ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE INTEGRATIVĂ

Modulul
ANALIZĂ TRANZACȚIONALĂ

-SUPORT DE CURS-

Formator:
Adrian Beu
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

ANALIZĂ TRANZACȚIONALĂ

Învăţ să mă “dezvăţ” de tot ceea ce am învăţat până acum ca să pot să fiu eu.
- Adrian Beu

2
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Cuprins

Cuvânt înainte..............................................................................................................................4

Ce este Analiza Tranzacțională?..................................................................................................5

Obiectivele terapiei prin Analiză Tranzacțională.........................................................................6

Filozofia Analizei Tranzacționale...............................................................................................7

Procesul terapiei prin Analiză Tranzacțională.............................................................................8

Structura socială timpului în AT..................................................................................................9

Elemente esențiale ale Analizei Tranzacționale.........................................................................10

- Analiza stărilor eului.....................................................................................................10

- Analiza tranzacțiilor......................................................................................................13

- Analiza jocurilor psihologice.........................................................................................17

- Analiza scenariului de viață...........................................................................................22

Cele patru poziții de viață..........................................................................................................28

Contaminarea adultului.............................................................................................................30

Bibliografie...............................................................................................................................32

3
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Cuvânt înainte

Analiza Tranzacțională, prin faptul că folosește un vocabular specializat de mică

dimensiune, prin caracteristicile operaționale și prin materialul ușor accesibil, este o teorie
plăcută ușor de utilizat și, de ce nu, ușor de integrat.
Am creat acest suport de curs ca o fuziune de texte de specialitate pe care le-am
structurat în așa fel încât teoria Analizei Tranzacționale să poată fi asimilată cât mai ușor de
către cursanții ARPI. Structura este gândită în așa fel încât să permită o lectură ușoară și
comprehensibilă a materialului, dar bineînțeles, am creat-o după modul meu de a înțelege și a
vedea lucrurile, deci poate să nu fie cea mai bună variantă pentru toată lumea (asta așa, ca să
nu ”cădem în păcatul” proiecției ).
Suportul de curs este doar un ”teaser” pentru teoria Analizei Tranzacționale, este doar
fereastra către aprofundarea acestei teorii din surse bibliografice bine cunoscute și atestate,
pentru a putea trece din etapa de cunoaștere explicită în cea de cunoaștere implicită.
Mulți din termenii folosiți în ”limbajul terapeutic” provin din teoria Analizei
Tranzacționale (copil interior, victimă, agresor, salvator, scenariu de viață) pentru că AT are un
limbaj ușor accesibil, care poate fi simplu de înțeles de către clienții noștri.
Dar oricât de importantă și atrăgătoare este teoria, acesta este doar o construcție
abstractă care încearcă să explice o realitate, exact așa cum cuvântul încearcă să desemneze un
obiect/ realitate. Exact așa cum cunoașterea mai multor sinonime (cuvinte diferite care descriu
același obiect/ realitate) este importantă pentru a înțelege în profunzime un anumit fenomen,
la fel de importantă este cunoașterea mai multor teorii prin care este descrisă natura umană,
pentru că doar așa putem ajunge la o înțelegere mai profundă a suferinței clienților noștri.
Teoria nu are nici o valoare fără dezvoltare personală. În cabinet, acolo unde terapeutul
întâlnește clientul, nu teoria este cea care ajută la vindecare, ci relația dintre cei doi, relație care
devine benefică doar atunci când terapeutul a trecut el însuși printr-un proces de vindecare și
conștientizare. Astfel, cunoașterea unei teorii, fără integrarea ei în sistemele mai profunde ale
ființei terapeutului, nu poate ajuta clientul decât în măsura în care a ajutat terapeutul.
Acest suport de curs vine în sprijinul înțelegerii procesului care se desfășoară pe
parcursul modulelor din cadrul formării de bază a Asociației Române de Psihoterapie
Integrativă și este dedicat numai cursanților ARPI.

Colegul vostru,
Adrian Beu

4
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Ce este Analiza Tranzacțională?

Analiza Tranzacțională este o teorie explicativă a personalităţii şi un sistem

psihoterapeutic dedicat dezvoltării şi schimbării personale (definiţie ITAA).
Analiza Tranzacțională își are rădăcinile în psihanaliză, se inspiră din școlile
cognitiviste și comportamentaliste, este la curent cu concepția existențialistă, utilizează metode
fenomenologice și are clientul în centru. Pe măsură ce continuă să își dezvolte teoria, abilitățile
și modul de relaționare, Analiza Tranzacțională caută să integreze și să adapteze în practică
ceea ce este cel mai util din alte abordări. Ford(2010, p. 12). AT este în sine o teorie care tinde
să integreze alte curente, astfel este se încadrează perfect abordării integrative.
Atât în conceptele psihologice, cât și în practica sa, AT integrează dimensiunile
cognitivă, emoțională, comportamentală și corporală. De asemenea, mulți ar include o
dimensiune spirituală Ford(2010, p. 12), ceea ce ne duce cu gândul la cele șase arii de experiență
ale abordării Psihoterapiei integrative: perspectiva biologică (relația sinelui cu corpul),
perspectiva intrapsihică (relația sinelui cu sine), perspectiva inter-personală (relația sinelui cu
alții), perspectiva culturală (relația sinelui cu rasa, cultura, naționalitatea, lumea afacerilor,
contextul lărgit), perspectiva ecologică (relația sinelui cu natura), perspectiva transcendentală
(relația sinelui cu trancendența)
Bazele acestei metode au fost puse de catre Eric Berne, un medic psihiatru din Statele
Unite.
Eric Berne, pe numele sau adevărat Eric Leonnard Bernstein – s-a nascut pe 10 Mai
1910 la Montreal; începând cu anul 1936 se specializează in psihiatrie, iar in 1939 publică
primul său articol de specialitate in American Journal of Psychiatry.
Berne și-a dezvoltat ideile în mai multe moduri, prin intermediul practicii sale
terapeutice, prin scrierile sale și prin discuțiile cu colegii. O persoană dornică de a învăța, el a
utilizat fiecare oportunitate pentru a-și aprofunda cunoașterea și experiența. A urmat o
dezvoltare rapidă a răspândirii AT, datorită accesibilității sale ridicate și abordării creative.
Berne a fost surprins atunci când cărțile sale, intenționate inițial a fi texte clinice dedicate
psihanaliștilor, au devenit un succes editorial și au fost vândute în milioane de exemplare în
toată lumea.
Transpunerea teoriei Analizei Tranzacționale a lui Berne este una ușor de înțeles și
pentru persoanele care nu au o pregătire fundamentată în domeniul psihologiei sau
psihoterapiei, astfel poate fi foarte ușor explicată clienților, iar procesul terapeutic devine un
loc în care clientul se implică activ și își dezvoltă propriul terapeut interior.
Ca teorie a personalităţii, AT oferă o imagine asupra modului în care oamenii sunt
structuraţi psihologic şi îşi exprimă personalitatea în termeni de comportamente. Pentru aceasta
foloseşte modelul stărilor eului.
AT oferă şi o teorie a comunicării prin analiza tranzacţiilor. Conceptul de scenariu de
viaţă explică modul în care modelele de viaţă prezente îşi au originea în copilărie. În cadrul
acestui concept, AT oferă explicaţii asupra modului în care continuăm să folosim strategiile din
5
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

copilărie în viaţa adultă şi a modului în care ne justificăm credinţa în aceste strategii prin
intemediul jocurilor pentru a ne întări poziţia de viaţă.
AT are la bază concepte filozofice care determină 2 principii fundamentale ale practicii
AT: metoda contractuală şi comunicarea deschisă.
Modelul teoretic are aplicaţii în psihoterapie, în domeniul educaţional şi în cel
organizaţional.

