Suceava Cronica Ilustrata

NICOLAI OPREA
SUCEAVA
Cronică ilustrată
Această lucrare a fost sprijinită de:
Consiliul Local al Municipilui Suceava

Sucursala Judeţeană a Băncii Comerciale Române
F.U. Bizantin Arta Kunst Suceava
© Toate drepturile asupra prezentului volum aparţin autorului

NICOLAI OPREA
SUCEAVA
Cronică ilustrată
„De multe ori, o fotografie sau

o ilustraţie adecvată poate da
mai multe informaţii documentare
decât poate face cuprinsul unui act
vechi”
George Potra
Editura MUATINII – 2004

„Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce spre trecut”.
Mihai Eminescu
„Un popor lipsit de trecut nu poate avea viitor”.

Mihail Kogălniceanu
„Cetind istoria, am avea mai multă ispită din trecut, ne-am

preţui mai mult prezentul şi am spera mai mult la viitor”.
Mihail Kogălniceanu
„Tradiţia istorică şi cultul trecutului au, la neamurile

luminate, tocmai acest rost, de a hrăni sentimentul de continuitate
spirituală între strămoşi, ori anticii idealizaţi, şi între luptătorii pentru
ideal ai vremurilor de azi”.
Vasile Pârvan
„Nimic nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul

e tinereţea şi tinereţea este fericirea.
Alecu Russo
„Sunt trei morale, morala vieţii, o cât de grea! Morala

predicei, o cât de uşoară! Şi morala ştiinţei, care cercetează pe cea
dintâi, ignorează pe cea de-a doua şi duce la indiferenţă pentru orice
morală”.
Nicolae Iorga
„După lucrurile bune ce ai săvârşit să nu întorci capul

niciodată. Între altele şi pentru că vei vedea o sută cari vor spune că
le-au făurit ei”.
Nicolae Iorga
„Tinerii visează înainte, bătrânii visează în urmă, în

mijloc bărbaţii luptă”.
Nicolae Iorga
Suceava
Sucidava
Scotorix
Sočava
Sucéva
Ciciov
Soczczow
Sedschoff
Sorscha
Czyczowe
Szocavia
Soczow
Suczawa
Sanzana
Sotzschen
Suzawa
Seciov
Abrevieri:
M.I. – Magazin Istoric

C.P.I. – carte poştală ilustrată
I.M. – ilustată maximă
C.P. – carte poştală
n.a. – nota autorului
A.F. – Asociaţia Filateliştilor
Ed. – Editura
Tip. – Tipografia
Libr. – Librăria
CUVÂNT ÎNAINTE
Oraşul Suceava a cărei vechime depăşeşte 650 de ani, a

suferit în ultimele 4 decenii ale veacului XX o „omogenizare
extensivă“ care a făcut să-i dispară aproape în întregime
„memoria urbană“
Această constatare m-a determinat ca prin intermediul
imaginilor să reconstitui fizionomia oraşului în diferite etape.
Se ştie că pentru epoca noastră esenţială apare „civilizaţia
imaginii“ mijloacele vizuale devenind căi de comunicare a
gândirii ştiinţifice şi a emoţiilor artistice.
Cartea de faţă a apărut şi ca o necesitate de a arăta că
Suceava aşa înnoită cum apare la prima vedere, are o istorie
asupra căreia merită şi trebuie să ne aplecăm. Este, dacă vreţi o
provocare pentru a prezenta altfel istoria, prin intermediul
imaginilor. Cine este interesat, de la imagine poate ajunge la
cuvânt - aşa de altfel a început şi scrierea prin intermediul
imaginilor pictografice.
Nu în ultimul rând, lucrarea de faţă doreşte a se
constitui într-un omagiu adus marelui om de stat care a fost
Ştefan cel Mare acum când comemorăm 500 de ani de la
trecerea sa în eternitate.
Acei cititori care au anumite observaţii de făcut

înseamnă că pot fi nişte perfecţionişti şi demersul lor alături de
acest început poate conduce la o nouă ediţie completată şi cu
alte imagini ale Sucevei care să dovedească dragostea faţă de
această „Mecca a Moldovei“.
Imagini ale Sucevei dispărute, din toate zonele, pot
conduce la reconstituirea pe calculator a acestui oraş - şi ce
frumos ar fi!
În încheierea acestor rânduri, autorul mulţumeşte celor

care au avut disponibilitatea de a-i pune la dispoziţie colecţiile
de cartofilie, de unde au fost preluate bună parte din imaginile
prezentate:
- dl Dumitru Grumăzescu - Galeriile Anticariat Iaşi, Str.
Lăpuşneanu nr. 24;
- dl. ing. Sergiu Ganea - Suceava;
- dl. ing. Leonard Marcu - secretar A.F. Suceava;
- dl. ing. Coriolan Chiricheş - preşedinte A.F. Botoşani;
. dl. Nicolae Moscaliuc - Suceava;
- dl. Teodor Roman - Suceava;
- Muzeul Naţional al Bucovinei - Suceava
- Biblioteca Judeţeană „I.G. Sbiera“ Suceava.
Mulţumiri speciale se cuvin domnilor: profesor doctor

Mihai Iacobescu şi conferenţiar doctor Mihai Lazăr de la
Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, care i-au fost
primii cititori şi îndrumători şi de a căror sugestii autorul a ţinut
seamă şi de asemeni dar nu în ultimul rând soţiei Rodica care
i-a oferit încrederea şi încurajarea necesare acestui început de
drum.
Autorul
SUCEAVA – cronică ilustrată
Baia
Pecetea oraşului
Baia, prima capitală a ţării, era
botezată de saşii colonizaţi acolo – Târgul Moldovei. Ca
aşezare, Baia, precede întemeierea statului feudal Moldova. În
anul 1339, la Lemberg, se face menţiunea existenţei unui
negustor din Baia.
Emil Vârtosu preciza că în actele vechi ale
municipalităţii oraşului Baia numele acestuia este Molde, Stadh
Molde, dar şi Moldin şi Molda. Sigiliul oraşului înregistra şi
numele latin al acestuia – civitas Moldoviensis.
În localitatea Baia se exploatau zăcăminte metalifere şi
coloniştii saşi aşezaţi în secolul al XIV-lea în apropierea acestei
exploatări şi-au întemeiat un oraş numit Stadh Molde, ceea ce
ar putea să însemne Oraşul Adânciturii (cele făcute pentru
căutarea minereului).
Oraşele în Moldova existau înaintea întemeierii statului,
în acest sens există mărturii, între care Lista aşezărilor
franciscane în oraşe din anul 1345: Seret, Scotorix (Suceava),
Moldavia (Baia). (Vezi MI, septembrie 1969 şi iunie 1976).
Străinii ne-au desemnat cu numele de valahi sau
derivatele sale: vlah, voloh, olach, wälsch, blach, wlosk etc.
Nu se cunoaşte o curte domnească la Baia, dar în
apropiere, la sud, exista un loc numit „cetăţuia”, iar în epoca de
închegare a statului feudal Moldova, localitatea era înconjurată
de fortificaţii de lemn şi pământ şi era numită „cetate”.
Cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o Baia în secolul al
XV-lea când documentele amintesc morile domneşti, morile de
sfărâmat minerale, precum şi tineri aflaţi la învăţătură la
Universitatea din Praga. În anul 1413 la Baia s-a înfiinţat o
episcopie catolică.
9
NICOLAI OPREA
În noiembrie 1467, Baia a fost ocupată de armatele
regelui Ungariei Matei Corvin. Aici a avut loc bătălia în urma
căreia armata lui Ştefan cel Mare a repurtat o victorie
răsunătoare asupra armatelor ungureşti conduse de Matei
Corvin.
Un vizitator al oraşului Baia din 1599 pe numele său -
Quirini – ne spune că atunci localitatea avea 3000 de case.
În anul 1415, Alexandru cel Bun construieşte o biserică
gotică în localitatea Baia, singura biserică catolică rămasă în
Moldova din cele câteva construite de primii voievozi. Biserica
făcea parte dintr-o mănăstire înfiinţată la Baia de Margareta,
mama lui Petru I Muşatinul.
La Baia este şi ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica
Albă ridicată după victoria asupra lui Matei Corvin (este posibil
ca biserica să fie mai veche şi doar să fi fost refăcută de Ştefan
– după caracterele arhaice ale construcţiei care încă se mai
păstrează).
Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica
Adormirii, ridicată în anul 1532 de Petru Rareş şi care are
păstrate pe pereţii exteriori urme din vechea pictură care-i
acoperea în întregime faţadele.
Ruinele cetăţii Baia
10
Baia – Biserica
catolică, singurul
vestigiu din sec.
XIV-XV
Ruinele Bisericii Albe din Baia după

Albumul general al României,
dedicat M.S. regelui Carol I, de Alex
Antoniu, reprodus şi tipărit de
Stengel & Co. Dresda şi Berlin, sept.
1901
(după M.I. ian. 1995)
C.P.I. Baia,
Biserica Alba
(sec. XV) foto:
Mariana
Mendrea
11
NICOLAI OPREA
Siret
Menţionat pentru prima dată în anul 1340, cu aproape

două decenii înaintea apariţiei statului feudal Moldova, târgul
Siret a cunoscut încă din primii ani o dezvoltare înfloritoare,
fiind aşezat pe via Wallachiensis (drumul românesc) ce unea
valea râului Siret, Liovul de Cetatea Albă.
Această dezvoltare s-a răsfrânt în creşterea importanţei
politice a oraşului, care, după întemeierea Moldovei, a devenit
una din reşedinţele ţării, aici fiinţând din anul 1371 prima
episcopie catolică din Moldova. Însuşi papa Urban al V-lea îl
menţionează într-o scrisoare din această perioadă, numindu-l
„oraş însemnat prin mulţimea locuitorilor săi şi întru toate spre
a fi distins cu numele de cetate”. De fapt, la Siret au fiinţat, nu
una ci două cetăţi: una pe dealul, sugestiv numit, Ruina (ale
cărei urme de plan rectangular se mai păstrau încă pe la
mijlocul veacului al XVIII-lea) şi alta, pe un alt deal, peste râul
Negostina, numită Sasca şi atribuită de tradiţia locală lui Sas
voievod, urmaşul lui Dragoş. În această zonă a oraşului se
păstrează de altfel şi vechile monumente de artă religioasă ale
Siretului, între care un rol de mare însemnătate religioasă şi
arhitecturală îl are Biserica „Sfânta Treime”. Atribuită şi ea de
legendă lui Sas Voievod, această biserică, cel mai vechi lăcaş
de plan triconic din Moldova, decorată în exterior cu plăci de
faianţă (un procedeu ce va înregistra o mare răspândire în
Moldova) datează din vremea lui Petru I Muşatinul (1375-
1391), construcţiei aducându-i -se îmbunătăţiri şi reparaţii în
vremea lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi a altor domni ai
Moldovei. Prin mutarea sub acelaşi voievod, Petru Muşatinul, a
reşedinţei domneşti la Suceava, rolul târgului Siret a scăzut în
veacurile următoare, ruinele celor două cetăţi şi Biserica
„Sfânta Treime” rămânând să poarte peste vreme amintirea
faimei de odinioară a acestei „civitate Czeretensi Wallachie
minores” (cetatea Siret a Valahiei mici = Moldova), cum era
desemnat oraşul într-un document latin din anul 1391.
12
În Moldova, cea mai veche bibliotecă s-a constituit pe
lângă mănăstirea franciscană de la Siret, întemeiată de doamna
Margareta – Muşata, mama voievodului Petru I.
Biblioteca a existat până pe la 1573 când a fost
desfiinţată de Ioan Vodă cel Cumplit. Cărţile au fost luate după
mărturiile misionarului Bandini de către logofătul ţării care era
atunci Ioan Golia (ctitorul mănăstirii cu acelaşi nume din Iaşi).
La Siret între anii 1871-1886 a funcţionat cea mai veche
societate arheologică din Moldova.
C.P.I. Vama
Mihăileni 1899
5606 Verlag
Tinchhandlung
Herman
Gramner
Sereth
(Bukovina)
C.P.I.
1908
Siret Casa
Parohială
730 Verlag Osias Weschler Buchhan dlung, Sererh
13
NICOLAI OPREA
C.P.I. 1916 – Vedere din Siret - Şcoala

Verlag Sali Eidinger Sereth (Bucowina) W.L.B.p 1386 „Ideal”
Ges Geschülzt 1911-1914
C.P.I. 1913 Internatul, Verlag: Atelier Rembrandt, Sereth
14
C.P.I. 1912 Vedere din Siret – Hotel Annahof

Verlag. Sali Eidinger, Sereth (Bucowina)
W.L.B.p 1393 „Ideal” Ges. Geschützt 1911-1914
Biserica Sfânta Treime Siret
15
NICOLAI OPREA
Suceava
Atestări documentare
Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis,

din secolul al XII-lea, sunt amintite localităţile „Socăva şi
Serét” (Suceava şi Siret) locuri importante pe drumul comercial
european de la Cracovia prin Galiţia, Liov, Cernăuţi, Siret,
Suceava, spre sud până la Dunăre.
Nicolae Costin vorbind despre descălecarea lui Dragoş
(1288 – n.a.) zice: „Şi aşa sau aşedat venind şi alţi Moroşeni
pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Saşi şi
Unguri, Sucéva târgul l’au descălicat nisce cojocari; Soci se
chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie”.
Unele izvoare străine (Cronica lui OttoKar de Stiria şi
Historia lui Jan Dlugosz) au lăsat să se întrevadă existenţa
uneia sau mai multor formaţiuni politice de tip feudal la Răsărit
de Carpaţi. Este menţionat, de pildă, ajutorul pe care oastea
unei asemenea formaţiuni l-a dat în 1325 (se presupune că
această formaţiune este Suceava), regelui Poloniei în lupta pe
care acesta a dus-o împotriva markgrafului de Brandemburg.
(Mircea D. Matei)
În anul 1345 printre oraşele din Moldova în care se află
aşezări franciscane sunt enumerate: Serét, Scotorix (Suceava),
Moldavia (Baia).
P.P.Panaitescu – Oraşe din Moldova (studiu postum)
Că oraşul Suceava exista înainte de „descălicarea lui
Dragoş”, stă dovadă o geografie rusească anterioară anului
1347 în care se arată ca existând oraşele Baia şi Suceava.
A.D. Xenopol, Istoria Românilor şi Dicţionar geografic
al Judeţului Suceava de Serafim Ionescu, 1894
16
Tot de asemenea spune şi Stricovski, că cronicile litvane
şi rutene ar mărturisi că pe „principile litvan Iuga Koriatovici,
din cauza deosebitei sale bravuri invitându-l la domnia
Moldovii, îl coronară la Suceava”,
A.D. Xenopol, Istoria românilor, vol.I, p.137
„Abia cu venirea domnului litvan Iuga Koriatovici pe
scaunul Moldovei (1374-1375), a început Suceava să devină
oraş istoric, pentru că Iuga a fost încoronat aici şi a ales acest
oraş de reşedinţă domnească”.
Privire istorică înscrisă pe o CPI, Editura 300-Polonia, 1913
Druki-Drucksake – Librăria „Şcoalei române”
„În 1348 Bogdan I deslepsi Moldova de Coróna
Unguréscă şi-şi aşedă capitala în Sucéva.
Iuga Koriatonovici fu încoronat aici în 1374. El înfiinţă
Mitropolia Sucevei, pentru ţara Moldovei cu binecuvântarea
Mitropolitului Romàno-Bulgar din Ohrida fiind cel dintâi
mitropolit Teoctist I”.
Letopiseţele Ţării, vol.I, p.84
„Întemeierea unei mitropolii în Moldova este chiar după
izvoarele greceşti pusă înainte de 1381, încât din această
împrejurare se întăreşte faptul înfiinţării unui scaun
mitropolitan în Moldova pe timpul lui Iuga I”.
A.D. Xenopol, Istoria românilor, vol.II, p.140;
Historiae Bizantinae, Venetis 1729 XI, p.351
17
NICOLAI OPREA
Motto: „Partea cea mai nobilă a României
este aici în Bucovina, şi această
calitate se cere să fie valorificată şi
revărsată asupra întregului pământ
românesc”.
Nicolae Iorga, Cernăuţi,
13 iulie 1924
Suceava – străveche vatră de

istorie
Condiţiile favorabile de habitat din bazinul mijlociu al

Sucevei au determinat popularea timpurie a zonei.
În anul 1976 s-au descoperit în apropierea Sucevei,
unelte de silex care dovedesc locuirea teraselor de pe dreapta
râului în perioada paleoliticului mijlociu şi superior (circa
100.000-10.000 î.e.n.)
Prima mare cultură neolitică de tipul Starčevo-Criş
(circa 5.000 î.e.n.) a fost atestată în anul 1967 pe malul pârâului
Cacaina (Cetăţii).
Urmele culturii Cucuteni găsite la Cetatea de Scaun,
Şipot, Curtea Domnească, dovedesc că la sfârşitul mileniului al
III-lea, teritoriul de azi al Sucevei a cunoscut o densitate
demografică considerabilă.
Epoca bronzului (2.000-1.200 î.e.n.) este de asemenea
reprezentată printr-o serie de descoperiri la Curtea Domnească
sau la Siliştea Şcheii (obiecte de bronz, de piatră şi os).
Continuitatea locuirii pe aceste locuri este dovedită şi de
alte descoperiri din epoca fierului (ceramică), din perioada
stăpânirii romane (sec. II-III e.n., locuinţe, vetre şi cuptoare de
ars vase).
Perioada de trecere la feudalism este ilustrată de cele
circa 45 de aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş, sau de
obiecte descoperite într-o necropolă de la Moara.
18
Începuturile feudalismului (sec. VIII-IX) sunt
demonstrate de aşezările din zonă care sunt stabile de tipul
obştii rurale teritoriale.
Cultura Dridu (sec. X-XI) este atestată şi pe teritoriul
Sucevei, prin descoperirile de la punctul ”Drumul Naţional”.
Perioada secolelor XI-XIV, în prima ei parte, a fost
dominată, din punct de vedere politic, de impactul ultimului val
de migratori – unguri, pecenegi, cumani, tătari, a căror
suprapunere peste societatea românească, în cazul zonei
Sucevei, a fost doar nominală.
Prima menţiune a existenţei oraşului Suceava apare în
lista aşezărilor franciscane în oraşe din anul 1345 între oraşele
din Moldova fiind şi Scotorix (Suceava).
Studiu postum: Oraşe din Moldova – P.P. Panaitescu
Prima menţionare sigură a Sucevei, în strictă ordine
cronologică şi cea mai veche menţiune datată a numelui său, e
cea din 10 februarie 1388 din actul dat de Petru I Muşatinul în
Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse
regele Poloniei.
Tot în 1388 este menţionat şi oraşul Suceava, nu ca loc
de emitere a unui document, ci efectiv ca aşezare urbană. Este
vorba de un act emis de catolicosul armenilor, Teodoros II, la
18 august 1388, în care armenii din mai multe oraşe, între care
şi cei din Suceava (Ciciov) sânt supuşi jurisdicţiei scaunului
episcopal de Liov. În lista oraşelor intitulată: „Aşa se cunosc
oraşele ruseşti îndepărtate şi apropiate” alcătuită între anii 1388
şi 1391, este menţionat de asemenea şi oraşul Suceava. Despre
oraş mai avem indicaţii precise şi în anul 1390, atunci când
trimişii lui Mircea cel Bătrân şi ai regelui Poloniei s-au întâlnit
la Suceava unde au semnat convenţia în oraşul reşedinţă: „in
partibus Moldavie oppidi Soczow”.
Cetatea Sucevei
Cetatea Sucevei a fost construită de Petru I Muşatinul.
Fortul cetăţii, de plan rectangular, avea dimensiunile de 42,5 x
45 m, era construit din zid de piatră înalt de 10 m, având
19
NICOLAI OPREA
grosimea de 2,5 m, fiind prevăzut cu colţuri şi la mijlocul
fiecărei laturi cu turnuri de formă pătrată În exterior, pe trei
laturi, apărarea era asigurată de un şanţ, fără apă, lat de 30 m şi
adânc de 10 m. Alexandru cel Bun, în cei 32 de ani ai domniei
sale, aduce adăugiri şi îmbunătăţiri cetăţii Suceava, dar cel ce
va contribui cel mai mult la fortificarea cetăţii va fi Ştefan cel
Mare. Acesta va construi un al doilea zid înconjurător înalt de
15 m, cu grosime de 2 până la 4 m, sprijinit de contraforturi
puternice, cetatea fiind întreţinută cum se cuvine de urmaşii săi.
Cetatea Sucevei nu a fost niciodată cucerită prin luptă.
La 27 mai 1600, cetatea a fost închinată domnului Ardealului,
Ţării Româneşti şi Ţării Moldovei, Mihai Viteazul, de către
pârcălabul cetăţii Ioan Capturi.
În anul 1564 Alexandru Lăpuşneanu mută capitala de la
Suceava la Iaşi, importanţa cetăţii scăzând treptat, până când, la
porunca turcilor, Dumitraşcu Cantacuzino o umple cu lemne şi
îi dă foc.
Primele lucrări de restaurare şi consolidare a
construcţiei aflate în ruină au fost începute în perioada 1897-
1904. La 1 decembrie 1887 se dăduse „Înştiinţarea Primăriei
Suceava referitoare la interzicerea distrugerii ruinelor Cetăţii
domneşti declarată monument istoric”.
„Numai Castelul Sucevei era clădit din piatră şi
tencuială, pe o creastă în afara oraşului. Acesta rezista şi era
foarte bine înzestrat”.
(Din descrierea cetăţii Suceava făcută de Giovanni Maria
Angiolello – secretarul lui Mahomed al II-lea cuceritorul
Constantinopolului, în urma asediului rămas fără rezultat din anul
1476 după lupta de la Războieni. (MI ian 1979))
Iată cum descrie Grigore Ureche asediul cetăţii de către
trupele regelui Poloniei Ioan Albert în anul 1497.
„Deci craiul leşesc au venitu cu toată puterea sa la
cetatea Sucevei, duminică, septemvrie 24 de zile. Iară în 26,
marţi de cătră sară, au început a bate cetatea şi au bătut pregiur
dânsa trei săptămâni şi zioa şi noaptea şi nimic n-au folositu,
nădăjduindu că se va închina ţara…”
N.a. După acest asediu nereuşit a urmat riposta soldată cu
victoria răsunătoare a voievodului Ştefan de la Codrul Cosminului.
20
Deoarece în jurul anului 1673 în Cetatea Sucevei se
adăpostiseră oşti poloneze, Dumitraşcu Vodă în înţelegere cu
turcii a trimis în iulie 1675 trupe să distrugă Cetatea.
Iată cum povesteşte Nicolae Costin întâmplarea aceasta:
„Şi au pus prav sub zidurile Cetăţii şi i-au dat foc, însă prin
acesta nu s’au dărâmat, deci au umplut’o cu lemne şi cu paie şi
dându-le acestora foc şi astfel slăbindu-i zidurile din pricina
fierbinţelii de tot mari, s’au risipit Cetatea”. Astfel, vechea
Cetate a lui Ştefan cel Mare fu prefăcută, scrie dl. Iorga, „într-
un cuptor uriaş – rug al măreţiei noastre cele vechi”. (Victor
Murariu –Călăuza istorică a oraşului Suceava –Cernăuţi 1930).
Vizitând ruinele cetăţii Eminescu scria în anul 1863:
„Suisem noaptea la Suceava
Pe ziduri vechi; cetatea unde-i?
Cum trece’n lume toată slava
Trecu «Sic transit gloria mundi».”
În urma incendierii cetăţii de Dumitraşcu Cantacuzino o
parte din ziduri s-au risipit. Urmare cutremurului din timpul
celei de a treia domnii a lui Duca Vodă (1678-1684), care a
ruinat şi mai mult zidurile, atunci prăbuşindu-se şi turnul cel
mare ce-i ziceau oamenii turnul „Nebuisăi, adică nu te teme”.
Era vorba, probabil, de turnul de pe latura de sud.
La sărbătorirea a 400 de ani de la stingerea din viaţă a
lui Ştefan cel Mare (2 iulie 1904), cetatea îşi pierduse în mare
măsură aspectul falei de altă dată. I se potrivea de minune
descrierea pe care i-o făcea germanul Wickenhauser: „Vezi
acolo, pe malul Sucevei, jeleşte o regină părăsită. Strălucirea
purpurei ei a pălit, cununa de aur de pe fruntea ei zace fărîmată
la picioare. În tăcere şi supunere îşi jeleşte zilele tinereţii,
plânge timpurile când regii îi făceau curte! Aşa e Suceava. Cîţi
principi n-au tăbărât în jurul ei, câţi n-au umblat să-i câştige cu
armată mare graţia ei! Cîţi regi şi împăraţi n-au încercat să-i
câştige inima! Cât sînge a înroşit zidurile ei pentru a o păstra
sau cîştiga!”
21
NICOLAI OPREA
Mărturii despre Suceava de-a lungul

