Enumeraţia

Enumerația este figura de stil care constă în înșiruirea unor termeni, argumente, aspecte, fapte,
privitoare la aceeași temă, care duce la amplificarea ideii exprimate.
„Iată-mă condamnat pentru neștiință, pentru plictiseală, pentru neliniște, pentru nemișcare.”
                       (Nichita Stănescu, A cincea elegie)
Folosirea sugestivă a unui sunet, a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte pentru a impune
atenției o imagine semnificativă, o idee, un sentiment, o acțiune sau un obiect se
numește repetiție.
„…Singur, singur, singur Într-un han, departe Doarme și hangiul, Străzile-s deșarte. Singur,
singur, singur.”
(George Bacovia, Rar)

Alegoria
Alegoria este figura de stil alcătuită dintr-o înșiruire de metafore, comparații, personificări,
formând o imagine unitară, în care poetul sugerează noțiuni abstracte prin intermediul
concretului.
„Brazi şi păltinaşi I-am avut nuntaşi, Preoţi, munţii mari, Paseri, lăutari, Păsărele mii, Şi stele
făclii!”
(Miorița)

Comparaţia 
Comparația este figura de stil care constă în alăturarea a doi termeni pe baza unor însușiri
comune, reale sau fanteziste pentru a scoate în evidență caracteristicile unuia dintre ei.
„Ostenit, din aripi bate Ca un vis pribeag, un graur.”
(O. Goga, Sara)
Atenţie! În interiorul comparației nu se realizează substituirea unui termen, ca în cazul metaforei,
ci o alăturare a doi termeni, legați prin: ca,  astfel ca, întocmai ca, precum, cum, așa cum.

Metafora
Figura poetică prin care se denumește un obiect, o însușire sau o acțiune cu ajutorul unei
comparații din care lipsește termenul de comparat se numește metaforă.
„Credința-i val, iubirea vânt Și viața fum!”
(G. Coșbuc, Moartea lui Fulger)

Antiteza
Figura de stil care constă în punerea în opoziție a două fenomene, situații, personaje, care se
evidențiază reciproc, se numește antiteză.
„Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi şi nouă toate.”
(M. Eminescu, Glossă)
Epitetul
Epitetul este un cuvânt care determină un substantiv sau un verb, cu rolul de a exprima o
însușire deosebită a unui lucru sau a unei fiinţe.
„Hârâită, noduroasă, stă în colţ râșnița veche.” (M. Eminescu, Călin (file de poveste))
După ceea ce exprimă, cele mai importante tipuri de epitete sunt:

 Epitetul personificator

„Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic”

 Epitetul metaforic

„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.”

 Epitetul cromatic

„Mii de fluturi mici albaştri”

 Epitetul hiperbolic

„Şi zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă pe frunte,”

Hiperbola
Hiperbola este figura de stil prin care se exagerează proporțiile unor obiecte, fenomene,
întâmplări, pentru a mări expresivitatea.
Hiperbola est o figură de construcţie, adică  în interiorul ei vom descoperi alte figuri de stil
(metafore, aliteraţii, epitete):
„Sălbaticul vodă e-n zale şi fier            → epitet
Şi zalele-i zuruie crunte,                        → aliterație
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,  → inversiune
Iar acestea sunt metafore:
“Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda-i din stânga-i ajunge la cer Şi vodă-i un munte.”
(George Coşbuc, Paşa Hassan)

Personificarea
Figura de stil prin care se atribuie calităţi omeneşti unor lucruri, unor ființe necuvântătoare sau
unor abstracţiuni se numeşte personificare. Personificarea este foarte des întâlnită mai ales în
speciile genului epic (basme, balade, fabule).
„…printre gratii luna moale / Sfiicioasă şi smerită şi-au vărsat razele sale.”
(M. Eminescu, Călin (file de poveste))