Sunteți pe pagina 1din 8

ROMANTISMUL

- cultivă lirismul, în special elegia (poezie care exprimă sentimente de triteţe), meditaţia poetică, poemul
liric;
- în genul epic se cultivă nuvela istorică şi romanul istoric
- introduce noi specii literare: drama romantică, meditaţia, poemul filozofic
- primează subiectivismul
- sentimentul iubirii neîmplinite
- dorinţa puternică de regăsire a iubirii
- îmbogăţeşte limba literară prin includerea limbii populare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou)
- surse de inspiraţie: istoria naţională, natura, folclorul
- natura este protectoare, paradisiacă, fiind cadrul ideal al împlinirii iubirii
- motive specifice: noaptea, visul
- fascinația misterului
- personajele: recrutate din toate categoriile sociale, cu preferinţă cele extreme. Ele pot evolua şi se pot
transforma radical pe parcursul acţiunii
- personaje excepţionale în împrejurări extraordinare
- principalul procedeu artistic: antiteza
Romantismul:
- teme: natura feerică, iubirea, timpul, cunoaşterea, cosmogonia
- motive: visul, luna, orfanul,…..
- femeia – înger; portretul idealizat al femeii
- antiteza
- personaje excepţionale care acţionează în situaţii excepţionale
- folosirea arhaismelor cu scopul de a reda culoarea epocii

Formulări posibile:
Discursul poetic se focalizează, în spiritul romantismului, în jurul temei……. transformând lirismul
într-o expresie a subiectivităţii.
Încă din incipit se remarcă dorinţa puternică a eului liric de …….. (ex. regăsire a iubirii).
Sentimentele puternice pe care eul liric le nutreşte pentru fiinţa iubită sunt redate cu ajutorul
exprimării directe prin intermediul …….. (ex. epitetului).
Suferinţa profundă a eului liric cauzată de imposibilitatea împlinirii iubirii se remarcă prin (este
redată cu ajutorul) ……….. (numeşti figura de stil).
REALISMUL
- fixarea obiectivă a cronotopului (conexiunea dintre relaţiile spaţiale şi temporale, asimilate în mod artistic în
literatură), completată de o perspectivă narativă obiectivă, de un narator omniscient şi omniprezent (explici
fiecare termen)
- delimitarea precisă a spaţiului
- interesul pentru concret
- nu cultivă spectaculosul şi pitorescul, nu înfrumuseţează şi nici nu urâţeşte realitatea, urmărind zugrăvirea cât
mai exactă a realităţii, şi înfăţişarea vieţii aşa cum este ea.
- obiectivitate, tipicitate (caractere tipice în împrejurări tipice)
- personajul este un individ social într-un complex de evenimente (situaţii tip)
- personajele pot fi: avari, nebuni, inocenţi, arivistul
- personaj specific: îndrăzneţ, şiret, perseverent
Formulări posibile:
Întreg discursul narativ se focalizează în jurul temei naturii şi integrează, în spiritul realismului o
descriere minuţioasă a ……..constituind o descriere veridică a realităţii.
Delimitarea precisă a spaţiului……. este surprinsă cu ajutorul unor serii semnificative de detalii
redate cu ajutorul ……… (ex. Epitetelor…..).
Delimitarea precisă a spaţiului……. este redată cu ajutorul toponimelor (ex de localităţi).
Figurile de stil denotă umanizarea unei naturi capabile să reflecte trăirile fiinţei şi farmecul
deosebit, rustic al cadrului surprins în operă.
SIMBOLISMUL
- poezia este constituită prin corespondenţe, sugestii, sinestezii (mai multe senyații de naturi diferite)
- nu descrie, ci sugerează stări ale spiritului
- cultivarea simbolului (asigură corespondenţe și afinități între elementele universului)
- tema principală – condiţia nefericită a poetului într-o societate incapabilă să-i înţeleagă şi să-i aprecieze
adevărata valoare; poetul este condamnat și izolat; nostalgia evadării spre tărâmuri exotice; pustiul sufletului
- alte teme: oraşul provincial (monotonia târgului provincial; ex. Bacăul lui Bacovia), sufocant, anotimpul
dezintegrator de materie, iubirea (ca motiv de reverie), obsesia morții, natura (ca loc al corespondențelor; parcurile
desfrunzite, autumnale, solitare)
- motive: apa, ca element corosiv; instrumente muzicale
- raportul dintre simbol şi eul liric nu este exprimat, ci sugerat prin simboluri;
- exprimă stări sufleteşti specifice: angoasa, spleenul (stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală
şi dezgust faţă de orice), oboseala psihică, apăsarea sufletească, nevroză. Toate acestea nu sunt numite, exprimate
ci sunt sugerate;
- modalitatea predominantă de exprimare este corespondenţa dintre cuvinte şi elementele din natură
- muzicalitatea versului (realizată cu ajutorul instrumentelor muzicale sau prin muzicalitatea versului)
- versul liber, rima este considerată o convenţie
- preferința pentru mediul citadin anost, noroios, cu cafenele, ospicii, taverne (cârciumă sărăcăcioasă, murdară și
întunecoasă, situată de obicei la subsol)
- cromatica exprimată:
a)direct, prin culori (obsesia culorilor: violet, alb, negru, galben)
b)sugerată prin corespondenţe (plumb - cenuşiu)
- olfactivul – stările eului liric sunt sugerate prin/de mirosuri puternice (cadavru, mort)
Simbolismul:
- sugestia;
- corespondenţa;
- sinestezia;
- preferinţa pentru stările sufleteşti vagi;
- nevroza – stare sufletească dominantă.

