmi jurasem să nu ridic niciodată mâna asu
pra ta, şuieră el, dar Dumnezeule, ai merita o bătaie bună I i
Vicky, incapabilă să-i susţină privirea, lasa capul
în jos.
— I4u te-aş condamna, murmură ea.
Urmă o tăcere grea. Vicky îşi păstra privirea în pământ... Ea aştepta...
ce ? Pedeapsa lui ?
— Vicky...
El îi pronunţase numele cu o voce răguşită. Ea se ridică în picioare
brusc, ca şi cum cineva o trăgea de păr. Nu mai exista mânie pe faţa lui
Conrad. Expresia lui de plictiseală, amestecată cu un ele
ment indescifrabil, făcu ca inima lui Vicky sâ batâ mai tare.
Cu un suspin lung, et se îndepărtă de ea.
—Poţi pleca, Vicky. Dar dacă o să se mai repete...
El îşi lăsă fraza neterminată, dar ea ghici cu uşurinţă urmarea. Ieşi din
birou tot atât de repede pe cât ii permiteau picioarele tremurânde şi se
refugie în camera ei, unde putea gândi în lipsa prezenţei tulburătoare a
soţului ei.
CAPITOLUL 6
într-o dimineaţă, Vicky, aşezată în grădină, citea un volum de poezii
găsit în biroul lui Conrad, când auzi maşina urcând aleea. Soţul ei o
văzuse : câteva secunde mai târziu veni sp e ea sub stejarul mare. Ea îl
privi, fără a se putea împiedica să-i admire forţa şi vitalitatea. în ciuda
înălţimii lui, era de o agilitate surprinzătoare, chiar dacă mişcările lui
erau de o înşelătoare nonşalanţă.
Se opri în faţa ei, cu pipa strânsă între dinţii albi, cu un teanc de hârtii
în mânâ. De la regretabila întâmplare când lăsase barierele deschise,
Conrad nu-i mai oferise Holden-ul ca să se ducă în oraş, şi nici nu-i mai
propusese s-o ia cu el.
—O scrisoare pentru tine, spuse el, lăsând să cadă un plic mov pe
genunchii tinerei femei.
Spre mirarea acesteia, el se aşeză lângă ea, pentru a-şi deschide
propria-i corespondenţă. Conştientă de prezenţa lui prea apropiată, ea îşi
aruncă o privire asupra plicului. Inima îi tresăltă de bucurie recunoscând
scrisul lui Helen şi o deschise repede.
„Dragă Vicky", scria prietena ei, „am fost fericită să primesc noutăţi
de la tine. începusem, Sam şi cu mine, să ne întrebăm dacă nu ne-ai
uitat. Alături îţi trimit un cec de opt sute de ranzi. Sam a vândut
tot mobilierul, exceptând combina muzicală. Bănuiesc c-ar vrea să şi-o
păstreze pentru căsuţa de vacanţă pe care am cumpărat-o. In această
sumă este inclusă de asemenea şi o lună de chirie rambursată de către
proprietarul apartamentului tău.
Eşti fericita, Vicky ? Scrisoarea ta lungă nu dădea prea multe detalii şi
iartă-mă, draga mea, am impresia, contra voinţei mele, că mariajul tău
nu este ceea ce ar trebui să fie. Sam se supără pe mine când îi vorbesc
despre asta, dar motivul invocat pentru această decizie subită nu prea m-
a convins. Tu n-ai fost niciodată genul să cedezi unui impuls, ca mine.
Pe de altă parte, tu care visaseşi întotdeauna la o ceremonie la biserică,
te-ai mulţumit cu această cununie civilă grăbită ?
Trebuie să-ţi spun şi altceva. Printre prietenii noştri umblă zvonul că
Michael a fost dat afară de la serviciu pentru deturnare de fonduri.
Vicky, nu vreau deloc să fiu indiscretă, dar sunt prietena ta de multă
vreme. Nu vrei să-mi spui adevărul ? Mă rog Cerului ca aceasă poveste
sc nu fie motivul deciziei tale precipitate.
Conrad este un tip bine şi Sam are cea mai bună părere despre el.
După părerea mea n-ai fi putut găsi pe cineva mai bine, dar nu ca să
scapi de o problemă dificilă. O căsătorie trebuie să se bazeze neapărat pe
dragoste şi pe respect reciproc şi pe nimic altceva.
Mi-e teamă c-am fost prea sinceră - încă unul din defectele mele - şi
contez pe indulgenţa şi în- ţelpnerea ta. Dacă prietenia noastră este aşa
de puternică, se datorează faptului că am fost întotdeauna sincere una
faţă de cealaltă. Te rog, Vicky, scrie-mi
şi linişteşte-mă, dacă poţi s-o faci. Sunt atât de ne», liniştită în privinţa
ta.
Transmite prietenia mea lui Conrad. Cu afecţiu ne, Helen."
In josul paginii se găsea un post-scriptum care-o intrigă pe Vicky.
„Sam ar vrea să cunoască reacţia lui Conrad faţă de cadoul lui de
căsătorie. Acest fapt este destul de misterios. Eşti Ia curent ?“
încetişor, tânăra femeie lăsă să-i cadă foaia pe genunchi. Helen deci
nu fusese păcălită de mica lor comedie. Cu ochii pierduţi în depărtare,
Vicky suspină, abia conştientă de privirea lui Conrad fixată gânditor
asupra ei.
— Veşti proaste ? se interesă el.
Ea ridică repede capul, făcând un gest negativ.
— Este o scrisoare de la Helen.
— Cum o duc ?
— Bine. îţi trimit salutările lor prieteneşti. Conrad îşi reaprinse pipa.
Un moment, ea îl
privi cu atenţie.
— Există un post-scriptum care-ţi este destinat, reluă ea... l-l citi şi
simţi cum el se încordează uşor.
— Ce cadou de căsătorie ţi-a oferit Sam ?
— Oh, nimic important !
EI era gata să se îndepărteze.
— Conrad...
Se opri fără să se întoarcă.
— De ce acest mister ? întrebă ea venind lângă
el.
— Dacă trebuie neapărat să-ţi spun, îi zise el nerăbdător, era vorba de
un pumn de confetti în valiza mea.
— Oh... spuse ea, decepţionată fără să ştie de
ce.
Ea alergă ca să-l prindă din urmă pe Conrad, care se îndepărta.
— Conrad ?
— Ce mai este ?
Cu respiraţia tăiată, ea îşi căută o clipă cuvintele. Apoi, după ce
răsuflă, spuse :
 — Helen îmi trimite un cec de opt sute de ranzi. Sam mi-a vândut
mobilele. Aş vrea să ţi-l dau.
Ea scoase cecul din plic şi i-i întinse.
Conrad privi hârtia, apoi ridică ochii spre soţia sa. Expresia lui nu era
încurajatoare.
— Speri să-ţi scurtezi şederea la Duiwelspoort ?
— Nu... Este pentru a rompensa într-o oarecare măsură pierderea
berbecului. îţi cer iertare că am lăsat barierele deschise, adăugă ea cu un
nod în gât.
Figura lui Conrad deveni o mască glacială dezaprobatoare. Privirea
lui detaila cu duritate persoana tinerei femei.
— Nu-mi trebuie banii tăi, declară el.
Se întoarse şi pătrunse în casă. Ea îl urma repede, pe culoarul care
ducea la birou. In prag, avu o scurtă ezitare înainte de a intra după el.
— Conrad, acceptă acest cec, te rog...
In clipa următoare, ochii ei se măriră de groază. Conrad se întoarse
către ea şi-i strângea umerii, scuturând-o cu violenţă.
— Drept cine mă iei ? întrebă el pe un ton fără milă.
— Conrad, te rog I îl imploră ea gata să plângă. Tu... Mă doare.
El îi dădu drumul imediat şi dezechilibrată, ea se lovi de uşă. Durerea
îi mări furia.
Mă crezi lipsită de mândrie, Conrad ? întrebă ea cu mânie, muşcându-
şi buzele care tremurau. Ts gândeşti că n-am ezitat să solicit de la tine un
împrumut de cinci mii de ranzi ? Ştii tu în ce măsură mi-a fost rănită
mândria când a trebuit să recurg la un ajutor pentru a-mi rezolva
problemele ?
El era gata să vorbească. Ea nu-i lăsă timp.
—Nu, n-ai înţeles cât m-am simţit de umilită. N-o să ştii niciodată
cum este să fii împinsă de frică, de nesiguranţa ci să îndeplineşti un
demers cu ttul contrar principiilor tale. Apoi gândindu-te la acest lucru
nu mai simţi decât dezgust de tine, abia mai poţi să trăieşti cu această
ruşine care te macină, care te face să-ţi doreşti moartea...
—Vicky, a ~ultă :ă !...
—Nu, ascultă-mă tu ! Era deja destul de greu să-ţi cer să-mi
împrumuţi această sumă ; nu aveam intenţia să profit mai mult de
generozitatea ta. Am evitat cu scrupulozitate să iau din contul pe care mi
l-ai deschis, cu exceoţia hainelor pe care mi le-am cumnărat pentru
iarnă. Aveam intenţia să ţi-i dau înapoi îndată ce puteam, dar acum,
berbecul tău cel mai valoros a fost omorât din cauza mea şi suma nu va
acoperi poate această pierdere. Oh, Conrad, dacă am fost capabilă să-mi
uit mândria pentru a-ti cerşi cinci mii de ranzi, poţi foarte bine să accepţi
cererea mea. Cer prea mult ? termină ea pe un ton plângăreţ.
Rămaseră faţă-n faţă în tăcere. In sfârşit, Conrad se întoarse, îşi luă
pipa din buzunar şi o vârî între dinţi, fără totuşi a o aprinde.
—Eu nu sunt nici prost, nici insensibil, Vicky. Ştiu ce te-a costat să
soliciţi acest împrumut. Dar, fii sigură că nu sunt încă aproape de
faliment.
—Nu înţeleg.
—Micuţa mea, mi s-a întâmplat să pierd într-o noapte treizeci SHU
patruzeci de oi ; aduci un camion, laşi jos o r-ipâ şi pleci cu animalele. O
asemenea dispariţie, mai ales când oile sdnt gata să fete, este mult mai
grea decât moartea unui singur animal.
—Dar erai atât de furios...
Gor.rad lua de jos scrisoarea şi i-o dădu.
—Natural. N-ai fi, dacă cineva ţi-ar încălca în meri deliberat
instrucţiunile ?
—Nu am fâcut-c cu intenţie, protestă ea.
—Ştiu acum, spuse el potolit. Nu vreau banii tăi, Vicky, dar nu voi
uita cu câtă generozitate mi i-ai ofer iî:.
Ea se întoarse repede, pentru a-şi ascunde lacrimile,
Vocea lui Conrad se îndulci.
—Vicky, ai călărit-o pe Teresa doar o dată de la sosirea ta aici. Ea
este la dispoziţia ta. Băiatul de la grajd o să ţi-o înşeueze, şi dacă ţi-e
frică să ieşi singură, îi voi cere lui Jim să te însoţească. Este un profesor
excelent.
Ea murmură un mulţumesc aproape imperceptibil, deschise uşa şi fugi
în camera ei. Lacrimile îi curgeau pe faţă. Până la un anumit punct
suporta mânia soţului ei sau indiferenţa lui rece, dar amabilitatea lui o
lipsea de orice apărare, o tulbura profund.
Chiar în aceeaşi zi, ea profită de oferta lui Conrad. După masă se
odihni puţin şi se duse apoi la grajduri. Teresa era liniştită şi tânăra
femeie nu simţea nici cea mai mică teamă. Ea se îndreptă către locul
unde lucra Conrad.
nui a: TORTURĂ
Se opri o clipă pe o mică movilă, cu ochii luminaţi de plăcere, cu
buzele întredeschise într-un surâs, la vederea soţului ei în depărtare.
Tocmai dădu pinteni calului, când văzu o iapă alezană trecând peste gard
în mare galop şi îndreptându-se spre Conrad. Vicky recunoscu părul
iung, negru care zbura în vânt. Era Natalie. .
Şi Conrad zărise fata. El coborî repede şi apucă animalul de frâu.
Natalie, agăţată cu mâna de umărul lui, se aplecă spre el ca să-i
vorbească. Cu un semn rapid din cap el îşi dezlegă calul şi plecară
împreună.
Decepţia se oglindi pe faţa lui Vicky. Natalie venise probabil cu un
mesaj ur-gent, gândi ea, văzând graba cu care Conrad plecase cu aceasta.
Cineva bolnav, poate ? Cu un suspin, Vicky îşi reluă plimbarea solitară.
Dacă era vorba de ceva grav, soţul ei îi va telefona probabil. Şi îşi goni
repede din minte acest ciudat episod.
La ora şase, în seara aceea, Conrad nu dăduse încă nici un semn de
viaţă. Michael intrase şi se schimbase, dar Vicky întârzia masa în
speranţa revenirii soţului ei. La ora şapte, neliniştea cedase locul mâniei,
— Este prea de tot, îi spuse ea lui Lizzie, cu ocazia uneia din
frecventele ei vizite la bucătărie. Ar fi putut măcar să aibă politeţea să ne
anunţe intenţiile lui.
— De ce nu telefonaţi ? sugeră Lizzie care supraveghea mâncarea cu
ochii neliniştiţi.
— Nu, n-am chef să fiu ridicolă. Oh, cum poate să fie lipsit de grijă
chiar în aşa măsură ?
— Domnul Conrad are obicekil să se ducă şi să vină cum are chef
—Este însurat acum ! Trebuie să se gancă la soţia lui. Când are chef
să se ducă undeva şi să-şi petreacă acolo ore întregi, ar putea măcar sâ
mă informeze !
Michael intră.
—Mi-e foame. Când ne aşezăm la masă ?
—Ajunge ! strigă Vicky bătând din picior. Serveşte, Lizzie, şi la
dracu’ cu Conrad I
— îi voi lăsa porţia domnului Conrad la cuptor, declară Lizzie
surâzând.
-- Poţi s-o dai câinilor ! Nu mă interesează.
Urmată de Michael, ea ieşi furtunos.
—Ce se întâmplă ? întrebă fratele ei, după ce Lizzie îi servise. Unde
este Conrad ?
—La familia van Buren, bănuiesc.
—Ce face acolo ?
—De unde să ştiu ? Natalie sosit în galop pe iapa ei şi Conrad a
părăsit totul pentru a o urma.
—Natalie stă cam mult pe aici, spuse el cu o grimasă. Ea şi Conrad
râd şi vorbesc împreună, parcă ar fi amorezaţi unul de celălalt.
—Michael !
—lartă-mă, Vicky.
Tânăra femeie se juca cu conţinutul farfuriei sale.
Puţin mai târziu, când trecu în salon, fratele ei o aştepta.
—N-ai chef să stai singură, bănuiesc ?
—Dacă nu eşti prea obosit, răspunse ea cu un zâmbet recunoscător.
Michael rămânea rareori cu ei seara. De obicei se ducea în camera lui
şi-i lăsa singuri. Conrad dispărea în spatele ziarului său, iar Vicky broda.
Deseori, şi soţul ei se ducea direct în birou. Atunci, Vicky
urca la rândul ei să se culce şi adormea cu greutate. In astfel de ocazii ea
îl auzea rar pe Conrad intrând la el, bănuia că lucra până târziu după
miezul nopţii. Când se scula dimineaţa, Conrad nu mai era în cameră.
Cearşafurile şifonate şi mirosul pipei erau singurele martore ale
prezenţei lui. Vicky luase obiceiul să facă paturile şi ordine îri camerele
lor. îi displăcea ideea s-o vadă pe Lizzie şi pe nepoata ei întrebându-se
asupra comportamentului lor.
Trântit într-un fotoliu, Michaei, obosit, închidea pe jumătate ochii.
Faţa şi braţele îi erau acum foarte bronzate, dar nu avea un aer fericit.
—Nu te simţi bine aici, nu-i aşa, Michaei ? îl întrebă ea cu simpatie.
El îşi ridică pleoapele grele.
—M-am săturat, spuse el enervat. îmi pare rău, Vicky. Conrad este
soţul tău, dar nu mai tolerez felul în care mă tratează. Jim şi cu el mă
privesc în timp ce eu mă omor muncind. Nu este drept. Aud fără încetare
: „Michaei fă asta, Michaei fă aia". Şi în timpul ăsta, el flirtează cu
idioata aia mică !
—Nu-ţi permit să vorbeşti astfel, protestă Vicky.
Dar recunoştea că era un jalnic efort ca să-şi
manifeste loialitatea faţă de Conrad. Soţul ei ! Michaei se aplecă înainte.
Figura lui tânără solicita puţină înţelegere.
—Vicky, nu mă pot întoarce la Cape Town ? Asta mi-a servit de
lecţie ; niciodată nu voi face nu lucru atât de stupid, jur. Nu vrei să
vorbeşti cu Conrad ?
Inima tinerei femei se strânse.
—Trebuie să rămâi aici până în ziua când îţi vei plăti datoria, îi
readuse ea aminte cu blândeţe.
— N-aş putea sâ mai rezist o lună ! strigă el. Voi muri ! N-am
veleităţi de fermier. Nu sunt obişnuit cu o astfel de viaţă şi nici n-am
chef să mă obişnuiesc.
