Autori

Autori(partea cu decadenta):

Anatole Baju 

Adrien Joseph Bajut, cunoscut sub numele de Anatole Baju

sau Baju , este un jurnalist și scriitor francez născut în Confolens
(Charente ) pe 8 martie 1861 și a murit pe 23 aprilie 1903 în Paris.
Anatole Baju editează, între 1886-1888, revista Le Décadent.
Printre scopurile declarate ale revistei se numărau: promovarea
unei noi expresii artistice, opuse atât romantismului, cât şi
naturalismului, ridicarea decadenților la rang de şcoală şi
stabilirea unei limite clare între decadenți şi simbolişti.
„Decadent” şi „simbolist” sunt nişte noțiuni care pot interfera, dar
care nu sunt, în niciun caz, sinonime, iar Baju încearcă o
diferențiere între aceste două şcoli, socotindu-i pe simbolişti nişte
pseudo-decadenți. Baju nu avea, însă, nici forța şi nici talentul
necesar pentru a-şi transforma emulii în punct de reper al istoriei
literare, aşa cum s-a întâmplat cu simboliştii. La finele anilor
1880, majoritatea scriitorilor de la Le Décadent părăsesc revista
lui Anatole Baju şi, în frunte cu Verlaine, trec de partea
simboliştilor.
Autori(simbolism):

Paul Verlaine
Paul-Marie Verlaine (30 martie 1844 – 8 ianuarie 1896) a
fost un poet francez asociat cu mișcarea simbolistă și mișcarea
decadentă. Este considerat unul dintre cei mai mari reprezentanți
ai fin de siècle în poezia internațională și franceză.
Acesta acordă o importanţă deosebită efectelor muzicale ale
versurilor, rezultată din repetiţii de cuvinte, din folosirea
refrenului sau a vocalelor repetate în mod obsedat, ca în Cântec
de toamnă, care prin traducere nu-şi poate păstra întregul efect
muzical din textul original.
Poezia sa este constituită din întrebări neclare, visuri
inconştiente, tristeţi, aspiraţii,stări melancolice etc.
În poezie, procedura simbolistă – după cum este
reprezentată de Verlaine – a fost aceea de a folosi sugestia subtilă
în loc de afirmație precisă (retorica a fost interzisă) și de a evoca
stări și sentimente prin magia cuvintelor și a sunetelor repetate și
cadența versurilor (muzicalitatea) și metrica. inovaţie.

Verlaine și-a descris în detaliu stilul tipic decadent în poemul său

„Art Poétique”, descriind începutul muzicalității și importanța
evazivității. El vorbește despre voaluri și nuanțe punând accent pe
modul pozitiv în care o poezie trebuie percepută.
-de Eugène Carrière in 1890(simbolist
francez, pictor , cunoscut pentru paleta
sa de culori monocromă)

-de Frédéric Bazille in 1867

 Charles Baudelaire

Charles-Pierre Baudelaire(1821-1867) a fost un poet francez

care a produs, de asemenea, lucrări notabile ca eseist, critic de
artă. Poeziile sale prezintă măiestrie în folosirea rimei și a
ritmului, și conțin un exotism moștenit de la romantici, dar se
bazează pe observații ale vieții reale.
Cea mai cunoscută lucrare a sa, opera sa de căpătâi, o carte de
poezie lirică intitulată Florile Răului, exprimă natura
schimbătoare a frumuseții în Parisul care se industrializa rapid la
mijlocul secolului al XIX-lea. Stilul său original de poezie în proză
a influențat o întreagă generație de poeți, printre care Paul
Verlaine, Arthur Rimbaud și Stéphane Mallarmé. I se atribuie
faptul că a inventat termenul de modernitate pentru a desemna
experiența trecătoare și efemeră a vieții într-o metropolă urbană
și responsabilitatea expresiei artistice de a surprinde acea
experiență.
De asemenea, încalcă principiile estetice ale epocii când conferă
alt scop artei: explorarea părţii ascunse a lumii, dezvăluirea
impalpabilului, depăşirea aparenţelor şi sondarea adâncimilor
universului.În mod deliberat, poetul caută o „estetică a
profunzimilor”, iar coordonatele fundamentale ale viziunii sale
sunt: adâncul, oceanul, marea, infernul.Imagini ale vidului(golul,
prăpastia) apar cu mare frecvenţă în universul săn poetic şi
sugerează stari de disperare, de aliernare şi de cădere în absurd
Cultul pentru artificial al decadenților porneşte de la
argumentul că nenaturalul e o dovadă a superiorității umane în
fața naturii, o afirmare a liberului arbitru. Civilizația e o corectare
a naturii, o ameliorare a acesteia, căci natura e frustă, sălbatică,
instinctuală, needucată. Iar scriitorul care va împinge până la
extrem cultul pentru artificial Charles Baudelaire.
 Stéphane Mallarmé

