Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
• Apărarea lui Socrate: Socrate se află la proces. „Apărarea” adresată tribunalului - un testament filosofic.
• Ultimele cuvinte rostite de Socrate concetăţenilor săi.
• Criton (despre datorie, dialog etic): Socrate în închisoare, după proces. Aşteptând întoarcerea corabiei de la Delos,
condiţie a executării pedepsei sale cu moartea.
• Prietenii apropiaţi îl îndeamnă să evadeze
• Deşi condamnarea fusese nedreaptă, evadareaar însemna confirmarea capetelor de acuzare ce i s-au adus: opunerea faţă de voinţa zeului şi faţă
de cutumă şi nerespectarea legii.
• Phaidon (despre suflet, dialog etic): ultima conversaţie din viaţa lui Socrate.
• povestea ultimei zile a lui Socrate, relatată de un martor ocular, Phaidon din Elis.
• un dialog povestit („dialog în dialog”).
• Socrate, vizitat din nou de prietenii săi apropiaţi, îşi mărturiseşte credinţa în nemurirea sufletului: testament filosofic.
Platon. Dialogul [58b-c: CE ÎNSEAMNĂ SOSIREA CORĂBIEI DE LA
DELOS]
Phaidon «PHAIDON Din câte spun atenienii este corabia cu care a
plecat odinioară Teseu către Creta în fruntea celor şapte
• Întâlnirea dintre cele două personaje, Ehecrate şi feciori şi şapte fete pe care avea să-i scape cu viaţă,
Phaidon (un admirator al lui Socrate)
• Phaidon va „povesti” dialogul care a avut loc în întorcându-se el însuşi teafăr înapoi. Se spune că
ultima zi a vieţii lui Socrate. atenienii îi juraseră lui Apollon că, dacă va fi ca tinerii să
• Toate dialogurile relatate ale lui Platon (cu scape nevătămaţi, ei vor trimite an de an o solie la Delos,
excepţia Banchetului) poartă, în mod convenţional,
numele naratorului, deci al „martorului” care de ceea ce au şi făcut fără greşeală de atunci şi până azi. Iar
obicei nu ia parte la dialogul propriu-zis dar a fost de datina cere ca, din clipa în care solia este gata de plecare,
faţă.
cetatea să nu fie pângărită de nici o execuţie publică atâta
• Primul element relevant: relatarea cutumei ritualice cu vreme cât durează călătoria corăbiei până la Delos şi
privire la sosirea corăbiei de la Delos, în aşteptarea
căreia Socrate a petrecut treizeci de zile în închisoare, înapoi; călătorie pe care uneori vânturile potrivnice o fac
înainte de executarea sentinţei. destul de lungă. Iar solia este gata de plecare în clipa
• Atât procesul cât şi executarea sentinţei au avut loc într- când preotul lui Apollon îi aşează corăbiei, la pupă, o
un interval excepţional: drumul soliei sacre spre Delos,
locul naşterii lui Apollon şi deci a unor ceremonii cunună. Şi, cum îţi spuneam, în anul acela s-a nimerit ca
închinate acestuia. lucrul să aibă loc chiar în preziua procesului. Aşa se face
• Pentru că Teseu reuşise să salveze tinerii ce trebuiau că, de la încheierea acestuia până la executarea
sacrificaţi regelui Minos, atenienii trimiteau în fiecare an o
solie închinată lui Apollon. Drumul corăbiei era un pedepsei, Socrate a avut un lung răstimp de petrecut în
interval sacru, ceea ce simbolizează, în dialog, intervalul închisoare.»
purificării sufletului lui Socrate, a pregătirii pentru moarte.
În ultima zi a vieţii Socrate este fericit, împăcat cu sine şi, Platon, “Phaidon”, în Opere, IV, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983. Traducerea
în anumite momente, oarecum distant. dialogului de Petru Creţia, note de Manuela Tecuşan, interpretare de Constantin Noica.
Platon. Dialogul Phaidon. [TEMA LUI MOUSIKOS ANER]
[60e-61b] «SOCRATE (...) M-a bântuit toată viaţa un anume vis care, sub înfăţişări
Filosofia ca pregătire pentru moarte schimbătoare, îmi dădea de fiecare dată acelaşi îndemn: „Socrate, arta Muzelor
să fie sârguinţa ta”. Iar eu, până acum, înţelegeam că îndemnul şi încurajarea din
vis au în vedere tocmai ce făceam, aşa cum un alergător este încurajat de
• Filosoful ca „om al Muzelor” (mousiko/j a)nh/r). spectatori: credeam că prin artă a Muzelor visul înţelegea „muzica” cea mai înaltă,
vreau să spun filosofia, îndeletnicirea mea obişnuită. Acum însă, după proces şi
• semnificaţia morţii: pregătire pentru moarte. după ce sărbătorirea zeului mi-a amânat sfârşitul, m-am gândit că poate visul are
• Ne învaţă să murim frumos. totuşi în vedere arta Muzelor în sens obişnuit şi că se cuvine să-i dau ascultare.
