TEORIA ATASAMENTULUI

FORMATOR: NEAGU ANDREEA

PSIHOLOG CLINICIAN SPECIALIST SI SUPERVIZOR,
PSIHOTERAPEUT INTEGRATIV SPECIALIST SI SUPERVIZOR
 caracterul fundamental şi funcția biologică a legăturilor
emoționale intime dintre indivizi;

TEORIA
influența puternică pe care o au asupra dezvoltării unui
ATAȘAMENTULUI copil modurile în care el este tratat de către părinții lui, în
PUNE ACCENTUL special de către figura maternă;
PE:

cunoștințele actuale referitoare la dezvoltarea

bebelușului şi a copilului necesită ca o teorie a liniilor de
dezvoltare să înlocuiască teoriile care invocă stadii
specifice ale dezvoltării, la care se presupune că o
persoană poate să rămână fixată și/sau la care poate să
regreseze;
 JOHN BOWLBY
A recunoscut nevoia de atașament (dictată biologic) a copilului față de persoana
care îl îngrijește (experimentele pe maimuțe ale lui Harry Harlow, 1958)

Atașamentul este un sistem motivațional, care își are rădăcini în nevoia absolută a
copilului de a menține apropierea fizică față de persoana care îl îngrijește pentru:
a promova siguranța emoționala si pentru a asigura supraviețuirea concretă a
copilului.

Sistemul de atașament a fost determinat de evoluția speciei umane pentru a

supraviețui și a se reproduce – este o componentă a programării genetice umane.
Sistemul de atașament = sistem de răspunsuri înnăscute, Este evidențiat de trei tipuri de comportament (Wallin, 2010):
determinate instinctual, la pericol și siguranță.

• 1. Căutarea, monitorizarea și încercarea de a menține

proximitatea față de o figură de atașament protectoare;
• Mama este acea figură, indiferent dacă copilul este
implicat în relația cu ea.
• Plânsul, agățarea, chemarea, târârea după figura (figurile)
de atașament fac parte din repertoriul adânc înrădăcinat
biologic al copilului mic pentru stabilirea siguranței date
de proximitate;
• 2. Folosirea figurii de atașament ca ”bază de siguranță”
• De la care poate începe explorarea mediului și a
experiențelor nefamiliare;
• Sistemul comportamental explorator este strâns legat de
comportamentul de atașament.
• Când figura de atașament a copilului este disponibilă ca
bază de siguranță pentru protecție și susținere atunci când
este nevoie, copilul se simte în general liber să exploreze.
• 3. Refugierea la o figură de atașament ca la un ”sanctuar
sigur” în situații de pericol și momente de alarmă.
• Oamenii care se simt amenințați nu caută siguranța într-un
loc (adăpost), ci mai degrabă în compania unei persoane
privită ca fiind ”mai puternică și/sau mai înțeleaptă”
 0-6 saptamani- Etapa asociala. Bebelusul nu diferentiaza
intre persoanele din jur. Ofera rasunsuri asemanatoare
oamenilor sau obiectelor. Prefera fetele si ochii.

6 sapt-6 luni- Etapa nediscriminativa. Bebelusii prefera

4 ETAPE DE compania umana si dezvolta abilitatea de a diferentia
DEZVOLTARE A persoanele din jur, nu au teama de straini, de aceea pot fi
ATASAMENTULUI linistiti de oricine.
IN PRIMII 2 ANI
7-10 luni. Etapa specifica. Copiii incep sa manifeste
preferinte pentru unul dintre ingrijitori, manifestand anxietate
SCHAFFER AND de separare si respingere a strainilor. Copilul cauta confort,
EMERSON (1964). linistire si siguranta de la o anumita persoana.

10/11-18 luni. Etapa multipla. Comportamentele de

atasament sunt manifestate catre mai multe persoane
diferite. Ex. Frati, bunici, etc.
 • Obiectivul comportamentului de atașament nu este doar obținerea
protecției în fața unui pericol, ci și asigurarea că persoana care îl
îngrijește este în continuare disponibilă.
• Disponibilitatea figurii de atașament nu este doar o problemă
de accesibilitate ci și de responsivitate emoțională (persoana
poate fi accesibilă, dar neresponsivă emoțional).

