Spusul poveștilor și dezvoltarea

trăsăturilor de caracter la copii

Formare pentru consilierii școlari
MANUAL

1
CUPRINS

Introducere 4

Spusul poveștilor 5
Context 5
Delimitări conceptuale 5
Beneficii educaționale în dezvoltarea unor abilități cognitive: alfabetizare, abilități
lingvistice și abilitatea de a vorbi în public 7
Rolul în dezvoltarea caracterului 7
Spusul poveștilor – STRUCTURĂ PROGRAM & ACTIVITĂȚI 9
Să ne cunoaștem. Poveștile în viața noastră 9
Principiile spusului și alegerii poveștilor 17
Cum se aleg și învață poveștile 22
Cum se învață și exersează o poveste 29
Cum se spune o poveste: Vocea 34
Cum se spune o poveste: Gesturile şi expresiile faciale 40
Cum se spune o poveste: Dezvoltarea personajelor 47
Cum se spune o poveste: Exersarea poveștii 51
Cum se spune o poveste: Serbarea poveștilor 55
Cum se spune o poveste: Feedback & Auto-evaluare 58
Gestionarea emoțiilor 60

Perspectiva dezvoltării 65
Perspectiva dezvoltării versus perspectiva fixă 65
Limbaj - Întărirea perspective dezvoltării prin feedback 70
Limbaj - Comunicarea obiectivelor și așteptărilor înalte 73
Propuneri ACTIVITĂȚI 75

Dezvoltarea trăsăturilor de caracter 81

Cele 24 de trăsături de caracter VIA (Valori în acțiune) 81
Cele 7 trăsături de caracter VIA importante pentru succesul la școală și în viață 85
Propuneri ACTIVITĂȚI 90

Tipuri de feedback 126

Lecții duale 130

Anexe 133
Poster reguli pentru succes 133
Poster VIA – Trăsături de caracter 134
Fișa „Poveşti pe care le-am citit” 135
Fişa „auto-evaluare şi obiective 138
Fişa poveştii 140
Tipologie poveşti 142
Feluri de povești (pentru copii) 145
Scală perseverență 147

Bibliografie 150

2
3
 INTRODUCERE

În ultimii 50 de ani, dezvoltarea caracterului și obiectivele academice sunt

adesea în competiție în mediul școlar; dar lucrurile nu au stat mereu așa. Istoric,
școala a fost concepută atât ca un loc în care se deprind abilități cognitive, cât și ca
unul în care se construiește caracterul. Acum mai mult de 2000 de ani, Aristotel
propunea în Etica Nicomahică o discuție a virtuților și a modului în care se poate
dezvolta caracterul.
La începutul secolului 20 însă, odată cu avântul industrializării, în mediul
școlar construirea caracterului cade pe planul doi și în prim plan trec abilitățile
cognitive. Pe de altă parte, în ultimii 15 ani, a luat avânt psihologia pozitivă, care este
preocupată de maximizarea potențialului uman și pune accent pe înțelegerea
aspectelor pozitive și adaptative ale comportamentului uman. Acest curent susține că
succesul la școală și în viață este în mare măsură influențat de dezvoltarea unor
trăsături de caracter precum perseverența, autocontrolul, optimismul sau inteligența
socială.
În aceste condiții, în 2004, ca o alternativă la DSM (Diagnostic and Statistical
Manual of Mental Disorders, Clasificarea tulburărilor mentale) și după ce peste 55 de
oameni de știință au studiat riguros trăsăturile de caracter pe o durată de trei ani,
autorii specializați în psihologie pozitivă Martin Seligman și Christopher Peterson au
conceput manualul „Character Strenghts and Virtues Handbook”. Este vorba de o
clasificare a 24 de trăsături de caracter apreciate pe plan universal de toate culturile și
popoarele, pe care toți părinții și le doresc pentru copiii lor și a căror manifestare nu
îi umbrește pe ceilalți. În engleză, autorii preferă denumirea de „character strenght”
(„punct forte de caracter”) celei de „character trait” („trăsătură de caracter”) deoarece
„trăsătură” implică ceva constant, în vreme ce „punct forte” sugerează ideea de
maleabilitate.
În același timp, din cele mai vechi timpuri, toate culturile au folosit spusul
poveștilor ca o modalitate de a transmite credințe, tradiții și informații istorice
generațiilor viitoare. Spusul poveștilor a cunoscut o „renaștere” în Occident în ultimii
30 de ani, atât ca artă interpretativă bazată pe autenticitate, cât și ca metodă de
educație. Din perspectivă educațională, în Statele Unite, spusul poveștilor de către
elevi este implementat ca materie obligatorie în aproximativ 50% din școli, deoarece
dezvoltă atât abilitățile lingvistice și abilitatea de a vorbi în public, cât și caracterul.
În România, spusul poveștilor a început să apară în general sub formă de
ateliere în care adulții spun povestiri orale copiilor sau copiii învață să compună
povestiri scrise. În acest condiții, am considerat oportună îmbinarea spusului
poveștilor de către copii cu dezvoltarea trăsăturilor de caracter și oferim o formare
celor care doresc să susțină mai departe acest curs către copiii din cursul primar și nu
numai.

4
 Spusul poveștilor
Context
Delimitări conceptuale
Beneficii educaționale în dezvoltarea unor abilități cognitive: alfabetizare,
abilități lingvistice și abilitatea de a vorbi în public
Rolul în dezvoltarea caracterului
Spusul poveștilor – Structură program & activități

Context
Din cele mai vechi timpuri, toate culturile au folosit spusul poveștilor ca o
modalitate de a transmite credințe, tradiții și informații istorice generațiilor viitoare.
Spusul poveștilor a cunoscut o „renaștere” în Occident în ultimii 30 de ani, atât ca
artă interpretativă bazată pe autenticitate, cât și ca metodă de educație. Din
perspectivă educațională, în Statele Unite, spusul poveștilor de către elevi este
implementat ca materie obligatorie în aproximativ 50% din școli, deoarece dezvoltă
atât abilitățile lingvistice și abilitatea de a vorbi în public, cât și caracterul. În cadrul
acestor programe, elevii învață să povestească oral în stilul povestitorilor tradiționali.
Ei sunt încurajați să rețină structura povestirii orale și să o repovestească folosindu-
se de propriile cuvinte și de propria imaginație și creativitate. Elevii învață de
asemenea cum să comunice expresiv, cum să-și folosească mai bine vocea, gesturile și
expresiile faciale astfel încât să dea viață poveștii. Programele utilizează în general
povești valoroase din folclorul lumii. În plus, ele stimulează cititul, deoarece spusul
poveștilor în public le oferă elevilor un scop imediat și incitant de a citi. În cadrul
programelor, elevii sunt încurajați și monitorizați să citească cel puțin 10-15 povești
înainte de a o alege pe cea pe care doresc să o învețe.
Pentru adulți și elevi deopotrivă, poveștile acționează ca un simulator de zbor
care accesează o realitate virtuală, lipsită de pericole, unde pot fi testate cunoștințe,
convingeri, sentimente, îndoieli și preocupări.
Poveștile sunt capabile să te absoarbă cu totul în lumea lor. Brian Sturm
vorbește despre faptul că poveștile angajează toate canalele receptive și creează o
experiență autentică, de „aici” și „acum”.
În România, spusul poveștilor a început să apară în general sub formă de
ateliere în care adulții spun povești copiilor sau copiii învață să compună povești, însă
Asociația explorerKid este prima care a oferit module de 8-10 ședințe sau chiar de un
semestru în care copiii au învățat cum să spună o poveste în fața unui public. În
cadrul acestor cursuri, am utilizat experimental, cu rezultate foarte bune, lecțiile
duale: alături de obiectivul academic de dezvoltare a abilităților de comunicare, ne-
am fixat ca obiective și dezvoltarea unor trăsături de caracter. Eficiența acestei
abordări a fost demonstrată prin cercetarea „De ce copiii ar trebui să învețe să spună
povești în școala primară?", publicată la Conferința PSIWORLD 2014 de la București.
În acest condiții, considerăm oportună îmbinarea spusului poveștilor de către copii
cu dezvoltarea trăsăturilor de caracter într-un program unitar.

Delimitări conceptuale

a. Diferențele între spusul poveștilor și cititul cu voce tare

Spusul poveștilor este diferit și aduce recompense pe care cititul cu voce tare
nu le poate aduce. Spusul poveștilor este o activitate interactivă. Povestitorul vede
reacția ascultătorilor și poate astfel să-și adapteze spusul poveștilor sau stilul de a
povesti în timp real. Deoarece spusul poveștilor îl desparte pe povestitor de textul
scris, fiecare povestire este unică. Chiar și aceeași poveste a același povestitor este

5
povestită de fiecare dată puțin diferit. Fără a mai avea cartea în față, ca o barieră,
povestitorul se uită direct în ochii publicului și este liber să folosească gesturi,
expresii faciale, mișcări ale corpului pentru a construi mai bine poveștile în ochii
ascultătorilor. Povestitorii nu se ascund în spatele personajelor, așa cum fac actorii; ei
dezvăluie o mare parte din propriul eu prin povestirile orale alese și felul în care le
spun. Pentru că cei din public sunt implicați activ în proces, spusul poveștilor devine
un exemplu de activitate împărtășită, creând un sentiment de intimitate și
comunitate. Spusul poveștilor funcționează mult mai bine ca cititul de povești: copilul
se simte mai implicat, acordă o mai mare însemnătate și valoare conținutului
transmis.

b. Diferențele dintre spusul poveștilor și teatru

Teatru Spusul poveștilor

Actorii învață să își transforme
temporar personalitatea și să devină
altcineva, cu alte experiențe, alte
convingeri și chiar alte caracteristici
corporale.
Povestitorii rămân ei înșiși; ei învață
să se joace pe sine și să-și creeze o
imagine favorabilă în fața unui public -
își construiesc propriul lor personaj
public.

De aceea, gesturile, expresiile faciale,

intonaţia sau vocile folosite de
povestitor trebuie să sugereze subtil
imagini, nu să atragă atenția asupra sa.
Într-o piesă de teatru, imaginile – de la Spusul poveștilor este o artă din folclor
costume la decoruri – sunt chiar în care nu necesită recuzită - nici
fața publicului. costume, nici decoruri. Spusul
poveștilor stimulează crearea de
imagini mentale: foarte mult este lăsat
în voia imaginației celor care ascultă.

Actorii joacă pentru public, dar învață
să facă abstracție de acesta (conceptul
de „al patrulea perete”, un perete
invizibil care separă actorii de public)
și se adresează unii altora.
Povestitorii privesc publicul în ochi, se
adresează direct ascultătorilor și chiar
intră în dialog cu aceştia în anumite
momente.

Actorii au un scenariu prestabilit. Povestitorii nu memorează textul

povestirii orale, ci rețin structura
acesteia şi vorbesc liber. Acesta este şi
secretul unei prezentări publice
reuşite. Povestitorii urmăresc
permanent reacția publicului și își
adaptează de fiecare dată spusele în
funcție de reacția imediată a acestuia.

6
Teatru Spusul poveștilor
De aceea, o poveste nu e niciodată
interpretată de două ori la fel.
Actorii au un regizor care își impune Povestitorii, chiar şi cei profesionişti,
propria viziune asupra interpretării. nu au regizori, ci doar mentori. Ei sunt
liberi să-și pregătească şi să-şi spună
poveștile așa cum doresc și cum simt.

Beneficii educaționale în dezvoltarea unor abilități cognitive:

alfabetizare, abilități lingvistice și abilitatea de a vorbi în public

Cele șase arte ale limbajului - vorbitul, ascultatul, cititul, scrisul, citirea
limbajului non-verbal și reprezentarea vizuală sunt inter-relaționate. Până la vârsta
de șase ani, elevii cărora li s-au citit povești sau care au povestit oral au un vocabular
semnificativ mai vast în comparație cu colegii lor mai puțin norocoși (Hamilton &
Weiss, 2005).
Vizualizarea are un rol crucial în procesul de citire. Cititorii își creează imagini
mentale detaliate în timp ce citesc.
Mulți elevi citesc pasiv, la fel cum se uită și la televizor. Elevii care sunt atenți
doar la interpretarea literală și structura de suprafață a limbajului rămân
dezinteresați. Dacă își construiesc însă imagini mentale atunci când citesc, gradul de
implicare în text și motivația de a citi de plăcere cresc.
De asemenea, pentru a-și învăța poveștile, elevii desenează hărți ale acestora,
reprezentări vizuale ale evenimentelor, personajelor și cadrelor.
Cei care spun povești în mod regulat devin conștienți de modul în care publicul
influențează felul în care își spun poveștile și utilizează această descoperire și în
modul în care scriu. Poveștile dau naștere altor povești. În timpul unui curs de
povești, elevii spun povești din folclor sau povești de autor, familiarizându-se nu
numai cu propriile povești, ci și cu cele ale colegilor lor. Atunci când elevii îşi dezvoltă
această modalitate intuitivă de a înțelege spusul poveștilor, ei scriu povești ce au toate
componentele standard ale unei lucrări bine scrise: început și sfârșit, intrigă,
probleme și soluționarea acestora, personaje, cadru și temă. Iar atunci când
desenează afișe pentru prezentarea evenimentului final, elevii învață să reprezinte
vizual cei cinci factori esențiali ai jurnalismului: cine, ce, când, unde, cum şi de ce.
În final, elevii care spun povești își dezvoltă abilitatea de a vorbi în public. Să
ajungi să te simți confortabil în fața unui grup cere practică. Astfel, cu cât elevii sunt
mai încurajați să facă prezentări orale atunci când sunt mici, cu atât le va fi mai ușor
atunci când vor crește.

Spusul poveștilor și dezvoltarea caracterului – o conexiune cu dublu sens

Poveștile sunt un instrument care poate fi utilizat pentru dezvoltarea

caracterului elevilor. În Statele Unite există numeroase școli ce folosesc povești în
cadrul acestor tipuri de programe. În special poveștile din folclor transmit de multe
ori implicit mesaje de viață valoroase.
De asemenea, programele în care copiii învață povești pot fi derulate sub
forma lecțiilor duale, în care manifestarea unei anumite trăsături de caracter de către
elev în contextul învățării este surprinsă și explicitată de profesor în timp real.
7
Spusul poveștilor și inteligența socială
Atunci când observă un povestitor în acțiune, elevii învață să interpreteze
limbajul non-verbal cu ajutorul contextului verbal care oferă informații suplimentare.
Atunci când spun povești, elevii învață să utilizeze limbajul non-verbal. Totodată,
învață să descifreze reacțiile celor care ascultă.
Inteligența intra-personală este stimulată și atunci când elevii își descoperă
preferințele literare și ce stil de învățare este pentru ei cel mai eficient.

Spusul poveștilor și perseverența

Pentru a dobândi fluență, elevii au nevoie să citească același material de mai
multe ori. Citirea repetată este percepută adesea ca fiind plictisitoare. În cazul
pregătirii unei povești pentru a fi interpretată în public, citirea repetată are o
semnificație imediată. Elevii înțeleg care este scopul; văd valoarea acestor repetiții
din perspectiva aprecierii primite din partea publicului atunci când își știu bine
povestea.

Spusul poveștilor și munca în echipă

Atunci când elevii ascultă povești în cadrul clasei, acestea pot pune bazele unei
subculturi a grupului. Se creează un limbaj comun format din cuvinte, expresii și
nume proprii specifice anumitor povești. Acest limbaj comun poate acționa ca un
liant al grupului, care întărește legăturile dintre membri și dezvoltă un sentiment
comunitar. De asemenea, întrucât umorul este de multe ori o modalitate extrem de
eficientă de a impune limite, cadrul didactic se poate folosi de acest limbaj comun
pentru a spori motivația copiilor de a-și utiliza autocontrolul. De fapt, într-o cultură a
clasei excelentă, profesorul se concentrează pe nenumărate detalii tangibile și
intangibile pentru a crea un mediu în care elevii sunt implicați cu bucurie, concentrați
pe sarcină, și au sentimentul că realizările lor individuale și colective le aparțin.

Spusul poveștilor și echitatea

Ascultând și învățând povești, basme și legende din folclorul internațional,
elevii conștientizează mai ușor existența unor culturi variate și învață să aprecieze
atât asemănările, cât și deosebirile dintre acestea.

Modalitățile prin care spusul poveștilor este un mediu extraordinar de dezvoltare a

celor șapte trăsături de caracter înalt predictibile pentru succesul în viață și la școală
al copiilor (perseverența, auto-controlul, recunoștința, optimismul, curiozitatea,
inteligența socială și entuziasmul) vor fi discutate mai pe larg în cadrul activităților
specifice legate de dezvoltarea acestor trăsături.

8
Spusul poveștilor – Structură program & activități

Să ne cunoaștem. Poveștile în viața noastră

Teme:
1. Creşterea coeziunii grupului
2. Stabilirea şi agrearea regulilor grupului/ ale cursului
3. Poveştile în viaţa noastră (ideea de bază: suntem toţi povestitori,
abilitatea de a povesti ne defineşte ca fiinţe umane; cum se transmit şi se
formează poveştile)
4. Expunerea la spusul poveştilor prin ascultarea unor poveşti (activitate ce
va fi desfăşurată minim o dată în cadrul fiecărei sesiuni): Maimuțele și
pălăriile; Data viitoare așa o să fac

Activitate: Sunt/ Pot/ Îmi place/ Sper

Obiectiv:
 să încurajeze elevii să se cunoască
 să încurajeze elevii să vorbească în fața unui public
Cum se desfășoară:
 se începe cu un voluntar sau stabiliți o anumită ordine
 elevii vin în față, în spațiul de povestit și completează următoarele
propoziții:
Numele meu este .... și
 Sunt....
 Pot...
 Îmi place...
 Sper...
După ce termină, vorbitorul rămâne în fața grupului până aplauzele se opresc.
Publicul: trebuie să asculte cu interes, să nu întrerupă și să aplaude

Discuții: Cum te-ai simțit stând în fața grupului și vorbind despre tine? Cum
te-au făcut să te simți aplauzele? Este mai ușor să vorbești despre tine sau să
vorbești despre altcineva? Crezi că îți va fi mai ușor data viitoare când vei ieși în
public? Ce crezi că ți-ar ușura sarcina de a vorbi în fața unui grup? Ca public,
cum îi putem ajuta pe cei care prezintă în față?

Activitate: Vânătoarea de povești

Obiectiv:
 modalitate de a face cunoștință rapid; poate fi folosit și în Seara poveștilor,
în familie sau atunci când se spun povești persoanelor în vârstă
 ajutarea elevilor să-și transpună experiențele personale sub formă de
povești
 ajutarea elevilor să recunoască poveștile din experiențele celorlalți
De ce avem nevoie:
 fișa Vânătoarea de povești (pot fi adăugate diverse alte teme, în funcție
de situație)
 creioane
Cum se desfășoară:

9
  fiecare participant primește fișa Vânătoarea de povești și un creion
 fiecare se mișcă liber prin sală
 cereți unui participant să vă arate, să facă sau să spună ceva legat de o
idee de pe fișă
 după ce și-au spus povestea, spuneți una în schimb –poate fi legată de
orice altă temă și cereți celui care v-a spus să vă semneze foaia
 pot răspunde mai multe persoane la aceeași întrebare, dar fiecare nu
poate spune decât o poveste pentru fiecare fișă / participant
 alegeți voluntari care să împărtășească ceva interesant sau neobișnuit
despre ce au aflat de la ceilalți participanți
 întrebați dacă există cineva care vrea să-și spună propria poveste – în
condițiile în care aceasta nu a fost menționată
Discuții: Cum se aseamănă experiențele noastre cu poveștile? Cum ne ajută
poveștile personale să ne cunoaștem mai bine? Ce fel de întrebări putem pune
pentru a-i încuraja pe ceilalți să-și spună propriile povești? Ce face povestea
bazată pe o experiență personală a cuiva să fie interesantă?
Alte exemple:
 un joc preferat de când erai mai mic/ă
 un gust, un miros sau un sunet preferat
 un profesor, o rudă preferată
 ceva ce ai pierdut și ai găsit după mulți ani
 cum s-au întâlnit părinții tăi
 despre casa/ strada pe care ai locuit
 un moment în care ceva ce ai crezut că este adevărat s-a dovedit a fi fals
 ceva ce ai făcut și ai sperat ca părinții tăi să nu afle niciodată

Activitate: Fă cunoștință cu prietenul meu

Acest gen de activitate are rolul de a încuraja elevii să se cunoască mai bine
ascultând și repetând ceea ce au ascultat către restul grupului, precum și să-i
ajute să se exprime spunând o anecdotă sau o poveste scurtă.
Înainte de a începe activitatea, se poate face o sesiune de brainstorming
împreună cu elevii, în care aceștia se vor gândi la o listă de întrebări/ subiecte de
interviu:
 Ce ne-ar plăcea să aflăm despre ceilalți
 Ce ne-ar plăcea ca ceilalți să afle despre noi
 Ce fel de întrebări ar încuraja mai degrabă un răspuns sub formă de
poveste decât un răspuns scurt, simplu, de genul da sau nu sau nu știu
Exemple de subiecte: culoare preferată, mâncarea preferată, sporturi, cărți, zilele
de naștere ale celor din familie
Exemple de întrebări sau teme:
 Ceva le ce ești bun
 Ceva ce îți place să faci
 Ceva ce nu îți place să faci
 Cum arată camera ta?
 Ți-ai rupt vreodată ceva?
 Ce îți place cel mai mult/ ce îţi displace cel mai mult în a fi cel mai mic/ cel
mai mare/ mijlociul din familie?
 Povestește-mi despre o dată în care te-ai pierdut.

10
  Care este cel mai rușinos moment al tău?
 Ce fel de animal de companie ai? Cum i-ai dat numele? Ce îi place să facă?
 Care este cea mai frumoasă/ neplăcută zi de naștere/ vacanță pe care le-ai
avut?
Împărțiți participanții în perechi - ideal ar fi să nu se cunoască foarte bine. Copiii
încep să își adreseze întrebări, pe rând (începe un copil, iar după 5 -10 minute își
schimbă rolurile). După ce și-au spus poveștile, mai are loc o perioadă de
clarificare, în care elevii mai adaugă detalii relevante răspunsului lor. Începeți cu
voluntari care relatează poveștile auzite (ca diversitate, povestitorul poate descrie
povestea prietenului ca și cum ar fi a sa).

Discuții: Ce a fost mai ușor sau mai greu atunci când ţi-ai prezentat partenerul?
De ce este important să asculți atunci când cineva povestește? Este mai ușor să
vorbești despre tine sau despre altcineva? Cum v-a ajutat această activitate să vă
cunoașteți mai bine?

Activitate: Vinde-ți partenerul

Împărțiți grupul în perechi. Unul dintre membrii perechii îl intervievează pe
celălalt cu privire la ce interese are – ce îi place să facă cel mai mult, hobby-uri, ce
nu îi place, locul de naștere, familie, materiile preferate sau cele mai neplăcute
materii, animalele de companie, speranțele și temerile pe care le are ș.a.m.d.
Apoi, fiecare pereche va veni pe rând în fața clasei. Intervievatorul își prezintă
partenerul și începe să spună grupului de ce partenerul său ar fi, acum sau în
viitor, un extraordinar prieten, astronaut, doctor, ghid în junglă sau orice altceva
alege copilul. Copilul poate și inventa, dar va trebui să includă și elemente
adevărate despre colegul/ colega sa pe care le-a aflat în timpul interviului.
Ulterior, fie se schimbă rolurile în pereche, fie perechea se retrage și vine în față o
nouă pereche.
Acordați 3-5 minute fiecărui copil.

Activitate: Pânza de păianjen (Plasa de sprijin)

Obiectiv: Să se cunoască şi să se asculte. Ritmul trebuie să fie alert şi jocul nu ar
trebui să dureze prea mult.
Întrebările se scriu pe cartonaşe și vor fi adaptate în funcție de vârstele copiilor.
Se foloseşte un ghem de sfoară care se aruncă de la un copil la altul, astfel încât
să se formeze o plasă unică – se discută în jurul formării plasei şi cum s-ar
schimba dacă cineva renunţă şi dă drumul sforii sau nu vrea să prindă ghemul la
început. La fel se întâmplă şi cu grupul nostru proaspăt format – este important
să luăm cu toţii parte pentru a crea o structură unică şi specială; dacă cineva
decide să nu se implice sau să se retragă are o influenţă asupra întregii structuri.
Exemple întrebări:
1. Dacă ţi-aş da 10,000 de euro pe ce i-ai cheltui?
2. Dacă te-ai putea uita acum la filmul tău favorit, care ar fi acela?
3. Dacă te-ai putea duce oriunde în lume, unde te-ai duce?
4. Dacă ai putea vorbi cu oricine din lume, cu cine ai vrea să vorbeşti şi de
ce?
5. Dacă ai putea alege un singur lucru care să se îndeplinească anul acesta,
care ar fi acesta?
6. Dacă ai putea schimba orice la tine, ce anume ai schimba?

11
 7. Dacă ai putea fi altcineva, cine ţi-ar plăcea să fii?
8. Dacă ai putea primi răspunsul la o singură întrebare, care ar fi acea
întrebare?
9. Dacă ai putea studia materia visată, care ar fi aceea?
10. Dacă ai sta alături de personajul tău preferat, despre ce aţi vorbi?
11. Dacă banii şi timpul nu ar fi o problemă, ce ai face în acest moment?
12. Dacă ai putea retrăi o zi din trecutul tău, care ar fi acea zi?
13. Dacă ai putea învăţa orice, ce ai alege?
14. Dacă ai avea o maşină a timpului care ar funcţiona o singură dată, ce
moment din trecut sau viitor ţi-ar plăcea să vizitezi?
15. Dacă ar trebui să renunţi la unul din simţurile tale – auz, vedere, atingere,
miros, gust-la care ai renunţa şi de ce?
16. Spune-ne despre un cadou pe care l-ai primit şi pe care nu-l vei uita
niciodată.
17. Ai un animal de companie. Dacă nu, ce animal ţi-ar plăcea să ai şi de ce?
18. Dacă ţi-ar lua casa foc, care ar fi cele 3 obiecte pe care ai încerca să le
salvezi?
19. Numeşte ceva care chiar îţi place la tine.
20. Numele tău înseamnă ceva sau ţi s-a dat numele după cineva special?
21. Ce-ţi place cel mai mult să faci vara?
22. Care este cel mai greu lucru pe care l-ai făcut vreodată?
23. Care este cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat săptămâna trecută?
24. Dacă eşti la prietenii tăi la masă şi găseşti o insectă moartă în salată, ce
faci?
25. Dacă ai putea repeta săptămâna aceasta, ce ai face diferit?
26. Dacă ai avea puterea să schimbi sau să rezolvi o problemă majoră a zilelor
noastre, ce ai alege?
27. Ce carte sau film ai citit/ văzut recent şi ni le-ai recomanda? De ce?

Stabilire Regulile cursului de povești împreună cu elevii – crearea

unui poster cu principalele reguli ale grupului
Puteți folosi ca exemplu posterul „Pactul succesului”.

Activitate: Cum s-au transmis poveştile de-a lungul vremii (discuție cu

întregul grup sau în echipe).
Câteva motive care ar putea fi acoperite, în funcţie de vârsta copiilor:
 Pentru distracţie: întrebaţi copiii cum se distrau oamenii înainte de
apariţia radioului, televiziunii sau Internetului; pot fi amintite activităţi
precum cântatul, dansul, jocurile, compunerea de muzică, cititul, vorbitul
etc.
 Pentru a instrui, pentru a învăţa, pentru a călăuzi: toate
popoarele au folosit dintotdeauna poveştile pentru a transmite mai
departe propriile credinţe şi valori. Discutaţi de ce poveşti clasice precum
„Scufiţa roşie” (sau alte poveşti pe care le cunosc deja sau tocmai le-au
auzit) au fost spuse iniţial.
 Pentru a explica lucruri pe care nu le înţelegeau: fiecare cultură
are poveştile sale despre „cum şi de ce”, legende, povestiri şi istorioare
pentru a-şi explica, de exemplu, de ce soarele răsare la cântecul cocoşului
sau de ce ursul are coada scurtă.

12
  Pentru a preda istoria: Povestitorii au avut un rol esenţial în păstrarea
istoriei civilizaţiilor străvechi. Istorisirile lor au fost adevărate înregistrări
transmise din generaţie în generaţie. Odată cu apariţia scrisului şi mai ales
al tiparului, spusul poveştilor şi-a pierdut rolul avut în sânul comunităţii.
Secolul douăzeci, prin invenţia televiziunii şi a altor medii vizuale, aproape
a făcut din spusul poveştilor o artă dispărută.
 Pentru stimularea imaginaţiei.
 Pentru transmiterea folclorului. Folclorul include obiceiuri
tradiţionale, poveşti sau proverbe păstrate oral. Daţi-le copiilor exemple:
expresii din folclor: „soare cu dinţi”, „stinge focul cu paie”, „surdul nu
aude, dar le potriveşte”, „a-i face zile fripte”, „a pune ţara la cale”;
ghicitori: „Ce să fie? Frunze n-are, nu-i nici floare. În păduri şi pe ogor,
prin grădini şi-n deal la vie, stă mereu într-un picior, o umbrelă de hârtie...
ce să fie?” sau „Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i”.
Pentru mai multe exemple, consultaţi şi link-urile de mai jos:
http://proverbe-zicatori.com/category/proverbe-romanesti
http://www.rightwords.ro/folclor

Activitate: Psst, dă-o mai departe! (Telefonul fără fir)

Jucătorii stau într-un cerc. Conducătorul jocului va șopti o frază scurtă, incluzând
nume și detalii în urechea jucătorului de lângă el. La sfârșitul poveștii, va spune
„Dă-o mai departe ...” Jucătorul repovestește apoi povestea persoanei de lângă el
și așa mai departe. Nimeni nu are voie să repete cuvânt cu cuvânt ce s-a spus.
Fiecare jucător trebuie să șoptească clar și fiecare jucător trebuie să asculte cu
atenție ceea ce i se șopteşte. Ultimul jucător se ridică și spune povestea cu glas
tare. După ce jocul se încheie, spuneți-le copiilor povestea originală şi discutați
despre schimbările care au avut loc.

Activitate alternativă: Scaunul fierbinte (variantă telefonul fără fir)

Puteți utiliza atât varianta de mai jos în care copiii inventează o poveste sau
puteți folosi povești/ texte scurte pe care ei trebuie să le redea.
Obiectiv:
 Să ajute copiii să înţeleagă modalităţile prin care aceeaşi poveste se
schimbă în funcţie de povestitor
 să ajute copiii să înţeleagă importanţa ascultatului activ şi să-şi
îmbunătăţească abilităţile de ascultare
De ce avem nevoie:
-o poveste ca exemplu – opţional
Cum se desfăşoară:
 explicaţi copiilor că o parte dintre ei vor fi creatori de poveşti, o parte
povestitori şi o parte publicul
 trimiteţi 3-4 voluntari în afara camerei
 alegeţi 3-5 copii din public pentru a compune povestea. Povestea trebuie
să fie scurtă şi să aibă început, mijloc şi sfârşit. Povestea nu trebuie să aibă
sens – cu cât mai caraghioasă, cu atât mai bine. Ea poate fi construită
împreună sau sub formă de zborul rândunicii (fiecare copil creează câte o
propoziție din poveste). Copiii vor fi tentaţi să omoare personajele în
moduri violente – încurajaţi-i să nu facă acest lucru; arătaţi-le cum acest
lucru omoară şi povestea

13
  alegeţi un membru din public sau din grupul creatorilor de poveşti pentru
a spune pentru prima dată povestea
 aduceţi un copil dintre cei ce au părăsit sala şi:
 puneţi-l pe un scaun în faţa publicului - „scaunul fierbinte” (ceilalţi
copii pot spune în grup „SSSSS” ca şi cum scaunul frige tare)
 explicaţi-i că trebuie să asculte cu atenţie povestea spusă de către
povestitorul voluntar şi apoi va trebui să o repovestească către un
alt copil ce va veni din afara camerei
 nu are voie să întrerupă sau să pună întrebări
 publicul nu are voie să intervină/ să întrerupă
 după ce au fost date toate indicaţiile, povestitorul începe să spună povestea
 când povestea a fost spusă până la sfârşit, se aduce un alt copil din afara
clasei, iar cel care a stat pe scaunul fierbinte respune poveste şamd

Discuţii: Cum s-a schimbat povestea pe parcurs? Ce a rămas la fel? Ce a fost

mai uşor de memorat? De ce credeţi că povestea s-a modificat cu fiecare
povestitor? Este important ca fiecare dintre noi să spună aceeaşi poveste la fel?

Poveste: Maimuţele şi pălăriile (O poveste din Asia)

A fost odată un pălărier care făcea tot felul de pălării: pălării mari și pălării
mici, pălării înalte și pălării scunde, pălării scumpe și pălării ieftine. Într-o zi,
pălărierul s-a hotărât să meargă la târg să vândă nişte pălării. Le-a pus într-un
coș, şi-a pus o pălărie pe cap și a ridicat coșul pe umăr. Apoi a pornit-o spre târg.
Era o zi fierbinte şi curând pălărierul a obosit, așa că a pus coșul jos, s-a întins sub
un copac și a adormit. Când s-a trezit, toate pălăriile din coșul său dispăruseră.
—O, nu, s-a gândit el, mi-a luat luni în şir să le fac. Trebuie să le găsesc.
Le-a căutat peste tot şi în cele din urmă i-a venit ideea să se uite și în copac
şi acolo a văzut o mulțime de maimuțe care îl priveau. Fiecare dintre ele purta pe
cap una dintre pălăriile lui. Furios, omul le-a arătat pumnul. Maimuțele l-au
imitat și i-au arătat şi ele pumnul. Omul le-a ameninţat cu degetul şi maimuţele l-
au ameninţat şi ele cu degetul. Apoi s-a rugat de ele împreunându-şi mâinile și
din nou maimuţele l-au imitat. În cele din urmă, frustrat, pălărierul şi-a smuls
pălăria din cap şi a dat cu ea de pământ. Desigur că toate maimuţele l-au imitat şi
au aruncat pălăriile pe jos. Pălărierul, fericit, şi-a umplut coșul cu pălării și a
plecat spre târg.
Ajuns acolo, a vândut pălăriile și s-a întors acasă, unde a spus copiilor săi
povestea maimuțelor și a pălăriilor. Copiilor le-a plăcut mult povestea și au cerut
s-o asculte iar şi iar.
După mulți ani, fiul pălărierului a crescut și a devenit şi el pălărier. Într-o
zi a pornit şi el pe jos spre târg cu un coș de pălării. Era tot o zi fierbinte și curând
tânărul pălărier a obosit, a pus coșul jos și a adormit sub un copac. Când s-a
trezit, şi pălăriile lui dispăruseră. Dar tânărul pălărier nu s-a îngrijorat. S-a uitat
în sus în copac și, desigur, a văzut o mulțime de maimuțe care purtau pălăriile
sale.
—Bună ziua maimuțelor, le-a spus el. Am auzit această poveste. Știu ce să
fac.
Le-a arătat pumnul şi maimuțele i-au arătat şi ele pumnul. Le-a ameninţat
cu degetul şi maimuţele l-au ameninţat şi ele cu degetul. Apoi, lent și încrezător,

14
tânărul pălărier şi-a scos propria pălărie și a aruncat-o la pământ. În copac,
maimuţele n-au făcut nici o mişcare.
—Haide! Imitaţi-mă! le-a strigat tânărul pălărier.
El şi-a aruncat iar şi iar pălăria la pământ, dar nici una dintre maimuțe nu
s-a mişcat. În cele din urmă, cea mai mare dintre toate maimuțele, o maimuță
distinsă, cu blana lungă, şi-a atârnat pălăria de o ramură și a coborât din copac. A
venit până la tânărul pălărier și a întins un deget către el.
—Crezi că ești atât de deștept pentru că tatăl tău ţi-a spus poveşti, i-a spus
maimuţa. Ei bine, şi tatăl nostru ne-a spus povești și astăzi păstrăm pălăriile!
De aceea este foarte important nu numai să asculţi poveşti, ci și să înveți ceva din
ele.
Vezi Activitate: Repovestire

Poveste: Data viitoare așa o să fac! (O poveste din Anglia)

Jack și mama lui trăiau într-o căsuță dintr-un sătuc. Mama lui muncea din greu,
dar Jack era leneș. Foarte leneș. În zilele frumoase de vară zăcea lângă pârâu și se
prăjea la soare. Cum venea iarna, se cuibărea lângă sobă.
În cele din urmă, mama lui Jack s-a săturat. Într-o dimineață i-a spus:
—Jack, e timpul să-ți găsești de lucru!
Jack și-a dat seama că mama lui nu glumea și s-a apucat să-și caute o slujbă. A
găsit una la un fermier. A muncit toată ziua pe câmp, iar fermierul l-a plătit seara
cu un bănuț. Jack era încântat. Nu mai avusese niciodată bani. Abia aștepta să-i
arate mamei bănuțul.
A plecat spre casă ținând bănuțul în mână și s-a tot jucat cu el. Dar pe când trecea
un pod, l-a scăpat în râu. Când a ajuns acasă, mama lui l-a certat:
—O, Jack, nu așa se țin banii. Trebuia să pui bănuțul în buzunar!
—Aha! a spus Jack. Data viitoare așa o să fac.
În ziua următoare Jack a ajutat-o pe soția fermierului să facă niște unt. La
sfârșitul zilei, ea i-a dat o bucată de unt drept răsplată. Jack și-a amintit ce-i
spusese mama lui, așa că a pus untul în buzunar. Apoi a pornit-o spre casă. Dar în
curând untul a început să se topească. Până să ajungă acasă, tot untul i se
scursese în pantaloni.
—O, Jack, a oftat mama lui. Nu așa se transportă untul. Trebuia să-l fi înfășurat în
hârtie și să-l fi dus într-o găletușă.
—Aha! Data viitoare așa o să fac.
În ziua următoare, Jack a lucrat pentru brutar și a fost răsplătit cu un motan
uriaș. Jack a făcut din nou ce-i spusese mama lui, dar n-a fost ușor. Motanul a
miorlăit și l-a scuipat când l-a învelit în hârtie. Apoi a rupt hârtia și i-a tras o
zgârietură zdravănă. În cele din urmă a sărit afară din găletușă și zbughit-o.
Când Jack a ajuns acasă, mama lui a spus:
—O, Jack! Nu așa se transportă un motan. Trebuia să-i legi o zgardă de gât și să-l
tragi după tine.
—Aha! Data viitoare așa o să fac.
În ziua următoare Jack a lucrat pentru un măcelar și a primit drept plată o bucată
mare de carne. El și-a amintit sfatul mamei sale. A legat carnea cu o zgardă și a
târât-o după el. Când a ajuns acasă, carnea se zdrențuise toată și se umpluse de
praf.
—O, Jack, ce o să mă fac cu tine? a strigat mama lui. Nu așa se transportă carnea.
Trebuia s-o duci pe umăr!
—Aha! Data viitoare așa o să fac.

15
În ziua următoare Jack a lucrat la cel mai bogat om din sat și a făcut curat în
grajd. La sfârșitul zilei, omul i-a dat lui Jack drept plată un măgar. Jack și-a
amintit ce îi spusese mama lui și a reușit în cele din urmă să ridice măgarul și să-l
pună pe umeri. Tocmai atunci, se uita pe geam fata celui mai bogat om din sat. Ea
nu mai râsese niciodată în viaţa ei, iar tatăl ei promisese că celui care o va face să
râdă îi va da drept răsplată doi saci cu galbeni. Când fata l-a văzut pe Jack cărând
măgarul în spate, a râs atât de tare, că se ţinea cu mâinile de burtă. Tatăl ei şi-a
ţinut promisiunea şi i-a dat lui Jack doi saci cu galbeni drept răsplată. Jack a
mutat măgarul pe un singur umăr, a luat unul din saci pe celalalt umăr şi şi-a dat
seama că mai rămăsese un sac pe care nu ştia cum să-l ducă. Aşa că… i-a venit o
idee! A pus măgarul jos, a pus sacii pe măgar şi apoi s-a urcat şi el pe măgar.
Când mama lui l-a văzut venind călare pe măgar, cu cei doi saci cu galbeni, a zis:
—O, Jack, uite că poţi să gândeşti şi singur dacă încerci!
De-atunci înainte, ea şi cu Jack au trăit în îndestulare şi nu au mai avut niciodată
grija banilor.

Vezi Activitate: Repovestire

Activitate: Repovestire
Repovestirea este un proces natural care ajută copiii să internalizeze conținutul
poveştilor. Încurajându-i să împărtășească propria versiune a poveştii pe care au
auzit-o, vor putea să înțeleagă mai multe despre diferența dintre perspectivele
individuale, aprofundând în același timp semnificația propriei povești.
Recapitulaţi evenimentele principale întrebând: „Ce s-a întâmplat prima dată?”,
„Ce s-a întâmplat în continuare?”şi încurajaţi-i să o repovestească. Faceți o schiță
sau o hartă a poveştii pe tablă sau flipchart. Atrageţi-le atenţia asupra faptului că
fiecare ţine minte cu precădere anumite detalii şi va povesti puţin diferit. E
important să le spuneţi că nu trebuie să înveţe poveştile pe dinafară, cuvânt cu
cuvânt. Vor învăţa mai multe lucruri dacă povestesc în felul lor, chiar dacă
exprimarea nu e la fel de cizelată ca în cazul memorării cuvânt cu cuvânt.
Odată ce se spune povestea către copii şi se desenează harta acesteia (opțional),
copiii sunt încurajați să iasă în fața grupului, rând pe rând, și să repete povestea
cu repertoriul întreg de gestică şi expresii. Copiii sunt încurajați să-și folosească
propriile cuvinte şi gesturi pentru a-și personaliza povestea. Preșcolarii sau chiar
cei de clasa întâi nu trebuie să fie presați să spună în faţa grupului. Totuși, este
nevoie de un singur voluntar, ca mâinile să înceapă să fluture prin aer, mai ales
atunci când văd că sunt îndrumați în momentele în care nu-și mai aduc aminte.
Capacitatea de a-și organiza gândurile şi de a spune povestea este foarte
importantă pentru micii povestitori începători; pentru cei reticenți în a spune în
faţa clasei, aranjați un colțișor în care pot spune „unui aparat de înregistrat” şi
rugați părinții să-și încurajeze copiii să spună poveștile acasă -„de data aceasta,
copiii fiind cei care spun o poveste de culcare părinților”. În funcție de vârsta
copiilor, ulterior ei pot respune povestea scriind-o.

16
Principiile spusului și alegerii poveștilor
Teme:
1. Înţelegerea beneficiilor directe ale cititului de către copii
2. Introducerea procesului de alegere & spunere a poveştilor, interacţiunea
cu publicul şi ascultatul activ
3. Înţelegerea diferenţelor dintre vizualizarea cu ochii propriei minţi şi
preluarea automat, de-a gata a imaginilor de la televizor, cinema etc. De
ce este mult mai interesant şi distractiv să citeşti activ şi nu pasiv.
4. Expunerea la spusul poveştilor prin ascultarea unor poveşti (activitate ce
va fi desfăşurată minim o dată în cadrul fiecărei sesiuni): Tiddalik,
broasca cea însetată

Activitate: Ce câştig din spusul poveştilor?

Discutaţi liber cu elevii de ce cred ei că este important să înveţe să spună bine o
poveste. Ajutaţi-i să înţeleagă de ce să spui o poveste bună şi implicit să ştii să
comunici bine, să te foloseşti de tehnici folosite în spusul unei poveşti precum
tonalitatea vocii, expresivitatea sau limbajul corpului sunt abilităţi foarte
importante în viaţa de zi cu zi.
Construiţi împreună cu elevii o listă cu motivele pentru care spusul poveştilor se
poate dovedi util în viaţa lor viitoare.
Opțional: Se discută împreună cu copiii tipologiile poveştilor (vezi Fișe Tipologia
poveștilor), fiind încurajaţi ca pe parcursul săptămânilor viitoare să găsească şi să
citească cel puţin câte o poveste din fiecare categorie (acasă, la bibliotecă etc)

Cum se alege o poveste

1. Poveștile nu se atribuite din oficiu. Povestea potrivită e cea care îi
entuziasmează și pe care de abia așteaptă s-o împărtășească cu cineva. Regula de
bază a oricărui povestitor, indiferent de vârstă și experiență este să aleagă doar
acele poveşti care chiar îi plac. Atât timp cât îşi aleg propriile poveşti, copiii
câştigă un sentiment de control şi un simţ de proprietate asupra poveştii.
2. Fiecare copil va spune o poveste diferită. Când doi copii spun
aceeaşi poveste, va apărea inevitabil comparaţia între ei, mai ales atunci când
unul dintre copii este mai expresiv decât celălalt. Când fiecare copil are propria
poveste, mediul competitiv este înlocuit de un mediu de susținere, mult mai
benefic. Mai mult, este recomandabil ca fiecare copil din grup/clasă să spună o
poveste diferită și pentru că urmează să lucreze intens cu ele și se vor plictisi
rapid dacă există duplicate. Dacă apar conflicte, puneți-i să tragă la sorți.
3. Copiilor li se vor da mai multe opţiuni de povești din care pot
alege. Copiii ar trebui să aleagă dintr-o selecţie care cuprinde mai multe povești
decât sunt ei în clasă/ grupă (vedeți setul de povești furnizate în format
electronic). Trebuie încurajați să citească un număr cât mai mare de povești
pentru a învăța să evalueze şi să compare; astfel, vă asigurați și că nu vor alege
pur şi simplu prima poveste pe care o citesc. Încurajați-i să citească de mai multe
ori povestea pe care se gândesc s-o învețe. Dacă le place în continuare și după
câteva citiri, povestea e potrivită.
4. Alegerea poveștii trebuie să ia în considerare publicul. Spre
exemplu, dacă niște copii de 12 ani vor spune povestea unor copii de 5-6 ani, nu

17
trebuie să aleagă o poveste înfricoșătoare cu fantome.
5. Dacă îi lăsați să aleagă orice poveste doresc (necesită mai mult timp),
ajutați-i să decidă care poveste sună mai bine când e povestită oral –
trebuie să fie povești scrise simplu și într-o formă care se pretează povestirii
orale. Sunt și situații în care unii copii se fixează pe o poveste preferată care are
un limbaj greoi sau e prea complicată, și nu-i puteți face să se răzgândească cu
nici un chip. Începeţi cu poveştile din folclor –sunt, de obicei, cele mai bune
pentru începători, dat fiind şi specificul acestora de a fi fost transmise din gură-n
gură; poveştile din folclor sunt făcute pentru a fi spuse. Poveştile literare sau de
autor au fost făcute, în general, pentru a fi citite, de aceea limbajul folosit nu este
întotdeauna oral; există bineînţeles şi excepţii.
6. Pentru a vă asigura că poveştile sunt potrivite vârstei copiilor şi mai ales că
sunt potrivite pentru a fi spuse, recomandabil este să aveţi o selecţie de
poveşti predefinită din care copiii îşi vor alege. Păstraţi poveştile care au
nevoie de multă adaptare numai dacă aveţi deja copii experimentaţi în arta
povestitului. Altfel, păstraţi scheletul poveştii şi încurajaţi copiii să spună
povestea cu propriile cuvinte. Câteva idei de adaptare a poveştilor scrise într-o
formă mai potrivită spusului:
o Împărțiți povestea în trei propoziții sau fraze, în care prima reflectă
începutul, a doua mijlocul şi a treia sfârşitul poveștii, urmând să extindeţi
povestea pornind de la această structură.
o Eliminaţi structurile de genul „ea spunea / „el spunea” prin folosirea
limbajului corporal, a dialogului sau a diverselor voci specifice fiecărui
personaj.
o Asigurați-vă că vocabularul poveștii este potrivit vârstei copilului
o Scurtaţi pasajele descriptive lungi care pot face povestea să stagneze.
o Investigați dacă există personaje care pot fi eliminate (în povestirea orală
prea multe personaje pot îngreuna povestea.
7. Cel mai important este ca fiecare copil să spună o poveste
potrivită nivelului său. În același timp, puțini copii își cunosc adevăratul
nivel. Unii pot citi mult peste nivelul la care se pot exprima oral, alții nu citesc
prea bine, dar sunt povestitori excelenți. E mai bine ca un copil cu probleme de
învățare sau timid să spună o poveste de cinci propoziții și să se simtă încununat
de succes decât să se lupte cu una mai lungă și mai complicată și să n-o termine.
Dacă aveți un copil extrem de reticent, luați-l deoparte și ajutați-l să aleagă o
poveste foarte scurtă și foarte bună despre care credeți că s-ar potrivi cu
personalitatea lui. Nu trebuie niciodată să-l forțați. De cele mai multe ori, cu
puțină încurajare, își va da drumul să povestească.
8. Puneţi-i să completeze anexa „Poveşti citite”, în care să
enumere trei poveşti care le-au plăcut cel mai mult. Înainte de a-şi alege
povestea, puneţi-i să o citească cu voce tare unui coleg, pentru a vedea cât de
confortabil se simt cu povestea. În măsura în care doriţi să extindeţi programul
de spus poveşti pe o perioadă mai lungă, profitaţi la maxim de momentul alegerii
poveştilor. Acesta poate fi momentul în care le faceţi cunoştinţă copiilor cu o
mare varietate de lucrări scrise. Pe parcursul citirii, copiii îşi vor nota care poveşti
le-au plăcut, urmând să decidă la final.
9. Odată ce şi-au ales povestea, rugaţi-i să completeze anexa „Fişa
poveştii”.