Este mai bine, mi-am zis eu, să nu mor până nu mă supun, făcând astfel din
• Socrate dezvăluie câteva înţelesuri ale vieţii filosofice relatând un compunerea poemelor cerute îndeplinirea unei îndatoriri faţă de zei. Şi astfel am
„vis”. alcătuit întâi un imn către zeul chiar acum sărbătorit, apoi am socotit că poetul,
dacă e să fie poet, nu trebuie să cânte întâmplări adevărate, ci să născocească.
• temă întâlnită şi în dialogul Laches: „bărbatul armonios”, deplin (mousikos Însă de asta eu nefiind deloc în stare, am recurs la poveştile care îmi erau la
îndemână: ştiind pe dinafară fabulele lui Esop, m-am apucat să le versific aşa, la
aner), pregătit pentru moarte. O artă ce include: întâmplare, cum îmi veneau în minte».
• filosofie, poezia (versificaţia), şi „născocirea” poetică, invenţia
verosimilă.
• eliberarea sufletului prin artă, „moartea treptată” înţeleasă ca
[62a-b] «SOCRATE (...) Şi prin urmare nu există nici o împrejurare în care (ca în
activitate exclusiv sufletească, la care trupul nu ia parte. alte domenii, unde se judecă de la caz la caz şi de la persoană la persoană)
• „gimnastică a sufletului” (mousike), alternativă la gymnastike omul să poată considera că este mai bine să moară decât să trăiască. De
asemenea ţi se poate părea de mirare că cei care consideră totuşi că moartea
(gimnastica trupului). este preferabilă vieţii nu au dreptul să-şi facă singuri binele acesta, ci sunt
obligaţi să aştepte serviciile unui binefăcător. (...)
• Filosoful în faţa morţii: Doctrinele secrete spun în această privinţă următorul lucru: că noi oamenii ne-
• moartea este dar al Zeului, deci, aşteptată, am afla ca într-un fel de închisoare din ale cărei lanţuri nimănui nu-i e îngăduit
să se desfacă singur şi să fugă. Vorbă care mie mi se pare şi adâncă şi nu prea
• imposibil de atins prin propria voinţă. Sinuciderea nu este uşor de înţeles, dar în care îşi găseşte expresie ceva, cred eu, adevărat: că ne
îngăduită (omul este un bun al Zeului) aflăm, ca unul dintre bunurile lor, în grija şi în stăpânirea zeilor.»
Ce este moartea vreodată. Într-adevăr, în nesfârşite chipuri ne munceşte trupul datorită obligaţiei de a-l hrăni, iar
dacă se adaugă şi vreo boală, iată-ne împiedicaţi în vânătoarea noastră de realitate. Trupul ne
pângăreşte cu iubiri şi pofte, cu spaime, cu tot felul de năluciri, cu fleacuri fără număr, astfel încât
Definiţii ale morţii. de răul lui, cum vine vorba, nu mai ajungem niciodată să «gândim» cu-adevărat. Cine altul decât
trupul cu dorinţele lui ne aduce războaie, răzmeriţe, lupte? Căci nu este război care să nu se
• a) sens ante-mortem al morţii: moartea ca nască din dorinţa de a dobândi averi, iar la dobândirea de averi numai şi numai trupul ne dă ghies,
robi îngrijirii sale cum suntem. El este vinovat că, datorită tuturor acestor lucruri, nu găsim nici un
activitate („viaţă”) exclusiv sufletească, prin care răgaz pentru filosofie şi, culmea, de câte ori ne lasă totuşi unul, cât să ne îndreptăm atenţia către
vreun obiect de cercetare, deodată iată-l făcându-se din nou simţit, stingherindu-ne în fel şi chip,
sufletul se manifestă independent de trup („omul tulburându-ne şi năucindu-ne, astfel că nu mai suntem în stare, din pricina lui, să desluşim
muzelor”). adevărul. Dimpotrivă, avem neîndoielnică dovadă că, dacă e să cunoaştem vreodată un lucru în
toată puritatea lui, trebuie să ne detaşăm de trup şi să contemplăm, cu sufletul în sine, realităţile în
• moartea ca experienţă la care filosoful poate avea acces sine. Abia atunci, aşa e de crezut, ne vom înstăpâni pe ceea ce râvnim şi spunem că este obiectul
încă din timpul vieţii, ca despărţire firească a sufletului de dragostei noastre: pe cunoaşterea deplină. Dar asta nu se va petrece cât suntem încă în viaţă, ci,
cum reiese din raţionament, doar după ce vom fi murit. Într-adevăr, dacă împreună cu trupul nu ne
trup printr-o activitate distinctă/ specifică. este cu putinţă să cunoaştem, în toată puritatea sa, nimic, atunci din două una: ori ne este pe
• este filosofia: dobândirea înţelepciunii. vecie imposibil să dobândim cunoaşterea, ori ne va fi posibil numai după moarte. Căci abia atunci
sufletul va rămâne el cu sine însuşi, despărţit de trup, iar înainte nu. De-aicea mai rezultă, pare-se,
• moartea ca virtute supremă, autentică, cunoaştere în şi că, atâta cât suntem încă în viaţă, cea mai mare apropiere de cunoaştere o vom realiza-o ori de
vederea virtuţii. câte ori, după măsura puterilor noastre, nu vom avea cu trupul legătură şi amestec câtă vreme ele
nu sunt absolut necesare, nelăsându-ne astfel molipsiţi de natura lui, ci păstrându-ne cât mai
• b) moartea ca despărţire a sufletului de trup, ca curaţi de el, în aşteptarea ceasului când ne va dezlega de el însuşi divinitatea. Atunci, nemaifiind
legaţi de trup şi de nesăbuinţa lui, deveniţi puri, vom exista, putem să credem, printre realităţi şi ele
mod de existenţă. pure şi vom putea cunoaşte prin noi înşine în întregime ceea ce e fără amestec, adică ceea ce,
credem noi, e adevărul. Căci celui ce nu este pur nu-i e îngăduit să se atingă de ceea ce este.”
