Ion- 3 in 1

Ion este primul roman publicat de Liviu Rebreanu, in anul 1920. Alte romane ale
autorului sunt “Rascoala” si “Padurea spanzuratilor”. Nucleul romanului il reprezinta doua
nuvele anterioare: “Zestrea” si “Rusinea”.
Conform spuselor autorului in “Marturisiri”, sursele de inspiratie pentru roman sunt
evenimente din viata sa, receptate artistic. Traind la sat, Rebreanu a fost martor unui taran care,
in haine de sarbatoare, a ingenuncheat si a sarutat pamantul. O alta scena care l-a marcat a fost
bataia primita de o fata din sat de la tatal ei, deoarece ramasese inarcinata cu un taran sarac.
Inclusiv protagonistul este influentat de o persoana reala, Ion Pop al glanetasului.
Textul se apartine speciei romanului, prin amploarea actiunii, desfasurarea pe mai multe
planuri narative, cu un conflict compelx, la care participata numeroase personaje, oferind o
imagine ampla asupra vietii. Romanul este de tip obiectiv, prin specificul naratorului detasat,
impersonal si al naratiunii la persoana a III a. Opera se incadreaza in curentul realist, prin faptul
ca prezinta personaje tipice in situatii tipice, reprezentative pentru mediul din care provin,
tematica sociala si folosirea unui cronotop precis: Romanul se concentreaza pe relatiile
interumane din satul Pripas, care este localizat precis in timp si spatiu. De asemenea, stilul
scrierii este sobru, este utilizata tehnica detaliului semnificativ, iar evenimentele sunt verosimile.
Tema centrala a romanului este problematica pamantului in contextul socio-economic al
satului transilvanean la inceputul secolului al XX-lea. Aceasta este dublata de alte doua teme, cea
a iubirii si cea a destinului. Romanul are caracter monografic, cuprinzand aspecte ale vietii
rurale, precum obiceiuri si traditii, spre exemplu hora si taierea porcului, relatii socio-economice
si stratificare sociala, relatii de familie, si institutiile specifice, cum ar fi biserica.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratiunea fiind la persoana a III a, o trasatura
specifica realismului. Naratorul este detasat, impersonal si nu se implica in faptele prezentate. De
asemenea, este omniscient si omniprezent, dirijand evolutia personajelor. Este folosita tehnica
planurilor paralele, ce alterneaza intre viata taranimii si cea a intelectualitatii. Tehnica
contrapunctuluie ste folosita pentru a prezenta aceeasi tema in contextele deiferite ale celor doua
planuri: de exemplu, nunta Anei este pusa in paralel cu nunta Laurei.
Conflictul central al operei este lupta pentru pamant din satul traditional. Acesta se
manifesta prin drama lui Ion, drama taranului sarac. Conflictul interior al acestuia, dilema intre a
alege iubrea sau pamantul, este reprezentativ pentru mediul sau, in care pamantul este un semn
de prestigiu. Acest conflict, materializat sub forma monologului interior, il caracterizeaza in mod
direct ca fiind hotarat, rationalizand abandonarea Floricai ca un pas necesar spre castigarea
pamanturilor Anei. Protagonsitul isi exterioreaza criza interna sub forma violentei fata de sotia
sa, care reprezinta personificarea pamantului. Conflictele exterior sunt cele dintre Vasile Baciu si
Ion si George Bulbuc si Ion, pentru dominanta in comunitate. Pe planul intelctualitatii, conflictul
se manifesta in relatia dintre preotul Belciug si invatatorul Herdelea, caruia ii e frica sa nu i se
confiste casa, cosntruita pe terenul bisericii.
Stilul scriiturii este neutru, impersonal. Autorul foloseste limbaj regional pentru a
respecta autenticitatea si caracterul local al actiunii.
 Cronotopul este bine definit, o trasatura specifica romantismului. Actiunea este marcata
de diverse evenimente traditionale. Localizarea satului Pripas este construita in detaliu prin
descrierile de la inceputul si finalul romanului, ce prezinta drumul inspre si din afara acestuia.
Incipitul actiunii se petrece intr-o zi de duminica, in curtea Todosiei.
Romanul are doua parti, intitulate Glasul pamantului si Glasul iubirii, indicative pentruc
ele doua patimi ale protagonistului. Romanul cuprinde treisprezece capitole, cu titluri sugestive
ce anticipeaza actiunea, precum “Nunta” si “Streangul”.