— Conrad n-o sâ mă asculte. De altfel, cum crezi tu că-i vei putea
înapoia cei cinci mii de ranzi ?
— Voi găsi totuşi un mijloc.
El scoase din buzunar ţigările şi-şi aprinse una.
— Vicky, discută, te rog, cu Conrad.
— Voi încerca, suspină ea, fiind totuşi sigură de răspunsul lui.
Eşti cea mai bună soră din lume, declară el, sărutând-o pe obraz,
Mai rămase puţin cu ea. în final, ameţit de somn, se duse la culcare,
lăsând-o pe tânăra femeie singură, cu gândurile ei, lângă foc.
Unde era Conrad ? Ce făcea ? De ce nu. trimisese un mesaj ca să-i
anunţe întârzierea ? Cineva era bolnav ? Otto ? Sonia ? Poate Rodney ?
Oh, la drccu' cu omul ăsta. Ar fi putut telefona !
Era ora unsprezece trecut când auzi un zgomot în bucătărie. Paşii lui
Conrad răsunară pe culoar. Ea aşteptă. Inima îi bătu mai repede când el
Gpăru în prag.
— Bună seara ! încă în picioare ?
Părea obosit, se gândi ea. Dar mânia goni repede această impresie,
— Unde ai fost ?
— La familia van Buren... Dar o ştiai, adăugă el încruntând
sprâncenele.
— Ah, da ?
Ea observă în ochii lui o licărire de amuzament, ceea ce-i mări furia.
- O să am dreptul la o scenă casnică ? se interesă el ironic.
- Conrad, nu este momentul pentru glume !
- Sunt de acord. Este ora să mergem la culcară.
- Conrad !
El se opri lângă uşă. Se întoarse. Faţa lui era din nou o mască
politicoasă.
- De ce nu mi-ai telefonat că vei petrece seara la familia van Bau ren
?
- N-am petrecut seara la ei. Am ajutat...
- Cineva, era bolnav ? îl întrerupse ea.
Conrad închise ochii, Vicky se ridică şi se duse spre el.
-- Dacă a fost aşa, imi pare rău, Conrad. Eu am bănuit tot felul de
lucruri ridicole.
Conrad se uită la ea.
- Natalie nu ţi-a spus nimic ?
- Trebuia s-o fccă ? întrebă cu prudenţă Vicky.
Toiul devenea limpede cLodată. Conrad îi ceruse lui Natalie s-o sune,
dar tânăra fată n-o făcuse.
Ei îi confirmă bănuielile.
- Lo începutul serii am rugat-o pe Natalie să te prevină, dar mica
ciiavo!iţa evident că n-a făcut-o. (mi pare rău, Vicky. Una din vaci era
gata să fete şi operaţia se anunţa grea. Au avut nevoie de mine ; dacă nu,
riscau să piardă şi vaca şi viţelul.
Hainele lui erau murdare şi avea sânge pe manşeta cămăşii.
Vicky remarca aceste detalii pentru prima dată şi mânia ei se risipi
imediat.
~ Eram neliniştită, mărturisi ea cu regret.
- imi dau seama şi-ţi cer iertare.
- Cred că ai mâncat, bănuiesc, dar poate pot să-ţi aduc o ceaşcă cu
cafea ?
El îşi privi hainele cu dezgust.
—Pot mai întâi să mă duc să fac un duş ?
 - Te aştept.
Vicky nu S3 putu împotrivi plăcerii care o cuprinse la gândul că
Conrad n-o uitase. De ce nu le- lefonase Natalie ? Era o simplă omisiune
sau a făcut-o cu bună-ştiinţă ? Ridică din umeri, aşeză căştile pe o tavă şi
turnă lichidul fierbinte. Era o ocazie memorabilă. Conrad şi cu ea nu
fuseseră niciodată singuri ia această oră din noapte.
Vicky simţi un nod în gât atunci când Conrad intră în cameră. Avea o
alură tinerească în halatul de mătase bleu, cu părul negru încă ud şi
periat cu grijă spre spate. Se răsese şi after-shave-ul degaja un parfum
plăcut.
Se aşeză în fotoliul lui obişnuit, aproape de foc, şi Vicky îi întinse
ceaşca. Degetele lor se atinseră şi băură cafeaua în tăcere, gândurile lui
Vicky revenind asupra conversaţiei cu Michael. Poate că momentul era
bine ales pentru a-i vorbi lui Conrad ? Totuşi nu se putea hotărî. Ea îi
aruncă o privire şi îl văzu contemplându-şi pipa goală, pierdut în gân-
duri.
Tânăra femeie se înduioşă. Să abordeze problema lui Michael în
această clipă ar însemna să distrugă această atmosferă de pace între ei.
Totuşi, fratele ei cerea un răspuns a doua zi. Minutele treceau. Era
sfâşiată între dorinţa de a-l ajuta pe Michael şi convingerea că de data
asta ar trebui să plătească preţul imprudenţelor lui.
—Conrad... începu ea. In legătură cu Michael...
Calm, el aşteptă urmarea.
c
— Nu este prea fericit aici, continuă eo.
— Nu sun: prea surprins.
— El... el ar dori să se reîntoarcă la Cape Town.
— Intr-adevăr ? spuse el ironic. Este imposibil, eşti conştientă de
acest lucru, sper ?
— Da, desigur, recunoscu ea cu ochii in jos. Dacă o să-şi regăsească
prietenii o să aibă aceleaşi probleme peste puţin timp.
Cu ochii închişi pe jumătate, Conrad trăgea din pipă.
— Există o altă cauză. Autorităţile n-ar fi lăsat Compania Atlas ră-şi
retragă plângerea dacă eu nu l-aş fi luat pe răspunderea mea.
— Ştiu asta.
 — Dar ? Există desigur un „dar".
Ea respiră adânc din nou.
— Nu ere,ii că lucrează prea greu ?
— Nu, spuse el, cu maxilarul încordat. Necazul lui Michaei este
incapacitatea lui să accepte o disciplină. Este un element pe care l-a
ignorat totalmente în tânăra lui viaţă, trebuie s-o admiţi.
— Conrad, eu...
— Eu nu te condamn, Vicky, dar indulgenţa în privinţa lui n-a
corectat cu siguranţă această greşeală. Nu-i aşa ?
— Este adevărat.
Inima femeii începu să bată mai tare.
— Bănuiesc că Michaei ţi-a vorbit ?
întrebarea a prins-o nepregătită.
— Da, a făcut aluzie la dorinţa lui c!e a pleca.
Tăcerea care urmă fu aproape de nesuportat.
Vicky îşi frământa cu nervozitate degetele.
— Eşti convinsă că fac tot ce e mai bine pentru Michaei ? întrebă în
sfârşit Conrad.
Mâinile nervoase se imobilizară. Avea ea intr-adevăr încredere în
soţul ei ? Ţinea el intr-adevăr la interesele lui Michael sau dorea doar
rambursarea datoriei ? Nu ! Conrad nu era astfel. El îl înţelegea mai bine
decât credea ea pe tânărul bărbat. Michael avea nevoie de o disciplină si
ea trebuia să admită, Conrad avea autoritatea necesară pentru a ajunge ia
acest rezultat.
— Eu... eu l-am ajutat să-şi strice viaţa, se pare, răspunse ea cu o voce
tremurătoare. O să-ţi fiu recunoscătoare dacă vei reuşi să salvezi ceva
din această sordidă poveste.
— Sordidă ? repetă el. Cuvântul mi se pare prea tare. Aş fi preferat
„nenorocită". Găseşti sardiJ făptui că eşti măritată cu mine şi că trăieşti
la Dukvols-
,o
pcon v
— Nu... eu... eu n-am vrut sâ spun asta, Conrad. Eu vorbeam de
Michael şi de... furtu! lui.
Vicky privea fix fccul care murea. Conrad se ridică şi se apropie de
cămin.
— Vicky, eşti fericită aici, sau suferi de singurătate ?
— Nu mâ simt singură câtuşi de puţin.
— îţi lipsesc prietenii ?
— Helen da, eram foarte legate.
— N-ai răspuns la prima parte a întrebării mele, remarcă el,' cu
spatele întors. Eşti fericită aici ?
Cu ce se măsoară fericirea ? se întrebă ea. Dacă o căutai, pe ce trebuia
să te bazezi pentru a o găsi ? De ce rău suferea ea oare în mod exact ?
Conrad se întoarse şi ea îi susţinu privirea întrebătoare.
— îmi place casa ta şi grădina şi nu mâ deranjează că trăiesc departe
de oraş. Totuşi, adăugă ea
F '
DULCE TORTURA __________103
cu un mic zâmbet nesigur, îmi face impresia câ sunt o intrusă.
— Dar eşti soţia mea. Eşti la tine acasă ca şi mine.
Soţia lui pentru uri an I Şi apoi ? Un surâs involuntar îi scăpă. Ea-şi
întoarse privirea.
— Mi-ar plăcea să te văd considerând Duiwelspoort drept casa ta,
îi auzi ea spunând. Vreau să te simţi liberă, să faci ceea ce-ţi place, fără
să te s;mţi
'obligată să-mi ceri permisiunea.
— iţi mulţumesc, Conrad, eşti foarte bun.
O secundă privirile lor se întâlniră. Conrad se întoarse şi Vicky duse
ceştile la bucătărie. Le spălă şi le lăsă pe scurgător. Era trecut de miezul
nopţii. Conrad era încă în salon, aşezat în fotoliul lui, cu pipa între dinţi.
Vicky ez'tă în prag.
— Noaote bună, Conrod.
— Noapte bună, Vicky, spuse el ridicându-se. Somn uşor. Ochii
lui aveou o lucire stranie. Vicky simţi deodată cum îi bdte mai tare inima
; picioarele refuzau să se mişte.
— Vicky ?
Conrad veni până la ea şi ea trebui să-şi dea capul pe spete pentru a-1
privi.
— Eu... nu înţeleg, spuse ea cu o voce confuză. Nu ştiu despre ce
este vorba, dar mi-e frică pentru că nu înţeleg.
Vicky abia îşi dădea seama ce spune, nu era conştientă că-şi exprima
cu voce tare gândurile.
Mâinile Iui Conrad, calde şi aspre, îi încadrau faţa.
— Nu te nelinişti, Vicky, murmură el. Şi-i zâmbi.
in această noapte, Vicky nu putu dormi. Ea-şi petrecuse orele
întofccmdu-se în pat când pe-o parte când pe alta, aşteptând zorile.
Şi Conrad părea tot atât de agitat. Vicky îl auzea plimbându-se în
camera vecină. Ce se întâmpla oare? Ce devenise femeia echilibrată de
acum câteva luni ? De ce era oare atât de puţin sigură de ea însăşi ?
Avea câteodată impresia că este pe punctul de a găsi răspunsul, dar
acesta se pierdea, lăsând-o încă şi mai descumpănită.
Duiwelspoort era acum casa ei, îi afirmase Conrad. li va vorbi oare
celei de-a doua soţii despre prima lui căsătorie ? îi va descrie în detaliu
anul petrecut cu Vicky ? Va râde cu ea de micile incidente care i-au
părut amuzante ? Ca de exemplu reacţia ei la sărutările lui ?
Cu un geamăt, îşi băgă capul în pernă. Dacă măcar s-ar termina
această noapte ! Orele interminabile, torturante, se scurseră.
în momentul când o lumină se ivi la răsărit, Vicky alunecă într-un
somn al epuizării, cu pârul de cu- !c oa grâului copt răspândit pe pernă şi
cu lungile ei gene umede de lacrimi.
CAPITOLUL 7
Cu apropierea primăverii, gândul tuturor se îndrepta deja spre tunsul
oilor. Lui Vicky îi venea greu să creadă că era deja la Duiwelspoort de
trei luni. îşi petrecea acum o mare parte din zile explorând domeniul,
călare, in timpul unei asemenea plimbări, descoperise un iaz minunat
lângă o moară de vânt. în timpul lunilor de vară arinii şi arborii de
cauciuc puteau procura o umbră plăcută. Vicky o întrebă pe Lizzie
despre iaz şi i se răspunse că putea înota acolo în toctă siguranţa, când va
fi cald.
—Este un lac natural care servea la adăpatul animalelor, îi explică
servitoarea. Tatăl lui Conrad a plantat arborii pentru a da mai multă
umbră oilor ; este foarte cald vara în Karroo. Mai târziu, când domnul
Conrad şi domnişoara Barbara obişnuiau să facă baie acolo, tatăl
domnului Conrad a înconjurat malul apei cu garduri şi a instalat
jgheaburi pentru animale.
Vicky, fără voia ei, începu să se gândească cu plăcere la perspectiva
unei veri la Duiwelspoort.
Rodney van Buren devenise uri vizitator frecvent. Deseori o însoţea
pe tânăra femeie în plimbările ei călare. Conrad îi urmărise deseori cu o
privire întunecată plecând să se plimbe şi Vicky simţea o bucu
r.c. i uc! a ta sâ se revanşeze pentru toate dâţile când e îl văzuse
galopând în compania lui Natalie. Sin g .; :i legătură care exista între
fratele Nataliei şi ea era una de prietenie şi atunci când el îi punea prea
multe întrebări personale, ea schimba subiectul.
Vicky îşi reamintea clar ziua când îşi legaseră caii în vârful unei
movile înainte de a se aşeza pe trunchiul unui copac tăiat. Cursa îi
colorase obiajii lui Vicky, vântul îi desfăcuse părul.
- Mă gândesc ca în viitor să nu mai vin atât de des, remarcă Rodney.
Sunt îndrăgostit de tine O ştii, nu-i aşa ?
iânăra' ferr.e:e îşi întoarse ochii spre locui din v:ij unde Michael şi Jim
lăsau cile să patrundă în ţoi'curi. Da, îşi dăduse seama de câtva timp că
R'Jney îşi schimbase atitudinea faţa de ea, dor nu sjaortei ideea să pună
capăt prieteniei lor. a m.’!iă afecţiune pentru el. El îi umplea orele de
si.i- guratate şi în mod egoist, ea se prefăcuse că nu vede.
- îmi pare rău, Rodney, murmură ea, este greşeala mea.
El îi luă mâinile şi i le strânse.
- Nu spune asta I Nu m-ai încurajat deloc. Eu sunt singurul vinovat !
Mă întreb dacă Conrad îşi dă seama ce noroc are, continuă el, privind-o
cu tandreţe. Dacă ai fi fost soţia mea, Vicky, nu te-aş fi părăsit din ochi
nici o clipă, lişti fericită ? adăugă el.
Vicky se nelinişti. Toată lumea părea preocupată dt fericirea ei. Mai
întâi scrisoarea lui Helen. Vicky îi răspunsese minciuni ticluite cu grijă,
care-i făcuseră rău ; ea insistase, îi scrisese ea, ca Michael s-o
însoţească ; era încă atât de tânăr, atât de influenţaşi. Apoi Conrad îi
pusese aceeaşi întrebare şi ea
evitase un răspuns direct. Acum era rândul lui Rodney şi el nu se va lăsa
tot atât de uşor înşelat ca ceilalţi, era convinsă.
—De ce-ţi faci atâtea griji pentru fericirea mea ? întrebă ea pe un ton
uşor.
 —Poate pentru că meriţi să fii fericită.
—Cum s-ar putea merita fericirea ? Nu trebuie s-o găseşti în ceea ce
ne înconjoară ? Mirosul pământului, behăitul unui miel care-şi caută
moma, imaginea unui viţel care se cuibăreşte lângă mama lui pentru a
suge după pofta inimii, parfumul pătrunzător al mărăcinişurilor din
Kcirroo, încă umede de rouă? Oh, da, continuă ea, văzând că Rodney
ridică sprâncenele, mi s-a întâmplat să mă plimb în veld în primele ore
ale dimineţii, când soarele se căzneşte să risipească ceaţa nopţii. Toate
astea nu fac oare parte din fericire ? întrebă ea privindu-l pe Rodney.
- Niciodată nu va uita privirea tânărului în acea
clipă.Rodney simţea că Vicky evitase încăo dată în
trebarea, cu dibăcie. Probabil că era sigur ca şi Helen că între ea şi
Conrad lucrurile nu mergeau prea bine şi Vicky se detesta că trebuie să-l
mintă.
Fără s-o privească, el reluă :
—larfcă-mă, Vicky, dar l-ai luat pe Conrad pentru bani ? Ea avu
impresia că primeşte un duş de apă îngheţată. Desigur, acest lucru era
adevărat în- tr-un sens, dar nu într-acela sugerat de Rodney.
—Mă întrebi ca şi cum Conrad ar fi foarte bogat, se bâlbâi ea. ,
Elîntoarse către ea o figură mirată.
— Să nu-mi spui că nu ştiai ?
—Ce-ar trebui să ştiu, pentru numele lui Dumnezeu ?
- El este unu! din cei mai bogaţi crescători din regiune.
Mai târziu nu-şi mai aminti de reacţia pe care o avusese. Adâncitâ în
gândurile ei, se reîntorsese în tăcere acasâ. Nu era de mirare că Rodney
îi pusese această întrebare. Câte persoane nu ajunseseră probabil la
aceeaşi concluzie...
Când se despărţi de Rodney în acea zi, se simţi foarte abătută şi tristă.
