Sunteți pe pagina 1din 15

Poluarea solului cu pesticide

Coordonator științific: Masterand:


Conf.dr.ing. Constantin Bolcu

2022
CUPRINS

.INTRODUCERE............................................................................................................................1

2.CLASIFICAREA PESTICIDELOR.............................................................................................2

3. COMPOSTAREA PESTICIDELOR ÎN SOL.............................................................................2

4.DEGRADAREA PESTICIDELOR ÎN SOL................................................................................3

5.DEPOLUAREA SOLULUI DE REZIDUURI CU PESTICIDE.................................................3

6. COMPUȘI AI PESTICIDELOR.................................................................................................4

7.CONCLUZII...............................................................................................................................10

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................11
Poluarea solului cu pesticide

INTRODUCERE
De-a lungul ultimelor decade, oamenii de știință atrag atenția din ce în ce mai des asupra
efectelor fenomenului de poluare a solului asupra calității vieții. Atât oamenii, cât și restul
viețuitoarelor sunt afectate în mod grav de consecințele pe care le are contaminarea solului. Din
nefericire, atât o parte dintre cetățenii de rând, cât și unele organizații eșuează în a respecta
normele impuse în ultimii ani de către autoritățile care încearcă să regleze această problemă. Din
această cauză, unele companii se confruntă cu amenzi de proporții.
Solul reprezintă stratul afânat de la suprafața pământului, ce conține particule de natură
minerală, materiale organice și organisme, precum și aer și apă. El are o consistență poroasă și
este alcătuit din trei componente: solidă, lichidă – adică apa, și gazoasă – adică aerul. Toți
factorii prezenți în acest strat interacționează și, în mod normal, formează un sol sănătos.
Prin poluarea solului se înțelege contaminarea acestuia cu diverși factori dăunători,
precum substanțe chimice sau radioactive, elemente toxice sau alte materii care cauzează
probleme atât în ceea ce privește creșterea normală a plantelor, cât și sănătatea oamenilor și a
animalelor.
Chiar dacă în sol este detectabilă prezența unor substanțe contaminante precum sărurile,
metalele anumiți compuși organici sau ioni anorganici, apărute în mod natural, acestea nu produc
efecte negative. Poluarea solului are loc în urma contaminării cu agenți proveniți din activitățile
umane, în cantități considerabile, iar acesta are un impact asupra calității solului, deteriorându-i
echilibrul, conținutul și chiar textura.
Din nefericire, se estimează că mai mult de o treime din solul planetei este afectat de
poluare, iar recuperarea acestuia se realizează foarte lent.
Pesticidele, odată ajunse în sol, pe lângă acţiunea lor asupra bolilor, dăunătorilor,
buruienilor, îşi extind acţiunea şi asupra microorganismelor, astfel că apar modificări cantitative
şi calitative atât în structura populaţiei edafice, cât şi în activităţile fiziologice. Importanţa
cunoaşterii acestor modificări este susţinută atât de cerinţele unei agriculturi ştiinţifice, cât şi de
cele ale protecţiei ecosistemelor edafice.

1
La reparaţia factorilor favorabili ai mediului înconjurător are loc dublarea populaţiei la
fiecare 10 zile, astfel încât, a o scădere a densităţii la 12,5% faţă de nivelul iniţial, în timp de
30 de zile se poate constata o restabilire de 100%.
CLASIFICAREA PESTICIDELOR
În funcţie de destinaţia pesticidelor, acestea se pot împărţi în următoarele grupe:
 ZOOCIDE;
 FUNGICIDE ŞI FUNGISTATICE ;
 ERBICIDE;
 REGULATORI DE CREŞTERE;
 REPELENTE;
 ATRACTANTE.

