Pentru_o_istorie_a_imaginarului

LUCIAN BOIA s-a născut la 1 februarie 1 944 în Bucureşti. Carieră universitară începînd
din 1 967 la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti; profesor titular în 1 990. Secretar
general ( 1 980-1 983) şi vicepreşedinte ( 1 983-1 990) al Comisiei Internaţionale de Istorie a
Istoriografiei. Director fondator ( 1 993-) al Centrului de Istorie a Imaginarului. A scris
numeroase lucrări printre care se află și lucrarea,, Pentru o istorie a imaginarului’’.

Cartea,, Pentru o istorie a imaginarului’’ este alcătuită din 228 de pagini cuprinzând 7
capitole, fiecare dintre acestea având câte un titlu sugestiv:,,Structuri și metode’’(Cap.1), ,,Două
regimuri ale imaginarului?’’(Cap.2), ,, O SCHEMĂ BIPOLARĂ: INFERNUL ŞI
PARADISUL’’(Cap.3), ,, JOCUL ALTERITĂŢILOR’’ (Cap.4), ,, EVADAREA’’(Cap.5), ,,
IMAGINARUL ISTORIC’’(Cap.6), ,, MITURI POLITICE’’(Cap.7).

Cap.2,, Două regimuri ale imaginarului?’’

-O întrebare la care autorul încearcă să dea un răspuns,răspuns pe care se pare că-l găsește
evocând ruptura dintre Occident și restul lumii, prăpastia între,, lumea veche’’ și ,,cea nouă’’:,,
Între structurile şi forţele materiale ale "lumii vechi" şi ale "lumii noi" există, evident, o
prăpastie.”

-Sunt amintiți o serie de autori, o parte dintre aceștia reprezentând Școala Analelor,(precum
Lucien Febvre) care au tratat în lucrările lor monumentale diferite aspecte ale imaginarului;

-Autorul consideră că fenomenul imaginarului este unul mult mai complex și că deși au trecut
mai multe secole imaginarul persistă și în zilele noastre;

-În viziunea lui Boia știința stă la baza imaginarului, iar regimurile totalitare au jucat un rol
important, mai degrabă nefast punându-și astfel amprenta, atât asupra științei cât și a
imaginarului.

Cap.3

O SCHEMĂ BIPOLARĂ: INFERNUL ŞI PARADISUL

-Tot de imaginar tine și concepția despre viața de apoi, aspect pe care autorul îl consideră
important pentru a înțelege fenomenul imaginarului,, Printre "subsistemele" imaginarului, viaţa
de apoi ocupă o poziţie aparte.’’
-Judecata de Apoi ,după părerea lui Lucian Boia nu este altceva decât o continuare a judecății
terestre și că în viața de apoi noi, oamenii nu facem nimic altceva decât să,, Ne prelungim în
viaţa de apoi bucuriile şi necazurile, diminuate sau amplificate, proiectăm adesea peisaje, obiecte
şi obiceiuri care aparţin mediului terestru.’’

-Lumea de apoi a fost puternic polarizată de-a lungul timpului,, Alegem ca reper o cotitură
decisivă în evoluţia arhetipului: trecerea de la o viaţă de apoi nediferenţiată, sejur al umbrelor
posedînd un simulacru de viaţă, la o viaţă de apoi puternic dramatizată şi polarizată între un loc
rezervat celor drepţi şi un domeniu destinat damnaţilor.’’

-După Boia, ,, Binele şi răul, tenebrele şi lumina au fost exacerbate pe pămînt, ca şi în cer.’’În
viața de apoi există trei ținuturi Infernul, Purgatoriul și Paradisul. În Infern erau cei damnați la
chinuri eterne, Purgatoriul conform viziunii autorului era un loc destinat ,,… pentru o categorie
largă de păcătoşi care nu meritau osîndele Infernului, dar nici, imediat, bucuriile Paradisului.’’,
iar Paradisul era ținta ce trebuia atinsă de indivizi. Deși initial Infernul părea că era omnipresent
controlând lumea terestră,lista păcatelor s-a restrains foarte mult o dată cu trecerea timpului.

Cap.4

JOCUL ALTERITĂȚILOR

 Alteritatea este tot mai prezentă în discursul istoric, consideră Lucian Boia;
 În viziunea scriitorului alteritatea ocupă un loc mult mai important decât
universalitatea,iar tendința istoriei este aceea de a se lăsa acaparată de imaginar:,, Istoria
dovedeşte, totuşi, că alteritatea este mai influentă decît universalitatea. Ea pare mai
susceptibilă să se lase invadată şi chiar acoperită de imaginar.”
 Fiecare om este diferit, afirmă Lucian Boia prin modul în care se hrănește ,(,, S-a afirmat
că omul este ceea ce mănâncă.’’), se îmbracă sau comportamentul lui sexual-,,Omul mai
este caracterizat şi de comportamentul său sexual.’’

