STRATEGII DE ARTTERAPIE ACCESIBILE PERSOANELOR CU NEVOI

SPECIALE

1.     Modelajul în plastilina sau lut reprezinta - nivelul bazal - al posibilitatii de

exprimare artistica. Contactul cu materialul, inclusiv cu lutul, induce o
stare de satisfactie, de reconfort.

Faptul ca pote utiliza volume, poate reprezenta în spatiu, îi canalizeaza

copilului tensiunile în exterior. Modelajul poate fi utilizat, la început, ca
instrument de investigatie, lasând copilul sa faca ce vrea cu materialul.
Momentul acesta ne indica aspectele perturbante si ne permite sa întrevedem
caile de acces la terapie. Se pot nota expresiile verbale din timpul modelajului
si discutiile dintre parteneri. Produsul realizat, indiferent de valoare sa
artistica, întareste motivatia existentiala si contribuie la schimbarea imaginii
de sine. Sunt de apreciat efectele psihoterapeutice ale activitatii în grup si
posibilitatile de afirmare de sine pe plan social, prin expozitiile organizate (la
nivelul tuturor scolilor speciale).

2.     Sculptura este inclusa de unii autori în tehnici de artterapie. Lemnul sau
alte materiale, prin rezistenta lor, necesita o activitate psihomotrica mai
încordata si mai sustinuta, cu importanta în decontractarea motorie,
fenomen de baza în tehnicile de relaxare. Ajustarea unor materiale din
natura si transformarea lor în obiecte de arta si cu utilitate, pot pune în
evidenta anumite tensiuni interioare si totodata asigura descarcarea
tensiunilor psihice prin fenomenul de catharsis.

Un alt grup de tehnici folosite în art-terapie sunt pictura, decoratia pe

materiale de tot felul, inclusiv pe sticla, desenul artistic, confectionarea de
jucarii, jocuri, confectionarea de obiecte de artizanat, papusi, martisoare,
ilustrate.
 Practicarea lor presupune, intr-o masura mai mica sau mai mare, certe
preocupari artistice, simt dimensional si cromatic, miscari mai fine si mai bine
dozate, interes deosebit, care finalizate în produse confera deosebite satisfactii.
Unele din ele cer multa imaginatie si fantezie, altele migala si lucru de amanunt,
de mare finete, fiind, în majoritate lor, accesibile atât copiilor cât si adultilor.
Toate aceste activitati pot fi folosite pentru reeducarea deficientelor membrelor
superioare, uneori si a celor inferioare (desenul si pictura efectuate cu ajutorul
degetelor de la picioare) în bolile psihice, retardul mintal.

3.     Pictura si desenul artistic sunt îndeletniciri recuperatorii foarte agreate,

putând fi practicate din orice pozitie si necesitând doar pensula, pânza,
culori sau creion si hârtie.

Sunt abordabile de toti handicapatii care au mai mult sau mai putin simt artistic.
Bolnavii hemiplegici pot picta cu piciorul, cei tetraplegici cu gura. Aceasta
activitate induce un sentiment de satisfactie s 949j97j i utilitate.

Modalitatile folosite sunt în functie de deficiente, merg de la pictura cu degetul

sau cu pensula în gura pâna la rafinamente moderne, prin aruncare, pulverizare,
tamponare,etc. Picturile pot fi calme sau violente, tradând tot atâtea stari
sufletesti cu substrat psihic.

4.     Decoratiunile pe materiale de tot felurile - lut, sticla, os, marmura, mozaic,
stofa, piese foarte mici (pietricele, scoici etc), pe pereti întregi, pe
pavimente facute din marmura sau mozaic, mochete.

Ca si celelalte activitati legate de cromatism, decoratiunile pot fi folosite pentru

a lupta împotriva tulburarilor de perceptie a culorilor, dar si a altor deficiente.

5.     Confectionarea de jocuri si jucarii, marionete, ca si desenul si pictura,

intra în categoria activitatilor ce cauta o comunicare prin redescoperirea
 unor posibilitati noi, fapt care permite proiectarea propriilor trairi, cât si
libertatea de exprimare. Munca, imaginatia, talentul, simtul estetic sunt
solicitate, permitând descoperirea preferintelor si înclinatiilor personale.

Afectiunile psihice constituie prima indicatie a acestor activitati de grup, care

ofera cai de descarcare psihica si finalizare practica, ca toate activitatile artistice,
care constitue un univers al fanteziei si întruchiparii propriilor fantsme, vise,
aspiratii.

În masura posibilitatilor, jucariile si jocurile vor fi adaptate pentru a permite

o mai buna prehensiune, pentru ca folosirea lor sa contribuie la reeducarea
functionala cât mai intensa a anumitor articulatii, sa reeduce coordonarea vizual-
motrica, sa tonifice muschii si articulatiile membrelor.

6.     Artizanatul este o modolitate de expresie ce foloseste teme de inspiratie

folclorica, oglindeste cultura satului românesc, arhitectura, obiceiurile.
Covoare, bluze, cani, linguri pirogravate, sticle îmbracate, obiecte
confectionate din scoici, toate acestea cer o iscusinta si stiinta a îmbinarii
si selectiei culorilor, precum si tehnica de fabricatie mai complexa.
Activitatea reprezinta un prilej de reeducare a gesturilor, gusturilor,
mobilitatii articulatiilor si educarea simtului estetic.

7.     Dansul

Pantomima este un dans de exprimare a unor gesturi specifice unui

personaj sau a unei actiuni - poate fi executata cu muzica sau fara, se pot
utiliza si masti.

Proceduri

1.     se vor imita personaje cunoscute din viata sau din literatura.
 2.     pentru agresivi în prima faza se cere sa imite un razboinic (pentru
detensionare), apoi sa imite un învins.

Dansul în cuplu - virtuti de socializare deosebite pentru adolescenti.

Cuplul - forma cea mai puternica de comunicare si relatie sociala.

Formarea unui cuplu reprezinta o alegere, o optiune, pentru

1.     iesirea din conflict;

2.     iesirea din situatia de marginalizare;

3.     exprimarea publica a unei initiative si dorinte;

4.     cererea de intrare în relatie;

5.     realizarea unui dialog subconstient între fortele instinctuale normale si

canalizarea unor tendinte abisale;

6.     realizarea unui dialog în stil social;

7.     stabilirea unei situatii afective pozitive;

8.     întarirea unui comportament social pozitiv;

9.     eliberarea de sub tensiunea impulsurilor.

Dezvolta prin tensiunile interpersonale o gama de sentimente - pasiune,

dragoste, autovalorificare, schimbarea imaginii de sine, perceperea pozitiza a
celuilalt.

Aceasta are o dubla importanta - umanizeaza individul prin formarea

comportamentului social.
 Dansul în cuplu intensifica descarcarile refulate ale unor inhibitii social-
morale, având consecinte benefice asupra starii de echilibru a persoanei.

Impune o atenta compozitie a esantioanelor de subiecti pusi în relatie.

    Terapia de expresie verbala:

-         se pune în evidenta stilul de comunicare prin limbaj - " stilul face omul".

S. J. Brunner, Montagu si Luria demonstreaza:

1. rolul limbajului în organizarea comportamentului;

2. rolul limbajului în învatarea conduitelor sociale

3. rolul limbajului în devenirea sociala

4. raportul dintre tulburarea limbajului si tulburarile de comportament

5. relatia dintre modificarile de perceptie verbala si comportamentul socio-

moral.

Conecintele deficientelor de limbaj asupra individului:

a.      pe de o parte influenta unui limbaj degradat i-a modificat individului

capacitatea de adaptare sociala;

b.     imaginea valorii sale si a altora a fost afectata prin utilizarea unui limbaj
poluat, datorita inductiei efectogena a atitudinilor, cunoscut fiind ca
limbajul vehiculeaza o mare încarcatura afectiva;

c.     cea mai importanta variabila modificata prin utilizarea unui limbaj
degradat este perceptia, reprezentarea si structurarea valorilor morale.

În cazul terapiei de expresie verbala se vizeaza, în primul rând catharsisul

 Catharsisul este un procedeu similar cu cel din psihoterapia de factura
freudiana. Se realizeza prin trei modalitati:

a.      repovestirea libera a unor întâmplari conflictuale;

b.     povestirea în scris a situatiei declansatoare de conflict;

c.     i se da subiectului o tema si i se cere sa-si imgineze cum va decurge

actiunea-se recurge la discutii libere pe baza tehnicilor individuale.

Recitirea de poezii:

-         selectia unei poezii pe care o prefera;

-         se va recita si se va imprima pe banda;

-         se va asculta banda si apoi se va recita.

Este o tehnica indicata pentru însusirea corecta a sunetelor, a semnificatiei

lor, de pronuntie corecta, insistându-se pe aspectele afective ale limbajului.

Teatralizarea sau interpretarea de roluri

-         rolurile vor fi alese de fiecare subiect si învatate - se are grija ca

semnificatia si cotinutul materialului de învatat sa fie adaptat scopului. Se
urmareste astfel o învatare comportamentala si sociala. Rolul interpretat
devine un instrument al actiunilor interpersonale. Rolul poate fi al celui
care îl joaca, un rol complementar sau un alt rol. Principiul de baza este de
schimba rolurile între protagonisti. Se ajunge la un fenomen de
interactiune care prin intermediul rolurilor devine actiune. Interpretarea
prin raporturi actionale (copilul poate avea ca parteneri o persoana reala)
exprima modelul si pe sine însusi.
 Se vor respecta urmatoarele conditii:

1.     Timpul

-   plasarea actiunii poate sa cuprinda toate ipostazele timpului- trecut,

prezent, viitor;

2.     Gradul de realism

-   Ceea ce este real;

-   Ceea ce este posibil;

-   Domeniul imaginatiei;

3.     Moduri de comunicare

-   Nonverbal;

-   Verbal.

Aceste modalitati de lucru confera prin actiune autenticitatea individuala

prin catharsisul pe care îl propune, prin priza de constinta, prin punerea în ordine
a rolurilor si adecvarea acestora la situatia actuala individuala. Se realizeaza o
terapie de grup în cadrul psihoterapiei.
 DESENUL sI PICTURA LA COPII

În anul 1985, la Editura R. Laffont, iesea de sub tipar lucrarea exceptionala

intitulata "La cause des enfants", în paginile careia autoarea Fr.Dolto preciza:
"este înscris în conditia omului de a nu-si putea dezvolta personalitatea decât în
contextul unei << a doua nasteri >>". "Oamenii, în general, remarca
psihanalista franceza, catalogheaza ca pe o simpla manifestare de misticism cea
ce nu este, în fond, altceva decât procesul umanizarii pur si simplu". Trecerea
de la un stadiu vegetativ la unul animal constituie nasterea mamifera, prima
nastere, pe când cea de-a doua nastere reprezinta trecerea de la stadiul de
dependenta animala la libertatea umana a DA-ului si NU-ului, fiind o "nastere la
constiinta vietii simbolice", o existenta specifica, tocmai în aceasta consta
mutatia care face dintr-un mamifer o fiinta omeneasca.

Mircea Eliade, referindu-se la acelasi fenomen, reliefa ideea ca nu devii om

întreg decât dupa ce ai depasit si abolit, într-o anumita masura, umanitatea
"naturala" nascându-se a doua oara. În aceasta perspectiva filozoful Socrate, nu
întâmplator se compara cu o moasa. El îl ajuta pe om sa se "nasca la constiinta
de sine ", eliberândul din starea de ignoranta si confuzie. În consecintele ei
ultime, maieutica socratica, nu este nimic altceva decât o priza de constiinta, o
trezire a individului si a capacitatilor sale aflate înca în stare latenta.

Daca adaugam si afirmatia celor spuse pâna în prezent, potrivit careia

"omul nu poate deveni om decât prin educatie" (Kant), consider ca avem destule
argumente în spijinul ideii ca dincolo de determinantele genetice, educatia are
rolul important în structurarea personalitatii individului, în configurarea unui
anumit tip de relatii într sine si semenii sai. Numai ca si aici se realizeaza
întâlnirea dintre conceptia socratica si cea a lui Steiner asupra educatiei ca
maieutica a personalitatii; a educa nu înseamna a prefabrica oamenii dupa un
model mai mult sau mai putin utopic, ci a elibera în fiecare calitatile existente în
stare latenta, permitându-i astfel sa-si puna în valoare tot ceea ce înseamna
talent, abilitate si imaginatie creatoare.

Sistemul formativ-educational trebuie sa fie complet independent, cel putin

în primele sale etape, de cerintele economice si politice alea societatii.
Considerând ca societatea se structureaza în trei domenii distincte, ca si Steiner
optam pentru delimitarea clara a celui dintâi (cel spiritual-cultural) de celelate
doua (economic si politico-juridic). sansa fiecarui individ de a-si elibera si de a-
si pune în valoare însusirile depinde, cel putin în prima parte a existentei lui, de
parinti si de educatori. Rolul acestora este de a încuraja talentele copilului si de a
le lasa sa se fructifice în cadrul societatii si nu de a mutila personalitatea
copilului în beneficiul lor propriu (satisfacându-si diferitele fantasme si
conpensându-si insuccesele) sau în beneficiul unor imperative tehnico-
economice sau politico-ideologice.

Din pacate, sistemul educational clasic se transforma tot mai mult într-o
adevarata institutie de alienare a individului, de depersonalizare a acestuia, de
sablonizare si tipizare a cea ce, în mod logic ar trebui sa fie unic si irepetabil.

Încercarea de a organiza sistemul educational dupa modelul procesului de

productie si exclusiv în functie de cerintele acestuia reprezinta, probabil, una din
cauzele (daca nu cumva cea mai importanta) crizei morale ce confrunta aproape
toate societatile contemporane. Caci, în loc sa formeze personalitati mature si
responsabile, capabile de empatie, deschidere si toleranta, un sistem educational
subordonat excesiv intereselor economice nu stimuleaza adeseori decât un
pragmatism reductionist. Achizitionarea unor cunostinte si cultivarea unor
deprinderi pur utilitariste se realizeaza, adeseori, în detrimentul componentei
artistice, bazate pe creativitate si originalitate.