Atitudinea lui Michaei faţă de Conrad rămânea aceeaşi. -Era o cauză
continuă de încordare, fiind deseori pe punctul de a se bate. în asemenea
ocazii, intervenţia lui Vicky lărgea mai mult prăpastia dintre ea şi
Conrad : el o acuza că prea îşi răsfaţă fratele, care era pe cale să devină
un rebel.
- Nu eşti drept ! îi strigă ea soţuluiei într-o
searăcând se aflau singuriîn salon. îi cerio muncă
dincolo de limitele puterii lui. Fizic este incapabil să facă ceea ce tu aşt
pţi de la el şi nu are experienţa ta.
- Fizic este capabil de mai mult, iar în ceea ce priveşte experienţa, ar
putea s-o capete dacă într-a- devăr ar dori-o, răspunse furios Conrad. L-
ai răsfăţat prea mult, Vicky. Nu mai este un copil. Dacă a avut destulă
maturitate de gândire pentru a comite furtul, trebuie s-o aibă ca să şi
plătească.
- Eşti crud şi fără suflet !
Faţa lividă a lui Conrad o sperie.
- Crud şi fără suflet ?O să-ţi arăt eupână ia
ce pjnct !
Presiunea mâinilor şi a buzelor lui fu pentru Vicky o tortură de
neuitat. între timp, ca urmare a acestei scene, semnele rămase pe braţele
ei fură
suficiente s-o reducă la tăcere, în toate situaţiile când Michaei dădea curs
temperamentului său.
într-o dimineaţă, Vicky se trezi bine dispusă. Motivul putea să fie
doar primăvara. Soarele de septembrie strălucea pe un cer fără nori şi de
la fereastra ei vedea păsările îmbâindu-se în bazinul din grădină. in
ţarcul apropiat oile păşteau cu mieluşeii lor. Pe peluză, Cezar şi Cleo se
jucau împreună şi se tăvăleau pe gazonul umed. Ea deschise mai tare
jaluzelele şi chemă câinii ; ei îşi întrerupseră imediat jocul ca să-şi ridice
capetele spre ea, mişcându-şi frenetic cozile. Vicky respiră adânc aerul
curat şi proaspăt.
—Şi voi simţiţi primăvara ? strigă ea celor doi câini.
îi răspunseră cu un lătrat şi ea râse de bucurie.
—Evident că te-au înţeles.
Se întoarse brusc. Conrad stătea în pragul uşii de comunicare.
Conştientă de transparenţa cămăşii ei de noapte, se grăbi să-şi pună
capotul rămas ia picioarele patului.
—Ai fi putut să baţi, spuse ea fără să-l privească.
—Am bătut, dar nu m-ai auzit. Inima tinere: femei bătea cu disperare.
—Doreşti ceva ?
—Ce-ai. spune dacă aş răspunde „da". Tu... ?
Ea ridică brusc capul şi-l privi. Conrad veni spre
ea şi ea se dădu înapoi fără să vrea.
—Nu te alarma, spuse el cu un râs ironic. Detest să forţez o femeie...
Nu este deloc plăcut...
—Bănuiesc că vorbeşti din experienţă, remarcă Vicky.
—Am treizeci şi opt de ani şi, sunt bărbat.
—Au fost multe femei în viaţa ta ?
— Câteva, admise el râzând. Asta te şochează ?,
Cu un nod în gât, ea îşi încrucişă Ia spate mâinile care-i tremurau.
— Nu mă priveşte.
— Ai dreptate, spuse el cu brutalitate. Asta nu te priveşte.
Urmă o tăcere încordată.
— De ce... de ce doreai să mă vezi ?
— Plec în oraş. Vrei să vii cu mine ?
— Da, da, cu plăcere.
El îşi privi ceasul.
— îţi acord o jumătate de oră ca să te îmbraci. Vom pleca imediat
după micul dejun.
Uşa se închise după el. Vicky înghiţi cu greutate, înainte de a se grăbi
spre baie. Treizeci de minute mai târziu, ea se aşeză în faţa soţului ei în
sufragerie. Ei o gratifică cu un surâs aprobator.
— încă o calitate pe care o apreciez la femei : punctualitatea şi
ascultarea.
— Oh, ajunge !
— Şi trebuie să aibă şî o oarecare ardoare.
— Conrad,nu deveni maiinsuportabildecât
eşti !
— Menţionam doar câteva din...
— Da, ştiu, îl întrerupse ea cu amărăciune. Câteva din calităţile pe
care le apreciezi la... partenerele tale.
— Exact, aprobă el cu un aer vesel.
— Ei bine,eu nu fac parte din listă l-
— Ba da,desigur, ripostă e! fără să se zăpă
cească. Eşti numărul unu în această casă şi posed un certificat pentru a o
dovedi...
— Eşti...
 Ea ezită şi-şi muşcă buzele.
—Mizerabil ? completă ei cu un surâs cinic. Poate că da, dar în
general tu eşti cea care mă provoci.
—Eu te provoc ? Niciodată !
—Oh. ba da !
—îţi boţi mereu joc de mine. De ce ?
Ridicând din umeri, el începu să mănânce.
—Te tachinez, asta-i tot, mai ales pentru că-mi place 'atunci când te
înroşeşti şi ochii -ţi strălucesc - de mânie.
îngrozită, Vicky simţi cum obrajii îi deveneau stacojii.
\ — Ca în acest moment, de exemplu, urmă ei.
Mu avusese niciodată o asemenea dorinţă de - a pălmui pe cineva. îşi
strânse pumnii sub faţa de masă.
—Dac-a,ş fi bărbat... şuieră ea printre dinţi.
—Draga mea, nu este cazul, răspunse el surâzând. Eşti femeia cea
moi încântătoare şi cea mai delicioasă pe care am cunoscut-o. Şi acum
mănâncă. Este târziu.
Drumul până-ti oraş n-a fost neplăcut. Coborând pe strada principală,
Conrad întrebă :
—Unde trebuie să te las ?
—în faţa farmaciei,
—O să-ţi cumperi unele din produsele pe care femeile şi le pun pe
faţă ?
—Eu nu-mi pun produse" pe faţă, replică ea cu indignare. Eu mă
folosesc de fond de ten, de pudră şi de ruj de buze.
—Remarcabil, cu totul remarcabil, spuse el în acei moment, parcând
maşina la marginea trotuarului. Cum faci şă ai un ten atât de curat ?
—Am poate noroc.
El întoarse spre ea o figură ironică.
— Te înroşeşti din nou.
— Şi tu, eşti imposibil ! strigă ea deschizând portiera. Unde ne vom
reîntâlni.?
— La salonul de ceai, bănuiesc, peste o oră.
— Bună ziua !
Amândoi îşi ridicară capetele. Natalie se apropie de maşină şi se
aplecă uşor pe geam în partea lui Conrad.
— Sunt mulţumită să vă întâlnesc, spuse ea, după ce o salutase pe
Vicky cu un semn din cap. Tocmai am văzut un cal absolut minunat. Mi-
ar plăcea să-l vezi şi tu.
— Unde este ?
— în parcul cu animale.
Natalie îi adresă lui Vicky un surâs de o încântătoare nevinovăţie.
— Sper că nu vă deranjează ? Mi-I păstrează până mă decid.
Vicky coborî.
— Nu, deloc, răspunse ea pe un ton sec.
Conrad îi aruncă o privire rapidă.
— La salonul de ceai, Vicky ? intr-o oră’
— Voi fi acolo.
Ea le întoarse spatele şi intră în farmacie. Prin vitrină o văzu pe
Natalie instalându-se pe locul ei. Redea şi privirea lui Conrad era şi ea
amuzată. Maşina dispăru şi tânăra femeie se adresă-vânzătoarei.
încărcată cu pachete, ea ajunse la salonul de ceai cu zece minute mai
devreme. Alese o masă în apropierea intrării şi se abţinu să facă
comanda. Ccnrad nu va întârzia. Trecură cincisprezece minute...'
douăzeci... treizeci ! Unde era oare ? Chelneriţa îi orunco lui Vicky
priviri intrigate. Mai trecură câteva
minute. 'Pe Vicky o cuprinse o mânie surdă. O credea idicatâ ?
Timpul nu mai conta, desigur, când era cu Natalie. Ceilalţi puteau sâ
aştepte !
îşi comandă ceai. La naiba cu Conrad şi Natalie !
Muit mai târziu, soţul ei înaintă spre ea cu paşi mari.
- Vicky, îţi cer iertare...
- Oh, te rog, Conrad. Am petrecut o oră foarte agreabilă sub privirile
curioase ale personalului.
- Vicky I şuieră el cu un aer ameninţător. Ea îi surâse pentru că
ceilalţi se uitau la ei, dar vocea ei conţinea o mânie rece.
- Ti-ci fost atât de areu să te desparţi de Natalie ? '
- Natalie n-are nimic de-a face în această pro blemă !
- intr-adevăr ?... Ceaiul este rece, reluă ea, dar aş putea comanda
altul, dacă suporţi să fii văzut în compania mec.
 - Ai terminat ?
Ea îi susţinu privirea rece.
- Da, Conrad.
' — Foarte bine. Să mergem !
întoarcerea avu loc într-o tăcere prevestitoare de furtună. Când
ajunseră pe alee, Jim alergă în întâmpinarea lor cu un aer răvăşit.
- Oh, Dumnezeule, ce s-a mai întâmplat ? întrebă Conrad coborând
din maşină. Vicky îl auzi pe Jim declarând :
- Domnul Michael a plecat.
O cuorinse o frică îngrozitoare
- Ce ?! strigă soţul ei.
- Şi-a făcut valizele şi a plecat cu camioneta, explică Jim cu o privire
de scuze faţă de Vicky, care se apropiase.
-- Şi de ce, pentru Dumnezeu, nu I-ai împiedicat ?
- Când am înţeles era deja prea târziu, domnule Conrad, vă cer
iertare.
- De acord, Jim. Poţi să te retragi.
Vicky se întoarse către soţul ei.
- îmi pare rău...
- Eşti la curent ?
in faţa furiei lui ea se dădu cu un pas înapoi.
- Nu. N-am avut idee.
- în caz contrar, nu mi-ai fi spus nimic !
- Conrad, eu...
Ea deschise ochii mari văzându-l luând din nou maşina.
Unde te duci ?
- Mă duc să-l găsesc şi să-l aduc înapoi I
- Te însoţesc !
Ea se aşeză pe locul ei în momentul când Conrad puse motorul în
funcţiune. Acesta nu-i răspunse. Expresia lui hotărâtă o îngrozi pe
Vicky. îi fu teamă pentru Michaei.
Drumul fu pentru ea un coşmar. Conrad conducea cu viteză şi ea se
crampona pe locul ei, cu ochii închişi mai tot timpul, şi rugându-se
încontinuu. în oraş, Conrad încetini. Deodată, în momentul când treceau
prin faţa gării, frână violent şi tânăra femeie fu gata să fie proiectată prin
parbriz.
- Camioneta mea este aici ! spuse el. Coborî din maşină, apoi intră în
ciâdire. Câteva minute mai târziu ieşi din nou şi se aşeză la volan.
- A luat trenul spre Cape Town. Noroc că este personalul.
- Vsi încerca să-l prinzi din urmă ? întrebă ea neîncrezătoare.
- N-o să mă mulţumesc numai să încerc, replică el, cu buzele strânse.
Ţine-te bine !
Coşmarul păru că se va prelungi ore în şir,
- Conrad, o să ne omori pe amândoi, dacă continui aşa ! îi strigă ea
când maşina derapa într-un viraj.
- Nu ţi-am cerut să mă însoţeşti I
- Dar era necesar. E fratele meu şi eu,,. Incapabilă să mai continue,
tăcu.
- Ţi-e toarnă de ceea ce-aş putea să-i foc ?
- Da. Nu eşti tu însuti în clipa asta.
Expresia kii Con rod ss aspri mai mult.
- Am să-i dau lui Michael o lecţie pe care n-o s-o uita niciodată. Şi
nu vreau să te văd interveni:''.:! Este clar ?
Ea preferă să nu răspundă şi păstră tăcerea până în clipa când zăriră
trenul. Ajunseră la mica haltă înainte de sosirea trenului. Conrad opri
maşina şi sări de pe locul lui. Era deja pe peron când vagoanele se
opriră. Vicky îl văzu vorbind cu şeful de tron, Amândoi merseră de-a
lungul peronului şi cu inima bătând, tânăra femeie îşi văzu soţul
dispărând într-un vagon. Trecerea timpului i se păru o eternitate. în final,
Michael coborî, cu o valiză în mână. Conrad îi urma îndeaproape.
Schimbă câteva cuvinte cu şef Cil trenului. Michael se urcă în maşină, în
spate, şi lăsă să-i cadă valiza lângc el. Faţa lui mohorâtă exprima un
amestec de furie şi dezorientare. Vicky, cu inima grea, îi zâmbi.
întoarcerea la Duiwelspoort fu mai puţin hazardată decât drumul şi
tânăra femeie mulţumi Cerului, in gară la Koelenberg Conrad opri
pentru a-şi recu-
pero camioneta şi-i ordonă lui Vicky să preia volanul. Ea fu de acord cu
plăcere : va avea astfel câteva momente de singurătate cu fratele ei.
—De ce-ai făcut asta ? întrebă ea.
—Eu... mă săturasem să fiu la ordinele lui Con- rad şi să tot fiu trimis
într-un loc sau altul ca un pion ; doream să plec...
Ea nu-l auzise niciodată bâlbâindu-se. Fusese întotdeauna atât de
sigur pe el...
—Conrad este furios, îţi dai seama, bănuiesc. Şi de data asta îi dau
dreptate.
Ea îi întâlni privirea în retrovizor şi-l văzu înghi- ţindu-şi saliva în
mod convulsiv.
—Oh, Michaei, suspină ea. De ce n-ai avut destulă minte ca să rămâi
acolo unde erai ? Doar nu este pentru toată viaţa I
—Cum puteam să rămân ? Conrad mă detestă. Ştiu asta ! exclamă el
cu un gest larg.
—Să te deteste ? Dar este ridicol ce spui ! Conrad nu te detestă I
—Ba da ! Mă dispreţuieşte pentru ce am făcut !
Trebuiră să-şi întrerupă conversaţia. Ajunseseră
deja în faţa barierelor. Michaei coborî pentru a le deschide una după alta,
pentru a face loc celor două maşini. Conrad se duse să-şi gareze
camioneta. încordaţi, Vicky şi fratele ei aşteptară să se întoarcă.
Conrad veni imediat, cu faţa crispată.
—Vino cu mine, Michaei, am ceva să-ţi spun !
—Conrad, nu crezi că... se hazardă Vicky,
El se întoarse spre eci şi Vicky îşi muşca buzele.
—Ai face bine să mă laşi să rezolv eu problema.
—Dar care-ţi sunt intenţiile ? întrebă ea cu o voce tremurătoare.
—Nu te priveşte.
—Conrad, nu...
—Intră în casă, îi porunci el.
Terorizată, Vicky alergă să se refugieze în apartamentul ei. Se plimbă
prin salon un moment, care îi păru o veşnicie. La fiecare trecere prin faţa
ferestrelor, arunca o privire afară, fără să-i zărească pe cei doi bărbaţi.
Ce făceau acolo ? Sau mai curând, ce făcea Conrad ? Ignoranţa o rodea.
Dacă soţul ei ar putea să-şi stăpânească mânia ! Dacă vreodată vor
ajunge să se bată, Michael ar fi cu siguranţă învins.
Tensiunea îi creştea din secundă în secundă. Maşina plină de praf,
rămasă pe alee, îi reaminti momentele de spaimă din cursa lor nebună în
urmărirea lui Michael. Dacă Conrad n-ar fi fost un şofer excepţional, n-
ar fi ajuns vii la destinaţie, se gândea ea cu un tremur.
Auzi paşi pe pietriş şi rămase împietrită în mijlocul camerei. Uşa de la
intrare se deschise, apoi se închise. Incapabilă să suporte în continuare
tensiunea, Vicky se precipită în vestibul, şi privirea ei speriată trecea de
la unul la celălalt. Ce se întâmpla oare ? îi fuses„e frică de o teribilă
înfruntare, se aşteptase la mânie din partea lui Michael, Ia ranchiună şi la
o furie îngrozitoare din partea Iui Conrad. Dar cei doi surâdeau. Ce se
întâmplase pentru a se produce o astfel de schimbare de atitudine ?
—Eu... nu înţeleg nimic, murmură ea. Unul din voi se va hotărî să-mi
explice şi mie ?
Fratele ei i-o luă înainte lui Conrad.
—Vicky, ne-am decis să îngropăm securea de război. Eu am fost
responsabil de ostilitatea dintre noi, recunosc, şi regret. Aveam impresia
că Conrad
căuta să mă scoată din fire. Mă răzvrăteam corura fiecărui ordin de-a!
lui, îi făceam viaţa dificilă. Înţeleg acum că nu aveam dreptate, Conrad
îmi acordă c nouă şansă ! adăugă ei cu un surâs tineresc,
Vicky îşi privi soţul. El confirmă cu un semn din cap. Vicky scoase
un suspin -prelung, fără a înţelege prea bine schimbarea lui Michaei.