MODERNISMUL
Trăsăturile moderniste în romanul interbelic:
- dezvoltarea romanului analitic, fluxul întâmplărilor din romanul tradiţional au fost înlocuite cu fluxul
conştiinţei în romanul de analiză psihologică. Tipul de personaj preferat de scriitorii modernişti este intelectualul
care îşi analizează existenţa în raport cu sine şi cu societatea în care trăieşte;
- valorificarea în romane a elementelor autobiografice reale sau inventate (jurnalul, eseul, colajul de
scrisori sau documente), accentul fiind pus de ideea de autenticitate, de trăire autentică, pe relatarea subiectivă a
evenimentelor.
Trăsături în poezie:
- intelectualizarea emoţiei;
- conceperea volumului de versuri ca un întreg care se deschide cu o artă poetică (poezia
programatică în care poetul îşi exprimă concepţia despre creaţie şi menirea creatorului);
- dispariţia rigorilor prozodice şi alternanţa majusculă/minusculă la început de vers, prin intermediul
acesteia din urmă fiind ilustrată continuitatea ideilor poetice;
- abordarea unor teme importante ale liricii: moartea, iubirea, cunoaşterea, creaţia poetică, raportul
omului cu divinitatea;
- estetica urâtului, preluată de Arghezi de la Baudelaire care, prin volumul său de poezii, Florile
răului, lărgeşte sfera de inspiraţie poetică, integrându-i urâtul şi grotescul, atâta vreme cât sunt
exprimate în manieră artistică;
- prezenţa unor concepte filozofice în opera lui Blaga, precum cunoaşterea luciferică şi cunoaşterea
paradisiacă;
- dispariţia speciilor lirice tradiţionale, precum pastelul sau elegia, şi apariţia unor specii moderne
precum psalmul, care nu mai este un imn adresat divinităţii, ci o poezie filozofică în care omul
modern ezită între credinţă şi tăgadă (negare, contestare, tăgăduială)
Modernismul:
- estetica urâtului;
- limbaj surprinzător;
- fantezia metaforică;
- ermetismul;
- negarea tradiţiei;
- ambiguitatea limbajului poetic;
- înnoirile prozodice.
NEOMODERNISMUL
Trăsături ale liricii:
- expansiunea imaginaţiei;
- luciditatea si fantezia;
- sensibilitatea si ironia;
- erotismul si confesiunea;
- elemente suprarealiste si ermetice, universul afectiv al omului contemporan;
- formulele artistice se diversifica;
- preferinţa pentru metafora de toate tipurile