Cum se învață o poveste

18
Fiecare dintre noi are propriile metode preferate, trucuri şi secrete atunci când
vine vorba de învăţarea unei poveşti pentru a fi spusă. Copiii ar trebui să fie
încurajaţi să găsească metoda care funcţionează cel mai bine pentru ei personal,
subliniindu-li-se în acelaşi timp că cel mai important lucru, desigur, este să
exerseze, să exerseze, să exerseze!
Iată totuşi câteva sugestii care v-ar putea fi de folos atunci când sprijiniţi copiii să
spună poveşti.
1. Puneţi-i să repovestească poveşti pe care le-aţi spus. Copiii învaţă
în mod natural prin imitaţie. Recapitulaţi evenimentele principale şi încurajaţi-i
să o repovestească. Atrageţi-le atenţia asupra faptului că fiecare ţine minte cu
precădere anumite detalii şi va povesti puţin diferit. E important să le spuneţi că
nu trebuie să înveţe poveştile pe dinafară, cuvânt cu cuvânt. Vor învăţa mai multe
lucruri dacă povestesc în felul lor, chiar dacă exprimarea nu e la fel de articulată
ca în cazul memorării cuvânt cu cuvânt.
2. Încurajaţi-i să citească cât mai multe poveşti pentru a găsi
povestea preferată, acea poveste pe care chiar ar dori să o spună.
3. Apoi, încurajaţi-i să recitească povestea aleasă de câteva ori cu glas
tare şi ulterior, să încerce să o spună fără ajutorul textului. După ce au
spus-o odată, se pot uita în text să vadă dacă au uitat ceva. Dacă au tendinţa să
uite o anumită parte a poveştii în mod repetat, puneţi-i să citească acea parte de
mai multe ori.
4. O altă metodă este să deseneze o schiţă a principalelor scene ale
poveştii – harta poveştii. Aceasta îl ajută pe copil să vadă povestea ca o serie
de imagini. Este mult mai uşor pentru unii copii să spună o poveste ca o serie de
imagini decât ca un set de cuvinte memorate. Nu este importantă valoarea
artistică a desenului, e ok să schiţeze personaje cu mâini şi picioare ca nişte beţe!
Pot utiliza bule de săpun pentru a nota cuvinte sau fraze importante, ca în benzile
desenate. După ce harta e gata, trebuie să încerce să spună povestea doar cu
ajutorul ei, fără să consulte textul (mai multe despre Harta poveștii la Cum se
învață o poveste).
5. Ar putea şi să se înregistreze sau să se filmeze spunând povestea şi
apoi să asculte înregistrarea sau să vadă filmul.
6. În final, încurajaţi-i să spună povestea altor membri ai familiei,
colegilor şi prietenilor.

Poveste: Tiddalik, broasca cea însetată (O poveste din Australia)

Demult, în Australia trăia o broască care se numea Tiddalik. Broaştei îi era tot
timpul sete. Într-o dimineață, Tiddalik s-a sculat și s-a simțit atât de însetată,
încât a început să bea și a băut și a băut până când a secat toate râurile și toate
lacurile. A băut atât de mult, încât a lăsat pământul fără nici un strop de apă
proaspătă. După cum vă puteți imagina, pământul s-a uscat din ce în ce mai tare,
până când a devenit un deşert.
Pomii și-au pierdut frunzele. Ce dezastru! Şi fiindcă nu era nici un pic de apă,
toate animalele au devenit extrem de însetate. Tiddalik părea că o să fie singura
fiinţă care va supravieţui secetei. Burta ei avea atâta apă câtă ar fi fost de ajuns
pentru 3 ani!
Într-o zi, liliacul cel bătrân și înțelept a spus că a găsit soluția pentru această
problemă.
—Haideţi s-o facem pe broasca Tiddalik să râdă atât de tare încât sa dea afară
toată apa pe care a înghiţit-o. Atunci, toate râurile și lacurile se vor umple din nou

19
cu apă, a propus el.
—E o idee foarte bună! au spus animalele.
Kiwi – o pasăre foarte hotărâtă – a fost prima care a încercat să facă broasca să
râdă. Kiwi a început să povestească întâmplări caraghioase de pe vremea când era
pui. Astfel, într-o zi a căzut de pe o rămurică și și-a prins ciocul într-un cuib de
furnici, aşa încât frații ei au trebuit s-o scoată trăgând-o de picioare.
Toată lumea a început să râdă, în afară de broasca Tiddalik.
Apoi a urmat Cangurul. Cangurul a început să sară împrejur ca o minge de
cauciuc. Bing! Bang! El a sărit sus în aer și a făcut niște salturi ca un acrobat de
circ.
Imediat toate animalele au început să aplaude și să se veselească de
giumbușlucurile Cangurului. „ Bravo! Bravo!” strigau ele. Dar Tiddalik nici măcar
nu a clipit din ochi.
Epuizat de atâta sărit, Cangurul a lăsat pasărea Emu – o pasăre mare cu pene, să-
și încerce norocul. Emu a început să facă pe clovnul. Ea a făcut câteva figuri
amuzante și apoi și-a răsucit gâtul lung, astfel încât aproape că s-a legat într-un
nod.
Animalele au început să râdă prostește de răsucirile și rotirile păsării Emu.
Dar toate aceste fapte n-au dus la nici un rezultat. Broasca Tiddalik a rămas la fel
de acră și plictisită ca totdeauna. Nici urmă de râs pe buzele broaștei.
Animalele erau disperate. Nu vedeau nici o soluție la această problemă. Știau
numai că fără apă nici una nu avea să mai reziste mult timp. Au început imediat să
se certe între ele în legătură cu cea mai bună metodă de a o face pe Tiddalik să
râdă.
A venit apoi și rândul ţiparului să încerce. Ţiparul era un peşte subțire și lung, cu
un corp ca al unui șarpe, care nu părea să stea niciodată liniștit. Ţiparul a început
să danseze ca un șarpe. Era un dansator minunat! Un balerin nu ar fi putut dansa
mai frumos. Își unduia tot corpul din cap până în picioare. Se întindea și se
contracta ca o serpentină.
Broasca Tiddalik se holba atentă la el. Dar n-a scos decât un chicotit.
Chiar atunci, Ţiparul a început să danseze obișnuitul dans al șarpelui și a ajuns
atât de aproape de broască, încât i-a gâdilat burta cu vârful cozii.
––Ha, ha, ha! a chicotit Tiddalik. Ha, ha, ha! Încetează! Încetează! Mă gâdili!
În cele din urmă, broasca Tiddalik a izbucnit într-un râs puternic. A râs atât de
tare, încât apa a început să-i curgă din gură. În scurt timp, apa s-a transformat
într-un torent. Şi aşa, râurile și lacurile din acel ținut s-au umplut din nou cu apă.
Pomii au început să aibă din nou sevă și nu după mult timp, le-au crescut frunze
verzi. Australia a redevenit la fel de frumoasă cum fusese întotdeauna.
Iar broasca Tiddalik, pe măsură ce apa îi ieşea ca un șuvoi din gură, a devenit din
ce în ce mai mică. În cele din urmă, a ajuns la fel de mică cum este şi astăzi.
De aceea, australienii aborigeni cred că ori de câte ori apare vreo inundație, ea se
datorează broaștei Tiddalik, care a râs din nou din toate puterile.

Activitate: Repovestire

Activitate: Ochiul Minții

După ce au ascultat povestea, cursanții sunt întrebați: „Ce ați văzut în timp ce vi se
spunea povestea?”. Un răspuns probabil ar fi „Am văzut imagini în minte despre
ce se întâmpla în poveste”. Dacă încep să descrie anumite scene, lăsați-i o
perioadă, apoi direcționați-i înspre răspunsul mai general „imagini”.

20
Alegeți un personaj plin de viaţă, un personaj ce a nu a fost descris în foarte mare
detaliu. Rugați participanții să închidă ochii și să-și imagineze respectivul
personaj (în liniște, astfel încât să nu se influențeze reciproc). Puneți-le întrebări
de genul „Cum arată personajul principal?”, „Câți ani credeți că are?”, „Cum i-ați
descrie faţa?” „Ce culoare aveau ochii și parul lui?” „Părul era creț, ondulat sau
drept? „Pieptănat sau nepieptănat?” „Ce fel de haine purta?” Apoi, câțiva
voluntari descriu cum și-l imaginează pe acest personaj. După ce ascultați mai
multe descrieri, subliniați faptul ca fiecare ascultător și-a creat propria imagine, în
comparație cu situaţia când se uită la televizor sau la un film, și toți văd aceeași
imagine. Întrebați participanţii dacă li s-a întâmplat să citească o carte și apoi să
vadă filmul după carte? Sau invers? Care a fost reacția lor?

21
Cum se aleg și învață poveștile
Teme
1. Înţelegerea structurii și a mesajelor unei poveşti
2. Reprezentarea vizuală a unei poveşti: Harta poveștii
3. Construirea unei poveşti, pe echipe
4. Încurajarea folosirii propriilor cuvinte, în loc de a memora ceea ce spun
ceilalţi - dezvoltarea spontaneităţii, gândirii critice, abilităţilor de
structurare şi interpretare a unui text.
5. Alegerea a trei povești preferate – completare fișa Povești citite
6. Expunerea la spusul poveştilor prin ascultarea unor poveşti (activitate ce va
fi desfăşurată minim o dată în cadrul fiecărei sesiuni): Croitorul; Fără
îndoială; Purcica lui Juan Bobo; Din fericire, din nefericire

Poveste: Croitorul (O poveste din Europa de Est)

Într-un sat trăia odată un croitor sărac. Croise paltoane pentru mulţi oameni, dar
niciodată pentru el însuşi, deşi nu era ceva ce să-şi dorească mai mult pe lume
decât un palton. Nu avusese niciodată bani suficienţi să cumpere un material pe
care să-l pună deoparte pentru el, fără să facă din el ceva de vânzare.
Dar a strâns şi a strâns, puţin câte puţin, şi în cele din urmă a strâns suficient. A
cumpărat materialul şi l-a tăiat cu grijă, ca să nu risipească nimic. A cusut
paltonul care i-a venit ca turnat. Era mândru de el. Îl purta şi când nu era deloc
frig, ci doar puţin răcoare. L-a purtat până s-a tocit de tot.
Cel puţin aşa credea, că se tocise de tot, dar când s-a uitat mai de aproape a văzut
că mai rămăsese exact atâta material bun cât pentru o jachetă. Aşa că a tăiat
paltonul şi a făcut o jachetă. I-a venit la fel de bine ca paltonul şi o putea purta şi
mai des. A purtat-o până s-a tocit de tot.
Cel puţin aşa părea, că se tocise de tot, dar s-a uitat din nou şi a văzut că mai
rămăsese exact atâta material bun cât pentru o vestă. Aşa că a tăiat jacheta şi a
cusut o vestă. A probat-o şi arăta foarte distins în ea. A purtat vesta în fiecare zi. A
purtat-o până s-a tocit de tot.
Cel puţin aşa credea, că se tocise de tot, dar când s-a uitat cu mai multă atenţie, a
văzut câteva zone ici şi colo care nu erau tocite. Aşa că le-a tăiat, le-a cusut între
ele şi a făcut o şapcă. A probat-o şi îi stătea foarte bine. A purtat-o şi în casă şi
afară până s-a tocit de tot.
Cel puţin aşa părea, că se tocise de tot, dar s-a uitat, a văzut că mai rămăsese exact
atâta material bun cât pentru un nasture. Aşa că a tăiat şapca şi a făcut un
nasture. Era un nasture bun. L-a purtat în fiecare zi, până s-a tocit de tot.
Cel puţin aşa credea, că se tocise de tot, dar când s-a uitat mai de aproape a văzut
că mai rămăsese exact atâta material bun cât pentru o poveste, aşa că a făcut din
el o poveste şi eu tocmai v-am spus-o.

Activitate: Harta poveștii

Harta poveştii ajută povestitorul să o vizualizeze sub forma unei succesiuni de
imagini; ea reprezintă scheletul, coloana vertebrală a acesteia. Atunci când copiii
povestesc, ei adaugă „carne şi sânge” scheletului, folosindu-şi propriile cuvinte.
Harta poveştii nu este un proiect de artă! Se pot folosi creioane și pixuri obișnuite si
nu e nevoie de desene prea sofisticate. Desenarea personajelor şi a scenelor exact aşa
cum sunt văzute în minte poate lua prea mult timp şi deveni complicată – astfel încât
copiii se pot rezuma doar la liniile directoare. Copilul va face o serie de desene rapide
şi simple care să-l ajute să-şi aducă aminte de succesiunea principalelor momente

22
din poveste. Dacă nu iese schiţarea unui anumit personaj (om sau animal) sau obiect
mai complicate se pot folosi o serie de obiecte geometrice care vor fi etichetate, de
exemplu un dreptunghi cu două picioare poate fi un cal sau un măgar; un cerc cu doi
ochi şi nişte mustăţi o pisică (pur si simplu se pune prima literă sau cuvântul întreg
dacă spaţiul permite). Harta nu trebuie să fie înţeleasă de nimeni altcineva, decât de
povestitor.
Acesta nu este un exerciţiu de testare a abilităţilor de desenatori ale copiilor.
Copiii nu ar trebui să înceapă prin a desena o suită de dreptunghiuri goale –nu au
cum să ştie de la început de câte secvenţe vor avea nevoie pentru a reprezenta
povestea. Porniţi de la întrebări precum „Ce s-a întâmplat la început?”, „Ce se
întâmplă în continuare?” etc. până vor fi reprezentate cele mai importante momente
ale poveştii.
Dacă există un dialog sau o expresie importantă pe care copiii vor să se asigure că o
ţin minte în forma dată, atunci o pot scrie într-un balon de săpun, dar şi mai bine,
pot reprezenta vizual acel dialog sau expresie.
O alternativă ar putea fi să le cereţi copiilor să deseneze principalele scene pe
cartonaşe, să le amestece şi apoi să le pună în ordine. Sau ar putea să deseneze un
trenuleţ al poveştii, în care locomotiva este începutul poveştii, ultimul vagon sfârşitul
şi majoritatea vagoanelor din mijloc cuprinsul acesteia.

23
Activitate: Fațetele povestirii pornind de la povestea „Croitorul”
1. După ce ați spus povestea „Croitorul”, împărțiți clasa în grupuri mici. Copiii
recapitulează succesiunea evenimentelor din povestea „Croitorul” , după care o
repovestesc, pe rând, fiecare copil spunând câte o parte. Copiii ar trebui să încheie
cu un indiciu pentru ca următorul povestitor să știe când să înceapă (ex: „până când
s-a tocit de tot”), şi apoi o repovestesc către clasă, fiecare grup sau copil urmărind
cum fiecare are propria varianta de interpretare.
2. Mergeți mai departe, demonstrând cum, pornind doar de la structura poveştii,
copiii pot fi cel puțin la fel de creativi precum cel ce a scris povestea. Începeți prin a
discuta ideile principale din poveste:
a. A merge de la mare la mic
b. A fi creativ
c. A te atașa de ceva anume
d. A fi chibzuit
e. Folosirea obiectelor ca simboluri sau mnemotehnici - nasturele a devenit
simbolul memoriei croitorului.
Întrebați copiii dacă au obiecte preferate şi ce semnificații au pentru ei.
Copiii se reunesc fie în grupele inițiale, fie în grupe nou-formate şi construiesc o
poveste folosind câteva dintre ideile principale. Mergeți de la un grup la altul
pentru a facilita interacțiunea. De obicei, copiii au foarte multe idei; dacă apar
totuși blocaje, le puteți da câteva sugestii:
- croitoreasă care cosea perdele (faţă de masă, suporturi de pahare, șervețele)
- un dulgher care construia o masă (bancă, scaun, taburete, fund, scobitoare)
- un constructor de autobuze (rulotă, mașină mică, motocicletă, bicicletă,
roată)
Este suficient să sugerați primul obiect – copiii vor putea cu ușurință să
construiască pornind de aici.

24
5. O extensie naturală a acestui exercițiu este să le cereți copiilor să scrie propriile
variante ale acestor povești. În timpul părții orale, ideile curg rapid şi liber.
Spuneți-le că pot scrie orice – nu sunt legați de povestea construită de grupul lor.
Dacă aleg să-și scrie propriile poveşti au deja avantajul de a fi ascultat multe alte
idei înainte.
Prin această activitate copiii învață că există multe modalități de a spune şi a
construi o poveste şi fiecare ar trebui să-și găsească stilul propriu - nu există o
singură modalitate corectă de a spune poveşti.

Activitate: Cuvinte desenate

În grupuri mici, fiecare se gândește la un cuvânt şi îl dă mai departe. Persoana care
primește cuvântul, îl desenează şi trimite desenul mai departe pe o foaie separată.
Cine primește desenul ghicește cuvântul pe care îl reprezintă și îl dă mai departe pe
o foaie separată. Fiecare are atâtea foiţe câţi jucători sunt şi după ce s-a făcut un tur
complet, fiecare va rămâne cu desenul ce reprezintă cuvântul lui.

Activitate: Cuvinte cu legătură

Acesta este un joc de asociere de cuvinte. Cereți grupului să stea într-un cerc.
Primul participant începe cu orice cuvânt dorește, de exemplu „roșu”. Participantul
aflat lângă el repetă primul cuvânt și adaugă un alt cuvânt care face legatura cu
primul, de exemplu „cireșe”. Participantul aflat lângă el repetă cuvântul anterior și
adaugă un alt cuvânt-legătură, de exemplu „dulceață”, și așa mai departe. Pentru a
păstra fluența jocului, permiteți doar cinci secunde pentru găsirea fiecărui cuvânt-
legătură.

Poveste: Fără îndoială! (O poveste din Iran)

Un om necinstit avea un papagal frumos pe care l-a învățat să spună:
— Fără îndoială!
Apoi, în timpul nopţii, a îngropat niște monede de aur în diferite locuri din satul
său. În ziua următoare a început să se laude tuturor sătenilor, spunând:
—Papagalul meu este foarte deștept! Vedeți, el poate să-mi spună chiar și unde să
sap pentru a găsi bani.
Câțiva săteni s-au arătat foarte interesați. Omul a început să se plimbe prin sat şi
când a ajuns la un loc unde îngropase bani, i-a spus papagalului său așa:
—O, papagalul meu deștept, dacă sap în locul acesta voi găsi aur?
—Crrrrr, fără îndoială! i-a răspuns papagalul.
Desigur, omul a dezgropat apoi banii și i-a arătat mulțimii.
Un tânăr, care era cam lacom și căruia nu-i plăcea să muncească, l-a urmărit
pe proprietarul papagalului făcând acest lucru în diferite locuri
şi s-a gândit: „Dacă papagalul ar fi al meu, aş deveni în scurt timp bogat”. El l-a
întrebat pe omul cel necinstit dacă nu vinde papagalul. Acesta s-a oferit să i-l vândă
contra sumei de cincizeci de monede de aur. Tânărul a fost șocat. El a răspuns:
—Dar asta e o sumă mare de bani!
Proprietarul papagalului i-a răspuns:
—Domnule, dar papagalul meu atât valorează. N-ați văzut ce isteț este?
—Crrrrr, fără îndoială! a spus şi papagalul.
Acest răspuns l-a mulțumit pe tânărul naiv. El i-a dat banii proprietarului și a
plecat apoi cu papagalul. Și-a petrecut restul după-amiezii căutând aur. Dar deși
săpa și săpa oriunde ii spunea papagalul, nu a găsit nici măcar o monedă de aur. În

25
cele din urmă i-a spus papagalului:
—Cred că am fost păcălit. Ce prost am fost să mă las copleșit de lăcomie! Am
pierdut cincizeci de monede de aur.
—Crrrrr, fără îndoială! i-a răspuns papagalul.
—În sfârşit spui şi tu adevărul, a spus tânărul, râzând de propria sa prostie. Acum
mi-am învățat lecția. De acum înainte o să muncesc. Aceasta este cea mai bună
modalitate de a face rost de bani.
Şi, desigur, papagalul i-a răspuns astfel:
—Crrrrr, fără îndoială!

Activitate: Repovestire şi/ sau Harta poveştii

Activitate: Scuze, scuze – Cartoful fierbinte

Obiectiv:
- să încurajeze folosirea propriilor cuvinte
- încurajarea imaginației
De ce avem nevoie:
- minge, un cartof (hot potatoes), un săculeț –ceva care poate funcționa ca Hot
Potato
Cum se desfășoară:
1. elevii stau în cerc
2. li se dă o situație. Exemple: mi-am pierdut tema, am depășit limita legală,
am întârziat la școală sau la servici, am spart un obiect valoros, am mâncat
ultima înghițitură din ceva, nu am făcut ceva anume, m-am rătăcit
3. Copiii:
a. Trec Cartoful fierbinte de la unul la altul
b. Se prefac că au un cartof fierbinte, respectiv vor să scape cât mai
repede de el
c. Când primesc cartoful elevii se gândesc cât mai repede la o scuză
pentru situația primită – nu au voie să repete ce s-a spus înainte
d. Fiecare copil are dreptul de a spune „pas”
Discuții: Cum te ajută un asemenea joc să-ți îmbunătățești abilitățile de
povestitor? De ce este important să fii capabil să te gândești repede la ce vei
spune?

Activitate: Din fericire, din nefericire

Începeți prin a le spune povestea.
Chiar săptămâna trecută a fost ziua de naștere a prietenului meu, Alex.
Din nefericire, am uitat cu toții de ea.
Din fericire, unui dintre noi și-a adus în cele din urmă aminte și ca să ne
răscumpărăm greșeala, am hotărât să-i pregătim o petrecere mare.
Din nefericire, noi eram la București și Alex era la bunici la țară.
Din fericire, unul dintre prietenii noștri a spus că o să-l aducă pe Alex la petrecere
cu avionul sau.
Din nefericire, când erau la jumătatea drumului, avionul a rămas fără benzină.
Din fericire, erau două parașute în avion.
Din nefericire, parașuta lui Alex nu s-a deschis.
Din fericire, sub el era o căpiță foarte mare de fân.
Din nefericire, din căpița de fân ieșea cea mai mare furcă pe care o văzuse el

26
vreodată.
Din fericire, când Alex a aterizat, nu a căzut pe furcă.
Din nefericire, Alex nu a aterizat nici pe căpița de fân.
Din fericire, Alex a căzut într-un lac de lângă căpiță.
Din nefericire, Alex nu știa să înoate.
Din fericire, m-am trezit și mi-am dat seama că totul nu fusese decât un vis.

Apoi, dați-le copiilor prima propoziție sau frază dintr-o poveste. Rând pe rând, ei
vor trebui să continue povestea pe structura „din fericire/ din nefericire”. Exemplu:
Profesorul: Ieri am avut o durere îngrozitoare de cap.
Primul copil: Din fericire, eram acasă și m-am hotărât să trag un pui de
somn.
Al doilea copil: Din nefericire, telefonul a început să sune imediat ce
ațipisem.
Al treilea copil: Din fericire, m-au anunțat că tocmai am câștigat
premiul cel mare la loterie.
Al patrulea copil: Din nefericire, mi-am dat repede seama că de fapt era
un prieten de-al meu care îmi juca o farsa.
Al cincilea copil: Din fericire, prietenul m-a invitat pe la el să ne jucăm...
Sau:
Profesorul: În acest weekend, mă voi duce la pescuit.
Primul copil: Din fericire, am reușit să-mi conving cei mai buni trei
prieteni să vină cu mine.
Al doilea copil: Din nefericire, la meteo au anunțat că tot weekendul va
ploua.
Al treilea copil: Din fericire, peştele „trage” mai bine pe ploaie, aşa că
poate vom avea o pradă bogată.
Al patrulea copil: Din nefericire, chiar dacă vom prinde mulţi pești, nu
vom putea găti o masă copioasă - va trebui să le dăm drumul.
Al cincilea copil: Din fericire, peștii vor continua să înoate liberi prin lac.
Continuați jocul până când cineva spune o replică ce ar putea funcționa bine ca
sfârșit sau simțiți ca s-au plictisit. Atunci, dați-le o nouă propoziție de început sau
cereți unui copil să înceapă (cereți voluntari, nu obligați un copil anume).
Posibile expresii de început ce ar putea fi folosite în funcție de vârstă, tematica
aleasă și interesele copiilor:
 Pisicii mele îi place la nebunie să se joace cu ghemotoace de hârtie.
 Ieri, profesorul ne-a dat foarte multe teme de făcut.
 Tot weekendul trecut a plouat.
 Ieri am hotărât să mergem la circ.
 În dimineața asta, cineva mi-a furat portofelul.
 Săptămâna trecută a trebuit să cânt „Pupăza din tei” în faţa unei mulțimi.
 De două săptămâni am o surioară.

Poveste: Purcica lui Juan Bobo (O poveste din Puerto Rico)

Pe insula Puerto Rico se spun multe poveşti despre un băiat pe nume Juan Bobo.
Bobo înseamnă în spaniolă „prostuţ”. În toate poveştile, Juan Bobo are intenţii
bune. Dar, deşi inima lui este plină de bunătate, capul lui pare a fi gol. Iată o
poveste pe care oamenilor le place să o spună despre el.

27
Juan Bobo locuia cu mama lui într-o căsuţă dintr-un sătuc. Ei aveau o purcică. Într-
o zi, mama l-a chemat pe Juan Bobo şi i-a spus:
—Juan, astăzi te rog să mergi să vinzi purcica la piaţă. Dar înainte să porneşti la
drum, du-te și spală purcica bine, ca să fie frumoasă şi să poți obține un preț bun pe
ea.
—Sigur, mamă! a spus Juan Bobo.
El era întotdeauna bucuros să o ajute pe mama lui şi încerca mereu să facă exact
ceea ce îi spunea ea. Aşa că s-a dus și a spălat purcica cu mai multe găleți de apă
caldă cu săpun şi a şters-o apoi şi pe faţă şi pe corp cu un prosop călduț. Cu toate
acestea, când s-a uitat din nou la ea, purcica tot nu i s-a părut suficient de
frumoasă.
Atunci, Juan Bobo s-a dus la dulapul mamei lui și a luat de acolo o fustă roșie cu
elastic pe care a tras-o peste talia purcicăi.
Dar când s-a uitat din nou la ea, purcica tot nu i s-a părut suficient de frumoasă.
Aşa că s-a dus la casa mătușii sale, Margareta, care era foarte grasă, cântărea
aproape 100 de kilograme. A împrumutat de la ea o bluză galbenă de mătase și o
perucă roșu-aprins și a îmbrăcat purcica cu ele.
Dar când s-a uitat apoi la ea, purcica tot nu i s-a părut suficient de frumoasă.
Aşa că Juan Bobo a luat de la mama lui nişte farduri. A conturat ochii purcicăi cu
rimel negru, i-a dat cu fard albastru pe pleoape; i-a dat apoi pe buze cu un ruj roşu-
aprins, să se potrivească cu peruca; și a luat două perechi de pantofi cu toc înalt și
le-a legat cu sfoară de picioarele purcicăi.
Acum, când s-a uitat la ea, purcica i s-a părut foarte frumoasă! Aşa că i-a pus o
frânghie de gât și a plecat cu ea la piață.
Dar la jumătatea drumului au dat peste o baltă mare cu noroi. Această baltă mare
cu noroi i s-a părut foarte frumoasă purcicăi. Ea s-a aruncat în mijlocul bălții cu
noroi și s-a tăvălit de câteva ori, căci i-a plăcut foarte mult. În timp ce se tăvălea, a
dat din copite şi a aruncat în aer pantofii cu toc înalt, şi-a murdărit fusta roșie cu
noroi, și-a sfâșiat o mânecă a bluzei, și-a rupt peruca și și-a distrus complet
machiajul.
Juan Bobo a scos cu greu purcica din baltă și a pornit la drum spre oraș. Acum,
purcica nu i se mai părea deloc frumoasă. De fapt, când oamenii din oraș l-au văzut
pe Juan Bobo și pe purcica sa, au început sa râdă de nu mai puteau și nimeni nu a
vrut să cumpere purcica. Juan Bobo a trebuit să se întoarcă cu ea acasă.
De atunci, ori de câte ori cineva din Puerto Rico se îmbracă caraghios, i se spune:
„Te-ai îmbrăcat ca purcica lui Juan Bobo!”

Activitate: Repovestire şi/ sau Harta poveştii

Activitate: Copiii aleg minim 3 povești și completează fișa Poveşti

citite

28
Cum se învață și exersează o poveste
Teme
1. Alegerea poveștii care va fi spusă
2. Stabilirea CMIL (cel mai important lucru) al poveştii
3. Începerea demersului de învăţare a propriei poveşti: harta poveştii,
„plimbarea prin poveste” (mai ales pentru cei plini de energie), activităţi
specifice de înţelegere aprofundată a structurii & înţelesului poveştii alese
4. Încurajarea folosirii propriilor cuvinte - dezvoltarea vocabularului,
abilităţilor de descriere orală, a spontaneităţii, gândirii critice, abilităţilor
de structurare şi interpretare a unui text.
5. Înţelegerea importanţei contactului vizual în comunicarea eficientă
6. Expunerea la spusul poveştilor prin ascultarea unor poveşti (activitate ce va
fi desfăşurată minim o dată în cadrul fiecărei sesiuni)

Activitate: Alegerea poveştii care va fi spusă

Fiecare copil trebuie să fi ales o poveste diferită.
Se completează Fişa poveştii.

Activitate: Stabilirea Celui mai important lucru (CMIL) al poveştii

Stabilirea celui mai important lucru se referă la încurajarea copiilor de a se gândi
la:
 ce le place cel mai mult la poveste
 ce i-a atras cel mai mult la poveste
 ce le spune, ce le transmite povestea
 ce înseamnă pentru ei respectiva poveste
 ce doresc să comunice în legătură cu povestea

Stabilirea Celui mai important lucru al poveştii îi va ajuta să:

 înţeleagă mai bine povestea
 evite memorarea şi redarea fără a înţelege semnificaţia poveştii

Activitate: Teatrul citit (opţional)

Teatrul de poveşti (spunerea unor poveşti în grup, cu întregul colectiv) poate fi un
exercițiu bun de pregătire și incurajare a copiilor să-și spună propriile poveşti;
atunci când au emoții să prezinte efectiv, pot începe cu pași mici, respectiv cu
efecte sonore, mimică, cântat șamd.

Activitate: Construirea hărţilor poveştilor care vor fi învățate

Activitate: Plimbarea prin poveste

Foarte apreciat de copiii plini de energie, următorul pas în învăţarea poveştii
presupune plimbarea prin poveste – plimbarea efectivă de la o suită de întâmplări
la următoarea: atunci când îşi spun povestea cu glas tare, copii vor face câte un
pas pentru fiecare eveniment important sau imagine de pe hartă. Fiecare pas al
poveştii va fi marcat cu o propoziţie sau o mişcare. Mersul prin poveste este o
metodă foarte bună de a învăţa să spui o poveste, mai ales pentru cei cărora le
place să-şi mişte corpul.

29
Activitate: Joacă-te cu povestea
În timpul etapei de învățare a poveştii, înainte ca elevii să fi povestit în faţa unui
coleg, încurajați-i să se joace cu povestea. Încurajați-i să-şi spună povestea ca şi
când:
 Povestea este ultima bârfă, iar tu o spui la telefon
 Ești prezentator al știrilor de seară
 Ești un spion care transmite informația
 Ești un preșcolar sau un bătrân
 Ești un șoricel, un elefant, un crocodil, un iepure sau orice alt animal
 Ești un clovn, un gigant sau un maestru de ceremonii la circ
 Ești un dirijor de orchestră
Elevii ar trebui să-și spună poveștile spontan. Pot spune întreaga poveste pe unul
dintre scenariile de mai sus, sau la un semnal dinainte stabilit, pot schimba
registrul. Acest exercițiu este foarte util nu numai în a-i ajuta pe copii să
verbalizeze povestea, dar, fiind sub forma de joc, eliberează foarte mult din
presiunea resimțită de copii. Câteodată, aceștia descoperă tonalități ale propriilor
voci şi mișcări pe care nici nu știau că le au.

Activitate: Cele cinci simţuri

Poveştile sunt pline de apariții, curiozități, sunete şi imagini care trebuie
transmise celui ce ascultă. Cu cât povestitorii se scufundă mai mult în propriile
povești, cu atât imaginile create de ei vor fi mai credibile în ochii minţii
ascultătorilor.
Pentru a da copiilor oportunitatea de a-și folosi toate simțurile, aduceți mai mulți
săculeți cu diverse condimente şi ierburi –pentru inspirație adunați şi etichete de
la mixturi de sucuri naturale, vinuri sau alte băuturi şi mâncăruri atent
selecționate. Copiii miros, ating, gustă şi se uită atent la condimente. Apoi, în loc
să recunoască numele condimentelor, puneți-i să le descrie. Condimente care pot
fi folosite: scorțișoara (batoane sau măcinată), nucșoara (măcinată sau întreagă),
piper negru (boabe sau măcinat), semințe de muștar, mărar, pătrunjel etc.
Cum s-au folosit doar patru simțuri, adaugați un exercițiu şi pentru descrierea
sunetului. Ascultați diferite piese muzicale (simfonii, opere, jazz, rock, rap,
clasică, populară etc.) și/ sau sunete de păsări, cântece de balene etc.
Exercițiul nu este deloc ușor, dar merită! Abilitățile exersate vor fi utile atunci
când copiii vor trebui să scrie, încurajându-i, în același timp, să acorde mai multă
atenție mediului înconjurător în viaţa de zi cu zi.

Activitate: Comparaţia
Din spusele unor povestitori experimentați reiese că de cele mai multe ori când
copiii sunt rugați să descrie un anumit personaj ei folosesc expresii de genul
„Arată exact ca Cenușăreasa” sau „Arată ca un fel de Frankenstein”. Atunci când
sunt rugați să-l descrie pe Frankenstein, răspunsul este „Știți dumneavoastră,
Frankenstein... ”.
Puneți copiii să descrie o imagine familiară către cineva de pe altă planetă, către
un pustnic ori către cineva care nu are nicio idee despre cum arată acea persoană
sau lucru. Exercițiul poate fi făcut cu întreaga clasă sau în grupuri mai mici. De
asemenea, puteți tăia imagini din reviste urmând ca apoi copiii să le descrie.

30
Activitate: Contactul vizual – Uită-te la ascultători
Contactul vizual este esențial în stabilirea unei legături strânse cu ascultătorii,
fiind una dintre diferențele esențiale între spusul poveștilor și teatru.
Pentru a demonstra puterea contactului vizual, spuneți-le copiilor în trei
modalități diferite o replică dintre două personaje din orice poveste doriți.
 Prima dată, uitați-vă în podea sau pe fereastră.
 A doua oară, uitați-vă doar la o parte din public.
 A treia oară, indicați cu degetul și uitați-vă către toți ascultătorii.
Exemplu: conversația dintre Jack și mama sa din „Jack și vrejul de fasole”:
—Jack, să te asiguri ca iei un preț bun pe vaca noastră!
După, discutați în care situație copiii s-au simțit cel mai implicați.
Recomandare: La început, copiii s-ar putea să se uite numai către
dumneavoastră, aşa că va trebui să-i îndrumați să se uite către public.

Pe de-altă parte, povestitorii nu trebuie întotdeauna să se uite direct la public.

Când povestea o cere, se pot preface că văd un obiect sau o persoană, se pot uita
în gol ca și cum s-ar gândi intens sau se pot uita peste capetele celor din public
pentru a vedea un mare monstru care se apropie. Când povestitorul se uită ca și
cum ar fi văzut ceva, ascultătorilor le va fi mai ușor să-și imagineze. Pentru a
demonstra faceți exercițiul „Importanţa momentelor de tăcere”.

Activitate: Menține contactul vizual – Toate mâinile sus

Copiilor le poate veni greu să mențină contactul vizual, mai ales atunci când nu au
experienţă. Puneți-i să repete contactul vizual spunând ceva ce știu atât de bine că
l-ar putea spune în somn. Copiii merg în faţa grupului, își spun introducerea și
recită ceva ce știu pe dinafară de mai multe ori. Trebuie să încerce să se uite către
fiecare membru al grupului atunci când spun. Când ascultătorii simt că au stabilit
contact vizual cu povestitorul, ridică o mână. Când toate mâinile sunt ridicate,
povestitorul face o plecăciune și exersează sfârșitul.

Activitate: Menține contactul vizual - Toate mâinile jos

Fiecare copil ies în fața grupului, pe rând, și spune ceva cunoscut, pe care este
stăpân. Ceilalți copii au la început mâinile sus, urmând să le lase jos atunci când
povesitorul a stabilit contact vizual cu ei; când nu mai rămâne nicio mână sus,
toată lumea aplaudă povestitorul
Discuţii: Cum te-ai simţit privindu-i pe ceilalţi în ochi? Ce te ajută să priveşti
publicul în ochi? Cum îţi poţi depăşi nervozitatea de a-i privi pe ceilalţi în ochi?

Activitate: Vizualizarea
Această activitate ajută elevii să-și folosească imaginația și să-și îmbunătățească
modul în care învață și spun o poveste.

Spuneți o poveste, iar apoi citiți următoarele instrucțiuni rar, oferindu-le elevilor
timp să se relaxeze și să se familiarizeze cu procesul:
 eliberați-vă mâinile
 stați cu picioarele bine „înfipte” în podea, cu mâinile în poală și spatele și

31
 mâinile drepte
 închideți ochii și lăsați capul în jos
 relaxați-vă, respirați adânc pe nas și eliminați ușor aerul pe gură. Repetați
de câteva ori.
 scuturați-vă ușor și în liniște mâinile, ridicați-vă umerii, răsuciți-vă gâtul și
rotiți-vă picioarele
 relaxați-vă. Respirați adânc și concentrați-vă pe respirație.
 acum, imaginați-vă locul, împrejurimile în care are loc povestea. Este o
pădure sau un castel sau o casă sau o câmpie sau un oraș sau un sat?
Imaginați-vă în mijlocul locului în care se desfășoară povestea.
 în minte, priviți pământul sau podeaua, cerul sau tavanul, pereții sau
copacii. Imaginați-vă cum le priviți stând în mijlocul lor. Ce vedeți?
Remarcați culorile și texturile.
 încercați să simțiți temperatura. Este cald, frig, vânt sau calm? Respirați pe
nas? Ce mirosiți?
 aduceți principalul personaj în peisaj. Uitați-vă cu atenție la el. Cât de înalt
este? Dacă este un animal, are trăsături umane? Dacă este un om, este
bătrân sau tânăr? Cu ce este îmbrăcat?
 uitați-vă la expresia feței. Este fericit, trist, curios, îi este teamă? Acum
personajul se mișcă prin împrejurimi – i se schimbă înfățișarea? Încercați
să simțiți ce simte personajul.
 acum, aduceți un nou personaj în scenă. Puneți-i să stea față-n față.
Observați care este mai înalt și care e mai scund. Observați-le privirea.
Încercați să simțiți ce simt personajele. Acum personajele se apropie unul
de celălalt
 încet, scoateți cel de-ai doilea personaj din cadru.
 primul personaj se mai uită o dată la împrejurimi și iese și el din cadru
 priviți-vă pe voi pentru ultima dată în cadru. Există elemente pe care nu le-
ați observat prima dată?
 când sunteți pregătiți, reveniți și deschideți ochii. Așteptați în liniște până
„se întoarce” toată lumea în clasă.

Discuții: Cum te ajută vizualizarea să îți aduci aminte o poveste? Cu ce va

îmbunătăți procesul de vizualizare învățarea și spusul poveștii? Cum te va ajuta
să nu îți uiți povestea atunci când o vei spune?

Activitate: La fel, dar diferit...

Ne aflăm în acest moment, la acest curs de spus poveşti.
Să spunem că totul rămâne la fel, mai puţin ora - este de fapt 9.30 seara. Copiii
trebuie să-și imagineze:
- ce ar justifica o oră atât de târzie
- cum s-ar simţi familia lor acasă, mai ales că nu există telefon sau email
prin care să-i poată anunţa
- nu vor putea dormi la prietenul cu care aranjaseră deja o petrecere în
pijama şi care chiar acum îi aşteaptă
- cum vor putea ajunge acasă
Sau imaginaţi-vă că totul rămâne la fel, mai puţin anotimpul.

32
Activitate: Improvizaţie – Descrieri, prea mult versus prea puțin
Pentru a experimenta folosirea şi simțul limbii, dați-le copiilor o propoziție
neutră, lipsită de orice semnificații, de ex. „Femeia trăia în castel”. Copiii se oferă
voluntar să adauge adjective, epitete sau construcții descriptive care să dea
diferite semnificații propoziției, cum ar fi „Misterioasa femeie trăia singură în
castelul abandonat” sau „Frumoasa femeie trăia în grandoare în castelul
magnific”. Faceți acest exercițiu fără prea mult timp de gândire - ideea este să se
improvizeze şi nu să se vină cu propoziția perfectă.
Copiii trebuie să înțeleagă că limba vorbită tinde să fie mai săracă decât cea scrisă.
Câteva cuvinte descriptive puse cu grijă, împreună cu limbajul corpului creează
imagini vii în mintea celor ce ascultă. Copiii trebuie să renunțe tentației de a
umple o propoziție cu foarte multe adjective, pe principiul că mai mult înseamnă
mai bine. Exemplu: „Fata a simțit un fior de gheaţă când a sărit în izvorul glacial
de munte” este mult mai evocativ decât „Fata a sărit în izvor”. Pe de altă parte
„Fata înfierbântată şi morocănoasă tremura, simțind un fior rece, de gheaţă, după
ce sărise nerăbdătoare în apele glaciale, curgătoare ale izvorului de munte” este
atât de îngreunat de descrieri, încât își pierde din impact.

33
Cum se spune o poveste: Vocea
Teme
1. Vocea - instrument de bază al povestitorului. Înţelegerea modalităţilor
prin care vocea ne ajută să transmitem mai bine un mesaj.
2. Exersarea folosirii vocii/ elementelor para-verbale în comunicare.
3. Copiii încep să își repete întreaga poveste
4. Expunerea la spusul poveştilor prin ascultarea unor poveşti (activitate ce
va fi desfăşurată minim o dată în cadrul fiecărei sesiuni): Probleme,
probleme, probleme; Broasca ce nu se dă bătută; povești la alegere pentru
exemplificarea anumitor activități

Activitate: Ce înseamnă să vorbești cu intonație? Ce înseamnă

monoton?
Nimic nu plictisește publicul mai mult decât un povestitor care nu folosește
intonația vocii, ci un ton monoton pe parcursul întregii povești.
Întrebați copiii dacă știu ce înseamnă să vorbești monoton. Dați-le un exemplu
spunându-le un paragraf dintr-o poveste fără nicio intonație sau variație a vocii;
apoi repetați, folosind intonația corespunzătoare. Discutați reacțiile lor față de
cele două modalități de a spune.

Activitate: Adaugă intonație vocii

Varianta 1: O!
Cuvintele pot căpăta semnificații complet diferite în funcție de cum sunt spuse. Ca
demonstrație, spuneți fiecare dintre expresiile de mai jos cu intonația
corespunzătoare. Ulterior, copiii vor răspunde folosind onomatopeea „O” în
spiritul expresiei expuse de dumneavoastră. Încurajați-i să folosească toate
expresiile vocale și faciale pe care le consideră potrivite, inclusiv mișcări ale
corpului. Exercițiul se potrivește tuturor grupelor de vârstă, cu mici adaptări,
după caz.
Ce frumos!
Dezgustător!
Îmi pare rău...
Atenție!
Asta nu e important.
Chiar trebuie să facem asta?!
De-abia acum înțeleg!
Dezamăgitor!
Sunt atât de surprins/ă!
Nu cred!
Ce m-ai speriat!
Mă doare!

Activitate: Adaugă intonație vocii

Varianta 2: Copiii vor spune, pe rând, ”Mi-am pierdut tema pentru
acasă”, folosindu-se de intonația corespunzătoare, ca și cum ar fi:
 triști
 fericiți
 rușinați
 încrezuți

34
  adormiți
 rușinați, scuzându-se
 furioși
 surprinși
 disprețuitori
 dezgustați
Variantă: se împart cartonașe, fiecare având scrisă o emoție diferită, iar copiii vor
spune propoziția exprimând respectiva emoție. Apoi, ceilalți copii vor ghici ce
emoție a vrut să fie transmisă.