In expozitiunea sunt prezentate cele mai importante personaje, spatiul si timpul actiunii.
Incpitiul este reprezentat prin descrierea drumului spre satul Pripas. Drumul se opreste in curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea si mama Floricai, o fata frumoasa dar saraca.
Aici are loc hora, o scena semnificativa pentru actiunea romanului. In aceasta scena este
prezentata stratificarea sociala, prin felul inc are sunt asezati satenii, reflectand pozitia lor
sociala. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, stau in fata, iar taranii de mijloc se aseaza pe
prispa. In locul cel mai prost, este tatal lui Ion, Alexandru Glanetasu. Acest detaliu este
semnificativ pentru tema romanului, indicand pozitia sociala a lui Ion si a tatalui sau. Alexandru
tanjeste sa intre in vorba cu cei bogati, dar nu indrazneste, sugerand dorinta de a-si modifica
statutul. Stand mai retrasi sunt preotul Belciug si invatatorul Herdelea, care au venit sa vada
“petrecerea poporului”. Hora este jucata de tinerii necasatoriti, drept rit premarital. Prezenta
Savistei, oloaga satului , considerata piaza rea, anticipeaza aparitia conflictului. Decizia lui Ion
de a dansa cu Ana anticipeaza actiunea romanului, centrata pe incercarea lui Ion de a castiga
pamant, relatia sa cu Ana fiind doar o etapa din planul sau. Dansand cu Ana, este caracetrizat, in
mod indirect, ca fiind foarte hotarat, urmandu-si scopul suprem in fiecare moment. De asemenea,
este evidentiat faptul ca dragostea sa fata de pamant este mai puternica decat cea fata de Florica,
acesta abandonand-o cand are oportunitatea de a actiona in propriul beneficiu. Dansul ofera o
cheie de citire pentru relatia dintre Ion si Ana, cei doi au o relatie care este bazata pe interes, nu
pe dragoste. Desi Ana il place pe Ion, acesta o vede doar precum un instrument de care se poate
folosi. In plus, faptul ca dorea, in sinea lui, sa o ia pe Florica la joc anticipeaza actiunea din
partea a doua a romanului, cand Ion, casatorit cu Ana, continua sa intretina o relatie cu fata
saraca.
Intriga o reprezinta hotararea lui Ipn de a o lua la joc pe Ana, fata bogata dar urata, desi o
placea pe Florica, reprezentand inceputul conflictului central al romanului. Dupa hora, Vasile
Baciu se confrunta verbal cu Ion, numindu-l “hot” si “talhar”, pentru ca incearca sa se
casatoreasca cu Ana, deja promisa lui George Bulbuc, un taran bogat. La carciuma, Ion si
George se lupta sub pretextul platirii lautarilor, o scena construita simetric cu cea a mortii lui Ion.
De fapt, cei doi se cearta pentru Ana. Castigul lui Ion anticipeaza casatoria sa cu Ana, urmata de
razbunarea lui George.
Desfasurarea actiunii o reprezinta procesul dezumanizarii protagonistului, in urma goanei
dupa avere. Dorinda sa obtina pamant, Ion o seduce pe Ana si il forteaza pe tatal ei sa accepte
casatoria. Lasnad-o gravida. La nunta, Ion nu cere acte pentru pamanturile ce urmai sa-i revina
ca zestre, simtindu-se apoi inselat. Acesta incepe sa o bata pe Ana, car eeste alungata atat de
sotul ei, cat si de tatal ei. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre Vasile si Ion, convingandu-l
pe primul sa-i cedeze pamanturile lui Ion. Ana se sinucide, dar nici moartea acesteia nu trezeste
sentimente sau regret in Ion. La scurt timp dupa aceea, moare si fiul sau, Petrisor, fapt ce nu il
opreste pe acesta din a o cauta pe Florica.
