Figurile de stil.

1) Afereză – o figură fonologică (de sunet), care constă în suprimarea unui sunet la începutul
cuvântului.
ex: stâmpăr / astâmpăr, Culae / Niculae, Fănel / Ștefănel.
2) Alegorie – figură de stil care constă în folosirea unei metafore sau a unui simbol, în expunerea
unei idei abstracte.
ex: „Să le spui curat / Că m-am însurat...” (Miorița)
3) Aliterația – repetiția unei consoane / silabe cu efect eufonic, imitativ și expresiv.
ex: „Vâjâind ca vijelia și plesnetul de ploaie...” (Mihai Eminescu)
4) Antiteză – figura de stil care constă în asocierea, în același enunț sau context mai larg, a unor
idei, imagini sau noțiuni cu sens contrar.
ex: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă-s toate (Mihai Eminescu)
5) Asonanța – repetarea unor vocale cu efect sonor.
ex: Toate păsările dorm / Numai una n-are somn...
6) Comparație – figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare dintre doi
termeni, prin evidențierea primului.
ex: Ieși Zanfira-n pas răzleț / Frumoasă ca un gând răzleț (George Coșbuc)
7) Elipsa – suprimarea unei părți din enunț, pentru că este neesențială sau se poate deduce din
context.
ex: Primul motiv vi l-am explicat. Iar al doilea derivă din primul (se evită repetarea cuvântului
motiv).
8) Enumerație – înșiruirea unor argumente, fapte, însușiri privitoare la aceeași îmrejurare.
ex: „Nu- speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire, / Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i
subțire.” (B. P. Hașdeu)
9) Epitet – determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb scoțând în evidență
aspectele care l-au impresionat pe scriitor.
ex: răutate drăcească (Greuceanu), turbare furtunoasă (Scrisoarea III)
10) Hiperbola – figură de stil prin care se exagerează proporțiile, numărul ori importanța
unor obiecte, fenomene, întâmplări pentru a mări expresivitatea.
ex: Frumoasă cât eu nici nu pot / O mai frumoasă să-mi socot. (George Coșbuc)
11)Inversiunea – figură de stil care constă în abaterea de la topica propoziției, pentru a scoate în
evidență profunzimea ideilor și a sentimentelor sau de a sublinia anumite aspecte.
ex: Dulce, ce începu / Cântecul l-auzi și tu? (Lucian Blaga)
12) Invocația – rugăciune adresată unei muze, unei divinități, pentru a-i cere inspirație,
adresarea către un interlocutor imaginar.
ex: Fă-mă, Doamne, ce m-ai face, / Fă-mă cerc la boloboace... (Grigore Vieru)
13) Interogație retorică – figură de stil alcătuită din una sau mai multe întrebări care nu
așteaptă răspuns.
ex: Unde sunt glasurile de altădată? (Ion Vinea)
14) Metafora – figură de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al cuvântului la alt sens,
prin intermediul unei comparații subânțelese.
ex: Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci. (Scrisoarea I)
15) Onomatopeea – figură prin care se sugerează imaginea auditivă a unei acțiuni, cu ajutorul
unor sunete cu timbru imitativ, din alcătuirea cuvântului.
ex: „Iar pupăza zbârrr... pe-o dugheană!” (Ion Creangă)
16) Paradox – enunțarea unei idei adevărate, apparent contrară adevărului sau ideii comune.
ex: „Nu e nimic şi totuşi e…” (Mihai Eminescu)
17)Personificarea – figura de stil cu care se atribuie însușiri omenești unor obiecte neînsuflețite
ori abstracte, precum și unor vietăți necuvântătoare.
ex: „Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri. Plouă.” (Lucian Blaga)
18) Repetiție – figură de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a
mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii…
ex: „Ce se aude? Ce nu se mai aude? / Şi când se aude,de ce nu s-aude?...” (Marin Sorescu)
19) Sincopa – eliminarea unui sunet sau grup de sunete în interiorul unor cuvinte.
ex: dom’le, mulț’im