Sursa: https://www.esanatos.com/nutritie/alimentatie/cancerul-si-alimentatia/pesticidele-
substane-chimice-c25822.php

Pesticidele, în general, sunt compuşi organici cu greutate moleculară mică şi


solubilitate diferită în apă. Caracterul chimic, forma şi configuraţia moleculară,aciditatea sau
bazicitatea lor, solubilitatea în apă, polaritatea moleculei, mărimea şi polarizabilitatea
moleculei, toate aceste proprietăţi, singure sau împreună, influenţează procesele de adsorbţie-
desorbţie pe coloizii solului.
3. COMPOSTAREA PESTICIDELOR ÎN SOL
1.Adsorbţia prin forţe van der Waals 
2.Adsorbţia prin legătură hidrofobă 
3.Adsorbţia prin legătură de hidrogen 
4.Adsorbţia în transfer de sarcină 
5.Adsorbţia prin schimb ionic 

2
6.Adsorbţia prin formarea de legături de coordonaţii prin schimb de liganzi

Sursa: https://www.pestre.ro/blog/compost-realizare-procesare-si-utilizare/
DEGRADAREA PESTICIDELOR ÎN SOL
Degradarea abiotică. În sol, pesticidele suferă transformări chimice în urma reacţiilor
cu compuşi organo-minerali ai solului. Proprietăţile fizice şi chimice ale solului sunt factorii
cei mai importanţi care influenţează transformarea pesticidelor în sol.
 Degradarea biotică. Numeroase lucrări subliniază rolul microorganismelor din sol în
descompunerea pesticidelor, precum şi faptul că sunt puţine substanţe active care să nu fie
degradate pe cale biologică.

Sursa:https://www.google.com/search?
q=Degradarea+pesticidelor+in+sol&tbm=isch&ved=2ahUKEwjty-
Slh8P2AhWIAGMBHUAmCj8Q2-

3
DEPOLUAREA SOLULUI DE REZIDUURI CU PESTICIDE
Produsele Difenamid, Dicamba şi Ambien sunt degradate în sol dacă se administrează
un anumit mediu de cultură microbian.
Procedeele de depoluare mai rapidă sunt cele pe bază de administrare în sol de
adjuvanţi, produse care reţin sau degradează pesticidele.
Alte măsuri de depoluare a solului se sprijină pe capacitatea porumbului, sorgului,
trestiei de zahăr, ca şi a unor buruieni, de a polua solul de reziduuri de Atrazină prin absorbţie
şi degradare metabolică.

Sursa:https://uleiuri-lubrifianti.com.ro/poluarea-solului-cauze-efecte-si-solutii-pentru-
viitor/
6. COMPUȘI AI PESTICIDELOR
a)Compuşi organocloruraţi
Dintre pesticide, substanţele organoclorurate reprezintă cea mai nocivă categorie de
toxice datorită marilor stabilităţi chimice, care creează posibilitatea acumulării şi remanenţei
lor în organism, într-un grad ridicat.
Importanţa cea mai mare în producerea intoxicațiilor cu substanţe organoclorurate este
detinută de DDT, HCH, DDD, toxafen, heptaclor, aldrin. Datorită solubilității în grăsimi,
acestea sunt reţinute în carnea şi grăsimile animalelor care le-au ingerat odată cu furajele şi
pot fi întâlnite în produsele acestora cu conţinut ridicat de grăsimi, cum sunt laptele sau ouăle.
De mentionat că animalele care ingeră o perioadă mai lungă, mici cantităti de DDT, fără a
prezenta nici un semn de boală, contin în grăsimea lor toxic într-o cantitate periculoasa pentru
consumatori umani.
Cl

Cl Cl I

4
I I CI—c—CI

1,2,3,4,5,6 -hehaclorciclohexan (HCH) 1,1,1 -triclor-2,2-(p-clorfenil)-etan


(DDT)