veacurilor
Episcopul catolic Bernardo Quirini, în 1599, arată că

„Sucéva numera la 6000 de focuri, aproximativ 30000 de
suflete”.
A.D.Xenopol, Istoria României, vol. III, p.533
Suceava, la 1606: „În Suceava, oraş mare şi populat
foarte vechi, care este reşedinţa nu numai principilor Moldovei,
ci şi a mitropolitului, care îşi are astăzi scaunul acolo, se află
peste 24 de biserici şi de mănăstiri de rit ortodox de zid…”
În acelaşi oraş, se găsesc două biserici romano-catolice,
de asemenea de zid…”
Anonim catolic italian, Călători străini despre ţările române, vol II
Suceava, la 1641: … „Există 300 de case de armeni,
ceea ce face peste 1600 de suflete. Armenii au cinci biserici,
una este destinată episcopului – pentru că şi armenii îşi au
episcopul lor în acest oraş – şi trăiesc în foarte mare pompă şi
libertate”.
Petru Bogdan Baksic, Călători străini despre ţările române, vol II
Suceava, la 1775. „Orăşelul Suceava este cel mai distins
şi mai populat, care a fost pe vremuri reşedinţa Principelui
Moldovei, cum depun mărturie ruinele multor biserici, case,
pivniţe şi diverse bolţi subterane că fusese, odinioară, un oraş
bine populat şi dedat negoţului. Printre bisericile dărâmate se
văd urme ale unor biserici catolice şi protestante, ceea ce
justifică suplimentar presupunerea unei foste populaţii
numeroase a acestui oraş. Se găseşte aici o cetate veche, care
domină întreg oraşul”.
Generalul Spleny, Descrierea districtului Bucovinei, 1775
„Nu sunt multe oraşe în ţară care să cuprindă atâtea vii
amintiri ale timpurilor de închegare naţională, ca Suceava. La
Târgovişte, la Curtea de Argeş, se găsesc frumoase monumente
şi vechi. Dar ele ne povestesc numai crâmpeie din succesiunea
fenomenelor istorice, de demult întâmplate. Pietrele Sucevei
sunt însă pagini neîntrerupte din zbuciumările cu care bătrânii
22
noştri au putut să ne ţie pământul Moldovei scumpe. Întreaga
perioadă de răsboaie din veacul al 14-lea până’n al 17-lea,
vremuri de restrişte şi bejenie, de nesiguranţă, dar şi de glorie,
îşi găsesc pomenirea în vreun monument, cuprins în Suceava”.
Ion Simionescu, în Călăuza istorică a oraşului Suceava, Cernăuţi, 1930
„Istoria Cetăţii e plină de numele Sucevei.

Nume ca un cântec!
Suceava!
Adică Ştefan cel Mare
Ştefan cel Mare şi Moldova!”
Mircea Streinu, Cetatea Sucevei
Mutarea capitalei Moldovei de la Siret la Suceava (din
motive încă neelucidate pe deplin), a presupus construirea unei
reşedinţe particulare a domniei (Curtea domnească),
concomitent cu lucrările de edificare a primei cetăţi de piatră,
din marginea de vest a oraşului (cetatea Şcheia).
Încă înainte de sfârşitul secolului al XIV-lea Curtea
domnească devenise o adevărată instituţie.
Curtea domnească era menită să adăpostească familia
domnului, slujitorii ei, precum şi să găzduiască adunarea
Sfatului Ţării.
Nucleul iniţial al Curţii domneşti de la Suceava a fost
construit din lemn, realizat în tehnica tradiţională a
construcţiilor româneşti.
La începutul domniei lui Alexandru cel Bun s-au
început şi la Curtea domnească primele construcţii de piatră
(construcţia din lemn a fost dezafectată de abia în a doua
jumătate a secolului al XV-lea când a fost distrusă de un
puternic incendiu).
23
NICOLAI OPREA
Ruinele Curţii Domneşti
24
„Cetatea este înaltă, turnurile sînt solide, porţile înguste,
şanţuri largi, deci cu neputinţă de nepătruns chiar pentru zborul
unei păsări. În turnurile sale se găsesc aşezate tunuri de toate
mărimile, muniţii şi provizii din belşug. În şanţurile cetăţii sînt
înfipte ţepuşe de fier şi de lemn, care alcătuiesc alte piedici.
Cetatea este aşa de bine întărită încît foarte greu poate fi
cucerită.”
Descrierea Cetăţii Suceava făcută de cronicarul turc
Gelalzade Mustafa, participant la expediţia din Moldova a
sultanului Soliman Magnificul din anul 1538.
Cetatea de Scaun a Sucevei

(Ghid, Ed. „Bucovina istorică”, Suceava), 2002
25
NICOLAI OPREA
C.P.I. Vedere din Suceava (încercare de reconstituire grafică de

către pictorul maghiar Lazos Thalloczi 1563) aflată în păstrarea
Bibliotecii Academiei Române
C.P.I. Suceava – Cetatea la 1890
26
C.P.I. Ruinele cetăţii din Suceava, 1890
Foto: Cetatea, partea de nord - 1895
27
NICOLAI OPREA
C.P.: Ruinele palatului lui Ştefan cel Mare din Suceava 1900!
Ed. Stengel & Co, Dresda
Ruinele cetăţii principilor Români, 1900!

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava, Nr. 17a
28
C.P.I. Ruinele cetăţii Suceava la 1900
C.P.I. Cetatea la 1901

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava, Nr. 17a
29
NICOLAI OPREA
C.I. Serbarea comemorativă din 1904 pe ruinele Cetăţii din Suceava,

Fototipie de Max Jaffé din Viena după o fotografie luată de
I.Chrzanowski din Suceava, Ed. „Şcoala Română”
C.P.I. Cetatea (nr.671), 1905
30
Foto: Cetatea la 1909
C.P.I. 1910!, Suceava, Ruine des Fürstenschlosses
31
NICOLAI OPREA
4600 Verlag Moritz Gottlieb, Czernowitz

C.P.I. Cetatea la 1910
C.P.I. Ruinele Cetăţii, Ed. „Şcoala Română”, 1911
32
C.P.I. Ruinele Cetăţii, 1911
C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava

Ed. „Şcoala Română” Suceava, 1911
33
NICOLAI OPREA
C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava, 1911
Foto: Cetatea la 1929
34
Foto: Cetatea de Scaun a Sucevei – 1930
Foto: Cetatea Sucevei la1945
35
NICOLAI OPREA
C.P.I.
Ruinele Cetăţii Suceava
foto C. Săvulescu, 1958
C.P.I. Suceava.
Cetatea şi oraşul.
Ed. „Meridiane” , 1960
36
C.P.I. Suceava. Ed. „Meridiane”(nr.8014)
C.P.I. Suceava – Cetatea de Scaun Suceava

Arta grafică, 1974
37
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava – Vedere de la cetate

Ed. „Meridiane” Arta grafică, 1970
Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare.

Vedere din avion dinspre vest, 1976
38
C.P.I. Suceava. Cetatea de Scaun (sec.XIV-XVII)

Ed. „Meridiane” I.P. Sibiu. Foto C.Vladu nr.9529
I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

12.10.1980, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, foto: M. Ungureanu
39
NICOLAI OPREA
I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Curtea interioară,

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Poarta de intrare,

40
I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

18.08.1988, Ed. Meridiane, Foto: Mariana şi Al. Mendrea
C.P.I.. Suceava. Cetatea de Scaun (sec. XIV- XVII)

Ed. Meridiane Nr. 13996, Foto: Aurelia Cristescu
41
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava (1388-1988) Cetatea de Scaun.

Ed. „Glasul Bucovinei”, 1988
C.P.I. Cetatea de Scaun. Ed. „Muşatinii”, 2000
42
C.P.I. CetateaSucevai, Ed. „Crist” C.P. 9624
Foto: 1957, Cetatea Sucevei – sărbătorirea „500 de ani de la

urcarea lui Ştefan cel Mare pe scaunul Moldovei”
43
NICOLAI OPREA
În anul 1538, la chemarea unor boieri moldoveni
nemulţumiţi de politica autoritară a lui Petru Rareş, turcii
conduşi de sultanul Soliman Magnificul l-au înlocuit pe acesta
cu Ştefan Lăcustă.
În perioada cât au stat in Cetatea Sucevei (15-22
septembrie) turcii au jefuit tezaurul Moldovei care fusese
ascuns în butoaie de lemn. Cu această ocazie a fost luată şi
sabia lui Ştefan cel Mare care fusese depusă în biserica „Sfintei
Fecioare Maria”
Sultanul Soliman Magnificul (1520-1566)

Supranumit şi Kanuni–Suleiman (Soliman Legiuitorul)
În anul 1541, la cea de a doua urcare în tron a lui Petru

Rareş turcii au înapoiat domnului o parte din tezaurul furat în
1538.
Iată cum a fost comentat de cronicari acest jaf:
„…averea lui Petru Rareş, care cuprindea argint, aur de
diferite feluri, cruci împodobite şi artistic lucrate, suliţi şi săbii
şi cruciuliţe ornate cu aur, evanghelii împodobite cu aur,
mărfuri de toate felurile, obiecte scumpe şi stofe, a fost luată de
haznaua imperială”
Abdul Aziz
44
Iar Lufti Paşa menţionează foarte laconic că:
„Sultanul găsind în Cetatea Sucevei o vistierie bogată au
luat-o în stăpânire”.
tefan cel Mare
…”Strănepoţii acelei generaţii, noi, românii de astăzi, tot din

acel capitol de glorie străbună trăim şi cu el ne mândrim, ca
fiind cel mai scump odor al vieţii noastre trecute, cu deosebire
numai că ceea ce altă dată au slăvit moldovenii, astăzi toţi
românii sunt în drept să culeagă”
A.D. Xenopol
C.I. Ştefan cel Mare

Ed. „Scoala Română”, 1910
45
NICOLAI OPREA
Primăvara anului 1600. Triumfala intrare a lui Mihai
Viteazul în Suceava, moment semnificativ în unirea sub
sceptrul său a Tării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei.
Tablou de Gh. Labin, aflat la I.M. Cluj-Napoca, Statuia lui

Muzeul din Iaşi Mihai Viteazul, de Marius
Butunoiu,
Ed. ART Design, Foto: Al.
Pikalski, 1997
46
SUCEAVA,
PRIMA REEDINŢĂ MITROPOLITANĂ I CEA
DE A TREIA CAPITALĂ A ŢĂRII MOLDOVEI
47
NICOLAI OPREA
Monumente de artă şi arhitectură

destinate cultului
Biserica „Mirăuţilor”
Călăuza istorică a oraşului Suceava (1930) prezintă o
fotografie „Biserica Mirăuţilor părăsită”, cu următoarele
comentarii: „Biserica aceasta, cu hramul Sfântul Gheorghe, este
cea mai veche din toate bisericile oraşului. Tabla comemorativă
din pridvor pomeneşte pe Alexandru cel Bun, pe vremea căruia
a fost catedrala Mitropoliei, unde se ungeau voievozii şi unde
au fost aşezate la început moaştele Sfântului Ioan cel Nou, după
aducerea lor la Suceava (1402). Dar astăzi e considerat drept
ctitor Petru Muşat, pe care ni-l înfăţişează noul tablou votiv.
Al doilea ctitor a fost Ştefan cel Mare, care a ridicat pe
ruinele vechii bisericuţe, o clădire mai nouă. Întâmplări
necunoscute făcură apoi ca biserica să fie devastată cu totul; de
la 1522 înainte ea a rămas părăsită.
E probabil că biserica a fost restaurată în secolul al
XVII-lea, căci cei doi stâlpi, cari înlocuiesc păretele dintre naos
şi pronaos, sunt o caracteristică a secolului acestuia.
Restaurarea aceasta a fost poate chiar o refacere din temelie,
încât biserica n-ar mai avea nimic din vechea ei înfăţişare. Din
acelaşi veac e şi turnul clopotniţei.
Pe la 1854, biserica ajunsese în aşa hal, încât servea de
magazin austriac de cereale apoi de magazie”.
Biserica a fost restaurată în 1880 după planurile
arhitectului K.A. Romstorfer şi sub conducerea sa tehnică.
În urma ultimelor reparaţii şi consolidări terminate în
anul 2002, biserica a fost resfinţită pe data de 12.05.2002.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu I.P.S.
Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
Biserica „Sfântul Dumitru”, zidită de Petru Rareş la
1534-1535. „S-ar putea însă că pe locul acesta să fi fost o
biserică mai veche, zidită de Ştefan cel Mare, căci Grigore
48
Ureche scrie, că la anul 1497, după războiul cu leşii, Ştefan,
întorcându-se la scaunul său, la Suceava „au sfinţit şi au
înfrumuseţat biserica ce a fost zidită de dânsul pre numele
marelui mucenic Dimitrie, dând laudă Sfinţiei Sale, în târg la
Suceava, ce este înaintea curţilor domneşti, care trăieşte până
azi…”
„Spre răsărit de la altar e clopotniţa, un turn care ajunge
la înălţimea de 40 m, zidit la 1561 de Alexandru Lăpuşneanu…
. Turnul acesta e clădirea cea mai înaltă şi mai puternică din
Suceava. La 1809, când a ars biserica, a fost bântuit de foc şi
turnul, împreună cu clopotele; biserica s-a restaurat apoi la
1822, iar turnul la 1845. S-au mai făcut reparaţii la 1892, când
biserica a şi fost îngrădită.
De la 1867-1910 aice a fost paza de foc a oraşului”
Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930
Biserica „Sfântul Gheorghe”
„Biserica cea mai mare şi mai importantă din Suceava şi
una din cele mai mari ce s’au ridicat cândva pe pământurile
Moldovei, e biserica Sfântul Gheorghe, căreia poporul îi zice
Sfântul Ioan, fiindcă aici se află moaştele acestui Sfânt. O
inscripţie slavonă deasupra intrării în pridvorul bisericii ne
lămureşte că, clădirea a început-o Bogdan Vodă, fiul lui Ştefan
cel Mare, la 1514, şi a terminat-o, de la ferestre în sus,
Ştefăniţă, fiul lui Bogdan, la 1522. Bogdan va fi înţeles
necesitatea unei demne catedrale mitropolitane, în locul celei
distruse, de la Mirăuţi, şi într’adevăr, acesta a fost rostul
bisericii până în 1630, când mitropolia s’a mutat la Iaşi.
D-l Iorga, ne spune că marele ctitor Petru Rareş a dat
bisericii acesteia proporţiile măreţe de astăzi, iar Petru Şchiopul
a dres-o după ce suferise pe urma luptelor de pe vremea lui
Despot şi i-a adaos clopotniţa de la intrare, în anul 1589.
De la el e şi zugrăveala, care după ce fusese în mare
parte ştearsă şi stricată, a fost scoasă din nou la iveală, în urma
restaurării bisericii între 1907-1910.
În curtea mănăstirii se află o capelă, zidită de
mitropolitul Anastasie Crimca, în zilele voievodului Miron
Barnovschi (1626-1629). Păretele din afară al capelei fu
49
NICOLAI OPREA
împodobit la 1895 de pictorul bucovinean Vladimir Mironescu,
cu patru icoane mari, înfăţişând judecata Sfântului Ioan cel
Nou, martiriul lui şi aducerea moaştelor la Suceava.
Moaştele Sfântului Ioan cel Nou sunt aşezate sub un
baldachin nou, dar lucrat în stilul vechii arhitecturi
moldoveneşti, într’o raclă şi un sicriu, care de asemenea nu sunt
cele originale, ci mai noue. Sicriul cel vechiu, din lemn de
chiparos, şi racla originală se păstrează la Mănăstirea Putna. A
rămas însă la Suceava ferecătura sicriului, care e de argint şi
împodobit cu 12 icoane în relief, reprezentând martiriul
Sfântului. Acest Sfânt s-a născut la Trapezunt pe ţărmul Mării
Negre şi a trăit un timp ca negustor. A suferit moarte de martir
în anul 1330, în Cetatea Albă (Akerman) din Basarabia,
nevoind să se lepede de credinţa ortodoxă după cum îi cerea
eparhul cetăţii.
Moaştele lui rămăseseră apoi în Biserica din Cetatea
Albă mai bine de 70 de ani, până la 1402, când Alexandru cel
Bun le-a adus cu mare ceremonie şi alaiu la Suceava şi le-a
aşezat în Biserica cea nouă a Sfântului Gheorghe. După
mutarea mitropoliei la Iaşi, fură duse acolo şi moaştele
Sfântului Ioan.
La anul 1686, năvălind în Moldova Ioan Sobieski, craiul
Poloniei, a ridicat moaştele şi le-a dus la Stryl, în Galiţia;
împreună cu ele a plecat atunci şi învăţatul mitropolit Dosoftei.
După patru ani, moaştele au fost strămutate la Zolkiew, tot în
Galiţia şi aşezate într-o biserică. Aice stătură până în 1783,
când, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, spre marea bucurie
a populaţiei ortodoxe din Bucovina, fură aduse cu mare alaiu
iarăşi la Suceava.
În toamna anului 1914, izbucnind răsboiul mondial şi
ocupând Ruşii partea de nord a Bucovinei, moaştele fură duse
la Viena… După patru ani, moaştele, însoţite de vrednicul
protosincal, astăzi arhimandrit Pancratie Sidorovici, cunoscut
ca mare binefăcător şi adevărat „doftor fără arginţi” al celor
sărmani au pornit din Viena la 25 iulie 1918 şi au ajuns la Iţcani
la 27 iulie, fiind aşezate întâiu în biserica Maicii Domnului, iar
50
a doua zi, Duminică, în 28 iulie, duse cu mare alaiu iarăşi la
Suceava şi aşezate pe locul unde se află şi acum.
Mănăstirea care fiinţează şi astăzi în jurul Bisericii
Sfântul Gheorghe s’a închegat la 1783, după întoarcerea
moaştelor de la Zolkiew, pentru paza lor. La 1866, a fost
declarată expozitură a Mănăstirii Dragomirna, rămânând în
situaţia aceasta până la 1904, când devine independentă.”
„O biserică mult mai mică e cea a „Sfântului Nicolae”,
zidită la 1611 de marele vistiernic Nicolae Prăjescu. Stilul e
încă a lui Petru Rareş: are ziduri groase, trainice. A fost
restaurată în 1895; zugrăveala modernă, chiar prea modernă –
îngeri cu dantele! e de pictorul V.Mironescu”.
Pe fosta „Uliţa Cetăţii”, astăzi „Strada Ştefăniţă Vodă”,
paralel cu strada pe care se află Biserica Sfântul Dumitru, dăm
de biserica Sfântul „Ioan Botezătorul”, zidită de Vasile Lupu,
la 1643. E mică, năltuţă, cu ferestruici mărunte şi multe şiruri
de brâie, cu un fin bour, săpat într-o lespede de piatră. A fost
restaurată şi îngrădită la 1884 şi zugrăvită la 1887, prin osârdia
a doi cetăţeni din Suceava, George Drâmbei şi Dumitru
Mătăsar. Până acum câţiva ani, zidul era crăpat, de sus până
jos; s’a făcut o nouă reparaţie, dar nu se mai slujeşte în ea.
În vechime, bisericuţa aceasta se zicea a „domniţei” şi a
„beizadelelor” (prinţilor), era deci un fel de capelă a curţii. -
Are dedesubt o pivniţă (bolniţă); în partea dinspre nord e o
clopotniţă cu trei clopote.
A fost biserică parohială, până la 1866.
Astăzi lipsesc din ea toate lucrurile, dar are un iconostas
foarte preţios cu execuţie artistică, în deosebi în ce priveşte
sculptura în lemn.
Nu departe de bisericuţa aceasta, în râpa ce o desparte
de miazăzi, se află şipotul mare, şi acesta un fel de monument
istoric, întrucât se spune că ar fi fost cişmeaua curţii domneşti”.
(Biserica a fost reparată în ultimii ani şi se slujeşte în ea
– n.a.)
51
NICOLAI OPREA
„O biserică moldovenească înstrăinată e Biserica
„Învierii Domnului”, în dosul grădinii din centrul oraşului.
Inscripţia aflată deasupra uşii ne spune că e zidită de doamna
Ileana, soţia lui Petru Rareş, şi terminată la 15 ianuarie 1550.
După răpirea Bucovinei, a fost trecută romano-catolicilor, iar,
terminându-se la 1838, zidirea actualei biserici romano-catolice
din centrul oraşului, biserica Doamnei lui Rareş a ajuns biserică
parohială greco-catolică a Rutenilor uniaţi.”
„Călătorul care venia de la Iţcani spre Suceava, trecea,
până la 1893, peste un pod acoperit, de 300 paşi de lung,
construit cu multă artă, tot din lemn de stejar, cu fereşti şi
aşezat pe stâlpi tari de piatră (podul a fost construit în anul
1792 ţi a fost singurul pod acoperit din Bucovina). Spre
apărarea podului erau construcţii de care se frângea ghiaţa.
Totuşi în noaptea de 7 iunie 1893, un puhoiu mare l-a rupt. O
fotografie a podului acestuia, care data încă din veacul al 18-
lea, de la Maria Terezia, se poate vedea în muzeul istoric al
oraşului.
De curând (Maiu 1930) a căzut victimă şi podul simplu
de lemn, care înlocuise acel pod împărătesc; iar alături de el se
văd rămăşiţele podului de cale ferată, distrus de austrieci la 19
iunie 1916, când veniau Ruşii la Suceava, a doua oară în cursul
marelui războiu”.
Biserica „Adormirii Maicii Domnului” de la Iţcanii
Vechi, întemeiată la 1639 de călugăriţa Nastasia şi fiică-sa
Angelina, pe locul unde fusese înainte, pe vremea lui
Alexandru al II-lea (1415-1455), o monastire de maici, numită,
într’un document de la 1451, „mănăstirea lui Iaţicu”, iar mai
târziu „Mănăstirea Iţcanilor of Suceava”. Mănăstirea a fost
desfiinţată la 1776.
Vechea pictură nu se vede decât ici acolo, fiind văruită
ea există şi s-ar putea restaura. Astăzi în biserica aceasta nu se
mai slujeşte decât de hramul ei, 15/28 August, zi care, de la
1916 înainte rămâne neuitată în istoria neamului nostru.”
52
„În timpul acesta al voievozilor, Suceava a crescut
mereu, devenind un oraş mare, puternic şi înfloritor. Dimitrie
Cantemir ne spune că avea 40 de biserici de piatră, mai multe
de lemn şi 16.000 de case, încât numărul de aproape 100.000 de
locuitori de care ne vorbesc „Constantin Stamati şi Haşdeu, nu
pare exagerat.”
„Armenii orientali au în Suceava patru biserici: Biserica
„Sfintei Cruci”, Biserica „Sfântul Simion”, Biserica „Sfântul
Auxenie” şi Biserica „Sfânta Maria”.
Biserica „Sfintei Cruci” a zidit-o armeanul Cristea
Hanco (Hacik Hancoian) în anul 1521, deci pe timpul lui
Ştefăniţă Vodă. Pe locul ei era înainte o biserică de lemn. A
fost până în vara anului 1918 biserica parohială a Armenilor
orientali, dar, surpându-se turnul, care a căzut înăuntru – din
fericire, aceasta nu s-a întâmplat pe timpul slujbei dumnezeieşti
– comunitatea armeană a rămas numai cu Biserica „Sfântul
Simion”.
Biserica „Sfântul Simion” sau biserica „Turnul Roşu”,
constă din două părţi: una mai veche, zidită în 1513, de
armeanul Donig, şi alta, mai nouă, zidită de Sima (Simion), pe
la 1600, adică în zilele lui Ieremia Movilă. E închinată lui
„Simion Azerni” (Simion cel Bătrân). Numele „Turnul Roşu”
se explică prin faptul că aşa era zugrăvită clopotniţa mai de
mult.
Zamca Sucevei e o biserică – cetăţuie, înconjurată de
ziduri şi şanţuri – Zamka (Zamok) înseamnă în polonă
întăritură.
Sunt două biserici: una, care astăzi formează intrarea şi
a doua în curte.
Biserica de la intrare e un fel de turn, sub care se află o
poartă, boltită şi făcută din pietre pătrate masive. Biserica
aceasta e din timpul lui Ştefan cel Mare sau poate chiar din
secolul al XIV-lea. Biserica din curte e închinată sfântului
Auxenie şi a fost construită în anul 1551.
53
NICOLAI OPREA
Biserica e înconjurată de un zid înalt şi tare, în care se
văd metereze. Se intră dinspre nord-vest, unde în vale se vede
satul Şcheia.
Într-un colţ al zidului, în partea dinspre oraş, se află un
turn mai înalt, odinioară desigur turn de strajă, astăzi clopotniţă.
Poarta de sub acest turn acum e astupată cu zid”.
C.I. Biserica Mirăuţilor înainte de restaurare.