POSTMODERNISM:
- banalitatea cotidianului;
- prezenţa narativului în poezie;
- aprecierea limbajului curent (cotidian);
- ironia;
- spiritul ludic;

TRADITIONALISM:
- preocuparea pentru satul românesc ca vatră a spiritualităţii autohtone;
- spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a degradării morale;
- întoarcerea spre trecut ca unic reper moral salvator;
- cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători, costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele străine;
- predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile câmpului, legătura cu pământul,cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în locurile natale,casa şi biserica;
- insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin evocarea scenelor biblice semnificative
şi autohtonizarea lor;
- viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales în momentele ei de sărbătoare;
- preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi nuvela socială, romanul social,drama istorică;
- preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică, poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul tradiţional,
oda, imnul);
- tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul sau preotul;
- păstrarea formelor prozodice tradiţionale: strofa, ritmul, rima;
- limbajul poetic se caracterizează printr-un registru stilistic arhaic şi popular, vocabular regionalisme;
- respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.

Tradiţionalismul:
- atitudinea nostalgică;
- meditaţia melancolică asupra trecutului;
- tema naturii;
- motive: toamna, amintirile, dorul, casa părintească
- imaginea satului, legătura cu strămoşii
UMANISMUL:
- Preocuparea pentru demonstrarea originii limbii latine şi a poporului român;
- Susţinerea ideii continuităţii;
- Privilegierea rolului civilizator şi moralizator al cărţii
ILUMINISMUL:
- lupta ideologică împotriva feudalităţii;
- nevoia luminării maselor prin educaţie şi cultură;
- cultul raţiunii;
- toleranţa religioasă;
- critica tuturor formelor de absolutism;
- ideea monarhiei luminate

ROMANUL EXPERIENŢEI
- confesiunea la persoana I a personajului narator;
- apelul la document autobiografic;
- integrarea jurnalului în ficţiune
- introspecţia;
- analiza iubirii ca experienţă definitorie.

Secvenţa relevă îndrăgostirea eroului de …….. (de ex. misterul fetei)…

DRAMĂ:
- existenţa unui puternic conflict interior între raţiune şi sentiment;
- prezentarea unor trăiri interioare intense
SI PENTRU COMEDIE:
- destinat reprezentării scenice;
- dialogul-mod de expunere predominant;
- limbajul – mijloc de caracterizare a personajelor
- notaţiile autorului;
- împărţirea pe scene, acte, tablouri.

COMEDIE:
- specie a genului dramatic;
- zugrăveşte, într-o manieră care stârneşte râsul, vicii ale naturii umane sau moravurilor sociale;
- deznodământ vesel;
- rol moralizator;
- personajele sunt fiinţe mediocre, reduse la tipuri caracteriologice sau la scheme morale cu funcţie comică;
- categoria estetică specifică este comicul, realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă (comic de
situaţie, caracter….)

DEFINIREA IDENTITĂŢII CULTURALE ROMÂNEŞTI:


- afirmarea originii latine a limbii şi a poporului român;
- descoperirea literaturii populare (perioada paşoptistă);
- interesul pentru specificul naţional (perioada paşoptistă, tradiţionalismul);
- interesul pentru componenta geto-dacă a etnogenezei (romantism, perioada interbelică);
- influenţa culturii occidentale şi ideea europenizării ((perioada paşoptistă, perioada interbelică)

CARACTERIZARE DE PERSONAJ

Întregul discurs narativ (sau epic) se focalizează pe conflictul interior al personajului X (sau pe descrierea
protagonistului/ pe evoluţia personajului – adaptezi la text), evidenţiind ………. (scrii ce face personajul, cu ce
se ocupă, ce atribuţii are, zbuciumul său, frământările, necazurile, aşa cum reies din text). Pe de o parte se remarcă,
în construcţia personajului, caracterizarea directă din partea …… (naratorului sau a unui personaj pe care îl
menţionezi) care îl descrie ca fiind……. . Pe de altă parte, caracterizarea indirectă, prin fapte (o exemplifici),
denotă condiţia de …… ….. (de ex. introvertit) a unui erou (personaj), …………. (aici explici trăsătura. De ex.
incapabil să-şi depăşească statutul/ să-şi exteriorizeze sentimentele…..).

