Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Este ştiinţa care are ca obiect de studiu – corpul uman, fie sănătos, fie bolnav,
avînd ca scop păstrarea sănătăţii sau restabilirea acesteia după putinţă, în cazuri
cînd este compromisă. Sub acest aspect, medicina clasică impune anumite condiţii
pentru cei care activează în domeniu, una din principalele fiind – ajută dar nu
dăuna(„Jurămîntul medicului”).
Istoria medicinii este o ştiinţă despre cum s-a realizat şi tot ce s-a realizat de-a
lungul timpului ca teorie şi activitate practică umană în dramaticul proces de luptă
împotriva morţii, pentru apărarea vieţii şi promovarea sănătăţii omului. Acesta este
obiectul Istoriei medicinii ca ştiinţă.Istoria medicinii s-a constituit ca ştiinţă
propriu-zisă, independentă, în concepţia modernă de azi, cu literatură şi instituţii
proprii, la sfârşitul secolului XVII, şi îndeosebi în secolul XVIII.
Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință, cât și de
contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.
Medicina nu a apărut ca știință așa cum este cunoscută astăzi. De la arta vracilor
și șamanilor, care pretindeau că alungă duhurile rele și de la medicina sacerdoților
care practicau în umbra templelor, până la medicina modernă este o cale lungă.
Dacă medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al textelor
clasice, cât și al astrologiei și alchimiei, medicul modern trebuie să fie atât savant,
cât și cetățean, care să aplice știința actuală în scopul modificării pozitive a
condițiilor de mediu natural și social. Boala a preexistat apariției omului
pe Pământ: La animale cu îmbolnăviri de diferite tipuri, se înregistrează
comportamente care pot fi încadrate printre activitățile tămăduitoare. Astfel,
mamiferele obișnuiesc să-și lingă rănile (prin care se realizeaza și o dezinfecție
datorită antibioticelor din salivă), își expun la soare părțile suferinde, în caz de
indigestie chiar și carnivorele consumă iarbă. Deci acțiunea de vindecare a existat
înainte de apariția omului. Există o filogeneză a activității vindecătoare. Se
remarcă însă o deosebire esențială între acțiunile vindecătoare din lumea biologică
și cele din medicina umană. Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice în
timp ce acțiunile medicinei umane se bazeaza pe conștiință, gândire, strategie.
Medicina umană a apărut și evoluat din necesitatea păstrării forței de muncă,
necesitatea îngrijirii nou-născutului și a gravidei, necesitatea combaterii durerii.
În lipsa izvoarelor scrise, se apelează la:
1.Istoria medicinei
Medicii laice isi castigau existenta exercitandu-si profesia fara a avea o autorizatie
si pretinzand onorariu de la pacienti. Medicii incompetentii erau pedepsiti de societate
prin pierderea clientlor. Situatia s-a resfrant in mod negativ asupra practicii medicale
pentru ca nedorind sa aiba pacienti care sa decedeze au evitat sa preia cazurile medicale
grave, bolnavii aceia fiind considerati incurabili ; pentru a nu pierde bunul renume
castigat si mentinut.
Au existat si centre stiintifice si medicale cum era Rodos Cnidos, Crotana in care
filozofii si medicii promovau conceptii si tehnici terapeutice specifice. De multe ori
vindecatori greci practicau medicina mutandu-se la un interval de 2-3 ani dintr-o societate
in alta pentru ca in aceasta perioada isi aveau asigurata clientela si adesea era insotiti de
sclavi si elevi care ajutau la intretinerea cabinetului medical.
Se floseau aparate ortopedice , instrumente chirurgicale se pregateau droguri.
Medicii acupandu-se de culegerea plantelor se pregatirea acestora si de comercializarea
lor. Ei erau preocupati de un profit cat mai mare .In pelerinajele lor acesti medici
observau influenta factorilor geografici si climatici asupra starii de sanatate a populatiei ;
se mai ocupau de mijloacele de tamaduire folosite in acele locuri . Multi din tamaduitorii
greci ajungeau si in Egipt. Alte ori vracii intrau in slujba cetatilor si primeau un salariu
fix si erau obligati sa acorde asistenta medicala gratuita tuturor bolnavilor indiferent de
situatia sociala a acestora.