Atentia cu totul remarcabila pe care Steiner a acordat-o preocuparilor din

sfera artelor (desen, pictura, teatru, muzica, euritmie) nu exprima atât dorinta
unor viitori artisti, cât mai ales vointa stimularii si dezvoltarii, în toate directiile,
a capacitatilor creatoare cu care este înzestrata fiinta umana. Pe de alta parte, nu
trebuie pierdut din vedere faptul ca activitatile de ordin artistic au o finalitate si
o eficacitate cu mult mai cuprinzatoare decât este dispus sa accepte simtul
comun.

Daca ar fi sa ne referim numai la desen, pictura si euritmie, se pot face

urmatoarele precizari:

-         desenul si pictura constituie domenii de mare finete, cu ajutorul carora

educatorii pot realiza o profunda cunoastere a temperamentelor si
problemelor emotionale ale copiilor;

-         când privim desenul unui copil ne interesam de desen în masura în care
ne interesam de copil (nu ne amuzam fara sa ne gândim la munca
desenatorului asa cum am face în cazul când privim desenul unui adult).

Desigur, putem studia desenele unor copii chiar necunoscuti, dar desenul
copilului are o slaba valoare informativa, este necesar sa interogam copilul
asupra intentiilor sale, sa-l punem sa ne explice desenul.

Prin marturia sa copilul dezvaluie nu numai certe aptitudini practice

(abilitate manuala, calitati perceptive, buna orientare în spatiu etc.), dar mai ales
trasaturi ale personalitatii sale (reactiile sale emotionale de moment, atitudinile
sale afective în situatii determinante, preferintele, cerintele sale de interes,
viziunea supra lumii etc.).

Dintre planurile multiple în care se manifesta personalitatea copilului în

desen (asa cum au fost conturate prin studiile psihometrice, clinice si de
generalizarile statistice), se prezinta în continuare urmatoarele trei:

A. Valoarea expresiva a desenului

 Gestul grafic, maniera în care copilul trateaza suprafata alba, alegerea
formelor si locurilor sunt elemente ce exprima starea sa emotionala,
temperamentul sau cea ce este cunoscut sub numele de valoarea expresiva a
desenului

-         Cu privire la gestul grafic, se distinge linia furioasa, agresiva (care poate,
la limita, sa antreneze o ruptura, o sfâsiere a hârtiei), de linia ezitanta, abia
subliniata. În acest sens, unii autori considera ca studiul desenului nu
difera fundamental de grafologie, el putând sa costituie un simplu caz
particular. S-a realizat o clasificare a diferitelor tipuri de trasaturi si s-a
încercat o corespondenta grafica într-un anumit tip de emotii. S-a putut,
de exemplu, verifica existenta unei mari concordante între expresia
grafica, umor si caracter.

-         O analogie ar exista, de asemenea, între cadrul spatio-temporal în care se

situeaza copilul si spatiul grafic sau, altfel spus, un paralelism între
pulsiunile sale si miscarile grafice. Copilul ambitios, care cauta sa-si
afirme prezenta sa în tot locul si în orice moment, va avea un desen care
va acoperii pe cât posibil spatiul foii. Deseori, însa, umplerea sistematica
a întregii foi poate fi în egala masura un semn de imaturitate, dupa cum
utilizarea unui spatiu exagerat de mic poate fi un semn de dezechilibru.

Conceptia simbolica asupra spatiului (Pulver) propune o divizare a foii de

desen în trei zone orizontale si doua zone verticale. Zona orizontala superioara
ar simboliza idealul, zona mediana - centrul de interes cotidian al copilului, zona
orizontala inferioara - pulsiunile sale primitive; banda verticala dreapta ar
prezenta viitorul, iar cea stânga trecutul.

Aceasta conceptie este mult discutabila. Tendinta spre zona superioara a

paginii ar indica si propensiunile spre orgoliu, pe când zona inferoara, de la baza
foii, ar ilustra stabilitate si puternica înradacinare.
 -         Studiul formelor (Rose Alschuler si B.Weiss Hattwick) a urmarit
realizarea unei comparatii între stilul grafic si viata afectiva a copilului.
Astfel, copiii care manifesta interes mai ales pentru liniile drepte si pentru
unghiuri sunt copii relisti, deseori cu o buna capacitate de organizare si
initiativa.

Dimpotriva, cei care prefera liniile curbe sunt sensibili, foarte imaginativi,
dar fara încredere în ei, cautând aprobarea adultilor.

De asemenea, predominarea formelor circulare ar fi un semn de imaturitate

si feminitate, echilibrul dintre formele circulare si liniile verticale ar indica un
echilibru si control al impulsivitatii; predominarea verticalelor ar fi proprie
temperamentelor active, energice, barbatesti orientate spre exterior. Mai rara
predominarea liniilor orizontale ar fi adesea un indicator al conflictelor
psihologice.

-         Cercetatorii s-au preocupat si de studiul dispunerii, al orientarii liniilor în

spatiu. Astfel, a fost opus spiritul de decizie al celor ce-si orienteaza liniile
în directii coerente, celui impulsiv, al celor ce-si orienteaza liniile în toate
directiile.

Predominarea formelor unghiulare ar reflecta maniera regresiva, dispunerile

în zig-zag si liniile sparte, din bucati, ar fi semne ale instabilitatii, ier preferinta
pentru puncte sau mici pete ar exprima ordinea si meticulozitatea.

Fata de cele mentionate mai sus se impune si precizarea urmatoarelor

aspecte:

Pâna la 7 ani, prezenta unor elemente grafomotorii (linii,forme, directii,

etc.) si repetarea acestora sunt în sine putin relevante, deoarece copilul are
nevoie sa-si exerseze mâna, sa-si însuseasca aceste elemente; unele perseverari
stereotipe, coroborate cu raspunsurile copilului la alte probe, pot indica
fenomene de rigiditate mintala, chiar de retard, dupa cum nu orice curba
înseamna imaturitate, dimpotriva, precocitatea în realizarea liniei curbe si a
personajelor în miscare poate fi un semn al flexibilitatii mintale, al creativitatii.
Dupa intrarea copilului în scoala, aceleasi elemente dobândesc semnificatii
psihologice noi.

-         Culoarea are, de asemenea, o valoare expresiva. Fiecare culoare are

efecte proprii. Culorile reci, în particular tonurile albastre, au tendinta sa
se concentreze, sa "fuga" din fata privirii noastre, pe când tonurile de rosu
iradiaza, tind sa "avanseze" spre noi.

Exista culori care se completeaza sau se opun. Anumite combinatii dau

impresie de armonie, de coerenta, altele, din contra, provoaca efecte
contrastante. Notiunea însasi de ton cald sau ton rece este semnificativa si pare
sa fie legata de proprietatile fizice elementare ale culorii.

Aceste efecte ale culorilor sunt induse si de corespoendentele naturale

dintre culori si anumite elemente naturale. De exemplu, între rosu si sânge,
simbol al vietii, dar si al ranirii, al ferocitatii; între bleu si cer sau apa; între
verde si vegetatie; între galben si foc sau lumina.

Corespondentele dintre culori si natura vizeaza nu numai lucrurile, ci si

diferitele stari ale substatei. De exemplu, tonurile opace si terne evoca o
substanta materiala rezistenta, în timp ce tonurile vii au o calitate aeriana, care
evoca jocul luminii traversând lucrurile.

Impresiile de tristete sau de bucurie, de armonie sau de tensiune pot fi citite

din desenele copiilor. În ansamblu, culorile calde sunt apanajul copiilor deschisi,
bine adaptati grupului, în timp ce culorile neutre caracterizeaza copiii închisi în
ei însisi, independenti si adesea agresivi.
 Rosul, culoarea preferata de copii mici, mai târziu va exprima manifestari
de ostilitate si dispozitii agresive.

Printre copiii care utilizeaza albastru se pot distinge doua grupe: cei care
cauta sa se conformeze regulilor exterioare, dar care în profunzime nu le
accepta, si cei care se conformeaza de asemenea, regulilor grupului, dar sunt
suficient de evoluati ca sa le accepte.

Negrul ar exprima inhibitie, teama si s-ar asocia unui comportament

depresiva; portocaliul o stare de fericire de relaxare, verdele o reactie fata de
discplina prea riguroasa; violetul tensiuni conflictuale.

Prezinta, de asemenea, interes alegerea nuantelor si reprezentarea acestora;

suprapunerea exprima conflictul dintre diverse tendinte; izolarea acestora
exprima rigiditate si teama; amestecul fara discriminare ar exprima imaturitate si
impulsivitate.

B. Valoarea proiectiva a desenului

Stilul general de reprezentare exprima dispozitiile fundamentale ale viziunii

copilului asupra lumii si constituie valoarea proiectiva a desenului.

Valoarea proiectiva a desenului copilului se refera la efectul provocat de

acesta, stilul sau personalitatea ca tonalitate (în psihanaliza proiectia are un sens
bine determinat, sensul de "proiectiv" utilizat aici este diferit de cel psihanalitic).

Astfel, în desenele unor copii domina miscarea si culoarea, miscari

ascendente si miscari descendente ale personajelor, arborilor,etc, preferinta
pentru anumite culori, în timp ce la altii domina un echilibru, personajele au
atitudini rigide, parca sunt închegate, linia este riguros uniforma, iar
juxtapunerea culorilor da ansamblului un aspect armonios.
 Francoise Minkowska distinge, în acest sens, doua tipuri de temperament
"rationalul" care se complace în abstract, în imobil, solid si rigid caruia îi scapa
miscarea si "intuitivul", care mai mult gândeste decât simte, care separa si
discerne obiectele prin contururi precise; "senzorialul", din contra, aplecat spre
concret, mai mult simte decât gândeste, vede lumea în miscare, în imagini
totdeauna vii, departe de orice abstractie.

În desenul copilului se regaseste aceasta opozitie atât în desenele libere, cât

si în desenele cu tema.

Copilul senzorial se intereseaza de obiectele familiare, îi place sa le

acumuleze, ceea ce da desenului sau impresia de bogatie extrema. În peisaje
apar case, arbori, personaje. În detaliu, fiecare obiect este reprezentat cu o grija
deosebita, totul este viu, totul se misca, totul este în curbe si sinusoide. Alegerea
culorilor este, de asemenea, caracteristica.

Tipul senzorial iubeste tonurile vii, realiste, culoarea domina forma si da

ansamblilui o impresie de lumina si viata.

Copilul "rational" este exact opus; costructia este precisa, echilibrata,

statica, trasaturile sunt nete, domina simetria, obiectele lasând între ele suprafete
vide.

Merita sa se considere ca aceasta opozitie nu defineste doua grupuri de

copii, ci mai curând doi poli în particularitatile formale ale desenelor copiilor.

În general, ambele tendinte se regasesc doar în modalitati schimbatoare.

C.Valoarea narativa a desenului

Desenul copilului reflecta, de asemenea, centrele sale de interes, gusturile,

preferintele. Aceste mobiluri determina copilul sa faca un anumit desen si nu
altul. Rareori copilul alege tema desenului pe baza sugestiei altei persoane. Cel
mai adesea alegerea obiectului este determinata de situatie: un sejur pe malul
marii, la munte, o vizita la gradina zoologica sau la circ.

Sunt apoi evenimentele de sezon: Anul Nou cu peisaje de iarna, cadouri,

Pastele cu oua colorate si/sau încondeiate etc.

Vederea unui obiect care marcheaza constient sau nu imaginatia copilului

constituie, de asemenea, o ocazie pentru alegerea temei. De exemplu, noutatea
obiectului: un avion, fructe de sezon etc. Deseori nu obiectul însusi va stimula
optiunea, ci o imagine, o fotografie care îl reprezinta. Nu atât obiectul îl
fascineaza, cât reproducerea sa, mai ales când copilul descopera mijloacele
pentru a-l reprezenta în imagine.

Tot astfel, desenele anterioare exercita o atractie puternica si favorizeaza

repetarea acelorasi teme.

Uneori, cu ocazia unor erori, a unei improvizatii, copilul gaseste în schema

sa obisnuita un sens nou sau descopera posibilitatea de aprezenta un nou tip de
obiect.

Alegerea temei este deci, în general, determinata de doua serii de mobiluri:

dorinta de reprezentare a unui anumit obiect, placerea de a reproduce anumite
scheme grafice obisnuite si de ocazia mutatiilor deliberate sau inopinate de a
încerca sa le aplice în reprezentarea altor obiecte care nu erau alese anterior.

Imitarea directa a unui obiect perceput nu joaca aici (cadrul valorii narative
a desenului) decât un rol secundar. Ceea ce-i place lui nu este sa dea iluzia
prezentei unui obiect absent, ci sa se asigure de puterea sa de a semnifica prin
imagini. Copilul copiaza putin obiectele reale pentru ca acest exercitiu îl ajuta
sa-si perfectioneze schemele sale obisnuite.
 Daca alegerea obiectelor este legata adesea de circumstante, ea depinde, de
asemenea, de preferintele sale obisnuite, de lumea cotidiana, de cartile al caror
continut îl impresioneaza, de revriile lui etc.

Alegerea obiectelor si temelor este de altfel, în întregime curiosa. Un

anumit copil va reproduce scene domestice, cu animale sau scene de explorare ,
etc. Un altul, scene de razboi, de agresiune sau scene din sporturi, etc. În spatele
acestor teme se afla preocuparile cotidiene, dorintele, visurile copilului.

Repetarea unor teme are o mare valoare indicativa. De exemplu, în desenul

satului/orasului la copiii instabili emotional, apar cu mare frecventa strazi mai
lungi si mai sinuoase.

În acest sens, nu trebuie uitata valoarea simbolica a temelor. Unele obiecte,

scene sau particularitati de reprezentare a acestora trimit la experienta trecuta la
interesele actuale sau de viitor, dar ele au în plus o valoare simbolica. "universul
nostru este o lume de forte si raporturi", conform afirmatiilor facute de Elena
Badea, cercetator stiintific la I.S.E.. Astfel soarele simbolizeaza caldura, viata.
Lumea obiectelor este o lume de simboluri. Copilul poate desena un leu pentru
ca a vazut unul, dar pentru el leul este purtatorul unui sens, care-l distinge de
alte animale. Acest domeniu al imaginarului, care ocupa un spatiu larg în viata
copilului, se exprima în mod natural în desenele lui.

