Ion Barbu

Mircea Scarlat afirma: "Excluzând din lirică simpla confesiune, Ion Barbu vroia ca poezia
să oglindească spiritul și nu oscilațiile temperamentale ale autorului. Personalitatea acestuia se
manifestă în elaborarea intelectuală, în prelucrarea emoției și a fondului temperamental [...].
Poetul preferă modalitatea indirectă de expresie, apelând la măști (voci) lirice, la dramatic, la
epic, sau adoptând un stil sentențios. Rezultatul prim este aspectul impersonal al operei."

Date despre autor

Ion Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând
perioadei interbelice a literaturii. Numele de Ion Barbu este un pseudonim literar pentru Dan
Barbilian, o personalitate complexă, un matematician de reputație europeană (profesor
universitar, autor de studii de specialitate). Cochetează cu literatura, la început, doar din ambiția
de a-i demonstra lui Tudor Vianu că poate scrie poezie: "Am început să scriu în vederea unui
singur cititor, Tudor Vianu (...). Am început să scriu numai în vederea acestui unic cititor..."
În 1918, debutează în revista "Literatorul" cu poezia "Ființă" și se afirmă ca "poet nou",
original, la cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În 1921, apare placheta ilustrată
nepotrivit "După melci", pe care poetul o retrage din librării, iar, în 1930, este publicat singurul
său volum antum, "Joc secund".

Particularități ale lirismului barbian

Gândirea barbiană se întemeiază pe concepția conform căreia poezia este "un semn al
minții", ea interferând cu matematica: "Oricât ar părea de contradictorii acești doi termeni la
prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlnește
cu poezia. Ca și în geometrie, înțeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea
formelor posibile de existență." Poetul matematician este împotriva "poeziei leneșe", "refuzată de
Idee", în favoarea lirismului pur, înțeles ca o contemplare a lumii, ca o comunicare cu universul,
preferând lirica intelectualizată.

ETAPELE CREAȚIEI

1. Etapa parnasiană

În această etapă, autorul evită confesiunea directă, de aceea transferă asupra naturii propriile
sentimente și dispoziții ("Munții", "Lava"): aspirația spre înalt, exaltarea, expansiunea vitalistă
("Copacul").
Își exprimă dorința de a părăsi lumea contemplației abstracte pentru o existență frenetică
("Umanizare"). În plus, pendulează între apolinic și dionisiac ("Râul").
Tinde să se elibereze din prizonieratul trupului pentru a se integra în marea unitate a
universului ("Cucerire"). Așadar, poetul transferă asupra elementelor naturii, copacul, munții, lava,
banchizele, râul, propriile dispoziții pentru a evita confesiunea directă și pentru a da un aspect
impersonal liricii. Desigur, limbajul este ermetic căci poetul codifică dispozițiile sale.

1
 2. Etapa baladic-orientală

Aici se remarcă preferința pentru epic și stilul sentențios. Acum poezia abundă în animismul
primitiv ("După melci"), cântă spații pitorești ("Isarlîc") și personaje pitorești (Nastratin Hogea,
Domnișoara Hus). În plus, reconstituie lumea lui Anton Pann, mituri, legende, descântece.

3. Etapa ermetică

În ceea ce privește cea de-a treia etapă, limbajul poetic se ermetizează și mai mult căci
valorifică viziunea matematicianului și instrumentele acestuia.

Riga Crypto şi lapona Enigel

Baladă cultă

Apariție. Încadrare în temă. Specie literară.

Inclusă în ciclul "Uvedenrode" din volumul „Joc secund”, poezia „Riga Crypto şi lapona
Enigel” aparţine etapei de creaţie numită baladescă şi orientală. Subintitulată „baladă” (deoarece
are un fir narativ și personaje-simbol), „Riga Crypto şi lapona Enigel” este caracterizată de însuşi
autorul ei drept un „Luceafăr întors”, putând fi considerată un poem alegoric.
Tema ei este iubirea, percepută ca fiind o cale de cunoaștere și imposibilitatea realizării ei
între persoane aparținând planurilor diferite.
Titlul este alcătuit din două nume proprii ce desemnează membrii cuplului neîmplinit:
apelativul „riga” (rege, stăpân) sugerează o dimensiune arhaică; Crypto (în greacă = criptic,
ascuns, încifrat); lapona este locuitor al ţinuturilor nordice îndepărtate - Enigel, nume propriu
exotic (în suedeză = înger). Riga întruchipează geniul vegetal, stadiul steril de increat, intelectul
pur; lapona aparține umanului, evoluat, fiind surprinsă în aspirația către soare (către ideal, către
absolut).