Ed. „Şcoala Română”, 1910
C.P.I. Biserica Mirăuţilor înainte de restaurare

Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava, 1910
54
Foto: Biserica Mirăuţi înainte de restaurare
C.P.I.
Biserica Mirăuţilor pe
timpul restaurării, 1900,
Ed. şi Tip. Otto Binder,
Suceava, Nr. 17a
55
NICOLAI OPREA
C.P.I Biserica Mirăuţilor

în Suceava zidită înainte
de 600 ani
Verlag sig. Jäger, Buch.
N. Papierhandlung,
Czernowitz, Haupstr. 9
C.P.I. Biserica Mirăuţilor în 1903
56
C.P.I. Interior al Bisericii

Mirăuţi
C.P.I. Biserica Mirăuţilor (1903)

Tip. „Şcoala Română”, Suceava
57
NICOLAI OPREA
C.I. Biserica Mirăuţi după

restaurare - 1903
Ed. „Şcoala Română”,
Suceava
C.P.I. Biserica Mirăuţi (Sf.

Gheorghe), 1905
58
C.I.
Biserica Mirăuţilor:
interiorul bisericii,
Ed. „Şcoala Română”
C.I. Biserica Mirăuţilor:

tablou din interiorul
bisericii
(Tablou votiv, n.a.)
59
NICOLAI OPREA
Plic comemorativ realizat la „Expoziţia filatelică itinerantă pentru

copii şi tineret”, ediţia a IX-a 2001
C.P.I. Biserica Mirăuţi (sec. XIV-XVII)

Ed. „Meridiane” (nr.5753)
60
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru la 1890
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru la

1890
61
NICOLAI OPREA
Foto: Biserica Sf. Dumitru la 1894
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru

Foto şi Editura Victor Valeriu Colbert, „Viaţa Nouă”, Suceava
62
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru la 1900
C.I. Biserica Sf. Dumitru Ed. „Şcoala Română”, 1910
63
NICOLAI OPREA
C.I. Inscripţia (pisania n.a.) la Biserica Sf. Dumitrie

În categoria operelor de excepţie se cere amintită

pisania aşezată de Petru Rareş pe faţada sudică a bisericii Sf.
Dumitru (1534). Aici stema Moldovei este încadrată într-un
medalion cu frunze de laur susţinută şi de doi îngeraşi.
Compoziţia decorativă este vădit inspirată de balustrada
Capelei Sixtine sculptată de Mino da Fiesole, iar modelul
dibaci indică mâna experimentată a unui meşter italian.
V. Drăguţ, Arta românească, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, p.259
64
C.I. Inscripţia de pe turnul

cel mare de lângă Biserica
Sf. Dumitru,
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru – detaliu de frescă din naos

Ed. „Terra Design”, Gura Humorului,2002
65
NICOLAI OPREA
C.P.I. Biserica Sf.

Dumitru sec. XVI
Ed. „Meridiane”,
Bucureşti,
(Nr.5754)
C.P.I. Biserica Sf. Dumitru – detalii de frescă,

Ed. „Terra Design”, 2002
66
C.P.I. Sarcofagul Sf. Ioan cel nou din Suceava 1907

Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava
C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan 1890
67
NICOLAI OPREA
C.P.I. Capela Sf. Ioan,

1910
C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe cu moaştele Sf. Ioan cel Nou,

68
C.I. Turnul lui Petre

Şchiopul 1589,
Ed. „Şcoala Română”,
1910
Sf. M.M.Ioan cel Nou de la

Suceava
Foto: 1914
69
NICOLAI OPREA
C.P.I. Biserica Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1915

(de fapt Biserica Sf. Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan)
C.I. Vechea Mitropolie (Biserica Sf, Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan),

1910, Ed. „Şcoala Română”
70
C.I. Capela zidită de Mitropolitul Anastasie Crimca

C.I. Vechea Mitropolie –

interiorul bisericii
71
NICOLAI OPREA
C.I. Vechea Mitropolie – sicriul cu Sf. Moaşte,

C.I. Vechea Mitropolie, Biserica Sf. Gheorghe cu moaştele Sf. Ioan

cel Nou, Ed. „Şcoala Română”, 1910
72
C.P.I. Interiorul Mănăstirii Sf. Ioan (a Bisericii Sf. Gheorghe)
C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan, 1915
73
NICOLAI OPREA
Foto: Racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1915
C.P.I. Suceava – Biserica Sf. Ioan

(Sf. Gheorghe din mănăstirea Sf. Ioan), 1920
Verlag Hermann Reiner, Suczawa
74
C.P.I. Biserica Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1920
Foto: 1923, Sacrofagul Sf. Ioan cel Nou din Suceava
75
NICOLAI OPREA
Foto: Biserica Sf. Gheorghe. În prim plan clădirea în care se

adăposteau pelerinii, dărâmată în 1948
Foto: 1948 - Mănăstirea Sf. Ioan, o zi de Sânziene
76
Sfinţirea fântânilor (Boboteaza) la Suceava 1937 – masa comună

Participă oficialităţile oraşului
C.P.I. Biserica Sf. Ghoerghe, Ed. „Meridiane” nr.4056
77
NICOLAI OPREA
C.P.I. Sf. Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou (sec. XVI), Ed.
„Meridiane” nr.6604
C.P.I. Vedere generală: ctitoria voievozilor Bogdan cel Orb şi

Ştefăniţă Vodă (1514-1522), Ed. „Muzeul Judeţean”, 1980
78
C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan Suceava,

Ed. „Mitropoliei Moldovei şi Sucevei” Iaşi, 1980
C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Ed. „Muşatinii”, 2002
79
NICOLAI OPREA
C.P.I. Biserica
Sf. Gheorghe,
Ed. „Armonia” Bucureşti,
2002
C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe, Ed. „Armonia” Bucureşti, 2002

80
Sf. Ioan cel Nou de la

Suceava – icoană pictată de
Mihai şi Gavril Moroşan,
Ed. Mănăstirea Sf. Ioan cel
Nou Suceava, 2002
C.P.I. Mănăstirea Sf. cel Nou Suceava, Ed. Mănăstirii Sf. Ioan cel
Nou Suceava, 2002
81
NICOLAI OPREA
C.P.I. Paraclisul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou Suceava,

Ed. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, 2002
C.P.I. Biserica Mănăstirii – vedere generală (nord-vest),

Ed. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, 2002
82
Foto: Biserica Sf. Nicolae la 1894
Foto: Biserica Sf. Nicolae la 1900
83
NICOLAI OPREA
C.I. Biserica Sf. Nicolae, Ed. „Şcoala Română”, 1910
C.P.I. Biserica Sf. Nicolae,

Ed. „Muşatinii”, 2002
84
C.P.I. Biserica Sf. Ioan Botezătorul (stânga)

şi Biserica Învierea (dreapta), Ed. „Glasul Bucovinei”, 1990
Foto: Biserica Învierea, 2000
85
NICOLAI OPREA
Foto:
Biserica Adormirea
Maicii Domnului, 1900
C.I. Biserica Adormirii Maicii Domnului la 1910,

86
Foto: Biserica Sf. Cruce la 1920
Foto: Biserica Sf. Simion sau Turnul Roşu în 2003
87
NICOLAI OPREA
Cu birja la Cetatea Zamca
C.P.I. Zamca la 1900
88
C.P.I. Vedere din Suceava, Mănăstirea Zamca, 1910
C.P.I. Zamca, 1910
89
NICOLAI OPREA
C.I. Biserica Hagigadar la 1910, Ed. „Şcoala Română”
C.P.I. Cetatea Zamca, Ed. „Meridiane”, Bucureşti, 1964
90
Foto: Sinagoga (construită în anul 1870), 2003
Foto:
Biserica Luterană, 2003
91
NICOLAI OPREA
Biserica Romano-Catolică Sf. Ioan Nepomuc
(1832-1834), construită în stil baroc, cu influenţe clasiciste, a
suferit mai multe renovări, între care mai importante sunt cele
din 1871 (când se instalează orga) şi cea din 1894. Menţionăm
că în turnul clopotniţă al bisericii s-a montat primul orologiu
public din oraş, în 1841 produs de fabricantul de ceasuri
Wilhelm Sthil din Viena. (Biserica iniţial a depins de Episcopia
din Lemberg.)
C.P.I. Biserica Romano-Catolică la 1890
92
C.P.I. Turnurile medievale ale

Sucevei,
Ed. „Muzeul Judeţean”, 2000
-Turnul Alexandru
Lăpuşneanu, 1561
-Turnul Petru Şchiopu, 1589
-Turnul Roşu, 1513
-Turnul Zamca, 1606
C.P.I. Ed. „Art Design”, Bucureşti, 2000
93
NICOLAI OPREA
Dimensiunile europene ale Sucevei

Dimensiunea europeană a Sucevei din secolele XV-XVI
marcată la periferia sa de Bisericile Sf. Gheorghe, Vovidenia,
Sf. Theodor şi Sf. Simeon rezultă şi din comparaţia cu alte
oraşe medievale mai îndepărtate sau mai apropiate. În urma
acestei comparaţii rezultă dimensiuni relativ asemănătoare cu
cea pe care o avea Suceava: Sibiu (73 ha), Strassburg (93,7 ha),
Lübec (105 ha), Wroclaw (85 ha), Nürnberg (153 ha), Rostok
(88 ha), Krakowia (70 ha).
Existenţa oraşului Suceava cu o largă deschidere către
lume este remarcată din cele mai vechi timpuri. Chiar prin actul
care marchează prima atestare documentară a localităţii (10
februarie 1388) se observă larga deschidere către Europa.
Suceava era vama principală a Ţării Moldovei.
Comerţul prin mijlocirea navigaţiei pe timpul lui Ştefan
cel Mare a luat un avânt deosebit. Corăbiile moldoveneşti erau
cunoscute în porturile Istanbul, Adrianopol şi chiar în portul
veneţian Creta (Kandia).
Faptele lui Ştefan cel Mare au inspirat cronicarii
(exemplu Cronica moldo-germană din 1502, Cronica moldo-
polonă din 1564 şi Cronica sârbo-moldovenească).
Sunt menţiuni potrivit cărora în Suceava a funcţionat cel
mai vechi centru de învăţământ superior din ţară, înfiinţat de
Alexandru cel Bun „o şcoală mai înaltă de slavonie sub Grigore
Tamblac, devenită Academie Teologică şi juridică, în anul
1403”.
Dicţionar Geografic al Judeţului Suceava, 1894
La Universitatea din Cracovia în veacul al XV-lea,
1405-1503 sânt pe listă şi studenţi din Suceava.
Suceava, la sinodul de la Konstanz din 1415-1418 este
cunoscută cu denumirea Sorscha.
94
Veneţia, Republica lagunelor, în anul 1475 a acreditat
un ambasador pe lângă curtea din Suceava, cea dintâi misiune
diplomatică cu caracter permanent instituită de vreo putere
europeană în Ţările Române.
Frumuseţea mănăstirilor pictate din Bucovina a fost
răsplătită cu „Mărul de aur” distincţie oferită de UNESCO în a
cărui patrimoniu au fost înregistrate.
Judeţul Suceava derulează activităţi în cadrul
parteneriatului cu regiuni din Franţa, Germania, Polonia şi
Ucraina.
Municipiul Suceava a fost reales în Congresul Puterilor
Locale şi Regionale din Europa. Congresul care reuneşte 306
membri titulari reprezentând administrarea locală din toate
ţările Europei – s-a desfăşurat în iunie 2002. La congres sunt
reprezentate cinci oraşe şi municipii din România, printre care
şi Suceava.
Evoluţia oraşului Suceava

„Voiu să mai vorbesc Românilor despre un colţ al
Patriei lor, care la tot pasul înfăţişează suvenire de glorie…”
George Sion, Bucovina, Revista Românilor, 1891
Aproape timp de două secole capitala Ţării Moldovei,
Suceava, a ocupat unul din primele locuri în istoria oraşelor
moldoveneşti.
Amplasată la intersecţia a trei mari drumuri comerciale
de importanţă internaţională (cunoscute sub numele de: cel al
Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre Cîmpulung
Moldovenesc, Bistriţa şi ţările de apus, cel al Lembergului sau
Liovului, venind dinspre Cernăuţi şi ţările din nord-nord-est şi
cel moldovenesc, care ducea în sud, spre Roman, Galaţi, Ţara
Românească. La acestea, mai putem adăuga şi drumul
Rădăuţiului, Botoşanilor, Hotinului prin Dorohoi şi al Băii
(prima reşedinţă domnească a Moldovei) beneficiind şi de o
poziţie strategică deosebită, Suceava a oferit condiţii de
dezvoltare din timpuri străvechi.
95
NICOLAI OPREA
Etapa preurbană
În a doua parte a secolului al XIV-lea şi începutul
secolului al XV-lea, Suceava făcând parte dintr-o grupare de
aproape 70 de aşezări aflate pe o rază de 21 km în jurul ei, a
jucat probabil rolul de târg periodic, „târg de vale” pentru
aceste localităţi.
Tot în baza cercetărilor arheologice, constituirea sa ca
oraş se situează spre sfârşitul veacului al XIV-lea.
Deosebit de importante sunt constatările arheologice
referitoare la prima parte a secolului al XIV-lea, care atestă
existenţa în cadrul aşezării a unui început de aglomerare a
locuirii pe o suprafaţă de 3-4 hectare în jurul bisericii Mirăuţi.
Având în jurul ei fortificaţii de palisadă, cu şanţ de apărare,
aşezarea îndeplinea, pe lângă funcţia de târg şi una militară,
fiind centrul al unei formaţiuni politice. Înainte de a deveni,
deci, reşedinţă domnească, Suceava adăpostea un nucleu
politic.
În această etapă a dezvoltării, să-i spunem preurbană,
Suceava evoca o vatră construită de circa 10 hectare şi o
populaţie de aproximativ 600 locuitori estimată după densitatea
locuinţelor atestate arheologic (unei construcţii revenindu-i în
medie circa 800 mp teren, rezultă un total de circa 100-120
case).
Etapa dezvoltării medievale a oraşului (1388-1650)