În concluzie, desenul copilului si dialogul adultului cu acesta dezvaluie

structura si dinamica personalitatii copilului, relatiile lui afective cu lumea,
miscarile de apropiere sau de retragere, care marcheaza raporturile cu fiintele
sau lucrurile. Desenul si pictura dau posibilitatea copiilor, asa cum am vazut de
altfel, de exprimare, de structurare si de dezvoltare a propriei personalitati; au
valente psihoterapeutice general recunoscute.
 Euritmia, care este, în fond, o "vizualizare a limbajului", face conexiunea
dintre sunet, simbolul grafic si gest, dintre concret si abstract dintre minte si
corp, valorizându-l pe acesta din urma, euritmia asigura nu doar o armonizare a
miscarilor proprii, ci si o armonizare cu miscarile celorlalti. Scopul ei ultim este
integrarea organica în miscarea unei comunitati (F.Carlangen, 1976).

R.Steiner a subliniat ideea ca activitatile artistice sunt menite sa elibereze,

sa dezinhibe imaginatia si creativitatea copilului, sai dea sansa de a se construi
pe sine însusi ca pe un întreg, de a-si coordona abilitatile intelectuale si cele
practice, definindu-se ca întâlnire fericita a celor trei dimensiuni fundamentale
ale fiintei umane.

În contrast cu psihopedagogia clasica, cu solutiile si metodele acesteia,

demersul steineriar pune accentul nu pe memorie ci pe întelegere, nu pe actul
învatarii în sine ci pe apropierea artei de învata, de a cauta si a propune solutii
proprii la probleme venind din varii domenii de activitate. În acest fel, suficienta
mioapa bazata pe siguranta, adeseori falsa, decurgând din detinerea unui bagaj
informational bogat, dar achizitionat în mod formal si mecanic (si care duce la
atitudini conservatoare si negative fata de tot ce nu corespunde achizitiilor deja
existente) este înlocuita cu o atitudine de deschidere, de curiozitate intelectuala,
de toleranta fata de inedit si fata de personalitatea si ideile altora. La urma
urmei, asa cum remarca subtil Nietzche, rolul educatorului nu este de a potoli ci
de stârni foamea intelectuala a copilului.
Terapia prin arta in autism – de la teorie la
practica
Ce este terapia prin arta ?
Art-terapia se bazeaza pe ideea ca procesul artistic ajuta la imbunatatirea  si consolidarea unei
vieti sanatoase fiind o forma nonverbala de comunicare.

Art-terapia este o metoda de abordare terapeutica in cadrul unui program complex de

interventie, bazata pe limbajul vizual si creativitate. Urmand si completand alte metode
terapeutice,art-terapia dezvolta si imbunatateste starea emotionala a pacientului,imbunatateste
anumite abilitati motrice si cognitve.

De ce terapia prin arta in autism ?

Stim ca autismul afecteaza grav partea de comunicare si relationare cu mediul inconjurator
( arta primitiva sau picturile rupestre se bazau pe limbajul vizual. Primitivii neavand
capacitatea de a se exprima verbal, au gasit o solutie de comunicare prin desen, acele
pictograme primitive asemanindu-se perfect cu cele folosite in metodele TEACH si PECS.
Reducand stresul provocat de neajunsul comunicarii verbale, primitivii reuseau sa povesteasca
si chiar sa exemplifice diferite tehnici de vanatoare sau alte indeletniciri pe care le practicau.
Asa reuseau sa invete pe cei tineri si sa transmita cunostintele din generatie in generatie. Deci
arta s-a nascut din nevoia de comunicare.). Facand aceasta paranteza vreau sa intelegem ca
desenul este o unealta de comunicare (ex. Dragos 13ani)si nu o forma de comunicare(la fel ca
vorbitul, scrisul, semnele sau comunicarea gestuala), cu persoana cu autism,o modalitate de
exprimare spontana si autentica.

In procesul creatiei exista o suprafata si elemente de limbaj plastic. Avand aceste unelte
putem transmite mesaje catre pacient iar in urma procesului de invatare el(pacientul) va reusi
sa comunice cu noi.

In terapia(in general, aici fiind vorba de toate tipurile de interventie terapeutica) cu copilul
sau adultul cu autism ne propunem sa dezvoltam un sistem de comunicare si relationare cu el
in mod special in cadrul familial. Prin art-terapie creem un spatiu sigur pentru copilul sau
adultul cu autism eliminand astfel frustrarile si starile de agresivitate. Este o  terapie la
indemana tuturor, parinti sau specialisti deopotriva. Procesul creatiei ofera la sfarsitul lui un
rezultat palpabil, la sfarsitul fiecarei sedinte avand recompensa lucrului finit, produsul artistic.

Arta ofera siguranta prin natura ei, aceasta avand o structura simpla, un inceput si un sfarsit,
existand de fiecare data o finalitate in procesul artistic ne incadreaza exact in tipul de
procedeu pedagogic care trebuie urmat in lucrul cu copilul sau adultul cu autism.

In art-terapie sunt cateva obiective pe care trebuie sa ni le propunem inainte de a incepe

sedinta de lucru, aceastea avand un caracter orientativ pentru cel care lucreaza cu pacientul.
Obiectivele pe care ni le propunem vor fi personalizate in functie de gradul de dezvoltare al
copilului sau adultului cu autism.
A. Obiectivele ce trebuie atinse in terapia prin arta in
autism
1. Integrarea si reglarea senzoriala

Stim ca una din afectiunile grave ale persoanei cu autism sau TSA este integrarea senzoriala.
Art-terapia poate furniza un mediu  sigur persoanei cu autism, o integrare senzoriala  si
explorare placuta oferind un mediu calm si primitor facand posibila constientizarea stimulilor
externi prin experienta produsului artistic. In terapia prin arta se experimenteaza procesul de
creatie,  acesta avand ca finalizare produsul artistic care ajuta la furnizarea unei istorii vizuale
al procesului terapeutic.

2. Redarea emotiilor- exprimarea de sine

Sa ai autism inseamna ca mental, psihic si  emotional esti supus unui stres foarte mare. La fel
se intampla si in cazul celor care traiesc impreuna cu o persoana cu TSA. Dezvoltarea
capacitatii de a-ti exprima emotiile printr-o forma sau alta reduce stresul si implicit starile
agresive.Pentru cei inalt functionali poate fi o forma perfecta de exprimare a emotiilor.

3. Rezolvarea deficientelor motorii, abilitati grafice

Unul din principalele obiective in arterapie este reglarea motrica fina prin exercitii grafice. Nu
numai ca reusim acest lucru prin art-terapie dar prin aceasta metoda cream un spatiu relaxant
si ludic deopotriva.

4. Rezolvarea deficientelor in relatiile sociale

Prin sedintele de art-terapie consolidam relatia dintre terapeut si pacient dar si putem construi
sesiuni de grup facilizand socializarea si relationarea cu alte persoane.

5. Pauza productiva

Dezvoltarea abilitatilor de petrecere a timpului liber intr-un mod productiv pentru persoanele
cu autism nu este deloc un obiectiv usor de atins, dar prin art-terapie putem gasi mijloace
practice de constientizare a timpului liber productiv, art-terapia avand destule mijloace aflate
la  indemana. Ex: coloratul poate deveni o pauza productiva.

6. Coordonarea mana-ochi

Unul din neajunsurile persoanei cu autism este coordonarea mana-ochi. Prin sedintele de
arterapie se amelioreaza acest aspect facandu-se apel la mijloacele de exprimare artistica.
(desen, grafica, pictura, colaj, modelaj)

7. Eliminarea starii de anxietate

Prin art-terapie intelegem un procedeu terapeutic ce are la baza eliminarea starilor de

anxietate si a agresvitatii. Prin insasi natura sa arta ofera toate mijloacele de relaxare si
incredere in sine. Tocmai produsul finit este motivatia de care are nevoie persoana cu autism,
iar cadrul oferit de sedintele de art-terapie reprezinta siguranta pentru aceasta persoana, acest
lucru ajutand la eliminarea frustrarilor si implicit a starilor de anxietate.

8. Dezvoltarea  capacitatii cognitive, a atentiei

Dezvoltand capacitatea persoanei cu autism de a se “juca” cu elementele de limbal artistic,

facand din acest proces o motivatie pentru el, castigam teren in reglarea atentiei si eliminam
treptat deficientul de atentie.

Veti descoperii o asemanare izbitoare cu alte tipuri de terapii(terapia ocupationala, integrare

senzoriala sau psihoterapia) singura diferenta este ca in art-terapie folosim mereu arta.

B. Reguli ce trebuie respectate in timpul sesiunii

terapeutice cu copilul cu autism
 Faceti copilul atent in timpul activitatilor
 Vorbiti ferm ;
 Utilizati cuvinte simple si la obiect ;
 Faceti cunoscute regulile temelor de lucru inainte de a incepe
 Sarcina trebuie dusa pana la capat ;
 Secventializati cat mai mult sarcinile ;
 Ajutati copilul cu suport visual ;
 Ajutati copilul cu suport fizic ;
 Incurajati comunicarea de orice natura ;
 Nu uitati de recompense ;
 Adaptati-va in functie de copil .

C. Conceptii gresite in terapia prin arta in autism

 Terapeutul trebuie sa aiba talent sau sa fi promovat o scoala de arta ;
 Terapia prin arta este o terapie aternativa .

D. Materiale de lucru si elemente plastice sau grafice in

terapia prin arta in autism
Materiale de lucru:

Hartie, lemn, pensule, creioane, culori(acuarele, tempera, ulei, acrilice), lut, plastelina.

Acestea sunt materiale de lucru, uneltele de care ne folosim in procesul artistic.

Elementele de limbaj plastic:

Punctul,

Linia,
Pata de culoare.

Diferenta dintre cele doua sta la baza naturii lor , cu ajutorul materialelor creeam elemente de
limaj plastic, iar din contopirea elementelor de limbaj plastic se naste opera de arta.

E. De la teorie la practica in terapia prin arta in autism

Proiecte sau tehnici de lucru:

 Pictura cu degetele
 Pictura cu picioarele
 Pictura cu mainile
 Modelajul
 Tehnica picturii cu buretele
 Colaje
 Desenul grafic
 Tehnica paiului
 Pictura in laviuri
 Tapetul sau pictura pe verticala
 Colajul pe obiecte
 Imprimeurile cu diverse obiecte, lucruri, etc.
 Ariciul de lut
 Teme complexe insipirate din real
 Grafica abstracta
 Tehnica stropitului(Pollock)
 Planse readymade

Art terapie pentru copiii cu spectru autist

Prin art terapie oamenii pot gasi eliberarea si integrarea

emotiilor coplesitoare, crizelor sau traumelor. Astfel, se
poate imbunatatii calitatea vietii, comunicarea,
creativitatea, depasirea unor momente dificile (despartiri,
pierderi, blocaje).
Art terapia ofera o perspectiva ce nu poate fi disponibila prin alte mijloace. Poate creste
abilitatea oamenilor de a comunica, ajuta la reconcilierea conflictelor (interioare si exerioare),
imbunatateste gradul de constientizare de sine, managementul comportamental, dezvolta
aptitudini sociale.
Margaret Naumburg, educator si terapeut ce a folosit pentru prima data art terapia ca forma
distincta de psihoterapie, spunea ca exprimarea prin arta este o cale de manifestare a
imaginilor existente in inconstient.

Art terapia a fost folosita pe o gama larga de populatie, de la copii mici pana la varstnici, de la
veterani la prizonieri si oameni cu dizabilitati psihice si fizice, inclusiv la copiii cu tulburari
din spectrul autist.

In multe tari art terapia este vazuta ca fiind o terapie complementara sau ajutatoare in cadrul
terapiei copiilor cu autism, alaturi de terapia prin muzica, terapia prin joc etc.

Art terapie vs ABA

Tulburarea din spectrul autist (TSA) este o tulburare a proceselor de dezvoltare care apare in
primii doi ani de viata si sunt afectate limbajul, jocul, cognitia, dezvoltarea sociala si
abilitatile de adaptare.

Studiile facute de specialistii in analiza comportamentala au demonstrat ca interventia

timpurie si intensiva poate ajuta semnificativ la recuperarea copiilor cu tulburari din
spectrul autist.

Una dintre cele mai folosite strategii de modelare comportamentala si care are rezultate este
ABA (Applied Behavior Analysis). Insa in ABA de multe ori partea emotionala este lasata la
urma intrucat metodele de a o masura sunt considerate subiective.

Pentru copiii si adultii cu note din spectrul autist lumea poate reprezenta o
supraincarcare senzoriala in fiecare zi.

Pornind de la auz si miros foarte pronuntat pana la a se simti coplesiti in spatii aglomerate,
combinand cu dificultati de exprimare si intelegere a interactiunilor sociale, toate acestea fac
dificila experimentarea mediului inconjurator.

De multe ori se considera ca atat timp cat copiii cu TSA au abilitatile de comunicare
compromise, nu pot participa la psihoterapie.

Am fost intrebati cum se poate folosi art terapia la acesti copii atat timp cat ei sunt invatati sa
defineasca emotiile prin tehnicile ABA.

Avand in vedere faptul ca ei gandesc foarte mult in imagini se pot deschide si construi linii de
comunicare cu clientii tacuti sau non-verbali folosind diversele materiale utilizate in art
terapie. Din acest motiv, art terapia ofera o cale de a accesa procesul psihoterapeutic,
diferita de alte forme de terapie.

Teme
In art terapie exista mai multe variante de a lucra cu clientii: fie sunt rugati sa exprime ceea ce
simt in acel moment fie sunt invitati sa faca lucrari dupa anumite teme.
O tema cu care copiii din spectrul autist ar putea lucra este imaginea propriului corp.
Pentru aceasta sunt necesare o coala de hartie cu imaginea corpului uman, o cutie cu diverse
materiale precum sfoara, margele, sclipici, scoici, monede, crengi frunze etc;

materiale de arta (creioane, acuarele, tempera, creta etc) si o cutie in care sunt asezate diverse
imagini decupate din reviste. In cazul in care motricitatea copilului permite ii putem oferi
posibilitatea sa-si aleaga si sa decupeze singur imaginile preferate.