Disponibilitate, • Modul în care copilul apreciază disponibilitatea figurii de

atașament este deosebit de important pentru cum va percepe în

accesibilitate, prezent relațiile importante de atașament.

responsivitate • Nevoia de a ne atașa rămâne importanta de-a lungul întregii vieți,

astfel atașamentul devine o nevoie umana permanenta.
• Cu cât pericolul este mai mare, cu atât nevoia de conectare este
mai puternică (până la contactul corporal)
• De-a lungul vieții, monitorizăm accesibilitatea fizică
și responsivitatea emoțională a persoanelor de care suntem
atașați.
BAZA DE SIGURANTA
• ”sugarul și copilul mic trebuie să trăiască o relație caldă, intimă și continuă cu
mama (sau cu un substitut permanent al mamei) în care ambii să găsească
satisfacție și mulțumire” (Bowlby, 1951).

• A identificat impactul catastrofal asupra acestor copii al separării de figurile de

atașament și pierderii figurilor de atașament = TRAUMĂ.

• Bowlby identificat fazele procesului traumatizării psihice = succesiunea

răspunsurilor care reflectau lupta copilului de a face față realității dureroase:
a. Protestul
b. Disperarea
c. Detașarea

• Mult mai frecvente decât trauma separării și pierderii sunt interacțiunile

permanente, cotidiene ale copiilor cu părinții lor – acestea modelează
dezvoltarea psihică.
Conceptul de “model intern de
lucru”

Def. Pe baza experienței avute

in relația de atașament cu
îngrijitorul primar, copilul își
construiește niște reprezentări
interne despre sine, alții si lume,
care vor deveni un reper in
funcționalitatea relaționala
ulterioara.
Teoria atasamentului -Modelul intern de lucru
Pe baza interacțiunilor
pozitive
• Cred despre mine ca sunt demn de
iubit, special, competent
• Cred despre alții ca sunt iubitori si îmi
răspund nevoilor
• Cred despre lume ca este un loc
sigur si atractiv
Intrebare de autoreflectie: Eu ce model intern de lucru am??
Pe baza interacțiunilor
negative
• Cred despre mine ca nu merit sa fiu
iubit, sunt incompetent
• Cred despre alții ca nu au grija de
mine si nu sunt demni de încredere
• Cred despre lume ca este un loc
nesigur, plin de pericole
 Figura primara de atașament- ingrijitorul care este cel mai
implicat in a răspunde imediat nevoilor copilului, initiaza joc
social in primele 6-7 luni, este prezent la ritualurile zilnice
(ex. somn, alimentatie, etc). Figura principala nu este neapărat
„cea mai buna” (ex. copilul poate avea atașament nesigur cu
figura primara si sigur cu cea secundara). De obicei, este
FIGURI mama, dar poate fi si alta persoana.
DE ATASAMENT

Figura secundara de atașament- Îngrijitorul care urmează

după cel primar, ca implicare. Poate fi tata, bunici, bona,
educatoarea de la grădinița etc.
 CLASIFICAREA ATAȘAMENTULUI
Tipul de relație pe care copilul îl formează depinde de disponibilitatea emoțională a
îngrijitorilor, de sensibilitatea, predictibilitatea, responsivitate dat, căldura, nivelul de interes
sau de grija manifestat de aceștia fata de copii.

• Atasament sigur • Atasament nesigur

Copiii care își simt figurile de Copiii care nu își simt părinții
atașament disponibile disponibili, responsivi sau ca se
si responsive se simt siguri/in pot baza pe ei, simt diferite
siguranța. grade de nesiguranță.
 A studiat științific ipoteza lui Bowlby.

Diferențele calitative ale comportamentului de atașament al indivizilor depind

de comportamentele diferite ale persoanelor care îngrijesc copiii.

MARY Tiparele de comunicare dintre copil și figura de atașament reprezintă cheia

AINSWORTH- siguranței și a nesiguranței.