Cap.5
EVADAREA

 La un moment dat fiecare individ simte să evadeze din istorie constată autorul:,, Omul
aspiră să evadeze din istorie pentru a-şi căuta refugiu într-un timp egal şi armonios,
nesupus turbulenţelor vieţii istorice. Această dorinţă este universală; doar modurile de a o
îndeplini sînt diferite.”
 Libertatea și ordinea stau la baza oricărei societăți fiind două principii fundamentale în
funcționarea acesteia:,, Două principii acţionează în orice societate: ordinea şi
 libertatea.”Boia consideră că istoria nu este altceva decât o constângere a libertății
umane,pe când,,Vârsta de aur’’ este exact opusul acesteia,(de aici și mitul ,,Vârstei de
aur’’ care este în viziunea autorului,, Două principii acţionează în orice societate: ordinea
şi libertatea.’’);
 Sunt amintiți doi autori importanți, precum Hesiod și Vergiliu care au conturat în operele
lor,,Munci și zile’’,respective,,Metamorfoze’’ un tablou al Vârstei de aur în care
oamenii erau fericiți și nepăsători;
 O dată cu trecerea timpului,însă lumea se află într-un plin proces, iar nostalgia după
Vârsta de aur se amplifică,aceasta din urmă ,, rămîne într-un trecut din ce în ce mai
îndepărtat.’’,dar încă există,,un germene de speranță’’ că omenirea va mai putea să mai
trăiască măcar puțin fericit din ceea ce au trait în acest trecut îndepărtat și lipsit de griji;
 Prin Vârsta de aur, conform viziunii autorului, imaginarul purta propria lui luptă cu
societatea actuală profund tehnologizată:,, Prin Vîrsta de aur, imaginarul îşi ducea marea sa
bătălie împotriva lumii tehnologice în avînt.”

Cap.6

IMAGINARUL ISTORIC

 Lucian Boia este de accord cu opinia lui Gilbert Durand care afirma faptul că,,Istoria este
de domeniul imaginarului’’. Din afirmația lui Durand reiese idea că istoria însăși este
substituită imaginarului și miturilor;
 Autorul își pune întrebarea dacă istoria poate fi o știință în contextual în care aceasta
aspira spre acest de mai bine de două secole,, De două secole, istoria aspiră la un statut
ştiinţific. Este ea oare e o ştiinţă?’’Scriitorul constată că,, Scientismul ambiant nu putea
decît să-i complexeze pe istorici, care au încercat să-şi apropie disciplina de rigoarea ştiinţelor
"exacte";
 Pentru a percepe corect întinderea şi implicaţiile imaginarului istoric, trebuie să precizăm
de asemenea că discursul despre istorie depăşeşte cu mult limitele unei discipline
constituite şi ale unei profesiuni.
 Miraculosul joacă și el un rol important în înțelegerea imaginarului,cu precădere a celui
istoric;
 Pentru Boia,, Eroul este "marcat" încă de la naştere, în mod tradiţional anunţată şi însoţită de
"semne". Viaţa sa exemplară şi moartea sa, mai degrabă aparentă, fac din el un semizeu, un
simbol fixat definitiv în eternitate.’’

istoria este un discurs al prezentului despre trecut, un discurs multiform legat de

sensibilităţi şi de ideologi A o considera sau nu ca un produs al imaginarului depinde
de definiţia dată acestuia. Dacă imaginarul ar fi "neadevărul", domeniul ficţiunii
pure, istoria (mai puţin fabulele şi născociriie) s-ar găsi, în ceea ce priveşte esenţialul,
în afara domeniului său. Imaginarul depăşeşte categoriile de "adevărat" şi
"neadevărat"; el reprezintă o structură mentală capabilă să asimileze, conform
regulilor sale, adevărul şi falsul în egală măsură. Un mit istoric poate fi inventat în
întregime, el poate fi de asemenea construit plecînd de la fapte indubitabile.
Alexandru cel Mare, Carol cel Mare, Jeanne d'ANapoleon sînt, totodată, personaje
reale şi eroi mitici.
În acelaşi mod, istoria în întregime este mitizată, adică structurată şi orientată în
conformitate cu criteriile imaginarului. Respirăm aerul unei istorii care are
particularitatea de a fi în egală măsură adevărată şi fictivă.

