Sunteți pe pagina 1din 87

RĂZBUNAREA LORDULUI

BARBARA CARTLAND

CAPITOLUL 1
Când birja închiriată se opri în faţa locuinţei impunătoare din Curzon Street,
Romara Shaldon văzu cu uşurare că ferestrele acesteia erau luminate.Îi fusese
teamă să nu ajungă prea târziu pentru a fi primită,O serie de nepotriviri
supărătoate întârziaseră cu câteva ore sosirea diligentei la Londra.După care,
obţinerea unei birje la popasul „Lebăda cu două capete”,în Islington,se dovedise
o problemă dintre cele mai dificile.Vizitii care mai aşteptau clienţi nu ţineau s-o
transporte pe această femeie singură,a cărei valiză mică,evident,nu era un semn
de bogăţie.După nenumărate tergiversări,Romara reuşise să fie condusă până în
faţa casei surorii sale.Era neliniştită,ca să nu spună speriată,de când primise
scrisoarea lui Caryl,care o implora să vină imeiat.
Totuşi,această groază nu i se potrivea lui Caryl,Chiar şi scrisul avea o deformare
nervoasă.Scrisoarea nu dădea nici o explicaţie,se limita s-o implore pe Romara
să vină la Londra şi nimic n-o mai împiedica pe tânără să răspundă acestei
invitaţii.Cu două luni în urmă,n-ar fi putut face la fel.Tatăl ei i-ar fi ordonat să
nu ţină seama de ceea ce o speria pe Caryl.De fapt,declarase că numele acesteia
nu mai fusese pronunţat în casă.
Romara se gândise deseori că opoziţia categorică şi intransigentă a tatălui lor
faţă de admiraţia exagerată a lui Caryl pentry Harvey Wychbold o aruncase pe
sora ei mai mică în braţele acestuia din urmă.
Întâlnirile secrete,când sunt categoric interzise,repezintă ceva pasionant,iar
Romara,care nu-1 simpatizase personal niciodată pe sir Harvey,înţelegea atracţia
irezistibilă pe care acest bărbat din lumea sofisticată o exercitase asupra surorii
ei,în ciuda marii diferenţe de vârstă dintre ei.Caryl era încântătoare,dar nu
cunoştea nimic despre viaţă,Nu ieşise niciodată din micul sat în care locuiau în
comitatul Huntingdon şi nu întâlnise nici un alt bărbat în afară de fiul caste-
lanului şi de camarazii pe care acesta îi aducea cu el de la Oxford în perioada
vacanţelor.Deşi nu era decât cu un an mai mare,Romara călătorise deja,Fusese
plecată cu bunica ei care făcuse o lungă cură de ape pentru a-şi îngriji
reumatismul,iar în alt an,locuise cu ea la Harrogate.
De aceea,considera că,în unele domenii,este mult mai matură şi mai informată
decât Caryl,Cu toate acestea,ea fusese cea care avusese curajul să treacă peste
interdicţiile tatălui lor si să fugă cu sir Harvey Wychbold. Generalul Shaldon-sir
Alexander Shaldon-își tratase întotdeauna fiicele ca pe „albaştrii” din subordinea
luiNu-i trecuse niciodată prin minte ideea că ele ar putea să nesocotească
ordinele pe care le dădea cu o voce fermă.Romara știa că atunci când Caryl
plecase,lăsând un bilet prin care își explică purtarea,tatăl ei fusese mai întâi
stupefiat de această îndrăzneală.Apoi declarase pe un ton hotărât:
-Caryl nu mai există.Nu vei mai ţine legătura cu ea.Nu va mai pune niciodată
piciorul în această casă.
-Dar...tată,indiferent ce ar fi făcut,este totuşi fiica ta! protestate Romara.
-Am o fată,doar una,iar aceea eşti tu,îi replicase generalul,Dar acum,tatăl lor era
mort,în urma unor răni căpătate în cursul diverselor campanii la care participase.
Aşa că,primind scrisoarea lui Caryl,Romara fusese fericită că poate răspunde la
ceea ce continua să considere că este o chemare în ajutor.„Oare ce se
întâmplase?”
Această întrebare o obsedase în permanenţă în timp ce diligenta mergea târâş-
grăpiş pe drumurile pline de praf.Ca de obicei,vehiculul era supraîncărcat cu
bagaje şi călători,iar caii înaintau greu.Caryl era probabil deja căsătorită şi,după
cum se făcuse luntre şi punte să facă posibil acest lucru,cum să creadă că ceva
mergea prost? Romara încerca să se convingă că îşi face griji fără motiv.
Coborî din birja închiriată,gândindu-se că în câteva minute va afla adevărul şi va
descoperi cum să-şi ajute sora.Vizitiul îşi părăsise deja scaunul pentru a se duce
să bată cu ciocănelul în uşa de la intrare,Se întoarse apoi ca să ia valiza Romarei.
O asemenea atenţie nu se putea datora decât impresiei pe care i-o produsese casa
şi care lăsa să se vadă perspectiva unui bacşişgeneros.
Din fericire,Romara avea destui bani de care se putea lipsi astfel și când ușa fu
deschisă de un servitor în livrea,ea îi mulţumi vizitiului care îi dusese valiza
înăuntru,punându-i în mână câteva monede.Apoi se întoarse spre lacheu şi
observă că acesta o privea fix,cu o expresie surprinsă.
-Sunt domnişoara Shaldon,îi anunţă ea,ceea ce nu schimbă cu nimic expresia
bărbatului,Ei bine,aici locuieşte sir Harvey Wychbold?
-Da,domnişoară.
-Atunci,lady Wychbold mă aşteaptă,Vreţi s-o anunţaţi că am sosit?
Lacheul întoarse capul către scară,ca şi când se întreba ce să facă,în acelaşi
moment,Romara auzi o exclamaţie şi Caryl apăru în fugă în veștibul.
-Romara! Romara! Ai venit! Domnul fie lăudat!
Îşi aruncă braţele în jurul gâtului surorii sale şi o strânse lângă ea într-un gest
nervos,iar Romara înţelese din această manifestare că situaţia era gravă.
-Iată-mă,scumpo,spuse ea cu blândeţe,Sunt dezolată că am ajuns atât de târziu,
dar diligența înainta în pas de broască ţestoasă.Se străduia să folosească un ton
degajat pentru a deștinde atmosfera,dar Caryl o prinse de mână şi o trase în altă
parte a veștibulului,către o uşă rămasă deschisă.
-Eşti aici,ăsta e principalul şi în cele din urmă,mai bine că ai sosit mai târziu,căci
acum...Harvey a ieşit.Romara avu impresia că vocea surorii sale tremurase când
pronunţase numele soţului ei.Se aflau într-un mic salon,frumos mobilat şi Caryl
trânti uşa după ele.
-Oh,Romara,eşti aici! îmi era atât de teamă că n-ai să vii! murmura ea,cu ochii
plini de lacrimi.Romara îşi dezbrăcă mantoul de călătorie,îl aşeză pe un scaun şi
începu să-şi dezlege bridele pălăriei înainte de a întreba:
-Ce se întâmplă? Am înţeles din scrisoarea ta că erai neliniştită.
-Neliniştită? repetă Caryl,pe ai cărei obraji siroiau lacrimile,Romara îşi puse
pălăria şi poşeta peste mantou,se apropie de sora ei şi o luă după umeri.
-Despre ce este vorba? întrebă ea.Mi-am închipuit întotdeauna că eşti fericită.
-Cum...aş putea...să fiu?
-De ce nu ne aşezăm ca să stăm de vorbă? propuse Romara cu o voce calmă.
Şi,dacă se poate,aş bea cu plăcere ceva,Nu-mi este foame,dar mor de sete.
-Da,bineînţeles,Este nişte şampanie aici,îţi convine?
-Şampanie? se miră Romara,Caryl se îndreptă către o masă ce se afla într-un colţ
al încăperii şi pe care o sticlă de şampanie se scălda într-o frapieră.Se afla
acolo,de asemenea,şi o farfurie cu sandvişuri şi,deşi spusese că nu-i era foame,
Romara nu mâncase nimic de mult timp.Ca şi când i-ar fi citit gândurile,Caryl îi
replică:
-Sandvişurile sunt aici pentru Harvey...dar sunt sigură că nu va observa dacă...
vei lua câteva.
-Nu va observa? repetă Romara,surprinsă,Vrei să spui că sir Harvey nu ştie că
vin în vizită? Caryl îi întinse o cupă cu şampanie şi Romara,care o privea
insistent,îşi dădu seama cât de mult se schimbase sora ei.Era tot frumoasă,dar
era mult mai trasă la faţă decât atunci când păsărise casa şi ochii îi erau
încercănaţi,cum nu-i văzuse niciodată.Înarmată cu un sandviş şi paharul ei de
şampanie,Romara se îndreptă cu un mers nehotărât spre canapea şi se aşeza.
-Sunt atât de surprinsă,draga mea,spuse ea cu vocea sa muzicală.Ar trebui s-o iei
de la început şi să-mi explici clar de ce eşti nefericită și de ce voiai să vin lângă
tine.Bău o înghiţitură de şampanie,obişnuindu-se cu ideea că aceasta îi va da
puteri pentru a suporta ceea ce urma să afle.Caryl i se alătură pe canapea.Purta
un neglijeu elegant,împodobit cu valuri de dantelă scumpă,dar ochii nu
răspândeau aceeaşi strălucire,colţurile gurii se lăsaseră şi obrajii palizi erau
udaţi de lacrimi.
-Povesteşte-mi ce s-a întâmplat,insistă blând Romara.
-Voi...avea un copil şi...nu sunt căsătorită.Romara rămase nemişcată un moment,
ca paralizată; apoi puse cupa pe masa de lângă ea şi izbucni:
-Te-am auzit bine,Caryl? Nu eşti căsătorită? Dar sir Harvey te-a cerut fără
încetare de soţie!
-Da,ştiu,dar când am sosit la Londra şi după ce am fost a lui,a găsit mereu tot
felul de pretexte,până când am înţeles,în cele din urmă,că n-avea nici o intenţie
să se căsătorească.
-N-am auzit niciodată aşa ceva! Cum s-a putut purta într-un mod atât de josnic?
-Şi asta nu este tot,adăugă Caryl cu voce slabă şi necăjită.Este nemulţumit că
aştept un copil şi...cred că a început...să se plictisească de mine.Romara îşi
îmbrăţişa sora.
-Nu pot să cred că este adevărat,draga mea.Trebuie să te ia în căsătorie! Trebuie
să se însoare cu tine! Am să stau de vorbă cu el.
-Nu te va asculta şi cred că va fi furios că ţi-am cerut să vii,.Nu mă lasă să mă
întâlnesc cu niciunul din prietenii mei și nu merg niciodată nicăieri.
-Cum asta? Stai singură aici,toată ziua?
-Era altfel la început,când am fugit cu el.Am mers să vedem opere la Convent
Garden și la Sadles Wells.Am vizitat grădinile de la Vauxhall.Era cu adevărat
fantastic!Nu m-am plictisit nici un singur minut.Îl iubeam pe acel Harvey...
adăugă ea suspinând
-O ştiu,draga mea,De aceea am înţeles când ai fugit,chiar dacă asta 1-a înfuriat
pe tata.Caryl îşi ascunse faţa în mâini.
-Cum am putut oare,să fac ceva atât de stupid? De ce nu v-am ascultat,pe tata şi
pe tine? Vocea i se frânse şi pradă unei crize de suspine nestăpânite,se ghemui
lângă umărul Romarei,care se întreba cu disperare ce trebuie să facă.
Era prea târziu pentru regrete,Caryl ar fi trebuit să ştie cel puţin că tatăl ei era un
bun judecător în privinţa caracterelor.El nu avusese decât antipatie şi dispreţ
pentru sir Harvey Wychbold şi asta încă de când Caryl îl cunoscuse la o
vânătoare cu câini.Sir Harvey se stabilise pentru un timp în vecinătate şi nu
avusese linişte până când gazda sa nu-1 prezentă lui Caryl.Apoi o urmărise
neobosit cu insistenţele sale,îi trimitea bilete şi flori,venea s-o vadă în fiecare zi,
până când generalul îi interzisese să mai vină în casă.Atunci,el o dusese cu
vorba pe Caryl,convingând-o să se întâlnească pe ascuns.
Pentru o tânără care nu avusese niciodată atâtea bucurii,era ameţitor să se vadă
astfel curtată de către un bărbat expert în arta seducţei,Romara o înţelesese
foarte bine,dar rămăsese complet năucită că sir Harvey,bărbat de familie bună,
revenise asupra promisiunii de a se căsători cu Caryl,aducând-o într-o asemenea
stare.Tatăl lor era mort şi de acum înainte îi revenea ei datoria de a încerca să
stabilească responsabilităţile lui sir Harvey,La această idee,inima i se opri în
loc,.
-Nu plânge,draga mea,îi spuse ea totuşi lui Caryl,Dupa părerea ta,când se va
întoarce sir Harvey?
-Nu am nici cea mai mică idee,Uneori lipseşte până în zori și...cred că este cu o
femeie care îi place...mai mult decât mine.Această mărturisire declanşă o nouă
furtună de lacrimi şi Romara nu găsi altceva de făcut decât să-şi strângă cu
putere sora în braţe,regretând mai mult ca niciodată moartea tatălui lor.
-Nu ştiam ce să fac,spuse Caryl când reuşi să vorbească din nou coerent,în afară
de a-ţi cere să mă ajuţi,Aş fi putut să mă întorc acasă...dar nu,n-am bani.
-N-ai bani? izbucni Romara.
-Harvey nu mi-a dat niciodată şi nu-mi permite să ies la cumpărături fără el.
Romara se gândi că sora ei era oarecum prizonieră,iar în schimbul acestui lucru,
trăia în mod evident,într-un cadru luxos.Dacă sora ei se întorcea acasă,ar fi fost
foarte greu de explicat oamenilor din sat şi din vecinătate că era însărcinată,fără
să fie căsătorită.Romara semăna cu tatăl ei şi jură că-1 va obliga pe sir Harvey
să-şi respecte obligaţiile,întrebându-se totuşi cum o va putea face.Căror rude li
s-ar fi putut adresa Caryl ca să obţină sprijin?
Bunica lor murise,iar generalul era unicul său fiu; cât despre familia mamei
lor,toţi membrii ei trăiau în Northumberland.
-Peste cât timp se va naşte bebeluşul tău?
-Cred că peste aproximativ...două luni,Romara păru surprinsă şi Caryl îi explică:
-Nu este prea vizibil şi Harvey mi-a cumpărat rochii a căror formă îmi ascunde
silueta.Iată de ce nu observase de când sosise,schimbarea survenită la sora ei.
Neglijeul era amplu şi flutura în jurul ei.Examinându-şi mai cu atenţie sora,
Romara văzu că nu mai era atât de zveltă şi suplă ca atunci când fugise de acasă.
Acest amănunt nu le-ar scăpa oamenilor avizaţi sau curioşi
-Îmi fac griji pentru bebeluș,reluă Caryl în șoaptă.Harvey nu mi-a permis să
cumpăr nici măcar o hăinuţă pentru el,nici măcar un scutec.Mă gândesc fără
încetare dacă mă va lăsa să-1 nasc în această casă,pentru că până şi ideea îi
displace.
-Şi atunci,unde are de gând să-1 aduci pe lume?
-Nu ştiu.Nu-i plac copiii.Izbucni din nou în lacrimi şi Romara îşi spuse cu
disperare că situaţia surorii ei părea să se agraveze din ce în ce.
-Nu plânge,Caryl dragă,o rugă ea.
-L-am iubit pe Harvey şi acum,c...când el nu mă mai iubeşte,nu ştiu ce să fac.
Un asemenea monstru n-ar trebui să fie iubit de nimeni,se gândi Romara,dar avu
prudenţa să nu-şi spună cu voce tare toată părerea,Se mulţumi să-şi ia batista ca
să şteargă obrajii lui Caryl şi insistă să bea puţină şampanie.
-Urăsc şampania! exclamă Caryl enervată.Când am venit aici cu Harvey am băut
destul de multă; pentru că îmi plăcea,dar acum,îmi face rău.
-Atunci să sun să cer cafea? Sau lapte cald? Adu-ţi aminte că asta ni se dădea să
bem întotdeauna când eram agitate.
-Nu,nu! protestă Caryl,Servitorilor li s-ar părea ciudat,Nu vreau ca ei să
bănuiască starea în care mă aflu.
-Nu crezi că au ghicit deja? se revoltă Romara.
-Numai camerista mea ştie,Este o femeie fermecătoare şi cred că îmi este
devotată.Cu siguranţă,camerista nu păstrase în secret un eveniment atât de
senzaţional,se gândi Romara,care avea o oarecare experienţă cu servitorii.
Totuşi,văzând-o pe Caryl că se teme de tot şi de toată lumea,înţelese că nu era
cel mai bun moment să încerce să-i insufle puțină siguranţă tinerei,care fusese
mereu foarte uşor influențabilă,dovedind că nu are câtuşi de puţin propria ei
voinţă.Hotărârea de a fugi,neţinând seama de tatăl său,nu venise de la ea,fără
îndoială,Ea doar nu reuşise să reziste linguşirilor prin care sir Harvey o făcuse să
acţioneze cum dorea el.Ce să fac? Ce sunt eu în măsură să fac? se întreba
Romara,Ea nu-l întâlnise prea des pe sir Harvey căci,după ce generalul îi
interzisese intrarea în casă,Caryl se ducea singură la întâlnirile lor ascunse.
Şi-1 amintea ca pe un bărbat frumos,roşcovan,îmbrăcat într-un mod foarte
rafinat,îşi amintea de asemenea de ochii lui şi de expresia lor îndrăzneaţă care te
făcea să te simţi stingher.Tatăl lor nu precizase de ce îi displăcea atât sir Harvey,
încât să-i interzică s-o antureze pe Caryl,dar citind scrisoarea lăsată de fugară,
exclamase cu cel mai profund dispreţ: „Acest uşuratic! Acest destrăbălat!”.
Apoi aruncase scrisoarea şi declarase: Caryl nu mai era fiica lui.
Fără îndoială că el cunoştea defectele lui sir Harvey dacă adoptase o asemenea
atitudine,iar Romara nu putea decât să recunoască faptul că avusese dreptate.
Caryl părea epuizată de criza de plâns,iar Romara luă iniţiativa şi se ridică.
-Este foarte târziu,draga mea spuse ea,şi pentru că nu ştii la ce oră se întoarce sir
Harvey,propun să mergem la culcare,îi vom anunţa sosirea mea mâine
dimineaţă.
-Te previn,Romara,va...va fi supărat,Va fi foarte supărat.
-Nu mi-e teamă,replică Romara pe un ton ferm.Dar nu era pe deplin adevărat.
Întinse mâna ca s-o ajute pe sora ei să se ridice și în acel moment,în veștibul
răsunară voci.Caryl scoase un strigăt de groază.
-Este Harvey! șopti ea cu o voce ce aproape nu se auzea.S-a întors...
-Ei bine,asta simplifică lucrurile,declară Romara calmă,Mă duc să-1 văd imediat
şi să-i explic de ce sunt aici.Resimţi o uşoară crispare interioară.Nu era chiar
teamă,ci mai curând o senzaţie de indispoziţie,căci prevestea cât de grea şi
neplăcută urma să fie întrevederea.Uşa salonului se deschise cu brutalitate şi sir
Harvey intră,impecabil în ţinuta sa de seară,cu chipul stacojiu ieşind dintr-o
cravată înaltă şi ochii strălucind de mânie.Rămase un moment nemişcat,într-o
atitudine teatrală,privindu-le cu insistenţă pe cele două femei care stăteau în
picioare una lângă alta.Caryl scoase un scurt strigăt copilăresc şi spuse cu o voce
tremurată:
-T-te-ai întors,Harvey!
-Aşa se pare! replică el pe un ton sec,înainte de a i se adresa Romarei.
Ce dracu' faceţi dumneavoastră aici?
-Am venit să-mi văd sora,răspunse cu grijă tânăra femeie.
Date fiind împrejurările,nu este nimic surprinzător.
-Care împrejurări? Sir Harvey nu era beat,dar băuse destul şi,evident,alcoolul nu
se mulţumise să-i aprindă doar faţa,ci îi aţâţase de asemenea şi mânia.
Se apropie,dar când ajunse lângă cele două surori,i se adresă lui Caryl:
-Ţi-am repetat de sute de ori să nu vorbeşti cu nimeni fără permisiunea mea şi în
nici un caz să nu le spui oamenilor despre starea ta dezgustătoare.
-Oh,Harvey...nu este vina mea!
-Dar atunci,a cui e vina? Când vei învăţa să-ţi ţii gura,mică imbecilă smiorcăită!
Ridică mâna şi o pălmui pe Caryl cu o asemenea violenţă încât tânăra femeie fu
aruncată înapoi pe canapeaua de pe care tocmai,se ridicase.
-Cum îndrăzniţi! exclamă Romara,atrăgând asupra ei atenţia lui sir Harvey.Cum
îndrăzniţi să-mi loviţi sora?
-Fac ce-mi place,replică el.Şi nu-1 văd bine pe cel care îmi va sta în cale!
-Eu sunt aceea! Şi am intenţia să vă oblig să vă căsătoriţi cu sora mea,aşa cum
aţi promis.
-Cum aţi spus? întrebă sir Harvey pe un ton ameninţător.
-În caz că n-o veţi lua de soţie,voi avea grijă ca purtarea dumneavoastră să fie
cunoscută de toţi prietenii pe care-i aveţi şi de toate notabilităţile Londrei,Dacă
este necesar,voi face o plângere la regină,în numele lui Caryl.
Romara vorbea cu vehemenţă,dar într-un mod foarte clar.Era palidă şi ochii îi
străluceau de mânie,dar se ţinea dreaptă şi vocea îi răsuna ca un sunet de
trompetă.
-Cum îţi poţi imagina,mică zgripţuroaică ce eşti,că te poţi amesteca în viaţa
mea? tună sir Harvey,Dacă spui măcar un singur cuvânt în public,împotriva
mea,te voi omorî!...Mă auzi? Te voi omorî!
Îşi legănă braţul,iar pumnul strâns o lovi pe Romara în plină faţă.Tânăra femeie
se clătină,căzu în genunchi şi Caryl începu să urle.Exasperat de strigătele ei,sir
Harvey îşi pierdu complet controlul.O apucă pe Romara,o ridică,o lovi din nou,o
prinse de un braţ şi o târî de-a lungul încăperii.Ajungând lângă uşă,zări pălăria,
mantoul şi poşeta vizitatoarei şi le adună cu mâna rămasă liberă.Apoi,se îndreptă
spre uşa de la intrare,trăgând-o după el pe Romara,care era ameţită,aproape
orbită şi se împiedica la fiecare pas.Aici se afla în așteptare un valet care își
privea cu groază stăpânul.
-Deschide uşa,Thomas! ordonă sir Harvey.
Servitorul se grăbi să asculte,O dată uşa deschisă,sir Harvey o arunca pe Romara
afară,cu toată puterea.Tânăra căzu de-a latul scărilor şi se rostogoli pe trotuar,
unde rămase nemişcată,fără vlagă.Sir Harvey îi aruncă şi lucrurile şi văzu cu
satisfacţie că poşeta o izbi în cap.
-Iată o lecţie pe care n-o vei uita prea curând! strigă el,înainte de a se întoarce în
casă şi a trânti uşa.Valetul o zăvori şi o asigură cu un drug.

Romara zăcea inconştientă de câteva minute,când nişte bărbaţi îmbrăcaţi elegant


coborâră cu oarecare prudenţă peronul casei vecine.Era evident că,doi dintre
ei,îşi păstrau cu greutate echilibrul.
-De unde să înşepem să căutăm? întrebă unul dintre aceşti domni.
-Şe propuneţi? replică un altul,care dovedea la fel ca şi complicele său,unele
dificultăţi de dicţie.
-Trebuie să ne grăbim,spuse un al treilea,Dacă T-trent îşi schimbă părerea,se
strică totul.
-A ş-şurat că o va face,spuse un altul,Şi T-trent este om de cuvânt.Vă spun...om
de cuvânt!
-Ei bine,să mergem.Ce aşteptăm? Cel care tocmai vorbise respiră adânc pentru a
căpăta putere şi porni pe Curzon Street.Atunci o zări pe Romara,care zăcea la
picioarele lui.
-Se avem noi aişi? strigă el.
-O f-femeie,se pare,răspunse vesel unul dintre prietena lui.
-Evident că eşte o femeie,idiotule! Dar de şe doarme aişi?
-P'ate este afumată,sugeră un altul.
-Se pare că s-a încăierat,Are sânge pe faţă.
-Ce sperietoare! exclamă primul,după ce o privi mai de-aproape.Dumnezeule!
Dar este exact de căutăm!
-Ce...ea?
-Priviţi-o! Aţi văzut vreodată ceva mai urât?
O exclamaţie izbucni din mijlocul grupului de bărbaţi.
-Femeia cea mai urâtă din Londra,a spus el,iar noi am găsit-o!
-I-o vom duce! Ridicaţi-o!Nu era deloc uşor pentru frumoşii domni s-o ridice pe
Romara,căci abia de erau ei înşişi capabili să se ţină pe picioare,dar reuşiră.
Ea deschise un ochi şi părea că-şi recăpătase cunoştinţa când,după ce urcară din
nou,cu ea,peronul casei pe care o părăsiseră cu puţin timp înainte,intrară în
veștibul.
-O-oare T-trent este acolo unde l-am lăsat? întrebă unul dintre ei.
-Ch-red că da,Şă mergem.Şi susţinând cu braţele lor bustul Romarei,ale cărei
picioare se târau pe covor,porniră pe un culoar lat care ducea către sufragerie.
În capul mesei era aşezat un tânăr,care îşi sprijinea capul pe o mână şi ţinea un
pahar de coniac în cealaltă.Alături de el,un bărbat cu un aer nătâng şi complet
„afumat” îi umplea paharul de fiecare dată când îl golea,îi trebui ceva timp să
înţeleagă că prietenii săi,care abia părăsiseră masa,se întorseseră deja.
-Ce aveţi acolo? întrebă el în cele din urmă.
-Femeia pe care o căutam,răspunse unul dintre cei care o aju-tau pe Romara să
se țină pe picioare.Din fericire nu a trebuit să mergem prea departe.Dumnezeu
sau poate unul dintre acei îngeraşi cu care tu,Josué,ne baţi la cap,a lăsat-o la ușă.
-Îngeri? Care îngeri? întrebă Josué cu o voce distrată
-Oh,sa-l dezmeticească cineva! ordonă gentlemanul care o susţinea pe Romara.
-După părerea mea,este prea dus ca să-şi amintească slujba,spuse unul dintre ei.
-Sunt în stare să spun orice slujbă,protestă Josué pe un ton ofensat,Slujba pe care
o v-vreţi voi! Sunt pastor! Cine a spus că nu sunt pastor?
-De acord,bătrâne,ştiu că eşti pastor,spuse primul intelocutor,Slujba care ne
trebuie este cea de cununie,îţi aminteşti enunţurile?
-Sigur că îmi amintesc enunţurile! Cine eşte cel care spune că nu mi le
amintesc?
-Nimeni,nimeni,răspunseră toţi în cor,Să începem! Spuneţi-i lui Trent că
logodnica lui este aici.Auzindu-şi numele,bărbatul aşezat în capul mesei îşi
înălţă capul.
-Ce se întâmplă? Despre ce vorbiţi?
-Am găsit ceea ce doreai,Trent.Cea mai urâtă femeie din Londra! Eşti gata s-o
iei de nevastă,cum ai spus? Sau revii asupra cuvântului dat?
-Trent este un om de cuvânt! strigă o voce ascuţită.Am mai spus-o...şi o
rep-repet...Trent este un om de cuvânt!
-Nu retrag nimic din ceea ce am spus,replică Trent.Vreau să-i arăt acestei femei
blestemate că eu nu sunt un oarecare pe seama căruia să se distreze şi că mă voi
căsători înaintea ei! Am spus-o şi o voi face!
-Atunci te poţi căsători imediat.Iat-o pe logodnica ta.Priveşte-o bine.Nu vei găsi
nicăieri o femeie mai urâtă!
-Cu cât va fi mai urâtă,cu atât va fi mai bine! exclamă Trent,a cărui voce bubui
cu mânie.
-Haide,Josué! strigă cineva,Trebuie să te ridici.Îți vom da un scaun de care să te
sprijini.Întoarseră unul dintre scaunele cu spătar înalt şi doi dintre ei îl proptiră
acolo pe Josué.
-Vrei o carte de rugăciuni?
-Ştiu şe trebuie şă spun,replică Josué cu denunţate de beţiv,Care este numele
logodnicei?
După un moment de consternare,văzură ca unul dintre ei ducea mantoul,pălăria
şi poşeta Romarei,pe care le luase de pe trotuar.Cineva deschise poşeta şi o
răsturnă pe masă unde conţinutul ei se împrăştie.Se aflau acolo trei monede de
aur şi mărunţiş,o batistă,o cheie şi o scrisoare.
Unul dintre tineri luă plicul şi-1 examina cu ochi înceţoşaţi de alcool.
-Ce ai descoperi?
-E-este adresată...domnişoarei Romara Shaldon! descifră el cu greutate.
-Atunci,acesta este numele ei! exclamă prietenul lui,N-ar fi avut asupra ei o
scrisoare adresată altcuiva,este evident!
-Romara...N-am auzit niciodată un nume ca ăsta...
-N-are nici o importanţă! Josué,auzi? Josué...numele logodnicei este Romara.
-Ro-ma-ra,repetă Josué cu încetineală.
-Lăsaţi-1 liniştit şi se va descurca foarte bine,spuse unul dintre ei,Aduceţi-1 pe
Trent lângă logodnică.Nu fără greutate,îi aşezară în picioare,unul lângă altul.
Lovitura de pumn a lui sir Harvey închisese unul din ochii Romarei.Celălalt
privea fix,în gol.Sângele curgea din nasul tinerei până pe bărbie și de o parte a
gurii,o crestătură lată sângera de asemenea.Inelul cu sigiliu al lui sir Harvey îi
crestase obrazul,însemnându-i fața.Părul desfăcut îi cădea pe gât.
Avea un aer grotesc şi totuşi,văzând expresia celor care o priveau,ea reprezenta
exact ceea ce căutaseră.Încet şi cu o precizie surprinzătoare,date fiind starea sa
de ebrietate,Josué începu să oficieze cununia.

