Prelungiri ale romantismului si ale clasicismului

Poezia “Rugaciune”, de Octavian Goga, a aparut in 1905, in volumul “Poezii”, de

acelasi autor.
Opera apartine prelungirii romantismului si clasicismului de la inceputul secolului
al XX-lea. Dupa poezia eminisciana, apar poetii ardeleni, printre care George Cosbuc si
Octavian Goga. Opera acestora constituie o schimbare de tonalitate si o revigorare a
liricii romanesti. Poezia cultivata in aceasta perioada trata teme precum satul romanesc si
suferinta celor multi. Din aceasta lirica se va naste traditionalismul interbelic.
Reprezentand prelungiri ale unor curente deja existente, aceasta miscare literara
preia trasaturi ale clasicismului si romantismului. Clasicismul este un curent cultural care
a impus canoane de continut si de forma, promovand interesul pentru natura umana si
impunand ordine, armonie si rigoare. Romantismul este un curent literar ce introduce noi
categorii estetice, precum uratul si grotescul, si noi specii literare, precum meditatia si
poemul filosofic. Romantismul exprima sentimente puternice, reprezinta personaje
exceptionale in situatii exceptionale si valorifica istoria, folclorul si frumusetile naturii.
Poezia “Rugaciune”, de Octavvian Goga, este o arta poetica, o specie a liricii
filosofice, in care autorul isi exprima prin mijloacele artei literare conceptia despre rolul
poetului si a creatiei. Crezule stetic al lui Goga sustine faptul ca scriitorul trebuie sa redea
suferintele poprului, iar poezia sa devina un instrument de lupta. Poezia foloseste un ton
profetic, mesianic, caracteristic neoromantismului. Lirismule ste obiectiv, refuzand
trairile individuale, vorbind in numele colectivitatii.
Viziunea romantica este sustina prin ipostaza christica si dramatica a poetului. Sunt
folosite figuri de stil specifice romantismului: metafora “lacrimi” marcheaza versuri cu o
tonalitate trista, apartinand lirismului social. Personificarea este insotita de dublul epitet
“Ursitei mastere si rele”. Antiteza intre metaforele “rostul meu” si “jalea unei lumi”
sugereaza opozitia dintre lirismul subiectiv si cel obiectiv. O alta trasatura specifica
romantismului este folosirea limbajului popular, arhaic si religios. Din punct de vedere
formal, se remarca elaborarea, simetria si eleganta, elemente clasice.
Titlul este o metafora-smbol pentru o arta poetica romantica. Desi acesta face
referire la sfera religiei, poezia nu are caracter sacru, si exprima coneptia romantica
potrivit careia actul de creatie este conditionat de primirea harului divin. Rugaciunea
poetului devine o invocatie a divinitatii pentru a-l inspira, exemplificat prin metafora
“cararea”: “Eu in genunchi spre tine caut:/ Parinte, oranduie-mi cararea!”. Opera
reprezinta o confesiune cu privire la optiunea pentru poezia de revolta sociala.
 Tema artei poetice este rolul poeziei de revolta sociala si al poetului care “canta” in
versurile sale durerea poporului. Motivele literare folosite sunt drumul, cantecul, lacrima,
jalea, furtuna si strunele. Motivul drumului este amplificat de reluarea prin termenii
“cale”, “carare”, “prapastie” si “zare”.
Textul poetic este structurat in sase strofe de cate opt versuri, reprezentand trei
secvente poetice. Tonalitatea reflecta diferite stari poetice, de larugaciunea si implorarea
divinitatii, prin intermediul invocatiei retorice, la sentimente de jale, de revolta, de
blestem. Primele doua strofe ilustreaza cautarile poetului care n-a gasit calea spre propria
creatie si invoca ajutorul divinitatii. In urmatoarele trei strofe sunt prezentate izvoarele
creatiei si obiectul acesteia, iar ultima strofa exprima caracterul militant al poeziei, care
trebuie sa fie “cantarea patimirii noastre”.
Sunt construite diverse relatii de opozitie, in primul rand intre omul neputincios si
divinitatea atotputernica. Metaforele “rostul meu” si “jalea unei lumi” construiesc
opozitia intre lirica subiectiva si cea obiectiva. In ultimul rand, apare opozitia intre
suferinta celor multi si razvratirea in poezia angajata social.
Prima secventa poetica, reprezentata de primele doua strofe, include in incipit o
insiruire de epitete care amintesc de mitul biblic al fiului ratacitor si constituie o descriere
a poetului care nu si-a gasit inca menirea: “Ratacitor, cu ochii tulburi”. Sunt evidentiate
cautarile poetului imaginat ca un drumet ratacit si ruga adresata divinitatii: “Parinte,
oranduie-mi calea!”. Termenii din campul lexical al drumului au valoare de simbol
pentru misiunea poetului. Vocatiàvele “stapane”, “parinte” si “tu, Doamne” sustin
graddarea tonalitatii lirice si constituie ipostaze ale relatiei omului cu divinitatea.
A doua secventa contine o serie de metonimii ale poetului, “pieptul”, “vazul”,
“mintea”, “bratul”, care reiau teza artei poetice, care prezinta poetul ca mijlocul prin care
poporul isi revarsa frustrarea. Artistul se vrea un apostol al neamului, obiectul poeziei
fiind viata celor multi. Temele creatiei poetice sunt redate prin metafore. Este sugerata
poezia naturii, “legea farmecelor firii”, poezia sociala “sadeste-n bratul meu de-a
pururi/Taria urii si-a iubirii” si poezia iubirii, “Da-mi cantecul si da-mi lumina/ Si zvonul
firii-ndragostite”. Tonalitatea de bocet si de revolta sustine optiunea poetului pentru a
exprima suferinta poporului. Motivele literare “cantecul”, “lumina” reprezinta metafore
pentru sursele si esenta poeziei. In al patrulea si al cincilea vers, poetul isi exprima
optiunea pentru a expune suferinta poprului. Laitmotivul “da-mi” sustine titlul poeziei si
accentueaza termenii aflati in lant enumerativ: “Da-mi tot amarul, toata truda/ Atator
doruri fara leacuri”.
 Ulrima secventa construeiste imaginea hiperbolica a revoltei, reprezentata ca o
furtuna. Este exprimata ideea de poezie ca instrument de lupta, avand caracter profetic,
dar si crezul poetic angajat: “Incheaga-ti glasul de arama:/ Cantarea patimirii noastre”.
“Rugaciune”, de Octavian Goga, este o arta poetica, poezia programatica in care
autorul isi exprima propria credinta despre rolul poetului, acela de a “trambita”
suferintele poporului si despre rolul de instrument de lupta a operei lirice.