Hotarâre nr. 1722/2022 din 11.05.

2022 pronunțată de Tribunalul Argeș

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. ####/2022

S-a luat în examinare pentru soluţionare apelul formulat de petentul ###### ###### CNP
############# domiciliat în Oraş Voluntari, #### ###### #####, Judeţul Ilfov cu
domiciliul procesual ales la av. ###### ##### cu sediul Bucureşti, str. Fintinica 9, ### ##,
### #, ####, ap. 45, sectorul 2 împotriva sentinţei civile nr. ####/13.12.2021 pronunţată
de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. ####/280/2021 intimat fiind INSPECTORATUL DE
POLITIE AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Piteşti, #### ##########
#####, Judeţul Argeş, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie PR VB PAGW
##########.05.2021.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio, conform art. 231 alin.4
C.pr.civ. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pentru apelantul-petent
###### ###### doamna avocat ###### #####, lipsă fiind intimatul INSPECTORATUL DE
POLITIE AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut
referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cererii şi stadiul soluţionării
acesteia precum faptul că, prin cererea de apel cu care a fost învestită instanţa (fila 4) s-a
solicitat judecata cauzei în lipsă respectiv că la fila 14 în dosar se află dovada achitării taxei
judiciare de timbru în sumă de 20 lei. Apărătorul apelantului-petent arată că nu are cereri
prealabile de formulat. Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanţa acordă cuvântul
pe probe. Apărătorul apelantului-petent a arătat că în cadrul probelor a solicitat proba cu
un martor, pe care a solicitat-o şi în cadrul dosarului de fond, însă a renunţat la această
probă când a venit înregistrarea.
Precizează că, în întâmpinare intimata menţionează şi recunoaşte la pag. 2 şi 3, că din
înregistrare nu reiese într-adevăr maşina petentului, că reiese marca autoturismului şi
culoarea, dar coroborat cu faptul că în perioada respectivă a circulat în zona respectivă se
constată şi sunt indicii suficiente. Arată că se impune audierea acestui martor, dacă instanţa
nu reţine proba cu înregistrarea video ca fiind concludentă şi utilă sau înlătură această
probă. Proba este concludentă şi utilă sub aspectul că fapta este nedovedită. Tribunalul va
respinge proba testimonială solicitată de apelantul-petent prin apărător, având în vedere
că există la dosar suportul magnetic cu înregistrarea video, apreciind ca nefiind utilă
audierea unui martor.
 Apărătorul apelantului-petent arată că nu mai are alte cereri de formulat, excepţii de
invocat sau probe de solicitat. Nemaifiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat sau
probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa constată
încheiată cercetarea procesului şi acordă cuvântul în dezbaterea apelului. Apărătorul
apelantului-petent solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi motivat, să fie
schimbată sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi în principal să fie anulat procesul-
verbal ca netemeinic şi nelegal, fără cheltuieli de judecată. Arată că prin întâmpinarea
formulată intimata recunoaşte faptul că din înregistrarea video, care ar trebui să fie proba
de bază în acest tip de dosare, nu reiese că petentul este cel care a săvârșit această faptă.
Mai mult decât atât, intimata spune că procesul-verbal de contravenție se bucură într-
adevăr de o prezumție relativă de adevăr, dar se interpretează greșit, întrucât prezumția
relativă de adevăr există atâta timp cât procesul verbal nu este contestat. La momentul la
care eventualul contravenientul contesta cele menționate în procesul verbal de constatare
a contravenției, acest proces verbal nu se mai bucură de prezumția relativă de adevăr și
agentul constatator este cel care trebuia să dovedească săvârșirea contravenției. În niciun
caz (așa cum susţine intimata), contravenientul să susțină că nu a săvârșit o faptă, cu atât
mai mult cu cât nesăvârșirea este un fapt negativ care nu se poate proba. Hotărârea
instanței de fond este netemeinică și nelegală plecând pe de o parte de la toate susținerile
apelantului cu referire la faptul că nu s-a dovedit că petentul a condus cu viteza respectivă,
în locul respectiv, în momentul respectiv, adică nu au fost evidențiate toate elementele
care ar trebui să existe fără putință de tăgadă pentru a se putea aplica o astfel de
sancțiune. Arată că suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile,
este totuși o sancţiune gravă, intimata trebuia să fie sigură că petentul este cel care în
momentul respectiv a circulat.
Menționează poate dacă petentul purta alt nume soluția instanței de fond ar fi fost alta.
Instanţa declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare asupra apelului formulat de
petentul ###### ###### împotriva sentinţei civile nr. ####/13.12.2021 pronunţată de
Judecătoria Piteşti în dosarul nr. ####/280/2021.

TRIBUNALUL Deliberând asupra prezentei cereri de apel, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.
####/280/2021, petentul ###### ######, a solicitat, în principal, anularea procesului-
verbal de contravenţie seria PAGW nr. ######## ##.05.2021 întocmit de agent constatator
####### ######## din cadrul Inspectoratului Judeţean de politie Argeş, iar în subsidiar,
înlăturarea măsurii reţinerii permisului pentru 90 de zile, cu menţinerea doar a măsurii
principale a amenzii. În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de
03.05.2021, în jurul orelor 07:43, s-a reţinut de către agentul constatator că ar fi condus
autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare IF 041410 de la Bucureşti către
Râmnicu Vâlcea, mai exact către Mănăstirea Frasinei, în localitate, cu depăşirea vitezei
legale. Petentul a învederat instanţei că în localitatea Valea Ursului a fost oprit de către un
echipaj de politie, împreună cu autoturismul care circula în faţa sa, iar agentul de poliţie i-a
comunicat că mergea cu aceeaşi viteza pe care o avea autoturismul din faţa sa şi că îi va
sancţiona contravenţional pe amândoi, ulterior comunicându-i că a condus cu 106 km/h şi
i se va suspenda exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe
o perioadă de 90 zile.
 A menţionat că înca de la comunicarea făcuta de către agentul constatator, înainte ca
acesta să înceapă completarea procesului-verbal a susţinut că este de acord cu încadrarea
juridica a faptei, întrucât nu a condus cu viteza comunicată de către agentul rutier, fapt ce
rezultă din următoarele împrejurări: în ziua de 03.05.2021, în jurul orei 07:43 a condus
autoturismul marca ######## cu numarul de înmatriculare IF 041410 pe E81, carosabilul
fiind uscat, iar vizibilitatea foarte bună, drumul era în aliniament, pe sectorul de drum pe
care se deplasa, circulandu-se cu viteze 70-90 km/h în interiorul localităţii, respectiv 90-110
km/ h în afara localităţii. Petentul consideră că procesul-verbal seria PAGW numărul
0384210 este nelegal şi netemeinic. În primul rând, petentul a susţinut că procesul-verbal
seria PAGW numărul 0384210 este nul de drept, deoarece a fost întocmit cu încălcarea art.