Era preferat in acest post fie un medic cu un statut de serviciu ridicat fie altii ori
erau angajati medici care pretindeau cel mai mic onorariu. Femeile nu erau admise in
functia de medic ci numai de moase. O trasatura distinctiva a medicinei Elenei este aceia
ca medicii nu se ocupau numai de cunoasterea bolilor si de perfectionarea leacurilor ci ei
au pus bazele medicinei omului sanatos cultivand interesul teoretic si practic pentru
studierea dietici, a igienei si al fiziologiei normale urmarind un ideal al armoniei
corporale si echilibrul spiritual, oamenii au practicat o serie de exercitii fizice incepand
din copilarie pana la batranete. Aceste exercitii se executau in sali de antrenament in
prezenta unor oameni de mestesug , se numeau pedrotribi si erau obligati sa acorde
asistenta de urgenta pemtru diferite accidente.Au fost folositi ulterior in diferite situatii
de razboi .
Pedrotribii exercitau pe langa exercitii fizice si intocmirea unui regim de viata
care presupunea o buna cumpanirea a ritmului de effort , odihna , a unui regim alimentar
in functie de varsta , effort,obisnuinte alimentare si de anotimp.
Reprezentantii de seama Alcmeon din Crotona – a fost un eminent ganditor si
savant , experimentator , medic care a facut studii de fiziologie si psihologie . A
considerat ca suprematia activitatii sufletesti este creierul . A facut disectie pe animale , a
fost preocupat de structura ochiului si mecanismul vederii , a emis ipoteza conform careia
starea de sanatate este rezultatul echilibrului ( izonomie ) fortelor opuse care slasluiesc in
organism.
Ependocle Arigente- s-a remarcat prin initiative legislative cu caracter igienic si
realizarea unor lucrari de .............................. a mlastinilor datatoare de molimi.A descris
diabetul zaharat si pneumonia , a proclamat principiul iubirii si al urei constand la baza
tuturor fenomenelor cosmice. Asfel la inceputul creatiei au existat doar organe si membre
separate cate in virtutea principiului iubirii s-au lipit si din acestea au rezultate fiinte
riguroase capabile sa se multumeasca, constituind stramosi speciei actuale , in caz contrar
a actionat principiul urii.
Democrit din Abdera- a redactat cateva tratate de interes medico-biologic in care
a consemnat notiuni de anatomie , embriologie , fiziologie , patologie si farmacologie .
Diogene din Apalonia- considera ca aerul este elementul vital a tuturor
fenomenelor biologice, si ca tot ce se produce in natura duce la condensarea
aerului .Deplasarea aerului determina exercitarea inteligentei , sensibilitatii memoriei si
functiile celorlalte organe.Limba este rascrucea intregului aparat arterial si ca atare
Diogene sustine ca examinarea atenta a limbii permite aprecierea calitatii aerului cu
lichidele organice si stabilirea unor concluzii asupra starii de sanatate .
In pragul afirmarii hipocratismului a aparut asa zisi iatrosofisti adica medici care
in actvitatea lor puneau mare pret nu pe ingrijirea efectiva a pacientilor ci pe executarea
unor bagaje elegante pe discursuri inflorite, pe o tinuta vestimentare cat mai
impresionanta , toate aceste mijloace fiind capabile sa le sporeaca reputatia profesionala.
Pe langa instruire in arta vindecarii, in familie medicii puteau sa isi desavarseasca studiile
in centre culturale si stiintifice promotoare a unei idei, concepte medicale particulare.
Astfel in secolul al VII-lea d. Hr. apare curentul metodist care are ca initiator pe
Asclepiade din Bitinia. Dupa parerea lui starea de sanatate depinde de libera miscare a
atomilor prin porii organismului, boala putea sa apara fie printr-o stramtoare excesiva a
porilor(status strictus), sau printr-o largire exagerata a acestora(status largus) ca urmare
terapia se adresa substanteleor relaxante, astrigente, efectele terapeutice asemanatoare
obtinandu-se prin: bai, diete si exercitii fizice dozate corect.
Asclepiade a fost adeptul si solidismului antic proclamand rolul fiziologic si fizio-
patologic a substantelor solide.
Intemeietorul curentului metodist este considerat Temison din Laodiceea. Dintre
reprezentantii acestui curent si acestei perioade sunt:
- Tesalos din Trales
- Soranus din Efest( a facut studii de anatomie in special de anatomie patologica
si a precizat sediul bolilor si influenta acestora asupra organelor. El a redactat
lucrari de ginecologie, chirurgie si obstretica. A fost un precursor al
puericulturii si a patologiei infantile. S-a ocupat de alimentatia, ingrijirea si de
bolile noului-nascut si copilului).
Curentul pseumatic
Curentul empiric(empirismul)
A luat nastere in secolul al III-lea d. Hr. Se baza pe cunoastere si experienta. Promotorii
ai acestui curent au fost:
- Heraclide din Tarent
- Soribanius Largus cel Mare
Neapartinand nici unui curent medico-filozofic distinct, alti medici s-au incadrat in
categoria electicilor. Acestia promovau puncte de vedere, idei, conceptii medicale
diferite, eterogene.
