George Bacovia a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez.

La
început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând
până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți
poeți din poezia română modernă. Publica in anul 1916 poezia “Plumb”  în revista „Versuri” sub
pseudonimul George Andoni.
Simbolismul este un curent literar, aparut la sfarsitul secolului XIX-lea, si inceputul
seecolului XX- lea. Paul Verlaine spune ca poezia este muzica inainte de toate
Poezia “Plumb” apartine acestui curetn literar, datorita particularitatilor pe care le intruneste,
precum: cultivarea simbolurilor, sinesteziile, refrenul, repetitia, muzicalitatea, cromatica sumbra,
motive specifice, utilizarea lait motivului, corespondentele, sugestia, stariile specific, limbajul dominat
de ambiguitat, preronderenta unor teme specifice, mediul citadin
Un prim argument, care sustine incadrarea operei literare “Plumb” de G. Bacovia, in
simbolism, il constituie cultivarea simbolurilor, precum simbolul cavoului, care exprima ideea unei
lumii limitate spatial, sugestie a clasutrarii, cel al plumbului, care desrveste drept granita dintre viata si
moarte, simbol tutelar al intregului univers Bacovian si cel al singuratatii reliefiat de secventa “Stam
singur…” , simbolizand captivitatea eului liric in propria viziune macabre, “flori de plumb” sinbol al
gingasiei. Starile specifice ale simbolismului se regasesc in cele doua catrene, precum starea de spleen
si tristete pentru amorul peirdut.
Un al doilea argument, care intareste ideea prezentata mai sus, este reprezentata de
sugestie, care insinueaza trairile, apasatoare ale eului liric, corespondentele inerente intre micro si
macro univers. Vantul este expresia exterioara, o dizarmonie launtrica, la fel ca scartaitul
coroanelor de plumb. Insusi repetitia, “Stam singur” creeaza impresia poetica prin accentuare, nu
diversificare, iar motivele cu valoare de simbol sprijina conturarea viziunii eului liric., alcatuiesc
campul semantic al mortii, ale unui univers in care nimic nu traieste cu adevarat. Poezia nu e o
experienta moleculara intr-un cimitir, ci un strigat cutremurator al unei constinte care asimilieaza
lumea unui cimitir. Aparitia lait motivului “ plumb” de sase ori ofera imaginilor un caracter
obsesiv.
Tema operei ilustreaza conditia eului liric izolat intr-o societate lipsita de asipratii si
artificiala ce-i provoaca tristete, lumea dominata de obiecte, ce nu-i permit evadarea. Totodata
lipsa comunicarii si moartea iubirii, par conditi greu de suportat, pe care eul liric le destainuie,
prin discursul confesiv. Aceasta poate fi reprezentata prin doua secvete semnificative, cum ar fi
primul si respectiv al doilea catren.
Initial debuteaza cu artificialitatea planului exterior, care este accentuat de elementele
decorului funerar: sicrie, funerar vesmant, coroane, flori de plumb, surprinzad cadrul spatial
inchis, apasator, sufocant. Prima strofa defineste un univers rece strain in care eul liric traieste
sentimentul singuratatii tragice, verbul la modul indicativ “Dormeau adanc sicriiele de plumb”,
sugereaza continuitatea unui somn vesnic, asadar amplifica registrul sumbrului, “sicriele” fiind
locul vesnic al finite umane. Repetarea sintagmei , “Stam singur..” sugereaza lipsa comunicarii cu
exteriorul, motivul singuratatii accentuate, dar desrveste si ca element al simetriei intre cele doua
catrene. Insusi imaginea auditiva, “Scartaiau coronale de plumb” reprezinta sinestezia, monotonia
si cadrul funerar, fiind sugerate de singura piesa a registrului dinamic “Si era vant”- element al
cadrului exterior care produce efecte reci, ale mortii.
In mod simetric cel de al doilea catren debuteaza cu sitagma “Dormea intros amorul
meu de plumb”, care face trecerea de la univerul exterior la cel interior prin sugerarea amorului
de plumb. Tot aici iubirea ca mijloc de salvare din acest cosmos macabru este refuzata, iar
cuvantul “intors” constituie disparitia sentimentului erotic, provocand disperarea eului liric
exteriorizata prin strigat. “Pe flori de plumb, si-am inceput sa.l strig” sugereaza resurcitarea
sentimentului de iubire, conjunctia “sa.l stig” ilustreaza apogeul durerii si o constientizare al eului
liric. La romantici aripile simbolizeaza libertatea, aspiratia spre iubirea ideala si depasirea
suferiintelor vietii. Aripile sunt simbolul sperantei, insa in poezia bacoviana sugereaza caderea in
agonie, aripile de plumb fac trimitere la zborul spre moarte, simbolizand golul sufletesc.
Elementele de structura, compozitie si limbaj sunt reprezentate de titlu, rima, ritm,
masura, limbaj si motivele specifice.
Titlul este un cuvant sentinta. El prefigureaza o confesiune poetica si o incheie, fiind
plasat si in ulttimul vers. Confera circularitate. Plumbul metal cenusiu asociat cu stari negative
precum tristate, nevroza, oboseala, apasare el sugereaza o existenta terna, fara orizont, traita fara
speranta. Totodata exprima o viziune individuala, despre destinul uman, in general si despre
soarta artistului in special. Din punct de vedere morfologic, plumb are patru consoane si o vocala,
fapt ce sugereaza interiorizarea sentimentelor.
Motivele specifice sustin si contureaza atmosfera macabra si rece. Motivul plumbului
care sugereaza apasare finite umane, si culoarea toamnei bacoviene, motivul amorului care pentru
eu liric este doar o amintire pe care o cheama inapoi. Motivul aripilor care sugereaza de obicei
speranta aici aripile de plumb produc prabusirea in abisul temporal si motivul cavoului ilustrand
limitarea universului pe care eu liric l-a creat prin proria viziune macabra.
Elementele de versificatie sunt reprezentate de rima, care este imbratisata, masura de
zece silabe si alternarea iambului cu amfibrahul.
Pentru a conchide, opera literara “Plumb” de G Bacovia conform argumentelor
prezentate mai sus, aparatine curentului literar symbolism.