DESCRIERE DE TIP PORTRET

Întreg discursul se constituie ca o descriere de tip portret, integrând trăsăturile fizice şi pe cele morale ale
personajului X (sau personajelor X şi Y). astfel, naratorul insistă asupra detaliilor de fizionomie ale lui X (dai
exemplu din text), completate de elemente de vestimentaţie (sau de atitudine, comportament, ….). din punct de
vedere moral este sugerată …….. (scrii trăsătura personajului, însoţită de exemplu)

GEN LIRIC

MIJLOACE ARTISTICE

Gen liric
1. Ce figură de stil este?
2. Ce imagine sugerează?
3. Semnificaţia ei în text (idei, gânduri, sentimente….)
Formule de utilizat:
- expresivitatea limbajului este susţinută în poezie de figura de stil…..
- în conturarea atmosferei, scriitorul foloseşte o gamă variată de figuri de stil…..
- implicarea afectivă este sugerată de/prin prezenţa figurilor se stil…. sugerând…….
- Expresia……. Sugerează….
- Expresia…….valorifică……
- Expresia….intensifică…..
- Expresia……..marchează…….
- Expresia poate fin interpretată ca un semn al…..
- Expresia generează ideea de….
- Prin figura de stil…..se creează…..
- Tabloul prinde contur prin surprinderea unui detaliu …..
- Se creează o atmosferă de…..
Model:
Pin (cu ajutorul/prin intermediul…) epitetului (…..) x (citezi secvenţa) poetul (creatorul, poetul,
artistul ….) exprimă (sugerează, creează, accentuează, transmite…) starea de spirit a eului liric (desprinzi din
text starea eului liric), scoţând în evidenţă sentimentele trăite de acesta (……).
Această figură de stil creează o imagine poetică foarte sugestivă şi intensifică expresivitatea limbajului
artistic.
MIJLOACE ARTISTICE

Întreg discursul poetic (liric) se focalizează în jurul temei ….(de ex. iubirii/iubirii
neîmplinite/naturii/pe condiţia poetului, artistului…). Încă din incipitul textului ( sau pe parcursul întregii
secvenţe) se remarcă sentimentele de ….(le menţionezi/sau se remarcă umanizarea naturii capabile să reflecte
trăirile fiinţei umane), redate cu ajutorul simbolului X (sau a metaforei Y – menţionezi figura de stil).
Epitetul Z (orice altă figură de stil alegi) sugerează ….. (de ex. dragostea profundă pe care eul liric
o nutreşte pentru iubita sa/instanţa feminină).
Exclamaţia retorică …… denotă efortul nesfârşit al îndrăgostitului de a recupera iubita/iubirea aflată
acum într-o împrejurare nefavorabilă (potrivnică, ….).
Inversiunea ….. profilează chinul (suferinţa, durerea….) eului liric, frământat (măcinat,
îngândurat……) de solitudine (sau alt motiv).
Inversiunea ….. profilează dorinţa de recuperare a dragostei într-un viitor apropiat (într-un alt
univers,. ……)
MODUL INDICATIV- redă o acţiune sau o stare (sentiment) văzute ca reale sau realizabile.
* exprimă atitudinea vorbitorului, este modul realităţii
PREZENTUL : îl face pe cititor să aibă impresia că participă la desfăşurarea actelor descrise de poet.
 În opera lirică – este un prezent etern al sentimentelor, fără trecut sau viitor
 În opera epică (prezentul narativ) – dinamizează textul narativ;
- implică afectiv cititorul având impresia că faptele se derulează sub ochii
lui;
- propune o perspectivă sincronică, în care timpul narării şi timpul
evenimentelor narate se suprapun.
- Sugerează dramatism, plasticitate.
▪ poate avea valoare gnomică – când sunt prezentate definiţii şi adevăruri universal
valabile;
- efectul stilistic: suspendarea opoziţiilor temporale, conferind enunţurilor un grad mare de
generalitate.
- Este specific proverbelor, zicătorilor, meditaţiilor filozofice, cugetărilor pe tema condiţiei umane,
a raportului cu divinitatea
▪ poate avea valoare anticipativă – orientează perspectiva, proiectează sentimentele, într-
un plan imaginar al visului au al reveriei;
▪ poate avea valoare iterativă – reliefează caracterul repetabil al unor acţiuni, sentimente.
Sugerează astfel că existenţa este o succesiune de situaţii, acţiuni, sentimente care e repetă.
poate avea valoare istorica /dramatica- anulează raportul prezent-trecut prin actualizarea unor
evenimente anterioare in prezentul naratorului si implicit al lectorului