Structura compoziţională a baladei.

Tehnica de compoziție este povestea în ramă (povestea în poveste). Rama se axează pe ideea
nunții împlinite, către sfârșitul căreia se spune povestea unei alte nunți, una ratată, pentru a fi de
învățătură cuplurilor tinere.
Mitul nunţii „dilematice” constituie nucleul baladei. Poezia este alcătuită din două părţi,
fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: a) una reală, consumată, împlinită şi b) una iniţiatică,
neîmplinită, imaginară.
Rama are rol de prolog și debutează cu o invocație către menestrel.
Incipitul cuprinde dialogul dintre un „menestrel” (poet şi cântăreţ medieval), şi un „nuntaş
fruntaş”, dialog ce pune în evidenţă motivul „nunţii”, recurent în lirica barbiană. Dialogul
introduce prin tehnica povestirii în ramă, povestea celor două personaje din titlu. La sfârşitul unei
nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, menestrelul este rugat să „zică” despre altă nuntă –
„cu Enigel şi riga Crypto”. Epitetele „trist şi aburit” cu care este caracterizat, denotă elegiacul din
„zicerea” sa, şi-l degradează: este „mult îndărătnic”, „mai aburit”. Cântarea menestrelului are
sens parabolic, el trebuie să cânte, repetând ca într-un ritual „Cu foc l-ai zis acum o vară/ Azi zi-mi-
l stins, încetinel ”.

2
 Momentul ales este unul dilematic, "la spartul nunții, în cămară", tonul este "stins,
încetinel", iar zicerea se adresează inițiaților, căci povestea a mai fost spusă, la o altă nuntă, "acum
o vară". Repetarea ei la fiecare nuntă împlinită are un rol moralizator.
La prima vedere balada este o liricizare a legendei despre originea ciupercilor otrăvitoare, ce
trăiesc la umbră şi umezeală, simbolizând o existenţă hermafrodită (se înmulţesc prin spori).
Scenariul liric simbolizează iniţierea despre o nuntă neîmplinită. Scenariul epic: Riga Crypto,
simbol al increatului, iar pe alt plan al intelectului pur şi steril, aspiră nu la înălţarea în regnul
uman, ci să atragă fiinţa umană în hotarele sale, o capcană primejdioasă pentru Enigel, care-şi
urmează drumul spre „nunta” solară.