16 alin. 1 din O.G. 2/2001, în sensul că agentul constatator nu a consemnat drumul şi
localitatea unde a fost încheiat procesul verbal în mod corect, iar articolul 16 alin. 1 din
O.G. 2/2001 stabileşte că trebuie consemnat locul în care a fost încheiat, iar lipsa acestei
menţiuni face ca procesul verbal să fie nul de drept. A arătat că agentul constatator a
menţionat ca fiind DN7- Valea Ursului , dar de fapt este o eroare deoarece in localitatea
Valea Ursului -Argeş nu exista DN, ci Drum European 81 asa cum apare si pe indicator
conform foto anexata. Totodată, a arătat că agentul constatator nu indică în cuprinsul
procesului verbal locul săvârşirii contravenţiei, menţionând doar „ DN7 Km Unitatea
Militară", corect fiind DE 81, adică drum european, ,,km Unitatea Militară" neconstituind o
indicare exactă a locului săvârşirii eventualei contravenţii. Petentul a mai invocat nulitatea
procesului-verbal, motivat de faptul că agentul constatator a trecut la descrierea faptei că a
fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 106 km/h, dar nu a specificat viteza maxim
admisa pe sectorul de drum in cauza, care era Drum European și nicidecum Drum naţional,
nefiind menţionat exact localitatea sau kilometrul şi nici nu s-a arătat exact unde se află
instalat aparatul radar, dacă acesta era staţionar sau in mişcare.
A mai arătat că procesul-verbal seria PAGW numărul 0384210 este nul de drept deoarece a
fost întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001, în sensul că, în conformitate cu
articolul amintit mai sus, în procesul-verbal de contravenţie trebuie descrisă fapta cu
împrejurările care au servit la aprecierea gravitaţii faptei, dar agentul a scris doar că a
condus cu viteza de 106km/h, lăsând la aprecierea instanţei de judecata gravitatea faptei.
Petentul a mai susţinut că procesul-verbal seria PAGW numărul 0384210 este nul de drept,
deoarece a a fost întocmit cu încălcarea art. 16 alin 7 din O.G. 2/2001, în sensul că, în
conformitate cu articolul amintit mai sus, în momentul încheierii procesului - verbal de
contravenţie, agentul constatator era obligat să aducă la cunoștința contravenientului
dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, însă acestui nu i
s-a acordat această posibilitate legală, cele menţionate verbal de către petent nefiind
consemnate de către poliţist, care a consemnat fără acordul petentului următoarele: "nu
sunt de acord cu viteza". Petentul a mai arătat că a afirmat că în fata sa se afla un alt
autoturism şi că nu are indicator de limitare a vitezei, aflându-se pe Drum European unde
limita de viteza este de 100 km/h. Petentul a mai susţinut că procesul-verbal seria PAGW
numărul 0384210 este nul de drept, deoarece, conform NML 021-05, agentul constatator
nu a ţinut cont de marja de eroare pentru cinemometrele care funcţionează în regim
staţionar, cât şi în regim de deplasare în condiţii de trafic normale, temperatura, umiditatea
relativa, tensiunea electrica de alimentare, radiaţie electromagnetica, impulsuri de
interferenţa, descaracari electrostatice si vibraţii sinusoidale.
 De asemenea, un alt motiv de nulitate indicat de către petent este reprezentat de
împrejurarea că în faţa petentului se afla un alt autoturism al cărui număr nu l-a reţinut, iar
echipajul de poliţie a venit din sens opus înregistrând viteza ambelor autoturisme, iar NML
021-05 paragraful 3.5.1 spune în mod expres că înregistrările trebuie să cuprindă
obligatoriu data şi ora la care a fost efectuată măsurătoarea, valoarea vitezei măsurate şi
imaginea autovehiculului, din care sa poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al
autoturismului pe care îl conducea, ceea ce este imposibil deoarece pe filmare trebuie să
apară o singura maşină, nicidecum 2 autoturisme, unul în spatele altuia. Un alt motiv de
nelegalitate il constituie, conform susţinerilor petentului, faptul că ar fi condus din direcţia
opusă autospecialei de poliţie, ceea ce înseamnă ca oscilometrul care calculează diferenţa
dintre viteza maşinii politiei şi ceea ce înregistrează radarul este total eronat, deoarece
daca maşina politiei merge cu 50 km/h şi a petentului cu 60km/h, aparatul poate înregistra
ca acesta se deplasează cu 110km/h. Petentul a mai susţinut că procesul verbal de
contravenţie seria PAGW numărul 0384210 este nelegal deoarece nu respecta prevederile
art. 3.5.1. din Ordinul nr. 301/23.11.2005 al Biroului de Metrologie Legala publicat in M.OF.
1102/07.12.2005 privind aprobarea Normei de Metrologie Legala NML 021-05 "aparate
pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor-cinemometre", care stabilesc că
„înregistrările făcute cu cinemometre trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora
la care a fost efectuată măsurătoarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare al
autovehiculelor şi faptul că a fost efectuată autotestarea - conform art. 3.2.6., însă din
descrierea contravenţiei făcută de agentul constatator în procesul - verbal nu reiese daca
operaţiunea de autotestare a aparatului a fost făcuta sau nu.
Mai mult, a arătat că, din cuprinsul procesului-verbal nu reiese care a fost agentul care a
realizat înregistrarea video şi mai ales dacă acesta era atestat să desfăşoare la momentul
respectiv activităţi cu aparatul radar, fapt care încalcă, în opinia petentului, în mod flagrant
art. 4.2. din Ordinul nr.301/23.11.2005 al Biroului Roman de Metrologie Legala publicata in
M.OF. nr. 1102/07.12.2005 care prevede că măsurătorile şi înregistrările constituie probe
pentru aplicarea prevederilor legislative rutiere in vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de
către operatori calificaţi". În plus, în procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria
PAGW numărul 0384210 agentul de politie rutieră nu a menţionat dacaă aparatul radar
este omologat şi verificat metrologic. În dovedirea celor susţinute, a solicitat încuviinţarea
următoarelor probe: 1. inscrisuri; în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitat emiterea unei
adrese către IJP Argeş pentru a comunica următoarele documente: - graficul lunar de lucru
al aparatelor radar precum si repartizarea acestora pe arterele judeţului; - copia buletinului
posturilor din ziua respectiva si dovada ca autospeciala era repartizata sa acţioneze pe
tronsonul respectiv; - ce agenţi erau desemnaţi sa lucreze cu aparatul radar montat pe
autospeciala respectiva; - modalitatea de lucru a aparatului radar in momentul efectuării
înregistrării (staţionar sau in mişcare ); - foaia de parcurs a autospecialei pe care era montat
aparatul radar; - atestatul de verificare metrologica al aparatului radar; - atestatul de
verificare metrologica al camerei video; - atestatul operatorului radar şi modalitatea de
atestare (testul scris) a agentului care a realizat înregistrarea; - dovada că toate
componentele aparatului radar erau marcate şi sigilate în conformitate cu prevederile art.