O scena semnificativa este scena sarutarii pamantului. Emotionat de faptul ca, in sfarsit,
detinea pamant, Ion se lasa pe genunchi si il saruta. In acest moment, etse evidentiata una trei
ipostaze simbolice ale pamantului-pamantul-ibovnica. Pe parcursul romanului, raportul dintre
Ion si pamant este prezentat in diferite feluri. In primul rand, pamantul-mama: “Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil, De pe atunci, pamantul i-a fost mai drag ca o mama”. A
doua ipostaza in care este prezentat este pamantul-ibovnica: “Il cuprinde o pofta salbatica sa
imbratiseze huma, s-o crampoteasca in sarutari”. A treia ipostaza este cea de pamant-stihie, cel
care ii aduce pierirea. Scena este reprezentativa pentru tema centrala, referitoare la pamant,
subliniind obsesia protagonistului, Pamantul este personificat, iar legatura dintre acesta si Ion
este mai puternic adecat oricare alta. Cea mai puternica trasatura a lui Ion- dragostea de pamant-
este reprezentata clar in aceasta scena. Sarutarea pamantului este un rar moment de tandrete din
partea protagonistului, care, mai ales in “Glasul iubirii”, trece printr-un proces de dezumanizare.
Acesta accepta sa fie vulnerabil numai fata de pamant, scopul sau suprem. Este conturata relatia
sa cu Ana prin absenta ei si prin constrastul dintre felul in care se comporta cu ea si cel in care se
comporta cu avutia sa. Desi Ana, este evidentiata lipsa de afectiune pe care o are Ion fata de
acestea. De cand a aflat ca este gravida, aceasta a fost abuzata de Ion, deoarece copilul ii garanta
access la zestrea ei, sugerand o falsa afectiune la inceputul relatiei. Pe de alta parte, Ion nu numai
ca iubeste pamantul, dar ii este si loial- ceea ce nu se intampla in relatia cu Florica. Desi fata
saraca poate parea adevarata dragoste a protagonsitului, acesta nu o iubeste destul cat sa se
casatoreasca cu ea. In cele doua relatii romantice ale lui Ion, ori lipseste dragostea, ori loialitatea.
In schimb, in raport cu pamantul, Ion prezinta atat loialitate, cat si conexiune afectiva.
Punctul culminant il reprezinta cautarea permanenta a Floricai si relatia cu aceasta, dupa
moartea sotiei si fiului lui Ion. Intalnirea la casa femeii, inainte sa vina George, reprezinta o
scena importanta.
In deznodamant, George il omoara pe Ion, lovindu- cu sapa, atunci cand il gaseste in
gospodaria sa. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.
Pe langa viata taranilor, romanul prezinta rivalitatea dintre intelectualii satului, Preotul
Belciug si invatatorul Herdelea, pentru autoritate in sat.
Invatatorul are o familie numeroasa: sotia sa, fiul Titu, si doua fiice, Laura si Ghighi.
Casa lor este construita pe pamantul bisericii, un element de tensiune in relatia invatatorului cu
Belciug. Cand relatia se degradeaza, Herdelea se simte amenintat cu izgonirea din casa. Acesta
trece printr-o criza de constiinta nationala, atunci cand este nevoit sa voteze cu partidul maghiar,
deoarece starnise furia autoritatilor austro-ungare, cu ocazia scrierii jelbei pentru Ion.
Preotul Belciug, ramas vaduv, se dedica in totalitate comunitatii. Urmareste cu ardoare
visul sau de a construi o biserica noua in sat. Acesta se implineste la finalul romanului, cand se
sfinteste noul lacas de cult.
 Romanul incepe si se termina cu descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,
loc al actiunii. Incipitul este descrierea initiala, veridica prin detaliile toponimice, care introduce
cititorul in viata satului transilvanean. Descrierea caselor Glanetasului si a lui Herdelea ilustreaza
conditia lor sociala. Cea dintai locuinta se afla la marginea satului, denotand saracia si un statut
social scazut. Prin contrast, casa lui Herdelea are geamuri ce dau spre centrul satului, sugerand
prestigiu si ipostaza de observator al taranimii. Crucea stramba cu un Hristos de tinichea ruginita
este un detaliu semnificativ, sugerand caracterul nefast al intamplarilor ce urmeaza. Finalul
incheie simetric opera, aratand calea ce iese din sat. Drumul este personificat, soseaua fiind
comparata metaforic vietii.