Întrevederea dintre cei doi bărbaţi a marcat o schimbare în şederea lui
Vicky şi a fratelui ei la Duiwelspoort. Pentru prima oară, părea că lui
Michaei îi place noua lui existenţă şi seara, când se întâlneau în salon, el
vorbea liber cu Conrad. Vicky broda sau tricota. Câteodată făcea cafea.
Michaei se simţea bine cu Conrad. Vicky nu putea spune a- celaşi lucru
şi despre sine, dar aceste noi relaţii des- tindeau mult atmosfera casei.
Lunile trecură. Rodney continua să vină adesea ia Duiwelspoort.
Avea grijă să nu vorbească despre sentimentele lui şi Vicky menţinea
conversaţiile lor în jurul unor subiecte neutre. Şi Natalie venea adesea,
dar tânăra femeie o vedea puţin : ea se ducea de obicei direct la locul
unde lucrau Conrad şi Michaei. Comportamentul ei o înfuria pe Vicky,
dar se simţea neputincioasă. Vara se apropia, zilele erau tot mai calde.
Vicky se obişnuise să meargă călare la iaz pentru a înota. Nu era nimeni,
niciodată şi locul era izolat în mijlocul arborilor. Încerca să şi-i
imagineze pe Conrad şi pe sora lui adolescenţi, râzând, stropindu-se. Dar
îi era imposibil să şi-l imagineze pe soţul ei ca pe un copil nepăsător.
 într-o zi, într-o dupâ-amiază arzătoare de sfârşit de noiembrie, Vicky,
călare pe Teresa, se duse încă o dată la marginea apei. Nu avea intenţia
să facă baie şi nu-şi adusese costumul. Dar căldura era sufocantă şi sub
razele arzătoare ale soarelui, iazul era şi mai atrăgător. După o scurtă
ezitare, ea îşi legă iapa de un arbore, înainte de a arunca în jurul ei o
privire rapidă. Nu se zărea nimeni. Se ascunse printre copaci şi se
dezbrăcă. îşi agăţă hainele pe o ramură joasă înainte de a se băga în apă.
Apa era rece, înviorătoare. Să înoate' goală era pentru Vicky o
experienţă nouă. Dacă Helen ar fi văzut-o, ar fi fost scandalizată.
Tânăra femeie râse de propriile ei gânduri şi se îndreptă încet spre
celălalt mal. Era delicios. De ce nu se gândise mai de mult ? Ea se
întoarse pe spate şi constată cu groază că nu mai era singură. Conrad,
proptit de copacul unde-şi agăţase ea lucrurile, cu pipa intre dinţi, privea
cu un aer amuzat obrajii ei îmbujoraţi. Vicky se urî pentru prostia ei.
- Ce faci aici ? îi strigă ea, băgându-se mai a- dânc în apă.
- Te căutam şi am avut norocul s-o zăresc pe Teresa.
- Pleacă I
- De ce ?
- N-am nimic pe mine, spuse ea furioasă.
- Am remarcat, spuse el cu nevinovăţie.
El îşi băgă pipa în buzunarul vestei şi începu să-şi descheie nasturii.
- Pot veni ?
Cu un soi de fascinaţie îngrozitoare, ea îl văzu scoţându-şi vesta,
desfăcându-şi cureaua de la pantaloni.
— Pe Dumnezeu, Conrad, opreşte-te I urlă ea.
îşi acoperi faţa cu mâinile. Se aştepta în fiecare
clipă să-l audă scufundându-se.
— Trebuie să-ţi vorbesc, îl auzi ea spunând. N-o să rămân aici să te
aştept. Sau vin la tine, sau ieşi.
Ea privi printre degete. El era în picioare, la marginea cpei, cu pumnii
în şolduri, cu pantalonii la locul lor.
— Eu... eu am să ies, se bâlbâi ea. Vrei să te întorci şi să-mi promiţi
că nu te uiţi în timp ce mă îmbrac ?
— Şi dacă nu promit nimic ? spuse el cu un râs scurt.
Ea îşi puse mâinile pc obrajii roşii. Inima îi batea tare. îşi muşca
buzele fără a putea scoate un sunet. în sfârşit, Conrad se întoarse.
— Grăbeşte-te ! îi spuse el peste umăr.
El se aşeză pe un butuc şi îşi puse vesta din nou. Din două mişcări,
Vicky ajunse la mal şi ieşi din apă. Să pui lucrurile pe un trup ud nu era
prea uşor, şi prezenţa tulburătoare a lui Conrad o făcea neîndemânatică.
— Esti gata ?
— Nu !
Ea îşi luă bluza şi o ţinu în faţa ei.
— Eu... am să-ţi spun eu când să te întorci.
Cu un suspin, el îşi aprinse pipa.
— îţi trebuie atâta timp ca să te îmbraci ?
— N-am adus prosoape ca să mă şterg...
— Unde eşti ?
—Priveşte în faţa ta ! strigă ea când el vru să-şi întoarcă ochii. îşi
puse repede bluza. O încheie cu degete tremurânde.
—Poţi să te întorci, spuse ea în sfârşit. îşi scoase acele care-i ţineau
părul, şi-l lăsă să cadă pe umeri.
încet, Conrad se întoarse. Privirea lui o parcurse pe Vicky întreagă,
fără reţinere.
El arătă trunchiul pe care era aşezat.
—Vino lângă mine. Vreau să-ţi vorbesc.
Ea se instala stângaci lângă el.
—Ai aerul foarte serios, începu ea.
—Problema este destul de serioasă, spuse el fără s-o piardă din ochi.
A telefonat mama : tata şi cu ea vor veni săptămâna viitoare şi vor
petrece Crăciunul la noi, dacă nu ne deranjează.
—Nu, desigur, spuse ea repede, fericită la ideea de a-i revedea pe
părinţii lui Conrad.
El tăcu o clipă, cu ochii fixaţi spre iaz.
—Nu-ţi dai seama ce implică vizita lor, declară el încet, evitându-i
privirea. Va trebui să jucăm comedia, şi mai ales...
—Ai face bine să-mi spui ce-i mai rău.
—Mama mea are un fel al ei de a examina totul, explică el. Nu o face
din răutate, dar asta poate fi foarte stânjenitor. Are de exemplu obiceiul
să parcurgă toate camerele, poate pentru a retrăi timpurile când ea era
stăpâna acestei case.
Conrad avu o ezitare, apoi îşi goli pipa lovind-o de pământ.
—Dacă observă patul aranjat în cabinetul de toaletă, se va întreba de
ce, şi o să facă totul pentru a afla motivul.
—Propui să..,
- Nu propun nimic, o întrerupse el cu brutalitate. Vor trebui scoase
cearşafurile de pe acest pat pe durata şederii lor. O sâ mâ mulţumesc cu
o pătură şi o pernă care vor fi strânse în fiecare dimineaţă. Vor trebui de
asemenea transportate în camera ta lucruri de-ale mele. .
- Bine... Desigur...
- încă ceva. Până la plecarea lor, îţi sugerez sâ te îmbraci în sala de
baie. Ar putea părea ciudat dacă ar trebui să bat în uşa camerei,
întrebând dacă eşti îmbrăcată.
Vicky, roşie, îşi întoarse privirea.
- Crezi că-i vom putea face să creadă că avem un mariaj veritabil ?
Dând din umeri, el se sculă şi făcu câţiva paşi.
- Totul depinde în întregime de tine.
-- Ce vrei să spui ?
- Mama va remarca reacţia ta la sărutările şi mângâierile mele. A
aşteptat multă vreme să mâ vadă însurat şi o să vrea să se asigure de
fericirea mea.
- Dar este imposibil I strigă ea.
- Nu tocmai, replică râzând.
îi luă mâinile şi o obligă să se ridice,
- Dispunem de o săptămână ca să exersăm.
Vicky se îndepărtă de el, dar Conrad nu-i dădu
drumul.
- Conrad, te ;og...
- Trebuie să te obişnuieşti, mai devreme sau mai târziu. Cel mai bine
e mai devreme, sau mama ar putea avea bănuieli.
Vicky se zbătu, dar el o atrăgea neînduplecat spre sine. Braţele lui se
închiseră în final peste ea.'
—Destinde-te, Vicky, i iurmurâ el, atingându-i buzele cu ale lui ; uită
că sunt eu acela care te îmbrăţişează ; imaginează-te cu un altul.
Asta era o sugestie ridicolă : nici un bărbat n-o îmbrăţişase aşa. Nici
un alt bărbat decât Conrad nu trezise în ea asemenea emoţii, doar prin
simplul contact al mâinilor şi al gurii lui.
Fără voia ei, se abandonă îmbrăţişării.
—Este chiar aşa de teribil ? întrebă el, ridicân- du-şi puţin capul
pentru a o privi în adâncul ochilor.
—Nu, spuse ea.
—încercăm din nou ?
-- Da, murmură ea, pradă unei delicioase a- meţeli. Ea îşi înnodă
mâinile în jurul gâtului lui, îşi băgă degetele în părul lui negru,
Mai târziu, mult mai târziu, buzele lui Conrad ii alunecară de-a 'ungul
gâtului. Erau gata să coboare mai jos, dar Vicky avu o tresărire de
luciditate.
-- Este o nebunie ! şopti ea...
Se dădu înapoi. Acest gest îl luă pe soţul ei pe nepregătite.
—Crezi într-adevăr, dragă Vicky ? şopti ei cu o voce surdă.
Expresia ochilor lui îi produse teamă.
— Da ! strigă ea într-un hohot gâtuit. Este o nebunie să speri să-i
înşeli pe ceilalţi în felul ăsta, şi... şi...
Conrad venea spre ea. Până să-şi termine fraza, tânăra femeie se
îndreptă spre locul unde-şi legase iapa. Urcă în şa şi, fără o privire
înapoi, plecă în galop spre casă. Vântul îi sufla în urechi, îi ardea obrajii.
Simţea în fundul sufletului ei o mare durere pe care nu putea, pe care nu
voia să şi-o explice.
CAPITOLUL 8
Anton şi Elinor de Jongh sosiră săptămâna următoare. Sore marea
încurcătură a lui Vicky, ei a- probau pe faţă alegerea lui Conrad. Tânăra
femeie se urî pe sine şi pe soţul ei, pentru că trebuiau să înşele astfel
aceste două fiinţe minunate. Ea îşi promise să vorbească .cu Conrad, de
îndată ce vor fi singuri.
în ciuda părului său alb Anton de Jongh era încă într-o formă fizică
bună. Fiul lui îi semăna uluitor : aveau aceeaşi Iu ire ironică în ochii lor
gri ca oţelul. Lângă soţul ei, Elinor era micuţă, dar silueta nu pierduse
nimic din graţioasa ei subţirime. Părul ei blond se argintase cu vârsta.
—în ziua când Conrad ne-a telefonat ca să ne anunţe că se va
căsători, am simţit un şoc, trebuie să mărturisesc, declară Elinor, într-o
dimineaţă când cele două femei luau ceaiul pe verandă. Am fi preferat o
căsătorie la biserică, dar el nu ţinea Ia asta. N-are importanţă, sunt
fericită că am putut participa la ceremonie.
—îmi pare rău, murmură Vicky.
—Oh, Vicky, te rog, spuse repede soacra ei, cu un surâs cald. Trebuie
ă încep să te cunosc. Când Conrad ia o decizie, el acţionează
instantaneu. Am
fi fost şi mai surprinşi dacă ar fi acceptat o logodnă lungă. El n-a fost
niciodat” răbdător.
Vicky se abţinu de la orice comentariu. îşi bău ceaşca în tăcere. Cezar
şi Cleo, lungiţi pe scări, se încălzeau la soare, cu un plescăit al botului
din când în când/pentru a goni o muscă supărătoare. Ea zâmbi privindu-i
; deveniseră prietenii ei credincioşi.
—Conrad ne-a spus ieri cât de mult voia fratele tău să se iniţieze în
creşterea vitelor, reluă Elinor, servindu-se din nou cu ceai. lată de ce a
avut buna idee de a-1 aduce aici, pentru a căpăta o oarecare experienţă
practică... Dar pari surprinsă, adăugă ea,
Vicky îşi reveni repede.
—Mă mir că Conrad a abordat această problemă cu dumneavoastră şi
că nu vedeţi în Gceasta nici un inconvenient.
—De ce am vedea ? spuse Elinor râzând. De altfel, Conrad are nevoie
de ajutor. Munceşte mult.
—Da, este adevărat.
—Sunt foarte mulţumită că s-a căsătorit cu tine, Vicky. Eşti fericită
aici, la Duiwelspoort ?
Tânăra femeie simţi un nod în gât.
—Da,., da, foarte fericită.
Cel puţin acesta era adevărul. Când va veni pentru ea timpul să plece,
o va '..ce cu tristeţe...
—Cu Conrad nu este întotdeauna uşor să trăieşti, continuă vesel
Elinor. îl iubeşti mult, probabil.
' - Eu...
Privirea lui Vicky se întunecă, obrajii i se înroşiră.
—Eu... da, îl iubesc.
Putuse să pronunţe aceste cuvinte fără efort, în faţa lui Michaei şi a
lui Rodney. Cu Eljnor de Jongh era altceva. Minciuna era de data asta
mai condamnabilă, păcatul mai grav.
Fără sâ bănuiască nimic, Elinor îşi spuse părerea :
- Eu mă regăsesc în tine. Mi-au trebuit doi ani pentru a nu mai roşi
când vorbeam de dragostea mea pentru Anton.
Vicky surâse nervos şi fu fericită să-l vadă pe Conrad venind spre ele,
cu pălăria ştrengăreşte trasă pe o ureche, cu cizmele pline de praf. Câinii
se repeziră la el cu exuberanţă, până în clipa când îi potoli cu un ordin
scurt. Urcă scările repede şi se opri în fata lui Vicky. Privirea lui observă
obrajii ei îmbujoraţi. îi luă mâinile, făcând-o să se ridice.
—Mama te-a făcut să te înroşeşti ? întrebă el.
Elinor îi privi cu dragoste.
—Am întrebat-o dacă te iubeşte.
- Şi mă iubeşte ?
Privirea lui o tachina cu tandreţe. El o luă pe Vicky de talie pentru a o
strânge lângă el.
—Tu... o ştii bine.
El coborî capul şi spre marea bucurie a mamei lui, îşi sărută îndelung
soţia.
Elinor era satisfăcută. Vicky îşi dădu seama. îşi jucaseră bine rolul.
în acea seară, când se regăsiră singuri în cameră, ea-i vorbi lui Conrad
despre această comedie.
—Nu-mi place, Conrad. Te gândeşti ce vor simţi părinţii tăi când vor
descoperi adevărul ?
- Vor şti totul atunci când se va sfârşi anul.
Nici un argument nu putea să-l facă să revină
asupra deciziei lui. El o trase spre sine fără milă.
- Nu te nelinişti, Vicky, murmură el îmbrăţişând-o.
Sărutul lui deşteptă în ea acea reacţie care nu înceta niciodată să o
surprindă. Când buzele lor se despărţiră în sfârşit, ea spuse cu
severitate :
—Ai uitat că suntem singuri.
—Repetiţiile sunt indispensabile oricărui actor, răspunse ei surâzând.
Prin ţesătura subţire a rochiei mâinile lui îi ardeau pielea. Buzele lui se
aşezară la adâncitura gâtului, apoi pe umăr, O dorinţă necunoscută o
cuprinse pe Vicky. Viu să-şi respingă soţu! şi simţi sub degete bătăile
inimii lui.
—Nu, şopti ea. Lasă-mă, Conrad, te rog.
Niciodată nu-şi imaginase că putea arăta atât
de puţină rezistenţă în faţa unui bărbat. Conrad avea un fel de a fi care o
făcea să nu se mai gândească la nimic. Ar fi trebuit să lupte, dar corpul
ei nu ţinea cont de nici un mesaj al creierului.
Râse de propria ei slăbiciune şi lăsă capul în jos. Dacă o mai săruta o
dată, era pierdută. Repede, îşi puse mâinile între buzele lor.
—Te rog, Conrad I Ajunge I
O luminiţă se stinse în ochii soţului ei. El o lăsa imediat.
-- De ce ţi-e atât de frică de dragoste, Vicky ?
întrebarea o tulbură. Se întoarse şi se apropie de fereastră, privind în
noapte.
—Nu mi-e teamă de dragoste. Dar aici nu este vorba de dragoste.
Este...
—Dorinţa, completă el cu vioiciune.
Conrad veni lângă ea şi o forţă să se întoarcă spre el.
—Pentru o femeie de douăzeci şi şase de ani ai aerul extraordinar de
inocent. Este timpul să creşti, Vicky, şi să priveşti adevărul în faţă.
Noapte bună !
în sfârşit singură, ea se dezbrăcă încet, se băgă între cearşafurile
răcoroase şi stinse lumina. Ce-a vrut să spună Conrad ? Era oare atât de
naivă ? Şi de care realitate fugea ea ?
Adormi cu greu. Nimic nu mai avea sens. Fiecare cuvânt avea o
semnificaţie ascunsă care-i scăpa, o lăsa_ frustrată. Mai ales nu-şi
înţelegea propriile emoţii. închise ochii. în camera vecină auzea
mişcările lui Conrad. La ce se gândea el oare ? Detesta ca şi ea această
căsătorie stupidă ? De la sosirea părinţilor lui, el îşi punea aparatul de
ras, peria, pieptenul, inevitabila pipă la toal,etă, şi foarte des unele haine
îi stăteau pe un fotoliu.
