Sunteți pe pagina 1din 4

Quo vadis?

Jocul: valenţe educative


şi riscuri

• să recunoască şi să înţeleagă propriile emoţii şi


pe ale celorlalţi, să ştie cum să şi le exprime, să
le controleze în diferite contexte sociale;
• să iniţieze şi să menţină o relaţie, să se integreze
Lia Sclofos în grup;
• să relaţioneze eficient cu cei din jur;
coordonator, Proiectul Educaţie pentru Toţi – • să aplice regulile sociale şi să perceapă impor-
Iniţiativă de Acţiune Rapidă tanţa lor, spiritul de echipă, disciplina, respectul
pentru sine şi pentru alţii.
“Totul este joc pînă la 6 ani.” Pornind de la premisa că jocul are o semnificaţie
(F. Dodson) deosebită în viaţa copilului, părinţilor le revine un rol
deosebit în asigurarea „terenului şi materiei” pentru
Jocul poate fi definit drept o activitate umană acest tip de activitate . Jucîndu-se, copilul parcurge
fundamentală, o activitate dominantă în copilărie, 4 etape, în cadrul fiecăreia dintre ele părinţii avînd o
prin care micuţul îşi satisface imediat, după posibi- misiune specifică.
lităţi, propriile dorinţe, acţionînd conştient şi liber în Prima etapă este cercetarea. Copilul studiază
lumea imaginară pe care şi-o creează singur. Înainte voluntar sau involuntar obiectele, fenomenele lumii
de a fi recunoscut ca fenomen social şi cultural, jocul înconjurătoare. Cele observate sînt clasificate în lucruri
a constituit vreme îndelungată “obiect al neîncrederii” atractive, mai puţin atractive, deloc atractive. Atenţia
din partea unora care refuzau să vadă în el mai mult micuţului se centrează pe cele atractive, pe care le
decît o modalitate de destindere, care nu necesită efort. cercetează mai minuţios. Pentru a avea de unde alege,
Activităţile cu caracter ludic erau considerate un fel de părinţii îi decorează odaia în culori vii, o mobilează
porţi deschise spre patimi îngrozitoare, spre violenţă neobişnuit şi, cel mai important, înzestrează acest spaţiu
şi spre ruină. Jocul reuşeşte să depăşească acest statut cu jucării. În prezent, cînd pe piaţă există foarte multe
începînd cu secolul al XVIII-lea. jucarii, părinţilor le este greu să se hotărască pe care să
Ulterior, reevaluînd jocul, savanţii încep să aprecieze le procure, care dintre ele îl va ajuta pe copil să înveţe.
virtuţile lui educative. Perceput ca o activitate serioasă, Secretul jucăriilor cognitiv-educative este să dezvolte
graţie lui B. Elkonin, W. Stern, E. Claparede, S. Freud, J. abilităţi utile pentru viaţă. De aceea, ar fi bine să-i
Piaget, J. Chateau, K. Lewin etc., care aduc o contribuţie “aprovizionăm” pe copil cu:
valoroasă la definirea, descrierea şi înţelegerea din ce în 1. jucării de construcţii (lego cuburi, blocuri etc.),
ce mai profundă şi mai complexă a conceptului de joc, care dezvoltă simţul spaţial, abilitatea de a realiza o
acesta capătă o validare ştiinţifică. sarcină pînă la capăt;
Stadiul de dezvoltare timpurie a copilului este pun- 2. provizii artistice (creioane colorate, vopsele,
ctul de pornire în clădirea abilitaţilor cognitive, sociale pensule etc.), care contribuie la familiarizarea copiilor
şi emoţionale. De aceea, pentru a asigura mai tîrziu cu culorile şi combinaţiile dintre acestea, la exprimarea
echilibrul emoţional şi mental, este esenţial să acordăm lor creativă şi nonverbală;
atenţie sporită modului în care aceste achiziţii evoluează. 3. accesorii pentru interpretarea unor piese de tea-
Prin joc, care oferă context pentru experimentare, des- tru, care le dezvoltă imaginaţia şi limbajul;
coperire, imitaţie, explorare, copilul va fi sprijinit să 4. echipamente sportive. Practicarea sporturilor
dobîndească autonomie, curaj, încredere; să îşi asume dezvoltă coordonarea şi muşchii mari, cultivă spiritul de
responsabilităţi; să înveţe ce-i stima, disciplina şi răbda- echipă, îi învaţă pe copii să respecte regulile de joc;
rea; să se bucure de succese! Prin joc, copilul îşi dezvoltă 5. puzzle-uri, care dezvoltă abilitatea de a diferenţia
procesele psihice: percepţiile, reprezentările, memoria, vizual imaginile, precum şi răbdarea de a duce la bun
imaginaţia, gîndirea, limbajul. Cunoştinţele devin mai sfîrşit o sarcină.
precise, mai sistematice. Un asemenea spectru de jucării va stimula copilul
Jocul trebuie să-l ajute pe copil: pentru cercetare, îi va dezvolta anumite abilităţi cognitive,
• să descopere şi să accepte atît punctele sale forte, oferindu-i condiţii pentru o evoluţie optimă. De aceea,
cît şi punctele slabe; copiii trebuie să fie înconjuraţi de jucării.