ATASAMENTUL
NESIGUR A introdus conceptul de ”bază de singuranță”

Atașamentul include așteptările copilului în raport cu persoana care îngrijește –

modalitatile de satisfacere a acestor așteptări care se vor transforma în hărți
mentale/reprezentări = modele de lucru interne (Bowlby)

”Situația străină Ainsworth” – experiment de laborator pentru a studia relațiile

copil-părinte
 • Individul are încredere că părintele lui/îngrijitorul primar va fi
disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații
potrivnice sau înfricoșătoare.
Copiii au acces în mod egal la:
§ Explorare atunci când se simt în siguranță
§ Consolare atunci când se simt în nesiguranță
- Răspunsul la reuniunea cu mama dezvăluie cel mai mult securitatea
sau insecuritatea atașamentului – copiii erau aproape imediat liniștiți
după reuniunea cu mama și reluau joaca.
- Tip de comunicare colaborativă și contingentă: Copilul semnalizează,

Atasamentul iar mama răspunde cu un comportament care spune: ”Îmi dau seama ce
simți și îți răspund cu ceea ce ai nevoie”.

SIGUR
- Copiii își exprimă direct emoțiile (”știu” că asta va declanșa un răspuns
acordat).
- Flexibilitatea și reziliența = moștenirea interacțiunilor cu o mamă
senzitivă, responsivă la semnalele și comunicările bebelușului.

Comportamentul mamei reflectă:

- Senzitivitate ≠ lipsă de implicare
- Acceptare ≠ respingere
- Cooperare ≠ control
- Disponibilitate emoțională ≠ distanțare emoțională
Două tipuri: cei furioși și cei pasivi.
- Prea preocupați de locul în care se află mamele pentru a mai putea explora
liber, iar plecarea mamei le provoaca un distres copleșitor;
- După reîntânire:
- Copiii furioși: au oscilat între o deschidere activă față de
conexiunea cu mama și exprimări ale respingerii;
- Copiii pasivi: capabili doar de slăbiciune și cereri implicite de
consolare, ca și cum ar fi fost prea copleșiți de neajutorarea și
nefericirea lor pentru a aborda mama direct.

Atasamentul
- Amplifică exprimarea atașamentului - nevoia de atașament este foarte
ridicată.
- ”ca și cum” dacă mențin o presiune, mama e forțată să își mențină grija față de

nesigur
ei.

AMBIVALENT
- Reîntâlnirile nu au putut să amelioreze distresul, nici să oprească preocuparea
acestora pentru locul în care e mama – chiar și în prezența lor, căutau o
mama care nu era acolo.

Comportamentul mamei:
- Mame disponibile ocazional și imprevizibil;
- Imprevizibilitatea = rezultatul propriilor stări mentale care le
împiedică să fie pe aceeași lungime de undă cu copiii;
- Nu îi respingeau (ca mamele copiilor
evitanți), dar responsivitatea lor era la fel de insensibilă;
- Le descurajează autonomia în mod subtil.
Copilul se află în permanentă explorare, dar în mod
vădit neinfluențați de plecarea sau reîntoarcerea mamei;
- Aparentă lipsă a distresului;
- Pulsul lor e la fel de crescut ca și al copiilor siguri, iar creșterea
nivelului de cortizol este mai mare;
- Indiferența superficială și absența comportamentului de
atașament = acomodare defensivă (asemănătoare cu detașarea)

- Ca și cum copiii evitanți (la fel ca și cei traumatizați de pierdere

și separare) au ajuns la concluzia că deschiderea lor către

Atasamentul
confort și îngrijire nu e de nici un folos – au renunțat;
- Când sunt ținuți în brațe, sunt molatici (nu se agață și nu se
joacă);
- Inhibă orice formă de comunicare care ar presupune o
legătură: nu exprimă nici o dorință de proximitate și par surzi la nesigur
EVITANT
orice fel de deschidere afectivă a mamei = formă de apărare
(pentru a evita să fie respinși și pentru a evita furia care
îndepărtează mama)

Comportamentul mamelor:
- Respinge comportamentul de atașament – indisponibile
dpv emoțional, incomodate de contactul fizic;
- Se retrăgeau atunci când copiii lor păreau triști;
- Inhibarea exprimării emoționale;
- Bruscarea.
 Apare atunci când figura de atașament este trăită simultan ca un ”sanctuar sigur”
dar și ca o sursă de pericol.