—Trebuie să dăm o impresie de realism, spusese el într-o seară când,
în pijama şi halat, intrase la ea în cameră să-şi pună lucrurile. Lăsase să-i
cadă cizmele grele la piciorul patului. Vicky îl privise cu un oarecare
amuzament. Totul era foarte aproape de ridicol... Totuşi, vederea
lucrurilor lui personale răspândite în cameră, trezea în ea o emoţie
ciudată.
îşi îndesă perna cu pumnii, se întoarse încă o dată. De ce gândurile ei
erau asa de dezordonate ? De ce existenţa îi era tulburată în aşa măsură ?
Un an trecea atât de repede...
în timpul vizitei lui Anton şi a lui Elinor, Natalie o surprinse pe Vicky
cu vizite aproape zilnice. Fără îndoială că avea pentru ei o profundă
afecţiune şi ei la fel.
—A crescut sub ochii noştri, explică într-o zi Elinor. Natalie este într-
adevăr un copil delicios.
Vicky nu protestă, dar pentru ea, Natalie era o femeie în toată firea,
nu o adolescentă. O femeie încântătoare care părea că ştie foarte bine ce
aştepta de la viaţă. Conrad făcea parte din ceea ce voia Natalie. Ea îi
adrese rareori cuvântul lui Vicky, dar dacă apărea Conrad, părea să-şi
revină la viaţă, şi-l acapara pentru toată durata vizitei ei. Dacă, uneori,
comportamentul lor trezea bănuielile lui Elinor
şi ale lui Anton, Conrad le risipea ; o copleşea pe Vicky cu manifestări
de tandreţe exasperante, care reuşeau întotdeauna să-i distreze şi să-i
încânte pe părinţii lui.
în acele momente, tânăra femeie era gata să-l urască ; ştiind că faţă de
ei ea nu-i putea respinge avansurile, el profita de situaţie.
în mai multe ocazii, Vicky îi întovărăşi pe părinţii lui Conrad la Otto
şi Sonia van Buren. Erau prieteni vechi.
Cu apropierea Crăciunului, activităţile părură să se înmulţească pe
domeniu. Camioanele îi duceau la oraş pe muncitorii care doreau să-şi
facă cumpărăturile pentru sărbători. Bărbaţii, surescitaţi, începeau să
cânte la cea mai mică ocazie. Şi Lizzie cânta toată ziua.
Pregătirile pentru masa de Crăciun începură şi, spre marea plăcere a
lui Lizzie, Elinor şi Vicky veniră şi ele la bucătărie, pentru a o ajuta să
facă puddin- gul şi să stabilească meniul.
— Este întotdeauna atât de cald în ziua de Crăciun, se plânse Elinor.
Dar nu pot renunţa la curcan şi la plum-pudding.
Vicky o aprobă bucuroasă. De mulţi ani nu mai cunoscuse o veritabilă
masă de Crăciun. Sănătatea fragilă a mamei sale le obliga, cea mai mare
parte din timp, să se irulţumească cu carne rece şi salate.
 în ajunul Crăciunului, Conrad o chemă pe Vicky în biroul lui.
— Am un cadou pentru tine şi m-am gândit că e preferabil să ţi-l dau
de pe acum. N-o să trebuiască deci să-mi mulţumeşti în faţa părinţilor.
Ea privea micul pachet pe care i-l întindea.
— Ce este ? întrebă ea prosteşte.
—Desfă-I şi o să vezi.
Vicky desfăcu panglica şi hârtia. Era o cutiuţă
de bijuterii. Când o deschise ise opri respiraţiai Pe
catifeaua albastră strălucea un inel împodobit cu un
diamant, încadrat de safire.
—Este, cu puţină întârziere, un inel de logodnă, explică Conrad.
—Eu.,, eu nu pot să-l accept, se bâlbâi ea. Nu-1 merit, adăugă ea cu
buzele tremurătoare.
Cu un suspin exasperat, el îi luă cutia din mână, scoase inelul din
cuibul lui de catifea, luă mâna lui Vicky şi-i puse inelul pe deget.
—Acum ai şi verigheta şi inelul de logodnă. Dacă nu-ţi place îl putem
schimba.
—Este minunat, dar nu ştiu ce să spun.
—„Mulţumesc" ar fi suficient, sugeră el.
Profund mişcată, ea făcu mai mult. Se ridică pe
vârful picioarelor şi-i depuse pe buze un sărut uşor.'
—îţi mulţumesc, Conrad, murmură ea, subit încu rcată.
Ea îi săruta pentru prima oară din proprie iniţiativă şi o tăcere
încordată îi urmă gestul...
—Ar trebui să-ţi fac mai des cadouri, se pare, observă Conrad. Vocea
lui vibra de o emoţie c’cudată. Sărutul tău era lipsit de pasiune, dar eşti
în progres.
—Nu mă tachina, spuse ea, înroşindu-se sub privirea lui,
—Vino, să mergem în salon la părinţii mei.
Elinor se arătă încântată de cadoul fiului ei pentru Vicky : pentru ea
era simbolul unei iubiri eterne. Ar fi fost tulburată dacă ar fi cunoscut
adevărul.' Vicky Se îngrozi la gândul că într-o zi visele acesteia
se vor spulbera. Ar avea impresia că pălmu iGştc un copii nevinovat.
în acea seară, după cină, îşi făcură cadourile. Conrad se arătă încântat
de cadoul soţiei sale, un suport pentru pipe, delicat sculptat. Cu un deget
sub bărbia ei, îi ridică faţa şi o sărută pe gură.
- Mică şmecheră, ai remarcat că aveam nevoie.
- îţi laşi întotdeauna, ici şi colo, pipele în toată casa, explică ea
calmă. Aşa o să le ştii pe toate in acelaşi loc.
Antcn, alt fumător de pipă, izbucni în râs.
- Fiul meu, mi :e pare, a comis greşeala să se însoare cu o femeie ca
a mea. De la început, Elinor n-a încetat să mă facă să înţeleg cât eram de
dezordonat. Şi ce-a câştigat cu asta ?
- Nimic, doar acuzaţia că sunt cicălitoare, spue Elinor, mângâind cu
o mână iubitoare părul lui alb.
Anton îi surâse lui Vicky.
- Aşteaptă sfârşitul primului an de căsătorie, şi
o să vezi dacă Conrad n-o să-ţi găsească defecte !
Să aştepte sfârşitul primului an de mariaj I Un an ! Va fi toată durata
căsniciei lor ! Douăsprezece luni... şi şapte trecuseră deja. Când totul va
fi terminat, va putea să-şi reia vechea existenţă ? îşi alungă imediat acest
gând.
Anton şi Elinor trebuiau să se întoarcă la ei acasă cu câteva zile
înainte de Noul An. S-au decis să invite familia van Buren să ia masa cu
ei în ajunul plecării. Vicky se gândea fără plăcere la această seară.
începea să fie obosită de această comedie. Era nervoasă, se înfuria la
fiecare provocare, oricât de mică. Michaei îşi dădu repede seama de
această schimbare.
—Ce ţi se întâmplă, Vicky ? întrebă el într-o dimineaţă când o găsi în
bucătărie la micul dejun. Doar nu socrii tăi sunt cei care te exasperează ?
Sunt atât de drăguţi ! Nu cumva eşti bolnavă ?
—Nu, nu sunt bolnavă. Anton şi Elinor sunt a- dorabili. Este vorba
pur şi simplu de... Poate e timpul. Se pregăteşte o furtună. O să mă simt
mai bine după ploaie.
Michael păru puţin sceptic, dar nu mai întrebă nimic.
Seara dineului sosi. Rodney venise şi e' şi Vicky fu fericită ; prezenţa
lui îi va uşura puţin încordarea. Michael părea puţin mai întunecat, fără a
fi însă dezagreabil. Natalie încercă în mai multe rânduri să înceapă o
conversaţie cu el, dar sfârşi prin a renunţa şi-şi îndreptă toată atenţia
asupra lui Conrad, tot restul serii.
 Masa fu foarte reuşită, şi când toată lumea trecu în salon ca să bea o
cafea, atmosfera era agreabilă, destinsă. Părinţii lui Conrad şi soţii van
Buren se instalară împreună pentru a discuta. Vicky se bucură ; nu i se
va mai da nici o atenţie în mod deosebit.
—îmi permiţi să-ţi spun că eşti extrem de încântătoare în seara asta ?
întrebă Rodney, aşezându-se lângă ea.
Era îmbrăcată într-o rochie de muselină bleu-pal, care-i descoperea
umerii catifelaţi şi bronzaţi,
—Eşti foarte drăguţ.
—Să fim serioşi ! Acesta nu este decât adevărul !
Ea îşi coborî ochii : îşi reamintise de ziua In care
Rodney îi declarase dragostea lui. Nu, Rodney nu minţea. Ea avu un
sentiment de falsă securitate.
Privirea i se opri de cealaltă parte a camerei, asupra lui Conrad şi
Natalie, într-o discuţie înflăcă
rată. Le invidia naturaleţea cu care discutau. Dacă şi relaţiile sale cu
soţul ei ar fi putut fi tot atât de naturale...
Michaei era singur. Ea îl chemă. Se apropie cu regret. Rodney îl
întrebă cum se adaptează existenţei lui câmpeneşti. Spre marea surpriză
a surorii sale, el răspunse cu entuziasm. Din ziua când Conrad şi el se
explicaseră, în Michaei se produsese o schimbare remarcabilă.
Deodată constată că Natalie şi Conrad nu mai erau acolo. Unde
puteau să se ducă ? în ciuda uşilor şi ferestrelor deschise, era foarte cald.
Aerul era foarte înăbuşitor. Migrena care o chinuia de la începutul după-
amiezii părea să se înrăutăţească, Unde erau Conrad şi Natalie ?
Cu primul pretext, ea ieşi din salon în mod discret. Afară, pe verandă,
era mai răcoare. Vicky se sprijini de balustradă şi închise ochii. Noaptea
era tăcută şi liniştită. Gardeniile parfumau aerul.
Vocile care urcară deodată spre ea o aduseră la realitate. Erau ei ?
Privirea ei cercetă întunericul. Observă rochia albă a Nataliei printre
arbori. Tânăra fată nu era singură. Vicky recunoscu silueta înaltă,
familiară care stătea lângă ea. Erau foarte apropiaţi unul de celălalt şi
Natalie avea capul plecat, ca şi când s-ar fi rezemat de pieptul larg al lui
Conrad, care-o înconjura cu braţele.
Vicky, ca sub efectul unei palme, se dădu repede înapoi. O suferinţă
îngrozitoare o lovi ca un pumnal.
I se puse un nod în gât. Tot ce-o înconjura se învârtea vertiginos. O
obseda un singur gând : trebuia să plece fără să fie văzută... dar
picioarele îi refuzau orice mişcare. Se sprijini de zid. O gelozie violentă,
cumplită, o învălui.
Atunci înţelese cu o claritate înfricoşătoare motivul propriei reacţii. în
cursul lunilor trecute ea luptase împotriva neînţeleselor emoţii care-o
cuprindeau, în prezent ştia : îl iubea pe Conrad ! lată de ce fu- >. sese
incapabilă să-i reziste, de ce o privire, o atingere, îi accelerau bătăile
inimii. Această siguranţă o făcu să sufere în mod ciudat. Să iubeşti ar
trebui să fie o bucurie şi nu această dorinţă disperată, dureroasă. De ce
fusese atât de nebună să se îndrăgostească de un bărbat care nu simţea
nimic pentru ea ? Lacrimi îi umplură ochii, alunecară apoi pe o- braji şi
ea se lăsă un moment prada aceste dureri. Dar nu servea la nimic să
plângă. Conrad se căsătorise cu ea din motive personale... poate pentru a
se amuza. Dar, pe tot timpul şederii ei Ia Duiwelspoort, ea va trebui să
lupte contra propriilor sentimente. Dacă dorea să aibă într-o zi o viaţă
normală, trebuia să-şi smulgă din inimă această dragoste descoperită
subit. în orice caz, ea nu-i va arăta niciodată soţului ei cât de mult fusese
rănită. Se duse repede în camera ei pentru a-şi şterge urmele lacrimilor.
Cadoul de Crăciun al Iui Conrad strălucea Ia degetul ei şi ironia acestui
cadou va deschide în inima ei o suferinţă inevitabilă. Totuşi, ea se
machie din nou cu grijă. Nimeni nu trebuia să-şi dea seama de nimic.
Peste câteva momente, palidă dar calmă,' se întoarse Ia invitaţii ei.
Aproape imediat, Conrad şi Natalie pătrunseră în salon. Faţa lui Conrad
era de nedescifrat, dar ochii lui Natalie aveau o strălucire suspectă, ca şi
când ar fi plâns recent. Decisă să nu cedeze propriei emoţii, tânăra
femeie discuta cu Rodney cu o animaţie care, în mod vizibil, îl încânta.
Ea întâlni de mai multe ori privirea întunecată a soţului ei şi asta o
încuraja să fie şi mai vioaie.’
— Vicky, te comporţi bizar în această seară, murmură Rodney,
privind-o intens. Este foarte flotant pentru mine, mărturisesc, dar nu eşti
tu. Ceva te-a tulburat ?
Ea încerca să rămână naturală.
— De ce cauţi un motiv amabilităţii mele faţă de atenţiile tale ?
Tânărul râse scurt.
— Ai fost întotdeauna drăguţă cu mine, dar în seara asta faci ceva în
plus şi asta îmi atrage priviri furioase din partea soţului tău. Nu pot să-i
port pică.
— Imi pare rău, Rodney, iartă-mă.
— Nu esto nimic de iertat, Vicky, i-o întoarse el surâzând. Ea îi fu
recunoscătoare pentru înţelegere.
Vicky găsi serata interminabilă. Era epuizată a- tunci când invitaţii lor
se pregătiră să-şi ia rămas- bun, Trecând pe verandă, Natalie rămase
aproape de Michael şi tânăra' femeie avu surpriza s-o vadă luându-l de
mână. N-avu timp să întârzie asupra a- cestui mister ; trebuiau să-şi
spună la revedere.
Anton şi Elinor se retraseră imediat în camera lor, Vicky întârzie
pentru a goli salonul de ceştile de cafea şi de scrumierele pline. Conrad,
la rândul lui, urcă la etaj. Fu uşurată că nu trebuia să-i facă faţă la
această oră târzie ; totuşi, ştia că-şi va spune părerea despre
comportamentul ei, după plecarea părinţilor lui.
Vicky stinse lămpile şi se duse în cameră. Se dezbrăcă repede, îşi
puse neglijeul înainte de a se demachia. Auzea mişcările soţului ei în
camera alăturată. O dorinţă arzătoare o cuprinse deodată şi cu toate
eforturile ei, îi fu cu neputinţă s-o alunge. Ea îşi desfăcu părul şi începu
să-l perie.
Deodată încremeni ! Conrad era în picioare pe prag, cu mâinile în
buzunarele halatului de mătase bleu. Se apropie şi Vicky îşi dădu seama
de transparenţa capotului ei. El se opri în spatele ei şi mâinile lui îi
mângâiară umerii.
— Erai absolut încântătoare în seara asta, şopti el. Dar Rodney
desigur că ţi-a spus-o, adăugă el.
Pe Vicky o apucă furia. O lua drept o imbecilă ? Ea lupta contra
emoţiilor pe care jurase să şi le înăbuşe.
— Doreai să mă vezi, Conrad ? întrebă ea cu un calm simulat. El îi
luă peria din mână şi o obligă să se ridice. Era acum foarte aproape de el.
Ea dori să se îndepărteze. Imediat, el o strânse mai tare.
— De ce ai flirtat cu Rodney toată seara ?
— N-am flirtat cuRodney, protestă ea slab, cu
bărbia sus. De altfel, ceea ce fac nu te interesează.
Degetele lui Conrad se crispară pe umerii ei.
— Ceea ce faci mă priveşte. Eşti soţia mea. El puse accentul pe „soţia
mea". Un semnal de alarmă răsună în creierul lui Vicky, dar ea îl ignoră
cu hotărâre. Furia ei se înteţea.
— Tu ai pus aceste condiţii când mi-ai împru-
mutatbanii, şi nu eu! îi aruncă ea. Ai plătit ca sâ
mă ai lângă tine, dar eu rămân liberă pe actele mele.
Un strigăt ascuţit îi scăpă când presiunea lui Conrad se accentuă. Ea
ridică privirea şi văzu dan- sându-i în ochi o licărire de furie. Buzele
crispate ale Iui Conrad îi descoperiră dinţii şi o arteră îi bătea violent la
gât.
— Nu mă împinge prea departe, Vicky, o certă el scuturând-o violent.
Toată seara a trebuit să te privesc zâmbindu-i lui Rodney, râzând cu el.
Erai
caldă cu el, prietenoasă, cum nu te-am văzut niciodată. Dar de îndată ce
mă apropii de tine, devii de gheaţă.
— Conrad, te rog, sunt obosită, mă doare capul şi sincer, această
discuţie mă plictiseşte.
Corpul lui Conrad vibra în întregime de furie. Braţele lui se închiseră
peste ea, ca o menghină. Ea îl iubea din tot sufletul, dar în acest moment
o speria.