În transfigurarea mitică a istoriei, miturile fondatoare ocupă un loc aparte. Trebuie

făcută o distincţie între miturile de origine, în sensul general al cuvîntului, şi miturile
fondatoare.
Actul de fondare poartă adesea pecetea unei intervenţii "exterioare", punînd
în joc o instalare, o creaţie nouă pe un teritoriu virgin al istoriei.
Românii au mizat mult timp pe originea lor romană, mergînd pînă la ignorarea
completă a celorlalte elemente ale amestecului etnic (dacii şi slavii). Într-o etapă
ulterioară (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), ideea dominantă devine fuziunea
daco-romană. Apoi dacii s-au instalat pe locul întîi. "Primele origini" n-au mai fost
căutate la Roma, ci în antichitatea dacă, şi, mai adînc, în preistoria autohtonă.
Această redistribuire a jocurilor corespunde unei noi faze, în acelaşi timp "ştiinţifică",
naţionalistă şi democratică, a discursului istoric. Intervenţiile fabuloase sau fortuite
nu se mai asortează cu ideile moderne. Mecanismul istoriei trebuie să funcţioneze în
mod esenţial prin propriile sale resurse.
De fapt, miturile fondatoare, tradiţionale sau moderne, îndeplinesc toate aceeaşi
funcţie, aceea de a scoate în evidenţă o "realitate" primordială şi permanentă, o
"preexistenţă" şi o "predestinare".

- Istoria este o ştiinţă esenţial conflictuală, în care principiile opuse se înfruntă fără
încetare, urmînd logica imaginarului. Discursul istoric este structurat pe un joc
inepuizabil al opoziţiilor: între noi şi ceilalţi, între Bine şi Rău, între Cristos şi Anticrist.
..

- istoria este irezistibil "adaptată". Nu există istorie "obiectivă". Bazîndu-se pe

aceleaşi date, istoricii imaginează scenarii de o varietate derutantă. Ajunge să
 răsfoim manualele şcolare publicate în cele patru colţuri ale lumii pentru a constata
tratarea nu doar diferită, ci adesea contradictorie a aceloraşi fapte şi evoluţii.
- Istoria este o dramă, rescrisă fără încetare, cu fapte adevărate, dispuse însă
potrivit unor reguli specifice, corespunzătoare structurilor şi tendinţelor
imaginarului.
Cap.7
MITURI POLITICE

 Există un risc în tratarea miturilor politice după ce a fost evocată mitologia istoriei: acela
de a se repeta pur şi simplu sau, în cel mai bun caz, de a exprima într-o manieră diferită
aceleaşi figuri ale imaginarului.
 Miturile istorice presupun o deformare a trecutului în raport cu prezentul, miturile
politice - foarte des - o deformare a prezentului în raport cu trecutul. Trecutul este
inevitabil "politizat", iar prezentul "istorizat". Aceleaşi structuri mitice acţionează în
ambele cazuri, doar funcţia lor le situează mai curînd în domeniul istoriei sau în
cel al politicii curente.
 Nostalgia trecutului este o constantă, şi idealizarea lui de asemenea, ceea ce explică
invocarea vîrstei de aur şi regretul pentru "lumea pe care am pierdut-o". În variante
mai mult sau mai puţin apropiate de arhetip, vîrsta de aur poate funcţiona
şi funcţionează efectiv ca un mit politic.
 Vîrsta de aur nu este decît un caz particular al recursului global la istorie
 În mitologia politică, idealizarea trecutului este dublată de dramatizarea viitorului.
 Eroul este omniprezent în politică, precum şi în istorie. În vîrful ierarhiei se găseşte
figura carismatică a Salvatorului, moştenită şi adaptată din imaginarul religios.
 Mitologiile politice fac abstracţie de circumstanţe. Ele obligă oamenii şi faptele din trecut
să intre în jocul lor.
 În viziunea lui Boia eroii și salvatorii sunt omniprezenți atât în politică cât și în istorie:,,
 Chiar trecuți în neființă,, Eroii şi Salvatorii continuă să acţioneze şi după moarte, uneori
chiar cu o forţă sporită.’’Autorul oferă în sprijinul afirmației sale exemplul lui Jean
d’Arc sau al lui Charles de Gaulle și de ce nu a lui Bonaparte care prin acțiunile lor,,… ei
pot marca efectiv vremea lor şi posteritatea.’’
 Unul dintre elementele esențiale pe care trebuie să-l avem în vedere pentru a înțelege
miturile politice este cel legat de Țapul ispășitor. Conform opiniei lui Boia,, Ţapul
ispăşitor este unul dintre simbolurile esenţiale ale imaginarului politic: vrăjitoarele la
începutul epocii moderne şi evreii în Al Treilea Reich ilustrează două cazuri-limită ale
unei tendinţe bine înrădăcinate. Mai ales miturile de conspiraţie sînt cele care scot în
evidenţă funcţia nocivă a celuilalt. ’’
  Relațiile internaționale au fost contaminate de mituri revoluționare, dar acestea din urmă
nu au pic de adevăr în ele,spune autorul:,, Miturile conspiraţioniste sînt adesea falsificate în
întregime.”
 Ca orice manifestare a imaginarului, mitologia politică este puternic polarizată. Mituri şi
contramituri se înfruntă (fiecare mit fiind contramitul unei constmcţii concurente).
Reacţia pare proporţională cu puterea mitului contestat.
 Trei mari "conspiratori" sînt identificaţi de Raoul Girardet pentru ultimele secole. În
aparenţă, forţele lor reunite ar fi suficiente pentru a explica majoritatea evoluţiilor
lumii contemporane. Aceştia sînt iezuiţii, francmasonii şi evreii. Miturile
conspiraţioniste sînt adesea falsificate în întregime. Dar aceste construcţii imaginare
pot utiliza, de asemenea, şi elemente reale, transfigurîndu-le. Competenţa şi
disciplina cvasimilitară a iezuiţilor, misterele şi ritualurile fr ancmasoneriei,
solidaritatea internaţională a evreilor şi locul lor preeminent în anumite sectoare au
favorizat emergenţa miturilor respective.