Obiectivele psihoterapiei AT

Obiectivul principal al lucrulu terapeutic în AT este progresul către autonomie și

redobândirea celor trei capacități ale ei. Autonomia se referă la dezvoltarea capacității noastre
de conștientizare, spontaneitate și intimitate care se află în centrul filozofiei și practicii AT.
Conștientizarea
Conştientizarea este actul care defineşte la modul esenţial natura umană şi poate deveni
prin antrenament o atitudine constantă care exprimă trezirea conştiinţei de sine. Aceasta
determină fundamental structurarea acelui univers interior care conduce la a trăi viaţa în
armonie cu tine însuţi şi cu lumea exterioară. A urmări să devenim conştienţi se referă la
căutarea a ceea ce suntem cu adevărat şi la punerea unor întrebări revelatoare cu privire la
viziunea noastră asupra lumii şi la locul nostru în cadrul acesteia, precum şi la trezirea unei stări
de apreciere conştientă a fiecărui moment pe care îl trăim. Dar mai presus de orice,
conştientizarea se referă la a fi în contact cu realitatea.
A fi conştient reprezintă o cale simplă, dar extrem de eficientă, prin care ne putem
debloca, intrând din nou în contact cu înţelepciunea şi cu vitalitatea noastră. Ea reprezintă o
cale prin care ne putem schimba în mod deliberat direcţia către care ne îndreptăm şi calitatea
vieţii, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu familia, cu munca şi cu planeta în
ansamblul ei, dar mai presus de orice, cu noi înşine ca persoană individuală.
Spontaneitatea
Spontaneitatea este momentul de libertate personală când suntem puşi în faţa unei
realităţi pe care o vedem, o explorăm şi în conformitate cu care acţionăm. în această realitate,
fragmentele eului nostru funcţionează ca un singur tot. Este momentul descoperirilor, al
experimentării, al expresiei creatoare.
Spontaneitatea este abilitatea de a nu ține cont de opțiunile familiare și deprinse, de a
alege ceea ce pare a fi adecvat momentului. Impredictibilitatea inerentă spontaneității este una
dintre riscurile aventurării în necunoscut, și este, bineînțeles, unul dintre principalele motive
pentru care a fi cu adevărat spontan produce adesea o anxietate de care este tentant să te ferești
prin alegerea opțiunilor familiare. A învăța să spunem da lucrurilor pe care le dorim și nu celor
pe care nu le dorim pare simplu, dar, cum știm cu toții, presupune riscul dezaprobării și
respingerii.

6
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Intimitatea
Intimitatea înseamnă deschidere și auto-revelare. Într-o altă ordine de idei, înseamnă
transparență. Înseamnă deschidere și onestitate. Capacitatea de a avea intimitate cu cineva este
determinată și limitată de nivelul de intimitate, onestitate și deschidere față de noi înșine.
Obișnuiți cu atâtea armuri pe care le cărăm cu noi zi după zi, trăim frici îngrozitoare la
gândul că ne-am putea simți mai ușori cu câteva tone doar prin simplul fapt de a renunța la
aceste echipamente de protecție, măcar în relație cu persoana pe care am ales-o pentru a ne
împărtăși viața.
Intimitatea presupune expunerea vulnerabilităților noastre altora: să arătăm ce gândim,
ce simțim și facem cu adevărat, fără a avea nevoie să arătăm ceea ce ne închipuim că cealaltă
persoană dorește sau îi poate face față; să fim pregătiți să-i cunoaștem autentic și să-i ascultăm
pe ceilalți fără să fim influențați de dorințele, nevoile sau proiecțiile noastre. Intimitatea este un
lucru foarte riscant, posibil doar cu un număr limitat de oameni și doar în anumite perioade.
Implicarea în intimitate presupune să renunțăm la măștile pe care le purtăm fiind văzuți, creând
oportunitatea de a fi apreciați și iubiți pentru ceea ce suntem cu adevărat

Filozofia Analizei Tranzacționale

Analiza Tranzacțională are puternice rădăcini în teoria psihanalitică, dar în profunzime,

este o psihologie umanistă.
O parte din motivația inițială a lui Berne a fost aceea de a elabora o abordare de lucru
cu oamenii care să nu fie învăluită de misticism și care să permită reciprocitatea relației prin
recunoașterea faptului că atât terapeutul cât și clientul au contribuții la fel de importante.
Terapia AT pune accent pe câteva principii umaniste fundamentale:

Respect pentru toți

Oamenii sunt OK. Aceasta înseamnă că fiecare are valoare și demnitate ca persoană. Eu
mă accept pe mine ca persoană și te accept pe tine ca persoană. Uneori s-ar putea să nu-mi placă
şi să nu accept ceea ce faci, dar întotdeauna accept esența ta de ființă umană.

Responsabilitatea personală
Fiecare om are capacitatea de a gândi. Orice persoană, cu excepția situației unor
afecțiuni majore ale creierului, are capacitatea de a gândi. De aceea, este responsabilitatea
fiecăruia de a decide ceea ce-şi doreşte de la viaţă şi de a trăi cu consecinţele deciziilor sale.

7
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Schimbarea este posibilă

Oamenii îşi decid propriul lor destin şi aceste decizii pot fi schimbate. Orice convingere
proprie poate fi schimbată. Majoritatea modurilor noastre de interacţiune cu lumea au fost
formate în copilărie, regândirea şi schimbarea acestor decizii fiind posibilă. Această afirmaţie
este un concept cheie care înlătură învinovăţirea altora şi plasează responsabilitatea asupra
propriei persoane. Ca urmare, filozofia AT eliberează şi dinamizează.

Procesul terapiei prin Analiză Tranzacțională

Psihoterapia AT are cinci etape principale. Este util să se împărtășească această

informație clientului la începutul demersului terapeutic pentru ca el să înțeleagă procesul și ce
poate experimenta pe parcurs.
1. Clientul își spune povestea pe măsură ce consilierul îl ghidează prin ascultare
activă, comentarii și întrebări care aduc la suprafață informații importante. Pe
parcursul acestei perioade se dezvoltă alianța terapeutică, fiind o etapă de
acomodare pentru client și o cunoaștere a vieții acestuia.
2. Clientul își dezvoltă gradul de conștientizare și de înțelegere profundă și începe
să cunoască și să înțeleagă natura și originea problemelor sale. Simptomele încep să
se reducă și clientul începe, în general, să simtă că are mai mult control în viața lui.
Pe măsură ce acestea se întâmplă, emoțiile vor începe să iasă la suprafață.
3. Etapa de perlaborare include emergenţa emoţiilor reprimate şi a amintirilor
asociate lor. Clientul eliberează emoţiile blocate legate de negarea dorinţelor și
nevoilor lui umane, și aceasta implică de obiceiun grad de întristare din cauza
oportunităților pierdute. Această etapă provoacă de obicei sentimente de anxietate
pe măsură ce clientul își reevaluează viața; este deseori cea mai solicitantă fază atât
pentru client cât și pentru terapeut. Atunci când clientul și-a exprimat aceste
sentimente și s-a detașat de suferințele trecute, el se simte mai liber și mai liniștit în
legătură cu sine și cu propria viață.
4. Etapa redeciziei. Clientul începe să renunțe la rolurile atribuite, făcând alegeri și
luând decizii în legătură cu felul său de a trăi și de a fi. Va experimenta cum este să
fii diferit atât în interiorul cât și în exteriorul cadrului terapeutic. Rolul principal al
terapeutului este să asigure clientului o susținere autentică. Demersul terapeutic se
apropie de îndeplinire.
5. Reușita și finalizarea consilierii. În cele din urmă, atunci când clientul și-a atins
obiectivele, el face un bilanț al activității și o încheie.