Quo vadis?

În procesul de selectare a jucăriilor rolul părinţilor distrugerea unei jucării sau a unui obiect. Ultima necesitate
este foarte important. Unii cumpără pentru fetiţe doar “nu le este pe plac” părinţilor, care, neînţelegînd că printr-
jucării ce ţin de “mediul domestic”, ceea ce limitează un asemenea comportament copilul îşi exprimă spiritul de
dezvoltarea lor şi menţine stereotipul conform căruia cercetare, îl pedepsesc. Copilul studiază conţinutul jucăriei,
principala competenţă a femeii este cea de gospodină a este avid să afle cît mai multe despre ea şi necunoscînd alt
casei. Alţii consideră că dacă le-au oferit copiilor multe parcurs, optează pentru acesta.
jucării misiunea lor a luat sfîrşit, ceea ce este total eronat. Odată cu vîrsta copilul se schimbă, se maturizează,
La această etapă, părinţii trebuie să facă observări asupra acumulează răspunsuri la numeroase întrebări, îşi ex-
comportamentului copiilor, să le identifice preferinţele tinde orizontul cognitiv, îşi satisface parţial curiozitatea
şi să intervină corespunzător. nativă şi nevoia de a distruge dispare. Care este rolul
A doua etapă este decizia. După un proces activ de părinţilor în asemenea momente? De a-i oferi jucării
cercetare, copiii aleg obiectele, jucăriile cu care se vor care pot fi dezasamblate şi analizate pe părţi, de tip lego
juca în continuare. La această fază, misiunea părinţilor etc. Părinţii trebuie să observe ce fac şi cum fac copiii
este de a-i ajuta să ia o decizie corectă. Cînd zicem anumite lucruri, ce sentimente, emoţii însoţesc aceste
corectă, avem în vedere o decizie care, în primul rînd, acţiuni. Ei vor putea contribui la dezvoltarea competenţei
să nu prezinte pericol pentru viaţa şi sănătatea copilului. emoţionale a copilului doar prin reacţii prompte la stările
Ce pot făce părinţii în acest sens? acestuia, prin discuţii despre emoţii, prin exprimarea
• să nu “afişeze” toate jucăriile, pentru a le putea propriilor emoţii. Manifestările de violenţă, utilizarea
schimba la anumite intervale de timp şi a menţine vocabularului inadecvat sînt un semnal de alarmă, un
interesul pentru ele; semnal că e nevoie de o intervenţie, dar şi de multă
• să se antreneze activ în joc, asumîndu-şi un rol şi băgare de seamă.
comunicînd cu copilul de la egal la egal. Astfel Şi la această etapă se manifestă rolurile de gen. Co-
vor evita selectarea obiectelor nedorite; piii învaţă ce înseamnă să fii băiat sau fată în societatea
• camera de joc nu trebuie să găzduiască lucruri noastră, fiind expuşi la multipli factori care le influen-
periculoase sau interzise copiilor, pentru a nu fi ţează atitudinile şi comportamentele de gen. Acestea sînt
pus în situaţia de a convinge, explica, insista că învăţate, mai întîi de toate, acasă, prin observarea com-
nu e voie să se joace cu ele. portamentelor părinţilor, care sînt întărite şi menţinute,
Implicarea părinţilor în joc contribuie indirect la luarea prin transferarea respectivului model, în activitatea de
unei decizii inofensive. Cercetările în domeniu arată că fre- joc. Un rol aparte în acest sens îl are grupul de prieteni,
cvent şi prin selectarea jocurilor părinţii încurajează stereo- mediul de la grădiniţă, emisiunile TV etc.
tipurile de gen. Astfel, comportamentul social al copilului Explorînd, copiii exersează în joc independenţa,
este influenţat de convingerile lor, socializarea rolurilor de creativitatea, curiozitatea, capacitatea de a rezolva unele
gen intrînd destul de timpuriu în viaţa micuţilor: probleme, de a-şi exprima sentimentele şi valorile. Ur-
• fetele sînt îndemnate să nu manifeste comporta- mărindu-i, părinţii îşi pot contura foarte clar intervenţiile
ment activ, furie şi agresiune fizică; educative.
• mamele tind să discute cu fetele despre stările Etapa a patra este întărirea comportamentelor.
emoţionale, în timp ce cu băieţii se axează pe În timpul jocului copiii repetă anumite comportamente
antecedentele şi consecinţele emoţiilor, mai puţin şi prin repetare le întăresc. Dacă la etapa anterioară
pe experimentarea acestora; părinţii s-au implicat activ sau au urmărit cu atenţie ce
• părinţii răspund mai puţin negativ la exprimările face copilul, au intervenit ori de cîte ori a fost nevoie,
de furie ale băieţilor, decît în cazul fetelor; atunci la această fază acestuia i se poate oferi mai
Didactica Pro..., Nr.2(60) anul 2010