Sedintele de art terapie…

… sunt structurate astfel incat sa aiba un inceput, o parte in care copilul lucreaza si un final,
iar regulile si limitele sunt destul de clar definite. Acestea ajuta copilul sa-si construiasca
rutina de care are nevoie pentru a se simti in siguranta.

Micutii experimenteaza aspectul senzorial al procesului prin textura materalelor. Colajul ii

ajuta sa inlature anxietatea prin faptul ca pot participa activ, ca au libertatea de a alege
materialele preferate astfel incat sa se poata exprima pe sine.

Prin art terapie se poate oferi ocazia reducerii sensibilitatii tactile prin expunerea la diverse
materiale, se pot stimula si dezvolta abilitatile motorii fine prin taierea, asezarea si
organizarea materialelor.

Pentru ca le sunt ocupate mintea si mainile, copiii pot sa-si schimbe focusul de la
experimentarea coplesitoare a mediului la activitati placute prin crearea lucrarilor de
arta.

1.

Experienţe europene în domeniul art-terapiei. Câteva preocupări legate de

psihopatologia expresiei, cu ecou asupra art-terapiei

Încă din 1907 M. Reja vorbeşte despre un impuls de creaţie în sfera artistică, cu note

particulare la diferiţi bolnavi psihici. El subliniază faptul că produsele artistice ale bolnavilor

psihici pot fi analizate ca modalităţi prin care subiecţii îşi exprimă unele tendinţe

inconştiente, activitatea de realizare a acestora având rol catarctic.Lucrările de sinteză

realizate de M.Reja şi Vinchon analizează probleme ca: arta şi perversiunile instinctive; arta,

constituţia epileptoidă şi epilepsia; arta şi schizofrenia; arta şi celelalte forme de psihoze.

În 1921, psihiatrul W. Morgenthaler consacră o monografie unui bolnav cu demenţă

paranoidă (Adolf Wolfly), autorul a câtorva mii de desene, de colaje, de descrieri în proză, de
poezii şi de piese muzicale. Producţiile lui Wolfy sunt analizate de Morgenthaler, care

subliniază faptul că pacientul se remarcă printr-un simţ al spaţiului, al raporturilor dintre

întreg şi părţi, dintre unitate şi multiplicitate, dintre asemănător şi contrastant. Aceste

caracteristici numite de Morgenthaler „funcţii reglatoare, ordinatoare” au dus la concluzia că

producţiile de nuanţă artistică au efect benefic asupra psihismului şi comportamentului

pacientului.

Între 1902-1912 apar câteva cărţi scrise de W.Worringer, W. Kandinski şi F. Mark,

referitoare la arta primitivă din Oceania şi din Africa, la arta populară, la picturile amatorilor

şi la arta copiilor. La toate acestea, Prinzhorn adaugă arta schizofrenilor care, chiar în absenţa

formaţiei academice, datorită forţei şi proximităţii pulsiunilor instinctive devin capabili să

transgreseze realitatea.

Psihiatrul Hans Prinzhorn, cunoscut ca psihoterapeut, critic de artă şi filosof, culege

între 1919 şi 1921 aproximativ 5000 de picturi, desene, sculpturi şi alte obiecte realizate de

bolnavi psihici, iar în 1922 publică cartea „Creaţia plastică a bolnavilor psihici”. Pentru

Prinzhorn, lucrările plastice constituie o importantă cale de acces spre psihicul pacienţilor săi.

În studiul „De la Van Gogh şi Seurat la desenele copiilor” Minkowska (1949) susţine

că la epileptoid predomină lumea senzorială, respectiv redarea concretului, a mişcării, a

culorilor violente, iar la schizoid predomină lumea abstractă, cu accent pe decorativ, pe

nonfigurativ, disociaţie şi simbolism.

Prima publicaţie în care apare termenul de art-terapie aparţine artistului Adrian Hill

care în Art versus Illness, din 1945, descrie activitatea artistică din timpul unei boli de

tuberculoză şi propune experienţe similare de creaţie în scopul recuperării din diferite boli.

În 1946, pentru prima dată în Europa este angajat un artist plastic (Edward Adamson)

la spitalul din Natherne, Anglia, cu rolul de a stimula potenţialul creator al bolnavilor,

indiferent de formulele stilistic-tehnice pe care ei le folosesc, şi de a încuraja comunicarea

prin mijloace artistice.

În 1950 se organizează, la Paris, prima expoziţie internaţională de artă

psihopatologică cu aproximativ 2000 de opere realizate de 350 de bolnavi. Pe baza analizei

acestor opere, R. Volmat elaborează o teză de doctorat, publicată sub forma unor monografii,

în 1956, „L’art psychopathologique”. Această monografie cuprinde cinci studii referitoare la

marile probleme ale artei psihopatologice: lumea formelor, simbolurile şi temele plastice,

artele şi gândirea arhaică, poziţia artei moderne, terapia colectivă prin artă.

F. Minkowska (1950) studiază expresia formelor la copiii şi adolescenţii caracteriali

şi extrage concluzii pedagogice, estetice şi psihopatologice din desenele adolescenţilor. Ca

urmare a acestei cărţi, în 1959 este fondată la Verona, „Societatea de psihopatologia

expresiei”.

În 1963 ia fiinţă „Centrul internaţional de documentare privind expresiile plastice”.

În 1964 este fondată „Societatea Franceză de psihopatologia expresiei”.

În 1967 C. Wiart propune o codificare a operelor plastice în vederea clasificării

ştiinţifice a acestora în termeni de psihopatologie, datele obiective ale autorului şi ale operei

fiind puse în corespondenţă. Codul analizei picturale cuprinde o analiză formală: formatul,

materia, suprafeţele încercuite, limitate sau nu, valoarea umbrei şi luminii, culorii, dispoziţia

of 29

Art Terapie Curs

by aniko-gyorgy

on Jul 03, 2015

Report

Category:

Documents
Download: 20

Comment: 0

2,627

views

Comments

Description
Download Art Terapie Curs

Transcript
TERAPIE PRIN ARTĂ SCURT ISTORIC În Europa, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea medicii au
constatat că prin creaţia plastică se poate obţine o ameliorarea a stării psihice la mulţi pacienţi.
Pictatul, munca în casă sau grădină, era menit să elimine plictiseala şi să scoată pacienţii din izolare.
Activităţi diferite de art-terapia de azi. La începutul secolului al XX-lea, diferiţi autori au manifestat
interes, pentru picturile şi desenele bolnavilor psihici. Interesul suscitat de arta psihopatologică a
permis organizarea unor expoziţii internaţionale cu producţiile artistice ale bolnavilor psihici.
Abordarea ştiinţifică a acestor modalităţi de expresie patoplastică a avut drept consecinţă apariţia
numeroaselor studii, înfiinţarea instituţiilor de profil, apariţia unor publicaţii periodice şi desfăşurarea
unor reuniuni internaţionale pe această temă. Arta poate vindeca diferite stari patologice. Aceasta
idee este foarte veche si a fost aplicata inca din antichitate. Personalitati ale acelor timpuri cum ar fi
Platon, Aristotel, Plutarh, Pitagora recomandau in scop terapeutic contemplarea operelor de arta.
Privind o lucrare de arta esti obligat sa te concentrezi la ea, uiti de problemele care te sacaie. In China
si Japonia virtutile artei erau folosite pentru a trata stari pshilogice precare. Aceasta terapie stimula
insanatosirea. Pacientilor li se recomanda pentru vindecarea starilor fizice si in special psihice sa
picteze, sa deseneze in natura. Era o terapie si prin culoare. In ultimul timp cercetarile medicale au
adus in plus concluzia ca virtutile terapeutice ale artei sunt legate de tipul si de subiectul lucrarilor, de
pregatirea intelectula si de maladia pacientului. In cazul melancoliilor cronice si depresiunilor
nervoase grave folosirea terapiei culorilor a capatat o larga aplicare in S.U.A., Japonia, China, fosta
URSS, Franta s.a. Cercetarile au aratat ca nu orice lucrare de arta are un impact pozitiv asupra
sanatatii. Unele lucrari prin cromatica si subiect au un efect nelinistitor si de aceea trebuie evitate in
terapia pacientilor. Un exemplu in acest sens il constituie picturile marelui artist Leonardo da Vinci
(Gioconda).
Un efect terapeutic deosebit il au reproducerile dupa Capela Sixtina a lui Michelangelo Bounarroti,
lucrarile pictorului francez David Jacques-Louis si ale lui Poussin, operele impresioniste ale lui Manet
si Renoir, pline de lumina si culoare. Operele lui Piccaso i-au lasat pe bolnavi indiferenti si n-au creat
nici un efect terapeutic. La Leningrad terapia prin arta era folosita pentru a trata afectiuni ale
organelor interne: boli hepatice, gastrice, pancreatice, bolnavii fiind adusi in fata unor lucrari pe care
sa le contemple si creandu-le o stare psihica deosebit de favorabila eficienta unor medicamente era
marita. Sedintele terapeutice de vizionarea unor opere celebre realizate de pictori si sculptori de
geniu cum ar fi: Delacroix, Goya, Rodin, Braque erau de scurta durata si se repetau insa de 5-10 ori pe
zi prin proiectare de diapozitive color sau vizite in muzee. Rezultatele acestui experiment au fost
senzationale. Shimbarea starii psihice a pacientului, eliminarea stresului prin atmosfera, efectul
benefic al culorilor, toate acestea au determinat vindecarea unor afectiuni organice si functionale
mai rapid decat prin terapiile obisnuite. Trebuie subliniat ca atunci cand se abuzeaza si creierul
oboseste cu prea multe vizionari pot sa apara tulburari de auz, de vedere, halucinatii, angoase,
tulburari ale ritmului cardiac. Se ajunge la "Sindromul Stendhal" descoperit de celebrul scriitor. Acest
sindrom apare de multe ori la turistii care intr-un timp foarte scurt parcurg celebrele colectii de arta
din marile muzee de arta stand ore in sir si obosindu-se, ajungand in stare de stres, de istovire fizica
si psihica. Apare la inceput o stare de neliniste, de panica implacabila si se poate declansa apoi o
forma de euforie necontrolata.
Experienţe europene în domeniul art-terapiei. Câteva preocupări legate de psihopatologia expresiei,
cu ecou asupra art-terapiei Încă din 1907 M. Reja vorbeşte despre un impuls de creaţie în sfera
artistică, cu note particulare la diferiţi bolnavi psihici. El subliniază faptul că produsele artistice ale
bolnavilor psihici pot fi analizate ca modalităţi prin care subiecţii îşi exprimă unele tendinţe
inconştiente, activitatea de realizare a acestora având rol catarctic.Lucrările de sinteză realizate de
M.Reja şi Vinchon analizează probleme ca: arta şi perversiunile instinctive; arta, constituţia
epileptoidă şi epilepsia; arta şi schizofrenia; arta şi celelalte forme de psihoze. În 1921, psihiatrul W.
Morgenthaler consacră o monografie unui bolnav cu demenţă paranoidă (Adolf Wolfly), autorul a
câtorva mii de desene, de colaje, de descrieri în proză, de poezii şi de piese muzicale. Producţiile lui
Wolfy sunt analizate de Morgenthaler, care subliniază faptul că pacientul se remarcă printr-un simţ al
spaţiului, al raporturilor dintre întreg şi părţi, dintre unitate şi multiplicitate, dintre asemănător şi
contrastant. Aceste caracteristici numite de Morgenthaler „funcţii reglatoare, ordinatoare” au dus la
concluzia că producţiile de nuanţă artistică au efect benefic asupra psihismului şi comportamentului
pacientului. Între 1902-1912 apar câteva cărţi scrise de W.Worringer, W. Kandinski şi F. Mark,
referitoare la arta primitivă din Oceania şi din Africa, la arta populară, la picturile amatorilor şi la arta
copiilor. La toate acestea, Prinzhorn adaugă arta schizofrenilor care, chiar în absenţa formaţiei
academice, datorită forţei şi proximităţii pulsiunilor instinctive devin capabili să transgreseze
realitatea. Psihiatrul Hans Prinzhorn, cunoscut ca psihoterapeut, critic de artă şi filosof, culege între
1919 şi 1921 aproximativ 5000 de picturi, desene, sculpturi şi alte obiecte realizate de bolnavi psihici,
iar în 1922 publică cartea „Creaţia plastică a bolnavilor psihici”. Pentru Prinzhorn, lucrările plastice
constituie o importantă cale de acces spre psihicul pacienţilor săi. În studiul „De la Van Gogh şi Seurat
la desenele copiilor” Minkowska (1949) susţine că la epileptoid predomină lumea senzorială,
respectiv redarea concretului, a mişcării, a culorilor violente, iar la schizoid predomină lumea
abstractă, cu accent pe decorativ, pe nonfigurativ, disociaţie şi simbolism.
Prima publicaţie în care apare termenul de art-terapie aparţine artistului Adrian Hill care în Art versus
Illness, din 1945, descrie activitatea artistică din timpul unei boli de tuberculoză şi propune
experienţe similare de creaţie în scopul recuperării din diferite boli. În 1946, pentru prima dată în
Europa este angajat un artist plastic (Edward Adamson) la spitalul din Natherne, Anglia, cu rolul de a
stimula potenţialul creator al bolnavilor, indiferent de formulele stilistic-tehnice pe care ei le folosesc,
şi de a încuraja comunicarea prin mijloace artistice. În 1950 se organizează, la Paris, prima expoziţie
internaţională de artă psihopatologică cu aproximativ 2000 de opere realizate de 350 de bolnavi. Pe
baza analizei acestor opere, R. Volmat elaborează o teză de doctorat, publicată sub forma unor
monografii, în 1956, „L’art psychopathologique”. Această monografie cuprinde cinci studii referitoare
la marile probleme ale artei psihopatologice: lumea formelor, simbolurile şi temele plastice, artele şi
gândirea arhaică, poziţia artei moderne, terapia colectivă prin artă. F. Minkowska (1950) studiază
expresia formelor la copiii şi adolescenţii caracteriali şi extrage concluzii pedagogice, estetice şi
psihopatologice din desenele adolescenţilor. Ca urmare a acestei cărţi, în 1959 este fondată la
Verona, „Societatea de psihopatologia expresiei”. În 1963 ia fiinţă „Centrul internaţional de
documentare privind expresiile plastice”. În 1964 este fondată „Societatea Franceză de
psihopatologia expresiei”. În 1967 C. Wiart propune o codificare a operelor plastice în vederea
clasificării ştiinţifice a acestora în termeni de psihopatologie, datele obiective ale autorului şi ale
operei fiind puse în corespondenţă. Codul analizei picturale cuprinde o analiză formală: formatul,
materia, suprafeţele încercuite, limitate sau nu, valoarea umbrei şi luminii, culorii, dispoziţia formelor
(circulară, stereotipă, geometrică, etc). Analiza semantică lingvistică se referă la faptul dacă opera
este imediat identificabilă sau este ambiguă. Analiza semantică ştiinţifică analizează temele ( de
război, legate de poliţie, religie, viaţa domestică, etc), detaliile, umbrele, locul, timpul, numărul de
lucrări animate sau inanimate. Toate se condensează întrun borderou de analiză picturală. Se
procedează în mod independent pentru un cod al analizei psihopatologice a creatorului, al analizei
psihobiografice, cu date despre părinţi, fraţi, copii, viaţă sexuală, viaţa conjugală, habitat, studii,
religie, profesie, loisir, activităţi politice şi artistice, etc. Analiza neuropsihiatrică vizează diagnosticul,
simptomele, biotipologia,
trăsăturile constituţionale, spitalizările; toate acestea sunt cuprinse într-un borderou de analiză
neuropsihiatrică. Cercetările referitoare la psihopatologia expresiei sunt legate de o lectură
semiologică psihiatrică a picturilor pacienţilor şi nu atât de art-terapie. Treptat, s-a impus o abordare
artterapeutică, creându-se ateliere terapeutice de expresie (picturală, muzicală, corporală). Psihiatrii,
preocupaţi de psihopatologia artei, lansează, mai întâi, terapia vizualplastică, din momentul în care ei
sunt tentaţi ca prin artă să realizeze o punte de legătură cu psihoterapiile. Astfel producţiile plastice
ale bolnavilor psihici nu mai sunt privite doar ca expresie a unor simptome sau sindroame. Studiile de
psihopatologia artei pun la dispoziţia art-terapeuţilor modele teoretice şi metodologice de abordare
a creaţiilor plastice realizate de bolnavi cu diferite boli psihiatrice. În acest caz, interpretările sunt de
nuanţă psihiatrică, considerându-se că produsele artistice ale bolnavilor sunt expresia unor pulsiuni,
a unor complexe, a unor tendinţe conştiente sau inconştiente. În studiul „La psychiatrie devant la
surrealisme”(H.Ey) se consideră ca artistul produce opera estetică detaşându-se de pânza sa, pe când
bolnavul psihic rămâne indisolubil legat de opera sa. Începând din 1950, mai mulţi cercetători
abordează problematica „artei brute”, estetismul marginalităţii şi diferenţelor dintre arta brută şi art-
terapie (J. Dubuffet). Arta brută îmbină o necesitate interioară nestăpânită, o ignoranţă a canoanelor
culturale, o indiferenţă faţă de mersul curentelor artistice, creatorul fiind, cel mai adesea,
destinatarul operei sale. Dubuffet (1949) avansează ideea că mecanismele creaţiei artistice sunt
aceleaşi la toţi oamenii, şi nu trebuie să se departajeze arta bolnavilor psihici de alte producţii
realizate de alte persoane. Arta brută ar avea avantajul de a antrena o creaţie vie, de nuanţă reactivă.
După opinia sa, apariţia neurolepticelor a provocat o pierdere sau o slăbire a capacităţilor de creaţie.
Pentru el, operele sunt legate de un spirit refractar la normele sociale şi culturale. Ambiguitatea artei
brute se bazează pe indiferenţă, când este vorba de evoluţia autorului. Artistul care realizează „arta
brută” este un individ orientat spre esenţa lucrurilor şi se bazează pe mitologia lui personală. Odată
ce acest artist a găsit răspunsurile sale, el renunţă la a căuta în continuare noi modalităţi de
exprimare şi arta sa rămâne statică. Acest caracter static distinge clar arta brută de producţiile din
art-terapie, care prin definiţie sunt evolutive, cu repercusiuni asupra dinamicii mintale a creatorului
lor. Dar arta brută poate influenţa artterapia. Ea se poate manifesta şi în art-terapie, ca manifestare
imaginativă, iar în cazul unor
maladii psihice este o mărturie concretă a figurării acestei lumi percepută şi simţită ca fiind complexă
şi terifiantă (V. Preda, citat din Klein, 1978, p.32-33). Atelierele de art terapie îşi au legitimitatea într-
o practică instituţională şi terapeutică; ele nu pot fi plaste în perspectiva art-brut deoarece nimic nu
garantează inventivitatea fără o solicitare expresă. În Marea Britanie art-terapia este recunoscută ca
o profesie paramedicală. Majoritatea art-terapeuţilor lucrează într-o echipă multidisciplinară, în
cadrul Serviciului Naţional de Sănătate, cu bolnavi psihici şi cu defcienţi mintal. Cunoştinţele de bază
sunt din domeniul psihiatriei, psihologiei şi psihoterapiei. Pentru a obţine calificarea, orice art-
terapeut din Marea Britanie urmează o pregătire universitară care durează cel puţin patru ani. În
Italia, în anul 1982 Maria Belfiore, Mimma Della Cagnoletta şi Marylin Lamonica înfiinţează „Asociaţia
italiană de art-terapie”. În 1984 Mimma Della Cagnoletta declanşează un program de formare cu
durata de patru ani, în art-terapie plastică, dans şi expresie corporală, care integrează practica
americană din domeniul art-terapiei şi tradiţia psihanalitică europeană. Mimma Della Cagnoletta
consideră că: particularitatea relaţiei în art-terapie provine din caracterul în acelaşi timp unificator şi
separator al activităţii artistice; operele artistice sunt mijloace de comunicare şi de schimburi de trăiri
afective; operele de artă sunt simboluri, iar arta rezidă în crearea formelor simbolice a sentimentelor
umane: în art-terapie atenţia este focalizată asupra lumii simbolice a subiectului; subiectul trebuie
ajutat pentru a-şi alege materialele artistice: se poate ajunge ca o operă să aibă calităţi
„tranziţionale”(concept intrpdus de A. Robbins). Cagnoletta afirmă că procesul art-terapeutic
intervine în simbolica „pre-verbală”, care este foarte importantă atât pentru adulţi cât şi pentru copii.
Un alt aspect al procesului creativ din art-terapie rezidă din „trebuinţa formei”, fundamentală pentru
fiinţa umană, deoarece survine din necesitatea de a da o ordine vieţii interioare şi exterioare,
stimulilor care invadează viaţa subiectului şi care antrenează o necesitate de exprimare. Forma
artistică dă o structură polarităţilor distincte, reasamblând contrastele într-un tot unitar.
Căutările pentru a accede la o formă artistică satisfăcătoare îi impun subiectului să aibă capacitatea
de a accepta coexistenţa forţelor opuse în însăşi interiorul lui şi să găsească mijloacele de a le integra.
Programul de formare al Asociaţiei italiene de art-terapie caută să dezvolte la participanţi latura
logică şi intuitivă. Prin explorarea propriei munci artistice, se poate ajunge ca subiecţii să găsească
într-un mod personal rezolvarea contradicţiilor interne. Studenţii ajung să se familiarizeze cu aceste
procese pentru a avea capacitatea de a se „juca” cu imaginile. Începând cu anii 1960 orientările
introduse în artă de Joseph Beuys, Robert Rauschenberg, etc. îmbină trăirea, acţiunea şi mişcarea.
Atitudinile lor plastice sunt preluate în art-terapie îmbogăţindu-i repertoriul de expresie. Din 1975 în
mod sistematic se lansează cercetări şi programe de studiu în domeniul art-terapiei, fie în clinici, fie
în şcoli sau în asociaţii special fondate. (cronologia este preluată din PREDA, Vasile, Terapii prin
mediere artistică, Editura Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca 2003, cap. Demersuri şi experienţe
europene, pp. 10-17) Experienţe americane în domeniul art-terapiei Din 1925, psihiatrul brazilian
O.Cezar efectuează studii de psihopatologia artei la bolnavii dintr-un spital din Sao Paolo, iar în 1951
publică o carte în cadrul căreia clasifică picturile psihopaţilor în patru categorii: desene rudimantare
şi automatice; artă simbolică şi decorativă; neoprimitivism; producţii cu caracter „academic”. În 1974,
la Colegiul Leysley din Cambrige este lansat masteratul în art-terapie. Responsabilul acestui program,
Shaun Mc Niff, lucrează împreună cu Rudolf Arnheim, profesor de psihologia artei la Harvard, cu
scopul de a aplica în art-terapie rezultatele cercetărilor acestuia. Principiile psihologiei formei sunt
puse în aplicare în activităţile desfăşurate cu persoane cu boli mintale grave, art-terapia având efecte
pozitive asupra autonomiei pacienţilor. Unele lucrări sunt expuse în galerii de renume, facilitând
contactul între instituţie şi lumea exterioară şi permiţând o mai adecvată înţelegere a
maladiilor mintale din partea publicului. Aceasta permite ca arta să fie înţeleasă ca o activitate
terapeutică bazată pe regulile sale proprii, specifice dar şi ca activitate ce poate fi utilizată pentru
dezvoltarea unor capacităţi individuale şi pentru terapia unor tulburări. În faţa tablourilor create de
persoane cu boli psihice se pune problema: ce a fost văzut, ce a fost trăit şi ce a fost imaginat? Încă
de la primele stagii de formare, succesul art-terapiei este evident. Numeroşi institutori şi profesori
din educaţia specială au terminat cu succes stagiul şi au aplicat această abordare psihoterapeutică
bazată pe artă în educaţia copiilor cu diferite deficienţe. La Colegiul Lesley s-a oferit şi o
infrastructură care să permită învăţarea şi formarea profesională continuă, pe baza unei abordări a
art-terapiei creative multiple, contribuinduse la dezvoltarea unui concept multidisciplinar al art-
terapiei: terapie vizual-plastică, terapie prin dans, terapie prin teatru, muzicoterapie, terapie prin
poezie, etc. O asemenea abordare contribuie în acelaşi timp la specializare şi la integrare. În timpul
formării participanţii îşi dezvoltă expresia artistică personală. Aceasta fiind o modalitate eficace de
stabilire a unei înţelegeri empatice a implicaţiilor psihologice ale procesului creativ. Imaginile create
sunt interpretate cu ajutorul povestirilor, dialogurilor intime, metaforelor, mişcărilor, sunetelor,
reflecţiilor psihologice sau estetice. Se recunoaşte viaţa autonomă a imaginilor artistice şi se
utilizează creativitatea ca revelator. Interpretarea imaginilor se face în grup. Dialogul cu imaginile se
prezintă ca un proces care se opune tentativei de a se fixa şi de a aplica etichete. De exemplu,
procesul de elaborare a unei serii de desene poate servi pregătirii pentru o creaţie individuală sau de
grup, implicând corpul. Astfel se leagă pictura cu dansul, scrierea cu pictura. Principalele programe
din SUA, Canada şi Europa au stabilizat şi consolidat identitatea art-terapiei, printr-o combinare a
artei, psihologiei şi psihoterapiei. În ultimii 20 de ani, asociaţiile de art-terapie şi şcolile orientate
terapeutic-artistic din Europa şi SUA, intră în sisteme de învăţământ şi îşi diversifică tot mai mult
zonele de interes şi aplicaţie. O formulă care s-a păstrat şi s-a specializat sunt atelierele de terapie
prin artă din clinici: clinici cu tratament ambulatoriu, clinici de psihiatrie, oncologie, ginecologie, boli
de inimă, etc. Atelierele s-au răspândit şi în centrele de consultanţă psihoterapeutică, cele de
pedagogie medicală pentru indivizi cu handicap, în munca cu deţinuţi, cu bolnavii de
