Democrația 

(în traducere literală „conducere de către popor”,

din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = "puterea
poporului") este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale
democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la
opinie, etc.), pluripartidismul, limitarea și separarea puterilor în stat.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație directă, prin care toți cetățenii
discutau periodic problemele cetății în agora și luau împreună decizii.
În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul de democrație liberală, dar
există multe alte varietăți, iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este
utilizat, de obicei, în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau
entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan
politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale
(națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat și pe
principiul egalității tuturor în fața legii). Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor
omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII
(englez, american, francez)
Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin
referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și
definește limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește
politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Principiile democrației
 Autoritatea este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața privată, cât și în viața publică.
Autoritatea înseamnă puterea legitimă a cuiva de a-și impune propria voință celorlalți. În statul
democratic, autoritatea este mult diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar sau
autoritar. Principiile democratiei sunt niște norme, reguli de bază cu ajutorul cărora
funcționeaza un stat democratic:
 Libertatea;
 Egalitatea;
 Responsabilitatea;
 Dreptatea;
 Proprietatea;
 Pluralismul politic;
 Separarea puterilor în stat;
 Reprezentativitatea;
 Principiul suveranității națiunii
 Principiul domniei majoritatii si protecției minoritătii;
 Principiul separării puterilor în stat - a fost formulat de către gânditorul francez Montesquieu.
Potrivit acestui principiu, în cazul unui stat democratic trebuie să existe 3 puteri:
- Legislativă - întocmeste legile;
- Executivă - spune în practică legile întocmite;
- Judecătorească - verifică respectarea legilor.
Aceste puteri trebuie să fie independente, să se controleze reciproc și să colaboreze între ele.
Clasificare
- democrație incompletă (viciată) (în această clasă se află Romȃnia)
- regim hibrid (parțial democrat, parțial autocrat)
- autocrație

Indicele democr studiu al stării democrației în 167 de țări și a încercat să îl cuantifice

utilizând rezultatele obținute prin Indicele de democrație al Economist Intelligence Unit, care s-a
concentrat pe cinci categorii generale: alegeri libere și corecte, libertăți civile, funcționarea
guvernului, participare politică și cultură politică. Suedia a obținut 9.88 pe o scară de la zero la
zece, cel mai mare punctaj, iar Coreea de Nord a obținut cel mai mic punctaj: 1.03. [1] Democrațiile
depline, Democrațiile viciate și Regimurile hibride sunt considerate a fi democrații, iar Regimurile
autoritare sunt considerate dictaturi. Indicele democrației (în engleză Democracy Index) este un
index calculat anual de revista „The Economist“ pentru gradul de democrație în 167 țări. A fost
calculat prima dată în anul 2006. Indicele pentru anul 2020 a apărut în februarie 2021.[2] Romȃnia se
afla pe locul 46 in anul 2020.
Raportul discută și alți indici, precum cei definiți de Freedom House, și justifică unele dintre alegerile
făcute de echipa de la The Economist. De exemplu, în această comparație s-a pus mai mult accent
pe opiniile și atitudinile publice, măsurat de sondajele publice, dar, pe de altă parte, standardul
economic de viață nu a fost inclus ca un criteriu al democrației (cum se pare că au făcut alte studii).
Nu există nici un indiciu că acest raport a fost sau se plănuiește să fie prezentat într-un context
academic, sau că a fost sau va fi validat de o recenzie a experților.

Clasificare
- democrație incompletă (viciată) (în această clasă se află Romȃnia)
- regim hibrid (parțial democrat, parțial autocrat)
- autocrație

Democrație
64  România 6,44 9,17 5,71 5,00 4,38 7,94
viciată

Proces
Funcționarea Participare Cultură Libertăți
Poziție Țară Scor electoral Categorie
guvernului politică politică civile
și pluralism

