1

SIMBOLISMUL
-curent literar de mare prestigiu în literatura mondială, constituit în Franța după 1886 (în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea), în cadrul mișcării decadente, a apărut ca o reacție împotriva
romantismului retoric, a naturalismului pozitivist și plat și a rigidității statice parnasiene și a
parnasianismului Cf. Dicționarului de terminologie literară

Denumirea curentului a fost propusă de poetul Jean Moréas, în articolul-manifest Le

symbolisme, publicat în 1886.

Simbolismul românesc
Apariția acestui curent în literatura noastră se leagă în primul rând de numele de Al.
Macedonski, care în 1889 intră în contact cu o serie de scriitori simboliști.

Despre existența unui curent simbolist în literatura română poate fi vorba abia după 1900,
când va fi promovat treptat prin creația poeților Șt. Petică, D. Anghel, I. Minulescu, G. Bacovia etc.

Epoca de plenitudine a simbolismului românesc o reprezintă momentul Bacovia.

Particularități ale simbolismului

 Preferința pentru o poezie de cunoaștere care să facă inteligibilă fața nevăzută a
realului, realitățile de ordin suprasensibil.
 Întrebuințarea simbolului (figură de stil care constă în întrebuințarea imaginii unui
obiect pentru sugerarea unei anumite idei).
 Principiul corespondențelor (cultivarea analogiilor misterioase dintre datele diverselor
simțuri, ca și dintre planul uman și cel cosmic).
Principiul corespondențelor dintre eul poetului (universul mic) și lume (universul
mare), dintre planul interior (trăirile interioare) și planul exterior (cadrul naturii, al
orașului etc.), dintre interior – spațiul închis al odăii și exteriorul – mediul din afară
claustrant care aduce disconfort eului liric, precum și dintre senzații, emoții, imagini
(principiul sinesteziei). Acest principiu duce la un nou mod de structurare a poeticului,
poezia apelând la toate simțurile omului pentru o receptare toatală și profundă a
stărilor poetice exprimate.
 Estetica urâtului ( întrebuințarea imaginilor de descompunere, care sugerează oroarea
de real sau superioritatea frumosului artistic în raport cu cel natural).
 Cultivarea valorilor magic-evocative ale limbajului, ca și a muuzicalității.
 Predilecția pentru stări vagi, reverie, melancolie.
 Stările sufletești/atitudinile poetice (spleen, angoase, oboseala psihică, disperarea,
apăsarea sufletească, nevroza) sunt sugerate, fără a fi numite (sugestia)
 Gustul pentru macabru.
 Exotismul.
 Întrebuințarea versului liber.
 Teme specifice:
- Evaziunea din real (Charles Baudelaire vorbea în acest sens despre aspirația
omului/artistului modern de a fi ,, oriunde în afara realului,,). Cunoaște formele:
1. Călătoria, care de cele mai multe ori este lipsită de o țintă precisă;

Prof. Liliana Rudișteanu

 2

2. Visul (nu mai este firesc, spontan, ca la romantici, ci adeseori provocat cu

ajutorul substanțelor halucinogene. În această ordine de idei, Arthur Rimbaud
se declara adeptul unei poezii vizionare, născute din dereglarea sistematică a
tuturor simțurilor.)
- dragostea care nu are putere de izbăvire, nu duce niciodată la renaștere, la
eliberare ;
- moartea înseamnă anihilarea întregii existențe, uitare și liniște, distrugerea nu
numai a trupului, ci și a sufletului;
- întoarcerea în trecut;
- singurătatea – nu mai reprezintă, ca în romantism, rezultatul izolării orgolioase a
individului superior, ci e rezultatul unei neputințe organice de a comunica. Mitul
romantic al geniului va fi substituit astfel de mitul ,,poetului blestemat,, asupra
căruia apasă o fatalitate nefericită (pus în circulație de Baudelaire). Ea contopește
și distruge ființa, creând un dezechilibru sufletesc care nu poate fi prin nimic
anihilat. Eul poetic se simte înstrăinat, inadaptat, fără putință de comunicare cu
ceilalți;
- spleenul ( urâtul existențial, plictiseala provocată de banalitatea realului) și
nevroza;
- revolta (socială și metafizică);
- aspirația spre o idealitate inaccesibilă.
 Motive specifice:
- Natura, reprezentată adesea prin prezența parcului (care ia locul pădurii
romantice), apare trist, dezolant descrisă, iar anotimpurile se succed chinuitor.
Toamna, anotimp mohorât, al ploilor interminabile, pervertește sufletul și
amorțește simțurile.
Iarna infernală domină întreaga lume, prevestind moartea.
Primăvara, cu bucuria ei de o clipă, nu reușește să încălzească sufletul îningurat al
poetului.
Vara cu căldura ei infernală, descompune cadavre și creează o atmosferă infectă.
- amurgul (legate de preferința poetului simbolism pentru aspectele declinante ale
existenței),
- lumea orașului, târgului de provincie, care distruge în sufletul omului bucuria și
speranța;
- Cromatica - se acordă atenție unei culori sau unei realități capabile de a sugera
doar o anumită culoare. Se observă intenția evidentă pentru obținerea unor efecte
muzicale prin repetarea termenilor coloristici;
- ploaia, fântânile, florile, parfumurile, istrumentele muzicale, drogurile.

Reprezentanți:

Prof. Liliana Rudișteanu