Activitate: Adaugă intonație vocii

Varianta 3: Copiii vor spune, pe rând, ”Ce faci acolo?” ca și cum:
 ar fi furios/oasă pentru că tocmai a intrat în camera sa și și-a găsit fratele
sau sora cotrobăind printre lucrurile sale
 ar fi intrat în clasă și și-ar fi găsit profesoara/ profesorul stând în cap
 ar fi foarte suspicios/oasă
 ar fi un bătăuș masiv care se ia de cineva mai mic decât el
 ar fi mic/ă și înspăimântat/ă și ar da peste un bătăuș masiv făcând ceva
rău

Activitate: Adaugă intonație vocii

Varianta 4: Copiii vor număra de la 1 la 10, pe rând, ca și cum:
 ar fi un părinte furios care spune „O să număr până la zece și dacă nu ești
în camera ta până când ajung la zece ai încurcat-o.”.
 fratele/ sora mai mic/ă învață să numere.
 ar fi trist/ă pentru că toată lumea a uitat ziua sa de naștere, dar apoi intră
în sufragerie și vede zece cadouri pe podea care îl/ o așteaptă.
 ar fi un arbitru de box și numără pentru cineva pentru KO
 ar încerca să-și aducă aminte zece lucruri pe care ar trebui să le facă

Activitate: Modularea vocii și reglarea respirației

Înainte de a începe să spună povestea, există câteva exerciții care îi ajută pe copii
să își moduleze vocea și să respire corect.
 Respiratul adânc și expiratul pe gură (repetat de câteva ori)
 Relaxarea corpului – scuturarea picioarelor și mâinilor, mișcarea capului
și răsucirea corpului în ambele părți
 Flexibilizarea feței: mișcarea buzelor, căscatul, strâmbatul și încercarea
diferitelor expresii faciale
 Fredonarea și murmurul

Activitate: Să respirăm adânc

Copiii, stând în picioare, își pun mâinile de-o parte și de alta a taliei, în spate,
astfel încât degetele din mijloc se ating. Puneți-i să tragă aer adânc în piept - dacă
respiră suficient de adânc, degetele se vor depărta. Repetați exercițiul până când
fiecare copil a respirat suficient de adânc încât să genereze depărtarea degetelor.
Apoi, când ajungeți la trei, vor spune, cu cea mai fioroasă voce posibilă: „O să
suflu și o să pufăi și o să-ți dărâm casa!” Vor spune de două ori: prima dată își vor

35
tine degetele apropiate, fără a respira adânc; a doua oară vor respira adânc, își vor
simți degetele cum se depărtează și apoi vor spune fraza.
Discuție: Cum ne ajută respiratul adânc? (avem mai mult volum și putere)

Activitate: Exerciții de dicție

Expresiile care generează de cele mai multe ori „împleticirea limbii” sunt
instrumente foarte bune de exersare a dicției.
Încurajați copiii să spună următoarele expresii de câteva ori:
 Piatra crapă capra, capra crapă piatra/ Capra neagră-n piatră sare, piatra
crapă-n patru, crapă capul caprei negre precum piatra crapă-n patru. Piatra
crapă capul caprei în patru, cum a crăpat și capra piatra-n patru.
 Sașiul stă pe sașiu și șușotește.
 Prin Vulturi vântul viu vuia.
 Un vultur stă pe pisc c-un pix în plisc
 Prepelița-i pestriță dar mai pestriți sunt puii prepeliței pestrițe.
 O babă bălană mănâncă o banană babană.
 Doisprezece cocostârci pe casa lui Kogălniceanu.
 Soră Sară, n-ai sărit asară să vezi carnea cum se sară?
 Șapte sape late jos și-alte șaptezeci și șapte de sape late-n spate.
 Ciritei de tei pe miriște de mei.
 Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel când s-a întors
bucuros de la București.
 Triedru tridreptunghic
 Agățați-ai poamele calului de poalele podului.
http://www.alphadictionary.com/fun/tongue
twisters/romanian_tongue_twisters.html

Discuție: Cum influențează dicția spusul poveștii? La ce ne ajută concentrarea? (la

a vorbi corect și clar)

Activitatea: Variația vitezei vocii

Viteza cu care vorbești ar trebui să varieze pe tot parcursul poveștii. Vorbitul rar
sugerează tristețe, suspans sau îndoială. Vorbitul rapid sugerează încântare sau
bucurie, entuziasm, nervozitate.
Pentru demonstrație:
 Folosiți următorul exemplu din povestea Probleme, probleme, probleme
(vezi mai jos):
Fără să-și dea seama, problema broaștelor era rezolvată. (În ritm moderat)
Dar acum satul era invadat de șerpi! (Rapid, cu frustrare în voce)
Șerpii sâsâiau! (Subliniați litera „s”)
Se târau, șerpuind, peste tot. (Rar, în timp ce vă prefaceți că vă târâți, șerpuind -
faceți o mișcare cu mâna)
Așteptând să se năpustească asupra prăzii. (Rapid și tare, să speriați publicul,
făcând un gest cu mâna atunci când spuneți „năpustească”.)
 Repetați propoziția: „Afară este viscol și școala s-a închis”.
 pe un ton moderat, ca o simplă relatare
 repede, să transmiteți încântare
 încet, să transmiteți dezamăgire

36
Discuție: Ce impact are viteza vocii în spusul unei povești? Ce se poate întâmpla
dacă vorbim prea lent sau prea rapid?

Activitatea: Importanța tăcerii

Pauzele de semnificație – acele momente în care povestitorul alege să folosească
în locul cuvintelor expresii faciale și mișcări ale corpului - pot fi foarte eficiente în
spusul unei povești, deși pot fi considerate dificile de către povestitorii începători.
Demonstrați acest punct de vedere spunând de două ori următoarea propoziție:
„Când a deschis ușa, un munte de bijuterii străluceau în încăpere.” Prima dată
spuneți-o cu mare emoție, dar fără pauză și fără a o „juca”. A doua oară, prefaceți-
vă că deschideți ușa în timp ce spuneți „Când a deschis ușa.....”. Opriți-vă, cu o
privire plină de uimire, prefaceți-vă că vedeți muntele de bijuterii înăuntru,
înainte de a termina propoziția „…un munte de bijuterii străluceau în încăpere.”
Puneți copiii să spună aceeași propoziție în ambele moduri.

Discuție: La ce ajută pauzele? La ce se gândeau sau ce ”vedeau” în acele

momente?

Folosirea vocilor pentru personaje

Tonalitatea (înălțimea vocii) este un mod excelent de a surprinde emoțiile sau
diferențele dintre personaje. Tonurile înalte sugerează emoție, surescitare,
agitație, teamă sau un personaj mic, mărunt. Tonurile joase transmit putere,
încredere sau furie. Dacă se dorește portretizarea unui personaj nervos și agresiv,
se va vorbi tare și puternic; dacă, din contră, se dorește să se construiască
suspans, să se portretizeze un personaj înspăimântat sau timid, volumul vocii
folosite va fi mult mai scăzut.
Adoptarea unor voci diferite pentru fiecare personaj nu este neapărat necesară,
povestitorii putând surprinde nuanțele diferitelor personaje fie prin expresiile
vocale potrivite fie prin folosirea anumitor gesturi. Există totuși momente în care
folosirea vocilor poate fi cea mai bună soluție - spre exemplu, ascultătorii ar putea
fi dezamăgiți dacă vocea lupului din Scufița Roșie sau din Cei trei Purceluși nu ar
fi o voce adâncă, aspră, răgușită. Câteodată folosirea unei anumite voci, mai ales a
vocilor arțăgoase, răgușite, de lupi și monștri ar putea cauza o gâdilătură în gât.
Povestitorii nu ar trebui să fie descurajați și să creadă că nu le va ieși niciodată –
este ca atunci când încercăm să facem sport; la început facem febră musculară, ne
doare, dar cu timpul condiția fizică se îmbunătățește.

Activitatea 1: Încurajați copiii să fie atenți la conversațiile din jur – în familie, în

media, cu prietenii – și să încerce să descifreze emoțiile din spatele tonului
vocilor. În cadrul sesiunilor viitoare vor povesti ceea ce i-a surprins cel mai mult.

Activitatea 2:
Alegeți propoziții din povești care să fie spuse de către copii din perspectiva
diferitelor personaje. Exemplu:
—Sunt eu, Scufița Roșie – cu voce de lup (imitând vocea Scufiței Roșii), cu vocea
Scufiței roșii sau a bunicii.

Discuție: Care ar fi cele mai potrivite voci pentru personajele din propriile
povești –cum ar trebui să fie tonalitatea? Înaltă sau joasă?

37
Folosirea dialogului
De multe ori, atunci când copiii repovestesc povestea cu propriile cuvinte au
tendința de a o scurta și de a lăsa deoparte porțiuni interesante de dialog care au
puterea de a face povestea mai interesantă. Dacă un elev spune „Tigrul i-a spus
căprioarei că o va mânca”, încurajați-l să spună „Tigrul i-a spus căprioarei: <<Te
voi mânca cu totul – nici măcar o pată albă nu va mai rămâne de pe urma ta!>>”.
Activitate
Dați-le copiilor următoarele pasaje și puneți-i să le rescrie astfel încât să conțină
dialog:
 Ileana i-a arătat prietenului ei julitura pe care i-o făcuse, iar el și-a cerut
scuze.
 Vulpea sări din spatele tufișului și sperie îngrozitor veverița.
 Ursul a avertizat vulpea să nu-l mai păcălească vreodată.
 Pescarul s-a lăudat întregului sat cu captura lui.

Discuție: Cum schimbă dialogul povestea? Ce îi aduce în plus?

Activitate 1: Evidențierea unor cuvinte

Exemplificați prin povestea Probleme, probleme, probleme sau poveștile alese
deja de copii: lungiți anumite cuvinte, accentuați-le (mai ales verbele), spuneți-le
mai tare, cu emfază.

Probleme, probleme, probleme (O poveste din India –Asia)

Demult, într-un sat din India, ţânţarii erau o problemă groaznică. Mişunau
peste tot. Bâzâitul şi muşcăturile lor infernale îi înnebuneau pe toţi. Trebuia făcut
ceva.
—Broaştele sunt soluţia! a strigat unul dintre conducători. Le place la
nebunie să mănânce ţânţari!
Sătenii au fost repede de acord. Au prins mii de broaşte şi le-au eliberat în
sat. Nu a trecut mult timp şi ţânţarii au dispărut.
Dar acum satul era inundat de broaşte! Oamenii nu puteau merge pe
stradă fără a călca pe vreuna. Broaştele înotau în borcanele cu smântână, se
ascundeau în buzunarele oamenilor şi dansau în farfuriile cu mâncare. Noaptea,
orăcăiau aşa de tare că nimeni nu putea dormi. Trebuia făcut ceva.
—Şerpii sunt soluţia! a strigat unul dintre conducători. Le place la nebunie
să mănânce broaşte!
Sătenii au fost din nou repede de acord. Au prins mii de şerpi şi i-au
eliberat în sat. Nu a trecut mult timp şi problema broaştelor a fost rezolvată.
Dar acum satul era inundat de şerpi! Sâsâiau! Se strecurau şerpuind cu
viclenie, pândind să se arunce asupra prăzii. Când n-au mai fost broaşte de
mâncat, au mâncat pisici şi câini. Nu a trecut mult timp şi au început să dispară şi
copii mici. Trebuia făcut ceva!
Nimănui nu i-a venit în cap nicio soluţie. Conducătorii au recunoscut în
cele din urmă cu jumătate de glas:
—Se pare că uneori soluţia unei probleme poate să fie mai rea decât
problema în sine.
Oamenii n-au avut de ales şi au trebuit să-şi facă bagajele şi să se mute în
alt loc.
Iar de atunci încolo, în noul lor sat, au avut grijă să se gândească mult mai

38
atent şi în mai puţină grabă înainte de a-şi rezolva problemele.

Activitate 2: Evidențierea unor cuvinte

Scrieți una dintre următoarele propoziții pe tablă sau flipchart:
-Anansi era întotdeauna pus pe cele mai năstrușnice farse.
-Lui Jack îi displăcea cu adevărat chiar și numai gândul că ar putea vreodată
munci.
-Câteodată, monstrul cel îngrozitor devora chiar și copii.
Luați voluntari care să citească câte o propoziție și să accentueze un singur
cuvânt. Spuneți-le să nu spună dinainte colegilor ce cuvânt au ales să sublinieze.
După, accentuați încă o data ideea că nu există un singur cuvânt „corect” de
subliniat sau un anumit fel de a spune o propoziție –fiecare are stilul propriu de
interpretare și povestire.

Activitate 3: Evidențierea unor cuvinte

Câteodată, sublinierea diferitelor cuvinte, poate schimba cu totul semnificația
unei propoziții. Arătați următorul exemplu, subliniind cuvintele în bold pentru a
transmite mesaje diferite.

Ce spune vorbitorul Implicații

I-a dat Andreea o carte roșie lui Aşa spui tu, dar chiar s-a întâmplat?
Marius?
I-a dat Andreea o carte roșie lui Eu am crezut că doar i-a împrumutat.
Marius?
I-a dat Andreea o carte roșie lui Cum? Am crezut ca i-a dat-o Cătălina.
Marius?
I-a dat Andreea o carte roșie lui Am crezut că i-a dat cel puțin două sau
Marius? trei.
I-a dat Andreea o carte roșie lui Cred ca ai înțeles greșit. Eu auzisem că
Marius? i-a dat o șapcă.
I-a dat Andreea o carte roșie lui Nu era de fapt una galbenă?
Marius?
I-a dat Andreea o carte roșie lui Eu am crezut că i-a dat lui Matei.
Marius?

Activitate: Recunoaște-mă după sunet sau voce

Materiale necesare: bilețele cu diferite personaje din povești (orice ființă), câte
două din fiecare.
Fiecare copil trage un bilețel și începe să imite sunetul/ vocea personajului de pe
bilețelul său, încercând să își dea seama în același timp cine ar putea avea
bilețelul său pereche. Odată ce se recunosc, copiii cu același bilețel se retrag până
ce toți copiii își recunosc perechea.

Activitatea: Repetarea poveștii

Copiii încep să exerseze povestea spunând-o către perete și/ sau către un
partener.

39
Cum se spune o poveste: Gesturile şi expresiile faciale
Teme
1. Gesturile - instrument de bază al povestitorului. Înţelegerea modalităţilor
prin care gesturile ne ajută să transmitem mai bine un mesaj.
2. Exersarea folosirii gesturilor/ elementelor non-verbale în comunicare
3. Construirea de poveşti pe loc
4. Copiii încep să își spună poveștile

Expresii faciale și vocale

Jay O'Callahan, renumit povestitor din SUA, numește spusul poveștilor „teatru al
feței”. Pentru mulți povestitori, expresiile faciale vin în mod natural.
Pentru cei pentru care expresiile faciale par dificile poate ajuta:
 exersatul în fața oglinzii –spre exemplu, mimarea poveștii renunțând la
voce și folosind numai expresii faciale și mișcări ale corpului.
 exemplificarea, prin punerea pe un perete sau panou special amenajat a
unor poze ale unor copii sau povestitori care exprimă diferite expresii
faciale.
 imaginarea dirijată – copiii sunt ajutați să-și imagineze în cele mai mici
detalii personajele lor, să încerce să se pună în pielea lor, prin activarea
tuturor celor cinci simțuri. Astfel, vor ajunge să facă gesturi realiste, ceea
ce se va reflecta și asupra vocii sau expresiilor faciale.
 puneți-i pe copii să spună: „Ce bine îmi pare să te revăd” cu o voce plăcută,
încercând să mențină o expresie furioasă pe față. Apoi inversați: copiii vor
încerca să susțină o expresie facială plăcută, folosind un ton furios.
 puneți-i pe copii să încerce să meargă prin clasă cu o expresie veselă pe
față, în timp ce mențin o poziție furioasă a corpului și apoi inversați.
Aceste exerciții îi vor ajuta să conștientizeze că separarea între cele două este
aproape imposibilă.

Activitate: Leapșa feței (înțelegerea exprimării non-verbale a

emoțiilor)
Toți tindem să avem un set predefinit de expresii faciale. Această activitate ajută
copiii să se relaxeze și să încerce expresii noi.
Toți copiii stau în cerc. „Faceți o faţă” și arătați-o tuturor din cerc. Apoi, copilul
de lângă dumneavoastră copiază fața făcută și o arată celorlalți, apoi schimbă
expresia facială și o „dă mai departe” către cel de lângă el ș.a.m.d.

Variație: grupați copiii în perechi. Numiți o emoție – fiecare copil va trebui să

încerce să o reproducă.

Discuții: Ce sunt emoțiile și sentimentele? Cum le exprimăm sau arătăm? Se

poate face brainstorming pe tema emoțiilor cunoscute de către copii (atât
pozitive, cât și negative), precum și despre cum pot fi exprimate emoțiile fără a ne
ajuta de cuvinte.

Activitate: Importanța evitării mișcărilor nervoase

Cu toții avem mișcări nervoase. Acestea stau în calea unei comunicări eficiente,
cu atât mai mult în spusul poveștilor unde pot împiedică publicul să se
concentreze asupra poveștii. Printre cele mai uzuale mișcări nervoase întâlnite la

40
copii sunt:
 legănatul în față și-n spate
 jucatul cu propriile haine sau cu părul
 mutatul de pe un picior pe altul
 strângerea mâinilor în față („ca la la fotbal”)
 joaca cu o bijuterie –inel, brățară
Fiind făcute, de cele mai multe ori, inconștient, ne este greu să le depistăm
singuri. Oferiți copiilor feedback cu privire la mișcările lor nervoase sau
încurajați-i să-și roage familia, prietenii, colegii să-i ajute să le conștientizeze și
apoi să le corecteze.
Pentru a demonstra cât de greu este să urmărești un povestitor care se mișcă
nervos, spuneți o parte dintr-o poveste făcând astfel de mișcări.
De asemenea, mâinile sunt o parte importantă din poveste și de aceea trebuie să
fie văzute:
 demonstrați cât de rigid poate părea un povestitor atunci când își pune
mâinile în buzunare. Mâinile trebuie să stea de-o parte și de alta a
corpului, astfel încât să se poată gesticula ușor cu ele.
 nu lăsați mânecile să atârne peste mâini; demonstrați trăgându-vă
mânecile peste mâini și gesticulând.

Activitate: Puterea gesturilor și a vocii

În spusul poveștilor, gesturile trebuie să „ajute” publicul să vizualizeze povestea,
să sugereze subtil imaginea. Ele nu trebuie să atragă atenția către povestitor și să
distragă atenția de la poveste.
 Explicați și exemplificați ce sunt gesturile, mai ales pentru cei mici.
 Spuneți-le copiilor că veți repeta în două moduri un fragment dintr-o
poveste pe care tocmai ați spus-o. Prima dată veți spune povestea folosind
numai expresii vocale și faciale, dar cu mâinile pe lângă corp și fără a face
nicio mișcare a corpului. A doua oară veți spune același fragment, dar veți
adăuga gesturi. Puteți folosi orice poveste doriți, dar mai jos este un
exemplu din Probleme, probleme, probleme.

Dar curând satul a fost invadat de broaște! (Gesticulați cu ambele mâini ca și cum
broaștele sunt peste tot și prefaceți-vă că le vedeți.)
Oamenii nu puteau păși pe stradă fără a călca pe vreo broască. (Faceți o figură
oripilată ca și cum ați fi călcat pe o broască.)
Broaștele se ascundeau în ulcioarele cu lapte (Fie vă prefaceți ca sunteți o broască
lăsându-vă un pic pe vine și sugerând că vă ascundeți, fie sunteți o persoană care
se uită dezgustată la o broască din ulciorul cu lapte), săreau de pe dulap,
(Sugerați o săritură folosind ambele mâini pentru a ajuta ascultătorii să vadă
broaștele sărind sau o persoană care se uită surprinsă la o broască ce tocmai sare
de pe dulap) și țopăiau pe mese în timp ce oamenii mâncau. (Sugerați o țopăială
cu o mână ca să arătați broaștele care țopăiau sau prefaceți-vă că sunteți o
persoană ce vede o broască stând pe masă.)

Încercați să folosiți expresii faciale și vocale cât mai reprezentative de la început,

astfel încât diferența dintre cele două modalități de a spune povestea să constea
în gestică și mișcări corporale.
Discuție: Care dintre cele două modalități de a povesti a fost mai eficientă? Care

41
i-a antrenat mai mult și i-a ajutat să-și imagineze mai bine ce se întâmplă în
poveste?

Opțional: Pentru a demonstra cât de mult folosește un povestitor gestica, doar

mimați același fragment al poveștii, fără a folosi deloc vocea. Spuneți-vă povestea
în gând și încercați, pe cât posibil, să folosiți aceleași expresii faciale și gesturi ca
atunci când ați povestit a doua oară. Întrebați copiii dacă există părți ale povești
care căpătau sens numai văzând mișcările corpului.
Acest exercițiu este foarte util pentru povestitorii începători care sunt reticenți să
adauge mișcare poveștilor lor, exemplificând cum povestea prinde viață atunci
când folosim gesturi.

Activitate: Aruncarea în cerc & Improvizație

Toată lumea stă într-un cerc; se desemnează sau se oferă voluntar un copil ca
lider al grupului (rolul poate fi jucat și de dumneavoastră, respectiv un adult).
Liderul strigă numele unui copil împreună cu un obiect imaginar precum:
 un păianjen
 un pește rece, lipicios și alunecos
 un ceainic de porțelan
 o pană
 un dinozaur
 un balon
Liderul „aruncă” obiectul în mijlocul cercului și copilul strigat „îl prinde”,
folosind mișcările corporale și expresiile corporale corespunzătoare. Apoi copilul
ce tocmai a prins obiectul imaginar, numește un alt obiect și un alt nume, apoi
aruncă obiectul către respectivul copil ș.a.m.d.
Spuneți-le copiilor să nu stea prea mult să se gândească, să spună primul lucru
care le trece prin minte, dar să nu folosească obiecte periculoase, precum bombă,
cuțit, pistol.
Discuții: Cum ne-am modificat gesturile în funcție de obiect? Cum ar fi să folosim
gesturile prinderii unui balon pentru a prinde un elefant? Cât de natural ne-a
venit să ne schimbăm mișcările în funcție de obiect?

Activitate: Mima
Faceți un set de cartonașe cu următoarele situații scrise pe ele (sau orice alte
situații la care vă gândiți); dați cartonașele copiilor, care vor mima respectiva
situație către ceilalți colegi:
 să coși ceva
 să spui la revedere
 să fii adormit și să încerci să rămâi treaz
 să te speli pe dinți
 să te prefaci că o albina iți dă târcoale și că ți-e frică de ea
 să mănânci o acadea
 să deschizi un borcan de murături care are capacul blocat
 să culegi mere din copac
 să mănânci spaghete care se încăpățânează să alunece din furculiță
 să torni ceai și să-l bei
 să speli o fereastră

42
  să deschizi o ușă
 să tremuri într-o dimineața friguroasă
 să-i avertizezi pe ceilalți că pericolul e aproape
 să bei o băutură răcoritoare într-o zi călduroasă
 să dai zăpada la o parte cu lopata
 să citești o poveste cu intonație

Activitate: Mima & Improvizație – Ce faci aici?

Se stabilește ordinea în care copiii vor intra în joc. Primul copil mimează o
activitate, spre exemplu se joacă cu o minge pe care o aruncă la coșul de basket,
când un al doilea copil vine și îl întreabă ”Ce faci aici?”. Copilul întrebat va
răspunde cu o cu totul activitate decât cea făcută, spre exemplu: ”Cos” și se
retrage. Cel de-al doilea copil mimează că ar coase ceva, după care vine un al
treilea copil și îl întrebă ”Ce faci aici?” la care el răspunde ”Mă spăl pe dinți”, spre
exemplu. Jocul continuă în această manieră până ce toți copiii au posibilitatea de
a mima.

Activitate: Expresii faciale & Improvizație – Ce faci aici?

Se stabilește ordinea în care copiii vor intra în joc. Primul copil adresează o
întrebare, al doilea copil răspunde scurt, după care primul copil creează o situație
neplăcută pe care cel de-al doilea copil trebuie să o interpreteze:

Exemple:
-Ce bei acolo?
-Ceai
-Dacă ar fi să bei ulei de ricin, cum l-ai bea?

-Ce bei acolo?

-Apă
-Dacă ar fi să bei ceai fierbinte, cum l-ai bea?

-Pe ce stai?
-Pe un scaun.
-Dacă ar fi să stai pe o plită încinsă ce-ai face?

-Pe ce mergi?
-Pe pământ.
-Dacă ar fi să mergi pe asfalt încins (cu tocuri), cum ai merge?

Activitate Dă masca mai departe

Copiii își aleg propriile emoții și sentimente pe care doresc să le exprime (se pot
discuta în grup urmând ca ei să aleagă dintre emoțiile discutate). Stau în cerc și li
se comunică faptul că nu au voie să folosească cuvinte în această activitate.
Explicați-le că aveți o cutie imaginară în fața dumneavoastră plină cu măști ce
arată diferite emoții și sentimente. Arătați-le cum ar putea arăta măștile,
exemplificând anumite emoții și sentimente. Cutia își poate schimba forma,
dimensiunea sau modalitatea de a se deschide. Copiii:
 Trec cutia de la unul la altul

43
  Se prefac că deschid cutia, caută o mască, scot masca și și-o
pun pe față
 După ce toată lumea vede masca, și-o dau jos de pe față și o
pun în cutie
 Închid cutia și o dau mai departe
După ce termină cu emoțiile copiii pot alege din cutie:
 Costume imaginare pe care să le probeze
 Diferite activități simple, precum: pieptănat, băut un pahar cu apă, bătutul
mingii, mâncatul unui castron cu supă sau spaghete etc

Discuție: Cum ne ajută expresiile faciale și gesturile în spusul poveștilor.

Activitate: Plimbări în liniște

Copiii stau aliniați într-un cerc, în aceeași direcție –în sensul sau invers sensului
acelor de ceasornic. Odată ce încep să meargă în cerc, numiți diferite situații care
necesită schimbarea tiparului și a ritmului de mers. Spre exemplu, prefaceți-vă că
mergeți:
 acasă de la școală, știind că odată ce ajungeți acasă veți fi puși la treabă
 cu piciorul drept în ghips
 prin curte, când zăpada s-a depus de jumătate de metru
 desculț printr-o mlaștină lipicioasă
 prin nisip fierbinte în desert
 prin miere

Activitate: Statuile
Pentru a obișnui copiii cu mișcările corporale, copiii pot imita diferite posturi
făcute fie de către dumneavoastră, fie de către ceilalți membri ai grupului.
Copiii stau în cerc, păstrând suficient de mult spațiu între ei astfel încât să se
poată mișca fără a-i lovi pe ceilalți. Pentru exemplificare, intrați în mijlocul
cercului și ”creați o statuie”, respectiv o postură fixă a corpului, urmând ca toți
copiii să imite respectiva postură pentru câteva secunde. Reveniți în cerc și un alt
copil vine în mijloc și creează o statuie care va fi mimată de către toți ceilalți.
Existând tendința firească de a se copia între ei, precizați că fiecare membru
trebuie să creeze o statuie diferită față de ce s-a mimat înainte.

Variație: pentru a dezvolta atenția și concentrarea copiilor, aceștia pot imita

postura mimată anterior și nu cea care este exemplificată pe moment.

Activitate: Pune-le pe toate la un loc

Acest exercițiu le permite copiilor să încorporeze elementele de voce, expresiile
faciale, gesturile și mișcarea. Faceți o sesiune de brainstorming –sau dacă deja ați
discutat despre voce, recapitulați toate modalitățile prin care iși pot schimba
vocea. Apoi așezați copiii într-un cerc suficient de mare încât să se poată vedea
între ei. Primul copil se va introduce spunând „Bună, eu sunt...” sau orice altă
introducere pe care dorește să o facă. Va trebui să-și folosească vocea în cel mai
creativ mod posibil și să o acompanieze cu mișcarea potrivită. Fiecare din grup va
încerca să imite atât vocea, cât și gesturile colegului/ colegei. Mutați-vă de-a
lungul cercului până când toți copiii se introduc în propriul stil.

44
Apoi, cereți-le să spună următoarele propoziții, subliniind diferite cuvinte pentru
a vedea câte înțelesuri pot crea:
-Carmen o să zboare în America în iarna asta?
-I-a dat tata o mașină nouă lui Alex?
O variație a acestui exercițiu pentru elevii mai mari: grupați-i în perechi de câte
doi –unul va spune o propoziție punând accentul pe diferite cuvinte, urmând ca
celălalt să răspundă improvizând implicația respectivei semnificații.

Activitate: Practica poveștii alese

Copiii își spun povestea către un partener şi în grupe mici, exersând vocea și
gesturile

Activitate: Întrerupătorul (Importanța structurii & entuziasmului în

spusul poveștilor; construire de povești pe loc)
Fiecare copil va avea câte un partener. Partenerii trebuie să stea cât mai aproape
unul de altul pentru a se auzi –atmosfera va deveni îngrozitor de gălăgioasă în
timpul jocului. Partenerii agreează cine va fi povestitorul –acesta va trebui să
spună o poveste (despre orice) pentru un minut. În prima situație, rolul celuilalt
partener nu va fi de ascultător, ci de întrerupător; rolul acestuia este să întrerupă
în mod regulat povestea aruncând tot felul de cuvinte năstrușnice, alese la
întâmplare, fără nicio legătură cu povestea spusă. Povestitorul va trebui să
incorporeze respectivul cuvânt în următoarea propoziție sau frază a poveştii;
povestitorul nu poate refuza sau nu se poate face că nu a auzit un anumit cuvânt.
Imediat cum povestitorul a introdus cuvântul în poveste, întrerupătorul trebuie
să arunce un altul.
Cum ar putea să sune o asemenea activitate? Iată un exemplu:
Povestitorul: O pisică tocmai sărea peste gard, în stradă.
Întrerupătorul: Cămașă de noapte.
Întrerupătorul: O femeie purtând o cămașă de noapte pestriță a ţipat la pisică de
la fereastra din podul casei.
Întrerupătorul: Gem de prune.
Povestitorul: Să se ducă să mănânce niște gem de prune în loc să hoinărească pe
străzi.
Întrerupătorul: Crocodil
Povestitorul: Dar pisica nu putea să facă asta deoarece un crocodil uriaș păzea
borcanul cu gem de prune.
Activitatea continua astfel pentru un minut. Poveștile inventate sunt atât de
caraghioase, încât copiii râd mult, devenind foarte gălăgioși. Inversați rolurile
partenerilor, astfel încât fiecare să poată experimenta atât poziția de povestitor
cât și cea de întrerupător.
Odată terminat jocul, discutați cu copiii: care rol a fost mai greu - cel de
povestitor sau cel de întrerupător, care rol a fost mai distractiv, au fost poveștile
distractive, au creat niște povești bune care ar merita să fie împărtășite cu clasa,
au avut poveștile o intrigă și personaje conturate, obstacole și provocări incitante
- ultimele întrebări primesc de obicei un unanim „NU”. Dar la întrebarea „V-ați
distrat?” răspunsul predominant este „Daaaaa!”
Anunțați copiii că acum vor juca o variație a acestui joc, în care totul rămâne
neschimbat, cu o singură excepție: cuvintele întrerupătorului nu vor mai fi
aleatoare, fără nicio legătură cu povestea, ci, din contră, vor trebui să fie
„cuvintele perfecte”, cuvintele ideale pentru bunul curs al povestii. Porniți jocul,

45
în care fiecare povestește, respectiv întrerupe pentru un minut. Deodată,
atmosfera va deveni mai liniștită și mai serioasă. Odată terminat exercițiul,
repetați discuția pe marginea acestuia: cum au fost poveștile –mai distractive sau
mai puțin distractive decât prima dată (de cele mai multe ori răspunsul este „mai
puțin distractive”); au

avut, în schimb, o intrigă, personaje mult mai interesante și mai bine conturate
(răspunsul tipic este „da”).
Discuție: Diferențele dintre gândirea creativă, nestructurată și cea logică,
structurată: pentru ca o poveste să funcționeze, pentru ca publicul să se implice și
să se bucure de poveste, un povestitor trebuie să-și folosească atât entuziasmul și
energia creatoarea, cât și gândirea logică (să dea un curs poveștii, o structură care
să îi dea sens).

46
Cum se spune o poveste: Dezvoltarea personajelor
1. Construcţia personajului - instrument de bază al povestitorului. Înţelegerea
modalităţilor prin care un personaj bine conturat face povestea mai
interesantă.
2. Exersarea abilităţilor de construcţie a personajelor
3. Exersarea poveştii & continuarea dezvoltării abilității de povestitor–
punerea laolaltă a ceea ce s-a învăţat până în prezent

Activitate: Studiul personajului

Copiii trebuie să aleagă unul dintre personajele principale din povestea lor. Apoi,
își vor imagina cum arată acest personaj. Întrebați-i:
1. Cum arată personajul? Cum i-ai descrie fața, ochii, nasul, pielea, gura,
dantura, picioarele și mâinile? Ce culoare are părul său? Cât de înalt este?
Cât de bătrân?
2. Dacă personajul este un animal sau un monstru, cum i-ați descrie blana
sau pielea? Dacă poartă haine, cum ar arăta acestea?
3. În ce fel de casă locuiește personajul? Unde îi place să doarmă, să
mănânce, să se joace sau să lucreze?
4. Cum ar vorbi? Cum s-ar auzi?
5. Este supărat, trist, caraghios, vesel, speriat, timid, rău sau o combinație
intre acestea?
Acum mergeți prin clasă și cereți-le copiilor să-și descrie personajul ales. Cereți-
le să umble prin clasă ca și cum ar fi respectivul personaj, să interacționeze cu
alte personaje ale altor copii. Dacă timpul permite, același exercițiu poate fi făcut
și pentru alte personaje din poveste.

Activitate: Folosește-ți corpul pentru a portretiza personajele

Dacă unii copii își folosesc în mod natural vocea pentru a evidenția anumite
personaje, alții preferă mișcările subtile ale corpului pentru a-și diferenția
personajele din poveste. Spre exemplu:
 dacă povestea presupune întâlnirea dintre un copil și un adult,
povestitorul se poate uita în jos atunci când portretizează părintele și în
sus când portretizează copilul
 dacă personajele sunt de aceeași înălțime, povestitorul se poate uita într-o
parte a publicului când vorbește un personaj și apoi să schimbe privirea
înspre cealaltă parte; sau își poate schimba poziția corporală de la un
personaj la altul (ex. mâini în șold, se scarpină în cap etc.). Mișcarea poate
fi subtilă, nu este necesar ca elevul să se fâțâie dintr-o parte a alta a sălii
sau a scenei.
 dacă vi se pare că se mișcă prea mult, sugerați-le să rămână cu un picior fix
și mișcarea să fie făcută mai ales din jumătatea superioară a corpului
 povestitorul trebuie să facă o pauza între personaje pentru a nu încurca
publicul
Dacă povestitorul stabilește de la început, prin limbajul corpului, care sunt
personajele, el va putea renunța la „ el a spus”/ „ea a spus”, formulări inerente
unei povești scrise, dar câteodată inutile atunci când povestea este spusă oral.

Discuție: Cum ne ajută corpul în portretizarea personajelor? Ce ni se pare cel mai

ușor de portretizat? Dar cel mai dificil?

47
Activitate: Portretizarea personajelor
Copiii aleg orice poveste care conține un dialog între două personaje. De
exemplu, pentru copiii de vârste mai mici, puteți folosi fabula lui Esop „Leul și
șoricelul”. Prima dată copiii se prefac că sunt leul, supărat pe șoricel că a fugit pe
spatele lui; ei nu vor vorbi, ci vor folosi doar limbajul corporal. Apoi, ei vor
schimba postura pentru a portretiza șoricelul îngrozit.
Puneți-i să o ia de la capăt, de data aceasta cu dialog. Când leul spune „Te voi
mânca cu totul !” ar putea să se prefacă că vorbesc direct cu publicul sau ar putea
ţine în mână un șoricel imaginar de coadă. Înainte ca șoricelul să răspundă, își
vor schimba postura și vor folosi cea mai buna voce „șoricească” spunând: „Te
rog nu mă mânca!”

Activitate: Transformă-te într-un personaj

În grupe de câte trei-patru membri, copiii sunt încurajați:
1. Să aleagă personajul în care vor să se „transforme”.
2. Să scrie pe o foaie zece adjective care îl descriu ca personaj, suficient de mare și
de lizibil pentru ca toată lumea să poată citi atunci când foile vor fi lipite pe tablă.
Autorul unei povești ne poate spune direct care sunt trăsăturile cele mai
importante ale personajelor, dar de cele mai multe ori el ne va arăta aceste
trăsături în acțiune. Misiunea noastră ca cititori este de a trage o concluzie cu
privire la trăsăturile de caracter ale personajului din ceea ce spune, gândește și
face.
3. Să scrie, pe o altă foaie, zece adjective pentru fiecare dintre celelalte personaje
principale ale poveștii, descriindu-le așa cum le-ar descrie personajul în care s-au
„transformat”, suficient de mare și de lizibil pentru ca toată lumea să poată citi
atunci când foile vor fi lipite pe tablă.
4. Să mai citească o dată și să mai revizuiască listele de adjective. Amintiți-le că
au nevoie de adjective relevante și că trebuie să le aleagă din perspectiva
personajului în care s-au „transformat”.
6. Cele două foi vor fi lipite, împreună, pe tablă sau pe un perete (nu scrie nici un
nume pe foaie). Alte grupuri vor trebui să ghicească personajele descrise pe
fiecare dintre liste.
Sfaturi pentru copii
• Să își amintească faptul că ei sunt personajul respectiv - fiecare listă, inclusiv
cea în care se descriu, vor reflecta experiențele și prejudecățile personajului lor;
vor fi scrise din perspectiva personajelor alese, nu ca cititori obiectivi.
• Personajul trebuie să rămână secret! Nu se spune celorlalte grupe pe cine
descriu în liste.
Discuție: Cum se simt în pielea personajului? Cum se simt atunci când adoptă
anumite comportamente care nu se potrivesc cu felul lor de a fi, ci cu cel al
personajului?

Activitate: Cercul emoțiilor (expresii faciale și construcția

personajelor)
Scopul acestei activități este de a ajuta elevii să-și îmbunătățească abilitățile de
caracterizare a personajelor din poveste.
Discuție de început: Ce dă viață unui personaj dintr-o poveste, ce-l face să fie
„viu”? Ce presupune „să fii” personajul, să fii în pielea lui față de a vorbi despre
personaj? Cum poți ajunge să simți ce simte personajul? Cum ai putea diferenția
personajele într-o poveste fără a spune „spunea X/ spunea Z”

48
Ce avem nevoie:
 cartonașe cu tipologii de emoții și sentimente scrise/ desenate
 cartonașe cu tipologii de personaje
Exemple de emoții și sentimente pentru cartonașe: timid, dezgustat,
copleșit, cuprins de venerație, impresionat, remușcat, pierdut, uituc, frustrat,
răzbunător, șocat, afectuos, suspicios, viclean, încăpățânat, romantic, enervat,
plictisit, concentrat, relaxat, lipsit de îngrijorări, înțelegător, compătimitor,
perplex, furios, precaut, eliberat –a răsuflat ușurat, invidios, vinovat, jenat,
morocănos, inocent, blocat, răutăcios, hain, singuratic, nebun, caraghios, curios,
nedrept, nelegiuit, meschin, laș, trăznit de dragoste, schimbător, perfid, șmecher,
șiret, abil, încântat, indecis, epuizat, indiferent, obosit, înfometat, ciudat, bizar,
dezamăgit, confuz, nerăbdător, ezitant, iritat, arțăgos, adormit, fericit, trist,
surprins, devastat
Exemple de personaje: dragon, bătrân/ă, vrăjitoare, tânăr/ă, mamă, bebeluș
plângăcios, copil care învață să meargă, jongler, soldat, preot, profesor, băiatul cel
rău, cioban, clovn, animale mici și mari (coiot, lup, leopard, iepure etc), creaturi
mici și mari diverse
Așezați copiii în cerc; în prima fază, oferiți-le un cartonaș cu o emoție la care să se
gândească.
Primul elev începe să mimeze emoția (gestică/ expresii faciale) încă de când stă
jos, apoi se ridică în picioare și continuă să exprime respectiva emoție până când
atinge un alt copil, în locul căruia se va așeza. Se repetă până ce fiecare copil
mimează emoția de pe propriul cartonaș.
În faza doi se oferă copiilor cartonașe cu diferite tipologii de personaje sau elevii
se gândesc la propriul personaj, urmând să mimeze emoțiile exprimate de aceste
personaje.
În faza trei: elevii folosesc dialog, folosesc vocea pentru portretizarea
personajelor. Eventual, ei se pot grupa în funcție de personajele avute și pot
„comunica între personaje”
Discuție: În jurul emoțiilor și sentimentelor, utilității reprezentării acestora în
spusul poveștilor.

Activitate: Monstrul cu trei capete (Improvizație)

Alegeți trei copii care să vină în fața clasei (încercați să încurajați echipele mixte,
care să aibă atât fete, cât și băieți), iar dumneavoastră veți juca rolul de moderator
(rolul poate fi luat și de către un elev). Copiii vor sta ”lipiți”, prinși cu mâinile de
mijloc pentru a forma un monstru cu trei capete. Moderatorul va solicita întrebări
celorlalți copii din grup despre viața monstrului: obiceiurile sale de zi cu zi,
familia și prietenii săi, mediul în care locuiește, comportamentul (cum se
îmbracă, cum se spală, cum merge etc) sau gândurile sale (ce îi place să facă cel
am mult, ce îi lipsește cel mai tare etc).
Fiecare cap nu poate spune decât un singur cuvânt
Întrebările trebuie să permită răspunsuri sub formă de descrieri sau explicații și
nu răspunsuri de unul-două cuvinte, care nu sunt acceptate (ex: Da/ Nu/ roz/
demult etc). Dacă monstru refuză să răspundă, moderatorul îl va încuraja să
răspundă. Fiecare afirmație a monstrului trebuie sa fie o propoziție cu
cap și coadă. Dacă răspunsul monstrului este incomplet sau un cap spune mai
mult de un cuvânt, moderatorul încurajează monstrul să revină la regulile jocului.
Fiecare monstru ar putea răspunde la aproximativ cinci întrebări sau pentru cinci
minute, după care se va forma un nou monstru.

49
Acest exercițiu poate fi adaptat, în funcție de temele pe care vreți să le atingeți –
spre exemplu, se poate discuta tema discriminării (cum se simte monstrul când i
se atribuie porecle neprietenoase, când lumea îl judecă și nu îl înțelege, când i se
spune că nu e ”normal”; de ce crede monstrul că se întâmplă aceste lucruri etc)

50
Cum se spune o poveste: Exersarea poveștii (inclusiv începuturi şi
sfârşituri; încurajare dialog)
Teme
1. Înţelegerea importanţei începuturilor şi sfârşiturilor şi a dialogului
2. Exersarea abilităţii de folosire a cuvintelor proprii
3. Modalități de exersare a poveștii

Activitate: Începe cu încredere - Introducerea sau Prezentarea

Odată aleasă povestea, ajutați copiii să își construiască propria introducere sau
prezentare – modalitatea în care vor începe povestea. Pentru exersare, de fiecare
dată când își repetă povestea, copiii vor începe prin a se prezenta, chiar dacă toți
cei din clasă îi cunosc deja, deoarece cu siguranță la serbare nu vor fi cunoscuți de
către toți cei din public.

Pentru a-i ajuta pe copii să se obișnuiască cu statul în fața unui grup, ei vor trebui
să pășească în fața grupului, unul câte unul, și:
 Să se întoarcă cu fața către public
 Să ia o postura dreaptă
 Să privească fețele ascultătorilor cu o privire prietenoasă, zâmbitoare.
Acest moment de tăcere le oferă ascultătorilor câteva secunde pentru a se
concentra asupra povestitorului și înțelege că urmează să asculte o poveste.
Pentru a vă asigura că povestitorii nu trec cu vederea sau nu trec prea repede
peste aceste momente, spuneți-le să-și spună în minte, în timp ce se uită către ei:
„Tuturor acestor oameni le place să audă o poveste bună”. Apoi, pot spune
„Numele meu este...............și urmează să vă spun povestea.............”. Sau pot
începe cu „Numele meu este ..............și urmează să vă spun o poveste din (ţara de
origine)..................”. Pentru a crește interesul publicului ei pot avea și o scurtă
descriere a poveștii (fără a dezvălui sfârșitul) sau pot vorbi despre tema
principală sau morala acesteia – indiferent de ce aleg să spună, introducerea
trebuie să fie scurtă.
 Când copiii își termină introducerea, se înclină ca și cum ar fi terminat de
povestit și ascultătorii aplaudă. Povestitorii se înclină a doua oară, spun
„Mulțumesc” și se îndreaptă spre locurile lor.

Activitate: Încheie cu încredere

Copiii trebuie învățați și cum să își încheie poveste, cu atât mai mult cu cât
tendința este de a spune ”Sfârșit” și a se retrage rapid din fața publicului. Astfel,
copiii vor fi încurajați să:
 încetinească ritmul (asta dacă povestea nu cere altceva)
 să finalizeze întreaga reprezentație cu o plecăciune către public și un
„Mulțumesc”, după care se retrag la locurile lor.
 să nu spună „Sfârșit”, ci să dea de înțeles că povestea s-a terminat prin
limbajul corpului sau printr-o formulă standard: „Am încălecat pe-o șa și
v-am spus povestea așa”.
 Puteți ajuta copiii să își construiască propriul sfârșit care să surpindă
mesajul sumarizat al poveștii sau ceea ce au învățat din această poveste
Activitate: Exersarea poveștii
Pentru a face spusul poveștii în public mai puțin amenințător este recomandată o
extinderea graduală a publicului. Se începe progresiv: prin a exersa în fața

51
oglinzii, către perete sau un public imaginar, acasă, în fața unui prieten sau
membru al familiei, în fața unui grup mai mic de colegi, către jumătate de clasă,
către toată clasa ș.a.m.d. Cea mai mare parte a practicii trebuie făcută cu voce
tare (e ok să practice și în gând atunci când sunt în drum spre școală sau spre
casă), astfel încât să se poată auzi și să-și poată da seama ce merge și ce nu merge
în spusul poveștii. Specific:
 Întăriți legătura dintre repetat și ușurința de a spune povestea în fața unui
public (subliniată perspectiva dezvoltării – prin perseverență și efort
începem să avem rezultate din ce în ce mai bune).

 Ajutați copiii să își stabilească obiective specifice (exemplu: să repete

povestea de cel puțin două-trei ori pe zi până simt că o stăpânesc foarte
bine, iar apoi să continue să o spună cel puțin o dată pe zi). Întotdeauna
vor exista copii care nu vor exersa decât atunci când realizează că ziua
povestitului în public se apropie, iar atunci vor recupera tot timpul
neinvestit până atunci.

 Încurajați copiii, în situația în care este posibil, să se înregistreze și să se

vadă/ asculte (încercați să îi înregistrați și la clasă și arătați-le filmulețul cu
ei – lăsați-i să își ofere singuri sugestii de îmbunătățit).

 Încurajați-i ca atunci când repetă să încerce să se imagineze spunând în

fața unui public. Încurajați-i să folosească voci, efecte sonore, gesturi și
expresii faciale variate.

 Spusul în fața oglinzii poate fi foarte util, dar nu este obligatoriu.

