 Conţinutul raporturilor de drept administrativ este format

din drepturile şi obligaţiile părţilor.

 Raporturile de drept administrativ se grupează în două categorii:

- Raporturi care se formă în cadrul sistemului

administraţiei publice;

- Raporturi care se formează între un subiect ce aparţine

administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem.

Raporturile ce se constituie în cadrul sistemului administraţiei publice se referă, în principal, la

organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.

Ele se împart în raporturi de subordonare, raporturi de colaborare şi de participare.

În cadrul raporturilor de subordonare ierarhică, subiectele participante se află în cadrul unei

ierarhii administrative. Cel care acţionează ca autoritate ierarhic superioară are dreptul de a
conduce, îndruma şi controla subiectul subordonat. Este cazul raporturilor dintre Guvern şi
prefecţi sau acela al raporturilor dintre ministru şi conducătorii serviciilor deconcentrate ale
ministerelor în judeţe

În cazul raporturilor de colaborare, subiectele participante se află pe aceeaşi poziţie şi

acţionează împreună pentru realizarea unui anumit scop. Cum ar fi, de exemplu, două ministere
care emit împreună norme juridice de interes comun.

În cazul raporturilor de participare, cele două subiecte participă la exercitarea unor atribuţii
pe care legea le dă în competenţa unui organism colegial, faţă de care acestea se pot afla în
raporturi de subordonare.

Raporturile care se formează între un subiect ce aparţine administraţiei publice şi unul din
afara acestui sistem sunt extrem de variate. Ele pot fi raporturi de subordonare, în care organele
administraţiei publice, pe baza competenţei pe care o au conform legii, pot stabili în mod
unilateral drepturi şi obligaţii, pentru persoanele fizice sau juridice. Totodată, organele
administraţiei publice pot recurge la măsuri de constrângere, aplicând sancţiuni în condiţiile
legii, ajungând până la executarea silită.

Obiectul acestor raporturi juridice constă în modelarea comportamentului subiectelor

participante corespunzător exigenţelor legale. Situaţia de subordonare a subiectelor de drept nu
exclude posibilitatea manifestării de voinţă a acestora în cadrul raporturilor juridice respective.
În acest scop, există o serie de garanţii legale care constau în mijloace practice puse la dispoziţia
cetăţenilor. Astfel, aceştia pot formula plângeri împotriva măsurilor abuzive luate de
administraţia publică. Potrivit art. 51 din Constituţie, dreptul de petiţionare al cetăţenilor este
garantat, iar autorităţile administraţiei publice au obligaţia de a răspunde la petiţiile formulate în
termenele prevăzute de lege.

O pondere deosebită în cadrul categoriei de raporturi analizate o ocupă cele de utilizare a

serviciilor publice. Subiectele active acţionează tot pe baza şi în executarea legii, însă în calitatea
lor de servicii publice. În cadrul raporturilor care se formează între un subiect ce aparţine
administraţiei publice şi unul din afara acestui sistem se întâlnesc şi raporturi de colaborare şi
participare a unor persoane fizice şi juridice la realizarea sarcinilor ce revin administraţiei
publice. Pot fi amintite acele raporturi juridice în care anumite organizaţii nestatale realizează
activităţi de interes public, prin prestaţii specifice organizaţiei statale.

Autonomia locala
Cadrul legal şi modalităţile juridice de realizare a autonomiei locale. Din conţinutul Legii nr.
215/2001 rezultă cadrul juridic al autonomiei locale în care se cuprinde organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice locale. Textul art. 21 alin. 1 al legii citate stabileşte care sunt
autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. Acestea sunt
consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive.

Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile legii. Aceste dispoziţii au valoarea unor
prescripţii cadru care statornicesc numai care sunt acele autorităţi administrative publice prin
care se realizează autonomia locală. De asemenea, art. 18 (4) al legii administraţiei cuprinde o
excepţie în sensul că, în municipii se pot constitui autorităţi administrative – consilii locale şi
primari – şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale acestora, dar aceste subdiviziuni nu au
personalitate juridică, acesta fiind atributul exclusiv al municipiului în care se organizează (este
cazul sectoarelor municipiului Bucureşti). Consiliile locale şi primarii, definite autorităţi
autonome create prin voinţa direct exprimată a cetăţenilor cu drept de vot din cadrul
colectivităţilor locale ce constituie comuna sau oraşul respectiv, au capacitatea juridică necesară
rezolvării treburilor publice din comune şi oraşe, în condiţiile prevăzute de lege. De asemenea,
aşa cum am mai arătat prin art. 7 al legii administraţiei locale, în fiecare judeţ se alege un
consiliu judeţean ca autoritate a administraţiei publice care coordonează activitatea consiliilor
locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean alege din
rândul membrilor săi pe preşedinte, pe vicepreşedinţi şi delegaţia permanentă.