Totul concură, pînă la urmă, la o mai bună înţelegere a omu

lui. Istoria imaginarului se anunţă a fi una dintre cele mai sigure
căi de acces către profunzimile spiritului uman.

Concluzii

Teritoriul imaginarului aspiră la infinit. El apare peste tot ca dublul imaterial al lumii
concrete. Îl regăsim în toate domeniile istoriei, în oricare fapt istoric, în orice gînd şi în orice
acţiune. El apasă cu greutatea sa imaterială asupra marii aventuri a cunoaşterii, precum şi asupra
raporturilor între naţiuni, între grupuri sociale şi între indivizi. El marchează profund legăturile
noastre cu Universul, necunoscutul, timpul şi spaţiul. Progresul tehnologic nu poate modifica
întru nimic acest dat fundamental. Lumea de astăzi prezintă tabloul paradoxal al unei
omogenităţi crescînde însoţite de o diversitate crescîndă. Fărîmiţarea care rezultă nu implică nici
o pierdere de substanţă pentru imaginar. Autorul chiar își pune întrebarea dacă totul se rezumă la
imaginar, dacă imaginarul e răspunsul la toate întrebările:,, Ar fi oare imaginarul capabil să furnizeze
un sistem explicativ complet? “

Istoria se prezintă ca o reţea extrem de complexă, din care imaginarul nu constituie decît o
parte. Arhetipurile sale programează într-un anumit fel destinul omului, dar acesta nu este
mai puţin supus impactului obstacolelor materiale. Pentru a încerca să înţelegem aventura
umană, trebuie căutat locul de întîlnire, punctul de echilibru dintre spirit şi materie, dintre
"ficţiune" şi "realitate". Aceasta este marea dificultate, pentru care nu există nici o reţetă.
Este însăşi arta istoricului.

Lucian Boia crede într-o istorie a imaginarului, cu problematica ei distinctă, cu structurile,

regulile şi metodele sale. Sinteza pe care o propune acum - publicată mai întâi în Franţa - e prima
lucrare de acest gen: temelie, poate, a unui viitor domeniu de investigaţie istorică, domeniu de
sine stătător.

Extrem de bine documentată și argumentată, cartea lui Lucian Boia oferă conceptului de
imaginar o perspectivă dinamică, istorică, complexă și complementară abordărilor anterioare. El
demonstrează că, deși arhetipurile se mențin de-a lungul istoriei, există totuși o componentă
dinamică a imaginarului, cel puțin la nivel formal. Autorul identifică niște structuri fixe ale
imaginarului pe care se construiește apoi istoric: sacrul, dublul, alteritatea, originile, viitorul,
evadarea și confruntarea. Este o cercetare aprofundată pe care o recomand tuturor celor care
studiază imaginarul.