• spre deosebire de băieţi, fetele sînt încurajate să- multă independenţă. De accentuat însă, că riscul de a
şi exteriorizeze stările emoţionale vulnerabile. consolida modele comportamentale nedorite persistă
Pentru a evita aceste aspecte, părinţii trebuie să se mereu. Îată de ce în procesul de comunicare cu copilul
documenteze, să se pregătească pentru activitatea de joc părinţii trebuie să fie foarte atenţi, deoarece el observă,
ca pentru unul dintre cele mai responsabile evenimente reconstituie, reproduce, învaţă. Toni Gould, în lucrarea
în comunicarea cu copilul. sa Get Ready to Read, enumeră următoarele competenţe
A treia etapă este explorarea. În cadrul acesteia, care pot fi dezvoltate prin intermediul jocului: a ascul-
copilul se implică într-un proces activ de joacă. El ta; a se concentra; a observa şi a diferenţia; a urma
îşi asumă diferite roluri, oferind o semnificaţie aparte instrucţiunile verbale; a coordona acţiunile; a urmări un
obiectelor (jucăriilor, cărţilor etc.). traseu motivaţional etc.
Jocul este o metodă de cunoaştere prin care copilul îşi Aşadar, în procesul de însuşire a noilor comporta-
îndestulează necesităţile principale: de a se mişca, de a crea, mente rolul părinţilor este crucial. Vom demonstra acest
de a fi acceptat, de a-şi satisface curiozitatea, chiar prin lucru în baza unui exemplu des întîlnit.

Jocul: valenţe educative şi riscuri


Quo vadis?

Trecînd pe lîngă o gheretă, un copil îşi doreşte mult o maşinuţă, dar mama şi tata sînt convinşi că nu e bine să
procure jucării într-un asemenea loc. În plus, acasă are multe maşini. Cum se desfăşoară comunicarea dintre copil
şi părinţi?
Prezentăm 2 modele comportamentale (Schema 1) care explică cum aplică copiii cercetarea în procesul de
satisfacere a propriilor dorinţe:
1. Primul model este constituit din 6 paşi (pot fi mai mulţi, în funcţie de răbdarea părinţilor). La această etapă,
copilul cercetează comportamentul părinţilor, testează noi metode de intervenţie întru atingerea scopului.
De obicei, copii sînt foarte creativi şi fac tot posibilul pentru a avea ce îşi doresc.
2. Al doilea model este mai succint. Copilul a identificat ce trebuie să facă pentru a obţine ceea ce îşi doreşte
şi acţionează. El va renunţa la cîţiva paşi testaţi anterior, care nu au adus nici un rezultat, şi va trece imediat
la acţiunea care i-a permis să obţină de la adulţi ce vrea. În aşa mod se întăresc modele de conduită care nu
întotdeauna sînt pe placul părinţilor.
Pentru a nu ajunge în asemenea situaţii, părinţii trebuie să fie consecvenţi, să aibă răbdare şi să îi ofere copilului
cît mai multe alternative, să negocieze, să-i sustragă atenţia comunicînd cu el despre altceva, să nu dea de înţeles
că nu ştiu cum să procedeze, să nu se enerveze şi să nu cedeze (cînd nu e cazul), dacă nu vor ca odrasla lor să preia
comportamente indezirabile.

