Căsuța vulpii

Într-o poieniță erau trei copaci.În unul din ei trăia o veveriță, în altul-o bufniță,iar
în al treilea-un aricel.Ei erau vecini și trăiau în pace și armonie.Copacul în care
trăia veverița era mereu curat și îngrijit, evident era și tânăr.Ea toată ziua sărea din
creangă în creangă,făcea ordine în copac și în căsuța sa.Copacul în care trăia
bufnița era prăfuit și murdar.El,sigur, că arăta bătrân.Bufnița dormea toată ziua,
iarspre seară pleca de acasă să nu-și trezească vecinii.Aricelul se mișca încet, dar
făcea curat în căsuța lui de la rădăcina copacului.Într-o bună zi, vine în poiana lor
vulpea. Se duce la veveriță și o întreabă:

-Ai dori să împarți cu mine locuința ta, care ți-a oferit-o copacul acesta?

-Cum vrei să împărțim casa mea? Întreabă veverița.Tu ești mai mare decît mine și
nici nu ai să poți urca atât de sus.S-a dus vulpea la bufniță.Pasărea însă dormea și i-
a răspuns somnoroasă că în casa ei e prea mare dezordine, ca să mai primească pe
cineva. Vulpea se duse la aricel:

-Ariciule, casa ta nu e sus și nici nu e chiar murdară.Nu ai vrea să mă primești și

pe mine?

-Ba nu, răspunse ariciul,nu pot.E prea îngustă căsuța mea.Tu nu ai să încapi în ea
și ai să mi-o dărâmi.

Atunci, vulpea și-a săpat o vizuină între cei trei copaci și s-a ascuns acolo.Într-o
dimineață, veverița, bufnița și ariciul au coborât la subsol după provizii și au zărit
acolo trei năsucuri micuțe.erau trei puișori de vulpe.

-Iată de ce căuta vulpea casă, ea se pregătea să devină mămică! A spus cu mirare

veverița.

-Iar eu,nesocotita de mine,nici n-am ascultat-o se căina bufnița.

-Vai, cât de rău îmi pare! Se tângui ariciul.Haideți s-o ajutăm!

I-au adus provizii, frunze uscate și puf, să le fie cald puișorilor.De atunci,trăiau toți
în poieniță în liniște și pace, având grijă de cei trei puișori micuți.Doar toți copiii
au dreptul la casă, dragoste și îngrijire.