 Odată ce simt că stăpânesc bine povestea, pot pune pe cineva să-i asculte și
dacă doresc pot cere feedback (a scăpat un detaliu important, fără de care
nu se înțelege mesajul poveștii?; folosește gesturi nervoase sau alte mișcări
care distrag atenția de la poveste?; menține contactul vizual?; dacă sunt
mai mulți ascultători stabilește raport vizual cu toți sau își fixează privirea
pe fețele familiare?)

Activitate: Spune către un partener sau către un grup mic

Copiii se grupează doi câte doi și își spun poveștile unii altora. Pentru început, ei
doar se ascultă activ reciproc, urmând ca odată cu experienţa să ajungă să-și dea
și feedback. Odată ce se simt confortabil spunându-i partenerului, vor începe să
spună povestea în fața unui grup de colegi, format din minim patru membri. Din
acest moment, povestitorul va sta în fața grupului și nu în cerc, ca parte din grup
- contactul vizual se stabilește mai ușor atunci când ascultătorii stau în fața
povestitorului.

Activitate: Practica poveștii în grupuri mici - „Mosorul poveștii”

Această activitate este eficientă nu numai în practicarea spusului poveștii, dar
poate fi folosită și ca un ”spărgător de gheață”, atunci când copiii nu se cunosc.
Cum funcționează:
1. Jumătate dintre copii stau aliniați, umăr la umăr, formând linia A, iar

52
 cealaltă jumătate, linia B, stă față în față cu linia A, la o distanță potrivită
pentru gesticulări și alte mișcări ale corpului, atunci când vor povesti.
2. Dacă nu se cunosc între ei, copiii se prezintă mai întâi unul altuia. Cei din
linia A au aproximativ 2 minute să spună o poveste către partenerul din
linia B. Cei din linia B trebuie să asculte activ. (Îi puteți ajuta pe copii să
găsească inspirație pentru poveștile personale dându-le cartonașe sau idei
din documentul Inspiraţie pentru poveşti personale şi de familie.)
După două minute, daţi un semnal sonor. Partenerul din linia B va spune o
poveste, iar cel din linia A va asculta.
3. Stabiliţi un semnal sonor care să poată fi auzit în gălăgia ce se va creea cu
spusul poveştilor. Atunci când aud semnalul, copiii se opresc din povestit
şi încep să asculte, chiar dacă nu şi-au terminat poveştile. Bariera de timp
este artificială şi poate fi frustrantă câteodată, dar este necesară întrucât
unii vor termina înaintea celorlalţi. Spuneţi-le copiilor să fie atenţi la ce
înseamnă să fii un povestitor şi un ascultător bun, urmând ca mai târziu
să-şi comunice observaţiile către grup. Cele două minute nu trebuie
respectate ”ca la carte” - observaţi când majoritatea copiilor au terminat şi
daţi-le un avertisment că mai sunt treizeci de secunde până veţi da
semnalul sonor.
4. Atunci când copiii spun poveşti, plimbaţi-vă printre ei pentru a observa
gestica, expresiile faciale, mişcările corpului.
5. Pentru a juca din nou, linia A stă pe loc. Copilul aflat la capatul liniei B se
duce în capătul opus şi fiecare se mută o poziţie, în faţa unui nou partener.
6. Activitatea se reia până când fiecare dintre copii a avut posibilitatea să
interacționeze cu fiecare membru al grupului.

Activitate: „Mosorul poveștii” cu focus pe gestică - Povestitul în tăcere

Copiii spun pentru un minut fie o poveste personală, fie un fragment din
povestea lor, iar apoi spun aceeași porțiune în liniște - mimează. Ei își vor spune
cuvintele în minte, dar focusul va fi pe mișcări și expresiile faciale. Ascultătorul
are un minut pentru a spune ce i-a plăcut și pentru a da feedback, dacă este cerut.
Acest exercițiu demonstrează cât de important este limbajul corporal în spusul
unei povești.

Activitate: „Mosorul poveștii” - Variație: Cea mai bună și cea mai

proastă masă
O variantă a acestui joc: copiii din linia A descriu o masă recentă pe care au luat-o
ca fiind cea mai bună masă luată vreodată, iar copiii din linia B o descriu ca pe
cea mai proastă masă pe care au luat-o vreodată. Apoi, la semnalul sonor, linia B
se mută cu un loc, astfel încât fiecare copil va avea un nou partener. Ulterior,
copiii din linia B vor descrie cea mai bună masă pe care au luat-o, iar copiii din
linia A vor descrie aceeași masă ca pe cea mai proastă. Continuați să schimbați
pozițiile, până când se ajunge la poziția inițială. Spuneți-le copiilor să folosească
de-a lungul jocului masa cu care au început atunci când descriu cea mai bună
masă.
Odată finalizat jocul, rezervați-vă timp pentru a discuta cu copiii ce au descoperit
pe parcurs. Câteva sugestii:
 copiii pot observa care sunt tehnicile și instrumentele de spus povești cele
mai naturale și eficiente, precum contactul vizual, gesturile, expresiile

53
 faciale, tonalitățile din voce ș.a.m.d.
 copiii învață ce presupune ascultatul activ; întrebați-i cum își dădeau
seama dacă cei care ascultau erau atenți sau implicați în poveste
 spusul aceleași povești de mai multe ori ajută povestitorul să editeze
succesiv povestea și să o facă mai bună; el își dă seama unde și-a ”pierdut”
ascultătorul astfel încât data viitoare să poată spune povestea mai eficient
 acest joc ajută la crearea unor relații calde, autentice între copii
 copiii înțeleg că poveștile sunt ale noastre, ale tuturor, învățând să
construiască pe ideile celorlalți

54
Cum se spune o poveste: Serbarea poveștilor
Teme
1. Organizarea serbării de sfârșit, în care copiii își spun poveștile în fața unui
public

SERBAREA POVEȘTILOR
Învățarea unei povești nu înseamnă sfârșitul procesului. Odată ce copiii și-au
repetat poveștile în rândul colegilor, vine momentul în care vor trebui „să iasă în
lume” – respectiv să înceapă să își spună poveștile către un public necunoscut
(membrii ai familiei; colegi din alte clase; aziluri de bătrâni sau case de copii etc).
Este benefic atât pentru copiii participanți la cursul de spus povești și dezvoltarea
caracterului, cât și pentru ceilalți copii, să prezinte către alte clase. Mai mult,
copiii care povestesc ar putea să-i inspire și pe alți profesori să introducă un curs
de spus povești.
Fiind expuși la cât mai multe variante de public, copiii internalizează faptul că
fiecare public nou vine cu propriile provocări și surprize. Schimbarea publicului
aduce de la sine schimbarea propriului mod de a povesti.
Încurajați toți copiii să participe și să își spună povestea în fața unui public (cu
atât mai mult pe cei mai reticenți și temători, pentru care acest prim exercițiu de
vorbit în public i-ar putea ajuta să prindă curaj pe viitor).
Invitații
Încurajați elevii să invite pe oricine le-ar plăcea să le asculte poveștile (atenție la
preșcolari - s-ar putea, totuși, să nu aibă răbdare să stea liniștiți pe parcursul
întregii reprezentații). Decideți asupra datei încă de la început, pentru a vă
asigura că și părinții mai ocupați vor putea să-și aranjeze programul
corespunzător. Invitațiile oficiale vor putea fi trimise cu aproximativ două
săptămâni înainte, cu o reamintire cu o săptămână înainte. Lucrați împreună cu
copiii:
 invitațiile –acestea pot fi informale și pot să cuprindă desene ale copiilor
(construite chiar din hărțile poveștii) sau diverse mesaje pe care aceștia
vor să le transmită pentru a crește curiozitatea viitorului public
 posterele serbării în care copiii ”își fac publicitate” propriilor poveștilor.
Puteți crea un poster mai mare, în care fiecare copil își prezintă povestea,
urmând ca împreună să decidă reprezentarea vizuală pentru ceea ce le
unește
 opțional, dacă există resursele, un spot radio de 30-60 secunde în care își
promovează povestea
Aranjarea sălii
Cel puțin pentru începători, ideal ar fi ca serbarea să aibă loc în clasa în care s-au
pregătit, pentru a nu crea o stare de anxietate suplimentară generată de
schimbarea sălii. Ca reguli generale:
 ”scena” ar trebui amplasată cu spatele la ușă pentru a evita distragerea
copiilor povestitori de către oricine va intra sau ieși din sală
 așezați copiii mici în față (pe jos sau pe scăunele); ideal ar fi ca părinții să-i
țină pe cei mai mici în brațe
 dacă nu folosiți microfoane, așezarea ar trebui sa fie compactă, pentru a nu
întâmpina probleme cu sunetul
 băncile (dacă este cazul) vor fi puse pe laterale și pot fi folosite ca scaune

55
 (când și dacă este cazul).
Ordinea povestitorilor
Decideți asupra ordinii înainte de începerea serbării, pentru a nu trebui să
așteptați voluntari după fiecare reprezentație. Atunci când stabiliți ordinea, luați
în considerare următoarele:
 începeți și terminați serbarea cu un povestitor bun. Asigurați-vă că primii
doi-trei povestitori sunt genul de copii plini de încredere în forțele proprii,
ce nu vor avea momente de ezitare. Dacă primii vor părea încrezători, vor
seta tonul pentru întreaga seară.
 variați lungimea și tipul poveștilor pentru a ține publicul interesat
 scrieți ordinea intrărilor pe tablă, pe un flipchart sau pe un program al
serbării construit de sau împreună cu copiii

Țineți la îndemână copii ale poveștilor

Nu săriți imediat în ajutorul povestitorilor care ezită, deoarece își vor pierde
încrederea în ei și vor ajunge să se uite la dumneavoastră permanent. Cum mulți
dintre povestitori își folosesc propriile cuvinte, vă va fi greu și dumneavoastră să
vă dați seama exact ce replică urmează. Astfel, dacă elevul se oprește și se uită
spre dumneavoastră, spuneți-i ”E foarte bine. Încearcă să te gândești: care a fost
ultima replică pe care ai spus-o? Ce se întâmplă după?”

Stabiliți un limbaj al semnelor pe care să-l folosiți în public

Stabiliți semne de atenționare a elevilor atunci când spun prea repede, când nu
vorbesc suficient de tare, tărăgănează povestea etc.

O discuție de încurajare înainte de serbare

 amintiți-le elevilor că publicul este format din familiile și prietenii sau
colegii lor, care îi apreciază și care își doresc ca ei să se descurce bine;
discutați despre starea de anxietate prin care trec, încurajați-i, faceți
câteva exerciții de relaxare și respirație (respiră adânc și expiră pe gură de
câteva ori; amintiți-le de posturile corporale – ”posturile de putere”: să
stea precum un cocoș mândru; precum baba Leana cu mâinile în șold și
plină de încredere; amintiți-le de perspectiva dezvoltării: ”spusul poveștii
în fața publicului e distractiv”, e o experiență din care voi învăța foarte
multe și creierul meu va deveni mai puternic etc)
 asigurați copiii că nu se întâmplă absolut nimic dacă vor face greșeli – cei
din public oricum nu cunosc povestea și cel mai probabil nici nu vor
remarca o greșeală. Dacă o vor remarca totuși, nu și-o vor mai aduce
aminte. Publicul își va aduce aminte că au fost curajoși și au spus o
poveste. Nu trebuie să fie perfecți pentru a face o treabă foarte bună.
 atenție la copiii care, brusc, din cauza emoțiilor, refuză să prezinte în
cadrul serbării. Aduceți-le aminte cât de mult au muncit și că ar fi păcat să
nu poată fi ascultați de către toată lumea. Spuneți-le cât de bine se vor
simți după ce au povestit – cât de mândri vor fi de ei înșiși. Nu-i forțați și
încurajați-i că indiferent de decizia pe care o vor lua, sunteți mândri de
eforturile lor de până atunci. Acest lucru îi va ajuta să treacă mai ușor
peste experiență, dacă decid că nu vor deloc să-și spună povestea în fața
grupului. Presați un pic copilul, dar nu-l forțați niciodată.
Începutul serbării
Un public pozitiv și respectuos este esențial pentru reușita serbării. Ar fi util să

56
începeți prin:
 a ruga pe toată lumea să fie respectuoasă față de tinerii povestitori. Dacă
unii dintre cei din public trebuie să părăsească sala, să încerce să o facă în
pauzele dintre povești. Dacă cei mai mici dintre ascultători devin
nerăbdători și încep să facă zgomote, să se joace etc., rugați părinții să
părăsească sala până cei mici se liniștesc; altfel, va fi greu pentru
povestitori să se concentreze să-și spună povestea, iar pentru restul
ascultătorilor să se bucure de ea
 spuneți-le adulților că poveștile nu sunt ”produse finite”; ele sunt
dinamice, evoluează împreună cu copiii, pe măsură ce aceștia învață să se
exprime, își găsesc propria interpretare și propriile cuvinte prin care
descriu lumea înconjurătoare și felul în care funcționează aceasta.
 câteodată, adulții, de teamă să nu-i întrerupă pe cei mici, stau în tăcere.
Încurajați-i să se relaxeze, să râdă, să se bucure de povești; cu cât sunt mai
receptivi, cu atât copiii vor fi mai entuziasmați.
 încurajați familiile să introducă poveștile în viața de zi cu zi a copiilor, cu
atât mai mult cu cât copiii au deja un repertoriu format nu numai din
propriile povești citite sau spuse, dar și din poveștile celorlalți copii pe care
le-au auzit de mai multe ori la repetiții.
Puteți alege și un copil care să susțină introducerea și încheierea întregului
festival.
Gustări și răcoritoare
Pentru a nu distrage atenția – nici a copiilor, nici a publicului- nu este
recomandabil să se servească gustări și răcoritoare în timpul serbării, ci fie la
început, fie la sfârșit; așezați-le în spatele sălii pentru a nu tenta publicul în
timpul reprezentației.
La final, le puteți oferi copiilor Diplome de povestitori.

57
Cum se spune o poveste: Feedback & Auto-evaluare
Teme
1. Deprinderea abilității de a da și a primi feedback constructiv, implicit de a
asculta activ
2. Deprinderea abilităților de auto-evaluare și stabilire obiective

Activitate: Staţia rotitoare (Feedback)–după ce elevii şi-au învăţat povestea

şi sunt pregătiţi să o spună în faţa grupului. Activitatea poate fi repetată de mai
multe ori pentru a vedea cum au evaluat răspunsurile în timp. Ajută şi la
coeziunea grupului. Obiectivul acestei activități este de a încuraja elevii să se
susţină reciproc și de a-i ajuta să recunoască şi să verbalizeze abilităţile
importante şi necesare unui bun povestitor
Ce avem nevoie:
 foi de diferite mărimi
 markere, creioane colorate
 bandă adezivă
 fluier şi cronometru
Cum se desfăşoară:
 Se stabileşte dinainte o listă de întrebări. Fiecare întrebare va fi scrisă pe o
foaie, iar foile se vor lipi pe pereţii încăperii. Posibile întrebări:
 Cum ne putem încuraja unii pe ceilalţi?
 Cum ne putem ajuta să avem succes în spusul poveştilor?
 Ce presupune un comportament respectuos în cadrul grupului?
 Cum se comportă un public respectuos?
 Cum ajută ascultatul activ povestitorul?
 Ce înseamnă să asculţi activ?
 Cum ne putem îmbunătăţi modul de a povesti?
 Ce face o poveste interesantă?
 Ce tehnici ne ajută în învăţatul şi amintitul unei poveşti?
 Ce greşeli ar trebui evitate?
 Care ar fi câteva sfaturi utile pentru a ne aduce aminte mai bine o
poveste?
 grupul se împarte în echipe, fiecărei echipe corespunzându-i una sau mai
multe întrebări diferite
 fiecare echipă are 2-3 minute pentru a completa cât mai multe răspunsuri
(sesiune de brainstorming –explicat copiilor ce presupune)
 când se aude fluierul, se schimbă întrebările. Echipa care urmează va
adăuga numai ideile noi –nu se vor rescrie ideile scrise deja de echipa
precedentă
 la sfârşit, se dau foile jos și se repartizează câte una fiecărei echipe
 Îndrumați echipele să:
 citească ideile cu voce tare
 să adauge idei noi, dacă e cazul
 să decidă care răspunsuri sunt cele mai importante şi să le prezinte
în faţa grupului
Discuţie: În jurul muncii în echipă şi a ideilor noi pe care le consideră utile în
spusul poveştilor.

58
Activitate: Auto-evaluare și stabilire obiective
De-a lungul programului (început, mijloc, sfârșit), ajutați fiecare copil să își
stabilească propriile obiective – ce vrea să obțină de pe urma participării la acest
curs și planul de acțiune aferent. Vrea să devină mai curajos? Să vorbească mai
frumos? Să își folosească mai mult gesturile, vocea, expresiile faciale în
comunicare? Să se înțeleagă mai bine cu colegii? Pentru a ușura procesul stabilirii
obiectivelor, copiii vor trece printr-un proces de auto-evaluare, în urma căruia
vor reieși natural ariile la care sunt deja buni (resursele pe care se pot baza),
precum și ariile de îmbunătățit. Această activitate va fi adaptată în funcție de
vârsta copiilor. Vezi Fișa Auto-evaluare și stabilire obiective.

59
Gestionarea emoțiilor
Teme
1. Gestionarea emoţiilor, inclusiv a temerii de a spune poveşti/ de a prezenta
în faţa unui public (activitățile și discuțiile vor avea loc pe parcursul
întregului curs, de câte ori este nevoie)

Activitate: Când copiii sunt distraşi sau le este greu să se concentreze:

Ascultare activă – concentrarea asupra sunetelor, Timp pentru autocontrol (vezi
Activități Trăsături de caracter – Autocontrol) sau Exerciţii de respiraţie (vezi și
Activitate: Modularea vocii și reglarea respirației și Activitate: Să respirăm adânc)
(se vor face de-a lungul programului, când este necesar)

Activitate: Cât de mari sunt emoţiile mele? (se face mai ales la începutul
programului)
Copiii desenează pe o coală de hârtie un pom care reprezintă emoțiile lor față de
ideea de a spune o poveste în fața unui public. Mărimea copacului trebuie să
reprezinte intensitatea emoțiilor.
Discuție: ce am putea face ca pomul să se transforme într-o tufă? Într-o floare?
Într-o floricică mică-mică?
Să ne învățăm bine povestea, să exersăm ieșitul în fața clasei, să spunem
povestea de multe ori acasă, în oglindă, în gând, prietenilor și familiei etc....

Activitate: Cum să faci faţă emoţiilor

Faceți-i să înțeleagă că emoțiile și stările de nervozitate sunt reacții absolut
naturale. Împărtășiți cu ei propriile dumneavoastră experienţe în care v-ați simțit
emoționat/ă și cum ați trecut peste ele. Amintiţi-le că cei care ascultă nu sunt
acolo să judece - ei își doresc la fel de tare ca și povestitorul ca totul să iasă bine,
pentru că doresc să fie transpuși într-o lume de poveste. Respiratul adânc, lent
(inspiră pe nas, expiră pe gură) ajută la diminuarea stărilor de nervozitate.

Activitate: Îmblânzirea dragonului

Cine a văzut filmul „How to train a dragon” („Cum să îți îmblânzești dragonul”)?
Oamenii se temeau de dragoni, dar dragonii erau buni și puteau fi dresați să-i
ducă pe oameni în zbor.
Emoțiile sunt precum un dragon bun. Ele ne ajută și ne dau energie: inima bate
mai tare, respirăm mai greu și putem transpira la fel ca atunci când facem sport.
Dacă ne împrietenim cu emoțiile, ele ne pot duce în zbor unde dorim. Chiar este
un semn bun dacă simțim emoții înainte de a povesti: înseamnă că dragonul este
pregătit să ne poarte în zbor. Dacă stai să te gândești, nu e mai interesant să zbori
pe un dragon decât să mergi pe jos?
Ca să te împrietenești cu dragonul, când ai emoții înainte de a povesti, gândește-
te:
„Bine ai venit, dragonule! Știu că ești aici ca să îmi dai energie. Îmi place povestea
mea și abia aștept să o spun! Iar tu mă vei ajuta.”

60
Activitate: Să mă imaginez pe mine (creșterea auto-eficacității)
(copiii se reprezintă pe sine – colaj, desen, scris, mimă – la alegere): ce îmi
place, la ce sunt bun, ce mă reprezintă, ce mă face să fiu mândru de mine (nu
este încurajată reprezentarea prin posesiuni materiale –ex: am cea mai mare
jucărie...)
Când ne imaginăm pe noi înșine ca având încredere în noi, trebuie să ne
concentrăm asupra a cine suntem în interior, mai degrabă decât să ne bazăm
valoarea pe obiectele pe care le avem. Această activitate ilustrează acest punct de
vedere, ajutând copiii să reflecteze asupra intereselor, hobby-urilor și altor lucruri
de care se bucură și la care încearcă să dea tot ce au mai bun.
Începeți prin colectarea de cartoane, markere, creioane colorate, reviste, precum
și o fotografie a fiecărui copil (sau își pot desena auto-portrete). Explicați că
activitatea îi va ajuta să înțeleagă ce îi poate ajuta să simtă încredere în sine.
Ajutați-i să-și plaseze imaginea în mijlocul unei bucăți mari de carton. Apoi
discutați cu copiii lucrurile care îi pot face să se simtă încrezători în ei. Cereți-le să
se gândească la situații în care încearcă tot ce pot și se simt mândri de ei înșiși.
Puteți să îi ajutați să vină cu exemple de încredere în sine. Apoi, cereți-le să
deseneze o parte din exemplele lor în jurul imaginii lor de pe carton. Asigurați-vă
că nu aleg obiecte; pot alege hobby-uri, interese, activități, discipline școlare, etc.
Copiii pot de asemenea decupa imagini din reviste care reprezintă modalități prin
care încerca tot posibilul și se simt mândri de ei înșiși. De exemplu, dacă tenisul
este ceva care încearcă tot posibilul, pot pune o imagine cu o minge de tenis sau o
racheta lângă poza lor. În plus, copiii pot adăuga cuvinte, autocolante, sclipici, sau
orice altă decorațiune despre care simt că îi ajută să-și reprezinte încrederea în
sine. Și dvs. ar trebui să vă creați un carton. Acest lucru îi ajută pe copii să
înțeleagă că atât adulții, cât și copii au nevoie de încredere în sine. Când toată
lumea a terminat, expuneți lucrările și faceți-i pe fiecare să vorbească de creația
sa. Amintiți copiilor să-și spună că trebuie să se simtă încrezători în sine dacă au
încercat tot posibilul.

Gestionarea propriilor emoții: Entuziasm și încrederea în sine

De multe ori suntem entuziasmați de activitățile care ne fac plăcere, pe care știm să le
facem bine sau la care credem că putem, prin efort și perseverență, să devenim mai
buni.
Discuție: Ce înseamnă încrederea în sine? Discuția este dirijată înspre: este
sentimentul în care sunt mulțumit/ă sau mândru/ă de mine atunci când am dat ce
aveam mai bun. Depinde de mine să fiu mulțumit/ă și încrezător/ oare atunci când
am făcut treabă bună. (Îmi) Arăt că am încredere prin modul în care mă comport,
vorbesc, prin pozițiile copului meu - fie că stau jos sau în picioare, mențin o poziție
încrezătoare.
Se vorbește despre legătura între încrederea în sine și spusul poveștilor în fața unui
public. Ce mă face să am încredere? Cum pot arăta că am încredere? Se adaptează
conceptul de ”posturi de putere” (posturi corporale care ne dau încredere în forțele
proprii – adaptați ideile din
http://www.ted.com/talks/amy_cuddy_your_body_language_shapes_who_you_
are?language=en), în funcție de vârsta copiilor.

61
Plimbări cu încredere
Câteodată avem nevoie de foarte multă încredere în noi pentru a ieși în față și a ne
susține punctele de vedere, a spune ceea ce credem, cu atât mai mult cu cât presiune
socială, mai ales în rândul copiilor, este atât de puternică. Prin această activitate
fiecare are posibilitatea de a-și exprima propriile preferințe, cu încredere – copiii vor
trebui să fie onești cu ei înșiși și să susțină lucrurile în care cred.
Copiii stau în cerc. Întrebați-i despre propriile interese și lucruri care le displac.
Începeți cu ceva concret, spre exemplu: Cui îi place să joace tenis? Copiii se vor
împărți în trei grupe, în trei locuri diferite – copiii cărora le place, cei cărora nu le
place și cei care sunt neutri sau nu au avut oportunitatea de juca până acum. Copiii se
vor îndrepta cu încredere înspre locul corespunzător, arătându-se mulțumiți și
mândri de alegerea lor. Copiii sunt îndemnați să își exerseze și auto-controlul,
respectiv să se mute prin clasă în liniște și într-o manieră ordonată. Puteți juca și
dumneavoastră, arătându-le copiilor cât de important este și pentru adulți să aibă
încredere în ei înșiși, dar și pentru a-i încuraja să împărtășească. Îi puteți întreba
despre emisiuni TV, filme, cărți, mâncăruri, locuri, jucării, hobby-uri etc. Evitați să
puneți întrebări despre oameni.
Explicați-le copiilor că încrederea în noi înșine ne ajută să fim onești, să recunoaștem
faptul că suntem diferiți și să-i tratăm pe ceilalți așa cum am vrea să fim și noi tratați,
să luăm atitudine, să ne susținem punctul de vedere și să nu ne luăm după prietenii
noștri, atunci când părerile noastre nu corespund cu ale lor.
Este important ca atunci când aveți copii puțini într-una dintre cele trei grupe să-i
felicitați că și-au folosit încrederea în sine și nu i-au urmat pe ceilalți și să-i încurajați
să continue.
Oferiți-le și copiilor oportunitatea de a adresa la rândul lor întrebări grupului. Le
puteți furniza dinainte categorii pentru întrebări (povești și personaje din povești,
jocuri, hobby-uri, materii preferate). Nu se vor adresa întrebări legate de persoane.
Aduceți-le aminte să se comporte cu ceilalți așa cum vor ca ceilalți să se comporte cu
ei.
Discuții (După joc): Ce abilitate îți folosești atunci când iei atitudine față de ceva
în care crezi? Cum te-ai simțit folosindu-ți încrederea în tine? De ce? Dacă prietenii
sau colegii tăi au altă părere față de tine te poți folosi de încredere pentru a nu ceda
presiunii? Este ușor sau greu? Cum se aplică încrederea în noi în activitățile de zi cu
zi?
Care ar fi alte momente în care încrederea în noi ne ajută (focus pe spusul poveștilor
în fața unui public)?
Discutați despre cum respectând punctele de vedere ale celorlalți demonstrăm că
avem încredere în noi înșine.
Cum ne ajută încrederea în noi să abordăm situații noi? Încurajați copiii să aleagă
ceva ce ar vrea să înceapă cu mai multă încredere – ceva ce până acum le-a fost teamă
să înceapă. Ce ar putea face?
După ce încercăm ceva și greșim, ar mai trebui să avem încredere în noi?
Când ți-ai dat silința în ceva cine ar trebui să-ți spună că ai făcut o treabă bună? (tu)
Trebuie, neapărat, să ne laude cineva pentru a avea încredere în noi înșine? Atunci
când ne comportăm, vorbim, stăm, pășim cu încredere pentru cine o facem? (pentru
noi și poate pentru a-i ajuta pe alții mai puțin încrezători decât noi)
Numește trei motive pentru care te simți încrezător/ oare în tine.
Construire abilități (Modelare)
Gândește-te la cineva pe care l-ai văzut sau de care ai auzit recent (poate fi și un

62
personaj de poveste, film, carte) și care ți s-a părut că și-a folosit încrederea în sine.
Gândește-te la cineva care nu a arătat încredere în sine. Ce ar fi putut face diferit?
Gândește-te la o situație recentă în care ți-ai folosit încrederea în tine. Dar una în care
nu ai folosit-o. Ce ai fi putut face diferit?

Activitate: Cum să faci față greșelilor sau lapsusurilor

Nu atrageți atenția asupra greșelilor
Chiar și cei mai experimentați povestitori fac greșeli. Spuneți-le copiilor că stâlcirea
sau încurcarea unui cuvânt sunt absolut naturale, mai ales pentru povestitorii
începători. Frecvent, ascultătorii sunt atât de implicați în poveste că nici măcar nu
observă. Povestitorii ar trebui să-și corecteze greșeala (doar dacă ei cred că este
necesar) și să meargă mai departe. Focusul trebuie păstrat pe poveste. Niciodată nu
atrageți atenția asupra unei greșeli şi nu cereți scuze publicului!
Stați calmi dacă aveți un lapsus
Cea mai mare teamă a oricărui povestitor este că ar putea uita brusc ce trebuia să
spună și că ar putea să nu aibă nicio idee asupra a ceea ce urmează. Pentru a evita
asemenea situații, copiii trebuie să repete povestea de cât mai multe ori. Dacă în timp
ce repetă o poveste simt că au probleme să-şi amintească o anumită porțiune, pot să
construiască ceea ce povestitoarea americană Jeannine Laverty numește un „Senviş al
memoriei”. Când uiți în mod repetat ce urmează e ca și cum ai fi creat un șănțuleț în
creier; trebuie să astupi acest șanț și să formezi un nou tipar. Partea care este mereu
uitată trebuie legată de ceva de dinainte și ceva de după, creând astfel un „Senviş al
memoriei”.
Sau o altă tehnică a unui povestitor experimentat pentru cazul în care povestitorul îşi
aduce brusc aminte că a uitat să menţioneze ceva important: spuneți ceva de genul
„Cu siguranță vă aduceți aminte că vorbeam de o cheie specială...” care-ţi permite să
introduci informația uitată în poveste și are efectul să facă ascultătorii să se întrebe
dacă nu cumva ei au avut un moment de neatenție. O altă modalitate de a introduce
informația uitată este să adaugi la un moment în poveste ceva de genul „Este
important să știți că....” sau „Am vrut să vă spun mai devreme...”.
Distrați-vă!
Când încep să spună o poveste, copiii trebuie să se relaxeze și să se simtă bine. Este
momentul lor de glorie. Încercați următorul exercițiu pentru sporirea încrederii
copiilor mai mici.

Activitate: S-a născut o stea

Copiii închid ochii și dvs. le spuneți:
„Imaginați-vă ca ieşiţi plini de încredere în faţa sălii. Chiar dacă sunteți un pic
emoționați, știți înăuntru vostru că puteți spune povestea bine. Când vă întoarceți cu
faţa către ascultători, aceștia par dornici să vă asculte. Sunt respectuoși, dar și râd la
părțile cele mai amuzante. Le place la nebunie povestea ! Când faceți o plecăciune la
sfârșit, publicul aplaudă. Când vă întoarceți la locul vostru, vă simțiți extraordinar de
bine în pielea voastră!”

Crearea unui mediu favorabil asumării riscurilor

Crearea unui sentiment de siguranță în clasă, sublinierea importanței muncii în

63
echipă sunt elemente esențiale ale unui curs de spusul poveștilor. Copiii nu vor fi
încurajați să concureze intre ei, ci, din contră, să coopereze.
Copii anxioși în a spune povestea în fața grupului au nevoie de sentimentul de
control. Astfel, ei trebuie să simtă ca sunt respectați atât de dumneavoastră, cât și
de către ceilalți colegi. Ei trebuie să fie cei care iau decizia finală asupra modului
în care vor povesti.
Majoritatea povestitorilor își dau seama când o poveste este spusă bine după
reacția publicului. Dar, deoarece unii elevi nu sunt obișnuiți cu succesul (cel
puțin, nu în viața școlară), le este greu să-l recunoască și să creadă în propriul
succes ca povestitor -care nu are nicio legătură directă cu performanțele școlare.
Succesul în cadrul orelor de spus povești poate avea astfel efecte benefice asupra
întregii activități școlare a elevului.

64
PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII

Perspectiva dezvoltării versus perspectiva fixă*

De mai mult de 30 de ani, CAROL S. DWECK, profesor de psihologie la Universitatea
Stanford și autoarea cărții Mindset: The New Psychology of Success studiază
motivația elevilor cu scopul de a afla ce îi stimulează pe cei motivați. Din cercetările ei
reiese că cei mai motivați și perseverenți elevi nu sunt aceia care cred că au o
inteligență înnăscută ridicată, ci aceia care cred că abilitățile lor pot fi dezvoltate prin
efort și învățare. Altfel spus, contează foarte mult ce cred elevii despre inteligența lor.
Din ce în ce mai multe cercetări dezvăluie faptul că părți importante ale inteligenței
pot fi dezvoltate; creierul are un potențial mai mare de creștere și schimbare de-a
lungul vieții decât s-a gândit cineva vreodată. Este interesant de știut că Alfred Binet,
omul care a inventat testul IQ, credea cu convingere că inteligența copiilor poate fi
transformată și consolidată prin educație. De fapt, el a dedicat cea mai mare parte a
carierei sale dezvoltării unor programe de învățământ, care să facă exact asta. (Testul
IQ a fost creat pur și simplu pentru a identifica copiii care nu beneficiau de pe urma
programei școlilor publice din Paris, astfel încât Binet să poată dezvolta programe
care să răspundă mai bine nevoilor lor.)
Cercetările lui Carol Dweck au urmărit peste 400 de elevi în tranziția către clasa a
șaptea, un moment în care mulți dintre aceştia încep să aibă probleme la învățătură.
În acest moment, li se cer sarcini mai grele, notarea devine mai strictă, iar mediul
devine mai puțin personalizat și mai puțin protector. Majorității elevilor le-au scăzut
concomitent motivația și notele. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost la fel de
adevărat pentru toți elevii din studiu. Elevii care au crezut că inteligența lor este fixă
au fost cei care s-au descurcat cel mai prost în această tranziție - chiar și mulți dintre
cei care se descurcau bine în trecut. Ei au demonstrat mai puțină motivație, o
rezistență mai mică în fața dificultăților și note mai mici în următorii doi ani. Însă cei
care au crezut că inteligența lor ar putea fi dezvoltată au obținut note mai mari în
aceeași perioadă.
PERSPECTIVA FIXĂ

Perspectiva fixă vine cu „reguli”, regula de bază fiind: Trebuie să pari

inteligent cu orice preț. În mod previzibil, această regulă stă în calea învățării. De
exemplu, atunci când elevilor de clasa a șaptea li s-a dat posibilitatea de a alege între
a învăța ceva nou și a realiza o sarcină care să-i facă să arate că sunt inteligenți, ei au
ales-o pe aceasta din urmă. Într-un alt studiu, au fost chestionați studenți din primul
an de la Universitatea din Hong Kong, o universitate de elită în care toate cursurile
sunt în limba engleză. Au fost întrebați studenții care aveau competențe slabe de
limba engleză dacă s-ar înscrie la un curs ajutător de limba engleză oferit gratuity de
facultate. Studenții cu perspectivă fixă nu au fost entuziasmați - ei nu au vrut să fie
puși într-o situație în care nu ar arăta că sunt inteligenți, cu riscul de a-și pune în
pericol absolvirea facultății. Studenții cu o perspectivă a învățării - care au considerat
că inteligența lor ar putea fi dezvoltată - au fost mult mai entuziasmați de curs.
A dori să fii privit ca fiind inteligent poate fi, uneori, motivant, dar perspectiva fixă
vine adesea cu încă trei reguli.
65
1. Nu face greșeli. Elevii cu o perspectivă fixă cred că greșelile sau eșecurile
înseamnă că le lipsește abilitatea. Elevii de clasa a șaptea din cercetarea lui Dweck au
spus că, dacă ar primi o notă mică la un curs nou, aceasta ar însemna că nu sunt buni
la materia respectivă. Au adăugat că ar încerca să renunțe la curs și să nu se mai
înscrie la el niciodată. Într-un studiu cu studenții din anul întâi de la medicină de la
Universitatea Columbia, s-a găsit același lucru. Studenții cu o perspectivă fixă au
considerat că o notă dezamăgitoare le măsura abilitatea și performanțele lor nu s-au
mai îmbunătățit niciodată.
Pe scurt, elevii/studenții cu o perspectivă fixă cred că dacă ar fi avut inteligența
necesară, aceasta i-ar fi condus direct la performanța perfectă. Orice e mai puțin
decât asta denotă inabilitate. Acesta este motivul pentru mulți studenți talentați nu
au încredere în ei înșiși.
2. Nu munci din greu. Elevii de clasa a șaptea cu o perspectivă fixă au considerat
că munca grea dovedește o inteligență scăzută. Nu a contat dacă sarcinile școlare
erau noi sau dificile; efortul era pentru ei un semn al unei abilități limitate.
Exact acesta este motivul pentru care mulți elevi „dotați” pur și simplu nu mai
muncesc atunci când școala devine mai dificilă. Înainte, ei erau în măsură să învețe
fără efort sau cu efort minim și să se descurce extrem de bine. Acest lucru le dovedea
că sunt dotați. Dintr-o dată, ei nu mai pot face asta. Trebuie deci să facă o alegere: să
muncească din greu și să se simtă proști (și chiar să nu se descurce chiar spectaculos
în ciuda eforturilor) sau să nu muncească din greu și să pară că sunt inteligenți.
Preferă să se comporte ca și cum ar putea să se descurce bine dacă ar vrea, dar pur
și simplu nu vor, nu le pasă.
3. Dacă faci greșeli, nu încerca să le repari. Elevii din cercetare cu o
perspectivă fixă au spus că în cazul în care s-ar descurca prost la un test, ar studia mai
puțin data următoare și ar lua serios în considerare copiatul. Perspectiva fixă nu oferă
rețete bune pentru a-ți reveni din eșecuri. Eșecurile indică o lipsă a abilității, iar în
perspectiva fixă, lipsa abilității este permanentă.
Într-un alt studiu, au fost monitorizat undele cerebrale ale elevilor (EEG -
electroencefalogramă) în timp ce efectuau o sarcină foarte dificilă. Undele cerebrale a
arătat că elevii cu o perspectivă fixă erau extrem de interesați să afle dacă au dat un
răspuns corect sau greșit, dar că acordau puțină atenție răspunsului corect atunci
când greșeau. Ei nu au încercat să-și corecteze erorile; ca urmare, când au fost
ulterior retestați cu același material, s-au descurcat mult mai slab decât elevii cu o
perspectivă a învățării.
PERSPECTIVA ÎNVĂȚĂRII
Elevii cu o perspectivă a învățării cred că abilitățile lor pot fi dezvoltate și deci scopul
lor principal este să învețe. Este mult mai important pentru ei să învețe decât să
obțină cea mai bună notă. Deși acestor elevi le pasă foarte mult să se descurce bine la
școală, ei pun pe primul loc învățarea. În mod ironic, acest lucru îi face să ia note mai
mari.

66
Cu alte cuvinte, regula de bază a perspectivei învățării este: Învață! Și la fel
ca perspectiva fixă, perspectiva învățării vine cu încă trei reguli care îi ajuta pe elevi
să își atingă scopul.
1. Acceptă provocările. Elevii cu o perspectivă a învățării nu vor să-și piardă
timpul părând inteligenți în timp ce efectuează sarcini care nu le oferă nimic altceva.
Într-o majoritate covârșitoare, ei aleg sarcini care le dezvoltă abilitățile și îi învață
lucruri noi, în detrimental sarcinilor care să-i facă să pară inteligenți.
2. Muncește din greu. Mai degrabă decât să creadă că efortul le subminează
abilitatea, elevii cu perspectivă a învățării au considerat că un efort sporit le
îmbunătățește abilitatea. Ei nu au crezut că abilitatea înnăscută e calea principal către
succes. Ei au considerat în mod corect că și geniile au trebuit să muncească din greu
pentru succesele lor.
3. Confruntă-ți deficiențele și corectează-le. În aproape fiecare cercetare
derulată de Dweck, elevii cu o perspectivă a învățării sunt dornici să-și remedieze
deficiențele. Ei pot fi foarte dezamăgiți de o performanță slabă, dar se confruntă cu ea
direct; după ce ar lua o notă slabă la un test, ar studia și mai serios și ar încerca alte
strategii de studiu data următoare. Studenții din anul I la medicină cu o perspectivă a
învățării au recuperat o notă inițială dezamăgitoare prin intermediul unor strategii de
studiu mai profunde și mai extinse. Bobocii de la Universitatea din Hong Kong își
doreau cursul ajutător de limba engleză pentru a-și consolida competențele
lingvistice. Și elevii cu o perspectivă a învățării din experimentul EEG s-au confruntat
cu greșelile lor și s-au preocupat să dobândească noi cunoștințe pentru a le remedia.
În mod evident, acestea sunt reguli și practici care promovează dezvoltarea
intelectuală. Întrebarea este cum poate fi insuflată elevilor o perspectivă a învățării.
Despre laudă
Deși ar putea părea evident că elevii nemotivați, cei care se luptă cu dificultăți sau
sunt lipsiți de încredere ar putea obține beneficii atunci când le este lăudată
inteligența, din cercetările lui Dweck reiese că acest tip de laudă ar putea transmite
un mesaj al perspectivei fixe.
Lăudarea inteligenței elevilor, chiar și după o sarcină bine îndeplinită, ar putea
spune: 1) Mă pot uita la performanța ta și îți pot evalua inteligența (un mesaj al
perspectivei fixe) și 2) Mă interesează în primul și în primul rând inteligența ta și
pentru ea te apreciez (alt mesaj al perspectivei fixe). Pe scurt, lăudarea inteligenței ar
putea insufla elevilor o perspectivă fixă cu toate punctele ei slabe. Pe de altă parte,
copiii cu o perspectivă a învățării au focus pe efort și strategii bune de învățat ceea ce
le permite să rămână motivați și eficienți în fața eșecurilor. A apărut astfel întrebarea
dacă lăudarea efortului sau a strategiilor ar promova o perspectivă a învățării, cu
motivația și capacitatea ei de rezistență. Pentru a testa aceste idei Dweck și echipa ei a
realizat o nouă cercetare. Au fost studiați elevii de clasa a cincea si copiii de grădiniță
din mediile urbane, suburbane și rurale. După ce elevilor le-a fost lăudată inteligența,
ei au adoptat o perspectivă fixă. Ei au respins o sarcină dificilă din care puteau învăța,
selectând în schimb sarcina care îi făcea să arate că sunt inteligenți. Atunci când au

67
dat de greu și au făcut greșeli, și-au pierdut încrederea în capacitatea lor - acum nu
mai credeau că sunt inteligenți - și au sfârșit prin a avea performanțe slabe.
Elevii care au fost lăudați pentru eforturile lor au adoptat o perspectivă a învățării. Ei
au ales provocarea, și-au menținut încrederea în ei și plăcerea de a lucra în fața
dificultăților și au sfârșit prin a avea performanțe mult mai bune, chiar și atunci când
sarcina a fost un test de IQ. Interesant, elevii care au fost lăudați pentru inteligența
lor au mințit mai târziu cu privire la scorurile obținute. Acest lucru înseamnă că
erorile au fost atât de umilitoare pentru ei încât nu le-au putut accepta.
Bineînțeles că toți copiii au fost încântați când li s-a lăudat inteligența. Ei au zâmbit
larg și au părut să se simtă mândri de ei. Evaluatorii s-au simțit ca și cum le-ar fi
dăruit ceva extrem de valoros. Dar descoperirile acestor cercetări spun o cu totul altă
poveste. Lăudarea procesului– de exemplu aprecierea efortului, a strategiilor, a
concentrării, a alegerilor, a perseverenței – a fost ceea ce i-a ajutat pe elevi să rămână
motivați, încrezători și eficienți (vezi și Limbaj - Întărirea perspective dezvoltării
prin feedback)
Programele educaționale bazate pe perspectiva învățării arată că aceasta
poate fi predată direct și că prin adoptarea ei copiii își sporesc realizările.
Există studii recente inițiate de Dweck și colaboratorii săi care au arătat că a le preda
elevilor o perspectivă a învățării duce la creșterea motivației, note mai bune și scoruri
mai mari la testările standardizate. Într-o serie de ședințe, elevii au fost învățați că în
creierele lor se formează noi conexiuni de fiecare dată când învață ceva și că, în timp,
pot deveni mai inteligenți. Elevii au fost foarte încântați de ideea că și-ar putea
influența creierele.
Li s-a arătat, de asemenea, cum să aplice această idee în sarcinile lor școlare.
Indiferent dacă elevii erau în clasa a noua de liceu sau la o universitate de elită, cei
care au primit acest mesaj i-au depășit pe elevii din grupurile de control (chiar și
atunci când elevii din grupul de control au primit o pregătire excelentă în strategii de
studiu). De asemenea, ei au raportat o implicare mai mare în procesul de învățare și
profesorii lor au raportat schimbări semnificative în dorința acestor elevi sau studenți
de a lucra din greu și de a învăța.
Aceste beneficii au fost cu atât mai importante pentru elevii sau studenții care sunt
supuși unor stereotipuri negative - fetele în ceea ce privește matematica sau studenții
afro-americani. Efectele stereotipurilor au fost reduse în mare măsură atunci când
elevii au considerat că abilitățile lor ar putea fi dezvoltate. De exemplu, într-un
studiu, diferențele de gen la matematică au fost reduse într-o proporție semnificativă
atunci când fetelor le-a fost predată o perspectivă a învățării.
Mulți profesori văd dovezi în favoarea perspectivei fixe în fiecare an. Elevii care
încep în fruntea clasei termină în fruntea clasei și elevii care încep la coada clasei
rămân acolo. Cercetări de Falko Rheinberg arată că, atunci când profesorii cred în
inteligența fixă, exact asta se și întâmplă. Este o profeție care se auto-îndeplinește.
Cu toate acestea, atunci când profesorii adoptă o perspectivă a învățării, mulți elevi
care încep anul școlar la coada clasei înfloresc în timpul anului și se alătură celor cu
rezultate mai bune. O perspectivă a învățării - a noastră, a adulților care

68
interacționăm cu copii, precum și a copiilor - îi ajută pe elevi să aibă ca scop
învățatul, să le placă să învețe și să o facă în mod eficient.

Cele două perspective - Adaptare după Caror Dweck & Nigel Holmes

69
Limbaj - Întărirea perspectivei dezvoltării prin feedback
Atât pentru trăsăturile de caracter, cât și pentru perspectiva dezvoltării nu este
suficient să le explicăm copiilor conceptele punctual, ci este nevoie ca toate aceste
concepte să fie întărite continuu prin limbajul specific folosit în interacțiunea cu
copiii. Limbajul specific perspectivei dezvoltării ajută elevii să își dezvolte auto-
controlul, să devină din ce în ce mai perseverenți, rezilienți și concentrați pe procesul
învățării. Este foarte important să se ofere elevilor feedback – prin feedback ei putând
să își evalueze nivelul actual, să își stabilească obiective și să își poată monitoriza
progresul și rezultatele.
Focusul este pe procesul de învățare, nu numai pe rezultat.
Ca și la povești, fiecare dintre noi își va folosi propriile cuvinte atunci când oferă
feedback. Mai jos vom prezenta ca model de referință recomandările făcute de către
Carol Dweck în Mindset Works Educators Kit – Tools for Teachers
(www.mindsetworks.com).

