Scheletul omului constituie totalitatea oaselor care în corpul uman

formează un suport solid ce asigură executarea unei serii de funcții

importante.
Clasificarea oaselor
Fiecare os se prezintă ca un organ independent,care este alcătuit din
țesut osos, la exterior este tapetat de periost, iar în interior încorporează
măduva.
Deosebim următoarele tipuri de oase:
Tubulare Osul tubular este alcătuit din corp sau diafiză și două
extremități, numite epifize: proximală și distală.
Spongioase Oasele spongioase (scurte) au o formă de cub neregulat sau
de poliedru.
Plate Oasele plate (late) participă la formarea cavităților corpului și
execută de asemenea o funcție de protecție (oasele bolții craniene,oasele
bazinului, sternul, coastele).
Mixte Oasele mixte au forme variate, alcătuite din părți ce diferă ca
structură și formă.
Pneumatice (aerifore) Oasele pneumatice conțin în corpul lor cavități
tapetate cu mucoasă și pline cu aer.

În organismul viu osul conține 50% de apă, 28,15% materii organice și

21.85% substanțe neorganice.
Stratul exterior al osului prezintă o placă groasă, alcătuită dintr –o
materie osoasă compactă.Sub substanța compactă se află substanța
spongioasă de structură păroasă cu aspect de burete,alcătuită din
traveuri osoase cu alveole printre ele.În interiorbse află cavitatea
medilară iar exteriorul este acoperit cu periost.

Clasificarea articulațiilor
Distingem trei tipuri de articulații оntre oase:
1.Articulații neоntrerupte (sinartroze), când între oase persistă doar un
strat intermediar de
țesut conjunctiv sau cartilaj.
2.Legături întrerupte (diartroze) sau articulații mobile care tapetează din
interior capsula articulară.
3.Simfize sau semiarticulații au o fisură mică în stratul intercalar
cartilaginos sau conjunctiv .

Sinartrozele (distingem 3 tipuri)

Sinfibroze, care reprezintă uniri ale oaselor prin intermediul țesutului
conjunctiv fibros dens
Sincondroze, care reprezintă uniri ale oaselor prin intermediul țesutului
cartilaginous
Sinostoze-reprezintă uniri temporare ale oaselor prin intermediul
țesutului cartilaginous,care ulterior este оnlocuit cu țesut osos.

Diartrozele sau articulațiile sunt cele mai perfecte varietăți de uniri ale
oaselor, asigurând mișcările.
Distingem articulație simplă - formată doar de două fețe articulare
articulație compusă - formată din trei și mai multe fețe articulare.
articulația complexă - prezența între fețele de articulare a unui disc ce
divizează cavitatea articulară în două etaje.
articulaț ia combinată-constă din două articulații izolate însens
anatomic,care corelează functional.
Coloana vertebrală este formată din suprapunerea celor 33-34 de
pieseosoase, vertebrele.
Conform topografiei,vertebrele se împart în următoarele grupe:
7 vertebre cervicale- C1 - C7;
12 vertebre toracale- Th1-Th12;
5 vertebre lombare- L1 - L5;
5vertebre sacrale- S1 - S5;
3-5vertebre coccigiene- Co1 - Co3 - 5.
După structura vertebrele se împart în:
Vertebre adevărate se numesc vertebrele cervicale, toracale și lombare
fiindcă fiecare vertebră din aceste grupe este un os mobil și independent.
Vertebrele sacrale și coccigiene se numesc false, deoarece ele se sudează
оntre ele dând naștere la două oase: sacrul și coccigele.
Vertebra are două părți:
anterioară, care reprezintă un segment de cilindru și se numește corpul
vertebrei
posterioară, reprezentând arcul vertebrei
Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două mici punți
numite pediculii arcului vertebral.
Aceste elemente, unindu-se între ele delimitează orificiul vertebral.
La suprapunerea tuturor vertebrelor, orificiul vertebral formează canalul
vertebral, în care este adăpostită măduvaspinării.
De la arcul vertebral pleacă 7 procese (apofize) vertebrale:
procesul spinos-impar, pleacă de la locul de unire a celor două lame care
formează arcul vertebral;
procesele transversale-pare, pleacă de pe părțile laterale ale arcului
vertebral;
procesele articulare, patru la număr: două procese articulare
superioare;
două procese articulare
inferioare.
Pediculii vertebrali au câte o incizură vertebrală superioară și câte o
incizură vertebrală inferioară
și la suprapunerea a două vertebre între aceste incizuri se delimitează
orificiul intervertebral,prin care trec nervi spinali.

Caracterele speciale ale unor vertebre

Atlasul-este prima vertebră cervicală și se deosebește prin faptul, că nu
are corp și de aceea este constituit din două arcuri-anterior și posterior.
Axisul (epistrofeul) - reprezintă a doua vertebră cervicală. Modificarea
fiind corpul, căruia îi apare un dinte.
A șasea vertebră cervicală–la nivelul procesului transversal are un
tubercul numit tuberculul
carotid, care are mare importanță aplicativă în cazul hemoragiilor din
artera carotidă.
Vertebra proeminentă- C7– are procesul spinos mult mai dezvoltat, ușor
se palpează sub piele
Din vertebrele toracale se deosebesc vertebrele I,XI și XII ,fiindcă aceste
vertebre pe corp au
câte o singură foveolă pentru articularea cu coasta.
Osu
l sacru - este un os median și nepereche se formează la concreșterea a
cinci vertebre sacrale. Unindu-se cu ultima vertebră lombară, formează
un unghi numit promontoriu,
La osul sacru distingem:
* o bază;
* un vârf;
* două fețe: anterioară ( pelvină ) și dorsală;
* două fețe laterale
Fața pelvină este concavă și prezintă patru linii transversale,bilateral de
aceste linii se află orificiile sacrale pelvine prin care trec ramurile
ventrale ale nervilor spinali.
Fața dorsală este convexă. Pe linia mediană se află creasta sacrală
mediană.Bilateral de această creastă se află câte o creastă sacrală
intermediară, iar lateral de acestea se află câte o creastă sacrală
laterală.Între aceste două creste se află orificiile sacrale dorsale pentru
ramurile dorsale ale nervilor sacrali.Osul sacru este o prelungire a
canalului vertebral și care inferior se termină cu hiatul sacral, delimitat
de coarnele sacrale.
Fețele laterale ale sacrului prezintă fața auriculară,care servește la
articularea cu osul coxal și
tuberozitatea sacrală pentru inserția ligamentelor și mușchilor.
Osul coccigian- este situat în continuarea sacrului și este format din
unirea celor 4-5 vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și
nepereche.Are două fețe,o bază, un vârf și două margini.
Sternul -este un os plat, median și nepereche, situat în partea anterioară a
toracelui.
El este constituit din trei părți: manubriu , corp și proces xifoid.
La locul de unire a manubriului cu corpul se formează o proeminență
numită unghiul sternal, ce se poate palpa sub piele.