Ca reprezentanti de seama ai acestui curent sunt:
- Rufus din Efest(a descris simptomologia leprei, ciumei, erizipelului)
- Arateu din Capadocia (a descris simptomologia diabetului, pneumoniei,
pleureziei, ftizia, astmul bronsic, apoplezia(accident vascular cerebral) si
epilepsia).
Medicina romana
Catre anul 500 i. Hr. in Roma antica exista o medicina imprumutata de la etrusci, erau
foarte raspandite ritualurile divinitorii pentru care se faceau sacrificii de animale, iar
sacerdotii ghiceau sansele de insanatosire a pacientilor prin studierea organelor interne a
animalului sacrificat.
Au existat o serie de divinitati autohtone identificate si venerate ca tamaduitoare si
ocrotitoare a sanatatii:
a) Salus(idolul sanatatii individuale apoi a devenit idolul sanatatii publice)
b) Febris si Mefitis(protectoare impotriva frigurilor de balta)
c) Carne(zeita aparatoare a organelor vitale)
d) Lucina(zeita menstruatiei si a nasterii usoare)
e) Mutunus Tutunus(zeul care asigura fecundatia)
In aceasta perioada medicii au fost desconsiderati ca mestesugari in arta vindecarii.
Grija vindecarii era preluata in totalitate de tatal familiei care atunci cand nu avea
cunostiinte in domeniul vindecarii recurgea adesea la sfaturile unui prieten mai priceput
ca el. Des folosite erau remediile vegetale, descantecele si sacrificiile de animale.
Catre sfarsitul sec. Al III- lea d. Hr. apar o serie de medici intinerantii de origine
greaca primiti cu ostentatie de catre localnici dar pe masura ce si-au aratat priceperea in
arta vindecarii au fost venerati de catre romani. Acest fapt a incurajat afluxul de medici
straini spre imperiul roman. Iar rezultatele bune obtinute l-au indreptatit pe Imparatul
Iulius Cezar sa acorde cetatenie romana acestor medici.
Oficialitatile romane erau interesate de starea igienico sanitara a urbei,
reglementau inmormantarile, supravegheau salubritatea, asigurau controlul sanitar al
alimentelor si aplicau masuri antiepidemice, de asanare a mlastinilor din imprejur,
construiau sisteme de canalizare.
In peroada regalitatii la Roma existau deja 14 apeducte si 247 de castele de apa,
bai publice, bai, piscine cu apa curenta, cabine si cazi, sali de masaj si gimnastica.
In secolul al IV-lea d. Hr. Arhiatrii imperiali, acestia erau medici care se ocupau cu
ingrijirea sanatatii imparatului si a familiei lui, care indeplineau o serie de atribute
administrative in stat, legate de starea de sanatate a imperiului.
In anul 200 d. Hr. imparatul Septimius Sever a introdus aprobarea care era un fel
de examen pentru verificarea cunostiintelor medicale si competenta medicilor. O
dezvoltare deosebita capata si medicina militara din timpul marilor campanii militare;
luau fiinta o serie de spitale aflate in castre care se insirau dealungul granitelor impreiului
roman.
Cel mai deseama reprezentant al medicinei romane, Galep din Pergam, este medic
grec care activat la Roma dupa varsta de 30 ani pana la sfarsitul vietii sale. A fost un bun
sfetnic si prieten a lui Marc Aureliu. In timpul acestuia a ocupat functia de artriatru
imperial. In scrierile sale a facut un inventar al cunostiintelor practice si teoretice
edificand o fiziologie umoralista cu elemente de pseumatism. A fost foarte bun
observator si experimentator, a adus contributii importante in studiul anatomiei,
fiziologiei, l-a preocupat clinica medicala, chirurgicala si terapia bolii. A inregistrat toate
substantele medicamentoase cunoscute pana in timpul sau, neobtinand nici macar
leacurile din farmacopea magica. Un loc special in terapeutica l-a avut antidotul sub
numele de „teriaca” care continea un numar de 67 de componente(de la veninul de vipera
pana la opiu), pe plan medico-fiziologic Galep a fost preocupat sa demonstreze toate
formatiunile anatomice, care au fost create de inteligenta superioara.
Pentru a indeplini cat mai perfect functiile individului si speciei , pentru explicarea
oricaror fenomene vitale, Galep a invocat si forte imorale imbinand hipocratismul cu
unele aspecte spirituale ale doctrinlor lui Platon si Aristotel
Un alt reprezentant al acestei perioade este Pedanius Dioscoride a fost distins medic ,
farmacolog, botanist , care a scris compediul farmaceutic intitulat „Materia medica” , a
cuprins terapii farmaceutice.
