Metabolismul

    Prin  metabolism se înţelege totalitatea transformărilor biochimice şi energetice care au loc în

ţesuturile organismului viu. 

    Metabolismul este un proces complex, ce implică schimburi de materii şi energii, şi care include două
procese (simultane) opuse:

 catabolism / dezasimilaţie – totalitatea proceselor chimice de degradare a substanţelor din organism;

se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon, din moleculele diferitelor substanţe;
acest tip de reacţii este însoţit de eliberare de energie (reacţie exotermă).
 anabolism / asimilaţie – procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră în alcătuirea materiei
vii. Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de energie şi se numesc reacţii endergonice
(reacţii endoterme).

Catabolismul şi anabolismul se desfăşoară printr-o succesiune a numeroase reacţii chimice: hidroliză,

hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare, condensare, polimerizare.

Catabolism / Dezasimilaţie

 Glicogenoliză – transformarea glicogenului în glucoză;

 Glicoliză – transformarea glucozei în piruvat şi ATP;
 Fosforilarea oxidativă;
 Degradarea glucidelor prin ciclul pentozofosfaţilor (numit şi şuntul hexozomonofosfatului);
  Proteic – hidroliza proteinelor în aminoacizi;
 Degradări fermentative.

Anabolism/  Asimilaţie

 Glicogeneza – formarea glicogenului în glucoză prin procesul de hidroliză;

 Gliconeogeneza – formarea glucozei din proteine şi grăsimi;
 Fotosinteza – sintetizarea substanţelor organice complexe din substanţe minerale cu ajutorul luminii;
 Sinteza porfirinelor.

     Metabolismul care se desfăşoară în condiţii de repaus total constituie metabolismul bazal. Metabolismul

bazal (de bază) este unul de întreţinere, care asigură minimul de energie necesar menţinerii funcţiilor vitale
(circulaţie, respiraţie, activitate nervoasă, etc.).

     Valoarea energetică a metabolismului bazal la adult este cuprinsă între 1.300 şi 1.600 kcal pe zi sau, mai
precis, de aproximativ 1 kcal / kg corp / oră, ceea ce însemnă că de atât este nevoie doar pentru a supravieţui
( pentru  întreţinerea funcţiilor vitale ), în condiţiile în care nu se depune niciun un fel de efort.  Metabolismul
bazal mai este influenţat de sex (la femei este mai mic datorită mai bunei reprezentări a ţesutului adipos), de
activitatea endocrină (hormonii tiroidieni, cei sexuali şi cei medulosuprareanli intensifică metabolismul
bazal) şi de vârstă.

Ansamblul transformărilor chimice, începând de la absorbtia nutrientilor şi terminând cu eliminarea

produşilor finali, constituie metabolismul intermediar.
Metabolismul intermediar este o noţiune care se referă la substanţe (glucide, lipide, protide, minerale, etc.)
şi la transformările pe care acestea le suferă, deosebindu-se  de noţiunea de metabolism energetic, care
priveşte procesul metabolic din unghiul energiei consumate şi degajate în urma reacţiilor biochimice ce au
loc.

Metabolismul energetic vizează eliberarea energiei chimice potenţiale din moleculele dezasimilate în urma
transformărilor realizate pe baza metabolismului intermediar al substanţelor.

Metaboliţii sunt substanţe care participă sau iau naştere din metabolismul intermediar. Dintre metaboliţi fac
parte compuşi ca vitamine, hormoni, produşii intermediari a metabolismului proteinelor, a lipidelor.  Produşii
intermediari rezultaţi din procesele de dezasimilaţie poartă denumirea de cataboliţi.

Reacțiile catalizate de enzime ce au loc în organismele vii sunt organizate în serii succesive de reacții în
care produsul unei reacții funcționează ca reactant pentru următoarea reacție și care poartă numele de căi
metabolice.
Căile metabolice sunt interconectate și funcționează coordonat pentru:

1. Obținerea de energie prin :

a) capturarea energiei solare în cazul organismelor fotosintetizatoate sau autotrofe (bacterii
fotosintetizatoare, alge verzi și plante) și transformarea ei în energie chimică (sinteza de substanțe bogate în
energie, cel mai frecvent glucide).

b) degradarea nutrienților (substanțe bogate în energie precum glucidele sau lipidele) preluați din mediu;
 în acest caz organismele se numesc heterotrofe și depind de organismele autotrofe ca sursă de C.
Degradarea nutrienților se poate realiza complet, (atomul de C este oxidat până la CO2), sau incomplet, caz
în care nutrienții sunt convertiți în molecule comune de dimensiuni mici.