4.3. din Ordinul 301/23.11.2005; - documentele care au stat la baza montării aparatului
radar pe autospecială; - cartea tehnică a aparatului radar; - registrul de evidenţă special
constituit al operatorului radar, precum şi dacă au mai fost constatate şi sancţionate alte
 cazuri în ziua respectivă; - metodologia privind modul de folosire si exploatare a
echipamentului de măsurare vitezei de deplasare a autovehiculelor; - dovada că
înregistrarea respecta norma de metrologie legala NML 021-05 din 23.11.2005; - dovada că
indicatorul de localitate este la loc vizibilă, iar condiţiile locale nu împiedica observarea din
timp a indicatorului de către conducătorii auto cărora li se adresează; - dovada că se afla
pe DN asa cum este descris de către agentul constatator in procesul-verbal; - omologarea
aparatului radar; - dovada că aparatul radar este amplasat pe maşina de politie prevăzuta
in buletinul de verificare; - dovada ca autotesatarea aparatului radar a fost făcuta in mod
obligatoriu fiecare punere in funcţiune; - dovada ca agentul de politie a ţinut cont de marja
de eroare la viteze mai mari de 100km/h conform NML 021-05; 2. proba cu înregistrări
video, respectiv înregistrarea video care a stat la baza procesului-verbal de contravenţie,
din care sa reiasă ca se afla în interiorul localităţii (nu planşe foto), înregistrarea video din
care să reiasă "T" pe autoturismul condus de către petent. În drept, plângerea a fost
întemeiată pe dispoziţiile art. 118 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor și ale art.
3.2.6, 3.5.1. , 4.1. , 4.2. ,4.3. din ordinul nr 301/23.11.2005 publicat în Monitorul Oficial nr
1102/07.12.2005 al biroului Roman de metrologie legala Privind aprobarea normei de
metrologie legala NML 021-05 "aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a
autovehiculelor (cinemometre)".
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii
contravenţionale ca neîntemeiată, având în vedere că procesul-verbal este legal încheiat, la
o analiză succintă observându-se că sunt respectate cerinţele imperative ale OG nr. 2/2001
(art.16,17,19) sancţionate cu nulitatea relativă, respectiv absolută și este temeinic, fapta
rezultând din aspectele reţinute în procesul-verbal de contravenţie. Astfel, a arătat că, în
data de 03.05.2021 lucrătorii Serviciului Rutier au constatat ca autoturismul cu nr. de
înmatriculare ÎF-041410, a depăşit limita maximă de viteză admisă pe acel sector de drum,
fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 106 km/h. În privinţa autoturismului condus
de către petent, se evidenţiază marca autoturismului, ######## şi culoarea acestuia, sens
în care, coroborat cu semnarea procesului-verbal de contravenţie care atestă cel puţin actul
circularii la data şi ora indicate în procesul-verbal, există probe pentru a se putea reţine
temeinicia abaterii reţinute în sarcina petentului. Arătă instanţei faptul că abaterea a fost
constatată cu aparatul radar tip Autovision, verificat metrologic, potrivit buletinului de
verificiare metrologică BBSC ########### din 01.04.2021, valabil până la data de
01.04.2022, montat pe auto MAi 40817.
Susține că aparatul radar a fost manevrat de un agent autorizat, dovada înţelegând să o
facă cu atestatul operatorului radar anexat. De asemenea, arătă instanţei că agentul de
poliţie a consemnat, în procesul-verbal, seria și numărul aparatului radar, astfel că instanţa
de judecată are posibilitatea reală de a verifica dacă aparatul folosit la constatarea
contravenţiei este unul şi acelaşi cu cinemometrul pentru care s-a depus la dosarul cauzei
buletinul de verificare metrologică. În consecinţă, apreciază că s-a făcut dovada că
respectiva contravenţie a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat
metrologic. Consideră că fapta petentului nu poate fi consecinţa unei neatenţii sau culpe
uşoare, ci a unei lipse vădite de interes faţă de siguranţa traficului, denotând o atitudine de
indiferenţă faţă de dispoziţiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce
un autoturism, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Mai mult, intimatul arată că acest gen
de fapte necesită o sancţionare adecvată, în vederea realizării scopului educativ şi preventiv
al sancţiunii contravenţionale, în condiţiile în care prezintă un grad de pericol social destul
de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave şi ireparabile, precum pierderea vieţii
participanţilor la trafic sau vătămarea integrităţii lor corporale.
Cu privire la suspendarea dreptului de a conduce, arătă că această măsură are un caracter
preventiv, întrucât priveşte protecţia interesului public faţă de, riscul potenţial pe care îl
reprezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulaţie
rutieră. De asemenea, măsura suspendării dreptului de a conduce este aplicată de către
poliţistul rutier, dar, în toate cazurile prevăzute de lege, este obligatorie, aceasta nefiind
lăsată Ia latitudinea agentului constatator ori a instanţei de judecată, considerente care
sunt cuprinse şi in „###### întâlnirii dintre membrii Comisiei sănătatea participanţilor la
traficul rutier, proprietatea publică şi privată şi mediul înconjurător. ", fiind reluate şi in
###### întâlnirii dintre membrii Comisiei „ Unificarea practicii judiciare" cu preşedinta
Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de la ÎCCJ, reprezentantul Secţiei Comerciale a
JCCJ, reprezentantul PICCJ şi preşedinţii secţiilor comerciale şi ai secţiilor de contencios,
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel având ca obiect unificarea practicii judiciare din
data de J0.04.2009.
A susţinut că măsura complementară nu poate fi înlăturată, întrucât sancţiunile
complementare au un rol preventiv şi privesc protecţia interesului public faţă de riscul
potenţial pe care îl prezintă un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutiera,
pentru ceilalţi participanţi la trafic (Michel Pewinski c Franţei). Totodată, invocă Decizia
#/2021 din care rezultă faptul că nu există posibilitatea legală de înlăturare a sancţiunii
complementare. În ceea ce priveşte probatoriul, învederează instanţei faptul că noile
reglementări procesual civile instituie reguli stricte de propunere a probatoriului, reguli a
căror nerespectare conduce la sancţiuni faţă de părţile în culpă, solicitând ca, în măsura în
care petentul va solicita ulterior probatorii cu nerespectarea textelor legale, instanţa să se
pronunţe cu privire la tardivitatea cererilor acestuia. De asemenea, în măsura în care ar fi
incidente prevederile art. 315 C.proc.civ. (persoanele care nu pot fi ascultate ca martori),
solicită să se reţină că se opune ascultării persoanelor indicate în acest text. Raportat la
criticile petentului, arătă următoarele: În privinţa marjei de eroare, invocă Decizia cu nr. 3
din 19.02.2018, prin care a fost admis recursul în interesul legii, statuându-se fară drept de
apel faptul că „erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice
aplicabile numai în procedura de atestare a unui cinemometru, respectiv doar la momentul
verificării şi omologării aparatului, astfel că instanţa nu poate reţine susţinerile petentului în
sensul că se impune aplicarea marjei de eroare pentru înregistrarea efectuată de aparatul
radar,având în vedere că aparatul radar este testat metrologic potrivit buletinului de
verificare metrologică depus la dosarul cauzei, iar ulterior efectuării acestei testări nu se
mai pune problema aplicării marjei de eroare, odată emis buletinul de verificare
metrologică, rezultând că funcţia de înregistrare, care se activează automat, este perfect
operaţională.