— Poate c-aş putea să-ţi vindec plictiseala, mormăi el.
Câteva secunde îi fură suficiente tinerei femei pentru a-i ghici
intenţiile. Ea se zbătu cu toată forţa, dar el se mulţumi să râdă şi acest râs
o sfâşie, pentru că el îi lua dragostea în derâdere.
El o ridică în braţe, o aşeză pe pat, întinzând în acelaşi timp mâna ca
să stingă lumina.
— Conrad, pentru Dumnezeu, nu face nimic ce ai putea să regreţi apoi
! îl rugă ea cu disperare.
Buzele lui o reduseră pe Vicky la tăcere, şi ea trebui să îndure
violenţa pasiunii lui, în timp ce inima îi plângea. Totul ar fi fost atât de
diferit, dacă şi el ar fi iubit-o...
Multă vreme după plecarea soţului ei, tânăra femeie rămase trează, cu
ochii mari deschişi în noapte. Niciodată ea nu l-ar fi crezut pe Conrad
capabil să nu-şi ţină cuvântul, dar vina era a ei.
Privi perna pe care se lăsase capul brun şi o detestă. Da, în acest
moment ea îl detesta tot atât de mult pe cât îl iubea ! El îi omorâse dintr-
o dată visurile, speranţele, tot ceea ce pentru ea era dragostea. Niciodată
el nu pronunţase cuvintele pe care ea ar fi dorit atâc să le audă. Nu-i
spusese că o iubeşte.
CAPITOLUL 9
Când Vicky se sculă a doua zi, Conrad nu mai era în camera lui. Nu
reapăru decât !a ora de plecare a părinţilor săi. Când îi însoţiră pe Anton
şi Elinor la maşină lor, tânăra femeie îi evită cu grijă privirea.
—Sunt încântată că te-am cunoscut mai bine, draga mea fată, declară
Elinor, strângând-o în braţe. Poate vei reuşi să-l convingi pe Conrad să
ne viziteze mai des.
Vicky murmură un răspuns. Ea surprinsese surâsul puţin crispat a!
soţului ei, nuanţa de nelinişte din ochii lui. Anton îi puse un braţ în jurul
umerilor, dându-i o sărutare pe frunte.
- Nu te certa prea des cu fiul meu, murmură el. Ea zâmbi figurii atât
de asemănătoare cu a lui Conrad.
- Drum bun, spuse ea, depărtându-se de maşină.
Când aceasta trecu de arcul de piatră, Conrad
se întoarse spre Vicky.
—Trebuie să-ţi vorbesc, îi spuse el, cu o privire semnificativă la
adresa lui Michael.
Tânărul dădu din umeri, vru să se îndepărteze, dar Vicky îl reţinu de
braţ.
— Mu... nu pleca... dacă ai ceva să-mi spui, reluă ea privindu-şi soţul
în faţă, prezenţa lui Michae! nu mă jenează.
Buzele lui Conrad se crispară, Ea avu impresia că-i scapă ceva
important, dar era hotărâtă să nu cedeze.
Conrad păru câ este de acord, apoi se răzgândi. Se întoarse şi se
îndreptă cu paşi rnari către locul unde Jim supraveghea oile, într-un ţarc
nou. Michaei se eliberă de mâna surorii lui.
— Era prudent ? întrebă el. Este foarte prost dispus acum şi refuzul
tău de a-i vorbi n-o să aranjeze lucrurile.
— Ştiu despre ce dorea să-mi vorbească şi n-aveam nici un chef să
discut acest subiect cu el.
— V-aţi certat ?
— Întrucâtva..,
Ea dorea să-şi gonească din minte ceea ce se petrecuse. Michaei
suspină exasperat.
— Ascultă, Vicky, dacă pot să te ajut, îmi vei spune ?
— Tu nu poţi face nimic, dar îţi mulţumesc oricum, Michaei, răspunse
ea cu ochii plini de lacrimi,
Merseră câtva timp unul lângă altul în tăcere, înainte de a-i propune :
— Mă duc în oraş azi după-amiază, vrei să mă însoţeşti ?
— Nu, dar mi-ar plăcea dacă mi-ai duce o scrisoare la poştă.
— De acord. Pregăteşte-o pentru ora mesei. Eu plec imediat după
aceea.
Ea intră in casă. Neavând cu ce să se ocupe, îşi spălă părul, îl uscă, îl
perie şi-l legă simplu cu o
pangiică. Îşi puse apoi o pereche de pantaloni şi o bluză, înainte de a se
duce la grajd.
Teresa cel puţin, era fericită s-o vadă. Ea necheză încetişor, îşi frecă
botul de braţul lui Vicky, iar aceasta mângâie multă vreme gâtul satinat.
Nu mai avea nevoie de ajutor pentru a-şi monta şaua şi se achită cu
plăcere de sarcina ei. Teresa reprezenta pentru ea libertatea, destinderea,
uitarea. Nu mai trebuia să gândească şi asta era dorinţa ei cea mai mare :
să nu se mai gândească ! Să uite totul...
Vicky reveni cu o oră înaintea mesei. Se simţea mai bine. Urcă să
aducă din camera ei scrisoarea destinată lui Helen şi căută un plic. Poate
Conrad avea unul în biroul Iui, gândi ea.
Uşa biroului era întredeschisă, aşa că o împinse şi intră. Pe birou nu
erau plicuri şi atunci căută în serta re.
II trase pe primul, Ia dreapta, şi încremeni, îngrozită. Peste un teanc
de hârtii se afla o fotografie a ei, în picioare, pe nisipul unei plaje, cu
părul desfăcut, dat pe spate. îşi ţinea picioarele puţin desfăcute pentru a
rezista violenţei vântului care-i lipea rochia pe trup şi-i scotea în
evidenţă curba trupului tineresc. Cu capul dat pe spate, râdea. Fotografia
era deosebit de provocatoare.
Cu o mână ezitantă luă fotografia şi o examina îndelung. îşi amintea
în ce împrejurare fusese făcută. Sam şi Helen o invitaseră la un picnic pe
o mică plajă izolată. Timpul fusese execrabil, dar se distraseră bine :
Vicky îşi sărbătorea majoratul şi Helen se bucura de perspectiva unui
prim copil. După ce se plimbase pe plajă, tânăra fată revenise luptând
contra vântului şi Sam, cu toate protestele ei, profitase pentru a o
fotografia.
Unde şi cum îşi procurase Conrad această fotografie ? Sam îi dăduse
lui Vicky unica fotografie şi ea o distrusese, cerându-i lui Sam să facă
acelaşi lucru cu negativul. Cu siguranţă n-o ascultase, şi-i dăduse lui
Conrad această copie. Dar de ce ? In ce scop ? Oare se uita la fotografie
în orele pe care le petrecea singur în birou ? Şi care erau atunci gândurile
lui ? O credea capabilă să ia o poză voit provocatoare ? O credea lipsită
de orice moralitate. Familia ei, prietenii ei ştiau despre ea exact contra-
riul, natural, dar el ?
Un zgomot de paşi în spatele ei o făcu să se întoarcă, cu o tresărire
vinovată. Privirea lui Conrad trecu de la faţa ei la sertar. Ochii lui aveau
sclipirea oţelului.
- Ai găsit ceea ce căutai, sper ?
Vocea lui conţinea o ameninţare ca zgomotul tunelului în depărtare,
anunţând o furtună violentă.
, — Căutam plicuri...
- Ai găsit ?
- Nu.
- Dar ai descoperit fotografia ?
- Da, şopti ea într-un murmur aproape imperceptibil.
Conrad se apropie şi ea se dădu cu un pas înapoi. Se aştepta să fie
lovită, dar el se opri lângă birou şi scoase fotografia. Contemplând
îndelung imaginea, înainte de a-şi ridica ochii pentru a o studia, cu o
privire insultătoare, pe tânăra femeie care tremura. Aruncă apoi
fotografia pe jos.
- Am în faţa mea o reprezentare reală a caracterului tău, spuse el. O
lovitură de pumn n-ar fi rănit-o mai crud. Ea se retrase lângă bibliotecă
şi-şi dori ca pământul să se deschidă sub ea. Dar tre
buia sâ înfrunte realitatea acuzării care se ascundea în spatele cuvintelor
soţului ei. El interpretase fotografia exact aşa cum se temuse ea că o va
face. O cuprinse un va! de umilire care o lăsă fără putere. Se agăţă de
spătarul fotoliului care se rotea, dar acesta se învârti sub mâna ei şi căzu
fără să vrea în el. Prea obosită pentru a se sinchisi, rămase acolo,
neîndrăznind să-şi ridice ochii spre soţul ei care o domina cu toată
înălţimea lui. Ea nu-i maî putea suporta aerul ironic.
-- Sam ţi-a dat-o ? întrebă ea pe un ton mohorât.
- N-am de ce să-ţi spun de unde şi cum mi-am procurat-o.
- Distruge-o, te rog.
- De ce ? întrebă el cu brutalitate. De ce-ţi as- cunzi adevăratul
temperament în spatele unui exterior de gheaţă ?
- Te rog, îl imploră ea învinsă, plină de suferinţă. Această fotografie
ar fi trebuit să fie de mult distrusă.
- Distruge-o dacă vrei, dar te avertizez că posed negativul. Ea-şi
ridică repede capul, cu ochii plini de mânie, cu faţa lividă.
- Eşti de dispreţuit !
Conrad deveni şi e! palid.
- Vicky, ieri seară...
Ea-şi acoperi urechile cu mâinile şi strigă :
- Nu, nu doresc să vorbesc de ieri seară... nici acum, nici altă dată.
în momentul următor, Conrad o apucă de braţe cu violenţă şi o ridică
de pe fotoliu.
Ea se afla acum lipită de pieptul lui puternic. Ochii lui Conrad luceau
de mânie. Cu o mână e! o apucă de gât şi ea crezu o clipă că o s-o
sugrume. Dar Conrad se mulţumi doar să-i dea capul pe spate. în acelaşi
timp, cu cealaltă mână 'îi imobiliza pumnii la spate, făcând-o
neputincioasă.
—Mă urăşti, nu-i aşa ? o întrebă el printre dinţi.
Ea crezu că-i surprinde în ochi o expresie îndurerată, fără a şti dacă
nu era un efect al propriei imaginaţii. Dorea ca el să sufere tot aşa cum
suferea şi ea.
—Da, da, te urăsc ! îi strigă ea.
Totuşi, ea ştia în sinea ei că-l va iubi până ce va muri pe acest bărbat
crud, detestabil. El îi cucerise inima fără voia ei, şi o călcase în picioare.
Această inimă nu-i mai aparţinea : era a lui pentru totdeauna.
Gura lui Conrad se năpusti peste a ei şi-i des-' chise cu forţa buzele
deja rănite, Degeaba îşi mo- biliză toate forţele pentru a rezista, el îî
smulse încă o dată o reacţie care o lăsă slabă şi tremurând în braţele lui.
Fără a se sinchisi de consecinţe, ea îî înapoie sărutul cu o pasiune care o
ameţi.
El îi dădu drumul la mâini. Mâinile lui alunecară într-o mângâiere
posesivă pe şoldurile tinerei femei; buzele Iui căutară dulceaţa umerilor
ei.
Vicky se dispreţuia fiindcă ceda astfel mângâierilor Iui, dar acum nu
mai conta nimic, ci doar valul emoţional care o cuprinsese.
Deodată, el o îndepărtă. Vicky se clătină şi se propti de colţul mesei.
Conrad se întoarse şi ieşi cu paşi mari din birou, trântind uşa în urma lui.
Vicky rămase o clipă cu ochii fixaţi pe uşă, faţa ei exprimând o
stupoare totală, dar umilinţa era rnai
puternică. Se prăbuşi lângă fotoliu şi izbucni în lacrimi. Plânse astfel
multă vreme...
Conrad nu va mai avea ocazia s-o umilească astfel. Niciodată !
După acest nenorocit episod, viaţa îşi reluă cursul ei aparent normal.
Vicky duse din nou lucrurile lui Conrad în camera alăturată, li fusese
frică să nu-I vadă revenind la ea, dar această teamă era nejustificată.
Când erau împreună el se arăta curtenitor şi chiar Michael se convinse că
totul merge bine între ei. Doar Vicky putea să măsoare încordarea, con-
strângerea, suferinţa pe care o îndura în fiecare zi.
Conrad părea că nu se sinchiseşte de cearcănele mari de sub ochii
soţiei lui, din cauza disperării şi a lipsei de somn. Seara el şi-o petrecea
din ce în ce mai des în biroul lui. Deseori Michael îl întovărăşea. Vicky
rămânea singură, ascultându-i vorbind şi râzând. Ea suferea mult şi
adesea adormea plângând.
Momentul plecării ei se apropia şi ea se temea de acest lucru mult mai
mult decât de venirea ei la Duiwelspoort. în ciuda a tot ce se întâmplase,
se simţea aici ca la ea acasă. Când va pleca, o parte din ea va rămâne
pentru totdeauna printre copăceii acestei regiuni de semi-deşert. O va
regreta pe Teresa şi plimbările lor minunate. îi va regreta de asemenea
pe Cezar şi Cleo care fuseseră tovarăşii ei de fiecare zi. Dar mai mult
decât orice, îi va lipsi Conrad...
— Doamna are un aer trist astăzi, remarcă Lizzie într-o dimineaţă
când Vicky bea o ceaşcă de ceai în bucătărie.
— Da, Lizzie, sunt tristă. îmi spuneam c-aş fi foarte nenorocită dacă
aş pleca de aici.
Lizie deschise ochii mari.
— Dar domnul Conrad nu ne-a spus că veţi pleca.
O lacrimă se prelinse pe obrajii lui Vicky. Ea şi-o şterse repede cu
dosul mâinii.
— Nu-mi da atenţie, Lizzie, sunt o proastă.
— Poate că nu vă simţiţi bine. Aţi slăbit foarte mult !
Tânăra femeie începu să râdă cu o veselie forţată.
— Să nu mai vorbim despre mine. Vorbeşte-mi mai bine despre
Conrad. Cum era în copilărie ?
— Insuportabil, doamnă.
Lizzie îşi şterse mâinile şi-i turnă încă o ceaşcă cu ceai lui Vicky.
— Câteodată o făcea să plângă pe miss Barbara tot tachinând-o, dar se
iubeau mult.
— A început creşterea vitelor imediat după terminarea şcolii ? Sau a
făcut mai întâi studii ?
— Domnul Conrad s-a dus mai întâi la Universitate, dar nu pentru a
învăţa creşterea vitelor. El dorea să fie vet... vet...
— Veterinar ? şopti repede Vicky.
Revelaţia o surprindea, lată de ce vecinii îi cereau câteodată să le
examineze vitele !
— Da.Asta-i. A rămas doi ani la Universitate. Dar a avut necazuri şi
Oubaas - bunicul domnului Conrad, s-a dus direct Ia Stellenbosch şi l-a
adus pe domnul Conrad cu el.
— De ce ? Despre ce necazuri era vorba ?
— Domnul Conrad nu v-a spus ?
' - Nu.
- Poate că nu doreşte să vtiţi.
- Nu s-a gândit, asta-i tot. Povesteşte-mi, Lizzie.
Servitoarea îşi reluă povestirea cu regret,
- Domnul cunoscuse diverşi tipi acolo, Ia Stellenbosch, nu prea
recomandabili. Părinţii lui erau foarte neliniştiţi : se temeau ca băiatul
lor să nu înceapă să facă prostii...
 - Ce vrc-i să spui ?.Ce făceau aceia ?
- ...Jucau mult. Eu nu ştiu tot...
îngrozită, Vicky ss uita’la ea.
- Nu pot să cred i
Lizzie dădu viguros din cap.
- Ba da, doamnă. Domnul Conrad a mărturisit c-a pierdut chiar bani.
L-am auzit cu urechile mele. lată de ce Oubacs l-a obligat să revină aici.
- Şi el a ascultat fără să protesteze ? Şi-a abandonat studiile aşa de
uşor ?
Lizzie avu un aer mirat.
- Doamnă, când Oubaas dădea un ordin, nu
era cazul să fie discutat. Nici chiar de domnul Conrad I Şi apoi, n-cvea
încă douăzeci şi unu de ani !
- Bunicul era probabil foarte sever.
- Sever ? Domnul Conrad nu voia să se ocupe
de domeniu, dar bunicul l-a obligat.
- Nu cred ! spuse Vicky cu un râs forţat.
- Doamnă, asta-i adevărul. Domnul Conrad a
fost crescut cu asprime.
- Şi părinţii lui Conrad au îngăduit ca fiul lor să fie astfel tratat ?
- Ei protestau, desigur ! Mai ales doamna I Domnul Anton era de
acord cu Oubaas. Oubaas era hotărât să facă om din nepotul său şi a
reuşit I
Vicky se gândi in tăcere. înţelegea acum de ce Conrad se oferise să-l
ajute pe Michaei ; înţelegea
şi maniera pe care o întrebuinţase. El se regăsise, mai mult sau mai
puţin, în Michael, şi adoptase metoda bunicului său ca să ajungă la
acelaşi rezultat.’ Se întrebă dacă-i vorbise lui Michael despre copi-' lăria
lui in ziua când au avut cea mai violentă confruntare. Asta ar explica
desigur schimbarea lui Michael în aceeaşi zi.