Mutarea centrului politic de la Siret la Suceava a fost
însoţită de extinderea localităţii şi de creşterea numărului
locuitorilor săi. Printre măsurile luate de Petru I Muşat în noua
reşedinţă domnească a fost şi aceea de adaptare a unei noi
gândiri în organizarea spaţiului urban. Astfel, Petru I Muşat
renunţă la vechea fortificaţie a aşezării premuşatine, ia măsuri
de umplere a şanţului de apărare din jurul vechiului nucleu dens
construit în preajma bisericii Mirăuţilor şi de ridicare, pentru
nevoile sale proprii şi ale domniei a unei construcţii mari din
lemn (19/6m) la circa 250 m vest de biserica amintită, de fapt
96
primul nucleu al Curţii Domneşti din Suceava. Clădeşte cea
mai veche cetate de piatră din Suceava, Cetatea Şcheia, pe
coasta dealului Zamca, în locul numit Şeptilici, de unde se
puteau supraveghea drumurile dinspre nord şi vest. Săpăturile
arheologice au scos în evidenţă forma de romb a cetăţii, cu
latura de 36 m în interior, cu ziduri de 3 m grosime, cu un turn
şi trei contraforturi puternice şi cu şanţ de apărare.
Cetatea s-a distrus, probabil în urma unor alunecări de
teren, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Imediat după
construirea cetăţii Şcheia sau chiar în paralel cu aceasta, Petru I
Muşat a ridicat Cetatea de Scaun.
Construită la limita de răsărit a oraşului, pe pintenul
terminal şi abrupt al unui înalt şi întins platou, Cetatea de Scaun
putea supraveghea, direct, o mare suprafaţă din Valea Sucevei
şi, prin posturi de supraveghere, controla un teritoriu practic
foarte mare pe toate direcţiile. Având un plan rectangular (36 x
40 m), cu turnuri pătrate de apărare la fiecare colţ, Cetatea de
Scaun avea şanţuri de apărare spre platou, în care erau înfipte
ţăpuşe şi arici de metal.
Astfel Suceava în prima fază de dezvoltare urbanistică,
încadrată istoriceşte la sfârşitul de veac XIV, având ca limită la
est, marginea Văii Şipotului, apoi zona de şes a albiei majore a
râului Suceava şi la nord-nord-vest, traseul aproximativ al
străzii Ştefan cel Mare de astăzi, are o suprafaţă de circa 35
hectare ce constituie partea cea mai veche a târgului Suceava.
În această fază, consemnăm deplasarea pieţei de schimb, ca
principal centru de activitate economică, din jurul bisericii
Mirăuţi, mai spre vest, în jurul Curţii Domneşti. În împrejurimi
erau concentrate locuinţe, ateliere ale unor meşteri fierari, spre
limita oraşului descrisă mai sus, mai ales în partea sudică
(sectorul Şipot); descoperirile arheologice au pus în evidenţă
existenţa la sfârşitul veacului al XIV-lea, a meşteşugarilor olari.
În cea de-a doua fază a evoluţiei (sec. XV), Suceava
cunoaşte o frumoasă dezvoltare, începând cu vremea domniei
lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Alexandru cel Bun
lărgeşte Cetatea de Scaun şi o înconjură cu un zid de apărare,
reconstruieşte din piatră şi totodată extinde Curtea Domnească.
97
NICOLAI OPREA
Prin grija lui Ştefan cel Mare, când Moldova medievală trăieşte
cea mai intensă activitate constructivă, este amplificată Curtea
Domnească şi Cetatea de Scaun. Vechiul fort muşatin este în
parte restaurat şi prevăzut cu noi dispozitive de apărare, fiind
cuprins pe trei laturi de o nouă incintă întărită, cu bastioane
circulare, amplasate după configuraţia terenului.
Cu parter şi etaj, pe latura de răsărit, cu două etaje pe
celelalte laturi, legate de curtea interioară prin scări şi cu un
pridvor sprijinit pe pile de piatră, cetatea a rezistat până în anul
1675 când Dumitraşcu Cantacuzino, executând ordinul Porţii
Otomane, o dă pradă focului.
În cele aproape trei veacuri de existenţă, cetatea a avut
nu numai o istorie bogată în evenimente, ci a însemnat adesea
şi principala fortificaţie a Moldovei, împotriva tuturor acelora
care doreau să o supună, „identificându-se cu gloria militară şi
cu idealul de independenţă a întregului popor român”. Supusă
la numeroase şi puternice asedii, dintre care trei în vremea lui
Ştefan cel Mare, cetatea nu a fost cucerită niciodată prin luptă.
Suceava devine, încă din timpul lui Petru I şi Alexandru
cel Bun, reşedinţa domnească preferată a domnitorilor, scaun
de judecată domnească (atribut de primă importanţă în
organizarea vieţii orăşeneşti medievale), precum şi locul unde
activitatea sfatului domnesc se desfăşura preponderent, centru
religios (Mitropolia Moldovei) şi vamal prin documentul de la
6 octombrie 1408, dat de Alexandru cel Bun, se acordă
negustorilor din Liov o serie de drepturi comerciale, iar
Suceava primea dreptul de a lua vama principală, devenind,
totodată, şi oraş-depozit.
Înflorirea activităţilor meşteşugarilor şi a comerţului s-a
concretizat şi în extinderea zonei centrale, unde se concentrau
aceste funcţiuni ale oraşului, precum şi a vetrei construite a
oraşului ce atinge, ca limite, zona grădinii Mănăstirii Sf. Ioan,
apoi, pe lângă latura de nord a Complexului Muzeal Bucovina,
prin spatele Liceului „Petru Rareş”, a Băii Suceava, Colegiului
Naţional „Ştefan cel Mare”, încheindu-se spre valea râului
Suceava. În acest arc de cerc, se întinde un adevărat ţesut urban
98
în suprafaţă de circa 108 hectare, ce adăpostea o populaţie ce
putea atinge cifra de 5000 persoane.
În zona impunătoarei clădiri a Curţii Domneşti au
început să se contureze locuinţele slujitorilor, destul de
modeste, precum şi locuinţe mai spaţioase (unele având şi
beci), care, atât prin materialele, cât şi prin tehnica de
construcţie folosită, nu pot fi atribuite decât unui patriciat
orăşenesc destul de avut. În contextul acestor realităţi
economice, apar menţionate documentar printre elementele de
tramă stradală: uliţa ce duce drept la Cetate (1448), pe care
stăpânea câteva case şi Mînăstirea Moldoviţa, şi uliţa rusească
(1481).
Tot din această perioadă (secolul al XV-lea), avem şi
primele descrieri ale oraşului. În 1476, când turcii sub
Mahomed al II-lea pradă şi incendiază Suceava, italianul
Angiolello din anturajul sultanului scria că oraşul «era
înconjurat de şanţuri şi palisade», iar «castelul (Cetatea de
Scaun) era clădit din piatră şi tencuială, pe o coastă în afara
oraşului. Acesta rezistă şi era bine înzestrat»… rezistenţa cetăţii
în faţa înfricoşătorului asediu al vestitului Mahomed al II-lea,
cuceritorul Constantinopolului, furios din cauza dezastrului
suferit la Vaslui şi venit cu o oaste foarte numeroasă să supună
Moldova, este edificator relevată de cronicarul polonez Jan
Dlugosz: «fiind (Mahomed) învins cumplit… a fost silit să se
retragă ruşinos».
Este important de evidenţiat, în cadrul imaginii
construite a Sucevei acelei vremi, zona meşteşugarilor şi
negustorilor. Unii dintre aceştia din urmă, cei mai de frunte
având locuinţele în zona centrală pe uliţa «boierească», alţii, cei
mai mulţi, locuind în încăperi aflate în prelungirea dughenei
sau atelierului, amplasat în «inima târgului». Pomenirea
meşteşugarilor în documentele vremii, români, armeni, de
multiple meserii, ca cizmari (Ion Cismaru fiind menţionat la
1392, iar Ion Curelaru la 1472, ca prim reprezentant al
Asociaţiei curelarilor din Suceava), ţesători, croitori, aurari,
blănari, măcelari, brutari, bărbieri, sculptori în piatră, fierari,
dulgheri, zugravi, olari (în partea de vest, în marginea şanţului
99
NICOLAI OPREA
de apărare fiind nu mai puţin de 25 cuptoare de ars vase
ceramice) diversificarea şi specializarea meşteşugarilor, toate
acestea au putut contribui la întregirea imaginii urbei acelei
vremi. Şi, în acest sens, aspecte suplimentare ne furnizează şi
datele despre patriciatul oraşului, din care, pe lângă oamenii
avuţi din rândul cărora se recrutau organele de conducere
locală, făceau parte reprezentanţii puterii centrale (vornici de
târg, curteni, slujitori însărcinaţi cu diferite funcţii la Curte şi
Cetate, conducători militari, cât şi din datele reieşite din
topometria străzilor: Uliţa Mare (boierească), Uliţa Fruntea,
Uliţa Mitropoliei, Uliţa Crimca, Uliţa Rusească, Uliţa
Armenească, Uliţa Nouă etc.
Cele patru incendii din secolul XV (1445, 1476, 1485,
1487) care au afectat serios construcţiile din oraş au provocat,
totodată, şi distrugerea completă a palisadei întărite şi astuparea
treptată, începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea a
celui de-al doilea şanţ de apărare care, în secolul al XVI-lea, a
fost abandonat complet.
Începând din secolul al XVI-lea, Suceava cunoaşte cea
de a treia fază de dezvoltare (1500-1650). Atât în evoluţia
urbanistică, (suprafaţa oraşului crescând la circa 120 hectare),
cât şi în cea economică, se dovedeşte că această perioadă a fost
de fapt perioada cea mai înfloritoare şi prosperă din viaţa
medievală a Sucevei.
Cercetările arheologice marchează noua limită a vetrei
oraşului: în zona de sus pe lângă magazinul Universal
Bucovina, iar pe latura de vest biserica armenească Sfântul
Simion (Turnul Roşu), limite marcate de cimitirele a două
biserici din aceeaşi epocă.
De o reală însemnătate pentru această perioadă sunt
relatările călătorilor străini, ele conturându-ne cel mai complet
tablou privind aspectul fizic al oraşului.
În ciuda faptului că, deşi a fost peste 160 de ani capitala
Moldovei, Suceava nu a fost însă şi un oraş de mari proporţii,
fiind continuu pradă năvălitorilor, şi, nu rareori, dată pradă
focului; populaţia sa nu a depăşit 15.000 locuitori, iar numărul
caselor circa 5.000.
100
În a doua domnie a lui, Alexandru Lăpuşneanu (1564-
1568), ca urmare a măsurilor luate de turci, distruge parţial
cetatea, umplând-o cu lemn, dându-i foc, o părăseşte, mutând
capitala ţării de la Suceava la Iaşi, oraş deschis, mai apropiat de
Înalta Poartă şi mai greu de apărat în cazul încercării de
răzvrătire faţă de turci.
Trebuie menţionat că, spre sfârşitul veacului al XVI-lea
mai mulţi domni, ridicându-se împotriva turcilor (Aron Vodă,
Ştefan Răzvan), şi-au reluat reşedinţa la Suceava.
La 1600, Suceava primeşte în Cetatea de Scaun pe
Mihai Viteazul, cel care pentru prima dată a unit într-un singur
stat cele trei ţări române. Vasile Lupu (1634-1653) execută la
Cetate unele lucrări de refacere, astfel că aceasta mai stă
mărturie, prin înfăţişarea ei semeaţă, a falnicei Moldove de altă
dată. La 1675, însă, aşa cum am mai arătat, în vremea lui
Dumitraşcu Cantacuzino, turcii trimit pe Panaiotache Morona,
specialist în dărâmarea cetăţilor, care, folosind cantităţi mari de
exploziv, o distruge. În vremea lui Gheorghe Duca Vodă (1678-
1683), un cutremur transformă în ruine zidurile ce se mai aflau
în picioare şi rupe latura de nord, ce alunecă pe versantul
dinspre valea Sucevei.
Cu toate consecinţele evenimentelor politice petrecute
în a doua parte a veacului al XVI-lea, când între Suceava şi Iaşi
se constată un adevărat dualism privind prioritatea reşedinţei
domneşti, Suceava a jucat un rol important în economia
Moldovei, izvoarele din secolul al XVI-lea numind-o «citta
principale de la Moldavia».
Trebuie să consemnăm că unele dintre aspectele
urbanistice caracteristice pentru această etapă a Sucevei
medievale, îl constituie structura subterană a târgului cu
pivniţele boltite din piatră şi cărămidă, unele chiar suprapuse,
datate în general de la sfârşitul secolului al XV-lea şi secolul al
XVI-lea.
Pe lângă faptul că această reţea subterană de pivniţe
conturează precis limitele, variabile în timp, ale târgului vechi
(mai târziu pomenit documentar şi sub numele de «tîrg de jos»,
101
NICOLAI OPREA
importanţa istorică a acestuia rezidă şi în faptul că ne ajută la
tratarea celor mai vechi faze de maturizare urbană a oraşului.
Din numărul mare de biserici din această perioadă,
unele punctează şi astăzi silueta oraşului, monumente istorice şi
de arhitectură şi martori totodată ai unei înaintate arte şi ştiinţe
a construcţiilor pentru acele vremuri.
Întreg ansamblul comercial meşteşugăresc al zonei
centrale din apropierea Curţii Domneşti este marcat de
zvelteţea Bisericii Domneşti Sfântul Dumitru şi a turnului
clopotniţă alăturat mai târziu (1560-1561) de către Alexandru
Lăpuşneanu. Alte biserici ca: Sfânta Vineri, Sfântul Teodor,
Sfântul Simion, Sfântul Nicolae etc. (unele dispărute astăzi),
marcau limitele sudice şi vestice ale oraşului ca «mahalale».
O interesantă constatare ne oferă Hrisovul de la 1673 cu
privire la gruparea şi amplasarea meşteşugarilor în jurul
bisericilor. Începând cu secolul al XVI-lea, meşteşugarii s-au
organizat în frăţii şi bresle puternic influenţate de biserică.
O astfel de frăţie a zugravilor este organizată în jurul
bisericilor Sfântul Gheorghe şi Sfântul Nicolae (şi pe uliţa
Sfântul Nicolae), alta, frăţia blănarilor şi a cojocarilor, în jurul
bisericii Sfânta Vineri şi pe uliţa Sfânta Vineri. O altă relatare
de la 1644 precizează că, în jurul bisericii catolice a Bunei
Vestiri, şi a pieţei cu acelaşi nume, în care se află şi biserica, se
grupa frăţia măcelarilor. Pe uliţa Sfântul Theodor, în jurul fostei
biserici cu acelaşi nume, ce se află în apropierea Colegiului
Naţional „Petru Rareş” de astăzi, era cartierul olarilor (25
cuptoare de ars vase descoperite arheologic). Am mai putea
adăuga că pe uliţa Podgoria predominau croitorii, pe uliţa
Fruntea, bărbierii, ciubotarii şi abagii, iar pe uliţa mitropoliei,
pietrarii şi zlătarii.
Dintre construcţiile laice care se mai păstrează,
menţionăm Hanul Domnesc, realizat în prima parte a secolului
al XVII-lea, etajat mai târziu (secolul al XVIII-lea, astăzi
adăpostind Secţia de artă populară a Complexului Muzeal
Bucovina. Aşa cum arată în prezent, impunător, cu valoroase
elemente de arhitectură tradiţională, nu întâmplător de-a lungul
timpului cu destinaţia sa de han domnesc, casă de vânătoare, a
102
primit oaspeţi de seamă, printre care şi pe împăratul Iosif al II-
lea, în anii 1873-1876, cu prilejul vizitelor făcute de acesta în
Bucovina.
A treia etapă: perioada de stagnare şi decădere

(1650-1775)
Cea de-a treia etapă se caracterizează printr-o perioadă
scurtă de stagnare şi una mai lungă, de decădere lentă a
oraşului, ambele determinate de schimbarea direcţiei principale
a comerţului, a drumului şi obiectului acestuia (accentul
punându-se tot mai mult pe exportul de cereale), precum şi
datorită distrugerilor provocate de războaiele turcilor cu polonii
şi invaziei cazacilor şi tătarilor.
O primă fază, foarte scurtă, o constatăm între anii 1650-
1670, în care evidente sunt şi simptomele de decădere şi
distrugere a oraşului. În 1600, oraşul este ars şi distrus de
cazaci şi tătari, care-l ocupă temporar; în 1653 a cunoscut cel
mai lung asediu al său timp de 12 săptămâni, când în jurul
Cetăţii de Scaun s-au dat lupte între cazacii zaporojeni conduşi
de Timuş Hmielniţki, şi trupele lui Gheorghe Ştefan, care
primise întărituri din Polonia şi Transilvania. Referindu-se la
acest asediu, Paul de Alep consemna că, la Suceava, cazacii lui
Timuş au distrus Mănăstirea Armenească şi au ucis pe oamenii
închişi în ea, luându-le numeroase lucruri de preţ, printre care
două buţi pline cu monede de aur.
În cea de-a doua fază, cuprinsă între anii 1670-1775, se
constată aceleaşi simptome de decădere economică,
demografică şi edilitară a oraşului. Nevoită să renunţe, pentru
moment, chiar şi la planurile sale de anexare totală sau parţială
a Moldovei datorită opoziţiei habsburgilor şi otomanilor,
Republica nobiliară polonă s-a străduit, în schimb, să
transforme partea de nord a Moldovei într-o zonă «tampon»
între ea şi Imperiul Otoman, pentru a ţine la distanţă cât mai
mare de graniţele sale trupele otomane şi tătărăşti. Astfel, încă
din anul 1673, oştile polone ocupaseră Cetăţile Neamţului şi
103
NICOLAI OPREA
Sucevei «socotind că, după ce vor lua cetăţile, prea lesne vor
lua şi ţara».
Timp de un an au stat în Cetatea Sucevei, jefuind în
jurul ei, prădând locuitorii oraşului, ceea ce a determinat
«băjenirea» multor orăşeni.
În 1691, când Jan Sobieski întreprinde cea de-a doua
expediţie în Moldova, Suceava a fost din nou ocupată de oştile
polone, care rămân aici câţiva ani. Stabilindu-şi
comandamentul la Mănăstirea Zamca, ridică un val de pământ
în jurul acesteia, care se mai păstrează şi astăzi, de atunci
mănăstirea, Sfântul Auxenie, numindu-se Zamca (în limba
polonă, înseamnând cetăţuie, fortificaţie). Chiar şi după 1700,
desele incursiuni ale polonilor în Moldova, precum şi ciocnirile
cu turcii, au dat «lovituri de moarte» oraşului.
Descrierile călătorilor străini sunt edificatoare. La 1674,
Vignunello consemna că la Suceava toate «bisericile au fost
devastate»; Giovani Battista (1687) arată că în urma luptelor
dintre poloni şi turci, în oraşele din Moldova, Baia, Suceava şi
Neamţ, «nu au mai rămas decât doar zidurile goale, nu zic de la
case, dar şi încă de la biserici»; la 1686, Francois Gaston vedea
oraşul Suceava ca un centru «mare, în întregime pustiu»,
Francisc Radzewski (1700) consemna aceeaşi stare de lucruri:
«Ceva mai jos spre răsărit era aşezat oraşul vechi (descrierea se
făcea de pe Zamca), unde se aflau zidurile pustii ale
mînăstirilor încărcate de podoabe şi ale caselor mari de piatră
precum şi ruinele unui oraş odinioară populat». Iar distinsul
nostru cărturar Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei,
arată că: «Suceava, odinioară capitala întregii Moldove, scaun
domnesc şi mitropolitan, zace aproape toată în ruină».
Spre sfârşitul acestei perioade se produce o uşoară
înviorare economică; pe plan urbanistic, constatăm extinderea
zonei comerciale înspre Uliţa Armenească. De atunci, avem şi
primul plan cartografic cunoscut până în prezent al Sucevei, pe
baza căruia, cât şi a menţiunilor documentare referitoare la
perioadele anterioare (în special, catastiful de la 1673) s-a putut
reconstitui şi o schemă stradală corespunzătoare secolului al
XVII-lea.
104
La harta stradală mai veche, pe baza planului de la
1773-1775 şi a menţiunilor documentare, se adaugă Uliţa
Donovac (1773); uliţa Datornicilor (1761); Uliţa Sfântul Ioan
(1764). Limitele planului oraşului nu s-au extins, în schimb, s-a
îndesit reţeaua stradală, unele uliţi mai vechi căpătând alte
denumiri. Se localizează totodată, topografic, pentru prima
dată, schema de bază a drumurilor de tranzit, suprapuse cum
era de aşteptat pe zona oraşului ca principalele «uliţe».
Organizarea locurilor de schimb s-a făcut în toate
etapele analizate mai sus, în mod permanent în zona cuprinsă
între biserica Sfântul Dumitru şi Curtea Domnească. Alături de
aceasta, a funcţionat târgul de vite, în zona vechii Mitropolii
(Biserica Mirăuţi). Sesizarea arheologică, pentru secolele XVI
şi prima jumătate a secolului XVII, privind extinderea zonei
comerciale spre zona de vest, respectiv spre Uliţa Armenească,
este atestată şi în scris. Astfel, documentele de la 2 iulie 1761,
prin delimitările descrise, contribuie substanţial la înfăţişarea
zonei centrale a oraşului Suceava.
În strânsă legătură cu o oarecare îmbunătăţire
economică, se constată şi o înviorare a reconstrucţiei urbane,
sunt menţionate case cu cerdac şi pivniţe boltite, sunt descrise
zonele mahalalelor. În legătură cu populaţia, semnificativ este
şi faptul că se observă o mare fluctuaţie a sa, mai ales a
«străinilor» (evrei, germani şi chiar poloni), unii dintre aceştia
păstrându-şi în timp individualitatea etnică.
Etapa a patra: redresarea urbană (1775-1815)