Tentativele de decontaminare a alimentele de origine animala sau vegetala, de


substanţele organoclorurate s-au dovedit fără randament. Astfel, s-a constatat că prin
sterilizarea laptelui la 1150C nu se reduc semnificativ reziduurile de organoclorurate, iar prin
tehnologia de fabricare a laptelui praf rezultă o reducere cu doar 5-10% a HCH, însă DDT,
Eldrinul, Heptaclorul şi altele nu sunt afectate. Datorită pericolului pe care il prezintă pentru
sanatatea omului şi animalelor, în multe ţări a fost interzisă folosirea insecticidelor
organoclorurate ori s-a dispus limitarea utilizării lor. Intoxicaţia animalelor se produce ca
urmare a hrănirii cu furaje recoltate de pe suprafeţe tratate cu organoclorurate, prin folosirea
greşită în tratamente antiparazitare a unor organoclorurate destinate combaterii dăunatorilor
vegetali, supradozării substanţelor în preparatele terapeutice, neglijenţelor manifestate în
depozitarea lor, împrăştieri neuniforme pe terenuri, depozitarea toxicelor în recipienţi folosiţi
pentru alimentarea sau adaparea animalelor, confundării organocloruratelor cu sarea de
bucatarie şi creta furajeră urmată de administrarea lor în hrana animalelor. substanţele
organoclorurate prezintă pericol atât în doze foarte mari cat mai ales în doze subtoxice
ingerate într-o perioada indelungata, datorită acumularii lor în organism.
DDT (diclor-difenil-tricloretan)
DDT este un produs solid, alb-gălbui, cu consistenţă ceroasă, inodor sau cu uşor miros
de fructe. Este stabil la
lumină, în solvenţi de petrol, mediu acid şi în prezenţa oxidanţilor, dar se descompune uşor în
mediu alcalin. Prin descompunere se transformă în DDE (acid diclor-difenil-etilen) apoi în
DDA (acid diclor-difenil-acetic)
A avut un impact enorm asupra cazurilor de malarie. Folosirea sa reducând cazurile de
malarie de la 2.000.800 în 1948 la 31 în 1962. Doctorul Paul Mueler a fost medaliat cu
premiul nobel pentru medicină, a înlocuit numeroase chimicale folosite ca pesticide (Pb, Hg,
Arsen) cu DDT care a fost analogat ca insecticid de contact.
Doza letală a DDT-ului pentru om este de 200-500 mg/kg, iar doza toxică este de 5-6
g/om. Dintre animalele de fermă, suinele sunt cele mai sensibile la DDT.

5
DFDT (difluor-difenil-triclormetilmelan)
Produsul pur se prezintă sub formă de cristale aciculare, incolora, cu miros de mere
coapte, insolubile în apă, dar solubile în solvenţi organici. Produsul tehnic se prezintă sub
formă de lichid incolor, viscol. Are remanenţă mai mică decât DDT-ul.
Toxicitatea pentru animalele de fermă este de 4 ori mai mică decât a DDT-ului.
DDE (diclorfenil-dicloretan)
Se consideră ca o impuritate a DDT-ului, fiind un amestec de izomeri. Produsul pur
este sub formă de cristale incolore. Nu prezintă miros, este insolubil în apă, solubil în solvenţi
organici, iar formula chimică este următoarea:

Metoxiclor (1,1-bimetoxfenil-2,2,2-triclormetan)
Produsele comerciale sunt: DMD2, Pol-METOX, Methexan. Substanţa pură este
insolubilă în apă, uşor solubilă în solveaţi organici, cu miros slab de fructe, termostabilă şi
rezistenţă la oxidanţilor.

Metoxiclor 1,1,1, tricloro 2,2 bis (4 clorifenil) etan (un metabolit al DDT-ului)

Produsul tehnic conţine 80% substanţă activă. Toxicitatea este mai mică decât a DDT-
ului.Se elimină în majoritatea cazurilor prin fecale, fiind însă semnalat şi în urină şi lapte.
HCH (hexaclorcilohexan)