SIDA, persoane dependente de droguri, cu persoane în vârstă care au nevoie de îngrijire permanentă.
Procedeul s-a nuanţat nu numai în ce priveşte contextul medical, ci şi vârsta pacienţilor şi stadiul de
boală. Se face la ora actuală terapie prin artă cu copii, adolescenţi, adulţi, pentru situaţii de criză, de
recuperare, stări cronice sau de prevenire a bolii. (cronologia este preluată din PREDA, Vasile, Terapii
prin mediere artistică, Editura Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca 2003, cap. Demersuri şi
experienţe europene, pp. ) Demersuri şi experienţe româneşti Art-terapia are o largă aplicabilitate,
fiind folosita în principal pentru reabilitarea, stimulatrea şi dezvoltarea copiilor şi adulţilor cu
dizabilităţi (fizice şi mentale ), dar şi pentru dezvoltarea personală şi în educaţie, respectiv în
prevenire. Modelele de lucru practicate în România începând cu anii `90, odată cu transferul de
informaţii, în special practice, realizate de diverse ONG-uri de caritate, sunt omologate şi provin din
Marea Britanie, Franţa şi Germania, ţări cu tradiţie în cercetarea/ dezvoltarea Artterapiei şi a
tehnicilor conexe. Artele vizuale, muzica, literatura, mişcarea, dansul, teatrul, păpuşile şi marionetele
sunt principalele componente ale acestor tehnici. În România, specialiştii şi ONG-urile pe care le
reprezentau, au optat pentru un plan cu efect pe termen lung, cu incidenţă la nivel naţional, şi care
are ca scop ajutorarea a cât mai multor beneficiari. După 1990, mişcarea românească de art-terapie a
luat amploare şi s-a dezvoltat pe mai multe nivele de profesionalizare. Gradual s-a format o masă
critică de profesionişti, care lucrează în diverse centre de reabilitare şi ONG-uri locale din toată ţara,
şi care au aceeaşi sursă de formare iniţială. Rezultatele pozitive nu au întârziat să apară şi, odată cu
ele, dorinţa responsabililor şi a autorităţilor de a extinde acest model de succes. Iniţiativa de a
profesionaliza ocupaţia de art-terapeut prin organizarea de studii post universitare (master) este un
pas firesc în dezvoltarea domeniului art-terapiei în România şi
reprezintă dorinţa justificată a multor grupuri implicate direct în activitatea cotidiană cu beneficiarii
sistemului social de protecţie sau îngrijire din România. Multe dintre persoanele care lucrează deja cu
tehnici specifice art-terapiei au studii universitare în domeniile artistice sau/şi psihosocial.
Recunoaşterea oficială a ocupaţiei de art-terapeut oferă, în urma absolvirii unui masterat în art-
terapie ce la va furniza cunoştinţe şi le va dezvolta noi aptitudini şi atitudini profesionale şi îi va ajuta
să fie apţi de lucru pe o piaţă în continuă mişcare. Prin folosirea mijloacelor de expresie specifice
artelor în activitatea profesioniştilor în dezvoltarea umană psiho-somato-socială s-a constatat că una
din nevoile de bază a omului este aceea de a exprima ceea ce simte. Arta, oricare ar fi tehnica folosită
pentru expresia artistică, nu poatre fi separată de emoţii. Vorbind despre nivelul emoţional al omului,
aducem în discuţie terapia. La nivelul emoţional al creatorului artist găsim aceleaşi ingrediente
necesare unei psihoterapii. Fiecare individ are propriile percepţii şi propriile emoţii, cu propriile
influenţe culturale. Senzaţiile îşi au originea în contextul condiţiei noastre social-culturale. Aşezate
într-un cadru relaţional, acestea devin rezultatul proiecţiilor. La acest moment terapia prin artă
devine esenţială, pentru că ea permite trăirea unor emoţii pozitive şi valorizatoare şi duce la
echilibrarea ciclului firesc contracţie – expansiune, propriu fiinţei umane. Art-terapia, prin accesul la
natura transformărilor de sine şi a relaţiilor interumane, prin valorile ei pozitive care stau la baza
înţelegerii, explorării şi asistării fiinţei umane este o cale de redobândire şi păstrare a sănătăţii
somato-psiho-sociale, de prevenire a alienării. Art-terapia oferă beneficiarului aceea siguranţă de
care are atâta nevoie, şi aceea libertate de manifestare şi exprimare a dorinţelor, a opiniilor, a
atitudinilor sale, satisface nevoile umane de apartenenţă şi identificare cu un grup. CENTRUL DE ART-
TERAPIE „ELIZA IONESCU” – TIMIŞOARA Centrul de Art-terapie ?Dr. Eliza Ionescu? este primul si
unicul serviciu de recuperare a persoanelor cu dizabilitati prin tehnici de arta din Romania. Ofera
servicii de recuperare prin art-terapie atat copiilor si adolescentilor din institutii de protectie a
copilului din Timisoara, cat si celor din familii, care prezinta intarziere In dezvoltare, tulburari
emotionale sau probleme de integrare sociala.
Programele de reabilitare utilizate In Centrul de Art-terapie cuprind evaluarea psihologica,
elaborarea unui plan de interventie individualizat si plan de recuperare cu activitati stimulative
diverse incluzand: pictura (culoare, textura, colaj), modelare (lut, plastelina, papier-mache),
psihomotricitate (coordonare motrica, cunoastere corporala), stimulare senzoriala, teatru (teatru de
papusi, marionete, teatru de umbre), forum-teatru, muzicoterapie, dans-terapie, logopedie. Din 1998
pana In prezent, Centrul de Art-Terapie a organizat 16 cursuri de formare In domeniul art-terapiei In
colaborare cu UNICEF Bucuresti, Muzika Charitable Trust - UK, Pandora's Daughter si Music as
Therapy - UK, training-uri la care au participat 11 institutii de profil din judetul Timis si 6 judete din
tara. Perioada in care s-a derulat proiectul: Februarie 1998 - 2002 " Proiectul Centrul de Art-terapie ?
Dr. Eliza Ionescu? se desfasoara In Timisoara, prin oferirea de servicii de reabilitare persoanelor cu
nevoi speciale. Cursurile de formare organizate de Centrul de Art-terapie Incepand din 1998 au
dobandit un caracter national din 2002 ca urmare a propunerii UNICEF-ului Bucuresti, ca aceste
cursuri sa se extinda In cele 16 judete din Romania In care UNICEF-ul dezvolta programe. Justificarea
proiectului (Sus) In Romania nu exista nici un serviciu de reabilitare care sa ofere servicii specializate
de artterapie copiilor cu dizabilitati. In institutiile din Timisoara se gasesc Inca un numar impresionant
de copii care prezinta Intarzieri In dezvoltare, ca o consecinta a institutionalizarii si pentru care acest
serviciu Inseamna o sansa de dezvoltare normala. In acest moment de reforma a protectiei sociale a
copilului - Inchiderea marilor unitati, promovarea familiilor de Incredintare si a grupurilor familiale -
acest serviciu evalueaza potentialul real al copilului si stimuleaza recuperarea retardului acestuia,
ajutand la normalizarea lor si integrarea In Invatamantul de masa si In comunitate. Copiii care
beneficiaza de acest serviciu fac parte din marea categorie a copiilor cu deficiente de integrare
senzoriala. Din pacate, acesti copii sunt descoperiti tarziu, la Inceputul perioadei de scolarizare, si In
ciuda unei bune capacitati intelectuale, nu sunt capabili sa Invete sa citeasca, sa scrie si sa numere.
Statisticile arata ca peste 25 % dintre copii sunt In aceasta
situatie. Lipsa unor servicii speciale pentru copii, care sa le Inteleaga problemele reale si sa le ofere
tehnici de readaptare adecvate, face ca acesti copii sa ramana In continuare In categoria copiilor cu
handicap. Date despre beneficiarii proiectului (Sus) Beneficiarii Centrului de Art-terapie sunt : " copii
si adolescenti (cu varste cuprinse Intre 3 si 18 ani) avand diverse tulburari de adaptare datorate unor
afectiuni neuro-psiho-motorii sau ca urmare a maltratarii (abuz, neglijare) suferite.Acesti copii si
adolescenti provin din: Centrul de Minori ?Fratii lui Onisim?, Centrul de Tranzit ?Sf. Nicolae?, Casa
Manna, Centrul de Plasament Nr. 1, Fundatia ?Bethany? (Proiectul ?Healing Hands?), Fundatia ?
Speranta? (Proiectul ?Noua Familie?), Fundatia ? Rudolf Walther?, Spitalul de copii ?Louis Turcanu?,
Clinica de Neuro-psihiatrie Infantila, familii de plasament si familii proprii. " parinti, bunici proveniti
din familii aflate In situatii de criza, care beneficiaza de serviciile noastre de consiliere psihologica
profesionistii care Isi desfasoara activitatea In domeniul protectiei copilului: psihologi, logopezi,
asistenti sociali, educatori, infirmiere care au beneficiat de cursuri de formare In domeniul terapiei
prin arta si tehnici de Ingrijire si stimulare senzoriala a copilului cu cerinte educationale speciale.
Obiectivele propuse (Sus) Centrul de Art-terapie ?Dr. Eliza Ionescu? are ca obiective principale: "
oferirea unor servicii de recuperare prin art-terapie copiilor si adolescentilor cu dizabilitati din
institutii, din familii de plasament si din familii proprii (un numar de 60 de copii pe an) " informarea a
100 de servicii de educatie, sanatate, servicii sociale despre posibilitatea reabilitarii prin arta a
persoanelor cu nevoi speciale " initierea unui centru de informare profesionala si formarea unei
retele de art-terapeuti la nivel comunitar si national prin organizarea unor cursuri de formare In
domeniul terapiei prin arta
Rezultatele proiectului (Sus) De la initierea proiectului In februarie 1998 pana In prezent, 404 copii si
adolescenti au beneficiat de serviciile Centrului de Art-terapie ?Dr. Eliza Ionescu?, ceea ce Inseamna
peste 20.000 de ore de terapie prin arta. Din cei 333 de copii care au iesit din evidenta Centrului de
Art-terapie, " 43 (aproximativ 11 %) si-au rezolvat problemele psihologice pentru care au venit " 206
(aproximativ 50 %) au fost integrati Intr-un mediu familial, astfel: - 54 au fost reintegrati In familia de
origine - 55 au fost adoptati - 97 au fost plasati In familii foster fapt la care au contribuit hotarator
progresele Inregistrate In urma sedintelor de art-terapie. In cadrul unui studiu statistic realizat de-a
lungul anului 2001 pe un esantion de 60 de copii, rezultatele evaluarilor periodice au aratat ca 46 din
acestia (76,6 %) au recuperat In medie 3 luni din Intarzierea In dezvoltare, astfel ca : - 16 copii au
trecut de la Intarziere grava la Intarziere medie - 12 copii au trecut de la Intarziere medie la Intarziere
usoara, cu posibilitati de recuperare totala - 18 copii au ajuns ca varsta mintala la nivelul varstei lor
cronologice Ceilalti 14 copii (23,7 %) au Inregistrat progrese nesemnificative statistic, dat fiind
afectiunile grave ale acestora (paralizii cerebrale, pareze, autism, hidrocefalie), recuperarea acestora
fiind un proces de durata. Dar, activitatile psiho-terapeutice au determinat o Imbunatatire a
modalitatilor de relationare si comunicare ale acestor copii cu mediul, ceea ce constituie premisele
pentru viitoarele achizitii In plan aptitudinal. Schimbarile pe care le-a adus proiectul (Sus) "
Implementarea ideii de art-terapie In comunitate si informarea personalului (psihologi, asistenti
sociali, educatori) care lucreaza In domeniul protectiei copilului In legatura cu tehnicile de recuperare
prin arta " Demararea unor proiecte de art-terapie In judetele Neamt, Prahova si Teleorman dupa
modelul Centrului de Art-terapie ?Dr. Eliza Ionescu?, ca o consecinta a cursurilor de formare initiate
de centrul de art-terapie
" Integrarea In Invatamantul de masa si In comunitate a copiilor cu cerinte educationale speciale ca
urmare a frecventarii Centrului de Art-terapie. Delimitări conceptuale Ergoterapia – are ca scop
crearea unor obiecte şi, eventual, învăţarea unor tehnici cu scopul readaptării psihosomatice. Terapia
ocupaţională (occupational therapy) Atelier de creatologie Psihoterapie de creativitate Arta în terapie
Art-terapie Art-terapia este un itinerar metaforic, iar metafora nu este concepută ca o enigmă în
cadrul unei raţionalităţi, ci ca o etapă a itinerarului. Metafora nu este enigma, ci soluţia enigmei. Prin
acest vector se stimulează, se facilitează accesul la conţinuturile inconştientului şi/sau
subconştientului subiectului. Etapa verbalizării caută să aprofundeze conţinutul, conducând la o
conştientizare ce are ca scop realizarea dinamicii terapeutice. Art-terapia trebuie concepută ca un
câmp simbolic, ca un proces de transformare de-a lungul creaţiei, ca o nouă cale de comunicare.
( PREDA, Vasile, Terapii prin mediere artistică, Editura Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca 2003,
p.) Terapia prin artă este un procedeu clinic care se adresează oamenilor ce caută ajutor
psihoterapeutic în confruntarea cu sine şi/sau cu mediul. Ea foloseşte ca mijloace de lucru limbaje
artistice diverse, preluate din artele-vizuale, muzică, teatru, dans, poezie, dar scopul ei nu este de a
produce artă, educaţie sau performanţă artistică. Nu oricine pune la îndemâna pacienţilor culoare,
hârtie şi o temă de lucru face terapie prin artă, după cum nici ofertele izolate de cunoaştere de sine,
chiar dacă sunt coordonate de art-terapeuţi nu trebuie concepute ca terapie.Procedeul presupune
cunoştinţe, experienţă, un comportament specializat din partea art-terapeutului şi un rirm al
comunicării (verbale şi
nonverbale) adaptat la diagnosticul pacientului, la nevoile şi aptitudinile lui creative. (FABINI, Dana,
Creativitate artistică. Relaţii între artele vizuale şi terapia prin artă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2006, p. 51) Art-terapia este o modalitate psihoterapeutică specifică, pusă la dispoziţia
persoanei pentru a se cunoaşte, pentru a face faţă dificultăţilor vieţii cotidiene şi pentru a surmonta
aceste dificultăţi. Graţie unor tehnici apropiate de pictură, desen, modelaj, sculptură, fotomontaj,
video, măşti, marionete etc. fiecare persoană poate să-şi activeze potenţialul creativ cu scopul de a
explora şi de a-şi înţelege mai bine emoţiile şi sentimentele…Artterapia poate fi utilizată şi ca
modalitate de dezvoltare personală. Arta este un instrument constructor, permiţându-i persoanei să
se conecteze cu sine însăşi. Arta dezvoltă capacităţile de expresie, de comunicare şi de relaţionare.
(PREDA, Vasile, Terapii prin mediere artistică, Editura Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca 2003,
cap. Demersuri şi experienţe europene, p. ) Art-terapia este o cale terapeutică originală care poate fi
urmată numai prin modalităţi specifice, cu suport ştiinţific, având drept scop major să contribuie la
reabilitarea şi reinserţia şcolară, profesională şi socială a unor persoane aflate în dificultate datorită
unor accidente, boli somatice cronice, boli psihice, boli neuro-psihice, dependenţei d ealcool,
dependenţei de droguri sau datorită unor deficienţe, tulburări comportamentale, tulburări de
conduită, etc. (PREDA, Vasile, Terapii prin mediere artistică, Editura Presa universitară clujeană, Cluj-
Napoca 2003, cap. Demersuri şi experienţe europene, p. ) Art-terapia este ocupaţia care integrează
domeniile dezvoltării umane, artelor şi proceselor creative cu modelele consilierii în vederea
cunoaşterii şi exprimării sinelui, producerii de schimbări şi dezvoltări la nivel personal, într-un mediu
securizant. (definiţia din Standardele ocupaţionale – România).
Scopul art-terapiei să activeze resursele creative ale individului, pentru a optimiza starea lui de
sănătate, pentru a facilita exprimarea şi conştientizarea traumelor, şi pentru a conduce prin
creativitate la deblocarea din auto-percepţia de bolnav care nu mai este integrat societăţii; să
constituie o completare pentru alte procedee medicale şi psihoterapeutice; Terapia prin artă NU
înlocuieşte medicamentele şi Nu poate rezolva orice problemă fizică sau psihică. Atenţia în art-
terapie NU este îndreptată înspre valorile estetice ale arte-factului şi nici spre dobândirea unor
deprinderi de tehnici artistici, ci înspre emoţiile estetice, care alături de cele cognitive şi morale, pot
contribui la restabilirea echilibrului psihic al unei persoane. Art-terapia permite pacientului să
găsească el însuşi modalităţi de înfruntare şi depăşire a situaţiilor de criză facând apel la necesitatea
fundamentală a fiinţei umane de a „da formă”, de a antrena nevoile de auto-exprimare. Art-terapia
se desfăşoară în echipe pluridisciplinare (psihiatrii, psihologi, artterapeuţi, asistenţi sociali, infirmieri,
etc.) în vederea reabilitării şi reinserţiei profesionale şi sociale a persoanelor aflate în dificultate în
urma unor accidente, boli somatice cronice, boli psihice, neuro-psihiatrice, tulburări de
comportament sau conduită. Art-terapia vizual-plastică este o activitate care utilizează metode
neverbale, bazate pe creaţia plastică (desen, sculptură, modelaj, foto, video, computer-art, land-art),
având valenţe psihoterapeutice, evidenţiate prin obiectivarea activităţii imaginative într-un produs
de nuanţă artistică, sau prin receptarea şi trăirea semnificaţiilor unor asemenea produse. Prin
intermediul exprimării prin imagine, art-terapia vizual-plastică, favorizează dezvoltarea experienţei
senzoriale, motorii şi vizuale. Mai mulţi autori precum Roswitha
Bader, Peter Baukus, Jean Pierre Klein, Annie Boyer-Labrouche, etc. consideră activitatea de creaţie
vizual plastică în terapie, ca având valori: - expresive (diferite în funcţie de temperamentul
subiectului), - proiective (de depăşire a autocenzurii şi evidenţiere a conţinutului intapsihic al
subiectului, - narative ( legate adesea de alegerea temei şi particularităţile de figurare a temelor
lese), - asociative (prin obiectivare plastică a unor asociaţii de idei), mixte. Aceste valori pot fi
urmărite preferenţial, combinate sau modificate prin modul de utilizare a terapiei, dar în toate
situaţiile se urmăreşte efectul relaţional şi emoţia estetică (în şi receptarea imaginii) ca modalitatea
de dezvoltare a persoanei. (FABINI, Dana, Creativitate artistică. Relaţii între artele vizuale şi terapia
prin artă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006, pp. 54-55) Aspecte metodologice Art-
terapia se practică în situaţii individuale sau în grup. Decizia pentru un anumit tip de situaţie este
luată în urma unei prime discuţii între terapeut şi pacient, şi corespunde nevoilor pacientului. 1.
Situaţia terapeutică individuală pune în prim plan relaţia dintre pacient şi terapeut. Se pot folosi
diferite abordări în funcţie de dificultaţile şi tulburările constatate, şi de posibilităţile pacientului de a
se confrunta cu propriile probleme. Pacientul poate să exprime nestânjenit şi neinfluenţat subiecte
pe care nu le-ar aborda într-o situaţie de grup. Relaţia care se stabileşte între pacient şi terapeut, se
înscrie în tipul de relaţie intersubiectivă specifică unui procedeu psihoterapeutic. 2. În terapia de grup
se tratează subiecte rezultate din dinamica proprie a grupului sau referitoare la un obiectiv comun.
Individul nu se află tot timpul în centrul atenţiei, iar nevoile individului sunt subordonate nevoilor
grupului. Pacientul are ocazia să constate că nu este singur cu problemele lui, că şi alţii au conflicte
similare cu ale lui, că poate să se confrunte cu ceilalţi şi eventual să înveţe din soluţiile găsite de
ceilalţi. Grupul se constituie de obicei din 6-9 persoane. Cu cât numărul subiecţilor este mai
mare, obiectivul terapeutic devine mai greu de realizat. Terapeutul are răspunderea de a proteja
