TABLOURI BIBLICE

Tudor Arghezi este unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii române, ce s-a afirmat mai ales în
perioada interbelică prin originalitatea sa debordantă și prin varietatea temelor abordate.
Compune poezii pentru copii în care tratează subiecte complexe și explică tainele universului pe înțelesul
lor. Ciclul de versuri „Tablouri biblice (Versuri de abecedar)” tratează subiectul apariției omului pe Pământ în
viziunea creștină. Arghezi transpune într-o forma ludică, ușor de înțeles pentru copii, un text atât de complex ca
Vechiul Testament, din care s-a inspirat. Totusi, el lasă amprenta originalității sale asupra poeziilor si isi permite
chiar sa modifice anumite pasaje din textul biblic.
Cele 5 poezii – „Adam și Eva”, „Paradisul”, „Porunca”, „Păcatul”, „Pedeapsa” din ciclul „Tablouri biblice
(Versuri de abecedar)” au fost publicate în 1944 în ”Revista Fundațiilor Regale”, iar în volum în 1963.
Tema întregului ciclu surprinde teme variate: de la jocul de-a creația, prin care se pune în evidență universul
copilăriei și al familiei până la tema maturizării, iar titlul anticipă sursa de inspirație, adică Vechiul Testament.
În prima poezie „Adam și Eva” Arghezi prezintă crearea omului ca un exercițiu ludic. Pentru că se simte
singur în imensitatea cosmică, Creatorul își dorește în preajmă, într-un univers domestic, copii. Fiind Marele
Creator, creația lui ar trebui să fie perfectă, iar oamenii ar trebui creați din „borangic, argint sau promoroacă”, pentru
a atinge perfecțiunea. Din păcate, materialele utilizate sunt nepotrivite creației (praf și nițeluș scuipat) și duc la un
eșec. Dumnezeu repară această greșeală prin facerea Evei din coasta lui Adam, secvență în care se respectă tiparul
biblic. Plictiseala lui Dumnezeu, dar și a întregului univers pare să dispară pentru că acum cei doi copii, alături de
Creatorul lor, se joacă fără oprire. Vârsta copiilor pare să fie destul de mică, de 3-4 ani probabil, dacă luăm în seamă
secvența „li se julea și nasul prin urzici” pentru că „șovăiau”, adică erau nesiguri în mersul lor.
Poezia „Paradisul” prezintă lumea perfectă în care Adam și Eva își trăiesc copilăria fără griji, bucurându-se
de o grădină infinită cu pomi fructiferi variați, cu munți de zahăr și stafide, cu dulciuri multe, „râu de miere și râu de
lapte”, ba chiar și cu lucruri interzise, de obicei, copiilor: „Cu rom o picătură ori un strop”, „Și vinul alerga cu
damigeana”. Jocul este prezentat acum din perspectiva copiilor, fapt evidențiat de utilizarea substantivului „tata” în
loc de Dumnezeu.
Imaginea Paradisului continuă și în primele versuri din poezia „Porunca” pentru a accentua că viața celor
doi este lipsită de particularitățile unei vieți obișnuite. Adam și Eva nu cunosc nimic din traiul unui copil actual, nu
merg la școală, nu fac teme, nu au părinți care să-i certe, să-i responsabilizeze. Totul însă până într-o zi când
Dumnezeu vine cu o atitudine autoritară și le dă prima poruncă. Creatorul intră în rolul de părinte și pune stop
libertății excesive. Dar tocmai ceea ce el interzice stârnește mai multă curiozitate și copiii vor fi tentați să guste din
„pomul ăla, plin de must”.
În cel de-al patrulea text, „Păcatul”, poetul insistă pe aspectul deosebit al copacului interzis și anume că
avea tot felul de poame: smochine, pere moi, caise, prune, castane, portocale, dar și ciocolată. Tentația copiilor e
mare, pentru că e mai simplu să culegi orice dintr-un singur copac, decât să alergi toată grădina. Dar tocmai acest
aspect, de a alege calea ușoară, este ceea ce a interzis Creatorul. Apare și motivul șarpelui care vrea să-i
ademenească mai mult pe copii, fiind un element asemănător cu textul biblic.
Ultima poezie „Pedeapsa” debutează cu imaginea copiilor care nu rezistă și gustă din poame, dar nu reușesc
să se bucure prea mult de aventură, deoarece apare Dumnezeu supărat pentru că s-a încălcat porunca. Fiind naivi,
lipsiți de experiență de viață, Adam și Eva nu au crezut că Tatăl vede tot și poate de aceea când au fost întrebați de
faptele lor, nu și-au asumat vinovăția. Pedeapsa dată de Creator este izgonirea în furtună – o metaforă pentru
procesul dur al maturizării. Copiii nu se vor mai bucura de traiul perfect, ci vor fi responsabilizați și vor învăța din
greșeli.
Se observă neconcordanța în raport cu textul biblic, pentru că Arghezi dispune de îndrăzneală și de
nonconformismul necesar ca să conteste perfecțiunea divinității. Primul om este astfel creat destul de stângaci.
Epitetele “frumoși”,“cinstiți” și “nevinovați” ilustrează modul în care Adam si Eva trebuiau să fie conceputi. Însă
epitetele “cam somnoros și cam/ Trândav și nărăvaș (...)”demonstrează că Adam este invers decât fusese planul
divin. Poetul mai foloseste metafora “Ca să încerce dacă un altoi/ De stea putea să prindă pe noroi”, care arată
încercarea lui Dumnezeu de a pune într-un material mediocru, neprețios ceva deosebit, superior. Expresivitatea
limbajului se constituie și din prezența inversiunilor „De două luni e anul pare-mi-se” sau a interogațiilor retorice
„Și să mai ții porunca minte/ A sfântului și bunului Părinte?”, enumerațiilor „nici tați, nici mame, nici dădace”.
Originalitatea limbajului poetic constă în utilizarea unor cuvinte argotice care dau un nivel minor textului,
precum scuipat, zbanghiu, a se juli, trândav, răgace, zgârci, crăci, dar și în încălcarea regulilor gramaticale prin
schimbarea accentului în cuvântul ceva pentru a realiza rima cu Eva sau inversiunea pronumelui față de verb „Adam
pe Eva lui o a pârât”. Este evident că poetul se joacă continuu, nu doar cu tema textului, ci și cu termenii utilizați,
atitudinea lui fiind neserioasă ca a unui copil care acceptă orice provocare în timpul jocului.
Din punct de vedere al versificației, poeziile se compun din strofe inegale ca număr de versuri, cu rimă
dominant împerecheată și măsură inegală.
 În concluzie, poeziile lui Tudor Arghezi oferă o versiune amuzantă a creației, într-un limbaj inedit,
surprinzător.