6
Produsul tehnic se prezintă sub formă de pulbere alb-ccnuşie până la brun, cu puternic
miros de mucegai (datorita prezentei gamma- heptaclorciclohexenului). Este solubil în
solvenţi organici şi practic insolubil în apă. Are mai mulţi izomeri.
Cel mai toxic este izomerul gamma. HCH-ul are mare răspândire pe glob, având şi
numeroase denumiri comerciale ca de exemplu: HEXACLORAN-0.5; PULTOX VIKATOL,
FURNIDIN-20, HEXIOL.
HCH-ul are mai mulţi izomeri în compoziţia sa, printre care cei mai importanţi sunt
izomerii alfa (60-70% din produsul tehnic), beta (5-12% din produsul tehnic) şi gamma (10-
15% din produsul tehnic). Acţiunea toxică a HCH-ului este dată mai ales de izomerul gamma,
ceilalţi doi izomeri având o acţiune toxică foarte slabă. Aceştia acţionează cumulativ fiind
suspecţi de a fi cancerigeni, embriotoxici şi teratogeni.
Toleranţa este stabilită mai ales după efectul cronic. Izomerul gamma fiind foarte labil
şi practic fără nocivitate cronică, are o toleranţă ridicată.
Absorbţia se realizează pe toate căile, dar este mai accentuată în prezenţa grăsimilor.
După absorbţie difuzarea este rapidă către toate ţesuturile, în special spre ţesutul adipos unde
se acumulează. Metabolizarea este condiţionată de stabilitatea chimică. Izomerul gamma are
cea mai mare viteză de absorbţie şi difuzare, dar cea mai mică capacitate de acumulare.
Acesta se elimină netransformat în lapte şi mai puţin în urină. Cel ajuns în organism se
transformă şi se elimină sub formă conjugată. Totodată accelerează propria-i metabolizarc
prin activarea microzomilor celulelor hepatice.
Lindanul este izomerul gamma pur, cu o puritate de minim 99%. Este solid, cristalizat,
incolor, inodor sau cu un slab miros specific datorat impurităţilor, în psecial
heptaclorciclohexanului. Aproape insolubil în apă la 20oC, slab solubil în etanol (6,7%) şi în
uleiuri minerale, solubil în acetonă şi compuşi aromatici şi cloruraţi. Stabil în aer, la căldură şi
lumină, nu reacţionează cu dioxidul de carbon şi acizi tari, în prezenţa bazelor sau la expunere
prelungită la căldură se descompune în triclorbenzen, fosgen şi acid clorhidric. Incompatibil
cu baze tari asu metale (Fe, Zn sau Al) şi agenţi oxidanţi, se oxidează în prezenţa ozonului.
Lindanul nu este un produs natural.
0,1% din Lindanul produs industrial poluează apele reziduale ale fabricii. Tratamentul
acestor ape conduce la un reziduu solid care trebuie incinerat. În trecut, acest reziduu era
depozitat în mediu şi putea fi dispersat în pământ. Lindanul pătrunde în mediu şi prin

7
aplicarea pesticidelor, poate traversa frontierele naţionale prin apă sau aer. Este un insecticid
cu spectru larg, aproximativ 80% fiind utilizat în agricultură pentru tratamentul seminţelor şi
solului. Alte posibile utilizări: protecţia lemului şi a cherestelei sau ca medicament împotriva
ectoparazitilor, de uz veterinar şi farmaceutic.
Lindanul dizolvat în solvenţi organici poate fi stropit în sere sau pe surafeţe agricole
(stropirea cu mijloace aviatice 5-10 litri/ha). Sunt disponibile şi preparate pentru fumigarţie.
Aldrin

Este un hexaclor-hexahidro-endo-exo-dimetanonaftalina. Aldrinul tehnic conţine


minimum 85% substanţă activă. Este un produs solid, cu aspect ceros, de culoare albă, alb-
gălbuie sau chiar brun-roşcat, cu miros slab de pin (mai ales la încălzire).
Prin oxidare biologică se transformă în dieldrin. Este un puternic toxic al sistemului
nervos central, având un efect parasimpaticomimetic, dependent mai mult de stimularea
centrului vagal. Nu conferă gust şi miros neplăcut alimentelor.
Denumiri comerciale cunoscute: ALDOTOX, ALGRAN. MERSECT, TOXALDRIN,
ALDRIN-20, ALDRIN-10. COMPUND-118.
b) Compuşii organofosforici
Aceste substanţe, utilizate mai ales ca insecticide, sunt esteri ai acidului fosforic sau ai
derivaților acestuia.

8
Intoxicatia alimentară se datorează, de cele mai multe ori, dozării greșite a substanţelor
organofosforice utilizate pentru distrugerea paraziților interni şi externi, dar ea poate ajunge şi
consecutiv consumării de către animale a unor furaje contaminate sau ca urmare a neglijenței
în manipularea acestor substanţe. Omul se poate intoxica cu produse alimentare provenite de
la astfel de animale sau cu alimente care provin de la animale sănătoase dar sunt contaminate
înainte de a fi consumate, cu organofosforice. Simptomele intoxicației apar destul de repede,
într-un interval de câteva minute de la ingerarea toxicului până la 1-3 ore. Compușii
organofosforici inhibă activitatea mai multor enzime, în special colinesteraza, provocând
blocarea transmiterii influxului nervos atât la nivelul zonei de contact dintre doi neuroni
(sinapsa) cât şi între neuroni şi fibrele musculare (placa motorie). Ei produc şi pertubări ale
metabolismului proteic.
Până în prezent au fost sintetizați peste 50.000 de compuși organofosforici. În
organism, substanţele organofosforice sunt metabolizate în produși mai puțin toxici sau cu
toxicitate crescută față de Substanța mamă, dar care au stabilitate redusă şi pot fi eliminați
rapid prin urină, bilă, fecale, dar şi prin lapte.
Acumularea de compuși organofosforici în organism este de scurtă durată, ei
întâlnindu-se mai ales în ficat, sânge şi pulmon. Parationul, impropriu denumit « verde de
Paris « a fost cel mai utilizat dintre toate pesticidele organofosforice. După absorbția în
organism, parationul este transformat în paraoxon -un metabolit mult mai toxic :