Lordul Ravenscar se mişcă şi gemu.Valetul său,care făcea ordine în cameră se


apropie.
-Să vă aduc ceva,milord?
-Bineînţeles,idiotule! Cafea şi o pungă cu gheaţă pentru capul meu.
-Iat-o,milord!Valetul se îndreptă către masa de toaletă şi se întoarse cu o pungă
cu gheaţă pe care o puse cu atenţie pe fruntea stăpânului său.Apoi luă cafetiera
de argint aşezată pe o masă lângă pat şi umplu cu cafea neagră ceaşca mare.
-Vreţi să vă înalţ capul,milord? întrebă el,Lordul Ravenscar gemu din nou.
-Mă descurc singur,spuse el îndreptându-se.Capul îl făcea să sufere îngrozitor,
dar deşi n-o ţinuse decât puţin timp pe frunte,gheaţa îl mai uşurase.Îşi bău
cafeaua dintr-o înghiţitură,se culcă din nou şi îşi acoperi capul cu punga cu
gheaţă.
-Higuet,am impresia că eram puţin cam „beat” aseară,spuse el după câteva
momente.
-Nu „puţin” milord,Nu v-am văzut niciodată într-un asemenea hal.
-De vină este coniacul.Era bun,era excelent coniacul acela...dar am băut prea
mult.
-Mult prea mult,milord,se învoi Higuet.Lordul Ravenscar rămase tăcut şi Higuet
se mişca de colo-colo,ca să aşeze pe un scaun hainele stăpânului său,punând
alături o pereche de cizme a la Souvaroff.Cizmele erau lustruite şi Higuet ştia că
strălucirea lor trezea invidia tuturor celorlalţi „Frumoşi” din frăţia St,James.
De fapt,mulţi dintre prietenii lordului Ravenscar încercaseră să-1 angajeze pe
Higuet pentru a-1 face să dea în vileag secretul pastei de lustruit pe care o
inventase,dar el era credincios şi foarte mândru de gentlemanul pe care îl servea.
-Hignet!Lordul Ransear îl strigase din pat.Valetul se apropie.
-Da,milord?
-Am impresia că s-a întâmplat ceva,aseară.
-Într-adevăr,milord.
-Despre ce este vorba?
-Înălţimea Voastră n-are nici o idee?
-Dacă aveam,nu te mai întrebam
-Nu,milord.
-Sunt gata să aud ce este mai rău.
-Sunteţi...sunteţi căsătorit,milord!Timp de o clipă,lordul Ravenscar rămase
nemişcat ca o mumie apoi şopti:
-Mi s-a părut mie că asta era.Acum îi revena totul în memorie,începând cu
momentul în care Atalie îl primise într-un salon al locuinței tatălui ei,pe
Berckley Square.Primise devreme o scrisoare și așteptase cu o nerăbdare febrilă
ora cinci a după-amiezii,oră la care ea îi ceruse să vină în vizită.
Îşi aminti cu ce grabă bucuroasă urcase scara care ducea în salon,la primul etaj.
Tânăra era singură,mai frumoasă ca niciodată.Atalie Bray cucerise imediat
Londra şi inimile gentilomilor care se lăudau cu bunul lor gust.
Chiar dacă se ţinea seama de criteriile stabilite de alte femei frumoase cum erau
ducesa de Devonshire,lady Jersey şi contesa de Bessborough,frumuseţea Ataliei
era senzaţională.Aveai impresia că celelalte femei erau nişte trandafiri rămaşi
aproape fără petale,faţă de această orhidee albă atât de încântătoare,atât de
fantastică,încât chiar şi bărbaţii cinici şi blazaţi ca lordul Ravenscar erau orbiţi.
Într-adevăr,acesta din urmă se îndrăgostise pentru prima dată şi,credea el,pentru
ultima dată în viaţa lui.Niciodată nu vorbise despre căsătorie numănui,în ciuda
numeroaselor iubiri-ceea ce n-avea nimic surprinzător dată fiind averea şi
frumuseţea sa.Era deci mai mult decât sigur că Atalie apreciase la justa ei
valoare cererea lui în căsătorie.Ea îi mărturisise deschis că răspundea afecţiunii
sale,dar îi ceruse să mai aştepte puţin ca să aibă timp să se cunoască mai bine.
Vrăjit de frumuseţea ei,era gata să fie de acord cu tot ceea ce ea îşi dorea,numai
să-i devină în cele din urmă soţie.În afară de frumuseţea ei surprinzătoare,nimic
altceva nu pleda în favoarea lui Atalie Bray.Tatăl ei nu era un aristocrat în
adevăratul sens al cuvântului,desi fusese un gentilom de familie bună.
Atalie nu fusese aclamată de către „Lumea frumoasă” şi primită în anturajul
prinţului de Wales la Carlton House decât datorită fizicului ei.
Lordul Ravenscar ştia că dacă Atalie va deveni soţia lui,uşile înaltei societăţi vor
fi întotdeauna deschise pentru ea şi că Atalie îşi atrăsese invidia tuturor fetelor
de măritat şi a mamelor lor ambiţioase.Sigur că obţinea ceea ce îşi dorea şi,
gândindu-se la fericirea sa pentru totdeauna asigurată,lordul Ravenscar crezu,
când primi convocarea Ataliei,că aceasta se hotărâse în cele din urmă să anunţe
logodna lor prietenilor şi s-o publice în „Gazeta”.
Când intră în salon,lordul Ravenscar ardea de dorinţa de a o săruta încât s-o facă
să-şi piardă respiraţia şi se pregătea s-o implore din nou să se căsătorească
imediat ce era posibil.Dar,când fu lângă ea,în clipa când voia s-o cuprindă în
braţe,Atalie ridică una dintre mâinile ei fine pentru a-1 opri.
-Un moment,Trent.Vreau să-ţi spun ceva.
-Nu are importanţă.Lasă-mă mai întâi să te sărut.Vom discuta după aceea.
-Nu,este un lucru pe care trebuie să-1 ştii.Lordul Ravenscar nu era curios,dar
pentru a-i face plăcere tinerei îşi amână gestul,cu zâmbetul pe buze,sorbind-o
din ochii săi negri şi gândindu-se că nici o femeie nu putea fi mai încântătoare.
Se gândise deja şi la bijuteriile pe care i le va oferi când va fi soţia lui.
Diamante,care scânteiau ca ochii săi,perle,pentru a scoate în evidenţă pielea sa
transparentă,rubine,pentru a simboliza focul ce se aprindea în el de fiecare dată
când o atingea.Şi,în sfârşit,smaralde,pentru că privirea ei avea aceeaşi strălucire
de nepătruns...
-Mi-e teamă oarecum,că te vei supăra,Trent,spuse ea cu răceală,dar ieri,1-am
acceptat pe Hugo Chester.El îl cunoștea pe marchizul de Chesteru-un tânăr
amabil,dar destul de prost,care era de puţin timp membru al White's Club
-Vreau să spun că mă voi căsători cu el,preciză Atalie.Lordul Ravenscar o privi
fix,cu stupoare,având impresia că nu auzise bine.
-Era imposibil,absolut imposibil ca Atalie-Atadie a lui-să rostească o asemenea
absurditate.Cuprinsă probabil de milă pentru ceea ce resimţea el,adăugă mai
amabilă:
-Sunt dezolată,Trent,Ţin la dumneata şi cred că ne-am fi înţeles foarte bine,dar
Hugo va deveni duce într-o zi și îmi doresc la nebunie să fiu ducesă.
S-o omoare.Ideea că asta va fi uşor,foarte uşor,îi trecu prin minte lordului
Ravenscar,dar,fără o vorbă,se întoarse în loc şi coborî încet treptele pe care
tocmai le urcase cu atâta zel.Luându-şi pălătria şi bastonul pe care i le întinse un
servitor,ieşi şi se îndepărtă pe jos de Berkeley Square.Nu-şi mai amintea unde se
dusese.Îşi amintea doar că,în cele din urmă,se întorsese acasă ca să descopere că
uitase că invitase câţiva prieteni la cină.Ei îl aşteptaseră şi făcură ochii mari când
intră în încăpere fără să-şi schimbe ţinuta,Expresia lui făcu să le moară pe buze
orice reproş sau întrebare.Acela a fost momentul,se gândi lordul Ravenscar,când
începuse să bea.Şi continuând să bea,ascultase cuvintele de compătimire ale
prietenilor,iar asta îi sporea furia.Cei din familia Ravenscar erau cunoscuţi
pentru temperamentul lor coleric,iar el se gândise adesea că tatăl lui dăduse
dovadă de un umor caustic atunci când îi dăduse prenumele care însemna „iute”.
„Iute ca nume şi iute ca fire,acesta sunteţi cu adevărat,master Trent”,îi spusese
doica de sute de ori când se înfuria.Aceste crize se declanşau cu uşurinţă,dar se
domoleau la fel de repede,Totuşi,de data aceasta,mânia lordului Ravenscar
durase destul de mult timp încât să-l facă să se comporte ca un imbecil.
Își amintea că băuse pahar după pahar pe toată durata cinei,fără să înghită nici o
bucăţică din felurile preparate de bucătarul său.Apoi cineva-probabil Anthony
Garson-îl întrebase ce va face.
-M-am gândit la asta,replicase el cu o voce în care vibra mânia.
-Şi atunci? îl întrebaseră în cor,invitaţii.
-Îi voi arăta Ataliei Bray că nu numai ea se poate căsători.
-La ce te gândeşti? întrebase Anthony Garson.Lordul Ravenscar îşi aminti că îşi
alesese cu multă grijă cuvintele pentru a răspunde:
-Voi fi căsătorit înaintea ei,ba chiar înainte ca logodna să fie anunţată!
-Pentru ca toată lumea să creadă că tu eşti cel care a abandonat-o? concluzionă
prietenul lui,Anthony,cu o perspicacitate uimitoare,date fiind împrejurările.
-Întocmai.Şi jur că mă voi căsători cu femeia cea mai urâtă pe care o voi găsi.
Această declaraţie a fost salutată prin exclamaţii bune să zguduie pereţii
sufrageriei.Lordul Ravenscar ridicase paharul.
-În sănătatea soţiei mele! În sănătatea celei mai urâte femei din Londra,pe care
am preferat-o celei mai frumoase!Aşa înceţoşat de alcool cum îi era creierul,nu
se gândise cu mai puţină satisfacţie că răzbunarea sa va face deliciul
caricaturiştilor şi al redactorilor rubricilor de ecouri care îşi făceau serviciul la
„Bune maniere”,foarte mulţumiţi întotdeauna când puteau zeflemisi pe cineva.
Ecoul o va răni pe Atalie aşa cum ea îl rănise,ceea ce şi urmărea.Vicontele
Garson se grăbise să transpună cuvintele în fapte.
-Ai dreptate,Trent,consimţi el,Este exact ceea ce trebuie să faci.Trebuie să-i arăţi
Ataliei că un bărbat ca tine nu poate fi abandonat pentru un titlu nobiliar.El
aruncase o privire în jur,asupra comesenilor cu chipurile congeștionate şi
adăugă:
-Ce mai aşteptăm? Să mergem s-o căutăm pe femeia cea mai urâtă din Londra,
pentru ca Trent să se căsătorească imediat,înainte ca oamenii să afle despre
logodna Ataliei cu Chester
-Desigur! exclamară cei mai mulţi dintre asistenţi
-Josué îi va căsători,reluase vicontele,indicându-l pe onorabilul Josué Meeding,
unul dintre cei mai fideli admiratori ai lordului Ravenscar.Îl întâlneai la toate
reuniuinile mondene când se afla la White's Club,dar era hirotonisit şi era într-
adevăr pastor.Mezinul lordului Meed fusese deștinat bisericii pentru că aşa era
tradiţia familiei,Fratele mai mare era în armată și cel de-al doilea în marină,
întâmplarea făcuse ca lordul Meed să moştenmească în mod neaşteptat o mare
avere,ceea ce însemna că nici unul din fii săi nu mai avea nevoie să-şi câştige
existenţa şi Josué devenise pastorul „petrecăreţ” fără parohie.Partea proastă
fusese că-1 invitase în ajun la cină,se gândea acum lordul Ravenscar.
Dacă Josué nu era acolo,ar fi avut şi el timp să se dezmeticească,Şi-ar fi dat
atunci seama că dorinţa de răzbunare pe Atalie nu merita sacrificiul libertăţii
sale,în nici un caz.Ca întotdeauna,accesul de mânie îi trecuse şi raţiunea ieşi la
suprafaţă.Nu resimţea decât amărăciune,ceea ce îl făcea mai cinic încă față de
femei,ştia asta.Cum își putuse imagina chiar și un singur minut că Atalie,
frumusețea sa mult visată,se deosebea de alte femei pe care le frecventa şi care-
se dovediseră a fi, în timp plictisitoare la culme și mincinoase? Lipsa lor de
inteligenţă nu era niciodată compensată de farmecul lor fizic.„M-am purtat ca
un imbecil afurisit”concluzionă în sinea lui lordul Ravenscar,şi spuse apoi cu
voce tare:
-Higuet!
-Da,milord?
-Unde este femeia pe care am luat-o de soţie aseară?
-Doamna Fellows se ocupă de ea milord,Se pare ca doamna a avut un accident.
Vocea lui Higuet avea acea intonaţie specială pe care lordul Ravenscar o
cunoştea bine şi care însemna că valetul lui avea încă multe de povestit.
-Despre ce accident este vorba,Higuet? înainte de a răspunde,valetul ezită puţin.
-Eu nu ştiu,milord,decât ceea ce am aflat din întâmplare de la domnul Feltham,
care este majordom la sir Harvey Wychbold,vecinul nostru.
-Feltham? El este deci cel care a provocat acest accident?
-Nu domnul Feltham,milord,sir Harvey!
Lordul Ravenscar aşteptă,Higuet era un vorbăreţ icorigibil şi informaţiile pe care
dorea cu ardoare să le furnizeze nu vor întârzia să-i scape.
-Domnul Feltham mi-a povestit,milord,că tânăra care se află acum aici,a sosit
ieri seară,târziu,la sir Harvey...
-Să nu-mi spui,Higuet,că m-am însurat cu una dintre vechile amante ale lui
Wychbold? Vocea lordului Ravenscar răsunase cu un asemenea accent,încât
valetul strigă în grabă:
-Nu,nu,milord! Ea n-are nici o legătură personală cu sir Harvey,mai bine spus,
abia sosise,dar se pare că el a fost scandalizat de prezenţa sa.
-Şi ce s-a petrecut apoi?
-Sir Harvey i-a tras un pumn în plină faţă,milord,și a aruncat-o de la înălţimea
peronului în stradă.Asta explică faptul că doamna este încă inconştientă,după
câte mi-a spus doamna Fellows.
-Inconştientă? repetă lordul Ravenscar.Vrei să spui că Wychbold a lovit o
femeie?
-N-ar fi fost pentru prima dată,milord,Lordul Ravenscar se îndreptă în pat.
Îşi aminti că văzuse sânge în timpul ceremoniei de cununie.Acum i se părea că
vede toate acestea ca prin ceaţă.Mai auzea încă vocea lui Josué pronunţând
anunţul-,”îl iei pe acest bărbat de soţ?”,dar nu-şi mai amintea dacă fata a
răspuns.După încheierea ceremoniei,el o privise şi îşi spusese că aceasta era cu
adevărat femeia cea mai urâtă pe care o văzuse vreodată.Şi apoi,trebuise să
încerce s-o susţină,căci n-o ţineau picioarele.
„Soţia mea! se gândi el,Soţia...mea!”,Se întrebă dacă în familia sa mai fuseseră,
până atunci,cazuri de nebunie.

CAPITOLUL 2
Lordul Ravenscar terminase de luat micul dejun când,vicontele Garson intră în
încăpere,cu un ziar în mână.
-Bună ziua,Anthony! îi strigă lordul Ravenscar.
-Iată „Gazeta”,Probabil că toţi prietenii tăi se uită deja în ea cu atenţie şi cu ochii
ieşiţi din orbite.Lordul Ravenscar nu răspunse nimic,îşi turnă cafea într-o ceaşcă.
-Presupun că eşti totuşi destul de îndrăzneţ ca să înfrunţi bârfele şi să faci o
plimbare călare prin parc? întrebă vicontele luând loc la masă.Chipul lordului
Ravenscar se întunecă şi răspunse pe un ton aspru:
-Am început această poveste și voi merge până la capăt,fie ce-o fi.
-Regret doar că nu putem fi acolo,când Atalie va citi anunţul căsătoriei
tale,spuse vicontele.Din nou,în loc să răspundă,lordul Ravenscar servi carne de
viţel de pădure de pe farfuria pe care i-o prezentase unul dintre valeţi,vicontele îl
privi scurt şi-1 întrebă:
-Ea este încă inconştientă?
-Aşa cred,Sir William spune că este o comoţie cerebrală foarte gravă.
-Produsă probabil când s-a izbit se trotuar comentă vicontele pe un ton gânditor.
Peronul casei lui Wychbold este foarte abrupt şi dacă,după cum ți s-a povestit,el
a aruncat-o de sus pe trepte căderea era periculoasă.
-Periculoasă este puţin spus.Orice ar fi făcut această tânără,Wychbold s-a purtat
ca un ticălos ce este.
-Ai mai aflat ceva în plus în legătură cu acest subiect? îl întrebă vicontele.
-Am citit o scrisoare care se afla în poşeta ei.
-Ah,scrisoarea care ne-a lămurit asupra numelui ei!
-Era scrisă de o oarecare Caryl,explică lordul Ravenscar,Ea o implora pe
Romara să vină s-o întâlnească imediat.Dădea impresia că are nu ştiu ce
necazuri.
-Ceea ce este foarte probabil dacă Wychbold este amestecat în această treabă.
Când această tânără îşi va recăpăta cunoştinţa,acolo sus,presupun că ne va putea
da nişte explicaţii.
-Dată fiind situaţia,oare ce voi face mai departe? ripostă lordul Ravenscar
ridicându-se,Nu condamn pe nimeni pentru ce s-a întâmplat,dar este foarte
regretabil că nici unul dintre noi n-a fost în stare să gândească sănătos.
-Ai dreptate,fu de acord prietenul lui.Perfectă dreptate,dar îmi amintesc cât de
furios eram când am aflat că Atalie te-a tratat într-un mod atât de nedemn.
Întotdeauna am avut impresia că este o aventurieră.Lordul Ravenscar,care stătea
în picioare,cu spatele la şemineu,tresări surprins.
-Așa credeai?
-Căuta să facă să se vorbească despre ea cu orice preţ,De acord,era destul de
frumoasă pentru asta,dar nu mi-ar fi plăcut s-o văd pe sora mea îndrăgită în acest
fel de toţi beţivii,buni de gură din St.James.
-Asta ne include pe toţi şi pe mine în special! spuse lordul Ravenscar cu umor.
-Nu eşti primul care îşi pierde capul pentru o „neasemuită”,afirmă vicontele
pentru a-1 consola.
-Şi nu voi fi nici ultimul imbecil care îşi pierde minţile din cauza unei
mutrişoare drăguţe,acceptă lordul Ravenscar cu amărăciune.Vicontele oftă.
-Ei bine,dacă eşti încă hotărât să te răzbuni pe Atalie,trebuie să mergem în parc.
Poţi fi sigur că toată lumea îţi va cere amănunte despre soţia ta şi despre apariţia
ei neaşteptată în viaţa ta.
-În nici un caz nu pot spune adevărul,zise lordul Ravenscar,cu o voce stinsă.
Cred că,cel mai bine ar fi ca amândoi să pretindem că o cunoaştem pe Romara
de mult timp.Ar putea fi o persoană pe care o iubesc din copilărie...o minciună
de felul acesta.Va face lucrurile mai plauzibile.
-Ştiam eu că vei găsi o soluţie! exclamă vicontele,cu admiraţie.Se îndreptă spre
uşă,se opri şi spuse pe un ton diferit:
-Sunt dezolat pentru toate astea,Trent.Dacă mi-ar fi rămas un grăunte de bun
simţ,te-aş fi împiedicat să faci această nebunie sau aş fi insistat,măcar,să
aşteptăm până dimineaţa,în speranţa că ne-am fi recăpătat minţile,toţi.
-Ieri,astăzi,mâine,mereu voi dori să mă răzbun pe Atalie! declară lordul
Ravenscar cu vehemenţă,Şi voi reuşi,cu orice preţ.
-Tu ai spus-o! se învoi vicontele.Își urmă prietenul în veștibul și trecând peste
pragul casei în fața căreia așteptau caii lor,se gândi că în orice caz,Trent scăpase
de o femeie interesată,care se dovedise a fi doar o intrigantă.Acest raționamet
sever nu-i fusese sugerat,de răceala tinerei în ceea ce-l privea.E1 dovedea o
afecţiune sinceră pentru lordul Ravenscar şi era fericit că nu apucase să facă o
căsătorie care ar fi fost dezastruoasă.După cum spune proverbul,dragostea este
oarbă și lordul Ravenscar nu-şi dăduse seama că,deşi pretindea că-1 iubeşte
Atalie flirta cu toţi prietenii lui şi căuta să-i seducă pe toti bărbaţii care-i treceau
pragul.Vicontele le judeca pe acele femei care nu se mulţumeau cu un singur
bărbat în vaiaţa lor şi cărora le trebuia o duzină de admiratori în acelaşi timp,
chiar dacă făceau pe cineva să sufere.Cu siguranţă,salvarea lordului Ravenscar
din ghearele Ataliei s-ar fi putut face altfel decât răspunzând la scrisoarea prin
care aceasta îl chema şi făcându-1 să ia de soţie femeia cea mai urâtă din
Londra.Gândindu-se la ceea ce se întâmplase,vicontele fusese îngrozit,îşi
chinuise creierul,fără să găsească mijlocul de a-l scoate pe prietenul său din
această situaţie neplăcută.În ajun,de îndată ce reuşise să se ţină pe picioare,se
repezise la Josué Meeding pentru a verifica dacă această ceremonie,atât de
nebuneşte celebrată,era valabilă.Josué dormise după beţia din noaptea
precedentă,dar se afla încă într-o stare agresivă şi fu ofensat să se vadă bănuit că
făcuse o ilegalitate.
-În mod firesc,trebuie ca această căsătorie să fie înregistrată astăzi la biroul stării
civile.Dar eu am celebrat această ceremonie în deplină legalitate şi doar un
decret al parlamentului o poate anula.
-Ești sigur de asta? ripostase vicontele,Şi cum nu avea,încredere absolută în
Josué,se informase şi din alte surse.Prin legea dată în 1754,orice căsătorie
trebuia înregistrată la biroul stării civile după celebrarea sa,dar chiar şi în lipsa
acestei formalităţi,era considerată irevocabilă dacă fusese celebrată de preot.
Înfruntându-și soarta cu curaj şi neputând să ţină evenimentul ascuns,lordul
Ravenscar se hotărî să dea dovadă de îndrăzneală.Publicase deci un anunţ în
„Gazeta Londrei” în care spunea că ceremonia avusese loc „în cerc restrâns din
cauza unui doliu”.Această explicaţie fusese propusă de viconte,care îşi amintea
că remarcase că Romara era îmbrăcată în întregime în negru şi că aceeaşi
culoare aveau atât mantoul,cât şi pălăria ei.Nimeni n-ar fi purtat fără motiv o
îmbrăcăminte atât de lugubră.Această explicaţie fusese binevenită căci,extrema
discreţie cu care se celebrase căsătoria ar fi stârnit o mulţime de comentarii,dacă
n-ar fi existat un pretext plauzibil.Totuşi,în timp ce se îndreptau spre parc,pe caii
lor iuţi,atât de invidiaţi în anturajul lor,vicontele îşi spuse că nimic nu va putea
uşura cu adevărat încercările neplăcute care îl aşteptau pe prietenul său.

Romara se mişcă,încercă să deschidă ochii şi observă că unul dintre ei este


complet acoperit de un pansament.O femeie care cosea,aşezată în apropierea
ferestrei,o auzi mişcându-se şi veni la capul patului.
-V-aţi trezit,milady? întrebă ea,Mă auziţi?
Romara avea impresia că buzele care o dureau erau din lemn,dar reuşi să spună:
-Unde...sunt?
-Să nu vorbiţi imediat,milady,o sfătui femeia,încercaţi mai întâi să înghiţiţi
această poţiune pe care a lăsat-o medicul pentru dumneavoastră.Ea vărsă un
lichid într-o lingură şi o apropie cu precauţie de buzele Romarei.
Oricât de blând fusese gestul ei,când lingura atinse gura tinerei,aceasta se simţi
îngrozitor de rău şi se strâmbă înainte de a înghiți substanţa dulce şi lipicioasă.
Sub efectul acestei poţiuni,îşi simţi gâtul relaxându-se.O privi pe femeia
aplecată asupra ei şi se gândi că n-o văzuse niciodată.
-Unde sunt? reuşi ea să întrebe din nou.
-Înălţimea Voastră este în siguranţă,răspunse necunoscuta pe un ton liniştitor.
Dormiţi,milady,şi vă voi explica totul când vă veţi trezi.Medicamntul pe care
Romara îl înghiţise era un calmant și ea se simţea extrem de obosită.Avea
impresia că trebuie să rezolve o mulţime de probleme,dar nu va şti niciodată
despre ce era vorba.
Când se trezi,era deja noapte.Perdelele erau trase şi pe o masă de la capul patului
ardea o lumânare.Romara descoperi că era culcată într-o cameră mobilată foarte
luxos şi mult mai mare decât cea pe care o ocupa acasă.Dar,dacă nu era acasă,
unde era?
Observă că nu era singură:într-un fotoliu din faţa şemineului era o tânără fată
care purta o mică bonetă de cameristă pe care n-o cunoştea,Dormea adâncită în
fotoliu şi Romara fu mulţumită că nu trebuia să-i vorbească.Ce se întâmplase
oare? Şi de ce era rănită la faţă?
Încetul cu încetul,ca şi când memoria sa ieşea la suprafaţă dintr-o ceață deasă,îsi
aminti...îşi aminti că sosise la casa din Curzon Street,o văzuse pe Caryl şi aflase
că va avea un copil.Apoi văzu faţa roşie şi mânioasă a lui sir Harvey şi auzi din
nou cum mâna bărbatului pocneşte obrazul lui Caryl,în timp ce vocea lui o
înjura.Atunci înţelese de ce avea capul bandajat.El o lovise! Era de necrezut,de
neconceput,dar sir Harvey o lovise în plină faţă!
După aceea,nu mai era decât întuneric şi o suferinţă atroce care părea că nu se va
sfârşi niciodată.Poate că era în aceeaşi casă cu sora sa? I-ar fi plăcut s-o vadă pe
Caryl,dar avu o crispare de frică la ideea că sir Harvey ar fi putut-o lovi din nou.
Buzele o dureau încă şi după un moment de dezorientare,își desprinse mâna
dintre cearşafuri şi le pipăi.Gura îi era umflată şi obrazul care o durea era
acoperit cu un plasture.Brusc,o idee terifiantă îl trecu prin minte:dacă el
îndrăznise să se poarte astfel cu ea,în ce stare trebuia să fie Caryl!
Voia să-şi întâlnească sora,s-o regăsească imediat pentru a o proteja,dar era
incapabilă să se mişte,Capul o durea îngrozitor şi avea impresia că era moartă.
Trebuie să mă restabilesc repede,îşi spuse ea şi adormi din nou.

-Dar trebuie să mă ridic...trebuie,insistă Romara.