Democrația modernă
Democrația liberară clasică
€“ Sistemele democratice care sunt întâlnite în zilele noastre își au rădăcinile spre sfârșitul secolului
XVIII a€“ începutul secolului XIX sub influența directă și multilaterală a liberalismului. Meritele
liberalismului în dezvoltarea gândirii atât politice cât și democratice sunt destul de mari. Aceste idei
politice au apărut sub lozinca libertății individului și separarea ei de tirania statală.
Liberalismul pentru prima oară în istoria gândirii social-politice a separat individul de societate și stat
în două sfere autonome: statul și societatea civilă, a limitat sfera constituțională și sfera instituțională
a acțiunilor statului asupra cetățenilor și a vieții lor personale, a apărat autonomia și drepturile
minorității în comparație cu majoritatea, a propus egalitatea politică a tuturor cetățenilor.
Patria ideilor liberale este în primul rând Anglia. Încă din secolele medievale când pe continentul
Europa era la putere absolutismul, englezii au reușit să limiteze puterea monarhului. Punctul de
pornire al liberalismului englez datează încă din anul 1215 când în Anglia a apărut prima schiță a
constituției: €''Magna Charta Libertatum”. Această charta era încă departe de democrație și limita
puterea monarhului doar în folosul aristocrației. Dar în ea se prevedea și dreptul cetățeanului la
libertate și securitate, nici un om liber nu trebuie arestat, închis sub pază, deposedat de bunurile
personale, înjosit, prigonit sau pedepsit cu alte mijloace decît cele prevăzute de lege”. De acum în
secolul XIV în Anglia există parlamentul care în anul 1689 odată cu adoptarea "Declarației
Drepturilor" a primit drepturi legale definitive de activitate. Acestei țări i-au trebuit încă 200 de ani
pentru democratizarea parlamentului.
Ideile și practicile liberalismului mult timp nu au convins democrația ca teorie și mișcare. Ideologii
liberalismului timpuriu ca John Locke, Charl-lui, Montesquieu și alții erau concentrați nu în a obține și
a asigura toți cetățenii cu drepturi politice egale ci se stăruiau să izoleze și să micșoreze clasa
proprietarilor și aristrocratilor de a influența asupra deciziilor luate de către monarh.
Atitudinea luată de către liberalism față de masele populare a afectat desigur democratia liberală de
limitare a puterii cu ajutorul drepturilor individuale și principiul democratic al suveranității poporului.
În întregime acest model de democrație în variant lui clasică (sec.XIX a€“ inc.sec.XX) are
următoarele trăsături caracteristice:

 Identificarea poporului ca subiect al puterii și în special bărbații, excluzîndu-se păturile de jos în

primul rând muncitorii dar totodată și femeile din numărul cetățenilor cu drept de vot. În mai
multe sisteme democratice din vest, în prima jumătate a sec. XX s-au păstrat bogățiile și alte
valori ca condiții necesare fără care omul nu avea dreptul la vot.
 Individualitatea, recunoașterea personalității că primul, și cel mai important izvor al puterii,
prioritatea individului asupra legilor de stat. Dreptul la personalitate în întregime este conținut în
constituție,îndeplinirea căreia este controlată de curtea supremă.
 Caracterul democratic formal cu înțeles politic îngust, înțelegerea libertății ca lipsă de obligațiuni.
Spre deosebire de democrația antică libertatea aici se interpretează nu ca egală libertate de a
activă la viață politică a statului, dar ca un drept individual pasiv de a fi protejat de implicarea din
partea statului și a altor persoane străine.
 Parlamentarismul, ca formă de conducere și influența politică. După cum scria sir John Dalberg-
Acton, lecția data de democrația ateniana ne €œinvata că conducerea întregului popor,
conducerea de întrega clasă numeroasă și atotputernică este la fel de rea ca monarhia
absolută”.
 Limitarea competenței și sferei de acțiuni a statului în privința securității și ordinii publice,
securitatea și dreptul cetățeanului, neimplicarea lui în treburile comunității publice, economice,
sociale și procesele religioase.
 Împărțirea puterii,
 Limitarea puterii majoritatiii asupra minorității, asigurarea autonomiei și libertății individuale și
colective. Minoritatea este obligată să se supună majorității doar în limitele unor situații, în rest
ea este complet liberă. Minoritatea are dreptul la opinie proprie care nu încurcă la luarea
deciziilor de către majoritate.
Acestea și alte trăsături a demcratiei liberale ne demonstrează că ea a făcut un pas în eliberarea
omului și recunoașterea drepturilor lui.
Dar în același timp acest model de democrație în variantă lui clasică este departe de democrația
ideală. Ca neajunsuri ale democrației clasice de obicei se evidențiază:

 Limitarea claselor sociale. Asemănător cu democrația antică, ea nu se bazează pe majoritatea

locuitorilor: proletari, alte pături sociale joase, femei€“ și de aceea nu este puterea poporului în
întregul sens a cuvântului.
 Formalitatea și ca urmare declarea democrației pentru săraci paturilor sociale neasigurate,
transformarea ei din puterea poporului în întrecerea sacilor cu bani. Nebazarea democrației pe
procesele economice și sociale duce la sporirea conflictelor sociale și nu satisface interesele
cetățenilor.
 Limitarea cetățenilor în participarea la viață politică a statului

Autocrația este un concept politic. Termenul provine din limba greacă: autos („auto”)

și kratos („guvern” sau „putere”). Autocrația desemnează sistemul de guvernare a cărui autoritate
revine unei singure persoane fără a avea limite: autocratul.

Termenul se aplică în special regimului autocratic al țarilor din Rusia, a căror putere nu a fost

condiționată teoretic de niciun organism intermediar, legi, tradiții sau obiceiuri și practici pe care ar fi
trebuit să le respecte.