Copilul – pre-programat să se întoarcă la părinte în momentele de alarmă – este

prins între impulsuri contradictorii de a se apropia și de a evita = situație fără
ieșire, confuzie dureroasa.

Este rezultatul interacțiunilor cu părinți a căror furie / abuz este înfricoșătoare sau
MARY MAIN copilul resimte părintele ca fiind înfricoșător – frica de părinte;
-ATASAMENTUL
DEZORGANIZAT
Părinții sunt înfricoșători, speriați sau disociați;

Este un colaps de strategie din partea unui copil care trăiește ”frica fără soluție”

Dupa varsta de 4-5 ani ani, fac efort considerabil de a-și controla părinții, fie prin
asumarea unui rol parental (Ești obosită mama? Stai jos, ect), prin a fi agresivi,
punitivi (Stai jos și taci! Închide ochii!), sau prin complianță compulsiva.
Noi perspective Atasamentul Dezorgnizat

• Crittenden (2005), ne spune că nu există ceva precum un

atașament dezorganizat – copiii își organizează întotdeauna
comportamentul atunci când are loc pericolul. Unii copii
oscilează între Strategia Evitantă și cea Preocupată,
depinzând de ce funcționează cel mai bine în acel mediu
particular. Deși pare dezorganizat, este, în fapt, foarte
adaptativ.
• Acest lucru poate explica de ce adesea membrii școlii
observă o parte a copilului, în timp ce părinții/îngrijitorii
observă o altă parte, fapt ce poate crea confuzie de ambele
părți.
https://www.youtube.co
m/watch?v=kwxjfuPlArY&
feature=emb_logo
Mary Main

• A construit Interviul de Atașament al Adultului (IAA) – evaluează starea

mentală curentă a persoanei dpdv al atașamentului.
a. Corelație între comportamentul copilului în situația străină și structura lumii interne
(proprie) după 5 ani;
b. Corelație intergenerațională –între comportamentul copilului în situația străină și
starea mentală cu privire la atașament a părintelui;
• modelele de lucru interne ale părinților - calitatea interacțiunilor părinte-copil -
modelele de lucru ale copiilor
Dacă identificăm starea mentală cu privire la atașament a părintelui vom ști în ce
categorie va intra copilul!!!! (inclusiv inainte de nașterea copilului).
 A demonstrat o corespondență incontestabilă
între ”modul de discurs” (de a vorbi) al părintelui despre
propriile relații de atașament și comportamentul de
atașament al copilului în situația străină.

= capacitatea părintelui de a reflecta într-un mod coerent

asupra trecutului va influența decisiv capacitatea de a
transmite siguranță copilului.

STAREA MENTALĂ
A ADULTULUI CU
PRIVIRE LA Regulile de atașament internalizate (modelul de lucru) vor
fi reguli după care vom trăi.
ATAȘAMENT

Adoptăm reguli care le oglindesc pe cele ale părinților

noștri!

Aceste reguli ne-au ajutat să supraviețuim (emoțional) si

de aceea nu vot fi abandonate ușor! – modelele de lucru
sunt stabile.
Interviul de
Atasament al
Adultului –
aplicare si
interpretare
TIPARELE DE ATAȘAMENT LA ADULT

Tiparul de atașament al Starea mentala a adultului

copilului legata de atașament (Interviul
(Situația străină) de Atașament al Adultului)
SIGUR SIGURA/AUTONOMA
EVITANT DE RESPINGERE
AMBIVALENT/REZISTENT PREOCUPAT
DEZORGANIZAT/DEZORIENTAT FARA SOLUTIE/DEZORGANIZAT
 Discurs coerent

Apreciază atașamentul, dar este obiectiv fata

de relațiile/evenimentele din trecut.
STAREA MENTALA
SIGURA
Descrierea si evaluarea experiențelor legate
de atașament sunt consecvente, chiar
indiferent de tipul lor (negative/pozitive).

Discursul nu este nici lung, nici scurt.