pacientul de transferurile, interpretările şi explicaţiile altor membri ai grupului. 3. În unele clinici
există proiecte terapeutice în care pacienţii internaţi lucrează împreună cu foşti pacienţi sau cu
oameni sănătoşi. Rezultatele în acest caz confirmă că propria boală poate fi percepută ca un stadiu
de tranziţie. În cadrul unui astfel de proiect realizat într-o clinică psihiatrică, participanţii sănătoşi au
putut observa că au deseori aceleaşi inhibiţii şi probleme ca şi pacienţii, însă mai puţin acute. Într-o
expoziţie realizată la sfârşitul unui astfel de proiect, cu lucrările tuturor participanţilor, nu au existat
diferenţe majore pe criterii de grup. 4. Atelierul deschis este o ofertă constantă, în domeniul
ambulatoriu, la care pot participa persoane de toate vârstele deoarece nu există un grup ţintă.
Fiecare participant îşi alege liber temele şi tehnicile de lucru, primeşte însă o îndrumare competentă.
Fiecare poate, dar nu este obligat să o facă, să discute cu terapeuţii conţinuturile imaginilor şi
problemele lor actuale. Art-terapeutul este o persoană abilitată instituţional să organizeze şi să
coordoneze programele adecvate pentru art-terapie. Atenţia lui este concentrată pe implicarea
pacienţilor în munca artistică, pe perceperea valorizantă a acestei munci de către pacienţi, şi pe
posibilitatea lor de a împărtăşi experienţa şi trăirea rezultată din această muncă. Artterapeutul
trebuie să fie deschis, capabil să creeze o atmosferă securizantă printr-o neutralitate binevoitoare, sa
fie creativ, în stare să iniţieze un joc artistic, să medieze comunicarea şi să ghideze pacienţii în
dificultăţile lor relaţionare, prin intermediul creativităţii plastice sau a altor tipuri de limbaje artistice.
Tehnica pe care el o abordează face parte intrinsecă din identitatea sa şi chiar dacă există seturi de
exerciţii sau procedee specifice, modul lor de aplicare este particularizat. Procesul creativ conferă
libertate şi flexibilitate procesului terapeutic, în care nu contează valoarea estetică a arte-factului. Pe
parcursul şedinţelor de art-terapie, art-terapeutul poate fi asistat de un co-terapeut care
înregistrează în fişe de observaţie individuale, datele generale necesare pentru fiecare pacient,
derularea procesului art-terapeutic şi analizarea şedinţelor cu evaluarea ce se impune. Fişele sunt
integrate în dosarul medical al pacientului.
Deseori terapia este însoţită de o comunicare verbală care oferă pacienţilor deschidere reflexivă
asupra propriului proces de creaţie şi a obiectelor produse. În cazul în care pacientul refuză să
realizeze el însuşi un produs artistic, există modalitatea de a percepe şi contempla produsele artistice
realizate de altcineva, care prin acţiunea lor expresivă deschid un posibil câmp terapeutic capabil să
producă efecte relaţionale. Caracteristicile comunicării verbale şi non verbale determină orientările
pe baza cărora lucrează art-terapeutul. Deşi sunt de obicei în interacţiune comunicarea şi
relaţionarea pot fi distincte în cazul terapiei bazate pe contemplare şi a celei acţionale bazate pe
producerea arte-factului. Comunicarea se caracterizează prin dominanţa sensului asupra funcţiilor
existenţiale (empatie, raport intim, trăiri la unison, vibraţie emoţională prin simpatie, etc.).Relaţia se
caracterizează prin dominanţa funcţiilor existenţiale asupra sensului. Contactul subiectului cu un
produs artistic se poate analiza fie de la exterior spre interior ca în cazul contemplării, fie din interior
spre exterior ca în cazul producţiei personale. Impresia artistică legată de contemplare provoacă o
reacţie expresivă, iar producţia pune în lucru o activitate expresivă. (FABINI, Dana, Creativitate
artistică. Relaţii între artele vizuale şi terapia prin artă, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2006, pp. 61-62.) Proiectul art-terapeutic (sinteză J. Rodriguez şi G. Troll, L’art therapie. Pratiques,
techniques et concepts, Ellebore, Paris, 2001, pp. 265-268) La elaborarea proiectului art-terapeutic
trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: 1. Cu cine se realizează proiectul art-terapeutic? Care
este grupul ţintă, ce tip de clienţi sunt cuprinşi în şedinţele de art-terapie? Care sunt criteriile de
alegere a subiecţilor?(vârstă, sex, patologie, interese) Se impune prezenţa unui co-terapeut sau al
unui membru al echipei instituţional? 2. Care sunt obiectivele? Pentru client? Pentru art-terapeut?
Pentru co-terapeut? Pentru cel care prescrie şedinţe de art-terapie?
Pentru instituţie? 3. Proiectul AT se înscrie într-un cadru global, mai larg al abordării terapeutice?
Care este cadrul instituţional care îl susţine? Cu ce echipă se lucrează? Definirea locului proiectului AT
în cadrul muncii în echipă (în interiorul sau în exteriorul echipei). Care este poziţia art-terapeutului în
echipa multidisciplinară? Ce relaţie va avea art-terapeutul cu membri echipei? Care sunt mijloacele
de comunicare între art-terapeut şi ceilalţi membri ai echipei (reuniuni periodice, sinteze, rapoarte,
etc.)? Ce informaţii sunt transmise? Răspunsurile la aceste întrebări sunt necesare pentru elaborarea
ulterioară a contractului cu clientul/clienţii. 4. În ce spaţiu se vor desfăşura şedinţele de art-terapie?
Activitatea trebuie să se adapteze locului de desfăşurare? Locul poate fi adaptat activităţilor de art-
terapie? Spaţiul este propriu, special destinat acestor activităţi, sau este împărţit cu alţi terapeuţi?
Organizarea spaţiului în funcţie de structura proiectului AT? 5. Pe ce perioadă de timp este prevăzută
derularea proiectului AT? Care este durata şedinţelor de art-terapie şi care sunt criteriile de stabilire
a duratei (în funcţie de tipul activităţii şi de concentrarea pe care o implică; tipul şi specificul
clientelei; cadrul instituţional)? Care este numărul şedinţelor de art-terapie? Care este frecvenţa
şedinţelor? 6. Care este tipologia proiectului? Individual? De grup: cu câţi participanţi?
Impus de către o instituţie (o prescripţie medicală, psihologică)? Proiect ales (de art-terapeut sau de
clienţi)? Alegerea tipului de proiect se raportează la un grup omogen sau neomogen? Proiectul este
la cerere?(se pune problema compoziţiei grupului şi a problemelor de compatibilitate între membri
grupului) Proiectul este deschis (în genul atelierului liber) sau este de tip închis? 7. Ce tip de contract
se realizează cu clientul/clienţii? Confidenţialitate; Realizarea de opere/produse de nuanţă artistică;
Condiţii de participare; Evaluare; Participare financiară; 8. Ce funcţii trebuie să deţină art-terapeutul?
Participant la grup ca persoană care conduce activităţile şi care poate fi chestionată? Coordonator al
grupului? Directiv? Non-directiv? Garant al proiectului? Doar suport tehnic, facilitator? 9. Ce tehnici
utilizează art-terapeutul? Ce materiale sunt prevăzute a se utiliza? 10. De ce fenomene asociate
trebuie să se ţină seama? Ce loc şi ce importanţă se acordă comunicării verbale? Care este locul şi
importanţa creativităţii personale? 11. Există necesitatea supervizării în raport cu acest proiect?
Asupra căror elemente ale proiectului se insistă în supervizare (aspecte tehnice, psihologice, de
animare)? 12. Care sunt etapele proiectului AT? Programa de derulare a proiectului poate fi extrem
de liberă sau extrem de structurată. Important este să se cunoască dinainte obiectivele generale şi ce
animator se implică. Întrebările pe care şi le pune art-terapeutul sunt: Cu ce se începe? Care este
înlănţuirea secvenţelor? Care este timpul necesar? Cu ce se termină, care este finalitatea? 13. Pe ce
tip de finanţare se pune accentul? Pe salarii? Pe baza materială? Art-terapeutul va stabili un protocol
terapeutic, ca urmare a diagnosticului medical şi psihologic. Acest protocol este constituit din
ansamblul elementelor puse în lucru de artterapeut în activitatea sa, în raport cu clienţii şi obiectivele
şedinţelor de art-terapie. Pentru o corectă abordare a gestionării informaţiilor, este necesar ca mai
întâi să se ia în considerare obiectivul terapeutic şi calea adoptată pentru atingerea acestuia. Calea
aleasă pentru atingerea obiectivului terapeutic se compune din mai multe secvenţe de acţiune, cu
anumite nivele de organizare. Fişa de observaţie În activitatea sa art-terapeutul trebuie să utilizeze o
fişă de observaţie, care este un document sintetic, având funcţia de control şi de gestionare adecvată
a activităţii de art-
terapie, în raport cu obiectivele (fişa de observaţie din psihiatrie diferă de cea din alte sectoare).
Activitatea art-terapeutului poate viza studiul unui caz, grupe mici(6-10 persoane) sau grupe mari
(10-18 persoane). Cu cât grupa este mai mare, cu atât obiectivul devine mai difuz, mai greu de
realizat, pierzându-se în dinamica generală a grupului. Din punct de vedere metodologic, o activitate
de art-terapie se descompune în secvenţe, iar secvenţele în momente ale activităţii, ceea ce uşurează
utilizarea fişei de observaţie. (Modelul unei fişe de observaţie propus de Forestier R., Tout savoir sur
l’art therapie, Favre, Laussane, 2000, pp. 73-77): 1. Generalităţi: identificarea subiectului; reperajul
şedinţelor (frecvenţă, loc de desfăşurare, etc.); raţiunile participării la art-terapie (cine a luat decizia
şi care sunt motivele); prezentarea subiectului (anamneza, capacităţi şi trăsături fizice, intelectuale,
afective, cultural-artistice, gustul pentru artă, comportament general, calităţi ale atenţiei – mai ales
gradul de concentrare şi stabilitatea atenţiei, aparataj necesar, etc.); intenţiile medicale ale
pacientului; intenţiile artistice ale pacientului; natura şi elementele auto-evaluării pacientului
(medicale, sanitare, estetice); prezentarea art-terapeutică (obiective generale, intermediare – dacă
este posibil bilanţul medical, etc.); prezentarea artistică (tehnica dominantă, fenomene asociate,
activitate artistică de nivel I, de expresie (fază de trecere de la spontan la activitate voluntară
orientată spre estetic) sau activitate artistică de nivel II (faza trecerii relative la tehnici ale artei
universale), metode vizate, acţional expresiv sau contemplativ, capacitate estetică;
măsurarea/evaluarea itemilor de bază şi justificarea alegerii itemilor şi a unităţilor de
măsură/evaluare pentru itemii analizaţi, interpretaţi sau resimţiţi. II. Fenomenul artistic:
- impresia (capacităţile şi posibilităţile senzoriale ale pacientului); intenţia: orientarea, dorinţa şi
voinţa unei cercetări estetice; natura expresiei (verbală sau nonverbală; directă sau indirectă;
confuză; existenţa intenţiei dar aceasta este incomprehensibilă); - acţiunea (punerea în lucru a
mijloacelor, metodelor şi a tehnicilor unei activităţi care tinde spre un scop estetic); capacitate de
adaptare, de cercetare şi de invenţie a mijloacelor; - producţia: generalităţi: în ce constă ansamblul
producţiilor artistice; natura acestora (vizuală, auditivă, chinestezică sau kinetică); capacităţi estetice
(expresia gustului artistic, plăcerea şi emoţia estetică, capacitatea de evaluare critică, coerenţa
binelui şi frumosului); dinamica între activitatea artistică de nivel I şi activitatea artistică de nivel II
( capacitatea de a utiliza energia şi plăcerea cât mai profund, pentru a realiza o producţie stăpânită
din toate punctele de vedere. III. Capacităţi relaţionale: expresia (trecerea de la activitatea instinctivă
la activitatea voluntară dirijată); comunicarea (reporturile cu altul pentru transmiterea unei
informaţii); relaţia (principiul unificării cu altul în cadrul activităţii de art-terapie); implicaţiile
relaţionale: comportamentul general în cadrul relaţiei, metoda ( sau implicarea art-terapeutului),
dinamica (sau implicarea pacientului); coerenţa între elementele relaţiei. IV. Bilanţul şedinţei de art-
terapie: descrierea şi înlănţuirea secvenţelor a momentelor şedinţei de art-terapie; aprecierea de
ansamblu a şedinţei de art-terapie; limitele şedinţei de art-terapie; modificări sau fapte surprinzătore
care au apărut în timpul şedinţei de art-terapie; apariţia unor itemi practici: natura, condiţiile şi
raţiunile interesului pentru aceşti itemi; interesul pacientului pentru activitatea de art-terapie;
- importanţa vervbalizărilor ( comportamentului verbal); diverse aspecte care puteau să influenţeze
pacientul. V. Analiza şedinţei de art-terapie: obiective intermediare ( atingerea acestora fiind
obligatorie pentru a se atinge obiectivul general); piste de acţiune (natura, starea, localizarea şi
descrierea situaţiilor dificile); nivel de organizare ( nivelurile atinse, natura acestora); ţinte
(determinarea mijloacelor puse în acţiune pentru a atinge aceste ţinte); itemi teoretici şi itemi
practici: urmaţi de măsuri (grila itemilor); calitatea mijloacelor puse în lucru; analiza menţinerii sau
schimbării dominanţei referitoare la obiectivul major şi analiza raporturilor cu fenomenele asociate;
erori ( natura, cauza, importanţa, efecte produse). În unele situaţii poate să apară un decalaj între
proiectarea activităţilor de art-terapie şi realitate, respectiv modul de realizare a acestora în raport cu
obiectivele propuse, decalaj care va fi analizat cu atenţie de art-terapeut, pentru a proiecta cât mai
adecvat următoarele şedinţe de art-terapie. Acest decalaj ar putea induce activităţi noi şi va
completa evaluarea muncii realizate. În fişa de observaţie există o rubrică specială referitoare la
aceste aspecte, urmărindu-se: suita logică a şedinţelor precedente; natura exploatării dominanţei
referitoare la obiectivul major, elementele noi care pot să apară (urmate de o analiză a acestora);
eventualitatea apariţiei itemilor practici. În activitatea de evaluare a şedinţelor de art-terapie trebuie
analizate şi următoarele aspecte propuse de Forestier (2000, p. 138): modul de relaţionare al
pacienţilor (determinat mai ales de maniera de a fi a pacienţilor: agresivă, amicală, simpatică); funcţia
relaţională (rolul atribuit relaţiei: defensiv, de culpabilizare, de justificare); metodele utilizate
(directive – de supunere strictă; dirijate – ghidare în timpul acţiunii; semi-dirijate – implicare mai
puţin decât dirijată; deschise – cu rol de punct de plecare în activitate;
- libere – acţiunea se crează de la sine, liber). Fişa de observaţie se încheie cu o sinteză şi cu un bilanţ,
cuprinzând concluziile referitoare la activităţile desfăşurate în şedinţa de art-terapie. Bilanţul este o
interfaţă între art-terapeut şi dosarul madical al pacientului, integrându-se apoi în acest dosar. În
bilanţ se vor menţiona: obiectivele generale şi interesul lor; concluziile evaluările şi raporturile cu
obiectivele; descrierea generală a şedinţelor de art-terapie; situaţii şi fapte remarcabile, deosebite;
consecinţele art-terapiei; modificările aduse în viaţa cotidiană a pacientului; dacă acest bilanţ a fost
confirmat sau infirmat de alte persoane înafară d eart-terapeut (cu ocazia sintezei echipei,
convorbirilor cu familia, etc.). Bilanţul trebuie să fie clar, precis şi concis, cu termeni care să fie
înţeleşi de toţi membri echipei terapeutice şi educative. Glosar de termeni: Item – cea mai mică
unitate evaluabilă de la nivelul şedinţei de art-terapie, care se raportează la fapte precise, care pot fi
abordate cantitativ, calitativ, funcţional sau descriptiv. Direcţii de abordare în art-terapie În 2001 Karl
Heinz , în cartea „Bazele terapiei prin artă”, diferenţiază patru aspecte de abordare cu
particularităţile lor teoretice, practice şi referinţe bibliografice specifice. Acestea ar fi: abordarea
psihiatrică, abordarea psihoterapeutică, abordarea prin artă, abordarea pedagogico-medicală.
Tabelul lui Menzen
Abordarea psihiatrică (Prinzhorn în 1921) porneşte de la cunoştinţe neurobiologice şi de la
presupunerea că la baza reprezentărilor plastice ale omului se află o matrice biologică sub forma
unor tipare de imagine endogene în care sunt stocate structuri elementare ale percepţiei noastre.
Ceea ce vedem este preluat şi interpretat de sistemul nostru nervos. În cazul bolii (psihozele
schizofrenice) acest sistem este deranjat, ajungându-se la o percepţie modificată şi prin urmare la o
modificare a reprezentării plastice a imaginilor interioare şi exterioare, la tulburări ale sentimentelor
care apar ca reacţii adecvate. Scopul terapiei este de a revoca aceste deformări. În practică sistemul
de percepţie deformat este ameliorat prin copierea în desen a unor structuri reale. Abordarea
psihoterapeutică are la origine teoriile lui Sigmund Freud şi Gustav Jung şi se referă la desfăşurările
psihice care au în vedere funcţiile eului, mecanismele de transfer, de contratransfer, de respingere,
de rezistenţă. Sunt abordate procedee orientate spre dialog în care comentariile involuntare ale
pacientului, mimica, gestica lui, ezitarea sau alte modificări de comportament din timpul lucrului,
sunt informaţii transmise inconştient de către pacient. Ele sunt la fel de importantă şi comunicarea
verbală iniţiată de art-terapeut pentru a decoda imaginea în sensul conflictului trăit de pacient, şi nu
într-un sens nedorit la care ar putea conduce o eventuală proiecţie a propriilor conţinuturi, făcută de
un terapeut cu insuficientă experienţă. Corelarea între exprimarea verbală şi non-verbală se
realizează procesual şi are ca scop modificarea strategiilor de conflict şi descoperirea resurselor de
autovindecare ale pacientului. Abordarea prin artă/pedagogia artei îşi are originea în teoriile şcolii de
la Bauhaus(1933) cu artişti reprezentativi ca Johannes Itten, Wassily Kandinsky, Paul Klee. Aceştia
pornesc de la ideea că raporturile între corp, spirit şi suflet decurg din domeniul emoţional şi nu
intelectual, şi constituie condiţii decisive pentru activitatea artistică. Ei au încercat să obiectiveze
emoţia estetică, să formuleze legi ale culorii, formei şi spaţiului bazate pe percepţie senzorială şi
sentiment. Tendinţele Şcolii de la Bauhaus au condus, concomitent cu apariţia noilor teorii din
psihologia percepţiei şi gestaltului, la îmbogăţirea şi rafinarea abordării estetic-didactice.
Abordarea pedagogico-medicală se ocupă de persoane cu dizabilităţi sau persoane în vârstă care au
nevoie de îngrijire permanentă. Ea aplică terapia pentru a promova procese de compensare
senzorială, a activa procese neuro-psihologice şi psihologice, şi a stimula competenţe sociale. Art-
terapia nu poate să diminueze dizabilităţile de orice natură (deficienţe de vedere, retardare mintală,
deficienţe motorii, etc.), dar poate să ofere persoanelor în cauză o modalitate de a explora lumea
senzorială şi de a-şi structura o imagine de sine pozitivă. Se consideră că oricare ar fi gradul
handicapului, persistă întotdeauna capacităţi creative intacte de un anumit nivel. Terapeutul trebuie
să depisteze acel nivel şi să ofere pacienţilor săi cadrul şi instrumentele adecvate exprimării. Creaţiile
persoanelor cu handicap sunt adesea extrem de expresive, în culori vii, cu forme şi unghiuri de
vedere inedite, şi focalizează emoţionalitatea şi sensibilitatea aparte a autorilor lor.