Sir William Knighton,medicul lordului Ravenscar,o privea insistent,cu milă.
-Este prea devreme,afirmă el,Mult prea devreme.Aţi suferit o comoţie gravă.Aţi
stat trei zile fără cunoştinţă.
-Trei zile! exclamă ea,Nu se poate!
-V-aţi izbit de ceva foarte dur cu capul,de trotuar,după câte am înţeles,îi explică
el.
-De trotuar? Romara era uluită.Sir William spuse în grabă.
-Nu vă neliniştiţi pentru asta acum.Rămâneți culcată,liniștiți-vă şi încercaţi să
dormiţi.Mă voi întoarce mâine.Părăsi încăperea,dar Romana îl auzi vorbind în
șoaptă pe culoar cu femeia între două vârste care o veghea cel mai des și se
numea doamna Fellows.Când aceasta din urmă se întoarse în cameră,se apropie
de Romara,pentru a întreba:
-Doriţi ceva,milady? Sir William a recomandat să beți cât mai multe lichide şi
am limonada proaspăt făcută.
-Cu plăcere,acceptă Romara.Doamna Fellows îi înălţă capul cu îndemânare şi
Romara bău cu înghiţituri mici,conştientă de faptul că buzele o dureau mai puţin
decât în ajun.Când fu din nou sprijinită de perne,întrebă:
-Îmi spuneţi tot timpul „milady”,Cred că este o greşeală.Numele meu este
Shaldon...domnişoara Romara Shaldon.Doamna Fellows o surprinse când îi
răspunse,după o uşoară ezitare.
-Înălţimea Sa a spus că pot să-i explic înălţimii Voastre,dacă veţi întreba,că de
fapt sunteţi lady Ravenscar.Romara o privea fix,cu stupoare,cu singurul ei ochi
şi concluziona că trebuia să fie vorba de o greşeală.Oamenii care o
transportaseră aici o luaseră drept altcineva.
-Numele meu este Romara Shaldon,repetă ea şi n-am auzit niciodată vorbindu-
se despre...lordul Ravenscar.Doamna Fellows trase un scaun lângă pat şi se
aşeza.
-Înălţimea Voastră se simte destul de bine ca să afle adevărul? întrebă ea.
-Desigur.Mă simt mult mai bine.De altfel,vreau să mă ridic pentru că am...unele
lucruri de foarte mare importanţă de făcut dar medicul se opune...
-Trebuie să ne conformăm ordinelor lui sir William,milady răspunse doamna
Fellows.Este medicul Alteţei Sale Regale,prințul de Wales.Nu există medic mai
competent în toata ţara!Romara se gândi că,fără îndoială,va trebui sa plătească
foarte scump,dar se mulţumi să spună cu voce tare:
-Tocmai îmi spuneaţi de ce sunt aici.
-Da,milady,Iată ce s-a întâmplat...începu doamna Fellows.Cu câteva ezitări,ea
povești cum domnii care cinaseră cu înălţimea Sa o descoperiseră pe trotuar,în
faţa casei vecine şi o transportaseră aici.De fapt,pariaseră că vor aduce o
logodnică pentru gazda lor,lordul Ravenscar,cu care o foarte frumoasă tânără
care era vedeta de la St,James tocmai o rupsese.Doamna Fellows ştia că tinerii
se avântaseră sub conducerea vicontelui Garson,în căutarea celei mai urâte
femei din Londra,dar se feri să-i spună Romarei.Se mulţumi să-i explice că,
pentru a se răzbuna că a fost atât de rău tratat,înălţimea Sa se hotărâse să se
căsătorească înainte să fie anunţată logodna domnişoarei Bray cu marchizul de
Chester,Romara o asculta îngrozită.
-Vreţi să-mi spuneţi,reuşi ea să întrebe cu o voce gâtuită,că sunt într-adevăr...
căsătorită cu acest...domn?
-Aşa este,milady.Romara simţea că i se învârte capul şi timp de un moment se
gândi că delira probabil daeă îşi imagina că o asemenea poveste poate fi
adevărată.Totuşi,doamna Fellows vorbea pe un ton convingător.Cineva cu o
înfăţişare aşa de respectabilă ar fi putut cu greu să inventeze o poveste atât de
fantastică...dacă nu primise instrucţiuni în acest sens.
-Lordul...Ravenscar v-a cerut să-mi poveștiţi asta?o întrebă ea după un timp.
-Cred că înălţimea Sa găseşte stânjenitor să explice el însuși înălţimii Voastre,îi
confirmă doamna Fellows clătinând din cap.Înălţimea Sa a avut mereu reacţii
foarte iuți.N-a fost niciodată cel mai fermecător gentleman de pe pământ dar
când îl apucă una dintre furiile sale,nimic nu-1 opreşte.
-Una dintre furiile sale? repetă Romara cu glas stins.
-Este ereditar,milady.Blestemul familiei Ravescar,ca să zicem așa.Toţi sunt
muscaţi de mânie,pe moment.Dar,din câte știu,înălţimea Sa n-a făcut încă,
niciodată un lucru atât de nechibzuit...niciodată!
-Ce va urma? Ce pot să fac? Întrebările Romarei aveau ceva de copil speriat,
ceea ce trezi instinctul matern al doamnei Fellows.
-Haideţi,nu vă necăjiţi,milady.Situaţia se va rezolva de la sine când va veţi simţi
mai bine şi puteţi fi sigură că înălţimea Sa va găsi o soluţie.
-Spuneţi că...am fost căsătoriţi...de un pastor adevărat?
-Da,milady,Onorabilul Josué Meeding a fost hirotonisit cu mai mulţi ani în
urmă,dar n-are parohie şi nu se poartă cum trebuie s-o facă un pastor.Bineînţeles
că nu eu sunt cea care îl judecă astfel,recunosc.Romara avea impresia că trăieşte
un adevărat coşmar.Nu putea decât să se roage să se trezească şi să descopere că
totul a fost doar în închipuirea sa.Atunci,gândurile i se întoarseră la Caryl.
Când sir Harvey,după ce o lovise,o aruncase din înaltul peronului pe trotuar,ea
cum ripostase? Şi-o aminti imediat pe Caryl urlând.O auzise foarte clar înainte
să-şi piardă cunoştinţa din cauza durerii.Întinse mâna și se agăţă de doamna
Fellows.
-Aţi putea să...faceţi ceva pentru mine? o întrebă ea.
-Tot ce stă în puterea mea,milady.
-Ei bine vreţi să întrebaţi,fără ca cineva să bănuiască faptul că o faceţi în numele
meu,dacă doamna de alături se simte bine.
-Doamna de alături? repetă doamna Fellows.
-Din casa lui sir Harvey Wychbold.Dar nu trebuie să spuneți nimănui cine
întreabă şi mai ales să nu afle sir Harvey că eu sunt aici.
-Îi voi vorbi despre asta domnului Higuet,valetul personal al înălţimii Sale,
milady,promise doamna Fellows.El este prieten cu majordomul lui sir Harvey şi
nu-i va fi câtuşi de puţin greu să afle: ceea ce înălţimea Voastră doreşte să ştie.
-Atunci,vă rog,faceţi-o,Făceţi-o cât mai repede cu putinţă,o imploră Romara.
Trebuie să ştiu cum se simte această doamnă.Îndată ce ea intră în cameră,cam
peste două ore,Romara înţelese că doamna Fellows avea noutăţi.
-Domnul Higuet s-a informat,milady,îi spuse ea şi nu aveţi de ce să vă neliniştiţi.
Doamna se simte bine şi nu a fost chemat nici un medic.Ceea ce nu însemna că
sora ei nu era bolnavă,îşi spuse Romara în sinea ei,amintindu-şi de modul în
care sir Harvey o trata pe Caryl.Dar,pe de altă parte,era sigură că servitorii ştiau
absolut totul despre Caryl.Dacă spuneau că se simte bine,însemna că purtarea lui
sir Harvey n-o tulburase atât cât crezuse Romara.Ghici că doamna Fellows mai
avea încă ceva să-i spună şi o întrebă:
-Domnul Higuet a aflat că doamna nu este prea fericită,milady.Plânge mult,mai
ales când este singură și sir Harvey nu este acasă.
-Trebuie să mă ridic,indiferent ce zice Sir William,exclamă Romara.Dacă rămân
culcată în continuare,voi deveni atât de lipsită de puteri încât îmi vor trebui
multe zile ca să mă restabilesc.
-Acestea sunt prescripţiile lui sir William,milady.
-Nu-mi pasă.Vreau să mă ajutați să mă ridic în această după masă,doamnă
Fellows,pentru a fi destul de puternică mâine,ca să-l conving să mă lase să mă
îmbrac și să cobor.Împotriva voinţei sale,dar pentru că Romara părea într-adevăr
hotărâtă,doamna Fellows o ajută să se dea jos din pat și să srea în picioare.
Romara nu se aşteptase să se simtă atât de slăbită,dar știa că n-o va putea ajuta
pe Caryl,dacă rămânea ţintuită în pat.Susţinută de doamna Fellows,reuşi să
meargă până în celălalt capăt al încăperii şi să se aşeze într-un fotoliu lângă
fereastră.În trecere,îşi zări imaginea în oglinda de pe măsuţa de toaletă şi şocul o
făcu să scoată o exclamaţie de groază.
-Haideţi,milady,nu vă speriaţi,o dojeni doamna Fellows.Faţa dumneavoastră a
fost plină de răni,dar sir William spune că aţi avut noroc:nu v-aţi piedut dinţii şi
nasul n-a fost spart.
-Aveţi o oglindă la îndemână?
-Este întotdeauna pe măsuţa de toaletă.Aparţinea mamei înălţimii Sale,care a
murit.Cum dumneavoastră nu aveţi nimic,milady,lucrurile sale ne sunt foarte
folositoare.Romara îsi aminti atunci că valiza ei se găsea în casa vecină.
-Este foarte amabil din partea dumneavoastră,dar am o valiza cu lucrurile mele
personale.
-Atunci,voi trimite o birjă s-o caute,milady,spuse doamna Fellows.Romara ezită
un moment,apoi explica:
-De fapt,valiza se află la sir Harvey,dar n-aş vrea să afle că sunt aici.
-Înţeleg,milady şi sunt sigură că domnul Higuet se va ocupa de asta foarte
discret.
-Îi voi fi foarte îndatorată,răspunse Romara.Se gândi să-i trimită un bilet lui
Caryl,dar acesta avea să cadă în mâinile lui sir Harvey şi ca urmare,acesta din
urma ar putea începe s-o trateze pe sora ei cu şi mai multă cruzime decât o
făcuse până atunci.Ţinea prea mult să păstreze secretul asupra lui Caryl,pentru a
nu-şi dori ca lordul Ravenscar să afle totul despre legătura ei cu ea.Dacă afla că
Romara locuia în casa vecină şi că,în plus,se căsătorise cu proprietarul şi-ar fi
vărsat în mod inevitabil furia asupra lui Caryl.
Trebuie să fac în aşa fel încât să ies de aici! îşi spuse Romara.Când doamna
Fellows îi aduse oglinda,se întrebă dacă va mai îndrăzni vreodată să se arate în
public.Ceea ce putea vedea din chipul său era de nerecunoscut.Unul dintre ochi
era aproape intact,dar totuşi umflat,nasul îşi dublase volumul,iar în jurul
ochiului bandajat,pielea era contuzionată şi vânătă la culoare.Cât despre buze,
erau atât de umflate că se asemănau cu cele ale negrilor şi erau crăpate pe
centru.O parte din faţa ei ascunsă sub bandajul şi plasturele care o acoperea-
văzuse când doamna Fellows îi schimbase bandajul-avea o tăietură adâncă,
făcută fără îndoială de un inel cu sigiliu.
-Sunt oribilă! murmură Romara.Nu-i venea să creadă că îşi privea propria
figură.
-Toate astea vor dispărea,milady,replică doamna Fellows.Se vede deja un mare
progres,iau umflăturile au dat mult înapoi.Romara lăsă oglinda cu un gest
hotărât.Puțin îi păsa cum arăta.Ceea ce căuta,era s-o salveze pe Caryl.
Ezită,dar până la urmă întrebă:
-Credeţi că i-aş putea vorbi lordului Ravenscar?
-Bineînţeles'milady.Înălțimea Sa cere în fiecare zi veşti despre dumneavoastră.
-Dacă găsiţi ceva cu care să mă îmbrac și mă pieptănați puțin,poate că ar accepta
să discute un moment cu mine.În timp ce vorbea,se gândea că nu voia să-l
vadă,și că fără îndoială,lordul Ravenscar nu-și dorea mai mult decât ea această
întâlnire.Totuşi,sentimentele lor reciproce nu aveau nici o importanță dat fiind că
sora ei,peste două luni,va aduce pe lume un bastard.Poate chiar mai devreme,
calculă ea,amintindu-și data la care Caryl fugise cu sir Harvey.Doamna Fellows
îi aduse un neglijeu din catifea albastră decorat cu broderie veneţiană.Romara nu
purtase niciodată ceva atât de frumos.O învelitoare din hermină,care aparţinuse
răposatei lady Ravenscar îi acoperi genunchii,după ce doamna Fellows îi
pieptănase părul ce depăşea pansamentul.Din cauza mişcărilor repetate,imensa
vânătaie pe care o avea în spatele capului,în locul în care se izbise de trotuar
când căzuse,o durea teribil,dar doamna Fellows se purta cu multă blândeţe.
-Să mă duc acum să-l caut pe înălţimea Sa,milady? o întrebă ea când fu gata.
-Da,vă rog,răspunse Romara,care adăugă:puteţi trage puţin perdelele? Lumina
este atât de puternică încât mă dor ochii.Simplu pretext,de fapt,dar ea ştia că este
îngrozitoare şi se temea că șocul va fi chiar mai puternic pentru „soţul” ei,decât
pentru ea însăşi.Dacă se îmbăta până când nu mai ştia de el,probabil că nu valora
mai mult decât sir Harvey.Fără îndoială,Romara cunoştea scandalurile
desfrânate și chefurile monstruoase ale tinerilor la modă şi ale altor „frumoşi”
încurajaţi de comportarea prinţului de Wales.
Întreaga Anglie ştia că într-o seară,în timpul unuia din chefurile sale,prinţul se
îmbătase în aşa hal,încât căzuse în focul din şemineu.Şi întreaga Anglie era
informată,atât prin intermediul caricaturiştilor,cât şi prin bârfe,de
comportamentul scandalos al prietenilor prinţului de Wales,când erau băuţi.
Romara auzise poveștindu-se despre curse cu obstacole la care toţi participanţii
erau în cămăşi,despre gărzi de noapte atacate,despre mii de lire sterline puse în
joc în cadrul unor pariuri copilăreşti făcute de bărbaţi care nu găseau altceva mai
bun de făcut cu banii lor decât să-i risipească astfel.Totuşi,nu auzise niciodată
vorbindu-se de cineva care s-ar fi căsătorit pentru a susţine un rămăşag,mai ales
cineva care nu avea nevoie de bani.Judecând după ceea ce văzuse din casă şi
aflase de la doamna Fellows,despre numărul de servitori care compuneau
personalul,îşi imaginase despre lordul Ravenscar că trebuie să fie un
„petrecăreţ”.Exact genul de bărbat despre care tatăl ei vorbea întotdeauna cu
dispreţ.Poate că generalul l-ar fi considerat chiar un desfrânat,cum o făcuse cu
sir Harvey.Trebuia totuşi să accepte situaţia,pentru a-1 convinge s-o ajute pe
Caryl.Nu avea pe nimeni altcineva.Se temea însă foarte tare să nu întâlnească un
bărbat interesat doar de plăcerile sale.În tot cazul,la o oră atât de matinală,
probabil nu va fi beat.Și dacă ar fi crezut-o pe doamna Fellows,trebuia să spere
în egală măsură,că nu era prost dispus.I se părea că eștimase situaţia cu calm si
moderaţie dar inima începu să-i bată speriată,gura i se uscă și mâinile îi
tremurau când,după un timp ce i se păruse o eternitate,auzi răsunând voci de
cealaltă parte a uşii.O recunoscu pe cea a doamnei Fellows,căreia îi răspundea o
voce bărbătească,gravă.Când uşa se deschise,Romara îşi ţinu respirația.
-Înălţimea Sa! anunţă doamna FellowsŞi un bărbat intră în cameră.
Romara nu se putuse opri să nu-și imagineze cum arăta lordul Ravenscar.Se
gândise,pe bună dreptate,că are o figură de chefliu şi poate un ten strălucitor,
roşu,ca cel al lui sir Harvey.Sau mai rău,că se aseamănă cu acele caricaturi care
îi zugrăveau pe prințul de Wales şi pe apropiaţii săi ca fiind buhăiţi şi
congeștionați,cu cravatele boţite şi burţile ca nişte cozonaci.
La prima privire,observă că lordul Ravenscar nu semăna cu nimic din toate
acestea.Era înalt,lat în umeri şi,fără îndoială,frumos.Era îmbrăcat după ultima
modă,cu colţurile gulerului ridicate de ambele părţi ale unei bărbii pătrate şi
cravata înaltă era de un alb imaculat.În afara unui ceas care strălucea în
buzunarul de la vestă,era îmbrăcat tot atât de sobru pe cât de elegant,după
criteriul impus de către Frumosul Brummell: hainele trebuie să-i pună în valoare
pe bărbaţi şi să rămână discrete.El străbătu încăperea.
În ultima clipă,Romara nu putu să suporte ideea că va fi uluit sau dezgustat
privind-o şi lăsă ochii în jos,având gâtul prea uscat pentru a scoate vreun sunet.
-Mi-aţi cerut să vin să vă văd,spuse lordul Ravenscar.
-Da.Reuşi să spună cu greu chiar şi un cuvânt atat de simplu.
-Am întrebat zilnic dacă acest lucru este posibil,dar sir William l-a interzis.
-Trebuia să vă văd.Vreau...să vă cer ceva.
-Înțeleg și bineînțeles că doresc să vă prezint scuzele mele.
-Nu...vă rog,îl întrerupse Romara ridicând mâna.Simţi că era surprins,dar păstră
tăcerea şi ea continuă:
-Nu vreau să vorbesc despre mine.O vom putea face mai târziu.Acum,am nevoie
de ajutorul dumneavoastră...şi asta de urgenţă! Lordul Ravenscar se aşeză
într-un fotoliu în faţa Romarei.
-Evident,vă voi ajuta dacă este posibil.Dar mi-e teamă că situaţia neplăcută...
-Lăsaţi asta,îl întrerupse Romara din nou.Este vorba despre sora mea.
Lordul Ravenscar înălţă din sprâncene ca şi când ar fi găsit ciudat faptul că se
preocupa de sora sa şi nu de ea însăşi.
-Sora dumneavoastră? întrebă el.
-Da,Este în casa de alături,cu sir Harvey Wychbold.
-Deci pe sora dumneavoastră aţi venit s-o vedeţi când v-a tratat în modul acesta
mârşav!
-Era...furios...că m-a chemat.Nu 1-a anunţat şi m-a aruncat afară.
-Am înţeles asta foarte bine.Accentul din vocea lui îi arătă clar Romarei că îl
condamna cu asprime pe sir Harvey.Acest lucru o încuraja să-1 întrebe pe un ton
rugător:
-Vă rog,vreţi s-o ajutaţi pe Caryl,pentru că eu sunt incapabilă s-o fac,pentru
moment?
-Ce îmi sugeraţi să fac?
-Aduceţi-o aici.Sir Harvey o maltratează.A lovit-o în timp ce eram acolo.
-Întotdeauna am crezut că este un bădăran! exclamă lordul Ravenscar.
Purtarea lui faţă de dumneavoastră și ceea ce îmi spuneţi despre soră,îmi
confirmă părerea.Se gândi um moment şi apoi reluă:
-Sunteți sigură,totuși că sora dumneavoastră doreşte să plece de acolo?
Romara îşi împreună mâinile ale căror degete le împletise.Apoi îi explică:
-El a convins-o pe Caryl să fugă împreună după ce tatăl meu i-a interzis să mai
intre în casa noastră.
-Presupun că a promis s-o ia de soţie.Romara voi să dea din cap,dar mișcarea îi
produse durere și se strâmbă.
-Da,i-a promis de sute de ori şi Caryl era...îndrăgostită de el.Avu impresia că
citeşte dispreţ pe chipul lordului Ravenscar şi se grăbi să adauge:
-Ea nu întâlnise niciodată un bărbat ca el.De fapt degeaba era ea frumoasă,nu era
nimeni important care să i-o spună în în comitatul Huntingdon.
-Așadar,Wytchbod i-a sucit mințile,comentă lordul Ravenscar cu dispreț.Cu
siguranță nu este prima dată când se comportă în acest mod.
-Tatăl meu mi-a interzis să mai comunic cu sora mea,dar eram convinsă că sir
Harvey a luat-o de soţie.
-Nu vă puteaţi aştepta în nici un caz ca un astfel de filfizon să-şi ţină cuvântul.
Dar dacă sora dumneavoastră doreşte să-l părăsească,de ce n-o face?
-S-ar putea spune că o ţine prizonieră în casa lui şi...Rămase un moment tăcută
şi lordul Ravenscar văzu cum se înroşeşte partea din figura ei care nu era
acoperită de badaje.
-...şi aşteaptă un copil,încheie Romara aproape în şoaptă.
-Ar fi trebuit să bănuiesc.Avusese ceva cinic în felul cum spusese asta şi Romara
se gândi cu disperare că nu va interveni.
-Vă rog,vă rog,ajutați-o,îl imploră ea,Nu am pe nimeni altcineva căruia să mă
adresez.Tatăl meu ar fi reglat problema cum trebuie,dar este mort.
-A fi obligat să pui această întrebare,pare destul de ciudat cunoscând
împrejurările,dar aţi putea să-mi spuneţi cine sunteţi și cine a fost tatăl
dumneavoastră?
-Tatăl meu era generalul Shaldon,sir Alexander Shaldon răspunse Romara
care-1 văzu pe lordul Ravenscar privind-o fix cu stupoare.
-Tatăl dumneavoastră comanda,Regimentul 10 de Dragoni Uşori?
-Da.
-Bunule Dumnezeu! Am servit sub ordinele sale! Cum Dumnezeu a putut
generalul să lase un bărbat ca Wychbold s-o frecventeze pe sora dumneavoastră
sau chiar pe dumneavoastră?
-Sir Harvey i-a fost prezentat lui Caryl de un vecin,iar când a venit s-o vadă,i-a
trimis flori şi i-a scris scrisori de dragoste,tata i-a interzis să mai vină în casă.
-Evident.
-Dar sir Harvey a convins-o pe Caryl să continue să-1 vadă în taină.
-Sunt sigur că a fost foarte convingător.Vocea lordului Ravenscar era sarcastică.
-Înţelegeţi-o,vă rog.Caryl n-a cunoscut niciodată pe nimeni care să-i semene.
Cred că a fascinat-o.
-Şi acum poartă copilul lui.Dumnezeu ştie ce ar fi gândit tatăl dumneavoastră în
legătură cu acest lucru,dacă trăia.
-Presupun că tata l-ar fi omorât pe sir Harvey,sau mai bine l-ar fi obligat s-o ia
pe Caryl de soţie,ca să dea un nume copilului.Lordul Ravenscar o privi cu un aer
surprins.
-Ea asta doreşte?
-Am impresia că este prea răvășită ca să știe ce vrea.N-am văzut-o decât câteva
momente dar mi-a spus că sir Harvey este furios că este însărcinată şi că
încearcă să ţină în secret sarcina ei.
-Nu mă miră.
-Caryl crede de asemenea,continuă Romara cu o voce înăbuşită,că sir Harvey s-a
plictisit de ea și este interesat de o altă femeie.Lordul Ravenscar îşi strânse
buzele înainte de a spune:
-Vreți să-mi încredinţaţi această afacere? Vreau să discut cu unul din prietenii
mei despre asta,dar vă promit că mă ocup.
-Curând? întrebă Romara,îngrijorată.
-Cât de curând posibil.
-Îmi este atât de frică să n-o trateze pe Caryl cum a făcut cu mine.
-Trebuie să vă răzbunaţi pentru asta.Ce ați făcut de l-ați înfuriat astfel?
-I-am spus doar ceea ce credeam despre el.Lordul Ravenscar râse.
-N-ar fi trebuit să mă îndoiesc,doar sunteţi fiica tatălui dumneavoastră,dar în
acest caz,era imprudent.
-A pălmuit-o pe Caryl pentru că m-a chemat,îi explică tânăra.Apoi m-a
lovit.Doar faptul de a-şi aminti îi tăie respiraţia.După aceea,nu-mi mai amintesc
nimic.
-Este ceea ce am presupus şi eu,dar cred că doamna Fellows v-a povestit ce s-a
petrecut.
-Da.
-După cum aţi propus,contrinuă el grăbit,vom discuta despre asta mai
târziu.Cred că,acum,pe primul plan este situaţia surorii dumneavoastră.
-Mulţumesc,Mulţumesc pentru promisiunea de a încerca s-o ajutaţi.
-Când este aşteptat copilul? Romara se îmbujoră din nou.Părea atât de puţin
cuviincios,aproape indecent,să discute despre venirea pe lume a unui copil cu un
necunoscut.Dar nu era momentul să se joace de-a fetiţele pudice sau timide.
-Caryl crede că va naşte...peste două luni,dar s-ar putea să fie mai devreme.
-Atunci,trebuie să acţionăm neîntârziat,spuse lordul Ravenscar.Credeţi sincer că
cel mai bine pentru sora dumneavoastră este să devină soţia acestui individ?
Romara făcu un scurt gest cu mâna.
-Oricum ar fi,este totuşi tatăl copilului.Cum ar putea suporta ruşinea de a avea
un copil fără să fie căsătorită? Dacă aş duce-o acasă,admiţând că sir Harvey
mi-ar permite,ar trebui să le dăm nişte explicaţii vecinilor noştri.
-Da,înţeleg.Lordul Ravenscar ridică ochii spre Romara apoi se uită rapid în altă
parte şi ea se gândi că era din cauză că nu putea suporta vederea chipului ei.
-Aveţi încredere în mine,spuse el.Vă promit să mă gândesc serios şi să încerc să
găsesc o soluţie.
-Mulţumesc,Este într-adevăr foarte amabil din partea dumneavoastră.Mă
temeam că nu veţi înţelege cât de important este.
-Da,înţeleg şi asta poate pentru că bunăvoinţa este singurul meu punct bun.Nu
mă pot aştepta doar ca să găsiţi mai multe.Îi adresă un zâmbet echivoc şi se
îndreptă spre ușă.
-Grăbiți-vă să vă vindecați,spuse el cu o voce uimitor de prietenoasă.Am
impresia că veți avea nevoie de toate forțele dumneavoastră.

CAPITOLUL 3
Cu o seară înainte,la Wattiers,lordul Windover îi vorbise despre un meci de box
la Wimbledon şi-i propusese să meargă împreună să-1 vadă.De când sosise la
Londra,sir Harvey visa să devină o personalitate în înalta societate,dar cei care
făceau parte din ea îl evitau şi aproape că îşi pierduse speranţa de a-şi mai
realiza ambiţia.Bineînţeles că,datorită averii sale îi fusese uşor să câştige
bunăvoinţa nobililor lipsiţi de bani şi a celor care îşi pierduseră averile la
cărţi,dar nu asta îşi dorea.Fusese crescut în Yorkshire şi tatăl lui,un baronet fără
nici un ban,care se vânduse cu titlu cu tot fiicei unui industriaş bogat din
industria lânii,nu-1 lăsase să plece de acasă.Decizie dezastruoasă căci Harvey
Wychbold,în lipsa altei ocupaţii,sedusese toate femeile tinere pe o rază de
cincizeci de kilometru.Dorea cu ardoare să-şi exercite talentele personale pe un
teren de vânătoare mai vast.Încă de la moartea tatălui său,părăsise Londra,gata
să se bucure de viaţa frivolă şi veselă despre care auzise vorbindu-se atâta.
La vremea aceea,noul baronet se apropia de treizeci de ani.
Era conştient de puterea pe care o exercita asupra femeilor şi nu se aşteptase ca
bărbaţii pe care căuta să şi-i facă prieteni să-1 evite.Suferise primele eşecuri
când dorise să intre în White's Club şi în Brook's.
Nu ştia care îi erau duşmanii,dar cu siguranţă,avea.În fiecare an încercase din
nou să devină membru al acestor două cluburi cele mai inaccesibile din St.
James-şi candidatura sa fusese respinsă în mod constant.
Reuşise totuşi să facă parte din două cluburi mai puţin importante şi,în mod
firesc,sălile de jocuri ca cele de la Wattiers îl primeau cu uşile deschise.
În urmă cu un an,se dusese în comitatul Huntingdon unde fusese primit,cu un
grup de petrecăreţi,în locuinţa unui tânăr nobil căruia îi împrumutase de-a lungul
anilor o sumă de bani considerabilă.Sir Harvey se simţise atât de bine în acest
sejur încât începuse să se întrebe dacă nu-şi va realiza mai uşor ambiţiile,atacând
problema într-un mod diferit.Fusese foarte sincer captivat de tinereţea,
prospeţimea şi farmecul lui Caryl,dar ceea ce contase în mod special pentru
el,era lumea căreia îi aparţinea.Nu scăpase din vedere profundul rspect cu care
se vorbea despre generalul Alexander Shaldon şi primirea călduroasă care i se
rezervase în toate casele în care binevoia să meargă.Cu siguranţa care-1
caracteriza,sir Harvey începu atunci asediul asupra lui Caryl,pentru a-i cuceri
inima.Era foarte înfumurat şi nici nu se îndoia că,într-o bună zi va deveni unul
dintre apropiaţii prinţului de Wales.Când generalul îi închisese uşa casei sale,
fusese surprins,dar era convins că bătrânul își iubea fiica și că îşi va schimba
atitudinea.O convinsese pe Caryl să fugă cu el-după sosirea lor la Londra,
afecţiunea lui sir Harvey se sfârşise,se răcise.Cunoscuse o văduvă care i-ar fi
fost de folos pe plan monden,dar aşteptase prea mult consimţământul văduvei,
pentru a o asigura că intenţiile sale erau cu adevărat onorabile.
După o cină intimă,ea îi adusese la cunoştinţă cu un ton calm,dar ferm,că avea
intenţia să devină soţia altcuiva.Sir Harvey aruncase în întregime asupra lui
Caryl responsabilitatea acestui eşec.Dacă tânăra n-ar fi locuit în casa lui,şi-ar fi
formulat de mult timp cererea în căsătorie.La întoarcerea acasă,beat de furie şi
coniac,o pălmuise pe Caryl,cum o mai făcuse deja de multe ori.Nu intenţionase
s-o lovească pe sora ei.Dar faptul că se afla acolo după ce Caryl o chemase pe
ascuns,îl înfuriase în aşa hal,încât pierduse controlul asupra faptelor sale.A doua
zi de dimineaţă,se întrebase cu îngrijorare dacă Romara nu depusese
plângere,dar ziua se scursese fără nici un incident și el se gândise cu aroganţa
obişnuită,că probabil se întorsese la țară.Când citi a treia zi în „Gazeta” că lordul
Ravenscar se căsătorise,cu Romara Shaldon,rămăsese pur şi simplu cu gura
căscată.Pe moment,nici nu-i veni să creadă.Aceasta căsătorie părea imposibilă.
După ce chibzuise,îşi spuse ca poate acesta era motivul vizitei pe care i-o făcuse
Romara lui Caryl.Vrând să evite o nouă scenă,ascunse „Gazeta” ca să n-o vadă
Caryl şi dădu ordin categoric să nu fie nimeni lăsat să intre în casa lui și mai ales
vreun locuitor al casei vecine.Ceea ce sir Harvey nu ştia-şi care l-ar fi făcut să
înnebunească de furie,dacă ar fi ştiut-era că servitorii săi fuseseră deja angajaţi
să transporte la lordul Ravenscar valiza Romarei.Ca mulţi dintre oamenii bogaţi,
sir Harvey nu era un stăpân binevoitor,nici generos.Îi concedia pentru fleacuri,le
plătea nişte salarii de mizerie şi era extrem de zgârcit cu hrana deștinată
personalului de serviciu.Moştenise această trăsătură de caracter de la bunicul
său,care se născuse în Yorkshire-comitat cunoscut pe drept,sau pe nedrept,ca
ţinut al avarilor sau cel puţin al oamenilor „păstrători”-iar servitorii se purtau în
consecinţă,îl slujeau fără zel,căci nu considerau că îi datorează devotament.
Fără ştirea lui sir Harvey,între cele două case avusese loc un schimb de bilete şi
cum cei care ieşeau din locuinţa lordului Ravenscar erau în mod constant însoţiţi
de o monedă de aur,transferul se efectuase cu uşurinţă şi în ascuns.
Hotărât să facă orice pentru a se elibera din ghearele lui Caryl,sir Harvey nu
vedea,pentru moment,prin ce mijloace va reuşi.Cu toate acestea,în timp ce rula
pe drumul spre Wimbledon,pregătit pentru orice linguşire care să-i facă plăcere
lordului Windover,şi-o îndepărtase pe Caryl din minte.
Lordul Windover îi încredinţă hăţurile valetului său de grajd și se grăbi,însoţit de
sir Harvey,să li se alăture celorlalţi gentilomi care erau aşezaţi pe legăturile de
fân cele mai apropiate.Lupta începu aproape imediat după sosirea lor şi se
observă că Bombardierul,în ciuda încrederii pe care lordul Windover i-o
acordase,nu va avea o victorie uşoară.Meciul fu deci excelent şi numai după ce
trecu o oră,Bombardierul,sângerând din abundenţă şi clătinându-se pe picioare,îl
trimise pe Jeb Salt la pământ.Toată lumea exclamă: „Ce luptă frumoasă!”.
Vicontele îi dădu o pungă plină cu aur protejatului său,Cât despre Jeb Salt,deşi
învins,primi o oarecare sumă drept recompensă că s-a apărat atât de bine.
-Vă felicit,Garson! spuse lordul Windover.
-Mulţumesc.Trebuie să sărbătorim victoria.Cinaţi cu mine în această seară? Am
invitat câţiva prieteni.
-Voi fi încântat! răspunse lorul Windover.Apoi vicontele adăugă pe un ton
indiferent,spre surprinderea amestecată cu satisfacţie a lui sir Harvey.
-Vreţi să veniţi şi dumneavoastră,Wychbold...dacă nu aveți alte obligaţii?
-Este o onoare pentru mine! acceptă prompt sir Harvey.Nici o altă obligaţie n-ar
fi fost destul de importantă încât să-i împiedice să accepte o asemenea invitaţie.
Niciodată până în acea zi vicontele sau prietenii săi nu dăduseră impresia că au
măcar idee de existenţa lui.Şi iată că fusese invitat la o cină care,se gândea el cu
entuziasm,ar putea marca o schimbare în viaţa sa.
-Unde vom cina? întrebă lordul Windover.
-La reşedinţa familială din Park Lane.Tatăl meu este la ţară şi am la dispoziţie
toată casa.
-La ora şapte şi jumătate,presupun? reluă lordul Windover.
-Da,şapte şi jumătate,Să nu întârziaţi.Vine Brummell şi detestă să-şi aştepte
masa.Sir Harvey nu-şi credea urechilor.Era o victorie să fie invitat de viconte la
cina intimă cu prietenii săi.Dar că Frumosul Brummell face parte dintre
comeseni,îi dădea impresia că ţinta sa,care ieri i se părea atât de îndepărtată,era
practic atinsă!Frumosul Brummell se impusese ca arbitru al eleganței.Și,în
plus,era personalitatea cea mai importantă din înalta Societate.Succesul sau
eşecul unei recepţii se baza în mare parte pe prezenţa lui.
„Natura s-a arătat mai mult decât generoasă fată de acest fermecător bărbat.
Are cate puţin din tot ce-i trebuie,statura lui Apolo iar armonia proporţiilor sale
este admirabilă! Are un cap deosebit de frumos,faţa este mai curând prelungă,
tenul luminos,fruntea de o înălţime puţin obişnuită.Ţinuta sa arată că se bucură
de o mare inteligenţă şi gura denotă o predispoziţie către un umor caustic.
Vocea lui este foarte plăcută”.
Cea care îi scrisese lui lady Wychbold nu exagerase,această descriere a
Frumosului Brummell era reală,Şi numeroase persoane îl considerau amabil şi
bun.Era cunoscută neclintita sa loialitate faţă de cei pe care îi numea prietenii
lui.La drept vorbind,pe sir Harvey nu-1 interesa caracterizarea Frumosului
Brummell decât în măsura în care putea scoate de aici un avantaj.
Atât de mult şi-ar fi dorit să-l cunoască,încât ar fi fost în stare să se şi roage
pentru asta.Şi iată că ocazia de a reuşi acest lucru apăruse într-un mod total
neaşteptat!
-Voi veni să vă iau,spuse lordul Windover când îl lăsă pe sir Harvey în Curzon
Street,încă o favoare!Într-adevăr,lordul Windover ştia cu siguranţă că sir Harvey
are o caleaşcă.Imediat ce intrase în casa lui,sir Harvey îşi chemă valetul personal
și urcă în grabă,blestemându-şi servitorul care nu venise destul de repede,după
cum voia.Se întreba cu nervozitate cum să se îmbrace.Din fericire,cheltuise o
avere pentru a-şi pune garderoba la punct şi singura problemă pe care o avea,era
să se hotărască în care frac va arăta mai bine şi în ce stil va trebui să-şi înnoade
cravata de muselină.Sir Harvey îşi aminti că Frumosul Brummell dezaproba
ostentaţia vulgară a tinerilor eleganţi,prefăcătoria celor generoşi şi lipsa de
subtilitate a tinerilor la modă.El era adeptul unui bun-gust moderat şi declarase:
„Cea mai mare umilire pe care o poate îndura un gentleman este să atragă
atenţia pe stradă prin îmbrăcămintea sa”,Valetul lui sir Harvey îl scoase din
meditaţiile sale.
-Veţi purta un ac de cravată,domnule?
-Nu,bineînţeles că nu,idiotule! Unul dintre invitaţi este Brummell.
Sir Harvey nu putuse,nici chiar în faţa valetului său,să se abţină să nu se laude
cu persoana pe care o va întâlni.
-Atunci,nu veţi avea nevoie de ceasul dumneavoastră de buzunar,domnule.
-Evident că nu! spuse cu asprime Sir Harvey,care în timp ce vorbea făcea să
dispară inelul cu sigiliu pe care îl purta pe deget.Începu să-şi repete în minte
toate anecdotele amuzante pe care le va povești şi calambururile care vor putea
să cucerească până și aprobarea lui Brummell.Exact la ora şapte şi douăzeci şi
cinci,cabrioleta de care lordul Windover se folosea la Londra se opri în faţa uşii
şi sir Harvey se abţinu cu greu să nu se repeadă pe peron în jos,înainte chiar ca
soneria să răsune.Instalându-se în trăsură lângă lordul Windover,îi spuse:
-Sunt musafirul nepoftit al acestei seri.Nu ştiu casa familiei Garson.Credeam că
vicontele are o locuinţă personală.
-Într-adevăr,are una când tatăl său stă un timp aici,replică lordul Windover,dar la
drept vorbind,contele este un bătrân care vine rareori la Londra în ultimul timp.
Cred că este bolnav.
-Şi în mod firesc,o locuinţă mare înlesneşte-petrecerile,comentă sir Harvey.
În acest moment,hotărî că propria sa locuinţă din Curzon Street nu era destul de
mare.Se va muta pe Berkeley Square sau se va instala chiatr în Park Lane,de ce
nu? Doar banii nu-i lipseau.Cu o excitare crescândă,se văzu primindu-i la cină
pe noii prieteni şi,deşi poate spera prea mult,Frumosul Brummell e printre ei.
Ajunseră repede la vastul şi impozantul palat al vicontelui,aşezat într-un loc
retras din Park Lane,înconjurat de grădină.
Când lordul Windover trecu pragul intrării de onoare,sir Harvey care îl urma îşi
dublă atenţia,căci voia să afle cât mai multe despre modul în care îşi va aranja
apoi,fără greşeală,noua sa casă.Constată că nu erau decât şase valeţi în picioare,
în aşteptare fără a pune la socoteală majordomul şi că livrelele lor erau mult mai
impunătoare decât cele ale propriilor lui valeţi.Voi avea multe lucruri de
schimbat,se gândi el.Apoi majordomul îi anunţă cu voce de stentor: „Lord
Windover...Sir Harvey Wychbold!”.Aproximativ paisprezece bărbaţi erau deja în
salon.Toţi întoarseră capul către el şi sir Harvey se gândi cu satisfacţie că-i
cunoştea pe unii dintre ei.Lordul Charles Manners şi fratele său,lordul Robert
Manners,fiul ducelui de Rutland,fură primii pe care îi remarcă.Reuşi apoi cu
greu să-şi desprindă privirea de pe Frumosul Brummell,Acesta afişa un aer
distant şi dispreţuitor,dar această expresie era aproape obişnuită la el.
El îşi aplecă totuşi urechea la ceea ce-i spunea un bărbat mai în vârstă al cărui
aspect şi ţinută aminteau de cele militare.Lordul Windover străbătu sala în toată
lungimea ei pentru a saluta gazda,care se afla în cealaltă extremitate.
-Acum,că sunteţi aici,Windover,cred că putem începe.
-V-am convocat aici în această seară,pentru că toti,cu excepția unuia am servit
în regimentul 10 de Dragoni Ușori,sub comanda generalului Shaldon.
-Sir Alexandre era un om mare şi un bărbat drept și dacă am avut deseori motive
să ne temem de el,cred că în adâncul sufletului l-am admirat şi l-am respectat
întotdeauna.
-Iată de ce am crezut că v-ar face plăcere să fiți prezenți în această seară pentru a
asista la căsătoria fiicei generalului,domnişoara Caryl Shaldon şi a lui sir Harvey
Wichbold.Sir Harvey lăsă să-i scape o exclamaţie înăbuşită.Parcă se
preschimbase în piatră.Punctul de atracţie al tuturor ochilor,el avu un moment
impresia că nu auzise bine şi că probabil se înşelase.Apoi înţelese că a fost prins
foarte abil în capcană şi că nu avea nici un mijloc-absolut nici unul-să iasă din
ea.Abia avu timp să se gândească la faptul că fusese păcălit.O altă uşă a sălii se
deschise şi Caryl intră la braţul lordului Ravenscar.Purta un voal lung din
dantelă albă care,în loc să-i acopere faţa,cădea până la pământ,peste rochie şi
ţinea un buchet de flori albe enorm,care îi ascundea silueta.Ţinea ochii în jos,iar
genele formau o linie întunecată pe obrajii palizi.Era încântătoare cu părul ei
blond înconjurat de flori de portocal și numai mâna încleştată pe braţul lordului
Ravenscar îi tremura.
Se îndreptară spre viconte,iar sir Harvey se afla în mod automat bine aşezat,
pentru că era alături de viconte când acesta luase cuvântul.În spatele miresei şi a
cavalerului ei,înainta un pastor,în veşmânt bisericesc alb,ale cărui medalii arătau
că era capelanul regimentului.Vicontele se îndepărtă.Se lăsă o tăcere absolută,
care îi păru lui sir Harvey sinistră şi ameninţătoare.
Ceremonia începu şi el fu obligat să accepte inevitabilul.Inima îi bătea
nebuneşte şi un văl roşu i se lăsă peste vedere.Datorită instinctului de conservare
mai mult decât a orgoliului reuşi să articuleze cu fermitate şi distinct cuvintele
cerute.Vocea lui Caryl era şoptită şi tremurătoare.O verighetă apăru ca prin
farmec şi sir Harvey o puse pe degetul lui Caryl,mâinile li se uniră de către
capelan şi ultimele enunţuri ale căsătoriei fură pronunţate.Îndată ce vocea
preotului nu se mai auzi,lordul Ravenscar îi oferi braţul lui Caryl,iar ea se agăţă
din nou de el,în timp ce era condusă spre uşa pe care intrase.Când dispărură,sir
Harvey aruncă o privire în jurul său şi constată că invitaţii se aliniaseră pe două
rânduri,lăsând între ele un spaţiu de trecere.Nu era nevoie de nici o explicaţie.
Intenţia era clară şi ştiu ce se aştepta de la el.Cu fruntea sus,fără să privească la
dreapta sau la stânga,străbătu încăperea şi ieşi.În veștibul,majordomul îi
prezentă pălăria,un valet îi puse mantoul pe umeri şi afară un alt servitor îl ajută
să se urce într-o birjă.Era ultima insultă şi plecând,sir Harvey înţelese nu numai
că fusese învins,dar că toate ambiţiile sale măreţe de a deveni un personaj din
înalta societate se spulberaseră pentru totdeauna.