PERFECTUL SIMPLU – exprim[ o acţiune sau o stare (sentiment) din trecutul apropiat care a luat sfârşit cu
puţin timp înainte de momentul discursului (de prezent).
In genul liric – apare rar.
In genul epic:
Perfectul simplu narativ:
- este un timp specific naraţiunii;
- reliefează derularea rapida a evenimentelor sau valoarea de moment a unei stări.
Perfectul simplu descriptiv:
- plasează secvenţa descriptiva in prim plan, iar descrierea are un caracter dinamic dând vivacitate
imaginilor descriptive.
PERFECTUL COMPUS – acţiune sau o stare (sentiment) care s-a declanşat si s-a terminat in trecut
- înscrie evenimentele narate, procesele, stările sau experienţele lirice intr-o durata trecuta închisa, intr-un
interval de timp anterior timpului enuntarii.
- Funcţia stilistica principala este aceea de a delimita o secvenţa intr-un trecut foarte îndepărtat.
- Alta funcţie stilistica este delimitarea planului naratorului (exprimat prin perfectul simplu) de planul
personajelor ( marcat de perfectul compus).
- In finalul textului are rol rezumativ sau conclusiv, reliefând caracterul ireversibil al evenimentelor.

IMPERFECTUL – spre deosebire de perfectul compus care exprima o acţiune declanşata si terminata in trecut, imperfectul este un
timp durativ, al unei acţiuni sau stări declanşate in trecut, dar care se poate prelungi in prezent.
- este timpul specific descrierii
- Valori: evocativa, descriptiva, iterativa
1.IMPERFECTUL NARATIV/ EVOCATIV - proiectează un eveniment, un proces, o stare intr-o perioada
nedeterminata.
2.IMPERFECTUL DESCRIPTIV actualizează in imagini plastice o realitate trecuta, situând-o intr-o durata
nedeterminata. Conferă descrierii un caracter dinamic.
3.IMPERFECTUL ITERATIV – exprima caracterul repetabil al situaţiilor, acţiunilor, stărilor (sentimentelor).