Dar de ce ţinuse să se căsătorească cu ea ? Doar pentru a-i permite să
rămână lângă Michael ? Sau Natalie fusese cea care-l influenţase ?
Mirarea lui Vicky crescu şi mai mult când Natalie îşi luă obiceiul să
vină s-o vadă în timpul zilei, pentru a bea o ceaşcă cu ceai împreună şi a
sta de vorba.
 Se părea că tânăra fctă se maturiza de la o zi la alta şi Vicky, spre
surpriza ei, observă că-i place Natalie. Totuşi, era sigură că aceasta îl
mai iubea pe Conrad.
— Mama ar vrea să ştie când îi vei face o vizită, îi spuse într-o
dimineaţă Natalie. Este neliniştită, cred, că ai slăbit şi ai o mină proastă.
Vicky evită privirea atentă a lui Natalie.
— Mama ta n-are nici un motiv să se neliniştească. Mă simt bine.
— Nus-ar spune.
— Aparenţele potfi înşelătoare. într-adevăr, n-am
nimic. Nu dorm prea bine, asta-i tot.
— Potsă-i anunţ vizita dumitale mâine diminea
ţă ?
— Desigur.
Aerul era sufocant.
— Aş vrea să plouă, suspină Vicky, întinzându-i lui Natalie o ceaşcă
cu ceai.
—Tata prevede o tornadă violentă pentru zilele următoare. El, în
general nu se înşală, şi mi-e puţin frică.
—De ce ?
—Nu eşti de destulă vreme aici ca să cunoşti furtunile din 'Carroo.
Râurile se revarsă, gardurile sunt luate de apă, iar deseori şi oile. în anul
când digul unuia din baraje s-a rupt sub presiunea apei, Conrad a pierdut
optzeci de oi. Şi tatăl meu a avut de asemenea pierderi considerabile.
Privirea lui Natalie se pierdea în depărtare, dar Vicky o văzu
devenind subit mai atentă. Tânăra femeie îşi aruncă o privire în aceeaşi
direcţie ; Conrad şi Michaei examinau bariera unuia din ţarcuri. Cine
reţinea oare atenţia tinerei fete ? Conrad sau Michaei ? Cei doi bărbaţi
dispărură. Natalie se destinse.
—Michaei îşi va sărbători săptănâna viitoare cei douăzeci şi unu de
ani, cred ? spuse ea. O să invitaţi câţiva prieteni ?
—M-am gândit, da, dar n-am vorbit încă cu Conrad.
—Drace, de ce trebuie să vorbeşti mai întâi cu
el ?
Vicky se uită în ochii albaştri surprinşi. Desigur, are dreptate, de ce ar
trebui să-l consulte pe Conrad ? Dacă nu dorea să participe la
sărbătorire, n-avea decât să nu participe.
Natalie hotărî în locul ei.
—Să organizăm o petrecere-surpriză. îi voi cere mamei să ne
pregătească cele necesare şi vom veni după masă să-l sărbătorim. Eşti de
acord, Vicky ?
—Ei bine, da. Este o idee excelentă. Ds accrd !
—Bravo !
Surescitată,- Natalie pleca. Vicky, rămasă singură pe verandă, era
cam nedumerită. O înţelegea din ce în ce mai puţin pe Natalie van Buren
! Era exasperant !
Furtuna prezisă de Otto van Buren izbucni două zile mai târziu şi o
îngrozi pe Vicky, Debută în timpul nopţii şi bântui pânâ la ara mesei a
doua zi, lăsând în urmă ţinutul devastat. Tunetele şi fulgerele torturau
nervii tinerei femei. Ceea ce o chinuia cel mai mult era să-i ştie pe
Conrad şi Michael în ploaia di- Juviană : ei verificau soliditatea
ţarcurilor şi a barajului şi se asigurau că animalele nu erau în pericol.
Conrad îi refuzase propunerea de a-i ajuta. Vicky se întreba ce era mai
rău : să se afle afară cu bărbaţii în această furtună îngrozitoare, sau să-şi
petreacă ore întregi în casă, având-o doar pe Lizzie ca tovarăşă.
Conrad îi trimise un mesaj : nu vor veni la dejun. -Trebuiau să repare
cele mai multe din stricăciuni înainte de căderea nopţii. O rugă pe tânăra
femeie să dea mâncare rece purtătorului acestui mesaj şi ea se execută
fără întârziere.
Aşteptarea continuă. Cel puţin tornada se mai potolise, cerul se
lumina.şi nu-i mai era frică că pot fi loviţi de trăsnet. în ciuda acestui
gând consolator, ea nu putea să înlăture un presentiment de dezastru.
Se făcuse întuneric de multă vreme, când auzi afară zgomote. Cezar şi
Cleo lătrau şi scheunau a- mândoi. Vicky rămase ca paralizată în
mijlocul bucătăriei.
- — S-a întâmplat ceva, Lizzie, murmură ea. îşi strânse pumnii, şi
aşa crispaţi.
—Ba nu, calmaţi-vă, spuse Lizzie râzând.
—Nu, este ceva. Este...
Con/ad, Conrad a fost rcr.it, se gândi ea .nebuniră. Ea reacţiona
imediat, se repezi b uşă, o dcsci’.Conrad era în prag, cu Michaei aruncat
pe umărul lui.
-- rară panică I spuse, văzând-o deschizând aura. A căzut, este în stare
de şoc, asta-i tot.
- Domnul Conrad ! Ce's-a întâmplat ?
Tenul lui Lizzie devenise cenuşiu.
- Nimic, Lizzie, nu te nelinişti.
Vicky îl urmă până în carnera lui Michaei.
- Ce s-a întâmplat ? murmură ea.
inainte de a-i răspunde, îl aşeză uşor pe tânăr pe pat.
- Barierele au fost rupte. Taurul s-a înfuriat.
- Dar de obicei nu este agresiv !
- Din cauza furtunii, animalele sunt toate nervoase, agitate.
- N-a fost luat în coarne ?
- Din fericire am putut să-l pun la timp la a- dăpost, dar s-a lovit cu
capul de un stâlp.
El o privea pe tânăra femeie. în jurul gurii ei se răspândise o paloare
ciudată.
- Crezi că-şi va reveni ?
Abia terminase fraza că Michaei deschise ochii.
- Ce... ce...
- Totul e bine, Michaei, îl asigură Vicky, examw nându-i o
zgârietură de pe frunte. Ţi-ai pierdut cunoştinţa, dar s-a terminat. Nu te
mişca. Mă duc să caut trusa de prim ajutor.
Ea se întoarse. Conrad nu mai era acolo. Unde plecase atât de brusc ?
N-avu timp să se gândească. Făcu ceea ce trebuia ca să cureţe rana
superficială a fratelui său, apoi o acoperi' cu un pansament a- deziv.
— eşti gata din nou'de atac,îi spuseeo surâ
zând. Dar eşti foarte murdar.
El se ridică, vrând să se dea jos din pat.
— Oh, capul meu ! gemu el luându-l între mâini.
— Bea asta.
Ea îi puse două pastile în mână şi-i ridică până la buze paharul cu apă.
— Ar trebui să te odihneşti puţin.
E! înghiţi pastilele cu o strâmbătură.
— Nu. în curând mă voi simţi mai bine.
 El ridică ochii spre sorasa şiea fu gatasâ izbucnească în râs în faţa
figurii lui murdare denoroi.
— E! rai-a salvat viata, stii ?
— Conrad ?!
— Când taurul s-a înfuriat, Conrad a sărit gardul şi rn-a aruncat de
cealaltă pcrte. M-crn Iovii de un stâlp, clar fărc. intervenţia lui aş fi fost
luat sn coarne... Iar în ceea ce-l priveşte pe Conrod, a scăpat ieftin...
Vicky simţi un nod în gât. Daca Conrad or fi fost în mod serios rănit,
dându-i ajutor lui Michael, niciodată nu şi-ar fi iertat teribilele acuzaţii
pe care i le adusese în gând. Dar scăpase teafăr ; n-ar fi putut altfel să-l
aducă pe. Michael până acasă.
Michael făcu un duş. Tâmplele care îl dureau îl obligară apoi să se
culce din nou şi Vicky îi aduse ceva de mâncare. Conrad reapăru.
— O să mănânc mai târziu, declară el ducân- clu-se în birou.
Tânăra femeie se aşeză la masă singură, dar îi fu imposibil să
mănânce. Lizzie se strâmbă în faţa farfuriei intacte şi se duse la
bucătărie. Puţin după aceea deveni foarte liniştită, ca şi cum îşi reţinea
răsuflarea.
Natalie sosi la volanul maşinii tatălui ei şi Vicky fu fericită pentru
această diversiune.
- Tocmai am aflat de accidentul lui Michaei. Am venit să aflu cum se
simte.
Vicky explică ceea ce se întâmplase.
- Urcc-te să-l vezi o clipă, sugeră ea.
Tânăra fată ezită. Crezi că n-o să se supere ?
- De ce să se supere ?
Dând din umeri, Natalie urcă sr ra. Vicky rămase din nou singură. Ea
îl auzise pe Conrad plim- bându-se în sus şi-n jos în birou, şi era foarte
neliniştit. Ce-ar face dacă s-ar duce la el ? In ultimul timp el îi suporta
greu prezenţa. Desigur că va fi certată. Ezită în faţa uşii_ biroului. Un
obiect căzu cu zgomot şiConrad trase o înjurătură. Totuşi Vicky
nu
se mişcă. Dar câteva secunde mai târziu, se
auzi un
alt zgomot surd. Se hotărî şi deschise uşa.
 în picioare, cu mâinile sprijinite pe birou, Conrad îşi ţinea capul
aplecat. Privirea tinerei femei se îndreptă spre el şi respiraţia i se opri în
piept la vederea cămăşii pline de sânge.
- Eşti rănit ! strigă ea.
Conrad întoarse către ea o faţă mâniată.
- Nu mă poţi lăsa în pace ?
Ea se apropie de el repede.
- De ce nu mi-ai spus nimic ?! Arată-mi !
- Nu !
El îi luă mâinile pentru a o ţine la distanţă.
- Nu am nimic. Du-te să te culci !
- Conrad ! Nu fi ridicol ! Vreau să te ajut I
- Eşti sigură că poţi suporta ?!
Buzele i se crispară din cauza durerii ;
el îşi în
toarse ochii.
- Hai, scumpă infirmieră.
Ea ii săltă cămaşa şi scoase pansamentul plin de sânge care ascundea
o rană adâncă. Ea îşi înghiţi greaţa care i se urca în gât.
—Pentru Dumnezeu, Conrad, ai nevoie de un medic !
—Acum eşti ridicolă.
Scoase un râs răguşit, dar se prăbuşi pe masă.
—Drace, o să leşin !
Vicky se grăbi să-l susţină. Reuşi să-l aşeze pe un fotoliu.
—Ce se întâmplă aici ?
Vicky ridică repede ochii şi o văzu pe Natalie în prag.
—Am bătut, dar probabil n-aţi auzit !
—Natalie ! Ce noroc că eşti aici ! Conrad a fost rănit şi trebuie să-i
duc la un doctor.
—Vă rog, gemu el încetişor, este d.oar o zgârietură. >
—Natalie, reluă tânăra femeie fără să-i răspundă, ai putea să-i scoţi
maşina din garaj şi s-o aduci la intrare ? Cheia este agăţată pe perete,
lângă frigider.
Conştientă de urgenţă, Natalie plecă alergând. N-avea timp să-i
schimbe pansamentul lui Conrad şi Vicky nu îndrăznea să-l lase singur.
Michael apăru în pijama şi halat.
—Mi s-a părut că aud maşina, ce se întâmplă ?
—Conrad e rănit.
—Oh, Dumnezeule !
—Destul, şopti Conrad fără a-şi putea reţine o strâmbătură de durere.
—Crezi c-o să poţi să te sprijini de mine ? Am să te ajut să urci în
maşină.
—Sunt prea greu...
Dar, fără să ezite, ea îi luă mâna, se băgă -,;b umărul iui şi-i.puse o
mână în jurul taliei, perna; >1 susţine naii bine. N-a fes o treaba uşoară
să-l dină afară şi sâ-l instaleze în maşină, dar toţi trei, Kich-'d,’ Natalie şi
ea, reuşiră. Conrad era conştient, dar pierduse mult sânge, părea tot
timpul pe caie să leşine. Vicky ?e aşeză la volan.
—Te însoţesc, declară Michaei.
—Nici vorbă ! îmi ajunge un rănit. Telefonează-i doctorului şi
anunţă-1 că sosim. Voi avea nevoie de ajutor pentru a-1 coborî pe
Conrad.
—îţi voi deschide barierele, propuse Natalie. Ea alergă la propria-i
maşină şi o luă înainte.
Era imposibil să mergi repede pe drumul spre Kce'enberg ; ploaia îl
făcuse aproape impracticabil şi Vicky trebuia să înainteze cu viteză de
melc. Ea îl auzea pe Conrad gemând, când maşina sălta pe neaşteptate.
Teama o împingea pe tânăra femeie să continue oricum. Conrad nu
trebuia să moară i Nu trebuia ! Dacă i se întâmpla ceva ?... Să trăiască
fără el era de neimaginat.
Teama de a pierde o fiinţă atât de preţioasă mărea spaima lui Vicky.
Fără îndoială, în continuare, el
o va detesta, după ce-şi arătase în faţa ei slăbiciunea. Era mândru. Prea
mândru ca să accepte ajutorul cuivc Dar în seara asta nu avusese de ales.
Mândria Iui va fi şi mai rănită...
CAPITOLUL 10
Când Vicky trecu porţile grădinii, doctorul Ste- wart era afară şi o
aştepta. Ei doi putură sâ-l transporte pe Conrad până la cabinetul de
consultaţii şi să-l întindă pe canapea. Doctorul sCoase pansamentul şi
fluieră printre dinţi.
 - Cum s-a întâmplat ?
Vicky ii explică ce se întâmplase. Inima i se strângea la vederea
soţului ei atât de palid. Conrad era conştient şi probabil că suferea mult :
îşi muşca buza inferioară şi picături de transpiraţie îi umezeau tâmplele.
- Este grav ? întrebă încet tânăra femeie.
Doctorul dăd j din cap.
- Rana este mai puţin adâncă decât pare şi noroc că nu mai sunt şi
altele. Am sâ dezinfectez şi să cos, înainte de a-i face o injecţie cu
penicilină.
Doctorul se duse sâ se spele pe mâni şi să-şi a- ducă instrumentele.
- Puteţi aştepta în camera alăturată, doamnă de Jongh.
Ea îi aruncă o privire rapidă Iui Conrad. Nu avea chef să-l lase, dar
poate că el dorea acest lucru. Conrad o apucă de o mână.
- Rămâi... dacă poţi îndura spectacolul.
Plină de bucurie şt tandreţe, ea îi zâmbi.
- Voi rămâne, dacă doreşti.
El aprobă din cap şi îşi întări presiunea degetelor. Expresia ochilor lui
gri era de nedescifrat.
Niciodată Vicky nu va uita această experienţă. Din când în când ea
strângea din dinţi până la durere-. Pentru Conrad trebuia să rămână
calmă în a- parenţă : el n-o părăsea din priviri.
Când se sfârşi, doctorul Stewart îi invită să-şi petreacă noaptea la el,
dar Conrad dorea să se întoarcă acasă. Faţa medicului se întunecă.
- Doamnă de Jongh, credeţi că vă veţi putea descurca ?
- Desigur, - răspunse ea, ajutând să-l instaleze pe soţul ei în maşină.
Bună seara, doctore, şi mulţumesc.
Spre marea uşurare a tinerei femei, Jim îi aştepta ia barieră. El o
închise şi sări pe bancheta din spate.
- Când domnul Michael ne-a povestit ce s-a întâmplat, am hotărât să
aştept întoarcerea dumneavoastră pentru a deschide barierele şi pentru a
vă ajuta să-l culcaţi pe domnul.
El îl privea pe Conrad, cu un aer neliniştit.
- Cum vă simţiţi ?
- Nu sunt încă mort, Jim, răspunse rănitul.
- Te credeam adormit, remarcă Vicky.
 - Cum aş putea să dorm ? Mă scuturi ca pe un sac cu cartofi.
Jim izbucni într-un râs vesel.
- Unde este Michael ? întrebă Vicky îngrijorată.
- Domnul Michael s-a culcat din nou. îl durea capul. Dar e voinic,
doamnă.
Vicky nu avea de ales. Trebuia să-l instaleze pe Conrad în propria ei
cameră.
I instalară pe pat şi Vicky îi mulţumi lui Jim, ca- re-i lăsă singuri.
Conrad era acum somnoros, dar un mic surâs ciudat îi înflori pe buze,
când soţia lui îl ajută să-şi scoată cămaşa. Ea îi scoase încălţămintea şi
ciorapii şi-l acoperi cu o pătură.
- Ce este aşa de nostim ? se interesă ea.
- Tu. Toate această poveste.
Ea îl privi cu un aer sever.
‘ - Ce are atât de amuzant ?
- Şi tu ar trebui să vezi partea comică, Vicky. lată-mă în patul tău,
deoarece în faţa lui Jim nu puteai să mă aşezi în altă parte. Şi culmea,
eşti obligată să mă şi dezbraci.
- Nu-i nimic caraghios !