Dezvoltarea oraşului în perioada de la începutul
ultimului pătrar al veacului al XVIII-lea şi până la primul
război mondial o analizăm în contextul ocupării nordului
Moldovei de către Imperiul Austriac. Acesta obligă, prin
tratatul din 7 mai 1775, Poarta Otomană (care îşi asumase
dreptul de a veghea la integritatea ţărilor române) să renunţe la
ţinutul Cernăuţi şi la două treimi din ţinutul Sucevei (de atunci,
această parte a ţării, pentru bogăţia pădurilor de fagi, este
numită Bucovina).
105
NICOLAI OPREA
O primă fază (de redresare) o putem consemna între anii
1774-1786, când aşezarea este ridicată la rangul de oraş
comercial. Pentru această perioadă, cea mai importantă măsură
luată de austrieci pe plan urbanistic este acea de ridicare în plan
a temeliilor de casă din vatra oraşului, delimitarea acestuia şi a
zonei înconjurătoare, acţiune ce a durat cinci ani (1782-1787).
Pornind de la precizarea acestor delimitări, constatăm că oraşul
Suceava avea o suprafaţă, la 1787, de circa 190 hectare,
organizarea sa interioară reflectând aceeaşi zonare sesizată
anterior. În raportul său către Curtea din Viena, de la 1786,
Karl von Enzenberg, arată că majoritatea caselor erau construite
din lemn tencuite cu lut şi var, excepţie făcând doar câteva case
din piatră ale unor negustori.
Analizând în continuare starea economică şi edilitară a
oraşului, ca şi demografia sa, surprindem, pe baza
documentelor de arhivă, o serie de trăsături noi, în tranziţie, de
la epoca feudală la cea modernă capitalistă. Pentru a crea o
bază cât mai largă de construcţie a noilor clădiri, Curtea din
Viena scuteşte pe locuitorii ce veneau la Suceava de vama pe
pod pentru lemne de foc şi construcţie. Negoţul, desfăşurat în
zilele de târg, care cunoaşte o activitate tot mai intensă, are de
această dată, ca obiect principal vitele. În zona centrală a
oraşului, negustorii posedau numeroase dughene, la 1787
inventariindu-se 50 de dughene, dintre care 8 aveau bolţi pentru
comerţul stradal; tot în centru mai existau trei cârciumi. Alături
de negustorie un rol important, în configuraţia fizionomiei
oraşului, l-au jucat noile stabilimente meşteşugăreşti. Grigore
Maixner ridicase, la 1772, o berărie în Areni, în 1782, pe uliţa
Poni, se găsea o brutărie a unui maistru franzelar, iar în zona
Râpa de la Fântâna Doamnei, Ion Capri şi Bogdan Moise
ridicaseră un mare atelier de măcelărie. Tăbăcăriile sunt mutate,
datorită mirosului insuportabil, la marginea oraşului între
Zamca şi Iţcani.
Dorinţa declarată de a reda Sucevei, ca şi celorlalte
oraşe bucovinene, «strălucirea de odinioară» face ca, în 1786,
să se treacă la reorganizarea politico-administrativă şi
economică a sa.
106
Astfel, oraşul este ridicat, prin ordonanţa gubernială din
31 august 1786, la rangul de oraş comercial liber, introducându-
se totodată magistratul, ca formă politico-administrativă
conform rescriptului Consiliului public de război din 8
februarie 1786. Larga autonomie orăşenească, ca şi privilegiile
şi avantajele acordate, cu prilejul introducerii magistratului,
aveau menirea de a atrage aici maiştri, meseriaşi şi negustori
din provinciile ereditare ale coroanei şi din alte ţări.
Cea de-a doua fază de evoluţie, cuprinsă între anii 1786-
1815, când oraşul dobândeşte privilegiul de aţine târg anual, nu
este decât o continuare a primei faze, dar cu o amplificare a
redresării sale economice şi constructive. Din această perioadă,
se păstrează întocmite două planuri ale oraşului, cu destule
elemente noi, care dau posibilitatea să localizăm unele
construcţii şi uliţe menţionate în documente vechi. Considerăm
interesant să prezentăm denumirea veche şi cea de astăzi, a
câtorva din principalele străzi ale Sucevei: o parte a străzii
Cernăuţi (Ilie Pintilie), str. Curtea Domnească şi porţiunea
străzii Ştefan cel Mare aflată între str. Curtea Domnească şi str.
N.Bălcescu se numea Uliţa Mare – Uliţa Boierească; str. Petru
Rareş de la intersecţia ei cu Bulevardul Ana Ipătescu până la
str. Dimitrie Dan şi str. Curtea Domnească de la biserica
Sfântul Dumitru până la str. Vasile Alecsandri (Biserica Sfânta
Cruce) se numea uliţa Fruntea; Uliţa Ponea, astăzi str. Ştefan
cel Mare, de la intersecţia ei cu str. N.Bălcescu până la actualul
magazin Bucovina; uliţa se numeşte astăzi str. Mirăuţi; actuala
stradă a Cetăţii se numea odinioară Uliţa Sfântul Ioan sau Uliţa
ce duce drept la Cetate, Bulevardul Ana Ipătescu cu traseu azi
îmbunătăţit se numea odinioară Uliţa Nouă şi Drumul din oraş
la Arini; str. 6 Noiembrie se numea Uliţa Capri; Str. V.Bumbac
se numea Uliţa Poni Mică şi uliţa Zoteştilor; Uliţa Sfântul
Toader este astăzi str. Mihai Viteazul; Uliţa Donovac se
numeşte astăzi str. M.Eminescu, străzile Dragoş Vodă şi
Nicolae Bălcescu se numeau odinioară Uliţa Crimca; str.
Armenească se numea Uliţa cea Mare Armenească sau Sfântul
Simeon; fostul Drum al Cernăuţiului, astăzi se numeşte str.
Cernăuţi fostă şi str. Ilie Pintilie.
107
NICOLAI OPREA
Pline de semnificaţii pentru urbanistica oraşului din
ultima perioadă a dezvoltării sale voievodale ni se par datele
extrase din jurnalul de călătorie al împăratului austriac Franz I
în Bucovina, din luna iunie 1817, cu care prilej a poposit câteva
zile şi la Suceava. Intrarea în oraş, se consemnează în jurnal,
s-a făcut dinspre Iţcani pe un pod «splendid acoperit» (prăbuşit
apoi în 1893 în urma unor inundaţii mari).
Dintre clădirile cu funcţii social-economice, politice şi
militare amintim: Clădirea Vămii (fără etaj), Cazarma
(începută), clădirea municipalităţii, o judecătorie districtuală,
Tribunalul principal, Poşta, clădirea unde se produce mătase,
Spitalul; Şcoala Normală, cu 4 săli de clasă, parter-etaj, Spitalul
Militar cu două camere, casa unui moldovean în care este o
infirmerie şi o cameră farmacie, clădirea serviciului de
aprovizionare, cu o cancelarie şi cu două cuptoare de pâine şi o
magazie de făină, o clădire de lemn tencuită cu lut a gărzii
principale, având şi închisoare. De asemenea, în jurnal, sunt
amintite şi monumentele de arhitectură bisericească, ruina unei
mănăstiri (Iţcani), ruina unei mănăstiri cu turn (Sfântul
Dumitru), Biserica Catolică, Biserica Latină cândva Grecească
(Biserica Învierea), Biserica Ortodoxă (Sfântul Gheorghe),
ruinele unei cetăţi vechi, Biserica Armenească (Sfânta Cruce),
Zamca, Biserica Armenească (Sfântul Simion), Sinagoga
Evreiască. Interesante sunt descrierile de case din vatra
oraşului: «multe case răzleţe, unele cu etaj, cele mai multe fără
etaj, (pe Uliţa mare sau Boierească, astăzi str. Ştefan cel Mare),
case în parte solide, parte cu etaj, unele singuratice în dezordine
şi, de asemenea, cu magherniţe din lemn…, casa baronului
Capri cu o curte exterioară…», cunoscută în secolul al XIX-lea
sub denumirea de Hotel Langer, trei pieţe dintre care cea mai
mare este cea din «mijlocul târgului» (zona bisericii Sfântul
Dumitru).
În perioada anilor 1775-1815, se poate constata o
redresare economico-socială crescândă, cu anumite
particularităţi ce au imprimat şi evoluţiei urbanistice
caracteristici specifice modului de viaţă capitalist. Curtea de la
Viena a urmărit să creeze o burghezie orăşenească, eterogenă
108
din punct de vedere naţional, şi care să sprijine politica
imperială în găsirea unor venituri pentru vistierie cât mai mari.
A cincea etapă, perioada dezvoltării capitalismului

(1815-1944)
Într-o primă fază (1815-1918), respectiv până la
terminarea primului război mondial, viaţa oraşului Suceava
continuă a se desfăşura sub ocupaţia Imperiului Austriac, apoi
din 1867 Austro-Ungar. Pe fondul unor nemulţumiri crescânde
ale populaţiei pentru nesocotirea limbii, obiceiurilor, profanarea
unor monumente istorice, habsburgii continuă politica de
deznaţionalizare, colonizează oraşul cu germani, ruteni,
polonezi, cehi, evrei şi alte naţionalităţi, cărora Curtea de la
Viena le acordă înlesniri economice, administrative şi culturale.
Aşa cum arată istoricul Mihai Iacobescu, în lucrarea „Două
decenii de învăţământ superior la Suceava”, până la mijlocul
veacului al XIX-lea, când acţiunile protestatare ale românilor
culminează cu Revoluţia de la 1848 «în timp ce populaţia
românească a sporit de aproape trei ori, numărul alogenilor a
crescut de 30 de ori». Deşi, după 1848 (în urma revoluţiei
românii din Bucovina dobândesc unele drepturi) Suceava
devine capitală de ţinut, iar din 1868 capitală de judeţ, cele
câteva ateliere meşteşugăreşti şi «fabrici» (cu profil de pielărie,
textil şi alimentar) din zona Iţcani nu sunt în măsură să aducă
prosperitate oraşului.
Unul dintre contemporani nota cu amărăciune «Astăzi
Suceava este un oraş lipsit de viaţă, fără comerţ, fără o industrie
oarecare oraşul lîncezeşte». Din punct de vedere urbanistic în
această perioadă s-au construit, printre altele, actuala clădire a
Liceului de Artă, la mijlocul secolului al XIX-lea, iniţial
primăria oraşului şi apoi şcoală, (Sediul Liceului „Ştefan cel
Mare” până în 1895); sediul Tribunalului şi închisorii (1885);
spitalul vechi (1871), Liceul „Ştefan cel Mare” (1893-1895);
Gara Suceava – Burdujeni (1869); Prefectura – actualul
Complex Muzeal Bucovina (1904). De la sfârşitul secolului al
109
NICOLAI OPREA
XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, s-au păstrat, până nu
demult, fronturile stradale comerciale, cu locuinţe la etaj, din
zona Bisericii Sfântul Dumitru (str. Ştefan cel Mare, Curtea
Domnească), astăzi înlocuite cu blocuri de locuinţe având spaţii
comerciale la parter (ansamblul Ştefan cel Mare).
Mai multe case vechi cu un specific aparte din secolul al
XIX-lea se păstrează în zona străzilor Dragoş Vodă,
Armenească, Ion Creangă; menţionăm dintre acestea Casa
Costin Tarangul, Casa memorială Simion Florea Marian
(1820), ambele pe strada ce poartă numele marelui folclorist.
Beneficiind printre altele de linie ferată, care lega
Suceava de alte localităţi importante ale Bucovinei, iar prin
gara de frontieră Burdujeni legătura cu România, precum şi de
o dotare tehnică edilitară (apă potabilă, canalizare, iluminat de
la începutul secolului XX), sporul demografic a cunoscut un
adevărat salt, populaţia oraşului ridicându-se la 11.000locuitori
în 1900.
În cea de-a doua fază (perioada interbelică), oraşul
Suceava a cunoscut un nou salt calitativ în dezvoltarea
economică, socială şi culturală. Acum, s-au construit trei mori,
o fabrică de zahăr, o întreprindere de prelucrarea cărnii precum
şi multe ateliere de mică industrie meşteşugărească.
Construcţiile oraşului se îndesesc, în special locuinţele;
dintre clădirile publice menţionăm actuala bibliotecă I.G.Zbiera
(1935). Populaţia ajunge înainte de cel de-al doilea război
mondial la aproape 20.000 locuitori.
Înainte de a trece la etapa de dezvoltare contemporană,
câteva cuvinte despre trecutul localităţilor Burdujeni şi Iţcani,
aflate pe malul stâng al râului Suceava, în prezent cartiere ale
municipiului.
Având pe vatra actuală două aşezări: Iacuseni secolul al
XV-lea şi Volcăneşti secolul al XVI-lea, denumiri care se mai
regăsesc astăzi în toponimele unor forme de relief, Burdujeniul
(nume primit după C.C.Giurescu, de la un anume Borduja sau
Burduja) apare în 1808, într-un document domnesc,
menţionându-se Mănăstirea Teodoreni din «tîrgul Burdujeni»,
zidită de Teodor Movilă în anul 1597, pe locul unde se află o
110
bisericuţă din lemn. Desigur, dezvoltarea Burdujeniului a fost
favorizată de rolul său comercial, de poziţia sa de punct de
frontieră, în 1860 luând fiinţă vama între Imperiul Habsburgic
şi vechea Românie. În 1869, cu ocazia deschiderii liniei ferate
Suceava-Roman, prima linie din Moldova, s-a construit Gara
Burdujeni una dintre cele mai monumentale clădiri ale
municipiului, realizată după modelul gării Frieburg. În 1912,
populaţia Burdujenilor era de circa 4800 locuitori.
Numele localităţii Iţcani se spune că ar deriva de la
numele unui pustnic Iaţco. Partea veche a localităţii, respectiv
Iţcanii-Vechi, menţionată ca aşezare la 1453, cuprinzând uliţele
zonei în pantă dinspre apa Sucevei (Hîrbărie, Şeptilici) şi partea
de cornişă a platoului Zamca, este astăzi integrată în cartierul
central (Suceava propriu-zisă) al municipiului.
Iţcanii-Noi, cuprins în vatra cartierului Iţcani de astăzi
are o dezvoltare mai cunoscută după ocuparea Bucovinei de
către Austria în 1788, aici amplasându-se primele familii de
colonişti germani.Ca şi în cazul Burdujeniului importanţa
localităţii creşte datorită graniţei şi construcţiei, în jurul anului
1870, a căii ferate Cernăuţi-Iaşi şi un timp datorită liniei locale
spre Suceava construită în 1896, care ajungea până în zona
Obor (zona Policlinicii), linie menţinută până la primul război
mondial. Aşezarea s-a întins în veacul trecut până la vecinătatea
Burdujenilui. Fiind ca şi Burdujenii localitate de graniţă în
1876, în concurenţă cu Gara Burdujeni, se construieşte Gara
Iţcani.
La recensământul din 1912, localitatea avea 2437
locuitori. În afara funcţiei agricole şi comerciale, Burdujenii şi
Iţcanii capătă şi funcţiuni industriale, aici realizându-se primele
ateliere manufacturiere (făbricuţe) de pe teritoriul municipiului.
A şasea etapă, a dezvoltării Sucevei contemporane

Refacerea oraşului în urma războiului, constituie o
primă fază a acestei perioade (1944-1960).
Se construiesc mai intens locuinţe individuale în zonele
străzilor Mihai Eminescu, Samoil Isopescu, Zamca şi
cartierelor Iţcani şi Burdujeni.
111
NICOLAI OPREA
Se realizează blocuri cu puţine niveluri pe străzile Ion
Creangă, Ştefan cel Mare (zona Policlinicii), Complexul
cooperaţiei meşteşugăreşti din spatele Casei Culturii şi altele.
De menţionat că, începând din 1952 şi până în 1968, Suceava a
fost reşedinţă a regiunii cu acelaşi nume, formată din judeţele
de astăzi Suceava şi Botoşani.
A doua fază de dezvoltare a Sucevei s-a desfăşurat în
mai multe etape pe baza unor schiţe de sistematizare.
Schiţa din 1960 stabileşte amplasarea primelor două
mari unităţi industriale CCH (actualul AMBRO) şi CPL
(actualul MOBSTRAT) în lunca Sucevei. Se stabileşte de
asemenea amplasamentul pentru piaţa centrală a oraşului, a
primelor ansambluri de construcţii de locuinţe în zona
Mănăstirii Sfântul Ioan, a străzilor Mihai Viteazul şi Ana
Ipătescu, fixează traseul principalei artere ce străbate oraşul pe
direcţia Bucureşti-Siret (Cernăuţi), respectiv Drumul European
20.
Pentru cartierele Iţcani şi Burdujeni, se propune o
dezvoltare lentă fără construcţii de blocuri.
Schiţa din 1965 stabileşte realizarea unor ansambluri de
locuineţe – Areni 2200 apartamente, Zamca 2700 apartamente
începând cu viitorul cartier George Enescu.
Se propune ca unităţile industriei alimentare să se
realizeze pe platforma industrială Şcheia, iar industriile care
presupun un volum mare de forţă de muncă predominant femei
să fie amplasate în perimetrul zonei de locuit (Întreprinderea de
tricotaje Zimbru şi Întreprinderea de confecţii). Se prevăd
restructurări şi modernizări ale principalelor artere de circulaţie,
realizarea pasajului denivelat peste calea ferată la Iţcani şi a
Complexului Sportiv Ştrand.
Schiţa din 1975 reactualizată în 1980 prevede îndesirea
ansamblurilor date în folosinţă până în 1970, construirea
Cartierului George Enescu de 7000 de apartamente. După 1978,
se propune construcţia de locuinţe în Burdujeni (7500 de
apartamente) şi restructurarea vechii zone comerciale din
vecinătatea bisericii Sfântul Dumitru şi dezvoltarea
municipiului în partea de vest în localitatea Sfântul Ilie.
112
În dezvoltarea urbanistică a municipiului, alunecările de
teren constituie un fenomen aparte. Printre cele mai vechi
alunecări de teren cunoscute în oraş sunt cele produse pe
versantul nord-est în anul 1912, între anii 1930-1940 şi după
anul 1963 când a fost afectat şi versantul dinspre pârâul Cetăţii.
S-au executat drenuri până la o adâncime de 15-40 m. Complet
terminate sunt cele de pe valea Pârâului Cetăţii, de pe versantul
nord-est din zona Şipotului Mic, a Liceului Industrial Nr.2 până
la drumul de legătură cu zona industrială. Dispariţia a peste 30
de case din zonă, modificările de relief survenite natural, cât şi
cele impuse au schimbat imaginea de altă dată a acestei părţi a
oraşului şi îndeosebi, legătura sa cu Cetatea de Scaun.
Studiul de sistematizare estima la acea dată populaţia de
120.000-130.000 locuitori, în anul 2000 faţă de aproape 90.000
la nivelul anului 1981.
Prof. Emil I. Emandi, arh. Eusebie Latiş, prof. Ştefan
Ceauşu, arh. Constantin Rabiniuc – Revista Arhitectura
nr.5, 1984
C.P.I. Muzee din Bucovina – Ed. Terra Design

1.Craniu de Bos primigenius (neolitic) găsit la Şipot
113
NICOLAI OPREA
C.P.I. Muzee din Bucovina – Ed. Terra Design

1.Inel de aur atribuit domnitorului Bogdan I descoperit la Biserica
Sf. Nicolae din Rădăuţi (sec.XIV). 2.Fragment de cataramă din aur
decorată cu almandine, descoperită la Rotopăneşti (sec.V). 3.Tezaur
de monede bizantine din aur descoperite la Udeşti (sec.V)
114
Emisiuni monetare ale Moldovei (1377-1595)

realizate la Suceava
Casă domnească de pe platoul cetăţii (1497),

schiţă de reconstituire
115
NICOLAI OPREA
Prima menţiune scrisă a Cetăţii Sucevei
C.P.I. Muzeul Judeţean Suceava - Cahle de sobă din sec.XV
116
C.P.I. Muzeul Judeţean Suceava - Ceramică smălţuită

din perioada lui Ştefan cel Mare Cd. 6012
117
NICOLAI OPREA
Sobă din reşedinţa domnească a lui Ştefan cel Mare de la Suceava,

reconstr. arh. Monica Mărgineanu, M.I. febr. 1976
Cahlă de sobă cu stema

dezvoltată a Moldovei
118
Imagini de epocă a Cetăţii de Scaun după fresca Bisericii episcopale

a Romanului (1546)
Cetatea de Scaun a
Sucevei într-o
miniatură de Anastasie
Crimca, din 1609 – foto
Ion Miclea
119
NICOLAI OPREA
Imaginea oraşului Suceava, după o gravură (1587) reprodusă în

lucrarea lui Sommer, Vita Iacobi Despotae.
Suceava, locul naşterii Mitropolitului Petru Movilă, şi Sf. Ioan cel

Nou, ocrotitorul Moldovei (xilogravură de ieromonahul Kievian Ilia
în Cazania Mitropolitului Varlaam, Iaşi 1643
120
Suceava, vedere fantezistă, după o gravură de Iacob Haarewijn,

1688 (reprodusă în Descrierea Moldovei)
Piatră de hotar cu
reprezentarea stemei
Moldovei (sec.XV-XVI)
Herb cu bourul
şi cruce
121
NICOLAI OPREA
Imagini din Suceava de altă dată
C.I. Suceava în anul 1848, Ed. „Şcoala Română”
C.P.I. Suceava în anul 1880
122

123
NICOLAI OPREA
C.P.I. Vedere din Suceava 1893

Nr.10 Druk und Verlag von Otto Binder, Suczawa

Nr.1274 Verlag Otto Binder, Suczawa
124

Str. Prunkul (Nicolae Bălcescu)
No. 476, Velag von Leon König, Papierhandlg Czervowitz
125
NICOLAI OPREA
C.P.I. Vedere din Bucovina - Suceava 1901

No. 370, Velag von Leon König, Papierhandlg Czervowitz
C.P.I. Suceava – Vedere generală, 1903

63121. Ed. Herman Reiner, Suczawa
126
C.I. Suceava în anul 1906, Ed. „Şcoala Română”
C.I. Suceava în anul 1906 (partea de nord-est),

127
NICOLAI OPREA

Verlag Otto Binder Buchhandlung, Suczawa
C.I. Vedere cu Biserica (mănăstirea n.a.) Sf. Ioan cel Nou,

Ed. „Şcoala Română” 1910
128
C.I. Vedere cu Biserica Mirăuţilor,

C.P.I. Suceava - Vedere generală,

Ed. „Şcoala Română”,1910
129
NICOLAI OPREA
C.P.I. Atelierul fotografic J. Chrzanowski: laboratorul,

vedere exterioară, camera de primire, 1910
C.P.I. Suceava, 1910

130
C.P.I. Suceava – vedere generală, 1910
C.I. Valea Sucevei

131
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava - vedere generală, 1925
C.P.I. Suceava – Str. Pruncul (Nicolae Bălcescu)