8
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Structurarea socială timpului în AT

Oamenii au trei tipuri de foame psihologică (nevoi de bază):
 Nevoia (foamea) de stimulare
 Nevoia de recunoaştere sau foamea de stroke-uri
 Nevoia sau foamea de structură
Termenul de stroke este în Analiza Tranzacţională o noţiune fundamentală, imposibil
de tradus în limba română printr-un cuvânt sau o expresie. Sensul cuvântului stroke este
mângâiere, dezmierdare sau lovitură, izbitură, fiind tradus de mulţi autori prin calorii
psihologice sau stimul.
Definiţia dată de Eric Berne este „orice act care implică recunoaşterea celuilalt” (Berne,
1964). Cercetările au arătat că, între a primi stroke pozitiv (o mângâiere, o apreciere, un semn
de prietenie), a nu primi nici un stroke şi a primi stroke negativ, cel mai rău lucru care i se poate
întâmpla unui om este lipsa de stroke, ceea ce concordă cu bine cunoscuta vorbă: „Iubeşte-mă,
urăşte-mă, dar nu mă uita!”
Nevoia de stuctură o găsim în cele şase modalităţi de petrecere a timpului, de la izolare
la intimitate, în care cantitatea şi calitatea de stroke schimbată dar şi riscul de a fi respins creşte
pe măsură ce avansăm de la prima la ultima.
Izolarea sau retragerea înseamnă absenţa oricăror tranzacţii cu ceilalţi. Unii oameni,
pentru a evita riscul de a fi respinşi, perceput de starea de Copil a Eului, preferă să se izoleze
de grupuri.
Ritualurile reprezintă un prim element dintr-un şir de tranzacţii, o formulă de început,
o formă, acceptată social, de apropiere, o exprimare, acceptată social, a dorinţei de comunicare.
Discuţiile pentru trecerea timpului, tematice în genul conversaţiilor despre vreme,
despre politică sau situaţia economică, în general discuţii care au aceeaşi structură. Ele sunt mai
puţin programate dinainte, sunt mai lungi şi au rolul de a favoriza un schimb de stroke ceva mai
ridicat decât ritualurile dar încă foarte scăzut.
Activităţile sunt cele la care participă cel puţin doi oameni şi care au un scop bine
determinat. Tipurile de stroke care se schimbă în timpul activităţilor sunt variate – pozitive sau
negative – şi se obţin, de regulă la sfârşitul activităţii, odată cu atingerea / neîndeplinirea
scopului.
Jocurile psihologice se bazează pe tranzacţiile duble de care am vorbit mai sus. Noi toţi
jucăm astfel de jocuri din când în când, ele având următoarele avantaje: se eliberează o mare
cantitate de stroke, se evită transparenţa unei proximităţi, se rezolvă problema petrecerii
timpului, dar, cel mai important, este faptul că aceste jocuri nu rezolvă problema, cei doi
protagonişti fiind capabili să reia jocul la nesfârşit. Mai multe despre acest subiect veţi gasi
începând cu paragraful următor.
Intimitatea este modul de structurare al timpului perceput ca cel mai riscant dar care
oferă cea mai mare cantitate de stroke-uri atât pozitive cât şi negative. Gândurile şi sentimentele
şi nevoile sunt exprimate sincer şi deschis. Este o relaţie sinceră de la Copil la Copil iniţiată de
stările Adulte ale Eu-rilor implicate, fiecare acceptându-şi responsabilitatea.

9
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Elemente esențiale în Analiza Tranzacțională

Elementele esențiale care vor fi utilizate pe parcursul acestui suport de curs reprezintă
fundamentele teoriei și practicii Analizei tranzacționale:
 Analiza stărilor Eului
 Analiza tranzacțiilor
 Jocurile psihologice
 Scenariul de viață

Analiza stărilor Eului

Eric Berne a definit o stare a eului ca „un model constant de sentimente şi experienţe
direct relaţionat cu un model corespunzător de comportament”.
Avem 3 stări ale eului care corespund cu modele constante, separate şi distincte de
sentimente şi comportamente. Aceste 3 stări se numesc: starea Părinte a eului, starea Adult a
eului şi starea Copil a eului.
Pentru a le distinge de părinţi, adulţi sau copii reali, stările eului sunt folosite în literatura
AT cu prima literă majusculă.
O diagramă simplificată a stărilor eului este prezentată mai jos:
Stările eului
Starea Părinte a eului
Comportamente, gânduri şi sentimente copiate de la părinţi sau figuri parentale

Starea Adult a eului

Comportamente, gânduri şi sentimente direct răspunzătoare de „aici” şi „acum”

Starea Copil a eului

Comportamente, gânduri şi sentimente preluate din copilărie.
Fig. 1

Starea Părinte a eului este o colecţie de comportamente, gânduri şi sentimente pe care

le-am preluat de la „cei care au avut grijă de noi”. Expresia de „cei care au avut grijă de noi”
este folosită pentru a arăta că Părintele este preluat nu doar de la părinţi, ci poate include şi
atitudinile fraţilor şi surorilor mai mari, bunicilor, profesorilor etc.
Starea Adult a eului este un set de comportamente, gânduri şi sentimente care sunt
reacţii directe la „aici” şi „acum”. Termenul Adult nu se referă la vârsta matură. Şi copiii mici
au starea Adult a eului.

10
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Starea Copil a eului este o colecţie de comportamente, gânduri şi sentimente,

„înregistrări” ale experienţelor din copilărie şi ale modului în care am răspuns la aceste
experienţe.

Fig. 2 Analiza funcțională a stărilor Eului

Părintele Normativ este sensibil la referințe către regulamente și legi. Se declară

mulțumit atunci când interlocutorul se “adaptează”, urmând regulile în cauză.
Părintele Critic, în schimb, nu se mulțumește cu atât, vrea ca interlocutorul lui să
se simtă mizerabil, să “plătească” pentru greșeala de a fi încălcat respectivele reglementări.
Părintele Grijuliu are grijă de ceilalți, cultivând în ei independența. Este mulțumit
când celorlalți le este bine.
Copilul Adaptat este cel care se oprește la semafor și care nu atinge întrerupătorul
cu mâinile ude (deși nu mai există de mult acele instalații electrice de care străbunicul lui se
temea). Este satisfăcut când există predictibilitate în actul de adaptare: acum fac “ce trebuie”,
apoi mă lași în pace. Se supune, dar nu se lasă călcat în picioare.
Copilul Liber râde tare, merge cu viteză (tricicletă sau mașină decapotabilă, nu
contează), iar dacă nu ar fi Copilul Adaptat care să-l determine să-și pună pantalonii pe el atunci
când iese afară, le-ar face o surpriză celor de pe stradă. Tranzacționează sentimente exprimate
liber, dragoste cu sclipici, dar la fel de bine și supărare cu farfurii zburătoare (nu extraterestre,
ci pământene, existente în dulapul cu veselă).

11
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Copilul Rebel se comportă așa cum îi zice numele: se revoltă și este furios, fiind în
manifestări aproape identic cu Părintele Critic, deosebirea fiind că el se apără, în timp ce
Părintele Critic atacă. Este mulțumit atunci când reușește să îndepărteze amenințarea care l-a
determinat să își facă simțită prezența.

Fig. 3 Diagrama structurală a stărilor eului

12
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Analiza Tranzacțiilor

O tranzacție are loc când propun o anumită formă de comunicare și tu îmi răspunzi.
În limbaj științific, mesajul de deschidere se numește stimul. Reacția se numește răspuns.
Aceasta ne da definiția formală a unei tranzacții ca fiind un stimul tranzacțional plus
un răspuns tranzacțional. Berne spunea că o tranzacție este “unitatea de bază a discursului
social”.
Tipuri de tranzacții
Tranzacțiile complementare
Eu te întreb: “Cât e ceasul ?”. Tu răspunzi: “Ora 1”. Am schimbat o informație aici
și acum. Cuvintele pe care le-am utilizat sunt adulte, intonația și indicațiile corporale confirmă
starea eului de Adult.
Figura 4 arată această tranzacție Adult-Adult, săgeata indicând direcția fiecărui
mesaj. În limbaj AT, aceste săgeți se numesc vectori, S semnificând “stimulul” si R “răspunsul”.
Cerându-ți această informație, eram în Adult, ceea ce este reprezentat prin săgeata S
care pleacă din Adultul din PAC. Scopul meu era ca tu să primești mesajul in Adult, deci săgeata
sosește în Adultul din PAC.
Prin răspunsul tău neutru și tu pleci din Adult și te aștepți ca eu sa primesc răspunsul
tău în Adult. In consecință, săgeata R revine din Adultul tău in al meu.
Aceasta ilustrează o categorie de tranzacții complementare pe care le definim astfel:
o tranzacție complementara este o tranzacție în care vectorii tranzacționali sunt paraleli și în
care starea eului vizată este cea care răspunde. Deoarece tranzacția complementară este
reprezentată pe schemă prin săgeți paralele, o numim deseori tranzacție paralelă.