 Discurs necoerent

Clientul respinge relațiile de atașament

STAREA MENTALA
DE RESPINGERE Normalizează (ex. Am avut părinți normali, ca toți
ceilalți; era normal sa mă agreseze, așa făceau toți)

Contrazicere in episoadele povestite

Răspunsuri/transcrieri scurte
 Discurs necoerent

Clientul pare preocupat cu sau de

experiențele de atașament din trecut
STAREA MENTALA
PREOCUPATA
Emoționalitatea puternica: pare înfricoșat,
mânios sau pasiv

Propoziții lungi, încâlcite gramatical, formulări

vagi

Răspunsuri/transcrieri foarte lungi

 La răspunsurile despre pierderi sau abuz,
clientul pare ca nu înțelege ce este
întrebat, nu își amintește.
STAREA MENTALA
FĂRĂ SOLUȚIE/ Poate cădea in perioade lungi de
DEZORGANIZATA
tăcere sau discursuri elogiatoare fata de
una dintre figurile de atașament.

Altfel, se poate potrivi oricăror dintre

celelalte categorii.
 Interviul de Model intern de Lucru
Alte modalitati Interviul de Atasament al Copilului
de evaluare a Metode proiective- Desenul Cuibului de Pasari
Atasamentului
Chestionare: https://www.attachmentquiz.com/quiz.html
 • Experiențele asociate atașamentului au un impact major
asupra dezvoltării umane
• Implicit asupra dezvoltărilor psihopatologice
• Implicit asupra comportamentului adult, în relațiile semnificative
de atașament: cuplu, rol parental, profesie,
• Tiparele de atașament se pot schimba prin relații semnificative!

SUFERINȚA copilului datorată disfuncțiilor atașamentului

= TRAUMĂ
Concluzii • (Mahler – trauma simbiotică, Ruppert – trauma iubirii,
van der Kolk- Trauma interpersonala)

• Care sunt implicațiile pentru psihoterapie?

ATAȘAMENTUL ÎN PSIHOTERAPIA
INTEGRATIVA
 Tiparele folosite în relațiile primare de atașament se reflectă în modul
în care relaționăm cu ceilalți și în obiceiurile de a simți și a gândi
in relații.

La fel cum relația de atașament inițială îi permite copilului să se

dezvolte, noua relație de atașament cu terapeutul îi permite
clientului să se schimbe.

Terapeutul este o nouă figură de atașament față de care pacientul Abordarea

integrativa
poate dezvolta noi tipare de atașament – noi tipare de reglare
afectivă, de gândire, de relaționare.

Teoria atașamentului:
relationala
• - ajută terapeutul să identifice tiparele de atașament ale clientului
și să adopte o atitudine reparatorie (care mărește siguranța
clientului);
• - se centrează pe eforturile terapeutului de a întări capacitatea
de metalizare a persoanei (funcția reflexivă).
Creierul se dezvolta in
mod sanatos, in
interactiunea dintre
copil si ingrijitor.

Se poate replica
aceasta interactiune si
in relatia terapeutica.

Nevoia de baza
relationala este de
siguranta.

Siguranta este "scanata"

permanent de sistemul
nostru nervos prin
neuroceptie.
Sistemul de Angajament Social- Porges
 Creierul triun
(MacLean)

Reglare bottom-
up sau top-down?
Teoria atașamentului este in mod
fundamental una reglatoare (Alan Schore)
• Bebelusii se nasc cu nervi ventrali vagali,
dar acestia nu se dezvolta pana cand
persoana de co-reglare (ingrijitorul) nu se
angajeaza in interactiuni de tipul creierul
drept catre creierul drept
• Bebelusul isi arata mecanismele defensive
din zona rosie atunci cand exprima nevoi.
Ingrijitorul merge in zona verde cand
identifica nevoia bebelusului si il aduce si
pe acesta in zona verde, reused astfel sa
creeze un model de reglare.
• Aceste experiente repetate facilizeaza
mielinizarea nervilor vagali
Conceptul de "acordaj"