Stéphane Mallarmé (1842-1898), de fapt cu numele real

Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez, o figură
importantă a curentului simbolist european.

A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri

filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa
(„Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o
expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin
opera sa a influențat decisiv curente artistice reprezentative ale
secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul,
suprarealismul.

Primele scrieri ale lui Mallarmé sunt inspirate din stilul lui
Charles Baudelaire, mai târziu creându-și propriul stil. El
anticipează fuziunile dintre poezie și celelalte arte care au început
să înflorească secolul următor. În cea mai mare parte dintre
lucrările sale a explorat relația dintre conținut și forma, între text
și aranjamente de cuvinte și spatiile de pe pagină.

Este considerat unul dintre cei mai dificili poeți. Dificultatea

se datorează complexității textului și natura multistratificată.
Când poeziile sunt recitate în limba franceză, poezia admite
sensuri care nu sunt evidente la lecturare. Aspectul poeziei sale
este un subiect de analiză muzicală, poezia neputând fi tradusă
fără a-i schimba sensul.
-de Édouard Manet
 Paul Valery

Poetul și criticul francez Paul Valéry s-a născut Sète, Franța,

în 1871, decedat 1945. Criticii l-au numit pe Valéry ultimul
simbolist francez, primul post-simbolist și un susținător al
pozitivismului logic. În mod clar, Valéry a fost moștenitorul
tradiției simboliste a unui alt poet francez, Stéphane Mallarmé, pe
care l-a cunoscut și venerat, care i-a încurajat lucrările timpurii și
ai cărui alți tineri discipoli — în special Pierre Louis — au publicat
lucrarea lui Valéry. Pe de altă parte, el este perceput ca rupt de
simbolism, deoarece a respins cultul poeziei în favoarea unui cult
al minții.
Pasiunea lui Valéry pentru „speculația științifică”, așa cum a
preferat să-și eticheteze scrisul metafizic și pe cel al altora, a fost
motivul fascinației sale de o viață pentru scriitorul american
Edgar Allan Poe. În The Tell-Tale Heart: The Life and Works of
Edgar Allan Poe, Julian Symons l-a descris pe Poe ca fiind
împărțit între două tendințe obsesive în scrierile sale, una
vizionară și una logică. Deși Mallarmé și poetul francez Charles
Baudelaire celebraseră calitățile vizionare ale lui Poe, Valéry a
admirat pe deplin puterile rațiunii, așa cum a fost relevat prin
meditația pseudoștiințifică a lui Poe asupra naturii cunoașterii
umane. Pozitivismul (raționalismul) neînduplecat al lui Valéry
este, prin urmare, o altă caracteristică care îl deosebește de alți
scriitori francezi.
O scurtă comparație a celebrului poem al lui Valéry „La
Jeune Parque” cu „Hérodiade” a lui Mallarmé ilustrează în mod
concret natura influenței scriitorului mai în vârstă asupra celui
tânăr. Ambele poezii întruchipează o prozodie muzicală sever
formală și ambele resping în mod deliberat orice „conținut” sau
temă identificabilă. Poemul lui Valéry este, de fapt, mai obscur și
mai puțin muzical decât cel al lui Mallarmé, pur și simplu pentru
că este mai pur metafizic.

Bibliografie :
https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolism
https://pdfcoffee.com/simbolismul-european-studiu-de-caz-pdf-
free.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Verlaine
https://www.poetryfoundation.org/poets/paul-verlaine
https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Baudelaire
https://www.poetryfoundation.org/poets/charles-baudelaire
https://ro.wikipedia.org/wiki/Stéphane_Mallarmé
https://www.poetryfoundation.org/poets/stephane-mallarme
https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Valéry
https://www.poetryfoundation.org/poets/paul-valery