În încăperea vecină cu sala unde se celebrase căsătoria,Caryl se prăbuşi pe un


scaun şi îşi ascunse fața în mâini.Romara o îmbrăţişa.
-Gata,draga mea.S-a terminat.Ești căsătorită dar nu ești obligată să-1 revezi!
-Nu...nu mă va ierta niciodată,spuse Caryl cu o voce tremurătoare.
-El este cel care nu va obţine iertarea mea! Lordul Ravenscar veni spre ele cu o
cupă de șampanie în mână.
-Nu! Asta îmi aminteşte prea mult de Harvey.
-Îţi va face bine,insistă sora ei.Bea o înghiţitură şi când ne vom întoarce,ai să
mănânci ceva.Caryl scutură din cap,apoi întrebă cu o voce tremurând de frică.
-Unde mă duci?
-Vii cu mine,acasă la lordul Ravenscar.
-Este casa vecină cu a lui,şopti Caryl,Şi dacă mă vede Harvey? Este capabil să
mă bată pentru ce i-am făcut.
-Nu veţi rămâne acolo decât în această seară,îi explică lordul Ravenscar.
Mâine,vă voi conduce,împreună cu sora dumneavoastră la casa mea de la
țară.Vă garantez că acolo veţi fi în siguranţă.Vocea profundă şi calmă cu care
vorbise păru că înlătura pentru moment teama care o sufoca pe Caryl.
-Voi fi încântată,reuşi ea să spună în timp ce Romara o ajută să se ridice.
Încadrată de o parte de sora ei şi de cealală de lordul Ravenscar,Caryl ieşi din
încăpere şi porni pe un culoar ce ducea spre o altă uşă decât cea pe care plecase
sir Harvey.O birjă închisă aştepta şi,când cele două surori fură instalate,lordul
Ravenscar rămase un moment în loc privind birja care se îndepărta.
Apoi îşi trecu o mână peste frunte,Faptul că totul se desfăşurase după cum
fusese plănuit îl făcu să simtă o uşurare mai mare decât şi-ar fi închipuit.
Pusese lucrurile la punct în cele mai mici amănuinte cu Anthony Garson,dar nu
putuseră să nu se gândească la riscul că sir Harvey ar fi refuzat categoric s-o ia
de soţie pe Caryl,sau că,printr-o întâmplare neprevăzută,n-ar fi putut accepta
invitaţia lor la cină.Acum,se gândi lordul Ravenscar,cel puţin o problemă îşi
găsise rezolvarea.Copilul pe care-1 va naşte Caryl va avea un nume şi Wychbold
fusese tratat aşa cum merita.Mai rămânea,se gândi el întorcându-se pe culoar,să
înfrunte propriile lui probleme.Trebuise să facă un efort s-o privească pe femeia
care de acum înainte era soţia lui.Nu zărise totuşi mare lucru din chipul
ei.Bănuia că îşi păstrase pansamentul pentru a nu se vedea echimozele galbene
şi vinete din jurul ochiului.Tăietura de la gură era aproape vindecată şi buzele i
se dezumflaseră,dar ţinuse tot timpul capul în jos şi lordul Ravenscar îşi dădu
seama că nu ştia absolut deloc cum arată.Nu putea decât să spere că fusese
probabil la fel de drăguţă ca sora ei.

După ce se întoarseră în Curzon Street,doamna Fellows o ajută pe Caryl să urce


la etaj şi o conduse într-o cameră vecină cu cea a Romarei.
-V-am pregătit patul,milady,îi spuse ea.O noapte de somn bun,iată ce vă trebuie,
şi mâine vi se va părea că totul merge mai bine.
În birjă,Caryl continuase să plângă pe tot parcursul drumului-,era nefericită şi
prea abătută pentru a răspunde.
-Nu te îngrijora,draga mea,acum totul s-a aranjat,îi declară sora ei.Voi avea grijă
de tine şi vom trăi liniştite împreună.În timp ce vorbea se întreba dacă era
adevărat,căci ea nu discutase cu lordul Ravenscar.Poate că el nu va dori s-o aibă
permanent pe Caryl cu ei;îşi închipui însă,că va dori şi mai mult să nu rămână
singur cu soţia lui.Trebuia să recunoască totuşi că fusese extrem de serviabil.
Când îi explicase,în ultimul moment,ceea ce plănuise şi spusese că se va duce
s-o ia pe Caryl din casa vecină imediat ce trăsura care îl ducea pe sir Harvey nu
se va mai vedea,ea exclamase:
-Cât este de ingenios! Cum v-a venit o asemenea idee fantastică? Date fiind
împrejurările,ar fi fost aproape imposibil ca sir Harvey să facă o scenă care s-o
deprime pe Caryl şi să o hotărască,poate,să nu mai ia în căsătorie un bărbat atât
de nehotărât.
-Trebuie doar s-o îmbrăcaţi pe sora dumneavoastră într-un mod cât mai
seducător cu putinţă,încheiase lordul Ravenscar.Va vrea,în mod firesc,ca nimeni
dintre cei prezenţi să nu bănuiască starea în care se află.Romara roşi,apoi întrebă
în şoaptă:
-Nu...nu este necesar ca eu să asist,nu-i aşa? Ar fi jenant...mai mult pentru
dumneavoastră decât pentru mine.
-Cum doriţi,Nimic mai uşor decât să staţi cu sora dumneavoastră până în ultimul
moment.Eu o voi conduce în salon unde o va aştepta vicontele.
-Mulţumesc.Mulţumea din toată inima pentru tot Lordul Ravenscar sesizase
lacrimile din vocea ei,în această izbucnire sinceră şi se grăbi să spună:
-Sunt sincer când spun că nu pot suporta ca una din fiicele bătrânului meu
comandant să fie tratată cu o asemenea mojicie.Noi toţi suntem extrem de
mândri că am servit într-un regiment atât de renumit.
-Ştiu că tatăl meu,dacă trăia,v-ar fi fost foarte recunoscător,adăugă Romara în
şoaptă.Ar fi fost dezgustat să aibă ca ginere un asemenea bărbat,dar era realist.
Ar fi înţeles că,acum,această căsătorie este în interesul lui Caryl.
-Sunt sigur de asta,răspunse lordul Ravenscar.Şi mâine vă voi conduce pe
amândouă la reşedinţa mea de la ţară şi voi da toate dispoziţiile necesare pentru
ca sora dumneavoastră să nască acolo.Romara nu putu decât să-i mulţumească
din nou din tot sufletul.Apoi se ocupă de organizarea introducerii clandestine în
casa vecină a unei toalete de nuntă pentru sora ei.
Nici o altă încurajare n-ar fi putut s-o stimuleze mai bine pe Caryl,se gândise
Romara,dar,până la urmă,efortul se dovedise epuizant şi,acum,când se culcase,
Caryl plângea în hohote disperată,cu capul ascuns în perne.Doamna Fellows o
trase pe Romara într-o parte.
-Mă duc să-i aduc înălţimii Sale un pahar cu lapte cald cu flori de izmă,care s-o
facă să doarmă,şopti ea,în starea sa,nu este bine să fie atât de nervoasă.
Romara acceptă cu un semn din cap şi,la puţin timp după ce bău laptele,Caryl
căzu într-un somn adânc.Romara rămase la căpătâiul ei până când fu sigură că
sora ei nu se va trezi până dimineaţa,apoi se duse la ea în cameră.Murea de
curiozitate să afle ce se mai întâmplase după plecarea lor şi ce spusese sir
Harvey.Aruncase cu blesteme asupra celor care îl obligaseră să căsătorească?
Sau rămăsese tăcut?
Lordul Ravenscar nu se întorsese de la recepţie şi îşi spuse că i-ar face plăcere
să-1 aştepte,dar îşi dădu seama că era imposibil.Nu-i fu greu să-şi imagineze cât
l-ar fi dezgustat acest gest.Ultimul lucru pe care şi-1 dorea,probabil,era genul de
soţie care nu se culcă aşteptându-şi soţul şi care voia să stea la taclale cu acesta,
când el era obosit!În timp ce se dezbrăca,Romara se întreba cu nelinişte ce se va
întâmpla cu ea şi cu sora ei?
Cine şi-ar fi închipuit că întâmplări atât de neplăcute,atât de spectaculoase le va
schimba brusc,în mod radical,viaţa?
Se privi în oglindă pentru a examina echimoza portocalie şi violet închis care se
întindea peste ochi şi jumătate din obraz.Era convinsă că lordul Ravenscar,cu
talentul lui de a născoci planuri şi a le duce la bun sfârşit,probabil se gândea deja
la un mijloc de a se descotorosi de ea!
Romara nu avea nimic altceva să poarte decât sinistra pălărie neagră cu care
venise la Londra,dar Caryl insistase să caute din cutiile ei de pălării.Scoase
pentru Romara o pălărie acoperită cu un voal din dantelă,astfel încât îi ascundea
chipul.
-Nu te va mai stânjeni acest pansament care îţi dă un aer sinistru! exclamase
Caryl.Pudrează-ţi vânătaia din abundenţă şi,cu acest voal,nimeni nu va vedea ce
este dedesubt.Sfatul era bun şi Romara îl urmase: Nu-i plăcea că punea atât de
repede capăt doliului după tatăl ei dar preferase să n-o deprime pe Caryl.
Deşi obligată încă să-şi ascundă faţa,Romara se simţea puţin mai sigură de ea,de
când eliminase acel pansament supărător care îi ţinea cald.Ştia totuşi că nu este
plăcută la vedere şi nu-şi dorea în nici un caz ca lordul Revensear s-o privească
de aproape.De fapt,el nici nu părea să aibă această intenţie,iar Romara era
convinsă că era aproape la fel de stânjenit ca şi ea de aspectul său.
Simţi din nou o mare uşurare când,de cum ieşiră din Londra,îl auzi spunând:
-După ce vă voi instala la Raven House,sper că nu mă veţi condamna dacă mă
întorc imediat la Londra.Am promis de mult timp că particip la o cină pe care o
oferă prinţul unor personalităţi politice,la Carlton House şi cred că ar fi extrem
de nemulţumit dacă aş renunţa în ultimul moment.
-Nu vreau în nici un caz să fiu motivul unui asemenea deranj,spuse Caryl în
timp ce Romara exclamă:
-Bineînţeles că trebuie să vă duceţi! Este foarte bine că prinţul se ocupă în mod
serios de politică,chiar şi ziarele o spun.
-Alteţea Sa Regală este încântat că prietenii săi au ajuns la putere,reluă lordul
Ravenscar,iar prinţul începe să exercite cu adevărat o oarecare influență.
Tatăl ei obişnuia să spună „Bărbaţilor nu le place să vorbească atunci când
conduc”,aşa că îşi ţinu gura.Asta n-o împiedică să se bucure că mergeau în
viteză,de perfecţiunea atelajului compus din roibi ce se potriveau bine şi de
frumuseţea peisajului pitoresc.
Comitatul Huntingdon,în care ele îşi petrecuseră toată viaţa,era neted şi detul de
monoton,în timp ce în comitatul Buckingham,unde se afla casa lordului
Ravenscar,se aflau din belşug păduri,dealuri,râuri şi câmpuri de grâu auriu.
Când ajuseră la Raven House şi intrară pe lunga alee de onoare,Romara privi cu
atenţie prin voalul său locuinţa pe care o avea lordul Ravenscar.
Cu porticul impozant de la faţadă şi aripile elegante,era mult mai frumoasă decât
se aşteptase Romara,iar fundalul de pomi verzi pe care se profila şi locul care se
întindea în faţă,făceau din ea exact genul de conac pe care Romara îl visase
întotdeauna.O mulţime de valeţi se grăbiră în jurul lor să-i ajute să coboare din
trăsură şi când intrară în veștibul,un majordom în livrea de culoare roşu-aprins
înainta pentru a spune:
-Bine aţi venit,milord,Permiteţi-mi ca în numele întregului personal s-o felicit pe
înălţimea Voastră pentru căsătoria sa şi să vă prezentăm dumneavoastră şi
înălţimii Sale urările noastre de fericire cele mai călduroase.
-Mulţumesc,Matthews,răspunse lordul Ravenscar,după cum v-am anunţat prin
lacheul pe care l-am trimis,sora înălţimi,Sale,lady Wychbold este bolnavă şi cred
că va dori să meargă imediat în camera sa.
-Desigur,milord.Iar prânzul va fi servit când va dori înălţimea Voastră.Romara îi
fu recunoscătoare lordului Ravenscar că observase starea de slăbiciune a lui
Caryl.Spre sfârşitul drumului,ea ţinuse ochii închişi şi veselia de care dăduse
dovadă la începutul călătoriei dispăruse.Acum arăta cu adevărat bolnavă.
O guvernantă veni imediat s-o ajute pe Romara s-o susţină pe Caryl până sus,pe
scara largă şi sculptată.Romara fu fericită când văzu că aveau camerele la primul
etaj.Ea trebuia să doarmă într-o anumită cameră care fusese a castelanelor de
mai multe secole,Caryl avea camera vecină.Când fu culcată,Caryl spuse cu o
voce slabă:
-Mă...doare!Romara o privi întrebător pe doamna Fellows care li se alăturase
imediat şi aceasta spuse în şoaptă:
-Cred,milady,că ar trebui să căutăm un medic.
-Atunci,vreţi s-o rugaţi pe înălțimea Sa să se ocupe de asta? întrebă Romara.
Ştia că această sarcină îi revenea ei,dar nu avea curajul să dea ochii cu lordul
Ravenscar.Nu ţinea să-i arate faţa şi se simţea jenată să apeleze din nou la el,
după tot ceea ce făcuse deja pentru ele.Foarte repede,toată lumea înţelese că
bebeluşul lui Caryl nu va întârzia să se nască.