Povestea propriu-zisă este o aventură ontologică prezentată alegoric sub forma unei nunți
eșuate între vegetal și omenesc. Ea debutează cu prezentarea cadrului natural specific regelui
Crypto: "în pat de râu și-n humă unsă", printre bureți, un loc al întunericului și al umidității.
Crypto este caracterizat ca fiind "inimă ascunsă" (simbol pentru închiderea în sine).
Regele ciupercă este un inadaptat, „sterp şi nărăvaş” în lumea lui umedă şi răcoroasă, ce nu
vrea „să înflorească”, pe când lapona Enigel, prezentată într-o mişcare de transhumanţă, „În noul
an, să-şi ducă renii,/ Prin aer ud tot mai la sud”, este „laponă mică, liniştită”.
Riga întruchipează increatul, motiv specific barbian, entitatea suficientă sieși, care
înglobează esența pură a universului. A înflori este echivalent cu a nunti.
Lapona Enigel trăiește "în țări de gheață urgisită", gheața fiind simbolul intelectului pur, al
gândirii pur raționale, fără implicarea sentimentelor. Pentru ea începe un nou an, timp al
schimbării, pentru că aspiră către sud, către soare. Enigel reprezintă o ipostază evoluată a regnului
uman, capabilă de a-și contura idealul suprem.
Întâlnirea celor doi se realizează în vis, pe cale onirică, atunci când lapona poposeşte în
poiană „pe muşchiul crud”, "torcând verdeață" (torsul este un mit cu valențe demiurgice). Regele
Crypto, ființă inferioară, îi adresează trei chemări. Prima oară, fata este îmbiată cu "dulceață" și
"fragi", care simbolizează împărăția rigăi pe care acesta vrea să i-o ofere. Refuzurile sunt motivate
prin două autoportrete: „eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”, şi aspiraţia spre soare,
patronul spiritual al lui Enigel şi al lumii umane („Mă închin la soarele înţelept”, „Greu taler
scump cu margini verzi/ De aur. Visu-i cercetează”). Prin urmare, fata amână cunoașterea prin
intermediul iubirii. A doua chemare enunță sacrificiul suprem de care este capabil regele în numele
dragostei: "Dacă pleci să culegi/ Începi, rogu-te, cu mine". Enigel intuiește gestul lui imatur, dar și
faptul că aspirația este prea înaltă pentru condiția limitată a regnului său. Ultima chemare îi cere
fetei sacrificiul, renunțarea la Ideal (drumul către Soare) și integrarea în regnul lui inferior: "Lasă-
l, uită-l Enigel/ În somn fraged și răcoare".
Întârziind în dialogul cu Enigel, soarele îl surprinde şi-l pedepseşte pe Crypto,
transformându-l în ciupercă otrăvitoare. „Peceţile roşii” trădează făptura demonologică,
îndepărtându-l definitiv de regnul uman, ca şi de increat, rămânând să nuntească „cu măselariţa
mireasă”.
Înlănţuirea epică a poemului este uşor tulburată de faptul că „rama” din incipit nu are
corespondenţă în final, iar „visul” fetei nu are o încheiere clară. Presupunem că se sfârşeşte atunci
când fata plânge (în vis sau în realitate?). Această înlănţuire a planurilor amplifică ambiguitatea
textului. Aventura lui Crypto eşuează în mod tragic. Trădându-şi condiţia paradisiacă prin
degradare, riga devine inferior, deşi la început putem vorbi despre superioritate prin prezenţa atât
de intensă chiar şi în afara visului. El este o natură singulară, superioară, „împărăţea peste bureţi”,
cu ciudăţenii faţă de ritmul comun al lumii din care face parte (el reprezintă geniul).
Lapona îl refuză pentru că nu acceptă sterilitatea. Aspiraţia erotică aparţine factorului
inferior1. Peţirea are loc pe cale onirică. Crypto este solemn, grav, îmbiind-o cu dulceaţă şi fragi
(produse din lumea vegetală). Culegerea sa de către Enigel este amânată, pentru că fata îi spune:
„Lasă. Aşteaptă de te coace”. Crypto este un „geniu degradat”. Coacerea este un verdict al morţii.
1
Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Barbu, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1990,
3
Pentru el, soarele „E roşu, mare”, este maculat, cu „pete fel de fel”. Enigel este rugată să-şi
părăsească existenţa solară, pe care Crypto o refuză prin existenţa sa sterilă. De aici rezultă
tragismul, care constă în imposibilitatea atingerii unui echilibru ideal.
„Involuţia” către increat, ca o chemare spre „răcoare” ar fi o posibilitate de salvare, „somnul
fraged” fiind identic cu preexistenţa. 2 Evoluţia sub soare implică alterare, putrefacţia, anularea.
Soarele se întrupează în „visuri sute, de măcel”, Crypto o cheamă pe Enigel spre puritatea
increatului în „Somn fraged şi răcoare”, care însă nu corespund idealurilor laponei.
Soarele este simbolul descifrat al raţiunii, al intelectului, al dimensiunii apolinice a fiinţei
umane. Enigel, în opoziţie cu Crypto (ascuns, incifrat), dionisiac, prin tendinţa de rupere a
echilibrului. Astfel, Enigel este un personaj superior, fiind guvernată de raţiune, iar Crypto este un
personaj inferior, care reprezintă lumea simţurilor. Raţiunea şi senzaţiile sunt diferite, de aceea se
atrag. Soarele este tentaţia ultimă (al treilea cerc) al existenţei barbiene. Superioritatea principiului
feminin solar în dauna celui masculin steril, a făcut pe numeroşi critici şă comenteze poezia lui Ion
Barbu ca pe un „Luceafăr întors”. Mircea Scarlat observa că „nebunia rigăi spân este
condamnarea barbiană a aspiraţiilor nejustificate”.3 Şi într-adevăr putem interpreta sfârşitul rigăi
ca o pedeapsă pentru tendinţa de a-şi depăşi condiţia. Ieşirea din echilibrul prestabilit este
sancţionată ca un hybris, Crypto este alungat spre regnul malign. Oglindirea soarelui în „pielea-i
cheală”, de „zece ori” (zece = simbol ermetic al creaţiei complete), constituie oglindirea rigăi în
propria-i imagine.
Un alt simbol fundamental este cel al nunţii, care apare în poem ca o probă în iniţierea
laponei în drumul ei spre sud. În poezia „Ritmuri pentru nunţile necesare”, Ion Barbu precizează
trei trepte de iniţiere: cercul Venerei, (iubirea „ca energie degradată” reduce omul la ipostaza de
fiinţă instinctivă), apoi sufletul urcă spre cercul lui Mercur, al intelectului, al raţiunii. Iniţierea
completă are loc prin „nunta” trupului cu spiritul sub Soare, simbolul cunoaşterii absolute. Astfel
asistăm în „Riga Crypto şi lapona Enigel” la impactul dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto), -
„fiară mai bătrână” şi „făptură mai firavă”, care se soldează cu victoria raţiunii asupra
instinctului.
Al treilea simbol valorificat în poem este cel al oglinzii. Oglindirea soarelui în pielea rigăi, îl
metamorfozează.
În concepţia lui Ion Barbu, devenirea spiritului/ evoluţia, cunoaşterea este imaginată în trei
trepte de cunoaştere (gnoseologice) sugerate metaforic / simbolic prin mişcarea a trei roţi:
(i) prima roată este cea a Venerei (Planeta Venus) – cunoaşterea senzorială
(ii) a doua roată – roata lui Mercur – cunoaştere intelectuală
(iii) a treia roată – roata Soarelui - reprezentând cunoaşterea supremă
intelectual și cunoaşterea afectivă
+ misiunea celor trei roţi se realizează sub semnul nostalgiei increatului
 