MAI-MULT-CA-PERFECTUL – reprezintă acţiuni, stări, sentimente, plasate intr-un trecut in raport cu alta realitate trecuta, având
ca efect gradarea evenimentelor sau stărilor.
1.MAI-MULT–CA-PERFECTUL INCADRARII (in incipitul operei)
– prezintă evenimentele, stările anterioare planului naraţiunii sau al discursului liric la trecut;
- schiţează fundalul evenimentelor care urmează a fi narate
2.MAI-MULT-CA-PERFECTUL NARATIV (in interiorul textului)
– poate prezenta o secvenţa retrospectiva fata de planul naraţiunii sau al discursului liric la trecut, realizându-se
o răsturnare a cronologiei fireşti.
VIITORUL
- Conturează un plan al unor dorinţe văzute ca realizabile
- prelungeşte prezentul enunţării intr-o durata imaginara
- Rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al
dorintei, al anticiparii profetice ori al presimtirilor nelinistite.
1.VIITORUL COLOCVIAL diferenţiat la nivelul graiurilor are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite.
Valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in aspectul modal care il apropie de conjunctiv.
Marchează caracterul subiectiv ori registrul familiar.
2.VIITORUL ANTERIOR situează evenimentul exprimat înaintea unei alte acţiuni din viitor.
- Valoarea stilistica e cea de exprimare a inceritudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori
irealizabile.
MODUL CONJUNCTIV
- mod al dorinţei, al unei posibilitati, fara certitudinea realizării ei
- este modul care accentuează caracterul subiectiv al discursului
- in opera lirica proiectează sentimentele intr-un viitor dorit, dar fara certitudinea împlinirii lor
- conturează un plan imaginar, diferit de lumea reala
MODUL CONDIȚIONAL OPTATIV
- exprimă acțiunea sau proiecția unui sentiment care se pot realiza doar cu o anumită condiție
- în textul liric sugerează proiecția unor idealuri, dorințe într-un univers imaginar (situația
ipotetică, o experiență lirică imaginată)
- marchează scenarii posibile, acţiuni presupuse, realizabile, incertitudinea.
MODUL INFINITIV
- numește acțiunea, procesul, starea etc.;
MODUL GERUNZIU –
- desemnează acţiuni care se desfăşoară continuu
- reprezintă o acțiune sau o stare care se produce simultan cu o altă acțiune sau stare
- suprinde o acțiune în desfășurare, conferind secvenței în care apare dinamism sau efect de
durată;
- În textul liric creează imagini artistice auditive, redând anumite sonorități (mai ales când apare în
rimă)
MODUL PARTICIPIU
- prezintă o acţiune încheiata sau rezultatul acesteia implicând o valoare temporala trecuta, cu efecte care persista
sau au încetat in momentul enunţării.
MODUL SUPIN
- exprima in chip general, abstract, acţiunea, procesul sau starea văzute ca potenţialitate.
- Conferă textului un caracter impersonal devenind un indice al stilului oficial.
MODUL IMPERATIV
- instituie o relatie de comunicare directa exprimand dorinta sau vointa emitatorului de a determina
o actiune sau de a o impiedica.
- Valoarea stilistica rezida in capacitatea de exprimare a unor atitudini si trairi subiective, printr-un
dublu sistem de semnale:verbale si paraverbale.
- Are rol de dinamizare a discursului si impreuna cu substantivele in vocativ reprezinta un indice al
oralitatii.
- In textul liric semnalizeaza discursul dialogic sau monologul adresat.

Modele interpretare
Fragmentul reprezintă un text narativ, în care se împletesc, ca moduri de expunere, naraţiunea şi
descrierea. Naraţiunea se realizează la persoana x, de către un narator obiectiv…..
Întreg discursul poetic se focalizează pe tema ……….. . verbele la timpul prezent al modului indicativ
(exemple) imprimă un caracter obiectiv al stărilor exprimate sugerând imposibilitatea fiinţei umane de a se
sustrage de la curgerea nefastă a timpului (supunerea fiinţei umane la trecerea implacabilă a timpului)

Prezentul verbelor (exemple) sugerează/exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată (pe o
anumită perioadă de timp)

GEN LIRIC
- comunicarea directă a gândurilor și sentimentelor autorului;
- se adresează sensibilității cititorului;
- expresivitate;
- discurs liric la persoana I

ARTĂ POETICĂ
EX: Textul citata este o artă poetică modernă, concepută ca un monolog liric adresat unui fiu spiritual. Ideea
centrală a operei este ……… (teama creatorului, scriitorului în fața paginii albe, temă redată în principal prin
intermediul metafore X). Caracterul modernității este susținut de relațiile dintre creator –creație, creator –
cititor. Astfe, creația, opera odată desăvârșită nu-i mai aparține poetului, ci lumii întregi. În acest context opera
capată propriul său destin.

S-ar putea să vă placă și