Atunci când copiii au dificultăți, în ciuda depunerii unui efort

susținut:
 Ok, nu ți-a ieșit atât de bine precum ți-ai dorit. Haide să ne uităm la
această situație ca la o oportunitate de învățare.
 Cum te-ai pregătit pentru asta? Este ceva ce ai putea face diferit atunci
când te vei pregăti data viitoare?
 Nu ești ÎNCĂ acolo unde îți dorești.
 Atunci când crezi că nu poți face ceva, gândește-te că nu poți face ÎNCĂ.
 Este natural să greșești. Genul acesta de greșeli pe care le faci pe parcurs
mă ajută să îmi dau seama cum te pot ajuta.
 Greșelile sunt binevenite aici!
 Poate încă ai dificultăți, dar progresezi. Pot să văd evoluția ta în aceste
arii….
 Uită-te cât de mult ai progresat deja. Îți amintești cât era de dificil acum
ceva vreme (ieri/ săptămâna trecută/ anul trecut)?
 Bineînțeles că este greu – școala este aici pentru a ne face creierele mai
puternice!
 Dacă ar fi ușor înseamnă că nu am învăța nimic.
 Poți face asta – este greu, dar poți!; haide să încercăm să vedem care
sunt pașii de urmat.
 Haide să ne oprim aici și să ne reîntoarcem mâine cu forțe (și creiere)
proaspete!
 Îți admir perseverența și apreciez munca depusă! Toate acestea vor da
rezultate.

70
Atunci când copiii au dificultăți și au nevoie de strategii noi:
 Haide să ne gândim cum poți îmbunătăți acest/ această…. secțiune/
paragraf/ frază/ alegere de cuvinte/structură/problemă/ calcul
 Haide să-ți mai ofer niște informații care să te ajute să rezolvi….
 Uite niște strategii care să te ajute să-ți dai seama.
 Descrie procesul pe care l-ai urmat pentru a rezolva această sarcină.
 Haide să facem asta împreună, acum, cu voce tare.
 Haide să repetăm (această abilitate) pentru a o muta din memoria de
scurtă durată în cea de lungă durată.
 Doar încearcă – putem adresa greșelile pe parcurs odată ce văd unde te
blochezi.
 Haide să îți explic cu alte cuvinte, într-o altă modalitate.
 Care părți sunt dificile pentru tine? Haide să ne uităm la ele împreună.
 Haide să cerem un sfat lui…s-ar putea să ne dea niște idei sau să ne
recomande niște strategii.
 Haide să facem un plan pentru a învăța/ a repeta.
 Dacă faci schimbările astea (…..), îți pot reevalua nota/ lucrarea. Haide
să agreăm împreună un plan de învățare.

Atunci când copiii progresează:

 E o problemă/ sarcină grea cea la care lucrezi de ceva vreme. Ce strategii
folosești?
 Se poate vedea clar diferența între ce ai făcut acum în comparație cu….(o
situație mai veche în care întâmpina dificultăți mai mari). Chiar ai
evoluat (în aceste aspecte).
 Văd că folosești strategiile/ notițele/ instrumentele de care am discutat.
Ține-o tot așa!
 Ai lucrat ceva timp la asta și nu ai renunțat! Ai demonstrat efort și
perseverență!
 Este foarte vizibilă munca pe care ai depus-o în evoluția ta ( proiectul/
eseul tău; sarcina pe care ai vut-o).

Atunci când reușesc, în urma depunerii unui efort susținut:

 Trebuie să fii foarte mândru/ă de efortul pe care l-ai depus în…../
Trebuie să te simți foarte bine în pielea ta pentru efortul pe care l-ai
depus în….
 Trebuie să fii foarte mândru de tine/ Trebuie să te simți foarte bine că
nu ai renunțat și uite ce ai ajuns să realizezi!
 Felicitări! – chiar ai folosit strategii foarte bune pentru studiu,
gestionarea timpului (comportamentului etc)
 Aș vrea să îți aduci aminte căt de dificil părea la început. Și uite ce

71
 departe ai ajuns!
 Toată munca și efortul depuse au dat rezultate!
 Data viitore cănd vei avea o provocare ca aceasta, ce vei face?
 Care sunt alegerile pe care le-ai făcut care crezi că ți-au influențat
reușita?
 Este extraordinar să văd diferențele dintre rezultatele tale de acum și
cele de la început – uite cât de mult ai progresat!
 Văd că ți-a plăcut cu adevărat să înveți…./ să lucrezi la…..

Atunci când reușesc ușor, fără niciun efort:

 E foarte bine că i-ai dat de cap. Acum trebuie să găsim ceva mai
complicat pentru a putea crește/ a evolua/ a învăța cu adevărat.
 Se pare că nu prea ți-au fost solicitate abilitățile cu această sarcină. Îmi
pare rău că ți-am irosit timpul.
 Nu aș vrea să te plictisești pentru că activitățile nu te solicită suficient.
 Trebuie să ridici ștacheta pentru tine acum.
 Ești pregătit pentru ceva mai dificil.
 La ce abilitate ai vrea să lucrezi în continuare?
 Despre ce ai vrea să înveți mai multe?

72
Limbaj - Comunicarea obiectivelor și așteptărilor înalte
Este foarte important să creăm un climat de încredere atunci când lucrăm cu elevii și
vrem să promovăm perspectiva dezvoltării – un mediu în care elevii sunt încurajați să
învețe lucruri noi, să accepte noi și noi provocări, să nu se mulțumească cu puțin
atunci când vine vorba de gestionarea propriului proces de învățare; un climat în care
învățarea este prioritară - dezvoltarea propriilor minți; un climat în care greșelile și
eșecurile sunt văzute ca oportunități de învățare, în care copiii sunt încurajați să își
asume riscuri.
Este important să arătăm copiilor, prin limbajul folosit și comportamentul afișat, că
avem cu adevărat încredere în abilitatea lor de a reuși să facă față provocărilor
academice și sociale, indiferent cât de greu li se poate părea la început.
Focusul este pe procesul de învățare, nu numai pe rezultat.
Ca și la povești, fiecare dintre noi își va folosi propriile cuvinte atunci când va
introduce o nouă temă, abilitate, sarcină sau un nou concept copiilor. Mai jos vom
prezenta ca model de referință recomandările făcute de către Carol Dweck în Mindset
Works Educators Kit – Tools for Teachers (www.mindsetworks.com).

Pentru comunicarea unui obiectiv de învățare

 Materialele și subiectele noi sunt o oportunitate de a ne lărgi cunoștințele
și abilitățile!
 Obiectivele de învățare de azi vor oferi tuturor oportunitatea de a își lărgi
cunoștințele și abilitățile!
 Astăzi, creierul vostru va deveni mai puternic.
 Sper că nu știți deja ceea ce vom învăța azi; nu aș vrea să vă fac să vă
pierdeți timpul.
 Chiar aș vrea să ne depășim/ să ieșim din zona de confort cu aceste
activități!
 După ce facem această activitate, voi cere fiecăruia să împărtășească o
greșeală pe care a făcut-o, pentru a putem învăța toți din ea.
 Aș vrea ca fiecare dintre voi să îi spună colegului sau colegei de bancă un
aspect care vă este încă neclar.
 Obiectivul nostru este să învățăm; aș vrea să discutăm aspectele care vă
sunt neclare pentru a ne putea atinge cu toții obiectivele de învățare.
 Sarcina noastră de învățare pentru astăzi este…Până mâine obiectivul
nostru este să….
 Nu mă așteptă să știți deja aceste lucruri. Sunt aici să vă ajut cu
materialele care vi se par mai dificile.
 Astăzi vreau să vă lărgiți propriile limite pentru a învăța acest material
care poate părea dificil la început.
 Acesta este un material dificil; nu mă aștept să înțelegeți tot de la început
(nu aveți responsabilitatea de a-l înțelege pe tot deodată). Vă încurajez
însă să încercați și să vă dați silința.
 Aceasta este doar o primă încercare – veți avea foarte multe șanse de a o
îmbunătăți.
 Aș vrea să vă dați silința să înțelegeți acest concept.

73
  Nu veți primi note pentru asta – nu există nici un risc!
 Suntem în zona de învățare astăzi. Greșelile sunt binevenite – din ele
putem învăța.

Pentru a comunica așteptările înalte

 Știu că aveți cu toții abilitatea de a face asta, așa că am ridicat ștacheta sus
 Nu va fi ușor să învățăm acest concept, dar absolut toți o putem face.
 Asigurați-vă că îmi comunicați progresul/ evoluția voastră pentru a vă
putea oferi sprijinul de care aveți nevoie.
 Am să vă ”împing”/ să vă solicit pe toți pentru că știu că așa veți face o
muncă formidabilă.
 Grupul nostru este un grup în care oricine poate învăța lucruri mai
complicate. Sunt aici să vă ajut să reușiți acest lucru.
 Este dificil, dar satisfacția este pe măsură!
 Poate fi dificil acum, dar vă veți aduce aminte de ce ați învățat aici o viață
întreagă.
 Când veți reuși să fiți buni la acest subiect, veți putea fi mândri de voi
pentru că nu este ceva ușor.
 Pe măsură ce învățați aceste lucruri, greșelile sunt de așteptat să apară.
Greșelile voastre mă ajută pe mine să vă sprijin. Haideți să greșim
împreună!
 Am văzut, în trecut, că puteți să faceți față situațiilor dificile. Haideți să
repetăm succesul!

74
Propuneri ACTIVITĂȚI

Activitatea 1: Despre situații dificile și provocări

Scrie sau povestește despre o provocare sau o situație mai dificilă pe care ai
întâmpinat-o fie în grupul de prieteni sau cu membri din familie, fie cu o
materie sau o anumită oră, cu un sport sau cu un proiect artistic.
Care ar fi acea singură arie la care simți că nu ai succes, dar la care ai vrea să ai
succes?
Acum gândește-te la ce pași ai urmat pentru a depăși această provocare. A
funcționat planul tău? De ce crezi că a funcționat? Care a fost abordarea ta?
Dacă nu a funcționat, de ce crezi că s-a întâmplat acest lucru?

Activitatea 2: Cele două perspective – ce ne face să avem succes

Vom vorbi despre un concept interesant despre noi, oamenii, și anume despre
ceea ce ne face să avem succes în activitățile pe care vrem să le stăpânim foarte
bine. Există cercetări care arată că:
 Atunci când credem că am eșuat sau că am greșit deoarece nu am fost
suficient de deștepți, începem să nu mai învățăm și continuăm să
eșuăm.
 Atunci când credem că am eșuat sau greșit deoarece nu am depus
suficient de mult efort, vom munci și învăța mai mult, ceea ce ne va
face în cele din urmă să reușim.
1. Discuții: Sunt aceste rezultate adevărate și în cazul lor?; Încearcă și
repetă mai mult atunci când cred că prin efort și repetiții vor ajunge să
aibă succes?; Cum ne afectează propria atitudine succesul?; Ce se
întâmplă cu propriul nostru creier atunci când învățăm continuu și
depunem efort?
2. Poveste personală: Cum ne-am chinuit cu o anumită activitate care nu ne
ieșea și pentru care a trebuit să ne dăm seama cum să îi dăm de cap? Am
avut toate răspunsurile de la început? (pentru modelare, facilitatorul va
începe prin a povesti despre propriile provocări)
3. Se discută cele două perspective: fixă și a dezvoltării (se arată figura Cele
două perspective – adaptare după Caror Dweck & Nigel Holmes) . Atât
facilitatorul adult cât și copiii se gândesc la modalitatea în care au
abordat provocarea la care s-au gândit mai sus, folosind limbajul din
tabelul de mai jos – din prisma perspectivei fixe sau a cea a dezvoltării.

Activitatea 3: Cele două perspective – Reflecție @1

1. Gândește-te la o situație în care ai eșuat la ceva foarte important pentru
tine – un test, un joc, un proiect de orice fel. Descrie pe scurt această
situație.
2. Care a fost reacția ta la acest eveniment? Pentru fiecare din categoriile de
mai jos, bifează în căsuța corespunzătoare, iar apoi continuă propoziția
din dreapta.
În această situație Ce am făcut mai exact
Am evitat provocarea Am îmbrățișat
provocarea

75
 Am renunțat ușor Am perseverat în ciuda
dificultăților
Am depus puțin efort Am depus efort maxim
Am ignorat feedbackul Am învățat fin
primit feedbackul critic primit
M-am simțit Am fost inspirat de
amenințat/ă de succesul succesul altora
celorlalți

Reflectează: Ce ai fi putut face diferit pentru a obține rezultate mai bune? Uită-te
la comportamentele specifice perspectivei dezvoltării pentru inspirație.

Activitatea 4: Cele 2 perspective – Reflecție @2

Discuție: Putem avea în același timp atât o perspectivă fixă cât și una a
dezvoltării?
(Da. Nu avem 100% o perspectivă fixă sau a dezvoltării – unele alegeri pe care le
facem pot fi influențate de una sau cealaltă perspectivă, în funcție de credințele
pe care le avem despre abilitatea noastră într-o anumită arie)
Copiii sunt încurajați să răspundă (cât mai onest) la scenariile de mai jos – nu
există răspunsuri greșite sau corecte. După, se (re)parcurge împreună Cele două
perspective - Adaptare după Caror Dweck & Nigel Holmes.

Situații ipotetice– Ce perspectivă folosești?

Imaginează-ți că ești într-unul dintre aceste scenarii. Gândește-te la ce ai face, ce
ai simți și/ sau ce ai spune.
Situația 1
Un adult (poate fi un membru al familiei sau un profesor) îți dă un feedback
critic cu privire la performanța sau rezultatele tale la o anumită activitate (spre
exemplu, la cum ai învățat sau spus povestea aleasă sau la un test, o competiție,
un joc, un eveniment în familie). Care este reacția ta?
Situația 2
Ai un prieten/ o prietenă care este mai bun/ă decât tine într-o anumită activitate
care te interesează (ex: spusul poveștilor, fotbal sau orice alt sport, cântat în cor
sau la un instrument, teatru). Sunteți în aceeași clasă/ echipă/ trupă și prietena/
prietenul tău primește mai multă atenție din partea antrenorului, mai mult timp
de jucat/ cântat etc. Cum reacționezi?
Situația 3
La lucrarea/ teza la română ai scris, dintr-o mare neatenție, pe o cu totul altă
temă decât ți se cerea. Când ai primit rezultatele ai văzut că ai luat cea mai mică
notă posibilă. Ce faci sau cum reacționezi?
Situația 4
Ai uitat cu totul povestea pe care trebuia să o spui – nu ți-ai găsit deloc
cuvintele. Ce faci sau cum reacționezi?
Situația 5
Poți alege între a spune două povești care îți plac – una mai ușoară (care ar
presupune mai puțin efort pentru a o învăța) și una mai grea (care ar presupune

76
mai mult efort și probabil va trebui să încerci niște tehnici noi de a o spune).
Este pur și simplu alegerea ta – orice ai alege, profesoara ta va fi mulțumită. Ce
ai alege și de ce?
Discuție:
Care este perspectiva fiecăruia pentru fiecare scenariu? Există o tendința de a
folosi cu predilecție o anumită perspectivă? A depins de întrebare/ scenariu?
Cum s-ar putea uita altfel la scenariul pentru care arată mai degrabă o
perspectivă fixă? Cum s-ar putea schimba răspunsurile și atitudinea lor astfel
încât să se apropie de perspectiva dezvoltării?

Activitatea 5: Cercetări care susțin perspectiva dezvoltării (vor fi

adaptate în funcție de stadiul de dezvoltare al copiilor)
Creierele bebelușilor Nou născuții au foarte multe celule nervoase (neuroni),
conexiunile dintre ele fiind, însă, foarte reduse. În primii ani de viață bebelușii
dezvoltă foarte multe conexiuni (sinapse) între neuroni. La vârsta de
aproximativ un an, ei au formate deja aproximativ 1000 trilioane de conexiuni.
După care, cele care sunt folosite cel mai mult se întăresc, pe când cele care sunt
nefolosite dispar. Conexiunile dintre neuroni se schimbă pe parcursul întregii
vieți, prin învățare – astfel, fie îți folosești conexiunile, fie le pierzi.
Taximetriștii isteți Taximetriștii din Londra trebuie să memoreze adresele
unui număr foarte mare de locuri, străzile lor neavând numere. Ei trebuie să-și
formeze o ”hartă” a orașului în creier pentru a se putea descurca. Au existat
cercetări care au măsurat dimensiunea hipocampusului acestora – acea parte a
creierului în care sunt stocate informațiile despre locuri - comparativ cu cel al
altor oameni. S-a dovedit că hipocampusul acestora era mai mare; mai mult, cu
cât taximetriștii erau mai experimentați și aveau mai multă vechime , cu atât
hipocampusul lor era mai bine dezvoltat. Acest lucru demonstrează că învățarea
și repetarea abilității de a memora și -și aminti adresele cât mai multor locuri au
făcut ca aria din creier responsabilă pentru această activitate să se dezvolte din
ce în ce mai mult.
Învățarea limbilor străine Foarte mulți dintre noi credem că învățarea unei
limbi străine, pentru adulți, este foarte dificilă. Însă, într-o cercetare, s-au folosit
exerciții speciale pentru a practica înțelegerea diferitelor sunete dintr-o limbă
străină. Folosindu-se de o scanare PET pentru a măsura activitatea din creierul
lor, s-a observat că atunci când adulții au făcut aceste exerciții s-au activat arii
din creierul lor care nu mai fuseseră folosite niciodată înainte, îmbunătățindu-și
abilitatea de a înțelege noua limbă. Acest lucru demonstrează că ne putem
antrena creierul și dezvolta noi abilități, de-a lungul întregii vieți, atunci când
depunem efort și folosim strategiile corecte.
Competența muzicală Când cântă la un instrument, oamenii își folosesc o
anumită arie din creierul lor numită cortexul motor pentru a controla mișcarea
degetelor. Cercetările au arătat că atunci când exersăm cântatul la instrumente
muzicale, cortexul motor se mărește. Acest lucru demonstrează că atunci când
învățăm și practicăm o nouă abilitate, ne ”creștem” creierul.
Noi neuroni Mult timp s-a crezut că avem un număr finit de neuroni și că nu
există posibilitatea de a dezvolta noi neuroni pe parcursul vieții. Dar în ultimii
20 de ani, cercetările arată că, de fapt, creierul nostru produce noi neuroni
zilnic. Noile celule apar în hipocampus, o arie a creierul importantă pentru
memorie, iar apoi se deplasează spre alte arii ale creierului. S-a descoperit și că
numărul celulelor noi produse este cu atât mai mare cu cât acumulăm mai multe

77
informații și exersăm anumite abilități. Astfel, prin învățare și repetare ne
creștem atât numărul de neuroni cât și numărul conexiunilor (sinapselor) dintre
ei.
Importanța unui mediu stimulant S-au făcut cercetări în care șoareci
identici au fost crescuți în două medii complet diferite: fie într-o cușcă goală,
doar cu apă și mâncare, fie într-o cușcă cu foarte multe jucării și dispozitive care
să încurajeze explorarea. În cuștile goale, șoarecii doar au mâncat, băut și
lenevit, pe când șoarecii din cuștile pline cu tot felul de lucruri explorau și
învățau noi abilități, folosindu-și extensiv creierul. S-a dovedit că șoarecii din
cuștile stimulative au devenit mai inteligenți decât cei din cuștile goale – erau
mai buni la învățarea unor abilități noi. Creierul lor era mai greu și aveau mai
multe conexiuni între neuroni. Acest tip de cercetări arată că exercițiile mentale
ne ajută să ne creștem creierul și să devenim mai inteligenți. Chiar și șoarecii
mai bătrâni au devenit mai isteți, demonstrând că nu suntem niciodată prea
bătrâni să învățăm ceva nou și să ne creștem creierul.

Întrebări pornind din cercetări – adevărat sau fals

1. Nu ne naștem cu foarte multe conexiuni în creier, dar ni le formăm pe
măsură ce învățăm (cu cât învățăm mai mult, cu atât ne formăm mai
multe conexiuni).
A/ F De unde știm asta?
2. Ne naștem cu un număr fix de celule în creier și pe măsură ce acestea
mor, începem să ne pierdem abilitățile mentale.
A/ F De unde știm asta?
3. Atunci când ne exersăm creierul (ca pe un mușchi) învățând și practicând
noi abilități putem deveni mai inteligenți.
A/ F De unde știm asta? (Neuronii din creierul tău – dendritele- cresc și
se creează conexiuni noi și mai puternice între celule; creierul nostru
devine mai dens)
4. Oamenii pot învăța și își pot dezvolta creierul pe parcursul întregii lor
vieți.
A/ F De unde știm asta?
5. Când înveți multe lucruri noi se creează noi neuroni în creier.
A/ F De unde știm asta?
6. Bebelușii au mai multe conexiuni în creierul lor decât adulții.
A/ F De unde știm asta?
7. Dacă înveți prea mult, îți vei folosi toți neuronii.
A/ F De unde știm asta?
8. Repetatul este o modalitate bună de a face conexiunile din creier mai
puternice.
A/ F De unde știm asta?
9. Numește trei lucruri pe care le-ai putea face pentru a deveni mai
inteligent (la școală sau în afara școlii). Ce s-ar întâmpla în creierul tău
dacă ai face aceste lucruri?

Acum gândește-te la ce pași ai urmat pentru a depăși această provocare. A

funcționat planul tău? De ce crezi că a funcționat? Care a fost abordarea ta?
Dacă nu a funcționat, de ce crezi că s-a întâmplat acest lucru?

78
Activitatea 6: Ce ne poate împiedica să învățăm?
Discuții: Cel mai probabil ai auzit alți copii sau adulți făcând tot felul de remarci
negative cu privire la abilitățile cuiva (ce știe să facă) și câteodată chiar
numindu-l ”slab”, ”mai puțin isteț”, ”fără talent” sau chiar ”prost”. Câteodată ne
spunem chiar nouă înșine lucruri urâte sau ne temem atât de tare că cineva ar
putea spune ceva rău despre noi încât renunțăm să mai încercăm lucruri noi sau
să repetăm ceva la care nu suntem încă buni – așa că ajungem să nu mai
depunem efort. Ne punem piedici singuri, mărindu-ne șansele de a nu reuși.
 Ai auzit vreodată asemenea remarci negative în școală sau acasă?
 Cum crezi că îi face pe oamenii/ copiii respectivi să se simtă? Crezi că vor
fi influențați într-un anumit fel?
 Vor încerca mai mult sau mai degrabă vor renunța?
 Crezi că ți-ai „pregătit” vreodată propriul eșec, pur și simplu
nepregătindu-te?
 Care crezi că ar fi strategiile mai bune care duc la reușită? (gândește-te ce
ai făcut pentru a reuși în lucrurile și activitățile tale preferate)

Activitate 7: Ce îți place să faci cel mai mult?

Parcă nu trebuie să depunem nici un efort atunci când facem sau învățăm ceva
ce ne place cu adevărat: atunci când ne jucăm, când facem tot felul de ”scheme”
în sportul nostru preferat, când ne jucăm pe calculator, când învățăm noi
mișcări de dans, când cântăm etc. Totuși, aceste activități care ne par ușoare
sunt de fapt activități complexe care cer muncă și efort.
Odată ce învățăm ceva nou, creierul nostru se schimbă – ne putem construi
creierul prin efortul pe care îl depunem atunci când învățăm.
Discuție:
 Care sunt activitățile tale preferate, acele activități care te entuziasmă cel
mai tare – la școală sau în afara școlii?
 Când ai făcut prima dată această activitate. Cum ai învățat să o faci? Cum
ai ajuns în punctul în care ești acum?
 Crezi că ești mai bun/ ă acum decât la început? Dacă da, ce ai făcut
pentru a-ți îmbunătăți performanța?
 Ai făcut (multe) greșeli înainte de a-ți ieși? Crezi că ai învățat din aceste
greșeli?

79
Activitatea 8: Cele mai mari provocări cu care m-am confruntat?
(de folosit la sfârșitul fiecărei sesiuni)
Cercetează-ți creierul!
Care a fost cea mai dificilă sarcină de astăzi sau de când am discutat ultima
dată?

Am depus suficient efort, am dat tot ce aveam de dat pentru a rezolva această
sarcină?

Cum să ai succes:
 Imaginează-ţi neuronii – celulele nervoase din creier cum se măresc şi
devin mai puternice pe măsură ce depui mai mult efort şi repeţi
 Atunci când te simţi descurajat, gândeşte-te cât de multe ştii acum în
comparaţie cu acum doi ani, cât de inteligent ești acum în comparație cu
acum doi ani.
 Aminteşte-ţi cât de mult ai repetat lucrurile care îți plac și încearcă să
depui la fel de mult efort în rezolvarea sarcinilor care acum ţi se par
dificile

80
DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE CARACTER

Cele 24 de trăsături de caracter VIA (Valori în acțiune)

Psihologia pozitivă, o ramură relativ nouă a psihologiei, pune accent pe

înțelegerea aspectelor pozitive și adaptative ale comportamentului uman. „Coloana
vertebrală” a psihologiei pozitive este reprezentată de o clasificare a 24 de
trăsături de caracter, apreciate pe plan universal de toate culturile și popoarele,
pe care toți părinții și le doresc pentru copiii lor.
Această clasificare reprezintă rezultatele unui proiect de 3 ani, condus de
Christopher Peterson și Martin Seligman (fondatorul psihologiei pozitive). Proiectul a
implicat 55 de specialiști în științele sociale și a condus la apariția unui manual,
„Character Strenghts and Virtues Handbook”. De la Aristotel și Platon la marile religii
ale lumii și mari gânditori și filozofi, acoperind ultimii 2500 ani, acest manual
reprezintă cel mai important efort în istorie pentru a revizui, asambla, studia și
clasifica puncte forte/trăsături umane pozitive. Rezultatul este un „limbaj comun”
pentru înțelegerea și discutarea acestor capacități umane.
Autorii consideră că aceste trăsături de caracter sunt maleabile și pot fi dezvoltate
printr-un efort susținut de conștientizare și aplicare în viața de zi cu zi. Acest lucru
este cu atât mai important cu cât cercetări recente au demonstrat că 7 trăsături de
caracter au capacitate înalt predictivă pentru succesul la școală și în viață
al copiilor: perseverența, autocontrolul, entuziasmul, inteligența socială,
recunoștința, optimismul și curiozitatea.

81
CLASIFICAREA VIA „VALORI IN ACȚIUNE”
DOMENIUL„ÎNȚELEPCIUNE ȘI CUNOAȘTERE”
Trăsături de caracter cognitive care implică achiziția și utilizarea
de cunoștințe
Creativitate (originalitate, inventivitate): a te gândi la modalități noi și
productive de a conceptualiza și de a face lucruri; include realizările artistice,
dar nu se limitează la ele.
Curiozitate (interes, căutarea noului, deschiderea de a
experimenta): a avea un interes în experiența în curs de desfășurare de dragul
experienței; a găsi fascinante diverse subiecte și teme; a explora și a descoperi.
Judecată (gândire critică): a te gândi la lucruri în profunzime și a le
examina din toate unghiurile; a nu sări la concluzii; a fi capabil să te răzgândești
în lumina unor dovezi; a cântări echitabil toate dovezile.
Plăcerea de a învăța: a ajunge să stăpânești noi competențe, subiecte și
domenii profesionale, fie pe cont propriu, fie prin studiu formal; este în mod
evident legată de curiozitate, dar merge dincolo de ea pentru a descrie tendința
de a-ți completa în mod sistematic bagajul de cunoștințe.
Perspectivă (înțelepciune): a fi capabil să oferi sfaturi înțelepte altora; a
privi lumea în moduri care au sens pentru tine și pentru alte persoane.

Domeniul „CURAJ”
Trăsături de caracter emoționale care implică exercitarea voinței
pentru a-ți realiza obiectivele în fața opoziției externe sau interne

Curaj (vitejie): A nu te feri de amenințări, provocări, dificultăți sau durere; a

vorbi în sprijinul a ceea ce este drept chiar dacă există opoziție; a acționa
conform convingerilor proprii, chiar dacă ele sunt nepopulare; include curajul
fizic, dar nu se limitează la acesta.
Perseverență (persistență, hărnicie): a termina ceea ce ai început; a
persista într-un curs de acțiune, în ciuda obstacolelor; „a livra”; a simți plăcere
în a-ți îndeplini sarcinile.
Onestitate (autenticitate, integritate): a spune adevărul; în sens larg a te
prezenta într-un mod autentic și a acționa într-un mod sincer; a nu fi fals; a-ți
asuma responsabilitatea pentru sentimentele și acțiunile proprii.
Entuziasm (vitalitate, ardoare, energie, pasiune): A aborda viața cu
entuziasm și energie; a nu face lucrurile pe jumătate sau cu jumătate de inimă; a
trăi viața ca pe o aventură; a te simți viu și stimulat.

82
Domeniul „UMANITATE”
Trăsături de caracter emoționale care implică să ai grijă de alții și
să te împrietenești cu alții

Dragoste: A valoriza relațiile strânse cu alte persoane, în special cu cele cu care

schimbul de informații și de ocrotire sunt reciproce; a fi aproape de oameni.
Bunătate (generozitate, protejare, îngrijire, compasiune, iubire
altruistă, „amabilitate”): A face favoruri și fapte bune pentru alții; a îi ajuta;
a avea grijă de ei.
Inteligență socială (inteligență emoțională, inteligență personală): A
fi conștient de motivele și sentimentele tale și ale altor persoane; a ști ce să faci
pentru a te integra în diferite situații sociale; a ști ce îi motivează pe ceilalți.

Domeniul „JUSTIȚIE”
Trăsături de caracter civice care stau la baza unei vieți comunitare
sănătoase

Munca în echipă (cetățenie, responsabilitate socială, loialitate): A

lucra bine ca membru al unui grup sau în echipă; a fi loial grupului; a-ți face
treaba.
Echitate: A trata toți oamenii în mod egal în conformitate cu noțiunile de
echitate și justiție; a nu lăsa sentimentele personale să-ți influențeze deciziile cu
privire la alții; a acorda tuturor o șansă.
Conducere: A motiva un grup în care ești membru pentru a realiza sarcini,
menținând în același timp relații bune în cadrul grupului; a organiza activități
de grup și a te asigura că sunt îndeplinite.

Domeniul „TEMPERANȚĂ”
Trăsături de caracter care protejează împotriva excesului

Iertare: A-i ierta pe cei care au făcut rău; a accepta deficiențele altora; a acorda
oamenilor o a doua șansă; a nu fi răzbunător.
Umilință: A-ți lăsa realizările să vorbească de la sine; a nu te considera mai
special decât ești.
Prudență: A fi atent ce alegi; a nu-ți asuma riscuri nejustificate; a nu spune
sau face lucruri pe care ai putea să le regreți mai târziu.
Autoreglare (autocontrol): A regla a ceea ce simți și ceea ce faci; a fi
disciplinat; a-ți controla apetitul și emoțiile.

83
Domeniul „TRANSCENDENȚĂ”
Trăsături de caracter care fac conexiuni cu universul larg și oferă
un sens

Aprecierea frumuseții și a excelenței (admirație, uimire, elevare): a

observa și a aprecia frumusețea, excelența, și/sau performanța înaltă în diferite
domenii ale vieții, de la natură la artă, matematică, știință până la experiența de
zi cu zi.
Recunoștință: A fi conștient și recunoscător pentru lucrurile bune care se
întâmplă; a-ți face timp pentru a-ți exprima recunoștința.
Optimism (speranță, orientare către viitor): a aștepta ce e mai bun de la
viitor și a munci pentru ca asta să se întâmple; a crede că un viitor bun este ceva
ce poate fi construit.
Umor (spirit ludic): a-ți plăcea să râzi și să tachinezi; a-i face pe alții să
zâmbească; a vedea partea amuzantă a lucrurilor; a face (nu neapărat a spune)
glume.
Spiritualitate (credință, scop): a avea convingeri coerente cu privire la un
scop mai înalt și la sensul universului; a ști unde te situezi în cadrul sistemului
mai larg; a avea convingeri despre sensul vieții care îți modelează
comportamentul și îți oferă confort.

După Peterson, C. Seligman, M. (2004). Character Strengths and Virtues: A

Handbook and Classification. American Psychological Association / Oxford
University Press.

84
Cele 7 trăsături de caracter VIA importante pentru succesul la
școală și în viață

1. Autocontrolul
2. Curiozitatea
3. Perseverența
4. Inteligența socială
5. Entuziasmul
6. Optimismul
7. Recunoștința

Printr-o întâmplare fericită, undeva în 2005, doi oameni pasionați de educația

copiilor și tinerilor, unul de la una dintre cele mai elitiste școli private din SUA
(Dominique Randolph, Riverdale, New York) și celălalt de la una dintre cele mai de
succes școli adresate copiilor și tinerilor proveniți din medii dezavantajate (David
Levin, KIPP – Knowledge is Power Program, New York) au conștientizat că educația
academică, dezvoltarea exclusivă a abilităților cognitive ale copiilor nu este suficientă
pentru succesul la școală și în viață, indiferent de clasa socială– lipsește educația
caracterului. Iar dintr-o altă întâmplare fericită, respectiv întâlnirea și ulterior
colaborarea dintre ei și promotorii trăsăturilor de caracter – Martin Seligman și Chris
Peterson, a reieșit că dintre cele 24 de trăsături de caracter VIA, există 7 care s-au
dovedit a contribui la succesul în școală și viață; trăsături care sunt scopuri
importante în sine, în contextul educației școlare. Este vorba de perseverență,
autocontrol, entuziasm, inteligență socială, recunoștință, optimism și recunoștință.
Pentru fiecare dintre aceste trăsături de caracter, există dovezi că pot fi
cultivate, ceea ce le face un obiectiv deosebit de important pentru familiile și
educatorii interesați în sprijinirea dezvoltarii copiilor de vârstă școlară (Tough, 2013).

Autocontrolul
Gradul de autocontrol manifestat în copilărie prezice starea de sănătate fizică,
dependența de substanțe, finanțele personale și condamnările penale din perioada
adolescenței și cea adultă. Efectele autocontrolului sunt independente de inteligență
și de clasă socială (Moffitt, 2011).
Pentru a funcționa eficient, oamenii trebuie să amâne voluntar satisfacțiile
imediate și să persiste în comportamentul direcționat către obiectiv. Acei copii în
vârstă de 4 ani, care și-au amânat mai mult satisfacția în anumite situații de laborator
s-au dezvoltat în adolescenți mai competenți din punct de vedere cognitiv și social, au
atins performanțe școlare mai înalte și au făcut față mai bine frustrării și stresului
(Mischel, 1989, 2014).
Creierul are două sisteme care interacționează foarte strâns, unul fiind
sistemul limbic, sistemul „fierbinte”, comun tuturor mamiferelor, care acționează din
reflex, „aici și acum” și celălalt fiind cortexul prefrontal, sistemul „rece”, care are
capacitatea de a planifica și de a inhiba sistemul „fierbinte”. Atât adulții, cât și copiii
au nevoie de planuri de implementare „dacă/atunci” pe care să le poată pune în
aplicare atunci când este nevoie ca sistemul limbic să fie inhibat. Planurile de
implementare „dacă/atunci” ajută persoanele atât să înceapă, cât și să continue să
urmărească un curs de acțiune (un obiectiv): „Dacă apare situația Y, atunci voi adopta
comportamentul Z în linie cu obiectivul X” (Gollwitzer, 1999).

85
 Într-un studiu experimental, planurile de implementare „dacă/atunci” („Dacă
apare o distracție, atunci o voi ignora”) au fost testate prin compararea lor cu
obiectivele simple („Voi ignora lucrurile care îmi distrag atenția!”). Obiectivele simple
au fost suficiente pentru a ignora cu succes stimulii perturbatori cu o atractivitate
scăzută. Însă în prezența stimulilor perturbatori cu o atractivitate moderată și a celor
extrem de atractivi, precum și a stimulilor perturbatori prezentați în afara câmpului
vizual al copilului, doar planurile de implementare „dacă/atunci” au îmbunătățit
performanța copiilor la o sarcină. Aceste constatări au fost valabile, independent de
temperamentul copiilor și de competența lingvistică (Mischel, 1989).

În mediul școlar, elevul manifestă autocontrol atunci când:

În activitatea școlară:
 Vine la oră pregătit;
 Își amintește și urmează instrucțiunile;
 Se apucă de lucru imediat în loc să aștepte până în ultimul moment;
 E atent și rezistă la distrageri;
 Lucrează independent, concentrat
În relația cu ceilalți:
 Rămâne calm chiar și atunci când e criticat sau provocat în alt mod;
 Permite altora să vorbească fără a-i întrerupe;
 Este politicos cu adulții și colegii;
 Își gestionează starea emoțională.
KIPP, 2014

Curiozitatea
Curiozitate (interes, căutarea noului, deschiderea de a experimenta) reprezintă
capacitatea de a fi interesat de experiența în curs de desfășurare de dragul
experienței; de a găsi fascinante diverse subiecte și teme; de a explora și a descoperi.
Toate persoanele simt curiozitate, dar modul în care o fac diferă în profunzime,
lărgime, prag și intensitate a dorinței de a experimenta (Peterson, 2004).

În mediul școlar, elevul manifestă curiozitate atunci când:

 Urmărește oportunitățile de învățare independentă;
 E dornic să exploreze lucruri noi;
 Pune întrebări ca să poată învăța mai bine;
 Manifestă un interes activ în procesul de învățare. (KIPP, 2014)

Perseverența
Perseverența reprezintă capacitatea de a termina ceea ce ai început; de a
persista într-un curs de acțiune, în ciuda obstacolelor; de „a livra”; de a simți plăcere
în a-ți îndeplini sarcinile (Peterson, 2004).
Cercetările arată că perseverența este, de obicei, independentă de IQ sau,
uneori, invers proporțională. În schimb este puternic corelată cu trăsătura BIG FIVE
„conștiinciozitate” și mai predictivă pentru succes decât aceasta sau decât IQ-ul.
(Duckworth, 2007). Un procent mare din totalul elevilor dotați (care se clasează în
primii 10% la testele de aptitudini) își subestimează propriile abilități, adoptă
standarde mai scăzute și așteaptă mai puțin de la ei înșiși. A face efort devine ceva

86
stigmatizat - e dovada publică că nu se pot baza pe abilitățile lor native. În aceste
condiții, sublinierea de către adult a efortului îi oferă copilului o variabilă pe care o
poate controla. (Bronson, 2007).
De aceea, este important să transmitem elevilor următoarele convingeri
realiste:
 A exersa este foarte important. Unul dintre obiectivele educației este ca un
copil să dezvolte propriile lui interese particulare, la care să nu renunțe și
în care se va specializa mai târziu.
 A exersa nu este, de fapt, distractiv mereu. Când exersează, și experții fac
frecvent greșeli, sunt adesea confuzi și uneori nu obțin progrese pe o
perioadă îndelungată. (Duckworth, 2007).
Cercetările sugerează că perseverența este destul de stabilă ca trăsătură
individuală. Comportamentul uman este însă maleabil și el poate fi modificat în
context. Cu alte cuvinte, elevii pot învăța să manifeste perseverență la școală chiar
dacă nu o manifestă în alte domenii ale vieții lor. Astfel, este mult mai probabil ca
elevii să manifeste perseverență școlară atunci când au o perspectivă școlară pozitivă
(„fac parte din această comunitate școlară”, „capacitatea și competența mea cresc
odată cu efortul depus”, „pot reuși în acest lucru”, „acest lucru are valoare pentru
mine”) sau strategii de învățare pentru a gestiona cu succes sarcinile (abilități de
studiu, strategii metacognitive, învățare auto-regularizată, stabilire a obiectivelor).
Comportamentele orientate către școală, cum ar fi lipsa absenteismului și finalizarea
sarcinilor pot fi, de asemenea, influențate de o monitorizare atentă și de sprijin din
partea consilierilor, profesorilor și părinților (Farrington, 2012).

În mediul școlar, elevul manifestă perseverență atunci când:

 Termină tot ce a început
 Se implică într-un proiect sau într-o activitate pentru mai mult de câteva
săptămâni
 Încearcă din greu chiar dacă se confruntă cu un eșec
 Rămâne fidel obiectivelor
 Continuă să lucreze din greu, chiar și când simte că ar vrea să renunțe
 Își dă silința și lucrează independent (KIPP, 2014)

Persoanele perseverente revin la sarcină și își pot susține motivația perioade

lungi în care satisfacția întârzie să apară. Perseverența este atât un act conștient de
voință, cât și un răspuns inconștient, guvernat de un circuit în creier. Acesta
monitorizează centrul de recompense al creierului și intervine ca un comutator atunci
când recompensa imediată lipsește. El spune restului creierului: „Continuă.
Dopamina (neurotransmițător care contribuie la controlul centrilor plăcerii și
recompensei din creier) se întrevede la orizont”. Cheia este recompensarea
intermitentă. Creierul trebuie să învețe că perioadele frustrante pot fi depășite. Un
copil care crește primind recompense prea frecvente nu va avea perseverență, pentru
că va renunța atunci când recompensele dispar (Bronson, 2007).

Inteligența socială
Inteligența socială reprezintă capacitatea de a fi conștient de motivele și
sentimentele tale și ale altor persoane, de a ști ce să faci pentru a te integra în diferite
situații sociale și de a ști ce îi motivează pe ceilalți. Persoanele cu inteligență socială

87
dezvoltată au capacități speciale în ceea ce privește experimentarea și crearea de
strategii emoționale. (Peterson, 2004).

În mediul școlar, elevul manifestă inteligență socială atunci când:

 E capabil să găsească soluții în conflictele cu ceilalți;
 Arată că îi pasă de sentimentele altora;
 Se adaptează eficient la diferite situații sociale;
 Știe când și cum să îi includă pe ceilalți. (KIPP, 2014)

Entuziasmul
A aborda viața cu energie; a nu face lucrurile pe jumătate sau cu jumătate de
inimă; a trăi viața ca pe o aventură; a te simți viu și stimulat reprezintă tot atâtea
forme de manifestare a entuziasmului.
Entuziasmul (vitalitatea, pasiunea) descrie o experiență subiectivă de energie.
La nivel somatic, entuziasmul este legat de sănătate și absența oboselii. La nivel
psihic, entuziasmul reflectă experiența de a putea influența mediul și integrarea de
sine la nivel intrapersonal și interpersonal. Tensiunile psihologice, conflictele și
stresul sunt invers proporționale cu experimentarea vitalității. O persoană entuziastă
nu doar își mărește productivitatea personală, ci adesea îi energizează și pe cei cu
care vine în contact (Peterson, 2007).

În mediul școlar, elevul manifestă entuziasm atunci când:

 participă în mod activ;
 arată avânt, pasiune;
 abordează noi situații cu încântare și energie;
 Îi învigorează pe alții cu entuziasmul său (are un entuziasm „contagios”)
(KIPP, 2014)

Optimismul
Optimismul (speranța, orientare către viitor) reprezintă capacitatea de a
aștepta ce e mai bun de la viitor și a munci pentru ca asta să se întâmple; de a crede
că un viitor bun este ceva ce poate fi construit.
Optimismul este pârghia prin care ne proiectăm pe noi înșine într-un viitor
pozitiv. El este dat de măsura în care ne proiectăm în viitor cu speranță, cu
convingerea că se vor produce mai degrabă lucruri bune, pe care le putem influența și
aduce în viața noastră. (Peterson, 2004)
Atunci când privim viitorul cu speranță și optimism încercăm și ne străduim
mai mult. Despre optimism există numeroase dovezi că este o trăsătură maleabilă. Cu
alte cuvinte, optimismul poate fi învățat. (Seligman, 1990).

În mediul școlar, elevul manifestă optimism atunci când:

 Vede eșecul și regresul ca fiind temporare
 Crede că eforturile îi vor îmbunătăți viitorul/ crede că ar putea
îmbunătăți lucrurile la care nu a fost bun
 Când se întâmplă evenimente neplăcute, se gândește la lucrurile pe care
le-ar putea face mai bine data viitoare
 Rămâne motivat, chiar și atunci când lucrurile nu merg bine

88
  Refuză să lase regresul dintr-o arie să îi motiveze motivația în alte arii
(KIPP, 2014)

Recunoștința
Recunoștința reprezintă capacitatea de a fi conștient și recunoscător pentru
lucrurile bune care se întâmplă; de a-ți face timp pentru a-ți exprima recunoștința.
Recunoștința este sentimentul de mulțumire și bucurie ca răspuns la primirea
unui dar, indiferent dacă acesta reprezintă un beneficiu concret oferit de altcineva sau
un moment de liniște sufletească evocat de frumusețea naturală. În mod tipic,
recunoștința provine din beneficiul perceput de către o persoană ca urmare a acțiunii
altei persoane. Există o recunoaștere a faptului că s-a primit un dar și o apreciere și
recunoaștere a valorii acestuia(Peterson, 2007).

În mediul școlar, elevul manifestă recunoștință atunci când:

 Recunoaște ceea ce alte persoane au făcut pentru el
 Recunoaște și manifestă apreciere pentru oportunități
 Își exprimă aprecierea spunând „mulțumesc” / face un gest frumos pentru
cineva ca un mod de a-i mulțumi (KIPP, 2014)

Cercetările sugerează că un focus conștient pe ceea ce avem, mai degrabă decât

pe ceea ce nu avem- poate avea beneficii emoționale și interpersonale. Cel mai mare
efect este cel asupra emoțiilor pozitive (Emmons, 2003).

Este important ca în momentul în care vrem să cultivăm aceste trăsături de

caracter la copii să avem noi înșine o foarte bună cunoaștere a lor. Este vital să ne
facem o auto-evaluare în funcție de aceleași criterii pe care le folosim cu copii.
Completarea testului VIA, disponibil gratuit pe site-ul www.viacharacter.org
(http://www.viacharacter.org/Survey/Account/Register) ajută la înțelegerea mai
bună a acestor concepte și la un nivel personal. Astfel, ne va fi mai ușor să
manifestăm empatie față de provocările pe care copiii le înfruntă în dezvoltarea
caracterului.
Implicarea părinților este de asemenea importantă. Comunicați-le înainte de
începerea activităților de dezvoltare a caracterului la clasă (prin scrisori de
informare și discuții față-în-față) informațiile esențiale despre cele 7 trăsături de
caracter VIA eficiente în mediul școlar (definiție, forme de manifestare). Încurajați-i
să surprindă și ei în acțiune aceste 7 trăsături de caracter în interacțiunea cu copiii.

89
Propuneri ACTIVITĂȚI
AUTOCONTROLUL

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea autocontrolului, cu exemple personale din
viața facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale autocontrolului
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă autocontrolul; Discuție: ce putem face
ca să îl dezvoltăm? Discuție: putem avea prea mult autocontrol? Se poate
transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte într-un punct
slab? (Ex. poți avea atât de mult autocontrol încât să nu ai empatie
pentru cei care mai greșesc din slăbiciune sau să nu fii niciodată
spontan )
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema autocontrolului
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de autocontrol, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim să
le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să exerseze autocontrolul în viaţa reală și să vină la
ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor, se joacă noi jocuri sau se reiau cele deja făcute, se spune
și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Având în vedere importanța autocontrolului, inclusiv în relația elev-profesor,
recomandăm ca aceasta să fie prima trăsătură de caracter studiată în cadrul
lecțiilor de caracter sau lecțiilor duale (ex. povești și caracter). Jocurile de
autocontrol pot fi apoi intercalate regulat în cadrul ședințelor pe alte teme.
Copiii trebuie încurajați să-și urmărească evoluția în timp și să se compare cu
ei înșiși, nu cu ceilalți.