Mai arată că, dacă ar fi fost depistate defecte sau dereglări funcţionale, acestea ar fi fost
semnalate, iar funcţionarea cinemometrului blocată, lucru care nu s-a întâmplat, atâta timp
cât intimata a depus la dosar planşe foto/înregistrare video. Intimatul a mai menţionat
faptul că măsurările efectuate cu respectivul cinemometru (după verificarea metrologica a
acestuia), sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, nu se adaugă şi nu se scade nicio
 valoare, operatorul radar nefăcând altceva decât să constate valoarea măsurată. Cu privire
la obligaţia organului de poliţie de a prezenta conducătorului auto aparatul radar, arătă
faptul că nu există niciun text de lege care să reglementeze această obligaţie. În ceea ce
priveşte aspectul legat de locul săvârşirii abaterii, arătă faptul că menţiunile cuprinse în
procesul-verbal de contravenţie sunt unele îndestulătoare, fiind indicate menţiuni
suficiente, respective DN 7, localitatea Valea Ursului, km. Unitatea Militară, sens în care se
pot efectua verificări inclusiv către administratorul drumului. Intimatul învederează faptul
că legea obligă la păstrarea unei viteze maxime de 50 km/h în localitate, aceasta fiind
regula generala în materie, prin localitate înțelegându-se acel teritoriu aflat între
indicatorul care semnalizează intrarea şi indicatorul care semnalizează ieşirea. Localitatea
nu cuprinde doar „vatra satului" unde sunt construite locuinţele şi alte imobile, ci
dimpotrivă poate cuprinde şi zone fară construcţii. Aşadar, în condiţiile în care legea nu
distinge, menţinerea vitezei sub limita maxima de 50 km/h este obligatorie pe porţiunea de
drum dintre cele două indicatoare de intrare şi ieşire din localitate, nefiind relevant faptul
că înregistrarea video evidenţiază sau nu, imobile, indicarea acestei localităţi reprezintă un
element suficient pentru a se reţine faptul că au fost respectate dispoziţiile imperative
prevăzute de OG 2/2001, privind regimul contravenţiilor.
Arată că depune alăturat adresa SDN Piteşti vizând situaţia drumurilor, din care rezultă în
mod clar faptul că pe raza localităţii Valea Ursului se regăseşte drumul DN 7. Mai subliniază
faptul că agentul constatator a procedat la o cuprinzătoare descriere a faptei în sensul
indicării locului săvârşirii faptei, respectiv DN7-Valea Ursului, punct de reper în localitate-
Unitatea Militară, fiind vorba despre o abatere la regimul vitezei maxime admise pe un
anumit sector de drum, indicarea reperului constând în unitatea militară fiind unul suficient
pentru a se putea realiza verificări tu privire la viteza maximă admis, indiferent de
deschiderea la drum pe care ar avea-o această unitate. Cu privire la autotestarea efectuata
de către aparatul radar, potrivit art. 3.2. 6 din NML '021 -05, funcţia de autotestare este
activata automat la fiecare punere in funcţiune a aparatului, existând si posibilitatea de a fi
activata manual de către operator, ori de cate ori considera ca este necesar. In cazul
depistării unor defecte sau dereglări funcţionale, acestea vor fi semnalate iar funcţionarea
'cinemometrului va fi blocata.
Radarul se autotesteaza periodic in timpul utilizării si emite un ton audio daca funcţionează
corect. Daca o eroare este detectata, atunci pe afisajul aparatului va apărea mesajul ERR si
radarul se va opri automat, operatorul fiind astfel sigur ca echipamentul nu poate procesa
viteze daca o eroare este prezenta. Susţine că, în cauza de față, cinemometrul în cauza,
după efectuarea autotestarii nu a detectat nicio problemă, deoarece nu s-a blocat și a
inregistrat în totalitate contravenţia, filmarea fiind cursivă și fără întreruperi. Mai
învederează instanţei că, în situaţia în care agentul constatator ar fi privat contravenientul
de dreptul de a formula obiecţiuni, această împrejurare poate face, eventual, obiectul unei
analize sub aspectul unei nulităţi relative, însă se constată că, în mod evident,
contravenientului nu i s-a produs nicio vătămare în ceea ce priveşte posibilitatea de a-şi
formula şi susţine opiniile, întrucât legea îi recunoaşte dreptul la acces la instanţă, drept pe
care şi 1-a şi exercitat, având astfel posibilitatea să învedereze instanţei care sunt acele
obiecţiuni esenţiale pe care le-ar fi formulat la întocmirea procesului - verbal şi care ar
justifica, în opinia sa anularea actului administrativ, în acest sens fiind şi Decizia #CCJ nr.
22/2007.
 În plus, arată că dacă petentul nu ar fi fost de acord cu cele consemnate la rubrica alte
menţiuni, apreciind că nu acestea sunt aspectele pe care le-a învederat agentului
constatator, avea posibilitatea de a nu semna procesul-verbal de contravenţie, lucru care
nu s-a întâmplat, prin smenătură asumându-şi cele consmenat în cuprinsul acestuia. De
asemenea, consideră că este cel puţin îndoielnic ceea ce precizează petentul, anume că nu
ar fi învederat agentului constatator că nu este de acord cu viteza, din moment cel însuşi
invocă în cuprinsul plângerii contravenţionale, în pagina 1 paragraful 4 din Motive, faptul
că „ încă de la comunicarea făcută de către agentul constatator, înainte ca acesta să
înceapă completarea procesului-verbal am susţinut că nu sunt de acord cu încadrarea
juridică a faptei întrucât nu am condus cu viteza comunicata de către agentul rutier". Cu
privire la imposibilitatea de înregistrare şi de atribuire a vitezei în contextul în care filmarea
evidenţiază mai multe autoturisme în cadru, arătă că aceasta trebuie analizată în ansamblul
ei, coroborat cu caracteristicile aparatului radar, sens în care se ajunge la concluzia fără
drept de apel a faptului că nu există un dubiu cu privire la atribuirea vitezei, simplul fapt că
în cadru ar apărea şi alte autoturisme, nu este de natură a atrage o imposibilitate de
constatare şi de sancţionare.