• moartea propriu-zisă este numai a trupului;
• pentru suflet, ea nu există, fiind de fapt o eliberare de
„năpasta” numită trup.
[67e] «SOCRATE Este aşadar un fapt de netăgăduit, Simmias, că adevăraţii filosofi nu fac
• un fapt de viaţă. Modul nostru autentic de a fi. altceva, făcând filosofie, decât un exerciţiu neîncetat în vederea ceasului morţii şi că, dintre toţi
oamenii, ei se tem cel mai puţin de a fi morţi. (...)»
[68b] «SOCRATE Şi dacă e aşa, n-ar fi din partea unui asemenea om, cum spuneam adineaori,
o gravă inconsecvenţă dacă s-ar teme de moarte?»
Platon. Dialogul Phaidon.
Ce este moartea
(...) Mai departe: în cazul beţelor şi al celorlalte obiecte egale de care a fost vorba adineaori impresia noastră este că ele sunt egale pe potriva egalităţii în sine? Sunt ele sau nu inferioare
egalităţii în sine în gradul lor de asemănare cu aceasta din urmă?
SIMMIAS Cu mult inferioare.
SOCRATE Dacă e aşa, atunci când cineva, văzând un obiect, se gândeşte aşa: „obiectul pe care îl văd în clipa aceasta năzuie să semene cu o altă realitate, dar îi lipseşte ceva, nu
izbuteşte să fie la fel cu acela, îi rămâne inferior”, într-o asemenea situaţie putem cădea de acord că spusele lui implică în mod necesar o cunoaştere prealabilă de către el a realităţii cu
care spune el că se aseamănă obiectul văzut, dar faţă de care obiectul acesta rămâne inferior?
SIMMIAS În mod necesar.
SOCRATE Şi nu ne-am găsit noi în aceeaşi situaţie în legătură cu obiectele egale şi cu egalitatea în sine?
Argumentele nemuririi sufletului
• - există o proporţie sau o analogie între lucrurile egale [75a-77c] «SOCRATE Rezultă că noi trebuie neapărat să fi cunoscut egalitatea înainte de
momentul în care, văzând pentru prima oară nişte obiecte egale, ne-am format ideea că toate
şi egalitatea în sine. acestea doar năzuie să se identifice cu egalitatea, dar niciodată nu izbutesc pe deplin.
SOCRATE Şi nu spunem noi că, în chip necesar, cunoaşterea egalităţii trebuie s-o fi dobândit
1. Vedem lucrul „A”. (avem o cunoştinţă de observaţie) înainte de a începe să simţim cu simţurile?
SIMMIAS Ba da.
2. Ne amintim lucrul „B”. (ne actualizăm o cunoştinţă din SOCRATE Atunci mi se pare că suntem obligaţi să admitem că eram în posesia ei înainte de a
memorie) ne naşte.
Concluzie:
3. „A” este (într-o anume măsură, imperfectă) egal cu „B”.
Experienţa este repetitivă, deci:
4. Între lucruri există relaţii de egalitate imperfecte.
(generalizare)
Postulat:
5. Egalitatea imperfectă este imperfectă faţă de un termen
absolut. (condiţie de posibilitate a seriei de relaţii)
Enunţul 5 este un enunţ de întemeiere, deci se poate afirma că:
6. Termenul absolut faţă de care egalitatea dintre lucruri
este imperfectă este o Egalitate perfectă, în sine.
(„reamintire”). Există deci egalitatea în sine, perfectă, Ideea
de egalitate.
Lucrurile compuse Lucrurile simple