• Conceptul de „acordaj” (Schore, 2019) se refera la o

modalitate prin care ne acordam cu o alta persoana si la
modul in care se simte.
• Este o abilitate de baza in interactiunile cu bebelusii, copiii sau
adultii din viata noastra si implica observarea modului fin in
care oamenii din jurul nostru se simt si sau cum raspund si
modul nostru de reactie.
• O persoana acordata observa emotiile neexprimate verbal
ale altei persoane si isi adapteaza propriile emotii, stari,
limbajul non-verbal si in general raspunsurile
comportamentale, pentru a comunica intr-un mod care sa
faciliteze conectare emotionala.
Exercitiu de angajament

• Ascultat-ti partenerul folosind sistemul de angajament

social

• Asculta-ti partenerul folosind "fata plata"

Autoreglarea

Abilitatea de a ramane in fereastra de toleranta, de a descrește tensiunea fiziologica

si emoțională din hiperactivare sau de a creste tensiunea fiziologica si emoțională din
hipoactivare se numește autoreglare.

Abilitatea de a face ceea ce este nevoie pentru a ajunge intr-o stare optima, intr-o
situatie data. Acest lucru include reglarea nevoilor senzoriale si emotionale, a
impulsurilor pentru a implini cererile mediului pentru a ne atinge scopurile si pentru a
ne comporta intr-un mod acceptat social.

Abilitățile de autoreglare arata diferit la fiecare etapa de vârstă si se schimba de-a

lungul dezvoltării.

Ceea ce rămâne constant in toate aceste etape este rolul esențial al îngrijitorului de a
susține dezvoltarea abilitaților de autoreglare a copilului, prin procesul de co-reglare
Ce înseamnă coreglare?
Procesul de armonizare dintre doua sisteme nervoase.
Creierul părintelui/terapeutului devine un suport pentru
creierul copilului.

Cum poate face părintele co-reglarea?

- Prin construirea de relații calde, sigure si responsive cu
copilul (model intern de lucru pozitiv si sistem nervos
angajat social, aflat in fereastra de toleranta )
- Prin structurarea mediului (rutina consecventa, mediu
predictibil, comunicarea unor așteptări clare si
punerea de limite)
- Prin modelarea către copil a abilitaților de auto-
reglare
 Cum poate face terapeutul co-reglarea?
• Adesea terapeutul co-regleaza clientul siacesta
din urma se auto-regleaza
Ce înseamnă • Ajuta clientul sa-si schimbe modelul intern de
lucru
coreglare? • Construiește o relație terapeutica care are la
baza siguranță, reciprocitate si responsivitate
• Prin structurarea mediului
• Prin modelarea către client a abilitaților de auto-
reglare
Pentru a putea
coregla alt sistem
nervos, trebuie sa
am eu propriul sistem
nervos reglat.
 Intrebari de autoreflectie

Pentru a putea Imi cunosc sistemul nervos?

coregla alt sistem Care sunt mecanismele mele

nervos, trebuie sa defensive principale?

am eu propriul sistem Ce ma duce

in hiperactivare/hipoactivare?
nervos reglat.
Cum aplic acest stil in relatia cu
clientul pe care il co-reglez in terapie?
Tipologia clientilor-M.Main

1. Clientul care respinge – de la izolare

la intimitate Cum co-reglam in
terapie diversele
tipare de
2. Clientul preocupat – a face loc unei
minți proprii
atasament/stari
mentale despre
atasament?
3. Clientul lipsit de soluție – vindecarea
rănilor traumei sau ale pierderii
 1. CLIENTUL CARE RESPINGE – DE LA
IZOLARE LA INTIMITATE

Continuum de la cei obsesivi la cei narcisici și schizoizi.

• Marea problemă: a avea încredere în ceilalți suficient de mult pentru a fi intimi cu ei
• Nu sunt intimi nici cu ei înșiși – reticenți în a simți și exprima emoții;
- Modelul conștient - în public, comportamentele sunt ”Bune” – putere, independență, autonomie dar
proiecteză asupra altora propriile vulnerabilități, furii și nevoi;
- Modelul inconștient: sinele este dependent, neajutorat, defect, iar alții pot să respingă, să controleze și să
pedepsească.
- Modelul conștient este apărarea contra celui inconștient;
- Istoria de atașament: au învățat că a recunoaște și a exprima distresul (adică a exprima nevoia de ajutor) =
frustrare, respingere, suferință sau o admitere umilitoare a insuficienței.
- Mecanism general de apărare: ”bazare pe înșiși compulsivă” – supraestimarea compulsivă a propriei
valori (pentru a rămâne departe de orice trăire i-ar putea determina să caute suport, legătură, grijă din partea
altora) + diminuarea importanței celorlați
• Rezolvarea terapeutică: doar prin stabilirea unei relații emoționale ( putem să-i implicăm într-o
relație care poate face posibilă schimbarea).
• CUM: prin urmărirea afectului (exprimat prin comportamentul nonverbal):
• Ce vedem în ochii clientului? Ce ar exprima postura sa corporală? Ce exprimă tonul vocii sale?