Medicina geto-dacica
Urme care atesta practica medicinei pe teritoriu tarii noastre dateaza din cele mai vechi
timpuri . A fost practicata de catre preoti, o parte fiind medici cunoscuti sub denumirea
de iatroi sau polistai .
Practica medicala atestata de istorici se refera la aceia care se desfasurau la curtile regilor
geto-daci .
Platon consemneaza in scrierile sale despre principiul medicinei integraliste pe care o
practicau iatroi, in sensul ca nu putea fii vindecata o parte a organismului decat daca era
ingrijit intregul organism .
Printre zeitatile geto-dacice care aveau virtuti vindecatoare se enumera:
-Zamoxis
-Darzos( zeul vigorii )
-Orfeu
-Zeita Bentis (mestera farmecelor)
-Asclepios si Telesfor (zeul convalescentei)
Medicina in dacia-romana
Cucerirea Daciei de catre romani si transformarea ei in provincie romana a insemnat un
pas inainte in dezvoltarea si progresul medicinei in Dacia ; inclusiv in domeniu igienico-
sanitar. Dupa cum atesta un nr mare de inscriptii gasite pe teritoriu tarii noastre am putea
sintetiza existenta a 3 forme de medicina:
-Medicina sacerdotala: este comuna dacilor si romanilor care in cultul lui Zamolxis , al
zeului Daldos se intrepatrunde cu cel al lui Aesculap ai al Migiei.Divinitatile de origine
romana si mai tarziu cu cel al zeitelor Isis si Serapis (egiptene ) care au fost adoptate de
romani, si cu cel al lui Hercule cu cultul ninifelor , care este practicat mai ales in
statiunile balneare.
-Medicina laica sau culta a fost reprezentata prin 3 tipuri de medici :
a)Medicii legiunilor romane :
-Marc Valerius medicul cohortei romane
-Aelius Decimus medicul legiunii I romane
-Criton cel care a insotit pe Traian in timpul razboaielor daco-romane
b)Medicii din infermerii: acordau asistenta medicala tuturor cetatenilor , inclusiv
gladiatorilor
c)Medicii civili / liberi profesionisti
Fusesera atrasi de bogatiile Daciei. Din acesta perioada este atestata existenta unui orelist
si oftalmolog asa cum indica descoperirea unor indtrumente chirurgicale medicale,
vase ,biberoane.
Romani au organizat o serie de statiuni balneare pe teritoriul tarii : Herculane, Buzias . Ei
au construit apeducte , canalizari, bai publice , toate acestea indicand o intensa activitate
medicala si igienica .
Medicina autohtona vechea medicina Dacica era practicata in mod deosebit in sate.
5.Medicina chineza
Medicina indiana
In cadrul civilizatiei antice indiene exista un grad de civilizatie si cultura care s-a
rasfrant si asupra medicinei. Din anul 900 i. Hr. pana in mileniul I a existat perioada
brahmanica , iar dupa mileniul I a urmat perioada mongola.
In istoria indiana civilizatie vedica - numele cine de la vede niste carti de stiinta ale
indienilor, care au fost descoperite in orasul Mohenio Barah . S-au pastrat patru carti :
- Rig Veda (imnuri liturghice )
- Sama Veda ( cunoasterea melodiilor)
- Aiur Veda
- Atar Veda } ( cunoasterea formulelor magice , despre boli si leacuri potrivite
pentru aceste boli)
In aceasta perioada medicina a fost dominata de magie , existau in cultura
indiana doua zeitati “fratii Asvin” care erau vindecatori si faceau diferite vindecari ex:
pe femeile sterpe le faceau rodice s.a.
In realitate Panteonul indian cuprindea 33 de zei ai sanatatii despre care se
spunea ca personifica bolnavul prin: foc, soare, zori, vant si pamant.
Calul era animalu de sacrificiu pentru ofranda zeilor . Elementul vital este reprezentat de
un element magic numit “masa” considerat originea tuturor lichidelor din organism .
Sufletul se numea si prana in organism existau 5 sufluri care puneau in miscare partile
corpului, bolile generale erau desemnate dupa simtome principale: febra , durere s.a.
durerea in organism in timpul bolii era importanta si se credea ca unii pacienti sunt
pozedati de demoni.
Existau boli astrale determinate de astri, care se aflau in paza zeului Varuna , care dadea
icterul , bolile de piele care marcau psihologic pacientul .
Terapia era constituita din plante si magie in analogie cu plantele .
Scrierile medicale din perioada antica medicala sunt atribuite unor medici:
- Saraka
- Behla
- Kaniska