Activitate: Introducerea conceptului de Autocontrol

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale autocontrolului elevului în mediul
școlar:
• Vine la oră pregătit;
• Își amintește și urmează instrucțiunile;
• Se apucă de lucru imediat în loc să aștepte până în ultimul moment;
• A fost atent și a rezistat la distrageri;
• Rămâne calm chiar și atunci când e criticat sau provocat în alt mod;
• Permite altora să vorbească fără a-i întrerupe;
• Este politicos cu adulții și colegii;

90
• Își gestionează starea emoțională.

Activitate: Cine m-a făcut să mă mişc?

Obiective: În acest joc, copiii își vor folosi autocontrolul pentru a-și mișca
corpurile numai când aud toba (sau orice alt instrument muzical). Când toba se
oprește, ei trebuie să-și folosească autocontrolul pentru a se opri din mișcare.
Copiii vor înțelege că depinde de ei să-și controleze corpurile.
Cum se joacă
În primul rând, permiteți copiilor să audă și să vadă toba. Alegeți o parte
a corpului pe care copiii o vor scutura (mâini, umeri, coate, genunchi, și așa mai
departe). Spuneți grupului că atunci când aud sunetul, ar trebui să scuture
respectiva parte a corpului. Când sunetul încetează, copiii trebuie să-și
folosească autocontrolul pentru a se opri din mișcare și a rămâne nemișcați
până când aud din nou sunetul.
Puteți varia viteza de joc. Puteți de asemenea varia partea corpului pe
care copiii o scutură. Când le spuneți copiilor să folosească o altă parte a
corpului, reamintiți-le că își folosesc autocontrolul pentru a urma instrucțiunile.
După terminarea jocului, puteți discuta următoarele idei:
 Cine te-a făcut să te miști? Am fost eu, instrumentul, sau tu? (Tu). Acest
lucru se numește autocontrol. Depinde de tine să-l folosești.
 Cine te face să strigi sau să ridici mâna când ai ceva de spus? (Tu). Este
nevoie de autocontrol pentru a ridica mâna și a-ți aștepta rândul să
vorbești.
 Dacă cineva te deranjează, și îi spui o insultă, cine te face să o spui? (Tu).
Depinde de tine să-ți folosești autocontrolul pentru a te purta cu ceilalți
așa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine.

Activitate: Timpul autocontrolului

Instrucțiuni pentru copii
Timpul autocontrolului este un exercițiu simplu de respirație pentru a ne
calma/ și a ne reorienta. Este un mod distractiv de a ne recâștiga
autocontrolul, nu o pedeapsă. Putem face acest exercițiu atunci când vrem să
ne concentrăm, de exemplu înainte de a juca un sport, de a ne face temele sau a
ne pregăti pentru o zi interesantă.
Stăm într-o anumită poziție pentru a ne ajuta mușchii să se relaxeze și să fie
hrăniți mai bine cu oxigen.

91
Atunci când o coarda este înnodată, este încordată. Noi nu vrem ca trupurile
noastre să stea strânse ca niște noduri. Consumăm o mulțime de energie
pentru a ne menține mușchii încordați. Trebuie să ne reamintim să lăsăm
mușchii să se relaxeze.
Pentru a ajuta copiii să înțeleagă acest lucru, cereți-le să strângă pumnul. Ce
cred ei că se întamplă cu mușchii din mâna lor - sunt încordați sau relaxați?
Apoi cereți-le tuturor să-și desfacă pumnii. Explicați-le că toți mușchii noștri se
deschid astfel în timpul exercițiului.
Este important să ne amintim că timpul autocontrolului este diferit de
autocontrol. Timpul autocontrolului este exercițiul de respirație care ne ajută
să recâștigăm autocontrolul.
Notă: e important pentru copii să nu facă confuzie între exercițiu și autocontrol
în sine.
Stai drept și relaxat pe scaun. Pune-ți picioarele pe podea în fața ta. (Dacă
picioarele tale nu ajung la podea, lasă-le să atârne, fără a le încrucișa.)
Întinde-ți mâinile cu palmele în jos și pune-le ușor în poală. Asigură-te că
coatele stau în mod natural către spate de-o parte și de alta a corpului.
Relaxează-ți umerii astfel încât mușchii din jurul lor să nu fie tensionați.
Respiră adânc pentru a ajuta organismul să se relaxeze în această poziție.
Închide pleoapele ușor și continuă să respiri natural.
Atunci când este utilizat ca parte a programului obișnuit a unei zile de școală,
exercițiul ar trebui să dureze aproximativ trei minute. Atunci când este utilizat
ca o modalitate de a recâștiga autocontrolul, exercițiul ar trebui să dureze
aproximativ un minut.
În timp ce copiii fac exercițiul, le puteți spune ce treabă bună fac. La final,
cereți-le să deschidă ușor ochii și explicați-le că acum sunt calmi, relaxați,
concentrați și își folosesc autocontrolul.
După exercițiu, discutați următoarele: Cum ne poate ajuta exercițiul în timp?
Când ați putea folosi dvs., ca adult, exercițiul? Când ar putea folosi ei exercițiul?
Notă: Acasă sau afară, exercițiul poate fi făcut și stând pe canapea sau pe sol.

Stop și start
1. Adunați mai multe instrumente/aparate. Radiouri, linguri, CD-uri, xilofoane,
bețe, tobe, și shakere - toate sunt materiale foarte potrivite pentru acest joc.
Spuneți copiilor că sunt pe cale să joace un joc grozav despre utilizarea auto-
controlului.
2. Permiteți-le să audă și să vadă instrumentele/aparatele selectate.
3. Alegeți o parte a corpului pe care copiii o vor scutura când aud sunetul. Pot fi
palmele, capul, coatele, genunchii, etc.
4. Prezentați-le regulile jocului. Copii trebuie să scuture partea corpului pe care
ați stabilit-o când aud sunetele pe care le faceți. Spuneți-le că atunci când
sunetele se opresc, trebuie să-și folosească autocontrolul pentru a se opri din
scuturat și a sta nemișcați până când aud din nou sunetul.
5. Jucați jocul. Nu uitați să spuneți copiilor ce treabă bună fac folosindu-și
autocontrolul și că ar trebui să fie mândri de ei înșiși.
6. Acum dați copiilor o șansă de a conduce jocul în timp ce îl jucați dvs.. Nu
numai că vă vor vedea folosindu-vă autocontrolul, dar vor putea, de asemenea,
să-și folosească autocontrolul necesar pentru a conduce jocul și a produce
sunete cu instrumentele/aparatele.

92
SUGESTII SUPLIMENTARE
Puteți varia viteza de joc sau să vă prefaceți că urmează să faceți un zgomot, dar
să vă opriți chiar înainte de a începe. Utilizați două sau mai multe
instrumente/aparate și desemnați o parte diferită a corpului pentru fiecare.

După joc, discutați următoarele:

• Cine v-a făcut să vă mișcați?
• De cine ar trebui să fiți mândri când vă folosiți autocontrolul?
• Discutați despre cum au folosit același autocontrol de care au nevoie când
ascultă și urmează instrucțiuni acasă și la școală. De exemplu, atunci când sună
de intrare, trebuie să își folosească autocontrol ul pentru a lăsa joaca și a se
așeza în bancă.

Provocarea baloanelor de săpun

Tentațiile sunt peste tot, și toată lumea cedează din când în când. Uneori, însă,
aceste tentații pot fi periculoase. Acest joc îi învață pe copii că pot rezista ispitei
folosindu-și autocontrolul. Când copiii evită atingerea bulelor, își folosesc
același autocontrol de au nevoie pentru a rezista pericolelor alcoolului, țigărilor,
droguri, și armelor.

1. Începeți prin a spune copiilor că aveți un joc nou care îi va provoca să își
folosească autocontrolul.
2. Spuneți-le copiilor că veți să sufla în aer bule de săpun în fața lor, și ei trebuie
să își folosească autocontrolul să nu le atingă, să nu le calce, și nici măcar să le
urmărească cu privirea.
3. Cereți copiilor să stea astfel încât sunt cu fața către un anumit loc. Le-ați
putea indica copiilor mai mici un obiect pe care să se poată concentra, cum ar fi
un ceas de pe perete, o pictură sau o piesă de mobilier.
4. Stați alături de copii și suflați bule astfel încât acestea să treacă prin fața lor.
Distrați-vă; suflați o mulțime de bule, astfel încât ele să fie destul de aproape
astfel încât copii să le poată atinge.
5. Amintiți copiilor să continue să-și folosească autocontrolul și să nu se uite sau
să atingă bulele. Spuneți-le copiilor ce treabă excelentă fac cu ajutorul
autocontrolului. Amintiți-le că e în regulă să facă o greșeală, atât timp cât dau
tot ce au mai bun și învață din propriile greșeli.
6. Provocați copiii să-și folosească și mai mult autocontrolul. Cereți-le să sufle în
aer bule în fața dvs. Nu doar le veți arăta că și dvs. vă folosiți autocontrolul
pentru a evita tentația, dar le va oferi, de asemenea ocazia să-și folosească
autocontrolul în timp ce suflă bule.

SUGESTII SUPLIMENTARE

 Pentru a provoca în continuare copiii să-și folosească autocontrolul,

cereți-le să sufle doar o anumită cantitate de bule. Mai întâi, cereți-le să
sufle un singur balon. Apoi, cereți-le să-și folosească autocontrolul pentru
a sufla doar două bule, apoi trei, apoi patru, și așa mai departe.
 După joc, discuta următoarele:
o Cereți copiilor să numească alte situații în care și-au folosit
autocontrolul pentru a rezista ispitelor (să nu mănânce dulciuri
chiar înainte de masă, să nu copieze la un test, să nu fure ceva, să

93
 vină acasă la timp, să nu fumeze)
o Cum te ajută autocontrolul? Ce poți învăța dintr-o greșeală pe care
ai făcut-o pentru că nu ți-ai folosit autocontrolul?

Activitate: Samuraiul
Toți jucătorii stau într-un cerc. Un jucător este Samurai - el începe prin ridicarea
săbiei imaginare, strigând „ha!”. El își ține sabia în aer, și cei 2 vecini din stânga
și dreapta îl „sacrifică” tăindu-i simultan abdomenul cu săbiile lor imaginare în
timp ce strigă și ei „ha!”. Când vecinii își retrag săbiile, Samuraiul își lasă în jos
sabia; în timp ce face acest lucru, stabilește contact vizual (și strigă „ha”) cu un
alt jucător, care apoi devine Samurai, și totul se reia.
Începeți încet, iar apoi creșteți ritmul. Scopul jocului este ca toată lumea să se
sincronizeze. Pentru aceasta, trebuie să își controleze foarte atent reacțiile.
Puteți juca la început de probă și apoi „pe ieșite”. Ies cei care reacționează
întârziat. La sfârșit rămân 2 jucători câștigători.

Activitate: Ascultare activă – concentrarea asupra sunetelor

Elevii închid ochii și se concentrează 30 s-1 minut să asculte cu atenție sunetele
din mediul înconjurător. În timp ce se concentrează, încurajați-i să asculte „cu
urechi deschise și relaxate” modul cum apar sunetele, cum se succed și dispar,
inclusiv tăcerea dintre ele.
Apoi li se pun mostre de sunete. În timp ce se concentrează, încurajați-i să
asculte momentul exact în care sunetul începe și momentul exact când se
termină, să nu se gândească la nimic altceva. Să fie atenți la toate sunetele care
se aud simultan și la porțiunile care se aud mai tare, la cele care se aud mai încet
și la locul în care simt sunetul în corp.
Puteți face pauză la jumătatea mostrelor audio în care îi puneți să facă câteva
respirații adânci, „ca un balon care se umfla și se dezumfla de la sine”.
În final, se concentrează din nou 1-2 minute pentru a asculta sunetele din
mediul înconjurător.

Alte activități de dezvoltare a autocontrolului

 Data viitoare când te superi, fă un efort conștient să-ți controlezi emoțiile
și să te gândești la ceva frumos.
 Stabilește-ți mici sarcini în gospodărie (de exemplu, să-ți faci ordine în
cameră, să duci gunoiul, să-ți speli farfuria) și asigură-te că le faci.
 Nu amâna temele până seara când ești obosit(ă), apucă-te de ele din timp,
în momentul când simți că ai multă energie.

Poveste: Câmpurile de orez în flăcări (O poveste din Japonia)

Demult, în Japonia era un sat aflat chiar lângă marea albastră. Chiar în
spatele satului se înălţa un munte abrupt. Oamenii îşi construiau casele în
apropierea ţărmului mării şi îşi cultivau câmpurile de orez pe un teren plat
situat aproape de vârful muntelui.
Un fermier bătrân şi înţelept şi-a construit casa pe vârful muntelui, chiar
deasupra câmpurilor de orez. Oamenii din sat îl iubeau şi îl respectau pe
bătrân. Îi spuneau Oji-san, adică bunicul.
Într-o seară de toamnă, sătenii s-au adunat să sărbătorească recolta

94
bogată de orez. Oji-san se simţea prea slăbit ca să coboare muntele, aşa că
nepotul lui de zece ani Kento a rămas acasă cu el.
Aerul fusese extrem de fierbinte şi liniştit întreaga zi. Pe când Oji-san îi
spunea lui Kento că o astfel de vreme apare deseori înaintea unui cutremur, un
cutremur a început. Asta nu era aşa neobişnuit, deoarece în Japonia
cutremurele sunt frecvente. Dar lui Oji-san, care trăise multe cutremure, acesta
i s-a părut neobişnuit. S-a uitat în zare pe mare şi teama l-a înfiorat. Apa se
întunecase dintr-o dată şi nu mai venea spre ţărm. Se depărta de mal,
ridicându-se sus înspre cer, ca un nor negru ameninţător.
Jos sub ei, sătenii se adunau pe plajă. Nimeni nu părea să-şi fi dat seama
ce făcea marea. Dar Oji-san înţelesese. Ştia ce era pe cale să se întâmple şi că
sătenii trebuie avertizaţi imediat. A strigat către Kento:
—Repede, aprinde-mi o torţă!
Kento a alergat către vatră, a aprins o torţă de pin şi i-a dat-o bunicului
său. Oji-san a luat torţa şi s-a grăbit către câmpurile sale de orez. Deşi asta era
hrana lui pentru anul următor, n-a ezitat. A aruncat torţa printre tulpinile
uscate şi ele au luat foc.
Kento era îngrozit şi uluit. A strigat:
—Oji-san, de ce faci asta? De ce? De ce?
Dar Oji-san n-a răspuns. Nu avea timp de explicaţii. A continuat să dea
foc orezului până când întregul său câmp era în flăcări.
Când sătenii au observat norul negru de fum, s-au grăbit să urce pe
munte ca să ajute la stingerea focului. Dar era deja prea târziu. Kento striga:
—Oji-san a înnebunit! A dat intenţionat foc orezului!
Derutaţi, sătenii au întrebat:
—Oji-san, de ce ai făcut asta?
Dar înainte ca cineva să mai poată scoate vreun cuvânt, Oji-san a arătat
către mare şi a strigat:
—Priviţi!
Oamenii s-au întors şi au văzut un zid negru şi uriaş de apă
rostogolindu-se către ei cu o viteză înspăimântătoare.
—Un tsunami! au ţipat oamenii.
Chiar în acel moment, valul enorm a lovit ţărmul. Forţa sa uriaşă a făcut
dealurile să se cutremure. Marea furioasă urla peste locul unde fusese satul.
Oamenii au privit în tăcere cum casele le erau distruse.
În cele din urmă, vocea lui Oji-san a spart tăcerea.
—De aceea am dat foc orezului.
Oamenii au înţeles brusc de ce făcuse Oji-san asta. Dând foc câmpurilor
sale de orez, salvase patru sute de vieţi.
Când oamenii şi-au reconstruit satul, i-au dat lui Oji-san cea mai mare
răsplată la care se putuseră gândi – au construit în cinstea lui un templu. Deşi
asta s-a întâmplat cu mai bine de două sute de ani în urmă, oamenii din
Japonia încă spun această poveste. Nu l-au uitat niciodată pe bătrânul înţelept
care a salvat sătenii de un val uriaş.

Poveşti personale despre autocontrol

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-aţi manifestat autocontrolul?

95
CURIOZITATEA

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea curiozității, cu exemple personale din viața
facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale curiozității
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă curiozitatea; Discuție: ce putem face
ca să o dezvoltăm? Discuție: putem avea prea multă curiozitate? Se poate
transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte într-un punct
slab? (Ex. poți fi atât de curios încât să pui întrebări nepotrivite
oamenilor și să-i faci să se simtă prost )
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema curiozității
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de curiozitate, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim să
le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze curiozitatea în viaţa reală și să vină
la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor, se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Considerăm că un moment potrivit pentru introducerea curiozității este în
cadrul primelor ședințe de povești, când îi puteți stimula pe copii să-și
manifeste curiozitatea citind cât mai multe povești înainte de a-și alege
povestea preferată pe care urmează să o învețe.

Activitate: Introducerea conceptului de CURIOZITATE

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale recunoștinței elevului în mediul școlar:
 Urmărește oportunitățile de învățare independentă;
 E dornic să exploreze lucruri noi;
 Pune întrebări ca să poată învăța mai bine;
 Manifestă un interes activ în procesul de învățare.

Activități de dezvoltare a curiozității

 Alege o activitate care nu îți place. În timp ce o faci, observă 3 lucruri noi
legate de această activitate.
 Fii curios și explorează locul în care te afli, atent la tot ceea ce de obicei
nu observi.
 Alege un subiect favorit și fă o cercetare legat de el. Descoperă cel puțin
un lucru nou pe care nu îl știai înainte.

96
Cum a ajuns coiotul să fie luna
O poveste a tribului Idaho din America

Odată demult, luna nu exista. Oamenii obosiseră să umble noaptea pe întuneric.

Ei s-au adunat să vadă ce era de făcut.
—Trebuie să avem o lună, au spus ei. Cine va fi luna?
—Eu o să fiu luna, a spus vulpea cea roșcată.
Atunci, oamenii au pus-o pe cer. Dar vulpea lumina atât de strălucitor, încât
noaptea totul era fierbinte. De aceea, oamenii au dat-o jos.
S-au dus apoi la coiot și i-au spus:
—Nu ai vrea sa fii tu luna? Ce zici, ai putea să te descurci mai bine?
—Sigur că da, a spus coiotul.
Apoi, a zâmbit. Știa că dacă va ajunge să fie luna, va putea să privească în
jos și să vadă tot ceea ce se petrece pe pământ.
Oamenii au pus coiotul pe cer.
Acesta nu făcea ca nopțile să fie prea fierbinți și nici prea strălucitoare. De
aceea, oamenii au fost o perioadă de timp mulțumiți.
—Coiotul face o treabă bună în calitate de lună, spuneau ei.
Dar de sus, de pe cer, coiotul putea vedea tot ceea ce se întâmpla pe
pământ. Și ori de câte ori cineva făcea ceva ce nu ar fi trebuit să facă, coiotul
striga așa de tare, încât oricine de pe pământ îl auzea. Într-o zi, a strigat:
—Hei! Omul acela a furat carne de pe rafturile de uscare ale cărnii.
În altă zi, când se uita în jos, peste umerii oamenilor care jucau jocuri la
lumina lunii, iar a strigat:
—Ei! Acel om trișează la jocul mocasin.
În cele din urmă, toți cei care doreau să facă lucruri în secret s-au adunat
și au spus:
—Luați coiotul de pe cer. Face prea mult zgomot cu strigătele sale.
Astfel, coiotul a fost înlăturat de pe cer.
Altcineva a devenit luna.
Acum, coiotul nu mai putea vedea ce face fiecare om de pe pământ, dar
aceasta nu l-a împiedicat ca de atunci încolo să-și bage mereu nasul în treburile
celor care făceau lucruri rele.

Clytie (curiozitate exagerată)

O poveste din Grecia

În Grecia antică, zeul soarelui era numit Apollo. În fiecare zi, el apărea pe
bolta cerului într-un car de război tras de cai. Și când se plimba în carul său, se
înconjura de o lumină strălucitoare, pentru că nu dorea ca cineva de pe pământ
să-l poată vedea.
Pe vremea aceea, trăia o fetiță pe nume Clytie. Era înaltă și avea ochi
căprui și părul auriu. Clytie era foarte curioasă ce era cu aceea lumină
strălucitoare de pe cer la care nimeni de pe pământ nu ar fi trebuit să se uite.
Într-o dimineață, Clytie stătea în grădina casei sale. A văzut că cerul era
plin de nori și s-a gândit așa:

97
 —Dacă aș privi azi în sus spre Apollo, norii ar fi ca o perdea, așa încât el nu
m-ar putea vedea.
Clytie s-a uitat în sus spre cer și a zărit printre nori chipul lui Apollo în
carul său de război. Era o priveliște atât de uimitoare, încât Clytie nu a putut să-
și dezlipească privirea de acolo. A început să-l urmărească cu ochii, întorcându-
și ușurel capul pentru a-l putea vedea în timp ce el se plimba pe bolta cerului.
Apoi, Clytie și-a petrecut câteva zile în grădină, încercând să mai surprindă o
dată chipul lui Apollo. Părinții lui Clytie au avertizat-o că Apollo se va înfuria
dacă o va vedea holbându-se la el. Dar de când îl văzuse pe Apollo, Clytie nu și-l
putea scoate din gând.
S-a întâmplat ca într-o zi, Apollo să se uite în jos spre pământ și atunci a
văzut-o pe Clytie holbându-se la el. Apollo s-a înfuriat. A tras caii de hățuri și a
privit în ochii lui Clytie.
Chiar atunci, s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Ochii căprui ai lui Clytie s-
au făcut din ce în ce mai mari, până când au părut să fie un singur ochi căprui
uriaș care îi acoperea întreaga față. Părul ei auriu stătea drept, formând un cerc
în jurul ochiului. Corpul ei s-a transformat într-o tulpină înaltă, verde. Degetele
de la picioare s-au transformat în rădăcini care s-au fixat în pământ. Când mama
lui Clytie a chemat-o la masa de prânz, nu a primit nici un răspuns. Când a ieșit
afară să-și caute fiica, nu a găsit decât o floare înaltă și frumoasă. Apollo a
transformat-o pe Clytie în prima floare a soarelui.
Și în ziua de astăzi, dacă vedeți un câmp plin cu floarea soarelui, veți
vedea ca aceste flori sunt înalte și rigide. Dar precum Clytie cu mult timp în
urmă, ochii lor uriași căprui se întorc să urmărească mișcarea soarelui de
dimineață și până noaptea.

Poveşti personale despre curiozitate: Discuții

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-ați manifestat curiozitatea la
școală, acasă sau cu prietenii? Dar în citit, în învățarea sau spusul poveștii?

98
PERSEVERENŢA

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea perseverenței, cu exemple personale din viața
facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale perseverenței
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă perseverența; Discuție: ce putem face
ca să o dezvoltăm? Discuție: putem avea prea multă perseverență? Se
poate transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte într-un
punct slab? (Ex. poți fi atât de perseverent în urmărirea scopului tău
încât să treci peste sentimentele celorlalți)
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema perseverenței
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de perseverență, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim să
le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze perseverența în viaţa reală și să vină
la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor, se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Având în vedere importanța perseverenței în repetarea poveștii, considerăm
că un moment potrivit ca aceasta să fie introdusă este în cadrul ședinței „Cum
se învață o poveste”, pentru a-i stimula pe copii să nu abandoneze odată ce au
învățat povestea la un nivel superficial. Apoi, tema Perseverenței poate fi
reluată sau amintită la fiecare din ședințele următoare, în care copiii repetă și
aprofundează povestea.

Activitate: Introducerea conceptului de Perseverență

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale perseverenței elevului în mediul școlar:
 Duci la bun sfârșit ceea ce ai început.
 Te implici într-un proiect sau o activitate mai mult de câteva săptămâni.
 Încerci din greu chiar și după ce nu ți-a ieșit ceva; nu te lași doborât de
obstacole
 Îți urmărești și duci la căpăt obiectivele propuse.
 Ai continuat să muncești chiar și atunci când îți venea să renunți.

Activități de dezvoltare a perseverenței

 Stabilește cinci scopuri mici în fiecare săptămână. Urmărește dacă le
atingi.
 Fă o listă cu lucruri de făcut și verifică periodic dacă le faci.
 Alege o persoană care e un exemplu de perseverență și gândește-te cum

99
 poți să-i calci pe urme.

POVEȘTI PE TEMA PERSEVERENȚEI

Broasca ce nu se dă bătută (exemplu pozitiv)

Demult, într-o zi de vară, o broască dornică de aventuri a găsit o găleată
de lemn plină cu smântână. Și-a zâmbit în sinea ei și apoi a sărit în găleată. Se
simțea minunat înăuntru, era răcoare și smântâna moale și mătăsoasă îi
mângâia pielea. S-a jucat, a stropit în jur și a înotat când la stânga când la
dreapta.
După un timp, era gata sa se întoarcă acasă și să povestească tuturor ce a
făcut. Era gata de plecare, dar nu putea ieși din găleată. Găleata era prea adâncă
și broasca nu putea atinge fundul găleții ca să se poată împinge și sări afară. În
găleată nu erau nici pietre și nici bușteni, așa cum sunt în lac. Și nici nu se putea
urca pe marginile găleții, căci erau prea alunecoase. Broasca era prinsă înăuntru
ca într-o capcană. Nu avea de ales, sau trebuia să înoate sau avea să se înece.
Așa încât a început să înoate când la stânga, când la dreapta, până când
brațele și picioarele i-au obosit atât de tare, încât nu s-a mai putut mișca.
—Nu mai are nici un rost, și-a spus broasca. S-a terminat și nu am ce sa
mai fac.
A înotat până la mijlocul galeții și apoi a început să se scufunde. Dar
îndată ce smântâna i-a acoperit gura, broasca a a bolborosit:
— Nu!
și a început sa înoate din nou.
După puțin timp, și-a simțit din nou brațele și picioarele prea obosite ca
să se mai miște. Din nou a înotat până la mijlocul galeții și când smântâna a
început să-i acopere fața, a bolborosit:
— Nu!
și a început sa înoate.
Dar a cincea oara când s-a întâmplat, s-a scufundat numai puțin și a
simțit atunci ceva sub picioare. Era ceva moale și alunecos, dar totuși destul de
solid ca s-o susțină.
Broasca a împins în jos, a sărit afară din găleată și a fugit la prietenii săi
cât de repede a putut. Le-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat și ei au vrut sa afle
cum a reușit până la urmă să iasă din găleată. Dar broasca nu știa nici ea cum a
reușit. Voi știți cum a reușit?

CUM A REUȘIT
Înotând în toate părțile, broasca a bătut smântâna pana ce aceasta s-a făcut unt.

CU FOARFECA! (exemplu negativ - încăpățânare)

O poveste din folclorul norvegian

A fost odată o femeie căreia îi plăcea foarte mult să se certe. Abia aștepta
să spună cineva ceva, ca ea să îl poată contrazice.
Dacă soțul ei punea un pahar pe masă, ea îl băga în dulap. Dacă el
deschidea un geam, ea îl închidea. Dacă el spunea „Ia uită-te, afară ninge", ea
răspundea „Mie mi se pare că a venit primăvara."
Într-o zi, lucra împreună cu soțul ei pe câmp când acesta i-a spus:

100
 —Cred că grâul s-a copt. Să începem de mâine să-l recoltăm.
Dar femeia a răspuns:
—Nu, grâul nu va fi copt până poimâine.
—În regulă, a răspuns soțul, o să-l recoltăm poimâine. Oricum, cred că
vremea o să fie foarte bună toată săptămâna.
—Ba nu! a țipat femeia. De mâine o să înceapă să plouă. O simt în oase!
Soțul începea să-și piardă răbdarea, dar a zis împăciuitor:
—Nu-i nimic, atunci o să începem seceratul îndată ce se va opri ploaia.
Spre uluirea lui, femeia a țipat:
—Despre ce secerat vorbești? Grâul nu se taie cu secera, ci cu foarfeca!
Auzind asta, soțul și-a ieșit din fire:
—Ai înnebunit? Pe cine ai văzut tu tăind grâul așa? Dacă am folosi
foarfeci, recoltatul ar dura săptămâni în șir! O să tăiem grâul cu secera!
—Ba nu! s-a încăpățânat femeia. Cu foarfeca o să ne ia mai puțin timp
decât cu secera. O să tăiem grâul cu foarfeca!
Cei doi au luat-o spre casă și au continuat să se certe pe drum.
—Cu secera!
—Cu foarfeca!
—Cu secera!
—Cu foarfeca!
Tot certându-se, femeia nu mai era atentă la drum și, când au ajuns la un
pod, a călcat în gol și a căzut în râu. S-a scufundat în apă și când a ieșit din nou
la suprafață, în loc să strige după ajutor, a țipat:
—Cu foarfeca!
—Cu secera! i-a răspuns soțul ei, sărind totuși în apă să o salveze.
Femeia s-a scufundat iar sub apă și când ieșit înapoi la suprafață, a strigat
din nou:
—Cu foarfeca!
—Cu secera! i-a răspuns soțul ei, în timp ce înota spre ea.
Când femeia a ieșit din nou la suprafață, el i-a întins mâna, dar ea, în loc
s-o apuce, a făcut „ţac-ţac" cu degetele, mimând o foarfecă. Apoi s-a scufundat
iar și n-a mai apărut deloc la suprafață.
Soțul a fugit în sat și i-a rugat pe ceilalți săteni să-l ajute să-și găsească
soția. Unul din săteni a spus:
—S-o căutăm în josul râului, unde a dus-o apa.
Așa că au luat-o la goană în josul râului și au căutat-o, dar femeia nu era
de găsit.
În cele din urmă, soțul şi-a dat o palmă peste frunte:
—Cred că o căutăm în locul greșit. Oricine altcineva ar pluti în josul
râului, dar nu și soția mea! Ea ar face exact invers. Sigur ea a plutit împotriva
curentului!
Au fugit cu toții în susul râului. Acolo, așa cum presupusese soțul, au
găsit-o pe femeie plutind împotriva curentului. Mai mult, plutea în sus pe
o cascadă, strigând neobosită:
—Cu foarfeca! Cu foarfeca!
Apoi a dispărut dincolo de buza cascadei și nu a mai fost văzută niciodată.

ÎNCHIDE TU UȘA! (exemplu negativ - încăpățânare)

O poveste din India

101
 Trăiau odată un bărbat și o femeie care erau amândoi foarte încăpățânați.
Într-o seară, după ce au mâncat, se aflau în sufragerie. Deodată o rafală rece de
vânt a deschis ușa din fața casei.
—Nevastă, închide ușa! a strigat bărbatul.
—Bărbate, închide-o tu! i-a răspuns nevasta.
—Nu am deschis-o eu și nu o s-o închid.
—Nici eu nu am deschis-o și cu siguranţă nu o s-o închid.
Amândoi și-au încrucișat brațele pe piept, fiecare fiind supărat pe celalalt
care nu vroia să se scoale și să închidă ușa.
Afara se auzea urlând un vânt rece ca gheața. Furtuna dădea târcoale în
jurul casei lor.
Dar cei doi soți, pur și simplu ședeau nemișcați, în timp ce dinții le
clănțăneau de frig, iar degetele li se învinețiseră.
—Nevastă, am lucrat din greu la câmp toată ziua și am nevoie să mă
odihnesc. Te rog, du-te și închide ușa.
—Oare curățenia în casă, mulsul vacilor și pregătirea mâncării s-au făcut
singure, în timp ce eu zăceam în pat, așa crezi? Mă dor picioarele, așa că scoală-
te și închide tu ușa!
Amândoi știau că cearta putea să continue la nesfârșit. În cele din urmă,
bărbatul a spus:
—Foarte bine! Nici tu și nici eu nu am deschis ușa. Tu nu vrei să te scoli și
nici eu nu vreau. Să facem o înțelegere. Amândoi vom rămâne așezați în acest
loc, pană când unul dintre noi vorbește primul. Acela care va vorbi primul, va
trebui să se scoale și să închidă ușa.
—E foarte bine așa, a răspuns femeia.
Amândoi s-au așezat confortabil pe scaun și au rămas tăcuți.
Fiind absorbiți de cearta lor, nu au observat că în faţa ușii era un străin
care trăsese cu urechea. Acel om era un hoţ și trecând pe acolo, a văzut ușa din
fața casei larg deschisă. După ce a ascultat cearta lor și înțelegerea pe care au
făcut-o, şi-a dat seama că va putea profita de pe urma încăpăţânării lor.
A intrat plin de curaj și s-a oprit chiar în mijlocul camerei. Nici bărbatul,
nici nevasta, nu au spus nici un cuvânt. Hoțul s-a gândit atunci în sinea sa: „Va fi
mai ușor decât mi-am închipuit. Cred că amândoi au înnebunit. ”
El a observat pe masă un borcan cu prăjituri, aşa că a luat capacul și s-a
servit cu o prăjitură.
Nici bărbatul, nici nevasta nu au rostit nici un cuvânt. Fiindcă prăjitura a
fost atât de bună și fiindcă borcanul era plin de prăjituri, hoțul a pus întregul
borcan în geanta sa. S-a dus apoi în jurul casei și a luat tot ceea ce a găsit, deși
nimic nu era de prea mare valoare: o haină veche peticită, o oală de gătit, o
plapumă zdrențuită.
„Aşa sunt eu, lipsit de noroc!” s-a gândit hoțul. „Am găsit doi oameni care
stau nemișcați și mă lasă să iau tot ce doresc. Dar nu găsesc nici un obiect de
valoare. ”
Chiar în acel moment însă, a deschis un sertar și a găsit acolo o cutie de
lemn foarte frumos sculptată. Acesta era singurul obiect de valoare pe care îl
aveau cei doi soți. Conținea puținii bani pe care îi aveau. Și când hoţul a luat
cutia, bărbatul și nevasta s-au ridicat și au strigat în același timp:
—Să nu cumva sa îndrăznești sa iei cutia!
Hoțul s-a speriat așa de tare auzind aceste cuvinte, încât și-a înșfăcat
geanta și a plecat, lăsând ușa deschisă.

102
 Dar nici bărbatul, nici nevasta nu au pornit-o după el. În schimb, bărbatul
s-a întors spre nevasta sa și i-a spus:
—Tu ai vorbit prima, aşa încât du-te și închide ușa.
—Ce tot spui! Tu ai fost cel care a vorbit primul, asa încât du-te tu și
închide ușa.
—Niciodată!
—Recunoaște că ai pierdut și du-te și închide ușa.
—Închide-o tu!
—Ba închide-o tu!
—Ba închide-o tu!
Ultima dată când i-am auzit, continuau să se certe. E posibil ca ușa să fi
rămas deschisă până în ziua de azi.

Poveşti personale despre perseverenţă: Discuții

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-aţi manifestat perseverenţa la
școală, acasă sau cu prietenii? Dar în citit sau în învățarea poveștii?

103
INTELIGENȚA SOCIALĂ (INCLUSIV COOPERARE ȘI
RESPONSABILITATE/ CONSECINȚE)

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea inteligenței sociale, cu exemple personale din
viața facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale inteligenței
sociale a elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă inteligența socială; Discuție: ce putem
face ca să o dezvoltăm? Discuție: putem avea prea multă inteligență
socială? Se poate transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte
într-un punct slab? (Ex. poți avea atât de multă empatie încât să fii atent
mai mult la nevoile altora decât la nevoile tale)
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema inteligenței
sociale
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de inteligență socială, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim să
le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze inteligența socială în viaţa reală și să
vină la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor, se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Considerăm că un moment potrivit pentru introducerea inteligenței sociale
este în cadrul ședințelor „Cum se spune o poveste”, pentru a-i stimula pe copii
să „intre în pielea personajelor”.
Orice exercițiu de echipă poate fi de asemenea folosit pentru dezvoltarea
inteligenței sociale.

Activitate: Introducerea conceptului de INTELIGENȚĂ SOCIALĂ

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale inteligenței sociale a elevului în mediul
școlar:
 Să înțelegi ce îi motivează și ce simt ceilalți
 Să ai capacitatea de a găsi soluții în conflictele cu ceilalți
 Să demonstrezi respect pentru sentimentele celorlalți
 Să știi cum și când să îi incluzi pe ceilalți; să fii dispus să îi sprijini pe
ceilalți
 Să te adaptezi ușor în diferite situații

Activități de dezvoltare a inteligenței sociale

104
  Observă ce simți (emoții, sentimente personale). Dacă este cazul, spune
altcuiva cum te simți.
 Scrie cinci lucruri (emoții, sentimente personale) pe care le simți.
 Uită-te la un program TV preferat sau film închizând sunetul și notează
sentimentele observate.

Martorul tăcut
O poveste din Iran

Un om sărac se întorcea acasă călare pe calul său când s-a hotărât să se oprească
și să mănânce de prânz. Și-a legat calul de un copac, s-a așezat și a început să
mănânce. În curând pe acolo a trecut călare un om bogat, a descălecat și a
început să-și lege calul de același copac.
Omul cel sărac l-a avertizat:
—Domnule, nu-ți lega calul lângă al meu. Calul meu are un temperament foarte
urât și e cunoscut pentru faptul că a ucis alte animale.
Omul cel bogat a răspuns:
—Chiar crezi că o să ascult ordinele tale? Îmi leg calul unde vreau.
Spunând acestea, și-a legat calul chiar lângă cel al săracului și s-a așezat să
mănânce.
—Să-ți amintești că te-am avertizat, a spus omul cel sărac.
Deodată, s-a auzit un zgomot groaznic. Cei doi cai se băteau deja. Oamenii s-au
grăbit să separe animalele, dar deja era prea târziu. Calul săracului îl omorâse pe
calul bogatului.
Omul cel bogat era furios.
—Uite ce a făcut calul tău! Te aduc în fața tribunalului şi o să te fac să mă
despăgubești pentru pierdere.
În ziua următoare, cei doi oameni au apărut în fața judecătorului. Omul cel
bogat a pășit în față şi a spus:
—O, înțelept judecător, calul acestui om este o bestie sălbatică. A început o luptă
cu calul meu și l-a ucis. Cer ca stăpânul lui să mă despăgubească pentru pierdere
și să fie trimis la închisoare.
Judecătorul s-a întors către omul cel sărac.
—Ce ai de spus în apărarea ta? L-a omorât calul tău pe celălalt?
Omul cel sărac n-a scos un cuvânt.
—M-ai auzit? a întrebat judecătorul. Îți dau șansa de a te apăra. Ești vinovat?
Omul cel sărac a continuat să tacă. Judecătorul i-a pus multe întrebări, dar n-a
primit nici un răspuns. În cele din urmă, judecătorul s-a întors către omul cel
bogat și a spus:
—Ce pot face? Omul pe care îl acuzi nu poate nici măcar vorbi pentru sine.
—Ba da, poate, onorate judecător, a spus omul cel bogat. Mi-a vorbit când ne-am
întâlnit pe drum.
—Ești sigur? a întrebat judecătorul. Ce ți-a spus?
Omul cel bogat a răspuns:
—Ei bine, mi-a spus să nu-mi leg calul lângă al lui deoarece al lui are un
temperament foarte urât și a mai ucis și alte animale.
—Aha, a spus judecătorul, acum înțeleg. Dacă te-a avertizat şi l-ai ignorat, de ce
te aștepți să plătească pentru cal? Dacă ai fi ascultat avertismentul lui, asta nu s-
ar fi întâmplat niciodată. Tu, și numai tu ești vinovat.

105
Judecătorul s-a întors încă o dată către omul cel sărac și l-a întrebat:
—De ce nu mi-ai răspuns la întrebări dacă adevărul era de partea ta?
—Onorate judecător, a spus omul cel sărac. Știam că omul cel bogat ar fi negat
orice ți-aș fi spus. Nu ai fi știut cine spune adevărul. Datorită hainelor lui fine și
a bogăției lui, ai fi fost mai înclinat să-l crezi pe el. Știam că dacă îl las pe el să
spună întreaga poveste, vei afla curând adevărul.
Judecătorul l-a lăudat pe omul cel sărac pentru înțelepciunea lui și l-a trimis
acasă pe cel bogat fără nici un sfanț.

Brahmanul și bancherul
O poveste din India, adaptată după povestitorul George Shannon

Un brahman și soția lui au hotărât să plece într-o călătorie. Ca să se asigure că

nu le fură nimeni micile lor economii în valoare de șapte sute de rupii, au vorbit
cu un prieten bancher să depună acești bani la banca acestuia. Deoarece
bancherul i-a refuzat de mai multe ori, când în cele din urmă a acceptat să le
păstreze banii, brahmanului și soției lui le-a fost rușine să-i mai ceară și chitanță
pentru asta.
Când s-au întors din călătorie, brahmanul i-a cerut bancherului cele șapte sute
de rupii înapoi, dar bancherul cel necinstit i-a spus:
—Nu-mi amintesc să fi primit vreun ban de la tine!
Brahmanul a pornit-o trist spre casă. Pe drum, o bătrână bogată l-a auzit oftând
de tristețe și l-a întrebat:
—Ce ţi s-a întâmplat de eşti aşa necăjit, sărmane om?
Aflând povestea, bătrâna a ticluit repede un plan cu care să-l ajute să-și
primească banii înapoi. Ea i-a spus brahmanului:
— Întoarce-te mâine la ora două la bancă și cere-i din nou bancherului banii. Voi
fi și eu acolo, dar trebuie să te prefaci că mă cunoşti.
În ziua următoare, bătrâna s-a dus la bancher cu câteva minute înainte să
sosească brahmanul și i-a spus:
—Aş vrea să las în păstrare la banca dumneavoastră aceste bijuterii valoroase.
Eu voi fi plecată o vreme să-l caut pe soțul meu. Nu mai ştiu nimic de el. Trebuia
să se întoarcă de multă vreme dintr-o călătorie, dar nu mai apare.
În acel moment, a sosit brahmanul, care și-a cerut din nou cele şapte sute de
rupii. De data asta bancherul i-a dat banii fără nici o problemă. După câteva
clipe, în încăpere a intrat și menajera bătrânei, care a anunțat-o:
—Soțul dumneavoastră tocmai s-a întors acasă!
Așa că bătrâna și-a luat bijuteriile înapoi, iar brahmanul a plecat și el cu banii
lui.
Întrebare: Ce anume l-a făcut pe bancher să se răzgândească și să-i dea
brahmanului banii înapoi?
Răspuns: Bancherul era nerăbdător să pună mâna pe bijuteriile femeii. El nu
dorea ca ea să vadă că el îşi înşela clienţii şi să-i fie frică să-i mai lase bijuteriile
în păstrare.
Brahmanul este un preot hindus.

ȚESTOASELE LA PICNIC (exemplu negativ)

O familie de țestoase a hotărât într-o zi să meargă la picnic. Deoarece țestoasele
se mișcă foarte încet, le-a luat șapte ani să facă pregătirile necesare. Într-un

106
final, au plecat de acasă să caute un loc bun. În al doilea an de călătorie, au găsit
locul potrivit. Timp de 6 luni au curățat locul, au despachetat lucrurile din coșul
cu mâncare și le-au aranjat. Deodată, și-au dat seama că uitaseră sarea acasă.
Toată lumea a fost de acord că un picnic fără sare ar fi un dezastru. După o lungă
discuție, țestoasa cea mică a fost aleasă să aducă sarea de acasă, deoarece era cea
mai rapidă dintre ele.
Când a auzit una ca asta, ea s-a tăvălit de supărare pe jos, a plâns și s-a retras în
carapacea ei.
—Nu plec, pentru că voi o să începeți să mâncați fără mine!
—Ba nu, te vom aștepta! i-au promis celelalte țestoase
În cele din urmă, țestoasa cea mică a acceptat să plece să aducă sarea.
Au trecut trei ani și țestoasa nu s-a întors, apoi patru ani, cinci ani, șase ani...
Nici urmă de țestoasa cea mică. În al șaptelea an, țestoasa cea mai în vârstă a
spus:
—Eu nu mai rezist! și a desfăcut un senviș.
În clipa aceea, țestoasa cea mică a ieșit din spatele unui tufiș și a strigat:
—Știam eu că nu mă veți aștepta! Acum, chiar că nu mă duc după sare!

Avocatul si diavolul
O poveste din Irlanda

Trăia odată un om în Irlanda care spunea că ar face orice să obțină niște

bani ca să-i poată trimite pe cei trei fii ai săi la școală. Când diavolul a auzit acest
lucru, i-a propus omului un târg. Diavolul urma să plătească pentru școala
băieților și în schimb urma să primească sufletul tatălui lor.
După șapte ani, diavolul s-a întors pentru a-l lua pe tatăl copiilor. Dar
tatăl nu dorea să moară și nici copiii săi nu doreau acest lucru. Fiul cel mai
mare, care devenise intre timp preot, l-a implorat pe diavol sa-l mai lase pe tatăl
său să mai trăiască încă câțiva ani. În cele din urma, diavolul s-a învoit.
Când diavolul a venit a doua oară, cel de-al doilea fiu, care devenise
medic, l-a rugat și el pe diavol sa-l mai lase pe tatăl sau să mai trăiască încă
câțiva ani. În cele din urma, diavolul s-a învoit din nou.
Când diavolul a venit a treia oară, cel de-al treilea fiu, care devenise
avocat a insistat și el să-l mai lase să trăiască pe tatăl său, spunând:
— Știu că ai amânat să-l iei pe tata deja de două ori și nu nu ne așteptăm
să mai amâni din nou. Dar, te rog, ai putea să-l mai lași să trăiască cât mai ține
acel mic muc de lumânare de pe masă? Sigur ne poți da un răgaz să ne luam
rămas bun.
Diavolul s-a uitat la micul muc de lumânare care ardea pe masa și s-a
învoit. Bătrânul nu a murit în acea zi și a fost sigur că niciodată diavolul nu-i va
mai putea lua sufletul. Cum a fost posibil?

CUM A REUȘIT

Avocatul s-a învârtit în jurul lumânării până a reușit s-o stingă și a fost astfel
sigur că lumânarea va dăinui mereu. Ce spusese el era „cât timp va ține acel mic
muc de lumânare” și nu „cât timp va arde lumânarea”.

Activitate: Introducerea conceptului de COOPERARE

107
 Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Definire: Cooperare înseamnă să lucrez bine cu ceilalți. Cooperez pentru a
rezolva probleme sau conflicte. Cooperarea presupune să am inteligență
socială.