Ed. Moritz Zimbler, „Şcoala Românească”, Suceava
Nr. 2-1926, Ilustraţia Gherla
132
Foto: Suceava vedere aeriană, 1930
Foto: Suceava vedere

aeriană, 1930
133
NICOLAI OPREA
Foto: Suceava, vedere aeriană, 1930
134
Foto: vedere din Suceava, 1930
135
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava văzută de la Cetate, 1930
136
137
NICOLAI OPREA
138
C.P.I. Suceava,
Ed. Meridiane, 1963
139
NICOLAI OPREA
Profilul urban al oraşului Suceava
Hanul Domnesc este una din cele mai vechi construcţii

civile din oraş fiind ridicat în sec. XV-XVI într-o zonă a
oraşului medieval unde erau situate atelierele meşteşugăreşti,
pe locul unei construcţii mai vechi.
Elementele de arhitectură moldovenească se păstrează
la parterul clădirii, cu ziduri groase din piatră (tavane boltite,
intrări în arc semicirculare, ferestre practicate în grosimea
zidului, pardoseli de cărămidă). Etajul nu are aceeaşi vechime,
fiind ulterior adăugat, când aici a fost amenajat un castel de
vânătoare.
C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, 1985
140
C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. „Meridiane”, nr.5752
C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. „Muşatinii”, 2002
141
NICOLAI OPREA
Gangul de intrare şi expoziţia de bază

după Ghidul Muzeului de Artă Populară,
Ed. Muzeul Naţional al Bucovinei, 2001
142
Dom Polski (casa polonă)
Casa polonă, continuatoare a acelei case amintite încă în

hrisovul lui Alexandru cel Bun din 1408, care servea de loc de
odihnă, întâlnire şi sfat negustorilor polonezi, a fost ridicată în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca un club al cetăţenilor
poloni, dar şi ca un lăcaş de cultură ce urma să deservească
întregul oraş.
Aici aveau loc reprezentaţii teatrale susţinute de actorii
din Cernăuţi, precum şi alte trupe din ţară, şi concerte date de
iubitorii de muzică clasică, asociaţi în societăţi ca Reuniunea
Muzicală „Ciprian Porumbescu”. Anual aici se ţineau două
concursuri de dans pentru locuitorii din oraş, ca şi în fostul
Hotel Langer (Capri).
Începând cu anul 1912 când se instalează aici primele
aparate de proiecţie cinematografică din oraş, localul a fost
folosit drept cinematograf, dar şi ca sală pentru reprezentaţii
teatrale sau muzical-artistice.
Clădirea a fost renovată şi modernizată în anul 1984,
când aici a funcţionat pentru o scurtă perioadă Teatrul
Municipal Suceava, secţie a Tetrului Naţional „Vasile
Alecsandri” din Iaşi.
C.P.I. „Dom Polski” la 1910

143
NICOLAI OPREA
Clădirea „Liceului de Artă”
Edificiul reprezintă cea mai veche construcţie civilă în

funcţiune din Suceava. Pe locul actualei clădiri exista, la
începutul sec. al XIX-lea, o casă particulară fără etaj, din
cărămidă şi piatră (construită probabil în anul 1784). Fiind
situată în zona centrală a oraşului, autorităţile municipale o
cumpără, în martie 1804, de la familia Hatzendorf.
După unele adaptări şi modificări (1844) executate sub
conducerea inginerului ţinutual Ioanelli, clădirea este ocupată
de oficiile primăriei. Renovarea din deceniul al patrulea al sec.
al XIX-lea îi adaugă edificiului o aripă laterală.
În anul 1859, în scopul adăpostirii noului gimnaziu ce
urma să se înfiinţeze la Suceava, clădirea este refăcută după
planurile şi sub conducerea inginerului Münnich. Etajul,
adăugat acum, împreună cu aripa laterală sunt adaptate noilor
destinaţii.
Între 1860 şi 1895 aici vor funcţiona atât gimnaziul cât
şi primăria oraşului. După construirea noului local al
gimnaziului din Suceava, în clădire a funcţionat, un timp, o
şcoală primară română de fete, apoi un gimnaziu de fete.
Văzută din exterior, clădirea impune prin sobrietate,
simplitate şi echilibru. Un singur accent arhitectural apare la
mijlocul faţadei, un uşor decroş, care pune în evidenţă intrarea
boltită, decroş care, continuându-se pe verticală se termină cu
un fronton dreptunghiular ce sparge monotonia acoperişului
edificiului. Nota de verticalitate a imobilului este dată de
ferestre înalte, care cuprind parterul şi etajul clădirii. În interior
se remarcă scările şi cele două coridoare spre care se deschid
clasele, coridoare ce pornesc în cele două direcţii pe axul
longitudinal al clădirii.
În cursul anului 1986 clădirea a fost restaurată. În
prezent la clădire se execută lucrări de consolidare şi
modernizare.
144
Liceul „Doamna Maria”, 1937 (sus) şi

internatul de fete, st. Dimitrie Dan (jos)
145
NICOLAI OPREA
Tribunalul
În anul 1885 se construieşte sediul Tribunalului,

Judecătoriei şi Curţii de Apel. Construcţia realizată în stil
neoclasic a servit şi ca penitenciar. Până la începutul anului
2003 în aripa din faţă a clădirii a funcţionat Primăria Suceava.
C.P.I. Tribunalul Suceava la 1910
În afara acestor mari complexe arhitecturale, Suceava

mai prezenta în mod dispersat, un „Club de tir” (1885-1887) şi
două pavilioane de agrement (unul în parcul oraşului lângă
statuia lui Ciprian Porumbescu şi altul în zona Mirăuţi spre
Valea Sucevei), care de asemenea nu au putut rezista schiţelor
de sistematizare ale oraşului.
146
C.P.I. Pavilionul de tir, 1899 (sus) şi 1900 (jos)
147
NICOLAI OPREA
Clubul de tir, 1910 (sus) şi

Pavilionul de agrement din parcul Suceava, 1938 (jos)
148
În anul 1891, pe partea stângă a Arenilor, pe locul unei

clădiri mai vechi de la începutul sec. al XIX-lea, s-a construit
un spital districtual. Clădirea spitalului, denumită în epocă
„Casa publică generală a bolnavilor din Suceava” consta dintr-
un imobil principal şi patru pavilioane, ce aveau în total 14
saloane, cu o capacitate de 70 de paturi. Lor li se mai adăugau o
sală de operaţii, patru săli ale medicilor şi ale personalului
medical, o cameră mortuară, mai multe laboratoare, magazii,
beciuri pentru gheaţă. Tot complexul era înconjurat de un
spaţiu verde plantat.
Peste drum s-a construit o modernă clădire, dată în
folosinţă în 1964, cuprinzând 600 de paturi.
Foto: Spitalul vechi
C.P.I. Spitalul (1970), Ed. „Meridiane”

149
NICOLAI OPREA
Clădirea Liceului „tefan cel Mare”

(astazi Colegiu)
Impunătoarea clădire a liceului a fost ridicată la sfârşitul

sec. al XIX-lea pe locul Pieţei de lemne. Noua clădire a fost
inaugurată festiv în ziua de 19 noiembrie 1895.
Clădirea are la exterior ca elemente de decoraţie
deosebite bosaje de tip rustic ce înconjoară ancandramentele
ferestrelor de la parter şi colţurile clădirii. În interior la intrarea
principală, un hol larg conduce către o scară monumentală cu o
frumoasă lucrătură de feronerie ce duce la etajele superioare.
Tot aici în hol se păstrează şi un mic clopot cu care erau
anunţate în trecut, începutul şi sfârşitul orelor de curs.
Extinderile executate în anii 1960-1970, soldate cu construirea
unor aripi laterale au determinat ca în prezent edificiul să aibă
forma de u.
C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava

la jubileul de 75 de ani (după o gravură)
150
C.P.I. nr. 5204 Suceava – Liceul „Ştefan cel Mare”

Depozit general: Agenţia Română Hachette Bucureşti
C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, 1922
151
NICOLAI OPREA
C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, 1930
1935- Vizital M.S. Regelui

Carol al II-lea la Suceava cu
ocazia comemorării a 75 de
ani de la înfiinţarea Liceului
„Ştefan cel Mare”. Cu
această ocazie a fost dezvelit
şi bustul Marelui Domn –
sculptură de Gh. Bilan.
152
C.P.I. Suceava – Şcoala Medie (Colegiul „Ştefan cel Mare”)

Ed. Meridiane, 1963
Foto: Liceul „Ştefan cel Mare” la 1970, când a început reconstrucţia

centrului vechi al Sucevei
C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, Ed. „Meridiane”, nr.9828
153
NICOLAI OPREA
În Suceava în perioada 1901-1903 s-a construit o cale

ferată care pleca de la gara Iţcani, având capăt de linie şi staţie
lângă tribunal.
Amplasarea acestei linii ferate în imediata apropiere a
clădirii actualului Colegiu „Ştefan cel Mare” a produs mari
inconveniente „zidurile liceului păreau că pornesc a se mişca”
când trece trenul, menţiona un raport al vremii. În aceste
condiţii s-a impus consolidarea zidurilor liceului lucrare care s-
a realizat în anul 1906, dar fără rezultat. Ca atare s-a considerat
că mai economic este să se desfiinţeze linia ferată decât
construirea unui nou local pentru liceu. Porţiuni din
terasamentul căii ferate se mai pot observa şi astăzi paralel cu
strada Cernăuţi.
Foto: Gara CFR de lângă Tribunal
154
Fosta Prefectura a Judeţului Suceava a fost construită

între anii 1902-1903 de către antreprenorul şi constructorul J.
Bochnner. La început edificiul a fost destinat sediului
Căpităniei Districtului Suceava.
Din anul 1968 clădirea adăposteşte Muzeul de istorie.
Frontispiciul actualului sediu al Muzeului

cu stema veche a Moldovei
155
NICOLAI OPREA
C.P.I. Prefectura din Suceava 1910! (sus) şi (jos)
156
Cea mai frumoasă clădire, construită în anii 1903-1904,

a fost destinată Palatului Comunal (azi sediul administrativ al
judeţului).
Impunătorul edificiu, în stil baroc cu două etaje şi
subsol semiînălţat, avea un turn central, turnul cu ceas, care,
fiind ridicat peste acoperişul clădirii şi dominând oraşul, a
servit o vreme ca foişor de foc. Se remarcă de asemenea
frontonul baroc în trei registre decorat cu stema Bucovinei.
Foto: Primăria Suceava la 1910
157
NICOLAI OPREA
C.P.I. Palatul Primăriei la 1910
C.P.I. Suceava
Primăria 1926
Ed. „Şcoala Românească”,
M. Zimbler, Suceava
158
C.P.I. Primăria, la 1930

159
NICOLAI OPREA
C.P.I.
Vedere din Suceava,
foto: C.Săvulescu, 1960
160
C.P.I. Consiliul Popular Judeţean

Ed. Meridiane Nr. 10562, Foto: Mariana şi Al. Mendrea
Ed. Arta Grafică - 1970
Foto: Muncă patriotică la amenajarea spaţiilor verzi

pe locul fostului Cinematograf Tineretului
161
NICOLAI OPREA
Statistica din anul 1910 indică, la o populaţie de 11.314
locuitori existenţa unui număr de 429 de meseriaşi,
remarcându-se meserii noi ca: tipografi, dentişti, fotografi,
instalatori de apă şi canal, electricieni etc. şi un număr de 308
negustori şi comercianţi. Între întreprinderile comerciale se
remarcă activitatea librăriei „Şcoala Română” deschisă în anul
1906 care a fost nu numai o întreprindere comercială ci şi un
mare focar de cultură care a răspândit scrisul românesc în
oraşul Suceava şi în întreaga Bucovină, fiind în legătură cu
toate librăriile româneşti din Transilvania şi România.
Urmare „sistematizării” oraşului din anul 1965 a fost
dărâmată una dintre valoroasele clădiri în stil clasic, (care
fusese amplasată în zona dintre Hanul Domnesc şi Casa
Culturii) ce a aparţinut Societăţii Româneşti „Casa
Naţională”.
Aceasta adăpostea prăvălii, biblioteca oraşului, Muzeul
Ciprian Porumbescu şi apoi Muzeul de istorie, o sală de
conferinţe şi concerte. Clădirea se compunea din două corpuri
(unul de la începutul sec. al XX-lea şi cel de-al doilea adostat
primului, ridicat între anii 1929-1931) şi a fost concepută de
arhitectul Konrad Bittner.
Festivitatea punerii pietrei de temelie a Casei Naţionale din Suceava,

1915. Atelier Theresa – Suczawa
162
Coperta unui carnet de ilustrate (C.I.), 1910
C.P.I. Casa Naţională,

Libr. „Moderna”
A.Weiner, Suceava, nr.34 –
1935, Ilustraţia, Gherla
163
NICOLAI OPREA
Foto: Expoziţia din 1939 „Suceava în cărţi şi icoane”,

deschisă la Casa Naţională
C.P.I. Suceava, Casa de cultură, (Casa Naţională), 1960
164
Casa Naţională Suceava,

proiectul aripei noi care nu s-a mai realizat
Arhitectura veche a Sucevei
Veche casă moldovenească în care a locuit

şi împăratul Iosif al II-lea patru zile
165
NICOLAI OPREA
C.P.I. 1908 Şipotul din Suceava,

Librăria „Şcoala Română” în Suceava
Moara din Suceava la 1920
166
Foto: Suceava - vedere parţială: 1. Mănăstirea „Sf. Ioan”,

2. Biserica „Învierea”, 3. Clădirea comunităţii evreieşti,
4. Dom Polski, 1930
Foto: Casă orăşenească de pe str. Dragoş Vodă, sec. XVIII
167
NICOLAI OPREA
Foto: Casă veche din Suceava, 1950
Hotelul Langer, monument istoric pentru care încă din anul 1973 a
existat o propunere de restaurare însă a fost demolat în anul 1980.
Clădirea ridicată în anul 1808 de negustorul sucevean Capri, cu
planşee în boltă, pridvoare spre curtea interioară cu arce mult
turtite, era prevăzută cu un etaj având corpul principal în formă de
„U”. Clădirea suprapunea parţial o veche pivniţă medievală (sec.
XVI-XVII), cu boltă semicilindrică, pe două nivele. Aici a fost găzduit
în anul 1871 Mihai Eminescu într-una din vizitele sale la Suceava.
168
Fosta cazarmă Vasile Lupu. Aici a fost Regimentul 39 Infanterie şi

apoi Regimentul 12 Vânători de munte,
astăzi sediul Gardienilor Publici
Hotel Moldova, str. Curtea Domnească

colţ cu str.Ştefan cel Mare
169
NICOLAI OPREA
Foto: 1975 – Dărâmarea construcţiilor ce se aflau pe actualul sediu

al magazinului „Stirex”
Foto: 1970 – Str. Curtea Domnească
170
Foto: 1970 – Str. Curtea Domnească
Foto: Vechea piaţă din Suceava la 1950
171
NICOLAI OPREA
Foto: 1970
Str. Dimitrie Dan
Foto: Str. Plăieşilor la 1965
172
Foto: Str. Pruncul (N. Bălcescu)

Pe acest loc s-a construit Casa Cărţii „M. Eminescu”
Casă de pe str. N.Bălcescu –

azi blocul ACR şi Banca Transilvania
173
NICOLAI OPREA
Casă de pe str. Mihai Viteazu colţ cu str. N. Bălcescu

- pe fundal se vede biserica Sf. Niculai
Foto: Str. Republicii la 1972
174
Foto:
Str. Ştefan cel Mare în
anul 1965.
În dreapta fostul
cinematograf
„Tineretului”
Foto: Str. Ştefan cel Mare în anul 1972
175
NICOLAI OPREA
Str. Ştefan cel Mare la intersecţie cu Aleea Nucului –

fostul sediu CEC
Str. Independenţei colţ cu str. Vasile Bumbac –

pe acest loc s-a construit blocul I.R.E.
176
Fosta casă a sculptorului A.Donisă – situată pe str. Ana Ipătescu,

peste drum de Sucursala Băncii Naţionale
Foto: Str. Mănăstirii la intersecţia cu str. Alexandru cel Bun

(Fostul Liceu Judeţean de Fete)
177
NICOLAI OPREA
Cafeneaua armenească din

Suceava (1910), după o stampă
(aici pentru o scurtă perioadă de
vreme au fost găzduite în două
camere şi colecţiile muzeului
Casă veche din cartierul comercial
178
Fosta şcoală primară de fete – azi Biblioteca „I.Gh.Zbiera”
Fostul restaurant „Casa Bucovineană” (colţ dreapta)
179
NICOLAI OPREA
.
C.P.I. Sediul Inspectoratului Silvic, 1960
Foto: Piaţa Liceului „Ştefan cel Mare” proiectată şi executată

în anul 1935 de profesor Mihai Cărăuşu, inginer, viceprimar
180
C.P.I. Suceava, 1967, Ed. „Meridiane
Teatrul şi Grădina de Vară
181
NICOLAI OPREA
Străzile Sucevei
Trama stradală a oraşului Suceava (sec. XVI-XVIII):

I.Piaţa de Sus (1761), II.Piaţa de Jos (1761), III.Mahalaua
Blănarilor şi a Cojocarilor (1673), IV.Casele de peste Râpa de la
Fântâna Doamnei, V.Colţul (cotul) de la Biserica Învierea (1785),
VI.Casele din zona Mahala sau Tătăraşi către Arini (1785),
VII.Mahalaua Olarilor, VIII.Mahalaua Armenească. 1.Biserica Sf.
Dumitru, 2.Biserica Sf. Treime, 3.Biserica Mirăuţi, 4.Biserica Sf.
Ioan Botezătorul, 5.Biserica Catolică, 6.Biserica Sf. Vineri,
7.Biserica Sf. Gheorghe, 8.Biserica Învierii, 9.Biserica Vovidenia,
10.Biserica Sf. Teodor, 11.Biserica Sf. Arhangheli, 12.Biserica
Barnovschi,13.Biserica Sf. Nicolae, 14.Biserica Sf. Cruci,
15.Biserica Sf. Simeon (romburile marchează monumentele istorice
care se mai păstrează până în zilele noastre).
182
C.P.I. Suceava – vedere generală,

Ed. „Hermann Reiner” Suceava, 1903
C.P.I. Suceava, Calea Unirii, 1910

183
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suczawa, strada principală
C.P.I. Suceava, str. Pruncul, 1930
184
C.P.I. Suceava, str. Regele Ferdinand, nr.35 – 1935

Ilustraţia Gherla
C.P.I. Vedere din Suceava. Şoseaua spre Bosanci şi Ipoteşti
185
NICOLAI OPREA
C.P.I. Vedere din Suceava. Şoseaua spre Bosanci şi Ipoteşti
C.P.I. Suceava, str. Armaşului, 1930
186
Grafică – vedere din Suceava, strada principală
C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Muşatinii”, 2002
187
NICOLAI OPREA
Cartierele Sucevei
Burdujeni. Legenda spune că numele îi vine de la un

anume Burduja, baci care vieţuia prin aceste locuri.
În anul 1597 a fost ridicată Mănăstirea Teodoreni de
către Teodor Movilă zis cârnul, pe locul unde se aflase o
bisericuţă din lemn al cărui ctitor ar fi fost Ştefan cel Mare. În
urma răpirii Bucovinei de către austrieci (1775) satul Burdujeni
a rămas izolat de oraşul Suceava. (Burdujeniul aparţinea de
Botoşani, până la noua împărţire administrativă a României din
anul 1926).
În anul 1878 în casa bătrânului preot Ioniţă Scriban,
tatăl vlădicilor Filaret şi Neofit, s-a înfiinţat un spital de boli
nervoase care funcţionează şi astăzi. Din fondurile lui Neofit
spitalul s-a dezvoltat cu noi pavilioane până în anul 1900.
În anul 1911 s-a înfiinţat în Burdujeni „Abator Export”
fabrică de mezeluri şi „bacon”, care din 1933 timp de 10 ani
fabrica sub firma „Uniunea Anglo-Română pentru Industria
Baconului, SAR Burdujeni-România, Abator de export al
Statului”.
C.P.I. Vedere din Burdujeni, 1900

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava Nr. 4a
188
C.P.I. Primăria din Burdujeni, 1920
Clădirea Gării Burdujeni (Suceava) a fost construită de

statul român în anul 1902. Gara Burdujeni era un important şi
reprezentativ punct feroviar de graniţă al României, la fosta
frontieră de nord cu Austro-Ungaria.
Edificiul, ridicat într-un teren mlăştinos după modelul
gării din Frieburg (Elveţia), a necesitat ample lucrări de drenaj,
terasament şi asigurarea unui fundament solid din grinzi mari
de stejar.
Gara, executată într-o plastică arhitectură ce aminteşte
de ecletismul de şcoală franceză a vremii, a fost construită din
cărămidă roşie lustruită. Compusă din două corpuri laterale cu
două niveluri, gara are în mijloc, pe lângă holurile de acces o
frumoasă sală în stil baroc, impunătoare ca dimensiune şi mod
de tratare arhitecturală, ce a servit iniţial ca sală de recepţie şi
oficiu de vamă. Peronul acoperit, ca şi întreaga feronerie a
clădirii impresionează prin eleganţa şi precizia lucrării. Până în
anul 1918, în staţia Burdujeni a existat un oficiu poştal şi unul
vamal.
189
NICOLAI OPREA
C.P.I. Gara Burdujeni, 1902

Druck u Verlag „Şcoala Română”, Otto Binder, Suczawa nr.2
C.P.I. Gara Burdujeni la 1910
190
Foto: Vedere spre Gara Burdujeni la 1910
C.P.I. Gara Burdujeni – sala de festivităţi
191
NICOLAI OPREA
Foto: Sala în stil baroc
Gara Burdujeni la 1970
192
Gara Burdujeni – plic comemorativ
Prima şcoală din Burdujeni Târg a fost înfiinţată în anul