În ceea ce priveşte atestatul operatorului radar, arătă în primul rand faptul că acest înscris
nu mai este cerut, potrivit noilor modificări, respectiv Ordinul nr. 187/14.07.2009 privind
modificarea și completarea Normele de Metrologie legală NML 021-05 ”Aparate pentru
măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul
directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, care, la art. 28
prevede ca „Punctul 4 se abrogă(din norme)", in sensul ca nu mai exista obligativitatea de a
face dovada acestui înscris, însă depune alăturat acest atestat. De asemenea, mai arată că
agentul de poliţie a consemnat, în procesul-verbal, seria şi numărul aparatului radar, astfel
că instanţa de judecată are posibilitatea reală de a verifica dacă aparatul folosit la
constatarea contravenţiei este unul şi acelaşi cu cinemometrul pentru care s-a depus la
dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică. În consecinţă, intimatul apreciază că s-a
făcut dovada că respectiva contravenţie a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat şi
verificat metrologic.
Cu privire la înscrisurile solicitate în probaţiune, arată că este de la sine înţeles că multe
dintre acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, instituţia intimată depunând toate
înscrisurile pe care relevante pentru soluţionarea cauzei. În cauză, au fost administrate
proba cu înscrisuri și proba cu mijloace materiale de probă contând în înregistrări video și
fotografii. Prin sentinţa civilă nr. ######### Judecătoria Piteşti a respins plângerea
contravenţională formulată de petentul ###### ######, în contradictoriu cu intimatul IPJ
Argeş, ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PAGW, nr. 0384210,
întocmit de către intimat la data de 03.05.2021, (fila 9), petentul a fost sancţionat
contravenţional, în temeiul art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă în
sumă de 1305 lei şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. În
cuprinsul procesului-verbal atacat, s-a reţinut că, la data de 03.05.2021, pe DN 7, la km
”Unitatea Militară”, a condus autoturismul Mercesdes cu nr. de înmatriculare IF041410, cu
viteza de 106 km/h, în localitate, viteză înregistrată cu aparatul radar ##### ### ###,
montat pe autospeciala MAI 40817.
Procesul-vebal a fost încheiat în localitatea Valea Ursului, #### #####. Procesul-verbal a
 fost întocmit în prezenţa contravenientului care a semnat procesul-verbal, cu următoarele
obiecțiuni: ”nu sunt de acord cu viteza”. În drept, fiind învestită cu soluționarea plângerii
contravenționale și constatând că aceasta este formulată în termenul legal, instanţa,
potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, a verificat legalitatea şi temeinicia procesului-
verbal de constatare a contravenţiei, prin raportare la probele administrate în cauză. Sub
aspectul legalității, instanţa a apreciat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu
respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, în ceea ce privește forma
procesului-verbal de contravenție, instanţa constată că acesta conţine toate menţiunile
prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute în cuprinsul art. 17 alin. (1) teza finală din O.G
nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi
prenumele contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, precum și
semnătura olografă a agentului constatator.
Instanța a constatat că este neîntemeiat motivul de nulitate invocat de petent, constând în
neindicarea locului în care a fost comisă fapta și a locului în care s-a încheiat procesul-
verbal. Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere considerentele Deciziei nr. ## din
2018, pronunţată de I.C.C.J. în Recurs în Interesul Legii, potrivit cărora ”nelegalitatea ce
afectează procesul-verbal de contravenţie, prin descrierea insuficientă a faptei, nu este,
aşadar, intrinsecă, adică nu duce în orice situaţie la anularea actului respectiv — aceasta se
va întâmpla numai dacă vătămarea produsă este de natură să împiedice identificarea faptei
săvârşite, încadrarea în drept, sancţiunea aplicabilă — cu consecinţa imposibilităţii
efectuării apărărilor în cadrul procesului judiciar” (par. 43 din decizia menţionată). În cauza
dedusă judecăţii, s-a reţinut că, în cuprinsul procesului-verbal locul în care a fost
înregistrată viteza cu care petentul circula a fost indicat cu exactitate, respectiv DN 7,
localitatea Valea Ursului, km Unitatea Militară, astfel că în raport de această descriere
petentul are posibilitatea să își formuleze apărările, întrucât, deși nu a fost indicat km, ci
faptul că viteza a fost înregistrată în dreptul Unității Militare, se poate verifica dacă
Unitatea Militară este situată în interiorul localităţii, la fel cum s-ar fi putut verifica și dacă
un anumit km al unui anumit drum se află în interiorul localităţii. Ca atare, s-a reținut că
agentul constator a indicat şi descris în mod corespunzător fapta reţinută în sarcina sa,
astfel cum s-a arătat anterior la secţiunea în fapt, descriere de natură să permită petentului
să înţeleagă care este contravenţia reţinută în sarcina sa, încadrarea în drept, sancţiunea
aplicabilă şi să permită formularea de către acesta a apărărilor în faţa instanţei. În plus, fiind
vorba despre un caz de nulitate relativă prev. de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, una dintre
condiţii este dovedirea prejudiciului suferit, iar instanţa constată că petentul nu a dovedit
nicio vătămare, ci s-a rezumat la a invoca că procesul verbal este nul din cauza acestei
pretinse omisiuni.
Cu privire la locul în care a fost întocmit procesul-verbal, instanța a constatat că și acesta a
fost indicat, respectiv ”loc. Valea Ursului, #### #####”, susţinerile petentul fiind
neîntemeiate. În ceea ce priveşte motivul de nulitate constând în neconsemnarea
obiecțiunilor formulate de petent, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiat. Astfel,
potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 22/2007 privind examinarea recursului
în interesul legii referitor la consecinţele nerespectării cerinţelor înscrise în art. 16 al. (7) din
OG nr. 2/2001, nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea relativă a procesului-verbal
de constatare a contravenţiei care nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o
vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. În cauză, se constată faptul
 petentul nu a invocat și nici nu a probat că i s-a produs vreo vătămare prin necosemnarea
obiecțiunilor formulate, ci doar a invocat că procesul-verbal este nul din acest motiv. Pe de
altă parte, se constată că, prin plângerea formulată, însăşi petentul a susţinut că ”încă de la
comunicarea făcută de agentul constator, înainte ca acesta să înceapă completarea
procesului-verbal a susţinut că nu este de acord cu îndrarea juridică a faptei, întrucât nu
este de acord cu viteza comunicată de către agentul rutier”, iar în dreptul rubricii privind
obiecțiunile formulate, s-au consemnat următoarele: ”nu sunt de acord cu viteza”, motiv
pentru care instanța nu poate reţine susţinerile petentului conform cărora aceste obiecțiuni
nu au fost formulate.