El reluă cu un aer mai grav :
- N-o să dorm în pantaloni !
- O să trebuiască, ripostă ea cu obrajii stacojii.
El nu mai discută. Era probabil epuizat. Adormi
aproape imediat. Vicky îşi trase un fotoliu pentru a se aşeza la căpătâiul
lui. Ce aer lipsit de apărare avea în somn ! Părea atât de tânăr, cu
trăsăturile destinse într-o umbră de zâmbet. Cuprinsă de o dorinţă
teribilă de a-1 săruta, se aplecă asupra lui, dar se retrase imediat, fşi
imagina privirea lui ironică,' dacă s-ar fi deşteptat în acel moment.
Conrad dormea profund. Paloarea i se atenuase. Trecu o oră. Tânăra
femeie începu să moţăie. Se întinse. Niciodată nu va şti cum ea, atât de
slabă, reuşise să susţină greutatea lui Conrad. îi fusese atât de frică să
nu-l piardă ! Dacă i s-ar fi întâmplat ceva ? Simţi lacrimile inundându-i
ochii. Şi-i şterse repede şi se ridică.
- Vicky ?
Se întoarse. Conrad deschisese ochii. Ea luă mâna care i se întindea.
Imediat, degetele soţului ei se strânseră peste ale ei.
- Râmai, Vicky. Te rog. Nu pleca,nu pleca.
îl linişti încetişor. Mâine, îşi spuse ea, reinsta- lându-se pe fotoliu, nu-
şi va mai aminti aceste cuvinte.
Când fu sigură că el dormea, îşi degajă mâna şi stinse lumina. Cu
picioarele ţepene, făcu înconjurul potului şi foarte încet, pentru a nu-i
trezi, se lungi lângă el. Dacă avea nevoie de ea, trebuia să fie ccolo ; cea
mai mică mişcare o va trezi din somn. La lumina iunii, ea contemplă o
clipă capul brun cuât da apropiat de al ei, înainte de a adormi la rândul
său.
Vicky se trezi brusc. Soaiele intra din plin in cameră. O briză uşoară
mişca perdelele. Cuvertura pe care o pusese peste Conrad era acum peste
ea. boţul ei nu mai era acolo.
Ea simţi o mişcare în sala de baie. Repede, işi luă câteva lucruri
înainte de a se duce în cealaltă baie, Ia capătul culoarului. Avea părui în
dezordine, pantalonii şi bluza îi erau şifonate. Făcu o baie şi se schimbă
cât mai repede, dar când se întoarse auzi zgomot de sertare trase în
camera vecină. Conrad se îmbrăca şi el. Se apropie de uşă, ezitând. în
aceeaşi clipă uşa se deschise. O privea batjocoritor.
- N-ar trebui să fii în picioare !
în starea ei confuză, ea vorbise pe un ton de reproş, pe care-l regretă
imediat : faţa soţului ei deveni o mască de indiferenţă.
- Eu sunt capabil să judec ce trebuie şi ce rru trebuie sâ fac, spuse el
cu răceală. Ţin să-ţi cer seu-
ze pentru deranjul da Ieri seară. Grija ta pentru m:ne era emoţionanta, d-
ar nu mei est? necesara.
Ea-şi înghiţi lacrimile, ridicându-şi cu mândrk.: bărbia.
—N-om intenţia să-mi risipesc grija pentru cineva care n-are nevoie
de ea. Ceea ce ara făcut pentru tine aş fi făcut pentru oricine în condiţii
asemănătoare şi... sunt fericită că nu mai ai nevoie de serviciile mele.
Ea se întoarse, dar el o rechemă pe nume. Privirile lor se întâlniră şi
ea pierdu orice noţiune de timp. Cu un suspin lung, Conrad se lăsă să
cadă greoi pe pat.
—Vicky, vreau să-ţi vorbesc.
—Despre ce ?
 —Aşază-te.
Ea luă loc în fotoliul cu spătarul drept. Pentru prima oară remarcă
cutele adânci care încadrau gura lui Conrad. Aplecat înainte, îşi strângea
mâinile pe genunchi.
—Dacă vrei să te întorci la Cape Town, eu te eliberez de acordul
nostru, spuse el în sfârşit. Nu te voi reţine la Duiwelspoort până la
sfârşitul anului, cum convenisem.
—Iţi mulţumesc foarte mult.
Respira din greu.
—Ce vei face acolo ? întrebă el pe un ton degajat.
Vicky se ridică şi se apropie de fereastră. In grădină roua strălucea la
soare.
—Intenţiile mele pentru viitor nu te privesc, replică ea, cu spatele
întors.
Nu dorea cu nici un preţ ca el să-i ghicească pasiunea, disperarea.
— Ba mâ privesc, remarcă el cu gravitate. Mie-mi place să-ţi ofer tot
sprijinul financiar pentru...
— La dracu' Ajutorul tău financiar I strigă ea, „Doresc doar dragostea
ta", gemea o mică voce interioară.
— O să-l ai totuşi, insistă el. Nu fi încăpăţânată, Vicky. Am desigur
dreptul de a-ţi cunoaşte proiectele.
Ea-şi lăsă capul în jos.
— Nu cunosc intenţiile lui Michael, dar eu vreau să-mi reiau viaţa pe
care o duceam înainte de a te cunoaşte.
— Michael nu se va întoarce în capitală, declară el calm. Nu ţi-a
spus nimic ? adăugă el văzând câ se întoarce.
Vicky rămase mută de uimire.
Umerii laţi schiţară o mişcare uşoară.
— Am cumpărat un alt domeniu, vecin cu al meu, şi Michael doreşte
să rămână aici pentru a-l exploata pentru mine, preciză Conrad.
— Ah I... îmi dau seama...
Michael, care nu voia deloc să vină la Duiwelspoort, era acum dispus
să rămână aici pentru totdeauna, din propria lui voinţă. Era inimaginabil.
— De ce te-ai căsătorit cu mine, Conrad ?
Tăcerea care se lăsase era parcă asurzitoare. Ce
demon o împinsese să-i pună această întrebare ? în ce măsură răspunsul
lui Conrad ar schimba ceva ?
— Era una din condiţiile împrumutului, adu-ţi a- minte.
— Asta-i tot ? întrebă ea cu o voce strangulată.
— Dracu’ să te ia I Nu, nu era totul
El se ridică. Fu lângă ea din doi paşi. Violenţa mişcării îl făcu să se
strâmbe de durere. Vicky era incapabilă sâ se mişte. Ea privi figura lui
torturată şi simţi vibrând furia lui Conrad.
- Văzându-te intrând în salonul lui Sam şi Helen, m-am gândit : „Ea
este !“. Timpul pe care-l puteam petrece la Cape Town era limitat, dar
eram decis să te văd cât mai des posibil. Te-am invitat să iei masa cu
mine a doua zi seara. Aş fi terminat prin a te invita pe domeniul meu. Aş
fi făcut să să coincidă vizita ta cu cea a părinţilor mei, pentru a salva
aparenţele, dar totul s-a întâmplat altfel, nu-i aşa ?
Suspină adânc.
- Tu mi-ai creat această ocazie şi eu am apucat-o cu ambele mâini.
Crai mult prea seducătoare. Nu puteam lăsa altuia posibiltatea să te
cucerească în lipsa mea.
- Ce spui ? murmură ea cu o voce înăbuşită.
- iţi declar dragostea mea, spuse el cu asprime : Te-am iubit din
prima clipă şi te voi obliga să mă iubeşti, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Bucuria care o cuprinse pe tânăra femeie era de o dulceaţă
îmbătătoare. Işi aplecă cochet pleoapele, cu o siguranţă pe care nu şi-o
cunoştea.
- Şi cum ţi-ai propus să reuşeşti acest lucru ?
- O să-ţi arăt.
Fără să se sinchisească de rană, el întinse braţele, o atrase pe Vicky la
pieptul .lui şi o acoperi de sărutări. Uimită, ea răspunse mângâierilor Idi.
îi trecu braţele pe după gât, îi atinse ceafa cu vârful degetelor. Simţea
inima soţului ei bătând cu violenţă lângă ea şi fu scuturată de un fior.
El îi dădu drumul atât de brusc, incât ea se clă- tină şi trebui să se
agaţe de spătarul fotoliului.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Vicky, niciodată nu te voi reţine aici
contra voinţei tale, o ştii bine !
Flăcările pasiunii îi dansau în ochi.
 - Nu te juca cu focul. Sunt la capătul...
El se întrerupse deodată, cu ochii măriţi. Masca de indiferentă
politicoasă dispăruse de pe faţa lui Vicky. Privirea ei luminoasă nu-i
m>ai ascundea nimic din ce-i umplea inima.
- Vicky ?
El făcu un pas nesigur către ea şi se aplecă pentru c o privi mai de-
aproape. Ea murmură în urechea lui :
- Dragul meu, eu...
Ea nu sfârşi ce avea de spus şi se trezi in braţele lui ce-o strângeau,
gata s-o sufoace.
- Mai spune-mi o dată ! ceru el cu o voce răguşită.
- Dragul meu...
- Este chiar adevărat ? Repeta-mi. Repeta că mâ iubeşti !
- Te,iubesc, spuse ea încetişor. Oh, dragul meu,
te iubesc atât de mult ! .
Sărutările, mângâierile lui Conrad se intensificară. El îi scoase acele
din păr şi-şi băgă faţa în părul ei parfumat. După care, într-un geamăt,
căută din nou gura tinerei femei.
- Vicky, murmură el lângă pieptul ei, dulcea mea, încântătoarea,
iubita mea Vicky.
Aceste cuvinte erau pentru ea o altă muzică. E- puizată de violenţa
emoţiei, se agăţă de el,
- Conrad, te rog, şopti ea, evitând buzele lui lacome. Trebuie să
vorbim în mod raţional şi tu ar trebui să stai întins.
Râzând puţin, el îi dâidu drumul. O secundă ea se simţi prea slăbită ca
să se ţină pe picioare şi se agăţa de cămaşa soţului ei. Natural câ el o luă
din
nou în braţe. Vicky trebui sd facă apel !a tocită diplomaţia ei pentru a-i
convinge sâ se lungească pa pat.
—Altfel n-o să-ţi spun nimic, îl ameninţă ea.
Râzând în continuare, el o atrase pe marginea
patului.
—Te ascult.
in aceiaşi timp, el îi mângâia braţul gol, umărul, ceafa.
—Cum aş putea să rămân serioasă când tu mă mângâi astfel ?
protestă ea.
După ce o îmbrăţişa încă o dată cu pasiune, el se lăsă pe pernă,
încrucişându-şi mâinile sub ceafă.
—Este mai bine aşa ?
Ea îl gratifică cu un surâs blând.
—Mult mai bine.
—Atunci sunt numai urechi !
—Te credeam îndrăgostit de Natalie.
—Natalie este o copilă căreia îi plăcea să-şi exerseze primele
experienţe amoroase, explică el când îşi reluă sângele rece. Eram un
bătrân celibatar îndârjit, idealul pentru a-i servi de cobai. Ea se simţea în
siguranţă, ştiind că n-o voi lua niciodaţă în serios.
El luă mâna lui Vicky şi o duse la buze.
—Când ai ştiut că mă iubeşti ?
A fost rândul tinerei femei să râdă.
—în general femeia este cea care pune prima această întrebare.
—Este posibil, dar tu-mi cunoşti acum sentimentele. Deci ?
—Dacă mă gândesc bine, cred că te-am iubit şi eu de la început.
Produceai cu siguranţă un efect alarmant asupra emoţiilor mele, dar...
Ea îşi aplecă faţa şi părul i-o ascunse.
—Am fost sigură câ te iubesc în ajunul plecării părinţilor tăi, când te-
om văzut cu Natalie în grădină.
Amintirea acelei nopţi făcu să-i treacă o undă de suferinţă peste
trăsăturile delicate. Conrad o atrase imediat în braţele lui, şi-i puse capul
pe umăr.
—Nu, draga mea, nu lua acest aer, îi spuse el mângâindu-i obrazul. îţi
datorez o explicaţie şi ea nu va fi uşoară.
Conrad păstră un moment de tăcere. Când se hotărî să vorbească, o
făcu cu o voce joasă şi plină de remuşcări.
—în acea seară Natalie voia cu orice preţ să vorbească singură cu
mine. Era ceva urgent, îmi spunea ea şi s-a gândit să ne ducem în
grădină. Ea mi-a încredinţat atunci dragostea ei pentru Michael... Oricât
de surprinzător ar părea, este adevărat.
Cuibărită lângă el, Vicky închise ochii, aşteptând urmarea.
—Natalie era deci îndrăgostită de Michael şi el era îndrăgostit, era
sigură de asta, dar ceva se părea că-l împiedică să i-o spună.
—Michael o iubeşte ? îl întrerupse ea.
—Da. N-ai observat ?
—Nu. Eram prea absorbită de problemele mele.’
—Pentru a reveni la Michael, ea mi-a cerut să-i spun dacă ştiam ce-l
reţine pe Michael şi i-am explicat motivele probabile ale reţinerii lui.
—l-ai vorbit şi despre noi ? se întoarse ea, ţi-] năndu-şi respiraţia.
—Nu. Natalie ezita asupra felului în care ar tre-, bui să acţioneze, l-
am sugerat să aştepte. Dacă situaţia devenea critică, vom putea lua
atunci o ha-] târâre.
El îşi strânse convulsiv braţele peste Vicky.
- Ea a plâns puţin şi eu am consolat-o cum am putut. Când ne-am
întors, te-am văzut flirtând cu Rodney.
- Nu, eu nu flirtam, protestă ea. în sfârşit... poate, un pic.
- Disperarea mea s-a transformat în furie, o furie care a clocit tot
restul seratei. Ne-am regăsit în sfârşit singuri. Tu mi-ai spus că-ţi
repugnam şi mânia mea s-a transformat în furie.
Cu un geamăt el îşi ascunse faţa în părul tinerei femei.
— în seara aceea, Vicky, m-am comportat ca un bădăran şi nu voi uita
niciodată expresia ta. De atunci ea mă chinuieşte, zi şi noapte.
Ea îi puse un deget pe buze.
— Sst ! Nu te mai gândi. înţeleg şi te iert.
— Dar eu n-o să mi-o iert niciodată. De multe ori am vrut să mă scuz,
dar tu refuzai să-mi dai o- cazia. Nu găsesc cuvintele care să califice
dezgustul pe care-l aveam pentru mine însumi.
La amintirea acestui spectacol, ea tremură.
— Aveai aerul foarte neliniştit ieri, urmă ei. Totuşi. nu îndrăzneam să
sper. într-o astfel de situaţie, mi-am spus, te-ai fi neliniştit pentru oricine.
Şi mi-ai confirmat-o singură, îţi aminteşti ? adăugă el, cu o notă de
tachinare în voce.
— Ah, Conrad, am crezut că mor la vederea a- cestei răni ! îi strigă ea.
Pentru a împiedica buzele să-i tremure, el i le acoperi cu ale lui.
- Conrad, murmură ea, mult mai târziu, acea fotografie...
- Fotografia unde eşti în picioare pe o plajă ?
Ea dădu din cap, lipită de umărul lui.
 —Tu pretinzi...
- Că ea dezvăluie adevăratul tău caracter, completă el cu o privire
stranie. Sam a băgat negativul în buzunarul meu, în ziua căsătoriei
noastre. Era cadoul despre care Helen făcec aluzie în scrisoarea ei. Dar
erau şi confetti în valiza mea ; deci n-am minţit. in acea zi, cuvintele Iui
Sam au fost exact astea : „Vicky m-a rugat să-l distrug, dar n-am putut.
L-am păstrat, ştiind că bărbatul care o va iubi îi va aprecia frumuseţea şi
simplitatea".
—Este o fotografie foarte stânjenitoare, protestă ea, cu obrajii
îmbujoraţi.
- Vrei să ştii ce reprezintă această fotografie pentru mine ? ... Ea
reprezintă, conţină el, fără să-i lase timp să răspundă, inocenţa,
frumuseţea şi o personalitate debordantă de căldură şi dragoste. Era în ea
şi imaginea unei pasiuni care dormita şi pe care un bărbat, într-o zi, va fi
capabil s-o deştepte. Mă rugam Cerului ca eu să fiu acel bărbat.
Ea nu-şi credea urechilor. Bănuise că el avea o cu totul altă părere
despre ea. Nu trebui să-i explice ; el înţelesese.
Conrad , îmbrăţişa îndelung, cu tandreţe.
—Oh, ce nebuni am fost ! Sunt atâtea lucruri pe care trebuie să mi le
ierţi, draga mea... N-aş fi putut să-ţi port pică dacă tu nu doreai să
continui această căsătorie.
- Nu doresc s-o continui, declară ea pe un ton ferm.
Conrad o îndepărtă de el pentru a-i arunca o privire neliniştită şi ea îi
zâmbi.
- Nu în condiţiile pe care le-ai pus la început, preciza ea.
—Şi ce fel de căsătorie ai în vedere ?
Vreau uno veritabilă, Conrad. O adevărată» unire cu demonu! care
mi-a furat inima la Duiwelspoort.
—Nu-mi imaginez nimic mai minunat, murmură el.
Şi o trase spre el pentru a-i săruta buzele oferite spontan...
-SFÂRŞIT -