Literatură

Literatura (sau beletristica[1]) este arta compozițiilor scrise. O traducere literală a termenului
indică sensul de "cunoaștere cu ajutorul literelor" (de la latinescul littera, literă), iar studiul
academic al literaturii este cunoscut ca Litere.

Termenul de "literatură" are diverse sensuri, în funcție de uzul acestuia. În linii mari, poate
desemna orice înregistrare simbolică, cuprinzând totul de la imagini și sculpturi la scrisori. Un
înțeles mai concentrat ar fi doar textul compus din litere sau simboluri precum hieroglifele
egiptene. Un sens chiar mai condensat este acela a unui text cu formă fizică, precum hârtia sau
altă formă portabilă, excluzând inscripțiile sau mijloacele de comunicare digitale. Savantul și
filosoful musulman Imam Ja'far al-Sadiq (702-765 d.Hr) definește "literatura" astfel: "Literatura
este veșmântul pe care cineva îmbracă pe ceea ce scrie sau spune astfel încât să pară mult mai
atractivă", adăugând că literatura este o bucată din viață, căreia i-a fost dată o direcție și înțeles, o
interpretare artistică a lumii în funcție de observatorul acesteia. Frecvent, textele fac literatura să
traverseze aceste granițe. Formalistul rus Roman Jakobson definește literatura ca fiind "violență
organizată pentru un discurs banal", evidențiind îndepărtarea literaturii de vorbirea de zi cu zi.
Poveștile ilustrate, textele mari, picturile rupestre și implicit monumentele, toate în același timp
sau pe rând au lărgit granițele "literaturii".

Oamenii pot percepe o diferență între "literatură" și câteva forme cunoscute de proiecte scrise.
Termenii "ficțiune literară" și "merit literar" au ajutat mereu la diferențierea celor două proiecte
individuale. De exemplu, aproape toți literații percep lucrările lui Charles Dickens ca fiind
"literatură", iar unii critici sunt de părere că lucrările lui Jeffrey Archer sunt nedemne de
apartenența la "literatura engleză". Criticii pot exclude lucrări din "literatură", pe motive de nivel
slab sintactico-gramatical, povestii necursivă, necredibilă sau fără sens, sau personaje nepotrivite
sau neconvingătoare. Odată cu apariția unor forme de modernism mai mult sau mai puțin radical,
unii autori au scris în mod intenționat lucrări (uneori total împotriva ideii de "literatură") care să
contravină standardelor impuse de critici.

Genuri literare

În mod uzual și oarecum superficial, beletristica se împarte în trei genuri diferite:

 Poezie, reprezentând genul liric;

 Proză, reprezentând genul epic;
 Teatru, reprezentând genul dramatic.

Există și unele specii literare, precum poemele în proză, care prezintă elemente din două sau
chiar toate cele trei genuri menționate mai sus. În secolul XX, poezia și proza au fost definite
adeseori ca niște "stări". Uneori, aceste etichete au fost aplicate unor creații compuse doar din
desene (de ex., poemele "hipergrafologice" ale lui Isidore Isou), sunete (de ex., poemele "tonale"
ale lui Marcel Duchamp) sau pagini albe, sfidând chiar definiția literaturii.

Același profesor Mihai Floarea menționează că "după clasificarea obișnuită în studiul literaturii,
sînt trei: epic, liric și dramatic. În literatura română, această clasificare se face după criteriul
raportului dintre subiectul creator și realitatea vizată. Fiecărui gen literar îi corespund numeroase
specii literare. Evoluția genurilor literare s-a făcut în funcție de curentele literare. Platon, de
exemplu, făcea distincția între operele care imitau integral realitatea înconjurătoare (mimesis),
operele care își propuneau expunerea directă a unui conținut poetic (idei, sentimente) și cele care
amestecau elementele primelor două categorii. În Evul Mediu s-a ajuns la împărțirea literaturii
în: „humilis” (genul simplu, păstoresc), „mediocris” (genul evocând agricultorii) și „gravis”
(genul sublim, având în centru eroii) etc. Clasicismul a impus separarea netă a celor trei genuri
literare, în timp ce romantismul a optat pentru amestec. Tendințele actuale direcționează
cercetările în sensul descoperirii unei puzderii de tipuri de creație, fiecare diferențiindu-se /
asemănîndu-se între ele, în funcție de atitudinea specifică eului creator (aceasta constă într-un joc
puternic marcat subiectiv între autoreflectare și distanțare)". [3]