Mai mult decât atât, se reţine că petentul a avut posibilitatea formulării obiecțiunilor în fața
instanţei, astfel că nu este incidentă sancţiunea nulităţii relative. Cu privire la indicarea
locului în care se afla instalat aparatul radar sau a împrejurării că acesta se afla în mişcare,
instanța reţine că nicio dispoziţie legală nu impune efectuarea acestor menţiuni, motiv
pentru care și această susţinere a petentului va fi înlăturată. În ceea ce priveşte neindicarea
împrejurărilor care au servit la aprecierea gravității faptei, instanţa constată că nu au fost
încălcate prevederile art.16 alin.1 din OG 2/2001 privind descrierea faptei, în procesul-
verbal fiind menţionate suficiente împrejurări pentru ca instanţa să poată verifica întrunirea
elementelor constitutive ale contravenţie pentru care s-a dispus sancţionarea
contravenientului și să poată analiza dacă sancțiunea a fost corect individualizată. În plus,
instanța mai reține că, fiind vorba despre un caz de nulitate relativă, petentul avea obligaţia
de a dovedi vătămarea produsă prin neindicarea acestor mențiuni, însă acesta s-a rezumat
la a invoca că procesul verbal este nul din cauza acestei pretinse omisiuni. Cu privire la
condițiile de fond ale procesului-verbal, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a
faptei, astfel cum aceasta a fost reținută de agentul constatator. În ceea ce privește fapta
reținută în sarcina petentului, instanța reține că dispoziţiile art. 121 alin. (1) din
Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 prevăd obligația conducătorului de vehicul
de a respecta viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria
din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Potrivit art. 102 alin. (3) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu
amenda prev. în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a
suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către
conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
lit. e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum
respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit
legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Instanța constată că agentul
constatator a indicat în mod corect temeiurile de drept atunci când a precizat textele de
lege care prevăd drept contravenție faptele reținute în sarcina petentului, respectând astfel
principiul legalității care trebuie să guverneze încheierea oricărui act de autoritate. Sub
aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 84 din 7
februarie 2012, s-a arătat că aplicarea sancțiunilor contravenționale de către polițistul rutier
contravențiilor constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate
metrologic dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, astfel cum a
fost reglementată de legiuitor, iar măsurile dispuse în condițiile art. 109 alin. (1) și  (2) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt supuse controlului instanțelor
judecătorești cărora le revine obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și
 aflării adevărului și de a examina probele care stau la baza aplicării sancțiunii
contravenționale, obținute cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate
metrologic. Spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul constatator pe baza
constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi veridicitate,
procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de această
prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care are
obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate
înscrisurile întocmite în baza lor, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
considerentele Deciziei nr. #/2017 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul
#####-#######, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
Prin urmare, în cazul faptelor contravenţionale stabilite cu ajutorul mijloacelor tehnice
omologate şi verificate metrologic, sarcina probei temeiniciei procesului-verbal de
contravenţie este pusă în sarcina organului din care face parte agentul constatator, care
trebuie să dovedească împrejurarea că situaţia de fapt consemnată în cuprinsul acestuia
corespunde adevărului, în lipsa acestor probe nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie
a contravenientului. În cauză, instanţa reţine că această probă a fost făcută de către intimat
prin depunerea la dosarul cauzei a înregistrării video (f. 37). Totodată, instanţa reţine că
potrivit buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-3854 din data 01.04.2021 (f.
30), cu valabilitate 1 an, cinemometru de control rutier tip Autovision, montat pe
autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI 40817 cu care a fost înregistrată viteza a fost
verificat metrologic la data de 01.04.2021, fiind declarat admis, îndeplinind astfel cerințele
metrologice și tehnice prevăzute de punctul 3 din Norma de Metrologie Legală 021–05. Cu
privire la eroarea tolerată pentru măsurarea vitezei, instanţa arată că în general eroarea
tolerată este o marjă în care se permite variaţia rezultatelor măsurătorilor, legiuitorul
considerând că un dispozitiv care se încadrează în aceste limite este suficient de exact
pentru a fi folosit în scopul pentru care este destinat, cerinţele referitoare la eroarea
maximă tolerată pentru cinemometrele care efectuează măsurări în regim de deplasare,
despre care se vorbeşte la pct. 3.1.1.b din NML 021-05, fiind aplicabile numai la încercarea
pentru obţinerea aprobării de model şi la verificarea metrologică a unui aparat, nu la
utilizarea lui. Astfel, prin Decizia nr. #/2018, Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii
formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi a stabilit că:”În interpretarea şi
aplicarea dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate
pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin
Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23
noiembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, erorile maxime tolerate pentru
măsurarea vitezei sunt cerinţe metrologice aplicabile numai în procedura de atestare a
unui cinemometru de către entităţile prevăzute la art. 4 din ordinul susmenţionat, respectiv
doar la momentul verificării şi omologării aparatului, iar nu și la momentul înregistrării
vitezei. Deci, ca urmare a îndeplinirii de către un cinemometru a cerinţelor legale şi tehnice
aplicabile la momentul verificării metrologice se emite buletinul de verificare, document
care atestă calitatea de mijloc de măsurare legal.
De aceea, asupra măsurărilor efectuate cu cinemometrul nu se poate interveni, nu se scade
şi nu se adaugă nicio eroare, ci valoare indicată se ia ca atare. Din acest motiv, având în
vedere şi prevederile OUG nr. 195/2002, viteza în funcţie de care se aplică sancţiunea
contravenţională este cea constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi
 verificate metrologic, prezumându-se că aceasta reprezintă viteza reală. În concluzie, dat
fiind că aparatul că aparatul radar este verificat metrologic, dar şi omologat cum rezultă
din acelaşi document, instanţa urmează a reţine că viteza indicată şi înregistrată de acesta
a fost aceiaşi cu viteza de deplasare a autovehiculului, respectiv 106 km/h. Cu privire la
înregistrarea video realizată de cinemometru, instanța reține că aceasta îndeplineşte toate
cerinţele  tehnice funcţionale specifice funcţiei de înregistrare impuse de art. 3.5.1. din
Norma de metrologie legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005 astfel cum a fost
modificată prin Ordinul nr. 187/2009 cuprinzând: data şi ora la care a fost efectuată
măsurarea, valoarea vitezei măsurate, precum şi imaginea autovehicului, din care să poată
fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al maşinii, susținerile petentului sub acest
aspect fiind neîntemeiate. Instanța a reținut, pe de o parte, faptul că înregistrarea video
cuprinde imaginea autovehiculului pe care petentul îl conducea, iar, pe de altă parte,
împrejurarea că acesta a susținut doar că în înregistrarea video nu este vizibil numărul de
înmatriculare, însă nu a contestat că ar fi condus autoturismul marca ######## cu nr. de
înmatriculare IF011410 la data, ora și locul reținute în procesul-verbal, aspect constatat atât
prin înregistrarea video, cât și personal de către agenții de poliție care au efectuat
înregistrarea și care au procedat de îndată la oprirea conducătorului autovehiculului
anterior menționat și identificarea acestuia în persoana petentului, întocmind procesul-
verbal în prezența sa. Ca atare, se reține că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată,
înregistrarea video constituind dovada săvârșirii faptei de către petent. Astfel, din
înregistrarea video depusă la dosar reiese că la data de 03.05.2021, ora 07:43:55,
autoturismul condus de către petent, a condus în localitate cu viteza de 106 km/h. Instanța
a constatat că, deși în înregistrarea video reiese că a fost măsurată și viteza de 97 km/h cu
care circula autoturismul care rula în fața petentului (cu nr. de înmatriculare #########),
din aceeași înregistrare reiese în mod clar că petentul rula cu viteza mai mare, având în
acesta se afla inițial la o distanță mare față de autoturismul cu nr. de înmatriculare
#########, iar în câteva secunde a ajuns chiar în spatele acestuia, lucru care nu ar fi fost,
în mod evident, posibil, dacă petentul ar fi circulat cu viteza de 97km/h, iar autoturismul
din fața sa cu viteza de 106 km/h.