1856 în localul „hărăzit de românul transilvănean Ilie Morariu”.
Şcoala Primară Mixtă nr.1 s-a ridicat în anul 1902 având ca
director pe C.Călinescu.
Prima şcoală din Burdujeni
193
NICOLAI OPREA
Podul de lemn peste râul Suceava spre Burdujeni 1903-1904,

renovat în anul 1920
Mănăstirea Teodoreni la 1900
194
C.P.I. Abatorul Burdujeni, 1911
Iţcani. Terenul pe care s-a construit acest cartier, făcea

parte din moşia mănăstirii de călugăriţe „Adormirea Maicii
Domnului”, construită pe la începutul sec. al XV-lea. Drumul
spre Burdujeni era limita între moşia acestei mănăstiri şi moşia
mănăstirii Sf. Gheorghe (Mirăuţilor). Dar mănăstirea
„Adormirea Maicii Domnului” avea teren şi dincolo de râul
Suceava. În anul 1777 s-a stabilit hotarul dintre Austria şi
Moldova râul Suceava aşa că situaţia moşiilor a rămas
încurcată.
În timpul stăpânirii austriece mănăstirea a fost
desfiinţată rămânând la nivel de parohie.
Numele de Iţcani vine de la „Mănăstirea Eţcanii” şi a
„Rusneacului Eţco” pomeniţi de cronicarul N. Costin în
capitolul referitor la descălecarea Moldovei.
Clădirea Gării Iţcani numită şi Aron Pumnul.
Edificiul, ridicat de către antreprenorii austrieci C.Gall
şi F. Ronchetti, constructorii căii ferate Roman-Burdujeni-
Iţcani-Cernăuţi, a fost dat în exploatare în anul 1871.
195
NICOLAI OPREA
Gara Iţcani, a fost realizată după modelul unor gări
austriece ale vremii, din zona central-europeană, într-un
autentic stil romantic, caracterizat printr-un plan
dreptunghiular, bolţi pe arce de ogivă, arce şi arcade frânte la
cheie, creneluri şi turnuleţe la colţ, de factură neogotică.
Peronul acoperit are o feronerie frumos lucrată. Gara impune
prin măreţia formelor şi bogăţia elementelor arhitecturale de
factură neogotică.
Până în anul 1918, clădirea a servit drept important nod
feroviar în traficul de călători şi mărfuri pentru tranzitul în
interiorul Imperiul Austro-Ungar, dar şi pentru România. Din
anul 1881 şi până în 1902, statul român a închiriat de la
guvernul austriac jumătate din staţia Iţcani, pentru a o folosi
drept gară şi vamă românească la vechea frontieră.
Gara „Aron Pumnul” la 1914 (Iţcani)
196
C.P.I. Gara Iţcani, Ed. „Muşatinii” (după o vedere din 1904)

Clişeu: 4598 Verlag Moritz Gottlieb, Czenovitz
Gara Iţcani la 1970
197
NICOLAI OPREA
Locomotiva 55 „Porumbelul” una din primele locomotive care au

circulat şi prin gările Sucevei încă din anul 1869 când s-au construit
liniile ferate Iţcani-Cernăuţi şi apoi Suceava-Roman (după albumul
Căilor Ferate Române)
„Călătorul care venia de la Iţcani spre Suceava, trecea

până la 1893, peste un pod acoperit, de 300 paşi de lung,
construit cu multă artă, tot din lemn de stejar, cu fereşti şi
aşezat pe stâlpi tari de piatră. Spre apărarea podului erau
construcţiuni de care se frângea gheaţa. Totuşi în noaptea de 7
iunie 1893, un povoiu mare l-a rupt”.
Călăuza istorică a oraşului Suceava
198
C.P.I. Podul acoperit de la Iţcani,

Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava
Cazarma grănicerilor din Iţcani
199
NICOLAI OPREA
Foto: Excursie la fabrica de zahăr Iţcani, făcută cu cl. VI-a, miercuri

3 noiembrie 1937.
(După 1944, fabrica a fost dezafectată şi luată ca „despăgubiri de
război”)
Iţcani, biserica
protestantă construită în
anul 1908
200
Momente în evoluţia oraşului Suceava

Momente deosebite în evoluţia economico-socială a
oraşului le-au constituit în anul 1845 iluminarea cu lămpi a
străzilor şi apoi construirea uzinei electrice şi a celei de apă la
sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX. Astfel, după ce în
anii 1900-1901 au fost purtate discuţii pentru introducerea
iluminatului cu acetilenă în clădirile publice, începând cu anul
1905 se trece la studierea problemei electrificării oraşului.
După mai multe tratative în anul 1907, se încheie un contract cu
firma „Vereinigte Elektricitäts Actiengesellschaft” din Viena,
în scopul construirii unei uzine electrice dotată cu motoare
Diesel şi a electrificării clădirilor publice, a străzilor şi a caselor
particulare. În scopul modernizării oraşului, se încheie în anul
1910, cu o firmă din Viena, un contract pentru construirea unei
uzine de apă, însoţită de o reţea de apeduct şi canalizare.
C.P.I. Suceava – 1930

se observă lămpile cu gaz
care luminau străzile.
201
NICOLAI OPREA
Cap contract cu VEAG Viena
C.P.I. Vedere din Suceava. În plan apropiat Uzina Electrică, 1930
202
C.P.I. Casa de apă, 1920
C.P.I. rezervorul de apă
203
NICOLAI OPREA
Mihai Eminescu şi Bucovina

Această referire la Eminescu se datorează în principal
afirmaţiei lui Nicolae Iorga: „Drumurile istoriei acestei naţiuni
trec prin inima lui Eminescu”. Eminescu însuşi într-un
manuscris menţiona: „Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu
este bucovinean”.
Se cunoaşte sensibilitatea aparte a marelui poet pentru
Bucovina: „Căci acolo e sfânta cetate a Sucevei, scaunul
domniei vechi cu ruinele măririi noastre, acolo scaunul firesc al
unui mitropolit care în rang şi în neatârnare era egal cu
patriarhii, acolo sunt moaştele celor mai mari dintre domnii
români, acolo doarme Dragoş, îmblânzitorul de zimbri, acolo
Alexandru întemeietorul de legi, acolo Ştefan, zidul de apărare
al creştinătăţii”.
Răpirea Bucovinei de către austrieci era considerată de
M. Eminescu… „venderea Bucovinei va fi o veşnică pată
pentru împărăţia vecină, de-a pururea o durere pentru noi. Dar
nu vom lăsa să se închidă această rană. Cu a noastre mâini vom
zugrăvi icoana Moldovei de pe acea vreme, şi şirurile vechi,
câte ne-au rămas le vom împrospăta în aduceri aminte, pentru
ca sufletele noastre să nu uite Ierusalimul”.
Între alţii, Al. Oprea remarcă că, dintre toate teritoriile
româneşti aflate sub stăpânire străină, Bucovina a fost „fără
doar şi poate, provincia nedezlipită de sufletul poetului”.
„Nicăieri pe tot cuprinsul românesc nu se află, pe un
spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie românească, atâtea
amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fără exagerare putem
chiar zice, în ceea ce priveşte arta veche religioasă, Bucovina
ocupă un loc din cele dintâi în toată lumea ortodoxă. Dacă
Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romană, este
ţara clasică a trecutului roman în Dacia, Bucovina este ţara
clasică a trecutului românesc propriu-zis”.
Dimitrie Onciul, Din trecutul Bucovinei, 1915
204
Bucovina este „partea cea mai frumoasă, grădina
Moldovei”.
A.D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâuririle
lor asupra Ţărilor Române, 1880
Referindu-se la Bucovina marele N.Iorga spunea: „…
cuprinde ce a fost mai mare în vechea Moldovă.”
Răspunsul savantului în urma audierii Discursului de
recepţie intitulat „Un capitol din viaţa culturală a românilor din
Bucovina (1774-1857)” care s-a ţinut la Academia Română pe 21
mai / 3 iunie 1916 de către proaspătul academician Ion Nistor.
N’oi uita vriodată, dulce Bucovină
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori!
Râuri resăltânde printre stânce nante
Apele lucinde’n dalbe diamante
Peste câmpi în zori.
……………………………………………………..
Mână doru-i tainic colo înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte genele-mi sunt pline,
Astfel tot-dea-una, când gândesc la tine
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!
Lui Eminescu îi revine, în mare parte, meritul aranjării
marilor serbări naţionale de la Putna, în 15/27 august 1871. Cu
toate că a fost unul din iniţiatorii acestor serbări, a căutat,
totdeauna, să rămână cu meritele sale în umbră şi modestia sa
cunoscută l-a oprit, chiar la Putna, unde era de faţă, să iasă
cumva din rândurile dintâi ale personalităţilor marcante.
205
NICOLAI OPREA
I.M.
Mihail Eminescu, 1976
„Serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunii române în
suvenirurile trecutului în însufleţirea prezentului şi în speranţele
viitorului.” M. Eminescu, 1871
C.P.I. Obiecte comemorative aduse

la mormântul lui Ştefan cel Mare în anul 1871
Motto: Dulce Bucovină
206
Veselă grădină
Cu pomi roditori
Şi mândri feciori.
Vasile Alecsandri
Bucovina
„Ca parte din Dacia Veche, ţara aceasta Bucovina se
număra sub stăpânirea Domnilor Moldovei la aşa numita Ţară
de Sus şi ajunse sub eroul Ştefan cel Mare, la un măreţ renume,
prin biruinţele strălucite ale acestuia asupra duşmanilor
creştinătăţii şi ai civilizaţiunii (…)”.
Diploma Împărătească din 9 Decembrie 1862,
Franz Ioseph Întâi, Împărat al Austriei, Rege al Ungariei
„Ţara de Sus a Moldovei, străjuită de codrii ei de fag –
bucovine silvae faginales – contra invaziilor din Polonia, în
care răsună peste veacuri vuietul de la bătălia din pădurea
Şipenitului şi din Codrii Cosminului, este partea cea mai bine
cultivată a statului moldovenesc care îşi găsise leagănul pe
aceste frumoase şi binecuvântate meleaguri. Viteji în război şi
harnici în timp de pace, moldovenii din Ţara de Sus se
învredniciră într-o vreme de cea mai gingaşă solicitudine din
partea domnilor Moldovei. Ţinuturile acestea erau din cele mai
bine dezvoltate din Moldova întreagă; sate şi oraşe înfloritoare,
Siret, Suceava şi Cernăuţi, adăposteau o populaţie gata oricând
de luptă, dar şi iubitoare de artă şi literatură.
Regretatul şi în veci neuitatul prieten al Bucovinei,
Nicolae Iorga, arăta că în întreg pământul locuit de români nu
se găsesc alte ţinuturi, relativ mici, ca acelea, care să cuprindă
atîta frumuseţe şi atîta îmbelşugare în amintiri din trecut, aşa de
îndepărtate şi sfinte”.
Ion Nistor, Istoria Bucovinei
„Bucovina este aura nordică a Dunării… Nu există om
şi cetăţean al ţării să nu aibă dorinţa pură de a cerceta obcinile
bucovinene atît de auroase şi de invidiat după aburul Deltei atât
de argintiu.
207
NICOLAI OPREA
Dragoş a încălecat munţii descălecând în Moldova.
Cununa lui era Bucovina.
Poieţii de aici, într-un fel aparte, stîrnesc în mine un
sentiment de dragoste şi de linişte sufletească ce dau frumuseţe
şi austeritate ochiului fix şi neplîngînd…
De-aş mai trăi o viaţă m-aş naşte în Bucovina!… Şi
când văd un cuvînt surîzînd, fără să vreau, mă gîndesc la
Bucovina, Mona Lisa noastră…”
Nichita Stănescu, Pagini bucovinene, iulie 1983
„Am vizitat peste 60 de ţări ale lumii şi pot afirma că pe
plan turistic posibilităţile României sunt enorme. Din înalta
preţuire acordată valorilor inestimabile ale Bucovinei, s-a
născut propunerea de a se acorda României, de către Federaţia
Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, marele
premiu «Pomme d’or».
Jean Paul Delfeld, preşedinte al FIJST, din Cuvîntul
la festivitatea de înmînare a trofeului «Pomme d’or», care
a avut loc la Moldoviţa, aprilie, 1976
„De când românii şi-au afirmat fiinţa în lumina istoriei,
întemeind o ţară, clădind oraşe, cărora le-au dat un nume, puţini
au avut, de-a lungul vremii, o asemenea rezonanţă. Spuneau
părinţii Suceava şi deodată cerul părea că se deschide şi că
aerul se umple de un zvon de slavă. Suceava înseamnă lumina
soarelui, împletită o clipă – prin geniul lui Ştefan cel Mare – în
însăşi fiinţa şi fapta neamului nostru”.
Geo Bogza, Privelişti şi sentimente, 1979
Harta
Bucovinei
pe un plic
comemorativ
208
Cele două basoreliefuri reprezintă două evenimente din

acelaşi an şi din aceeaşi ţară: semnarea, de către Poarta Otomană,
la 7 mai 1777, a documentului de cedare a Bucovinei către Austria
(sus) şi asasinarea domnului Grigore Ghica al Moldovei, la 12
octombrie 1777 (jos).
209
NICOLAI OPREA
Frontierele Bucovinei cu Moldova
Domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica s-a

împotrivit răpirii acestui teritoriu (Bucovina) de Austria totuşi
după un proces care a durat doi ani (1777) s-au stabilit
frontierele dintre Austria şi Moldova: Cornu-Luncii, Buneşti,
Udeşti, de aici râul Suceava până la Iţcani, iar de la Iţcani
pârâul Mitocului, Bălineşti şi în fine râul Siret.
Pentru atitudinea sa, Grigore Alexandru Ghica a fost
pedepsit de către turci prin decapitare. Sentinţa dictată de sultan
a fost pusă în aplicare în Beilicul de lângă Iaşi (reşedinţa
rezervată domnitorilor otomani aflaţi în trecere prin Iaşi) de
către Ahmed aga din Kara-Hişar, la 10 octombrie 1777. Capul
domnitorului a fost înfăţişat sultanului la Constantinopol la 20
octombrie 1777 şi a stat înfipt într-o suliţă deasupra porţii
seraiului timp de trei zile. Corpul a fost deshumat din grădina
Beilicului de către familie şi boierii prieteni şi a fost înhumat la
biserica Sfântului Nicolae Domnesc şi apoi la biserica Sfântului
Spiridon din Iaşi unde se află şi azi.
Motivele asasinării domnitorului Grigore Alexandru
Ghica, redate de un corespondent din Istanbul care afirma:
„…Acest domn nu voia cu nici un preţ să consfinţească la
cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. El se comporta,
precum se vede, ca un suveran independent şi, aţâţat, precum se
crede, de o putere vecină, recurse la ameninţări şi violenţe, în
timp ce luase măsuri de a deveni stăpânul absolut al ţării…”
Ion Nistor, Istoria Bucovinei
Societatea „Şcoala Românească” din Suceava,
(înfiinţată în 1883) al cărei scop principal fusese totdeauna să
propage şi să pregătească alipirea Bucovinei la România este în
frunte cu preşedintele ei, directorul Eusebie Popovici, în gradul
cel mai mare „vinovată” de răspândirea mişcării iredente în
Bucovina. Liceul din Suceava, unde cei mai mulţi profesori
sunt români şi foşti bursieri ai acestei societăţi, a ştiut să
crească mai multe generaţii de intelectuali români „făcând din
fiii de ţărani loiali, intelectuali care nutrind idei iredente, parte
210
înainte de războiu, dar aproape toţi în decursul războiului,
trecuseră la duşman, luptându-se în rândurile armatei române
cu arma în mână contra monarhiei. Mişcarea românească din
Bucovina a plecat din Suceava. Ea are „partea ei de merit” la
intrarea în războiu a României în contra Austriei”.
În această perioadă guvernul ţării, deşi în vecinică
pribegie de la Cernăuţi la Vatra Dornei, de la Vatra Dornei la
Koloszvar (Cluj), de la Cluj la Praga şi de aici la Stanislau,
urmărea cu multă atenţie totul ce se petrecea în ţară, vecinic
îngrijorat să nu scadă elanul „patriotic”.
Din istoricul Liceului Ştefan cel Mare din Suceava, 1860-1935
Marea Unire a românilor a fost susţinută şi de Comitetul
Naţional al românilor ardeleni şi bucovineni aflaţi în Moldova
şi Basarabia şi a corpului ofiţeresc de voluntari care, prin
reprezentanţii săi în Comitetul Naţional Ion Nistor şi Octavian
Goga au prezentat regelui Ferdinand al României, la 6
octombrie 1918, „Declaraţia prin care se cerea ca Bucovina şi
Transilvania să fie sprijinite în lupta lor de eliberare de sub
asuprirea austro-ungară şi unire a celor două provincii istorice
româneşti cu Vechiul Regat, într-un stat naţional sub sceptrul
dinastiei române.
La 27 martie 1918, se realizează unirea Basarabiei cu
România. Acest lucru a fost hotărât de parlamentul revoluţionar
al Basarabiei sub denumirea de „Sfatul Ţării”.
La 28 noiembrie 1918, în sala sinodală a Palatului
Mitropolitan din Cernăuţi a avut loc Congresul General al
Bucovinei care a hotărât unirea Bucovinei cu România.
Suceava, a cunoscut odinioară nume de cărturari distinşi
şi patrioţi înflăcăraţi ca Simion Florea Marian, Ciprian
Porumbescu, Vasile Bumbac, Ştefan Ştefureac, care, alături de
alţii, au menţinut trează conştiinţa naţională a poporului român.
„În Ţara mândră a fagilor,
În vechiul ei pământ
Ce are-n sine oasele
Lui Ştefan. Erou sfânt.
Un falnic glas ne zguduie
Din somnul nostru greu:
Uniţi să fim în cuget,
211
NICOLAI OPREA
Uniţi în Dumnezeu.”
Imnul Societăţii Arboroasa,
Versuri: Tudor Ştefaneli,
Muzica: Ciprian Porumbescu, 1875,
(primul cântec patriotic al compozitorului)
Harta etnografică a Bucovinei, autor I. Nistor, 1910

„cel mai de seamă istoric al Bucovinei” aşa cum a fost
caracterizat de marele Nicolae Iorga
212
Aici, în marea Sală a Unirii, 1228 delegaţii, unindu-şi glasul cu

cei 100.000 de oameni veniţi din toate colţurile Transilvaniei la
Mare Adunare de la Alba Iulia şi exprimând voinţa românilor
de pretutindeni, au proclamat solemn Unirea Transilvaniei cu
România.
213
NICOLAI OPREA
C.P.I. – Cernăuţi – Palatul Mitropolitan
Cernăuţi – Palatul Mitropolitan

Sala Sinodală unde a avut loc Congresul care a hotărât unirea
Bucovinei cu România
214
Judeţul Suceava – cu capitala la Rădăşeni

„Îndată după răpirea Bucovinei, în amintirea unuia din
judeţele pierdute în capitala căruia îşi avusese cuibul, acel,
Şoim voinic şi tare,
Ce ţinea pieptul la hotare
Ca un zid de apărare,
se reînfiinţă judeţul Suceava, luându-se parte din judeţele:
Botoşani, al Hârlăului şi Cârligăturei (foste, ultimul având
reşedinţa la Târgul Frumos), al Romanului şi al Neamţului.
Isprăvnicia judeţului fu instalată mai întâi în satul
Rădăşeni şi, mai târdiu, întemeindu-se târgul Şoldăneşci, zis
apoi Folticeni, se mută aici.
Aşedat la nordul României (nord vestul Moldovei)
judeţul Suceava este judeţ de munte cuprins între Bucovina,
Transilvania şi Judeţele Neamţ, Roman, Iaşi şi Botoşani.
Judeţul Suceava până la 1886 era împărţit în patru plăşi,
Şomuzul, Moldova, Muntele şi Siretul. În anul arătat se formară
numai trei plăşi, alipindu-se cele dintâi doă sub numele Şomuz
Moldova, iar anul acesta (1892), cu noua împărţire
administrativă s’au făcut şese plăşi şi anume: 1) Muntele, cu
reşedinţa Sub-prefecturei în Broşceni; 2) Moldova de sus, cu
reşedinţa în Cornu Luncei, (comuna Mălini); 3) Moldova de jos
cu reşedinţa în Ciumuleşci; 4) Şomuzul cu reşedinţa la
Giurgeşci; 5) Siretul de sus, cu reşedinţa în Târguşorul Lespedi
şi 6) Siretul de jos, cu reşedinţa în târgul Paşcani.
Marca (stema n.a.) judeţului este trei bradi, semnul
întinselor păduri de răşinoase.
În ordine eclesiastică, el face parte din eparhia Iaşilor.
În privinţa militară el face parte din corpul IV de armată
cu sediul în Iaşi, Divizia 8 de infanterie cu sediul în Botoşani şi
e sediul Brigadei 16, Regimentul Sucéva No.16.
În ordinea judiţiară are un tribunal de I-a instanţă, 3
judecătorii de ocol şi este de resortul curţei de apel Iaşi.
215
NICOLAI OPREA
Din punct de vedere politic judeţul Sucéva dă 5 deputaţi
şi 3 senatori şi 24 consilieri judeţeni.
Mănăstirile din judeţul Sucéva sunt: Probota, Râşca,
Slatina şi schiturile Rarău, Boureni, Preuteşci şi Brăteşci, afară
de care mai sunt monastirile lipovenesci de călugări şi maici
din Manolea.
În Judeţul Sucéva sunt: un gimnaziu clasic în Folticeni,
„Alecu Donici”, înfiinţat în 1870, cu 10 profesori având un
frumos local clădit de stat, două şcolé primare urbane de băieţi
şi de fete în Folticeni şi o şcoală primară mixtă, întreţinută de
Dir. C.F.R. în gara Paşcani.
În Judeţul Sucéva sunt trei spitaluri, din care: 2 în
Folticeni: Stamati – Judeţean cu 26 paturi şi cel istraelit cu 15
paturi şi unu rural, la Mănăstirea Slatina cu 40 paturi.
Exacta suprafaţă a judeţului e necunoscută chiar de
Corpul tehnic al judeţului, aproximativ, însă judeţul Sucéva are
331, 333 fălci sau 474.533,46 hectare.
Populaţia judeţului, după ultimul recensământ din 1890
fiind de 115.483 suflete, revenind de fiecare locuitor câte 4
hectare şi 11 arii”.
George Ioan Lahovari, Dicţionar Geografic al României, 1902
216
Arta contemporană de for