Regulă: ceea ce clienții sunt reticenți în a simți, vor evoca fără să vrea în terapeuții săi – ATENȚIE
LA PROPRIA EXPERIENȚĂ - CONTRATRANSFER!!!
• Daca terapeutul isi exprima propriile sentimente, îl poate ajuta pe client să integreze propriile sentimente
disociate;

Schimbarea terapeutică: terapeutul să conteze pentru client!!

• Abordarea terapeutică: echilibrul dintre acordarea empatică și confruntare.

• Empatia – diminuează frica că îl controlăm sau respingem; dar o poate respinge (Doar atât poți?);
• Confruntarea – exprimarea deliberată sau spontană a propriei experiențe; este corectivă pt că:
Ø percepe relația (să simtă prezența terapeutului) și faptul că există 2 persoane care contează;
Ø poate conștientiza impactul lor asupra celorlalți;
 1. Tiparul DEVALORIZARII: saboteaza dragostea, etichetati ca
narcisici. Atenție la starea noastră mentală:

• îi putem respinge la rândul nostru,

• putem fi preocupați că nu suntem suficient de buni;

3 SUB- TIPARE DE 2. Tiparul IDEALIZARII: au avut parinti narcisici; ajutându-i pe părinți să se

RESPINGERE simtă speciali, puteau să se simtă și ei speciali – evitau riscul de a fi dependenți și
furioși; În relația terapeutică, idealizează terapeutul!! – dincolo de
admirație, aceasta ESTE OBLIGATORIE! (pentru a menține relația)

Tiparul CONTROLULUI: adesea catalogați ca ”personalități obsesive”- Obsedați

de control și de frica de a nu fi controlați; Vor transforma relația terapeutică (și cu
ceilalți) într-o luptă permanentă – probleme de control și putere. Cheia: să
identificăm semnificația acestor lupte pentru client.
• Pierderea controlului poate fi o amenințare la adresa identității și autonomiei clientului;
• Renunțarea la control poate fi resimțită ca o capitulare
• Controlul este un refugiu contra intimității și atașamentului
2. CLIENTUL PREOCUPAT- A FACE LOC
UNEI MINTI PRORPII
Aparțin unui continuum diagnostic: de la isterici la borderline;

• Frica de abandon (marile amenințări: separarea, pierderea, a fi singuri);

• ”înfometați de fuziune” – apropierea este singura soluție, niciodată problema;

• Mecanism de apărare: hiperactivarea - șansa cea mai bună de a-și asigura atenția și susținerea celorlalți este să-și facă propriul
distres mult prea evident pentru a mai putea fi ignorat - caută permanent indicii interne și externe pentru a-și mări distresul;

• Soluția terapeutică: a le oferi o relație care să reprezinte o alternativă la strategia lor de hiperactivare – să se poată baza pe
disponibilitatea emoțională și acceptarea terapeutului fără a-și mai amplifica trăirile;

• Există două tipare:

• Tiparul neajutorării;
• Tiparul de furie și haos;
 1. Tiparul NEAJUTORARII: hiperemoționali, melodramatici; Se
conectează la ceilalți prin neajutorare (și nu prin furie); Iși recunosc nevoia,
dar reușesc cu greu să o satisfacă;Disperați să nu fie abandonați; prea
înfricoșați pentru a se afirma și mult prea dispuși să le facă pe plac altora;

2 SUB- TIPARE
• O formă aparte este transferul erotic (seducția terapeutului);
• Mecanism de apărare: îi este frică să-și dezvolte un sentiment de autonomie și siguranță, pentru
că acestea au fost descurajate (atenția părinților apărea atunci când erau neajutorați, nefericiți).

