O scrisoare pierdută (1884), de I. L.

Caragiale este o comedie de moravuri, care

surprinde aspecte din viaţa privată şi din viaţa socială a câtorva personaje, în contextul organizării
alegerilor pentru ocuparea fotoliului de deputat. Piesa este inspirată de un eveniment din
actualitatea vremii: în 1883 au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, în scopul alcătuirii
unei noi Camere a Deputaţilor. Prin situaţiile şi prin tipurile de personaje create, comedia se
înscrie în tiparele realismului. Defectul satirizat de autor este vanitatea.
Realismul este un curent literar, aparut in secolul al XIX-lea, ca reactie la adresa
romantismului. Acesta are in vedere traspunerea realitatii in literatura prin “mimesis”
Opera literara “O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale, poate fi incadrata in acest
curent literar deoareece se remarca: incadrarea personajelor intr-o anumita tipologie, absenta
perspectivei narrative, utilizarea tehnici detaliului semnificativ, caracterizarea personajelor in
legatura cu mediul in care traiesc, si tema inspiratat din relitatea imediata.
Un prim argument, care sustine incadrarea operei in realism, este reprezentat de
utilizarea tehnici detaliului semnificativ, prin care sunt reliefiate aspectele sociale, moravurile,
atitudinea critica materializata prin ironie, intr-o manieră junimistă- a unor tare sociale
(precaritatea unor instituții, beția de cuvinte a politicienilor, corupția generalizată, manipularea
maselor, trucarea votului, mentalitatea de târgoveți și interesele meschine ale
conducătorilor).Veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor, prin cultivarea unor
tipologii consacrate- dintre cele mai semnificative sunt arivistul și demagogul-, precum și prin
impresia de veridicitate pe care o lasă acțiunile și relațiile interumane puse în slujba ascensiunii
sociale sau a menținerii unui statut deja dobândit.. Totodata perspectiva narativa este absenta,
deoarece naratorul, inexistent nu este implicat efectiv in evenimentele scenice, asadar
daramturgul nu relateaza intamplarile ci le lasa se se dasfasoare in fata citiorului.
Un al doilea argument intaritor ideii prezentate mai sus il constituie, incadrarea
personajelor participante la actiune, in diverse tipologii, Prin urmare personajele sunt construite
după un defect general uman și capătă valoare de prototipuri negative. Astfel, identificăm în
textul dramatic următoarele prototipuri: tipu încornoratului (Trahanache), tipul primului amorez
(Tipătescu), tipul cochetei și al adulterinei (Zoe), tipul demagogului (Cațavencu, Farfuridi,
Brânzovenescu, Dandanache), tipul cetățeanului (Cetățeanul turmentat), tipul funcționarului
(Pristanda), tip servitorului (Pristanda). Fiecare tip exprimă o individualitate de neconfundat prin
viziunea socială, psihologică și de limbaj. Plasarea actiunii contrara veridicitatii, autorul
preferand incadrarea intr-o lume reperabila si finita,” In capital unui judet de munte, in zilele
noastre” optand, asadar ambiguitatea
Tematica sociala inspirata din realitate imediata, surpinde viata social- politica dintr-un
oras de provincie pe fondul agitatiei si forfotei specific camapaniei electorale, care surprinde
moravurile politicenilor precum abuzul, santajul sau falsificarea listelor electorale. Mai mult
acesta poate fi sustinuta la nivel contextual de scene reprezentative.
Astfel o prima scena semnificativa, pentru tema operei este reprezentata de scena VI
din actul II in care Zoe indignata de gestul facut de Tipatescu, il elibereaza pe Catavencu,
conditionand legatura ei cu prefectul orasului “Te iubesc dar scapa-ma”, amplifica semnificatia
intamplarilor si-l santajeaza emotional pe acesta “ Ma omori inainte de izbucnirea scandalului”,
moment in care Stefan se adreseza iubirii sale cu” Femeie nebuna..”. In ciuda faptului ca aceasta
nu avea dreptul de a vota, poseda o influenta politica remarcabila. Inaltnirea cu posesorul
instrumentului de santaj ilustreaza inclestarea dintre cei doi in lutpa politica, Catavenu refuzand
sa inapoieze scrisoare, in schimbul functilor oferite de Fanica, si cere doar locul de deuputat pe
care convis sustine ca-l merita pe deplin, astfel viata politica interfereaza cu cea sociala. Apogeul
acestui episod dramatic, degenereaza in violenta in care Stefan Tipatescu “se repede ca turbat”
spre adversarul sau Catavencu.
Un al doilea episod remrcabila, este constituit de scena deznodamantului, in care toate
personajele piesei participa la festivitatea organizata in cinstea alegerilor, fiind declarat deputat
Agamita Dandanache. Discursul lui Catavencu prin care isi cere iertare de la Tipatescu “Sa ma
ierti si sa ma iubesti”, reliefeaza antiteza in legatura cu atitudinea sa, in momentul in care este in
posesia scrisorii si finalul operei, totodata prin acesta Caragiale satirizeaza intr-o maniera
junimista corectitudinea cu care s-au desfasurat alegerile, dar si ipocrizia oamenilor politici care
acum isi lauda rivalii “Venerabilul si impartialul prezident, Trahanache”. Finalul este unul fericit,
in care se renunta la neintelegerile din trecut, personajele fraternizeaza, isi rezolva conflictul
intereselor proprii.
Piesa este structurata in patru acte, fiecare act fiind alcatuit din mai multe scene. Iar
elementele de structura, compozitie si limbaj sunt reprezentate de catre titlu, conflict, comilcul de
nume, si de limbaj.
Un lucru specific comediilor este integrarea diverselor elemente care sa usureze
conflictele, caci tocmai prin caracterul ridicol al situatiilor serioase se creeaza umorul; un astfel
de element este comicul de limbaj. Prin acesta se intelege tot ce tine de exprimarea defectuoasa a
unor personaje: ticurile verbale, greselile de exprimare. Pleonasmel, anacoutele, truismele,
paradoxurile, nonsensurile, contradictiile in termenii sunt surse de caracterizare indirecta si
principal modalitate de individualizare a caracterelor clasice.

Titlul este alcatuit din articolul nehotarat “o”, care sugereaza repetabilitatea si banalitatea
intamplarii, aceasta putand fi recreata pana la infinit si substativul comun “scrisoare”, un
document politic,totodata desemnand obiectul de santaj pentru interesele politice. George
Calinescu afrima ca scrisoare este “obiectul buclucas” al operei, un adevarat personaj, insufletita
genereaza si intretine intriga, si pune in evidenta contrastul dintre aparenta si esenta. Acesta
constituie pretextul dramatic al operei.

Pentru a conchide, opera literara “O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale, se incadreaza
in realism, deoarece intruneste anumite particularitati ale acestuia, conform argumentelor
prezentate mai sus.