2. Conversia nutrienților preluați din mediu în componentele specifice celulei (Ex. amidonul din hrana
de origine vegetală în glicogen), inclusiv în precursorii necesari sintezei de macromolecule.
Precursorii - sunt molecule comune de dimensiuni mici precum : aminoacizi, monoglucide, acizi grași și baze
azotate.

3. Polimeriza precursorilor în macromoleculele specifice celulei: proteine, acizi nucleici, poliglucide,

lipide;
4. Sinteza și degradarea de molecule cu funcții specifice: pigmenți, hormoni, etc.

Tipurile fundamentale de reacții biochimice sunt:

1. Reacțiile cu formare sau rupere de legături C-C.

Clivarea heterolitică a unei legături C-C se realizează cu formarea unui carbanion și a unui
carbcation. Formarea unei legături C-C presupunea interacțiunea dintre aceeași ioni. Deoarece ionii
atomului de C sunt însă extremi de instabili, în interiorul celulei formarea lor este asistată de
prezența unor grupe funcționale precum gruparea arbonil – atomul de O este semnificativ mai
electronegativ decât C și atrage puternic electronii legăturii covalente ceea ce face ca atomul de C să
fie parțial dezgolit de e- – carbanionul este stabilizat;

Au fost descrise 3 categorii majore de reacții cu formare/clivare de legături C-C:

a. Condensarea aldolică
b. Condensarea tio-esterică Claisen
c. Decarboxilarea
2. Reacțiile cu formare de radicali liberi – sunt reacțiile ce implică liza homolitică a legăturilor
covalente;
3. Reacții cu transfer de grupe funcționale – sunt unele dintre cele mai frecvente tipuri de reacții,
grupele transferate fiind cele acil, fosforil sau glicozil.
Donorul universal de grupe PO4 este molecula de ATP, iar transferul acesteia către diverse substrate
este realizat de o clasă de enzime numite kinaze.
ATP - Adenozintrifosfatul este o nucleozidă trifosforilată (fiind compus din
trifosfat, adenină și riboză) și este un element constitutiv al macromoleculelor de ADN și ARN. Este
acumulatorul de energie necesară celulei, deoarece ajută la înmagazinarea și conversia energiei
celulare conform cu necesitățile metabolice.

4. Reacții de oxidoreducere – atomii de C din compușii biologici, funcție de elementele cu care se

combină, pot exista în 5 stări diferite de oxidare.

Reacțiile de oxidoreducere în care se formează o legătură între un atom de C și O sunt catalizate de

enzime numite oxidaze. Dacă atomul de O provine direct de la o moleculă de O2 – enzimele se
numesc oxigenaze.
Electronii eliberați în reacțiile de oxidoreducere sunt preluați de de către o serie de tranportori
de e, cel mai frecvent NAD+ și NADP+. Acestea funcționează ca și co-factori enzimatici sau co-
enzime pentru oxidoreductaze.

NAD+ - Nicotinamida adenin dinucleotidă ( NAD ) este un cofactor central al etabolismului. 

Găsit în toate celulele vii , NAD este numit dinucleotid, deoarece este format din
două nucleotide unite prin grupările lor fosfat . O nucleotidă conține o adenină nucleobază, iar
cealaltă nicotinamidă . NAD există în două forme: o formă oxidată și redusă , prescurtată
ca NAD + și respectiv NADH .
În metabolism , nicotinamida adenină dinucleotidă este implicată în reacțiile redox ,
transportând electroni de la o reacție la alta. Prin urmare, cofactorul se găsește în două forme în
celule: NAD + este un agent oxidant  - acceptă electroni din alte molecule și devine redus 
Nicotinamida adenin fosfat dinucleotidic , prescurtat NADP + sau, în notație mai
veche, TPN (nucleotid trifosfopiridinic), este un cofactor utilizat în reacțiile anabolice ,
precum ciclul Calvin și sintezele de acizi lipidici și nucleici , care necesită NADPH ca agent
reducător . Este folosit de toate formele de viață celulară.