+ trecerea dintr-o parte în alta se face prin ritualul nunţilor necesare – repetare la
infinit – sistem filozofic – geniul ajunge între cele două lumi (spre deosebire de Eminescu
unde este situat de la început acolo)

+ Există şi trei mituri corespondente acestor trei trepte:

* mitul oglinzii – care reprezintă comuniunea de spirit cu obiectul reflectat
* mitul nunţii – comunicarea omului cu misterul existenţial
* mitul soarelui – comunicarea cu absolutul
 
+ Există trei culori specifice:
* albastru – culoarea spaţiului oglinzii, unde are loc jocul secund
* galbenul – semnul luminii solare obţinute prin cunoaştere absolută

2
Marin Mincu, op. cit.
3
Mircea Scarlat, Ion Barbu – poezie şi deziderat, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981.
4
 * verdele – combinarea primelor două – simbol al transformării omului în
esenţa existenţei sale – simbol al morţii înţeleasă ca virtualitate a cunoaşterii.

„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o baladă cultă în care epicul, liricul şi dramaticul se
îmbină cu măiestrie. Specia baladă este justificată tocmai prin această îmbinare a genurilor literare:
dramaticul reiese din pasajele dialogate (strofele 6, 7, 8), precum şi din neputinţa rigăi de a-şi
atinge visul. Lirismul constă în prezenţa secvenţelor din dialog în care personajele se autodefinesc
(strofele15,16,17), din versurile sentenţioase (20, 25), din rugăminţile incantatorii ale lui Crypto,
din ultima strofă realizată în manieră arhaică, populară.
Textul baladei actualizează un lirism obiectiv, o lirică a rolurilor.
Epicul este aici o formă de geometrizare (încifrare) a unor înţelesuri, poemul actualizează un
lirism al măştilor în care obiectivarea eului liric este mai atenuată. Poetul este în spatele fiecărei
măşti: el este menestrelul, dar şi Crypto, şi Enigel, pe rând, fiecare personaj, în înlănţuire epică.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o poezie modernă prin simbolurile folosite (simbolistica
dezvoltată a soarelui), prin împletirea limbajului arhaic şi popular cu cel neologic, prin construcţia
textului, (apar strofe inegale, catrenul, sextina, dar şi strofa polimorfă), prin infuzia folclorului
împletit cu romantismul german, care dau naştere unui lirism impur. Afirmaţia „Luceafăr întors”
poate fi înţeleasă ca „romantism întors”, prin ambiguizarea înţelesurilor, pentru că alegoria creată
de Ion Barbu nu este decât stratul de suprafaţă al textului modern.

Concluzie
În esență, balada prezintă natura duală (inferior/ superior) a ființei umane; măștile lirice
reliefează oscilația permanentă a omului între împlinire materială și urmarea idealului spiritual,
între instinctual și rațional, între latura dionisiacă (extatic, pasionat, zbuciumat) și cea apolinică
(luminos, senin, echilibrat).