CAPITOLUL 4
-Vei cina cu mine,mâine seară? întrebă vicontele.
-Mâine,răspunse lordul Ravenscar,cred că va trebui să mă întorc la Raven
House.Sunt deja trei săptămâni de când n-am mai fost acolo,iar prinţul va lipsi
câteva zile.
-Într-adevăr,datoria te cheamă la ţară,spuse vicontele,zâmbind.Simţind că
prietenul lui nu dorea să insiste asupra acestui subiect,vorbi despre altceva.
Lordul Ravenscar avea cu adevărat remuşcări că găsise o duzină de pretexte
excelente ca să nu se întoarcă la Raven House.Plecase de acolo când Caryl
tocmai năştea.Prin intendentul său,domnul Arkwright,care îl ţinea permanent la
curent cu tot ceea ce se întâmpla pe moşie,aflase că adusese pe lume un băiat.
Se întrebase dacă sir Harvey ar fi fericit să ştie că avea un moştenitor,dar n-avea
intenţia să-1 anunţe chiar el.Era mai mult decât sigur că sir Harvey va afla
într-un fel sau altul.În ceea ce o privea pe Caryl,societatea mondenă nu trebuia
să ştie că tânăra femeie avusese un copil atât de repede după căsătorie.
Lordul Ravenscar trimisese el însuşi anunţul la „Gazeta Londrei”,prin care făcea
cunoscut că această căsătorie fusese celebrată într-un mod care îi asigura statutul
legal.Când prinţul nu vorbea despre politică se preocupa de comportarea soţiei
sale. Prinţesa Caroline se aliase cu adversarii politici ai soţului ei.
La Montagne House,ea îi primea pe lordul Elwin care fusese demis din funcţia
de Mare Cancelar,pe vicontele Castlereagh,care fusese ministru de război în
cabinetul Pitt şi pe Spencer Percival care îşi dăduse demisia din funcţia de
procuror general.Lordul Ravenscar aflase că prinţesa Caroline-celebră mai ales
pentru certurile cu soţul său,care tulburau viaţa politică a Angliei-îi reunise pe
toţi la cină pentru a stabili reclamaţiile prin care îi dădea în judecată pe miniştrii
care întreprinseseră în numele prinţului o „anchetă discretă” asupra comportării
sale.Lordul Ravenscar îl sfătuise pe prinţ să nu riposteze public,căci ar putea
avea ca efect formarea de grupuri.El ştia că viaţa conjugală a prinţului era ţinta
caricaturiştilor şi a ziariştilor şi nu se putea împiedica să nu se gândească dacă
nu riscă și el să se afle în aceeaşi situaţie.Dacă propria lui soţie va sfida
conveniențele,ca prințesa Caroline? Dacă i se va opune în toate,dornică să-1
ridiculizeze în public.Se consolă cu ideea că fiica generalului său nu putea fi
decât discretă şi bine educată.Totuşi,situaţia prinţului îi demonstrase în ce
încurcătură s-ar fi putut afla în urma faptei nebuneşti care-i fusese inspirată de
dorinţa de răzbunare pe Atalie.
„Trebuie să vorbesc cu Romara şi să pun lucrurile la punct între noi” ,îşi spuse
el.Oare,dacă i-ar da o sumă suficientă,ar vrea să trăiască alături de el?
Totuşi,aceasta ar fi o situaţie mai incomodă pentru el decât pentru ea.
Va veni o zi în care va avea nevoie de o soţie şi avea presimţirea că i se vor oferi
diverse posturi atât la Londra cât şi în provincie imediat ce va fi considerat
„aşezat”.Pentru prima dată în viaţa sa,lordul Ravenscar se simţea nehotărât şi
neputincios în a-şi domina destinul.Ştiuse întotdeauna ce vrea şi făcuse în aşa fel
încât să obţină,Atalie fusese primul lui eşec serios.Dar faptul că se gândise la ea
îl făcu să încerce o mânie intensă,ca cea pe care o resimţise în clipa în care
fusese concediat.Aflase de la prietenii intimi ai lui Atalie că rămăsese mută de
stupefacţie când citise anunţul căsătoriei lui în „Gazeta”.Cu siguranţă,nu-şi
imaginase niciodată că i s-ar putea întâmpa ei un asemenea lucru.Îşi anunţase
imediat logodna,dar asta nu le împiedicase pe cunoştinţele lor comune să facă
ipoteze asupra a ceea ce s-a întâmplat.Toţi cei care avuseseră destulă îndrăzneală
ca s-o facă,îl întrebaseră pe lordul Ravenscar despre soţia sa.Descoperise cea
mai bună manevră pentru a explica absenţa Romarei.Anunţase că este în mare
doliu.
La sfârşitul serii când se culcă,lordul Ravenscar se surprinse bombănind:
„Ea este fiica generalului,Atunci,de ce mă îngrijorează viitorul?”
Recunoştea că îi era frică de două lucruri:ca Romara să nu fie atât de urâtă ca
atunci când o luase în căsătorie şi să nu se poarte ca prinţesa Caroline.
Deşi nu voise niciodată să admită,era totuşi de o sensibilitate ieşită din comun.
Poate pentru că,fiind singur la părinţi,fusese obligat să-şi folosească imaginaţia
mai mult decât copiii care aveau în fraţii şi surorile lor tovarăşi de joacă.
Sau poate din cauza inteligenţei şi culturii sale.Aceasta îl făcea să se gândească
profund la consecinţele lucrurilor şi în timpul drumului de la Londra la domeniul
său de la țară,fu absorbit în gândurile lui.Se abţinuse cu bună ştiinţă să-1 anunţe
pe intendetul său când va sosi,căci nu voia să fie obligat să părăsească Londra la
ora fixă.Se gândise că poate trebuia să-1 vadă în ultimul moment pe Charles
Grey,un prieten apropiat care devenise în luna aprilie vicontele Howick şi fusese
numit primul lord al Amiralităţii.Însă Charles îi trimisese un mesaj prin care îl
anunța că va fi reţinut toată dimineaţa la o şedinţă de cabinet şi atunci Ravenscar
porni la drum spre Raven House,mai devreme decât se aşteptase.Conducea un
atelaj nou pe care îl cumpărase cu o săptămână în urmă de la Tattersall.Doi cai
care se potriveau perfect,negri ca smoala şi cu o stea albă în frunte.Erau atât de
formidabili,încât toţi bărbaţii se opreau să-i privească trecând pe stradă,în timp
ce femeile nu aveau ochi decât pentru cel ce-i conducea.
Lordul Ravenscar nu-şi dădu seama de admiraţia pe care o stârnea,îşi mâna
atelajul mai repede decât de obicei,ca şi când se grăbea să ajungă la destinaţie.
De fapt,era nerăbdător să înfrunte acea problemă care lâncezea,ca un şarpe
adormit,de prea mult timp în sufletul lui și nu voia să mai întârzie nici un
moment să-i găsească rezolvare.După atmosfera înăbuşitoare de la Londra,la
ţară era răcoare şi rninunat,iar lordul Ravesear se întrebă de ce nu petrecea mai
mult timp în locuinţa strămoşească.Voi organiza o vânătoare la toamnă,hotărî el-
dar o întrebare îi veni în minte: va dori soţia sa să joace rolul de gazdă faţă de
prietenii lui? Această idee îl înfiora şi se gândi că n-ar trebui să facă planuri
înainte de-a o vedea pe Romara şi a lămuri situaţia.Ajunse la Raven House către
prânz şi îşi spuse că locuinţa era mai frumoasă ca de obicei.Grădina era o
explozie de culori şi îşi aminti că mama lui adora terenul său plantat cu
trandafiri.
Nu apreciase cu adevărat decât după moartea ei numeroasele îmbunătăţiri pe
care le adusese grădinii şi casei.
-Am ajuns mai devreme decât credeam.Unde este înășlțime Sa?
-Este în salonul albastru,mylord.Mă duc s-o anunț?
-Nu,voi merge eu însumi.
În primul moment crezu că încăperea este goală,apoi zări o femeie îmbrăcată în
alb,în picioare în faţa ferestrei.Era întoarsă cu spatele şi când se apropie,constată
că ținea în braţe un copil.Se gândi că era probabil Caryl şi îşi aminti că datorită
generozităţii lui şi ea era „înălţimea Sa”.Ajungând lângă tânără,se pregătea s-o
salute,când ea întoarse capul,auzindu-i probabil paşii.Şi lordul Ravenscar se află
în faţa unui chip pe care nu-1 mai văzuse niciodată.De formă ovală,cu o bărbie
triunghiulară,dominat de doi ochi mari,între care se vedea un nas mic şi drept.
Pentru o clipă,se întrebă cine putea fi oare această încântătoare necunoscută,apoi
pentru că ochii se luminară şi cele două buze roşii,seducător curbate,se
întredeschiseră într-un zâmbet,înţelese că aceasta era soţia lui!
-Milord! exclamă Romara.Nu va aşteptam până după amiază.Domnul Arkwright
era singur că veţi fi reţinut de prietenii dumneavoastră politici.
-Nimeni nu avea nevoie de mine şi atunci am plecat devreme.Răspunsese
automat,fără să-şi poată desprinde ochii de la Romara.
Caryl era drăguţă,cu părul ei blond şi ochii albaştri,dar sora avea o distincţie cu
totul personală şi pentru moment nu reuși să-şi dea seama ce anume făcea
frumuseţea ei atât de deosebită.Pentru că acest examen prelungit o intimida
puţin,Romara lăsă ochii în jos asupra bebeluşului adormit în braţele sale.
-Pemiteţi-mi să vi-1 prezint pe ultimul dumneavoastră invitat.Se numeşte
Alexandre,dar mă îndoiesc mult că îl vom striga altfel decât Alex.Lordul
Ravenscar făcu un efort să privească bebeluşul pe care ea îl strângea în braţe.
-Este foarte micuţ,remarcă el,simţind că se aştepta un comentariu din partea lui.
-S-a grăbit puţin să sosească,dar face progrese.Creşte pe zi ce trece!
O notă de mândrie vibra în voce şi ea adăugă:
-Mama lui este nebună după el şi se simte mult mai bine decât îndrăzneam să
sper.
-Aşa mi-a spus şi Arkwright.De fapt,în scrisorile sale îl elogiază atâta pe acest
copil încât presupun că regretă numeroşii săi ani de celibat.Romara râse.
-Va trebui să-i găsim pe cineva cu care să se căsătorească.
-Dacă o veţi face,voi fi foarte supărat! izbucni lordul Ravenscar,Arkwright îmi
este indispensabil ca intendent,administrator,secretar,factotum şi în cele din
urmă ca prieten.
-Chiar după ce o văzusem pe Caryl,nu mă aşteptam să fiţi atât de
drăguță...frumoasă este mai curând cuvântul potrivit! Văzu obrajii Romarei
îmbujorându-se şi fu cucerit de modul în care brusc intimidată,îşi îndepărtă
privirea de el.Fusese obişnuit cu femei care primeau complimentele ca pe un
drept,cu privirile îndrăzneţe,provocatoare în dorinţa lor,nu numai de a-l fermeca,
ci chiar de a-l acapara.
-Echimozele au dispărut,spuse Romara în şoaptă,dar din nefericire...mai am încă
o cicatrice pe obraz.
-Nici n-am observat-o,răspunse lordul Ravenscar cu convingere.
-Asta datorită în exclusivitate doamnei Fellows.Ştiţi,mi-a povestit că în regiunea
în care s-a născut,oamenii cred că uleiul extras din grâu estompează cicatricele.
Zâmbi şi o mică gropiţă în apăru pe obraz când adăugă:Mi-e teamă că am distrus
şi am pisat o cantitate serioasă din cerealele înălţimii Voastre,pentru a obţine ulei
destul,dar se pare că a avut efect.
-Poate că ar trebui să considerăm această cicatrice ca rezultatul unei răni
glorioase primită în luptă.
-Nu este o luptă de care să-mi facă plăcere să-mi amintesc.Copilul făcu un mic
zgomot şi Romara adăugă:
-Trebuie să-1 duc pe Alex mamei lui.Am stat un timp în grădină,dar acum Caryl
a urcat să se întindă.Medicul i-a recomandat multă odihnă.
-Are dreptate,dar sper că veţi putea mânca de prânz cu mine spuse lordul
Ravenscar.
-Voi fi încântată.Ea îi zâmbi şi părăsi salonul cu graţie.Trent avu impresia că nu
mai poate respira şi ieşi pe terasă pentru a contempla grădina cu trandafiri.Cum
ar fi putut visa să aibă un asemenea noroc? Luând de soție o femeie pe care o
credea cea mai urâtă din Londra,avusese șansa extraordinară să descopere că nu
era o prostituată,cum s-ar fi putut foarte uşor întâmpla în acest caz,ci fiica
generalului său.În al doilea rând,şi acest lucru era poate şi mai important,era
foarte frumoasă,de o frumuseţe puţin obişnuită,dacă nu chiar unică.
Euforia lui atinse culmea în timpul mesei de prânz.Discutară mai ales despre
politică,subiect asupra căruia observă că Romara este uimitor de bine informată.
Ea îi explică faptul că tatăl său fusese întotdeauna interesat de politică şi că
atunci când era bolnav,îi citise toate dările de seama ale dezbaterilor
parlamentare publicate în ziare.Îi plăcea apoi să comenteze diverse aspecte şi
aştepta de la ea o evaluare personală,chiar dacă nu corespundea părerii lui.
Lordul Ravenscar începu,deci,să povesteacă ce se petrecea în Parlament şi în
numeroasele conferinţe la care participase.Îi vorbi astfel de o serie de lucruri
care îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mod confidenţial de prietenii lui-chiar şi
de contele Spencer,care devenise ministru de interne.
Romara asculta tot ce i se povestea cu un interes sincer şi-i punea întrebări atât
de inteligente,încât fu surprins să descopere cât de mult se prelungise masa.
Ridicându-se,ea se scuză:
-Mi-e teamă că v-am reţinut şi v-am împiedicat astfel să faceţi ceea ce fără
îndoială v-aţi propus.Sunt dezolatră,dar este atât de pasionant să vorbesc cu
cineva care mă poate învăţa ceea ce mi-am dorit întotdeauna să știu.
-Cum intenţionaţi să vă petreceti după amiaza?
-Îmi propusesem să mă duc la ferma familiei Weston.Lordul Ravenear păru
surprins.
-Domnul Arkwright m-a anunţat că doamna Weston este bolnavă,deci voiam
să-i duc nişte supă şi câteva flori pe care le-am cules de dimineaţă.Se întrerupse
puţin stânjenită,apoi adăugă.
-De fapt,cred că ea i-a spus domnului Arkwright că vrea foarte mult să mă vadă.
Lordul Ravenscar râse.
-Sunt absolut sigur că toţi fermierii sunt morţi de cunozitate în legătură cu
dumneavoastră.
-N-am putut vizita pe nimeni atâta timp cât fața nu mi s-a vindecat,dar sper să-i
întâlnesc pe toţi...numai dacă sunteți de acord.Ea îi aruncă o privire neliniştită,ca
şi când se aştepta să-l audă replicând ca nu-şi doreşte s-o vadă legând relaţii de
prietenie cu fermierii săi,dar lordul Ravenscar răspunse cu calm.
-Sunt sigur că pot avea încredere că veţi face ceea ce se cuvine.I se păru că ochii
Romarei se luminară.
-Fermiera pe care am vizitat-o ieri a vorbit într-un mod fermecător despre mama
dumneavoastră.A fost probabil o persoană minunată.Am aflat că toţi oamenii de
pe domeniu o iubeau.
-Şi ea îi iubea pe toţi.Romara ieşi din sufragerie şi se îndreptă spre salon.Nu
semăna cu nici una dintre femeile pe care lordul Ravenscar le adusese la Raven
House,ba chiar cu nici una dintre femeile pe care le frecventase la Londra,Părea
„în mediul ei”.Pe neaşteptate,îi veni ideea: casa o acceptase,Cu voce tare spuse.
-De ce să duceţi dumnevaoastră supa? Ar putea s-o facă oricine şi noi vom
merge împreună,călare la fermă.Voiam să-1 întreb pe Weston ce recoltă prevede
pentru anul viitor.George Spencer estimează că va trebui furnizată o mare
cantitate de alimente dacă trebuie să facem faţă războiului mai mult timp.
-Conflictul nu va dura mult timp,nu-i aşa? îl întrebă Romana care scoase un oftat
uşor şi adăugă:de fapt,cred că nimeni nu este destul de puternic pentru a-l
învinge pe Napoleon.
-Vom sfârşi prin a-l bate,replică lordul Ravenscar,dar siguranţă nu va fi uşor,iar
victoria nu va fi imediată.
-Mi se strânge inima la gândul că bărbaţii sunt omorâţi şi este atâta suferinţă pe
continent.
-Războiul implică întotdeauna suferinţe.Romara nu răspunse nimic.Apoi,pentru
a încerca să alunge tristeţea pe care o lăsaseră vorbele lordului Ravenscar,
întrebă:
-Să merg să mă schimb,dacă mergem călare?
-Voi porunci ca într-o jumătate de oră caii să fie gata.
-Nu-mi trebuie atât de mult timp! Dar mai întâi trebuie să-i spun lui Caryl că
plecăm.După felul în care se avântă pe scară,lordul Ravenscar înţelese că făcea
din plimbarea lor o sărbătoare.Când,o jumătate de oră mai târziu,traversau
parcul în direcţia fermei Weston,aflată la aproximativ trei kilometri distanţă,el
ghici din ochii Romarei şi din zâmbetul ei,că era mulţumită.
-Călăriţi minunat! îi spuse el când încetiniră pasul după ce galopaseră scurt timp.
-N-aţi fi putut să-mi faceţi un compliment mai frumos.
-Presupun că ar fi trebuit să mă aştept la aşa ceva,pentru că sunteţi fiica
generalului.A fost întotdeauna expert în materie de cai.
-Se dovedea exigent faţă de caii pe care îi încăleca şi am avut la dispoziție
animale de rasă încă de când eram mică.Îi adresă lordului Ravenscar un zâmbet
uşor şi adăugă:
-Erau frumoase,dar nu ca ale dumneavoastră.Sunt entuziasmată de tot ceea ce
am văzut în grajduri.
-Într-una din aceste zile vă voi duce să vedeţi caii mei de curse,promise lordul
Ravenscar.În acest moment,unii sunt la antrenament la Newmarket şi alții la
Epson.
-Voi fi încântată.Câte curse importante ați câştigat? Continuară să vorbească
despre cai cât dură drumul până la fermă.
Lordul Ravenscar fu impresionat de modul amabil și familiar în care Romara
discuta cu fermierul şi soţia lui şi de faptul că părea să se simtă foarte bine cu
ei,exact ca mama lui.În momentul în care se pregăteau să plece,doamna Weston
care era ţintuită la pat,incapabilă să se ridice,reţinu între mâinile sale mâna
lordului Ravenscar.
-Vreau să urez înălţimii Voastre numai fericire! spuse ea.Chiar dacă am înţeles
că sunteţi un norocos de când am văzut-o pe frumoasa doamnă pe care aţi luat-o
de soţie! Este exact ca mama dumneavoastră.Nu te poţi înşela asupra asemănării
dintre ele,modul de a vorbi şi lucrurile pe care le spune.Mi se încălzeşte sufletul
când vă văd împreună!Lordul Ravenscar,care o cunoştea pe doamna Weston
încă din fragedă copilărie.Îi mulţumi.
Pe drumul de întoarcere,nu putu să nu se întrebe dacă Atalie sau oricare dintre
cunoştinţele lui,le-ar fi cucerit inimile acestor bătrâni ţărani într-un mod atât de
încântător.După ce sosiră,domnul Arkwright veni să pună la punct nenumărate
probleme legate de domeniu și Romara se retrase discret,lăsându-i singuri.
Lordul Ravenscar n-o mai revăzu decât la cină.În timp ce se îmbrăca,își aminti
că se hotărâse să vină la Raven House pentru că voia să discute cu Romara
despre viitorul lor.Acum se întreba dacă ar mai fi ceva de discutat.
Ea se integrase la Raven House de o manieră la care nu se aşteptase.Nu se mai
grăbea să facă planuri,merita să lase lucrurile așa cum erau.
În timp ce valetul său personal îl ajuta să se schimbe,îşi dădu seama că aştepta
această seară cu nerăbdare şi că voia să-și amintească unele anecdote interesante
despre lumea politică,pe care le credea potrivite ca s-o facă pe Romara să râdă.
Când coborî din camera lui,ea era deja în salon.Observă că era îmbrăcată într-o
rochie foarte potrivită şi cu siguranţă foarte scumpă.Ea ghicise probabil la ce se
gândea,căci spuse,roşind uşor:
-Consideraţi poate ciudat că nu port doliu după tata,dar îmi este teamă ca asta să
n-o deprime pe Caryl şi de aceea mi-am pus una din rochiile sale.Îmi pare rău că
n-am trimis după ale mele acasă.
-Găsesc că aceasta este foarte potrivită,dar trebuie să vă cumpăraţi tot ce vă
trebuie.Este unul din lucrurile despre care aveam intenţia să vă vorbesc în
această seară.
-Am bani,răspunse prompt Romara.Tata mi-a lăsat tot ce avea.Nu este o sumă
colosală...după cum spunea el mereu: „Soldaţii nu pot pune bani deoparte”.Făcu
o pauză.Totuşi,nu i-a lăsat nimic lui Caryl,pentru că era furios că a fugit cu sir
Harvey.Romara îl privi pe lordul Ravenscar cu puţină nelinişte,temându-se că va
fi contrariat de ceea ce voia să-i spună și continuă cu un vizibil efort:
-Doresc...dacă sunteţi de acord...să împart în mod egal ce mi-a lăsat tatăl meu
moştenire,cu Caryl.Era evident că se temea de reacţia lui.Știa că din punct de
vedere legal,pentru că erau căsătoriți,el dispunea de tot ce avea și ar fi trebuit să
discute deja cu oamenii legii care se ocupau de succesiunea generalului.
-Încă un lucru trebuie să fie foarte clar între noi,declară lordul Ravenscar.
Indiferent de suma pe care v-a lăsat-o tatăl dumneavoastră,aceasta este
proprietate personală și în ceea ce mă privește puteți face cu ea ce vreți. Sunteți
soția mea,și în consecinţă vă voi da o alocaâie convenabilă pentru îmbrăcăminte
și alte cheltuieli.
-Nu,vă rog,nu trebuie,protestă imediat tânăra.
-Și de ce nu?
-Aţi fost atât de bun,atât de înţelegător...nu pot accepta nimic în plus.
-Ce argument ridicol! Bineînţeles că vă trebuie bani şi aceasta este o problemă
pe care este necesar s-o punem la punct împreună.Ea îl privea fix,ca şi când ar fi
căutat un motiv pentru generozitatea lui,Apoi murmură:
-Mă gândeam că poate,când Caryl va fi aproape refăcută,v-ar plăcea...să ne
întoarcem în comitatul Huntingdon.
-Nu-mi doresc în nici un caz să faceţi un asemenea lucru! protestă lordul
Ravenscar.Auzindu-se vorbind cu o asemenea energie,fu el însuşi surprins.
Cinară singuri,pentru că,după cum explicase Romara,Caryl urma instrucţiunile
medicului şi nu părăsea camera încă,pentru masa de seară.
-Speram că sora mea va vrea să vă revadă şi că va face un efort,dar cred că de
fapt este jenată.
-Jenată? Se miră lordul Ravenscar.
-Este teribil de încurcată că a produs atât deranj și că a avut copilul atât de
repede după sosirea noastră.
-Pe mine,asta nu m-a deranjat.O spusese pe un asemenea ton încât Romara nu se
să putu abține să nu izbucnească în râs.
-Caryl este stingherită că a pus în mişcare tot personalul imediat ce a intrat în
casa dumneavoastră,De fapt,toată lume este înnebunită după Alexandre şi dacă
mai rămâne mult timp aici,tare mi-e teamă să nu fie îngrozitor de răsfăţat.
-Poate rămâne aici atâta timp cât doriţi dumneavoastră și este valabil şi pentru
mama lui.
-Sunteţi foarte amabil,nu ştiu ce să spun,murmură Romara.
-De ce nu vreţi să vă lăsaţi cu totul în grija mea? propuse el.Sunt sigur că,în casă
la dumneavoastră,deciziile erau luate de general.Ei bine,mi-ar face plăcere să fac
la fel,la mine acasă.
-Vreţi cu adevărat ca...noi să rămânem? Lordul Ravenscar remarcă pauza uşoară
din faţa cuvântului„noi” şi înţelese că era pe punctul de a spune „eu”.
-Când sezonul va lua sfârşit şi prinţul de Wales va fi la Brighton,unde are
intenţia să meargă,mă voi întoarce aici.Vom avea atunci timp să vorbim despre
noi,Romara.Pentru moment,am constatat că sunteţi amândouă fericite şi
sănătoase şi trebuie să mă iertaţi că mâine voi pleca din nou spre Londra.
-Bineînţeles,răspunse ea cu promptitudine.Abordară o mulţime de subiecte în
timpul cinei,Romara îi povesti cât de singură se simţea mama sa când trebuia să
rămână doar cu fetele în comitatul Huntingdon,în timp ce generalul era la război.
-Nu-i plăcea să ne ia cu el.Chiar dacă regimentul se afla în Anglia şi totuşi o
iubea pe mama,iar mama îl adora.
-Presupun,spuse gânditor lordul Ravenscar că o astfel de căsătorie îşi dorea şi
pentru dumneavoastră.
-Cu un soldat?
-Cu un bărbat care să vă iubească.Ea întoarse capul,iar privirea îi rătăci prin
încăpere.El îi contemplă profilul şi îşi spuse că nasul ei mic și drept era
încântător-noroc că pumnul lui sir Harvey nu-1 spărsese
-A se căsători cu cineva care să le iubească din tot sufletul este visul tuturor
femedor şi îşi imaginează că aşa se va întâmpla spuse în sfârşit tânăra.
-Şi acesta este lucrul de care aţi fost frustrată.Ca şi când ar fi refuzat să insiste
asupra propriilor sale nelinişti,ea răspunse:
-Este valabil şi pentru dumneavoastră.Sunteţi,în mod cert responsabil de asta,dar
cu siguranţă nu doriţi să rămâneţi legat de o necunoscută,aşa încât o să vă fie
imposibil s-o luaţi în căsătorie pe femeia pe care...o iubiţi cu adevărat.
-Îmi spuneam chiar astăzi că am avut o şansă neaşteptată.Necunoscuta ar fi putut
fi total diferită de dumneavoastră şi modul stupid în care m-am lăsat dominat de
mânie,risca să-mi ruineze toată viaţa.Acest răspuns o puse pe Romara pe
gânduri.Părăsind sufrageria,servitorii stinseseră lumânările de pe măsuţa de
servit şi numai cele care ardeau în sfeşnicul de argint de pe masă mai dădeau
încă puţină lunină.Romara şi lordul Ravenscar se aflau parcă izolaţi,pe o mică
insulă,înconjuraţi de o obscuritate care îi rupea de lume.Tânăra strălucea de
frumuseţe,în cele din urmă,după ce rămăsese tăcută un moment,ea ridică ochii.
-Sunteţi foarte amabil că spuneţi aşa ceva,declară ea.Totuşi,sunt gata să fac orice
doriţi,să plec,să rămân,să încerc,dacă este posibil,să vă redau libertatea.
-Nu există nici o posibilitate,replică lordul Ravenscar.Am fosr căsătoriți legal și
Josué Meeding a înregistrat căsătoria.
-M-am întrebat dacă într-adevăr nu este nici o scăpare.Am impresia că trebuie să
existe un mijloc.
-Vă gânditi la dumneavoastră,sau la mine?
-Mă gândeam la dumneavoastră,răspunse Romara şi el simți că spunea adevărul.
Aveţi de oferit atât de multe soţiei dumneavoastră.Nu vorbesc doar despre
strălucire sau bunuri materiale ci mă gândesc la inteligenţa dumneavoastră...
Ezită înainte de a continua.
-Și la tot ceea ce face din dumneavoastră ceea ce sunteţi.
-Am impresia că mă flataţi.
-Nu,deloc,protestă tânăra.Tot aşa cum eu voiam să mă căsătoresc cu cineva pe
care să-1 iubesc,cred că,deoarece sunteţi foarte diferit de alţi bărbaţi,
dumneavoastră nu vă doriţi o căsătorie de convenienţă;o căsătorie bazată doar pe
moşii şi bani.Am impresia...şi să n-o luaţi ca pe o impertinenţă din partea mea...
că motivul pentru care nu sunteţi căsătorit încă este că nu v-aţi găsit niciodată
idealul.Lordul Ravenscar îşi reaminti de ceea ce simţise faţă de Atalie.Ea fusese
prima femeie cu care se gândise vreodată să se căsătorească.
-Este adevărat,răspunse el,dar mi-am dat seama că aceste idealuri sunt
copilăreşti şi bune mai ales pentru oamenii visători.
-Nu,nu trebuie să vorbiţi astfel! Dacă deveniţi trist şi critic din cauza celor
întâmplate,vă veţi schimba.
-N-are importanţă.
-Bineînţeles că are! izbucni ea cu însufleţire.Cum puteţi lăsa să vi se ruineze
viaţa de către cineva care,de fapt,nu este demn de dumneavoastră?
-Nu este demn de mine? repetă lordul Ravenscar.Ce ştiţi durnneavoastră despre
femeia pe care mi-o doream de soţie? Romara roşi.
-Spuneţi-mi! insistă el.Vreau să aflu.
-Poate veţi considera asta o lipsa de educație în ceea ce mă priveşte,răspunse
Romara cu o voce surdă,dar doamna Fellows care vă cunoaşte încă din copilărie,
a stat la discuții cu mine și mi-a povestit o mulţime de lucruri.
-Şi despre Atalie Bray,se pare,completă lordul Ravenscar.Fără să ştie de ce,
dorea neapărat să afle de la Romana informaţiile pe care le adunase despre
femeia care fusese motivul căsătoriei lor.
-Poate că n-ar fi trebuit să fiu curioasă în legătură cu acest subiect,remarcă
Romara puţin încurcată,dar eram.
-Aştept totuşi să-mi povestiţi ce ştiţi.
-Doamna Fellows mi-a povestit că această persoană era frumoasă,cea mai
frumoasă pe care a văzut-o vreodată.
-Asta este tot?
-Restul,s-ar putea să nu vă placă.
-Fie că îmi place sau nu,vreau să aud.
-A...a spus că servitorii trăncănesc şi a aflat despre domnişoara Bray lucruri care
au făcut-o să creadă despre ea că nu ar fi genul de soţie care v-ar trebui.
Lordul Ravenscar rămase tăcut şi Romara se grăbi să adauge:
-Nu trebuie să-i purtaţi pică doamnei Fellows pentru asta.N-ar fi trebuit să vă
aduc la cunoştinţă ce mi-a spus,dar vă adoră.Vă este pe deplin devotată şi
consideră că sunteţi bărbatul cel mai minunat care a existat vreodată pe pământ!
Lordul Ravenscar era uluit.
-Cred că exageraţi.Romara clătină din cap.
-Toți servitorii de aici vă iubesc,pentru că v-au văzut crescând și consideră că
într-un anumit fel că dumneavoastră sunteți al lor cum sunt ei ai dumneavoastră.
-Se pare că doamana Fellows și restul personalului nu crede că Atalie Bray este
”persoana care i se potrivește?”
-Este de preferat să nu vă răspund la această întrebare.
-Vreau să aud acest răspuns,ripostă lordul Ravenscar pe ton ferm.Aţi spus deja
prea mult ca să vă opriţi tocmai acum.Spuneţi-mi adevărul,Romara şi poate că el
mă va ajuta să dovedesc mai mult bun-simţ decât în trecut.Era în mod vizibil
decis să obţină un răspuns şi Romara încheie prin a-i explica aproape în şoaptă:
-Doamna Fellows şi servitorii care au fost în legătură cu ea,o consideră pe
domnişoara Bray egoistă şi spun,de asemenea,ca tratează personalul cu lipsă de
consideraţie când este singură cu ei.De fapt...dacă vreţi adevărul,ei o detestă.
Lordul Ravenscar era năucit.
Îşi dădea seama că nu s-a gândi niciodată că servitorii,întotdeauna prezenţi când
este nevoie de ei,puteau avea sentimente atât de intense,mai ales faţă de el.
Înţelese că dacă avea tot ce-i trebuia şi era atât de bine servit de către oameni
loiali şi fideli,era pentru că îi „moştenise” pe servitorii aleşi de mama lui şi că
aceştia continuaseră să respecte obiceiurile stabilite pe când trăia ea.
Îi veni brusc ideea că dacă aceşti bătrâni servitori ar dispărea,îi va fi greu să
găsească înlocuitori atât de competenţi şi devotaţi.
-Sunt dezolată că ceea ce am spus ar putea părea...impertinent,reluă Romara,dar
dumneavoastră m-aţi obligat.
-Aţi fost sinceră cu mine,Romara și sper că așa veți fi mereu.
-Este uşor de înţeles şi nu vă voi minți niciodată,dar nu este întotdeauna necesar
să dezvălui adevărul.După cum spunea doica mea:
-Ceea ce nu se ştie,nu provoacă suferință.Lordul Ravenscar râse.Atunci îi veni în
minte pentru dată,o problemă şi întrebă:
-Arkwright a găsit în cele din urmă pe cineva care să se ocupe de copilaşul
surorii dumneavoastră?
-N-a trebuit să caute prea departe.Sora mai mică a doamnei Fellows care a fost
mereu folosita ca doică în marile familii a fost foarte mulțumită să revină aici.
-Să revină? se miră lordul Ravenscar
-Era copil încă,atunci când dumneavoastră eraţi în leagăn.
-Nu doriţi un porto? întrebă Romara
-La capitolul băutură sunt foarte atent.Am păţit destule din cauza asta.
-Foarte înţelept din partea dumneavoastră!
În timp ce vorbea,îl privea cu un aer maliţios,ca şi când s-ar fi amuzat de grija pe
care o avea pentru el însuşi.Afară se înnoptase.Servitorii aprinseseră lumânările
din sfeşnice,dar nu trăseseră perdelele din faţa uşii cu geamuri care se deschidea
spre terasă.Romara ieşi pentru a contempla lumina roşie din spatele arbuştilor
mari ai parcului.Ultimele raze ale apusului făceau să strălucească apa fântânii
din mijlocul grădinii de trandafiri.
-Cât este de frumos totul,murmură ea.
-Sunt fericit că vă place această locuinţă,pentru că de acum înainte ea va fi a
dumneavoastră.Lordul Ravenscar îşi dădu seama că nu spusese doar niște
cuvinte politicoase.Acceptase ideea că Romara era soţia lui.Nu se mai gândea
să caute să desfacă această căsătorie sau ca ei să-și ducă vieţile separat.Ca şi
când i-ar fi intuit gândul,ea îl privi cu seriozitate.
-Linia de conduită pe care doresc s-o adoptaţi reluă el,dumneavoastră deja o
urmaţi.Să faceţi cunoştinţă cu toți oamenii mei,cu fermierii,cu toţi cei ce aparţin
domeniului şi când sora dumneavoastră se va restabili,vom face planuri
referitoare la viitorul ei,dar este de la sine înţeles că va fi întotdeauna binevenită
în casa mea.Romara schiţă un mic gest din mână,ca şi când ar fi vrut să-l atingă
înainte de a-i mărturisi:
-Uneori,noaptea,mă trezesc brusc,terorizată de ideea că după ceea ce mi-a făcut
sir Harvey nu...nu sunt căsătorită cu dumneavoastră,ci cu un fel de monstru de
genul lui sau mai rău încă.
-Sunteţi foarte sigură că nu s-a întâmplat chiar aşa? întrebarea lordului
Ravenscar alungă seriozitatea care se întipărise pe chipul tinerei.
-Cu siguranţă,răspunse ea,mai pot încă să descopăr că în realitate sunteţi Barbă
Albastră deghizat şi că aţi ascuns în pivniţă o duzină de femei decapitate,sau că
dacă nu le-aţi luat capul încă,sunt închise în podul casei!
-Această anchetă vă va ajunge fără îndoială ca să vă ocupaţi timpul până la
întoarcerea mea.
-Mă faceţi să-mi fie şi mai greu să vă repet ceea ce mă pregătisem să vă spun,
murmură ea.
-Despre ce este vorba?
-În primul rând,nenumărate mulţumiri și de asemenea că sunt gata să dispar din
viața dumneavoastră...dacă doriți acest lucru.
-Acum știți că nu doresc acest lucru,declară el pe un ton categoric.
-Vă repet,sunt gata să fac tot ceea ce veţi dori.
-Mă întreb dacă o asemenea supunere va dura,declară lordul cu un aer sceptic.
Ea ştia că voia s-o tachineze şi ochii îi luceau ironic atunci când răspunse:
-Numai timpul vă va răspunde la această întrebare.
-Foarte adevărat,comentă el zâmbind.
-Vă voi spune bună seara,pentru că ştiu că domnul Arkwright a lăsat în
bibliotecă un mare număr de scrisori pe care să le vedeţi,dar sper că vă voi putea
vedea la micul dejun,înainte să plecaţi la Londra.
-Aș fi extrem de decepţionat dacă nu mi-ai ura drum bun.
-Atunci,noapte bună,milord.Romara făcu o plecăciune,iar lordul Ravenscar îi luă
mâna şi o duse la buze.Nu-i sărută mâna cu gestul superficial obişnuit; buzele
sale întârziară un moment pe pielea mătăsoasă.Surprinsă,Romara îşi ţinu
respiraţia,apoi intră în salon pe uşa-fereastră.Rămânând singur ca să privească
grădina de trandafirii își aminti că atunci când se gândise s-o ia în căsătorie pe
Atalie,avusese intenţia s-o aducă aici.Se gândise că frumuseţea ei ar fi atins
apogeul în cadrul acestei case,printre trandafiri,arbori misterioşi şi lacul argintiu.
Un scurt moment,ceva în interiorul lui plânse visul său destrămat.Apoi se gândi
cât de dulce fusese pielea Romarei sub buzele sale.

CAPITOLUL 5
Lordul Ravenscar coborî la micul dejun devreme,dar Romara nu era acolo şi
când intră în încăpere,el terminase practic de mâncat.
-Buna ziua,Romara,spuse el ridicându-se.Se pregătise s-o tachineze pentru
întârziere,dar îi observă înfățişarea.
-Ce s-a întâmplat? întrebă el.Ea se apropie încet de masă şi se aşeză refuzând cu
un gest felurile de mâncare pe care i le prezentară servitorii,apoi,când ei se
retraseră,ea explică:
-A sosit o scrisoare pentru Caryl în dimineaţa asta.
-O scrisoare?
-Din fericire,eram cu ea când i-a fost adusă.Alăpta copilul şi nu a fost atentă.
Romara îi întinse lordului Ravenscar un plic pe care îl ascunsese între cutele
fustei şi adăugă:
-Cum această scrisoare avea un aspect oficial,am deschis-o.Vedeţi şi
dumneavoastră conţinutul.Din mina şi din tonul tinerei,el înţelese că este vorba
de un lucru important şi luă scrisoarea.Era adresată lui Caryl şi provenea dintr-
un cabinet de avocaţi.Era scrisă în termeni succinţi,în numele lui sir Harvey şi
era o somaţie de a se întoarce imediat la domiciliul conjugal cu Alexandre.
Lordul Ravenscar se gândi că ar fi trebuit să se aștepte ca Harvey să aibă această
reacţie şi îşi continuă lectura:
„Dacă înălţimea Voastră nu răspunde acestei reclamații în mod rezonabil într-
un timp cât mai scurt,sir Harvey ve cere instanțelor judecătoreşti tutela fiului
său şi va lua măsurile necesare pentru a dovedi că mama copilului nu este
persoana potrivită pentru a se ocupa de el.”Când Romara văzu că privirea
lordului Ravenscar a ajuns în josul foii,întrebă cu o voce care era mai mult un
murmur:
-O poate face?
-Cu toată sinceritatea,trebuie să recunosc că nimic nu-l împiedică s-o facă.
-Vreţi să spuneţi că va merge în faţa instanţelor judecătorești să declare că
deoarece Caryl a trăit atât de mult timp cu el înainte de a se căsători este...o
destrăbălată? Pronunţase cu greu cuvântul,dar o făcuse.
-Asta ameninţă că face,răspunse lordul Ravenscar în șoaptă.Fusese surprins ca
Romara înţelesese atât de repede situația care,el ştia,era foarte gravă.Soţia
aparţinea soţului său la fel ca şi copiii săi,asupra cărora se dădea puterea paternă.
Deci sir Harvey avea,bineînţeles,dreptul să reclame întoarcerea soţiei sale,iar un
refuz îl putea incita să recurgă la justiţie,folosindu-se de argumentele pe care le
menţionase.Mai mult,lordul Ravenscar avea impresia neplăcută că dacă sir
Harvey se hotăra să recurgă la acest mijloc nedemn,ar câştiga.Legea era total în
favoarea bărbaţilor și dacă o femeie era acuzată că este o destrăbălată,era
condamnată din oficiu încă de la deschiderea procedurii.
-Cum ne putem apăra?
-Îți promit că îmi voi consulta avocații cum avoi ajunge la Londra.
-Oh,mulțumesc.
-Lasă-te în seama mea și nu vorb cu Caryl despre scrisoare.
-Dacă îl va pierde pe Alexandre cred că va muri,murmură Romara.
-Voi face tot ce îmi stă în putere ca acest lucru să nu se întâmple! Promise lordul
Ravenscar.
-Ce ați plănuit pentru astăzi?
-Cred că vom rămâne doar în grădină,dar voi regreta că nu mă pot plimba călare
cu dumneavoastră.
-Eu nu voi regreta mai puţin,o asigură lordul în timp ce întindea mâna spre
Arkwright.
-Dacă vreţi să aveţi amabilitatea,milord,să le transmiteți avocaţilor
dumneavoastră,spuse acesta din urmă,ei le vor ștampila și înregistra.
-Le voi duce chiar eu,hotărî lordul Ravenscar Am să trec pe la cabinetul lor,din
alte motive.Presupunea că acest nou motiv de a se duce în Lincoln'Inn îi făcuse
plăcere Romarei,care avea astfel impresia că abuzează mai puţin de amabilitatea
sa.Domnul Arkwright părăsi încăperea şi lordul Ravenscae se ridică.
-Cu cât voi ajunge mai repede la Londra,cu atât mai bine.Ai grijă de tine.Nu-mi
place să te ştiu tristă.
-Mă simt mult mai bine acum,că v-am pus la curent,spuse Romara cu sinceritate.
Se duseră unul lângă altul în vestibul.În faţa uşii aştepta un faeton cu noul său
atelaj negru ca smoala.În josul peronului,lordul Ravenscar luă mâna Romarei și
duse la buze,fără însă s-o sărute în acelaşi fel ca seara trecută.Tânăra simţi cum
îi apasă degetele cu fermitate,ca pentru a o linişti.Apoi urcă pe scaunul vizitiului
şi când ridică pălăria,caii înaintaseră deja pe suprafaţa cu pietriş din faţa casei.
Romara îl privi îndepărtându-se;când nu se mai văzu,oftă uşor şi urcă scara
pentru a o întâlni pe Caryl la etaj.I se părea de necrezut că atâtea probleme şi
dificultăţi se iviseră de la venirea ei la Londra la cererea surorii sale.Se întrebă
ce s-ar fi întâmplat dacă lordul Ravenscar n-ar fi apărut la timp ca să le ajute.