Modelul I de comportament Modelul II de comportament


Model de cercetare Model însuşit în rezultatul cercetării

În jur e multă lume, părinţii se simt incomod şi îi În jur e multă lume, părinţii se simt incomod şi îi
cumpără copilului jucăria dorită, menţionînd, uneori, cumpără copilului jucăria dorită.
că o fac pentru ultima dată.
Copilul plînge, face isterie, se trînteşte jos, bate din
Copilul plînge, face isterie, se trînteşte jos, bate din picioare. „Maşinuţa e bună, dar voi nu vreţi să mi-o
picioare. „Maşinuţa e bună, dar voi nu vreţi să mi-o cumpăraţi...”
cumpăraţi...”
Părinţii încearcă să-i explice de ce nu poate fi procu-
Părinţii se supără, uneori pierzînd răbdarea, îl pedep- rată: „Nu e frumoasă, e prea mare sau prea mică, e
sesc pe copil. „Nu fi obraznic.” şubredă şi se va defecta repede.”

Copilul face capricii, plînge şi insistă. „O vreau, ma- Copilul îşi verbalizează dorinţa: „Vreau să-mi cum-
şina e frumoasă...” păraţi o maşinuţă.”

Părinţii încearcă să-i explice de ce nu poate fi procu-


rată: „Nu e frumoasă, e prea mare sau prea mică, e
şubredă şi se va defecta repede.”
Schema 1. Modele comportamentale
Copilul îşi verbalizează dorinţa: „Vreau să-mi cum-
păraţi o maşinuţă.”

Cum reacţionează, de regulă, un părinte atunci cînd Copiii învaţă comportamentul prin imitarea celorlalţi
copilul manifestă un comportament nedorit? De cele (în special a părinţilor), prin observaţie, prin modelul
mai multe ori, este iritat, furios, nemulţumit, ridică oferit de adulţi, prin efectele pe care le are o conduită
vocea, aplică pedepse. Aceste reacţii sînt generate de sau alta şi, fără îndoială, prin joc.
interpretarea comportamentului copilului: “este rău”, Tipul jocului recomandat diferă de la o vîrsta la alta.
“este obraznic”, “nu mă respectă”, “este răsfăţat” etc. Datorită impactului pe care îl are asupra dezvoltării
Recurgînd la astfel de comentarii, părinţii etichetează copilului, alegerea lui este o responsabilitate destul de
copilul, nu comportamentul. Riscul cel mare e că mi- mare pentru părinţi.
cuţul îşi va însuşi această etichetă şi se va purta, în cele Bebeluşii adoră oglinzile (le place să se studieze) şi
mai multe cazuri, corespunzător. A eticheta un copil în obiectele atîrnate. E jocul solitar. Ei desfăşoară activităţi cu
funcţie de un comportament este cel mai mare deserviciu obiecte, jucării, imită fără a împărţi acţiunile cu ceilalţi.
pe care îl putem face, căci îi trasăm şi îi întărim în acest La 1-3 ani sînt “în vogă” cutiile din plastic sau din
fel modelul viitor de comportament. carton vopsite în culori vesele, jucăriile şi cutiile găurite,

Jocul: valenţe educative şi riscuri


Quo vadis?