Activitate COOPERARE: Suntem împreună

Discutați cu copiii care sunt abilitățile de care avem nevoie pentru a coopera
eficient cu ceilalți:
 auto-controlul (să-i tratăm pe ceilalți așa cum am dori și noi să fim tratați)
 să-i ascultăm cu adevărat pe ceilalți și să nu ne dăm mari
 să avem încredere în noi pentru a ne susține propriile nevoi și idei
 să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre
 să fim creativi; să luăm în calcul multiplele variante prin care putem
rezolva o anumită problemă sau situație.
În această activitate copiii vor lucra împreună, în echipe de câte doi și vor încerca
să rezolve împreună diferite situații, prin cooperare.
Sunt formate echipele (ideal, echipele sunt formate din copii care nu se cunosc
sau care se cunosc mai puțin, care nu lucrează împreună în mod uzual).
Copiilor li se prezintă diferite situații (în funcție de stadiul lor de dezvoltare) pe
care le vor rezolva prin cooperare (situațiile pot fi construite împreună cu copiii,
pornind de la sugestiile lor). Exemple de situații:
 Ești împreună cu partenerul tău la o cofetărie și aveți bani doar pentru o
prăjitură. Trebuie să decideți împreună ce prăjitură cumpărați.
 Vreți să spuneți amândoi aceeași poveste, dar știți că nu poate fi spusă
aceeași poveste de două ori. Cum stabiliți ce povești veți spune?
 Puteți alege o singură destinație de vacanță, care să vă placă mult.
Cooperați pentru a stabili unde să mergeți.
 Ai găsit împreună cu partenerul tău o lampă fermecată căreia îi puteți
adresa o singură dorință (lampa nu dă bani). Cooperați pentru a stabili ce
dorință vreți să vă îndeplinească.
 Aveți puterea să schimbați un singur lucru în programul vostru zilnic.
Cooperați pentru a stabili care ar fi acel lucru (nu se acceptă să nu învăț, să
nu merg la școală ș.a.m.d).
 Puteți face un singur lucru prin care să încercați să faceți lumea mai bună
– ce ați face?
 Sunteți împreună în week-end și puteți face o singură activitate împreună.
Ce alegeți să faceți?
 Cooperați pentru a decide un lucru care v-ar plăcea să se schimbe la școala
voastră, astfel încât să fie un loc mai prietenos pentru toată lumea.
 Tu și partenerul tău ați văzut un coleg furând din ghiozdanul unui alt
coleg. Ce faceți?
Activitatea poate fi extinsă la grupuri de câte trei, patru sau cinci copii,
discutându-se dificultățile apărute în procesul de cooperare pe măsură ce există
mai mulți membri cu dorințe și nevoi diferite.

108
Amintiți-le constant principiile discutate la început – cum ne comportăm pentru
a coopera eficient?
La sfârșit, fiecare echipă își va prezenta decizia și procesul prin care au ajuns la
acea decizie, în fața clasei. Întrebați-i ce abilități au folosit pentru a coopera
eficient? A fost nevoie să ajungă și la compromisuri (nu au putut alege prima
varianta dorită) pentru a coopera eficient? Povestiți-le de propriile
dumneavoastră provocări întâmpinate în cooperarea cu ceilalți. Ajutați copiii să
înțeleagă beneficiile cooperări și a deprinderii unor abilități de cooperare
eficientă. Nu trebuie să fim cei mai buni prieteni pentru a coopera eficient și nu
sunt foarte multe situații în care avem oportunitatea de a lucra doar cu oameni cu
care ne înțelegem din prima.
Discuții: Poate fi dificil să cooperăm – mai ales în grupuri mai mari? Cum poți
folosi cooperarea la școală și acasă? Ce ai putea face atunci când te blochezi în
rezolvarea unei probleme? Ce se întâmplă când există o persoană în echipă care
încearcă să spună tuturor ce să facă și să își impună propriile idei? Ce poți face
dacă te simți intimidat de către alții? Există persoane cu care vă este greu să
cooperați? Ce ați putea face în următoarele zile pentru a vă înțelege mai bine?

Activitate COOPERARE - Punctul de vedere

Această activitate ajută copiii să se gândească la personajele din
poveștile proprii și îi încurajează să se uite la o poveste familiară din
perspectiva mai multor personaje (exemplu: perspectiva lupilor din
Cei trei purceluși sau din Scufița Roșie, perspectiva mamei vitrege din
Albă ca Zăpada)
Se folosesc cartonașe cu personaje cunoscute din povești sau
cântecele (cel puțin câte 2 pe poveste). Exemple de povești:
 Cei trei purceluși
 Scufița Roșie –lupul, vânătorul, mama, bunica
 Albă ca Zăpada –mama vitregă, piticii, prințul
 Frumoasa din pădurea adormită –prințesa și bestia
 Jack si vrejul de fasole –mama lui Jack și soția căpcăunului
 Humpy Dumpty – 2 dintre oamenii regelui
 Cenușăreasa –surorile vitrege și prințul
 Hänsel și Gretel – vrăjitoarea sau tatăl copiilor
 De ce zboară liliacul noaptea –liliacul
Se explică copiilor ce se înțelege prin punct de vedere: spre exemplu, se poate
folosi situația în care doi copii se ceartă pentru ceva, fiecare având o părere
diferită (e.g. punct de vedere) asupra situației (se poate discuta și punctul de
vedere al profesorului care încearcă să-i împace).
Împărțiți clasa în perechi; fiecare pereche primește un cartonaș cu numele a două
personaje cunoscute din povești. Direcționați elevii:
a. Să recapituleze povestea pentru a se asigura că ambii parteneri au aceeași
înțelegere asupra poveștii (li se pot oferi copiilor poveștile printate pentru a le
reciti – pe loc sau cu o săptămână înainte)
b. Să aleagă un personaj și să se gândească la cum vede acesta situația descrisă în
poveste
Ulterior, partenerul unu spune povestea din prisma personajului unu, iar
partenerul doi va spune povestea din prisma personajului doi. Decid în echipă
cum să spună povestea grupului. Oferiți timp fiecărei perechi să-și prezinte

109
munca restului echipei. Pot păstra poveștile separate sau le pot prezenta sub
formă de dialog. Multor copii le va fi mai ușor să spună povestea la persoana întâi
singular, dar o pot spune și la persoana a treia.
Înainte de a începe, amintiți-le copiilor că spun o poveste, nu joacă o piesă de
teatru. Trebuie să se uite la public. Nu trebuie să se contrazică, ci doar să expună
povestea din 2 puncte de vedere diferite
Discuții: Cum s-a schimbat povestea în funcție de personaje? Cum poate folosirea
punctului de vedere al unui anumit personaj îmbunătăți povestea spusă?
Variație:
 se spune o poveste cunoscută
 elevii împărțiți în grupe mai mari, rescriu povestea din punctul de vedere
al unui anumit personaj sau o plasează în timpurile moderne (exemplu:
Cenuşăreasa din punctul de vedere al mamei sau surorilor vitrege; Cei trei
purceluși sau Scufița roșie, din perspectiva lupului)

Activitate: Introducerea conceptelor de RESPONSABILITATE/

CONSECINȚE
Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi cu
zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și specific la
experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Definire: Responsabilitatea presupune să fiu capabil/ă să am grijă de mine și să
mă pot baza pe mine. Consecința este rezultatul a ceea ce fac sau ceea ce spun.
Sunt responsabil/ă pentru consecințele rezultate ca urmare a acțiunilor mele.

Activitate Responsabilitate și consecințe: Care-i responsabilitatea

mea?
Și adulții și copiii au responsabilități. Este foarte important pentru copii să
înțeleagă de le cele mai mici vârste ce înseamnă să fie responsabili pentru
acțiunile proprii și să înțeleagă că ceea ce fac sau ceea ce spun are consecințe.
Consecințele propriilor acțiuni nu sunt cauzate de ceilalți, nici de adulți – părinți
sau profesori, nici de ceilalți copii – colegi sau prieteni, ci chiar de ei înșiși.
Ce înseamnă să fii responsabil? este o întrebare care poate fi grea pentru copii.
Această activitate poate fi o modalitate ușoară de a-i ajuta pe copii să înțeleagă
conceptul de responsabilitate, identificând responsabilitățile celorlalți. Odată ce
fac asta le va fi mai ușor să înțeleagă propriile responsabilități și ceea ce
înseamnă cu adevărat ”să fii responsabil”.
Construiți împreună cu copiii o listă de meserii cu care copiii sunt familiarizați –
doctor, profesor, inginer, asistentă medicală, ofițer de poliție, jandarm,
salvamont sau salvamar și scrieți-le pe post-it-uri. Pe rând, fiecărui copil i se
lipește un post-it pe frunte cu o ocupație. Ceilalți copii trebuie să de indicații cu
privire la responsabilitățile respectivei meserii, până respectivul copil recunoaște
meseria. Încurajați-i să folosească cuvântul ”responsabilitate” – ”Este
responsabilitatea ta să vindeci oamenii.”/ ”Este responsabilitatea ta să ai grijă de
oamenii care se rătăcesc pe munte.”
Pentru copiii mai mari, în loc să li se spună de către ceilalți care sunt
responsabilitățile meseriei pe care o au, ei vor fi cei care vor adresa întrebări
celorlalți, la care li se va răspunde cu ”da” sau ”nu”. Exemple: ”Este
responsabilitatea mea să am grijă de ceilalți?”, ”Este responsabilitatea mea să

110
salvez oameni”, ”Este responsabilitatea mea să construiesc clădiri?”. Jocul
continuă până copilul ghicește meseria, când va fi înlocuit cu un alt copil.
Variantă: Care sunt responsabilitățile personajelor din poveștile pe care vi le-ați
ales? Care sunt consecințele acțiunilor lor? Au demonstrat un comportament
responsabil?
Discuții de final: Care sunt responsabilitățile voastre de zi cu zi? Care sunt
consecințele asumării responsabilității de a ne face curat în cameră (pot veni
prieteni la noi sau nu), de a mânca sănătos (avem energie sau nu), de a ne facem
temele și a învăța în general (ne dezvoltăm creierul ca pe un mușchi sau nu)

Activitate Responsabilitate și consecințe: „Provocarea Asumă-ți

responsabilitatea!”
Câteodată, imediat ce profesorul întoarce capul sau iese din clasă, începe
”debandada” – este foarte ușor pentru copii să uite de responsabilitate. Este
necesar, totuși, să învățăm să fim responsabili, chiar și atunci când nimeni nu ne
urmărește.
Această activitate îi ajută pe copii să practice responsabilitatea chiar și atunci
când există distrageri. Informați copiii că îți veți ”provoca” să își asume
responsabilitatea și auto-controlul.
Dați-le copiilor o sarcină – spre exemplu să își recitească povestea sau poveștile
colegilor, să se gândească la un alt final al poveștii, să se gândească la punctele de
vedere diferite ale personajelor etc. Explicați-le că veți ieși din clasă sau veți vorbi
cu un alt profesor, părinte sau copil, timp în care ei trebuie să continue să își ducă
la sfârșit sarcina – este responsabilitatea lor să continue să se concentreze. Este
același timp de responsabilitate de care au nevoie pentru a-și face temele sau
activitățile legate de școală în general. Spuneți-le că de fiecare dată când încep să
se lase distrași dumneavoastră veți primi un punct și de fiecare dată când își
păstrează atenția pentru cel puțin 5-10 secunde, iau ei un punct. Începeți prin a le
spune ”Provocarea Asumă-ți responsabilitatea, începe!” După care începeți să vă
implicați în alte activități (vă plimbați prin clasă, vorbiți cu cineva, ieșiți din clasă
etc.).
Nici un copil, chiar dacă la început își va pierde foarte repede concentrarea, nu va
ieși din joc, ci din contră, vor fi încurajați continuu să își asume responsabilitatea.
Finalizați activitatea spunând ”Provocarea: Asumă-ți responsabilitatea s-a
încheiat!”
Odată ce copiii își asumă responsabilitatea de a completa sarcina fără a fi nevoie
să vă mai uitați la ei, puteți face provocarea și mai dificilă: faceți mici zgomote,
vorbiți cu unii dintre copii sau folosiți orice altă formă de distragere. Provocarea
este de a nu râde, a nu se uita la ce faceți dumneavoastră sau a răspunde în vreun
fel la acțiunile dumneavoastră.
Discuții: A cui este responsabilitatea de a ne folosi auto-controlul? Cine te-a făcut
să nu mai fii concentrat pe sarcină? Ce te distrage cel mai mult atunci când îți faci
temele? Care ar putea fi câteva dintre modalitățile prin care vă puteți asuma
responsabilitatea atunci când sunteți singuri? Care sunt consecințele asumării
sau neasumării responsabilității? Care sunt responsabilitățile noastre în familie?
Întrebați copiii cum li se pare afirmația: ”Mama a uita să-mi pună tema în
ghiozdan sau a uitat să-mi amintească să îmi fac temele.”
Cum ne ajută asumarea responsabilităților să avem relații mai armonioase cu

111
ceilalți?
Câteodată copiii confundă consecințele cu pedeapsa. Explicați faptul că,
consecințele nu sunt pedepse, ci rezultate a ceea ce facem sau nu facem.
Vorbiți despre persoane care și-au asumat sau nu și-au asumat responsabilitatea.
Ce ar fi putut face diferit? Cum au demonstrat ei un comportament responsabil?
Ce ar putea face altfel?

Alte activități care să întărească Inteligența socială, cooperarea, responsabilitate și

asumarea consecințelor: Cercul emoțiilor (vezi Cum se spune o poveste: Dezvoltarea
personajelor)

Povești personale despre inteligență socială, cooperare & responsabilitate/

consecințe. Discuții.
În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-ați manifestat inteligența
socială, cooperarea & responsabilitatea/ consecințele la școală, acasă sau cu
prietenii? Dar în citit, în învățarea sau spusul poveștii?

112
ENTUZIASMUL

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea entuziasmului, cu exemple personale din
viața facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale entuziasmului
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă entuziasmul; Discuție: ce putem
face ca să îl dezvoltăm? Discuție: putem avea prea mult entuziasm? Se
poate transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte într-un
punct slab? (Ex. ne putem arunca din entuziasm cu capul înainte într-
o situație fără să analizăm care sunt consecințele)
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema
entuziasmului
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de entuziasm, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim
să le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze entuziasmul în viaţa reală și să
vină la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor sau se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Considerăm că un moment potrivit pentru introducerea entuziasmului este în
cadrul ședințelor „Cum se spune o poveste”, pentru a-i stimula pe copii să
transmită publicului entuziasmul pe care îl simt pentru povestea aleasă.

Activitate: Introducerea conceptului de Entuziasm

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și specific
la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale entuziasmului elevului în mediul școlar:
 Participare activă
 Îi învigorează pe ceilalți cu propria energie
Arată încântare, implicare, energie

Activități de dezvoltare a entuziasmului

 Dormi suficient. Observă modificări în nivelul tău de energie.
 Fă o activitate fizică riguroasă (mers cu bicicleta, alergat, alte sporturi,
cântat din voce sau la instrumente) care îți place mult sau crezi că ți-ar
plăcea, deși încă nu ai încercat.
 Distrează-te cu un prieten.

113
Juan Bobo şi hoţii
O poveste din Puerto Rico

Într-o zi, mama l-a chemat pe Juan Bobo şi l-a rugat:

—Du-te la târg şi vinde găina asta. Cu banii primiţi cumpără te rog un
săculeţ de orez. Şi nu uita să fii politicos și să saluți toate persoanele pe care le
întâlneşti pe drum.
—Sigur, mamă, aşa voi face! a spus Juan Bobo.
Juan Bobo a luat găina într-un coş şi a plecat la drum. Nu după mult timp,
a întâlnit un mire şi o mireasă care se întorceau de la nuntă împreună cu rudele şi
prietenii lor.
Juan Bobo şi-a amintit că mai văzuse aşa o mulţime de oameni la o
înmormântare. Atunci, mama lui îl învăţase să spună „Îmi pare atât de rău!
Condoleanţele mele!”. Aşa că le-a spus mirilor:
— Îmi pare atât de rău! Condoleanţele mele!
Mirii şi însoţitorii lor s-au înfuriat.
—Măi băiete! Nu se spune „condoleanţele mele ” ci „casă de piatră”! au
strigat ei.
—Aha, deci aşa se spune! Mulţumesc! a zis Juan Bobo.
El a mers în continuare spre târg şi după o vreme, a întâlnit un măcelar
însoţit de cei trei fii ai săi. Ei aduceau nişte porci pe care îi cumpăraseră de la târg.
Juan Bobo şi-a amintit ce i-au spus mirii şi le-a strigat:
—Casă de piatră!
Măcelarul s-a înfuriat foarte tare şi a strigat:
— Măi băiete! Nu se spune „casă de piatră” ci „Dumnezeu să vă dea de
două ori mai mult!”
—Aha, deci aşa se spune! Mulţumesc! a zis Juan Bobo.
Juan Bobo a continuat să meargă pe drum şi, aproape de târg, a întâlnit
nişte fermieri care ardeau o grămadă de buruieni pe care le smulseseră de pe
câmp.
Juan şi-a amintit ce îi spusese măcelarul şi le-a strigat:
—Dumnezeu să vă dea de două ori mai multe!
Fermierii s-au înfuriat şi ei şi au strigat:
— Măi băiete! Nu se spune „Dumnezeu să vă dea de două ori mai multe”, ci
„Pot să vă dau o mână de ajutor?”
—Aha, deci aşa se spune! Mulţumesc! a zis Juan Bobo.
El şi-a continuat drumul şi după o vreme a întâlnit doi oameni care se
băteau în mijlocul drumului. Juan Bobo şi-a amintit ce i-au spus fermierii şi le-a
strigat:
—Pot să vă dau o mână de ajutor?
Când oamenii au auzit asta, s-au oprit din bătaie şi au început să râdă. Ei i-
au spus lui Juan:
— Măi băiete! Nu se spune „Pot să vă dau o mână de ajutor” ci „Încetaţi! Îl
mâniați pe Dumnezeu!”
—Aha, deci aşa se spune! Mulţumesc! a zis Juan Bobo.
El şi-a continuat drumul. Când a ajuns la târg, a vândut găina şi cu banii
primiţi a cumpărat săculeţul cu orez. Apoi a plecat spre casă.
Dar curând a obosit şi s-a urcat într-un copac uriaş ca să se odihnească. S-a
tolănit pe o creangă mare şi în scurt timp a adormit. Între timp, cerul s-a
întunecat şi a început o furtună. Când s-a trezit, a văzut un grup de hoţi care se

114
adăpostiseră sub copac. Hoţii tocmai furaseră un sac plin de bani şi acum se
certau pe el.
—Banii sunt ai mei!
—Ba ai mei!
Juan şi-a amintit ce îi spuseseră oamenii care se băteau şi le-a strigat:
— Încetaţi! Îl mâniați pe Dumnezeu!
În timp ce el striga, sacul de orez s-a rupt şi orezul a început să cadă din
copac ca o ploaie cu grindină.
Hoţii au crezut că vocea este a lui Dumnezeu. Ei s-au speriat şi au strigat:
—Ajutor! Ajutor! Dumnezeu ne pedepseşte că am furat!
Ei au luat-o la fugă lăsând în urmă sacul cu bani. Juan Bobo a coborât din
copac, l-a luat pe umăr şi a luat-o spre casă fluierând.
Mama lui a fost uluită.
—O, Juan, cum ai reuşit să câştigi aşa mulţi bani?
Juan Bobo a răspuns:
—Foarte simplu, mamă. Am fost politicos și am salutat toate persoanele pe
care le-am întâlnit pe drum.

Vezi Activitate: Întrerupătorul (Importanța structurii &

entuziasmului în spusul poveștilor; construire de povești pe loc)

Vezi Activități de la Spusul poveștilor -Gestionarea propriilor emoții:

Entuziasm și încrederea în sine
Imaginează-te ca pe o persoană încrezătoare
Plimbări cu încredere

Poveşti personale despre entuziasm & încredere în sine: Discuții

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-ați manifestat entuziasmul și
încrederea în sine la școală, acasă sau cu prietenii? Dar în citit, în învățarea sau
spusul poveștii?

115
OPTIMISMUL

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea optimismului, cu exemple personale din viața
facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale optimismului
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă optimismul; Discuție: ce putem face ca
să îl dezvoltăm? Discuție: putem avea prea mult optimism? Se poate
transforma trăsătura de caracter dintr-un punct forte într-un punct slab?
(Ex. prea mult optimism ne poate face să ignorăm probleme reale pentru
care ar trebui să luăm măsuri)
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema
optimismului/pesimismului
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de optimism, și alte trăsături
de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim să le
introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze trăsătura de caracter în viaţa reală și
să vină la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor sau se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Un moment oportun pentru introducerea optimismului ar putea fi în
apropierea serbării poveștilor, când copiii pot avea îndoieli cu privire la cât de
bine se vor descurca în fața publicului.

Activitate: Introducerea conceptului de Optimism

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi cu
zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și specific la
experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale optimismului elevului în mediul școlar:
 Crede că eforturile îi vor îmbunătăți viitorul;
 Când se întâmplă evenimente neplăcute, se gândește la lucrurile pe
care le-ar putea face mai bine data viitoare;
 Rămâne motivat, chiar și atunci când lucrurile nu merg bine;
 Crede că ar putea îmbunătăți lucrurile la care nu a fost bun

Activități de dezvoltare a optimismului

 Imaginează-ți un film în care tu ești eroul principal și este vorba de un scop
important pentru tine. Imaginează-ți cum depășești obstacole, rezolvi
probleme și găsești soluții pentru a-ți atinge scopul.
 Scrie despre un eveniment pozitiv și explică de ce el va dura. Cum este
acest eveniment legat de acțiunile tale?
 Scrie despre un eveniment negativ și explică de ce el va trece repede.

116
Poveste: Negustorul din Swaffham (O poveste din Anglia) – exemplu
de optimism

În satul Swaffham trăia odată un negustor sărac, pe nume John Chaplin Era atât
de sărac, încât acoperișul casei sale avea găuri, ferestrele nu aveau geam, iar el nu
avea nici un ban în buzunar. În lunile de vară, John Chaplin obișnuia sa moțăie în
fundul grădinii sale, sub un măr bătrân.
Într-o noapte a avut un vis. A visat că trebuie să meargă până la podul Londrei
pentru a-și găsi norocul. A doua zi a plecat la drum. A mers zi și noapte, noapte și
zi, și din nou, zi și noapte, până când în cele din urmă, a ajuns la podul Londrei.

John Chaplin a stat acolo toată ziua, dar nu s-a întâmplat nimic, cu excepția
faptului ca stomacul îi chiorăia de foame. A așteptat și treia zi, aproape în
întregime , până când a venit un polițist și l-a întrebat:
—De ce stai aici toată ziua?
—Am visat că trebuie să vin la podul Londrei să-mi găsesc norocul, i-a răspuns
John Chaplin polițistului.
—Ești un prost, l-a luat peste picior polițistul. Visele nu au nici o semnificație. Eu
de pildă, am avut noaptea trecută un vis stupid despre un loc numit Swaffham.
Ce, există un astfel de loc numit Swaffham? Am visat și un tip de care nu am auzit
niciodată și al cărui nume era John Chaplin Am visat că în fundul grădinii sale era
un măr bătrân și că acolo era îngropat un vas cu aur. Ce prostie!
—Înțeleg, a spus John Chaplin. Mulțumesc pentru sfat.

John Chaplin s-a dus direct acasă. A mers zi și noapte, noapte și zi, și din nou zi și
noapte, până când a ajuns acasă. A luat apoi o sapă și într-adevăr, a dezgropat un
vas cu aur.

Acum, casa lui John Chaplin are un acoperiș fără găuri, ferestre cu geam, iar el
are bani în buzunar.
—Ce ciudat, și-a spus el mai târziu în gând. Și când te gândești că am visat ani de-
a rândul să-mi găsesc norocul și el a fost tot timpul lângă mine.

Poveste: Elsie cea isteaţă (O poveste din Germania) - exemplu de

PESIMISM
Demult, într-un sătuc din Germania trăia o femeie tânără numită Elsie care
gândea mereu. Din nefericire, gândurile ei erau ridicole. Elsie îşi făcea griji legat
de orice. Dacă înghiţea un sâmbure de cireaşă, era sigură că în curând din capul ei
va creşte un copac. Dacă lătra un câine la ea, îşi făcea griji că nu înţelege ce îi
spune, fiindcă poate încearcă să-i spună ceva important. Şi când strănuta un
strănut mare, „HAA-AA-PCIU!”, îi era teamă că şi-ar putea arunca familia afară
pe uşă.
Ceilalţi săteni, care erau şi ei nişte gogomani, credeau că Elsie trebuie să fie foarte
înţeleaptă. Ei spuneau:
—Nimeni nu se gândeşte niciodată la lucrurile la care se gândeşte ea!
Aşa că au numit-o Elsie cea isteaţă.
Un tânăr numit Hans a auzit de Elsie. El s-a gândit:
—Dacă e aşa isteaţă precum se spune, aş vrea s-o întâlnesc. Dacă chiar e aşa
deşteaptă, aş vrea să mă căsătoresc cu ea.

117
Într-o zi Hans şi-a luat inima în dinţi şi i-a bătut la uşă. Părinţii lui Elsie l-au
întâmpinat şi l-au invitat să rămână la cină. Când s-au aşezat la masă, tatăl lui
Elsie a spus:
—Elsie, du-te te rog în pivniţă şi adu-ne nişte cidru.
Elsie, căreia începuse deja să-i placă Hans, a înşfăcat un ulcior şi s-a grăbit pe
scări în jos către pivniţă. A desfăcut cepul butoiului cu cidru şi a început să umple
ulciorul. Chiar atunci a privit în sus şi a văzut un topor atârnând deasupra capului
ei. Ca de obicei, mintea lui Elsie a început să lucreze peste program. S-a gândit:
—Dacă Hans şi cu mine ne căsătorim, o să avem un copil. Şi când copilul va creşte
şi îl vom trimite aici jos să aducă nişte cidru, toporul acela ar putea să cadă şi să-l
omoare!
Elsie s-a aşezat şi a început să plângă în timp ce cidrul continua să curgă peste tot
pe podea.
După o vreme, văzând că Elsie nu se întoarce, mama ei s-a dus în pivniţă şi a
găsit-o plângând. Când a întrebat-o ce se întâmplase, Elsie a răspuns:
—Dacă Hans şi cu mine ne căsătorim, o să avem un copil. Şi când copilul va creşte
şi îl vom trimite aici jos să aducă nişte cidru, toporul acela ar putea să cadă şi să-l
omoare!
Mama ei a spus:
—Elsie, eşti isteaţă că te gândeşti la asemenea lucruri! Apoi s-a aşezat pe bancă
lângă Elsie şi a început şi ea să plângă.
Tatăl ei devenea din ce în ce mai nerăbdător. S-a dus în pivniţă şi şi-a găsit soţia şi
fiica plângând şi cidrul împrăştiindu-se peste tot pe podea. Le-a întrebat:
—De ce Dumnezeu plângeţi amândouă?:
—De ce n-am plânge? s-a jelit Elsie. Dacă Hans şi cu mine ne căsătorim, o să
avem un copil. Şi când copilul va creşte şi îl vom trimite aici jos să aducă nişte
cidru, toporul acela ar putea să cadă şi să-l omoare!
—Uite asta înseamnă să gândeşti prevăzător! a spus cu mândrie tatăl ei.
Apoi s-a aşezat pe bancă şi a început şi el să plângă.
Hans stătea acum singur la masă. S-a hotărât că mai bine ar vedea ce păţise toată
lumea. În pivniţă i-a găsit pe cei trei storcându-şi ochii şi cidru împrăştiat peste
tot pe podea.
Mai întâi, Hans a pus cepul butoiului. Apoi i-a calmat şi a întrebat ce se
întâmplase. Elsie a explicat:
—Hans, dacă tu şi cu mine ne căsătorim, o să avem un copil. Şi când copilul va
creşte şi îl vom trimite aici jos să aducă nişte cidru, toporul acela ar putea să cadă
şi să-l omoare!
Hans a rămas uluit. A răspuns:
—Elsie, n-am întâlnit niciodată pe cineva care să gândească în felul în care o faci
tu! Eşti destul de isteaţă pentru amândoi! Te căsătoreşti cu mine?
Elsie n-a avut nevoie să se gândească prea mult la asta. S-au căsătorit şi au trăit
destul de fericiţi împreună. Au avut mai mulţi copii care coborau des în pivniţă să
aducă cidru. Se întorceau întotdeauna nevătămaţi şi toporul acela atârnă şi azi în
pivniţă.

Vezi Activitate: Cât de mari sunt emoţiile mele? – Spusul poveștilor,

Gestionarea emoțiilor

Activitate recurentă: Poveşti personale despre optimism (ex: în

săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-a folosit o atitudine optimistă)

118
Poveste alternativă: Ce noroc, ce ghinion! – exemplu de combinare a
optimismului cu pesimismul

Era odată un sat și lângă sat era o fermă. La aceea fermă trăia un fermier, nevasta
sa, mama și tatăl său și fiul său. Într-o zi, fiul era la câmp și a găsit un minunat cal
sălbatic alb pe care l-a adus seara acasă.

—Ce noroc ai avut, i-au spus sătenii.

Bunicul băiatului și-a netezit barba sa lungă și albă și a spus:
—Poate nu e chiar noroc. Poate e ghinion.

A doua zi, băiatul a încercat să călăreasca calul. Calul a sărit și s-a smucit până
când băiatul a căzut jos și și-a rupt piciorul în mai multe locuri.
—Ce ghinion ai avut, i-au spus sătenii.
Bunicul băiatului și-a netezit barba sa lungă și albă și a spus:
—Poate nu e chiar ghinion.

După câteva săptămâni a început războiul. Soldații au ajuns în sat și au înrolat pe

toți cei apți de luptă . Ei nu l-au luat pe băiatul cu piciorul rupt.
—Ce noroc ai avut, i-au spus sătenii.
Bunicul băiatului și-a netezit barba și a spus:
—Poate nu e chiar noroc.

Boala a cuprins satul și mulți oameni au murit. Băiatul a trebuit să stea la pat,
fiind foarte bolnav.
—Ce ghinion ai avut, i-au spus sătenii.
—Poate nu e chiar ghinion, a spus bunicul.

O soră medicală a venit la casa băiatului să-l îngrijească. Cei doi s-au îndrăgostit
și s-au căsătorit.
—Ce noroc ai avut, i-au spus cu toții.
Și de data aceasta, bunicul băiatului a zâmbit fericit și nu a mai spus nimic.

După câtva timp, cei doi au avut un băiețel. Băiețelul a crescut și a devenit un
bărbat frumos. Într-o zi, acest bărbat era pe câmp și a găsit un minunat cal alb,
sălbatic.
—Ce noroc ai avut, i-au spus sătenii.
Tatăl băiatului și-a netezit barba sa lungă și albă și a spus:
—Poate nu e chiar noroc. Poate e ghinion…

Povești personale despre optimism. Discuții.

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-ați manifestat optimismul la
școală, acasă sau cu prietenii? Dar în citit, în învățarea sau spusul poveștii?

119
RECUNOŞTINŢA

STRUCTURĂ ȘEDINȚĂ
1. Introducerea & definirea recunoștinței, cu exemple personale din
viața facilitatorului
2. Se îndreaptă discuția către principalele manifestări ale recunoștinței
elevilor în mediul școlar – puteți apoi afișa un poster cu ele
3. Se fac 1-2 activități având ca temă recunoștința; Discuție: ce putem
face ca să o dezvoltăm? Discuție: putem avea prea multă
recunoștință? Se poate transforma trăsătura de caracter dintr-un
punct forte într-un punct slab? (Ex. prea multă recunoștință față de o
oportunitate care ni s-a oferit ne poate face să ne neglijăm calitățile
care ne fac să merităm oportunitatea respectivă)
4. Facilitatorul spune o poveste din folclorul lumii pe tema
recunoștinței
5. Se discută povestea. Se evidențiază, în afară de recunoștință, și alte
trăsături de caracter deja studiate (dacă este cazul) sau pe care dorim
să le introducem în curând.
6. Copiii au ca temă să experimenteze recunoștința în viaţa reală și să
vină la ședința următoare cu povești personale pe această temă

Procesul este reluat în ședința/ședințele următoare, când se ascultă poveștile

personale ale copiilor sau se spune și se discută o nouă poveste.

RECOMANDARE
Considerăm că un moment potrivit pentru introducerea recunoștinței este în
cadrul ședințelor finale de povești, când puteți discuta cu copii motive pentru
a se simți recunoscători, de exemplu:
7. pentru că au avut oportunitatea de a deprinde o abilitate frumoasă
precum spusul poveștilor
8. pentru că au primit ajutorul profesorului, colegilor sau părinților în
repetarea poveștilor și au devenit mai buni
9. pentru că primesc aplauzele publicului

Activitate: Introducerea conceptului de RECUNOȘTINȚĂ

Discuții, descoperire, povești personale: ce este; cum se manifestă în viața de zi
cu zi; ce îi poate sta în cale (aplicate atât la viața copiilor în general, cât și
specific la experiența lor de învățare și interpretare a unei povești în cadrul
cursului).
Este important ca și adulții să povestească din propriile experiențe.
Principalele manifestări ale recunoștinței elevului în mediul școlar:
 Răspunde la/ Răsplătește bunăvoința și amabilitatea arătate de către
colegi, profesori sau familie – știe să își exprime aprecierea, să
mulțumească
 Recunoaște meritele și arată apreciere pentru ceilalți
 Recunoaște și arată apreciere pentru propriile oportunități – este
conștient/ă de lucrurile bune care i se întâmplă și nu le ia ”de-a gata”

120
Activități de dezvoltare a recunoștinței
 Notează trei lucruri bune pentru care ești recunoscător în fiecare zi.
 La cină, vorbește cu părinții sau bunicii despre două lucruri bune care li s-
au întâmplat în timpul zilei.
 Bucură-te cel puțin zece minute de o experiență plăcută.

Așa cum îți place

Un om sărac locuia cu soția și șase copii într-o casă foarte mică cu singură
cameră. Ei se loveau mereu unii de alții prin casă și aveau atât de puțin spațiu că
abia puteau respira!
În cele din urmă omul nu a mai putut suporta. El a vorbit cu soția lui și a întrebat-
o ce să facă.
—Du-te să vorbești cu rabinul, i-a spus ea, și după o vreme, el s-a dus.
Rabinul l-a salutat și a spus:
—Văd ceva te necăjește. Orice ar fi, îmi poți spune.
Bietul om i-a povestit totul și rabinul s-a gândit foarte profund la problema lui.
Apoi i-a zis:
—Fă exact cum îți spun și lucrurile se vor îmbunătăți. Promiți?
—Promit, a spus omul.
Rabinul l-a întrebat
—Ai animale la fermă?
—Da. Am o vacă, o capră și niște pui.
—Bine, a spus rabinul. Când ajungi acasă, să iei toate animalele în casa ta pentru
a trăi cu tine.
Omul a fost uimit să audă acest sfat de la rabin, dar promisese să facă exact ceea
ce a spus rabinul. Deci s-a dus acasă și a luat toate animalele de fermă în mica sa
casă cu o cameră.
A doua zi, bietul om a fugit înapoi pentru a-l vedea pe rabin.
—Ce-ai făcut cu mine, Rabbi?" a strigat el. E îngrozitor. Am făcut ce mi-ai spus și
animalele sunt peste tot prin casă! Rabbi, ajută-mă!ă
Rabinul l-a ascultat și i-a răspuns calm:
—Acum, du-te acasă și scoate puii înapoi afară.
Omul a făcut așa cum i-a spus rabinul, dar s-a grăbit din nou către el a doua zi.
—De pui am scăpat, dar, Rabbi, capra! a gemut el. Capra zdrobește tot mobilierul
și mănâncă tot ce e la vedere!
Bunul rabin a spus:
—Du-te acasă și scoate capra și poate Dumnezeu o să vă binecuvânteze.
Deci omul s-a dus acasă și a scos capra afară. A doua zi însă, el a fugit din nou la
rabin, plângând și jeluindu-se.
—Ce coșmar ați adus în casa mea, Rabbi! Cu vaca e ca și cum aș trăi într-un grajd!
Pot ființele umane să trăiască cu un animal ca ăsta în casă?
Rabinul a răspuns blând:
—Prietenul meu, ai dreptate. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Du-te acasă acum și
scoate vaca din casa ta. Și omul s-a dus repede acasă și a luat vaca din casa.
A doua zi a venit fericit înapoi la rabin.
—O Rabbi, a spus cu un zâmbet mare pe față, avem o viață bună acum. Animalele
sunt toate afară din casă. Casa este atât de liniștită și avem o cameră numai
pentru noi! Ce bucurie!

121
De ce coiotul a încetat să-și imite prietenii
O poveste de la populaţia nativă din America de Nord (amerindienii)
Coiotul, un personaj foarte interesant, apare des în poveştile indienilor din
America de Nord. În unele dintre ele este Creatorul lumii, iar în altele apare ca
un mare erou, ce se luptă cu duşmani cu puteri supranaturale. Câteodată, apare
ca mesager, aducând veşti importante oamenilor; iar în alte dăţi, este fie
păcălici, fie cel păcălit. Haideţi să vedem în ce ipostază apare coiotul în povestea
noastră.
Coiotul și corbul erau prieteni buni. Într-o zi, când coiotul s-a plictisit să vâneze și
să nu găsească nimic, s-a hotărât să urce până în vârful Muntelui Albastru pentru
a-l vizita pe corb.
—Bine ai venit, a spus corbul. Dar de ce arăți aşa de obosit și de trist?
—Am încercat să vânez ca să-mi găsesc ceva de mâncare, dar nu am prins nimic, a
răspuns coiotul.
Auzind acestea, corbul și-a pus săgeata în arc, şi, fără să se uite prea mult, a tras
în sus – iar apoi a așteptat ca aceasta să cadă. Corbul era un arcaş extraordinar de
iscusit, cu mare experienţă în vânatul păsărilor sălbatice, aşa că atunci când
săgeata a căzut, avea în vârf o bunătate de pasăre –sărmanele, acestea nu puteau
niciodată să se ferească de îndemânarea corbului. Corbul i-a dat bucata de carne
coiotului care a plescăit din buze și a înfulecat-o apoi cu poftă.
—Asta a fost o bucată minunată de carne, a spus coiotul. Trebuie să mă revanșez.
Nu ai vrea să vii și tu să mă vizitezi?
—Ba da, o să vin cu siguranţă, a promis corbul.
Coiotul nu ştia că prietenul său, corbul, avea experienţă de mulţi ani în vânatul
păsărilor sălbatice cu arcul și s-a gândit că putea obține şi el carnea recurgând la
același șiretlic. Astfel, în aşteptarea corbului, el și-a pregătit un arc nou și o tolbă
cu săgeţi ascuţite.
După câteva zile, la vizuina lui și-a făcut apariția şi corbul, venind din Munții
Albaștri.
—Bine ai venit, bine ai venit, l-a salutat coiotul. Nu am nici un pic de carne, căci
nu credeam că o să vii acum, dar dacă vrei să aștepți puțin, o să fac imediat rost
de puţină pentru tine.
Coiotul a luat noul său arc și a tras cu săgeata în sus spre cer. Apoi, a așteptat ca
aceasta să cadă. Corbul l-a privit, dar nu a spus nici un cuvânt. Nu după mult
timp, săgeata a căzut și l-a lovit pe coiot în coapsă. Atunci, coiotul a fugit urlând
de durere, uitând de oaspetele sau. Corbul a așteptat o perioadă de timp și apoi s-
a întors acasă fără nici un pic de carne, dar foarte bine dispus - căci s-a distrat
copios de încercarea coiotului de a-l imita. Zile întregi a râs pe înfundate ori de
câte ori își aducea aminte de această întâmplare.
Cât despre coiot, acesta a alergat destul de mult, până când în cele din urmă, i-a
venit ideea să se oprească și să-și scoată săgeata din coapsă. Se simțea atât de
umilit, încât a rupt săgeata în bucăți și a plecat apoi să se ascundă în pădure.
După puțin timp, i s-a făcut foame și cum nu putea găsi nimic de mâncare, s-a
hotărât să urce în Munții Roditori și să-l viziteze pe ursul brun.
—Bine ai venit, prietene, i-a spus ursul brun. Lasă-mă să văd dacă găsesc ceva de
mâncare pentru tine.
În timp ce vorbea, s-a sprjinit de un curmal japonez, plin de curmale coapte. Apoi,
a clătinat pomul și fructele cele coapte au căzut pe jos.
Ursul a zâmbit și l-a poftit pe prietenul său să mănânce. Coiotul a mâncat
curmale, până când și-a potolit foamea și apoi și-a umplut săculețul cu fructele

122
suculente.
—Mulțumesc prietene, a spus coiotul. Trebuie să plec acum, dar te rog, promite-
mi că vei trece și tu pe la mine.
În ziua următoare, coiotul a mers și a tot mers în căutarea unui curmal. Nu a
putut găsi nici un curmal care să aibă curmale, aşa încât a doborât un curmal fără
fructe. L-a dus acasă și l-a înfipt în pământ. Apoi a luat curmalele pe care le
adusese în săculețul său și le-a legat cu sfoară de ramurile pomului, să pară ca și
cum ar fi crescut în pom.
Nu a trecut mult timp, și ursul brun a venit în vizită, aşa cum promisese.
—Mă bucur să te vad, a spus coiotul. Așteaptă numai o clipă și o să încerc să-ți
aduc ceva de mâncare.
Coiotul a început să dea uşor cu fundul în curmal. Dar nimic. A început să-l
lovească din ce în ce mai tare, dar curmalele erau aşa de bine legate, încât nu
cădeau jos. În cele din urmă, a început să clatine pomul cu labele - deși era destul
de greu. A clătinat tare pomul până când s-a prăbușit peste el, lovindu-l la cap. A
pretins că nu-l durea și a continuat să caute fructe pentru urs, dar de durere abia
putea să vadă în jur. Cucuiul din cap se făcea din ce în ce mai mare.
Ursul a mâncat, dar abia a putut înghiți de râs, gândindu-se la coiotul care
încercase să-l imite. După puțin timp, i-a spus coiotului că trebuia să plece acasă.
Se temea să mai rămână de frică să nu-l vadă coiotul râzând. De abia după ce a
plecat ursul, coiotul s-a așezat și și-a ținut în mâini capul rănit; era totuşi fericit că
reușise să-i ofere ceva de mâncare prietenului său, ursul brun.
Câteva zile mai târziu, când coiotul a ieșit în pădure să-și caute ceva de mâncare, a
dat de un culcuș din iarbă pe care nu-l mai văzuse niciodată până atunci.
Întrebându-se cine ar putea locui acolo și dacă ar avea ceva de mâncare și pentru
el, s-a dus drept la intrare și a strigat:
—Bună! Cine e acolo? Eu sunt coiotul.
—Iar eu sunt ciocănitoarea, i-a răspuns o voce. Intră.
Coiotul a intrat și înăuntru a văzut o pasăre care se plimba încolo și încoace și
care avea deasupra capului o lumină roşie, strălucitoare.
—Prietene, i-a strigat coiotul, ți-a luat foc capul! O să ardeţi și tu și casa ta, dacă
nu stingi repede focul.
Ciocănitoarea cu capul roşu a zâmbit și i-a răspuns cu o voce calmă:
—Întotdeauna am avut această lumină deasupra capului; o am de când m-am
născut. Nu o să ia nimic foc.
Ciocănitoarea i-a dat apoi coiotului ceva de mâncare.
După ce coiotul a mâncat cât a putut, s-a sculat și a spus că trebuie să plece.
—Te rog să vii și tu să mă vizitezi, i-a spus coiotul, și o să mă revanșez și eu pentru
ospitalitatea ta.
După ceva vreme, într-o seară, ciocănitoare a venit în vizită la coiot.
—Este cineva acasă?, a întrebat ciocănitoarea
—Așteaptă o clipă, a strigat coiotul. Ciocănitoarea l-a auzit cum se fâţâia şi fâşâia
ceva prin casă. După puțin timp, coiotul a spus:
—Poţi intra acum. Ia te rog un loc.
Ciocănitoarea a întrat și a fost surprinsă să vadă o legătura de paie pe capul
coiotului.
—Vai, ia-ți legătura de paie de pe cap. O să-ți arzi capul!
Coiotul a zâmbit și a răspuns cu o voce calmă:
—Nu, nu, nu o să-mi ardă capul. Totdeauna o port pe cap. Am fost învățat să port
o lumină pe cap noaptea, ca să pot face tot ceea ce vreau, în vreme ce alții stau în

123
întuneric.
Abia terminase de vorbit, când părul de pe capul lui a luat foc. Coiotul a început
să urle de durere și a încercat să stingă focul, dar n-a putut. A fugit atunci din
culcușul său, urlând tot drumul până la râu. Ciocănitoarea l-a așteptat mult să se
întoarcă, dar coiotul a stat toată ziua în râu, încercând să-și potolească durerea
provocată de arsură.
După această întâmplare, coiotul a încetat să-și mai imite vreodată prietenii!
http://www.indigenouspeople.net/whycoyot.htm

Șerpoaica timidă (exemplu negativ)

Într-o zi, o şerpoaică tânără şi frumoasă făcea baie la marginea unui lac.
După ce s-a spălat, s-a întins pe o stâncă fierbinte să se încălzească. O muscă ce
trecea pe acolo a a văzut-o şi a spus:
— Doamne, solzii îţi strălucesc aşa de atrăgător în lumina soarelui. Eşti o
şerpoaică aşa de frumoasă!
Şerpoaica, timidă şi jenată, s-a târât de acolo căutând un loc unde să se
ascundă. Văzând o cabană în apropiere, a dispărut printre zidurile acoperite de
iarbă. Nu şi-a dat seama că era casa vrăjitorului satului. El s-a speriat la vederea
şerpoaicei, a înşfăcat toba şi a început să bată tare pentru o a speria.
O broască ţestoasă care se plimba pe un câmp din apropiere a auzit bătaia
ritmică a tobei şi a început să danseze. Un elefant, văzând asta, s-a aşezat pe
spatele ţestoasei. Ţestoasa a scos foc pe gură şi focul a aprins cabana vrăjitorului.
Pe cer s-au adunat nori negri şi ameninţători, întunecând pământul. Din ceruri
căzut o ploaie ca un iureş. Apoi, soarele a ieșit să-şi împrăştie razele calde. O
mamă-furnică, ale cărei ouă fuseseră udate de ploaie, le-a întins la soare să se
usuce. Un furnicar, profitând repede de ocazia unei mese, a înfulecat ouăle
furnicii.
Furnica l-a dat în judecată. Leul, regele animalelor, a convocat un tribunal,
chemând toate părţile implicate.
Mai întâi i s-a adresat furnicarului:
—Tu, de ce ai mâncat ouăle furnicii?
—Păi, a răspuns furnicarul, eu sunt prin natura mea un mâncător de
furnici. Am făcut exact ceea ce fac toţi furnicarii. Ce vină am dacă furnica şi-a
întins ouăle atât de tentant în faţa mea?
Intorcându-se către furnică, leul a întrebat:
—Furnico, de ce ţi-ai întins ouăle într-un loc în care să-l aţâţi pe furnicar?
—Nu asta a fost intenţia mea, dar ce altceva puteam face pentru a-mi
îngriji ouăle? a răspuns furnica. Ele s-au udat în ploaia abundentă. Trebuiau să se
usuce în soarele cald.
Privind soarele, leul şi-a continuat investigaţia:
—Soare, de ce ai strălucit?
—Ce altceva puteam să fac? a răspuns soarele. Asta mi-e menirea. De
vreme ce ploaia a udat pământul, oricine ştie că venea rândul meu.
—Ploaie, de ce te-ai stârnit?
—Păi, ce puteam să fac? răspunse ploaia. Cabana vrăjitorului luase foc, tot
satul era ameninţat. Am vrut doar să ajut.
—Cabană, de ce ai luat foc?
—Nu am putut face nimic altceva din moment ce ţestoasa a scuipat foc pe
mine, au răspuns rămăşiţele carbonizate ale cabanei vrăjitorului. Eram făcută din
iarbă. Stăteam acolo de ani de zile. Eram foarte uscată şi nu aveam niciun fel de

124
rezistenţă.
—Ţestoaso, a întrebat regele animalelor, de ce ai scuipat foc?
—A fost singurul lucru pe care-l puteam face. Elefantul s-a aşezat pe mine.
La cât e de greu, viaţa îmi era ameninţată. Trebuia să fac ceva ca să încerc să scap.
Leul a ridicat privirea către elefant:
—Spune-mi, elefantule, de ce te-ai aşezat pe ţestoasă?
—Ce era să fac? a răspuns elefantul. Dansa sălbatic. Am crezut că
înnebunise. Am vrut doar s-o ajut să se liniştească.
Leul s-a întors din nou către ţestoasă:
—De ce dansai ca nebuna?
—Ce altceva puteam face? a răspuns ţestoasa. Vrăjitorul bătea la tobă un
dans aşa de ritmat, că pur şi simplu a trebuit să dansez.
—Vrăjitorule, de ce băteai toba?
Vrăjitorul a răspuns:
—Ce altceva era să fac când şerpoaica a intrat în cabana mea? M-a speriat.
Trebuia să o alung din casa ea.
—Şerpoaico, a întrebat leul, de ce ai intrat în cabana vrăjitorului?
—Ce altceva puteam face? a răspuns şerpoaica. Musca m-a făcut să mă
ruşinez cu acele cuvinte de laudă. Undeva trebuia să mă ascund şi cabana făcută
din iarbă a vrăjitorului era refugiul cel mai apropiat.
Leul s-a întors către muscă şi a întrebat-o:
—Musco, de ce ai lăudat şerpoaica?
Musca nu i-a răspuns regelui animalelor ci, în loc de asta, s-a întors către
şerpoaică şi a întrebat-o:
—Ce, nu ştii să accepţi un compliment?
101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți – George W.Burns

Poveşti personale despre recunoștință: Discuții

În săptămâna de când nu ne-am mai văzut cum v-ați manifestat recunoștința la
școală, acasă sau cu prietenii? Dar în citit, în învățarea sau spusul poveștii?