Titlul operei este dat de numele protagonistului, devenit exponent al taranimii prin
dragostea pentru pamant, dar individualizat prin felul in care isi watinge scopul. Acesta se
foloseste de rusine- rusinea lui Vasile Baciu, rusinea Anei fata de comunitate- pentru a obtine
pamant. Ion sta la centrul actiunii, destinele celorlalte personaje fiind legate de acesta, sugerand
caracterul sau puternic. Faptul ca Ion este un personaj eponim oglindeste narcisismul acestuia,
pentru care vietile celorlalti sunt doar instrumente pe care le poate folosi pentru a-sia tinge
scopul. Destinul Anei este cel mai puternic afectat, in mod nefast. Viata ei devine din ce in ce
mai torturata, dupa ce este sedusa de Ion.
Personajele sunt realiste, reprezentative pentru mediul lor. Ion este protagonistul,
personaj eponim, complex si realist. El este realizat veridic, realist, in relatie cu mediul social din
care provine. Ion este construit utilizand doua tehnici specifice. Prima, cea a basoreliefului,
accentueaza anumite trasaturi. A doua este tehnica contrapunctului, prin care este schitata
imagine lui Ion cel sarac, dar frumos, in contrasts cu cea a lui George Bulbuc, bogat, dar urat,
matahalos.
Ion se incadreaza in mai multe tipologii realiste. Statutul lui social este de taran sarac,
pentru care pamantul reprezinta prestigiu social. Statutul sau moral este cel al orivistului fara
scrupule, prin modul in care obtin pamantul. Din punct de vedere psihologic, este ambitios, dar
dezumanizat de lacomie.
Initial, ii este realizat favorabil portretul: protagonistul este un tanar inteligent, frumos,
preferatul invatatorului. Dar, din cauza goanei dupa avere, acesta decade.
Principala sa trasatura de caracter este dragostea patimasa pentru pamant. El este
construit cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate. Ion este
caracterizat in mod direct de catre narator ca fiind “iute si harnic, ca ma-sa”. Iubeste pamantul si
munca, lipsa celui dintai reprezentand o umilinta. Monologul sau interior ii evidentiaza
framantarile sufletesti: “Ma molesesc ca o baba neroada. Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur
de calice. Las ca-I buna Anuta! As fi o nataflata sa dau cu picioare norocului pentru niste
vorbe.”. De asemenea, prin monologul interior este caracterizat, in mod indirect, ca fiind
pragmatic, luand deciziile cu ratiune, nu cu sentiment.
Momentul in care intra cu plugul in brazda lui Simion Lungu marcheaza inceputul
procesului de dezumanizare. Ion, refuzand faptul ca familia lui vanduse o parte din pamant, ia
doi metri din pamantul lui Simion. Din acel moment, goana dupa avere a lui Iond evine
prioritatea sa.
Ana este un personaj principal, de mare complexitate psihologica. Este realizata
print ehnica contrapunctului, antitetica si complementar cu Florica. Femeile reprezinta cele doua
patimi ale protagonistului: pamantul si iubirea. Pe cand Ana este urata si bogata, Florica este
frumoasa si saraca. Ana este victima tragica a celor doua figuri masculine din viata ei: tatal ei si
Ion. Acestia o vad ca pe un trofeu, o reprezentare fizica a pamanturilor, nu o fiinta umana.
Ana trece de la iubire la vionvatie, la rusine si la dezgust. Isi decida singura moartea,
vazand-o ca pe o cale de scapare. Moartea ei provoaca destinul lui Ion, acesta fiind autorul moral
al suicidului. Ion, care initial este bland si trandru, devine indiferent si rece: “o loveste cu sange
rece”,
Statutul social al Anei este de fata bogata de taran. Din punct de vedere moral, este naiva,
o victima dornica de afectiune. Pe plan psihologic, sufera un conflict interior, care duce la
sinucidere.
Vasile Baciu este permanent in conflict cu Ion. In tinerete, fusese asemeni acestuia,
casatorindu-se pentru a obtine pamant. Diferenta dintre cei doi este ca Baciu isi iubise nevasta,
pe cand Ion o dispretuieste pe Ana.
In concluzie, opera este un roman realist obiectiv, prezentand toate caracteristicile acestei
specii. Problematica pamantului sta la baza actiunii, iar protagonistul, Ion, este un personaj
complez, monumental, reprezentativ pentru mediul sau social. Evolutia sa cunoaste un proces al
dezumanizarii, care se manifesta in deteriorarea relatiei cu Ana.