9
Sursa: https://www.shutterstock.com/search/parathione
Gradul de poluare a unui sol poate fi cuantificat prin evaluarea reducerii calitative
şi/sau cantitative a producţiei agricole faţă de situaţia normală, sau numai cantitativ prin
evaluarea cheltuielilor necesare menţinerii solului la o capacitate bioproductivă egală cu cea
anterioară producerii poluării.
Poluarea solurilor poate fi de natură fizică, chimică, biologică şi radioactivă. În raport
cu natura şi sursa poluanţilor, poluarea solului poate avea loc astfel: prin lucrări de excavare
la zi; prin acoperire cu deponii, halde de steril, gunoaie; cu deşeuri şi reziduuri anorganice din
industrie; cu substanţe din aer (hidrocarburi, bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot,
compuşi ai plumbului); cu materii radioactive; cu deşeuri şi reziduuri organice din industria
alimentară şi uşoară; prin eroziune şi alunecări de teren; prin sărăturare, acidificare, exces de
apă, exces sau carenţe de elemente nutritive; prin compactare şi formare de crustă; cu
pesticide (Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului).
CONCLUZII
În concluzie, pesticidele din mediul înconjurător sunt expuse unor variate posibilități
de degradare. Procesele metabolice și degradarea biotică joacă un rol important în a decide
soarta pesticidelor din mediu. Astfel, microorganismele au un rol deosebit de important în
metabolizarea poluanților din mediu.
Prezenta microorganismelor în sol poate influența distributia, mobilitatea și
concentrația poluanților având la bază un proces numit biodegradare.
O alternativă la utilizarea pesticidelor o reprezintă agricultura ecologică ce atinge o
pondere din ce în ce mai mare în ultima perioadă din totalul agriculturii mondiale. De
asemenea, se impune o serioasă monitorizare a utilizării şi a efectelor produse de pesticide,
urmărindu-se cu precădere efectele ecotoxicologice ale acestora.

10
BIBLIOGRAFIE

1. Stanescu R., Bobirica L., Orbulet O.- Remedierea solurilor contaminate, Editura Agir,
Bucuresti 2006;
2. Simonescu C.M., Stanescu R., Szabolcs L.- Poluarea si protectia mediului, Editura
Printech, Bucuresti 2002;
3. Trambitasu E.- Fizico-chimia mediului- Factorii de mediu si poluantii lor, Editura
Universitatii Petrol si Gaze din Ploiesti, 2008;
4. Ersilia Alexa - „Contaminanti in produsele vegetale”, Editura Eurobit, Timisoara,
2003.
5. Lucian Ghinea, Ioan Vladutu, Mihai Berca - „Efectele reziduale ale
erbicidelor”, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti,
1987.
6. Cornelia Vată - „Toxicologie”,Editura Mongabit,2002
7. Tudor L. - Tehnologii generale în industria alimentară, Ed. Printech, Bucureşti 2009,
8. Tudor L. - Controlul calităţii produselor agroalimentare animale, Ed.
Printech, Bucureşti 2009,
9. Şerban A. I. – Compuşi Biochimici din Alimente, Ed. Ceres, Bucureşti, 2011,
10. C. Banu. – Tratat de industrie alimentară, Ed. Asab, Bucureşti 2008,
11. C. Banu. – Suveranitate, securitate şi siguranţă alimentară, Ed. Asab, Bucureşti 2007,
12. C. Banu. – Aplicaţii ale aditivilor şi ingredientelor în industria

11
alimetară, Ed. Asab, Bucureşti 2010.

12

S-ar putea să vă placă și