În ceea ce priveşte ordinul de serviciu solicitat a fi depus la dosar, instanţa a reţinut
dispoziţiile art. 28, al. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si funcţionarea politiei
romane, potrivit cu care„ în îndeplinirea activităţilor specifice, poliţistul are competenta
teritoriala corespunzătoare unităţii de politie din care face parte. Aşadar, poliţiştii nu-și
îndeplinesc atribuţiunile de serviciu în baza vreunui ordin de serviciu, ci în baza funcţiilor
pe care le deţin în unităţile în care sunt încadraţi, având competența teritorială a unităţilor
respective, iar amplasarea autoturismelor de serviciu pe drumurile publice de pe raza de
competență este la aprecierea poliţiştilor în funcţie de zonele în care există date sau indicii
că se pot săvârşi fapte de natura contravenţională. În plus, potrivit art. 44 alin. 1 si 2 din
Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, „serviciul poliţienesc are caracter
permanent și obligatoriu", iar „poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru
stabilit, precum și în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea
atribuţiunilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii." Prin urmare,
conform aceste prevederi legale, poliţistul, în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu, nu este
legat de vreo dovada din care sa rezulte că este in serviciu la data și ora constatării unei
contravenţii. Referitor la autotestarea aparatului radar, instanța a constatat că susţinerile
 petentului sunt neîntemeiate, dat fiind faptul că aparatul radar desfăşoară funcţia de
autotestare anterior trecerii în regim de măsurare a vitezei. Astfel, potrivit art. 3.2.6 din
Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a
autovehiculelor (cinemometre)" din 23.11.2005, cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o
funcţie de autotestare, care să poată pune în evidenţă orice defect sau dereglare
funcţională, ce pot avea influenţă asupra exactităţii de măsurare.
Această funcţie trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcţiune a
cinemometrului, având şi posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte
ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcţionale, acestea
vor fi semnalate iar funcţionarea cinemometrului va fi blocată. Ca atare, instanța a reţinut
că această autotestare a avut loc din moment ce aparatul radar a efectuat o măsurare, iar
funcţionarea cinemometrului nu a fost blocată. În ceea ce priveşte atestatul operatorului
radar, instanța a reţinut că obţinerea atestatului nu mai este necesară, având în vedere că,
potrivit Ordinului nr. 187/14.07.2009 privind modificarea și completarea Normei de
Metrologie legală NML 021-05 ”Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a
autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului
Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, punctul 4 care instituia obligativitatea obţinerii
acestui înscris a fost abrogat. Referitor la forma şi conţinutul procesului-verbal, instanţa a
constatat că acesta a fost întocmit potrivit modelului prevăzut în Anexa 1A la Regulamentul
de aplicare a OUG nr. 195/2002.
Deşi art. 181 alin. (1) din Regulament prevede că atunci când fapta a fost constatată cu
ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic,
poliţistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit modelului
prevăzut în Anexa nr. 1D, instanţa reţine că menţiunile referitoare la indicarea mijlocului
tehnic au fost făcute în mod corespunzător în cuprinsul procesului-verbal prin identificarea
cinemometrului (marca Autovision, montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare
MAI40817), dovada că acest aparat este omologat și verificat metrologic fiind făcută prin
depunerea la dosarul cauzei a buletinului de verificare metrologică nr. BBSC-02.01-3854
din data 01.04.2021 (f. 30), lipsa indicării acestor menţiuni în cuprinsul procesului-verbal
neaducând petentului nicio vătămare. Cu privire la susținerea petentului conform căreia
viteza a fost înregistrată pe un Drum European, instanța a reținut că, DN 7 într-adevăr este
în același timp și Drum European 81, însă regimul de viteză aplicabil pe sectorul pe drum
pe care a fost constată fapta este cel prevăzut de art. 49 alin. (1) din OUG nr. 195/2002,
potrivit căruia limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, având în vedere că
Unitatea Militară de pe DN7 este situată în localitatea Valea Ursului, astfel cum reiese din
adresa emisă de C.N.A.I.R., S.D.N. Pitești (f. 53). Având în vedere că la intrarea în localitate
există indicator de intrare în localitate, astfel cum rezultă din aceeași adresă, petentul avea
obligația de a circula cu viteza admisă în localitate. Ca atare, instanţa a constatat că a fost
sesizată cu o plângere contravențională în susținerea căreia petentul nu a propus nicio
probă care să facă dovada contrară celor reţinute în procesul-verbal, motiv pentru care nu
poate admite plângerea în condițiile în care există probe ale dosarului (procesul-verbal,
planşele foto şi înregistrarea video) care atestă săvârşirea faptei contravenţionale. În ceea
ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii, instanţa a reţinut că sancţiunea amenzii în
cuantum de 1305 lei, aplicată pentru nerespectarea obligaţiei de nu depăşi viteza legală
respectă dispoziţiile legale, respectiv art. 102 alin. (3) din OG nr. 195/2002, conform căruia
 se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii
complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90
de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori
tramvai lit. e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de
drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată,
potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, iar potrivit art. 98. alin.
(4) din OUG nr. 195/2002, (4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele: d) clasa a IV-a - de la 9
la 20 puncte-amendă. Faţă de dispoziţiile legale menţionate, instanţa constată că
sancţiunea amenzii (9 pct. amendă 145 lei = 1305 lei), aplicată pentru nerespectarea
obligaţiei de nu depăşi viteza legală, se încadrează în limitele legale. Instanţa constată că
aceasta este proporţională cu gravitatea faptei, reprezentând amenda minimă prevăzută de
lege şi nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment. Cu privire la sancţiunea
complementară a suspendării dreptului de a conduce, instanţa a avut în vedere că potrivit
art. 111 alin. 1 lit. c OUG 195/2002, „Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a
acestuia s-a reţinut în următoarele cazuri: la săvârşirea uneia dintre contravenţiile
prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi în situaţia prevăzută la art.