125
TIPURI DE FEEDBACK

Feedback:
Activ versus pasiv
Constructiv versus distructiv
1. Activ constructiv
2. Pasiv constructiv
3. Activ distructiv
4. Pasiv distructiv

Feedback-ul activ constructiv

Feedback-ul activ constructiv face parte dintr-un model teoretic propus de
psihologul Shelly Gable (USLA). Aceasta împarte feedback-ul în două categorii, în
funcție de:
 energia și entuziasmul pe care le aduce: activ versus pasiv
 impactul pe care îl are: constructiv versus distructiv
Astfel, în cadrul acestui model există patru categorii de feedback pe care le
putem oferi, indiferent dacă vorbim de un răspuns la un eveniment pozitiv sau la
unul negativ, respectiv: activ constructiv, activ distructiv, pasiv constructiv, pasiv
distructiv.

Cercetările au arătat în mod clar că feedback-ul activ constructiv este cel mai
adecvat tip de răspuns pentru persoana care îl primește, deoarece aceasta poate să
valorifice informațiile primite, într-un context al unei interacțiuni pozitive, în care se
simte apreciată și înțeleasă (Gable, 2006).
Feedback-ul activ constructiv este util atât în cazul în care urmărim repetarea
comportamentul elevului, cât și în cazul în care urmărim modificarea
comportamentului acestuia.

126
 În ambele cazuri, comentăm pozitiv aspectele pozitive ale comportamentului
elevului și subliniem modul în care acestea au dus la atingerea unui obiectiv
(exemplu: povestea să prindă viață în fața ascultătorilor). Elevii au nevoie să știe ce
anume au făcut bine pentru a ști ce comportament să repete pentru a avea succes.
Putem găsi ceva pozitiv oricât de mic și în comportamentul elevilor la care dorim să
modificăm aspecte importante.
Pe de altă parte, elevilor care se descurcă bine li se poate cere să împărtășească
cu clasa acțiunile pe care le-au întreprins care au dus la succes (ex. ce strategii au
folosit acasă pentru a-și pregăti povestea, cum le-a venit ideea să folosească un
anumit gest, voce, privire sau expresie a feței, la ce s-au gândit ca să prindă curaj să
povestească în fața clasei etc.)

Exemplu:
Elevul a folosit multe gesturi când și-a spus povestea
FEEDBACK ACTIV CONSTRUCTIV FEEDBACK PASIV DISTRUCTIV
Bravo, e grozav cum ți-ai folosit gesturile Treci la loc. Cine mai vrea să-și
ca să dai viață poveștii, de exemplu atunci spună povestea?
când ai arătat cum mama lui Jack și-a
pus mâinile în cap de necaz, când Jack a
tras după el bucata de carne, când Jack a
ridicat măgarul pe umeri....

FEEDBACK PASIV CONSTRUCTIV FEEDBACK ACTIV DISTRUCTIV

Foarte bine. Mă mir că ai curaj să faci gesturi cu
mâinile alea murdare de tempera.

Elevul nu a folosit aproape deloc gesturi când și-a spus povestea

FEEDBACK ACTIV CONSTRUCTIV FEEDBACK PASIV DISTRUCTIV
E grozav că depui atâta efort să-ți înveți Treci la loc. Cine mai vrea să-și spună
povestea / ai curaj să ieși în fața clasei / povestea?
îți schimbi vocea în funcție de personaj
etc.
Văd că ai folosit un gest când ai arătat
cum își scotea Juan Bobo purcica din
baltă. Să-ți amintești să folosești gesturi
de câte ori ai ocazia, pentru ca povestea
să prindă și mai multă viață.
Să încercăm din nou. Ce gesturi ai putea
folosi ca să ne arăți că.....

127
FEEDBACK PASIV CONSTRUCTIV FEEDBACK ACTIV DISTRUCTIV
Să încercăm din nou. Habar n-ai să spui o poveste, haide,
încearcă măcar să te prefaci că nu ești
o statuie.

Feedback:
1. Evaluativ
2. Prescriptiv
3. Descriptiv

De asemenea, feedback-ul poate fi clasificat în:

1. Evaluativ: „Ai spus bine povestea/ Nu ai spus bine povestea”.
Înseamnă emiterea de judecăți și ia formă de etichetare de tip bun/rău. Nu este util
pentru că nu explică elevului ce anume a făcut bine (sau ce anume a făcut
mai puţin bine). Pentru a repeta sau a modifica un anumit comportament,
elevul are nevoie să ştie cu precizie ce anume a funcţionat şi ce nu.

2. Prescriptiv:
„A fost bine că ai vorbit cu intonaţie şi ai folosit gesturi potrivite. Dar nu am
înţeles ce spunea personajul X. Data viitoare, ar trebui să vorbeşti mai rar când
îl interpretezi pe X”.
Feedback-ul prescriptiv explică elevului ce anume a făcut bine (sau ce
anume a făcut mai puţin bine), dar prin faptul că oferă o soluţie de-a gata nu îl
stimulează să ajungă singur la o soluţie.

3. Descriptiv:
„Mi-a plăcut că ai vorbit cu intonaţie şi ai folosit gesturi potrivite. Dar nu am înţeles
ce spunea personajul X. Ce crezi că ai putea face data viitoare când îl interpretezi pe
X astfel ca noi să putem înţelege mai bine ce spune?”

Feedback-ul descriptiv explică elevului ce anume a făcut bine (sau ce anume a

făcut mai puţin bine) şi îl stimulează să ajungă singur la o soluţie.

În cursul de povești, cel mai util este să le dăm copiilor feedback

descriptiv. Astfel, ei înţeleg exact ce anume nu a funcţionat, dar,
totodată, îşi descoperă propriul stil de povestitor. Sunt încurajaţi să
gândească singuri şi să vină cu propriile lor soluţii.

Copiii pot veni cu idei încântătoare. Chiar dacă dvs. simțiți că altceva ar funcționa mai
bine sau ar fi mai distractiv, trebuie să-i lăsați să se manifeste, pentru că aceste idei
reflectă personalitatea lor. Dacă vă îngrijorează toate greșelile gramaticale sau oferiți
prea multe sugestii de îmbunătățire, copiii vor pierde sentimentul de proprietate
asupra poveștii și plăcerea de a povesti. Scopul este învățarea și nu perfecțiunea.

Există totuși cazuri în care abordarea trebuie să fie mai directă, mai ales în situații
punctuale de genul: copilul stă cu spatele la jumătate din public; în acest caz,

128
copilului ar trebui să i se demonstreze cum s-ar simți el dacă povestitorul ar sta cu
spatele către el.

Stilul de feedback va trebui să fie adaptat stadiilor specifice ale dezvoltării copiilor.

Stil de feedback pentru copiii din şcoala primară

Pentru copiii din şcoala primară e greu să asculte politicoși până la capăt o poveste
spusă de un coleg de-al lor într-un mod monoton și fără niciun fel de gestică, mai ales
pentru 50-60 de minute cât durează o sesiune de spus povești.
De asemenea, e complicat pentru copii să absoarbă tot feedback-ul atunci când
acesta este oferit abia la sfârșit. Astfel, sesiunea de feedback va începe prin
comunicarea către copii a faptului că de-a lungul spusului poveștilor vor exista mici
întreruperi în care se va explica ce este făcut bine și în care vor fi ajutați să-și
găsească singuri modalitățile prin care își pot îmbunătăți performanța. Și atunci
când vor fi oferite sugestii ar trebui menționat clar că acestea sunt doar sugestii, că
există numeroase modalități de a spune o poveste și că acest proces este un proces de
învățare continuă atât din partea îndrumătorului, cât și din partea copilului. Mai
mult, copiii vor fi încurajați să-și ofere sugestii unii altora. Experienţa de a încerca
să înveți pe cineva și/sau să explici ceva cuiva este probabil una dintre cele mai
eficiente modalități de a învăța.

Stil de feedback pentru copii din gimnaziu și liceu

Elevii din școala gimnazială și liceu au mult mai multe resurse și experiențe decât cei
mici, dar în același timp o inclinație mult mai mare înspre a se simți stânjeniți în fața
colegilor. Ei sunt capabili să vină cu propriile soluții și să-și îndrume eficient colegii.
Dacă se simt respectați și ascultați, de obicei reacționează bine. În general, este destul
de ușor să implicați elevii în exercițiile de grup, dar mult mai greu să-i atrageți în
exercițiile individuale, respectiv în spunerea propriu-zisă a poveștii în fața grupului.
În aceste situații, va fi nevoie să descoperiți conducătorii informali ai grupului și să-i
încurajați să se ofere voluntari în diverse activități; dacă îi convingeți pe aceștia, cel
mai probabil și ceilalți le vor urma exemplul.

129
LECȚII DUALE: ACTIVITĂȚI
Există o diferență între abordarea teoretică a conceptului de caracter, prin
definirea lui și realizarea de analize literare pe de-o parte și stimularea abilităților
elevilor de a-l descoperi în ei înșiși și de a face eforturi pentru a-l dezvolta, pe de altă
parte.
O lecție duală reprezintă o lecție care este planificată în mod explicit pentru a
aborda atât un scop academic (ex. dezvoltarea limbajului prin spusul de povești,
matematică, fizică, istorie, geografie, limba română etc.), cât și un scop legat de
dezvoltarea caracterului.

Lecții duale explicite:

Puteți consilia profesorii să includă un exercițiu de dezvoltare a caracterului în cadrul
fiecărei teme pe care o dau elevilor pentru acasă (la orice materie). Exemple de
exerciții care pot fi incluse:
 Când te simți prost-dispus(ă), gândește-te la ceva frumos și înveselește-te.
 Spune membrilor familiei tale cat de mult îi apreciezi pe ei și toate lucrurile pe
care le fac pentru tine.
 Gândește-te la ceva frumos pe care să îl spui cuiva pe care nu îl cunoști foarte
bine, și spune-i cu un zâmbet.
 Spune către cinci persoane „mulțumesc” pentru ceva frumos pe care l-au făcut
pentru tine.
 Scrie un bilet prietenos către cineva din familia ta, și ascunde-l sub perna
lui/ei, ca să îl găsească mai târziu!
 Când te duci să cumperi un suc, întreabă pe toată lumea dacă vrea ceva.
 Cum te ajută în viața reală ce înveți la școală despre auto-control?
 Gândește-te la trei lucruri pe care le poți face pentru a-ți îmbunătăți notele.
Vorbește cu un adult despre aceste lucruri.
 De ce ar trebui să îți verifici ce ai scris la test înainte de a preda lucrarea?
 De ce îi afectează pe toți, dacă o persoană din grup nu respectă instrucțiunile?
 Scrie trei lucruri frumoase pe care ai le-ai putea spune cuiva cu care de obicei
nu te înțelegi
 Astăzi, în pauză sau după școală, folosește numele colegilor tăi atunci când
vorbești cu ei. De ce crezi că este o idee bună?
Puteți consilia profesorii să formuleze probleme care să aibă o tematică legată de o
trăsătură de caracter, ca în exemplele următoare (exemplele sunt pentru matematică,
dar aceeași metodă poate fi folosită pentru probleme de fizică, chimie etc.)
1. Robert vrea să se facă doctor când va crește, pentru că îi place să ajute alți
oameni. Din acest motiv a decis să lucreze la un proiect de științele naturii. Luni,
el a lucrat la proiectul lui pentru 38 minute. Marți, el a lucrat la proiectul lui
pentru înca 21 minute. Care este numărul total de minute pe care le-a lucrat la
proiectul său?
2. Simona a decis să ajute la strângerea de fonduri pentru victimele cutremurului
din Nepal. Ea și-a planificat un maraton cu bicicleta. Ea vrea să meargă cu
bicicleta 42 de km în fiecare săptămână timp de 15 săptămâni. Câți km va merge
ea în total?
3. Cosmin și Rareș se pregătesc să devină înotători olimpici. Amândoi știu că este
nevoie de mulți ani de muncă asiduă pentru a deveni sportivi de talie mondială.

130
 Azi, Cosmin a înotat 78 ture și Rareș a înotat 27 de ture. Câte ture au înotat ei azi
împreună?
4. Douăzeci de elevi dintr-o școală s-au oferit voluntar să strângă gunoiul în pauză.
Fiecare elev a strâns 12 bucăți de gunoi. Câte bucăți de gunoi au strâns elevii în
total?
5. Săptămâna trecută, Daniel a vândut două tablouri la o expoziție de arta pentru a
strânge bani pentru cei săraci. Un tablou s-a vândut pentru 1.947 lei. Alt tablou s-
a vândut pentru 3.374 lei. Care a fost suma totală de bani strânsă de Daniel?

Puteți consilia profesorii să dea teme specifice de dezvoltare a caracterului în cadrul

diverselor materii școlare. Exemple:

Citit Scris Istorie Știință

Recunoștință Justifică, cu dovezi Compune o Scrie o scrisoare de Scrie o scrisoare de
din poveste, care scrisoare, folosind mulțumire unui mulțumire unui om
personaj are cea adjective și adverbe personaj istoric care de știință care a
mai mare sentiment adecvate, care a făcut ceva făcut o descoperire
de recunoștință. exprimă important pentru importantă. Explică
recunoștința în mod țară. Explică de ce e de ce descoperirea
autentic și cu cel important pentru este importantă
puțin două exemple tine ce a făcut și de pentru tine și de ce
specifice. ce ar trebui să fim ar trebui să fim toți
toți recunoscători recunoscători
pentru asta. pentru asta.
Optimism Deduce dacă Scrie un eseu literar Selectează două Găsește o soluție la
autorul bazat pe tema aspecte ale societății o problemă
intenționează să speranței în românești pe care mondială care ar
creeze un final romanul….. le-ai îmbunătăți și putea fi rezolvate de
optimist sau scrie o propunere știință și descrie
pesimist pentru actualului guvern cu modul în care lumea
povestea/cartea sa. un plan pentru pașii ar fi mai bună ca
următori pe care ar urmare a unei astfel
trebui să îi ia pentru de realizări
a face o țară mai științifică.
bună.
Curiozitate Identifică două Scrie o scrisoare Generează o listă de Crează o listă de
genuri care sunt în unui prieten prin întrebări cu privire „întrebări-
afara zonei tale de corespondență, la subiectul curiozitate” despre
confort și crează un concentrându-te pe Egiptului Antic, natură, care îți vor
plan de a găsi câte o o mulțime de care să te ghideze în satisface foamea de
carte din fiecare întrebări despre proiectul de cunoaștere.
gen. aspecte ale vieții lui cercetare pe care îl
personale și ale vei face.
culturii sale despre
care doriți să știți
mai multe.
Autocontrol Explică relația Scrie o compunere Explică modurile în Proiectează un
dintre autocontrol despre un moment care autocontrolul experiment care
și succes pentru un în care lipsa poate duce la măsoară
personaj din carte. autocontrolului te-a evitarea unui autocontrolul.
dus la eșec, și să război.

131
 Citit Scris Istorie Știință
explici ce ai face
dacă ai avut ocazia
să-l retrăiești cu
autocontrol.
Inteligență Explică relația Scrie un eseu Angajează-te într-o Oferă feedback
socială dintre inteligență personal despre dezbatere cu colegii, sincer, dar
socială și succes importanța exprimându-ți respectuos
pentru un personaj inteligenței sociale dezacordul într-un coechipierilor cu
din carte. în pentru elevii de mod respectuos față privire la proiectul
gimnaziu. de aceștia. lor de experiment
științific.
Entuziasm Recomandă cu Adaugă calități Întrece-te cu Întrece-te cu
entuziasm o carte emoționale textelor entuziasm cu ceilalți entuziasm cu ceilalți
care ți-a plăcut tale scrise prin colegi la un concurs colegi la un concurs
foarte mult. alegerea unor „Cine știe câștigă!” „Cine știe câștigă!”
cuvinte potrivite. pe teme istorice. pe teme științifice.
Traducere și adaptare după Teaching Character, Coursera 2014

132
ANEXE

133
134
Fișa „POVEŞTI PE CARE LE-AM CITIT”

Nume........................................................

Cât de mult mi-a Ţi-ar plăcea să spui

plăcut povestea această poveste?
(Marchează cu un X
în coloană) De ce da/ de ce nu?
Titlul poveştii Deloc Un Foarte
pic mult
1.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

135
9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

Asigură-te că poveştile preferate alese:

1. Sunt cele care îţi plac cel mai mult. Întreabă-te: „Îmi va mai plăcea această poveste
după ce o voi citi de mai multe ori? Îmi va plăcea să o învăţ şi să o spun altora?”

2. Vor fi înţelese şi plăcute de către ascultători.

3. Nu vor fi prea lungi. Alege o poveste care te va face să te simţi cât mai confortabil -
să nu fie nici prea lungă şi grea, dar nici prea scurtă şi uşoară.

136
Primele trei poveşti preferate pe care aş vrea să le spun sunt:

Povestea 1

…………………………………………………………………………………....................

Povestea 2

…………………………………………………………………………………....................

Povestea 3

…………………………………………………………………………………....................

Traducere și adaptare după Hamilton, Weiss; Children Tell Stories: Teaching and Using Storytelling in the Classroom, 2005

137
Fişa „AUTO-EVALUARE ŞI OBIECTIVE”

Nume…………………………………………………

Răspunde cu DA sau NU la întrebările de mai jos, la începutul, mijlocul şi sfârşitul

cursului de spus poveşti:

Auto-evaluare Inc. Mijl. Sf.

Spusul poveștilor
Încep povestea cu încredere?
Vorbesc suficient de clar şi tare astfel încât să fiu auzit?
Păstrez un ritm corespunzător (nici prea repede, nici
prea lent)?
Ştiu bine povestea?
Folosesc expresii faciale şi vocale pentru a transmite
sentimente?
Folosesc gesturi şi mişcare corporală pentru a face
povestea mai interesantă?
Evit folosirea cuvintelor de umplutură - „aah, deci, zi,
ştii etc.”?
Am contact vizual cu ascultătorii?
Am terminat într-un mod clar şi puternic povestea şi
am acceptat cu graţie aplauzele?
Mi-am sprijinit colegii şi i-am ajutat pe toţi să dea ce au
mai bun?
Trăsături de caracter (superputerile mele)
Autocontrol
Vin la oră pregătit?
Îmi amintesc și urmez instrucțiunile?
Mă apuc de lucru imediat în loc să aștept până în
ultimul moment?
Sunt atent și rezist la distrageri?
Rămân calm chiar și atunci când sunt criticat sau
provocat în alt mod?
Permit altora să vorbească fără a-i întrerupe?
Sunt politicos cu adulții și colegii?
Îmi gestionez starea emoțională, ex. rămân calm chiar
şi atunci când am uitat ceva sau am făcut o greşeală?
Perseverență
Termin tot ce am început
Urmăresc un proiect sau o activitate pentru mai mult
de câteva săptămâni?
Încerc din greu chiar dacă mă confrunt cu un eșec?
Rămân fidel obiectivelor?
Continui să lucrez din greu, chiar și când simt că aș
vrea să renunț?
138
Optimism
Cred că eforturile îmi vor îmbunătăți viitorul?
Când se întâmplă evenimente neplăcute, mă gândesc la
lucrurile pe care le-aș putea face mai bine data
viitoare?
Rămân motivat, chiar și atunci când lucrurile nu merg
bine?
Cred că aș putea îmbunătăți lucrurile la care nu am fost
bun?
Recunoștință
Recunosc ceea ce alte persoane au făcut pentru mine?
Manifest apreciere pentru oportunități?
Îmi exprim aprecierea spunând „mulțumesc” ?
Fac un gest frumos pentru cineva ca un mod de a-i
mulțumi?
Inteligență socială
Sunt capabil să găsesc soluții în conflictele cu ceilalți?
Arăt că îmi pasă de sentimentele altora?
Mă adaptez la diferite situații sociale?
Curiozitate
Sunt dornic să explorez lucruri noi?
Pun întrebări ca să pot învăța mai bine?
Manifest un interes activ în procesul de învățare?
Entuziasm
Particip în mod activ?
Arăt entuziasm?
Abordez noi situații cu entuziasm și energie?

Setare obiective

Început: Obiectivul meu este să lucrez la....................................................................

.....................................................................................................................................
Plan de acţiune: Ce voi face pentru a-mi atinge obiectivul?......................................
......................................................................................................................................

Mijloc: Obiectivul meu este să lucrez la.......................................................................

......................................................................................................................................
Plan de acţiune : Ce voi face pentru a-mi atinge obiectivul ?....................................
......................................................................................................................................

Sfârşit: Obiectivul meu este să lucrez la.........................................................................

............................................................................................................................................
...................................................................................................................................
Plan de acţiune : Ce voi face pentru a-mi atinge obiectivul?.......................................
...........................................................................................................................................

139
FIŞA POVEŞTII

Nume:.......................................................
Titlul poveştii pe care am ales să o spun este:
.....................................................................................................................................

Dacă povestea face parte dintr-o antologie de poveşti, scrie numele

acesteia.

.....................................................................................................................................

Autorul sau numele celui care a repovestit-o este:

.....................................................................................................................................

Ţara (sau cultura) căreia aparține povestea mea este:

.....................................................................................................................................

Dacă povestea provine dintr-o ţară sau cultură specifică, găsește-o pe

harta lumii. Odată găsită, bifează aici .

Enumeră câteva lucruri interesante aparținând acestei ţări sau culturi.

(Caută într-o enciclopedie sau pe Internet. Dacă nu ai o poveste din
folclor, ci una de autor, scrie câteva cuvinte despre autor.)

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................

Enumeră cuvintele sau expresiile ale căror sens nu-l înțelegi ; caută în
dicționar semnificația acestora (sau întreabă un adult) și scrie-o mai jos:

140
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................

Cum îți vei introduce povestea către public? Scrie mai jos sau pe altă
foaie pe care o vei prinde de aceasta cu o capsă sau agrafă).

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................

Când citești sfârșitul poveştii cu glas tare, se înțelege clar că povestea a

luat sfârșit? Dacă nu, scrie mai jos un rând - două de încheiere sau
rescrie sfârșitul. (Cere ajutor profesorilor și/ sau părinților dacă este
cazul).

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Traducere și adaptare după Hamilton, Weiss; Children Tell Stories: Teaching and Using Storytelling in the Classroom, 2005

141
Tipologie poveşti
Basme sau fabule, poveşti culte sau din folclor, câte bordeiuri atâtea obiceiuri – cu
alte cuvinte, există nenumărate modalităţi de împărţire a poveştilor. În
cadrul atelierelor noastre ne vom juca mult cu poveştile, le vom scrânti şi suci, le vom
schimba sfârşiturile, vom face din poveşti vechi poveşti noi şi tot aşa. Mai jos, avem o
încercare de împărţire a acestora pornind de la doi folclorişti şi povestitori americani
–Margaret Read MacDonald si Lee-Ellen Marvin, tradusă şi adaptată după Hamilton,
M. şi Weiss M., Children Tell Stories, Teaching And Using Storytelling In The
Classroom, Richard C. Owen, 2005.

Povestea din folclor: Poveste ce a fost transmisă de-a lungul vremii, de la o

generaţie la alta, prin viu grai. Folclor înseamnă creație populară, şi astfel, povestea
din folclor este o poveste care aparține tuturor oamenilor unei anumite țări sau
culturi, mai degrabă decât unui individ. (Atunci când un autor sau un povestitor
respun o poveste din popor, acea versiune particulară poate avea drepturi de autor.)
Poveştile din folclor se limitează la esențial ; în general nu conțin pasaje descriptive,
bazându-se aproape exclusiv pe pildă sau intrigă. Personajele (de exemplu, un bătrân
diabolic, o frumoasă prințesă) tind să fie unidimensionale şi sub-dezvoltate. Fabulele,
legendele, poveştile explicative, basmele, poveştile-formulă, poveştile hiperbolă şi
legendele urbane intră în categoria generală de folclor, dar au caracteristici specifice
care le fac unice.

Fabula: Poveste în care personajele principale sunt de obicei animale care se

comportă precum oamenii. Fabulele sunt scurte şi întotdeauna cuprind o pildă care,
de obicei, este formulată clar la sfârșit. Doi dintre cei mai renumiți scriitori de fabule,
Esop si Bidpai, au o aură de legendă ; nimeni nu ştie sigur dacă ei au existat cu
adevărat. Majoritatea fabulelor aparțin tradiției literare, deși autorii lor e posibil să fi
împrumutat liber din materialul folcloric. Printre autorii de fabule literare se număra
La Fontaine, James Thurber şi Arnold Lobel. Printre autori români de fabule se
numără Grigore Alexandrescu, Gheorghe Asachi, Ion Luca Caragiale sau Alecu
Donici.

Legenda: O poveste despre oameni, locuri şi evenimente care are cumva rădăcini în
date istorice. Totuşi, poveştile au fost respuse atât de frecvent şi incidentele exagerate
atât de mult încât să demonstrezi că ele au existat cu adevărat este aproape imposibil.
Includem diverse istorii despre Ştefan cel Mare sau Vlad Țepeș, de
exemplu, precum şi diverse poveşti despre Robin Hood, Johnny Appleseed, John
Henry, Pocahontas și Wilhelm Tell.

Povestea explicativă (Povestea „de ce” sau „cum”): Pornind de la cuvântul

de origine franceză „pourquoi” (de ce), aceste poveşti explică de ce un animal, o
plantă sau un obiect arată sau se comportă aşa cum o fac în prezent. Sunt în general
create ca răspuns la întrebările copiilor „De ce?”, pentru care, câteodată, singurul
răspuns posibil este o poveste creativă. Majoritatea acestor poveşti reuşesc, de
asemenea, să predea o lecție despre ce înseamnă comportament bun sau rău, şi pot
îndeplini funcția de mnemotehnică, ajutând copiii să-şi amintească caracteristicile
unui fenomen natural.

142
Basmul (en. fairy tales): Poveste fabuloasă, miraculoasă, spusă exclusiv pentru
distracție, acest tip de poveste se bazează pe magie pentru rezolvarea unor probleme
copleşitoare cu care personajele se confruntă. Există, de asemenea, poveşti cunoscute
ca basme literare sau basme culte (vezi definiția din paginile următoare).

BASM, basme, s.n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale,

care simbolizează forțele binelui şi ale răului în lupta pentru şi împotriva fericirii
omului. Astfel, spre deosebire de „fairy tales” din engleză, în accepţiunea românească
basmele sunt purtătoare de mesaje mult mai profunde decât pura distracţie.

Basmul cult : O poveste ce se desfăşoară în mod frecvent într-un timp şi spațiu „de
nicicând şi de oricând”, ce abundă în regi, regine şi prințese, în care au loc tot felul de
întâmplări supranaturale. Aceste poveşti tind să fie mai lungi, mai descriptive şi mai
complicate decât basmele populare. Rădăcinile basmelor culte stau în tradiția orală,
dar sunt de fapt creația unui autor. De exemplu, Hans Christian Anderson şi-a extras
cu siguranță ideea din „Hainele noi ale împăratului” dintr-o poveste din folclor, dar a
transformat-o într-un basm cult.

Povestea –formulă: O poveste care urmează un anumit tipar care este chiar mai
important decât intriga în sine. Dintre multele tipologii de poveşti-formulă,
majoritatea se bazează pe repetiție, cu scopul principal de a distra prin repetarea unor
cuvinte sau expresii fanteziste. Ca exemple putem aminti „Bătrâna şi porcul” sau
„Omul de turtă dulce”, precum și Croitorul.

Povestea hiperbolă sau povestea gogonată: Poveşti neruşinat de exagerate. În

esenţă, sunt poveşti mincinoase care povestesc despre personaje şi evenimente „mai
mari decât viața„(....). Printre cele mai cunoscute sunt poveștile despre baronul
Münchhausen.

Legenda urbană: Cunoscute și ca „legende contemporane”, acestea sunt poveşti

transmise prin viu grai, care fac referire la un eveniment recent. Deşi povestitorul
crede povestea, care de multe ori este bizară sau vulgară, de obicei nu i s-a întâmplat
acestuia ci i-a fost povestită de către un prieten al unui prieten... Folcloriştii recunosc
aceste poveşti ca având o lungă istorie, făcând parte dintre poveştile spuse adesea.
Sunt în prezent răspândite şi pe Internet; exemple : „Autostopistul care dispare în
neant”, „Aligatori în canalizare”, „Păianjenii din coafură”, „De pe vf. Omu se poate
vedea Marea Neagră” sau „Legenda telecabinei Bușteni-Babele”.

Povestea religioasă: Acele povești care răspund unor întrebări profunde, precum
„Cum a fost făcută lumea ?” sau „De unde vin primii oameni?”. Ele încearcă să explice
viziunea asupra lumii a unui anumit grup şi de cele mai multe ori descriu faptele unor
ființe evlavioase. Asemenea povesti pot fi găsite în Biblie, Talmud, Loran sau
Mahabharata şi în învățăturile, atât orale cât şi scrise, ale tuturor religiilor lumii.

Mitul : Deşi, într-un sens colocvial cuvântul mit este folosit pentru a desemna o
poveste neadevărata sau fantezistă, într-un sens folcloric mitul este o poveste
religioasă. Face referire la poveşti aparținând unor religii care nu mai sunt practicate,
precum cele ale vechilor greci sau romani, dar şi la poveşti aparținând unor învățături
religioase prezente. O poveste care pentru o cultură nu este altceva decât o simplă
poveste interesantă, poate fi considerată de către o altă cultură ca fiind un mit

143
sacru. Deoarece „mitologie” poate avea un sens peiorativ, Lee Ellen Marvin (2005)
sugerează folosirea termenului de „poveste sacră” pentru orice narațiune ce face
referire la o religie practicată în prezent.

Povestea literară : O poveste scrisă de către un autor. Cunoscute şi ca „ poveşti de

autor”, multe dintre aceste poveşti sunt greu de povestit oral, deoarece se bazează
foarte mult pe frumusețea şi puterea limbajului. Deoarece povestitorul trebuie
să adere cât mai mult la textul inițial, acestea nu sunt o alegere bună pentru
povestitorii începători.

Povestea personală : O poveste din experienţa proprie, ca atunci când te-ai

rătăcit, te-ai dus în papuci la şcoală, sau sora ta te-a tuns îngrozitor. Sunt tipul de
povesti spuse de către noi toți. Majoritatea tind să nu fie foarte cizelate, dar pe
măsură ce le spunem şi respunem ele tind să se îmbunătățească (deşi nu devin
neapărat mai adevărate!).

Povestea de familie : Poveste spusă de membri ai familiei. Poveşti despre nunţi şi

înmormântări, mutări şi curtări, scandalagii, strădanii, averi pierdute, duşmănii de
familie şi mari reuşite, toate acestea sunt exemple de poveşti care unesc familiile.

Snoava : Poveste de scurtă întindere şi de factură umoristică, în care sunt ironizate

defectele şi/ sau viciile omeneşti. Este înrudită cu anecdota prin umor. Unii dintre
eroii snoavelor româneşti sunt Păcală şi Tândală.

144
Feluri de povești (pentru copii)
Există multe feluri de poveşti. La școala de (super)povestitori, ne vom juca mult cu
poveştile, le vom scrânti şi suci, le vom schimba sfârşiturile, vom face din poveşti
vechi poveşti noi şi tot aşa. De aceea, e folositor să știi câte ceva despre fiecare fel de
poveste.

Povestea din folclor: Poveste ce a fost transmisă de-a lungul vremii, de la o

persoană la alta, prin viu grai și s-a schimbat mereu. Nimeni nu mai știe cine a spus-o
pentru prima dată. Ea aparține tuturor oamenilor unei anumite țări sau culturi.

Fabula: Poveste în care personajele principale sunt de obicei animale care se

comportă precum oamenii. Fabulele sunt scurte şi întotdeauna cuprind o morală care
este spusă clar la sfârșit. Unul dintre cei mai renumiți scriitori de fabule este Esop. Se
spune că el a trăit acum mai mult de 2500 de ani în Grecia Antică. Dar nu se știe sigur
dacă el chiar a existat și dacă fabulele lui chiar au fost scrise de el.

Legenda: O poveste despre oameni, locuri şi evenimente din istorie. Este vorba
despre o poveste adevărată care a fost mult exagerată. De exemplu, povești
despre Ştefan cel Mare, despre Robin Hood, Pocahontas și Wilhelm Tell.

Povestea explicativă (Povestea „de ce” sau „cum”): Aceste poveşti explică de
ce un animal, o plantă sau un obiect arată sau se comportă acum aşa cum o fac.

Basmul: O poveste în care apar lucruri, personaje, întâmplări sau locuri magice,
fermecate. Ele pot fi din folclor (de exemplu cele culese de frații Grimm) sau pot avea
un autor (de exemplu Hans Christian Andersen).

Povestea–formulă: O poveste care urmează un anumit tipar care este chiar mai
important decât intriga în sine. Majoritatea se bazează pe repetiție, cu scopul
principal de a distra prin repetarea unor cuvinte sau expresii. De exemplu „Croitorul”.

Povestea gogonată: Poveşti mincinoase, neruşinat de exagerate care pretind că se

petrec în lumea reală (nu în lumea basmelor). De exemplu poveștile despre baronul
Münchhausen.

Legenda urbană: Legende din zilele noastre transmise prin viu grai. Este vorba tot
despre o poveste adevărată care a fost mult exagerată. Exemple : „De pe vf. Omu se
poate vedea Marea Neagră”, „Legenda telecabinei Bușteni-Babele”.

Povestea religioasă/mitul : Acele poveşti care răspund unor întrebări profunde,

precum „Cum a fost făcută lumea ?” sau „De unde vin primii oameni?”. Ele pot fi
găsite în Biblie şi în învățăturile, atât orale cât şi scrise, ale tuturor religiilor lumii.

Povestea literară : O poveste scrisă de către un autor. Multe dintre aceste povești
sunt greu de povestit oral, deoarece se bazează foarte mult pe frumusețea și puterea
limbajului. Ele nu sunt o alegere bună pentru povestitorii începători.

145
Povestea personală/de familie : O poveste din experiența proprie, ca atunci
când te-ai rătăcit, te-ai dus în papuci la școală sau sora ta te-a tuns îngrozitor. Sau
o poveste adevărată din viața membrilor familiei tale.

Povești cu păcălici: Poveste scurte și amuzante în care sunt ironizate

defectele omenești. Unii dintre păcălicii din poveștile românești sunt Păcală și
Tândală.

Povești cu nătăfleți: Povești amuzante cu personaje prostuțe care încurcă mereu

lucrurile, de exemplu Juan Bobo.

146
Scală perseverență
Răspundeți la următoarele 12 întrebări cu onestitate. Nu există răspunsuri
adevărate sau false.

1. Am trecut peste obstacole pentru a depăși o provocare importantă.

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

2. Ideile și proiectele noi mă distrag, uneori, de la proiectele anterioare. *

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

3. Interesele mele se schimbă de la an la an.*

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

4. Eșecurile nu mă descurajează.
Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

5. Am fost obsedat/ă de o anumită idee sau un proiect pentru o perioadă scurtă de

timp, dar mai târziu mi-am pierdut interesul. *
Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

6. Muncesc din greu.

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

147
7. Îmi stabilesc adesea un obiectiv, dar mai târziu aleg să urmez un altul.*
Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

8. Am dificultăți în a-mi menține concentrarea pe proiecte care durează mai mult de

câteva luni pentru a fi terminate.*
Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

9. Duc la bun sfârșit tot ceea ce încep.

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

10. Mi-am atins un obiectiv care a necesitat ani de muncă.

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

11. Îmi dezvolt noi preocupări la fiecare câteva luni.*

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

12. Sunt harnic.

Mi se potrivește foarte mult
Mi se potrivește într-o mare măsură
Mi se potrivește într-o oarecare măsură
Nu prea mi se potrivește
Nu mi se potrivește deloc

148
Scor:
1. Pentru întrebările 1, 4, 6, 9, 10 și 12 alocați următorul punctaj:

5 = Mi se potrivește foarte mult

4 = Mi se potrivește într-o mare măsură
3 = Mi se potrivește într-o oarecare măsură
2 = Nu prea mi se potrivește
1 = Nu mi se potrivește deloc

2. Pentru întrebările 2, 3, 5, 7, 8 și 11 alocați următorul punctaj:

1 = Mi se potrivește foarte mult

2 = Mi se potrivește într-o mare măsură
3 = Mi se potrivește într-o oarecare măsură
4 = Nu prea mi se potrivește
5 = Nu mi se potrivește deloc

Adunați punctajul și împărțiți la 12. Scorul maxim pe această scală este 5 (extrem de
perseverent) și 1 (deloc perseverent).

Traducere după: Duckworth, A.L., Peterson, C., Matthews, M.D., & Kelly, D.R.
(2007). Grit: Perseverance and passion for long-term goals. Journal of Personality
and Social Psychology, 9, 1087-1101.

149
BIBLIOGRAFIE
1. Achor, S. (2011). The Happiness Advantage: The Seven Principles of Positive
Psychology that Fuel Success and Performance at Work. Virgin Publishing.
2. Bany-Winters L. (2012). On Stage: Theater Games and Activities for Kids,
Chicago Review Press.
3. Blackwell, L.S., Trzesniewski K.H, Dweck C.S. (2007). Implicit Theories of
Intelligence Predict Achievement Across an Adolescent Transition: A
Longitudinal Study and an Intervention. Child Development, Vol. 78, No. 1,
246 – 263.
4. Bronson, P. (2007). How Not to Talk to Your Kids. New York Magazine,
http://nymag.com/news/features/27840/
5. Davis, D. (2005). Telling Your Own Stories. August House.
6. De Vos. G. (2003). Storytelling for young adults. Libraries Unlimited.
7. Duckworth, A. L., Grant, H., Loew, B. Oettingen, G. Gollwitzer, P. M. (2011).
Self-regulation strategies improve self-discipline in adolescents:benefits of
mental contrasting and implementation intentions. Educational Psychology.
Vol. 31, No. 1, 17–26.
8. Duckworth, A. L., Peterson, C., Matthews, M. D., Kelly, D.R. (2007). Grit:
Perseverance and Passion for Long-Term Goals. Journal of Personality and
Social Psychology. Vol. 92, No. 6, 1087–1101.
9. Duckworth, A. L., Quinn, P. D., Seligman, M. E. (2009). Positive predictors of
teacher effectiveness. The Journal of Positive Psychology, Vol. 4, No. 6, 540–
547.
10. Dweck, C. S. Walton, G. M. Cohen, G. L.(2013) Academic Tenacity:Mindsets
and Skills that Promote Long-Term Learning. Paper prepared for the Gates
Foundation
11. Dweck, C.S. (2006). Mindset: How You Can Fulfill Your Potential. New York,
NY: Random House.
12. Emmons, R. A. McCullough, M. E. (2003). Counting Blessings Versus
Burdens: An Experimental Investigation of Gratitude and Subjective Well-
Being in Daily Life. Journal of Personality and Social Psychology. Vol. 84, No.
2, 377–389.
13. Faber, A. Mazlish, E. (2013). Comunicarea eficientă cu copiii. Curtea Veche.
14. Farrington, C. A., Roderick, M., Allensworth, E., Nagaoka, J., Keyes, T. S.,
Johnson, D. W., Beechum, N. O. (2012). Teaching Adolescents To Become
Learners. The Role of Noncognitive Factors in Shaping School Performance:
A Critical Literature Review. The University of Chicago. Consortium on
Chicago School Research.
15. Gable, S. L, Gonzaga, G., & Strachman, A. (2006). Will You Be There for Me
When Things Go Right? Supportive Responses To Positive Event Disclosures.
Journal of Personality and Social Psychology, 91, 904-917.
16. Gable, S. L., & Reis, H. T. (2010). Good News! Capitalizing on Positive Events
in an Interpersonal Context. In M. Zanna (Ed.) Advances in Experimental
Social Psychology, 42, (pp. 198-257) Elsevier Press: New York.
17. Gable, S. L., Reis, H. T., Impett, E., & Asher, E. R. (2004). What do you do
when things go right? The intrapersonal and interpersonal benefits of
sharing positive events. Journal of Personality and Social Psychology, 87, 228-
245.
18. Gollwitzer, P.M. (1999). Implementation intentions: Strong effects of simple
plans. American Psychologist, 54, 493–503.
150
19. Gordon, T., Burch, N., (2011) Profesorul eficient: Programul Gordon pentru
îmbunătățirea relației cu elevii, editura Trei.
20. Gottschal, J. (2013). The Storytelling Animal. How Stories Make Us Human.
Mariner Books.
21. Greene, E. Del Negro. J. (1987). Storytelling Art & Technique. R R Bowker.
22. Hamilton. M., Weiss M. (2005). Children Tell Stories. Teaching And Using
Storytelling In The Classroom. Richard C. Owen.
23. Haven, K., (2000). Super Simple Storytelling: A Can-Do Guide for Every
Classroom, Every Day, Libraries Unlimited.
24. Kahneman, D. (2011) Thinking, Fast and Slow, Farrar, Straus and Giroux
25. Keene O. & Zimmermann. S. (1997). Mosaic of thought. Heinemann.
26. KIPP Foundation, (2014), KIPP Framework for Excellent Teaching,
www.kipp.org
27. Lipman, D. (1994). Storytelling Games: Creative Activities for Language,
Communication, and Composition Across the Curriculum. Oryx Press.
28. Lipman, D. (1999). Improving Your Storytelling. August House.
29. Lipman, D. (2006). The Storytelling Coach. August House.
30. MacDonald, M. R. The Storyteller's Start-Up Book. August House. (2005).
31. Mayer, J. D., & Geher, G. (1996). Emotional intelligence and the identification
of emotion. Intelligence, 17, 89–113.
32. Medina, J. (2009). Brain Rules. Pear Press
33. Mischel, W. (2014). The Marshmallow Test: Mastering Self Control. Little,
Brown and Company.
34. Mischel, W., Shoda, Y., Rodriguez, M. (1989). Delay of Gratification in
Children. Science. New Series. Vol. 244, No. 4907, 933–938.
35. Moffitt, T.e E., Arseneault, L., Belsky, D., Dickson, N., Hancox, R. J.,
Harrington, H., Houts, R., Poulton, R., Roberts, B. W., Ross, S., Sears M. R.,
Thomson, W. M., Caspi, A. (2011) A gradient of childhood self-control predicts
health, wealth, and public safety, Proceedings of the National Academy of
Sciences of the United States of America, vol. 108 no.7, 2693–2698.
36. Mooney, B. Holt D. Storyteller's Guide. August House. (2005).
37. Oliver, J. Ryan, M. (2004). Lesson One: The ABCs of Life: The Skills We All
Need but Were Never Taught. Touchstone.
38. Peterson L., O'Conner D. (2010). Kids Take the Stage: Helping Young People
Discover the Creative Outlet of Theater, Back Stage Books.
39. Peterson, C. Seligman, M. (2004). Character Strengths and Virtues: A
Handbook and Classification. American Psychological Association / Oxford
University Press.
40. Rubinstein, R. (2000). Curtains Up!: Theatre Games and Storytelling.
Fulcrum Publishing.
41. Seligman, M. (1991). Learned Optimism: How to Change Your Mind and Your
Life. New York: Knopf.
42. Seligman, M. (2011). Flourish: A New Understanding of Happiness, Well-
Being - and How to Achieve Them. Nicholas Brealey Publishing.
43. Sima, J. Cordi, K. (2003). Raising Voices. Libraries Unlimited.
44. Simmons. A. (2006). The Story Factor. Basic Books.
45. Spolin, V. (1986). Theater Games for the Classroom. Northwestern University
Press.
46. Sturm. B. (2014). The Enchanted Imagination: Storytelling's Power to
Entrance Listeners,

151
 http://www.ala.org/aasl/aaslpubsandjournals/slmrb/slmrcontents/volume21
999/vol2sturm
47. Tough, P. (2011). What if the Secret to Success Is Failure?. The NewYork
Times. http://www.nytimes.com/2011/09/18/magazine/what-if-the-secret-
to-success-is-failure.html?pagewanted=all
48. Tough, P. (2013). How Children Succeed. Cornerstone Digital.
49. Warren, L. (2008). The Oral Tradition Today: An Introduction to the Art of
Storytelling. Pearson Learning Solutions.
50. Wieber, Frank; von Suchodoletz, Antje; Heikamp, Tobias; Trommsdorff,
Gisela; Gollwitzer, Peter M. (2011). If-then planning helps school-aged
children to ignore attractive distractions.Social Psychology, Vol 42(1), 39-47
51. www.mindsetworks.com

152