(sculptura, pictura monumentală, mozaicul)
Un aport însemnat la încărcarea cu semnificaţii a

spaţiului urban îl are arta contemporană de for.
Funcţiile artei de for sunt: memorialistică, educativ-
patriotică, simbolic-semnificativă şi decorativă.
Dintre lucrările de sculptură monumentală aflate pe
teritoriul municipiului Suceava înainte de 1944 amintim: bustul
lui Ciprian Porumbescu de Ion Cârdei (1933) amplasat în
parcul din faţa Prefecturii, bustul lui Simion Florea Marian de
Gh. Bilan (1935) din faţa casei memoriale cu acelaşi nume şi
bustul lui Ştefan cel Mare de Gh. Bilan (1937) din holul
colegiului ce poartă numele gloriosului domnitor al Moldovei,
Ştefan cel Mare. (Prima statuie din Suceava a fost bustul
împăratului Franz-Iosef, 1908, azi dispărută.)
Repertoriul actual al monumentelor de for public
existente în municipiul Suceava cuprinde şi următoarele
sculpturi: Petru Muşat (Paul Vasilescu, 1976 – bronz turnat –
amplasat în faţa Casei Culturii), Ştefan cel Mare (monumentul
de circa 4 m înălţime a fost realizat de Eftimie Bârleanu şi
Vasile Florea în 1958, amplasat fiind pe latura dreaptă a
Muzeului de Ştiinţe Naturale, a fost mutat ulterior în curtea
Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc).
Ştefan cel Mare (Eftimie Bârleanu, 1977; bronz turnat şi
patinat; statuie ecvestră amplasată în Parcul Cetăţii – cuprinde
şi două basoreliefuri pe soclu: scenă de luptă şi, respectiv,
scenă de la Curtea Domnului).
Petru Rareş (Gh. Covalschi – 1977, bronz turnat) în faţa
Muzeului de Ştiinţele Naturii – pe locul Statuii lui Ştefan cel
Mare (1958).
Costache Negri, Alecu Russo şi Mihail Kogălniceanu
(Gh. Covalschi, 1973 – bronz turnat – parcul Tribunalului).
217
NICOLAI OPREA
Avânt (Elena şi Ernest Kasnovschi - 1967, bronz turnat
în faţa Liceului Petru Rareş), Aruncătorul de ciocan (Ion Jalea,
1977 în Parcul Universităţii), Bucuria vieţii (Dimitrie Căilean şi
Vl. Predescu, 1977 – piatră şlefuită parţial – în faţa Policlinicii),
Constructorul (Petru Balogh, 1963 – piatră şlefuită, în curtea
Liceului Samoil Isopescu), Familia Brâncoveanu (Sánta Ginete,
1978 – bronz turnat, patinat – lângă magazinul Bucovina),
Monumentul Eroilor din 1917 (troiţă din lemn – în centrul
cimitirului Pacea – ridicat la 27 august 1924), Monumentul
Eroilor din 1916-1918 şi 1944-1945 (ridicat în 1951 – strada
Cetăţii), Monumentul eroilor căzuţi în războiul pentru
întregirea neamului (1922 – în parcul din faţa Cinematografului
Burdujeni), Monumentul Eroilor din 1944 (parcul central,
1965), Monumentul Eroilor sovietici (1950, Strada Cetăţii).
Troiţa din faţa Tribunalului Suceava, ridicată în
memoria victimelor comunismului (1990)
Bustul lui Eminescu (V.Moisuc – bronz turnat) 1992
lângă Biserica „Sfântul Nicolae”.
Pictura murală „Mioriţa” (mozaic) – elemente
decorative dispuse în registre şi benzi cu motive folclorice,
vegetale („Pomul vieţii”, brazi, flori), zoomorfe (oi, capre,
păsări), cosmogonice (soarele, luna, stelele) şi geometrice
(spirale, cercuri) organizate într-o concepţie originală,
sugerează viaţa locuitorilor din Bucovina (peretele de sud a
blocului turn din Areni).
Pictura murală „Primăvara” (mozaic) – Bd. 1 Mai
bolc H3 – pictura sugerează un peisaj de pădure, stilizat, cu
elemente vegetale (foioase şi conifere), organizate în trei benzi,
având dispus în centru un copac înconjurat de păsări.
Pictura murală „Nunta” (mozaic) – Bd. 1 Mai bloc H2.
Elemente decorative din figurile antropomorfe (zmei, flăcăi în
costume populare stilizate, dansând şi bărbaţi călări), zoomorfe
(păsări, cai) sau din motive vegetale (ramuri, copaci) sugerează,
toate, o continuă mişcare.
Pictura murală „Vânătoarea” (mozaic) – Bd. 1 Mai
bloc H1 – redă schematizat o scenă de vânătoare medievală, în
care elementele antropomorfe – vânători cu arcul, „viteji” călări
218
suflând din corn de vânătoare – sunt predominante; în centrul
picturii este înfăţişat un falnic cerb ce urmează a fi vânat.
(Toate picturile de mai sus au fost realizate în anul 1967 de un
colectiv condus de Gh. Popescu)
Pictura murală „Cântarea Ţării de Sus” (mozaic) pe
latura sudică a Casei Culturii a fost realizată în 1973 de către un
colectiv de pictori compus din: C. Crăciun, C. Berdilă, Paul
Gherasim şi Mihai Horea).
Pictura murală realizată în 1966 de C. Demetrescu şi V.
Varga (decorează un panou al Liceului „Petru Rareş”) şi
sugerează o compoziţie metaforică, elanul, frumuseţea şi
optimismul tinereţii.
Odă muncii (1979) – pe faţada întreprinderii Romups –
autori Traian Brădean şi Iacob Lazăr.
Mozaicul din piaţa centrală (Piaţa Casei Culturii)
înfăţişează simbolic imagini din istoria trecută şi prezentă a
acestor locuri.
Ciprian Porumbescu (1853-1883) primul muzician

român modern de renume internaţional, s-a născut pe
meleagurile Ţării de Sus la Şipotele Sucevei. Prin anii petrecuţi
la Suceava a fost strâns legat de capitala Moldovei. Aici el şi-a
făcut studiile între anii 1863-1873. Tot la Suceava, Ciprian
Porumbescu a intrat în contact cu vestitul taraf al lui Grigore
Vindereu, un adevărat Barbu Lăutarul al Bucovinei.
219
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava, Parcul oraşului şi monumentul lui Ciprian

Porumbescu
220
C.P.I. Bustul lui Ciprian

Porumbescu
C.P.I. Muzeul memorial „Ciprian Porumbescu”
221
NICOLAI OPREA
Fondul documentar memorial „Simion Florea Marian”
s-a inaugurat ca unitate muzeistică în iunie 1974. clădirea,
construită în sec. al XVIII-lea, a aparţinut iniţial baronului
Ariton Kapri (1828). În anul 1886, Simion Florea Marian a
reuşit să cumpere casa, cu terenul înconjurător şi celelalte
construcţii. Aşa cum anunţă placa comemorativă fixată pe
perete, la intrare, în 1932, când se împlineau 25 de ani de la
moartea lui Marian, casa aceasta a fost „câştigată cu condeiul”
şi aici „a trăit şi a lucrat academicianul Simion Florea Marian,
care a cules şi studiat roadele înţelepciunii şi simţirii poporului
român”.
Printre oaspeţii de seamă ai acestei case, primiţi de
Simion Florea Marian sau de Liviu Marian (fiul său), se
numără: Mihail Eminescu, A.D. Xenopol, Petru Poni, Gavril
Musicescu, Ion Bogdan, T.T. Burada, T.V. Ştefanelli, Artur
Gorovei, Badea Cârţan (venit la Putna în 1904 la comemorarea
a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare), Mihail
Sadoveanu, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Şt.O. Iosif, Dimitrie
Anghel, Eugen Lovinescu, A. de Hertz, George Tofan, Ion
Nistor ş.a.
C.P.I. Bustul din faţa Casei memoriale „Simion Florea Marian”
222
C.P.I. Casa memorială „Simion Florea Marian”,

Ed. „Muşatinii”, 2002
C.P.I. Casa memorială „Simion Florea Marian” –

interior expoziţie, Ed. Muzeul Naţional al Bucovinei
223
NICOLAI OPREA
C.I. Statuia lui Ştefan cel Mare

(mutată pe platoul Liceului Militar – Câmpulung Moldovenesc)
224
C.P.I. Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare şi statuia ecvestră
Statuia lui
Petru Muşat
225
NICOLAI OPREA
Aspecte din viaţa cultural-artistică şi sportivă a
Sucevei
C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, foto Ion

Petcu
226
C.P.I.
Mască populară de Anul
Nou „Berbecul”
Ed. Muzeul Sucevean
C.P.I. Prima echipă de fotbal în Divizia „A” a Sucevei
227
NICOLAI OPREA
Imaginea de azi a Sucevei
Actualul oraş Suceava, aproape în totalitate nou, cu altă

identitate, posedă mai mult o arhitectură de structuri, nu de
faţade, ea fiind funcţională, dar nu estetică.
Probabil, şi sigur, că această înnoire forţată a oraşului
care astfel ascunde vechimea sa, a fost încă un argument pentru
autor de a căuta (şi sper că a şi găsit) mijloacele de a atrage
atenţia asupra a ceea ce a fost cu adevărat Suceava, un oraş care
a avut vechi tradiţii şi legături cu lumea un oraş cu adevărat
european.
C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, nr. 4674
228
C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Meridiane”, 1970
C.P.I. Cvartalul „Ana Ipătescu”, Ed. „Meridiane”, nr.5288
229
NICOLAI OPREA
C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Meridiane”, nr.3663
C.P.I. Suceava – Institutul Pedagogic,

(actuala Universitate „Ştefan cel Mare”)
foto C. Vladu, Ed. „Meridiane”
230
C.P.I. Suceava – Vedere din centru, Ed. „Meridiane”, nr.20839
C.P.I. Suceava – Hotel „Arcaşul”, Ed. „Meridiane”, nr. 13986
231
NICOLAI OPREA
C.P.I. Aspecte din Alimentaţia publică. Interioare: restaurantul

„Arini”, restaurantul „Casa Bucovineană”, crama „Bachus”,
Ed. I.S.Recom
C.P.I. Suceava – Banca Naţională, cod 52/68
232
C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, nr.10556
C.P.I. Suceava – Bulevardul G.Enescu,

Ed. „Sport Turism”, nr.14271
233
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava – Hotel

„Bucovina”,
Ed.„SportTurism”, nr.9744
C.P.I. Suceava – Magazinul universal „Bucovina”,

Ed. „Meridiane”, nr. 17194
234
C.P.I. Planetariu, Tiparul „Terra Design”, nr.8
C.P.I. Casa de Cultură, Ed. „Muşatinii”, 2002
235
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava – Piaţa „23 August”, Ed. „Meridiane”, nr. 6605
C.P.I. Suceava, foto Ion Petcu, Ed. „Meridiane”
236
C.P.I. Suceava –
Blocul turn, cod 48/68
Suceava – Casa de oaspeţi

237
NICOLAI OPREA
C.P.I. Suceava – Casa de Cultură, Prefectura.

„Art Design” Sv. 002XR
C.P.I. Suceava, Ed. „Terra Design”, Sv. 7
238
C.P.I. Suceava,
„ArtDesign”,
Sv.004XR, 2002
C.P.I. – Dr. George Popovici (care semna poeziile cu pseudonimul

T.Robeanu)
239
NICOLAI OPREA
BLIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Almaş, Dumitru, Popasuri la vetrele istoriei româneşti;

Editura Didactică şi PedagogicăBucureşti 1981;
Adam, Sergiu Ctitorii muşatine, sec. XIV-XVI, Cluj, 2001;
Andronic, Mugur, Nesterov, Tamara, Toate drumurile duc la
Putna, Suceava 2001;
Boca, Valeriu, Doboş, Din trecutul Sucevei, Cernăuţi, 1938 -
Prof. Bănăţeanu, Vlad şi student ing. E. Knittce, Ţinutul
străjeresc Suceava , Cernăuţi 1939;
Bojoi, Ioan şi colectivul, Suceava, Ghid turistic al judeţului,
Bucureşti, 1979;
Buzatu, Gheorghe, Lemny, Ştefan, Saizu, I., Eminescu sens,
timp şi devenire istorică, Iaşi, 1988;
Ciurea, Vasile, Vechiul ţinut al Sucevei, Ed. „Cartea
Românească“, Bucureşti;
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini
până în prezent, Bucureşti, 1982;
Daşchievici, Animpodist, Ceva din trecutul oraşului
Suceava, Tipografia lui Hermann Beiner, Suceava, 1899;
Draguţ, Vasile, Arta românească, Bucureşti 1982;
Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti
1982, vol. I;
Draguşanul, Ion, Suceava sub povara istoriei, Suceava 2002;
Dragomir, Laurenţiu, Monumente istorice şi de arhitectură
din ţinutul Cernăuţilor - Bucureşti 2000;
Eminescu, Mihai, Poezii, Ed. Librăriei „Fraţii Şaraga“, Iaşi
1893;
Erast, Hostiuc, Schiturile şi sihăstriile Bucovinei de
altădată, Cernăuţi 1936;
Epuran, Gheorghe, Circuit în Moldova de nord, Bucureşti
1968;
Emandi, Emil-Ioan, Muzeul de Istorie Suceava, Bucureşti
1985;
Emandi, Emil-Ioan, Cucu Vasile, Ceauşu Mihai, Suceava -
ghid de oraş, Bucureşti 1989;
240
Foit, Grigore, Paranici, Ion, Suceava - ghid, Bucureşti, 1970
Filiala de Reţele Electrice Suceava, Bucovina un istoric al
electrificării, incursiune monografică, 1991;
Găinariu, Elena, Costache, Monografia comunei Burdujeni,
plasa Bosancea, Judeţul Suceava, Bucureşti, 1936;
Gorovei, Ştefan, Sorin, Muşatinii, Editura Albatros,
Bucureşti, 1976;
Grigoraş, Nicolae, Moldova lui Ştefan cel Mare, Iaşi 1982;
Hău, Florin, Cetatea de Scaun a Sucevei, Suceava 2002;
Istoria românilor vol. IV, redactori responsabili Ştefan
Ştefănescu şi Camil Mureşanu, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001;
Istoria românilor vol. IV, redactori responsabili Ştefan
Ştefănescu şi Camil Mureşanu, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2001;
Ionescu, Serafim, Dicţionar Geografic al judeţului Suceava,
Bucureşti 1984;
Iorga, Nicolae, Istoria lui Ştefan cel mare, Bucureşti, 1966;
Iorga, Nicolae, Istoria poporului românesc, Bucureşti,
1985;
Iacobescu, Mihai, Din istoria Bucovinei, Bucureşti, 1993;
„Magazin Istoric“, Colecţia revistei - 1967- 2003, Bucureşti;
Morariu ,Victor Călăuza Istorică a oraşului Suceava,
Cernăuţi, 1930;
Morariu, Leca, Bucovina turistică, Cernăuţi 1943;
Matei, Mircea D.,Andronic, Al. , Cetatea de Scaun a
Sucevei, Bucureşti 1967;
Matei, Horia C. şi Colectivul sub conducecerea Academ.
prof. Andrei Oţetea, Istoria lumii îndate, Bucureşti 1969;
Miclea, Ion, Dulce Bucovină, Bucureşti 1976;
Monoranu, Octav, Iacobescu M., Paulencu, Dragomir,
Suceava, Mic îndreptar turistic, Suceava 1979;
Marian, Simion-Florea, Legende istorice din Bucovina,
Junimea, 1981;
Moisescu, Cristian, Musicescu, Maria-Ana, Şirli, Adriana,
Putna, Bucureşti 1982;
241
NICOLAI OPREA
Matei, Mircea D., Emandi, Emil-Ion, Cetatea de Scaun şi
Curtea Domnească din Suceava, Bucureşti 1988;
Miron, V., Gheorghe, Ceauşu, M. Şt., Caproşu, I., Irimescu,
Gavril, Suceava, File de istorie - documente privitoare la
istoria oraşului 1388-1918, Bucureşti 1989;
Monteoru, N., Suceava- pagini de monografie, Suceava
1997;
Nicolescu, Corina, Case, conace, şi palate vechi româneşti,
Bucureşti 1979;
Neagoe, Manole, Pagini legendare din istoria poporului
român, Bucureşti 1981;
Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Bucureşti 1991;
Nistor, Ion, Istoria Basarabiei, Chişinău 1991;
Papacostea, Şerban, Ştefan cel Mare - domn al Moldovei,
Bucureşti 1990;
Dr. Popovici, Eusebie, Din istoricul Liceului „Ştefan cel
Mare“ din Suceava 1860-1935, Suceava 1935;
Popescu, Marin, Matei, Personalităţi din evul mediu
românesc, Bucureşti, 1981;
Pînzariu, Ştefan, România, o perspectivă inedită, Ed.
Fundaţiei Culturale Române, 2002;
Dr. Reli, Simion, Călăuza monumentelor religioase, istorice
din Eparhia Bucovinei, Cernăuţi 1937;
Romstofer, K. A., Cetatea Sucevii, Ed. Academiei Române,
Bucureşti 1913;
Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul
lui Ştefan cel Mare, Ed. Academiei Române, Bucureşti 1958;
Ursu, Ioan, Ştefan cel Mare, domn al Moldovei de la 12
aprilie 1457 - până la 2 iulie 1504, Bucureşti 1925;
Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Bucureşti 1985;
Zidăriţă, Ştefan, Suceava Ghid turistic al regiunii, Bucureşti
1961;
Xenopol, A.D., Istoria Românilor vol. I-IV, Iaşi 1891;
242
243
NICOLAI OPREA
Cuprins
Primele capitale ale Moldovei......................................................... 9

Baia ................................................................................................. 9
Siret ............................................................................................... 12
Suceava – atestări documentare .................................................... 16
Suceava – străveche vatră de istorie ............................................. 18
Cetatea Sucevei ............................................................................. 19
Suceava – Prima reşedinţă mitropolitană şi cea
de a treia capitală a Ţării Moldovei.............................................. 47
Monumente de artă şi arhitectură destinate cultului..................... 48
Dimensiunile europene ale Sucevei ............................................... 94
Evoluţia oraşului Suceava ............................................................. 95
Imagini din Suceava de altă dată ................................................ 121
Profilul urban al oraşului Suceava ............................................ 139
Arhitectura veche a Sucevei ........................................................ 164
Străzile Sucevei............................................................................ 181
Cartierele Sucevei ........................................................................ 187
Momente în evoluţia oraşului ...................................................... 200
Mihai Eminescu şi Bucovina ....................................................... 203
Bucovina ...................................................................................... 206
Frontierele Bucovinei cu Moldova .............................................. 209
Judeţul Suceava cu capitala la Rădăşeni .................................... 214
Arta contemporană de for ........................................................... 216
Imaginea de azi a Sucevei ........................................................... 227
Bibliografie .................................................................................. 239
244
245

Suceava Cronica Ilustrata

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suceava Cronica Ilustrata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NICOLAI OPREA

Consiliul Local al Municipilui Suceava

© Toate drepturile asupra prezentului volum aparţin autorului

„De multe ori, o fotografie sau

Editura MUATINII – 2004

„Un popor lipsit de trecut nu poate avea viitor”.

„Cetind istoria, am avea mai multă ispită din trecut, ne-am

„Tradiţia istorică şi cultul trecutului au, la neamurile

„Nimic nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul

„Sunt trei morale, morala vieţii, o cât de grea! Morala

„După lucrurile bune ce ai săvârşit să nu întorci capul

„Tinerii visează înainte, bătrânii visează în urmă, în

M.I. – Magazin Istoric

Oraşul Suceava a cărei vechime depăşeşte 650 de ani, a

Acei cititori care au anumite observaţii de făcut

În încheierea acestor rânduri, autorul mulţumeşte celor

Mulţumiri speciale se cuvin domnilor: profesor doctor

Ruinele cetăţii Baia

Ruinele Bisericii Albe din Baia după

Menţionat pentru prima dată în anul 1340, cu aproape

730 Verlag Osias Weschler Buchhan dlung, Sererh

C.P.I. 1916 – Vedere din Siret - Şcoala

C.P.I. 1913 Internatul, Verlag: Atelier Rembrandt, Sereth

C.P.I. 1912 Vedere din Siret – Hotel Annahof

Biserica Sfânta Treime Siret

Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis,

Suceava – străveche vatră de

Condiţiile favorabile de habitat din bazinul mijlociu al

Mărturii despre Suceava de-a lungul

Episcopul catolic Bernardo Quirini, în 1599, arată că

„Istoria Cetăţii e plină de numele Sucevei.

Ruinele Curţii Domneşti

Cetatea de Scaun a Sucevei

C.P.I. Vedere din Suceava (încercare de reconstituire grafică de

C.P.I. Suceava – Cetatea la 1890

C.P.I. Ruinele cetăţii din Suceava, 1890

Foto: Cetatea, partea de nord - 1895

Ruinele cetăţii principilor Români, 1900!

C.P.I. Ruinele cetăţii Suceava la 1900

C.P.I. Cetatea la 1901

C.I. Serbarea comemorativă din 1904 pe ruinele Cetăţii din Suceava,

C.P.I. Cetatea (nr.671), 1905

Foto: Cetatea la 1909

C.P.I. 1910!, Suceava, Ruine des Fürstenschlosses

4600 Verlag Moritz Gottlieb, Czernowitz

C.P.I. Ruinele Cetăţii, Ed. „Şcoala Română”, 1911

C.P.I. Ruinele Cetăţii, 1911

C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava

C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava, 1911

Foto: Cetatea la 1929

Foto: Cetatea de Scaun a Sucevei – 1930

Foto: Cetatea Sucevei la1945

C.P.I. Suceava. Ed. „Meridiane”(nr.8014)

C.P.I. Suceava – Cetatea de Scaun Suceava

C.P.I. Suceava – Vedere de la cetate

Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare.

C.P.I. Suceava. Cetatea de Scaun (sec.XIV-XVII)

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Curtea interioară,

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Poarta de intrare,

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

C.P.I.. Suceava. Cetatea de Scaun (sec. XIV- XVII)

C.P.I. Suceava (1388-1988) Cetatea de Scaun.