Trecuse o săptămână până când lordul Ravenscar se întoarse atât de târziu,încât


Romara era deja culcată.Plănuise să plece devreme,dar fusese reţinut.Când
părăsise Londra se înserase bine.Regretă că nu poate vorbi cu Romara în aceeaşi
seară,cum îşi dorise.Avea multe informaţii să-i comunice,toate,vai,puţin plăcute.
Avocaţii săi,oameni cu o experienţă recunoscută,cei mai serioşi din Londra,
luaseră legătura cu consilierii lui sir Harvey,dar descoperiră că „se izbeau de un
zid”.„Am impresia,milord,că gentilomul în chestiune este foarte încăpăţânat şi
foarte puţin dispus să negocieze,aşa cum am sperat”.
Lordul Ravenscar se aşteptase la acest gen de raport,dar când îl auzi formulat
atât de direct,fu pentru el o puternică lovitură.Atunci înţelese că închizându-i
uşile înaltei societăţi,renunţase la un atu de natură să-1 înduplece pe sir Harvey.
Banii nu erau un argument de valoare pentru un bărbat atât de bogat şi umilinţa
la care îl supuseseră vicontele şi prietenii lui după căsătorie,îl făcuse să piardă
orice şansă de a-l face pe sir Harvey mai conciliant.
Lordul Ravenscar nu putu să nu se gândească la Harvey,obligând-o pe Caryl să
se supună voinţei lui,căuta să-i producă o neplăcere lui însuşi.În mod sigur,sir
Harvey știa cine organizase căsătoria lui şi îşi dăduse seama probabil că relațiile
fuseseră stabilite între oamenii lui şi cei din casa vecinului său.Lordul Ravenscar
îşi rugase avocaţii să facă un nou demers,apoi se hotărâse să-i aducă la
cunoştinţă Romarei desfășurarea evenimentelor.
Era conştient de neliniştea pe care aceasta trebuia s-o resimtă și nu reuşea să-şi
alunge din minte încrederea care îi licărea în ochi când îl privise la micul dejun.
„Trebuie să găsesc un mijloc de-a o ajuta”,îşi spuse el îmboldindu-şi caii pentru
a ajunge cât mai repede posibil la Raven House.Cu toate acestea,când ajunse,
casa era cufundată în întuneric şi află că Romara se dusese să se culce.
Dezbrăcându-se,se gândi că deschizând uşa ce dădea în camera vecină,ar fi fost
lângă ea.În fond,erau căsătoriţi şi nu era nimic de condamnat dacă s-ar fi dus
alături de ea.Se gândi însă,că ea ar putea fi şocată sau intimidată şi că risca să
compromită prietenia care se înnodase între ei.Era încă prea devreme pentru a-şi
asuma acest risc.Surprins să-şi dea seama cât de mult îl chinuia dorinţa de-a o
vedea,îşi spuse că asta era doar pentru că îi displăcea ideea de-a o şti îngrijorată
şi necăjită.Simţea însă că este mai mult de atât și că făcuse din preocupările
Romarei propriile lui probleme.
A doua zi de dimineaţă se trezi devreme,dar de data aceasta,când coborî la micul
dejun,Romara i-o luase înainte.Era la masă şi se ridică atunci când el intră în
sufragerie,izbucnind într-un uşor acces de bucurie.
-Mi s-a spus că v-aţi întors,milord.Regret că n-am ştiut că veniţi.V-aş fi aşteptat.
-N-am ştiut până în ultimul moment dacă voi putea pleca iar când am sosit,era
atât de târziu,încât n-am vrut să te deranjez.
-N-ar fi fost nici o problemă.Se aşezară amândoi şi ea murmură:
-Săptămâna a fost foarte lungă fără veşti de la dumneavoastră.Tremurul din
vocea ei nu-i scăpă lordului Ravenscar;după ce servitorii îi oferiră o farfurie,el
spuse pentru a reduce tensiunea:
-Arkwright mi-a spus că dumneata şi Caryl sunteţi sănătoase şi că Alexandre
devine un uriaş,aşa că m-am gândit că totul merge cât se poate de bine.
-Caryl este foarte fericită.
-Sper că,de această dată,voi putea s-o văd.
-Şi ea intenţionează acest lucru,căci vrea să vă mulţumescă pentru tot ce aţi făcut
pentru ea.
-Spune-i că mulţumirile mă stânjenesc,dar voi fi încântat să vă văd pe amândouă
la cină.Romara păru surprinsă şi el întrebă:
-Arkwright nu ţi-a spus nimic? Voia să mă întorc cât mai repede cu putinţă pntru
a discuta despre înfiinţarea unei nisipării la marginea de nord a domeniului.
-Cred că mi-a spus ceva,dar,ca să fiu sinceră,nu mă interesează prea mult
nisipul.
-Nici pe mine,dar comitatul are nevoie de aşa ceva urgent şi eu trebuie să ţin
seama de ce-i interesează pe oameni.Romara se gândi cu regret că i-ar fi făcut
plăcere să meargă cu el,călare,până la marginea de nord a domeniului,dacă n-ar
fi fost sigură că la această întâlnire erau doar bărbaţi şi ea n-avea ce căuta.Nu
dorea ca lordul Ravenscar să ştie cât de decepționată era să-l vadă petrecându-şi
toată ziua departe de casă,aşa că spuse pe un ton degajat:
-Caryl și cu mine am plănuit să facem un picnic pe malul lacului.Este aşa de
frumos acolo şi m-am gândit că un sevitor ne-ar putea aduce prânzul şi mai
târziu să ia coşul.
-Excelentă idee,îmi amintesc că la fel făceam şi eu când eram copil.
-Într-adevăr,mi-a spus doamna Fellows.
-Şi astfel devine tradiţie,reluă el zâmbind,N-o putem lăsa să se piardă,nu-i aşa?
-Nu doresc aşa ceva,răspunse blând Romara.Majordomul se opri în apropiere de
scaunul lordului Ravenscar.
-Domnul Arkwright poate să discute un moment cu dumneavoastră,milord?
-Dar,bineînţeles! Spune-i să vină.Domnul Arkwright intră în sufragerie.
-Bună ziua,milady.Bună ziua,milord! Romara îi zâmbi şi el i se adresă:
-Se spune că vreţi să luaţi astăzi masa de prânz pe malul lacului?
-Da,tocmai i-am vorbit despre asta înălţimii Sale.
-Aş prefera să nu vă îndepărtaţi atât de mult de casă.
-Dar de ce?
-Am aflat ieri de la unul din fermierii noştri că un câine mare atacă oile şi cerbii
lopătari din parc.Fermierii cred că a turbat din cauza căldurii.Au încercat să-1
ucidă,dar până în prezent n-au reuşit.
-Nu vă faceți griji pentru noi.Daţi-mi numai o armă.
-O armă? repetă domnul Arkwright,înălţimea Voastră ştie să tragă?
-În ceea ce mă priveşte,sunt o foarte bună trăgătoare,chiar dacă ar putea semăna
a înfumurare să mă consider așa.Dar cum noi trăiam într-un colţ izolat al
comitatului Huntingdon și cum tatăl meu lipsea deseori a pretins ca noi să ştim
să ne folosim de o pușcă sau de un pistol.Se întoarse spre lordul Ravenscar
pentru a-i zâmbi și adăugă:
-Într-o zi,când veţi avea timp,vă voi propune un concurs de tir la țintă,de la
distanţa aleasă de dumneavoastră.
-Nu mă pot abţine să nu primesc provocarea-răspunse el râzând,dar premiul
trebuie să fie astfel,încât jocul să merite osteneala.
-În felul acesta va fi şi mai interesant! exclamă ea.Privirea i se întâlni cu cea a
lordului Ravenscar şi,timp de o secundă,parcă şi-ar fi comunicat lucruri de care
domnul Arkwright era străin.Apoi,cu efort,Romara se întoarse către acesta din
urmă.
-Cred că vă puteţi încrede în mine că voi veghea asupra lui Caryl şi a lui
Alexandre.Mi-ar părea rău să renunţăm la picnic.Domnul Arkwright căuta din
priviri aprobarea lordului Ravenscar,care spuse:
-Daţi-i înălţimii Sale unul dintre pistoalele mele mici,pentru duel,Arkwright.
-Bine,milord.Domnul Arkwright ieşi şi lordul Ravenscar întrebă:
-Acum câtva timp mă gândeam că ar fi plăcut să organizez aici nişte partide de
vânătoare la toamnă.Vei vrea să le prezidezi?
-Voi fi mândră s-o fac,ştiţi bine.
-Vom invita nişte oameni amuzanţi,spuse el ridicându-se.Presupun că Arkwright
mă aşteaptă,dar rămâi şi termină-ţi micul dejun
-Sper că vom avea timp să stăm de vorbă.
-O vom face imediat ce mă întorc.Am o mulţime de lucruri să-ți povestesc,dar
îmi este teamă că nu este exact ceea ce vrei să auzi.
-Veşti proaste?
-Să spunem că nu sunt bune...până în prezent în orice caz.Ea oftă din greu.
-Îmi era frică să nu vă aud spunând aşa ceva.
-Nu este nici un motiv să ne pierdem speranţa.Știam că ești îngrijorată,altfel n-aş
fi venit decât când aveam să-ți aduc la cunoştinţă lucruri mai încurajatoare.
-Sunt cu adevărat bucuroasă că sunteţi aici,spuse ea cu simplitate.Încă o dată
privirile li se întâlniră şi Romara avu impresia că lordul Ravenscar citea în ochii
ei cu câtă patimă se rugase în fiecare seară ca el să găsească un mijloc de-a o
salva pe Caryl.Uneori se încurcase în rugăciunile ei şi nu mai ştia dacă erau
adresate lui Dumnezeru sau lui.
-Mă voi întoarce cât pot de repede,Romara.Caryl cred că se mai odihneşte încă
după-amiaza? Deci vom fi singuri şi îţi voi putea povesti tot ceea ce am aflat.
-Voi aştepta acest moment cu nerăbdare.
-Şi eu,de asemenea.Ea îl însoţi în vestibul,unde îl întâlniră pe domnul Arkwright
care venea de la armurărie.
-Iată un pistol,înălţimea Voastră,spuse el,dar să fiţi atentă,este încărcat.
-Vă jur că ştiu să mânuiesc o armă de foc,îl linişti tânăra femeie.Tatăl meu era
furios când una dintre noi nu era,cum spunea el,„prudentă”.
-În caz că vedeţi câinele,fiţi amabilă şi ucideţi-1,reluă domnul Arkwright.
A făcut deja multe pagube şi fermierii care au oi v-ar fi foarte recunoscători.
-Nu este ceva care să mă încânte,dar înţeleg bine că este necesar.Romara agită
mâna în semn de adio când ei se îndepărtară și lordul Ravenscar,aruncând o
privire în urmă,se gândi că era într-adevăr graţioasă în rochia albă pe fundalul
gri al pietrelor caseiConstată încă o dată că părea cu adevărat în mediul ei și că
părea să facă parte din căminul lui de parcă acolo ar fi trăit întotdeauna.
În seara aceea,va trebui să discute serios cu ea,despre Caryl,dar şi despre ei
înşişi.
Ziua era arzătoare,dar la umbra arborilor de pe malul lacului era răcoare şi
libelulele irizate dădeau apei o culoare de argint,un aspect feeric.
Nişte valeţi aduseseră acolo coşul de picnic pregătit cu mâncare rece apetisantă
pe o faţă de masă din pânză albă şi nişte perne pentru ca Romara şi Caryl să se
aşeze şi să se proptească de arbori.Caryl instala copilul pe o pernă,îşi scoase
şalul şi îşi ridică poalele rochiei brodată cu dantelă,pentru a-l putea legăna mai
uşor pe picioare.
-Nu va trece mult timp şi va merge de-a buşilea,constată ea.
-Oh,nu-1 lăsa să crească prea repede,o rugă Romara,Este aşa de drăguţ cum este.
-Este minunat şi-l ador! exclamă Caryl cu entuziasm.Ea râse scurt,ca şi cum
şi-ar fi bătut joc de sentimentele sale şi adăugă cu veselie:
-O să-i fac o ghirlandă de părăluţe.Îți amintești când împleteam aşa ceva când
eram mici? Le puneampe cap și aveam impresia că semănăm cu Zâna Zânelor.
-Avem acasă toate poveştile pe care ni le-a citit mama.Sunt sigură că lui
Alexandre îi vor plăcea când va fi mai mare.Acesta din urmă părea că apreciază
picnicul,deoarece gângurea bucuros către frunzele însorite pe care arborii le
întindeau deasupra capului său.Cele două surori vorbiră puţin despre copilăria
lor.Romara spuse:
-Voi coborî pe malul lacului să văd dacă are peşti.
-Te însoţesc,răspunse Caryl după ce-1 privi pe Alexandre și văzu că adormise.
Ţinându-se de mână,merseră de-a lungul malului lacului până într-un loc unde
era posibil să se vadă apa dincolo de perdeaua groasă de stuf.
-Da,are peşti! exclamă Romara.Adică păstrăvi.Va trebui să punem problema
domnului Arkwright.Ar fi amuzant să-i prindem.Mă întreb dacă înălţimea Sa
pescuieşte.Câte lucruri i-ar fi plăcut să ştie despre bărbatul cu care se căsătorise
şi care avea ceea ce considera a fi cea mai frumoasă locuinţă din Anglia!
Bineînţeles că doamna Fellows era dispusă să vorbească la nesfârşit despre
„master Trent”,cum îl numea deseori din amuzament; dar era mult mai pasionant
să discute chiar cu lordul Ravenscar şi să afle nu numai ce făcuse în viaţă ci şi
ceea ce gândea.Era foarte inteligent şi Romara spera ca el să n-o găsească
plictisitoare.Imaginea Ataliei Bray,„cea mai frumoasă femeie din Anglia”,
femeia căreia lordul Ravenscar îi dăduse inima,obseda în permanenţă mintea
Romarei.Pentru a alunga aceste gânduri deprimante Romara se întoarse pentru
a-i spune ceva lui Caryl.Făcând-o,privirea i se duse spre locul picnicului lor şi
observă cu stupefacţie un necunoscut care pusese mâna pe Alexandre.Caryl văzu
ceea ce se întâmpla în acelaşi moment și scoase un strigăt.
-Ce faceți aici? Nu-l atingeți!
Strângând copilul lângă el,se întoarse în loc și începu să alerge prin mijlocul
arborilor.Romara înţelese atunci că este un bărbat angajat de sir Harvey şi că-1
luase pe Alexandre.
-Opriţi! Opriţi! urla înnebunită Caryl,Mi-aţi furat copilul!Romara nu-şi pierdu
respiraţia strigând,ci începu să alerge cum nu alergase niciodată în viaţa ei.
Pistolul era pe iarbă,alături de coşul de picnic,în locul în care îl pusese.
Îl ridică şi strecurându-se pe sub arborii cei mai apropiaţi îl văzu pe răpitorul lui
Alexandre îndepărtându-se în mare grabă.Se afla deja la distanţă mare,dar fără
să se oprească măcar să ţintească,Romara coborî pistolul aşa cum o învăţase
tatăl său şi apăsă pe trăgaci.Răsună o detunătură și o secundă crezu că ratase
ţinta,căci-bărbatul încă mai alerga.Totuşi,în cele din urmă,se poticni,se clătină şi
se prăbuşi.Caryl sosi la fața locului și luă bebelușul care urla.Cu bebeluşul ţinut
strâns în braţe şi albă ca varul se întoarse spre sora ei.
-Trebuie să ne întoarcem! spuse Romara,Şi să plecăm de imediat de aici.
-Să plecăm de aici?
-Aceasta este o lovitură a lui sir Harvey.El a încercat să ţi-l ia pe Alexandre.El îl
vrea!
-De unde ştii? o întrebă Caryl cu o voce tremurătoare.
-Îţi voi povesti,draga mea,dar acum trebuie să fugim şi să ne ascundem undeva.
-De ce? Dar de ce?
-Îţi voi explica,îţi promit,dar nu mai putem rămâne aici.În timp ce se întorceau
grăbite acasă,Romara se gândea cu febrilitate la ce trebuia să facă.Un lucru era
evident,după părerea ei: lordul Ravenscar nu mai trebuia compromis.
Acum,sir Harvey nu va avea doar un cap de acuzare împotriva soţiei sale,ci şi
împotriva Romarei.Ideea că ar putea fi judecată pentru omor era
înspăimântătoare,dar dacă nu era de găsit,ar fi fost imposibil de învinovăţit.
Era îngrozită de ideea că lordul Ravenscar ar fi umilit dacă soţia sa ar trebui să
apară pe banca acuzaţilor,la Curtea cu Juri din Old Bailey.Moartea acestui
bărbat îi dădea lui sir Harvey o armă în plus în lupta care o ducea pentru
obţinerea tutelei fiului său.Îi era frică;viitorul depindea numai de comportarea pe
care o vor adopta şi se simţi foarte calmă,Deşi nu era normal,acesta îi permisese
să se gândească foarte clar şi să acţioneze cu hotărâre.
-Poartă-te ca şi când nu s-a întâmplat nimic,îi spuse ea lui Caryl.
Romara şi Caryl urcară scara în grabă.Tocmai bătea ora douăsprezece,ora mesei
de prânz pentru personal.Doamna Fellows şi cameristele erau jos şi când
Romara și Caryl ieșiră cu Alexandre,bona copilului coborâse probabil şi ea.
Romara intră în camera ei şi luând copilul din braţele lui Caryl îl puse pe pat.
-Du-te în camera copilului şi caută câteva lucruri de care crezi că va avea
nevoie,spuse ea.Restul vom cumpăra.Caryl făcu ochii mari,dar ascultă.
Romara scoase din dulap o mică valiză unde puse câteva rochii simple şi
discrete pe care le puteau purta foarte bine amândouă.Căldura era binevenită,
căci nu vor avea nevoie de haine grele şi groase.Le vor fi suficiente doar două
şaluri pentru a se încălzi,dar cel mai important era să aibă lenjerie de schimb.
Când totul fu îngrămădit în valiză,lăsă şalurile pe pat şi alergă la biroul ei unde
scrise în grabă un bilet pentru lordul Ravenscar.Un minut mai târziu,Caryl intră
repede în încăpere,cu pălăria pe cap și braţele pline de hăinuţele mici ale lui
Alexandre.Fără un cuvânt,Romara scoase rochiile cele mai elegante şi le
înghesui peste celelalte haine.Își puse apoi pălăria şi luând valiza,spuse:
-Ia-1 pe Alexandre şi fii cât mai naturală,ca şi când mergem cu adevărat în sat.
-Ai bani?
-Din fericire,da,I-am cerut domnului Arkw right săptămâna trecută,când
intenţionam să merg la Beasconsfield,dar în cele din urmă am renunţat să mă
mai duc.Ascultă,ia-ţi bijuteriile.Le vom putea vinde când vom termina banii pe
care-i avem.Caryl alergă ascultătoare şi le căută.Nici una nu avea o foarte mare
valoare,cu excepţia unei broșe,pe care sir Harvey i-o adusese tinerei în prima
săptămână a vieții lor împreună şi a unui inel pe care îl purtase pe ascuns când el
se străduia încă s-o convingă să plece de acasă şi să se căsătorească.Era un act
de dreptate,îşi spuse Romara,dacă aceste cadouri,de la sir Harvey ne ajută să ne
întreţinem,pe Caryl,pe Alexander,şi pe mine cât timp ne vom ascunde.Ştia bine
că nu vor pute trăi la nesfârşit din ceea ce aveau acum,dar era convinsă că cel
mai urgent era să se pună la adăpost în timpul cercetărilor ce vor urma după
descoperirea mortului.După aceea,poate va reuşi să obţină ceva bani din
moştenirea lor.Notarul tatălui ei era un om în vârstă,pe care Romara îl cunoştea
dintotdeauna şi era convinsă că dacă făcea apel mai curând la un prieten decât la
sfătuitorul legal,o va ajuta pe ascuns.Totuşi,nu avea timp să facă planuri de viitor
pe timp lung şi pentru moment,singurul lucru de care Romara era convinsă,era
că trebuia să dispară cât mai repede cu putinţă.Coborî scara însoţită de
Caryl.Valetul care le aştepta nu observă valiza decât când ajunseră lângă el.
-Permiteţi,milady,spuse el,punând mâna pe valiză.
-Puneţi-o în trăsură,sunt nişte ţesături pe care le luăm să le asortăm la prăvălie,
declară Romara.Ştia că tânărului nu-i păsa de lămurirea ei,dar spera că își va
aminti de ea mai târziu.
-Unde mergem? întrebă Caryl,cu o expresie înspăimântată.
-Unde vedem cu ochii,răspunse Romara cu autoritate.
Peste câţiva kilometri,vom abandona trăsura şi vom lua diligența.
-Ca să mergem unde? insistă Caryl,Romara clătină din cap.
-N-am nici o idee.Poate într-un mic sătuc liniştit,unde nimeni nu se va gândi să
ne caute.Caryl nu zise nimic.Se mulţumi doar să-1 strângă în braţe pe
Alexandre.După ce parcurseră o parte din drum,Romara începu să-i explice
conţinutul scrisorii care sosise pentru ea cu o săptămână în urmă.
Parcuseră aproape cinci kilometri când Romara îşi dădu seama că poneiul
începuse să obsoeasă.Puţin mai departe,pe marginea drumului,se afla un mic
han.Se hotărî să lase acolo trăsurica şi poneiul,așa că intră în curte.Un rândaș de
cai ceva mai în vârstă veni să le ajute să coboare.
-Acest ponei și această şaretă sunt ale lordului Ravenscar,îi spuse Romara,şi
v-aş fi foarte recunoscătoare dacă le-ați duce la Raven House.
-Suntem în lipsă de personal,doamnă.Era evident că el conducea casa şi Romara
scoase din pungă o guinee.
-Sunt sigură că înălţimea Sa va fi încântată să vă răsplătească acest serviciu.
La vederea monedei de aur,bărbatul deveni tot numai zâmbet și bunăvoință.
-Se va rezolva,doamnă,să nu vă fie treamă.
-Mulţumesc mult.Se interesă de ora la care trebuia să treacă următoarea
diligență,apoi o duse pe Caryl în interiorul hanului.
-Te simţi bine,draga mea? o întrebă ea.
-Puţin obosită şi...foarte speriată.
-Nu vom merge prea departe în seara asta,dar trebuie să plecăm.
-Da,înţeleg,consimţi Caryl.
-Eşti foarte curajoasă şi uşurezi mult lucrurile,comentă Romara.Considera că
sora ei se purta admirabil.Dacă la Londra fusese atât de plângăcioasă,fusese
numai din cauza durităţii lui sir Harvey.Acum,când lupta pentru fiul ei,
demonstra o tărie de caracter neaşteptată şi emoţionantă.Romara insistă să ia
amândouă câte o cană cu ceai şi să mănânce câte o felie de şuncă proaspăt tăiată.
Toate astea nu costau scump,dar Romara se gândi că pe viitor vor trebui să
socotească bănuţ cu bănuţ.Suma pe care o avea la ea nu va dura la nesfârşit,iar
ea nu dorea să indice prea repede,cine ştie cui,locul în care se aflau.
Spera că sir Harvey va renunţa la ideea de a le găsi înainte ca resursele lor să se
epuizeze,iar magistraţii să claseze cazul.Când se apropie ora de trecere a
diligenței,cele două surori ieşiră din han s-o aştepte.Mai multe persoane se aflau
deja acolo:o fermieră grasă care căra un coş cu ouă,un bărbat în costum de
catifea ce avea aerul unui paznic de vânătoare şi doi băieţandri gălăgioși.
Diligența nu sosea.În cele din urmă apăru un vehicul,dar era o cabrioletă
condusă de un genteleman cu o pălărie înaltă!Mergea repede dar,în apropierea
hanului încetini şi își opri caii lângă micul grup care îl privea fix.
-Aşteptaţi diligența? întrebă el.
-Da,domnule,răspunse bărbatul care părea a fi paznic de vânătoare.A întârziat
mult.
-Veţi fi obligaţi să aşteptaţi încă mult timp,cred.A avut loc un accident.Nimeni n-
a fost rănit,dar scoaterea diligenței din şanţ şi aşezarea ei pe drum va lua timp.
-Şi eu care sunt deja în întârziere! exclamă fermiera cea planturoasă.
Conducătorul cabrioletei privi spre Romara şi Caryl care ţinea copilul în braţe.
-Aş putea să vă las undeva,doamnelor? propuse el.Romara îl privi cu atenţie.
Avea un aer cinstit şi cumsecade,iar Caryl era evident obosită.
-Ar fi foarte amabil din partea dumneavoastră,acceptă ea.Amabil,bărbatul cu
vestă de catifea le puse valiza în spatele cabrioletei iar ele urcară în ea.
Romara se sui lângă cel ce conducea pentru ca sora ei să stea mai comod pe
banchetă.Gentilomul îşi îndemnă caii la drum şi se întoarse spre ele.
-Pemiteţi-mi să mă prezint,Mă numesc Buxton.William Buxton,dar cea mai
mare parte a oamenilor din vecinătate îmi spun „Squire”,fiind stăpânul
domeniului.În timp ce el vorbea,Romara îşi dădu seama că nu alesese numele cu
care Caryl şi ea se vor prezenta.După un scurt moment de ezitare,optă în ceea ce
o privea pentru numele de fată al mamei lor.
-Numele meu este Lindsay,spuse ea,Domnişoara Lindsay iar sora mea este
doamna Hammond.
-Încântat de cunoştinţă! Unde vă pot conduce? Romara tăcu o secundă înainte de
a răspunde:
-Sora mea şi cu mine căutăm un sat liniştit unde să petrecem o scurtă vacanţă.
-Un sat liniştit? repetă domnul Baxton susprins.
-Ea a fost foarte bolnavă şi credem că aerul de la ţară îi va face bine copilului.
-Ah,veniţi de la oraş?
-Da,încuviinţă Romara.Domnul Buxton nu spuse nimic şi după un timp ea reluă:
-Poate ne recomandaţi un loc...nu prea scump,desigur.
-Tocmai la asta mă gândeam.În apropierea casei mele,hanul din sat nu primeşte
în pensiune,dar sunt sigur că pot să vă găzduiesc la ferma de pe domeniul meu,
dacă vă convine.
-Mi se pare perfect!
-Fermiera,doamna Coswell,iubeşte mult copiii,îmi repetă mereu că ferma este
prea mare pentru ea acum,când copiii săi au crescut şi s-au căsătorit.
-O fermă,iată exact ce mi-ar plăcea pentru sora mea şi pentru micuţul ei.
-Atunci,vă duc acolo,Nu vom merge prea departe.Satul este doar la trei
kilometri.Se numeşte Little Barbroock.
În timp ce descoperea satul,Romara găsi că seamănă cu o descriere de roman cu
hanul din piaţă,cu locuinţele mici de țară acoperite cu paie şi cu bisericuţa
modestă din piatră cenuşie.Depăşiră un grilaj care avea în cele două părţi câte un
mic pavilion și urmară o alee mărginită ce ducea,le explică domnul Buxton la
propria lui casă.Înainte ca cel care conducea cii să-i facă pe aceştia să întoarcă
zăriră un drum de pământ,destul de desfundat.Ferma era o clădire joasă şi lungă
din cărămidă roşie înconjurată de hambare şi grajduri pentru vite.Un cârd de rațe
grase se împrăştie bătând din aripi în faţa cailor când aceştia se apropiară de uşa
de la intrare.O femeie cu părul sur îl privi pe domnul Buxton cu efuziune.
-Mă gândeam eu că cei care au sosit în curte sunt caii dumneavoastră,Squire,
spuse ea.Ce plăcere să vă revăd aşa de repede.
-V-am adus doi oapseţi plătitori,doamnă Coswell,anunţă domnul Buxton.Aceste
doamne caută un loc liniştit unde să-şi petreacă vacanţa şi consider,într-adevăr,
că nicăieri în altă parte nu s-ar simţi mai bine decât la dumneavoastră.
-Este foarte drăguţ din partea dumneavoastră,Squire,şi voi fi încântată să le
primesc.Doamna Coswell îl observă atunci pe Alexandre şi scoase o exclamaţie
de bucurie.
-Ce copil frumos!Dati-mi-1 mie în timp ce coborâţi din birjă.Nu vă faceţi griji,
am ţinut în braţe şase ai mei şi încă trei bebeluşi.Îl legăna pe Alexandre lângă
pieptul ei mare şi-1 contempla cu o expresie maternă.Un puști apăru brusc,nu se
ştie de unde şi luă hăţurile cailor.
-Vă voi duce valiza înăuntru,spuse domnul Buxton,Romarei.
-Sunteţi foarte amabil,mulţumesc mult,răspunse ea.Doamna Coswell se
întrerupse din contemplarea lui Alexander pentru a ordona:
-Puneţi-o acolo imediat,Squire.Domnul Coswell se va întoarce repede şi o va
duce sus pentru cele două doamne.Intrați să beţi o ceaşcă de ceai,îl aduc imediat,
în salon.Şi,ca o cloşcă,îi împinse în faţa ei,până la micul salon,care evident,nu
era folosit prea des.
-Vă veţi simţi foarte bine aici,le asigură domnul Buxton.Aparent,el îi vorbea
Romarei,dar nu-şi dezlipea ochii de la Caryl.
-Este exact ceea ce căutam,acceptă Romara.Doamna Coswell intră pentru a pune
masa şi a aşeza pe ea hrană atât de variată,încât Romara îşi spuse că vor deveni
la fel de grase ca gazda lor,dacă vor rămâne mult timp la fermă.Se afla acolo
pâine rotundă,făcută în casă,caldă încă,abia scoasă din cuptor.Erau plăcinte şi
tarte,felii de şuncă de ţară şi de limbă de vacă pe care doamna Coswell le
fiersese în ajun,după cum îi asigurase.Se mai aflau şi farfurii mari cu unt auriu şi
un blid plin de lapte nesmântânit de la vacile din celebra rasă Jersey.
Şi,în cele din urmă,mai era un fagure de miere produs de albinele fermierului şi
un borcan cu dulceaţă făcut de însăşi doamna Coswell,din căpşunile ce
înconjurau zidurile.
-Este delicios! exclamă Caryl,Aveţi toate aceste lucruri încântătoare la
dumneavoastră acasă,domnule Buxton?
-Ferma îmi procură tot ce-mi trebuie,iar surplusul îl vând.
-Aveţi multe vaci? întrebă Romara.
-Aproximativ o sută.Cultiv cinci sute de hectare şi mai am încă două sute
cincizeci.Râse scurt,puţin melancolic.S-ar putea crede că mă laud,dar
dumneavoastră m-ați întrebat.
-Ador fermele,spuse ca prin vis Caryl.
-Îmi permiteţi să vă arăt turmele mele,mâine? întrebă domnul Buxton?
-Oh! da,vă rog,Aveţi şi viţei? reluă Caryl.
-O mulţime.
-Nu veţi uita să mi-i arătaţi?
-Vă promit.Romara zâmbi;Caryl făcuse o cucerire.Nu era deloc surprinzător,căci
era foarte drăguţă cu părul blond care îi încadra pălărioara din pai,cu panglici
albastre care îi puneau în valoare transparenţa pielii.În adâncul sufletului,
Romara murmură o scurtă rugăciune de mulţumire.Ce noroc au avut să-1
întâlnească pe domnul Buxton!Nu numai că ferma unde le condusese cu atâta
amabilitate era foarte confortabilă,dar Romara avea convingerea că aici erau în
siguranţă.Cine să bănuiască două femei tinere în vacanţă,că poartă nume
importante şi că una dintre ele este o criminală?
Simţi că începe să tremure când îşi aminti.Atunci,brusc,dorinţa de a-l revedea pe
lordul Ravenscar o copleşi ca un val puternic.N-ar mai fi avut în permanenţă
sentimentul chinuitor că este în pericol de moarte dacă s-ar fi putut refugia lângă
el.