Tiparul de FURIE SI HAOS: istorie marcată de traume și pierderi

recurente, care au rămas complet nerezolvate; Adesea sunt catalogați ca
bordeline; Își trăiesc viața ca o permanentă criză – emoțiile lor nu
sunt dureroase, ci copleșitoare, In interior se simt haotici și goi; Relațiile
sunt adesea furtunoase, adesea terminate cu trădare; Conflictul: teroarea de
dependență și nevoia fără margini de dependență; Disperați, ei se apropie,
dar apoi, se retrag cu frică și furie.
 3. CLIENTUL LIPSIT DE SOLUȚIE –
VINDECAREA RĂNILOR TRAUMEI SAU ALE
PIERDERII
• Pot fi încadrați aici mulți adulți preocupați, care resping și chiar siguri.
• Fiecare avem ”insule” de traumă sau disociere în trecut!
• PTSD, tulburarea borderline, tulburări disociative

• Lipsa de soluție la traumă

• În terapie, identificăm astfel de clienți, dacă suntem atenți la discontinuitățile din comportamentul lor.
• Disocierea este trăsătura centrală și definitorie.

• Semnele traumei nerezolvate:

• Schimbarea evidentă a stării de conștiință;
• Tonul vocii de detașare stranie;
• Descrierea la timpul prezent, pauzele lungi;

Relația terapeutică este terapia!!

 CUM REALIZAM
O RELAȚIE TERAPEUTICA
SECURIZANTĂ?
• Atașamentul securizant se poate crea întreținând fluxul dintre a da și a primi (între cele
două persoane /subiectivități)

• ”...altfel, copilul /clientul poate învăța că există loc doar pentru una singură: o singură voce,
o singură voință, un singur individ ale cărui nevoi domină permanent, un singur individ
care controlează interacțiunea.”
• În starea mentală evitantă (care respinge) – nu există loc pentru sine;
• În starea mentală ambivalentă (peocupată) – nu există loc decât pentru celălalt;
• Starea mentală securizantă face loc pentru amândoi.

• Cheia succesului este calitatea comunicării afective din relație.

• Cât de mare este containerul pentru comunicarea afectivă și experiență pe care îl
asigură relația terapeutică?
• Există un sentiment de recunoaștere mutuală și ”potrivire”?
• La care semnale afective ale clientului răspundem în manieră acordată și colaborativă?
• Ce semnale afective ignorăm, descurajăm sau interpretăm prost?
Asigurarea unei baze de siguranță este trăsătura definitorie a unei relații de
atașament ”suficient de bune” (în copilărie și în psihoterapie)
Ø Întărește capacitatea de auto-reglare afectivă
Ø Facilitează așteptările clientului că cineva mai puternic și mai înțelept va fi disponibil pentru a
ajuta la restabilirea echilibrului emoțional în fața pericolului.
Ø Întărește încrederea în sine, în alții și sentimentul că lumea este un loc sigur în care poți să
crești și să iubești.

CUM PUTEM GENERA O ASTFEL DE EXPERIENȚĂ RELAȚIONALĂ ÎN

PSIHOTERAPIE?
– COMUNICAREA COLABORATIVĂ:
1. Dialog incluziv
2. Inițierea activă a reparării
3. Îmbunătățirea dialogului
4. A fi dispus la implicare și luptă
5. Înițierea, separările, întreruperile și încheierea terapiei
 FILM STUDIU
HARVARD
Importanta relatiilor
FIRUL ATASAMENTULUI MEU, IN PREZENT
TEMA de modul:

Scrieti un eseu teoretic in care veti prezenta in scris tehnicile

practice lucrate in grup pe parcursul modulului si realizati o
legatura a acestora cu tematica modulului. Prezentati, de
asemenea un exemplu de tehnica lucrata care a activat in voi
trairi emotionale puternice si modul in care aceasta tehnica v-a
impactat.”

Tema va avea minimum doua pagini, iar deadline-ul este de 1.5

luni.

Trimisa formatorului pe email: contact@psihologandreeaneagu.com