prin ale căror orificii copiii introduc mingi sau cuburi, care nu serveşte niciunui obiectiv, dominată de o mo-
învăţînd, astfel, despre relaţiile spaţiale şi cauză-efect. tivaţi intrinsecă. Parcurgînd însă cele expuse anterior,
Şi cutia cu nisip oferă teren pentru experimentare şi nu putem fi de acord cu această afirmaţie. Jocul poate fi
creativitate. Printre preferinţele acestei vîrste figurează constructiv, dar şi distructiv. În acest context, susţinem
şi jocul paralel, în care doi copii se joacă alături şi din următoarele:
cînd în cînd se privesc. Deseori, la groapa cu nisip, copiii • Prin joc copiii descoperă şi însuşesc noi compor-
îşi umplu căldăruşa cu acest material “preţios”, fiecare tamente; în acest proces ei trebuie asistaţi direct
fiind preocupat numai de ceea ce face el. sau indirect.
La 3-5 ani este specific jocul asociativ, copiii stînd • Copiii conferă o importanţă şi o semnificaţie
unul lîngă altul, imitîndu-se reciproc. Uneori, această ac- deosebită jocului. El este, aşadar, o premisă şi o
tivitate generează conflicte. Sînt bine cunoscute situaţiile oportunitate pentru ca părinţii să le devină parte-
cînd copilul îl vede pe coleg jucîndu-se cu o jucărie şi îşi neri (avînd, astfel, şi acces la ceea ce se întîmplă
doreşte să facă şi el acelaşi lucru, cu aceeaşi jucărie şi... pe parcurs).
conflictul este declanşat. Jocul cooperativ se înscrie şi el • Copiilor le place să imite activităţile de rutină ale
printre preferinţele de la această vîrstă. Copiii îşi aruncă adulţilor. De aceea, adulţii trebuie să fie foarte
unul altuia mingea, cooperînd. Împărţind şi aşteptînd, ei atenţi la ceea ce fac şi cum fac.
îşi dezvoltă autocontrolul. • Întrucît prin joc copiii se dezvoltă, este indicat
Preşcolarii pledează pentru plastilină, cuburi de să le punem la dispoziţie jucării specifice, dar şi
construcţie. Uneori, dărîmă construcţia imediat ce-o văd “nespecifice” genului, oferindu-le, astfel, posi-
înălţată, ceea ce e firesc pentru această vîrstă. Jocul spe- bilitatea de a sonda şi descoperi cît mai multe
cific este cel cooperativ. O altă oportunitate este teatrul domenii. Acest lucru îmbogăţeşte repertoriul lor
de papuşi. Copiii inventează poveşti şi le prezintă – o comportamental.
cale extraordinară de a-şi dezvolta talentul de a povesti, • Jocul este esenţial pentru formarea personalităţii
un pas important în procesul învăţării. Prin jocul de copilului, în joc încep să se dezvolte compe­
simulare în grup copiii se implică în acţiuni înlănţuite, tenţele de bază. Scopul jocului este acţiunea
pretinzînd că hrănesc păpuşa sau ursuleţul, merg la însăşi, capabilă de a satisface imediat dorinţele
cumpărături, se întorc acasă, pregătesc o prăjitura, o pun sau aspiraţiile copilului.
în cuptor şi apoi… o mănîncă etc. Jocul de rol sau jocul • Funcţiile jocului se schimbă odată cu vîrsta. Dacă
de-a mama şi de-a tata, de-a doctorul etc. are rol terapeu- pentru copil jocul este o activitate fundamentală,
tic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de pentru adult este o activitate aferentă celei de
a intra în competiţie, eliberîndu-se, prin el, de timiditate, bază, dar una la fel de importantă, deoarece şi
de frica de a fi criticaţi, deoarece personajul poate spune adulţii învaţă eficient prin joc.
orice deci reproşurile i se adresează acestuia. • Orice joc exprimă nevoia copilului de ordine şi
Pornind de la premisa că jocul este activitatea disciplină. Misiunea adultului este de a facilita
esenţială a copilului, tot ceea ce întreprinde el este inclus procesul de imitare, inventare, învăţare şi respec-
în joc. Jocul este activitatea în care copilul se implică tare a regulilor.
total şi din care este “scos” cu dificultate, în care se • Influenţarea comportamentului, mai ales prin
angajează cu plăcere şi bucurie nemăsurată, arătîndu-se, intermediul regulilor, îi face pe copii să înveţe o
deseori, serios şi devotat acţiunii pe care o desfăşoară. conduită civilizată.
Îmi amintesc cum mama ne chema să mîncăm şi noi nici • Jocul îl ajută pe copil, dirijat de părinţi sau edu-
nu-i răspundeam, pentru că, de fapt, nu simţeam nici catori, să dobîndească un nivel de competenţe
Didactica Pro..., Nr.2(60) anul 2010

foame şi nici sete, fiind complet copleşite de farmecul adecvat vîrstei, care să-i faciliteze învăţarea şi
jocului. dezvoltarea, cum ar fi:
Învăţăm jucîndu-ne şi ne jucăm învăţînd. Totul este  competenţe de auto- şi intercunoaştere
joc pînă la 6 ani, dar nu numai. (dezvoltarea atitudinii pozitive faţă de sine
Această activitate nu este specifică doar copilului, şi ceilalţi, stimularea încrederii în sine, a
ea întîlnindu-se şi la adolescenţi, la maturi sau chiar la valorizării personale şi interpersonale);
bunici. Cu toţii ne refugiem, nu arareori, într-o lume  competenţe emoţionale (identificarea, ex-
imaginară, plină de vise şi de dorinţe ce se împlinesc, primarea şi gestiunea emoţiilor, soluţionarea
o lume paradisiacă în care restricţiile lipsesc. În crearea conflictelor);
acestei lumi, omul transpune realul în imaginar şi este  competenţe de comunicare şi relaţionare;
fericit.  competenţe de luare a deciziilor, de
O parte din părinţi, şi nu numai, consideră că jocul rezolvare de probleme, de identificare a
este o activitate spontană şi voluntară, neobligatorie, consecinţelor propriilor acţiuni.

Jocul: valenţe educative şi riscuri

S-ar putea să vă placă și