115 alin. (1)”.
Petentul a fost sancţionat pentru fapta prevăzută la art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002,
iar potrivit acestuia (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în
clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării
dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Având în vedere aceste dispoziţii
legale, instanţa a reţinut că sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere
pentru săvârşirea faptei pentru care petentul a fost sancţionat este obligatorie potrivit legii,
agentul constatator având obligaţia de a o aplica pe lângă sancţiunea principală, nefiind
lăsată la latitudinea sa reindividualizarea. În plus, dat fiind caracterul obligatoriu al
sancţiunii, nici instanţa nu are posibilitatea de a înlătura sancţiunea complementară a
suspendării dreptului de a conduce în cazul în care ar aprecia că aceasta este o măsură
disproporţionată prin raportare la pericolul social al faptei săvârşite. De altfel, prin Decizia
nr. #/2021, pronunţată în recurs în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că, „în interpretarea
dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin.
(3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu
prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită
cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de
contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a
exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai,
nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare”.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a respins plângerea formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile de mai sus a declarat apel petentul ###### ######, criticând-o
pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, a susţinut că cel mai
important aspect, pe care instanţa fondului l-a tratat cu uşurinţă, este acela că din
înregistrarea video nu rezultă care este autoturismul pe care l-a condus. Nu există nicio
înregistrare, nici măcar o imagine în care sa poată fi identificat, fără echivoc, numărul său
 de maşină. Printr-o altă critică, a arătat că procesul-verbal este nul de drept, deoarece a
fost întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 aprobata prin Legea ######## ,
în sensul ca, in conformitate cu articolul amintit mai sus, in procesul-verbal de contravenţie
trebuie arătat locul exact al încheierii procesului verbal. Astfel, agentul constatator nu a
consemnat drumul si localitatea unde a fost încheiat procesul verbal in mod corect, iar
articolul 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 prevede ca trebuie în mod obligatoriu consemnat locul
in care a fost încheiat, ceea ce face ca procesul verbal sa fie nul de drept, deoarece agentul
constatator a menţionat ca fiind DN7- Valea Ursului, dar de fapt este o eroare deoarece in
localitatea Valea Ursului -Argeş nu exista DN ci este Drum European 81, asa cum apare si
pe indicator conform foto anexată. În consecinţă, a solicitat admiterea apelului şi
schimbarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii plângerii şi anulării procesului-verbal
sancţionator, iar în subsidiar a solicitat înlăturarea sancţiunii complementare a suspendării
dreptului de a conduce.
În drept, a invocat prevederile art. 466 şi urm. C. proc. civ., O.U.G. 2/2001. Prin întâmpinarea
formulată, intimatul a invocat excepţia tardivităţii apelului, iar în subsidiar a solicitat
respingerea acestuia, ca nefondat.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările
dosarului, precum şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze,
tribunalul constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în
continuare:
Prioritar, tribunalul reţine că CEDO a arătat în jurisprudenţa sa (cauza ###### c. României,
pct. 60, cauza ######## ######## c. României) că dreptul unei persoane de a fi
prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este
absolut, iar prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu
sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza ####### şi
alţii c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun
aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-
verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările
legislaţiei, care intră în competenţa poliţiei), în măsura în care statul respectă limite
rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la
apărare. Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri
care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumţia că acestea îşi desfăşoară
activitatea cu încălcarea legii), această prezumţie relativă dă posibilitatea instanţei să
administreze probe pe baza cărora să stabilească o situaţie de fapt care poate să confirme,
sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reţinută de agentul constatator (cauza ######
împotriva Romaniei). Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator,
inserate în procesul-verbal, pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă
admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumţii, chiar de ordin judiciar, dacă
aceste prezumţii se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza #### ### c. României -
prezumţiile de drept nu sunt interzise de Convenţie, sarcina instanţelor interne fiind de a
asigura o proporţionalitate între acestea şi prezumţia de nevinovăţie), iar cel care pretinde
că situaţia de fapt reţinută în actul constatator nu corespunde realităţii, trebuie să
dovedească aceasta.
A conferi forţă probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumţiei de nevinovăţie,
ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăţiei, în sensul art. 6 din CEDO,
realizându-se astfel şi un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea
măsurilor privind constatarea contravenţiilor şi interesul particular al persoanei sancţionate.
Totuşi, prin Decizia nr. # din 30 ianuarie 2017 a ICCJ referitoare la interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, art. 180 şi 181
din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial Nr. 168 din 8 martie 2017, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie a precizat că spre deosebire de procesul-verbal întocmit de agentul
constatator pe baza constatărilor personale, care se bucură de prezumţia de autenticitate şi
veridicitate, procesul-verbal întocmit cu ajutorul unui probatoriu tehnic nu beneficiază de
această prezumţie, sarcina probei revenind în totalitate emitentului procesului-verbal, care
are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei de control contravenţional înregistrările şi toate
înscrisurile întocmite în baza lor.( paragraf 67 ). În cauză tribunalul apreciază, contrar celor
reţinute de prima instanţă, că intimatul nu a probat săvârşirea faptei de către apelantul-
petent.
Astfel, observând planşele foto de la dosar (filele 33-36 dos. jud.) tribunalul constată că nu
se poate distinge numărul de înmatriculare al autoturismului surprins de agentul
constatator. Pe de altă parte, şi înregistrarea video depusă la dosar este extrem de neclară,
putându-se observa mai multe maşini care se deplasează în aceeaşi direcţie, unele după
altele, ale căror numere de înmatriculare nu se pot distinge. În atare condiţii, tribunalul
conchide că există un dubiu cu privire la numărul de înmatriculare al autoturismului avut în
vedere de agentul constatator, dubiu care îi profită apelantului-petent, conform
principiului in dubio pro reo. Ca atare, în temeiul art. 480 C. proc. civ. va admite apelul şi va
schimba sentinţa, în sensul că va admite plângerea şi va anula procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul formulat de petentul ###### ######, cu domiciliul în Oraş Voluntari, ####
###### ### ##, Judeţul Ilfov, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat „#####
######”, în Bucureşti, str. Fintinica 9, ### ##, ### #, ### #, ### ##, sector 2, împotriva
sentinţei civile nr. ####/13.12.2021 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.
####/280/2021, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ, cu sediul
în Mun. Piteşti, #### ########## ### ##, Judeţul Argeş. Schimbă sentinţa, în sensul că
admite plângerea şi anulează procesul-verbal contestat. Definitivă.