Fig. 4 Tranzacție complementară A-A

13
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Tranzacțiile încrucișate
Te-am întrebat: “Cât e ceasul?”. Tu te ridici, devii roșu și strigi: “Ceasul! Ceasul! Nu
mai întreba cât e ceasul! Ești în întârziere! Pentru Dumnezeu! Ce faci?”.
Nu este răspunsul Adult pe care îl așteptam la întrebarea mea Adultă. Din contră, tu
ai intrat în Părintele furios și nemulțumit, incitându-mă să ies din Adult pentru a intra în Copil.
Figura 5 reprezintă schema tranzacționala a schimbului nostru.

Fig. 5 Tranzacții încrucișate A-A, P-C

Acesta este un exemplu de tranzacție încrucișată. Se numește astfel deoarece săgețile
de pe schema de acest tip de tranzacție se încrucișează. “Încrucișat” este de asemenea o
descriere bună despre ce simțim în acest gen de schimb. Când îmi încrucișezi tranzacția, țipând
la mine, pentru mine este ca și cum ai rupe cursul conversației noastre.
Definiție: o tranzacție încrucișată este o tranzacție în care săgețile nu sunt paralele
sau în care starea eului vizată nu este cea care răspunde.

Tranzacțiile ascunse
Într-o tranzacție ascunsă sunt emise două mesaje în același timp. Unul este un mesaj
deschis, la nivel social. Al doilea este un mesaj ascuns, la nivel psihologic. În cea mai mare
parte a timpului, conținutul nivelului social este A-A. Mesajele psihologice sunt de obicei P-C
sau C-P.
- Soțul: Ce ai făcut cu cămașa mea?
- Soția: Am pus-o in sertarul tău.
Dacă privim doar la cuvintele scrise am putea spune că aceasta este o tranzacție
complementară A-A, ceea ce și este la nivel social. Dar să privim scena cu sonor și imagine.
- Soțul (sec, cu vocea coborând la sfârșitul propoziției, mușchii feței tensionați,
sprâncenele apropiate): Ce ai făcut cu cămașa mea?
- Soția (voce tremurătoare, intonație care urcă, umerii strânși, capul aplecat înainte,
privind în sus, sprâncenele ridicate): Am pus-o în sertarul tău.

14
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Nivelul psihologic este un schimb paralel P-C, C-P. Dacă am pune cuvintele mesajului emis la
acest nivel, ar fi cam așa:
- Soțul: Te bagi mereu in treburile mele!
- Soția: Mă acuzi mereu pe nedrept!
Acest lucru apare în schema tranzacționala din fig. 6a. Desenăm săgețile stimulului
și răspunsului de la nivel social prin săgeți notate Ss si Rs. Săgețile punctate reprezintă stimulul
și răspunsul nivelului psihologic, notate Sp si Rp.

Fig. 6a Tranzacția ascunsă dublă: nivel social Fig. 6b Tranzacția ascunsă dublă: nivel social
A-A, A-A; nivel psihologic: P-C, C-P A-A, A-A; nivel psihologic: C-C, C-CC

Toate tranzacțiile ascunse de acest fel, în care mesajul social A-A acoperă un schimb la
nivel psihologic P-C (mai rar C-C sau P-P) se numesc tranzacții duble. Fig. 6b prezinta o
tranzacție ascunsa dublă: nivel social A-A, nivel psihologic CC:
- Ss: “Vrei sa vezi colecția mea de CD-uri?”
- Rs: “Da!”
- Sp: “Hai sa facem sex!”
- Rp: “Bine!”

Tranzacțiile unghiulare
Eric Berne a descris un alt fel de tranzacție ascunsă, pe care a numit-o unghiulară: eu
mă adresez cu un stimul social A-A, dar trimit și un mesaj secret din Adult, vizând Copilul tău.
Exemplul tipic este cel al vânzătorului care speră să-și agațe clientul prin sentimente.
- Vânzătorul: “Bineînțeles, domnule, acest aparat foto este cel mai bun pe care îl
avem. Dar cred ca este prea scump pentru dumneavoastră!”
- Clientul (cu un aer provocator): “Îl iau!”

15
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Schema tranzacționala din fig. 7 prezintă unghiul între săgețile Ss si Sp, care dă numele
tranzacției.

Fig. 7 Tranzacția ascunsă unghiulară

Reguli de comunicare în tranzacții

 Prima regulă a comunicării: cât timp tranzacțiile sunt complementare, comunicarea
poate continua la infinit.
 A doua regulă a comunicării spune: când o tranzacție este încrucișată, rezultă o
întrerupere a comunicării și va fi necesar ca unul dintre cei doi sau ambii să schimbe
starea eului pentru a reîncepe comunicarea.
 A treia regulă a comunicării: comportamentul care rezulta dintr-o tranzacție ascunsă
este determinat de nivelul psihologic și nu de nivelul social.

16
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Jocurile psihologice

Definiția jocului psihologic

Jocul psihologic este un tipar de interacţiune între doua sau mai multe persoane, la
finalul căreia interlocutorii se simt în disconfort şi au sentimentul ca au mai repetat în trecut
acest tipar de interacţiune. Adesea, participanţii la un joc psihologic îşi vor spune: „De ce mi se
tot întâmplă acest lucru?”, „ Cum de mi se întâmplă din nou?”, „Credeam ca el (sau ea) este
altfel ” etc.
Caracteristicile jocurilor
 Jocurile sunt repetitive – fiecare persoană joacă jocurile sale preferate de-a lungul
timpului, mereu. Ceilalţi jucători şi circumstanţele sociale se pot schimba însă tiparul jocului
rămâne acelaşi;
 Jocurile sunt jucate fără ca persoanele să fie conştiente. In pofida faptului că oamenii
repetă jocurile din nou si din nou, ei parcurg jocul de fiecare dată fără să fie conştienţi că fac
asta. Până la sfârşitul jocului persoana nu se poate întreba „Cum de mi se întâmplă din nou?”.
Chiar şi în acest moment oamenii de obicei nu realizează că ei au ajutat la realizarea acelui joc.
 Jocurile se finalizează mereu cu trăirea unor sentimente inautentice (adesea
disconfortante);
 In joc exista întotdeauna două nivele ale comunicării: nivelul social si nivelul
psihologic. Cele doua mesaje sunt incongruente – sunt diferite; Interlocutorul simte, intuiește,
percepe într-un anumit fel faptul ca exista doua mesaje diferite şi acest lucru sporeşte confuzia
„jucătorului”. Mesajul de la nivel social este mesajul transmis prin cuvinte iar mesajul de la
nivel psihologic – mesajul ascuns – este transmis nonverbal sau paraverbal si este cel care da
cursul acţiunii viitoare ale celor doi interlocutori.
 Jocurile includ întotdeauna un moment de surpriză sau confuzie – în acest moment
jucătorul are impresia că se întâmplă ceva neaşteptat. Cumva oamenii şi-au schimbat rolurile.