CAPITOLUL 6
-Ne vom întoarce înainte de ceai,declară Caryl.Îmi voi sărbători aniversarea cu
un tort.
-Fă-te că nu ştii că vei avea unul,răspunse Romara.Să nu întârziaţi.
-Nu,bineînţeles,spuse Caryl îndreptându-se către uşa fermei.Se opri pentru a
întreba:
-Ţi-ar plăcea să vii cu noi,Romara? Sora ei clătină din cap.
-Mi-e teamă că voi fi de prisos între tine şi Squire.
-Tu nu vei fi niciodată de prisos,draga mea,replică sora ei,care adăugă cu un
zâmbet uşor: Nu mă deranjează,căci sunt încântată să-1 am numai pentru mine!
Romara o înţelegea perfect,dar avea inima grea când o privi pe Caryl
îndepărtându-se în cabrioletă alături de domnul Buxton,Cum se va sfârşi totul?
De câteva săptămâni,Caryl era în mod vizibil îndrăgostită de Squire,şi reciproc,
el de ea.Cu o seară înainte,când urcase să se culce,intrase în camera surorii sale,
se aşezase pe pat şi declarase:
-Am ceva să-ţi spun,Romara,şi asta poate te va supăra.
-Mi-ar fi foarte greu să mă supăr pe tine.
-Sper că mă vei ierta,dar...i-am povestit lui William cine sunt.Se exprima cu
greutate şi îşi privea sora cu nelinişte.
-Îmi vei explica de ce?
-Cred că ştii răspunsul.Mă iubeşte.Mă iubește și vrea să mă ia în căsătorie.
Caryl îşi împreună mâinile într-un gest de disperare și adăugă:
-O doresc mai mult decât orice pe lume,dar cum aș putea să mă eliberez?
Oh! Romara,cum să mă eliberez?
Romara se aplecă pentru a-şi strânge sora în braţe.
-Tare aş vrea şi eu să ştiu,murmură ea după un moment cu ochii plini de lacrimi.
Ceea ce-i spusese Caryl nu avea nimic neaşteptat.Era evident încă de la sosirea
lor că Squire nu avea ochi pentru nimeni altcineva.Venise în vizită în fiecare
zi,le lua la plimbare cu birja şi uneori le conducea la el.
Locuinţa lui era un fermecător conac vechi,care aparţinea familiei Buxton de
multe generaţii şi care,datorită măreţiei sale,devenise acel gen de reşedinţă
câmpenească pe care,după părerea Romarei,toate femeile nu puteau decât s-o
adore.Nimic mai uşor decât să şi-o imagineze pe Caryl în seducătorul salon cu
mobilier din lemn de nuc,de pe timpul reginei Anne şi tapet presărat cu
trandafiri-sau aşezată în sufrageria ovală cu un şemineu străvechi şi cu pereţii
decoraţi cu portretele strămoşilor lui Squire.Pe de altă parte și acesta era lucrul
cel mai important,Squire era exact genul de soţ care i s-ar fi potrivit lui Caryl.
Era calm prevenitor,blând şi avea în acelaşi timp o autoritate care îi făcea pe toţi
cei pe care îi angajase să-1 trateze cu admiraţie şi respect.
Romara aflase multe lucruri în legătură cu el de la familia Coaswell,care îl adora
și se surprinsese de nenumărate ori regretând că sora ei nu-1 întâlnise pe
William Buxton înainte de a fi sedusă și maltratată de sir Harvey.Şi dacă
lucrurile s-ar fi întâmplat așa,au aș fi fericită! își repetă ea de mai multe ori,cu
severitate.Se aflau la fermă de peste cinci săptămâni şi ea continua să se
gândească la lordul Ravenscar,dorindu-şi cu atâta putere prezența lui încât
uneori plângea cu patimă în perne.Nu-i servea la nimic să-şi dorească să fie
lângă ea.Această iubire,pe care trebuia s-o recunoască,dacă era cinstită cu ea
însăși era absolut fără speranţă.Trebuia s-o ascundă în interiorul ei,în aşa fel
încât el să nu afle niciodată; şi chiar dacă ar fi aflat,nu iubea el pe alta?
Gândul la frumuseţea Ataliei Bray o obseda pe Romara în așa măsură,
încât,atunci când se privea în oglindă,nu vedea chipul ei ci pe cel al rivalei sale,
aşa cum şi-1 imagina.Cum oare,îşi spunea ea,am putut fi atât de nebună,atât de
proastă încât să mă îndrăgostesc de un bărbat care nu va putea simţi faţă de mine
altceva decât dispreţ pentru că m-a luat de soţie dintr-o asemenea nesăbuinţă
ridicolă?
Atunci închidea ochii,pentru a-şi aminti chipul frumos,cu trăsături ferme,ochii
ce priveau adânc în ochii ei,bărbia bine conturată şi gura ce deseori făcea nişte
cute cinice.
-ÎI iubesc,îl iubesc! striga ea în întuneric.Uneori se gândea cu disperare că
singurul mod în care i-ar fi putut fi de folos era să moară.
Atunci,el ar fi fost liber,iar problema de a o vedea judecată pentru crima pe care
o comisese,nu s-ar mai fi pus.Aceste gânduri erau neplăcute dar,în timpul zilei,
cum să nu se bucure de acea oază de linişte pe care,printr-un noroc neaşteptat
Caryl şi ea o descoperiseră?
Romarei îi era ruşine când îi plătea în fiecare săptămână doamnei Coswell suma
modică pe care aceasta o cerea pentru pensiunea lor.Era convinsă că Squire îi
recomandase doamnei Coswell să nu fie prea pretenţioasă,dar asta nu însemna
că fermiera era mai puţin generoasă şi ospitalieră.Se îngrijea de Alexandre ca şi
când era unul din proprii ei copii şi,gândindu-se că alăptatul era prea obositor
pentru Caryl,îi găsise doică!Una dintre surorile ei,care tocmai născuse o fetiţă,
fusese foarte fericită să hrănească şi un alt copil.Fără ca Alexandre s-o mai
obosească şi cu Squire,care o înconjura cu admiraţie şi tandreţe,Caryl se
deschisese ca o floare.Chipul îi era destins,cearcănele de sub ochi îi dispăruseră
şi recăpătase figura de la optsprezece ani,când nu-1 cunoscuse încă pe sir
Harvey care o transformase pe încântătoarea şi vesela tânără.
În ajun,după ce Caryl o părăsise,Romara îşi spusese că,de fapt,era drept ca
domnul Buxton să ştie de cine se îndrăgostise.Alături de el,Caryl va uita mai
uşor de sir Harvey şi de ameninţările sale.Romara era convinsă că acesta din
urmă îşi dorea încă tutela fiului său şi că nu va abandona aşa de uşor căutările.
La începutul şederii lor la fermă,de fiecare dată cand auzea un zgomot de roți în
curte sau o bătaie în uşă,îşi ţinea respiraţia.
Era îngrozită de ideea ca ar putea fi unul dintre oamenii lui Harvey,venit să
pretindă întoarcerea lui Alexandre cu misiunea de a-i cere să apară în faţa
justiţiei.Totuşi,încetul cu încetul,hrana bună,odihna încurajatoare ale doamnei
Coswell liniştiseră temerile Romanei.Cu toate acestea,nimic n-o putea împiedica
să suspine după lordul Ravenscar în adâncul sufletului ei.
O chinuia ideea că,probabil,el se întorsese la Londra,uitând până şi de existenţa
ei în mijlocul prietenilor de la Carlton House şi de la Camera Lorzilor.
De ce s-ar mai gândi la femeia care îi purta numele și dispăruse din viaţa lui la
fel de brusc cum apăruse?
-Gândeşte-te la mine! Gândeşte-te la mine! murmura uneori Romara.
Astfel,avea impresia că trimite pe calea aerului un mesaj pentru a fi căutată,dar
îşi spunea imediat că nu mai era probabil decât o amintire neplăcută care se
ştergea încetul cu încetul prin trecerea timpului.După ce-i urmări din priviri pe
Caryl şi pe Squire,Romara intră în bucătăria mare unde doamna Coswell glasa
tortul pe care îl făcuse pentru cei nouăsprezece ani ai lui Caryl.Aplica glazura cu
câteva pene de gâscă,aşa cum Romara le văzuse făcând pe gospodinele din
comitatul Huntingdon,iar rezultatul era într-adevăr o reuşită.Apropiindu-se de
masă,spuse:
-Sora mea va fi încântată.I-au plăcut întotdeauna enorm torturile,de ziua ei.
-Nu suntem niciodată prea bătrâni pentru a avea unul,comentă doamna Coswell.
Asta însă nu 1-a împiedicat pe Squire să-şi bată joc de mine anul trecut când
i-am pregătit unul.
-Pariez că totuşi 1-a mâncat,replică Romara zâmbind.
-Cum să nu! Ce ai spune de o tartă cu struguri,caldă încă,drăguța mea? Am o
serie la cuptor.
-Nu fie-vă milă,nu mă torturaţi! Mâncarea gătită de dumneavoastră este atât de
delicioasă şi mă supraalimentez astfel încât sunt obligată să lărgesc și rochiile
mele și pe cele ale lui Caryl.
-În ceea ce o priveşte pe sora dumitale,nu este cazul.I-am spus și o repet că
parcă este o scândură.Se dădu înapoi pentru a-şi admira opera și adăugă:
-De altfel,va deveni ca şi mine de voinică,fără ca Squire să-și dea seama.
Romara nu remarcă fraza.Doamna Coswell ardea de dorinţa de a afla dacă sora
ei era văduvă sau avea un soţ pe undeva şi cele două surori aveau mare griji să
nu spună nimic în faţa fermierei pentru a-i răspunde la întrebările ce-i stăteau pe
vârful limbii.
-Trebuie să fim prudente! Foarte,foarte prudente,îi spusese şi-i repetase Romara
lui Caryl.Cu toate acestea,era mulţumită că Squire le cunoştea secretul,căci
acesta îl făcea mai atent faţă de locurile unde o ducea pe Caryl.Se temea totuşi
că ieşind de pe domeniu să nu fie văzuţi de oameni trimişi în căutarea tinerei.
Astăzi,nu vor merge prea departe,se duseseră să inspecteze turmele lui Squire,
deci n-avea de ce să se neliniştească.
-Pari foarte preocupată,draga mea micuţă,reluă doamna Coswell.Bucură-te de
viaţă cât eşti încă tânără,mereu spun asta.Grijile vin o dată cu vârsta!
-Dacă atunci când voi îmbătrâni voi avea tot atat de puţine griji ca
dumneavoastră,voi fi fericită cu adevărat replică Romara.
-Eu sunt fericită că am un soț bun declară doamna Coswell.
-Sunt sigură de asta,consimţi Romara.
Jake Coswell era un bărbat nu prea vorbăreţ,dar îşi adora soţia şi copiii,ca şi
pământul pe care-1 cultiva și animalele pe care le îngrijea.
În fiecare dimineaţă,se trezea la ora cinci.Dacă ferma domeniului era atât de
prosperă,era pentru că supraveghea totul peronal şi aştepta de la angajaţii săi să
se intereseze de la fel cum o făcea el.Squire era norocos să-1 aibă,îşi spuse
Romara.Se suprinse gândindu-se la ziua în care se dusese însoţită lordul
Ravenscar în vizită la familia Weston.Doamna Weston îl felicitase pe lordul
Ravenscar că are o soţie,atât de drăguţă şi le urase numai fericire.
Ea şi ceilalţi fermieri de pe domeniu,se întrebau probabil ce se întâmplase cu ea.
Dar poate că ştiau ce se întâmplase şi se gândeau la ea cu dezgust,considerând-o
nedemnă de stăpânul pe care-1 slujeau.Romara străbătu bucătăria mare pavată
cu dale pentru a se duce la uşă şi rămase în prag,uitându-se la raţele şi gâştele
care se adăpau din baltă şi ascultând puicuţele care cotcodăceau în paiele din
hambar.În faţa unei asemenea stări de pace,se întrebă dacă trăise cu adevărat
momente atât de dramatice.Fusese posibil să fie lovită de sir Harvey? Să fie
cununată de un pastor beat? Să-1 omoare pe bărbatul care voise să-i răpească lui
Caryl copilul? Toate acestea păreau de necrezut!
Pentru că gândurile ei o supărară şi o întristară,o lăsă pe doamna Coswell în
bucătărie şi se duse în salon unde îşi reluă lucrul de mână.Avea multe reparaţii
de făcut,deoarece garderoba lor era foarte restrânsă.
Pentru că nu se putea duce în magazine cu sora ei,Romara o rugase pe doamna
Coswell să-i aducă din piaţă muselină la metraj din care făcea rochii drăguţe şi
elegante pentru ea şi pentru Caryl.Aceste rochii nu rivalizau,în mod cert,cu
toaletele scumpe pe care Harvey i le dăduse lui Caryl,dar acelea nu se potriveau
în nici un fel la ţară.Hăinuţele lui Alexandre rămăseseră prea mici pentru el,iar
rochiile Romarei trebuia lărgite la cusături.În curând vom avea nevoie de bani,
îşi spuse ea cu o bruscă nelinişte.Ar fi fost umilitor să împrumute de la Squire şi
se întrebă dacă s-ar putea duce,fără a fi în pericol,la Londra,să-1 vadă pe notarul
tatălui ei.Va trebui să discute acest lucru cu sora ei.Dar aceasta o va considera
stupidă că nu acceptă ceea ce Squire şi-ar fi dorit să le dea.
Cum se va termina totul? Unde vor ajunge? Cum să continue să trăiască astfel?
În mintea ei,Romara întorcea lucrurile pe toate feţele.În cele din urmă,auzi
zgomot de copite de cai: se întorsese Caryl.Ochii surorii ei străluceau,buzele
zâmbeau şi Romara fu sigură că fusese sărutată.
Era condamnabil,era un lucru urât din partea ei,pentru că era căsătorită,dar cum
să te aştepţi de la o femeie să-i fie fidelă unei persoane atât de oribile ca sir
Harvey Wychbold?
-Noi suntem! Vezi,ne-am întors! strigă Caryl cu o voce bucuroasă,când sora ei
apăru în uşa salonului.
-A fost plăcută plimbarea?
-Minunată! exclamă Caryl cu entuziasm,Şi uite ce mi-a dat William pentru ziua
mea de naştere.Întinse braţul şi Romara văzu în jurul încheieturii mâinii o
brăţară din aur cu turcoaze şi diamante.
-Nu-i așa că este încântătoare?
Squire,care tocmai îşi încredinţase caii băiatului de la fermă intră în acel
moment în vestibul şi întrebă:
-Ceaiul este gata? Caryl a insistat foarte mult să nu întârziem.
-Cu siguranţă este,răspunse Romara,dar aşteptaţi să verific.Bucătăria era doar la
doi paşi.Deschise uşa şi anunţă:
-S-au întors,doamnă Coswell.Să intre?
-Mai am de aprins trei lumânări.În timp ce doamna Coswell se achita de această
sarcina Romara văzu că soţul acesteia se întorsese devreme pentru a lua parte la
tăierea solemnă a tortului şi a mânca o felie.Vor bea câte o ceaşcă de ceai în
salonul mic,dar cum doamna Coswell îşi dăduse atâta osteneală,Romara voise ca
ea să participe la împărţirea capodoperei sale.Nora sa se afla într-un colţ al
bucătăriei şi-1 legăna pe Alexandre în braţe.Romara aşteptă un moment şi când
ultima lumânare fu aprinsă şi licărea,deschise larg uşa bucătăriei şi spuse:
-Intraţi.Întorcându-se,o văzu pe Caryl cu faţa ridicată spre Squire;vorbeau în
şoaptă,cum se obişnuieşte între îndrăgostiţi.Simţi cum i se strânge inima la
vedrea tabloului fericit pe care-1 formau şi,în ciuda eforturilor sale de a rămâne
indiferentă,simţi că este invidioasă.Nu exista decât un bărbat pe care l-ar fi iubit
şi pe care l-ar privi la fel.Unul singur a cărui prezenţă şi-o dorea în acel moment
dar la ce bun să se mai gândească la asta?
-Şi acum,să vedem surpriza! spuse ea zâmbind.Intră prima în bucătărie.
După cum se aşteptase,tortul era foarte mare,căci doamna Coswell măsura totul
la scara propriilor ei dimensiuni!
Romara ştia ca fusese pregătit cu kilograme de stafide,cireşe confiate şi nuci.
Aproape trei centimetri de marţipan îl acopereau şi avea o glazură din fondant
roz şi alb,exact de culoarea tenului lui Caryl.Cu cele nouăsprezece lumânări
aprinse,era cu adevărat impresionant şi Caryl scoase un strigăt de bucurie,
aplaudând.
-Este magnific! Este cel mai frumos tort pe care l-am văzut vreodată! exclamă
ea.Mulţumesc! Mulţumesc,doamnă Coswell!
-Sunt fericită că vă place,doamnă,răspunse ea,încântată.Îşi amintea întotdeauna
de starea de femeie căsătorită a lui Caryl şi o numea „doamnă”,dar pentru că o
considera pe Romara domnişoară,uita deseori să fie protocolară.
-Haide,Jake,spuse ea repede sosului ei,n-ai văzut-o pe doamna Hammond astăzi,
deci prezintă-i urările.
-La mulţi ani,doamnă,murmură Jake Coswell,cu jenă.
-Mulţumesc! Mulţumesc pentru tot! răspunse Caryl,Şi acum,trebuie să tai tortul.
-Va fi puţin cam greu,declară doamna Coswell luând un cuţit mare.Ați face bine
să împrumutaţi mâna puternică a lui Squire.Acest tort este unul din cele mai
bogate pe care le-am făcut.
-Atunci vom căpăta cu toţii,fără îndoială,o indigeste,spuse domnul Buxton
zâmbind.După tortul dumneavoastră de Crăciun,a trebuit mult timp să-mi treacă
răul.
-Nu-i posibil protestă doamna Coswell.Vă merge gura la fel de bine ca atunci
când eraţi mic şi când ştiaţi să vă faceți auzit la fel de bine ca Alexandre când vă
era foame.Izbucniră toţi în râs şi Caryl îi spuse surorii doamnei Coswell.
-Aduceți-1 aici pe Alexandre ca să vadă aceste lumânări frumoase.
Copilul se ridică în braţele doicii sale şi Caryl îl contemplă cu admiraţie.
-Cred că încearcă să le prindă.Priveşte,Romara,îi plac aceste lumini frumoase.
-Noi aşteptăm să tai tortul,draga mea.
-Aşa este.Caryl luă cuţitul şi-1 afundă în glazură dar,când lama intră în contact
cu stratul gros de blat al tortului,ea ridică ochii spre Squire a cărui mână
puternică o opri pe a sa,în timp ce prin ochi îi trecu o expresie pe care Romara o
consideră edificatoare.
-Nu uita să-ţi pui o dorinţă referitor la ceea ce vrei cel mai mult în acest an!
strigă Romara în timp ce ei apăsau cuţitul.Nu se îndoia că atât Caryl,cât şi
Squire îşi puseseră aceeaşi dorinţă şi-i văzu apropiindu-se uşor unul de altul.
În momentul în care cuţitul reuşi să taie tortul,nişte paşi grei răsunară în pragul
bucătăriei a cărei uşă rămăsese deschisă.Romara întoarse capul şi zări faţa roşie
şi silueta masivă a unul bărbat îmbrăcat extrem de elegant.Rămase ca paralizată,
incapabilă să se mişte,incapabilă să scoată un strigăt de avertizare!
Numai când Caryl şi Squire scoaseră împreună cuţitul din tort şi Caryl ridică
ochii,exclamă:
-Harvey!Nu vorbise tare,dar părea că vocea sa răsunase în toată bucătăria.
-Harvey,replică ultimul venit,Eşti surprinsă să mă vezi,dar nu ești chiar atât de
proastă să crezi că-mi vei scăpa mereu.Caryl nu răspunse.Şi ea şi Romara îşi
pierduseră graiul.Încremenită,ea îşi privea fix soţul,cu ochii măriţi,iar cuţitul îi
scăpă din mână şi căzu cu zgomot pe masă.
-Ce mică şi fermecătoare reuniune de familie! comentă ironic Harvey.Şi văd că
şi fiul meu este aici.El îşi aţinti ochii asupra copilului care părea că mai
contempla încă luminile strălucitoare şi Caryl făcu un pas spre Alexandre.
-Nu-1 vei avea! afirmă ea pe un ton sălbatic.Nu mi-1 vei lua!
-Declaraţie absurdă şi stupidă,de care puţin îmi pasă,replică sir Harvey.Sau vii
cu copilul,aşa cum ţi-am ordonat,sau îl iau cu mine.
-Nu! Nu! strigă Caryl.În vocea ei vibra din nou acea teroare pe care Romara o
remarcase când se aflau în Curzon Street.Domnul Buxton înconjură masa.
-Ascultaţi,domnule,spuse el,mi-ar plăcea să discut această problemă cu
dumneavoastră.
-Dar cine dracu' sunteţi? se răsti sir Harvey.
-Un prieten al soţiei dumneavoastră,Cred că ar fi mai bine să mergem în altă
încăpere unde vom putea sta de vorbă fără martori.
-Eu n-am nimic să vă spun! răspunse sir Harvey,De fapt,prieten al soţiei mele,
cum pretindeţi,înseamnă că sunteţi amantul ei!
-În nici un caz,replică hotărât Squire,iar dumneavoastră nu aveţi dreptul să
proferaţi acest gen de calomnii împotriva sa.Sir Harvey râse şi râsul lui nu era
deloc plăcut.
-Onoarea soţiei mele este îndoielnică.Puteţi s-o păstraţi dacă vă convine.
Singurul lucru care mă interesează este copilul meu.
-Nu-1 vei avea! exclamă Caryl.Este al meu.Nu l-ai vrut niciodată,iar eu nu voi
renunţa niciodată la el.Caryl avea faţa plină de lacrimi şi Romara înaintă spre Sir
Harvey.
-Vă rog,spuse ea cu voce joasă,n-o chinuiţi pe Caryl.Era foarte slăbită când am
luat-o cu mine de la Londra şi nu trebuie s-o tulburaţi din nou.
-Ah! vai,iar vă amestecaţi în ceea ce nu vă priveşte ai? Ripostă sir Harvey pe un
ton ameninţător.Vreţi să vă tratez ca ultima dată? Nu vă faceţi iluzii,nu voi avea
nici un scrupul s-o fac! Intonaţia lui era atât de sălbatică,încât pentru un moment
instinctiv,Romara se dădu înapoi şi se prinse de spătarul unui scaun,ca să nu
cadă.Sir Harvey făcu să se audă din nou râsul său neplăcut.
-Hotărăşte-te,îi ordonă el lui Caryl.Vii împreună cu copilul sau mă laşi să-1 iau
numai pe el?
-Nu veţi face nici una,nici alta,spuse domnul Buxton cu o voce liniştită.
Recunosc că aveţi oarecare drepturi,dar v-am propus deja să discutăm calm,fără
să ne înfuriem.În timp ce vorbea,se aşezase în faţa lui Caryl,ca pentru a o apăra.
-Cum îndrăzniţi să interveniţi între soţia mea şi mine? urlă sir Harvey.
Avea acum acelaşi ten stacojiu ca în seara în care,beat de furie,intrase în salonul
din Curzon Street.
-După câte am înţeles,reluă Square,vreţi să dovediţi că soţia dumneavoastră nu
este o persoană capabilă şi demnă să se ocupe de fiul ei.Dar eu,sir Harvey,eu nu
vă consider nici capabil,nici demn de a avea grijă de soţia şi fiul dumneavoastră!
Această declaraţie păru că-1 sufocă pe sir Harvey.Un moment mai târziu,vârî
mâna în buzunarul mantoului de călătorie şi scoase de acolo un pistol.
Îl îndreptă asupra lui Squire şi spuse furios:
-Plecați de aici! Caryl,adu-mi copilul!
-Nu.Este al meu! Al meu! Nu al tău!
-Purtarea dumneavoastră este scandaloasă,exclamă Squire.Harvey nu răspunse,
se limită la a-i arunca o privire furibundă bărbatului care-1 înfrunta.Romara
văzu că degetul i se înclştează pe trăgaci şi se repezi spre el fără a sta pe gânduri
sau a striga.Chiar în momentul in care sir Harvey trăgea asupra lui Squire ea
încercă să-i ridice braţul.El era prea puternic pentru ea,dar glonţul,în loc să-1
lovească pe Squire în inimă,îi atinse doar uşor braţul şi se înfundă în perete,în
spatele lui,făcând să zboare bucăţi din tencuială.Zgomotul puternic al detunăturii
răsuna încă în bucătărie când sir Harvey repuse pistolul în linie,pentru a trage
iar.Înainte de-a avea timp s-o facă,domnul Buxton scoase un pistol din buzunar
şi-1 atinse pe sir Harvey direct în piept.Pentru o clipă păru că împuşcătura nu
avusese nici un efect.Apoi încet,atât de încet încât devenea îngrozitor,sir Harvey
se lăsă în genunchi,apoi se prăbuşi încet,cu toată greutatea la podea.Gura îi era
deschisă,ochii de asemenea,dar Romara era preocupată doar de Caryl,care se
agăţase de Squire repetând cu nervozitate:
-Era gata să te omoare! Era gata să te omoare!Romara auzi atunci un zgomot de
roţi în faţa casei.Cu un gest automat întoarse capul ca să vadă cine soseşte.
Scoţând un uşor strigăt înăbuşit,trecu alergând de uşă şi se repezi în curte.
Bărbatul care cobora din faeton pusese piciorul pe pământ când se aruncă asupra
lui,agăţându-se cu amândouă mâinile de reverele costumului său şi ridicând faţa
spre el.
-Ai venit! exclamă ea,Oh,Dumnezeule,mi-ai lipsit! Mi-ai lipsit atât de mult!
Lordul Ravenscar o privi şi spuse cu umor:
-Ce idee stranie să dispari în acest fel! Apoi o îmbrăţişă şi o sărută.Incapabilă să
se mişte sau să respire,Romara începu să înţeleagă ce făcuse,când el se
îndepărtă.
-Ce dracu' se întâmplă aici? exclamă el când intră în bucătărie.Corpul lui sir
Harvey zăcea în faţa lui.Îi aruncă o privire scurtă înainte de-a o vedea pe Caryl
îmbrăţişându-l pe Squire,al cărui braţ atârna de-a lungul corpului.Pe mână
începuse să curgă sânge.De cealaltă parte a mesei,unde nouăsprezece lumânări
ardeau încă puternc şi luminos pe tortul glasat,ceilalţi martori la scenă erau
livizi.Timp de o clipă,nimeni nu spuse un cuvânt,apoi Squire exclamă cu
surpriză:
-Ia te uită,Trent! Iată o vizită neaşteptată.Soseşti într-un moment mai curând
prost ales.
-Vizita mea n-are nimic neaşteptat! replică lordul Ravenscar,furios.L-am urmărit
pe acest ticălos încă de la Londra,dar văd,William,că tu ai reglat conturile cu el.
-El a tras primul asupra mea.Nu bănuia că sunt înarmat.
-Mai bine pentru el,comentă cu voce tăioasă lordul Ravenscar.
-Domnul Buxton a tras în legitimă apărare,explică Romara cu o voce şovăitoare.
-Pistolul lui avea două magazii,adăugă Squire.Dacă ar fi tras a doua oară,cum
avea intenţia,cu siguranţă m-ar fi omorât,Romara mi-a salvat viaţa.
Lordul Ravenscar o privi pe Romara zâmbind şi spuse:
-Asta nu mă miră.
-A fost legitimă apărare,domnule,declară cu greutate fermierul Coswell,ca şi
când tocmai înţelesese despre ce era vorba.
-Asta da! interveni doamna Coswell.Nu-mi venea să-mi cred ochilor.Fără tânăra
doamna,l-ar fi asasinat pe Squire al nostru.
-Vezi că am martori,îi spuse acesta lordului Ravenscar.Apoi lăsă capul în jos
spre Caryl,care suspina cu disperare pe umărul lui.
-Totul este în ordine,draga mea,murmură el,ca şi când ar fi fost singuri.S-a
terminat,este mort!
-L-ai omorât ca să-1 împiedici să mi-1 ia pe Alexandre,spuse Caryl suspinând,
dar asta nu-ţi va pricinui necazuri?
-Nici un necaz,îţi garantez! Se va lămuri totul foarte uşor,o asigură Squire cu
tandreţe.Lordul Ravenscar asculta acest dialog cu oarecare surprindere dar,ca de
obicei,luă conducerea operaţiunilor.
-Ar fi mai bine,William,ca tu,eu şi acest bărbat care a asistat la cele întâmplate
să mergem imediat la comisariatul de poliţie,Din fericire,acolo este unul din
prietenii noştri.
-Da,ai dreptate.Lordul Ravenscar avu un gest dispreţuitor spre corpul
neînsufleţit al lui sir Harvey şi se adresă fermierului Coswell.
-Înainte să plecăm,aţi face bine să înlăturaţi acest hoit din bucătăria
dumneavoastră.Aşezaţi-l undeva până când vom trimite un pastor să-1 îngroape.
Ascultător,fermierul salută ducându-şi mâna la frunte.
-Mă voi ocupa de asta,domnule.Lordul Ravenscar se întoarse spre Romara.
-Tu şi Caryl,mergeţi să vă faceţi bagajele şi de îndată ce mă voi întoarce cu
William,vă voi duce acasă.Romara îl privi cu stupoare:
-Nu...se fac cercetări asupra mea? Un zâmbet uşor se contura pe buzele lordului
Ra
-Ţi-ai supraapreciat îndemânarea cu care mânuiești pistolul.Dacă ai tras pentru a
ucide,ai ratat ţinta.
-Nu...este mort? Lordul Ravenscar clătină din cap.
-Bineînţeles că nu prea este în apele lui,dar ceea ce ai luat drept ţintă,mica mea
amazoană,este umărul lui!Un moment,Romara se întrebă dacă auzise bine,apoi
întinse ca o oarbă mâinile spre lordul Ravenscar,spunând cu o voce fără
inflexiuni:
-Nu pot să cred.Am...am impresia că voi leşina.El îşi trecu braţul în jurul ei
pentru a o susţine şi spuse cu energie:
-Ce glumă! Trebuie să-ţi faci bagajele,William şi cu mine nu vom lipsi mult.
Comisarul locuieşte doar la trei kilometri de aici
-Credeam...că sunt căutată pentru cerectări,murmură ea
-Vom vorbi despre asta când vom fi acasă.Caryl îşi îndepărtă capul de pe umărul
lui Squire.
-Dacă Alexandre şi cu mine ne întoarcem la Raven House,ce va face William?
-William,pe care îl ştiu de când aveam vârsta fiului dumitale,este întotdeauna
bine venit,după cum bine ştie.Caryl se întoarse cu elan spre Squire.
-Vino cu noi,te rog,vino cu noi! îl rugă ea.
-Este şi intenţia mea.Dar,mai întâi,ocupă-te de bagaje cum ţi-a propus Trent.
-Squire,nu veţi pleca nicăieri înainte să vă pansez braţul! interveni doamna
Coswell.
-Este doar o zgârietură,protestă William Buxton.Dar înainte să mai poate spune
un curant,doamna Coswell îi scosese deja vesta şi Caryl izbucni în plâns în faţa
cămăşii îmbibate cu sânge.Rana era superficială și când doamna Coswell îl
bandajă cu îndemânare,Squiare fu gata să plece cu lordul Ravenscar.
Caryl se va putea casatori cu Squire şi Alexandre,când va crește nu va şti
niciodată ce fiinţa dezgustătoare a fost tatăl lui
Romara se bucura din toată inima,Lordul Ravenscar era în sfârşit acolo,chiar
mai frumos şi mai impozant decât și-1 amintea.Nu-i venea să creadă că o
sărutase când a sosit.Nu fusese cu adevărat un sărut,îşi spunea ea,îi atinsese doar
buzele când ea îl strânse de gât,nebună de fericire că îl vedea.Îl iubesc,se gândi
ea,iar acum,că este aici,totul pare altfel.Ca şi când ar fi ghicit că se gândeşte la
el,lordul Ravenscar,care aştepta cu oarecare nerăbdare ca braţul lui Squire să fie
bandajat,întoarse capul spre ea.Romara se simţi puţin intimidată de privirea lui
cercetătoare.
-Cum m-ai găsit? îl întrebă ea.
-Bună întrebare! Cum aş fi putut ghici că eşti atât de aprope şi la unul dintre cei
mai vechi prieteni ai mei!
-Mi-am spus că trebuie să ne ascundem amândouă undeva unde nimeni să nu ne
descopere.Lordul Ravenscar strânse din buze un moment,apoi spuse:
-Ştiam că Wychbold nu va renunţa niciodată s-o caute pe Caryl! Așa că în loc să
pun poliţia pe urmele tale,m-am mulţumit să-i plătesc pe servitorii lui,cum am
mai făcut-o deja,ca să mă ţină la curent cu informaţiile pe care le adunau
oamenii pe care-i angajase.
-Foarte ingenios din partea ta,comentă Romara cu admiraţie.
-În această dimineaţă,la prima oră,1-au avertizat că sora ta fusese descoperită la
această fermă.Eu am primit informaţia abia cu câteva minute după plecarea lui
Wychbold.
-Atunci l-ai urmărit.
-Şi ce prost conducea! O mână de lemn pe hăţuri,cum spunea vaietul meu.Asta
descrie foarte bine modul în care conducea atelajul.Romara simţi o dorinţă
nebună să-1 întrebe dacă fusese nerăbdător s-o găsească,dar se stăpâni şi spuse,
înconjurând-o pe Caryl cu braţul:
-Am face bine să-1 ascultăm pe înălţimea Sa şi să mergem să împachetăm
lucrurile.Caryl nu-i acordă nici o atenţie; îl privea pe Squire.
-Nu vei sta mult? murmură ea.
-Trebuie să-mi fie recunoscută nevinovăţia.Apoi mă voi întoarce,îţi promit.
În timp ce vorbea,duse la buze mâna lui Caryl şi Romara îl auzi şoptind:
-Ai grijă de tine,dragostea mea.Apoi lordul Ravenscar şi Squire se îndepărtară în
faeton,urmaţi de fermier,în cabrioleta lui Squire.
-N-am văzut nimic asemănător în toată viaţa mea! exclamă doamna Coswell.
Nici nu deschisese bine gura,că Alexandre începu să scâncească.
-Acestui mititel îi este foame,iată ce are,comentă doica sa.
-Şi-i va fi şi mai foame încă dacă nu vei locui cu el la Raven House,replică
doamna Coswell.
-Să locuiesc la Raven House! spuse nora ei stupefiată.Cine ţi-a dat ideea asta?
-Trebuia doar ca cineva să se gândească.Cum crezi că se va descurca acest copil
fără tine?
-Vrei să spui că voi rămâne cu el la Raven House?
-Se înțelege.
-Și îmi iau și copilul cu mine?
-Evident,micuţa mea,trebuie să vină cu tine.
-Şi Joe?
-Ce este cu Joe? Am avu,grija de fiul meu timp de aproape douăzeci și cinci de
ani înainte să-i iei tu de bărbat,ai încredere în mine şi acum!Nora ei zâmbi.
-Nu spun că nu mi-ar plăcea să văd Raven House,dar mi se părea prea mult
pentru mine,ca să merg acolo
-Şi Alexandre,ia gândeşte-te,ce ar face fără tine? Deci draga mea,du-te şi te
pregăteşte! Îţi trebuie haine de schimb și să-ți iei cea mai frumoasa rochie,căci
vei merge pe lângă servitori importanţi.
-Nu mi-am închipuit niciodată,de când sunt,că voi merge să locuiesc la Raven
House,murmură nora urcând grăbită în camera pe care o ocupa cu soţul şi fetiţa
ei.La acelaşi etaj,Caryl o ţinea strâns îmbăţişată pe Romara,repetând fără
încetare.
-Pot să mă căsătoresc cu William! Pot să mă căsătoresc cu William!
Oh,Romara,viaţa este minunată!
-Nu este chiar expresia potrivită în gura unei văduve de mai puţin de jumătate de
oră,o tachina Romara,dar sunt foarte mulţumită,draga mea,sincer.
-Este atât de bun,atât de înţelegător,vom locui în casa aceea adorabilă şi sper să
am mulţi copii care să se joace cu Alexandre.Parcă era o poveste cu zâne cu un
sfârşit fericit,dar fiecare răsuflare,fiecare bătaie a inimii sale,era însoţită pentru
Romara de aceeaşi întrebare: „Şi eu? Şi eu?” care îi răsuna în urechi,gata s-o
asurzească în timp ce împacheta lucrurile,Caryl era prea bucuroasă pentru a face
altceva decât să-şi schimbe rochia şi să se privească în oglindă.Caryl privi
brăţara pe care o avea la încheietura mâinii.
-William mi-a spus că turcoazele îmi vor purta noroc.Mi-a povestit că aşa cred
orientalii şi uite că deja am avut noroc.
-Un noroc nebun! Şi cine s-ar fi aşteptat ca Squire să fie un prieten al...lordului
Ravenscar? Ezitase pentru că nu reuşise să spună „soţului meu”.
-În fond,pentru că locuiesc în acelaşi comitat şi nu prea departe unul de altul,nu
este nimic extraordinar,declară Caryl.Am vrut adesea să-1 întreb pe William
dacă a fost vreodată la Raven House.Apoi m-am gândit că ar putea face legătura
între noi şi înălţimea Sa şi că vei fi nemulţumită.Romara rămase în faţa valizei
pe care o umpluse.
-Nu-mi vine încă să cred că nu l-am omorât pe acel bărbat.Am vrut să-1 omor
pentru că-1 răpise pe Alexandre.Eram sigură că am reuşit.
-Este un lucru bun că l-ai ratat! Nu mi-ar fi făcut plăcere să fiu obligată să-ţi
povestesc despre căsătoria mea la închisoare!Glumea,dar Romara nu putea să
râdă de aceste lucruri.De prea multe ori rămăsese trează noaptea tremurând la
ideea că risca să fie „pusă la dispoziţia Maiestăţii Sale”!Caryl observă expresia
Romarei,în oglindă.Se întoarse,o prinse în braţe şi o sărută pe obraz.
-Să nu ne mai gândim,o sfătui ea.Ai fost atât de curajoasă şi de minunată în ceea
ce mă priveşte,că nu-ţi voi fi niciodată destul d recunoscătoare.
-Chiar în dimineaţa aceasta mă gândeam că ţi-ai regăsit mina pe care o aveai
înainte ca sir Harvey să intre în viața ta.Uită această înspăimântătoare,această
îngrozitoare aventură și fii fericită cu William,care te iubeşte cu adevărat.
-M-am întrebat mereu dacă ceea ce simţeam pentru Harvey era dragoste,şopti
Caryl,dar acum înţeleg că era atât de seducător atât de superior încât mi-a sucit
capul.
-Erai prea tânără ca să-ţi dai seama cât este de fals,comentă Romara ca s-o
consoleze.
-Parcă a fost un coşmar.Ai dreptate,Romara,nu mă voi mai gândi ia el şi mă voi
ocupa numai de William şi cum să-l fac fericit.
-Sunt sigură că vei reuşi,spuse Romara zâmbind.Ştii Caryl,tata l-ar fi plăcut pe
William,Este exact ginerele pe care şi-ar fi dorit să-1 aibă.
-Ca şi lordul Ravenscar.Sora ei nu răspunse şi Caryl riscă s-o întrebe:
-Nu vreau să te întrristez,dar crezi că...a uitat-o pe femeia aceea...care 1-a
dispreţuit?
-N-am nici o idee.
-Eu am văzut-o,o dată.
-Ai văzut-o! De ce nu mi-ai spus?
-Mă temeam că asta te va tulbura,răspunse Caryl cu sinceritate.Mergeam la
grădinile din Vauxhall cu Harvey.Ea era în compartimentul vecin,iar el o privea
şi repeta într-una cât este de frumoasă,ca să-mi facă în necaz.
Făcu o pauză înainte de a relua:
-Nu mi-a plăcut deloc! Şi nu cred că este o persoana cu bun-simț.
-De ce spui asta?
-Flirta cu doi sau trei bărbaţi în acelaşi timp.Îi provoca special şi ei nu se arătau
reci,evident,dar am văzut bine că ei puțin îi păsa.Romara oftă.Dacă acesta era
genul de femeie care îi plăcea lordului Ravenscar,cum s-ar putea compara cu ea?
Ea nu era în stare să flirteze nici cu un singur bărbat dar cu trei!Chiar dacă
ajungeau la o înţelegere rezonabilă de a trăi ca soț şi soţie,era convinsă că el o va
considera plictisitoare şi o va lăsa la ţară,în timp ce el va fi cu prietenii la
Londra.
-Trebuie să ne terminăm bagajele,spuse ea brusc.
-Da,ai dreptate,hotărî Caryl,revenind la singurul subiect care o interesa cu
adevărat.Şi grăbeşte-te! Vreau să fiu cât mai repede posibil cu William!

