Cristea Gabriela – CON2001G

Caracterizarea personajului principal din „Amintiri de copilărie” de I.Creangă

Opera „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă (1839-1889) ilustrează evocarea vieții
satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și anume satul Humulești, cu
oamenii lui, „gospodari tot unul și altul”. Întâmplările și evenimentele nu sunt relatate într-o
ordine cronologică, ci sunt selectate acele fapte ce devin momente de referință în conturarea
eroului, a „copilăriei copilului universal” (G. Călinescu).
Nică a lui Ștefan a Petrii este personajul principal și autobiografic al romanului și
totodată personajul-narator care povestește evenimentele și întâmplările cu caracter autobiografic
într-o cronologie selectivă. Protagonistul este un personaj realist, tipic pentru categoria copiilor
ce au trăit fericiți perioada de început a vieții, de aceea Nică este considerat simbolul copilului
universal, din orice epocă sau din orice loc al lumii: „Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa
cred că au fost toți copiii, de când îi lumea asta și pământul, măcar să zică cine ce-a zice”.
Trăsăturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile și atitudinea personajului, care
parcurge evolutiv etapele de la copilărie la adolescență.
„Amintirile” eroului încep prin impresia puternică pe care o are asupra copilului școala
din Humulești. Nică, asemenea celorlalți școlari, este atras de tot felul de năzbâtii și de
năzdrăvănii și nu se arată interesat de învățătură. Băiatului începuse să-i fie dragă Smărăndița
popii și, ca să fie admirat de ea, el devine silitor și progresează vizibil la învățătură. Nică trece
prin momente de nefericire, deoarece este silit să părăsească meleagurile natale pentru a continua
școala. Acum suferă copilul prima ruptură de vatra satului și trăiește acut sentimentul
înstrăinării.
„Vârsta de aur” a vieții este lipsită de griji și plină de bucurii, iar Nică știe să profite cu
toată ființa de farmecul copilăriei: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură e
veselă și nevinovată”. Edificatoare pentru starea de fericire a lui Nică pus pe șotii și năzdrăvănii
este partea a doua: „[...] Și eu eram vesel ca vremea cea bună și șturlubatic și copilăros ca vântul
în turbarea sa”. Prin autocaracterizare, personajul evidențiază starea sa de fericire a vârstei fără
griji și fără necazuri, când interesul copilului se îndrepta numai către petrecerea cât mai plăcută a
timpului.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirectă a personajului
realistic, ca tip reprezentativ pentru copilul fericit.
Din aceste episoade narative din partea a doua reies, în mod indirect, firea neastâmpărată
a lui Nică, voiciunea și istețimea sa, aceste întâmplări devenind adevărate repere ale unei
copilării minunate.
Într-o zi de vară, lui Nică i se făcu poftă de cireșe și, pentru că obișnuia să-și facă toate
plăcerile, se hotărăște să se ducă la fratele tatălui, care avea un „cireș văratic”. Isteț și bun
cunoscător al firii umane, Nică se strecoară pe furiș „în cireșul femeii”. Sprinten, Nică sare peste
gard, se duce acasă și, tăinuind pozna față de mama sa, se arată „foarte cuminte în ziua aceea...”.
Finalul părții a doua este memorabil prin celebra autocaracterizare plină de ironie: „Ia,
am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici
frumos până la 20 de ani, nici cu minte până la 30 și nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar și
sărac, ca în anul acesta, ca în anul trecut și ca de când sunt, niciodată n-am fost.”
 Cristea Gabriela – CON2001G

Părăsirea satului constituie dezrădăcinarea definitivă a lui Nică din universul

Humuleștilor, ieșirea din tărâmul miraculos alcopilăriei și înstrăinarea eroului. Își ia rămas bun
cu durere în suflet și cu ochii încercați în lacrimi.
Finalul „Amintirilor” exprimă filozofia relativității timpului ce se scurge ireversibil,
lăsând în urmă o viață bogată în trăiri și sentimente pure, înrădăcinate pentru totdeauna în
sufletul naratorului-personaj.
Trăsăturile copilului sunt ilustrate direct de narator, cu jovialitate, cu umor, cu
autoironie, reieșind chiar din propriile mărturisiri autobiografice: „prizărit, rușinos și fricos și de
umbra mea”, „vesel ca vremea cea bună și știurlubatic și copilăros ca vântul în turbarea sa”,
„slăvit de leneș” ori caracterizări făcute de către alte personaje: „o tigoare de băiet, cobăit și
leneș, de n-are pereche”, spunea Ștefan a Petrii.
Prin caracterizare indirectă se sugerează și alte trăsături ce sunt ilustrate de întâmplările
hazlii și de situațiile prin care trece: la cireșe, pupăza din tei, la scăldat, năzbâtiile făcute în
școală, în care tentativele lui Nică eșuează, întrucât eroul învață din fiecare precepte morale
necesare formării sale ca om cinstit, iubitor de adevăr, corect.
În concluzie, pot spune că Nică reprezintă copilul fericit ce a știut cum să-și trăiască
copilăria, creându-și amintiri și învățând cum să fii un om corect. El ar trebui să fie exemplu
pentru fiecare, mai ales în zilele de astăzi, deoarece am uitat să mai fim copii, să ne trăim
copilăria frumos, să facem năzbâtii și să ne formăm personalitatea. Nică ne arată și că este greu
să-ți părăsești satul, familia, dar este necesar să ieși din zona de confort pentru a te dezvolta pe
plan personal și profesional. Nică va rămâne mereu în inimile și amintirea noastră ca o versiune a
copilului din noi, cel fără telefoane și orice fel de tehnologie din zilele acestea.