Modalităţi de analiză a jocurilor psihologice

Triunghiul dramatic (Karpman, 1986)
Conceptul de „Triunghi Dramatic” este introdus în literatura AT de către Karpman
(1968), ca o modalitate de analiză a poveştii scenariale. El consideră că sunt necesare doar trei
roluri pentru a descrie răsturnările emoţionale din drama scenariului şi foloseşte cele trei roluri
despre care Berne vorbea deja în cartea sa „Games people Play” (1966) şi anume: Victimă,
Salvator şi Persecutor.
Karpman (1968) descrie dinamica acestor roluri arătând că nu există poveste (drama)
fără schimbări de roluri (mutări pe diferite poziţii în triunghi). De exemplu, în analiza poveştii
Scufiţa Roşie - aceasta este la început Salvatorul bunicii şi al mamei, apoi este Victima lupului-
Persecutor. Lupul devine ulterior Victima padurarului. Pădurarul este în acelaşti timp
Perseucutorul lupului şi Salvatorul bunicii şi al Scufiţei roşii. Şi tot aşa...
Karpman aseamănă drama scenariului cu jocurile, subliniind că drama are un numar mai
mare de evenimente, de schimbări de roluri şi aceeaşi persoană joacă adesea mai multe roluri
17
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

în acelaşi timp. Jocurile sunt mai simple şi există doar o mutare majoră (comutare) - vezi
formula jocurilor.
Triunghiul Dramatic devine un instrument (un model) de analiză a jocurilor şi aşa este
cel mai cunoscut în literatura AT. Atunci când joacă jocuri, persoana începe pe o poziţie
(deschide jocul – un stimul tranzacţional), apoi jocul evoluează astfel încât persoana trece la
altă poziţie. Aceasta schimbare a rolului în Triunghiul Dramatic coincide momentului de
Comutare din formula jocului.

Descrierea celor trei roluri

ROLUL DE PERSECUTOR
 Realitate: urmărirea satisfacerii propriilor nevoi; a acţiona în interes propriu (Choy,
1990)
 Desconsideră: emoţiile, valoarea, demnitatea, importanţa şi uneori chiar dreptul la viaţă
şi sănătate a persoanelor care sunt afectate de acţiunile sale, de aceea se comportă astfel
încât alţii suferă sau sunt incomodaţi.
 Operaţiunea socială: „Get rid of...” (Ernst, apud. Joines, 1987)
 Caracteristici comportamentale: critică, acuză, pedepseşte; îşi foloseşte puterea într-
un mod distructiv.

ROLUL DE SALVATOR
 Realitate: preocupare faţă de situaţia grea a Victimei (Choy, 1990);
 Credinţa: “Trebuie să-i ajut pe ceilalţi pentru ca ei nu sunt suficient de buni pentru a se
ajuta singuri” (Stewart & Joines, 1987)
 Desconsideră:
- abilitatea celuilalt (a Victimei) de a evalua situaţia, de a acţiona adecvat şi de a
cere ajutor dacă are nevoie; desconsideră capacitatea celuilalt de a gândi pentru
sine şi de a acţiona conform propriei iniţiative, astfel că preia gândirea şi
rezolvarea de probleme pentru celălalt;
- conştientizarea proprie legată de ce anume vrea să facă şi de partea care îi revine
într-o “distribuţie echitabilă a poverilor în relaţie” (Steiner, 1984, p. 172 apud.
Choy, 1990)
 Operaţiunea socială: „Get nowhere with...” (Ernst, apud. Joines, 1987) pentru că, în
relaţie cu o Victimă, nici o parte nu-şi îndeplineşte nevoile;
 Caracteristici comportamentale: oferă ajutor dintr-o poziţie de superioritate, unei
persoane pe care o consideră vulnerabilă, fără să verifice dacă persoana vrea ajutor.

ROLUL DE VICTIMA
 Realitate: suferinţa: cei care încep jocul din această poziţie suferă(Choy,…);
 Credinţa: “Nu mă pot descurca prin forţe proprii” (Stewart & Joines, 1987)
 Desconsiderări:

18
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

- Victima care caută un Salvator îşi desconsideră propriile resurse de a rezolva

problema. Acţionează ca şi cum nu are resurse pentru rezolvarea problemelor, ca
şi cum resursele trebuie să vină din exterior, ca şi un cum se poate simţi OK doar
dacă cineva face ceva sau schimbă ceva(Choy,1990)
- Victima care caută un Persecutor îşi desconsideră valoarea umană şi dreptul la
demnitate şi respect, se vede pe sine ca pe cineva care merită să fie respinsă,
depreciată (Stewart & Joines, 1987)
 Operaţiunea socială: „Get away from...” (Ernst, apud. Joines, 1987) pentru Salvatorul
său, devenind Victimă;
 Caracteristici comportamentale: uneori Victima caută un Persecutor pentru a o pune
la pământ şi a o rejecta, alteori caută un Salvator care să-I ofere ajutor şi să-I confirme
credinţa (Stewart & Joines, 1987)

Fig. 8 Triunghiul dramei

19
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Dinamica rolurilor în Triunghiul Dramatic

Exemple:
 Salvatorul obosit să facă lucruri pentru altul şi să nu-şi satisfacă nevoile începe să se
simtă victimizat şi sfârşeşte prin a fi Persecutorul Victimei pe care a salvat-o (Choy);
 Victima, obosită să tot fie abuzată şi simţind ca lucrurile nu sunt în controlul său, se
mută pe poziţia în care este Persecutorul Salvatorului său (Choy);
 Persecutorul se poate muta în Salvator atunci când începe să se simtă vinovat pentru
că a fost groaznic (sau preia acuzele Victimei); Persecutorul se poate muta şi în Victimă
atunci când cei persecutaţi de el încep să se răzbune (Choy)
Atunci când oamenii joacă jocuri şi parcurg astfel de mişcări între rolurile din triunghiul
dramatic, sfârşesc prin a se simţi prost („beneficiul negativ” al jocului) şi prin a bombăni “ ştiam
eu că ....”. (Berne,1972).
Totuşi, oamenii au opţiunea de a ieşi din joc, de a renunţa la aceste tipare disfuncţionale de
relaţie şi de a adopta o poziţie autonomă (liberă de scenariu) în care îşi asumă responsabilitatea
pentru modul în care îi afectează pe ceilalţi, recunosc şi folosesc opţiuni, sunt dispuşi să rişte
greşeli, şi toate acestea în favoarea creşterii şi autonomiei.

Triunghiul câștigătorului
Karpman (2007) răspunde la întrebarea „Cum pot ieşi din triunhiul dramatic?” astfel:
 începe prin a cunoaşte rolurile şi mutările din triunghi, cum ai ajuns acolo şi consecinţele
faptului că te afli în acel rol/roluri;
 evită locurile, oamenii şi gândirea alunecoase;refuză invitaţia la o nouă dramă. Conform
lui Cowper Johnson (apud Choy, 1990) funcţionarea oamenilor în Triunghiul Dramatic
alternează între două roluri şi îl evită pe al treilea. Astfel, ieşirea din Triunghiul dramatic
implică conştientizarea semnificaţiei personale a celui de al treilea colţ şi practicarea
abilităţilor necesare pentru a ieşi din acel rol.
Choy (1990) descrie trei roluri/poziţii autonome pe care le plasează pe un triunghi, în
corespondenţă directă cu rolurile din triunghiul dramatic. Triunghiul lui Choy se numeşte
Triungiul Câştigătorului (1990). Autorul dezvoltă în articolul său abilităţile de care are nevoie
cineva pentru a ieşi din poziţiile scenariale şi pentru a funcţiona autonom.

ROLUL VULNERABIL (transformare din Victimă)

 Realitate: suferinţa (la fel ca în rolul de Victima).
 Caracteristici: persoana vulnerabilă menţine accesul la logica Adultului şi se angajează
în rezolvarea de probleme; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a se acorda
la propriile emoţii, ca o sursă de date absolut necesară schimbării; e conştientă că poate
gândi şi simţi în acelaşi timp; când rezolvă probleme ştie că are opţiunea de a cere ajutor,
resurse, suport iar dacă e refuzată, caută în altă parte;
 Abilităţi necesare: rezolvarea de probleme; e folositoare orice tehnică pentru a gândi
în legătură cu opţiunile şi consecinţele (iniţiative de auto-ajutorare, tehnici terapeutice

20
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

de facilitare a rezolvării de probleme, invitaţii de a gândi şi rezolva probleme în contexte

nonterapeutice.