Recommended

Art Terapie Curs

TERAPIE PRIN ARTĂ SCURT ISTORIC În Europa, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea
medicii au constatat că prin creaţia plastică se poate obţine o ameliorarea a…
terapie ocupationala curs 1

TO

Curs Reflexo Terapie

terapie ocupationala curs

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE EDUCAŢIE

FIZICĂ ŞI SPORT SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ
CURS TERAPIE OCUPAŢIONALĂ…

Curs Master Terapie Limbaj 2011

56151491 Grup de Terapie Ocupationala Si Art

Grup de terapie ocupationala si art-terapie – “Joc si creativitate” Grup de terapie ocupationala

si art-terapie Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata (ATCA)…

Grup de Terapie Ocupationala Si Art

Grup de terapie ocupationala si art-terapie ± ³Joc si creativitate´ Grup de terapie ocupationala

si art-terapie Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata (ATCA) organizeaza…
Terapie

Mihai Botez Curs tie Themis Art Iasi

Fascicul 1 Curs nr. 1 HOMEOPATIE UIDD Medical Center Themis Art 1.1. Introducere
"Vindecarea se produce în concordanţă cu anumite legi ale naturii. Nimeni nu poate…
Terapie genica

Terapie genica Metoda terapeutica ce utilizeaza genele si informatia pe care ele o poarta
pentru a trata o boala genetica sau pentru a modifica un comportament celular. Terapia…

terapie ocupationala

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z Curs nr. 1 Terpia ocupaţională AOTA =

Asociaţia Americană de Terapie Ocupaţională ADL = activ din viaţa zilnică…
TERAPIE OCUPATIONALA

LICEUL TEORETIC IRIS-TIMISOARA Disciplina:TERAPIE OCUPAŢIONALĂ Clasa: a

VI- a B Nr.Ore: 70 ore - 2 ore/săptămână Profesor: TURCU MARIKA Avizat Director,
PLANIFICARE…

clisma. terapie

CLISMELE Procedura “babeasca”, practic abandonata de catre medicina academica, clisma

terapeutica traieste o raspandire extraordinara in ultimele doua decenii mai ales…
Terapie vizuala

Terapia vizuală Foarte mulţi copii se luptă cu probleme de vedere nedetectate care îi
împiedică să-şi atingă potenţialul lor maxim. În multe dintre aceste cazuri…

8016705 Mihai Botez Curs Homeopatie Themis Art Iasi

Fascicul 1 Curs nr. 1 HOMEOPATIE UIDD Medical Center Themis Art 1.1. Introducere
"Vindecarea se produce în concordanţă cu anumite legi ale naturii. Nimeni nu poate…
8016705 Mihai Botez Curs Homeopatie Themis Art Iasi

Fascicul 1 Curs nr. 1 HOMEOPATIE UIDD Medical Center Themis Art 1.1. Introducere
"Vindecarea se produce în concordanţă cu anumite legi ale naturii. Nimeni nu poate…

Art

”გოტიკა-რენესანსი-ბაროკო-თანამედროვე ხელოვნება: როგორ და რატომ…

Art

test questions

Art

ART-IQ Exprimarea inteligenţei prin artă : Creativitate Culoare Desen şi pictură Mandale
Art-terapia Cromoterapia Creativitate Termenul de creativitate îşi are originea…
ART

ART

View more

Subscribe to our Newsletter for latest news.

About Terms DMCA Contact

STARTUP - Share & Download Unlimited

Fly UP