CAPITOLUL 7
Se făcuse aproape noapte când,în sfârşit,porniră la drum spre Raven House.
Romara călătoarea cu lordul Ravenscar în faeton,în timp ce Caryl şi Alexandre,
pe care îl ducea doica,mergeau cu Squire.Totuşi,valetul aşezat în spatele lor o
împiedica pe Romara să aibă o conversaţie personală cu lordul Ravenscar.Poate
că n-ar fi înţeles ceea ce se spunea în şoaptă,dar prezenţa lui o deranja pe tânără.
Era bucuroasă la gândul că se întoarce la Raven House,dar se neliniştea în
acelaşi timp în legătură cu ceea ce gândea lordul Ravenscar şi era îngrijorată.
Mai auzea încă tonul său mânios când i se adresase la sosire: „Ce idee ciudată
să dispari în acest fel.”Ca apoi,s-o sărute.Numai gândul la atingerea buzelor lui
îi făcea inima să tresară în piept,Se simţea sufocată de o tensiune stranie şi abia
putea respira.Dar fusese cu adevărat un sărut? Sau doar un gest prietenesc pentru
a-i potoli frica pe care o citise pe chipul ei şi în voce?
Era extrem de curioasă să afle ce se întâmplase în fața comisarului,dar şi în
această privinţă consideră că era mai bine să nu abordeze un subiect atât de
personal în prezenţa valetului.Când lordul Ravenscar se întorsese,îl auzise
spunându-i doamnei Coswell că dăduse ordin să fie ridicat corpul lui sir Harvey
şi-1 anunţase pe pastor să se ocupe de ceremonia de înhumatLordul Ravenscar
intenţionase probabil s-o scape de griji pe doamna Coswell şi de prezenţa unui
cadavru la fermă.Ea replicase:
-Dacă vreţi să ştiţi părerea mea,milord,o înmormântare creştinească este prea
bună pentru unul ca el.
-Sunt de acord cu dumneavoastră,dar trebuie să respectăm convenienţele,
răspunsese atunci lordul Ravenscar.Ce lovitură a sorţii,se gândea Romara,ca sir
Harvey să moară numai din vina sa.Să tragi asupra unui om neînarmat era de
neiertat,după orice cod al onoarei.Aflase de la Caryl că Squire nu se hotărâse să
poarte cu el un pistol decât atunci când ea îi povestise tentativa de răpire a lui
Alexandre,făcută de sir Harvey.
-Ce bine că i-ai spus! exclamase Romara.
-Doream nespus de mult s-o fac de câteva săptămâni,dar tu insistasei atâta să
păstrăm secretul...
-Sunt încântată că nu m-ai ascultat de data aceasta,dar,draga mea,încercam doar
să-1 protejez pe Alexandre.
-Şi eu,completase Caryl,sărutându-şi sora pe obraz.Mi-ai salvat fericirea,
Romara,şi sunt sigură că mi-ai salvat şi viaţa,când m-ai luat de la sir Harvey.
-Lordul Ravenscar este cel căruia trebuie să-i mulţumeşti pentru asta.
-O las în grija ta,dar va afla cât de recunoscătoare îi sunt.Şi cum aș putea să nu
fiu când acum mă pot căsători cu William? Caryl era atât de fericită încât
bucuria ei se transmise și surorii sale şi când îşi auziră prietenii revenind,
coborâră în fugă,mână în mână,zâmbitoare şi strălucitoare.
Îi spuseseră la revedere doamnei Coswell şi promiseseră să i-1 aducă pe
Alexandre oricând este posibil.Romara îţi amintise să-i ceară tortul,ca să-l ia cu
ea,şi înţelesese din expresia doamnei Coswell că ideea de a vedea ducându-se la
Raven House un tort făcut de ea,o încânta.În consecinţă,tortul a fost pus pe
podeaua cabrioletei şi când micul alai se îndepărtă,fermierul şi soţia lui le făcură
gesturi prieteneşti până când nu se mai văzură.
-Ea a fost,într-adevăr,foarte bună cu noi,comentă Romara în şoaptă.
-Aţi avut noroc să fiţi observate de Buxton la marginea drumului,în timp ce
aşteptaţi diligenta,răspunse lordul Ravenscar.
-Sper că hangiul ţi-a înapoiat şareta şi poneiul?
-A fost singurul indiciu pe care-1 aveam despre direcţia în care aţi fi putut-o lua.
Chipul ferm o înspăimântă pe Romara.Era evident că se grăbea să ajungă acasă
şi văzând cum mergeau caii,era mai uşor să păstreze tăcerea.Când,în cele din
urmă,se văzu Raven House,Romara simţi că-i sare inima din piept.Frumuseţea
locuinţei şi fericirea de a se întoarce aici o făcură să-şi dorească să strige de
bucurie.Ar fi vrut să strige: „Te iubesc,cum îl iubesc şi pe cel care te stăpâneşte
şi sper să-1 fac fericit!”.Romara ridică ochii şi văzu drapelul care se desena pe
cer,ondulându-se în bătaia vântului.Majordomul aştepta în uşă şi domnul
Arkwright în vestibul.Acesta din urmă spuse cu sinceritate,după cum i se păru
Romarei.
-Bine aţi venit acasă,milady.Nu era timp de stat la discuţii şi urcară imediat în
camerele lor ca să se schimbe pentru cină.
-Vreau să îmbrac toaleta cea mai frumoasă şi mai somptuoasă declară Caryl.
William nu mi-a văzut decât hainele acestea modeste.Cum va reacţiona
văzându-mă apărând în rochia mea de tul roz...în caz că n-o port pe cea albastră
decorată cu ghiocei.Problemă arzătoare,şi Caryl îşi schimbă părerea de circa o
duzină de ori,ca să se îmbrace până la urmă tot cu cea albastră,pentru că se
asorta cu brăţara ei.Romara nu avu deloc răgaz să se concentreze asupra
veşmintelor ei,dar doamna Felows hotărâse pentru ea şi când fu îmbrăcată,
observă că purta o rochie albă decorată cu camelii,care îi dădea înfăţişarea unei
mirese.Se examina în oglindă şi îşi spuse că lordul Ravenscar va bănui poate că
ea voise să-i transmită un mesaj şi această idee o făcu să roşească.Era prea târziu
ca să-şi schimbe toaleta şi Romara coborî,conştientă de frumuseţea ei,dar cu
nervii întinşi la maximum.Totuşi,nu putu să nu se relaxeze în timpul cinei,căci
cei doi prieteni se întreceau în poveștiri nostime despre copilăria lor.
Erau de aceeaşi vârstă,iar mamele lor fuseseră prietene foarte bune,și în
consecinţă lordul Ravenscar cunoştea pe William Buxton practic de cand erau în
leagăn.Fuseseră împreună la Eton şi mai târziu la Oxford,dar în timp ce lordul
Ravenscar intrase în Regimentul 10 de Dragoni Uşori.William Buxton fusese
încorporat la grenadieri.Apoi,pentru că William preferase viaţa la ţară,atunci
când lordul Ravenscar,după moartea mamei sale,stătea aproape tot timpul la
Londra,nu se mai întâlniseră decât rareori.
-Pentru că ai avut atâta succes cu turmele tale,William,mi-a venit ideea să le
sporesc şi eu pe ale mele,spuse lordul Ravenscar.
-În orice caz,ai destul pământ pentru asta.
-Îţi voi vorbi despre asta mâine.Nu în seara asceasta; este un subiect prea serios.
William Buxton păru surprins,dar avea prea mult tact pentru a continua
conversaţia.Când servitorii părăsiră încăperea şi rămaseră doar la lumina
sfeşnicelor de pe masă,mică insulă de lumină în întuneric,lordul Ravenscar
ridică parharul.
-Vreau să toastez mai întâi pentru dumneata,Caryl,pentru că ştiu că vei fi foarte
fericită cu prietenul meu William şi cred că sunteţi în mod minunat potriviţi
amândoi.Caryl roşi şi se întoarse spre William,strecurându-şi cu un gest
drăgăstos mâna în a lui.Lordul Ravenscar adăugă:
-Apoi vreau să beau pentru soţia mea,care s-a întors acasă.
Se uită la Romara care crezu că distinge în ochii lui o expresie încurcată,în timp
ce vocea răsuna cu gravitate,făcând ca inima să-i bată mai tare.Vru să-i
răspundă,dar buzele n-o ascultară şi nu putu decât să bâlbâie:
-Mulţumesc.O dată cina teminată,în loc să rămână singuri în sufragerie cei doi
bărbaţi le urmară pe Caryl şi Romara în salon.Majordomul le oferi coniac şi
puse carafa pe masa de servit.Pentru că se simţea nervoasă şi puţin speriată de
reacţiile bizare care o agitau,Romara se ridică şi se duse la fereastră pentru a
privi trandafirii.Părea că trecuse un secol de când se afla acolo şi exceptând
faptul că acum trandafirii erau înfloriţi,nimic nu se schimbase,în afara ei însăşi.
Ultimele raze ale soarelui ce apuneau colorau în auriu fântâna arteziană şi
străluceau mai jos pe suprafaţa netedă a lacului.
-Cât este de frumos! murmură ea.O voce din apropierea ei răspunse:
-Iată de ce nu înţelegeam cum ai putut să-1 abandonezi...ca şi pe mine.
Ea nu-şi dăduse seama că lordul Ravenscar era alături.Acesta o luă de braţ,o
duse pe terasă şi porniră printre trandafiri înspre peluze,până la un mic templu
grec de unde se putea contempla lacul şi cerbii lopătari culcaţi liniştiţi printre
arborii din parc.Romara era fericită că se afla în compania lui şi rămase tăcută
de teamă să nu rupă farmecul care îi învăluia.Ajuseră la banca de marmură
albă,sculptată de artişti italieni.În spatele lor,templul grec,trofeu adus de un
strămoş îndepărtat,lucea ca o perlă în simplitatea sa clasică.Romara se aşeză pe
bancă şi deşi dorea din tot sufletul să se întoarcă spre însoţitorul ei,privea drept
în faţă,simțindu-și obrajii îmbujoraţi,caci ştia ca el avea ochii aţintiţi asupra ei.
-Nu voiam să te trag după mine într-o neplăcere cum n-am mai avut.
-La mine te-ai gândit?
-Mi-am spus că nu va avea loc un proces dacă nu mă găseau și ai fi putut să-ţi
dai cuvântul de onoare că nu ai nici o idee de locul în care mă aflam.
-Şi dacă ar fi avut loc un proces,nu te aşteptai să-ţi fiu alături şi să te ajut?
-Ştiu că ai fi făcut-o,răspunse ea simplu,dar ar fi fost umilitor pentru tine şi acest
lucru risca să dăuneze reputaţiei tale.Vocea îi tremura şi lordul Ravenscar spuse
după un timp:
-Şi atunci ai preferat să mă supui chinului de a nu şti ce s-a întâmplat cu tine şi
ce necazuri aveai probabil de înfruntat.
-Chinului? repetă Romara,aproape în şoaptă.
-Bănuiai totuşi că nu voi rămâne indiferent.
-Ai dovedit deja atâta amabilitate,nu voiam să abuzez.De altfel,trebuia s-o
protejez pe Caryl.
-Bineînţeles.Ai avut mare noroc că William a trecut pe acolo.
-I-am mulţumit pentru asta lui Dumnezeu,zi şi noapte.
-Dar pentru tine personal,ce i-ai cerut? Ea nu fu în stare să răspundă,dar el văzu
cum îi urcă sângele în obraji.După un moment de tăcere,spuse foarte blând:
-Îţi doreai să mă revezi?
-Doream din tot sufletul să te revăd şi să mă întorc Raven House.La asta m-am
gândit tot timpul,răspunse ea făeă să stea pe gânduri.
-Acasă? Întrebarea plecase ca o săgeată.Conştientă de faptul că răspunsul ei
necesita unele lămuriri,Romara căuta să spună ceva banal dar nu ştia ce.
-Vreau să ştiu un lucru,Romara,reluă lordul Ravenscar și doresc să-mi răspunzi
cu sinceritate.
-Ştii foarte bine că o voi face.
-Ai fost întotdeauna foarte sinceră cu mine,deci spune-mi voiai să te întorci din
cauza casei sau pentru că doreai să mă vezi pe mine?
Fu surprinsă de această întrebare şi când întoarse capul spre el,descoperi cu
încântare expresia pe care o reflectau ochii lui.Rămaseră astfel,privindu-se şi
lordul Ravenscar reluă:
-Răspunde-mi,Romara,este foarte important.
-Voiam...să te văd,spuse ea cu o voce slabă,căci îi era greu să-1 asculte.
-Cât de mult doreai acest lucru?
-Enorm.Mi-ai...lipsit.
-Cum mi-ai lipsit şi tu mie.Romara făcu ochii mari şi,totuşi,ca şi când ar fi fost
vrăjită,nu putu să nu-1 întrebe,la fel cum o făcuse şi el:
-Cât de mult?
-Acesta era unul dintre lucrurile pe care voiam să ţi le spun.Unul dintre motivele
pentru care am încercat cu disperare să te găsesc în aceste ultime săptămâni.
-Ai dorit asta cu adevărat?
-Vrei să-ţi spun,replică el în şoaptă cât de goală mi se părea casa? Cât de
îngrozitor era să fiu aici fără tine?
-Fără mine? El oftă,cu privirea pierdută spre lac și răspunse.
-Poate ar fi mai bine să începem cu începutul.Sunt atâtea lucruri de explicat între
noi încât cred că este important să începem cu acel moment în care,datorită
prostiei mele și dorinţei nestăpânite de răzbunare,am fost uniţi prin căsătorie.
Romara începu să tremure,dar nu reuşi să-şi întoarcă privirea.
-Credeam că iubesc,continuă lordul Ravenscar,şi pentru că eram vanitos şi prea
sigur de mine,nu m-am gândit nici o clipă că dragostea mea ar putea fi respinsă.
-Este de înţeles.
-Această respingere m-a surprins atât de mult,încât m-am purtat într-un mod
caraghios,îmi este într-adevăr ruşine de mine,Romara.
-Haide,nu te mai scuza,Era un şoc şi oricine ar fi reacţionat ciudat într-o
asemenea împrejurare.
-Nu când se presupune că ai mândrie şi demnitate.Urmă o tăcere.Lordul
Ravenscar nu se uita la Romara,După un timp,reluă:
-Acum ştiu că ceea ce simţeam nu era dragoste.Era numai dorinţa pe care o
trezeşte o femeie frumoasă,dar pentru că eram absurd de idealist,credeam că ea
mi-a inspirat un devotament pe care nu-1 mai simţisem până atunci.Romara îşi
încleşta degetele înlănţuite.Suferea ca o martiră la gândul că el ar mai fi putut
avea încă aceste sentimente pentru o altă femeie.
-Pentru că n-am avut suficientă maturitate ca să înfrunt un eşec din viaţa mea,cu
demnitate,ştii ce s-a întâmplat.
-Te rog...te rog să nu te condamni,murmură Romara,care nu putea suporta să-1
vadă cât se dispreţuieşte singur.Ai fost profund rănit,dar...nu vreau ca asta să te
facă să devii trist...şi cinic.
-De ce te preocupă urmările acestui lucru asupra mea,dat fiind felul în care te-
am tratat?
-Nu m-ai tratat niciodată altfel decât cu bunătate si consideraţie,replică Romara.
Şi eşti atât de inteligent,te admir în aşa măsură,că ideea de a te vedea
schimbându-te în orice fel,mi se pare de nesuportat.
-Mă admiri? Chiar mă întreb pentru ce! Romara zâmbi.
-Aş putea să-ţi dau o mulţime de motive,dar poate că este mai simplu de spus că
toţi cei care te cunosc bine-cum sunt cei care te servesc-cred că reprezinţi exact
ceea ce trebuie să fie un bărbat şi un gentleman.
-Şi tu crezi la fel?
-Ştii bine că da.Pentru că o durea felul în care se judeca,adăugă:
-Nu cred că cineva trebuie să regrete că a iubit atât de intens,chiar dacă ştie că
asta 1-a rănit.
-Chiar dacă este o dragoste amăgitoare?
-Nu era nimic amăgitor în ceea ce te priveşte şi din această cauză poate vei
deveni mai înţelept şi mai înţelegător.
-În orice caz,m-a făcut să fiu mai atent şi iată de ce acum ştiu,cum ți-am spus,că
n-a fost cu adevărat iubire.După o clipă de tacere-adăugă:
-Nu se poate face comparaţie cu ceea ce simt acum.Romara oftă,iar el se
întoarse ca s-o privească şi continuă domol:
-Mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că adevărata dragoste este ceea ce simt
pentru tine.
-Ce-ai spus? murmură Romara.
-Am spus că te iubesc,Romara.Te iubesc şi asta într-un mod total diferit de tot
ceea ce am simţit până acum.S-ar fî putut spune că mii de lumini se aprinseseră
în jurul lor,orbind-o pe tânără cu strălucirea lor.Cu un gest foarte blând,ca şi
când n-ar fi vrut s-o sperie,lordul Ravenscar o cuprinse în braţe şi o atrase spre
el.Când capul Romarei se sprijini de umărul lui,o contemplă un moment,apoi o
strânse mai puternic şi o sărută.Pentru moment,ea crezu că visează.
Apoi,dragostea ascunsă în inima ei izbucni şi o copleşi ca un val uriaş.Asta era
tot ce îşi dorise,pentru asta se rugase şi plânsese fără să creadă că va putea
vreodată afla,deoarece lordul Ravenscar iubea altă femeie.Era momentul de
perfecţiune în care amândoi făceau parte din frumuseţea înconjurătoare,din
armonia cerească şi pe are ea îl considera mai mult decât sfânt.Avea impresia
că,în acel sărut,lordul Ravenscar îi lua inima,făcând-o a lui.Când el îşi înălţă
capul,Romara îl contemplă,cu buzele tremurătoare şi ochii plini de splendida
strălucire a soarelui ce apunea.
-Te iubesc,spuse el cu o voce ce tremura puţin,şi acum,draga mea,spune-mi ce
simţi pentru mine.
-Oh,te iubesc...te iubesc,izbucni ea.Te iubesc din primul moment în care te-am
văzut,chiar dacă atunci nu ştiam că asta e dragoste.
-Comoara mea,regret că nu pot să spun acelaşi lucru!
-Nici nu era posibil sa te îndrăgosteşti de cineva care avea un cap ca al meu!
-Dar m-am îndrăgostit de tine când am intrat în salon şi te-am văzut în faţa
ferestrei cu bebeluşul,numai că,la fel ca tine,nu mi-am dat seama.Braţele sale se
strânseră mai puternic în jurul ei.În acel moment,credeam că erai în mediul care
ţi se potrivea şi apoi am constatat ca,de fapt,în mod minunat,erai la locul tău în
căminul meu şi că te integrasei lui.
-Este exact ceea ce simţeam şi eu,dar n-am crezut niciodată...n-am visat
niciodată că asta este şi părerea ta.
-Din multe puncte de vedere,semeni cu mama mea.Când mi-ai făcut semn cu
mâna,pentru a ne saluta,pe mine şi pe Arkwright,în ziua în care ai dispărut,am
înţeles că nu făceai parte numai din casa mea,ci şi din viaţa mea.
Buzele lui erau foarte aproape de ale ei când adăugă cu o voce gravă:
-Acum eşti a mea şi nu te voi mai lăsa niciodată să pleci.Nu vreau să te pierd.
-Tot ceea ce îmi doresc este să rămân cu tine,în deplină siguranță și să pot să te
iubesc,murmură ea.
-Am nevoie de dragostea ta,am nevoie cu disperare de ea.Acum ştiu ce a lipsit
întotdeauna din viața mea.
-Te iubesc...te iubesc din tot sufletul.În fiecare seară m-am rugat ca tu să mă
iubeşti măcar puţin,sau cel puţin să simți ceva pentru mine.
-Ceea ce simt pentru tine nu este deloc puţin.Este așa de mult şi atât de irezistibil
încât n-am cuvinte să-ţi spun.Nu pot decât să ţi-o dovedesc,dragostea mea.
O sărută din nou,iar buzele lui arzătoare făcură ca în tot trupul Romarei să se
aprindă mici flăcări.Ar fi vrut ca acest sărut să nu ia sfârşit niciodată,ca această
îmbrăţişare să fie şi mai strânsă,dar el se ridică,o trase după el şi spuse cu o voce
straniu de emoţionată:
-Dacă ai şti de câte ori am privit acea uşă care separă camera mea de a ta,de
când m-ai părăsit şi cum mă blestemam că n-am deschis-o când erai acolo,
alături!
-Eu mă întrebam dacă o vei face vreodată.
-De acum înainte nu te vei mai întreba,declară el energic.O sărută iar.
Grădina,cerul,locul,începură să danseze în jurul lor,iar ei i se tăiase respiraţia
când în cele din urmă,el înălţă capul.
-Trebuie să ne întoarcem acasă.Vom intra pe o uşă laterală ca să nu pierdem
vremea întâlnindu-i pe William şi Caryl.Din nou,în stilul lui inimitabil,preluase
comanda şi Romara simţi că i se topeşte inima de dragoste.
-În seara aceasta,nu ne va deranja nimeni,continuă el.Dacă stau să mă gândesc,
am impresia că de fiecare dată când voiam să-ți vorbesc,intervenea ceva şi astfel
nu reuşeam niciodată să termin ceea ce voiam să-ţi spun.
-Am păstrat cu mare grijă amintirea tuturor momentelor pe care le-am petrecut
împreună.
-Vor urma destule încât să se umple mii de volume declară lordul Ravenscar
zâmbind.Mânată de un impuls irezistibil,Romara se apropie din nou de el.
-Este oare adevărat,întrebă ea cu o voce tremurătoare,că mă iubeşti...cu
adevărat? De fapt,ce vrei de la mine?
-Ţi-o voi dovedi în seara aceasta şi tot restul vieţii noastre.Lordul Ravenscar o
îmbrăţişa mai strâns în timp ce adăugă:
-Am descoperit că nu pot trăi fără tine şi foarte mult timp comoara mea,vom
rămâne aici,la ţară,căci nu vreau să te împart cu nimeni.
-La ţară? Aici...la ţară? repetă Romara.Vocea ei avea un accent de bucurie care
nu-i scăpă lordului Ravenscar.O cuprinse de talie,o făcu să se întoarcă şi porniră
împreună spre Raven House.
-Când m-am întors la Londra să-i dau instrucţiuni lui Higuet ca să-i tocmească
pe servitorii lui sir Harvey,aşa încât să ne anunţe imediat ce poliţiştii ar fi găsit-o
pe Caryl,am avut o lungă conversaţie cu George Spencer.
-Ministrul de interne?
-Da,un om foarte priceput.Şi el,ca şi mine,este sigur că războiul va dura mult
timp şi pe această insulă mică este necesar să producem hrană suficientă pentru
a alimenta toată populaţia.
-Iată de ce intenţionezi să-ţi sporeşti turmele!
-Cu ajutorul lui William şi bineînţeles al tău,mica mea soție inteligentă,îmi
propun să scot de pe acest domeniu suficient încât să ne alimentam noi şi o mare
parte a Londrei.
-Sunt sigură că asta va juca un rol preponderent
-Aşa crede şi Spencer,ca şi primul ministru,de altfel și mi-au cerut să mă ocup
nu numai de propriile mele pământuri ci de asemenea,să sfătuiesc şi să încurajez
fermierii din tot comitatul
-Nimeni nu este mai potrivit.
-Pentru că doresc să-mi acorde prestigiul absolut necesar pentru asta şi pentru că
acum am o soţie ca să mă sprijine,regele vrea să mă numească lord-locotenent al
comitatului Buckingham.
-Oh! este minunat! exclamă ea.Tu eşti exact persoana care trebuie pentru a
reprezenta un rege.
-Sunt încântat şi prinţul de asemenea,reluă lordul Ravenscar.Doreşte ca toţi
prietenii săi să aibă funcţii înalte,ca să-1 poată ajuta.
Romara întoarse capul şi ridică ochii spre el.
-Vei fi un personaj foarte important şi pe bună dreptate,dar îmi este teamă că
uneori nu voi reuşi să răspund aşteptărilor tale.Lordul Ravenscar se opri.
-Vei răspunde întotdeauna,declară el categoric.Mă vei ajuta,mă vei stimula și mă
vei sfătui.Ai făcut-o deja.
-Cum poţi spune aşa ceva,când n-am fost niciodată altceva decât o sursă de
complicaţii pentru tine!Lordul Ravenscar o privi adânc în ochi şi-i mângâie
părul cu atâta tandreţe încât Romara simţea cum lacrimile îi apar în ochi.
-Eşti încântătoare,dar în tine este mai mult decât frumuseţe.
-Mă vei învăţa să...te iubesc aşa cum vrei ca...să-ți plac.Lordul Ravenscar zâmbi.
-Îmi placi deja,comoara mea,mai mult decât ar trebui pentru liniştea mea
sufletească! Dar nu despre asta este vorba.
-Despre ce,atunci? Explică-mi,te rog! înainte de a explica,el păru că îşi caută
cuvintele:
-Ai trezit în mine tot idealismul şi toate ambiţiile pe care le aveam în tinereţe.
Când mă gândesc la tine,visez să-mi servesc ţara,doresc să fac ceea ce este drept
şi...bun.Ezitase înainte de a pronunţa ultimul cuvânt,ca şi când simţise că îşi
pusese sufletul pe tavă.
-Am contribuit şi eu,într-adevăr,cu ceva la asta? Eşti atât de inteligent,atât de
superior.Nu cred că ai putea avea vreodată nevoie de ceea ce îţi pot da.
-Am nevoie de dragostea ta,replică el tremurând.Am nevoie de blândeţea ta,de
încurajările tale,de prezenţa ta.
-Cât este de minunat! Ce fericire că gândeşti astfel! El o îmbrăţişă din nou.
-Tot ceea ce am spus este adevărat.Datorită ţie,am impresia că pornesc într-o
cruciadă.
-Te voi ajuta,vreau s-o fac,voi face tot ce-mi vei cere,dar iubeşte-mă...pentru că
acum ştiu că fără tine,fără dragostea ta,nu mai vreau să trăiesc.
-Mica mea nebună scumpă!Lordul Ravenscar spuse aceste vorbe foarte aproape
de buzele ei.Şi iată că o sărută posesiv,dominator şi că gura lui îi transmitea
pasiunea sa şi un extaz care o făcură pe Romara să se simtă în al nouălea cer.
Inimile lor băteau una lângă alta,sufletele le erau unite şi Romara ştiu că vor trăi
mereu în acea comuniune înflăcărată a unei ciuciade.
-Îl ador,Dumnezeul meu,te rog,ajută-ne,murmură ea.Apoi,nu mai există decât
strălucirea,lumina orbitoare a iubirii adevărate care se dăruieşte încă o dată şi
întotdeauna,fără egoism.

SFARSIT