ROLUL EMPATIC (transformare din Salvator)

 Realitate: persoana grijulie e motivată de o preocupare autentică pentru persoane
vulnerabile (la fel ca majoritatea Salvatorilor);
 Caracteristici: respectă abilitatea de a gândi, rezolva probleme şi de a cere ajutor a
persoanelor vulnerabile; nu preia aceste sarcini decât dacă i se cere şi dacă e dispusă; nu
face ceea ce nu vrea să facă; îşi foloseşte capacitatea de conştientizare pentru a
monitoriza propriile nevoi şi emoţii acest lucru permiţându-i să decidă responsabil dacă
e dispusă să ofere sprijin persoanei vulnerabile într-un anumit aspect; daca nu vrea să
fie disponibilă, afirmă asertiv acest lucru, fără a se simţi vinovată; această „punere a sa
pe primul loc” previne sentimentul de a fi păcălită, sentiment care aproape întotdeauna
pregăteşte o mişcare a Salvatorului spre Persecutor.
 Abilităţi necesare: abilitatea de a asculta. În absenţa unui contract terapeutic, cel mai
protectiv mod de a fi disponibil util pentru o persoană vulnerabilă este de a o asculta.
A asculta implică a te acorda empatic la persoana vulnerabilă şi a-i reflecta înapoi esenţa a ceea
ce a spus şi contextul emoţional subiacent pe care îl detectează ascultătorul. Sunt evitate
interpretarea şi evaluarea. Ascultarea este adesea singura intervenţie grijulie solicitată şi este
foarte eficientă atâta timp cât ascultătorul este de încredere (dezvăluirile persoanei vulnerabile
tratate cu respect) şi sincer (ascultătorul este autentic şi dezvăluie modul în care e afectat de
ceea ce spune cel care vorbeşte).

ROLUL ASERTIV (transformare din Persecutor)

 Realitate: folosirea energiei pentru satisfacerea nevoilor şi pentru apărarea drepturilor
fără interesul de a pedepsi pe cineva.
 Caracteristici: se luptă pentru a schimba lucrurile, astfel încât să-şi obţină drepturile şi
nu pentru a pedepsi; sunt conştienţi de faptul că a face schimbări asertive poate cauza
distres în cei care vor ca lucrurile să rămână neschimbate; nu amplifică suferinţa
acestora „răsucind cuţitul în rană” şi nici nu Salvează suferindul renunţând la dreptul
lor; consideră negocierea ca pe o parte a procesului de rezolvare de probleme.
 Abilităţi necesare: asertivitate. Asertivitatea se refeă la satisfacerea nevoilor fără a fi
punitiv.

21
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Scenariul de viață

Definiția scenariului de viață

În Principles of Group Treatment, Berne definește scenariul de viață ca: “un plan de viață
inconștient”. Mai târziu în What Do You Say After You Say Hello? a dat o definiție mai
completă: “un plan de viață elaborat în copilărie, întărit de părinți, justificat de evenimentele
ulterioare și care culminează cu o alegere privilegiată”.

Originea scenariul de viață în copilărie

De ce luăm aceste decizii importante, despre noi, despre alții și despre lume când suntem
mici? Care este rațiunea lor? Răspunsul se găsește în două caracteristici cruciale ale formarii
scenariul de viață.
1. Deciziile scenariului de viață reprezintă strategia cea mai bună pe care micuțul a găsit-
o pentru a supraviețui într-o lume care îi pare deseori ostilă, chiar amenințătoare pentru
viața sa.
2. Deciziile scenariului de viață sunt luate de micuț pe baza emoțiilor sale și a manierei
sale de a percepe realitatea.

Răspunsul față de o lume ostilă

Un bebeluș e mic și din punct de vedere fizic vulnerabil. Pentru el lumea e locuită de giganți
care fac zgomot. Un zgomot neașteptat îi poate indica că viața sa este într-un pericol imediat.
Lipsit de cuvinte și de gânduri coerente, el știe că dacă tata sau mama pleacă el va muri și dacă
se enervează prea tare pe el, îl pot anihila. În plus, copilul nu are noțiunea adultă de timp. Daca
îi e foame sau frig și mama nu vine, atunci poate că ea nu va mai veni niciodată și asta înseamnă
moarte și chiar mai rău decât moarte: posibilitatea de a fi abandonat pentru totdeauna.
Când copilul are doi sau trei ani și sosește un frate sau o sora, copilul acum mai mărișor știe
că probabil nu va muri, dar toată atenția mamei pare concentrată pe acest nou sosit. Poate nu
există destulă dragoste pentru toată lumea și bebelușul o va lua pe toată. Amenințarea acum,
este de a pierde dragostea mamei.
În toți anii formării scenariului de viață, copilul se găsește într-o poziție de inferioritate și
își percepe părinții ca având toată puterea. La vârsta asta această putere reprezintă viață sau
moarte. Mai târziu va fi vorba despre puterea pe care o au de a-i satisface sau nu nevoile.
Ca reacție, copilul elaborează strategiile pentru a rămâne viu și a obține cea mai bună
satisfacere posibilă a nevoilor sale.

22
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Perceperea realității și emoțiile timpurii

Un copil mic nu gândește ca un adult și nu simte emoțiile în aceeași manieră. Ia deciziile

scenariului de viață plecând de la această manieră aparte de a gândi și simți.
Emoțiile pe care le simte un copil mic sunt furia, disperarea, teroarea sau extazul absolut.
El ia deciziile precoce ca reacție la aceste sentimente intense. De aceea nu este uimitor că aceste
decizii sunt deseori exagerate. De exemplu, trebuie să fie spitalizat pentru o operație, ceea ce
nu este amuzant nici pentru un adult. Sugarul poate trăi aceasta ca pe un eveniment terifiant.
Resimte frica și în același timp tristețea groaznică datorată absenței mamei, care poate nu va
mai reveni niciodată. El este de asemenea încremenit de furie pentru că ea a permis să i se
întâmple acest lucru și poate decide: “Acești oameni vor să mă ucidă și mama îi lasă, atunci și
ea vrea să mă ucidă! Aș face mai bine să-i omor eu înainte de a mă prinde !”
În logica micuțului există regula de a judeca de la particular către general. De exemplu,
să presupunem că mama este inconsecventă în maniera de a-i răspunde copilului. Uneori vine
când plânge, dar în alte momente îl ignora. Copilul nu concluzionează doar că: “Nu mă pot baza
pe mama”, el poate decide: “Nu pot avea încredere în oameni” sau “Nu pot avea încredere în
femei”. O fetiță de patru sau cinci ani poate simți furie contra tatălui sau pentru că nu-i mai
acordă atenția pe care i-o acorda cu generozitate când era mai mică. Ea poate decide nu doar
că: “Sunt furioasă pe tata” ci “Sunt furioasă pe bărbați”.
Copilul poate compensa sentimentul său de lipsă de putere, imaginându-și că este
atotputernic și magician. Aude că mama și tata nu se înțeleg bine și mai ales dacă este copil
unic poate decide: “E vina mea” (“E din cauza mea”). Dacă părinții se bat, el poate crede că
rolul sau este de a-l proteja pe unul din părinți contra celuilalt.
Dacă un copil simte că este respins de unul din părinți, își poate atribui responsabilitatea
“E ceva în neregulă cu mine”.
E dificil pentru copii mici să facă diferența între dorință și fapte. Un copil simte: “Doresc
să-l ucid pe acest nou bebeluș care obține toată atenția” și apoi concluzionează “Sunt un asasin,
sunt îngrozitor de rău”. În viața adultă, această persoană rămâne cu un vag sentiment de
culpabilitate pentru “crima” pe care nu a comis-o niciodată.

Mesajele scenariului de viață și percepția copilului

Copilul ia deciziile scenariului de viață în funcție de propria percepție a ceea ce îl
înconjoară. Aceasta se bazează pe maniera sa de a simți și de a aborda realitatea. În consecință,
mesajele pe care bebelușul le percepe din partea prinților și a lumii exterioare pot fi complet
diferite de cele pe care le percepe adultul. Copilul mic, care tresare datorită unui zgomot violent,
poate concluziona non-verbal :” Aici e cineva care încearcă să mă omoare!”. În același moment
în care părinții săi, plini de dragoste, poate se felicita pentru atmosfera securizantă pe care i-o
oferă copilului.

23
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Tipurile mesajelor scenariului de viață

Mesajele pot fi transmise verbal sau nonverbal sau printr-o combinație. Atât mesajele
verbale cat si cele nonverbale pot fi date prin modelul părinților. Mesajele verbale pot fi
transmise sub formă de ordine sau atribuiri.

Mesaje verbale vs. nonverbale

Înainte de a poseda limbajul, copilul foarte mic interpretează mesajele celorlalți în
termeni de semne nonverbale pe care aceștia le emit. Copilul are o percepție ascuțită a
expresiilor, tensiunii corpului, mișcărilor, intonațiilor și mirosurilor.
Dacă mama îl ține strâns, cu căldură, luându-i forma corpului, el percepe fără îndoială
mesajul : “Te accept și te iubesc”. Dar dacă ea este rigidă și îl tine drept, puțin la distanță, el
decodează astfel:” Te resping și nu te vreau lângă mine”. Mama poate fi total inconștientă de
tensiunea sa și de distanța pe care o pune între ea și copil.
Uneori , copilul poate elabora mesaje plecând de la evenimentele din jur, care nu sunt
produse de părinți. Zgomotele violente, mișcările bruște, perioadele de separare de părinți, cum
ar fi spitalizarea, pot apărea pentru copil ca o amenințare a vieții. Pentru că el presupune că
părinții sunt responsabili pentru realitate, poate ajunge la concluzia că aceste amenințări vin de
la ei.
Mai târziu, când copilul înțelege limbajul, comunicarea nonverbala rămâne o
componentă importantă a mesajelor scenariului de viață. Agresiunea fizică sau tentativa pot
semnifica pentru copil că părinții îl resping sau poate vor să moară. Când i se adresează, el
interpretează ce-i spun în lumina semnelor nonverbale asociate. Amintiți-vă a treia regula de
comunicare a lui Berne: când tranzacțiile sunt ulterioare, nivelul psihologic este cel care conține
sensul. Imaginați-vă o mică școlăriță întoarsă de la școală cu cartea sa cea nouă. Începe să
citească părinților și se poticnește la un cuvânt pe care nu l-a întâlnit niciodată. Tatăl spune :
“Ai pronunțat greșit acest cuvânt“. Aceste cuvinte pot fi însoțite de numeroase semne
nonverbale, fiecare având un sens pentru copil în termenii unei eventuale decizii in cadrul
scenariului de viață.
Tatăl poate vorbi cu voce dură și puternică strâmbând din nas și încruntându-se. Poate
să-i smulgă cartea și s-o pocnească. Pentru copil, mesajul este: ”Nu te vreau aici, te vreau
moartă!”.
Tatăl poate pronunța aceste cuvinte cu o voce plată, fără a-și ridica ochii din ziar. Din
aceste semne nonverbale, fiica poate interpreta mesajul astfel: “ Nu ești importantă pentru mine
!”.
Își poate însoți cuvintele de un clipit si un cotcodăcit. Folosind strategia Micului
Profesor, fetița cotcodăcește la rândul său. Merge, tăticul zâmbește și mai mult. Ea decodează
mesajul astfel “Ca să-mi placi, trebuie să te comporți stupid!”.
Tatăl poate pronunța cuvintele cu o voce egala, așezat lângă ea și arătându-i cuvintele
din carte. Îi dă timp să revadă cuvântul. In limbajul “marțian” al fetiței înseamnă: “Este OK să
gândești”.

24
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

A fi un model
Copiii mici sunt observatori care percep bine modul în care se comportă oamenii.
Remarcă cum mama și tata sunt în relație între ei și cu ceilalți membri ai familiei. Utilizând
strategia Micului Profesor pentru a aborda realitatea, copilul caută mereu răspunsuri la
întrebarea : “Care e cea mai bună metodă pentru a obține ce vreau ?“.
O fetiță poate remarca că mama, atunci când vrea ceva de la tata, obține ce vrea începând
să facă o scenă și apoi izbucnind în hohote de plâns. Fetița deduce: “Pentru a obține ce vreau
de la oameni, mai ales de la bărbați, ce am de făcut este să încep prin a face o scena și apoi să
izbucnesc în hohote de plâns”.
Un băiețel și-a pierdut fratele. El remarcă că părinții merg săptămânal la cimitir cu flori.
Cea mai mare parte a timpului sunt triști și am putea spune că se gândesc mai mult la cel care
a murit decât la cel care trăiește. Copilul concluzionează: “Cei care mor primesc toata atenția”.
El nu are capacitatea adultului de a înțelege finalitatea morții. Atunci poate decide : ”Pentru a
obține atenția pe care o doresc de la părinți, trebuie să mor ca și fratele meu”.

Matricea scenariului de viață

Tatăl și mama au fiecare un P,A,C și au transmis mesajele scenariului de viață din toate
aceste stări ale eului, mesaje pe care copilul le-a primit și le-a stocat în toate cele trei stări proprii
ale eului. Plecând de la acest fapt, Claude Steiner a elaborat unul dintre cele mai importante
modele in AT, matricea scenariului de viață, reprezentată în Figura 9.

Fig. 9 Matricea scenariului de viață

Mesajele provenite din starea de Părinte a mamei și a tatălui se numesc
contrainjonctiuni. Le stocăm ca parte a conținutului propriului nostru Părinte.
Modelul oferit sau mesajele de tipul “Iată cum se face”, de la Adultul din părinte către
Adultul din copil, compun ceea se numește program.
25
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Mesajele care sunt emise de Copilul din părinți sunt de doua tipuri: injoncțiuni și
permisiuni care sunt stocate în Copilul nostru.
Contrainjoncțiuni
Aceste mesaje de la Părinte-la-Părinte au fost numite inițial contrainjoncțiuni, deoarece
s-a crezut că se puteau opune injoncțiunilor. Astăzi se știe că uneori se pot opune injoncțiunilor,
dar pot de asemenea să le întărească sau să nu aibă nici o legătură cu acestea. Și cu toate acestea,
termenul de contrainjoncțiune s-a păstrat.
 Fii perfect
 Fii puternic
 Fă eforturi
 Fă plăcere (altora)
 Grăbește-te.

Programul
Programul este compus din mesaje care indică cum se fac lucrurile. Când stabilim
matricea scenariului de viață, formulăm frazele începând astfel: “Iată cum …”. Fiecare dintre
noi învață mii de mesaje provenind de la părinții noștri sau de la alte figuri parentale. De
exemplu:
 “Iată cum … sa numeri pana la zece
 să-ți scrii numele
 să prepari terciul
 să-ți închei pantofii
 să fii un bărbat ( femeie)
 să fii drăguț
 să fii primul în clasă
 să-ți disimulezi sentimentele”.

Injoncțiuni:
1. nu exista (don’t be)
2. nu fi tu (însuți) (don’t be you)
3. nu fi copil (don’t be a child)
4. nu crește (don’t grow)
5. nu reuși (don’t succed)
6. nu (face) (don’t)
7. nu fi important (don’t be important)
8. nu aparține (don’t belong)
9. nu fi apropiat (don’t be close)
10. nu fi sănătos / nu fi bine (don’t be sane/well)
11. nu gândi (don’t think)
12. nu simți (don’t feel)

26
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Permisiuni:
1. a fi, a exista, a ocupa spațiu
2. a trăi din plin
3. a trăi propriile experiențe
4. a fi aproape în mod adecvat, a avea încredere, a te simți în siguranță
5. a influența mediul (a fi important)
6. a trăi propriile sentimente, într-o gamă largă de emoții
7. a fi conform propriului sine (potrivit vârstei, personalității, sexului)
8. a simți că aparții (familiei, prietenilor, comunității, culturii)
9. a te simți OK cu tine, cu ceilalți, cu lumea
10. a-ți permite să fii alintat și îngrijit
11. a experimenta și a schimba (și de asemenea de a greși, simțindu-te în siguranță și de a
folosi greșeala în mod productiv)
12. a gândi clar și a rezolva problemele într-o varietate largă de modalități (a fi sănătos
mental)
13. a răspunde empatic celorlalți
14. a reuși în dragoste și profesie
15. a face/găsi un sens.

27
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Pozițiile de viață

Definiția pozițiilor de viață

Poziția de viață se definește ca ansamblul de credințe fundamentale pe care o persoană
le are despre sine și despre alții și pe care o utilizează pentru a-și justifica deciziile și
comportamentul.

Cele patru poziții de viață

Berne emite ipoteza conform căreia copilul mic, la debutul procesului de formare a
scenariului de viață “posedă deja anumite certitudini despre sine și despre lumea înconjurătoare,
certitudini pe care le va conserva fără îndoială toată viața și pe care le putem rezuma astfel:
1. Eu sunt OK sau
2. Eu nu sunt OK;
3. Tu ești OK sau
4. Tu nu ești OK.
Dacă combinăm aceste enunțuri în toate modurile posibile, obținem patru afirmații despre
noi și despre alții:
1. Eu sunt OK, tu ești OK
2. Eu nu sunt OK, tu ești OK
3. Eu sunt OK, tu nu ești OK
4. Eu nu sunt OK, tu nu ești OK.

Fig. 10 Pozițiile de viață

28
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Aceste patru enunțuri sunt cunoscute sub numele de poziții de viață. Unii autori le
numesc poziții de bază, poziții existențiale sau doar poziții. Ele reprezintă pozițiile
fundamentale pe care le adoptă o persoană în raport cu valoarea intrinsecă pe care o acordă lui
și celorlalți, ceea ce reprezintă mai mult decât o simplă opinie despre comportamentul său și al
altora.
Odată ce un copil a adoptat una dintre aceste poziții, e susceptibil să construiască tot
restul scenariului de viață ca urmare a alegerii sale. Berne scria: “Fiecare joc, scenariu de viață
și destin are ca fundament una din aceste poziții de bază”.
Copilul care alege: “Eu sunt OK, tu ești OK” își va compune fără dubiu un scenariu
de viață de învingător. Se consideră demn de dragoste și demn de a exista. Pentru el, părinții
sunt demni de dragoste și de încredere și ca urmare, el extrapolează această viziune asupra lumii
în general.
Daca micuțul adoptă poziția “Eu nu sunt OK, tu ești OK”, își va compune fără dubiu
un scenariu de viață banal sau de învins și pentru a cadra cu această poziție de viață își va
construi scenariul de viață în jurul temei victimei și a situațiilor de inferioritate în raport cu
ceilalți.
“Eu sunt OK, tu nu ești OK” poate constitui baza unui scenariu de viață care poate
părea învingător la prima vedere, dar acest copil va avea convingerea că este superior și îi va
pune pe alții în poziție de inferioritate. El va reuși să facă asta pentru un anumit timp și să-și
duca proiectele la bun sfârșit, dar doar cu prețul unei lupte continue. Apoi oamenii din jurul
său, săturându-se să fie denigrați, îl resping. Atunci va trece de la poziția de “învingător”
aparent, la aceea de mare învins.
Poziția “Eu nu sunt OK, tu nu ești OK” este aceea care conduce sigur la un scenariu
de viață de învins. Acest copil este convins că viața este ceva futil si exasperant. El se consideră
inferior și nedemn de a fi iubit. Crede că nimeni, niciodată nu îl va ajuta deoarece oamenii, ca
și el, nu sunt OK și își construiește un scenariu de viață în care îi respinge pe ceilalți sau el este
cel respins.

29
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Contaminarea Adultului
Dacă iau o parte din Copil sau din Părinte pentru Adult, spunem că Adultul este
contaminat.
Este ca şi cum o stare a eului ar interfera cu graniţele alteia. Arătăm acest lucru pe
schema, trasând cercuri care se suprapun şi haşurând partea comuna, care reprezintă
contaminarea.
În figura 11.a., vedem o contaminare din Părinte, în care Părintele se suprapune peste
Adult. Fig. 11.b. prezintă o contaminare din Copil, iar figura 11.c. prezintă o dublă contaminare
din Părinte şi din Copil, ambele interferând Adultul.

Fig. 11 Contaminarea adultului

Contaminarea din Părinte

Sunt în contaminare din Părinte cât timp confund sloganurile lansate din Părinte cu
realitatea Adultului; iau ideile primite ca fapte. Berne numea acest lucru prejudecăţi. De
exemplu:
 “Toţi scoţienii sunt zgârciţi”
 “Negrii sunt leneşi”
 “Albii te exploatează”
 “Lumea e un loc îngrozitor”
 “Nu putem avea încredere în oameni”
 “Dacă nu reuşeşti din prima, fă eforturi, încearcă în continuare”
Dacă cred că o afirmaţie de acest gen este o expresie a realităţii, atunci mă aflu într-o
contaminare. Când o persoană vorbeşte despre sine şi spune: “tu” în loc de “eu”, este probabil
ca acel conţinut care urmează, să fie contaminat din Părinte.
Contaminarea din Copil
Când sunt într-o contaminare din Copil, îmi împovărez gândirea cu credinţe din copilărie.
Acestea sunt fantasme create de sentimente, pe care le iau ca fapte reale. Berne a utilizat uneori
termenul de iluzie pentru a descrie acest gen de credinţe tipice, care apar din contaminările din
Copil. Unele sunt banale, de tipul:

30
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

 “Nu sunt bun la ortografie/matematică/limbi”

 “Oamenii pur şi simplu nu mă plac”
 “E ceva în neregulă cu mine “
 “M-am născut gras(ă)”
 “Nu pot înceta să fumez”
Dacă conţinutul unei contaminări din Copil provine foarte devreme din copilărie, această
iluzie pare mai stranie, mai ales dacă persoana a suferit numeroase traume în copilărie.
 “Omor oamenii prin simpla mea prezenţă”
 “Dacă mor, atunci mama mă va iubi”
 “Oamenii încearcă să mă omoare cu raze cosmice”.

Dubla contaminare
Dubla contaminare se produce când persoana repetă un slogan din Părinte, susţinută de o
credinţă din Copil, confundându-le pe cele două cu realitatea. De exemplu:
 (P) “Nu poţi avea încredere în oameni”, cuplată cu:
 (C) “Nu pot avea încredere în nimeni” sau:
 (P) “Copiii trebuie să treacă neobservaţi”, cuplată cu:
 (C) “Pentru a trece prin viaţă, trebuie să stau liniştit”
Unii autori AT moderni, consideră că toate contaminările sunt duble. Pentru aceştia,
conţinutul contaminării duble este reprezentat de către toate credinţele deformate pe care o
persoană le are despre sine, despre alţii şi despre lume. În limbaj AT, acestea sunt credinţele
scenariului de viaţă.

31
 Asociația Română de Psihoterapie Integrativă

Bibliografie
1. BERNE, ERIC, Ce spui după “Bună ziua”?: Psihologia destinului uman, București,
Editura Trei, 2006.
2. BERNE, ERIC, Jocurile noastre de toate zilele – Psihologia relațiilor umane,
București, Editura Trei, 2014.
3. LISTER-FORD, CHRISTINE, Analiză tranzacțională – Psihoterapie și consiliere,
București, Editura Herald, 2010.
4. HARRIS, THOMAS A., Eu sunt OK, Tu ești OK, București, Editura Trei, 2011.
5. EVANS, KENETH R., GILBERT, MARIA C., Introducere în psihoterapia
integrativă – Un model relațional integrativ al psihoterapiei, București, Editura: Liber
Mundi, 2014.
6. GHEORGHE, NICOLETA, Ce sunt jocurile psihologice și de ce le jucăm? – Relația
dintre jocuri atașament și autonomie.
7. DUMA, IOANA, Jocurile psihologice ca tipare disfuncționale de relație.

32